CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI"-Tema si viziunea

DE MARIN PREDA
Ingerinta nedorita a politicului in toate sferele vietii umane a provocat in perioada postbelica o
stratificare a literaturii, coexistand astfel scriitorii care continuau traditia interbelica oferind un termen
de comparatie si pastrand in acelasi timp stacheta valorilor ridicata: M. Sadoveanu, G. Calinescu, M.
Eliade, subcultura sau literatura proletcultista promovata de tinerii scriitori in ale caror opere
valoarea estetica dispare, ponderea detinand-o factorul politic si scriitorii tineri care neacceptand
compromisul vor cultiva in opere mesajul adanc conotativ subliminal, din dorinta, dar si din nevoia de
a pacali cenzura: N. Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marin Preda. Integrandu-se
realismului, ideologie ce presupune reflectarea in opera a viziunii despre lume a autorului, Marin
Preda este unul dintre scriitorii care au salvat literatura romana de la macularea la care o
condamnase istoria, prin apartenenta la cea de-a treia categorie. Fiind un succesor al realismului lui
Flaubert, Tolstoi sau al lui Balzac, Marin Preda debuteaza cu schita « Salcamul » in ziarul « Timpul
» in 1941, publicand in timpul dictaturii comuniste romanele: "Morometii', "Risipitorii", "Intrusul"
"Marele singuratic" ,"Delirul" si ,,Cel mai iubit dintre pamanteni'. Prin marimea substantiala, prin
complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea, de regula, a unei
problematici grave, prin naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, este bazata pe evenimente
reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase
personaje bine individualizate si antrenate de o intriga complicata, Cel mai iubit printre pamanteni -
1980, este un roman din punctul de vedere al incadrarii in specia literara.
Caracterul subiectiv, modern si experiential al romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni' rezida in
modul adanc reflexiv de abordare a temelor pe parcursul diegetic, modul de individualizare
subiectiv- « dinauntru » a personajului si cel de constructie, de elaborare minutioasa a discursului
narativ ce presupune echivalenta narator-personaj. In acest roman, Marin Preda trateaza
numeroase teme precum instrainarea de parinti, pierderea religiei, familia, bucuria scrisului, ura ca
drog, violenta relatiilor sociale, sublimul si oroarea in iubire, tragedia fara tragic si omul, ca jucarie a
soartei, insa tema de profunzime a operei este mitul fericirii prin iubire vazut ca o dimensiune
esentiala a existentei umane. Viziunea autorului, transferata astfel asupra personajului -narator
vizeaza faptul ca iubirea nu are valoare in sine, ci capata sens numai in masura in care se rasfrange
asupra celorlalti si e in stare sa ii faca sa se simta fericiti si impliniti. De aceea, profilul personajului
principal al romanului, Victor Petrini, este construit pe baza a doua mari evenimente sufletesti, doua
experiente definitive care ii vor marca destinul sentimental, iubirea pentru Matilda Nicolau si pentru
Suzi Culala. Eroul si-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua femei ale vietii lui sa faca din el
cel mai iubit dintre pamanteni, insa de fiecare data a esuat. El isi va regasi aceasta calitate pierduta
in bratele fiicei sale si a Matildei, Silvia, care va deveni pentru tatal sau unica ratiune de a fi. Autorul
va face o sensibila descriere a relatiei tandre si delicate dintre parinte si copilul sau, Silvia ocupand
pe parcursul diegezei un loc privilegiat in gandurile eroului.
Un prim element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului il
reprezinta diegeza integrata celor .. capitole. Expozitiunea este marcata de prezentarea lui Victor
Petrini, aflat in recluziune, fiind acuzat de crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul
romanului se suprapune cu finalul, opera fiind intoarsa in trecut, element prin excelenta de
modernitate. Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini,
petrecuta inaintea si in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras
transilvanean, dupa toate indiciile oferite, Clujul, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane,
Victor Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de
colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca roman al
formarii unui tanar, avand astfel calitatile unui bildgunsroman. Din aceasta formare face parte si
initierea erotica - episodul legaturii cu Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce
termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind
un student stralucit. Traieste o noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta
proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina indezirabila, "amintire" de la un medicinist, fata
moare in timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care este facuta de autoritati.
Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept
coleg pe Petrica Nicolau, care ii devine prieten. Invitat intr-o zi la masa in casa acestuia, Victor se
indragosteste de Matilda, sotia lui Petrica. Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se,
Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta,
Matilda nu poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus,
femeia are destule momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului sau abisal devenind
parca un alt om. Sunt inregistrate simultan « operatiile de epurare » efectuate de regimul comunist :
noul decan al facultatii in care preda si Petrini este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit
peste noapte, profesor de marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga, este inlaturat si
inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai
puternic om din facultate este caloriferistul, devenit secretar de partid. Din ordinul lui Stalin, incepe
amenajarea Canalului Dunare - Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata intelectualitatea
romaneasca, greselile partidului comunist fiind evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in
seara botezului fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului, Victor Petrini este acuzat ca ar fi facut
parte din miscarea "Sumanule negre" de esenta antimaghiara, deoarece autoritatile descopera intr-o
scrisoare primita de acestia de la un prieten asertiunea "astept ordonantele dvs". Fiind inteleasa
tendentios, este condamnat si ajunge in minele de plumb din Baia Sprie, pe vremea aceea trei ani
fiind verdictul in cazul nevinovatiei. Victor Petrini il ucide pe gardianul, care il trimitea in fiecare
noapte la carcera numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il impinge in
abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi
reintegrat in invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului, fiind evidentiat astfel
procesul de reprimare a intelectualului in regimul comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului
sau, Matilda deranjata de noua pozitie sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea,
activist de partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la intreprinderea
Oraca, incercand sa ramana om intr-o lume ilogica. In finalul volumului al doilea, este evocata
moartea mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind casatorita cu un inginer
dipsoman, numit Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana la cabina
telefericului, de catre Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al
actiunii. Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman. Marturisindu-si fapta, Victor
este inchis din nou, timpul detentiei fiind cel in care isi scrie jurnalul. Finalul il invoca pe acest om,
batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii, scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui
Suzy si se pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul fericirii
prin iubire va dainui etern, opera avand un final deschis si memorabil prin caracterul definitiv
atingand astfel monumentalul "daca dragoste nu e, nimic nu e".
1Viziunea despre lume a autorului este reliefata in acest roman si prin modul de individualizare a
personajului Victor Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul personajului este realizat
dinauntru, in mod subiectiv. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi",
in care perspectiva subiectiva este generata si la nivelul interpretarii, romanul lui M. Preda este
obiectiv in ceea ce priveste modul de percepere romanesc, personajul povestind o intamplare, dand
mai multe interpretari, iar celelalte personaje avand pareri diferite. Ca instanta narativa, Victor Petrini
este un personaj principal, datorita ocurentei din discursul narativ, sugerat, numele lui fiind inlocuit
de sintagma continuta in titlul romanului - "Cel mai iubit dintre pamanteni". Este si personaj
protagonist, sustinand dominant diegeza, tridimensional, deoarece evolueaza pe parcursul diegezei
si cu "functia de reprezentare" - Lintvelt -, asumandu-si functia narativa. Ca referent uman, Victor
Petrini este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care
trebuie sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se
incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate
de izbavire. Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi
regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se
intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat
pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare
invins. Caracterizarea personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului
de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si
referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din
discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care
analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei consta in
apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre
acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti
oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor
profesori renumiti in facultate, condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu
stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima
detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul
fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa « eu sunt omul
care isi asuma totul » va afirma intr-o conversatie, incercand sa-si explice intransigenta fata de ideea
compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta.
Un al treilea element prin care se reliefeaza in aceasta opera viziunea despre lume a lui M. Preda il
constituie infrastructura narativa. Astfel, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III, perspectiva
narativa este cea homodiegetica, naratorul fiind intradiegetic, intamplarile fiind povestite la persoana
I, de catre cel care a fost eroul principal al lor. Pe parcursul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea,
naratiunea este continuata de Ciceo, Stefan Pop, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform
spuselor lui Ciceo, Petrini "n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit". Incepand de la
capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica, naratiunea fiind arborescenta, lucru ce
face posibil proteismul romanului, fiecare intamplare povestita, generand ample momente de
meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune gnomica,
romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie naratorul
detinand toate informatiile asupra evenimentelor anterioare naratiei, discrsul este insa intrerupt
uneori prin fragmente de tipar actorial, cand personajul narator da indicii asupra diegezei
contemporane naratiei. Acest tipar este prezent in vizitele lui Ciceo si vestile pe care acesta i le
aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este
neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfect, un
timp al rememorarii. Focalizarea interna sau fixa, cand naratorul stie cat personajul si timpul prezent
este uzitat in tiparul auctorial.
Cel de-al patrulea element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume a
autorului il reprezinta tehnicile narative. In primul rand, in roman, tehnica dominanta este cea a
jurnalului, bazata pe memoria involuntara, deoarece uneori intamplarile nu respecta cronologia. De
asemenea, pe langa acestea autorul utilizeaza tehnici precum : tehnica contrapunctului, unele
secvente fiind afectate altor personaje, tehnica flash-back-ului, romanul deschizandu-se cu o
rememorare a copilariei sale, 'mise-en-abime", titlul condensand semnificatia intregului roman prin
sintagma"cel mai iubit dintre pamanteni" prezenta intr-o replica a lui Suzy, opera putand fi intitulata
de fapt "cel mai iubitor dintre pamanteni", increderea incapatanata a eroului in mitul fericirii, fiind
uimitoare.
Viziunea lui M. Preda despre viata este reliefata in aceasta opera in special prin conceptiile
transmise de personajul central, Victor Petrini. Acestea sunt sublimate prin butada scriitorului
conform careia ½Scriitorul este omul care isi asuma totul½. M. Preda, asemenea lui Petrini, este
adeptul unui sistem de valori, constientizand totusi ca de cele mai multe ori incapacitatea oamenilor
de a renunta la acesta are urmari importante in viata unei persoane : Compromisul cu ideile e un
lucru tragic(M.P.). Daca romancierul afirma ca in cazul in care ar fi pus in pozitia de a alege intre
dreptul de a trai si cel de a scrie ar opta, in orice conditii pentru cel de-al doilea, eroul romanului,
meditand asupra mortii, se pregateste sa dispara, nu inainte de a rememora si re-evalua cele mai
importante etape din existenta sa, apeland la metoda epica a jurnalului pentru ca experienta sa sa
ajunga si la ceilalti.
Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin
dezvoltarea unei problematici grave, prin modul adanc reflexiv de abordare a problemelor
existentiale pe parcursul diegetic, prin modul de individualizare subiectiv, dinauntrul personajului, si
cel de constructie a discursului narativ ce presupune echivalenta narator-personaj, "Cel mai iubit
dintre pamanteni" este un roman total : politic, sentimental, social, de aventuri, de meditatie, de
moravuri, de dragoste...
Acesta avanseaza ideea mitului scriitorului adevarat pledand pentru neacceptarea compromisului, a
neabaterii de la valorile morale, prin insusi destinul autorului, care a ales eliberarea acestui roman in
lume, chiar cu riscul de a fi condamnat defintiv de un regim absurd si aberant.