Brailaistoriesirevol Stelica Balanoiu

STELICĂ BĂLĂNOIU
BRĂILA
ISTORIE ȘI REVOLUȚIE
Tehnoredactor: Cristian Negoi
Coperta I: imagine Consiliul Județean Bărila, autor Ghe. Grozea.
Coperta IV: Centru vechi Brăila, sursa: baroulbraila.ro
2017, Editura IRRD, București

Toate drepturile asupra ediției sunt rezervate IRRD.
STELICĂ BĂLĂNOIU
BRĂILA
ISTORIE ȘI REVOLUȚIE
Editura IRRD
București
2017
Volumul a apărut cu sprijinul
Consiliului Județean Brăila.
Președinte Francisk Iulian Chiriac
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE .............................................................7
CAPITOLUL I
BRĂILA, ȘAPTE SECOLE DE ISTORIE ȘI CULTURĂ....11
CAPITOLUL II
BRĂILA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ ............................40
CAPITOLUL III
REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 LA BRĂILA
ALȚI BRĂILENI CARE S-AU JERTFIT PENTRU
VICTORIA REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE
1989 .....................................................................................96
CAPITOLUL IV
MĂRTURII ȘI POVESTIRI ALE UNOR PARTICIPANȚI
DIRECȚI LA REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 ÎN
ORAȘUL BRĂILA. DOCUMENTE.................................100
BIBLIOGRAFIE ...............................................................140
–5–
CUVÂNT ÎNAINTE
Cartea de față este un omagiu cuvenit brăilenilor pentru tot

ce au reprezentat ei în istoria românilor și un semn de încredere
pentru forța renăscută a acestui frumos oraș-port la Dunăre,
cândva un reper important în constelația numeroaselor așezări
de pe fluviul care leagă – areal cu areal – mai toate civilizațiile
bătrânului continent.
Titlul pare puțin pretențios, dar cititorul va constata repede
că limbajul nu este folosit deloc plictisitor; dimpotrivă. Stilul
narativ, adeseori specific unei expuneri orale, este argumentul
cert că autorul – domnul Stelică Bălănoiu – se adresează unui
public comun, aflat în clipele sale de retrăire a unor realități prea
repede trecute în uitare.
Unele cuvinte sunt împrumutate din limbajul licențios de
cartier, dar nu sunt folosite pentru bagatelizarea unui eveniment
sau minimizarea semnificației lui, ci, dimpotrivă, pentru ca în
acest mod, mesajul autorului să ajungă la cunoștința și conștiința
cititorului, să-l impresioneze, să-i trezească interesul. Din acest
motiv - și din rațiuni de spațiu tipografic – să nu ne așteptăm la
o tratare exhaustivă a istoriei Brăilei (cum cere titlul)– fascinantă
precum orașul de astăzi – care, altfel ar merita mii de pagini.
Marile spirite născute aici justifică și explică valențele unei urbe
cu istorie străveche, continuă și zbuciumată, așezată la confluențe
unor civilizații și moduri de viață atât de diferite. Sinteza lor a
dat frumușețea dintotdeauna a românilor, bulgarilor, germanilor,
italienilor, turcilor, nemților, evreilor și altor seminții așezate aici,
care înainte de toate își spuneau și se considerau împreună brăileni.
Din acest motiv, consider cele câteva considerații la istoria
Brăilei ca pe un pretext pentru abordarea unui subiect actual și
de interes, intrat chiar el în istorie: Revoluția anticomunistă din
1989 la Brăila.
–7–
STELICĂ BĂLĂNOIU
Autorul – expert în cadrul IRRD - tratează subiectul nu

neapărat într-o înlănțuire riguroasă (ca de la cauză la efect),
argumentând chiar cu spusele unora dintre revoluționarii
intervievați, că multe fapte și întâmplări nu-și găseau explicații
concrete, păreau iraționale. Refugiul în considerații generale,
aprecieri subiective și stabilirea de vinovății este de înțeles. Dacă
astfel de întâmplări iraționale ar fi rămas fără urmări, povestirea
lor s-ar fi redus la un exercițiu retoric; din contră, consecințele, în
cazul faptelor înregistrate între 22 și 30 decembrie 1989 la Brăila
înseamnă o tragedie inimaginabilă, soldată cu 42 de morți ale
căror nume vor rămâne pe veci înscrise pe pietrele de mormânt
și pe Monumentul eroilor-martiri.
Citind cartea – care nu și-a propus nici să epuizeze subiectul,
nici să-l limiteze la detalii – vom observa tarele unui regim care-
și atinsese limitele neputinței și nu înțelegea să plece simplu
din istorie, ci avea nevoie de victime. Referirile la ,,realizările“
din Brăila în perioada comunistă, aparent laudative, autorul le
enunță astfel încât să pună în evidență capacitatea extraordinară
a unei comunități speciale și a oamenilor ei ingenioși, harnici
și înzestrați cu talent deosebit, care din dragoste și atașament
pentru urbea natală, au găsit resurse creative chiar în condițiile
unui regim politic restrictiv și, în principiu, lipsit de eficiență.
Elementul de noutate îl reprezintă efortul și încercarea
autorului de a aborda Revoluția din decembrie 1989 – în speță din
Brăila – nu doar în componenta ei violentă până la iraționalitate
și improvizație, ci ca schimbare radicală de paradigmă socială,
a modului de existență a comunității brăilene. Este un început,
sunt referiri concrete la natura și vectorii noii Puterii locale după
alungarea dictatorului, cu acest specific – aproape singular – în
care ,,foștii“ încercau și, pentru timp scurt au reușit să se ,,agațe“
de Putere și chiar să o impună celor care învinseseră în Revoluție.
Cu aceste considerații, îmi fac datoria să recomand
cititorilor această carte în care pot regăsi ,,povestea“ Brăilei și a
brăilenilor implicați într-un moment care a făcut istorie.
Alexandru OȘCA
–8–
Motto:
„Cu fiecare dintre cei

De care moartea ne desparte
Murim și noi lăsând o parte
În fiecare dintre ei...
Imagini...gânduri...doruri...vise
Adorm în stinsele priviri,
Un cer întreg de amintiri
În ploapele pe veci închise...“
Victor Eftimiu
–9–
Motto:
„Un popor care nu își cunoaște istoria
este ca un copil care nu își cunoaște părinții”.
Nicolae Iorga
CAPITOLUL I
BRĂILA, ȘAPTE SECOLE DE

ISTORIE ȘI CULTURĂ
„Brăila, oraș și județ, e un punct de voiciune și de energie

în vieața țerii. Acolo s-a putut ținea întâiu, supt turci, numai
România de o vitejie și de o răbdare deosebită. După liberare,
numai astfel de oameni au alergat acolo, cari s-au simțit în stare
să fie ctitori ai noii ordini de lucruri și apărători ai ei. Astfel s-a
creat o rasă brăileană. Oricât, la oraș, s-ar amesteca familiile prin
imigranți, această rasă se menține. În cultură, ca și în politică,
se manifestă calitățile ei, de care țeara , lâncezită, are nevoie azi
mai mult decât oricând. Tineretul are aici o datorie de îndeplinit,
care nu se poate confunda cu o alta”1.
Județul Brăila se află situat în partea de nord-est a Munteniei,
între văile Buzăului, Siretului și Dunării. Sau după cum afirma
inginerul Marinescu: „În estul câmpiei române, întregul ținut ce
se întinde între Dunăre, apa Buzăului, dealurile Baldovineștilor
și până la sudul Călmățuiului brăilean, formează câmpia
Brăilei”2. Stema sa este un scut albastru, cu o corabie neagră, cu
două catarge negre și cu pânzele de argint, având la pupa și în
vârfurile catargelor flamuri de argint, plutind pe valuri de argint.
1. Nicolae Iorga, 1930, în „Analele Brăilei”, Anul III, Nr. 2, aprilie-iunie
1931, p. 67.
2. Revista „Analele Brăilei”, Anul III, Nr. 2, aprilie-iunie 1930, p. 101.
– 11 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Acest vechi simbol subliniază dezvoltarea comerțului fluvial în

zonă. Actualul teritoriu al județului este rezultatul unor reforme
administrative care au avut loc între anii 1831, 1950 și 1968. Până
în anul 1831, județul Brăila era compus din două plase: Vădeni și
Balta. După acest an, județului i-au fost alipite terenuri din Buzău,
Rușețu, Făurei și Râmnicul Sărat, precum și așezările Stoenești și
Băndoiu din Deltă. Întreaga suprafață a județului era deținută de șase
proprietari: hatmanul Iancu Costandache din Focșani, căminarul
Gheorghe Șerban din Tecuci, maiorul Iancu Câmpineanu, Costache
A. Neculescu din Râmnicul Sărat, Alecu Neculescu din Râmnicul
Sărat și Teodorache Periețeanu din Ialomița3.
Trebuie subliniat faptul că actualul județ Brăila s-a format
și dezvoltat întocmai ca o celulă – nucleul său fiind vechiul oraș
Brăila, străveche așezare românească, istoria constituirii sale
pornind încă din Antichitate. Astăzi se consideră ca primă atestare
documentară a orașului, anul 1368, atunci când domnitorul
Vlaicu Vodă emitea un act prin care oferea anumite privilegii
negustorilor brașoveni. Există, însă, foarte multe documente
istorice care arată că pe teritoriul actualului oraș au existat așezări
umane încă din perioada Antichității, că acestea au avut legătură
cu constituirea orașelor grecești de pe litoralul Mării Negre și
gurile Dunării (Troesmis, Vicina, Dinogetia, Carsium). Istoricul
Arian amintește într-una dintre scrierile sale despre faptul că în
timpul unei campanii în zona Mării Negre a regelui Alexandru
cel Mare al Macedoniei, acesta și-a trecut trupele de pe un mal pe
altul al Dunării cu ajutorul locuitorilor din apropierea actualului
oraș Brăila. După cum subliniază Vasile Pârvan: „Grecii au fondat
o stație de comerț și pescuit la Bărboși, la confluența cu Siretul,
pe care a vizitat-o Herodot din Halicarnas”.4 Toate acestea ne
dovedesc că trecutul Brăilei se pierde în negura vremurilor, că
localitatea a avut mereu o importanță strategică și economică,
că ea nu se reduce la un vechi sat de pescari pe care l-a constituit
3. Ioan C. Filitti, Organizarea Brăilei după Eliberarea de sub turci – sub

ocupația rusă de la 1828 la 1834, Brăila, Editura Analele Brăilei, 1930,
p. 10.
4. Revista „Analele Brăilei”, Anul VII, Nr. 1, ianuarie-martie 1933, p. 19.
– 12 –
BRĂILA. ISTORIE ȘI REVOLUȚIE
bătrânul Brăilă. Un document din secolul al IX-lea arată că

Ducatul bizantin al Parastrionului se întindea și pe malul stâng
al Dunării, cuprinzând și Brăila. Documentele istorice atestă
faptul că în timpul domnitorilor Litovoi și Seneslau, orașul de
pe malul Dunării exista ca o mică localitate pescărească, având
un port unde ancorau diferite corăbii5. Letopisețul Cantacuzinesc
subliniază faptul că în perioada cuprinsă între anii 1310-1325,
atunci când Țara Românească era condusă de domnitorul
Basarab I, Brăila a cunoscut o deosebită înflorire, în acele
vremuri punându-se cu adevărat bazele unui oraș-port modern.
Un document semnat de regele ungar Ludovic cel Mare, la data
de 28 iunie 1358, arată că orașul exista și că aici se desfășura o
intensă activitate comercială, portul fiind punctul de venire și de
plecare al produselor destinate negoțului. Generalul Schiltberger,
călător prin Țara Românească înainte de anul 1400, menționează
galerele care veneau cu mărfuri în portul Brăila. Mai multe cronici
ungurești și slave vorbesc despre existența orașului încă din secolul
al X-lea (anul 969)6. Într-o cronică italiană din anul 1350 (Libro del
conosci), se vorbește despre orașul românesc de la malul Dunării,
acesta fiind denumit Brillago. Laonic Chalcocondil amintea în
anul 1442 despre orașul Brăila, precizând despre acesta că este „un
oraș al dacilor”. Săpăturile arheologice efectuate în orașul Brăila,
începând cu anul 1965, au scos la iveală o serie de obiecte care
atestă prezența oamenilor în această zonă încă de acum 2-3000
de ani (obiecte ale civilizației Boian). Tot în perimetrul actualului
oraș, arheologii au descoperit obiecte care atestă faptul că pe aici
au trecut hoardele de migratori goți, huni și avari. Pe locul unde
se găsește actuala uzină de apă, cu ocazia săpării unor șanțuri,
au fost descoperite mai multe obiecte medievale, printre acestea
numărându-se și o pereche de cercei din aur care datează din
secolul al XIII-lea7. În Cartierul Brăilița s-a descoperit un cimitir
dacic, fapt ce atestă prezența de necontestat a strămoșilor
5. Constantin C. Giurescu, Istoricul orașului Brăila din cele mai vechi
timpuri până astăzi, București, Editura Științifică, 1968, pp. 28-36.
6. Cronica lui Nestor cunoscută și sub denumirea de Cronica de la Kiev.
7. Constantin C. Giurescu, op. cit., pp. 36-48.
– 13 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
noștri pe aceste meleaguri dunărene. De unde vine denumirea

orașului Brăila?
Conform Letopisețului Cantacuzinesc, idee preluată și de
Nicolae Iorga sau Constantin C. Giurescu, numele localității
provine de la un anume Barilă.8 Nicolae Iorga a mai susținut
faptul că numele orașului ar putea veni de la un bătrân pescar
cu numele de Brăilă, cel care ar fi întemeiat un mic sat aici
în secolul al XIII-lea. O altă idee care a fost susținută de Ion
Bilețchi-Albescu într-un număr al revistei „Analele Brăilei” din
anul 1930, arăta că originea numelui orașului este celtică, acesta
fiind inițial Braia, modificat ulterior de români în Brăila9. Noi
am cercetat o serie de documente vechi din arhiva Academiei
Române, fond manuscrise, precum și scrieri ale unor istorici
bizantini, bulgari sau de alte origini, negăsind o personalitate
istorică de anvergură care să îndeplinească criteriile necesare
spre a da numele unui oraș de însemnătate economică și
strategică, așa cum a fost și rămâne Brăila. Din cercetările pe
care le-am intreprins, am constatat că întregul areal românesc,
dar mai cu seamă zonele cuprinse între Târnovo, Dobrogea
și până dincolo de Basarabia, la Bug, au o strânsă legătură cu
perioada anilor 1185–1268, perioadă când aceste teritorii s-au
aflat în componența Imperiului vlaho-bulgar. Conform unor
documente mongole din anul 1303 și poloneze din anii 1248–
1282, preluate și de poetul și jurnalistul Mihai Eminescu, în anul
1240 – atunci când mongolii intrau în Europa, aceștia treceau
munții Galiției, cucereau Bassarabeius și se băteau cu oastea lui
Bazaran-bam în Țara Aluta (Oltului)10. Cele două documente
care provin din surse diferite, arată în termeni clari că familia
Basarabilor, primii conducători ai Țării Românești, se trag din
neamul Asănenilor, vlahii care au condus timp de peste 90 de
8. Ibidem, p. 38.
9. Revista „Analele Brăilei”, nr. 3, 1930, pp. 22-26.
10. Constantin Mouradgea DÒhsson, Historie de[S] Mongols (T.I., p.
XXXV) 1303, Medicul Fazel-Ulah (Rasid), vezi Mihai Eminescu,
Opere, X, publicistică 1877-15 februarie 1880, București, Editura
Academiei R.S.R., p. 57 și I. Crețu, Opera politică, vol. I și II, București,
1942; Sommersberg, Annales Polonorum vetustiore (1248-1282).
– 14 –
ani un imperiu ce s-a întins din Peninsula Haemus și până la

bulgarii rămași pe fluviul Volga. Borilă Asan și-a otrăvit unchiul
după mamă, pe împăratul Ioniță (Caloian) Asan, în anul 1207,
s-a căsătorit cu văduva acestuia, și ajutat de nobilimea bulgară a
fost uns rege. El va conduce imperiul până în anul 1218, atunci
când va fi capturat de vărul său Ioan Asan al II-lea, adevăratul
moștenitor al tronului, orbit și închis într-o mănăstire. Așadar,
noi considerăm că singura personalitate istorică de la care
provine numele acestui oraș ar putea fi împăratul vlaho-bulgar
Borilă. Dionisie Fotino, în Istoria generală a Daciei, spunea că
familia Basarabilor se trage de la Traian și vorbește în acest
sens despre unul dintre conducătorii imperiului vlaho-bulgar,
în speță, împăratul Borilă pe care îl denumește Bassaraboilă11.
Întrucât după secolul al IX-lea, după ce frații Kiril și Metodie
introduceau limba slavonă în țările din Peninsula Haemus,
aceasta devenind și limbă de cult, și cunoscând faptul că în
limbile cu origini slave, în multe cazuri, litera „o” se citește „a”,
a fost destul de ușor ca Borilă să se transforme în Barilă. Noi
considerăm că au existat două momente când orașul putea fi
denumit după acest rege vlaho-bulgar fie în cei 11 ani de domnie
ai acestuia (există mii de cazuri în istoria omenirii în care regii,
împărații, generalii, nobilii, boierii dădeau numele lor unor
localități pe care le cucereau sau pe care le stăpâneau)12; fie după
anul 1218, atunci când acesta a fost înlăturat de la domnie, orbit
și expulzat într-o mănăstire aflată departe de capitala Târnovo
(posibil aflată în orașul Brăila). La Veliko Târnovo, vecinii noștri
bulgari au ridicat un sanctuar unde își duc odihna veșnică cei mai
importanți oameni din istoria lor. Deoarece rămășițele umane
ale acestui rege nu se află alături de celelalte ale Asănenilor și-
ale altor eroi bulgari, este posibil ca orașul în care acesta a fost
expulzat și apoi înmormântat să fie actualul oraș Brăila. Este
posibil ca de la acea vreme, locuitorii urbei, cunoscând faptul
11. Dionisie Fotino (1777-1821), istoric grec, Istoria generală a Daciei,
Tomul II, p. 5.
12. Vezi Roma de la Romulus, Constantinopol de la Constantin, Alexandria
de la Alexandru, etc.
– 15 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
că în localitatea lor și-a trăit ultimii ani ai vieții și apoi a fost

înmormântat un mare rege vlaho-bulgar, ca un omagiu adus
acestuia, au numit orașul după numele acestuia. Reamintim
faptul că marele nostru istoric Nicolae Iorga, deși și-a schimbat
în dese rânduri opiniile cu privire la constituirea unor localități
românești – făcând referire la orașul Brăila, a afirmat: „Brăila nu
este fiica principatului Țării Românești, ci ea este maica acestui
principat, ea prin existența și dezvoltarea ei a făcut necesară
menținera principatului”13. Adăugăm și faptul că absolut toți
istoricii care vorbesc despre Brăila leagă existența și dezvoltarea
acesteia de orașul Brașov, aflat la acea vreme în componența
Țării Făgărașului – formațiune statală românească atestată
documentar încă din secolul al XIII-lea (1220) – formațiunea
statală care la rândul ei are o strânsă legătură cu ceea ce s-a
numit Imperiul vlaho-bulgar. Descoperirile arheologice din
zonele cuprinse între străzile Panait Istrati, B-dul Alexandru I.
Cuza, str. Serg. Tătaru, str. Vadul Cazărmii, str. Vadul Schelei,
Faleza Dunării atestă faptul că între secolele XI-XVI, aici a existat
o necropolă (vezi BR-I-m-B-02050.02—RAN 42 691.01.04) și
o puternică cetate (vezi BR-I-m-B-02050.01). Adăugăm faptul
că în anul 1463, bizantinul Laonic Chalcocondil numea Brăila
„orașul dacilor”, întrucât aici au fost găsite artefacte arheologice
care atestau continuitatea populației autohtone în secolele V-XII.
Datorită poziției sale strategice, dar mai ales a faptului că
era un important port dunărean care genera venituri însemnate
pentru visteria Țării Românești, Brăila va deveni de-a lungul
timpului locul de desfășurare al unor lupte aprige între
domnitorii moldoveni și munteni, fiecare dintre aceștia încercând
să stăpânească orașul. Ștefan cel Mare este primul domnitor
moldovean care va ataca, prăda și incendia orașul. După cum
afirmă istoricul Constantin C. Giurescu: „la 27 februarie 1470,
a fost prădată și nimicită Brăila de Ștefan cel Mare”14.
Documentele istorice rămase de la cronicari menționează
13. Revista „Analele Brăilei”, Nr. 4 din 1930, p. 36, Nicolae Iorga, Din
trecutul istoric al Brăilei.
14. Ibidem, p.67.
– 16 –
faptul că Ștefan cel Mare ar fi atacat orașul ca urmare a unor

neînțelegeri cu Radu cel Frumos, domn al Țării Românești la acea
vreme. Cel din urmă ar fi chemat tătarii să prade Moldova. După
ce Ștefan cel Mare i-a bătut crunt pe tătari la Lipnic (lângă Iași)
în luna august a anului 1469, pornește o acțiune de înlăturare a
lui Radu de pe tronul Munteniei și aducerea altui domnitor cu
sentimente mai bune față de Moldova. Același Ștefan cel Mare le
trimitea boierilor brăilenilor, în anul 1481, o scrisoare în care le
cerea sprijinul pentru instalarea fiului său Mircea ca domn al Țării
Românești. Încă cu amintirea distrugerii orașului lor de către
Ștefan din anul 1470, dar și pentru că îl considerau un bastard
fără drept de domnie pe acest fiu nelegitim al domnitorului
moldav, brăilenii îi vor răspunde cu un refuz categoric15. După
acest episod, în anul 1512, domnitorul Bogdan al Moldovei, fiul
lui Ștefan cel Mare, va ataca orașul și îi va aduce distrugeri mari.
În anul 1538, Petru Vodă împreună cu o oaste turcească,
merg să preia tronul Moldovei, trecând prin Brăila. La acea vreme,
Brăila și Galați se aflau sub administrație moldovenească16.
Ion Vodă cel Cumplit (aflat în conflict cu Doamna Chiajna,
cea care conducea de facto Țara Românească după moartea
soțului său Mircea Ciobanu și nu fiul său minor), va prăda Țara
Românească în anul 1574, arzând târgul Brăila, fără cetate. După
acest prăpăd, el va fi nevoit să se retragă ca urmare a faptului
că a fost atacat de hoardele tătare, chemate de către sultanul
turc17. Documentele vremii subliniază faptul că Ion Vodă a venit
cu oastea în Brăila, cerându-i Agăi turc care administra orașul,
să-i predea pe cei doi dușmani ai săi: Alexandru Vodă și Petru
Vodă18. Întrucât conducătorul turc al cetății a refuzat predarea
celor doi fugari, Ion Vodă le-a tăiat capul tuturor turcilor găsiți
15. Gheorghe T. Marinescu, Documente privitoare la Brăila, vol. I, Brăila,
1929, p. IX-XII.
16. Mihail Kogălniceanu, Croniicile României după Letopisețele Moldovei
și Valahiei, Tabele istorice ale României de la 1766, Tomul I, București,
Imprimeria Națională, 1872.
17. Ibidem, p. 226.
18. Este vorba de Petru Șchiopul, fiul Doamnei Chiajna, cea care dorea să-l
pună domn în scaunul Moldovei
– 17 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
în cale, a dat foc târgului, a jefuit o mare avere (aur și argint),

„umplând Dunărea de sânge“ 19. Se specifică faptul că orașul
Brăila era foarte bogat, el nefiind jefuit vreodată până la acea zi.
O cronică turcească din anul 1538, amintește faptul că
Sahib-Ghirai-han trece prin Brăila cu oștile în drumul său
spre Moldova, unde mergea să-l învingă pe Petru Rareș și să-l
îndepărteze de la conducerea acestei provincii românești20.
În timpul domniei lui Radu Paisie, ca urmare a ajutorului
primit de acesta de la turci în diferendele cu moldovenii, începând
cu anul 153921, orașul Brăila va fi cedat otomanilor. După o
scurtă domnie, Radu Paisie va fi chemat la Constantinopol și
exilat în Egipt. Turcii sunt cei care vor pune bazele unei cetăți
puternice începând cu anul 1540. Aici subliniem faptul că doar o
parte a orașului Brăila a fost împrejmuită de turci și transformată
într-o cetate-fortăreață, în jurul acesteia dezvoltându-se orașul
ca atare. Începând cu această dată, la Brăila a fost mutat scaunul
Mitropoliei ortodoxe a Proilavei. Se spune că la Brăila turcii
au vrut să facă cea mai puternică mitropolie din această zonă
a Europei. Aici erau arondate opt biserici, precum și regiunile
Tataria și Bender.
În anul 1595, Mihai Viteazul, domnul Țării Românești și
primul unificator al celor trei provincii românești, va cuceri și prăda
orașul Brăila, trecându-l împreună cu Buzăul într-o administrație
specială (Banul Brăilei și Buzăului). După ce prădase toate cetățile
turcești de pe malurile Dunării din Bulgaria, trecându-le prin
foc și sabie, bravul conducător român a readus la țara mamă
portul Brăila și celelalte teritorii românești care erau ocupate de
otomani. Sultanul Mehmet, speriat fiind de vitejia oștilor române
și de tenacitatea conducătorului lor, îl chema pe Ibrahim Pașa și
spunându-i: „A prădat orașele mele, cetățile și pământul, pe care
le-a câștigat moșul meu cu multă trudă. Brăila și Girgevolul ni le-a
19. Constantin C. Giurescu, op. cit, p. 460.
20. Cronici turcești privind Țările Române. Extrase. vol. I, Volumul a fost
întocmit de Mihail Guboglu și Mustafa Mehmet, București, Editura
Academiei R.S.R., 1966, p. 226.
21. După alte surse, vezi Enciclopedia României, Brăila și satele din jur au
fost ocupate de turci în anul 1544, vol. I, p. 83.
– 18 –
luat din mâini”, îi ordona să găsească o cale prin care să-l îmbuneze
pe Mihai, oferindu-i daruri alese și garantându-i o domnie lungă
și fără probleme din partea turcilor22. Mihai Viteazul va reveni în
orașul dunărean în anul 1596, după ce tătarii pătrunseseră în Țara
Românească și jefuiseră Brăila. Domnitorul muntean intra în cetate
în luna octombrie și măcelărea mulți turci și tătari,răzbunând
astfel distrugerile pricinuite de tătari23. De la moartea bravului
domnitor unificator și până la anul 1828, atunci când trupele
rusești îi vor alunga definitiv pe otomani din acest frumos oraș
dunărean, Brăila a funcționat ca raia sub suveranitate turcească.
Un alt pretendent la tronul Țării Românești, Staicu paharnicul din
Merișani (Teleorman) – în timpul luptelor pentru putere avute cu
Constantin Brâncoveanu, înainte de a fugi la Istanbul, pentru o
vreme, își va găsi refugiul aici. Brăila va fi atacată în anul 1658 de
către domnitorul Mihnea al III-lea. Orașul va înregistra pagube
nesemnificative. Documente turcești arată că între anii 1788-1792,
raiaua Brăila avea 29 de sate a câte 20–200 de case fiecare. Populația
raialei era de cca. 25–30 000 locuitori, majoritari fiind românii,
urmați de greci, armeni, bulgari și foarte puțini evrei.
La 26 iulie 1711, în plin război ruso-turc, Brăila va fi
teatrul unui nou asediu, după mai multe ghiulele trimise asupra
localității, căzând în mâna rușilor conduși de generalul Rönne.
Peste numai două zile, mai exact în ziua de 28 iulie, în urma
ajutorului primit de la forțele lor dislocate în cetățile de pe malul
Dunării, turcii vor recuceri orașul. Vor urma alte zile de coșmar
pentru Brăila. În octombrie, generalul rus Rönne va asedia
iarăși localitatea, turcii părăsind-o în ziua de 21 noiembrie. Și
cu această ocazie, după cum arată documentele vremii, zeci de
brăileni, printre care multe mame și copii, vor muri din cauza
acestor lupte24. În anul 1821, asupra Brăilei și a satelor din jur
s-a abătut o epidemie de ciumă. Nu este menționat numărul
victimelor.
22. Cartea Cronicilor, Iași, Editura Junimea, 1986, p. 83-93.
23. Revista „Analele Brăilei”, Anul II, nr. 2, 1931, pp. 4-6.
1929, pp. 17-19.
– 19 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
O altă năpastă s-a abătut asupra orașului Brăila în anul

1828, în timpul bătăliei dintre Imperiul țarist și Imperiul
otoman. La data de 1 mai rușii asediau orașul care era încă raia
turcească. Bine fortificată și apărată de un număr însemnat de
turci, cetatea Brăilei rezistă atacului rus din ziua de 3 iunie 1828.
Boierii brăileni chemați de turci să-i ajute, vor trage de timp,
așteptând ca rușii să câștige bătălia. După ce celelalte cetăți
turcești din zonă fuseseră cucerite de ruși, vizirul turc aflat la
Brăila capitula și lăsa localitatea în administarea generalilor
țariști. Se menționează faptul că în timpul atacului rusesc din
3 iunie, ca urmare a grenadelor aruncate asupra orașului și a
folosirii tunurilor, mulți oameni au fost uciși, inclusiv femei și
copii. În acest război, turcii aveau cantonați 40 000 de soldați
și dispuneau de 278 tunuri și mortiere. La acea vreme, raiaua
Brăila se întindea pe o suprafață de 102, 210 ha. Imediat după
eliberare, în mai 1828, țarul rus a hotărât dărâmarea cetății
Brăila, însărcinându-l pe contele Palin să se ocupe de acest lucru,
dându-i și un termen de 40 de zile. Contele rus a cerut de la
autoritățile române să-i pună la dispoziție un număr de 100 000
salahori, câte 3 000 pe zi, cu 3 000 de lopeți, 900 de topoare, 900
de târnăcoape și 300 de drugi lungi de 6 palme. Au fost aduși
salahori din județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și
Saac. Până la urmă, demolarea cetății Brăila a durat 170 de zile25.
După eliberarea de sub tutela turcească, orașul Brăila va
cunoaște o dezvoltare spectaculoasă, devenind cel mai mare
port și una dintre cele mai cosmopolite urbe din întreg spațiul
românesc. Ca urmare a hotărârilor Regulamentului Organic:
„Moșiile cuprinse între raialele Brăila, Giurgiu și Turnu (Turnu
Măgurele), precum și bălțile și ostroavele începând din malul
stâng al Dunării și până în talvegul acestui râu, se vor da după
dreptate înapoi adevăratului lor proprietar”26.
25. Revista „Analele Brăilei”, Anul IV, Nr. 1, ianuarie-martie 1934, p. 21-
23.
26. Ion C. Filitti, Organizarea Brăilei după Eliberarea de sub turci sub
p.5.
– 20 –
Așadar, administrația rusă va reprezenta un nou început

pentru vechiul oraș dunărean. Meritul deosebit al transformării
vechii raiale turcești într-un oraș așezat, modern și prosper, îi
revine unui mare om politic al vremii, lui Ioan Slătineanu 27, cel
care poate fi numit părintele Brăilei actuale. Francezul Edouard
Antoin de Thouvenel într-o carte dedicată vieții politice,
economice și sociale din Principatelor Române în secolul al
XIX-lea, făcând referire la orașul Brăila, nota: „Ioan Slătineanu
este părintele actualei Brăile, el punând la (1829) 1830, baza
viitoarei fericiri a Brăilei”28.
Nicolae Iorga, făcând referire la același Ioan Slătineanu,
sublinia faptul că acesta este „ctitorul” Brăilei și unul dintre cei
mai buni administratori pe care i-a avut acest oraș dunărean în
întreaga sa existență.
Chiar și în anul 1866, un vizitator francez care a trecut
prin orașul Brăila, reîntors la Paris, scria în cartea La Moldo-
Valahie: „Brăila este un oraș frumos, bine așezat, destul de bine
pavat, împodobit de construcții moderne, amintind de orașele
maritime din Apus”.
Așa cum aminteam anterior, Ioan Slătineanu a fost
cârmuitorul orașului Brăila între ani 1830–1837. Acesta s-a
27. Ioan Slătineanu (1795–1864), fiul marelui vornic Scarlat Slătineanu

și al Catincăi Flipescu, nepot al vornicului Răducan Slătineanu. În
anul 1819, la vârsta de numai 24 de ani a devenit mare comis. Când
izbucnește Revoluția lui Tudor Vladimirescu, în anul 1821, se refugiază
la Brașov. Înaintează în carieră, devenind paharnic în anul 1826 iar
începând cu data de 30 mai 1827, ispravnic al județului Buzău până în
iulie, trecând la Prahova. Începând cu 22 mai 1831 și până în anul 1837,
fiind cunoscut ca filorus, este numit cârmuitor al Brăilei. Din 1837 și
până în anul 1839 devine Agă al domnitorului Alexandru Ghica. Între
1839 și 1844 este deputat în Obșteasca Adunare iar din 9 septembrie,
Logofăt al credinței. Anul 1847 îl va găsi în postura de deputat în
Colegiul boierilor mari, 5 ani mai târziu, adică în 1852, devenind
membru al Înaltei Curți. La 31 august 1852, atunci când țara se afla
sub administrație turcească, Slătineanu devine ministru al Cultelor și
Școalelor. Consulul francez Bedard spunea că Slătineanu și-a dorit să
ajungă domn al Țării Românești cu ajutorul rușilor.
28. Edouard Thouvenel, Hongrie et Valaquie, Paris, 1840
– 21 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
preocupat de organizarea orașului pe toate palierele vieții

cotidiene – de la aranjarea străzilor urbei și până la stabilirea
unui cadru juridic adecvat pentru necesitățile locuitorilor și
ale timpurilor la care facem referire. Conștient de faptul că
avea nevoie de oameni pregătiți în domeniul judecătoresc,
administrativ, ingineri constructori, arhitecți, dar și de ofițeri
care să se ocupe de vămuirea produselor care intrau în port
aduse de corăbiile străine, Ioan Slătineanu va căuta și va aduce
în oraș numeroși specialiști. Referitor la Ioan Slătineanu trebuie
subliniat faptul că era văr primar cu Barbu Catargiu unul dintre
cei mai importanți politicieni români ai secolului al XIX-lea.
Pentru o perioadă de timp, acesta din urmă va deveni prim
ministru al Principatelor Române, fiind asasinat în condiții
neclare în anul 1862. Privind genealogia lui Barbu Catargiu,
așa după cum susțin istoricii Nicolae Iorga, Octav George Lecca
sau Dan Berindei, el era descendent direct al domnitorului
Constantin Brâncoveanu. Așadar, Slătinenii erau demni urmași
ai voievodului român ucis la Istanbul în anul 1714.
În acest sens, la 19 octombrie 1831, Ioan Slătineanu cerea
de la ofițerii ruși care administrau Țara Românească și Moldova,
aprobarea de a angaja un logofăt care să se ocupe de partea
judecătorească în oraș. La data de 12 martie 1832, sub directa sa
conducere, Ioan Slătineanu înființa „Carantina“ de la Brăila, în
fapt, una dintre cele patru vămi ale țării, locul unde erau vămuite
mărfurile ce intrau în port și care aduceau venituri însemnate
pentru oraș și țară. În cinstea ajutorului primit de la ruși pentru
eliberarea orașului, o veche moschee va fi transformată în
biserică în anul 1833, primind hramul „Sfinților Arhangheli”. O
parte din odoarele depuse în acest lăcaș de cult au fost donate din
partea țarului Rusiei de către generalii săi29. Ulterior, biserica se
va numi „Sfântul Mihail”, în onoarea țarului rus. După plecarea
otomanilor, în oraș s-au construit mai multe biserici. În vechea
mahala a Carantinei, între anii 1844–1847, s-a construit biserica
„Adormirea”, arsă într-un incendiu în anul 1895 și refăcută din
temelii în 1905. Vechea biserică armenească din secolul al XVII-
29. Enciclopedia României, vol. II, p. 83.
– 22 –
lea va fi reclădită în anul 1872, aceasta primind hramul „Sfânta

Născătoare”. Rușii lipoveni din Brăila își construiau în oraș o
biserică proprie, acest lucru materializându-se în anul 1848. Cu
timpul, pe străzile orașului dunărean se vor construi mai multe
sinagogi și biserici grecești de rit ortodox și chiar o biserică
romano-catolică.
La începutul lunii februarie 1832, marele vistier Alexandru
Villara cerea de la noua administrație a țării banii necesari
construirii unui port mare și modern în Schela Brăila, solicitarea
bucurându-se de succes. Ca urmare a demersurilor făcute de
Ioan Slătineanu, începând cu anul 1832, în orașul Brăila s-au
efectuat următoarele lucrări de amenajare și modernizare:
- au fost pavate cu piatră toate străzile din jurul pieții Sfântul
Mihail;
- a fost creată o grădină publică în oraș (primul parc al
Brăilei);
- au fost organizate ulițele (străzile) din oraș, acestea fiind
lărgite și desfundate, fiind numerotate și primind nume;
- au fost construite piețe și târguri după planuri inginerești;
- au fost astupate peste 3 000 de gropi;
- s-a cumpărat o clădire care a fost reparată și transformată
în spital;
- au fost demolate vechile magazii de pește din fața portului
– niște construcții improprii și inestetice, de unde venea un
miros insuportabil de pește stricat – construindu-se altele noi;
- au fost instalat felinare pe străzi;
-de asemenea în anul 1833 au fost zidite trei poduri de
piatră la intrările în oraș;
A fost pietruită ulița Kiseleff după planurile arhitectului
Rügner, materialul fiind adus de la Buzău și Râmnicul Sărat.
Pentru prima oară în orașul Brăila, în anul 1833 se construia
o Școală națională. Începând din același an, la sugestia lui Ioan
Slătineanu, administrația orașului hotăra ca toate veniturile
rezultate din taxele puse pentru pășunat pe izlazul comunal să
fie folosite pentru mărirea, modernizarea și întreținerea grădinei
publice. S-a făcut apel la locuitorii orașului pentru a participa
– 23 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
voluntar la ridicarea unei cazărmi, lucru concretizat30.

Componența cârmuirii orașului Brăila la anul 1833 era
următoarea: Ioan Slătineanu, sameșul Costache Crâmpu,
magistratul președinte Panait Robiu, polcovnicul Ioan,
Matache Paraschivescu și Grigore Ahtan- membri. Președinte
al Tribunalului Brăila era Matache Colceag31.
Noua conducere brăileană a dat o importanță deosebită
sănătății locuitorilor acestui oraș. Între anii 1833–1836, la Brăila
au fost aduși trei medici de renume pentru acea perioadă. La
început a fost adus de la București doctorul Fabriț; apoi, de la
13 august 1834 și până la 13 august 1835, cu o leafă anuală de
4 000 lei, a fost adus doctorul Alcibiade de Travernier. Deși, în
anul 1835, mai mulți oameni de cultură din oraș l-au propus
ca medic pe Constantin Hepites, cârmuirea Brăilei l-a ales pe
Epaminoda Gheorgandopulos (14 august 1835–14 august 1836),
cu un salariu de 4 000 lei pe an.
La 5 aprilie 1835 căpitanul Borotin întocmea un plan de
înfrumusețare al orașului Brăila. Acesta cuprindea o serie de
idei îndrăznețe, între care schemele de aliniere a străzilor, de
construire a unei piețe mari, obligativitatea ca toate fațadele
caselor care urmau să se construiască să fie zidite după un anumit
plan. Brăila rămâne în istoria țării ca fiind prima localitate unde
s-a tipărit un jurnal exclusiv pentru femei. Astfel, în anul 1841,
aici apare foaia dedicată doamnelor, intitulată „Iconoma română
seau jurnal de dame”.
Buna administrare a orașului a început să se observe și
în plan economic. Dacă în anul 1831 în portul Brăila acostau
111 corăbii care aduceau marfă în valoare de 570 000 mii lei
și încărcau produse cu o valoare totală de 995 000 lei, în anul
1833, numărul corăbiilor ancorate în dane s-a ridicat la 384,
ele aducând marfă în valoare de 880 000 lei și încărcând marfă
românească în valoare de 6 815 000 lei32.
30. Ioan C. Filitti, Organizarea Brăilei după Eliberarea de sub turci–sub
pp. 18-19.
31. Ibidem, p. 23.
32. Organizarea Brăilei după eliberarea de sub turci, Brăila, Editura
Analele Brăilei, 1930.
– 24 –
Această schimbare majoră care s-a produs în viața

economică, socială și culturală a orașului Brăila a fost resimțită
de toată obștea locală, ea fiind evidențiată și de observatorii
străini. Astfel, scriitori și oameni de cultură precum Thouvenel,
Saint Marc Girardin, William Ray, aduceau în presa din Franța și
Regatul Unit omagii lui Ioan Slătineanu pentru renașterea Brăilei.
Dacă în anul 1790, sub ocupație otomană, Brăila avea o
populație de cca. 12 900 locuitori care dețineau un număr de 2 580
case, în anul 1840 în urbea dunăreană locuiau 14 000 de cetățeni.
Dacă l-am numit pe Ioan Slătineanu ca fiind ctitorul Brăilei
moderne, nu putem omite și rolul altor oameni care au pus umărul
la ridicarea orașului, devenit cel mai mare port fluvial românesc.
Analele istoriei ne amintesc faptul că pe timpul lui Mircea cel
Bătrân, mai apoi în vremea lui Ștefan cel Mare, urmând cu
Mihai Viteazul, vasele românești ajutau la transportarea rapidă
a trupelor, la un comerț înfloritor cu Orientul, ele ajungând să
navigheze până în Marea Mediterană. Prima corabie românească
modernă, construită după cele mai înalte tehnologii ale vremii,
va fi lansată la apă în Brăila de către domnitorul Grigore Bibescu
sub numele de „ Marița”(nume dat în cinstea soției sale). Anul
1893 va reprezenta apogeul flotei românești de la Dunăre, aceasta
înzestrându-se cu cinci remorchere și 45 de șlepuri. Tot acum va
fi cumpărat și vasul de pasageri „Orientul”, navă care va face curse
regulate pe relația Brăila–Galați. Doi ani mai târziu, în 1895,
o mare navă de transport mărfuri, cargobotul „Medeea”, va fi
cumpărat și folosit pe relația Brăila–Constantinopol. Doi oameni
deosebiți ai tehnicii și ingineriei românești din secolul al XIX-
lea își vor pune amprenta asupra modernizării portului Brăila.
Astfel, în anul 1883, inginerul Gheorghe Duca, la acea vreme
director al C.F.R., va fi cel care va face planurile de construirea
a docurilor portuare. Inginerul Anghel Saligny se va ocupa de
studiul privind fezabilitatea acestor construcții, ocupându-se de
cercetarea malurilor Dunării, a bazinului navigabil al acesteia,
între anii 1886–1891, fiind cel care a supravegheat și avizat
lucrările de modernizare și extindere. Pentru prima dată în
România, în anul 1888 se folosea la Brăila, betonul armat, o
nouă tehnologie care va revoluționa construcțiile din țară.
– 25 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
În anul 1841, izbucnea la Brăila o revoltă (denumită de

participanți ca revoluție) a cetățenilor bulgari și sârbi din oraș.
Aceștia, solidari cu evenimentele care se petreceau în țările lor,
s-au înarmat și s-au strâns în centrul orașului, cu gândul de-a
trece Dunărea și a merge în Bulgaria să lupte contra turcilor.
Erau câteva sute de oameni care dispuneau de armament ușor.
Nu știm dacă aceștia reprezentau un pericol pentru oraș, însă,
poliția locală va interveni în forță. În urma unor schimburi de
focuri, mai mulți sârbi și bulgari vor fi uciși, câțiva fiind arestați.
Documentele vremii arată că nu au existat morți din rândul
polițiștilor, că au fost doar câțiva răniți33. Tot din această urbe
dunăreană au pornit lupta lor pentru eliberarea națională și
grecii, bulgarii sau albanezii.
Revoluția de la 1848 din Principatele Române nu s-a
manifestat într-un mod special la Brăila, însă, după instaurarea
Guvernului Provizoriu de la Craiova în ziua de 7 iunie, imediat
după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, Nicolae Golescu
îl învestea pe vărul său Dimitrie Golescu ca „administrator al
Brăilei”. Menționăm faptul că a existat o mică revoltă în oraș,
atunci când, în ziua de 20 iunie 1848, brăilenii s-au adunat într-
un număr foarte mare și au cerut trupelor rusești să părăsească
localitatea. În aceeași zi, după o perioadă de peste 15 ani, trupe
turcești reintrau în Brăila și ocupau zonele strategice ale urbei.
Tot în această perioadă, în frumosul oraș dunărean își găseau
refugiul șase revoluționari moldoveni, evadați din închisoarea
din Iași. Printre aceștia s-a numărat și Alexandru Ioan Cuza,
viitorul domn al Principatelor Unite și unul dintre marii
conducători pe care i-a avut neamul românesc.
Orașul Brăila a continuat să se dezvolte într-un mod
foarte rapid, să devină după Iași și București, al treilea oraș ca
importanță economică, socială și culturală al Principatelor.
După punerea bazelor învățământului, la București, de către
Gheorghe Lazăr, care a deschis în 1818 Școala de la Sfântul Sava,
prima școală cu predare în limba română, asistăm la un aflux al
tinerilor care au plecat să studieze la Paris.

Editura Analele Brăilei, 1929, pp. 14-17.
– 26 –
Încă din anii 1830–1835 studenții români din Paris, precum

și intelectualii din Muntenia și Moldova, vorbeau tot mai mult
despre necesitatea unirii principatelor. La Brăila, în ziua de 14
septembrie 1857, un grup important de intelectuali, între care:
Ioan Bogdan, Grigore Filipescu, Iordan Șărban, Ion Chiriac,
Contantin Bărbat, Ion Niculescu, Ilie Vrăbiescu, Alexandru
Chiriac, Constantin Crezzulescu, etc., cereau într-o adunare
publică unirea într-un singur stat al moldovenilor și muntenilor.
Revenind la desfășurarea vieții economice și sociale a Brăilei,
observăm că de la Revoluția din anul 1848 și până la Războiul
de independență din anul 1877, orașul a cunoscut o dezvoltare
accelerată. Măsurile economice luate de Ioan Slătineanu și de
ceilalți primari care au urmat își arătau roadele. Veniturile obținute
în principal din activitățile portuare au dat posibilitatea construirii
unor școli, a unor instituții de cultură și – pentru prima oară pe
pămân românesc – a unei școli comerciale și de navigație.
În ordine cronologică, amintim deschiderea unei noi școli
centrale și a uneia normale în anul 1857, apoi a Școlii de fete,
în anul 1861 (sub tutela Epitropiei Brăilei). Pe timpul Revoluției
de la 1848, la Brăila, sub directa îndrumare a lui Ioan Penescu,
apărea primul ziar românesc din oraș, intitulat „Mercur”.
Ulterior, acest ziar își va diversifica subiectele dezbătute în
paginile sale, devenind un important mijloc de informare cu
privire la evenimentele politice, literare sau comerciale din oraș.
De comun acord cu autoritățile locale, editorii ziarului i-au
schimbat numele în „Mercuriu. Jurnal de politică, literatură și
comerciu”. Legat de activitatea editorială și tipografică a Brăilei,
subliniem faptul că în perioada 1849-1866 aici au fost aduse
două tipografii moderne și a apărut un ziar, de data acesata cu
specific economic: „Anunțătorul comerciale, foaie mercantilă
și industrială” (1865). Ca fapt divers, amintim că la data de 14
august 1849 prințul Știrbei, domn al Țării Românești la acea
vreme, se reîntorcea de la Constantinopol prin Brăila, la bordul
unui vas cu aburi. Din păcate, ginerele său, Alexandru Villara,
a făcut un pas greșit în momentul în care părăsea puntea și s-a
înecat în Dunăre.
– 27 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Brăila a fost printre primele localități românești unde

s-a introdus iluminatul stradal cu lămpi cu petrol, acest lucru
realizându-se în anul 1858. Începând cu anul 1867, întrucât se
reușise captarea unor importante zăcăminte de gaze în zona
Bacăului și apoi în Valea Prahovei, lămpile alimentate cu petrol
au fost înlocuite de cele ce funcționau cu gaz lichefiat.
Anul 1860 a reprezentat pentru Brăila un mare pas spre
contactul cu viața culturală europeană prin apariția pe strada
Rubinilor a primului teatru din oraș. Într-o locație cochetă,
intitulată sugestiv „Palatul cu flori”, comicul Hugo și artista
italiană Bianca Bianchini inaugurau această nouă instituție de
cultură și făceau orașul să răsune de aplauze, deschizând noi
perspective pentru tinerii de aici.
Dezvoltarea economică și socială a Brăilei a atras venirea
oamenilor, populația orașului crescând semnificativ. Întrucât
vechile școli deveniseră neîncăpătoare, în anul 1862 se deschidea
Școala primară nr. 2. Peste numai cinci ani, în 1867, la Brăila se
mai deschideau încă două școli – Școala primară nr. 3 și Școala
primară nr. 2 de fete.
La 20 august 1871 Ioan C. Lerescu, absolvent al Facultății
de drept din Liège și doctor în științe politice și administrative,
deschidea în Brăila prima școală comercială românească, durata
studiilor fiind de patru ani.
La 3 mai 1877 Brăila era lovită de obuzele de tun trase de
către turci. Izbucnise Războiul pentru Independența României
de sub suzeranitatea otomană. În acest război, din rândurile
fiilor Brăilei, au căzut la datorie în bătăliile de la redutele Plevna,
Smârdan și Vidin un număr de 28 de militari. Dintre militarii
brăileni care s-au evidențiat într-un mod deosebit în timpul
Războiului de Independență al României amintim pe: sergent
Vasile Stoica, sergent Mihail Drăghicescu, căpitanul Virgiliu
Hepites și locotenentul Ștefan C. Hepites. Un caz aparte a fost cel
al doctorului Mina Minovici. Deși este cunoscut opiniei publice
românești pentru rolul său deosebit în dezvoltarea medicinei
legale și ca fondator al Școlii de medicină judiciară, Mina
Minovici a fost și un mare patriot român. Având numai 19 ani
– 28 –
la izbucnirea războiului, viitorul medic de renume internațional

se va înrola ca voluntar și va lupta alături de camarazii săi la
redutele Plevna, Vidin și Smârdan34.
După cucerirea independenței, România a trecut într-o nouă
epocă. Apariția partidelor politice și consolidarea democrației,
au accelerat schimbările care erau vitale pentru națiunea română,
au dus la apariția unor noi domenii de activitate în economie,
cultură și în toate celelaltele sfere sociale, totul culminând cu
formarea unor generații excepționale de intelectuali români.
Prin Decretul regal 2134 din 23 august 1881, semnat la
Sinaia de regele Carol I, se întemeia Muzeul Brăila, prima
instituție culturală a orașului care se ocupa de adunarea și
conservarea vechilor vestigii ale cetății.
Rămânând principala poartă fluvială a țării, Brăila își va
continua cursul firesc de dezvoltare și modernizare, producând
în același timp o mare parte a bugetului statului român. În anul
1888, România exporta prin portul Brăila, mărfuri însumând o
valoare de 37 108 809 lei aur. Mărirea considerabilă a portului,
urmată de apariția unor nave sub pavilion românesc, au condus la
înființarea unui nou organism – Navigația fluvială Românească.
Înainte de a vorbi despre industrializarea orașului,
subliniem faptul că începând cu anul 1860 și până în anul
1918, anul Marii Uniri, Brăila rămâne de departe cel mai mare
finanțator al tinerilor transilvăneni care luptau pentru întregirea
neamului românesc. Administrația orașului Brăila, din resursele
proprii, timp de peste 50 de ani, a acordat zeci de burse unor
tineri transilvăneni pentru a putea studia la renumite universități
europene. Printre cei care au beneficiat de o astfel de bursă a fost
și Nicolae Densușianu, cel care pe întreaga perioadă a existenței
sale, cu orice prilej, a reamintit acest lucru, mulțumindu-le de
fiecare dată brăilenilor.
Revoluția industrială s-a făcut destul de repede simțită în
orașul port Brăila. Din anul 1888 exportul de produse românești
prin cel mai mare port al țării a crescut considerabil valoarea
timpuri până astăzi, București, Editura Științifică, 1968, p.220.
– 29 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
maximă atingând-o în anul 1911, atunci când s-a ajuns la suma

de 105 357 744 lei aur, în același timp observându-se și importul
masiv de tehnică pentru industrie și agricultură35.
Dacă în anul 1891 Brăila avea o populație de 46 715
persoane, la sfârșitul anului 1898 se ajunsese la o populație
de 56 330 oameni. În afara muncitorilor care lucrau în port, o
altă parte a populației era angajată la cele șapte mori din oraș,
precum și la fabrica de bere Müller (1872), la fabrica de spirt,
la cea de cărămidă, la cele trei fabrici de săpun și lumânări, la
cele două fabrici de teracotă, cele două fabrici de frânghii, cele
două fabrici de cherestea, la cele două fabrici de macaroane și,
nu în ultimul rând, la cele două fabrici de dulciuri36.
Începând cu anul 1901, prin intermediul societății „Helios”
din orașul german Köln, pe străzile orașului au apărut tramvaiele
electrice. Cinci ani mai tărziu, în 1906, orașul și portul erau
iluminate cu becuri electrice. În această perioadă, la sugestia
expresă a cunoscutului om de știință Grigore Antipa, la Brăila s-a
construit prima fabrică românească de celuloză, materia primă
fiind stuful. Aceasta va fi distrusă în timpul Primului Război
Mondial, fiind apoi lăsată în paragină, în final fiind părăsită.
Beneficiind de o dezvoltare economică înfloritoare, orașul
dunărean își mărea populația, an de an. La 1912, Brăila ajunsese
deja la 65 711 suflete. 1910 și 1911 vor fi cei mai bogați ani
agricoli din istoria României, fapt ce va duce la o activitate
portuară pără precedent. Prin Schela Brăilei vor intra peste 1
600 000 t de mărfuri și vor ieși 1 000 000 t (90% fiind cereale).
Dacă până acum am vorbit numai despre dezvoltarea
industrială și despre numărul populației care s-a mărit de
aproximativ șase ori într-un interval de aproape 40 ani, este
necesar să amintim și despre convulsiile sociale, inerente acestui
tip de progres economic, dar mai ales despre al apariția ideilor
socialiste importate din Europa occidentală.
Orașul Brăila cunoștea o primă grevă de amploare în anul
1884. Atunci, nemulțumiți de sumele mici cu care erau plătiți
35. , Ibidem, p. 220.
36. Ibidem, pp. 223-225.
– 30 –
pentru serviciile lor comunitare, căruțașii din urbe se vor răscula

împotriva administrației. Documentele vremii îl amintesc pe
Atanasie Tanu zis Tano, ca fiind cel care i-a instigat pe căruțași la
grevă. În anul 1896 se vor răscula și muncitorii portuari, hamalii
fiind cei care vor declara greva generală.
Cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Mai, în anul 1896, un număr
de peste 2 000 de muncitori au mărșăluit pe străzile orașului
Brăila. Cea mai amplă grevă (grevă generală) din oraș, care s-a
consemnat înainte de izbucnirea Primului Război Mondial,
a avut loc în anul 1902. În ziua de 23 iunie întreaga suflare a
orașului, de la copii și până la cei mai în vârstă locuitori, au ieșit
pe străzi și au cerut salarii mai mari, ore de muncă mai puține,
condiții umane de muncă, și nu în ultimul rând, locuințe salubre
pentru toți cetățenii urbei. De departe, chiar de la înființarea
„Schelei“ Brăila și până la venirea comuniștilor, cei care au fost
nemulțumiți continuu, au fost muncitorii portuari. Hamalii au
declarat grevă generală în anul 1910, eveniment care a blocat
total activitatea portuară. Amăgiți și duși cu vorba de patronat,
aceștia vor declanșa un lanț de greve pe toată perioada anilor
1911-1915.
În august 1916 România intra în Primul Război Mondial
alături de armatele Antantei, cu scopul declarat de reîntregire a
neamului românesc, pentru eliberea Transilvaniei și a celorlalte
provincii românești aflate sub ocupație austro-ungară și
realizarea Marii Uniri. Eșecurile militare de pe toate fronturile
în care a fost angrenată Armata Română vor face ca o mare parte
din teritoriul țării să fie ocupat de trupele Puterilor Centrale
iar Guvernul țării, monarhia și alte instituții ale statului să se
retragă în Moldova. A fost o perioadă tristă pentru poporul
român, pentru cei care au plecat în bejenie în Moldova, dar și
pentru cei rămași la cheremul ocupanților germani, bulgari sau
turci. Brăila va fi ocupată de către trupele germane în decembrie
1916. La această dată, frumosul oraș dunărean era „sufocat”
de un număr însemnat de refugiați din zona Dobrogei. După
cum se menționează în mai multe documente, orașul Brăila avea
în octombrie 1916 o populație de peste 120 000 de persoane.
– 31 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Nicolae Petrovici în cartea sa Brăila sub ocupațiune (1938) și Ioan

Munteanu în Robia germană. Brăila sub ocupația dușmanului,
ne prezintă necazurile și privațiunile la care a fost supus orașul
în timpul Primului Război Mondial. Nicolae Petrovici fost
primar al orașului în perioada interbelică, scria: „arsă, prădată,
ridicată din nou, jefuită, pedepsită, Brăila a avut un destin
nefast”37, subliniind totuși că precum pasărea Phoenix, aceasta
a avut puterea de-a renaște mereu. În timp ce trupele germane
înaintau în orașul părăsit de Armata Română, chiar în luna
decembrie a anului 1916, într-un act de barbarism și răutate,
trupele bulgare care ajunseseră la Măcin, pregăteau tunurile
pentru un bombardament de amploare asupra Brăilei. Numai
intervenția la comandamentul german a unor responsabili locali
a făcut ca orașul să nu fie tranformat într-o ruină de către vecinii
bulgari. Folosind aceeași notă tristă, fostul primar interbelic
brăilean, nota în cartea sa: „în anii războiului s-a stins viața
falnicei Brăile”38.
Ioan Munteanu, făcând o radiografie amplă asupra celor
pătimite de orașul dunărean în timpul ocupației germano-
bulgare, arată: „Brăila a fost cel mai oropsit oraș al României
din zona de ocupație, începând cu decembrie 1916”39. Pentru
a înțelege proporțiile jafului și al distrugerilor la care a fost
supus orașul în timpul ocupației, cei doi autori menționați
subliniază că în anul 1917 au fost luate cupolele principalelor
biserici din oraș și topite, apoi transformate în arme de foc. Mulți
brăileni s-au jertfit pentru apărarea și unitatea țării. Numele
lor sunt trecute la loc de cinste în cartea de istorie a neamului
românesc și pe monumentul închinat lor în orașul unde au trăit.
Printre aceștia, la loc de cinste este înscris numele comisarului
Alexandru Popovici, executat de ocupanții germani, deoarece
transmitea informații cu caracter secret la Comandamentul
Armatei Române cantonat în orașul Galați.
37. Nicolae Petrovici, Brăila sub ocupațiune, Brăila, Tipografia

Românească,1939, p. 192.
38. Ibidem.
39. Ioan Munteanu, Robia germană. Brăila sub ocupația dușmanului,
Brăila, Editura Proilavei, 2016, pp. 12-26.
– 32 –
După război, Brăila și-a revenit foarte repede și a continuat

să fie o poartă pe unde au intrat mărfuri străine în țară și de unde
au plecat spre cele patru zări produse românești în valoare de
sute de milioane de lei. Astfel, în anul 1927, orașul avea 127 de
întreprinderi industriale în care lucrau peste 6 200 muncitori.
Doi ani mai târziu, în 1929 numai în portul Brăila lucrau cca.
3 000 de muncitori, iar în micile intreprinderi din oraș, alte
5 000 de persoane. După cum apreciază istoricul Constantin
C. Giurescu, în anul 1929, orașul Brăila avea peste 10 000 de
proletari40. Conform datelor din Enciclopedia României, în anul
1935, la Brăila funcționau următoarele intreprinderi:
- 15 mori de cereale;
- un șantier de material pentru drumuri de fier (căi ferate);
- o fabrică de sârmă și cuie;
- o fabrică de cherestea;
- o fabrică de ciment;
- o fabrică de butoaie;
- 3 cooperative diverse de producție;
- o cooperativă de consum;
- 14 cooperative agricole de aprovizionare;
- 3 oficii poștale în oraș și încă 4 în județ41.
Enciclopedia României, fâcând o amplă radiografie a vieții
economico-sociale a Brăilei până la anul 1935, subliniază
dezvoltarea extraordinară a orașului, arătând complexitatea
lucrărilor executate în oraș și în port. Orașul dunărean dispunea
de următoarele sectoare în port:
- un bazin portuar în suprafață de 80 000 m3, împreună cu
platforma de cca. 500 000 m2 și 2 288 m liniari de cheu;
- 19 dane pentru acostarea vapoarelor, 8 la malul Dunării
și restul în bazin;
- 6 568 m2 de magazii și depozite;
- 1 288 m2 magazii, proprietatea docurilor construite pentru
străini;
timpuri până astăzi, București, Editura Științifică, 1968, p. 270.
41. Enciclopedia României, vol. II, p. 87.
– 33 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
- 1 191 m2 de magazii, proprietate privată a companiilor

Lloyd și Fraissinet;
- 7 rezervoare de petrol cu o capacitate de 5 110 m3;
- stație pentru pomparea melasei, având un rezervor cu o
capacitate de stocare de 3 820 m3;
- magazie de cereale cu o capacitate de 24 000 t;
- platforme pentru depozitarea lemnului, în suprafață de
40 000 m2 42.
Aceeași publicație ne informează că în anul 1930, atunci
când statul a preluat Direcțiunea Docurilor Brăila, valoarea
activelor acestora se ridica la suma de 210 623 789 lei, 14 000
000 lei reprezentând-o numai costul de cumpărare al celor trei
uscătoare de cereale, marca Tonelli.
Trebuie menționat faptul că, odată cu construirea portului
din Constanța, ușor, ușor, Brăila va pierde din supremația asupra
mărfurilor manevrate în porturile românești. Astfel, reculul se
va resimți asupra vieții sociale și economice a orașului. Dacă
în anul 1910 în portul Brăila acostau 6 041 vase, în anul 1938
numărul acestora se redusese la numai 4 653. Acest declin va
continua și după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Totalitatea șinelor de cale ferată care străbăteau județul
Brăila însuma aproximativ 130 km. De asemenea, în apropierea
orașului funcționau două stațiuni balneare: Lacul Sărat și Movila
Miresei. Dezvoltarea accentuată a orașului și a economiei sale au
dus la apariția unui număr de 18 bănci și a numeroase edificii
culturale. Dintre instituțiile culturale nou apărute, enumerăm:
- Fundația Culturală Regală „Principele Carol”;
- Liga Culturală;
- Casa Școalelor și a Culturei Populare;
- 3 biblioteci orășenești;
- Ateneul Popular;
- Filarmonica Brăila;
- două teatre;
- 7 cinematografe;
- 6 societăți sportive.
42. Enciclopedia României, vol. IV, Economia Națională, pp. 83-84.
– 34 –
Dacă vorbim despre remarcabilele realizări ale orașului

Brăila de-a lungul timpului, nu putem omite factorul uman,
personalitățile care s-au născut în acest oraș, oamenii care –
prin munca și valoarea lor – și-au pus amprenta asupra științei
și culturii noastre naționale. Brăila a fost un izvor nesecat de
talente, de oameni deosebiți, de valori și chiar de genii.
În ordine cronologică, amintim faptul că în anul 1851 vedea
lumina zilei la Brăila Ștefan Hepites, primul fizician de calibru al
poporului român. La 22 ianuarie 1855, la Brăila se năștea într-o
margine de mahala sărăcăcioasă Panait Istrati, scriitorul care
va deveni celebru prin operele sale pline de realism și adevăr
crud. După multe călătorii și peripeții, după o viață de muncă
și trudă, Panait Istrati se reîntorcea în orașul său, afirmând:
„Și pentru așa ceva, – adică pentru tot ce alcătuiește o viață –
Brăila îmi ajunge. Ea este toată omenirea”43. Așa cum aminteam
anterior, marele nostru medic legist, Mina Minovici, se năștea
la Brăila la 30 aprilie 185844. Cinci ani mai târziu, la 10/22 iunie
1860, în orașul despre care vorbim în lucrarea noastră, se năștea
inegalabila soprană, Hariclea Darclee. Pentru vocea sa unică,
Giacomo Puccini a compus opera „Tosca“, Pietro Mascagni a
scris pentru ea „Iris“, iar Alfredo Catalani „La Wally“. Scriitorul și
jurnalistul Dumitru Bacalabașa vedea lumina zilei în anul 1865.
Anul 1867 va da Brăilei și neamului românesc pe Arthur Verona,
unul dintre marii pictori ai țării. Geologul Gheorghe Munteanu
Murgoci s-a născut în anul 1872 tot în orașul dunărean. Actrița
care a încântat publicul românesc cu talentul său deosebit, Maria
Filotti, apărea pe lume în anul 1883 în acest cosmopolit oraș
dunărean. Anul 1888 va rămâne în istoria orașului ca momentul
în care au venit pe lume Radu Portocală, politician liberal de
43. Revista „Analele Brăilei”, Anul X, Nr. 2, aprilie-iunie 1938, p. 71.
44. Mina Minovici provenea dintr-o familie de aromâni cu nouă copii.
A mai avut doi frați care s-au ocupat de medicină, Nicolae și Ștefan,
ambii născuți la Râmnicu Sărat. Nicolae s-a născut în anul 1868 și este
omul care a întemeiat societatea „Salvarea” în anul 1906, acesta fiind
directorul instituției până în anul 1941. Ștefan s-a născut în anul 1867 și
a fost chimist, de numele acestuia se legă fondarea Academiei de Științe
din România.
– 35 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
marcă și unul dintre cei mai buni primari ai urbei și Gheorghe

Stavresu, primul general născut pe meleaguri brăilene și unul
dintre marii eroi ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul
dintre cei mai talentați istorici, folcloriști, eseiști și poeți pe care
i-a avut România, Perpessicius, se năștea la Brăila în anul 1891,
urmat de marele savant, sociolog și filosof Petre Andrei. Anul
1897 va rămâne în analele istorie ca fiind cel mai prolific în
ceea ce privește apariția pe lume la Brăila a unora dintre cele
mai strălucite minți ale neamului românesc. Academicianul Ana
Aslan, specialista numărul unu a geriatriei mondiale, Titi Dinu,
unul dintre cei mai prolifici poeți brăileni, Basil Munteanu, marele
istoric literar, Vasile Băncilă, reputatul filosof și patriot român,
sunt doar căteva dintre numele de referință care s-au născut în
acest an în cel mai mare port românesc al secolului al XIX-lea.
În anul 1890, la Brăila vedea lumina zilei Nae Ionescu, filosoful
și unul dintre proieminenții profesori universitari români
care au reușit să formeze și să îndrume o întreagă generație
de tineri care se vor face remarcați în cultura românească și
universală. Nae Ionescu este dascălul care a știut să modeleze
tineri precum Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Nicolae Noica,
Mircea Vulcănescu etc., să le insufle dorința de cunoaștere și de
creație, să fie buni patrioți. Pentru a elimina neadevărurile care
s-au spus și care încă se propagă în spațiul istoric românesc,
vă vom prezenta opiniile câtorva contemporani ai ilustrului și
inegalabilului profesor brăilean, imediat după trecerea în neființă
a acestuia (15 martie 1940):
Nicolae Carandino: „Își depășea contemporanii prin defecte
și prin calități, aducând, în viață și în scris, alături de îndârjirea
patetică a cărnii, ascuțișul de oțel al gândului celui fără cruțare.
[...] Puterea minții lui depășea suprafața de acțiune socială la
care râvnise, iar coaliția putinței lor îl obligă adesea să reintre în
rânduri pentru a se supune facticelor ierarhii sociale”45.
Constantin Noica: „Când acum șase luni, Nae Ionescu
începea Călătoria sa din urmă, am simțit că pleacă dintre noi
logosul. El ne dăduse întotdeauna cuvântul care dezleagă.
45. Ziarul „Azi”, 24 martie 1940.
– 36 –
Pleca, odată cu el, cheia lucrurilor în mijlocul cărora trăim...

Nae Ionescu a plătit pentru ca Dumnezeu și Viața să coboare
peste neamul nostru”46.
Mihail Sebastian: „A murit Nae Ionescu. Se duce cu el
întreaga perioadă din viața mea. Ce soartă stranie a avut omul ăsta
extraordinar, care moare neîmplinit, nerealizat, învins, în șfârșit...
ratat! Mi-e atât de drag, tocmai că a avut atât de puțin noroc!”47.
Printre oamenii deosebiți care s-au născut la Brăila, enumerăm
și pe cântărețul Jean Moscopol (1903), matematicianul Anton
Dumitru (1905) și nu în ultimul rând, pe Mihail Sebastian, unul
dintre cei mai mari romancieri români ai perioadei interbelice. Tot
în acest minunat oraș s-au născut politicianul Nicolae Filipescu,
colonelul Teodor Șerbănescu, unul dintre cei mai renumiți
cântăreți de romanțe și muzică veche din perioada interbelică,
C. Sandu Aldea, un eminent agronom și om de cultură.
Nu putem încheia această scurtă trecere în revistă a
istoriei Brăilei fără a aminti faptul că în acest oraș, citadelă a
naționalismului și culturii românești, la 23 octombrie 1897,
lua ființă una dintre cele mai importante societăți secrete din
România – „Avântul Cultural”, organizație pur românească
pentru propășirea Neamului Românesc. Care era programul
acestei societăți? „Evoluția socială, economică, politică își
găsește un paralelism fidel în evoluția culturală. Fie că conceptele
(ex: revoluțiile), fie că un eveniment politic, economic etc. are
repercutare asupra culturii (ex. Influența Războiului European
asupra noastră), dezvoltarea culturii e într-un paralelism corect
cu evoluția socială. Romantismul culturii românești e de mai
multe feluri:
a) Romantismul științific-latinesc istoric al Școalei ardelene;
b) Romantismul convențional-patruzeci și optist;
c) Romantismul eminescian;
46. C. Noica, Nae Ionescu, Ziarul „Buna Vestire”, seria XX, anul IV, Nr.
12, 25 septembrie 1940.
47. Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, București, Editura Humanitas,
2016.
– 37 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
d) Romantismul poporanist”48.
Dintre cei care au făcut parte din nucleul acestei organizații,
amintim următoarele personalități brăilene: Dumitru Ștefănescu,
Petre Jecu, Nicolae Roinu, Titu Dinu, Ionel Chișcăneanu etc. Mai
târziu, această societate se va transforma în „Avântul Studențesc”
și va atrage în rândurile sale pe Nae Ionescu, Vasile Băncilă,
viitorul general Vasile Panaitescu (cumnatul lui Nae Ionescu),
avocatul Traian Dumitriu-Șoimu, prof. univ. Fălcoianu etc.49.
Am insistat în mod deosebit pe constituirea și rostul acestei
societăți deoarece ideile din programul ei le-am regăsit în
activitățile politice ale lui Nicolae Iorga și, mai cu seamă, ale lui
Nae Ionescu. Această gândire intelectuală asociază naționalismul
românesc interbelic cu o revoluție culturală structurată pe
patru concepte non agresive, care urmăreau afirmarea gândirii
filosofice românești în politica dâmbovițeană, în viața socială
și economică a țării.
Trebuie să-l menționăm în acest capitol dedicat unei
scurte istorii a Brăilei și pe Ioan Penescu50, figură emblematică
a acestui oraș și, de ce nu, a culturii române. Deși nu s-a născut
în Brăila, Ioan Penescu reprezintă începuturile învățământului
în limba română în frumosul port dunărean. În anul 1832
era trimis ca profesor aici, un an mai târziu, în 1833, fondând
Școala Națională, devenită Școala centrală – un focar cultural,
o citadelă a învățământului românesc al secolului XIX-lea.
Datorită activității tipografice pe care a desfășurat-o în Brăila,
acesta a fost numit de contemporani al doilea Antim Ivireanu
al României. Într-un gest de aleasă prețuire față de brăileni și
48. B.A.R., Arhiva Nae Ionescu, Dosar nr. 3, Raport al Prefecturii Poliției
Capitalei din 23 martie 1933.
49. Ibidem, Ședința din 22 octombrie 1918, 21 de ani de la înființarea
societății „Avântul”.
50. Ioan Penescu (1808-1868), profesor, tipograf și ziarist. A tradus
Eudoxia în limba română. În anul 1832 este detașat la Brăila ca profesor.
Este unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai orașului în
perioada 1832–1844. Penescu a tipărit ziarul „Mercur” și prima carte
bisericească din acest oraș — Cuvânt la sfințirea Bisericii Sfântului
Nicolae din orașul Brăila.
– 38 –
față de învățământul românesc, la 17 martie 1844, Ioan Penescu

dona școlii pe care o înființase în Brăila tipografia sa cu întreg
inventarul din dotare. O altă personalitate remarcabilă care a trăit
în orașul Brăila și care trebuie cunoscută de publicul larg, a fost
Dumitru Ionescu. Născut la 24 iunie 1846, acesta a fost președinte
al Consiliului județean în perioada 1880-1881, deputat de Brăila
în anul 1883, senator în anul 1888, primar al localității în perioada
1906–1910. Întreaga sa avere, care depășea suma de 3 000 000
lei (o sumă imensă la acea vreme), a fost donată în întregime
Primăriei Brăila pentru a fi folosită în interes public, pentru binele
locuitorilor acestui oraș. Spre exemplificare, amintim faptul că
actuala clădire unde își desfășoară activitatea teatrul Maria Filotti
a fost donată de către filantropul Dumitru Ionescu.
Nu putem încheia acest capitol fără a sublinia faptul că,
de-a lungul timpului, orașul Brăila a reprezentat un model de
conviețuire pentru zeci de nații, culturi și religii, că a fost o
localitate multietnică unde oamenii au trăit și au creat în pace.
Români, greci, genovezi, englezi, venețieni, ruși lipoveni, bulgari,
sârbi, turci, evrei, unguri, albanezi sau bulgari și alte zeci de
neamuri care și-au ancorat corăbiile la țărmul brăilean al Dunării
au trăit în pace, au făcut afaceri împreună, sau, dacă a fost cazul,
au luptat împreună împotriva acelora care au vrut să le fure
libertatea sau demnitatea.
– 39 –
Motto:
„Nimeni n-are dreptul să fure frumusețea din sufletul nostru”.
Octavian Goga
CAPITOLUL II
BRĂILA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ
Evenimentele care s-au petrecut la 23 August 1944, atunci

când regele Mihai și o parte a clasei politice românești, fără
a negocia în prealabil condițiile trecerii României de partea
Aliaților, au dus la arestarea a peste 150 000 de militari ai Armatei
Române de către ruși și asasinarea unui număr însemnat dintre
aceștia în lagărele din zona Bălți, precum și în alte localități de
pe teritoriul Basarabiei. Era în fapt o capitulare necondiționată
a României și intrarea sa sub influiență preponderent sovietică.
Odată cu înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul țării noastre,
imediat se instalau în localitățile țării ca administratori și ca zei,
batalioanele de bolșevici, vopsiți în apărători ai muncitorilor și
țăranilor români. Deși, aparent, după această zi, chiar până în
anul 1947, se părea că România încă mai gustă din democrație,
adevărul sumbru se țesea în mințile și în birourile unor indivizi
diabolici, criminali, a celor care stabiliseră soarta crudă pe care
era nevoit să o urmeze poporul român. În anul 1945 se înființa
Tribunalul Poporului, cea mai odioasă instituție de justiție
care a existat în întreg lagărul comunist din Europa de Est,
cu scopul declarat de a ucide, încătușa și distruge orice formă
de rezistență românească împotriva bolșevismului. Astfel,
crema intelectualității românești, elitele din toate domeniile
vieții economice, culturale, religioase, în fond toți apărătorii
democrației și ai valorilor universale ale umanității erau arestați,
judecați pentru crime inventate sau închipuite, aruncați pentru
ani grei în temnițe sau, lucrul cel mai grav, condamnați la moarte.
– 40 –
A fost un adevărat genocid îndreptat împotriva ființei noastre

naționale. S-a încercat punerea în aplicare a îndemnului lui Marx,
cel care spunea că poporul român trebuie să dispară întrucât
este împotriva revoluției universale pe care doreau s-o pună în
practică51 fariseii comunismului. Brăila era parte integrantă a
României și unul dintre cele mai mari și mai dezvoltate orașe
ale sale. Deși în acest oraș-port dunărean, activitatea și lupta
sindicală apăruseră încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ea
accentuându-se într-un mod deosebit în perioada interbelică,
atunci când în urbe ființau zeci de sindicate, brăilenii nu au primit
cu bucurie bolșevismul. La data de 22 octombrie 1944 peste 5
000 de brăileni ieșeau în stradă și cereau înlocuirea guvernului
condus de generalul Sănătescu întrucât considerau că acesta
este aservit Moscovei52. La 8 noiembrie 1945 întreaga suflare
a urbei de la Dunăre va ieși în stradă, manifestând împotriva
guvernului Groza. Cu această ocazie vor fi arestați o mulțime
de intelectuali, elevi de la liceul „Nicolae Iorga”, precum și zeci
de studenți. Printre cei arestați s-au aflat ziaristul Clony, figură
emblematică a orașului Brăila în perioada interbelică, avocatul
Nicolae Tino și alții. Solidari cu cei reținuți, brăilenii vor merge
în fața garnizoanei sovietice și vor cere să fie arestati cu toții.
Brăilenii se vor răscula și în ziua de 14 noiembrie, peste 10 000
de localnici ieșind în stradă, atunci când bolșevicii îl vor înlătura
pe colonelul Paul Brătășanu de la Primăria Brăila, înlocuindu-l
cu muncitorul Petre Ciucă. Ușor, ușor, noua conducere de
partid și de stat se va impune în România, aceasta trecând la
naționalizarea forțată a principalelor miljoace de producție, a
întreprinderilor, a pământului și la implementarea unei politici
economice planificate, de tip stalinist. Documente aflate în
arhiva Comitetului Central al P.C.R. vorbesc despre o mare
grevă care a avut loc în portul Brăila la data de 14 august 194953.
51. Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese, București, Editura Politică,
1966, p. 229.
52. Constantin C. Giurescu, Istoria orașului Brăila din cele mai vechi
timpuri și până astăzi, București, Editura Științifică, 1968, pp. 296-298.
53. A.N., fond C.C. al P.C.R., Secția organizatorică, Vol. I, p. 42 (63).
– 41 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Muți oameni care se vor împotrivi noului regim vor fi arestați și

trimiși în pușcării, în fapt, niște adevărate lagăre de reeducare.
Nici brăilenii nu vor scăpa de această năpastă, mulți intelectuali,
țărani și oameni de afaceri ajungând în închisorile de la Râmnicul
Sărat, Sighet, Aiud sau au fost mutați cu domiciliul forțat în
pustietatea Bărăganului. Pentru a înțelege modul în care făceau
bolșevicii politică în România, vă prezentăm rezoluția Plenarei
C.C. al P.M.R. din 3–5 martie 1949: „Rezolvarea problemei
țărănești este una dintre principalele și cele mai grele sarcini ale
dictaturii proletariatului, o sarcină de luptă neîntreruptă pentru
întărirea alianțelor clasei muncitoare cu țărănimea muncii”54.
Am subliniat cuvântul dictatură pentru a arăta modul în care s-a
făcut politică în România anilor 1945–1960, perioadă după care
s-a observat o oarecare liberalizare a vieții în țară, dar și în acest
răstimp, tot într-un mod controlat de către conducerea de partid
și de stat. Spre a vă exemplifica cu cine s-a instaurat comunismul
și societatea multilateral dezvoltată în România, prezentăm
cazul lui Dan Nicolae, fost secretar al Comitetului orășenesc de
partid Brăila și membru al Comitetului regional P.M.R. Galați.
Într-o caracterizare pe care activiștii locali o trimiteau organelor
centrale de partid, aceștia subliniau o serie de calități ale acestuia,
arătând în mod deosebit preocuparea expresă a secretarului de
partid pentru îmbogățirea cunoștințelor sale, el aflându-se în
acel moment în clasa a X-a liceală55.
Propaganda de partid a funcționat excelent în județul și orașul
Brăila. Începând cu anul 1949, activiștii de partid de la centru au
fost trimiși în teritoriu pentru a controla și supraveghea activitatea
economică din întreprinderile SOVROM, în fapt o instituție foarte
complexă prin intermediul căreia ocupanții sovietici jefuiau
România. La rândul lor, activiștii de partid erau urmăriți pas cu
pas de serviciile de securitate. Agenții serviciului de informații
transmiteau către superiorii lor chiar și note informative privind
desfășurarea conferințelor de partid, tematica acestora, cine a luat
cuvântul și ce s-a hotărât în aceste ședințe.
54. Ibidem, D. 80/1949, p. 60.
55. Ibidem, D. 103/1965, 28 X 1965.
– 42 –
În anul 1963, prin hotărârea nr. 1474/07.11.1963, C.C. al

P.C.R. stabilea înființarea unui comitet de partid pentru județele
Brăila și Galați, secretarul acestuia fiind numit același Dan
Nicolae, secretarul Comitetului orășenesc Brăila. Comuniștii
brăileni s-au evidențiat mereu în fața organelor centrale de
partid și de stat prin ședințele repetate în care lăudau activitatea
politico-administrativă a dictatorului Nicolae Ceaușescu. Vă
aducem spre exemplificare activitatea acestora în anul 1976:
- la 22 ianuarie au ținut o ședință de Birou unde au discutat
despre efectivul, compoziția și structura organizației de partid
Brăila propuse la 31 decembrie 1975;
- la 26 februarie au ținut o ședință în care s-a arătat
preocuparea organelor și organizațiilor de partid cu privire la
funcționarea comitetelor oamenilor muncii din întreprinderile
industriale, la crearea condițiilor necesare pentru alcătuirea unor
colective de cercetare în industria constructoare de mașini și
utilaje;
- la 25 martie s-a ținut o ședință a Biroului Permanent al
Comitetului județean Brăila în care s-au dezbătut problemele
apărute în unele fabrici din orașul Brăila;
- la 30 martie a avut loc o plenară a Comitetului județean,
ocazie cu care s-a stabilit modul în care vor acționa membrii
de partid la locurile lor de muncă, scopul final fiind creșterea
productivității muncii;
- la 28 aprilie a fost o ședință a biroului de partid Brăila
în care s-au dezbătut directivele Decretului 74/1975 privind
creșterea productivității muncii;
- la 18 mai a fost Plenară de Comitet;
- la 28 mai s-a ținut o ședință de Birou;
- la 25 iunie s-a ținut o altă ședință de Birou;
- la 30 iunie a avut loc o plenară cu activul din industria
de construcții56.
În 14 august 1976, Comitetul Central al P.C.R. îl însărcina
pe Andrei Ștefan să meargă la Brăila și să controleze modul în
care conducerea locală, comitetul de partid din oraș, își făceau
56. A.N., fond C.C. al P.C.R., Secția organizatorică, vol. II, D. 3/1976.
– 43 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
treaba în județ. Cu această ocazie, trimisul „centrului“ îi informa

pe conducătorii brăileni despre hotărârile luate la București cu
privire la sistematizarea unor localități brăilene. Se amintea faptul
că orașul Făurei va intra într-un amplu proces de modernizare,
iar comunele Ianca, Însurăței, Movila Miresii și Cireșu vor fi
transformate în orașe. Activistul C.C. al P.C.R. îi informa pe
șefii județului Brăila că s-au aprobat fondurile necesare pentru
modernizarea și extinderea stațiunii Lacul Sărat.
Avem și o statistică cu privire la activitatea comitetului de
partid din județul Brăila pe anul 1976. Astfel, la 1 ianuarie 1976
județul avea un număr de 52 707 membri P.C.R., dintre aceștia,
52 354 plătindu-și cotizația în sumă totală de 844 621,05 lei. În
luna februarie au fost primiți un număr de 169 membri noi,
dintre aceștia, 122 fiind muncitori, 19 țărani și 28 intelectuali.
La începutul lunii martie s-a raportat primirea în rândurile
organizației de partid Brăila a încă 182 de membri. În funcție de
ocupație și pregătirea profesională, aceștia erau diferențiați astfel:
142 muncitori, 23 țărani și 17 intelectuali. Ultima raportare cu
primirea de noi membri de partid în organizația Brăila s-a făcut
în luna septembrie. Lista noilor membri se prezenta astfel: 167
membri, dintre care 123 muncitori, 17 țărani și 27 intelectuali.
Se remarcă numărul mic de intelectuali primiți în partid, cauza
centrală fiind neîncrederea conducerii locale a P.C.R. în aceștia.
Un eveniment deosebit pentru conducerea locală de partid
s-a petrecut în zilele de 6-7 august 1980. Secretarul general al
P.C.R. și președinte al R.S.R., Nicolae Ceaușescu, făcea o vizită
de lucru în județele Galați și Brăila. În stilul său caracteristic,
Nicolae Ceaușescu vizita marile întreprinderi ale localităților și
dădea indicații „prețioase“ tuturor activiștilor de partid care îl
însoțeau și îl lingușeau, precum și specialiștilor care lucrau în
acele uzine. Într-o ședință ținută la clubul Întreprinderii de utilaj
greu „Progresul”, Nicolae Ceaușescu dădea următoarele indicații:
- să se ia măsuri urgente pentru dezvoltarea fabricației
de excavatoare de mare capacitate, cu performanțe ridicate, la
nivelul celor mai bune realizări pe plan mondial;
- reducerea consumului de energie electrică;
– 44 –
- Ministerul Industriei Constructoare de Mașini împreună

cu Consiliul de Stat al Planificării să facă propuneri pentru
dezvoltarea unei fabrici de hidraulică grea;
- stabilirea unui plan pentru modernizarea sectorului de
prelucrare la cald – forjă și turnătorie – asigurarea cu utilaje,
linii automate și tehnologie avansată;
- luarea de măsuri urgente pentru atingerea cât mai rapidă
a parametrilor propuși la secția Laminorul IV a intreprinderii
„Laminorul”;
- reducerea continuă a cheltuielilor materiale în procesul
de producție57.
Cu aceeași ocazie, Nicolae Ceaușescu a discutat cu secretarii
de partid locali și cu responsabilii cu agricultura ai județului,
trasându-le următoarele indicații:
- extinderea cultivării în județul Brăila a soiurilor românești
de grâu „F 29” și „Doina”;
- modernizarea vechiului sistem de irigații din județ;
- grăbirea lucrărilor de sistematizare a canalului de irigații
Ialomița-Călmățui, precum și în Marea Insulă a Brăilei;
- Consiliul Popular Județean Brăila să ia măsuri urgente
pentru îmbunătățirea calității produselor de panificație (pâinea).
Aici, Nicolae Ceaușescu a subliniat faptul că județul Brăila
produce cel mai bun grâu din țară, în timp ce locuitorii județului
consumă produse de panificație de slabă calitate;
- dotarea cu utilajele agricole necesare și posibilitatea
mecanizării întregii suprafețe arabile a județului;
- Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare să ia
măsuri pentru diversificarea sortimentelor de conserve din
fructe și legume pentru județul Brăila58.
Pe toată perioada guvernării comuniste, în România a
existat o cutumă de rotire a cadrelor de partid, regula de bază
fiind aceea de-a numi activiștii cât mai departe de locurile lor
de baștină. Așadar, în marea lor majoritate, Consiliile județene
de partid erau alcătuite cu membri ce veneau din toate colțurile
57. Ibidem, vol. II, D.4/1980.
58. Idem.
– 45 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
țării. Procentul membrilor de partid care îndeplineau funcții de

partid în județul Brăila și proveneau din alte zone ale țării era
aproape egal cu cel al localnicilor.
În continuare vă vom prezenta componența ultimului Birou
al Consiliului Județean de Partid Brăila, arătându-vă cine erau
oamenii care au condus județul în perioada 1984-1989:
1) Anton Lungu, prim secretar, născut în anul 1931 în
comuna Robeasca, județul Buzău. De profesie tâmplar mecanic,
membru al P.C.R. din anul 1956, acesta și-a completat studiile
la Academia Ștefan Gheorghiu.
2) Coadă Alexandru, secretar pentru probleme organizatorice,
născut în anul 1938 în comuna Tudor Vladimirescu, județul
Brăila, de profesie lăcătuș mecanic, membru al P.C.R. din anul
1957. Și-a completat studiile la Academia Ștefan Gheorghiu la
Facultatea de Științe Politice.
3) Stoian Valeriu, secretar pentru probleme de propagandă,
născut în anul 1933 în orașul Brăila, de profesie ziarist. Acesta
este membru de partid din anul 1958 și absolvent al Academia
Ștefan Gheorghiu, Facultatea de Științe Politice.
4) Ene (Ciolacu) Veronica-Valentina, secretar pentru
probleme economice, născută în anul 1946 în orașul Oradea,
județul Bihor. De profesie inginer chimist industrial, aceasta a
absolvit Academia Ștefan Gheorghiu, Institutul B59, Facultatea
de Chimie Industrială. A fost primită în rândul membrilor de
partid în anul 1972.
5) Turcu Constanța, secretar cu probleme sociale, născută
în anul 1945 în comuna Roșiori, județul Brăila. De profesie
mașinistă, ca membru al P.C.R. din anul 1963, a fost trimisă să-
și completeze studiile la Academia Ștefan Gheorghiu, Facultatea
de Științe Politice.
6) Geană Ion, prim-vicepreședinte al Comitetului Executiv
al Consiliului Popular Județean Brăila, născut în anul 1934 în
comuna Cornereva din județul Caraș-Severin. De profesie
inginer electro-mecanic, aceasta fiind absolventă a Facultății
59. Institutul B din cadrul U.P.C. era o secție destinată activiștilor P.C.R.
care studiau la învățământul fără frecvență.
– 46 –
de Electro-Tehnică din cadrul U.P.C. Este membru al P.C.R. din

anul 1955.
7) Candidatu F. Petre, șef secție organizatorică a P.C.R.
Brăila, născut în anul 1935 în comuna Cungrea, județul Olt,
de profesie tehnician mecanic. Fiind membru al P.C.R. din
anul 1956, acesta și-a completat studiile la Academia Ștefan
Gheorghiu, Facultatea de Științe Politice.
8) Spînu Nicolae, prim-secretar al Comitetului Municipal
de partid Brăila, născut în anul 1932 în orașul Brăila, de profesie
tehnician. Ca membru al P.C.R. din anul 1954, acesta și-a
completat studiile la Academia Ștefan Gheorghiu, Facultatea
de Științe Politice.
9) Tănase Maria, președinte al Consiliului județean al
sindicatelor, născută în anul 1939 în comuna Blăjani, județul
Buzău, de profesie inginer chimist (provenită din rândul
muncitorilor). Aceasta este membră a P.C.R. din anul 1961 și a
absolvit U.P.C., Facultatea de Chimie Industrială.
10) Plopeanu Maria, președintă a Comitetului județean al
femeilor și șef de secție la Comitetul județean de partid, născută
în anul 1953 în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, de
profesie electrician. Intrată în rândurile P.C.R. din anul 1975,
studentă la Academia Ștefan Gheorghiu.
11) Andronic Marinache, prim-secretar al Comitetului
județean U.T.C., născut în anul 1952 în comuna Românul din
județul Brăila. Acesta este de profesie inginer agronom, cu
studiile efectuate la Academia Ștefan Gheorghiu, Institutul B,
Facultatea de Agronomie.
12) Cornel Coman, președinte al Uniunii județene a C.A.P.,
născut în anul 1952 în comuna Românul, județul Brăila. De
profesie inginer agronom, acesta a fost primit în rândurile P.C.R.
în anul 1973, licența obținând-o la Academia Ștefan Gheorghiu
în cadrul Institutului B, Facultatea de Agronomie.
13) Gagu Alexandru, director al I.U.G. „Progresul”, născut în
anul 1938 în orașul Brăila, de profesie inginer mecanic (provine
din rândul muncitorilor). Ca membru P.C.R. din anul 1957,
acesta a fost trimis la Academia Ștefan Gheorghiu, Institutul B,
unde a absolvit Facultatea de mecanică.
– 47 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
14) Barbu Nicolae, director general al Centralei industriale

de celuloză și hârtie Brăila, de profesie inginer chimist (provine
din rândurile muncitorilor), născut în anul 1935 în comuna
Suteși din judeșul Brăila. Intrat în rândurile P.C.R. din anul 1961,
acesta a absolvit Facultatea de agronomie din cadrul U.P.C.
15) Susanu Ion, director general al Direcției generale pentru
agricultură alimentară, născut în anul 1942 în comuna Liești,
județul Galați, de profesie inginer agronom. A absolvit Facultatea
de agronomie din cadrul Academiei ; Ștefan Gheorghiu, Institutul
B și a intrat în rândurile P.C.R. în anul 1966.
16) Drăgoiu Emanoil, inspector general al Inspectoratului
județean școlar Brăila, născut în anul 1931 în localitatea
Bărbătești din județul Vâlcea, profesor de matematică. A absolvit
Universitatea București, facultatea de matematică, fiind primit
în P.C.R. în anul 1963.
17) Jelea Vancea-Gabriela, președinta Comitetului județean
pentru cultură și educație socialistă, născută în anul 1950 în
orașul Focșani, județul Vrancea, de profesie sociolog. A intrat
în rândurile P.C.R. în anul 1976 și a absolvit Academia Ștefan
Gheorghiu, Facultatea de filosofie, secția sociologie.
18) Giurgiu Ileana, organizator în partid și președinta
CUASC Românu, născută în anul 1945 în comuna Traian, județul
Brăila, de profesie laborant. A urmat cursuri f.f. la Academia
Ștefan Gheorghiu, Facultatea de științe politice.
19) Cireșoiu Marcela, secretară a Comitetului de partid
a Intreprinderii de Confecții Brăila, născută în anul 1945 în
comuna Bertești, județul Brăila, de profesie muncitoare confecții.
De la locul de muncă unde lucra ca lenjereasă, a fost trimisă la
Academia Ștefan Gheorghiu unde a urmat cursurile Facultății
de științe politice. A intrat în P.C.R. în anul 1966.
20) Sîrbu Costică, director Administrația Financiară a
județului Brăila, născut în anul 1936 în orașul Bârlad, județul
Vaslui, de profesie economist. A absolvit U.P.C., Facultatea de
finanțe și credit, evidență contabilă.
21) Donescu Elena, director al Direcției Sanitare județene,
membru supleant al Biroului Comitetului județean de partid,
– 48 –
născută în anul 1932 în comuna Olteni din județul Teleorman,

de profesie medic. A absolvit U.P.C., Facultatea de medicină
generală și a intrat în P.C.R. în anul 1972.
22) Scutelnicu Constantin, membru supleant al Comitetului
P.C.R. Brăila, născut în anul 1933 în comuna Corlățeni, județul
Botoșani, de profesie inginer mecanic. A absolvit U.P.C.,
Facultatea de mecanică și a intrat în P.C.R. în anul 1963.
23) Coțofană Maria, procuror șef al județului Brăila,
membru al Comitetului județean de partid, născută în anul 1945
în orașul Buzău, județul Buzău, de profesie jurist. Este absolventă
a U.P.C., Facultatea de drept și membră P.C.R. din anul 1972.
24) Colonel Călinescu Gheorghe, șef al Inspectoratului
județean al Ministerului de Interne, născut în anul 1933 în
comuna Surani, județul Prahova, de profesie mecanic motoare.
Este membru al P.C.R. din anul 1960 și a absolvit Academia
Ștefan Gheorghiu, Facultatea de Științe politico-economice.
25) Roșu Mița, secretar al Comitetului de partid la
Intreprinderea de morărit, panificație și produse făinoase
Brăila, născută în anul 1937 în orașul Brăila, județul Brăila, de
profesie maistru preparare produse făinoase. A intrat în P.C.R.
în anul 1967 și a urmat cursurile Școlii de maiștri, plus 3 luni la
Academia Ștefan Gheorghiu, secția Științe politice.
26) Colonel Rizea Ion Neculai, comandant al Diviziei 67
mecanizată, născut în anul 1932 în comuna Măicănești, județul
Vrancea, de profesie referent agricol și ofițer de infanterie. A
intrat în P.C.R. în anul 1955 și a urmat cursurile Academiei
Militare și un curs post-academic superior60.
Spre deosebire de alte județe ale țării, acolo unde conducerea
centrală de partid și de stat intervenea destul de des, sancționând,
eliminând sau eliberând din funcții pe diverși activiști de
partid, fie pentru abateri grave de la etica partidului, fie pentru
neîndeplinirea sarcinilor de partid, la Brăila, an de an, comuniștii
de frunte primeau medalii și distincții. Spre exemplu, în anul
1984, Alexandru Gagu, directorul general al I.U.G. „Progresul”,
60. A.N., fond C.C. al P.C.R., Secția organizatorică, D 119/1984,
25.10.1984.
– 49 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
primea din partea statului la sugestia conducerii P.C.R. Brăila,

ordinul „Steaua R.S.R. clasa a IV-a”. În decretul de acordare a
ordinului se specifica faptul că acesta avea o vechime de peste 20
ani în întreprindere, că s-a ridicat din rândul muncitorilor și că
în anul 1971 a primit Medalia Muncii. Erau alte zeci de activiști
de partid care primeau diverse ordine și medalii din partea
Comitetului Central al P.C.R. sau a președintelui R.S.R. Un caz
deosebit a fost cel al lui Mihaiu P. Grigore din comuna Măxineni,
județul Brăila. Născut la 19 martie 1909, acesta devenise membru
al P.C.R. în ilegalitate și se evidențiase într-un mod deosebit
pe întreaga perioadă a vieții sale în activitatea de instaurarea
comunismului în România. Pentru toate aceste merite a fost
decorat cu medalia „Tudor Vladimirescu”. Alte medalii, ordine
și distincții oferite:
- Steaua R.S.R. clasa a IV-a–1 și clasa a V-a–2;
- 23 August clasa a III-a–3 și clasa a IV-a–3;
- „Tudor Vladimirescu“ clasa a IV-a–1 și clasa a V-a–4;
- Ordinul Muncii clasa a III-a–10;
- Meritul agricol clasa a III-a – 4, clasa a IV-a – 2, clasa a V- a – 2;
- Meritul științific clasa a V-a –1;
- Meritul Cultural clasa a III-a –1;
- Apărarea Patriei clasa a III-a –1.61
În total, au fost propuse 1 298 de persoane pentru decorare.
Județul Brăila este printre cele mai sărace zone ale țării în ce
privește resursele subsolului. Cu excepția unor mici zăcăminte
de hidrocarburi, singura bogăție a Brăilei este pământul său
roditor.
Am arătat că, începând cu perioada interbelică, declinul
activităților în port s-a accentuat an de an. După finalizarea
celui de-Al Doilea Război Mondial era nevoie de o reașezare
a vieții economice a județului și a orașului Brăila. Deși pare
paradoxal, prin instaurarea regimului comunist, mai bine spus,
prin programul de industrializare pe care acesta l-a introdus în
zonă, județul Brăila a primit o gură de oxigen. Populația era în
61. Ibidem, D 145/1984.
– 50 –
creștere și se simțea o nevoie acută de noi locuri de muncă. Dacă

în anul 1948 orașul Brăila avea un număr de 95 514 locuitori, în
anul 1956, ajunsese la 102 520 locuitori. În anul 1956 va începe
construcția Combinatului chimic de la Chișcani. La începutul
anului 1965 se punea piatra de temelie a Centralei electrice de
termoficare de 75 Mw a combinatului. Numai în orașul capitală
de județ existau în anul 1966, 42 832 muncitori. La recensământul
din ianuarie 1977, orașul Brăila avea o populație de 194 633
locuitori, un record pentru această urbe de la malul Dunării.
La începutul anilor `80, populația orașului dunărean sărise de
200 000 locuitori.
În anul 1989, județul Brăila dispunea de următoarele
intreprinderi și cooperații de producție:
- Într. piscicolă Brăila;
- Într. de bere și amidon Brăila;
- Într. de industrializarea laptelui;
- Într. de industrializarea cărnii;
- Într. viei și vinului;
- Într. Pentru producerea și industrializarea legumelor Vădeni;
- Într. Pentru producerea nutrețurilor combinate Urleasca;
- Într. Pentru producerea nutrețurilor Brăila;
- Într. de confecții Brăila;
- Într. de Reparații Brăila;
- Într. de Utilaj Greu „Progresul” Brăila;
- Centrala industrială de Celuloză și hârtie Brăila;
- Combinatul de prelucrarea lemnului Brăila;
- Șantierul Naval Brăila62;
- Într. „Laminorul” Brăila“63;
- Într. Electrocentrale Brăila;
62. Construit în anul 1940 sub numele de „Românul”, șantierul va fi

modernizat în 1965 și va trece la fabricarea unor nave cargo de 4 500
și 7 500 tdw.
63. Construită în anul 1924 ca fabrică de sârmă, cuie, broaște de ușă etc.,
la 16 ianuarie 1959, aceasta va primi numele de „Laminorul”. Începând
cu anul 1967, aici se va construi o fabrică de lanțuri comerciale. În anul
1973 se va construi o fabrică de laminate mici, în anul 1979 adăugându-
se și o trăgătorie de bare.
– 51 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
- Fabrica de chibrituri;
- Într. de excavatoare „Promex” (fostă Progresul)64;
- Combinatul chimic-fibră, celuloză și hârtie Chișcani
(construit în anul 1959);
- Uniunea județeană a Cooperativelor Agricole de producție
Brăila.
În anul 1989, „Promex” producea un număr de 1200
de excavatoare, majoritatea mergând la export. La fabrica de
chibrituri lucrau un număr de 1300 muncitori.
Așa cum am spus anterior, județul Brăila, din punct de
vedere al bogățiilor subsolului, este una dintre cele mai sărace
zone din țară. Cu excepția descoperirii în anul 1963 în comuna
Jugureanu a unor zăcăminte de petrol și gaze, pământurile
nesipoase, argiloase sau formate din aluviunile celor două râuri
mari care îl străbat, plus fluviul Dunărea, s-au dovedit foarte
utile pentru agricultură. Ca urmare a introducerii pe scară largă
a sistemelor de irigații în zonă, Brăila a devenit al doilea județ al
țării cu suprafețe agricole irigate (380 000 ha, Constanța având
peste 400 000 ha), care asigura necesarul de grâu pentru alte 10
județe ale României. Tot la începutul anilor `80, județul devenise
unul dintre cei mai mari producători agricoli la cultura orezului.
Cu timpul, datorită așezării sale, în județul Brăila va funcționa cea
mai mare schelă de producție petrolieră din România. Aceasta
ajunsese să prelucreze în anii `80 ai secolului trecut, o cantitate
ce reprezenta 7% din producția totală a țării (petrolul fiind extras
din județele Brăila, Buzău și Galați), numărul angajaților care
deserveau întreprinderea fiind de 3 200 oameni.
Dacă investițiile masive din agricultură dădeau rezultate,
deși de cele mai multe ori cantitățile de recolte obținute la hectar
erau umflate în mod artificial, industrializarea excesivă a județului
nu a reprezentat decât irosirea unui capital uriaș și trecerea unui
important număr de muncitori într-o formă mascată de șomaj.
Tinerii migrau de la sat la oraș prin continuarea studiilor și apoi
64. Pornită în anul 1924 ca „Societatea Româno-Franceză”, după

instaurarea bolșevismului, începând cu data de 11 iunie 1948, aceasta
va deveni întreprinderea „Progresul”.
– 52 –
repartizarea lor în producție, iar populația adultă nu mai dorea

să mai lucreze în agricultură, își găsea de lucru în întreprinderile
menționate mai sus. Astfel, se ajunsese ca într-o întreprindere
unde erau necesari 3-4 000 de muncitori, numărul celor angajați
să fie dublu. Penuria de locuințe din orașul Brăila, deși unii
muncitori făceau naveta zilnic, ajunsese la cote alarmante și
necesita construirea de urgență a noi și noi blocuri de locuințe.
Pornită în anul 1830 și continuată în perioada interbelică,
extinderea orașului Brăila spre nord, vest și sud, aceasta a căpătat
un ritm draconic în perioada comunistă. Zona metropolitană a
orașului s-a extins, ea cuprinzând o serie de localități mici din
jur, ajungând ca în anul 1989 să însumeze peste 30 de cartiere.
În luna octombrie a anului 1989, Nicolae Ceaușescu
efectua o nouă vizită de lucru în județul Brăila. Era ultima
sa ieșire într-un județ al țării, motivul ales fiind participarea
secretarului general al P.C.R. la sărbătorirea „Zilei Recoltei” în
zona cu cea mai mare productivitate la cereale din România.
Vizita cuplului Ceaușescu a fost îndelung pregătită, oficiosul
Comitetului Județean Brăila și al Consiliului Popular Județean,
ziarul „Înainte”, anunțând în numărul său din 18 iulie, faptul
că județul Brăila a încheiat recoltarea celor 69 127 ha de grâu,
obținând o producție record de 9 110 kg/ha. În același număr
al cotidianului era tipărită și telegrama trimisă de autoritățile
locale (Comitetul Județean Brăila al P.C.R.) către Comitetul
Central al P.C.R., în care se arătau realizările excepționale ale
agricultorilor brăileni. Ziarul publica pe prima pagină și un
Decret prezidențial, emis la data de 12 iulie 1989, prin care
Consiliului Popular al județului Brăila i se conferea Diploma
de onoare, pentru ocuparea locului IV în întrecerea socialistă
iar întreprinderii „Electrocentrale” distincția „Ordinul Muncii”
clasa a III-a, pentru ocuparea locului III în aceași competiție65.
În același ziar local, în numărul de luni 24 iulie, într-un mod
tipic bolșevic, se făcea o trecere în revistă a tuturor realizărilor
mărețe înfăptuite de comuniștii brăileni în perioada 1965–1989.
„Efectiv, și județul Brăila este integral o ctitorie a acestei epoci
65. Ziarul „Înfrățirea”, Anul XLV, nr. 9927, marți 18 iulie 1989.
– 53 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
gândită, nu ne îndoim acum, de prima vizită a fondatorului

României moderne pe meleagurile fostului raion. Și a început
pentru această vatră românească multimilenară, revoluționarul
proces al devenirii socialiste care avea să confirme temeinicia
și realismul unei opțiuni istorice. [...] Într-o perioadă istorică
scurtă, precum Făt-Frumos din basm, asemenea întregii țări,
Brăila a căpătat în spațiul românesc configurația unei mari și
revoluționare ctitorii”66. În continuare, autorul materialului
mai arăta că, în comparație cu anul 1965, în 1989 producția
industrială a crescut de 7,33 ori, că s-au construit 50 000 locuințe,
652 săli de clasă, 175 000 m.p. de spații comerciale, două spitale
moderne și 32 de dispensare în comunele județului. În numărul
din 8 august, oficiosul județean, în același spirit comunist, anunța
angajamentul luat de conducerea locală de partid în vederea
realizării până la data de 23 august a planului pe opt luni și
îndeplinirea până la Congresul al XIV-lea al P.C.R. a planului pe
întreg anul. La data de 26 octombrie 1989, la București începeau
lucrările Plenarei Consiliului Național al Frontului Democrației
și Unității Socialiste, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Ca
un preambul la vizita ce urma s-o efectueze Nicolae Ceaușescu
la Brăila, ziarul „România Liberă” din 27 octombrie, prezenta
la pagina 7, un amplu articol intitulat Agricultura brăileană pe
drumul marilor recolte, subliniindu-se în mod deosebit recoltele
uriașe adunate de pe terenurile agricole ale județului Brăila67.
Un alt cotidian central, „Scînteia”, în numărul său din 29
octombrie, făcând referire la vizita cuplului prezidențial în
județul Brăila, arăta: „O nouă și elocventă expresie a dialogului
permanent cu poporul, în vederea perfecționării activității în
toate domeniile. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, împreună cu
tovarășa Elena Ceaușescu au început o vizită de lucru în unități
agricole și industriale din județul Brăila”. Articolul întins pe
mai multe pagini ale ziarului, nota modul exemplar și călduros
în care au fost primiți cei doi soți la Întreptinderea Agricolă
66. Ibidem, luni 24 iulie 1989, pp. IV-V.
67. Ziarul „România Liberă”, Anul XLVII, Nr. 13987, vineri 27 octombrie
1989.
– 54 –
de Stat Urleasca, în comuna Tudor Vladimirescu, la I.U.G.

„Progresul” Brăila, precum și la Combinatul de fibre, celuloză
și hârtie Brăila68. Ziarul „România Liberă” din 30 octombrie,
făcând referire la vizita lui Nicolae Ceaușescu în județul Brăila,
nota: „În prezența tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei
Elena Ceaușescu, ieri a avut loc în municipiul Brăila o mare
adunare populară, consacrată sărbătoririi Zilei Recoltei”. Pe
prima pagină a cotidianului era publicat Decretul prezidențial
privind conferirea titlului de „Erou al Noii Revoluții Agricole”
județului Brăila, pentru obținerea producției medii de 9 110 kg
grâu/ha, 7 509 kg. orz/ha, peste 30 000 kg. știuleți de porumb/
ha, 6 324 kg. semințe de floarea soarelui/ha, 6 300 kg. soia/ha și
a 80 950 kg. cartofi/ha69.
În urma cercetărilor noastre efectuate în orașul și județul
Brăila, cu ajutorul nemiljocit al domnului Francisk Iulian Chiriac,
președintele Consiliului Județean Brăila, am putut discuta cu
doi dintre oamenii care, în perioada 1980–1990, au condus
principalele sectoare de producție alimentară ale județului,
în speță domnii Ștefan Fusea70 și Ion Cîrstei71. Conform celor
declarate de inginerul Ștefan Fusea, cel care ne-a rugat în mod
expres să subliniem faptul că nu a deținut niciodată o funcție
politică în P.C.R., întreprinderea care se ocupa cu abatorizarea,
sacrificarea și prelucrarea cărnii în județul Brăila, avea un număr
de 600 angajați. În cadrul acestei intreprinderi se sacrificau lunar
20 000 de porci cu greutatea de peste 120 kg, 3 000 viței cu
greutatea de peste 150 kg și mii de oi, însă, circa 80% din această
cantitate pleca la export spre U.R.S.S. (carcasa de porc) și țările
din lumea arabă (mânzat și oi). Restul cantității de carne care
68. Ziarul „Scînteia”, Anul LIX, Nr. 14679, duminică 29 octombrie 1989.
69. Ziarul „România Liberă”, Anul XLVII, Nr. 13989, luni 30 octombrie
1989.
70. Ștefan Fusea, născut la 11 decembrie 1955 în localitatea Brăila, de
profesie inginer industrie alimentară, inginer șef al Întreprinderii de
industrializarea Cărnii Brăila până în anul 1990.
71. Ion Cîrstei, născut la 1 decembrie 1945 în localitatea Mioveni, județul
Argeș, de profesie inginer agronom, inginer șef al I.A.S. „Dunărea” în
perioada 1985-1989.
– 55 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
rămânea după sacrificarea acestor animale, plus resturile care

rezultau de la prelucrarea carcaselor trimise la export (căpățâni
și organe de porc și vită, etc.) erau amestecate cu făină de soia și
alte ingrediente, transformate în carne tocată–salam, tobă, pastă
de mici, cârnați, etc. – și distribuită zilnic în localitățile județului.
Același inginer Ștefan Fusea ne-a rugat să menționăm faptul că
la nivelul conducerii județene de partid se cunoștea faptul că în
teritoriu exista o penurie de produse din carne și că populația
era profund nemulțumită de acest lucru. Pentru a diminua aceste
nemulțumiri, secretarul de partid, Anton Lungu, intervenea
în ajunul sărbătorilor religioase la conducerea întreprinderii
de prelucrarea cărnii să oprească exportul și să aprovizioneze
orașul Brăila, și în limita posibilităților, celelalte localități mari
ale județului.
Inginerul Ion Cîrstei ne-a povestit, la rândul lui că
întreprinderea pe care o conducea era cel mai mare producător
și furnizor de legume din județ, întreaga producție plecând la
întreprinderile de conserve din țară. Întrebat fiind de ce nu
era acoperită doar piața locală, în speță aprozarele din județ,
dumnealui ne-a specificat faptul că aceasta era acoperită în mare
parte de producătorii agricoli individuali, județul Brăila fiind
recunoscut ca un mare producător (la nivel gospodăresc) de
legume și zarzavaturi. Și din acest sector legumicol plecau la
export produse, cantitatea ajungând la 20% din producția totală
rezultată. Domnul Ion Cîrstei, deși nu a fost un participant direct
la revoluția din Brăila, datorită seriozității sale și a respectului
de care s-a bucurat în comunitate, a fost primul subprefect al
județului, începând cu ianuarie 1990. Referitor la oamenii care
au preluat conducerea județului Brăila, imediat după fuga lui
Nicolae Ceaușescu, inginerul Ion Cîrstei ne-a declarat: „Au fost
două feluri de oameni: cei care veneau cu o anumită experiență
managerială și erau recunoscuți; cei care s-au agățat vremelnic
de niște posturi pe care nu le puteau administra”.
Deși la Timișoara începuse revoluția, oamenii fiind
împușcați pe străzi, ziarul „Scînteia” din 20 decembrie 1989,
anunța că la Brăila producția fizică a crescut peste prevederi,
– 56 –
colectivele muncitorești din 42 de unități raportând îndeplinirea

și depășirea planului, aceasta însumând peste 2,2 miliarde lei72.
Întocmai cum s-a petrecut și în alte localități ale țării, în
ziua de 21 decembrie 1989, la Brăila, în curtea I.U.G. „Progresul”,
sub conducerea directorului Constantin Cibu, a avut loc o
mare adunare a oamenilor muncii, unde au vorbit mai mulți
angajați, aceștia afirmându-și sprijinul pentru conducerea de
partid și de stat, cu toții condamnând „huliganii” din Timișoara.
Printre cei care au luat cuvântul, enumerăm pe: ing. Constantin
Cibu (directorul intreprinderii), Maria Bardaș, Vasile Bejan
(excavatorist, secretar de partid al Fabricii „Excavatorul”),
Eleonora Marin (frezor), ing. Maria Vernica, Vasile Turcu
(forjor), Vasile Nicolae (secretar al Comitetului U.T.C. de la
I.U.G. „Progresul”) și Radu Malinchi (maistru).
Productivitatea scăzută din întreprinderi, salarizarea
pe măsura rezultatelor muncii depuse, penuria de alimente
și a produselor de strictă necesitate, lipsa acută a locuințelor,
condițiile inumane în care se trăia în majoritatea apartamentelor
(lipsa căldurii, a apei calde, a electricității care era raționalizată),
au generat în orașul și județul Brăila, aceleași nemulțumiri care
se acutizau în toată țara. În anul 1989, numai în orașul Brăila
erau peste 10 unități ale Armatei Române, mai multe unități și
subunități ale Securității, importante efective de miliție, precum și
detașamente ale Gărzilor Patriotice. Cazuri de revoltă împotriva
sistemului comunist și dictatorial al cuplului Ceaușescu în orașul
Brăila au existat, dar au fost accidentale, numărul disidenților73
fiind foarte mic, nesimnificativ.
72. Ziarul „Scînteia”, miercuri 20 decembrie 1989.

73. În capitolul următor vă vom prezenta doi dintre disidenții anticomuniști
brăileni.
– 57 –
Motto:
Din zei de-am fi scoborâtori C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moș îngârbovit; Dar nu-i totuna
leu să mori Ori câne-nlănțuit”.
George Coșbuc (Decebal către popor)
CAPITOLUL III
REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989

LA BRĂILA
În ziua de 16 decembrie 1989, la Timișoara izbucnea

Revoluția Română. Sătui de regimul comunist al lui Nicolae
Ceaușescu și al camarilei sale, de lipsurile materiale de tot felul,
dar mai ales de lipsa libertății de exprimare, bănățenii ieșeau în
stradă să înfrunte sistemul represiv și dictatorial din România.
Există mai multe voci care susțin că în ziua de 14 decembrie, în
mai multe orașe din țară au avut loc acțiuni împotriva sistemului
comunist, printre acestea numărându-se Iași și Brăila. Conform
unor declarații ale revoluționarilor brăileni și prin existența unor
documente aflate în arhivele Poliției și ale Tribunalului Brăila,
între 14 și 22 decembrie 1989, pe raza orașului dunărean au
fost reținute, arestate și condamnate în regim de urgență 10
persoane (conform Decretului 153/1970). Nu cunoaștem câte
dintre aceste persoane au fost reținute pentru că au manifestat
împotriva regimului Ceaușescu sau împotriva autorităților locale
din Brăila. Conform actului nr. 8128/989 și a Sentinței Civile Nr.
5222 din 21 decembrie 1989, precum și a proceselor verbale nr.
118089 și 118090, încheiate de Miliția Județului Brăila în ziua
de 20 decembrie 1989, numiții Viorel Zacornea și Constantin
Zacornea au fost reținuți și apoi amendați, întrucât se aflau pe
bulevardul Republicii și făceau scandal. Dacă mai mulți brăileni
– 58 –
susțin că cei doi strigau lozinci împotriva sistemului comunist

cerând pâine și libertate, actele miliției și ale Judecătoriei Brăila
arată că aceștia, prin comportamentul lor, au intrat sub incidența
Decretului nr. 153/1970. Deși sunt persoane care sugerează că
pastorul Lázlo Tökés este omul de care se leagă declanșarea
Revoluției din Timișoara și apoi din întreaga țară, desfășurarea
evenimentelor ne demonstrează că adevărul este altul. În rândul
cetățenilor români se adunaseră mii de frustrări, acumulate
pe întreaga perioadă a celor 45 de ani de teroare și dictatură
bolșevico-comunistă. „Ursul Românesc”, așa cum este denumit
poporul român într-o frumoasă poezie, reușea să se trezească
din starea de „hibernare” în care fusese obligat să se complacă
și, întocmai ca un vulcan, să erupă și să-și reverse ura și furia
împotriva acelora care îl asupriseră și îngenuncheaseră. A fost
un seism care s-a declanșat la Timișoara și care s-a intensificat
din oraș în oraș, de la comună la comună, de la suflet la
suflet românesc. Sângele care a curs la Timișoara în ziua de
17 decembrie, imediat după ora 18,00, ca urmare a ordinului
criminal dat de Nicolae Ceaușescu în ședința Comitetului
Politic Executiv al P.C.R. în dimineața aceleiași zile, a declanșat
o revoltată generală în întreaga țară, a fost momentul în care nu
a mai existat drum de întoarcere sau de compromisuri. Armata –
brațul înarmat al poporului român, la acea vreme formată din fiii
și nepoții acelora care își strigau nemulțumirile în stradă, în ziua
de 20 decembrie, la Timișoara – a fraternizat cu demonstanții.
Astfel, prin această trecere firească a armatei de partea poporului,
Timișoara devenea primul oraș liber din România și dădea un
exemplu de urmat celorlalte localități ale țării. Orașul București,
capitala țării, orașul în care trăiau peste 2 000 000 de suflete, de
români chinuiți și sătui de tirania comunistă, era așteptat să se
alăture Timișoarei, dând certitudinea că revoluția va învinge.
Oamenii erau speriați, demoralizați, temători. Cei 45 de ani de
bolșevism, stalinism și comunism, aproape că anihilaseră voința
și demnitatea acestui popor. Trezirea bucureștenilor s-a produs
în data de 21 decembrie, în urma unei greșeli colosale a acelora
care sprijineau regimul Ceaușescu. Precum lebăda care își strigă
– 59 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
cântecul aducător de moarte tot așa și regimul Ceaușescu, într-

un gest de disperare, îi chema pe muncitorii capitalei țării să
arate că nu sunt de acord cu „huliganii” din Banat, că ei doresc
în continuare o Românie comunistă, că sunt de acord cu foamea
și deznădejdea. A fost greșeala fatală a regimului Ceaușescu!
Sângele Timișoarei curgea pe asfalt, sângele neamului românesc
fierbea de ură și mânie, și precum la 1821, la 1848, la 1877, sau
la 1916 și 1941, glasul acestui pământ cerea jertfă și libertate.
Tăvălugul neamului românesc se punea în mișcare, greu dar
inevitabil, de neoprit. Marele nostru poet național, Grigore
Vieru, spunea: „Mărturisesc că românul care nu aude căderea
lacrimii altui român nu mă interesează fie el și cel mai bogat om
din lume”. Lacrimile mamelor, surorilor, fiicelor sau soțiile celor
împușcați în Timișoara, apoi la București și în alte localități ale
țării, nu i-au lăsat indiferenți pe brăileni, pe urmașii acelora
care au clădit și reclădit de mai multe ori orașul de pe Dunăre.
Așa cum subliniam în capitolul anterior, atât în orașul
Brăila, cât și pe raza întregului județ, în anul 1989, existau multe
unități și subunități ale Armatei Române, precum și unități și
subunități ale Securității și Miliției. După ce la Timișoara, revolta
împotriva autorităților se amplificase, duminică 17 decembrie, la
ora 13,00, generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale,
ordonase trupelor din subordine să intervină, să se afle în stare
de luptă. Cum acest ordin era dat către întreaga armată, colonelul
Neculai Rizea, comandantul diviziei mecanizate din Brăila, a
trecut la executarea misiunii primite. Întrucât între armată și
gărzile patriotice exista o strânsă colaborare, și colonelul Gabriel
Mihăilescu a trecut la distribuirea de armament și muniție
cadrelor din subordine. Colonelul Gheorghe Călinescu, șeful
Inspectoratului Județean de Interne, Sandu Florin, comandant
al miliției județene, Ștefan Nistor, șeful Miliției municipiului
Brăila și colonelul Constantin Soare, comandantul Securității
județene, au trecut la executarea ordinului 02600 al Ministerului
de Interne din anul 1988. Toți acești comandanți de unități
și subunități militarizate au ținut un contact permanent cu
Anton Lungu, prim-secretarul P.C.R. județean, participând
– 60 –
împreună la teleconferințele cu Nicolae Ceaușescu din zilele

de 17 și 21 decembrie. La teleconferința din 17 decembrie,
Nicolae Ceaușescu a ordonat ca toate unitățile Ministerului
de Interne (miliția și securitatea) să aibă armament de luptă,
inclusiv gloanțe, să intervină prin deschiderea focului asupra
acelora care încearcă să pătrundă prin violență și huliganism
în instituțiile de partid și de stat.
În data de 21 decembrie, după mitingul ratat din București,
Nicolae Ceaușescu devenise mult mai nervos și mai temător,
ordonând în termeni foarte clari ca toți cei care atentează la
demolarea orânduirii socialiste să fie loviți, trântiți la pământ
și anihilați. Ca și ceilalți secretari de partid din județe, Anton
Lungu, obedient, îl informa pe șeful partidului și al statului
despre modul exemplar în care se comportă brăilenii, despre
faptul că toți oamenii muncii din județ sunt trup și suflet pentru
îndeplinirea planurilor mărețe ale partidului. Imediat după
teleconferință, Anton Lungu îi chema pe responsabilii militari,
ai miliției și securității, și le cerea să acționeze pentru înăbușirea
oricărui germene de revoltă în orașul Brăila. Se primiseră
informații că pe unele ziduri ale unor clădiri din oraș s-a scris
„Jos Ceaușescu!”, că într-unul dintre cinematografele brăilene
tinerii au strigat lozinci împotriva partidului. Tot în data de 21
decembrie, la Brăila, cadrele didactice adunate în incinta Școlii
Generale nr. 3, în loc să condamne „huliganii” din Banat, citeau
fluturași cu îndemnuri la răsturnarea regimului Ceaușescu
aduși de către un coleg de-al lor de la Timișoara. Și în marile
întreprinderi brăilene, activiștii de partid și sindicaliștii, în fața
unor mulțimi de oameni plictisiți și sătui de lozinci demagogice,
vorbeau despre necesitatea sprijinirii mult iubitului și stimatului
tovarăș, pentru anihilarea acelora care urmăreau înlăturarea sa
și a regimului dictatorial din țară. Încă din amurgul zilei de
21 decembrie, forțele armatei și ale celor două structuri de
represiune, miliția și securitatea, își întăreau dispozitivele în oraș.
Toată noaptea dintre 21 și 22 decembrie, milțieni și securiști
înarmați au patrulat pe străzile Brăilei, urmărind orice mișcare
suspectă și fiind gata să riposteze cu armamentul din dotare
– 61 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
împotriva acelora care ar fi îndrăznit să se ridice și să ceară

libertate și pâine.
Dimineața zilei de 22 decembrie 1989 a reprezentat
momentul adevărului în orașul Brăila. La curent cu ce se
petrecea la Timișoara și București – posturile de radio „Europa
Liberă” și „Vocea Americii”, fiind principalele surse de informare
– brăilenii ieșeau timid în stradă, la început în grupuri de căte
2-3 oameni, apoi din ce în ce mai mulți, comentând cu voce
scăzută evenimentele care se precipitau într-un mod favorabil
pentru popor. Preoții de la bisericile din oraș se rugau pentru
morții și răniții de la Timișoara și București, strecurând printre
rugăciuni și îndemnuri la luptă pentru înlăturarea lui Nicolae
Ceaușescu. La prânz, atunci când „Radio București“ anunța fuga
dictatorului, brăilenii blocau circulația tramvaielor și porneau
spre sediul Comitetului Județean de partid. În timp ce mașinile
începuseră să claxoneze frenetic pe străzi, locuitorii ieșeau
la balcoane sau pe bulevarde, fluturând drapelul național și
strigând lozinci împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a sistemului
său. Este momentul în care orașul Brăila declara sprijinul
său necondiționat pentru o Românie liberă și democrată,
era momentul în care se declanșa revoluția în frumosul oraș
dunărean. Toate dispozitivele forțelor de miliție și securitate se
rătrăgeau în cazărmi, armata fiind singura instituție militarizată
care rămânea în stradă alături de revoluționari, ea preluând
controlul total asupra pazei și administrării principalelor centre
de comandă ale orașului și județului, ocupându-se de asigurarea
ordinii și disciplinei pe străzi și în sediul Comitetului județean.
După cercetarea mai multor documente și declarații ale
unor revoluționari brăileni, am constatat că există inadvertențe.
Astfel, unii declară că în ziua de 22 decembrie 1989, în jurul
orelor 11,30–11,45, un grup format din câteva zeci de manifestanți
brăileni a mers la sediul Consiliului Județean de partid și, întrucât
ușile erau blocate pe dinăuntru, au spart geamurile și au pătruns în
clădire. Revoluționarii l-au reținut pe Anton Lungu, prim secretar
al Consiliului Județean Brăila, au aruncat cărțile și portretele lui
Nicolae Ceaușescu în stradă și le-au dat foc. Conform celor scrise
– 62 –
de Ionel Ștefan Alexandru, unul dintre revoluționarii brăileni din

decembrie 1989 care a pătruns în sediul Consiliului Județean,
acțiunile s-au petrecut după cum urmează: „În fața intrării
principale a Consiliului se adunaseră câteva grupuri mari de
persoane, iar după o scurtă perioadă în care ne-am organizat,
ne-am hotărât să intrăm înăuntru chiar cu forța. Din interior
s-a prezentat un ofițer M.A.N., pentru că milițianul de serviciu
dispăruse și care a permis intrarea noastră în clădire. S-a intrat
ordonat și fără pagube, în jurul orei 13 și un sfert”74.
După cum deducem din relatările celor prezenți în sediul
Casei Albe75, mai multe grupuri de revoluționari au intrat la
parterul și etajul acesteia, fiecare dintre acestea încercând să se
constituie într-un organism de conducere și să preia frâiele puterii
în oraș și județ. În timp ce aceștia încercau să se organizeze „mai
multe persoane de etnie rromă au trecut la furturi și vandalizarea
cantinei fostului P.C.R.“76. Prin aportul colectiv al celor prezenți
în sediul și în împrejurimile acestuia, s-a reușit îndepărtarea și
anihilarea hoților. Deși nu se cunoșteau între ei, revoluționarii
aflați la parterul și etajul Comitetului județean se vor organiza,
reușind ca un număr de 50 de persoane să constituie Comitetul
Democratic Român. Au mai existat și alte grupuri, în special
cele formate din muncitorii principalelor intreprinderi din oraș,
care au încercat constituirea unor centre de putere care să preia
conducerea și administrarea orașului și, implicit, a județului.
După mai multe negocieri și discuții în contradictoriu, într-un
final, și ca urmare a anunțării la postul național de televiziune
a constituirii la nivelul întregii țări a Consiliului Frontului
Salvării Naționale, s-a reușit închegarea unui consiliu județean
provizoriu format din 68 persoane, toți membrii propunându-
se singuri. Printre numele aflate pe lista Consiliu F.S.N. figurau
și cele ale milițianului Ivan, Constantin Cibu, directorul
74. Ionel Ștefan Alexandru, Revoluția din Decembrie 1989 Momentul
Brăila, Brăila, Editura Dunărea, 1998, p. 21.
75. Denumire dată de brăileni pentru clădirea Comitetului Județean al
P.C.R.
76. Ionel Ștefan Alexandru, op. cit., p. 22.
– 63 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
intreprinderii „Progresul”, colonelului Gheorghe Călinescu,

șeful miliției județene sau maiorul Ștefan Nistor, colonelului
Constantin Soare, locotenent-colonelului Savu Cerbureanu
– comandanții securității județene. Și reprezentanții Gărzilor
Patriotice se aflau pe lista acestui comitet. Colonelul Gabriel
Mihăilescu, locotenent-colonelul Gheorghe Iacobescu, maiorul
Niță Mogoș și căpitanul Serioja Matinca fiind capi de listă în
structura noii conduceri. Alături de cei menționați mai sus, în
sediul județenei de partid se aflau Anton Lungu, Constantin
Coadă, Constanța Turcu, Ioana Manolescu și alți activiști P.C.R.
din vechea conducere. Revoluționarii adunați la etajul 1 al
clădirii, după ce s-a citit lista cu membrii Consiliului Județean
al F.S.N., au început să vocifereze și chiar să ceară eliminarea
tuturor acelora care făceau parte din miliție, securitate sau din
structura P.C.R. Brăila. Cele câteva mii de persoane care se aflau
strânse în jurul clădirii Consiliului Județean Brăila cereau ca
vechii activiști de partid, în frunte cu Anton Lungu, să fie arestați
și înlăturați de la conducerea orașului și a județului. De la stația
de amplificare a clădirii mai multe persoane au luat cuvântul și
au anunțat mulțimea despre victoria revoluției la Brăila. În timp
ce Anton Lungu era reținut în biroul său, Nicu Preda și Gheorghe
Lupașcu linișteau mulțimea adunată și anunțau victoria deplină
a revoluției în România. La rândul lor, cadrele militare aflate în
dispozitivul de apărare al clădirii, printre aceștia numărându-se
ofițerii Sofian Plopeanu, Constantin Tănase și Niță Mogoș, au
vorbit mulțimii despre sprijinul Armatei Române în păstrarea și
consolidarea victoriei revoluției. În jurul orei 16.30, jurnalistul
Corneliu Ifrim de la ziarul „Înainte” ieșea în fața oamenilor
și citea mesajul colonelului Neculai Rizea, în care reafirma
sprijinul total al militarilor pentru democratizarea țării. Între
revoluționarii aflați în clădirea județenei de partid au existat
divergențe în alcătuirea unui organism care să conducă și să
administreze orașul și județul Brăila. Într-o primă fază a fost creat
Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale, însă din cauza
neînțelegerilor apărute, mai cu seamă din pricina contestării unor
membri de pe listă de către cei prezenți în sală, s-a trecut în final
– 64 –
la alegerea Biroului Provizoriu al C.J.F.S.N. Biroul Provizoriu a

fost alcătuit din nouă membri, aceștia fiind: Nicu Preda, Paula
Cristache, Gheorghe Lupașcu, Emil Udatu, colonelul Neculai
Rizea, Iuliana Prună, Nicolae Constantin, Vasile Datcu și Adrian
Popa. Chiar dacă o parte dintre acești membri au fost contestați
de unii revoluționari, Nicolae Constantin a fost ales președinte,
iar Nicu Preda – vicepreședinte. Până la data de 9 ianuarie
1990, zi în care va fi înlocuit din funcție, Nicolae Constantin a
fost contestat continuu de către revoluționarii brăileni, aceștia
acuzându-l de incompatibilitate.
Adunați într-o primă ședință a noului organ de conducere
al județului Brăila, memrii C.J.F.S.N. au stabilit o serie de
măsuri cu caracter organizatoric și administrativ, urmărindu-
se desfășurarea în bune condiții a vieții cotidiene din municipiul
Brăila, precum și din celelalte localități ale județului. Cu sprijinul
colonelului Neculai Rizea s-a hotărât ca paza consiliului să se
facă de către revoluționari până în ziua de 23 decembrie, ulterior,
aceasta să fie trecută în sarcina armatei. Cu acest prilej s-au mai
hotărât următoarele măsuri:
- o echipă alcătuită din revoluționari și membri ai gărzilor
patriotice să preia controlul asupra sediilor miliției județene,
municipale și al securității, precum și a tuturor depozitelor de
muniție;
- o echipă s-a deplasat la sediul ziarului local „Înainte”, ales
de revoluționari să devină organul reprezentativ al revoluției
brăilene, hotărându-se ca acesta să apară sub noua denumire
de „Libertatea”;
- s-a hotărât organizarea unor echipe de revoluționari care
să constituie filtre în oraș, în vederea împiedicării actelor de
dezordine sau vandalism;
-s-a decis ca prin tragere la sorți, să fie organizate echipe de
3-5 membri care să plece în localitățile județului, pentru a schimba
vechile conduceri administrative și organe ale puterii politice;
În încheiere, s-a hotărât ca în dimineața zilei de 23
decembrie la ora 7. 00, toți cei nouă membri ai C.J.F.S.N. Brăila
să se adune într-o ședință la care să fie invitați toți conducătorii
– 65 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
unităților economice și primarii din județ, în vederea stabilirii

măsurilor care se impun pentru desfășurarea în condiții optime
a activităților economice și sociale din zonă, urmărindu-se,
în principal, aprovizionarea populației cu cele strict necesare
sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.
Ca o primă măsură a celor hotărâte în ședința C.J.F.S.N.,
o echipă formată din trei revoluționari (Nicolae Constantin,
Lucian Manea și Romeo Buzoianu) și trei cadre militare (maiorul
Niță Mogoș, colonelul Gheorghe Călinescu și maiorul Florin
Sandu) s-a deplasat la sediul Miliției Județului Brăila, în vederea
dezarmării și ținerii sub pază a tuturor cadrelor din această
unitate. S-a trecut la preluarea întregului armament din dotare
și la sigilarea magaziilor în care acesta a fost depozitat. În acest
timp, mai mulți indivizi certați cu legea au încercat pătrunderea
în sediul acestei instituții. S-a cerut intervenția armatei. Într-o
primă fază a sosit un pluton neînarmat de la U.M. 01267.
Întrucât indivizii care forțau intrarea în sediu au continuat
acțiunea huliganică, a fost adusă o subunitate de militari de la
U.M. 01421, condusă de maiorul Bahrin, soldații fiind înarmați
cu muniție de război. După liniștirea spiritelor, chiar cu ajutorul
ofițerilor și subofițerilor din cadrul Inspectoratului Județean de
Miliție, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, întreg armamentul,
inclusiv muniția, au fost transferate la U.M. 01421. Sediul miliției
locale, situat în strada Galați, a fost preluat sub comandă de
către căpitanul Ștefan Bărbătescu, acesta împreună cu câțiva
revoluționari trecând la verificarea, depozitarea și sigilarea
armamentului din unitate. Pentru a împiedica unele manifestări
ostile față de miliția locală, căpitanul Ștefan Bărbătescu a hotărât
ca o mașină a instituției, în care se aflau și revoluționari, să meargă
prin oraș și să anunțe că toți ofițerii și subofițerii aflați în slujba
urbei sunt de partea Revoluției Române. Cam în același interval
orar cu intervențiile de la sediile miliției orășenești și județene,
s-a trecut la verificarea sediului securității locale. În timp ce
colonelul Constantin Soare se afla reținut în sediul Consiliului
Județean Brăila de către revoluționari, în instituția pe care o
comanda, o echipă mixtă formată din revoluționari și militari
– 66 –
controlau fiecare încăpere a clădirii, preluând un număr de 15

arme de foc și o lunetă. Cu acest prilej s-a hotărât ca trupele din
subordinea securității, cantonate pe strada Orientului, să treacă
de îndată sub comanda colonelului Neculai Rizea.
Subliniem în mod deosebit faptul că transferul de putere
de la vechea conducere politică a Brăilei către revoluționari,
către noua instituție creată după victoria Revoluției Române
(C.J.F.S.N.), s-a făcut fără violență și agresiune, că Anton Lungu
a cooperat în mod deschis cu noii reprezentanți ai puterii.
Reamintim și faptul că la Brăila, încă din ziua de 22 decembrie
1989, miliția și securitatea s-au subordonat armatei, au colaborat
cu reprezentanții revoluționarilor și ai armatei în vederea stabilirii
ordinei și disciplinei în oraș și în județ. De asemenea, subliniem
faptul că începând cu data de 22 decembrie, ora 14,00 și până
în ianuarie 1990, controlul tuturor acțiunilor, activităților și
deciziilor luate sau desfășurate în Brăila au avut girul militarilor
din garnizoană, colonelul Neculai Rizea fiind factorul de decizie
și principalul responsabil pentru tot ce s-a întreprins în oraș
și județ. Pentru a da o mai mare putere colonelului Neculai
Rizea și structurii pe care o conducea, în dimineața zilei de 23
decembrie acesta era ales ca șef al Comandamentului Militar
Unic Brăila. Cu această ocazie, colonelul devenea șef și peste
unitățile de marină care se subordonau unor comandamente
din orașele București și Constanța și nu în ultimul rând, pe
Centrul Militar Județean condus la acea vreme de generalul
Pancea. Pentru că, începând cu data de 23 și până în ziua de
28 decembrie, în orașul Brăila s-a deschis focul în mai multe
zone și au fost rănite sau ucise mai multe zeci de persoane,
trebuie să amintim faptul că din ziua fatidică de 23 decembrie
gărzile patriotice au fost înarmate și au purtat muniție de război,
participând alături de Armata Română sau de revoluționari la
apărarea unor obiective, la stabilirea și constiturea unor baraje de
control în urbe, la patrularea prin cartierele localității și zone ale
județului, la paza unor întreprinderi sau chiar a unor obiective
de importanță majoră din orașul Brăila (Palatul Telefoanelor și
Casa Agronomului). Așadar, pe întreaga perioadă a desfășurării
– 67 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
unor acțiuni cu caracter criminal în orașul Brăila – aici amintim

inducerea psihozei teroriștilor, a dezinformărilor de tot felul,
a promovării și susținerii unor zvonuri false și a războiului
electronic – singurele forțe care au deținut și folosit armament și
muniție de război au fost armata și gărzile patriotice. Cercetând
declarațiile colonelului Gabriel Mihăilescu, cel care a îndeplinit
calitatea de șef de stat major al gărzilor naționale (fostele gărzi
patriotice) și înainte de 22 decembrie 1989 și după această dată,
apar o serie de întrebări care încă nu au fost lămurile pe deplin,
răspunsurile sale fiind evazive, fără conținut sau cu argumente
care să-i arate „rolul său deosebit” în victoria Revoluției Române.
Departe de noi gândul de a-l acuza de ceva pe colonelul Gabriel
Mihăilescu, însă, așa cum este firesc, considerăm că este normal
să lămurim unele aspecte care pot creiona adevărul despre
evenimentele petrecute în orașul Brăila în intervalul 23-30
decembrie 1989, zile în care au murit 42 de oameni, alți 101
fiind răniți. Redăm o parte din declarația colonelului Gabriel
Mihăilescu la chestionarul întocmit de Subcomisia Parlamentară
„Decembrie `89 –Brăila” (reunită în perioada 14 februarie 1991–
31 aprilie 1992): „Subsemnatul col. (rez.) Mihăilescu Gabriel,
domiciliat în Brăila, str. Unirii, 72, bl. Turn, sc. 1, ap. 5, am
participat la evenimentele revoluționare care au avut loc la Brăila
în luna decembrie 1989; până la 22 decembrie 1989 statul major
al gărzilor naționale a desfășurat activități de reorganizare a
subunităților, întocmirea tabelelor și verificarea acestora, inclusiv
de securitate cum era ordinul ceaușist pentru a fi în măsură ca la
ordin, să se treacă la îndeplinirea misiunilor de luptă independent
sau în subordinea armatei sau Ministerului de Interne. Deși în
perioada aceasta și în special de la 17 decembrie 1989 după
prima teleconferință a lui Nicolae Ceaușescu, când s-a decretat
starea de necesitate, am primit ordin să dotăm gărzile naționale
și cu muniție de război (armamentul fiind la intreprinderi și
comune prin posturile de poliție) în județul Brăila. Nu am
distribuit muniția de război decât în dimineața de 23 decembrie
1989 pentru înfăptuirea revoluției. Dacă mă întrebați acum,
de ce nu am executat ordinul lui Nicolae Ceaușescu, dacă am
– 68 –
cunoscut ceva, vă pot spune că nu, dar am socotit că în județul

Brăila este liniște, fapt pentru care nici nota telefonică primită
nu am prezentat-o fostului prim secretar, deși acesta îmi era
comandant și mă întreba prin comandamentele cu M.I., armat
sau secretarii comitetului județean dacă gărzile sunt pregătite de
acțiune, la care răspundeam că gărzile naționale sunt pregătite,
organizate, dotate și verificate ca la ordin să acționeze”77.
Revenind la ziua de 22 decembrie, reamintim faptul că
spre seară, cele mai importante 18 obiective ale orașului au
fost preluate sub pază și protecție de armată. Nu știm dacă
întâmplător sau deliberat din acest moment Brăila a devenit
teatrul unor evenimente care au produs panică și derută în
rândurile populației și ale militarilor. Nu s-a stabilit încă de
către organele abilitate ale statului care se ocupă de Revoluția
Română din Decembrie 1989 cine și de ce a deschis focul la
ora 19,00 asupra comandamentului Marii Unități, aflată lângă
gara Brăila. Există mărturii ale unor revoluționari78, precum și
rapoarte ale Marii Unități, care confirmă faptul că în intervalul
orar 22,54-23,42, deasupra Brăilei au fost văzute elicoptere care
zburau la joasă înălțime, dinspre poligonul „Vulpea” (situat pe
centura de vest a Brăilei) spre zona Spitalului Județean Brăila
și din zona parcului „Monument“ spre zona Șantierului Naval
Brăila. Militarii aflați la posturi în cadrul U.M. 01170 și U.M.
01478 au raportat că au descoperit prin radar mai multe ținte
aeriene asupra cărora au deschis focul, fără a doborî vreuna,
acestea dispărând instantaneu.
Există o multitudine de factori care atât la nivel local, cât și
la nivel național, au dus la apariția unui număr extrem de mare
de persoane ucise sau rănite. Dintre aceștia, enumerăm:
- psihoza teroriștilor și dezinformarea;
- deruta, suspiciunea, tensiunea, neatenția, graba, oboseala,
lipsa de protecție;
- starea de ebrietate din rândul militarilor și gărzilor
patriotice;
77. Ionel Ștefan Alexandru, op. cit., pp. 114-115.
– 69 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
- condițiile meteorologice nefavorabile;

- incompetența unor factori de comandă sau decizie;
- nerespectarea consemnelor;
- tragerile necontrolate;
- înarmarea civililor;
- lipsa de coordonare;
- nerespectarea ordinelor;
- labilitatea psihică, adeseori panica, însoțite de lipsa de
pregătire79.
Mai adăugăm că a existat și o euforie generalizată la nivelul
întregii societăți, o beție a libertății, fapt care a condus fie la
lipsa unor reacții firești care țin de instinctul de conservare și
autocontrol ale oamenilor, fie la luarea unor decizii necugetate,
fără discernământ.
În urma cercetărilor efectuate, considerăm că la nivel
național, peste 80% dintre victime (morți și răniți), au apărut ca
urmare a înarmării nejustificate a civililor, a înarmării cu muniție
de război a unor soldați neinstruiți, precum și a înarmării gărzilor
patriotice. La toate acestea, diversiunea a jucat un rol hotărâtor
în derularea tuturor evenimentelor care se vor desfășura pe
întreaga perioadă cuprinsă între 22 și 28 decembrie 1989. Ea este
principala cauză care a dus la rănirea și moartea unor oameni
nevinovați în orașul Brăila. Prin diversiune înțelegem o sumă
de factori și evenimente care, în mod direct sau indirect, au
provocat derută, haos, teamă sau acțiuni necontrolate din partea
celor care dețineau arme de foc, a acelora în mâinile cărora fusese
lăsată paza instituțiilor din orașul Brăila, și de ce să nu spunem,
a cuceririlor Revoluției Române.
Așa cum aminteam anterior, războiul electronic și acțiunile
aeriene cu rol de diversiune au început încă din seara zilei de 22
decembrie. Primele victime ale revoluției brăilene au fost soldații
Tănase Bogdan Peter și Ioan Ciurar. Ca militari în termen la U.M.
01478 Brăila, aceștia se aflau în ziua de 22 decembrie în sediul
79. Alexandru Grigoriu, Martirii în statistici, București, Editura Institutului
Revoluției Române din Decembrie, 2013, p. 101.
– 70 –
Prefecturii, în dispozitiv de pază. În urma manevrării greșite a

pistolului mitralieră din dotare, caporalul Ion Pițuru își rănea
cei doi colegi. În urma rănii, soldatul Ioan Ciurar a avut nevoie
de un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale (Raport medico-
legal nr. 1 081/1990 al L.M.L. Brăila). Colegul său a avut nevoie
de un număr de 15 zile de îngrijiri medicale (Raport medico-
legal nr. 121/1991 al L.M.L. Brăila). În dimineața zilei de 23
decembrie, în jurul orei 06,00, radarul U.M. 01319 a recepționat
un avion neidentificat care zbura la o înălțime de peste 10 000 m
altitudine, din direcția Dobrogea către Brăila. Artileria unității
a deschis focul asupra acestui aparat de zbor neidentificat, însă,
din cauza înălțimii la care zbura și a manevrelor spectaculoase
executate de piloții avionului respectiv, nu s-a reușit doborârea
sau avarierea intrusului. Un ofițer superior al unei unități
militare din Brăila, locotenent colonelul Grigore Huzum, declara
într-un ziar că: „noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost
pentru noi, radiolocaționiștii, nu numai o noapte albă, dar și
una de groază”80. Militarul a povestit cu lux de amănunte cum
pe durata întregii nopți, ecranele radiolocatoarelor s-au umplut
de ținte aeriene și cum așteptau ca în fiecare moment să fie
atacați de elicoptere (specifică faptul că toate țintele aeriene
depistate de radare păreau a fi elicoptere), menționând că a
existat un moment în care s-a considerat că localitatea Ianca a
fost invadată de aceste aparate de zbor. Ulterior, după un telefon
dat la trupele aflate în acestă localitate, s-a aflat că a fost doar
o diversiune. După cum menționează Ionel Ștefan Alexandru,
unul dintre participanții direcți la revoluția din orașul Brăila:
„Seria zvonurilor false (în Brăila n.n.) s-a dezlănțuit în jurul orei
11,00 din data de 23 decembrie și a durat până în noaptea zlei
de 25 decembrie (menținându-se cu o intensitate mai scăzută
și în perioada 25-30 decembrie, n.n.). Ele se realizau pe liniile
telefonice și pe frecvențele radio ale unităților militare. Astfel, se
imitau voci de comandanți, se transmiteau ordinele false foarte
bine gândite și plasate la timp, se anunțau presupuse atacuri
80. Ziarul „Libertatea”, anul II, Nr. 436, din 17 ianuarie 1991, p. 2.
– 71 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
în diferite zone ale Brăilei”81. Liniile telefonice de la sediile

Comitetului Județean, al unitățile militare, de la alte instituții din
oraș, sunau și anunțau iminente atacuri asupra orașului Brăila,
fie din spațiul aerian, fie pe cale terestră sau fluvială. Chiar și
prin intermediul „Televiziunii Naționale“ și al Radiodifuziunii
Române s-au propagat dezinformări, intoxicări și diversiuni.
S-au lansat zvonuri precum: intervenția trupelor sovietice în
România, faptul că apa principalelor orașe a fost otrăvită, că
se urmărește aruncarea în aer a unor obiective de importanță
strategică, s-a semnalat prezența unor însemnate grupări
teroriste care atacă civilii și trupe ale Armatei Române, de
existența unui număr de 700 000 de securiști care vor reinstaura
dictatura ceaușistă în țară.
Revenind la Brăila, zvonurile care au făcut ca în după amiaza
zilei de 23 decembrie să se deschidă focul în localitate și să apară
victime au fost: un atac armat al unor teroriști care se deplasau cu
o coloană de tancuri dinspre orașul Galați, atacarea orașului de
către unii teroriști care veneau cu trenul de la Buzău, parașutarea
din elicoptere a unor plutoane de teroriști și securiști, iminența
aruncării în aer a termocentralei din localitate și a fabricii de
oxigen de la întreprinderea „Progresul”, aruncarea în aer de către
teroriști a uzinei de apă. Este evident faptul că s-a urmărit crearea
unei stări de panică și confuzie, interesul acelora care se ocupau
de diversiune fiind să se ajungă la o confruntare deschisă între
unitățile militare, între civilii înarmați și armată, între armată și
gărzile patriotice, între toți cei care dețineau arme de foc. Astfel,
în ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orei 17,00, U.M. 01763
a fost atacată cu focuri de armă. O oră mai târziu era atacat
depozitul cu armament al garnizoanei, urmat de tirul cu arme
de foc asupra cazărmii U.M. 01478. După un accident banal
între două autoturisme, petrecut în dreptul statuii Ecaterinei
Teodoroiu, sub teama unui atac terorist, s-a declanșat foc general
în centrul orașului. Se trăgea din mai multe zone, militarii aflați
în sediul Palatului Telefoanelor ripostând vehement. Situația a
degenerat din cauza unui ordin dat de un ofițer aflat în sediul
– 72 –
Consiliului Județean către angajații I.R.E.G. – acela de a se

întrerupe furnizarea energiei electrice în oraș. Astfel s-a produs
cadrul propice creării de panică, accidentelor, terorii. Situația
de fapt a fost amplificată și de un accident care părea banal,
atunci când caporalul Sorin Chițoiu, din cadrul U.M. 01763,
aflat în dispozitiv de luptă în apropierea intrării „A” a sediului
Prefecturii, încercând să încarce arma din dotare, aceasta s-a
blocat iar șeful său, căpitanul Radu Hanganu a încercat să
remedieze defectul. Nesesizând că arma are două cartușe pe
țeavă, ofițerul a extras doar unul, celălalt rămas (glonț trasor),
ieșind pe țeavă în momentul percuției de control. Cartușul a
lovit caldarâmul din fața Prefecturii, a ricoșat în fațada Casei
Agronomului, apoi în sus. Așa s-a dezlănțuit Iadul pe pământ în
centrul Brăilei. Militarii din toate dispozitivele de pază, membri
ai Gărzilor Patriotice, civilii înarmați, fără nicio comandă și fără
niciun ordin au început să tragă la întâmplare, în toate direcțiile.
În intervalul orar 19,30 – 21,0082, toți revoluționarii aflați în acest
perimetru au fost nevoiți să caute adăpost și să fugă din calea
gloanțelor, mulți dintre ei fiind uciși sau răniți. Vă prezentem
lista celor uciși:
- Aurelian Niculae Apostol, născut la 17 noiembrie 1964
în orașul Brăila, de profesie muncitor. Moartea a survenit
instantaneu ca urmare a plăgii suferite la nivelul capului. A fost
declarat erou martir ca urmare a Decretelor nr. 226/30.11.1992
și nr. 1379/12.12.2006.
- Bălan Moise Nicolae, născut la 20 decembrie 1951, de
profesie muncitor mecanic. Moartea sa s-a produs în fața
Prefecturii, ca urmare a împușcării de către militarii care
asigurau paza instituției. A fost declarat erou martir în baza
Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr. 1397/12.12.2006.
- Boeru Nistor Ștefan, născut la 24 ianuarie 1959 în orașul
Brăila, fără ocupație. A fost ucis în fața Prefecturii de către
soldații care asigurau paza instituției. A fost declarat erou martir
ca urmare a Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr. 1379/12.12.2006.
82. Conform profesorului Ionel Ștefan Alexandru, intervalul ar fi fost între
orele 19,30 - 22,00.
– 73 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
- Cochirleanu Mihăiță Nicușor, născut la 19 ianuarie 1974 în

Brăila, de profesie elev. A fost împușcat în cap în fața Prefecturii.
- Killinger Ioan-Viorel Leonard, născut la 9 noiembrie
1972 în Brăila, elev. A fost ucis în fața Prefecturii Brăila. A fost
declarat erou martir în baza Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr.
1379/12.12.2006.
- Luca Neculai Georgel, născut la 15 decembrie 1967 în
Brăila, de profesie zidar. A murit din cauza rănilor din zona
toracelui, survenite prin împușcare în fața Prefecturii. A fost
declarat erou martir în baza Decretelor nr. 110/13.12.1991 și
nr. 1397/12.12.2006.
- Licu Daniel, născut la 19 mai 1969, cu domiciliul în
București, militar în termen la U.M. 01267 Brăila. A fost rănit
mortal în timp ce făcea parte din dispozitivul constituit la sediul
Prefecturii.
- Mușat Vasile Eugen, născut la 4 decembrie 1989 în comuna
Vădeni, județul Brăila, de profesie muncitor. A fost ucis prin
împușcare în zona superioară spate, în fața Prefecturii. A fost
declarat erou martir ca urmare al Decretului nr. 1379/12.12.2006.
- Nechita Simion Parasca, născută la 14 octombrie 1931 în
localitatea Sulina, de profesie muncitor la Fabrica de Confecții
Brăila. A murit ca urmare a rănii suferite prin împușcare în
zona inimii. A fost declarată erou martir conforma Decretelor
nr. 226/30.11.1992 și nr. 1397/12.12.2006.
- Vasilache Gicu Leonard, născut la 16 septembrie 1967
în Brăila, de profesie muncitor. Decedat din cauza unor plăgi
multiple, provenite prin împușcare, în fața sediului Prefecturii.
A fost declarat erou martir ca urmare a Decretelor nr.
110/13.12.1991 și nr. 1367/12.12.2006.
- Sarnaschi Ștefan, născut în Brăila, cu ocupația neprecizată.
- Păun Nicolae Adrian, născut la 14 ianuarie 1964 în
Brăila, fără ocupație. A fost împușcat în cap, în fața sediului
Prefecturii. A fost declarat erou martir ca urmare a Decretelor
nr. 110/13.12.1991 și nr. 1379/12.12.2006.
- Dobre Traian Florin, născut la 25 iunie 1961 în Brăila,
de profesie muncitor. Decedat din cauza unor plăgi multiple,
– 74 –
în clădirea Prefecturii. A fost declarat erou martir ca urmare a

Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr. 1379/12.12.200683.
Ca urmare a haosului general care s-a produs în oraș, atât
prin acțiunile necontrolate ale militarilor și membrilor Gărzilor
Patriotice, dar mai ales din cauza psihozei teroriștilor, până la
sfârșitul zilei, încă cinci oameni vor fi uciși: Gheorghe Eugen
Gheorghe, născut la 8 decembrie 1941, domiciliat în Brăila, de
profesie maistru C.F.R. A fost ciuruit cu șapte gloanțe în mașina
personală de către doi membri ai gărzilor naționale, în timp ce
se deplasa împreună cu fiul său și încă o persoană dinspre strada
Călărași spre strada Tineretului. La intersecția celor două străzi
se afla o echipă formată din 10 membri ai Gărzilor Patriotice, cu
misiunea de-a controla mașinile aflate în trafic. Întrucât maistrul
Gheorghe Eugen Gheorghe nu a auzit somația acestora de a opri
și a continuat drumul. Rafalele de foc deschise asupra sa, l-au
ucis pe loc. A fost declarat erou-martir ca urmare a Decretului
nr. 1379 din 12.12.2006.
- Victor Marințiu, domiciliat în Brăila, de profesie maistru
militar la U.M. 01481. A fost împușcat mortal în timp ce încerca
să se adăpostească în pavilionul comandament, ca urmare a
faptului că asupra unității sale se deschisese focul.
- Bolic Georgeta Copaciu, născută la 23 aprilie 1912,
domiciliată în Brăila, pensionară. A fost împușcată împreună
cu soțul său în timp ce se aflau în locuința personală, situată în
imediata apropiere a clădirii Prefecturii.
- Stere Dumitru Copaciu, născut la 28 aprilie 1913 în orașul
Brăila, de profesie pensionar. A fost ucis împreună cu soția sa,
Copaciu Georgeta. Ambii au fost declarați eroi-martiri conform
Decretului nr. 1379/12.12.2006.
- Marin Iordache Ștefan, născut la 14 august 1936 în județul
Vrancea, domiciliat în orașul Brăila, de profesie conducător auto.
83. Dicționar General al Revoluției Române din Decembrie 1989, Bu-

curești, Editura Militară, 2010, pp. 72-722; Alexandru Grigoriu, Eroii
Martiri, București, Editura Institutului Revoluției Române din Decem-
brie, 2013,pp.50-5; https://mariusmioc.wordpress.com/2015/09/30/
cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-102-braila/
– 75 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
A fost împușcat în ambulanța pe care o conducea, în timp ce

transporta o femeie gravidă la spital. A fost declarat erou-martir
în urma Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr. 1397/12.12.2006.
Tot în seara zilei de 23 decembrie 1989 a fost ucis și
locotenentul major Filofte Gheorghe Balaban, născut la 25
ianuarie 1954 în orașul Brăila. Ca ofițer de securitate în cadrul
U.M. 0412, la divizia de luptă antiteroristă, acesta a fost chemat
împreună cu mai mulți colegi la sediul Prefecturii Brăila, în
vedera executării unei misiuni de scotocire a clădirii, a capturării
eventualilor teroriști infiltrați în dispozitiv. Ulterior, echipei
antitero i s-a ordonat să meargă într-o misiune la Centrul de
Recoltare a Sângelui Brăila, întrucât aici se semnalaseră focuri
de armă. După executarea acestei misiuni, locotenentul major
Gheorghe Balaban s-a întors la sediul Prefecturii, încercând să
pătrundă în clădire prin intrarea „B”. Această intrare era păzită
de un pluton de soldați de la U.M. 01478, condus de locotenentul
major Ștefan Costică. Soldații din dispozitiv i-au somat verbal și
prin foc de avertisment pe cei din echipa antitero, însă aceștia nu
s-au oprit, mai mult, au încercat să pătrundă în clădire. În aceste
condiții s-a executat foc asupra plutonului de securitate, foc în
urma căruia a rezultat împușcarea mortală a locotenentului
major Gheorghe Balaban.
Un alt caz care ridică multe semne de întrebare este uciderea
procurorului Gheorghe Costică Ichim. Născut la data de 15
august 1955 în comuna Râmnicelu, județul Brăila, Gheorghe
Costică Ichim îndeplinea funcția de procuror la Procuratura
Brăila. A fost chemat la comandamentul care se afla în sediul
Casei Albe pentru a fi pus la curent cu hotărârile luate de noua
conducere a Brăilei. La întoarcere, deși unii au declarat că acesta
și militarii din dispozitiv au fost atacați cu focuri de armă dintr-
un autoturism marca „Dacia” de culoarea albă, adevărul este
altul. Procurorul, aflat într-o mașină a Procuraturii, în momentul
în care se afla la intrarea instituției, a dat mai multe fleșuri cu
farurile, pentru a fi recunoscut și să i se deschidă poarta. Militarii
aflați în dispozitiv au deschis focul și l-au ciuruit, odată cu acesta,
gloanțele ricoșate omorându-i pe cei doi soți Copaciu, despre
– 76 –
care am vorbit mai sus. Procurorul Gheorghe Costică Ichim a fost

declarat erou-martir conform Decretului nr. 1379/12.12.2006.
În urma evenimentelor din seara zilei de 23 decembrie,
petrecute în centrul orașului Brăila, un număr de peste 20 de
persoane au suferit răni prin împușcare. Aceștia au fost:
- Argint Nicolae, domiciliat în comuna Dudești, județul
Brăila. Rănile sale au necesitat 90-120 zile de îngrijiri medicale.
(Raport medico-legal nr. 670/1990 al LML Brăila).
- Carapcea Mirică Marius, domiciliat în orașul Brăila.
Leziunile suferite prin împușcare au necesitat 12-15 zile de îngrijiri
medicale. (Raport medico-legal nr. 706/1990 al L.M.L. Brăila).
- Ciocîrlan Vasile, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care
au necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale. (Raport medico-
legal nr. 1 067/1990 al L.M.L. Brăila).
- Corban Marian, născut la 1 decembrie 1969 în comuna
Șendreni, județul Galați, militar în termen la U.M. 01267. A fost
rănit prin împușcare de către plutonierul Cazacu Iordan în timp
ce se aflau în dispozitivul de apărare al sediului Inspectoratului
Județean Brăila al Ministerului de Interne. A suferit leziuni care
legal nr. 266/1991 al L.M.L. Brăila).
- Chiurtu Viorel, domiciliat în comuna Chișcani. Acesta a
suferit leziuni care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.
(Raport medico-legal nr. 1 072/1990 al L.M.L. Brăila).
- Constantin Ștefan, domiciliat în orașul Brăila, a suferit
leziuni care au necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale. (Raport
medico-legal nr. 611/1990 al L.M.L. Brăila).
- Coteț Gabriel, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care au
necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale. (Raport medico-legal
nr. 671/1990 al L.M.L. Brăila).
- Furtună Viorel, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care
legal nr. 601/1990 al L.M.L. Brăila)
- Grigore Ilie, domiciliat în orașul Brăila. A suferit leziuni
care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. (Raport medico-
– 77 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
- Ionescu Dumitrache, domiciliat în orașul Brăila. A suferit

leziuni care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale.
(Raport medico-legal nr. 598/1990 al L.M.L. Brăila).
- Marin Mihăiță, domiciliat în orașul Brăila. A suferit
medico-legal nr. 709/1990 al L.M.L. Brăila).
- Mititelu Dumitru, născut la 29.09.1950, cu domiciliul în
Brăila. A fost rănit pe strada Mărului, în timp ce se îndrepta
spre casă. A fost rănit prin împușcare și a suferit leziuni care au
necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale. (Raport medico-legal
nr. 1 086/1990 al L.M.L. Brăila).
- Năstăsache Iulian, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni
legal nr. 592/1990 al L.M.L. Brăila)
- Popa Gogu, domiciliat în orașul Brăila. A suferit leziuni
legal nr. 1 069/1990 al L.M.L. Brăila)
- Sava Beatrice Lucia, domiciliată în Brăila. A suferit răni
legal nr. 595 al L.M.L. Brăila).
- Sechel Nicolae, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care
legal nr. 602 al L.M.L. Brăila).
- Spiridis Catilache Nicolas, domiciliat în Brăila. A suferit
medico-legal nr. 1 074/1990 al L.M.L. Brăila).
- Stan Gheorghe, născut la 6 octombrie 1955, domiciliat în
București, ofițer la U.M. 0148 Brăila. A fost rănit prin împușcare
în timp ce încerca să se adăpostească în interiorul pavilionului
comandament, în condițiile în care asupra unității militare se
executa foc. A suferit leziuni care au necesitat 45 zile de îngrijiri
medicale. (Raport medico-legal nr. A1/4664/1991 al I.N.M.L.
București).
- Ștefănescu Dumitru, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni
care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale. (Fără raport
medico-legal).
– 78 –
- Toma Laurențiu, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care

legal nr. 594/1990 al L.M.L. Brăila).
- Cioran Anton, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni care
- Matinca Serioja, domiciliat în Brăila. A suferit leziuni
care au necesitat 120-150 zile de îngrijiri medicale. (Raport
medico-legal nr. 1 071/1990 al L.M.L. Brăila). Matinca Serioja
era încadrat cu gradul de căpitan în cadrul Gărzilor Patriotice.
Aflat în fața Prefecturii, în timp ce urca treptele spre intrarea
principală, a fost rănit la picior, căzând între cele două uși. A fost
recuperat de câțiva tineri și ajutat să ajungă în centrala telefonică
a instituției. După cum mărturisește profesorul Ionel Alexandru,
evenimentul s-a petrecut în jurul orei 19,30.
- Budău Iulian, domiciliat în comuna Nicolae Bălcescu,
județul Brăila. A suferit leziuni care au necesitat 22-25 zile de
îngrijiri medicale. (Raport medico-legal nr. A1/2821/1994 al
I.N.M.L. București).
Raportul Procuraturii Militare cu privire la evenimentele
petrecute în orașul Brăila în timpul Revoluției Române, făcând
referire la ziua de 23 decembrie, scoate în evidență două acțiuni
militare nesincronizate, care ar fi putut avea urmări foarte tragice.
Fără a-l anunța în prealabil pe comandantul Marii Unități din
Brăila, în speță colonelul Neculai Rizea, comandantul unei
unități a marinei din Galați, a ordonat dislocarea pe Dunăre,
în dreptul orașului Brăila, a unor vedete militare. Bineînțeles
că militarii și gărzile patriotice din Brăila, aflați la posturi în
apropierea fluviului, au deschis focul asupra acestor nave.
Ulterior s-a remediat situația, evitându-se încă un măcel între
militarii armatei române.
O gafă monumentală, marca colonelul Neculai Rizea, s-a
produs tot spre finalul zilei de 23 decembrie. Comandantul Marii
Unități din Brăila a cerut unei unități mecanizate din Galați
să trimită un pluton de tancuri în Brăila, în vederea întăririi
dispozitivului de apărare din fața Prefecturii. Întrucât colonelul
– 79 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
nu își anunțase subordonații despre venirea celor trei tancuri din

Galați, în momentul în care acestea au ajuns în centrul Brăilei,
au fost întâmpinate cu foc de lansatoare de rachete și cu obuze
trase de tancurile aflate deja în dispozitiv84.
Incompetența colonelului Neculai Rizea și incapacitatea
sa de-a corela acțiunile tuturor unităților militare pe care le
comanda la acea vreme, inclusiv la Brăila, Gărzile Patriotice vor
face ca și după data de 23 decembrie să se producă multe crime și
să fie răniți peste 70 de oameni nevinovați. În noaptea de 23 spre
24 decembrie, în orașul Brăila s-au produs mai multe incidente,
majoritatea având loc între militari. Soldații aflați în clădirea
Palatului Telefoanelor au tras în mai multe rânduri spre clădirea
Consiliului județean. După apelurile repetate, prin portavoce,
ale maiorului Nicolae Simion, comandantul centrului de apărare
din clădirea Casei Albe, militarii U.M. 01267, cei care se aflau
în clădirea telefoanelor, au încetat focul. Cu toate încercările de
a se opri focul în centrul orașului, mai ales asupra Consiliului
județean și asupra altor instituții de interes local și județean,
ziua de 24 a fost la fel de însângerată ca și cea anterioară. Prima
victimă a fost soldatul Samuel Nagy. Născut la data de 5 martie
1971 în localitatea Salating, din județul Sălaj, acesta era militar
în termen la U.M. 01267 Brăila și primise ordin să apere etajul
I al Consiliului județean. Obosit, speriat, la un moment dat
acesta s-a împiedicat de o treaptă a scării și a căzut, producând
un zgomot puternic. De la parterul clădirii, fără somație, unul
dintre soldații aflați în post l-a împușcat mortal. A fost înaintat
post-mortem la gradul de sublocotenent. (Decret Nr. 30 din
20/02/1992)85.
Ziua de 24 decebrie nu părea să aducă liniștea în orașul
de pe Dunăre. Cuvântul de ordine era același – diversiune.
În jurul orei 02,00, unitățile comandate de căpitanul Ștefan
Bărbătescu și maiorul Tănase se instalau pe malul Dunării, în
84. Raportul Procuraturii Militare, Procurorul Teodor Ungureanu,

Constatări legate de cercetările sale cu privire la revoluția din Brăila,
blogul lui Marius Mihoc.
85. „Monitorul Oficial”, nr. 40/24.02.1993.
– 80 –
jurul unor blocuri din centrul orașului și în ștrandul urbei. În

sediul Comandamentului Central, după ce soldatul Samuel Nagy
fusese împușcat mortal din greșeală, a urmat rănirea soldatului
Valentin Oniță. Deși s-a raportat că aici ar exista infliltrați niște
teroriști care aruncă grenade, cercetările ulterioare au demonstrat
că militarii din clădire se fac responsabili de toate evenimentele
nefericite care s-au întâmplat. Situația de dezordine și nesiguranță
s-a generalizat în tot orașul. Artileria U.M. 01319 a tras necontenit
în ținte inexistente. Și la U.M. 01763, locotenent colonelul Ion
Harabagiu a ordonat deschiderea focului asupra unor parașutiști
imaginari. Marinarii de la U.M. 02163 au primit prin radio
informația falsă că de pe un ponton – dormitor acostat pe malul
stâng al Dunării, la km. 172, s-a deschis focul asupra unei vedete
grănicerești. Aceștia au trimis în zonă vedeta dragoare cu nr. 158,
nava fiind atacată și nevoită să se retragă la bază.
Un pluton de la U.M. 01723, condus de locotenentul major
Ionel Cocârlea a executat un control în blocul A 10, aflat aproape
de centrul orașului. Cu această ocazie, plutonierul Marian Rogoz
a fost rănit pe palierul etajului cinci de o sursă neidentificată.
Noua conducere a Consiliului Județean F.S.N., influențată
fiind și de structurile de la București, considerând că vina celor
întâmplate în ziua de 23 decembrie și noaptea de 23 spre 24
aparținea în totalitate cadrelor securității din oraș, hotăra arestarea
acestora și punerea lor sub pază militară. Decizia semnată de
Nicolae Constantin și Nicu Preda mai prevedea și întreruperea
totală a legăturilor telefonice ale angajaților securității. Cel care
a pus în practică această decizie a fost inginerul șef al D.J.P.T.T.R.
Brăila, Iliescu Dumitru. La ora 10,00, armata arestase peste 43 de
ofițeri și subofițeri ai Securității, printre aceștia numărându-se:
colonelul Soare, ofițerul Cerbureanu, ofițerul Eftimie, ofițerul
Blaga etc. Aceștia au fost transportați la sediul U.M. 01267 și
încarcerați din ordinul comandantului garnizoanei Brăila.
La prânz, în jurul orei 12,00, după ce a primit un telefon
de la Noghia Victor, președinele F.S.N. de la Uzina de Apă, că
în zonă se află mai multe persoane suspecte care ar putea otrăvi
apa cu cianură, colonelul Gabriel Mihăilescu a cerut sprijinul lui
– 81 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Nicolae Constantin, șeful Consiliului Județean F.S.N. La rândul

său, acesta a sunat la Căpitănia Portului Constanța, luând legătura
cu Alexandru Poszonnyi, căruia i-a cerut să trimită o șalupă a
căpităniei în control. A plecat șalupa nr. 27, condusă de Daniel
Răducanu și o echipă formată din Adrian Nogai, ofițer II de port,
locotenentul major de miliție Bela Bozogany și doi luptători de
la gărzile patriotice, toți fiind înarmați. Despre deplasarea acestei
șalupe știau noua conducere județeană, ofițerii Căpităniei,
precum și navele marinei grănicerești și fluviale din zonă. Și
totuși, atunci când șalupa a plecat spre bază, în momentul în
care s-a apropiat la circa 500 metri de vedeta dragoare nr. 159,
militarii de pe această navă militară au deschis foc automat cu
mitraliera de 14,5 mm din dotare. În urma acestui foc nimicitor,
șalupa a intrat în derivă, conducătorul Daniel Răducanu fiind
ucis pe loc, iar locotenentul major Bela Bozogany, fiind rănit la
ambele picioare. În urma verificărilor, s-a constatat că ordinul
de deschidere a focului a fost dat de căpitanul de rangul I Ion
Andronache, locțiitorul comandantului. Deși cunoștea traseul de
deplasare al șalupei Căpităniei Portuare Brăila, acesta a declarat
că a ordonat deschiderea focului, întrucât fusese informat că
cei aflați în aceasta ar fi deschis focul asupra unor nave din
Șantierul Naval. Ulterior, s-a constat că unul dintre membrii
gărzilor patriotice aflat în șalupă, atunci când au fost somați cu
salve de mitralieră să se oprească, în loc să execute ordinul, a
ripostat cu pistolul mitralieră din dotare.
O altă acțiune care s-a soldat cu moartea și rănirea unui
număr însemnat de oameni i-a avut în prim plan pe maiorul
Sofian Plopeanu și pe plutonierul Teodor Isac de la U.M. 01755
Galați. Însărcinat de colonelul Gabriel Mihăilescu să creeze un
dispozitiv de pază pe latura de sud a C.J.F.S.N. Brăila, maiorul
Sofian Plopeanu s-a deplasat la Șantierul Naval cu autoturismul
„Aro“ al Direcției Agricole Brăila, în vederea alcătuirii unui grup
de 14 membri ai gărzilor patriotice, necesar misiunii primite. La
întoarcere, maiorul a venit cu autoturismul cu care se deplasase
iar membrii gărzilor patriotice – cu un autobuz pus la dispoziție
de șantier. La intrarea în curtea interioară a complexului, chiar
– 82 –
la centrala termică, se aflau cei 10 militari din Galați, comandați

de plutonierul Teodor Isac. Dacă pe maiorul Sofian Plopeanu,
după ce a coborât din autoturism cu mâinile ridicate, militarii
din dispozitiv l-au lăsat în pace, atunci când a apărut autobuzul
cu luptătorii gărzilor patriotice, asupra acestora s-a deschis focul.
Numai după ce s-a strigat insistent că cei atacați sunt membri
ai gărzilor patriotice, militarii din dispozitiv au încetat focul. În
urma acestui eveniment criminal a rezultat moartea lui Piroșcă
Răducanu și a lui Nicolae Donose și rănirea gravă a lui Ivan Radu,
la coapsă, a lui Liviu Gavrilă, la picior, a lui Cristian Popescu la
unul dintre ochi, a lui Costel Mehedință în piept și Gheorghe
Gropiceanu, la picior. Cel mai grav a fost rănit Radu Vasilică,
din corpul acestuia fiind extrase 12 gloanțe. Responsabili pentru
acest incident nefericit se fac maiorul Plopeanu, cel care nu a
comunicat la timp despre venirea grupului cu autobuzul, dar
mai ales plutonierul Teodor Isac, cel care a ordonat deschiderea
focului, fără a-i soma în prealabil pe membrii gărzilor patriotice.
Ca și cum toate aceste evenimente aducătoare de moarte
nu ar fi fost suficiente, ziua din Ajunul Crăciunului va fi la fel de
însângerată ca și precedenta. Am mai amintit faptul că în orașul
Brăila existau foarte multe unități militare și că acestea erau
amplasate chiar și în zone populate ale urbei. Aproape de centru,
în cartierul Viziru III, despărțite de căteva blocuri, se aflau U.M.
01267 și U.M. 01763. Cu siguranță că s-a urmărit o diversiune,
folosindu-se locația celor șapte blocuri, cu scopul de-a provoca
un schimb de focuri între cele două unități militare. Nu se
cunoaște exact cine a ordonat ca o grupă de militari în termen,
condusă de către maiorul Frantz să verifice fiecare bloc în parte,
etaj cu etaj. Blocul A 10 a fost singurul ansamblu de locuințe
unde s-a constatat că ar exista teroriști și s-a trecut la scotocirea
fiecărui etaj în parte, sau chiar a unor apartamente care păreau
suspecte. „Dintr-un exces de zel, sau Dumnezeu știe din ce motiv
– așa după cum declară soldatul Dorin Octavian de la U.M.
01262 – când echipa de militari a ajuns pe acoperișul blocului,
soldații au aruncat o grenadă fumigenă și una de atac“86. Cu
– 83 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
siguranță că lansarea celor două grenade i-au făcut pe militarii

de la cealaltă unitate militară, din apropiere, să deschidă focul
asupra blocului A 10. Lipsa de comunicare între cele două unități
militare și-a spus cuvântul. În acest haos, creat artificial de niște
ofițeri militari incompetenți, s-a produs uciderea numitului
Lucian Petrea Iorcic, născut la data de 15 septembrie 1954
în localitatea Oțelul Roșu, județul Caraș-Severin, de profesie
electrician, cu domiciliul în orașul Brăila, bl. Pal. Respectivul
cetățean se afla în blocul A 10 la rugămintea unui prieten, locatar
în acest imobil, pentru a repara o antenă. După cum mărturisește
cetățeanul Mirică Petrică, locatar în acest bloc: „Am văzut un
căpitan care a deschis foc asupra geamurilor liftului, ca urmare
a faptului că de acolo se trăsese asupra lui”87. Militarii au deschis
focul fără somație. Se pare că în urma rafalelor de armă trase spre
acoperișul blocului respectiv, cetățeanul Lucian Petrea Iorcic
s-ar fi speriat și, în loc să răspundă la somația militarilor, ar fi
încercat să se adăpostească undeva, să se ascundă. Acest lucru
i-a fost fatal. Lucian Petrea Iorcic a fost declarat erou martir în
urma Decretului nr. 1379/12.12.2006.
Misiunile pe care le-au executat militarii, așa cum am
arătat în mai multe rânduri, de cele mai multe ori nu au fost
coordonate nici la nivelul Comandamentului Unic și nici la nivel
al C.J.F.S.N. Acest lucru a dus la o serie de accidente care s-au
soldat cu rănirea sau, cel mai grav, cu moartea unor oameni.
Astfel, în ziua de 24 decembrie, în timp ce executa o misiune
de scotocire și căutare a unor elemente teroriste în blocul C 1,
ofițerul Marian Gheorghiu de la U.M. 01294, născut la data de
5 ianuarie 1962, cu domiciliul în Brăila, a fost rănit cu o armă
de foc de către plutonierul major Marian Rogoz de la o altă
unitate militară. Conform raportului medico-legal nr. 928/1991
al L.M.L. Brăila rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat
15-16 zile de îngrijiri medicale. Ca o ironie a sorții, în aceiași zi,
subofițerul Marian Rogoz de la U.M. 01673 Brăila, a fost rănit
la rândul său de către locotenentul major Marian Gheorghiu, în
timp ce executa o misiune de căutare a unor elemente teroriste
87. Ibidem.
– 84 –
în blocul A 10 de pe șoseaua Călărașilor. Conform raportului

medico-legal nr. 1087/1990 al L.M.L. Brăila rezultă că acesta
a suferit leziuni care au necesitat un număr de 12-15 zile de
îngrijiri medicale.
Un alt militar rănit în timpul unei misiuni a fost ofițerul
de la U.M. 01294, Iulian Eduard Zetu, născut la data de 31 iulie
1967, cu domiciliu în orașul Brăila. În timp ce executa o misiune
de verificare a zonei „Ciocârlia”, acesta a fost rănit prin împușcare
de către un militar, rănile provocate necesitând îngrijiri medicale
de 15-18 zile (Raportul medico-legal nr. 929/1991 al M.L.M.
Brăila).
Și din rândul civililor care se aflau la domiciliu, pe stradă
cu anumite treburi, sau chiar din rândul celor aflați în misiune
ca membri ai gărzilor patriotice, au existat victime. Liliana
Ardeleanu, născută la data de 23 mai 1974, cu domiciliul în
Brăila, a fost rănită în propria locuință în timp ce servea masa
cu părinții săi. Conform raportului medico-legal nr. 1066/1990
al L.M.L. Brăila, aceasta a avut nevoie de un număr de 12-15 zile
pentru îngrijirea rănilor provocate de o armă de foc.
Într-o situația asemănătoare s-a aflat și Vasile Cîrlan, născut
la data de 12 ianuarie 1945, cu domiciliul în orașul Brăila. În timp
ce se afla în apropierea blocului în care locuia (str. Hipodrom),
acesta a fost rănit de un cartuș rătăcit, care i-a produs o rană
destul de serioasă. Conform raportului nr. 419/1991 al M.L.M.
Brăila, rana numitului Vasile Cîrlan a necesitat un număr de 25-
30 zile de îngrijiri medicale. Ca membru al gărzilor patriotice, în
timp ce se afla la un filtru pe strada Buzăului, Ion Micu, născut
la data de 6 iunie 1940, cu domiciliul în comuna Cireșu, județul
Brăila, a fost rănit prin împușcare de un autor rămas necunoscut.
Raportul medico-legal nr. 608/1991 al L.M.L. Brăila arată că
acesta a necesitat un număr de 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Ziua de 24 decembrie 1989 rămâne în istoria Brăilei ca o
zi a „Restaurației” comuniste. Au existat două motive care i-au
permis lui Anton Lungu să se erijeze șef al C.J.F.S.N.: primul ar
fi intervenția colonelului Costică Gavrilă, cel care a anunțat că
a auzit la radio că la București s-a dat un decret semnat de Ion
– 85 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Iliescu, prin care primii secretari urmau să reintre în atribuțiile

avute; al doilea îl are în prim plan pe Nicolae Constantin, șef
al C.J.F.S.N., cel care a pledat mereu pentru neîndepărtarea
foștilor activiști de partid, motivul susținut de el fiind acela
că respectivii pot ajuta cu informațiile pe care le dețin. Astfel,
Anton Lungu i-a chemat la ordine pe tovarășii Constanța Turcu,
Alexandru Coadă și alții, trasându-le sarcini administrative.
Chiar și colonelul Gabriel Mihăilescu a fost chemat la raport,
fostul președinte al Consiliului Județean P.C.R. cerându-i
măsuri urgente de mobilizare a gărzilor patriotice, obiectivul
urmărit fiind acela al punerii sub pază a tuturor blocurilor
din localitate. Dacă la început Anton Lungu s-a bucurat și de
susținerea unor revoluționari, ulterior, după contestările venite
din partea majorității celor aflați în clădire, fostul activist va fi
arestat pentru a doua oară și îndepărtat din sediul instituției.
Într-o analiză obiectivă și pertinentă, profesorul Ionel Ștefan
Alexandru, arată: „Situația aceasta demonstrează slăbiciunea și
fragilitatea revoluției cât și a noii puteri, ce se clătina chiar de
la primul val. Mai demonstrează și oportunismul celor care au
asistat la momentul respectiv și care pur și simplu l-au readus
pe fostul prim-secretar din nou în scaunul din care fusese dat
jos cu trei zile”88.
Noaptea în care stătea să se nască Mântuitorul Iisus Hristos
a fost la fel de rece și de nesigură ca și precedentele. Începând cu
ora 22,00 focul a fost deschis în mai multe puncte ale orașului.
Spectrul terorismului plutea peste tot. S-a tras asupra sediului
miliției municipale, asupra clădirilor aflate în imediata apropiere a
sediului C.J.F.S.N. Brăila, asupra clădirilor aflate pe strada Cetății,
asupra unor unități economice sau militare. Spre exemplificare,
amintim un caz care s-a petrecut în cazarma U.M. 01763. În
timp ce maistrul militar Angheluță Mihalache verifica paza de
la punctele de control din unitate, unul dintre soldați a raportat
căpitanului Radu Novacowski că în curte se află un terorist.
Fără a sta pe gânduri și fără a-l soma, soldatul și căpitanul au
deschis foc asupra maistrului militar. Numai strigătele disperate
88. Ibidem, p. 56.
– 86 –
ale acestuia au făcut ca cei doi să oprească focul. În legătură

cu acest caz, ziarul „Jurnalul Național“, într-unul din numerele
sale din noiembrie 2004, nota: „În cursul acelei nopți, maistrul
militar Angheluță Mihalache, din U.M. 01763, a fost victima
unei stupide confuzii, pierzându-și un braț în urma rănirii prin
împușcare. După ce în jurul orei 21,30 se trăsese un foc de armă
la unul dintre posturile de santinelă de pe teritoriul unității, s-a
procedat la verificarea situației. Maistrul militar s-a deplasat pe
traseul paralel cu o conductă de termoficare, amplasată la mică
distanță de gardul unității. În aceeași zonă era încă o patrulă
formată din soldații Radu Novacovschi și Ionel Rusu, care nu
aveau nici o cunoștință despre misiunea maistrului militar
Angheluță Mihalache. Speriați de prezența în întuneric și chiar
lângă gardul unității a unei persoane ghemuite, cei doi militari
în termen au deschis focul asupra acestui suspect, rănindu-l”89.
În urma acestui incident, maistrul militar a fost rănit destul de
grav. Motivați de apariția unor teroriști în zonă, militarii de la
Marea Unitate au deschis focul asupra unor case particulare
aflate pe strada Alexe Andrei. Cu singura vină, că locuia într-una
din aceste case, cetățeanul Pavel Constantin a fost rănit destul
de serios în urma acestei acțiuni necugetate.
În ziua sfântă a Crăciunlui, pe 25 decembrie 1989, la
Târgoviște se constituia un tribunal care îi judeca și condamna la
moarte prin împușcare pe cei doi soți Ceaușescu. Noua conducere
a țării de la acea vreme a considerat că, prin eliminarea fizică a
dictatorului Nicolae Ceaușescu, acțiunile cu caracter terorist din
România o să înceteze, că lucrurile se vor liniști, vor intra pe un
făgaș normal, că vor înceta decesele în rândul populației. Este
adevărat că după acest eveniment, în multe din orașele României
situația s-a calmat, că oamenii s-au preocupat de sărbătorirea
zilelor de Crăciun și au trecut la pregătirea Revelionului care se
apropia cu pași rapizi.
La Brăila, ziua Crăciunului s-a dovedit a fi la fel de nesigură
ca și zilele precedente. Încă din primul sfert de ceas al începutului
sărbătoririi Nașterii Domnului, asupra sediului Consiliului
89. Ziarul „Jurnalul Național” din 5 noiembrie 2004.
– 87 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Popular Brăila, acolo unde se mai aflau câțiva civili și câteva

plutoane de soldați, s-a deschis focul din mai multe direcții.
Bineînțeles că soldații aflați în clădire, dar și cei din dispozitivul
exterior, au deschis la rândul lor foc, trăgând la nimereală. În
acest vacarm, în sediul Consiliului au fost răniți doi soldați și
un civil. Nici până astăzi nu s-a stabilit cine au fost responsabilii
acestor evenimente care au produs victime. La ora 04,00, sala de
ședințe a Consiliului Județean a luat foc. Aceasta a ars destul de
puternic, cei din clădire apelând la pompieri. Ce declară Ionel
Ștefan Alexandru, participant direct la Revoluția din Brăila: „La
orele 08,00 m-am dus la consiliu. Am rămas uimit în ce stare
jalnică ajunsese intrarea principală. Înăuntru nu mai era nimeni
dintre revoluționari, singurii care erau pe poziții fiind militarii.
Scara principală ce urca la primul etaj era impracticabilă. De
jur împrejur nu mai exista nici un geam întreg, iar tavanul nu
mai avea tencuială. Gloanțele spărseseră, câteva calorifere și
apa curgea încontinuu, după cum și din dispozitivele pentru
incendii apa curgea în același fel. Sala de ședință era în întregime
carbonizată. Pereții erau distruși, iar cel din exterior avea o gaură
imensă. Totul arăta ca după apocalipsă”90. Între timp, magazinele
„Vânătorul” și „Romarta” au avut aceeași soartă, arzând ca niște
torțe. După cum spune Ionel Ștefan Alexandru: „Din clădirea
consiliului se vedea cum se trage și din blocurile duplex de lângă
magazinul «Tineretului». Se părea că toată lumea, trăgea în toată
lumea!”. În tot acest haos, dar mai ales obligați să fugă din calea
incendiului care se extindea cu repeziciune, cei prezenți în
clădirea Consiliului județean, au trecut la evacuarea acestuia. Cu
această ocazie, Gheorghe Lupașcu, încercând să coboare agățat
de un cu cablu telefonic, ca urmare a faptului că acesta a cedat
sub greutatea sa, s-a rănit destul de grav. Căzut, cu mâinile rănite
de cioburi de sticlă, Gheorghe Lupașcu a fost rănit la tâmplă de
un glonț de pistol mitralieră. Armele nu au tăcut deloc în ziua
de Crăciun în orașul Brăila. Parcă era o nebunie generală. La
Piața Traian, în zonele Apollo și a unităților militare din Viziru,
pe faleză, la docuri, peste tot se trăgea cu pistoalele și puștile
– 88 –
mitralieră. Îmbucurător este faptul că oamenii nu au mai circulat

pe străzi, astfel nu au existat victime decât izolat sau accidental.
Psihoza teroriștilor a făcut ca reprezentanții C.J.F.S.N. să ia o
hotărâre foarte riscantă: depistarea și cercetarea unor obiective
care aveau legătură cu securitatea locală. Cei care s-au ocupat
de organizarea echipei mixte formate din militari și membri ai
gărzilor patriotice, sub comanda maiorului Marian Turcu, au
denumit-o sugestiv – Acțiunea caselor conspirative ale securității.
În timpul acestor controale s-au petrecut mai multe incidente.
O echipă alcătuită din mai mulți militari și membri ai gărzilor
patriotice s-a deplasat la domiciliul plutonierului adjutant (în
rezervă) Dumitru Preoteasa, fost șef al arestului miliției județene.
Întrucât acesta nu a răspuns imediat la bătăile în ușă, membrii
echipei au deschis focul asupra locuinței acestuia, ucigându-l pe
proprietar și rănindu-i soția la una din mâini. Un alt cadru de
miliție, în speță plutonierul Gheorghe Tănăsuică aflat în post la
gara C.F.R. Brăila, deși era neînarmat, a fost atacat de un grup
de civili și militari, sub pretextul că este terorist. După cum
afirmă mai multe persoane, printre aceștia aflându-se angajați
ai CFR, agitatorul care a ticluit la rănirea plutonierului Gheorghe
Tănăsuică, a fost magazionierul Gheorghe Columbatos. De multă
vreme, acesta se afla într-un conflict deschis cu milițianul din
gară și pentru că acum găsise momentul prielnic, a hotărât să
se răzbune pe el. Gheorghe Columbatos i-a instigat pe militari
să deschidă focul fără somație asupra plutonierului de miliție,
urmarea fiind rănirea destul de serioasă a celui din urmă la
ambele picioare. În cursul zilei de Crăciun au mai fost răniți
prin împușcare alți militari și cetățeni ai orașului Brăila. Ivanov
Chirilă, născut la data de 23 ianuarie 1968 în comuna Stolniceni
Prăjescu, județul Iași, militar în termen la U.M. 01346, a fost
rănit prin împușcare în timp ce participa împreună cu mai mulți
colegi la o misiune de scotocire a unor imobile de pe strada Alexa
Andrei. Conform raportului medico-legal nr. 1078/1990 al L.M.L.
Brăila, acesta a avut nevoie de 50-55 zile pentru îngrijirea rănilor.
Mațușchi Adrian, născut la data de 22 decembrie 1952 în
localitatea Brăila, cu domiciliul pe strada Almajului, a fost rănit
– 89 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
în timp ce se afla în locuința sa. Conform raportului medico-

legal nr. A5/9238/1994 al M.L.M. Brăila, acesta a suferit răni
care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Subofițerul Ion Mina, născut la data de 1 octombre1964 în
localitatea Cluj-Napoca, angajat al U.M. 01481 Brăila, și militarul
în termen Broască Ion, născut la data de 26 iunie 1959, cu
domiciliul în orașul Brăila, au fost răniți prin împușcare în timp
ce se aflau în misiune pe strada Cocorilor, în apropierea blocului
C 1. Raportul medico-legal nr. 1082/1990 al MLM Brăila arată că
numitul Ion Mina a suferit leziuni care au necesitat 90-120 zile
de îngrijiri medicale. Raportul cu numărul 708/1991, eliberat de
M.L.M. Brăila, arată că numitul Ion Broască, în urma leziunilor
suferite, a avut nevoie de 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Spre deosebire de zilele precedente, ziua de 26 decembrie
a fost mult mai liniștită la Brăila. Au mai existat mici incidente,
s-au mai auzit focuri de armă prin diferite zone ale orașului, însă,
situația a arătat că se revine la normalitate, că există posibilitatea
reală a stabilirii unui climat de acalmie în urbea de pe malul
Dunării. Profitând de faptul că era a doua zi de Crăciun, atât
membrii C.J.F.S.N., cât și cei ai conducerii Marii Unități, s-au
preocupat și de propriile lor împliniri sufletești. Au existat și
persoane din rândurile noii conduceri județene, precum și ofițeri
din cadrul forțelor militare locale, care au mers în teren pentru a
verifica modul în care se desfășoară activitatea de ordine și pază
în diferite puncte ale orașului, în întreprinderile și instituțiile
publice. În jurul prânzului, aproape de ora 12,00, s-a produs un
incident care a dus la decesul unui cetățean care se deplasa pe
o stradă a orașului. Roadevin Băluță Cristache, născut la data
de 9 august 1945, cu domiciliul în orașul Brăila, de profesie
tehnician constructor la NAVROM Galați, se deplasa pe strada
Republicii, cu intenția de a merge spre casă. Aflat la un post de
control, constituit în fața teatrului „Maria Filotti”, numitul Ion
Frătescu, membru al gărzilor patriotice, a trecut la verificarea și
reținerea lui Roadevin Băluță Cristache, sub motivul că acesta
ar fi suspect, chiar terorist, întrucât nu poseda documente
de identitate. Conform propriei sale mărturii, Ion Frătescu a
– 90 –
declarat că în timp ce îl escorta pe Roadevin Băluță Cristache

spre sediul miliției, arma din dotare i s-a descărcat accidental
și l-a ucis neintenționat pe cel reținut. Evenimentul care a dus
la uciderea unui om nevinovat naște multe semne de întrebare.
Numitul Ion Frătescu era un tip cu antecedente penale și nu
prezenta garanții pentru a i se da pe mână o armă, indiferent de
situație91. Conform certificatului medico-legal, Roadevin Băluță
Cristache a fost împușcat în spate.
Ziua de 27 decembrie a fost una destul de tristă pentru
familiile unor militari în termen, aflați sub arme în două din
unitățile brăilene. Cunoscut ca „masacrul de la Caporal Mușat”,
evenimentul despre care vom aminti este rezultatul incompetenței
unor ofițeri și a slabei comunicări între comandanții de unități
cu conducerea C.J.F.S.N. Brăila și ai Marii Unități din orașul
Brăila. La solicitarea colonelului Neculai Rizea, comandantul
U.M. 01763 Brăila, locotenent colonelul Ion Harabagiu a
ordonat ca un pluton din subordinea sa să meargă să verifice în
strada Călărașilor, în incinta blocului A 9, dacă există elemente
teroriste, eventual să le anihileze. După verificări amănunțite,
fără o comandă expresă din partea comandantului lor, militarii
s-au deplasat în zona restaurantului „Ciocârlia” din cartierul
Viziru, după ce fuseseră informați de anumiți cetățeni că acolo
sunt persoane care trag cu arma. Când au ajuns în dreptul statuii
„Caporalului Mușat”, soldații de la U.M. s-au împărțit în trei
grupe și au luat poziții de apărare aici, lângă gardul U.M. 02043
și în fața blocului U 1. Ce nu cunoșteau noii veniți, adică militarii
U.M. 01763, este faptul că în spatele statuii se aflau în dispozitiv
militari de la U.M. 01478. Așa cum precizam anterior, din cauza
lipsei de comunicare între comandanții de unități, ca urmare a
faptului că militarii de la U.M. 01478 i-au considerat teroriști
îmbrăcați în haine militare pe noii veniți, aceștia au deschis
focul asupra lor. Ghinionul noilor veniți a fost că aceștia, într-o
mare majoritate, erau cetățeni români de etnie maghiară. Deși
au strigat și au informat că sunt militari în termen la U.M. 01763
și se află în misiune, faptul că s-au exprimat în limba maghiară,
91. Ibidem, p. 76.
– 91 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
a amplificat și mai mult înverșunarea celor care executau foc.

Trebuie să subliniem faptul că nu a fost o luptă între două etnii,
că nu există nici cea mai mică formă de răzbunare, ci totul s-a
produs pe fondul dezinformării, al spectrului teroriștilor, al
teamei și necoordonării între șefii unităților militare implicate
în acțiunile de apărare și desăvârșire a Revoluției Române. În
urma acestei neînțelegeri grave au murit și au fost răniți mai
mult de 10 soldați și civili.
Vă prezentăm lista celor uciși în acest masacru:
- Sofalvi Gheorghe-Zombor Gyorgy, născut la data de 27
februarie 1970 în localitatea Satu Mare, militar în termen la U.M.
01763, decedat din cauza unei plăgi craniene. A fost înaintat,
post-mortem, la gradul de sublocotenent. A fost declarat
erou martir în urma Decretelor nr. 30 din 20/02/1992 și nr.
1397/12.12.2006.
- Antal Eugen, născut la data de 11 iulie 1969 în localitatea
Ghimeș Făget, județul Bacău, militar în termen la U.M. 01763
Brăila, decedat în urma rănilor suferite la gât. A fost înaintat,
post-mortem, la gradul de sublocotenent. A fost declarat erou
martir în baza a Decretului nr. 30 din 20/02/1992.
- Szabo Anton Anton, născut la data de 2 mai 1969 în
localitatea Lazuri, județul Satu Mare, militar în termen la U.M.
01763, a fost împușcat în cap și abdomen. A fost înaintat, post-
mortem, la gradul de sublocotenent. A fost declarat erou martir
în urma Decretelor nr. 30 din 20.02/1992 și nr. 1379/12.12.2006.
- Lorincz Ioan Ioan-Raimond, născut la data de 2 iulie
1968 în localitatea Gălăuțaș, județul Harghita, militar în termen
la U.M. 01763 Brăila, decedat în urma rănilor de la abdomen. A
fost înaintat, post-mortem, la gradul de sublocotenent. A fost
declarat erou martir conform Decretelor nr. 30 din 20/02/1992
și nr. 1397/12.12.2006.
- Ștubei Petre Costică, născut la data de 27 noiembrie 1969
în localitatea Predești, județul Dolj, militar în termen la U.M.
01763 Brăila, decedat ca urmare a rănilor multiple pe care le-a
suferit prin împușcare. A fost înaintat, post-mortem, la gradul
– 92 –
de sublocotenent. În baza Decretelor nr. 110/13.12.1991 și nr.

1397/12.12.2006, a fost declarat erou martir.
Lista celor care au suferit răni în acest eveniment tragic, îi
cuprinde pe următorii:
- Constantinescu George Cristian, un tânăr în vârstă de 19
ani, aflat în zona stației de autobuz.
- Căldăraru Ion, militar în termen la U.M. 01763.
- Gall Zoltan, militar în termen la U.M. 01763.
- Ștefan Apostolache, în vârstă de 74 ani, domiciliat în
orașul Brăila.
- Pavel Ștefan, în vârstă de 38 ani, domiciliat în orașul Brăila.
Aflat în fața blocului unde locuia, pensionarul Duțu Chiriță
Ivanciu, născut la data de 15 aprilie 1921 în comuna Țibănești,
județul Iași, a fost rănit mortal de un cartuș rătăcit, în urma
rafalelor trase de soldații din jurul statuii „Caporal Mușat”.
Acesta a fost declarat erou martir (D. Nr. 1379/12.12.2006).
Dureros este faptul că numărul victimelor nu s-a oprit aici.
Unul dintre soldații scăpați teferi din acest masacru, în încercarea
sa de a-și ajuta colegii răniți, a fugit să ceară ajutorul unor civili
care se aflau la un filtru de control de lângă o barieră. Receptivi
la cele povestite de militar, mai mulți tineri s-au îmbarcat într-un
vehicul de asistență sanitară (salvare) și au plecat să-i ajute pe
soldații răniți la statuia „Caporal Mușat”. În timp ce îi puneau
în mașină pe toți morții și răniții, unul dintre tinerii samariteni
a ridicat casca și arma unuia dintre cei uciși. A fost momentul
în care soldații din U.M. 01478 au deschis focul, trăgând în cei
care se transformaseră în salvatori de ocazie. Speriați, aceștia
s-au urcat în mașina cu care veniseră și au demarat în trombă.
Tânărul Vasile Burlă, unul dintre ocupanții autovehiculului
cu salvatori a avut proasta inspirație de a deschide focul la
întâmplare. Consecințele au fost dezastruoase. S-a tras din toate
direcțiile către duba TV. Patru tineri salvatori, respectiv Marian
Petrov, Vasile Burlă, Veronica Moise și Tiberiu Săracu vor fi
răniți destul de grav. Urmare a acestui incident, un alt rănit în
stare gravă, George Constantinescu, cel despre care am amintit
mai sus, dus fiind la spital, întrucât era mai măsliniu la ten, a fost
– 93 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
lăsat de medici să moară în chinuri groaznice, fiind considerat

terorist arab.
Finalul acestei blestemate zile de 27 decembrie urma să
mai producă încă o victimă la Brăila. O patrulă formată din
militari de la U.M. 01481 aflată în misiune în zona depozitului
de muniții „Vulpea” a fost întâmpinată cu focuri de armă de către
persoane neidentificate. După un schimb de focuri, Constantin
Munteanu, militar în termen la această unitate, a căzut secerat
de gloanțe, decedând pe loc. Conform Monitorului Oficial nr.
40/24.02./1992, soldatul Munteanu Gheorghe Constantin,
născut la 29 noiembrie în orașul Brăila, militar în termen la
U.M. 01481, în timp ce se afla de gardă, a fost ucis cu focuri
de armă de către un alt militar. Constantin Munteanu a fost
înaintat în grad, post-mortem, la gradul de sublocotenent și
declarat erou martir în urma Decretelor nr. 30 din 20/02/1992
și nr. 1379/12.12.200692.
Un alt tânăr brăilean care a fost ucis prin împușcare în ziua
de 27 decembrie a fost Dumitru Mihail Frunză. Născut la data
de 27 iulie 1967 în Brăila, de profesie recepționer la un hotel,
acesta a fost rănit mortal prin împușcare, având plăgi multiple. A
fost declarat erou martir în urma Decretelor nr. 110/13.12.1991
și nr. 1397/12.12.2006.
Lista celor care au fost răniți în această zi fatidică a
fost completată de Aurel Muscan. Născut la 3 iulie 1949, cu
domiciliul în orașul Sibiu, acesta circula cu autoturismul
personal pe șoseaua de centură a orașului Făurei. Deoarece nu
a oprit la semnalul unui membru al gărzilor patriotice care se
afla la un filtru de control, numitul Ion Moca (membru în gărzile
patriotice) a deschis foc asupra mașinii în care se afla sibianul.
Raportul medico-legal nr. 416/1990 al L.M.L. Brăila, arată că, în
urma plăgilor suferite prin împușcare cu o armă de foc, numitul
Muscan Aurel a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale.
Începând cu ziua de 28 decembrie pacea și liniștea au
început să se aștearnă în Brăila. Armata a rămas pe străzi,
92. „Monitorul Oficial”, nr. 40/24.02/1992; Dicționar General al Revoluției
Române din Decembrie 1989, București, Editura Militară, 2010, p. 431.
– 94 –
apărând principalele instituții din oraș, precum și la filtrele

din anumite puncte strategice ale urbei dunărene. Prezența
tancurilor și a T.A.B.-urilor în fața Consiliului județean, în fața
fostei Securități, în fața clădirii garnizoanei, s-a menținut până în
luna ianuarie 1990. După ce o mare parte din „Casa Albă”a fost
mistuită de foc în noaptea de 24/25 decembrie, sediul C.J.F.S.N.
Brăila a fost mutat la hotelul „Belvedere”. Membrii acestuia,
reuniți după zilele de Crăciun, au luat măsuri de constituire în
toate instituțiile publice și întreprinderi a unor organisme ale
Consiliului noii puteri. Nicu Preda a fost principalul coordonator
al conducerii județene, la propunerea sa fiind numiți primarul
municipal, respectiv șeful județean. Ca primar al orașului Brăila
a fost numit Crișan Popescu, iar conducător al județului Nicolae
Mitroi. C.J. F.S.N. s-a ocupat și de stabilirea noilor conduceri
comunale din județ, precum și de aprovizionarea cu mărfuri
necesare populației brăilene. Prima întrunire oficială a tuturor
membrilor C.J.F.S.N. Brăila, atunci când Nicolae Constantin va
fi înlocuit cu Nicu Preda, va avea loc în ziua de 10 ianuarie
1990. Menționăm că din 22 decembrie și până la 10 ianuarie
1990, deși a figurat ca șef al C.J.F.S.N. Brăila, în urma contestării
sale permanente venite din partea revoluționarilor, dar mai ales
a susținerii fățișe a lui Anton Lungu și a celorlalți activiști de
partid, Nicolae Constantin nici nu a demonstrat și nici nu s-a
impus ca lider al județului, rămânând mai mult un spectator
care a privit cum colonelul Neculai Rizea și Nicu Preda hotărau
soarta oamenilor din oraș și județ.
Ziua de 30 decembrie își lua ultima jertfă din orașul Brăila.
Aflată în fața Consiliului Județean Brăila, tânăra Angela-Elisabeta
Șoiman, născută în 30 septembrie 1971, cu domiciliul în orașul
Brăila, fără ocupație, a fost rănită destul de grav în jurul orei
19,30 de către fratele ei, cel care a manipulat greșit arma din
dotare. Împușcată în cap, aceasta a decedat la Spitalul nr. 3. A
fost declarată erou martir (D. Nr. 1379/12.12.2006).
Așadar, în perioada 22-30 decembrie 1989, ca urmare a
evenimentelor pe care le-am descris anterior, în lupta lor de-a
păstra victoria Revoluției Române și de a deschide cale unei
– 95 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
democrații autentice și perene în țară, brăilenii au plătit cu tribut

de sânge. Bilanțul este tragic: 42 de oameni morți și 101 răniți.
Cu toții sunt eroi ai Brăilei și eroi ai României. După ce am
enumerat cronologic aceste jertfe, considerăm că este de prisos
să mai amintim încă o dată cine sunt responsabilii morali pentru
moartea și rănirea acestor oameni.
ALȚI BRĂILENI CARE S-AU JERTFIT PENTRU

VICTORIA REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN
DECEMBRIE 1989
Conform cercetărilor efectuate de specialiștii din cadrul

IRRD, în timpul Revoluției Române din Decembrie 1989, numai
la nivelul orașelor martir și-au jertfit viața un număr de 1 066 de
oameni. Din diverse motive, fie că își schimbaseră domiciliul,
fie că se aflau în interes de serviciu sau din întâmplare în alte
localități, există o listă cu brăileni care au decedat în alte orașe ale
țării. Pentru a nu fi uitați niciodată, considerăm că este necesar
ca numele lor să fie cunoscute de toți locuitorii Brăilei și nu
numai. În continuare vă vom prezenta o listă cu acești martiri:
- Anghel Constantin Marioara, născută la 4 august 1949
în comuna Chișcani, județul Brăila. A fost împușcată mortal
în ziua de 22 decembrie 1989 în București, în zona cimitirului
Ghencea, în timp ce se plimba cu fiica sa.
- Bătrînu Ion Dumitru, născut la 3 iulie 1963 în orașul
Brăila. Locuia în București și lucra ca șofer la o întreprindere
a capitalei. În ziua de 25 decembrie 1989, în timp ce se afla cu
mașina întreprinderii în zona Otopeni, asupra sa s-au tras mai
multe focuri de armă. A murit carbonizat.
- Brebenel Grigore Vasile, născut la 1 august 1955 în comuna
Mircea Vodă, județul Brăila. Ca ofițer al Armatei Române,
încadrat la U.M. 01216 București, aflându-se în misiune, a fost
împușcat mortal în ziua de 23 decembrie 1989.
– 96 –
- Colibă Neculai Florentin, născut la 3 martie 1989 în orașul

Brăila. În ziua de 25 decembrie 1989, în timp ce se afla în fața
intrării principale a fostului sediu al Comitetului Central al P.C.R.,
a fost rănit grav la un picior. A fost transportat la Spitalul Militar
Central unde a decedat după două zile din cauza septicemiei.
- Crețu Nicolae Florin, născut la 12 martie 1959 în comuna
Ianca, județul Brăila. Lucra în București ca ofițer la Academia
Militară. În noaptea de 23/24 decembrie 1989, a fost împușcat
mortal în zona Ministerului Apărării Naționale93.
Nu putem încheia acest capitol înainte de a-l aminti pe
un alt fiu al Brăilei, pe Valentin Voicilă, omul care a avut un
rol hotărâtor, chiar determinant în victoria revoluției în orașul
Arad. Născut la Brăila la 22 iunie 1958 în cartierul Hipodrom,
după parcurgrea școlii generale din cartier va urma primii
trei ani de liceu la Colegiul „Nicolae Bălcescu”, apoi, ultimul
an la „Panait Istrati”. În anul 1978 se va muta la București,
unde până în 1982, va urma cursurile Universității de Teatru
și Cinematografie (fostul I.A.T.C.), la clasa profesorului Amza
Pellea. La absolvire, în anul 1982, tânărul actor Valentin Voicilă
va fi repartizat la teatrul din orașul Baia Mare. Printre colegii de
grupă pe care i-a avut I.A.T.C. le amintim pe Magda Catone și
Tania Filip. După un stagiu de doi ani în orașul maramureșan,
în anul 1984 va fi mutat la teatrul din Arad. Decembrie 1989 îl
găsea pe actorul Valentin Voicilă în Arad. Situat la numai 50 de
km. de Timișoara, Aradul era la curent cu ce se petrecea în orașul
de pe Bega. Încă din ziua de 16 decembrie, pe zidurile unor
clădiri au fost scrise mesaje anticeaușiste iar oamenii au început
să împrăștie manifeste anticomuniste. Ziua de 20 decembrie,
după ce Timișoara s-a declarat oraș liber de comunism, arădenii
au ieșit în grupuri răzlețe să se plimbe tăcuți pe străzi. Ziua
de 21 decembrie a însemnat izbucnirea efectivă a Revoluției
la Arad. Greva de la „Întreprinderea de Orologie Industrială”
și refuzul muncitorilor din celelalte fabrici ale orașului de a se
aduna și de a-i condamna pe revoluționarii din Timișoara, s-a
93. Marin Valentin, Martirii Revoluției în date statistice, București, Editura
Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, 2010, p.613.
– 97 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
transformat într-o revoltă generală. Mai mulți muncitori au ieșit

în stradă și au început să cânte „Deșteaptă-te Române”. Sirena
de la „Uzina de Vagoane” a făcut ca la ora 08,30 să fiarbă tot
orașul, ca oamenii să plece în marș spre județeana de partid. La
ora 11,00, printre manifestanți a apărut tânărul actor brăilean
Valentin Voicilă. Cunoscut și respectat în oraș, tânărului actor i
s-a încredințat rolul de conducător al manifestanților. Conform
celor scrise în „Dicționarul General al Revoluției Române din
Decembrie 1989“: „În dimineața zilei de 22 decembrie 1989
(Voicilă Valentin n.n.), mulțumește militarilor pentru atitudinea
de neîndeplinire a ordinului de folosire a gazelor lacrimogene
pentru împrăștierea celor aproximativ 1 000 de demonstranți
din Piața Centrală din Arad. După ce manifestanții pătrund
în sediul județenei de partid, Valentin Voicilă declară Aradul
oraș liber și face apel la calm și ordine. Este ales președinte
al Consiliului Frontului Democratic Român, ca nouă putere
locală, care solicită sprijinul Armatei pentru apărarea clădirii
Consiliului și a principalelor obiective din oraș”94.
Valentin Voicilă a îndeplinit funcția de președinte al
C.P.U.N. Arad din februarie și până la 20 mai 1990, atunci când
s-a retras și a candidat ca independent la Senat.
Doru Țigău, născut la 27 septembrie 1946 în orașul Brăila,
decedat la 6 aprilie 2016 la Iași. În decembrie 1989 lucra ca
profesor de filosofie la liceul „Emil Racoviță“ din Iași. Profesorul
Țigău este unul dintre primii revoluționari ieșeni care au avut
curaj să iasă în stradă, încă din dimineața zilei de 22 decembrie
și să-i îndemne și pe alții să manifesteze împotriva regimului
Ceaușescu. Înainte de anunțarea fugii dictatorului Ceaușescu,
împreună cu mai mulți ieșeni curajoși, profesorul Doru Țigău
pătrundea în clădirea Consiliului Județean Iași. În noaptea de
Crăciun, în urma unor neînțelegeri cu unul dintre ofițerii care
asigurau paza clădirii județenei de partid, profesorul va fi arestat
și ținut sub amenințarea mitralierelor de pe T.A.B.-uri până
în zorii zilei, atunci când va fi eliberat de către comandantul
94. Revoluția Română din Decembrie 1989, Cluj-Napoca, Editura Mega,
2009, p. 613.
– 98 –
unității. Pentru curajul său și pentru modul în care a gestionat

conducerea celulei revoluționare din Iași, profesorul Doru Țigău
a fost ales președinte al Consiliului Provizoriu de Restaurare din
județul Iași, funcție deținută până în ziua constituirii C.J.F.S.N.
La data de 18 ianuarie 1990 s-a întors la catedră unde a slujit
până la pensionare.
– 99 –
Motto:
„Purtați-vă crucea!”
Ioan Ianolide
CAPITOLUL IV
DOCUMENTE, MĂRTURII
ȘI POVESTIRI ALE UNOR
PARTICIPANȚI DIRECȚI LA
REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989
ÎN ORAȘUL BRĂILA
În vederea stabilirii adevărului cu privire la evenimentele care

au avut loc în orașul Brăila în luna decembrie a anului 1989, ne-am
deplasat în această localitate unde am făcut cercetări, am adunat
documente și informații și, nu în ultimul rând, am intervievat sau
pur și simplu am discutat cu mai mulți oameni care „au făcut“
Revoluția în acest oraș, cu disidenți ai regimului Ceaușescu, cu
personalități ale culturii acestei urbe dunărene. Ținând cont de
trecutul orașului Brăila, de personalitățile remarcabile pe care le-a
dat culturii, științei și tehnicii românești, de toți iubitorii de țară
care au luptat pentru făurirea României Mari și pentru păstrarea
identității noastre naționale, era imposibil ca în perioada celor
45 de ani de teroare comunistă și stalinistă să nu se ridice și de
aici luptători pentru dreptate și demnitate.
Dacă într-un capitol anterior am scris că în perioada
comunistă, în Brăila, disidența a fost aproape inexistentă, acum,
discutând cu mai mulți oameni din acest oraș istoric, constatăm că
există chiar un cetățean simbol al acestei lupte – un intelectual rasat
care, începând cu anul 1959 și până în ziua de 22 decembrie 1989,
a fost un adversar declarat al dictaturii proletariatului în România.
– 100 –
Gheorghe Lupașcu, născut la 20 aprilie 1940 în comuna

Berteștii de Jos, județul Brăila, este una dintre figurile emblematice
ale disidenței anticomuniste brăilene și unul dintre fruntașii
Revoluției din decembrie 1989 din orașul Brăila. Provenind
dintr-o familie de țărani înstăriți care în timpul colectivizării
forțate, de teamă să nu fie arestați, s-au refugiat la Brăila,
tânărul Gheorghe Lupașcu va deveni cu timpul „un revoltat
și, în consecință, predestinat nefericirii”95. După efectuarea
primelor clase elementare la școala din comuna natală, între
anii 1951-1954, Gheorghe Lupașcu va urma cursurile Școlii
nr. 5 din Brăila. În anul 1954 se va înscrie la renumitul liceu
Nicolae Bălcescu, de unde va fi exmatriculat după numai doi
ani și jumătate, fiind declarat element periculos-social. Fire
ambițioasă și hotărâtă, Gheorghe Lupașcu se va înscrie la liceul
Gheorghe Munteanu-Murgoci, la secția real, învățământ seral,
reușind să devină absolvent cu diplomă de bacalaureat în anul
1961. În toamna aceluiași an intră la Facultatea de filologie, secția
Limba și literatura română, din cadrul Universității București.
Nu putem trece cu vederea, faptul că pe perioada cât a fost elev
la seral, acesta a lucrat muncitor necalificat (tăietor de lemne)
în munții Buzăului, apoi mașinist la Teatrul de Păpuși Brăila,
muncitor necalificat la Combinatul pentru Industrializarea
Lemnului Brăila. După absolvirea studiilor universitare, deși
obținuse o notă foarte mare, acesta a fost repartizat din „eroare”
ca profesor de limba și literatura română în comuna Seaca din
județul Olt. După reforma administrativă din anul 1968, atunci
când Brăila a devenit județ, tânărul Gheorghe Lupașcu a reușit să
se angajeze ca funcționar metodist la Casa de Creație Populară
Brăila. Pentru o perioadă scurtă de timp a fost director al acestei
instituții, ulterior, la sugestia conducerii locale a P.C.R., fiind
schimbat din funcție. Între anii 1972-1982, va activa ca secretar
literar la Teatrul dramatic „Maria Filotti“, apoi, până în anul
1986, va fi bibliotecar principal la Biblioteca Județeană „Panait
Istrati”. Va reveni în teatru pe funcția avută anterior, între anii
95. Gheorghe Lupașcu, Vocația Osândei, Iași, Editura Tipo Moldova,

2013, p. 7.
– 101 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
1986-1989, activând ca secretar literar la Teatrul pentru copii

„Cărăbuș”. Pentru că nu se simțea un om împlinit și pentru că
și-a dorit mereu să predea elevilor, Revoluția Română i-a oferit
acest prilej. Astfel, între anii 1993 și 1999, Gheorghe Lupașcu a
fost profesor de limba și literatura română la liceele Panait Istrati
și Grigore Moisil, ambele din orașul Brăila.
Înainte de a vorbi despre felul în care a devenit dizident și,
implicit, „dușman al poporului”, apoi unul dintre conducătorii
revoluției brăilene, vom arăta activitatea culturală a acestui
intelectual, desfășurată încă din timpul studenției. Locuind la
București, între anii 1961-1966 a fost membru al mai multor
cenacluri: Junimea (condus de prof. univ. G. Ivașcu), Nicolae
Labiș (cenaclul Uniunii Scriitorilor, condus de Eugen Barbu),
George Bacovia (condus de Agata Grigorescu Bacovia) și Mihai
Eminescu (condus de poetul Tudor Gheorghe-Ahoe).
Reîntors pe meleagurile natale, între anii 1983-1985, la
Brăila a condus cenaclurile literare Mihu Dragomir și Zbor Alb al
Casei Pionierilor. După victoria Revoluției din decembrie 1989,
chiar la începutul anului 1990, împreună cu prozatorul Vasile
Rusescu, va edita revista culturală Dunărea. De asemenea, prin
resurse proprii, între anii 1991-1994 va edita revista Dunărea
Literară. Recunoscut pe plan local și național ca un mare luptător
pentru libertate și democrație, Gheorghe Lupașcu a îndeplinit
între anii 1991-1999 funcția de președinte coordonator al filialei
Brăila a Ligii pentru apărarea Drepturilor Omului.
Cum a devenit Gheorghe Lupașcu disident? În toamna
anului 1959 o echipă de specialiști germani au venit în orașul
Brăila pentru a monta o linie de producție la Întreprinderea
„PAL”. Dând dovadă de un curaj ieșit din comun, lucrând ca
muncitor necalificat la Combinatul pentru Industrializarea
Lemnului, tânărul Gheorghe Lupașcu a elaborat un memoriu-
manifest pe care l-a strecurat în trusa de scule a nemților. Pe
câteva pagini de hârtie, elevul de la seral scrisese toate ororile
prin care trecuseră românii din anul 1945 și până în 1959, arăta
cum noul sistem comunist instaurat în România devenea din
ce în ce mai opresiv și mai brutal. Spre dezamăgirea tânărului
– 102 –
Gheorghe Lupașcu, memoriul a ajuns la oamenii Securității. Au

urmat zile de anchetă și interogatorii, mulți dintre muncitorii
care își desfășurau activitatea aici fiind chemați și anchetați
în biroul secretarului de bază al intreprinderii. A fost primul
contact cu Securitatea al lui Gheorghe Lupașcu. Pentru că își
dorea foarte mult să corespondeze cu Occidentul, să aibă contact
permanent cu oameni din țările cu democrații consolidate, în
anul 1973 a găsit o oportunitate, aderând la cultul Bisericii
Baptiste. Securitatea l-a anchetat în mai multe rânduri, în anii
1973 și 1974. Din acest moment, între ofițerii de securitate din
Brăila și Gheorghe Lupașcu a început un război de uzură. Anual,
la Brăila venea un grup de intelectuali din „Hexagon“, grupați în
„Amicii lui Panait Istrati din Franța”. De fiecare dată, pentru a
nu putea lua legătura cu aceștia, Gheorghe Lupașcu era chemat
la Securitate, reținut și anchetat. În ziua de 14 decembrie 1989,
în timp ce se afla la locul său de muncă din cadrul Teatrului
pentru Copii „Cărăbuș”, fără nicio atenționare sau cu vreun
motiv, unul din colegii săi a început să-l lovească cu un scaun
din lemn masiv, cu intenția clară de a-l ucide. Numai intervenția
celorlalți colegi care se aflau în preajmă a putut să îl salveze.
După cum ne-a mărturisit domnul Gheorghe Lupașcu, după
victoria Revoluției din decembrie 1989, colegul atacator i-a spus
că a fost incitat de către un ofițer de securitate și că intenția
acestuia era eliminarea fizică a vechiului disident.
Un om cu un trecut ca al domnului Gheorghe Lupașcu
nu putea rămâne indiferent la ceea ce se petrecea în România.
Asculta posturile de radio „Europa liberă” și „Vocea Americii”
și era la curent cu ce se pertecea la Timișoara și în celelalte
localități ale țării. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989,
după ce a mers la Biserica Baptistă și s-a întâlnit cu mai mulți
credincioși ai acestui cult, în jurul orei 11,00 au plecat din strada
Ziduri către sediul județenei de partid. Gheorghe Lupașcu
ne-a mărturisit că grupul din care făcea parte era compus
din 15-16 membri și că, în timp ce mergeau spre Casa Albă,
dintr-o mașină „Dacia” de culoare gri, pasagerii acesteia i-au
îndemnat să meargă la sediul Consiliului Județean al P.C.R. și să
– 103 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
îl dea jos pe Anton Lungu. După încă 30-40 de minute, grupul

„baptiștilor“ a ajuns la intrarea „A” a județenei de partid. Aici
erau deja câteva grupuri de protestatari, unii aflați în parcul
din fața clădirii, alții chiar în fața intrării forțând ușa care era
încuiată și nepăzită. Cu toții au început să strige sloganuri: „Jos
foamea!” și „Jos dictatura!”. Unul dintre protestatari a luat o
piatră pe care a aruncat-o în firma din sticlă a P.C.R., aceasta
spărgându-se, cioburile împrăștiindu-se pe jos. Alt protestatar
a dat cu piciorul în geamul ușii de la intrare și l-a spart. După
aceste fapte, protestatarii aflați în fața și în jurul clădirii au prins
curaj și au intrat în interior. Gheorghe Lupașcu susține că până la
etajul I, acolo unde se afla biroul primului secretar de partid, nu
le-a ieșit nimeni în întâmpinare, domnia sa fiind printre primii
protestatari care au pătruns în biroul lui Anton Lungu și primul
om cu care secretarul de partid a vorbit. Trebuie să menționăm
că în zilele de 14 și 19 decembrie 1989 Gheorghe Lupașcu
mersese la sediul Consiliului Județean de partid și îi înmânase,
personal, lui Anton Lungu, memorii cu privire la situația grea
din orașul Brăila (lipsa mâncării, a apei calde, a programelor
tv. etc.). Tocmai din acest motiv, Anton Lungu a vorbit cu
domnul Gheorghe Lupașcu, spunându-i că i-a citit documentele
înmânate și că va lua măsurile necesare. Se menționează faptul că
revoluționarii nu l-au agresat fizic pe secretarul de partid, însă,
au fost și oameni care l-au agresat verbal și i-au cerut socoteală
pentru situația disperată în care se aflau brăilenii. Din relatările
domnului Gheorghe Lupașcu am dedus că Anton Lungu s-a
arătat cooperant și că s-a pus la dispoziția revoluționarilor.
Prima formă de organizare administrativă a revoluționarilor,
de preluare a puterii și de luarea unor măsuri urgente care să
ajute urbea și județul, a început în biroul secretarului de partid
și s-a finalizat în Sala Rotundă. După cum sugerează Gheorghe
Lupașcu, comitetul care s-a format în sediul Casei Albe a fost
prin excelență unul de conjunctură, majoritatea membrilor
propunându-se singuri, neexistând alegeri libere sau un vot de
validare al acestora. Menționăm că până la alegerile libere care au
avut loc în mai 1990, Gheorghe Lupașcu a făcut parte din toate
– 104 –
structurile de conducere ale orașului Brăila. Spre exemplificare,

Gheorghe Lupașcu amintește faptul că primul președinte al C.J.
F.S.N., Nicolae Constantin s-a impus prin forța sa fizică, fiind
un ins cu o constituție robustă și, nu prin notorietatea sa de
bun cetățean al orașului Brăila. Noaptea de 22/23 decembrie
1989 Gheorghe Lupașcu și-a petrecut-o în sediul Prefecturii,
ajutând la redactarea unui plan de acțiune pentru repornirea
activităților sociale și economice în orașul și în județul Brăila.
În dimineața zilei de 24 decembrie, la ora 04,00, întrucât asupra
Prefecturii s-a tras din mai multe direcții, iar scara de acces spre
parter era impracticabilă, cei aflați la etaj au hotărât să coboare
în exteriorul clădirii, folosindu-se de niște cabluri telefonice. Cu
această ocazie Gheorghe Lupașcu a fost rănit la tâmplă de un
cartuș, s-a dezichilibrat, în cădere și-a fracturat câteva degete de
la mâini și a suferit echimoze la genunchi. Va fi dus la spital de un
prieten, dar va refuza internarea. După ce medicii i-au curățat și
îngrijit rănile suferite, acesta se va întoarce în sediul Prefecturii.
Ulterior, el va participa la diverse acțiuni care s-au organizat în
oraș, iar atunci când a fost nevoie, fie la aprovizionarea cu apă
și hrană a militarilor și civililor aflați la posturi de apărare sau
control, fie la ajutorarea celor răniți. Ca urmare a implicării sale
totale în victoria Revoluției la Brăila,lui Gheorghe Lupașcu i-a
fost acordat certificatul de „Luptător Pentru Victoria Revoluției
Din Decembrie 1989 – Luptător Cu Rol Determinant”.
Anton Cioran, născut la 23 ianuarie 1955 în orașul Brăila,
actualmente pensionar. În decembrie 1989 era încadrat ca
muncitor la teatrul „Maria Filotti“, fiind detașat la Liceul de
Marină. După cum ne-a mărturisit, în noaptea de 21 spre 22
decembrie 1989, lucrase în tura de noapte. Aflase de la posturile
de radio Vocea Americii și Europa liberă despre ce se petrecea în
Timișoara și era foarte revoltat. Nu ne-a putut preciza motivul
pentru care în dimineața zilei de 22 decembrie, în jurul orei
08,30, atunci când a plecat acasă, a luat un steag, urcându-se cu
el în tramvai. După ce a ajuns acasă și s-a odihnit vreo trei ore,
a plecat spre centrul orașului cu intenția de a merge la sediul
județenei de partid. După cum mărturisește, era ora 12,00 și pe
– 105 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
străzi se găseau grupuri de 2-3 persoane care se îndreptau în

același loc – Consiliul Județean P.C.R. După 20-30 de minute de
mers în grup, Anton Cioran a ajuns în fața instituției menționate
mai sus. Aici, mica piațetă din față era plină de revoluționari.
Oamenii discutau pro și contra regimului Ceaușescu. Întrucât
clădirea județenei de partid era plină de revoluționari, împreună
cu câteva cunoștințe a hotărât să facă un tur al orașului, trecând
prin zona Bariera Călărași, acolo unde au găsit instalat un filtru
format din mai mulți tineri care erau conduși de un locotenent
major al armatei române. Și-au continuat drumul, hotărâți să
meargă la Fabrica de Chibrituri Brăila și să discute cu angajații
de acolo. Împreună cu cei câțiva muncitori, care se mai aflau în
curtea intreprinderii, au urcat pe clădirea acesteia și au dat jos
toate pancartele cu P.C.R.-ul și cele cu îndemnuri comuniste.
S-au reîntors la Casa Albă, acolo unde platoul din fața clădirii
era ticsit de revoluționari și T.A.B.-uri ale armatei. După ce a
primit o banderolă cu tricolorul, undeva în jurul orelor 18,00-
18,30, Anton Cioran a plecat la locul său de muncă, întrucât
– am menționat mai sus – lucra în tura de noapte. În dimineața
zilei de 23 decembrie 1989, la ora 09,00, a plecat de la Liceul
de Marină spre casă, cu intenția de a se odihni câteva ore și a
merge apoi la sediul Prefecturii. A plecat de acasă pe la ora 18,00
și, după cum mărturisește, în timp ce se deplasa dinspre strada
Călărașilor spre Casa Albă, din blocurile de locuit aflate în zonă
se trăgea în stradă asupra civililor. Și-a continuat drumul spre
Prefectură, deși se trăgea din toate părțile, Casa Agronomului
fiind cea mai afectată de tirul armelor. În jurul orei 19,30 a reușit
să se strecoare în holul Casei Albe. Ce declară Anton Cioran:
„Cu greu am intrat în holul Prefecturii, cu intenția de a mă apăra
de cartușele care zburau afară, venind din toate direcțiile. Erau
mulți oameni în hol. Nici nu am apucat să-mi trag sufletul că
a început să se tragă în noi, la nimereală. Se trăgea din clădire,
de la etajul doi, de acolo unde își avea Anton Lungu biroul.
Am simțit o arsură puternică în umăr. Fusesem rănit. Sângele
curgea șiroaie și îmi înroșise cămașa. În acest timp, de la centrala
telefonică au ieșit doi indivizi înarmați care au tras în noi toți,
– 106 –
cei care ne aflam la parterul clădirii. Caloriferul lângă care mă

adăpostisem s-a spart și apa țâșnea cu putere pe mine. Când am
vrut să mă ridic, un glonț m-a rănit la piciorul drept. Simțeam o
durere cumplită iar, sângele curgea pe gresia de sub mine. Cu un
ultim efort mi-am scos cureaua de la pantaloni și am strâns-o cu
putere pe pulpa piciorului, deasupra rănii, ca pe un garou. Doi
tineri m-au luat în brațe, m-au cărat pe lângă blocul Romarta,
pe sub coloane, până au găsit un autoturism «Dacia». Au spart
ușa mașinii, au pornit-o, m-au pus pe bancheta din spate și s-au
oprit la Spitalul Nr. 3. Aici, asistentele și medicii m-au pus pe
targă și m-au dus direct în sala de operații. Când mi-am revenit
după anestezie, am observat că o parte din piciorul drept îmi
lipsea”. După acest episod tragic, ca urmare a unor probleme
de sănătate care au apărut ulterior, Anton Cioran a fost trimis
de două ori în Marea Britanie la tratament la un spital. Astăzi,
recunoștința sa se îndreaptă către medicii Ciotoi și Frățilă de la
Spitalul Nr. 3 Brăila.
Vasile Datcu s-a născut la 21 aprilie 1949 în comuna Balta
Albă din județul Buzău. În septembrie 1989 lucra ca inginer de
nave la NAVROM Brăila. Împreună cu Valentin Popa (arheolog
în Brăila) și Valentin Sîrbu (profesor la un liceu brăilean), creează
în ilegalitate organizația politică „Noua Alianță”. Deși cei trei se
întâlneau doar în parcuri și la domicilul lor, Securitatea a aflat
de ce puneau la cale. La început cei trei prieteni s-au manifestat
cultural, publicând articole în care prezentau voalat ideile
lor liberale și anti-sistem. În data de 16 decembrie 1989, spre
seară, la ușa lui Vasile Datcu au bătut reprezentanți ai Miliției
și Securității. Mai mulți indivizi îmbrăcați în haine civile și de
milițian, fără a-i prezenta vreun act de percheziție sau reținere,
i-au pus cătușele și l-au arestat preventiv, ducându-l în beciul
Securității Brăila. Ulterior, după anul 1990, colonelul Constantin
Soare, fostul șef al Securității Brăila, scria un amplu articol în
ziarul local, unde afirma că arestarea numitului Vasile Datcu
s-a făcut conform legislației de la acea vreme, menționând că
a existat un mandat de reținere pe numele acestuia, eliberat de
un judecător. După o noapte de anchetă, amenințări și bătaie,
– 107 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Vasile Datcu a fost eliberat, fiind atenționat că securitatea îl va

urmări pas cu pas. A continuat să meargă la serviciu, evitând
să se mai vadă sau să comunice cu prietenii săi. Seara, când
ajungea acasă, asculta cele două posturi de radio: „Europa liberă”
și „Vocea Americii”, fiind la curent cu tot ceea ce se petrecea la
Timișoara. Totuși, pentru că aflase că la Timișoara, printre tinerii
uciși de armată se afla și un student brăilean, vorbise cu unul
dintre colegii săi de la NAVROM să ia legătura cu mai mulți
oameni de încredere, pentru a organiza înmormântarea acestuia
cu onorurile cuvenite unui martir al neamului. Pe 21 decembrie
1989, seara, după ce ajunsese acasă de la birou, la ușa sa iar au
bătut milițenii și securiștii. Aceștia i-au spus că nu îl arestează,
însă, l-au atenționat să stea liniștit și să nu provoace dezordine
la locul de muncă sau în oraș. Vineri, 22 decembrie 1989, la
ora 10,00, Vasile Datcu ajungea la biroul său de la Căpitănia
Brăila. Aici îl așteptau cei doi prieteni disidenți, precum și câțiva
colegi de încredere. Aceștia, cunoscând situația din Timișoara și
București, doreau să se înțeleagă cu privire la acțiunile pe care
să le desfășoare în orașul Brăila, alăturându-se astfel revoltei
care cuprindea România. Nici nu se așezaseră bine pe scaune
când doi securiști au intrat în birou și l-au ridicat pe inginerul
Vasile Datcu, ducându-l într-un birou alăturat. Maiorul Buțurcă
și locotenentul major Gurgu, cei doi securiști care l-au anchetat
până la ora 13,00, i-au explicat că au fost trimiși de către superiori
nu pentru a-l aresta, ci pentru a-l ține sub supraveghere până la
sfârșitul programului de lucru. În discuțiile cu cei doi, aceștia
l-au informat că deranjase conducerea de partid din Brăila
prin cuvântările sale din cadrul cenaclului literar de la Liceul
de chimie. La ora 13,00, atunci când cei doi securiști care îl
țineau cu forța într-un birou au aflat că Ceaușescu a fugit cu
elicopterul, Vasile Datcu a fost lăsat să plece. A fugit imediat
la colegul său, Viorel Mortu, și împreună cu acesta a mers în
oraș la Petcu, unul dintre oamenii săi de încredere. Împreună
au mers la Casa Albă, urcând direct la Sala Ovală, acolo unde
se constituia noua conducere a orașului și a județului Brăila.
Aici, peste 300 de persoane negociau noua conducere, fiecare
– 108 –
dintre acestea propunându-se pentru o funcție. Pentru că se

bucura de notorietate în orașul Brăila, Vasile Datcu a fost ales ca
membru și în primul și în cel de-al doilea consiliu revoluționar.
Împreună cu Nicu Preda și colonelul Gavrilă de la gărzile
patriotice, în perioada 22 decembrie 1989–1ianuarie 1990 au
asigurat conducerea și coordonarea revoluționarilor brăileni, a
organizării filtrelor din localitate, a controlului din intreprinderi,
a formării echipelor care mergeau în comunele din județ pentru
a schimba vechile structuri de conducere cu altele noi. Vasile
Datcu ne-a mărturisit că deși asupra lor s-a tras în repetate
rânduri – fie că se aflau în clădirea Prefecturii, fie în noul sediu
din hotel, după ce clădirea județenei de partid a fost incendiată
niciodată nu s-a gândit să renunțe. Întrebat cu privire la morții
din oraș și la nesincronizarea acțiunilor care s-au desfășurat în
perioada 22–30 decembrie 1989 în orașul Brăila, acesta ne-a
declarat că în tot acest timp au existat două centre de comandă
și decizie la nivel județean: C.J.F.S.N. și Comandamentul Militar
Unic Brăila. Vasile Datcu a arătat că șeful militar al județului,
în speță colonelul Niculae Rizea venea destul de rar la sediul
C.J.F.S.N. Brăila și că între cele două structuri locale de putere
niciodată nu a existat o colaborare adevărată, în sensul adevărat
al cuvântului. Vasile Datcu a ținut să evidențieze faptul că el a fost
mereu împotriva prezenței lui Anton Lungu în sediul Prefecturii,
că în ambele cazuri, când vechiul activist a fost arestat, el a fost
inițiatorul acestor acțiuni.
Pentru activitatea sa deosebită pe care a desfășurat-o pe
timpul Revoluției în Brăila, dar mai ales pentru spiritul său civic,
Datcu Vasile a fost numit prefect al județului Brăila, în România
care pornise pe drumul democrației și al statului de drept.
Aurelian Gurgui s-a născut la 23 decembrie 1952 în orașul
Brăila. În 22 decembrie 1989 era încadrat la întreprinderea „1
Mai“ Brăila ca inginer constructor. Încă din data de 16 decembrie
1989 era la curent cu ce se petrecea la Timișoara, întrucât, seară
de seară, venind acasă, asculta radio Europa liberă. Deși era
încadrat pe un post bun unde câștiga mai mulți bani decât alți
români, inginerul Aurelian Gurgui era total nemulțumit de tot
– 109 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
ce se petrecea în România ceaușistă. În dimineața zilei de 22

decembrie 1989, ca în fiecare zi, a mers la serviciu. Ascultase
la radio ce se petrecuse la București în noaptea de 21 spre 22
decembrie, atunci când tancurile trecuseră peste oamenii ce
ridicaseră baricade și îi făcuseră una cu pământul și, mâhnit si
revoltat, în momentrul în care a intrat în birou și a văzut tabloul
cu Nicolae Ceaușescu, l-a luat de pe perete aruncându-l în curte,
călcându-l în picioare. De față au fost Ileana Ciocârlan și Sandu
Dumitru, colegi cu acesta. Cei doi s-au speriat și, crispați de
teamă, au fugit imediat în birourile lor. La ora 09,30, inginerul
Aurelian Gurgui a plecat la bancă pentru a efectua formalitățile
necesare eliberării sumei de bani pentru plata avansului
muncitorilor din șantierului pe care îl conducea. Era în jur de ora
11,00 atunci când a ieșit din sediul băncii. Pe străzi, grupuri mici
de oameni se îndreptau spre Casa Albă, unii dintre ei scandând
lozinci împotriva tiraniei și a sistemului comunist. A plecat pe
jos, singur, spre județeana de partid, curios să vadă ce se petrece
acolo. Cu câteva minute înainte de ora 12,00, inginerul Aurelian
Gurgui a ajuns la intrarea „A“ a actualei Prefecturi. Geamul ușii
de la intrare era spart iar în interior erau zeci de revoluționari.
După cum mărturisește, în fața clădirii erau adunate câteva sute
de persoane, grupul acestora mărindu-se minut de minut. A
urcat scările până la primul etaj și a intrat în biroul lui Anton
Lungu. Aici, revoluționarii încercau să se organizeze, însă, din
cauză că nu reușeau să se înțeleagă, inginerul Aurelian Gurgui
cu încă doi revoluționari și cu căpitanul Gavrilă de la gărzile
patriotice au hotărât să meargă la Comandamentul Diviziei
Militare Brăila pentru a-l aduce pe colonelul Neculai Rizea, ca
împreună cu acesta să organizeze noile structuri de conducere
ale orașului și județului. Deplasarea spre sediul Marii Unități s-a
făcut cu un autoturism „Dacia“ împrumutat de la intreprinderea
locală de transport –„I.R.T.A.“. După ce au luat legătura cu
colonelul Neculai Rizea și au primit asigurări de la acesta că va
veni la sediul județenei de partid, cei trei s-au reîntors în biroul
lui Anton Lungu. După circa o oră, colonelul Neculai Rizea
și-a făcut apariția, fiind însoțit de mai mulți ofițeri. Adunați în
– 110 –
Sala Ovală, grupul de revoluționari adunați aici sub conducerea

colonelului Neculai Rizea, după lungi discuții pro și contra, au
reușit să se organizeze și să treacă la luarea primelor măsuri care
vizau buna desfășurare a activităților administrative, a asigurării
ordinei în orașul Brăila și în județ. Ca urmare a acestor hotărâri,
în seara zilei de 22 decembrie 1989, inginerul Aurelian Gurgui,
însoțit de George Chiriță, ofițerul Serioja Matinca și încă doi
revoluționari, au plecat cu un autoturism „Dacia“ spre comunele
Dudești, Tătaru și Colțea pentru a-i mobiliza pe localnici în
vederea schimbării vechilor primari comuniști. După ce și-au
atins scopul propus în aceste comune, în jurul orei 02,00 a zilei
de 23 decembrie s-au întors la sediul Prefecturii. Aici au discutat
cu membrii C.J.F.S.N. despre activitățile desfășurate în teritoriu și
au înființat Consiliul Provizoriu de conducere al orașului Brăila.
La ora 11,00, după ce a fost primit un telefon din comuna Siliștea,
localitate unde șeful de post fusese atacat de un fost pușcăriaș,
s-a hotărât ca inginerul Aurelian Gurgui, împreună cu ziaristul
Sorin Sîrbu, să se deplaseze acolo și să restabilească ordinea.
După discuții constructive cu oamenii din comună, cei doi au
reușit să constituie o nouă conducere a localității și să primească
asigurări că viața va reveni la normal. Era ora 14,00 când intrau
în sediul Prefecturii. Aici l-au informat pe procurorul Rais
despre cele constatate în comuna Siliștea și au trecut la rezolvarea
problemelor administrative din clădire. În noaptea în care o
parte din Prefectură a luat foc, inginerul Aurelian Gurgui nu
a părăsit clădirea ci, împreună cu alți revoluționari, a urcat la
etajul superior unde a rămas până în ziua de 25 decembrie. El s-a
pus la dispoziția noilor structuri de decizie ale orașului Brăila,
ajutând la evacuarea răniților, la căratul muniției de la un etaj
la altul și, nu în ultimul rând, la aprovizionarea cu alimente și
apă a soldaților și celorlalți revoluționari.
Ionel Ștefan Alexandru s-a născut la 9 martie 1950 în orașul
Brăila. În decembrie 1989 era profesor de istorie la liceul „Nicolae
Iorga“ din Brăila. În acest interviu am încercat să cuprindem
numai anumite momente din acțiunile întreprinse în timpul
evenimentelor din decembrie 1989 la Brăila de către profesorul
– 111 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Ionel Ștefan Alexandru, întrucât în cuprinsul lucrării noastre,

în mai multe rânduri, am redat pasaje întregi din cartea scrisă
de acesta – „Revoluția Română din Decembrie 1989–Momentul
Brăila“. Încă din data de 16 decembrie era la curent cu ce se
petrecea la Timișoara. Cumnatul său era ofițer la Aeroportul
Timișoara și îl suna zilnic, dându-i informații despre modul în
care timișorenii manifestau pe străzi, apoi, despre modul brutal
în care armata, securitatea și miliția au intervenit, cum acestea au
ucis și arestat protestatarii. Deși la liceul unde preda colegii săi
vorbeau în șoaptă despre protestele din Banat, profesorul Ionel
Ștefan Alexandru s-a ferit să-i informeze că Timișoara era înecată
în sânge. Îi era teamă ca el, dar mai ales cumnatul său, cel care
îi furniza informații, să nu fie reținuți și anchetați de Securitate.
Învingând orice teamă, în seara zilei de 21 decembrie 1989 a
mers în zona magazinului Dunărea și a scris cu creta pe pereții
acesuia: „Jos Ceaușescu!“. A mers acasă unde toată noaptea a
discutat cu soția despre situația din țară, despre faptul că nu
mai poate să tacă, că se va exprima public față de atrocitățile din
Timișoara și București. Soția l-a îndemnat să fie calm și i-a spus
că ar fi mai indicat ca în dimineața zilei următoare să meargă la
una din bisericile din oraș să se reculeagă. A ascultat sfaturile
soției și în dimineața zilei de 22 decembrie a plecat spre Biserica
Greacă, acolo unde credea că își poate liniști sufletul. În timp
ce trecea pe lângă magazinul „Dunărea“ a observat cum mai
mulți milițeni încercau să-i adune amprentele de pe zidurile
unde scrisese cu creta lozinci împotriva dictatorului Ceaușescu.
Și-a continuat drumul și a intrat în biserica unde își propusese
să asiste la slujba de dimineață. Aici, preoții și enoriașii se rugau
voalat pentru căderea regimului Ceaușescu. Era ora 10,30 când
a ieșit din biserică, hotărât să se îndrepte către Piața Traian și de
aici spre Casa Albă. Ușor, ușor, în zonă au apărut grupuri mici
de manifestanți care strigau: „Jos Ceaușescu!“. S-a alăturat unui
grup și au pornit spre centrul orașului. În fața hotelului „Traian“
a fost claxonat de către prietenul său, Stănilă Constantin, cel care
l-a invitat să urce în mașina sa. Împreună cu acesta au pornit
spre Piața Independenței. Era în jur de ora 12,30 când s-au
– 112 –
oprit pe trotuarul din fața acestei piețe. Aici erau adunați mai
mulți taximetriști care aveau ușile de la autoturisme deschise și
aparatele de radio date la volum maxim. În difuzoare se auzea
din două în două minute: „Dictatorul Ceaușescu a fugit!“.
De bucurie, sau pur și simplu dintr-o nebunie izvorâtă din
subconștient, profesorul Ionel Ștefan Alexandru s-a așezat pe
linia de tramvai și a oprit circulația acestora. După ce tot mai
mulți oameni i-au imitat gestul, a hotărât să plece cu prietenul
său spre Consiliul Județean. Peste tot a găsit grupuri de oameni
care se îndreptau în aceeași direcție. Era ora 13,00 când a ajuns
la etajul I al clădirii Casei Albe, în biroul lui Anton Lungu.
Cunoscut de majoritatea brăilenilor, a fost cooptat în prima listă
cu revoluționarii care asigurau puterea în oraș și județ. După
cum mărturisește: „Mă bucuram de-o anumită notorietate în
oraș și oamenii mă respectau pentru modul în care le-am educat
copiii“. După îndelungi discuții s-a hotărât ca fiecare membru
din Comitetul nou creat să preia o funcție și, în caz de necesitate,
să se constituie echipe care să se deplaseze la fața locului, acolo
unde apăreau probleme. Ziua de 22 decembrie se încheia cu un
incident provocat de un soldat care a manevrat greșit arma din
dotare, rănind destul de grav doi colegi de-ai săi. Dimineața zilei
de 23 decembrie părea una liniștită, membrii din noua conducere
a Brăilei urmând să ia hotărâri care să ducă la normalizarea vieții
în oraș și în județ. Ionel Ștefan Alexandru a participat împreună
cu mai mulți revoluționari, în cadrul unor echipe mixte cu armata
și gărzile patriotice, la deplasări în diferite intreprinderi din oraș
și la unele puncte de control care s-au format în urbe, scopul
fiind acela de a asigura buna desfășurare a acestora. Reîntors în
sediul Prefecturii, după ora prânzului, profesorul Ionel Ștefan
Alexandru a participat direct la arestarea primarului Anton
Lungu. Acesta leagă evenimentele care au urmat în după–amiaza
acelei zile de această arestare. Un amănunt foarte important
pe care îl aduce profesorul Ionel Ștefan Alexandru este acela
că după arestarea lui Anton Lungu, membrii Consiliului au
hotărât ca din acel moment, când va fi cazul, din clădire să se
deschidă focul fără somație. Acest detaliu ne face să considerăm
– 113 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
că hotărârea a fost neavenită și că urmările ei s-au văzut în

unele acțiuni necontrolate desfășurate în zilele ce au urmat. Ca
și alți revoluționari, Ionel Ștefan Alexandru susține că pe toată
perioada cuprinsă între 22 și 30 decembrie 1989, în Brăila au
existat două centre de comandă: cel constituit de revoluționari,
Gărzile Patriotice și militari în Prefectură și Comandamentul
Militar Unic condus de colonelul Neculai Rizea. De asemenea,
profesorul subliniază faptul că șeful militar al orașului, în speță
colonelul Neculai Rizea, venea rar la Prefectură, că întregul
proces de comunicare se făcea în cele mai multe cazuri doar
telefonic. Începând cu ora 19,20 au început să se audă focuri
de armă în zona din apropierea Prefecturii. Nu au trecut 10
minute și gloanțele au început să curgă și asupra clădirii unde
revoluționarii își organizaseră centrul de comandă. Mulți dintre
aceștia, în special cei de la etajul unu, au coborât și s-au adăpostit
în camera telefoanelor. Profesorul Ionel Ștefan Alexandru spune
că: „Peste tot erau soldați care trăgeau unii în alții. Era un haos de
nedescris“. Din relatările acestuia, așa cum susține și în cartea pe
care a scris-o, în acele ore au fost mulți oameni răniți sau uciși.
Începând cu ora 20,00, focul era generalizat în oraș. Se trăgea de
peste tot la întâmpare și oriunde. Cele mai virulente tiruri veneau
dinspre calea Călărașilor. S-a tras foarte mult în mulțimea care se
afla adunată în stradă. Spre miezul nopții, lucrurile s-au liniștit.
Din relatările profesorului Ionel Ștefan Alexandru, acesta a stat
până în data de 25 decembrie în sediul Prefecturii. A fost acolo
și în noaptea în care Sala Ovală a luat foc și a ars. După acest
incident s-a mutat, împreună cu ceilalți revoluționari, la etajul
superior al clădirii. Până în ianuarie 1990 a participat la diverse
acțiuni în oraș, a făcut parte din diversele echipe care au acționat
la stabilirea ordinii în întreprinderi, la schimbarea conducerii
acestora și, nu în ultimul rând, la buna aprovizionare cu produse
de strictă necesitate a locuitorilor din județ. Profesorul Ionel
Ștefan Alexandru este singurul participant direct la Revoluția
din orașul Brăila care a scris o carte despre întreaga desfășurare a
evenimentelor din perioada 22–30 decembrie 1989. La alegerile
din mai 1990, profesorul Ionel Ștefan Alexandru a candidat pe
– 114 –
listele F.S.N. și a fost ales senator de Brăila. În legislatura 2000–

2004 a fost ales senator pe listele P.R.M. În prezent, acesta, deși
s-a pensionat, este profesor la liceul „Nicolae Iorga“.
Valeriu Petrof s-a născut la 19 iulie 1969 în orașul Brăila.
În decembrie 1989 lucra ca sculptor în lemn la Combinatul
de Prelucrarea lemnului Brăila. Domnia sa, făcând referire
la ce se petrecea în Banat începând cu data de 16 decembrie
1989, mărturisește: „Cunoșteam ce se petrece în țară. Ascultam
posturile de radio Vocea Americii și Europa liberă, acestea
prezentând din oră în oră, elementele interesante care apăreau
în țară. La început nici nu am crezut știrile cu privire la ceea ce
se petrecea la Timișoara“.
Referitor la ziua de 22 decembrie 1989 Valeriu Petrof ne
mărturisește că a început-o într-un mod normal, că la ora 05,40
a ajuns la serviciu. Dacă în ziua anterioară, printre utilajele de
prelucrarea lemnului, unii dintre muncitori mai vorbeau în
șoaptă despre situația din țară, despre crimele de la Timișoara,
dimineața zilei de 22 decembrie a fost altfel. La curent cu ce
se petrecuse în București în noaptea de 21 spre 22 decembrie
– atunci când tancurile trecuseră peste baricada ridicată de
revoluționari și uciseseră o parte dintre aceștia – muncitorii lăsau
la o parte teama și au început să se adune în grupuri și să vorbească
deschis despre aceste lucruri, despre necesitatea îndepărtării
lui Nicolae Ceaușescu de la conducerea României. Dacă la
întreprinderea „Progresul“, în ziua de 21 decembrie, conducerea
adunase muncitorii în curtea instituției și le ceruse acestora să-i
condamne pe „huliganii“ de la Timișoara, la Combinatul de
Prelucrarea lemnului nu se întâmplase acest lucru. În timp ce
utilajele funcționau în gol, muncitorii se adunau în grupuri –
grupuri și încercau să se organizeze, eventual să oprească lucrul
și să iasă în stradă. Teama de securitate și miliție, frica de ce
se putea întâmpla, i-au făcut pe majoritatea muncitorilor să
aștepte, să vadă cum timpul lucrează în favoarea sau împotriva
lor. Tânăr și plin de energie, Valeriu Petrof a hotărât să se îmbrace
în hainele de stradă și să plece din fabrică, gândul său fiind
acela de a organiza ceva în oraș, de a aduna oamenii curajoși și,
– 115 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
împreună, să meargă și să ceară secretarului de partid Anton

Lungu să-și dea demisia. Era ora 10,30 când a ieșit pe poarta
întreprinderii și s-a îndreptat spre Piața Traian. După încă 30 de
minute de mers pe jos, când a ajuns în dreptul Blocului Turn,
aici era deja adunat un grup de revoluționari. A vorbit cu ei și
a aflat că erau muncitori de la întreprinderea „Progresul“, că
scopul lor era acela de a merge la sediul Consiliului Județean
al P.C.R. și de a cere demisia colectivă a tuturor activiștilor de
partid din oraș și județ, de a solicita plecarea cuplului Ceaușescu
de la conducerea țării. De pe străzile laterale veneau alte grupuri
de oameni. Văzând acest lucru, revoluționarii au prins curaj și
au început să strige: „Olé, olé, Ceaușescu nu mai e!“. Pe străzi
nu se vedeau nici milițeni, nici securiști și nici militari. Cu toții,
parcă intraseră în pământ. Era ora 11,00 când grupul în care
se afla Valeriu Petrof a ajuns în fața Casei Albe. Aici au găsit
alte grupuri de protestatari. După cum mărturisește acesta, de
la statuie și până la intrarea „A“ a instituției erau aproape 200
de protestatari. În urma grupului său veneau alte grupuri de
oameni. În doar 15 minute platoul din fața județenei de partid se
umplusese de oameni. Era ora 11,45 când oamenii au hotărât să
forțeze intrarea în sediul P.C.R. Brăila. La ușa acesteia nu existau
nici portar și nici milițanul de serviciu. Cineva a spart geamul
de la ușa instituției și a forțat intrarea. Ceilalți revoluționari au
prins curaj și au forțat și intrarea din spatele instituției. Valeriu
Petrof a intrat prin ușa din spatele clădirii. Când a ajuns la
biroul lui Anton Lungu, acesta era înconjurat de revoluționarii
care îi cereau demisia. După ce lucrurile s-au mai liniștit iar
mulțimea a aflat că Ceaușescu a fugit cu un elicopter, s-a trecut
la constituirea unei conduceri care să administreze orașul. Așa
lua ființă Comitetul Democratic Român din Brăila, organ în care
Valeriu Petrof era cooptat. Ulterior, acesta va face parte și din
lotul lărgit al C.J.F.S.N Brăila.
Dacă în momentul intrării în sediul județenei de partid,
revoluționarii au găsit membri ai gărzilor patriotice, mai târziu,
după ora 16,00, aici au apărut militarii. La început au venit
soldații neînarmați iar spre seară au apărut militari în termen,
– 116 –
subofițeri și ofițeri înarmați. Valeriu Petrof subliniază faptul că

ofițerii armatei române nu s-au erijat niciodată în conducători,
ei limitându-se la rolul de apărători ai ordinii în clădire și la
paza acesteia. Valeriu Petrof nu a făcut deplasări în județ, el
fiind însărcinat să se ocupe, împreună cu reprezentanții gărzilor
patriotice de organizarea filtrelor în oraș și de paza principalelor
obiective strategice din Brăila. În noaptea de 22/23 decembrie, din
cauza unor probleme apărute în familie, a trebuit să se deplaseze la
domiciliu. A revenit la sediul Comitetului județean în dimineața
zilei de 23 decembrie, la ora 10,00, și ca urmare a repetatelor
apeluri făcute de către unii la televiziunea națională ca această
instituție să fie apărată de către revoluționari, Valeriu Petrof
împreună cu mai mulți tineri brăileni au hotărât că este cazul să
plece la București. Au întocmit liste cu voluntarii care doreau să
se deplaseze în capitala țării pentru a apărat televiziunea. După
ce s-au înscris peste 80 de voluntari pe aceste liste, Valeriu Petrof,
împreună cu căpitanul Cîșlaru, au mers la sediul Miliției județene
pentru a cere autobuzele și armamentul necesare deplasării la
București. Milițenii au fost foarte cooperanți și le-au acordat tot
sprijinul, însă, reprezentanții armatei s-au opus categoric acestei
deplasări. Revoluționarii brăileni și-au asumat această deplasare,
cerând totuși de la armată un cod anume sau un număr de
parole care să le înlesnească drumul până la București, astfel
să fie feriți de eventuale atacuri din partea altor revoluționari
sau forțe militare. Încă o dată s-au izbit de refuzul categoric
al comandanților militari brăileni, acțiunea fiind abandonată.
Dezamăgit de acest eșec, Valeriu Petrof a îmbrăcat haina gărzilor
patriotice și în perioada 24-29 decembrie 1989, împreună cu
alți colegi a asigurat paza combinatului la care lucra. Înainte de
a pleca în acest post de pază, Valeriu Petrof a primit un pistol
mitralieră A.K.M.-47. Mergând într-o acțiune de scotocire în
zona Călărași-Cuza, în urma unor informații că acolo ar exista
elemente teroriste care trag în populația civilă, la întâmplare,
au constatat că era o informație falsă. Valeriu Petrof a ținut să
sublinieze faptul că nu a tras niciodată cu arma primită pentru
paza combinatului unde era angajat. Acesta ne-a mărturisit că
– 117 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
în ziua de 23 decembrie 1989 a fost în zona unde au fost uciși și

răniți oameni, că împreună cu alți brăileni a ajutat la scoaterea
acestora din câmpul de tragere, că pe unii răniți i-a urcat în
salvările venite în zonă. Referitor la prezența teroriștilor în orașul
Brăila, interlocuitorul ne-a declarat că nu a văzut niciodată așa
ceva, că focul a fost deschis de armată – la început cu gloanțe
trasoare apoi cu gloanțe de război, – că pe întreaga perioadă
cuprinsă între 23 și 29 decembrie 1989, singurii oameni care
au folosit armamentul din dotare au fost militari staționați în
diverse puncte ale urbei dunărene.
Gabriel Dămăroiu, născut la 20 septembrie 1955 în orașul
București. În decembrie 1989 lucra ca maistru de sunet la teatrul
„Maria Filotti“ din Brăila. După cum mărturisește acesta,
întrucât în colectivul teatrului erau angajați mai mulți membri
sau informatori ai Securității, în ziua de 21 decembrie 1989 aici
s-a desfășurat o ședință unde participanții au condamnat
„acțiunile huliganice“ din orașul Timișoara. Ne-a rugat să
menționăm faptul că dumnealui nu a participat la această
sedință. De asemenea, ne-a spus că era la curent cu ce se petrecea
la Timișoara și că în ziua de 16 decembrie, în timp ce asculta
postul de radio Europa liberă, a început să înregistreze pe
magnetofonul personal emisiunile în care se vorbea despre
Revoluția din Banat. Înfruntând pericolul, în ziua de 21
decembrie, împreună cu câțiva prieteni de încredere, au mers
în „Grădina Mare“ și au discutat despre ce se petrecea la
Timișoara. Într-un gest aproape nebunesc, Gheorghe Sofrag,
unul din colegii săi de la teatru, a plecat în fața Casei Albe și a
început să strige la Anton Lungu, cerându-i acestuia să condamne
crimele din orașul Timișoara. Forțele de ordine au intervenit
imediat și l-au arestat. Auzind acest lucru, Ion Bălan, directorul
teatrului, și după cum susține Gabriel Dămăroiu, un om al
Securității, a intervenit și și-a eliberat angajatul. În dimineața
zilei de 22 decembrie, împreună cu fiul său minor a plecat în
oraș să caute un brad pentru pomul de Crăciun. După ce au
trecut prin cele două piețe mari ale orașului Brăila, fără a găsi
bradul căutat, Gabriel Dămăroiu și fiul său au mers la teatrul
– 118 –
„Maria Filotti“. Aici, atmosfera era foarte încordată. Erau oameni

care așteptau rezolvarea lucrurilor prin intervenția în forță a
armatei, miliției și securității, erau angajați care așteptau cu
sufletul la gură ca regimul Ceaușescu să fie înlăturat. În fața
colegilor de muncă, printre aceștia enumerându-i pe Liliana
Alexandrescu, George Popa, Valentina Lepădatu și alții – Gabriel
Dămăroiu și-a prezentat poziția fermă față de crimele de la
Timișoara și București, cerându-le să-l urmeze în stradă, să
meargă împreună și să-i ceară lui Anton Lungu să plece de la
conducerea Brăilei. Văzându-i pe colegi că sunt timorați, chiar
fricoși, Gabriel Dămăroiu și-a luat de mână băiețelul de 10 ani
și a pornit cu el spre Casa Albă. Era ora 10,00, iar pe străzile
Brăilei circulau puțini oameni, majoritatea fiind la muncă. Ajuns
pe strada Republicii, Gabriel Dămăroiu a început să strige cu
voce tare către oameni, să le spună că a venit momentul libertății,
că este nevoie ca toți locuitorii Brăilei și ai României să se ridice
și să înlăture regimul dictatorial și opresiv al lui Nicolae
Ceaușescu. Oamenii îl priveau cu teamă, mulți considerându-l
nebun. Singur (își lăsase fiul acasă), Gabriel Dămăroiu s-a
îndreptat spre bulevardul Karl Marx. Aici l-a găsit pe bunul său
prieten, Vasile Bălan, un om curajos și dușman de moarte al
regimului ceaușist. Împreună cu acesta au stabilit ca fiecare să
meargă pe câte un bulevard și să incite oamenii să iasă în stradă
și să meargă în fața Prefecturii, scopul fiind înlăturarea lui Anton
Lungu, secretarul P.C.R. al județului. Aflat pe bulevardul
Republicii și trecând prin dreptul cinematografului cu același
nume, au hotărât să intre în incinta acestuia și să-i roage pe cei
care vizionau filme la acel moment, să-l însoțească în acțiunea
sa. A fost refuzat politicos și a plecat dezamăgit spre locul stabilit.
La Palatul Telefoanelor era un grup format din șase oameni,
cărora le-a cerut să meargă cu el să protesteze în fața județenei
de partid. Și de această dată a fost refuzat politicos. În jurul orei
10,45, Gabriel Dămăroiu era singur în fața Consiliului Județean
al P.C.R. Brăila și bătea în ușa de la intrarea „A“. Aici nu era
nimeni, nici măcar subofițerul de miliție care asigura paza. Ușa
era încuiată, iar în interior nu se zărea țipenie de om. Atunci,
– 119 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
acesta a lovit cu piciorul geamul ușii, acesta spărgându-se cu

zgomot. A venit imediat cineva din interiorul clădirii, a privit
geamul spart și a dispărut pe scări. După aproximativ 10 minute
a coborât colonelul Iacobescu, șeful gărzilor patriotice din Brăila.
Acesta l-a întrebat cine este și ce dorește. Când a auzit numele
de Dămăroiu, colonelul Iacobescu a tresărit și l-a întrebat dacă
îl cunoaște pe colonelul în rezervă Dămăroiu. „I-am spus că este
tatăl meu iar acesta, auzind acest lucru, m-a rugat să nu mai
distrug nimic, promițându-mi că mă va duce la Anton Lungu.
În tot acest timp, lângă mine se strânseseră și alți oameni, vreo
8-10 persoane“, ne-a mărturisit Gabriel Dămăroiu. Grupul
adunat a început să strige: „Anton Lungu ieși afară!“ și „Jos
Ceaușescu!“. Oamenii începeau să se adune tot mai mulți. Stănilă
Constantin, unul dintre membrii grupului de oameni care se
văzuseră în ziua de 21 decembrie în parcul „Grădina Mare“,
venise cu mașina personală și blocase linia de tramvai în zona
Pieții centrale. Oamenii nemulțumiți porniseră spre sediul Casei
Albe. În fața clădirii se adunaseră sute de oameni. Atunci, din
clădire a coborât maiorul Niță Mogoș, cel care a descuiat ușa de
la intrare. Era în jurul orei 11,45 când revoluționarii au urcat pe
scări, au intrat în biroul lui Anton Lungu și l-au sechestrat. Cei
intrați în clădire au început să arunce cu cărțile și tablourile lui
Ceaușescu pe geam. „Am primit informația că la parter, în
cantina instituției, un grup de rromi au trecut la jefuirea acesteia,
luând tot ce găseau. Am trimis mai mulți revoluționari pentru
a-i liniști pe aceștia și a-i scoate din clădire“, mărturisește același
Gabriel Dămăroiu, el asigurându-ne că totul a decurs fără
violențe sau alte lucruri asemănătoare. În biroul său, Anton
Lungu era foarte speriat și le-a cerut revoluționarilor să-l lase
să plece. La acel moment, în clădirea județenei de partid nu erau
milițeni sau securiști. Erau, în schimb, membri ai gărzilor
patriotice, toți având asupra lor armament și muniție de război.
După discuții prelungite între revoluționari, la propunerea lui
Nicolae Constantin, s-a hotărât constiturea unui grup de
inițiativă care să aleagă noile organe de conducere ale orașului
și județului Brăila. Primii membrii ai acestui grup au fost: Nicolae
– 120 –
Constantin, Nicu Preda, Emil Udatu și alții. Ulterior, după ce

s-a anunțat fuga lui Nicolae Ceaușescu, grupul a fost completat
cu alți revoluționari. Au existat multe contestații, întrucât în
grupul lărgit de 15 membri au fost aleși și unii activiști de partid
sau directori ai întrprinderilor brăilene. A urma o ședință în
Sala Ovală, Nicolae Constantin fiind cel care a hotărât măsurile
urgente care erau necesare în vederea desfășurării în bune
condiții a activităților economice și sociale din orașul și județul
Brăila. La ora 18,00 s-a constituit și primul Consiliu Județean
F.S.N, alcătuit la început din 64 de membri, ulterior ajungând
la 67 de membri. Membrii Biroului Executiv ai acestui consiliu
s-au retras în biroul lui Anton Lungu și au trecut la creionarea
principalelor măsuri care se impuneau în orașul Brăila, în
vederea asigurării victoriei depline a revoluției. Așa s-au format
grupurile care au plecat în diverse localități ale județului Brăila
pentru a schimba vechile conduceri cu comitete de revoluționari
și tot atunci s-au stabilit punctele din oraș, unde se instalau filtre
de control. În ziua de 23 decembrie, la ora 07,30, a avut loc prima
mare ședință a C.J.F.S.N. Brăila, la ea participând toți cei 67 de
membri. Gabriel Dămăroiu, în urma acestei ședințe, a fost
însărcinat să plece în comuna Bordeiul Verde să schimbe vechea
conducere a comunei. După cum mărturisește acesta, pe drum,
aproape de Ianca, autocarul în care se afla, împreună cu alți 10
revoluționari, s-a intersectat cu o coloană de T.A.B.-uri care îi
avea în frunte pe revoluționarul Mircea Bodolan și pe colonelul
Gavrilă, cei doi mărturisindu-le că merg să apere orașul Ianca.
După ce au rezolvat problemele în comuna Bordeiul Verde, s-au
întors la sediul din Casa Albă, aici predându-i lui Constantin
Nicolae, procesele verbale care erau semnate de noua conducere
a comunei menționate anterior. Tot în ziua de 23 decembrie,
după prânz, Gabriel Dămăroiu a organizat trei echipe de tineri,
a câte 20 de membri în fiecare, scopul acestora fiind acela de a
pleca la București să apere televiziunea de forțele teroriste, așa
după cum ceruseră în repetate rânduri, crainicii acesteia.
Grupului condus de Săndel Buzea și Nicu Tudorache, Gabriel
Dămăroiu le-a încredințat o casetă cu activitatea desfășurată de
– 121 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
noua structură de conducere a județului Brăila până în acel

moment, urmând ca aceasta să fie înmânată, personal,
prezentatorului de știri George Marinescu. La ora 18,00, un grup
de soldați de la U.M. 01267, aflați sub comanda maiorului Ștefan
și a ofițerul Dumitru Popa, aduceau în clădirea Prefecturii mai
multe lăzi cu muniție de război. Anton Lungu s-a opus înarmării
militarilor, el arătând că este suficient armamentul din dotarea
gărzilor patriotice care se aflau în clădire. Începând cu ora 17,00,
telefonul din biroul lui Anton Lungu a început să sune destul
de des, de la celălalt capăt al firului apărând voci care anunțau
iminente atacuri armate asupra Prefecturii, a altor obiective
civile sau militare din oraș. La ora 19,22, asupra clădirii s-a
deschis focul dintr-un autoturism „Aro“ de culoarea roșie.
Bineînțeles că militarii și membrii gărzilor patriotice din clădire
au ripostat. Așa au apărut primii morți și răniți din această zonă
a orașului. Ulterior, focul s-a generalizat în toată zona centrală
a orașului, inclusiv în perimetrul unde erau amplasate unități
militare. Gabriel Dămăroiu confirmă faptul că în acele momente
de haos și panică, maiorul Simion care se afla în biroul lui Anton
Lungu, a sunat la I.R.E.G. și a cerut întreruperea furnizării
curentului electric în oraș. Ajutat de medicul Olga Popescu,
Gabriel Dămăroiu l-a cărat pe ofițerul Serioja Matinca, rănit
destul de serios, cu mașina lui Romeo Mușeteanu până la Spitalul
Județean Brăila. Reîntors în biroul lui Anton Lungu, Gabriel
Dămăroiu a răspuns la telefonul instalat aici. Au urmat alte zeci
de apeluri care prin vocea unor necunoscuți, anunțau alte și alte
atacuri armate în orașul Brăila. Gabriel Dămăroiu ne-a informat
că în ziua de 23 decembrie, undeva în jurul orei 15,00, la biroul
lui Anton Lungu a venit colonelul Rizea Neculai. Acesta a stat
foarte puțin, a ieșit pe balcon și le-a vorbit revoluționarilor,
sfătuindu-i să plece acasă. După ce a fost fluierat de către aceștia,
colonelul a plecat la sediul Comandamentului Militar Unic.
Domnul Gabriel Dămăroiu ne-a mărturisit că în noaptea de 23
spre 24 decembrie 1989, cineva a urmărit eliminarea sa fizică,
în acest scop fiind atras în stradă unde putea fi ucis ușor.
„Aproape de miezul nopții, telefonul din biroul lui Anton Lungu
– 122 –
a început să sune continuu. Am ridicat receptorul și am răspuns.

De la celălalt capăt al firului o persoană de sex masculin mă
anunța că asupra blocului unde locuiesc, se trage cu arme
automate. Am plecat imediat spre casă, acolo unde se aflau soția
și fiul meu de 10 ani. Mergând pe stradă, s-a deschis focul asupra
mea dintr-un bloc central. Am fugit și am încercat să mă
adăpostesc la Fabrica de Confecții. În timp ce alergam speriat
spre intrarea acestei fabrici, din direcții opuse s-au apropiat de
mine trei autoturisme „Dacia“ din care niște indivizi încercau
să mă țintească cu armele. Norocul meu a fost că în acel moment
și-a făcut apariția un TAB, trimis de cei din C.J.F.S.N. Brăila spre
a mă apăra și recupera. Am ajuns la sediul Casei Albe în jurul
orei 04,00 a zilei de 24 decembrie“.
Gabriel Dămăroiu ne-a mărturisit că a rămas cu un gust
amar în urma acestei încercări de eliminare a sa, însă, în timp ce
Nicolae Preda și Nicolae Constantin au primit pistoale „Carpați“
de la conducerea gărzilor patriotice, el a refuzat categoric să
poarte o armă de foc. În dimineața zilei de 24 decembrie,
Dămăroiu Gabriel, împreună cu tinerii aflați în clădirea județenei
de partid, au constituit asociația „Tineretul Democrat“, scopul lor
fiind acela de a organiza filtre revoluționare în oraș în vederea
apărării victoriei revoluției. Cu această ocazie, Gabriel Dămăroiu
a primit dreptul de a utiliza un autoturism „Dacia“, necesar
deplasărilor sale în oraș. În dimineața zilei de 25 decembrie,
împreună cu cadre militare, acesta s-a deplasat la punctele de
control din oraș, acolo unde existau revoluționari și membri
ai gărzilor patriotice pentru a le întări și cu militari în termen.
Nicolae Constantin, șeful C.J.F.S.N. Brăila, văzând modul
deosebit în care se implica Gabriel Dămăroiu în gestionarea și
organizarea administrativă a orașului, fără a-l anunța pe acesta,
într-o ședință cu ușile închise, a trecut la înlocuirea sa cu Paul
Cristache. Bineînțeles că la revenirea sa din teritoriu, aflând
modul nedemocratic în care a fost înlocuit, a cerut explicații
lui Constantin Nicolae. La insistențele celorlalți membri ai
Consiliului Județean, Gabriel Dămăroiu a fost repus în drepturi.
Când clădirea Prefecturii a luat foc, Gabriel Dămăroiu împreună
– 123 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
cu ceilalți membri ai C.J.F.S.N. s-au mutat în hotelul „Belvedere“

de unde au continuat să ia măsurile necesare desfășurării în
condiții bune a activităților din orașul și județul Brăila. Legat
de colaborarea cu Centrul Militar Unic, în speță cu colonelul
Neculai Rizea, Gabriel Dămăroiu a declarat că nu a discutat
niciodată personal cu acesta, că legătura dintre cele două centre
de decizie din oraș se făcea prin telefon între ofițerii aflați la
C.J.F.S.N. și comandantul lor direct. În încheierea interviului,
Gabriel Dămăroiu ne-a spus că și-a făcut datoria cu prisosință
față de brăileni și față de țară, că prin hotărârile și acțiunile sale
a reușit să antreneze și alți oameni în rezolvarea unor probleme
care nu acceptau amânare, vitale în acea perioadă de sărbători
și de instabilitate.
Nu puteam încheia acest capitol fără a-l aduce în atenția
cititorilor pe unul dintre brăilenii care a suferit enorm în timpul
zilelor de foc de la Timișoara. Este vorba despre un om care,
din fragedă copilărie a suferit ororile comunismului bolșevic
românesc, atunci când familia sa a fost deportată din județul
Timiș în Bărăgan.
Ion Novițchi s-a născut la 11 august 1949 în comuna
Bulgăruș din județul Timiș. În decembrie 1989 locuia împreună
cu familia sa în comuna Baldovinești, județul Brăila. Era la
curent cu ce se petrece la Timișoara, întrucât era un ascultător
fidel al postului de radio Europa liberă. În dimineața zilei de 20
decembrie 1989, s-a îmbrăcat și a plecat de acasă spre centrul
localității de domiciliu, intenția sa fiind aceea de-ai informa
pe consăteni despre ce se petrece în orașul Timișoara și de a
le cere să i se alăture într-un miting spontan de condamnare
a comunismului, a crimelor săvârșite de regimul Ceaușescu
în orașul bănățean. Primul popas a fost la cârciuma localității.
Aici erau mai mulți localnici care consumau alcool. S-a apropiat
de ei și le-a spus: „Băi fraților, la Timișoara sunt uciși oameni
nevinovați iar voi stați nepăsători și beți. Haideți să pornim o
revoltă împotriva regimului Ceaușescu!“. Aceștia l-au privit cu
indiferență și teamă, fără a schița ceva. A pornit singur spre
locurile unde fuseseră amplasate tablourile cu cuplul Ceaușescu
– 124 –
și pancartele care proslăveau comunismul (autoritățile locale le

amplasaseră în diferite zone ale comunei în vederea sărbătoriri
Zilei Republicii, la data de 30 decembrie). A luat-o sistematic,
de la școală la Primărie, apoi la gară și sediul C.A.P.-ului, peste
tot rupând sau spărgând tablourile sau pancartele ieșite în cale.
Oamenii îl priveau ca pe un nebun și îl îndemnau să plece acasă.
El și-a văzut în continuare de treabă, considerând că nu are
nimic de pierdut și că libertatea unui om este mult mai valoroasă
decât viața chinuită într-un sistem totalitar. „Nu îmi era frică
de moarte, eram conștient că odată și odată tot trebuie să mor“,
ne-a declarat domnul Ion Novițchi. Vestea s-a împrăștiat prin
sat și unii membri ai familiei, îngrijorați, au venit să-i ceară să
meargă acasă. Abia în jurul orei 18,00, după ce și-a terminat
„treaba“, la îndemnul unuia dintre finii săi, acesta a plecat spre
casă. Nici nu intrase bine pe ușă, intenția sa fiind aceea de-a
porni televizorul pentru a vedea ce mai anunță televiziunea
de stat aservită regimului Ceaușescu, au pătruns în curtea sa
trei securiști. Aceștia l-au anunțat că trebuie să meargă cu ei
până la Căminul cultural din localitate ca să dea o declarație.
La poartă aștepta o „Dacia“ neagră în care era un șofer. L-au
urcat în mașină și au început să-l lovească cu putere. Mașina
s-a îndreptat spre orașul Brăila și nu spre centrul comunei. Pe
câmp, după ce trecuseră de comună, unul din securiștii care
îl lovea, i-a spus că ar putea să-l arunce din mașina în mers
și apoi să-i tragă două gloanțe în cap, ulterior să raporteze
superiorilor că au procedat așa în urma intenției sale de-a fugi
de sub escortă. Când au ajuns în orașul Brăila, securiștii l-au
dus la sediul miliției, pe strada Galați, acolo unde i-au pus niște
cătușe care se strângeau pe mâini în momentul în care acesta
le mișca. L-au luat mai mulți indivizi la bătaie, apoi l-au pus să
dea o declarație în care să scrie cu lux de amănunte tot ce făcuse
în comună. Întrucât avea mâinile umflate de la cătușe, acesta
le-a spus că îi este imposibil să scrie. A fost adus un subofițer
care a redactat declarația pe care, la final, l-a pus s-o semneze.
După ce declarația a fost preluată de un ofițer, Ion Novițchi a
fost luat de cei care îl arestaseră și dus la sediul Securității, aflat
– 125 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
pe strada Eliberării. A fost preluat de doi securiști, dus într-

un birou și bătut cu bestialitate. Sângele a început să-i curgă
din gură pe parchet. Atunci, unul dintre ofițerii care îl băteau,
supărat fiind că i-a murdărit parchetul cu sânge, l-a pus să lingă
pe jos. Mai mult mort decât viu, Ion Novițchi a fost luat de către
un subofițer și dus la Procuratură, fiind introdus prin ușa din
spatele clădirii. A fost dus la un birou și lăsat în cadrul ușii de
intrare, fără a fi poftit să intre sau să ia loc. Judecătoarea care
stătea la birou l-a anunțat că a primit în sistem de urgență, o
condamnare de 10 ani. După ce a primit documentul semnat
de procuroare, subofițerul l-a luat și dus în sediul Securității,
i-au făcut mai multe fotografii după care l-au închis în celula cu
numărul 19. Serile care au urmat au fost un calvar. Ofițerii de
serviciu coborau și, după ce îl strigau „Ceaușescule!“ îl băteau cu
bestialitate. Fără a-i spune ceva, fără a-l anunța că în România
avuses loc o Revoluție și că Ceaușescu fusese arestat și apoi
executat, în ziua de 25 decembrie, spre seară, Ion Novițchi a
fost urcat într-un autoturism de către doi ofițeri de securitate și
dus aproape de centrul orașului. Aici a fost coborât din mașină
și i s-a spus că este liber să plece unde dorește. Speriat, derutat,
acesta se aștepta ca din moment în moment, securiști să scoată
o armă și să-l execute. Când s-a dezmeticit, Ion Novițchi a văzut
mașina plecând și oameni care treceau pe stradă bucurându-se
că soții Ceaușescu au fost judecați și executați. Ion Novițchi ne-a
mărturisit că nu a solicitat certificat de revoluționar sau beneficii
de la statul român.
– 126 –
DOCUMENTE
Imaginea I, p. 128: Ion Novichi, arhiva personală.

Imaginea II, p. 129: Ion Novichi, arhiva personală.
Imaginea III, p. 130: Anton Cioran, arhiva personală.
Imaginea IV, p. 131: Datcu Vasile, arhiva personală.
Imaginile V-VIII, pp.132-135: Gheorghe Lupașcu, arhiva personală.
Imaginea IX, p. 136: Gheorghe Lupașcu, arhiva personală.
Imaginea X, p. 137: Gheorghe Lupașcu, arhiva personală.
Imaginile XI-XII, pp. 138-139: arhiva „Asociației 22 Decembrie
Brăila”.
– 127 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 128 –
– 129 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 130 –
– 131 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 132 –
– 133 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 134 –
– 135 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 136 –
– 137 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
– 138 –
– 139 –
BIBLIOGRAFIE
Arhive, fonduri:
A.N. [Arhivele Naționale București]:
Fond C.C. al P.C.R. secția organizatorică, D 80/1949, D 103/1965, D
3/1976, D 4/1980, D 119/1984, D 145/1984.
B.A.R. [Biblioteca Academiei Române]:
Arhiva Nae Ionescu (fond 3907), D 3, Raport al Prefecturii Poliției
Capitalei din 23 martie 1933.
Ziare:
„Azi” din 24 martie 1940.
„Înainte”, organ al Consiliului Județean Brăila, Anul XLV, Nr. 9927,
Marți 18 iulie 1989, Luni 24 iulie 1989, nr. 9930 de Marți 8 augut
1989, nr. 9933 de Marți 29 augut 1989.
„Jurnalul Național”, 5 noiembrie 2004.
„Monitorul Oficial”, 24.02.1992.
„Monitorul Oficial”, 24.02.1993.
„România liberă”, Anul XLVII, Nr. 13987 de Vineri 27 octombrie
1989, Anul XLVII, Nr. 13989 de luni 30 octombrie 1989, Anul
XLVII, Nr. 14038 de Marți 26 decembrie 1989.
„Răspunsul nostru”, Anul I, Nr. 1, 28.10.1923.
„Scînteia”, Anul LIX, Nr. 14679 de duminică 29 octombrie 1989, Nr.
19680 de Marți 31 octombrie 1989, Marți 19 decembrie 1989,
Miercuri 20 decembrie 1989, Nr. 14726 de vineri 22 decembrie
1989, Anul XLVII, Nr. 1403 de marți 26 decembrie 1989.
„Tribuna noastră”, Anul I, Nr. 7, mai 1934.
Reviste:
„Albina Românească”, 3 februarie 1938.
„Analele Brăilei”: Anul I, Nr. 1, ianuarie-februarie 1929, Anul I, Nr.2-
3, martie-iunie 1929, Anul II, Nr. 2, aprilie-iunie 1930, Anul II,
Nr. 3, iulie-septembrie 1930, Anul II, Nr. 4, octombrie-decembrie
– 140 –
1930, Anul III, Nr. 2, aprilie-iunie 1930, Anul III, Nr. 3-4, iulie-
decembrie 1931, Anul IV, Nr. 1, ianuarie-martie 1932, Anul
IV, Nr. 2-3,aprilie-septembrie 1932, Anul IV, Nr. 4, octombrie-
decembrie 1932, Anul V, Nr. 1, ianuarie-martie 1933, Anul VI,
Nr. 1, ianuarie-martie 1934, Anul VII, Nr.1, ianuarie-martie 1935,
Anul X, Nr. 1, ianuarie-martie 1938, Anul X, Nr.2, aprilie-iunie
1938.
„Gazeta Transilvaniei”, semestrul II, 1838, reproduce un articol din
„Alder”- Viena.
Lucrări de specialitate, cărți:

Alexandru, Ionel Ștefan, Revoluția din Decembrie 1989 Momentul
Brăila, Brăila, Editura Dunărea, 1998.
Butură, Valer, Etnografia poporului român, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1978.
Cartea Cronicilor, Iași, Editura Junimea, 1986.
Cândea, Ionel, Brăila origini și evoluție până la jumătatea sec. al XIV-
lea, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 1995.
Crețu, I., Opera politică, vol. I și II, București, 1942.
Dicționar General al Revoluției Române din Decembrie 1989, București,
Editura Militară, 2010.
DÒhsson, Historie de [S] Mongols [T], p. XXXV, 1303.
Elsner, Iacob, Neu este Beschreibung derer Griechischer Christen in
der Türkey, Berlin, 1737.
Enciclopedia României, vol. II și IV.
Eminescu, Mihai, Opere, X, publicată 1877-15 februarie 1880,
București, Editura Academiei R.S.R.
Florescu, G.G., Navigația în Marea Neagră, prin strâmtori și pe Dunăre,
București, Editura Academiei R.S.R., 1985.
Filitti, Ioan C, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor,
București, 1913.
Filitti, Ioan C., Organizarea după Eliberarea de sub turci – sub ocupația
rusă de la 1828 la 1834, Brăila, Editura Analele Brăilei, 1930.
Fotino, Dionisie, Istoria Daciei, Viena, 1818.
Giurescu C., Istoricul orașului Brăila din cele mai vechi timpuri până
astăzi, București, Editura Științifică, 1968.
Giurescu Constantin C., Principatele Române la începutul sec. Al XIX-
lea, București, Editura Statului, 1957.
Grigoriu, Alexandru, Martirii în statistici, București, Editura
– 141 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, 2013.

Gubaglu, Mihail și Mustfa, Mehmet, Cronici turcești privind Țările
Românești. Extrase., vol. I, București, Editura Academiei R.S.R.,
1966.
Hașdeu, Bogdan P., Istoria antică a românilor, București, Editura
Minerva, 1984.
Iordan, I., Gătescu, P., Oancea, D.I., Indicatorul localităților din
România, București, 1941.
Iorga, Nicolae, Revelații toponimice pentru istoria națională a
românilor, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile statului,
1941.
Iorga, Nicolae, Cei dântâi ani în noua Brăilă românească (1832-1866),
Brăila, 1929.
Kogălniceanu, Mihail, Cronicile României după Letopisețele Moldovei
și Valahiei, Tabele istorice ale României de la 1766, Tomul I,
București, Imprimeria Națională, 1872.
Letopisețul Cantacuzinesc în Istoria Țării Românești (1290-1690),
București, Editura C. Grecescu și D. Simionescu, 1960.
Marin, Valentin, Martirii Revoluției în statistici, București, Editura
Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, 2010.
Macrea, Dimitrie (coordonator), Dicționar Enciclopedic Român, vol.
III, București, Editura Politică, 1965.
Marinescu, Gh. T., Documente privitoare la Brăila, vol. I, Brăila, 1929.
Marinescu, Gh. T., Brăila veche-stampe, planuri, hărți–Album
comemorativ, Brăila, 1929.
Marele Dicționar Geografic al Românilor, București, 1898-1902, 5
volume. Lucrare realizată de George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu
și Grigore Tocilescu.
Marx, Karl; Engels, F., Opere alese, București, Editura Politică, 1966.
Mocioiu, Nicolae, Brăila file de istorie. Documente privind istoria
orașului 1919-1944, vol. II, București, Editura Intreprinderea
Poligrafică „13 Decembrie 1918”, 1989.
Noica, Constantin, Nae Ionescu, ziarul „Buna Vestire”, seria XX, Nr.
12, septembrie 1940.
Pârvan, Vasile, , Getica, București, Editura Meridian, 1982.
Perianu, Radu, Planul orașului Brăila din 10 mai 1830, în volumul
În amintirea lui C. Giurescu, București, Editura Casei Școalelor,
1944.
Petrescu, Gr. T., Brăila din toate timpurile, Brăila, 1906.
– 142 –
Petrovici, Nicolae, Brăila sub ocupațiune, Tipografia Românească,

1939.
Pintilie, Petre, Brăila, București, Editura Tineretului, 1966.
Porphirogenitul, Constantin, Antiquit Constantinopol, Constantinopol,
952 d.Hr.
Revoluția Română din Decembrie 1989, Coordonator științific–prof.
univ. dr. Gheorghe Sbârnă, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2009.
Sebastian, Mihail, Jurnal 1935–1944, București, Editura Humanitas,
2016.
Thouvenel, Edouard, Hongrie et Valaquie, Paris, 1840.
Tocilescu, Grigore, Istoria Brăilei, 1897. Conferința din orașul Brăila.
Sommersberg, Annales Palonorum vetustiore (1248-1282).
Sotir, Constantin; Bunea, George, Brăila prin veacuri și în zilele
noastre. Contribuții monografice la viitoarea istorie a Brăilei,
Brăila, Editura Analele Brăilei, 1937.
Vasilescu, Brăila, Proilava-Proilubium-Brailova-Ibraila. Scurte
documente și însemnări din orașul și județul Brăila, Brăila, 1929.
Academia Republicii Populare Române, Documente privind istoria
Țărilor Române, vol. III.
Catalogul Țărilor Române 1320-1600.
DHR (Documenta Romaniae Historica), B, Volumul II, Editura
Academiei Române, Documente 246, 252.
surse web:
https: //mariusmioc.wordpress.com.
ABREVIERI
A.K.M. - Automat Kalașnikov Modernizat

C.A.P. - Cooperativă Agricolă de Producție
C.C. - Comitetul Central
C.J.F.S.N. – Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale
C.U.A.S.C. - denumirea vechilor Camere Agricole din perioada
comunistă
D. - Decret
D.J.P.T.T.R. - Direcția Județeană de Poștă, Telegraf, Telecomunicații
și Radio
f.f. - fără frecvență
F.S.N. – Frontul Salvării Naționale
– 143 –
STELICĂ BĂLĂNOIU
I.A.T.C. - Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie

Într. - întreprindere
I.N.M.L. - Institutul Național de Medicină Legală
I.R.E.G. - Întreprinderea de Reparații Electrice Galați
I.R.R.D. - Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989
I.R.T.A. - Întreprinderea de Transport Auto
I.U.G. - Întreprinderea Utilaj Greu
L.M.L. - Laboratorul de Medicină Legală
M.Ap.N. - Ministerul Apărării Naționale
M.I. - Ministerul de Interne
n.n. - nota noastră
P.C.R. - Partidul Comunist Român
P.M.R. – Partidul Muncitoresc Român
P.R.M. - Partidul România Mare
R.S.R. - Republica Socialistă România
SOVROM - Societăți economice mixte româno-sovietice care au
funcționat în perioada anilor 1945-1956
T.A.B. - Transportor Amfibie Blindat
U.M. - Unitate Militară
U.P.C. - Universitatea Politică de Cadre (fosta Ștefan Gheorghiu)
U.R.S.S. - Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice
U.T.C. - Uniunea Tineretului Comunist
Vol. - Volum
– 144 –

Brailaistoriesirevol Stelica Balanoiu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Brailaistoriesirevol Stelica Balanoiu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STELICĂ BĂLĂNOIU

2017, Editura IRRD, București

CUVÂNT ÎNAINTE .............................................................7

Cartea de față este un omagiu cuvenit brăilenilor pentru tot

Autorul – expert în cadrul IRRD - tratează subiectul nu

„Cu fiecare dintre cei

BRĂILA, ȘAPTE SECOLE DE

„Brăila, oraș și județ, e un punct de voiciune și de energie

Acest vechi simbol subliniază dezvoltarea comerțului fluvial în

3. Ioan C. Filitti, Organizarea Brăilei după Eliberarea de sub turci – sub

bătrânul Brăilă. Un document din secolul al IX-lea arată că

noștri pe aceste meleaguri dunărene. De unde vine denumirea

ani un imperiu ce s-a întins din Peninsula Haemus și până la

că în localitatea lor și-a trăit ultimii ani ai vieții și apoi a fost

faptul că Ștefan cel Mare ar fi atacat orașul ca urmare a unor

în cale, a dat foc târgului, a jefuit o mare avere (aur și argint),

O altă năpastă s-a abătut asupra orașului Brăila în anul

Așadar, administrația rusă va reprezenta un nou început

27. Ioan Slătineanu (1795–1864), fiul marelui vornic Scarlat Slătineanu

preocupat de organizarea orașului pe toate palierele vieții

lea va fi reclădită în anul 1872, aceasta primind hramul „Sfânta

voluntar la ridicarea unei cazărmi, lucru concretizat30.

Această schimbare majoră care s-a produs în viața

În anul 1841, izbucnea la Brăila o revoltă (denumită de

33. Gheorghe T. Marinescu, Documente privitoare la Brăila, vol. I, Brăila,

Încă din anii 1830–1835 studenții români din Paris, precum

Brăila a fost printre primele localități românești unde

la izbucnirea războiului, viitorul medic de renume internațional

maximă atingând-o în anul 1911, atunci când s-a ajuns la suma

pentru serviciile lor comunitare, căruțașii din urbe se vor răscula

Nicolae Petrovici în cartea sa Brăila sub ocupațiune (1938) și Ioan

37. Nicolae Petrovici, Brăila sub ocupațiune, Brăila, Tipografia

După război, Brăila și-a revenit foarte repede și a continuat

- 1 191 m2 de magazii, proprietate privată a companiilor

Dacă vorbim despre remarcabilele realizări ale orașului

marcă și unul dintre cei mai buni primari ai urbei și Gheorghe

Pleca, odată cu el, cheia lucrurilor în mijlocul cărora trăim...

față de învățământul românesc, la 17 martie 1844, Ioan Penescu

BRĂILA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

Evenimentele care s-au petrecut la 23 August 1944, atunci

A fost un adevărat genocid îndreptat împotriva ființei noastre

Muți oameni care se vor împotrivi noului regim vor fi arestați și

În anul 1963, prin hotărârea nr. 1474/07.11.1963, C.C. al

treaba în județ. Cu această ocazie, trimisul „centrului“ îi informa

- Ministerul Industriei Constructoare de Mașini împreună

țării. Procentul membrilor de partid care îndeplineau funcții de

de Electro-Tehnică din cadrul U.P.C. Este membru al P.C.R. din

14) Barbu Nicolae, director general al Centralei industriale

născută în anul 1932 în comuna Olteni din județul Teleorman,

primea din partea statului la sugestia conducerii P.C.R. Brăila,

creștere și se simțea o nevoie acută de noi locuri de muncă. Dacă

62. Construit în anul 1940 sub numele de „Românul”, șantierul va fi

64. Pornită în anul 1924 ca „Societatea Româno-Franceză”, după

repartizarea lor în producție, iar populația adultă nu mai dorea

gândită, nu ne îndoim acum, de prima vizită a fondatorului

de Stat Urleasca, în comuna Tudor Vladimirescu, la I.U.G.

rămânea după sacrificarea acestor animale, plus resturile care

colectivele muncitorești din 42 de unități raportând îndeplinirea

72. Ziarul „Scînteia”, miercuri 20 decembrie 1989.

REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989

În ziua de 16 decembrie 1989, la Timișoara izbucnea

susțin că cei doi strigau lozinci împotriva sistemului comunist

cântecul aducător de moarte tot așa și regimul Ceaușescu, într-

împreună la teleconferințele cu Nicolae Ceaușescu din zilele