TEMA: ECONOMIA GLOBALĂ

1. Caracteristicile economii contemporane – realizări și dileme (p.159-162)

2. Soluții privind îmbunătățirea nivelului economic în țară (p.162-166)
3. Problemele globale ale secolului XXI (p.166-167)

1. Caracteristicile economii contemporane – realizări și dileme

Capitalism un alt mod de a numi economia de piață contemporană, în care resursele de producție sunt
proprietate privată.
În economiile de piață sau capitaliste alocarea resurselor se face prin liberul schimb.
Rolul profitului în economie
Sistemul economiei de piaţă este orientat spre consumator. Scopul firmelor este de a cîştiga profituri maxime. Cu
alte cuvinte, satisfacerea dorinţelor consumatorilor este strîns legată de maximizarea profitului.
Japonia a acceptat o altă filozofie. Cota de piaţă este mult mai importantă, iar profiturile sunt privite ca mijloc de
realizare a scopului, şi nu ca scop în sine:
 Dividende în raport cu investiţiile.
 Ratele preconizate ale profiturilor din investiţii.
 Atitudinea faţă de muncă.
 Rolul guvernului.
Sistemul economic japonez trece prin faze de extindere (urcuşuri) şi contracție (coborîşuri), specifice ciclurilor
economice. Totuşi, îmbinînd tradiţia cu inovaţia, sistmul japonez rămîne a fi un model viabil de economie de piaţă.

Suedia: Socialism democratic într-o ambiantă capitalistă

În Suedia, peste 90% din resursele de producţie sunt în proprietate privată (Pilon ai Liberei Inițiative ). Şi totuşi,
rolul guvernului în economia suedeză rămîne a fi substanţial - el alocă resurse pentru majoritatea serviciilor sociale.
Guvernul asigură servicii medicale şi dentare gratuite, de la naştere pînă la moarte; învăţămîntul gratuit de la
creşă şi pînă la universitate; înlesniri de pensionare şi pensii pentru oamenii în vîrstă şi cu handicap.

Socialismul rep. un sistem economic în care mijloacele principale de producţi sunt în proprietatea statului şi se
alocă în conformitate cu planul economic.
Socialismul îşi are originile în Europa secolului al XlX-lea. „Socialiştii utopişti” au încercat soluţionarea
problemelor sociale şi economice, specifice capitalismului timpuriu prin crearea unor mici comunităţi ideale, numite
utopii, care s-au dovedit a fi neviabilen (fără succes). Cu toate acestea, multe dintre ideile socialiste au fost dezvoltate
ulterior în legislaţia socialistă.
Comunismul este o formă a socialismului, care a fost definită în lucrările lui Karl Marx. Uniunea Sovietică,
China, Albania, Coreea de Nord şi o serie de alte ţări oferă exemple de economii planificate.

Comunismul în URSS
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (sau URSS), Rusia şi republicile din vecinătate, pentru prima dată în
lume, a aplicat în practică teoriile lui Karl Marx la sistemul său politic şi cel economic. După cel de-al doilea război
mondial, ţările Europei de Est - Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia şi Germania de Est - au adoptat
sistemul economic comunist (economia planificată). Însă, către sfîrşitul anului 1991 toate aceste ţări şi-au anunţat
intenţiile de a înlocui comunismul cu economia de piaţă, iar Uniunea Sovietică, ca stat, s-a dezintegrat.

Uniunea Sovietică folosea două principii economice fundamentale:

 Proprietatea guvernului asupra mijloacelor de producţie: La modul teoretic, Constituţia Sovietică acorda
indivizilor dreptul la proprietate personală, proprietatea şi controlul asupra celei mai mari părţi a producţiei era
în mîinile guvernului.
 Planificarea economică centralizată. În Uniunea Sovietică deciziile economice referitor la ce, cum şi pentru
cine erau luate de către factorii guvernamentali. Guvernul se subordona Partidului Comunist, care stabilea
politica economică generală şi o încredinţa Gosplan-ului, comisia de planificare a statului, pentru a o pune în
aplicare. Gosplan-ul aduna date din toată ţara şi pregătea un proiect de plan detailat pentru atingerea scopurilor
economice. Planurile vizau o perioadă de cinci ani şi erau numite „planuri cincinale".

1
 Neajunsurile sistemului economic comunist:
 Sistemul de comandă a fost orientat spre îndeplinirea scopurilor guvernului şi nu a cerinţelor consumatorilor.
Planificatorii, şi nu consumatorii, decideau ce feluri de produse şi în ce cantităţi să fie produse.
 Sistemul de comandă descuraja creativitatea şi inovaţia. Principalul scop al conducătorilor de întreprinderi era
îndeplinirea planului de producţie. Ei nu aveau motivaţie de a elabora produse sau servicii noi şi mai bune sau
de a anticipa cerinţele consumatorilor. Cei care încercau să introducă metode de producţie noi riscau să nu-şi
îndeplinească planul. Pe de altă parte, dacă creşterea producţiei era rezultatul creativităţii conducătorilor,
nivelul cel mai înalt al producţiei putea deveni baza unui plan majorat de producţie în anul imediat următor.
 O altă problemă o constituia rolul preţurilor în sistemul planificării centralizate. Întrucît politica sovietică tin-
dea să menţină costul scăzut la produsele alimentare, statul subvenţiona (acorda ajutor financiar) industria
alimentară. Guvernul vindea produsele la preţuri sub nivelul costurilor de producţie. Mulţi ţărani şi-au dat
seama că era mult mai profitabil să cumpere pîine din magazinele de stat pentru a-şi hrăni animalele, decît cu
cereale cultivate în acest scop. Deoarece preţurile erau foarte scăzute, cererea (D) deseori depăşea oferta (S).
Deficitul crea „cozi" enorme la magazine: cumpărătorii aşteptau ore în şir în speranţa că vor ajunge la tejghea
înainte ca produsul să se termine.

Cînd în anii 70 Organizaţia Exportatorilor de Petrol (OPEC) a redus brusc oferta de petrol, Guvernul sovietic a
reuşit să schimbe mari cantităţi de petrol pe tehnologii occidentale, produse alimentare şi de consum curent.nPreţul
petrolului pe piaţa internaţională a crescut de la $5 barilul în 1970 la $40 în 1980, iar Uniunea Sovietică a obţinut un
profit mare, ceea ce a dat posibilitate guvernului de a acoperi temporar deficitul de produse alimentare şi de consum.
În anii '80, cînd preţul petrolului a început să scadă, economia sovietică a intrat în declin. întrucît Guvernul nu era
în stare să acopere insuficienţele şi nu dorea să ridice preţurile, cererea (D) a depăşit cu mult oferta(S). Deficitul a
provocat dezvoltarea pieţei negre - o piaţă ilegală unde bunurile se vindeau la preţuri mai mari decît cele care ar fi
existat pe o piaţă liberă. Cu alte cuvinte, controlul asupra preţurilor nu a făcut posibilă evitarea inflaţiei.

2.Soluții privind îmbunătățirea nivelului economic în țară

Reformele lui Gorbaciov. În 1985 Mihail S. Gorbaciov a devenit secretar general al Partidului Comunist şi
conducătorul Uniunii Sovietice, recunoscînd deschis că URSS are probleme economice şi a iniţiat o serie de
reforme, întemeiate pe principiile „transparenţă" şi „restructurare". Acestea includeau următoarele:
Restructurarea întreprinderilor pentru a le face rentabile.
Reforma preţurilor a făcut posibilă negocierea preţurilor între cumpărători şi vînzători.
Reforma de reducere a controlului guvernamental în gestionarea curentă a întreprinderilor economice.
Legalizarea întreprinderilor private a permis funcţionarea oficială a businessului mic şi mijlociu.
Destrămarea Uniunii Sovietice. Deşi restructurarea a scos economia din clişeele planificării centralizate, ea nu a
creat sistemul de piaţă. în august 1991 comuniştii s-au opus reformelor promovate de Gorbaciov şi l-au forţat să-şi
dea demisia, ceea ce a declanşat destrămarea Uniunii Sovietice. Republicile fostei URSS au început să-şi declare
independenţa. Rusia, condusă de Boris Elţin, şi-a anunţat intenţia de a înlocui comunismul cu un sistem economic al
liberei iniţitive.

CSI - o comunitate a statelor independente, a încadrat Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kaza-hstan,
Kirghizstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Turkmenistán, Ucraina şi Uzbekistan

Conform aprecierilor Băncii Mondiale, ţările sunt clasificate în raport cu Venitul Naţional Brut (VNB) pe cap de
locuitor:
ţări cu venituri mici - VNB sub $760;
ţări cu venituri medii - VNB de la $761 la $9360
ţări cu venituri înalte - VNB de la $9361 în sus.
Venitul Naţional Brut (VNB) rep. un indicator economic ce măsoară volumul total de producție a bunurilor și
serviciilor la nivel național pe parcursul unei perioade anumite de timp.

Problemele specifice ţărilor în curs de dezvoltare

2
Majoritatea ţărilor din Africa, Asia şi America Latină sunt ţări cu venituri mici sau ţări în curs de dezvoltare. Acestea
se confruntă cu următoarele probleme: (p.163)
 Moştenirea colonialismului;
 Capacitatea de producţie redusă.
 Lipsa „capitalului uman”
 Baza de resurse inadecvate: - lipsa capitalului productiv (mașini, utilaje); - infrastructurilor (șosele, porturi,
surse de apă);
 Cercul vicios al sărăciei.

CREȘTEREA ECCONOMICĂ: o soluție pentru țările în curs de dezvoltare

În mod evident, soluţia pentru problemele sărăciei este creşterea capacităţii de producere a bunurilor şi
serviciilor. Cu alte cuvinte, este nevoie de o creştere economică substanţială.
 Ce este creşterea economică? Creşterea economică poate fi definită ca o sporire constantă a capacităţii de
producţie a unei economii. Indicatorii principali ai creşterii economice este Venitul Naţional Brut (VNB) real
pe cap de locuitor sau Produsul Intern Brut (PIB) real pe cap de locuitor. Pentru a progresa economic, o ţară
trebuie să poată investi în perfecţionarea factorilor de producţie.
 Economiile şi investiţiile. Pentru a creşte economic, ţara nu trebuie să consume tot ce produce. Cînd se fac
economii, acestea sunt investite în capital - sursă de creştere în viitor.
 Investiții străine. Sub formă de împrumuturi din străinătate, atît din surse particulare cît și guvernamentale.
 Agenţiile economice internaţionale: au fost create p/u a acorda asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare, Ex.:
1.Banca Mondială,
2.Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD),
3.Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD),
4.Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (în original International Development Agency - IDA),
5. Fondul Monetar Internaţional (FMI) care acordă împrumuturi pe termen lung celor mai sărace ţări, cu un
termen mai mare de rambursare a creditelor.

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ÎN ACŢIUNE

Creditele şi alte forme de asistenţă internaţională au ca scop ajutorarea ţărilor sărace prin: (p.166)
 Modernizarea sectorului agrar.
 Perfecţionarea infrastructurii.
 Creşterea producţiei şi a comerţului extern.
 Perfecţionarea educaţiei şi a instruirii.
 încetinirea ritmului de creştere a populaţiei.

3.Problemele globale ale secolului XXI

Omenirea niciodată nu a evoluat fară probleme de ordin economic. Secolul al XXI-lea nu este o excepţie. O listă
completă a preocupărilor este imposibilă, însă unele aspecte cardinale sunt evidenţiate mai jos.
 Vor fi oare în stare ţările slab dezvoltate să-şi mărească veniturile şi să-şi ridice nivelul de trai? Globalizarea
economiei impune reducerea discrepanţelor între ţări.
 Va fi oare economia globală mai deschisă şi mai integrată? O economie globală deschisă reprezintă cheia
pentru prosperarea întregii lumi - accesul la schimbul internaţional (în domeniul comerţului, al tehnologiilor şi
experienţei avansate) contribuie la dezvoltarea durabilă si eradicarea sărăciei.
 Se va reuşi oare echilibrarea creşterii economice cu ritmurile de creştere ale populaţiei globului? Globalizarea
economiei presupune distribuirea eficientă a investiţiilor, ceea ce contribuie la creşterea productivităţii şi
sporirea nivelului de trai în întreaga lume. Un nivel de trai înalt ar asigura o rezolvare a dilemelor demografice.
 Vor reuşi oare ţările să facă faţă ponderii mari a populaţiei de vîrsta a treia? Creşterea producţiei mondiale de
bunuri şi servicii contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, în special, va spori posibilităţile financiare ale
persoanelor neangajate în cîmpul muncii.
 Va reuşi oare globalizarea economiei rezolvarea problemelor ecologice? Pe de o parte, creşterea economică
este privită drept o cauză a tensionării situaţiei ecologice. Pe de altă parte, doar creşterea economică va asigura
fonduri suplimentare pentru investiţii în protecţia mediului înconjurător.