Referat

Pe tema: „Eliberarea persoanei de sub controlul

judiciar”.

A executat: Sergent Inferior de poliție

Vacari Gheorghe

A examinat Profesor : Pilat Artiom

Chișinău 2017
1
 CUPRINS
Introducere……………………………………………………………...…………3

Controlul judiciar - măsuri preventive și reținere……………..……………….4

Rolul şi locul judecătorului în efectuarea controlului judiciar ………………5

Eliberarea persoanei reţinute……………………………………………………6

Concluzii………………………………………………………………………...…9

Bibliografie……………………………………………………………………….10

2
 Introducere
Actualitatea temei. În condiţiile actuale, problema drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului e una dintre problemele de importanţă majoră atît ale vieţii politice internaţionale, cît
şi ale vieţii politice naţionale a fiecărui stat. Nici o dispoziţie legală nu poate fi interpretată ca
limitînd sau aducînd atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care trebuie să fie
recunoscute de către legislaţia oricărei ţări.

Prin înscrierea în Constituţia Republicii Moldova a acestor prevederi, statul şi-a asumat
obligaţia respectării drepturilor omului prin aplicarea directă a normelor Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi ale celorlalte
convenţii privind drepturile omului, la care Moldova este parte, precum şi prin interpretarea
corectă a normelor internaţionale referitoare la drepturile omului, în cazul conflictelor de legi cu
normele interne.

În ţara noastră pentru prima oară s-a întrodus în procedură penală, instituţia controlului
prejudiciar al urmăririi penale efectuat de instanţa de judecată reprezentată de către judecătorii de
instrucţie în fiecare instanţă. Conform leguslaţiei în vigoare, acestea, ca organ judiciar, dispun de
atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal. În paralel cu alte atribuţii judecătorii de
instrucţie, examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale
organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii şi acţiunilor ilegale ale procurorului.

La etapa contemporană Republica Moldova păşeşte pe calea dezvoltării politice şi social-

economice independente. Aceasta, incontestabil, atrage după sine modificări legislative şi ale
politicii procesual-penale în general. În contextul acestor modificări a şi apărut necesitatea
cercetării problemelor privind aplicarea şi executarea pedepselor alternative şi a măsurilor
procesuale de constrîngere, cercetare care ar contribui la completarea şi perfecţionarea normelor
juridice ce vizează aceste instituţii juridico-penale.

Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii penale, şi a tuturor organelor de drept în
activitatea cotidiană, este descoperirea rapidă şi completă a infracţiunilor şi asigurarea aplicării
juste a legilor, ca orce persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană
nevinovată să nu fi trasă la răspunderea penală şi condamnată.

Lupta cu criminalitatea presupune în aceeaşi măsură respectarea legalităţii, principiilor

democratice ale justiţiei şi alte garanţii prevăzute atît de Declaraţia Universală a Drepturilor

3
Omului (1948), de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950), cît şi de Constituţia
statului nostru.

Controlul judiciar este o măsură preventivă ce este reglementată în noul Cod de

procedură penală (NCPP) în art. 211-215.

Controlul judiciar a fost definit, într-o formulă cuprinzătoare și lipsită de orice echivoc, de
prof. I. Stoenescu și S. Zilberstein ca fiind „dreptul și obligația pe care le au în cadrul unui sistem
judiciar instantele judecătorești superioare de a verifica, în condițiile și cu procedura stabilită de
lege, legalitatea și temeinicia hotărîrilor pronunțate de instanțele judecătorești inferioare lor și de
a casa sau modifica acele hotărîri ce sunt greșite sau de a le confirma pe cele ce sunt legale și
temeinice”. Într-o formulă de sinteză, concid aceiași autori, controlul judiciar este „controlul
exercitat de instanțele superioare asupra actelor de jurisdicție ale instantelor inferioare”.

Instituția controlului judiciar și cea a controlului judiciar pe cauțiune au fost unele dintre
cele mai discutate sub vechea reglementare procesual penală, mai ales sub aspectul caracterului
lor mixt. Liberarea provizorie sub cele două forme ale sale, instituţie relativ recentă în dreptul
nostru procesual penal [1], nu putea fi privită separat de o altă instituţie fundamentală şi anume
arestul preventiv. Aceasta pentru că ele se aflau într-o strânsă legătură care le făcea
interdependente una de cealaltă. În realitate, liberarea provizorie sub control judiciar şi pe
cauţiune nu erau altceva decât o atenuare a stării de detenţie preventivă, una consistentă, întrucît
în opoziţie cu arestul, liberarea presupune starea neprivativă de libertate a persoanei inculpate.

Prin legea procesuală, art.165-210 din Partea generală a Codului de procedură penală al
Republicii Moldova, în sistemul măsurilor procesuale de constrîngere au fost incluse următoarele
categorii: 1) reţinerea; 2) măsurile preventive şi 3) alte măsuri procesuale de constrîngere[2].

Reţinerea se dispune, de regulă, de organele de urmărire penală pînă la aplicarea măsurilor

preventive, iar în urma reţinerii bănuitului în flagrant delict este posibilă identificarea
făptuitorului şi descoperirea infracţiunii. Reţinerea are acelaşi scop ca şi măsurile preventive, ea
se dispune în condiţiile prevezute de lege în mod urgent, fără aprobarea procurorului sau
judecătorului de instrucţie, organul de urmărire penală avînd timpul (72 ore) să strîngă probele
necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive.

Masurile preventive:1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a nu părăsi ţara;

3) garanţia personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) ridicarea provizorie a permisului de
conducere a mijloacelor de transport; 6) transmiterea sub supraveghere a militarului; 7)
transmiterea sub supraveghere a minorului; 8) liberearea provizorie sub control judiciar; 9)
4
liberarea provizorie pe cauţiune; 10) arestarea la domiciliu; 11) arestarea preventivă formează o
categorie distinctă de măsuri procesuale de constrîngere,care au fost sistematizate şi în vechiul
Cod de procedură penală al Republicii Moldova.

Rolul şi locul judecătorului în efectuarea controlului judiciar

În scopul asigurării respectării drepturilor omului în faza urmăririi penale, începînd cu anul
2003 a fost introdusă autorizarea unor acțiuni de urmărire penală și a măsurilor de constrîngere,
printre care percheziția, efectuarea interceptărilor convorbirilor telefonice, punerea bunurilor sub
sechestru, arestarea preventivă. În această secțiune vor fi examinate două aspecte ale activității
judecătorilor de instrucție care au un impact deosebit asupra respectării drepturilor omului, și
anume autorizarea interceptărilor convorbirilor și examinarea demersurilor de arestare.

Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea

efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a
măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale
persoanei, examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale
organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de acord cu
rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la
procuror în termenul prevăzut de lege.

Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului

care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală dacă persoana nu este de acord cu rezultatul
examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror
în termenul prevăzut de lege.

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate

de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei,
convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni
prevăzute de lege.

În încheierea judecătorească privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor

speciale de investigaţii sau privind aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere se va indica:
data şi locul întocmirii ei, numele şi prenumele judecătorului de instrucţie, persoana cu funcţie de
răspundere şi organul care a înaintat demersul, organul care efectuează acţiuni de urmărire
penală, măsurilor speciale de investigaţii sau aplică măsurile procesuale de constrîngere, cu
indicarea scopului efectuării acestor acţiuni sau măsuri şi a persoanei la care se referă ele,
precum şi menţiunea despre autorizarea acţiunii sau respingerea ei în caz de existenţă a
5
obiecţiilor apărătorului, reprezentantului legal, bănuitului, învinuitului, inculpatului, motivîndu-
se admiterea sau neadmiterea lor la aplicarea măsurii de constrîngere, termenul pentru care este
autorizată acţiunea, persoana cu funcţie de răspundere sau organul abilitat de a executa
încheierea, semnătura judecătorului de instrucţie certificată cu ştampila instanţei judecătoreşti.

Eliberarea persoanei reţinute

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi
cu procedura prevăzute de lege.

Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30
de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa
judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător
sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni.

Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării,
iar învinuirea - în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă
numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

Potrivit art. 25 alin 6 din Constituţie, eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie
dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut. Prin „motivele reţinerii” menţionate în norma
constituţională şi normele procesual penale (alin (5) al art.11. alin. (1) şi (2) ale art. 167 din CPP
se subînţeleg acele date concrete care confirmă temeiurile reţinerii prevăzute de lege. Sintagma
”motivele reţinerii au dispărut” presupune situaţiile cînd aceste date nu se confirmă ori apar noi
circumstanţe privind fapta săvîrşită şi persoana făptuitorului, iar motivele vechi nu sunt
suficiente pentru menţinerea în continuare a persoanei în stare de reţinere.

Potrivit alin. (1) al art. 174 din CPP, sunt arătate următoarele cazuri în care persoana
reţinută urmează să fie eliberată:

1. nu s-au confirmat motivele verosimile de a binui că persoana reţinută a săvîrşit

infracţiunea;
2. lipsesc temeiuri de a priva în continuare persoana de libertate;
3. organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei o încălcare esenţială
a legii;
4. a expirat termenul reţinerii;

6
 5. a expirat termenul reţinerii şi instanţa nu a autorizat arestarea preventivă a
persoanei.

Dacă în cazul verificării faptului săvîrşirii infracţiunii de către persoana reţinută, în termen
de 72 ore a expirat termenul reţinerii şi instanţa nu a autorizat arestarea preventivă a persoanei se
stabileşte lipsa de probe în învinuire ori sunt administrate probe în apărare care combat
circumstanţele prevăzure de alin (1) şi (2) ale art. 166 din CPP, sau se constată că fapta penală
este săvîrşită de o altă persoană, persoana reţinută urmează a fi eliberată. În confirmarea acestui
temei pot fi următoarele cazuri:

a) dacă în decursul a 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute organul de

urmărire penală nu înregistrează infracţiunea;
b) dacă în timp de 72 de ore nu se dispune începerea urmăririi penale ori rezoluţia
sau, după caz, procesul verbal de începere a urmăririi penale nu se confirmă de către procuror ori
este confirmată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale;
c) dacă după începerea urmăririi penale se constată unul din cazurile care exclud
urmărirea penală arătate la art. 257, 285 din CPP şi se dispune de către procuror prin ordonanţă
încetarea urmăririi penale sau scoaterea persoanei reţinute de sub urmărirea penală.

În cazul constatării de către procuror sau de către organul de urmărire penală a lipsei
temeiurilor de aplicare a arestării preventive faţă de bănuitul reţinut, sau luîndu-se în consideraţie
ocupaţia, vîrsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări ce privesc persoana reţinută,
nu este oportună arestarea preventivă a acesteia constituie temei de a elibera persoana din stare
de reţinere, potrivit pct. 2) din alin (1) al art. 174 din CPP. În cazul constatării de către procuror a
încălcării esenţiale a legii de către organul de urmărire penală la aplicarea reţinerii, persoana
poate fi eliberată. Încălcări esenţiale ale legii la aplicarea reţinerii au fost denumite în lieratura de
specialitate cazuri de reţinere ilegală [3].

Eliberarea persoanei reţinute poate avea loc în primele 3 ore din momentul privării de
libertate, cînd nu se întocmeşte procesul-verbal de reţinere în legătură cu faptul că nu s-a
înregistrat nici o infracţiune, fie că s-a decis ne-aplicarea reţinerii în continuare, măsura reţinerii
asimilîndu-se cu aducerea forţată la organul de urmărire penală, precum şi după întocmirea
procesului verbal de reţinere în timp de 72 de ore. În ambele situaţii, la eliberarea persoanei
reţinute i se înmînează un certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul,
locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării conform alin. (3) al art. 174 din CPP.

7
 Legea procesuală penală nu prevede expres prin ce act procedural şi care subiect oficial
dispune eliberarea persoanei reţinute. Din aceste considerente menţionăm că actul procedural şi
subiectul responsabil de eliberarea persoanei diferă în funcţie de anumite împrejurări. Astfel,
eliberarea persoanei reţinute în primele 3 ore, cînd nu se întocmeşte proces-verbal de reţinere, se
dispune de către organul de urmărire penală prin ordonanţă sau rezoluţie motivată.

Eliberarea persoanei reţinute după întocmirea procesului verbal de reţinere şi încarcerarea

persoanei în camera de izolare preventivă se dispune de către procuror prin ordonanţa motovată
în cazurile arătate la pct.1), 2), 3) şi 4) din alin. (1) al art. 174 din CPP, pornind de la pct. e) al
art. 4 şi art. 12 din Legea cu privire la procuratură din 14.03.2003 [4].

În cazul prevăzut de pct.5) din alin.(1) al art.174 din CPP eliberarea se dispune prin
încheierea judecătorului de instrucţie, dacă s-a respins demersul privind aplicarea arestării
preventive faţă de bănuitul reţinut.

În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se aplică o măsură preventivă neprivativă de libertatre
de către procuror prin ordonanţă, potrivit art.177 din CPP, eliberarea celui reţinut se decide prin
acest act procedual. Dacă bănuitul reţinut este scos de sub urmărire panală sau în privinţa lui s-a
decis de către procuror încetarea urmăririi penale, eliberarea celui reţinut se decide prin
ordonanţa care prevede soluţiile date în conformitate cu alin.(6) al art. 285 din CPP. Potrivit alin.
(2) al art. 174 din CPP persoane eliberată după reţinere nu poate fi reţinută din nou pentru
aceleaşi temeiuri. Astfel dacă a fost reţinută pentru temeiurile arătate la art.166 din CPP şi
eliberată, poate fi reţinută repetat doar numai pentru temeiurile prevăzute la art. 169, 170 din
CPP.

Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au
dispărut.”

Dacă inculpatul a fost achitat sau eliberat de pedeapsă, sau eliberat de executarea pedepsei,
sau a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, sau în privinţa lui a fost încetat
procesul penal, instanţa, dacă inculpatul se află în stare de arest, îl pune imediat în libertate chiar
în sala şedinţei de judecată. În caz de condamnare la închisoare cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, instanţa de judecată îl eliberează pe inculpat de sub arest.

Alin. (3) al art. 174 CPP prevede că „la eliberare, persoanei reţinute i se înmînează un
certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul și timpul reţinerii,
temeiul și timpul eliberării”.

8
 Alin. (3) al art. 436 al Codului contravenţional menţionează că „la liberare, persoanei
reţinute i se înmânează copia de pe procesul-verbal în care se menţionează de cine și în ce temei
a fost reţinută, locul și timpul reţinerii, temeiul și timpul liberării”.

În concluzii aș putea afirma următoarele :

Grija faţă de valorile fundamentale ale omului – viaţa şi libertatea lui – a impus ca
legislaţia Republicii Moldova să-l protejeze. Privarea omului de dreptul la libertate şi
inviolabilitatea personală este un mijloc prin care se garantează securitatea procedurii penale
impotriva contraacţiunilor ilegale ale invinuitului sau inculpatului. Acest mijloc este o măsură
excepţională, fiind dictată de caracterul infracţiunii, gravitatea acesteia, personalitatea
infractorului, aplicandu-se doar in cazurile in care alte măsuri preventive nu au putut contracara
contraacţiunile ilegale ale invinuitului, inculpatului şi astfel nu pot fi soluţionate sarcinile de
infăptuire a justiţiei.

Luînd în consideraţie faptul că activitatea pcocesuală penală este în general de origine

restrictivă, datorită oficialităţii procesului penal [5], ligiuitorul Republicii Moldova a prevăzut
printr-o normă generală dispoziţia imperativă (alin. (3) al art.1 din CPP) cu următorul conţinut:
„organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sunt obligate să
activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată
şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de
constrîngere”.

În procesul verbal de reţinere se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna ziua şi ora
reţinerii, fapta sîvărşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei
reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului verbal. Procesul verbal se aduce la cunoştinţa
persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu. Bănuitul reţinut
poate renunţa la apărător numai în cazul cînd i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea
avocatului în proces.

Durata legală de maximum 72 de ore a reţinerii este justificată mai degrabă de deficienţele
sistemului actual decît de necesitatea efectuării acţiunilor procesuale. Dacă s-ar înlătura
deficienţele în transmiterea rapidă a informaţiei despre persoana reţinută, atunci durata ar putea fi
micșorată, fără a aduce prejudicii succesului urmăririi penale.

Atît în procedura penală, cât și în cea contravenţională o persoană nu poate fi reţinută din
nou pe aceleași temeiuri.

9
 Bibliografie

1. Liberarea provizorie este o instituţie veche, ea a fost cunoscută la romani, dar și

de penaliștii evului mediu. Prosper Farinaccius afirma în Praxis et theoricae criminalis din 1597
că „In levibus delictis et ubi agitur de poena non corporali sed pecuniaria carceratus relevandus
est sub fidejussoribus relaxatur” (în infracţiunile uşoare şi în care nu e vorba de o pedeapsă
corporală, ci pecuniară, cel închis poate să fie liberat pe chezăşie) (după I. Tanoviceanu,
Ediţiunea a doua a cursului de drept şi procedură penală, vol. III, Tip. ,,Curierul judiciar”,
Bucureşti, p. 757.)
2. Б. Б. Булатов, В. В. Николюк, Меры уголовного прцессуального
принуждения (по главе 14 УПК России), Спарк, Москва, 2003, с. 36.
3. И. Л. Петрухин, Неприкосновенность личности и принуждение в уголовном
процессе, Наука, Москва, 1989, с. 103.
4. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 73-75 din 18.04.03.
5. Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, op. Cit., vol. I, p. 54.

10