CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….3
1.FUNDAMENTELE TEORETICE ALE WORKAHOLISM-ULUI LA LOCUL
DE MUNCĂ
1.1. Delimitări conceptuale ale workaholism-ului…………………………………….…....5
1.2. Tipurile de workaholism……………………………………………………………...…....9
1.3. Etapele de workholism-ului………………………………………………………...….....11
1.4. Concluzii la capitolul 1……………………………………………………….……..…….14
2.PROFILUL PSIHO-SOCIAL AL WORKAHOLISM-ULUI
2.1. Profilul psihocomportamntal al workaholikului………………………………..…......16
2.2. Consecinţele workaholism-ului…………………………………………………...……..19
2.3. Modalităţile de depăşire a workaholismului..................................................................22
2.4. Concluzii la capitolul 2.......................................................................................................24

3. METODOLOGIA CERCETĂRII A WORKAHOLISM-ULUI LA LOCUL

DE MUNCĂ
3.1. Design-ul cercetării...............................................................................................................26
3.2. Întrepretarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor cercetării.....................................26
3.3. Concluzii la capitolul 3........................................................................................................32
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI.................................................33
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................36
ANEXE.......................................................................................................................37

2
 INTRODUCERE
În ultimii ani, este disponibilă din ce în ce mai multă literatură care se preocupă de
workaholism sau dependenţa de muncă. În mod obişnuit, acest termen este utilizat pentru a se
include nevoia compulsivă de a munci a unei persoane, care se asociază cu probleme de sănătate,
diminuarea satisfacţiei faţă de viaţă, alterarea relaţiilor interpersonale sau cu relaţii sociale
împovărătoare. S-a sugerat că workaholismul, epuizarea profesională şi angajamentul în muncă sunt
constructe diferite. Scopul acestei lucrări este să introducă cititorul, pe scurt, în problematica
workaholism-ului şi să identifice unele dintre aspectele conceptuale şi empirice - cheie care vizează
workaholismul.
În limbajul comun, workaholismul este un termen utilizat pentru a descrie situaţia acelor
angajaţi ai unei organizaţii care muncesc multe ore (inclusiv peste programul de lucru, în
weekenduri şi în vacanţe) sau depun eforturi excesive pentru a-şi îndeplini sarcinile profesionale
dificile, conducînd, astfel, la un nivel ridicat al efortului profesional depus dintr-o motivaţie internă
(fără ca organizaţia să ceară acest lucru angajaţilor). Care sunt motivele pentru care unii dintre
angajaţii unei companii aleg să muncească din greu şi faptul dacă o astfel de atitudine faţă de munca
profesională (comportament la locul de muncă) are efecte pozitive sau negative la nivelul
funcţionării unei organizaţii sunt două dintre problemele care au început să stea în atenţia
cercetătorilor din domeniul psihologiei organizaţionale [Daniel Lucescu][5 p.50-54].
Workaholismul este una din principalele probleme care afectează viaţa profesională şi pe cea
personală a adulţilor din întreaga lume [Douglas E. J.][6 p. 394-417.3]. Este o nouă provocare cu
care se confruntă organizaţiile competitive din întreaga lume. Conceptul a fost situat în sfera topicii
mai largi, a stării de bine în rîndul angajaţilor, precum şi în cea a conflictului dintre viaţa
profesională şi viaţa de familie.
Ne-am propus să cercetăm această temă pentru că am considerat destul de importantă pentru
abordarea acestui subiect cu care ne confruntăm astăzi destul de des. Și care după părerea mea este
o problemă gravă ce afectează oamenii și care trebuie rezolvătă.
Problema cercetării: Care sunt consecinţele workaholism-ului la locul de muncă?
Scopul cercetării: stabilirea consecinţelor workaholism-ului la locul de muncă.
Ipoteza cercetării: Presupunem că dacă vom stabili consecinţele negative ale
workaholismului atunci se va găsi modalităţi de evitarea a wokaholismului la locul de muncă.
Obiectivele cercetării:
1. Definirea conceptului de workaholism;
2. Stabilirea consecinţelor negative ale workaholismului la locul de muncă;
3. Determinarea comportamentului psiho-comportamental al workaholicului;
3
 4. Analiza, comentarea, întrepretarea datelor experimentale experimentului constativ,
psihopedagocic, prezentarea cestor în tabele grafice, diagrame;
5. Formularea concluziilor generale şi a recomandărilor practice.
Epistemologia cerceării include conceptele esenţiale de workaholism. Suportul
teoretico-ştiinţific şi metodologic al cercetării îl constituie conceptele elaborate de:Burke J.
R.,Douglas E. J., Morris R. J., Zlate, Spence JT, Robbins AS.
Metodologia cercetării. derivă din obiectul, scopul şi sarcinile cercetării şi se constituie
din: metode teoretice (analiza şi sinteza literaturii de specialitate; metoda ipotetico-deductivă pentru
interpretarea şi explicarea rezultatelor obţinute în cercetare).
Metodele empirice utilizate sunt: metoda observației - este una dintre cele mai vechi metode
de cercetare, folosita nu numai în psihologie. Este frecvent utilizată deoarece este cel mai ușor de
aplicat din punct de vedere tehnic și nu necesită o apărătură sofisticată, genograma și studiul de caz.
Metoda convorbirii și interviului - permite sondarea vieții interioare, a intențiilor, opiniilor,
atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspirațiilor, conflictelor, prejudecăților, mentalităților,
sentimentelor, valorilor, statutului profesional, dorințelor așteptărilor, idealurilor, etc.
Metoda anchetei psihologice - ca metoda de cercetare psihologică, ancheta presupune
recoltarea sistematică a unor informații despre viața psihică a unui individ sau grup social și
interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificației lor psihocomportamentale.
Eşantionul cercetării. Experimentul psihopedagogic, etapa de constatare, a inclus un
eşantion aleatoriu de 35 de personae din oraşul Cahul, de la colegiul de medicină și colegiul de
facmacie, dintre care 27 de femei și 8 bărbați, 19 medici cu studii superioare finisate și 16 medici cu
studii medii.
Etapele cercetării:
I etapă - documentarea ştiinţifică
II etapă – aplicarea chestionarului
III etapă – colectarea rezultatelor chestionării
IV etapă – prelucrarea datelor
Sumarul compartimentelor tezei. Tеzа dаtă cоnţinе intrоducеrе în cаrе sunt rеflеctаtе
аctuаlitаtеа tеmеi cеrcеtаtе, scоpul lucrării şi оbiеctul cеrcеtаt. Pе lîngă intrоducеrе sunt prezente 3
cаpitоlе cu subcapitole, cоncluzii, prеcum şi bibliоgrаfiа.
Capitolul 1.Fundamentele teoretice ale workaholism-ului la locul de muncă. În primul
capitol sunt prezentate noţiunile de bază a workaholismului, tipurile şi etapele de apariţie a
workaholismului.

4
 Cpitolul 2.Profilul psiho-comportamental al workaholismului.În acest capitol sunt descrise
cauzele apariţiei workaholismului, care sunt simptomele şi semnele workaholismului. Deasemenea
am descris care sunt consecinţele workaholismului la locul de muncă, la ce poate duce şi care sunt
efectele workaholismului. În acest capitol am încercat să prezentăm cine sunt workaholicii şi care
sunt modalităţile şi metodele de depăşire a workaholismului.
Capitolul 3. Metodologia cecetării workaholismului la locul de muncă. În acest capitol s-
au urmărit, desig-nul cercetării, analiza şi interpretarea rezultatelor, evoluţia conceptului şi
preocupările specialiştilor, subliniindu-se astfel importanţa majoră a soluţionării a acestuia.
În compartimentul concluzii şi recomandări sunt formulate concluziile şi recomandările
practice referitoare la soluţionarea problemelor, măsurile de contracarare a workaholismului la locul
de muncă precum şi măsurile de prevenire a acestuia.
Sunt gеnеrаlizаtе rеzultаtеlе оbţinutе pе pаrcursul cеrcеtării, dе аsеmеnеа sunt еvidеnţiаtе
căilе şi modalităţile de rezolvare a problemelor cu care se confruntă angajaţii la locul de muncă din
ţară precum şi întreaga lume. Sunt prеzеntаtе situаţiilе cе influеnţеаză nеgаtiv asupra angajatului,
din mоtivul cărоrа sunt prеzеntаtе mеtоdеlе, dеciziilе cе trеbuiе аbоrdаtе pеntru а preveni şi
ameliora workaholismul la locul de muncă.

1.FUNDAMENTELE TEORETICE ALE WORKAHOLISM-ULUI LA LOCUL

DE MUNCĂ
1.1. Delimitări conceptuale ale workaholism-ului
Din punct de vedere lingvistic, conceptul de ,,workaholism” se formează din cuvîntul de
bază ,,work”(muncă) şi sufixul ,, -aholic” - marca lingvistică a dependenţei. Începuturile
fenomenului de dependenţă de muncă sunt analizate în Japonia, unde în 1969 a avu loc primul caz
de ,,karoshi” - moartea prin supra-muncă. Moartea unui angajat al celei mai mari companii de presă
din japonia a fost urmată, în anii 80, de decesele neaşteptate ale mai multor angajaţi la începuturile
carierei şi care nu semnalau indicii de boală. Acest fenomen a devenit mult mai fregvent întîlnit şi a
fost considerat o ameninţare pentru forţa de muncă. Datele statistice au condus la ideea că o
persoană nu poate munci mai mult de 12 ore pe zi, timp de şase ori şapte zile pe săptămînă, an de
an, fără a suferi tulburări fizice şi psihice.
În unele ţări cu economie foarte dezvoltată ( ex.SUA, ), workaholismul este privit ca o
dependenţă respectabilă iar prin acest aspect dependenţa de muncă se diferenţiază de celelalte
dependenţe, care se încearcă a fi stopate sau sunt chiar interzise prin lege, multe ţări avînd o
legislaţie foarte strictă din acest punct de vedere.

5
 Termenul de workaholism a fost utilizat pentru prima dată de către psihologul american
Wayne E. Oates,într-o carte publicată în anul 1971 (Confessions of a Workaholic: The Facts About
Work Addiction. New York: World). În cartea sa, Oates considera că persoanele dependente de
muncă simt nevoia exagerată de a munci, fiind în pericol de a dezvolta probleme de sănătate, de a
experimenta stările de nefericire, de a întîmpina dificultăţi în relaţiile interpersonale şi în
funcţionarea socială, în general. Cu toate acestea, literatura teoretică şi studiile empirice centrate pe
înţelegerea şi explicarea cauzelor, naturii, manifestărilor şi consecinţelor workaholismului au fost
limitate pînă la începutul anilor 2000. Majoritatea articolelor teoretice şi a studiilor empirice au
avut, mai degrabă, o natură anecdotică şi clinică. Nu s-a pus problema definirii cît mai precise a
fenomenului,pentru a avea un cadru teoreticde lucru comun şi nici problema
măsurăriiworkaholismului [Burke J. R][1 p. 53-64.1].
Deşi conceptul de workaholism este larg utilizat în literatura de specialitate, există un consens
redus în ceeace priveşte semnificaţiile sale. Singurul aspect-cheie asupra căruia există un larg
consens priveşte nivelul substanţial al investiţiei în munca profesională (adesea, exprimat prin
numărul de ore pe zi sau saptămînă), pe care un angajat o face. La începutul anilor 1980, S. K.
Mosier oferea o definiţie simplă workaholismului, referindu-se la angajaţii organizaţiilor care lucrau
cel puţin 50 de ore pe săptămînă. Ulterior, definiţiile şi conceptualizările care au fost oferite
workaholismului s-au diversificat, deosebindu-se patru orientări majore:
a) definiţii care au insistat pe componenta atitudinală şi comportamentală (M.
Machlowitz, K. S. Scott şi colaboratorii, J. T. Spence şi A. S. Robbins);
b) definiţii care au considerat workaholismul ca o adicţie (dependenţă) (D. J.
Cherrington, B. E.Robinson);
c) definiţii care au conceptualizat workaholismul ca un fenomen avînd manifestări şi
consecinţe pozitive (E. Cantarow, M. Machlowitz) sau, dimpotrivă, negative (D. J. Cherrington, W.
E. Oates, B. E. Robinson);
d) definiţii care au insistat pe abordarea tipologică a workaholismului, fiecare tip
asociindu- se cu diferite antecedente (cauze şi factori favorizanţi) şi consecinţe (T. J. Naughton, K.
S. Scott şi colaboratorii,J. T. Spence şi A. S. Robbins).
Alţi autori au conceptualizat workaholism-ul ca pe un fenomen avînd manifestări şi
consecinţe negative, apropiind-ul de conceptual clinic de adicţie. De exemplu, D. J. Cherrington, în
cartea The Work Ethic publicată în anul 1980, arăta că workaholism-ul se exprimă printr-un nivel
iraţional al implicării unui angajat în munca profesională excesivă, conduită care se asociază cu o
serie de manifestări dăunătoare.

6
 Termenul ,,workaholism” şi-a făcut loc de mult timp, fiind mai frecvent decît expresia
,,dependenţa de muncă”, mai ales după cîteva episoade tragice intens mediatizate. În esenţă,
cuvîntul ,,workaholic” are o conotaţie negativă, aşa cum a fost delimitat conceptual încă din 1971
de Oates [1]: ,,o persoană care manifestă o nevoie exagerată de a munci, un dezechilibru vizibil, cu
impact asupra stării de sănătate, a gradului de satisfacţie personal, a relaţiilor personale, precum şi
asupra vieţii sociale a individului în ansamblu”, iar comportamentul, o compulsie, ,,nevoia
incontrolabilă de a munci fără întrerupere”.
Conceptul referitor la workaholism trebuie diferenţiat, în ceea ce priveşte conţinutul
psihologic, de alte realităţi organizaţionale, precum epuizarea profesională sau angajamentul în
muncă. Epuizarea profesională poate fi considerată o expresie disfuncţională a stării de bine în
rîndul angajaţilor, în timp ce angajamentul în muncă (engl. work engagement) poate fi considerat ca
o expresie pozitivă, ca o consecinţă a unui nivel ridicat al stării de bine experimentată de către
angajaţii unei organizaţii.
Cea mai utilizată definiţie operaţională a conceptului referitor la epuizarea profesională a fost
propusă de C. Maslach şi S. E. Jackson, pentru descrierea acestei condiţii psihologice negative în
rîndul profesioniştilor din domeniile care implică acordarea de asistenţă şi de ajutor imediat (de
exemplu: personal medical, militari, poliţişti, pompieri etc.). Conform acestei definiţii, epuizarea
profesională implică trei dimensiuni simptomatologice:
a) epuizarea emoţională – sentimentulpe care îl pot resimţi unii dintreangajaţi legat de
faptul că nu mai dispunde nicio resursă emoţională pentru a facefaţă problemelor şi solicitărilor
profesionale;
b) sentimentul de depersonalizare care corespunde dezvoltării de către unii dintre
angajaţi a unei atitudini negative (cinice) faţă de beneficiarii serviciilor profesionale pe care aceştia
trebuie să le ofere;
c) diminuarea sentimentului de reuşită profesională/sentimentul de ineficacitate în plan
profesional (angajatul afectat se percepe ca fiind neproductiv).
Majoritatea cercetătorilor accentuează dimensiunea negativă a fenomenului. De exemplu,
Cherrington consideră că dependenţa de muncă este o angajare iraţională în munca excesivă şi
încearcă să lege workaholismul de alte adicţii, prin urmare, atenţia sa este îndreptată în principal
către aspectele degenerative ale fenomenului.
Iată cîteva repere care pot ajuta o persoană să conştientizeze o astfel de stare:
 Munca în week-end şi în fiecare seară, pînă tîrziu; senzaţia că nu poate lua concediu
pentru că nu se poate detaşa de grijile de la birou, sau nu poate delega pentru că nimeni nu e
suficient de capabil să execute sarcinile;

7
  Munca nu este asociată unei obligaţii externe, faţă de superiori sau familie. Este
motivată intern, ca parte a unei convingeri personale;
 Dificultăţi de relaţionare, lipsa socializării, reducerea considerabilă a timpului
petrecut cu familia, prietenii, lipsa de interes pentru sănătate, hrană sau sport;
 Senzaţia de a fi permanent ,,pe fugă”: mese în grabă, mers grăbit, senzaţia că
niciodată ,,nu are timp”;
 Tulburări fizice sau nervoase cauzate de numărul mare de ore petrecute pe scaun sau
în faţa calculatorului (dureri de spate, ameţeli), dificultăţi de concentrare, probleme cu somnul,
hipertensiune, anxietate sau depresie.
,,Workaholic-ul” este cel mai des definit ca ,,o persoană care manifestă trei trăsături: este
intens implicată în muncă, se simte obligată sau forţată să muncească excesiv din cauza unei
presiuni auto-impuse şi manifestă un grad scăzut de satisfacţie în actul lucrativ” [Spence &
Robbins][10 p.160-178]. Ceea ce înseamnă că, implicarea la locul de muncă poate fi descrisă ca
avînd un nivel egal de activare şi plăcere, pe cînd dependenţa de muncă este în mod similar
caracterizată de activitatea la fel de intensă, dar neînsoţită de satisfacţie. Iar insatisfacţia asociată
oboselii accentuate e la un pas distanţă de fenomenul ,,burn-out” (epuizare fizică şi mentală). Locul
de muncă în sine nu generează ,,workaholism”, la fel cum cumpărturile de la supermarket nu produc
tulburări alimentare. Alegerea locului de muncă poate cel mult să înlesnească drumul către o
dependenţă – spre exemplu unii manageri pot alege intuitiv joburi foarte solicitante din cauza unui
anumit tip de dependenţă deja instalată, de adrenalină.
Pentru un workaholic munca reprezintă elementul cheie al vieţii lui. Workaholic-ul pleacă de
la ideea că numai el e capabil să ducă la bun sfîrşit o anumită activitate. Iar dacă nu reuşeşte din
prima, îşi dozeăză toată energia, voinţa, puterea şi timpul pentru rezolvarea acesteia. În absolut tot
ceea ce face în viaţa profesională, workaholic-ul are în vedere efectele (fie pozitive sau negative)
care pot afecta atît imaginea personală, cît şi cea a companiei pentru care lucrează. Cu alte cuvinte,
responsabilitatea asumata în îndeplinirea unei sarcini de serviciu este din ce în ce mai mare. Ca într-
un cerc vicios, această responsabilitate îl face pe individ să preia şi alte activităţi colaterale care să-l
ajute sau să-i întregească munca, motiv pentru care timpul alocat activităţilor profesionale este tot
mai mare. În aceste condiţii, timpul dedicat altor activităţi devine din ce în ce mai scurt. Familia,
prietenii sau chiar preocupările care altadată îl atrăgeau şi îi făceau plăcere, sunt date la o parte.
Pentru un workaholic, munca devine o „unitatea de masură”. Tot timpul se gîndeşte la soluţii care
să-l ajute să rezolve problemele de la birou, la metode prin care să-şi îmbunătăţească activitatea etc.
De cele mai multe ori însă, un workaholic refuză să-şi ia concediu şi este în stare să vină la birou
chiar dacă starea sa de sănătate nu este una bună. Cu toate acestea, dacă pleacă în concediu, nu se

8
poate despărţi de actele, dosarele sau problemele de la serviciu şi încearcă în permanenţă să le
rezolve.
Există anumiţi factori favorizanti, care stau la originea unei astfel de tulburari, sau un anumit
tipar uman susceptibil să dezvolte dependenţa de muncă. Perfecţionismul este una dintre atributele
cele mai des întîlnite la dependenţii de muncă, avînd originea într-o stimă de sine scăzută sau
tendinţele anxioase.
Dincolo de orice tipare, dependenţa de muncă e o condiţie de multe ori dificil de auto-evaluat
sau de depistat de către cei din jur (nepurtînd greutatea unui stigmat), dar cu implicaţii subtile sau
asocieri cu alte tipuri de tulburări din sfera afectivă (anxietate, tulburări obsesiv compulsive) sau
alte dependenţe.
Un specialist - psihiatru, psihoterapeut, poate să discearnă dacă respectivul comportament este
patalogic şi necesită intervenţie (psihoterapie sau chiar medicaţie).
Workaholismul este încadrat în rîndul fenomenelor de adicţie, dependenţă. Workaholism-ul
înseamnă necesitatea persoanei de a munci care a devenit extrem de exagerată şi implică un risc
pentru sănătatea sa mintală, somatică, pentru fericirea personală sau funcţionarea sa normală.
Astfel, workaholic-ul este tipul de persoană dependentă de muncă, de ceea ce face şi profund ataşat
de aceasta. Mulţi psihologi care au studiat fenomenul consideră că workaholism-ul este o angajare
iraţională în activitatea desfăşurată şi munca excesivă. Aşadar, principalele cuvinte care descriu
acest fenomen sunt: dependenţă, exagerare, iraţional, epuizare, boală.
1.2. Tipurile de workaholism
Ore muncite peste program, un interes din ce în ce mai mare pentru formarea profesională,
acordarea unei importanţe mai mari carierei în defavoarea familiei - acestea sunt caracteristicile
omului dependent de muncă. Cunoscutîn lume sub denumirea de workaholism, munca în exces
poate avea efecte neplăcute.
Familia şi munca sunt principalele domenii de interes ale oamenilor. Acestea sunt principalele
surse de satisfacţie şi de conturare a identităţii personale. Deşi, în general, familia prevalează ca
importanţă, în societatea contemporană se remarcă anumite modificări, prin devalorizarea familiei
şi acordarea unei atenţii tot mai mari activităţii de muncă. Acest lucru a creat terenul propice
apariţiei workaholismului sau dependenţei de muncă. Workaholismul se caracterizează prin ,,nevoia
incontrolabilă de a munci fără încetare”; este o relaţie patologică între om şi munca lui, care
provoacă modificări ale dispoziţiei interne, prin stări compulsive, pierderea controlului, sănătatea
precară şi scăderea interesului pentru viaţa socială.
În 1972, Wayne Oates propunea una din primele tipologii ale workaholismului, cele patru
mari categorii propuse fiind ordonate după gradul în care dependenţa este prezentă:

9
 I. După gradul de workaholism se cunosc următoarele tipuri:
a. Workaholicii inveteraţi/veritabili - perfecţionişti care îşi iau munca sa în serios, iar
rezultatele lor ating cele mai înalte standarde; este exagerat de implicat în munca sa şi detestă
incompetenţa celorlalţi;
b. Workaholicii convertiţi - sunt cei care îşi stabilesc limite privnd orarul de muncă;
evită sarcinile adiţionale şi munca peste orarul stabilit;
c. Workaholicii situaţionali - nu au caracteristicile workaholicului veritabil, dar
muncesc pentru a dobîndi seuritate în munca lor fie datorită unei nevoi specifice, fie pentru
prestigiu;
d. Pseudo-workaholicii - pretind că sunt workaholici veritabili, pentru a urca pe scara
puterii în cadrul organizaţiei; sunt orintaţi spre putere şi nu spre productivitate; ei doar pretind a fi
workaholici.
II. Conform varietăţilor de workaholism
Rohrlich (1981) stabileşte următoarele varietăţi de workaholici:
a. workaholic ostil, furios- exteriorizează furia şi frica de respingere prin
muncacompulsivă, în loc să-şi exprime în mod natural şi direct frustrarea şi furia;
b. workaholic ruşinat- are stimă de sine scăzută şi obţine recunoaştere şi aprobare din
dependenţa lui faţă de muncă;
c. workaholic culpabil- resimte puternic nevoia de a fi pedepsit cu ore nesfîrşite de
muncă şi sarcini dificile la locul de muncă;
d. workaholic obsesiv- are o pasiune pentru stricteţe, ordine, structură, pentru activităţi
de muncă realizate corect, miticulos, conform tuturor cerinţelor.
Munca muncitorilor este diferită şi depinde de motivele şi scopurile, de natura personalităţii
muncogole.
Cunoaştem următoarea clasificarea a workaholismului:
 Muncologul social - în fiecare organizaţie şi în societate ca întreg, există activişti
care sunt dispuşi să participe voluntar la lucrări publice;
 Operaţiunile de birou. Cea mai comună formă de dependenţă a forţei de muncă;
 Lucolaholismul creativ - Oamenii de artă sunt supuşi acesteia;
 Sportul de muncă - dependenţa de sport şi exerciţii;
 Muncitorul de acasă. Femeile care se dedică gospodăriei casnice nu se gîndesc la ele
fără treburile de uz casnic, care i-au tot timpul liber.
Stilurile de workaholism după Robinson sunt:

10
 Stilul bulimic- îşi desfăşoară ciclul de viaţă între tărăgănare şi muncă asiduă („ori fac perfect,
ori nu fac nimic”). Se angajează greu în muncă, apoi o fac din ce în ce mai intens, pînă se
prăbuşescîn epuizare; sunt permanent nemulţumiţi de felul cum îşi fac munca;
Stilul neliniştit sau hiperactiv- sunt agitaţi, preiau multe sarcini, nu refuză nimic, nu stabilesc
priorităţi, lucrează repede, nu se preocupă de detalii, sunt impulsivi, au stimă de sine scăzută,fiind
dependenţi de aprobarea altora („trebuia să fie gata ieri”);
Stilul epicurean - sunt lenţi, metodici, nu se desprind de munca lor pe care o savorează, în ea
găsindu-şi liniştea şi satisfacţia. Lucrează mult la un proiect pînă nu-l face perfect („îmi face plăcere
să muncesc mult”).
Workaholismul nu poate fi atribui fără echivoc categoriei de fenomene negative. La început,
inspiraţia faptei, angajamentul total faţă de proiect poate ajuta la avansarea persoanei pe scara de
carieră, lansarea unei afaceri de success, aducerea cecetării în beneficiul sociatăţii. Dar dificultatea
constă în faptul că o persoană nu se poate opri la timp şi nu poate trece la alte sfere ale vieţii.
Workaholism-ul în societatea actuală este condamnat în teorie, dar gratificat în practică. Este
un fenomen social acceptat şi promovat deoarece este productiv. Ceea ce alimentează această
problem a dependenţilor de muncă, este structura socială şi cea a mediului de afaceri care oferă
recompense active celor care se dedică muncii în mod obişnuit.
1.3. Etapele de workholism-ului
Dependenţa de muncă („workahol” sau „work addiction”) constituie o foarte cunoscută
adicţie habituală. Care este diferenţa dintre pasiunea pentu muncă şi dependenţa de muncă? În cazul
dependenţei de muncă, munca acţionează ca un refugiu în faţa problemelor vieţii. Sevrajul constă în
stări de disconfort, de încordare în contexte de socializare. Se manifestă la muncile individuale, în
mod tradiţional afectînd bărbaţii, în ultimii ani marcînd mai mult femeile (mai ales în cazul
companiilor multinaţionale). În Japonia se înregistrează cea mai mare frecvenţă a acestui tip de
dependenţă, fenomenul în cauză fiind întîlnit şi în SUA. Dependenţa de loisir, de hobby-uri este o
altă adicţie habituală făcînd parte din categoria maniilor socio-comportamentale.
Workaholismul nu apare brusc şi nici nu se modifică brusc. El are o desfăşurare procesuală, se
instalează treptat, are perioade de debut, de creştere şi accentuare. (Specialiştii care sau ocupat de
această problemă sunt Oates 1971, Castro 2004). Ei arată prezenţa a 4 etape în
apariţiaworkaholismului:
 Debutul discret - (workaholicul îşi caută permanent preocupări de muncă, se gîndeşte la
muncă, prestează mai multe ore de muncă decît este necesar/ legal);
 Apar primele perturbări în viaţa personală/ sunt neglijate relaţiile personale, apoi conştient
evitate;

11
  Se intensifică suprainvestirea profesională şi costurile psihologice cresc considerabil (se
perturbă echilibrul personal şi familial, persoanele devin mai stresate, chinuite emoţional,
traumatizate, reclamînd deseori probleme de sănătate);
 Stadiile tardive - apar tulburări somatice (cefalee, ulcere gastroduodenale, hipertensiune
arterială, infarct miocardic). În această stadie poate apărea şi alte tipuri de dependenţă (chimică,
alcool, medicamente, droguri etc.).
Dependenţa de muncă este un simptom psihologic patologic considerat de mulţi psihologică
fiind o problemă destul de serioasă şi, din nefericire, sancţionată din punct de vedere social. Prin
definiţie, dependenţa de muncă este recunoscută drept nevoia obsesivă de amunci sau obsesia
asupra serviciului, cu tendinţa de tulburare obsesiv-compulsivă - untip de obsesie mai amplu, legat
de ordine, perfecţiune şi control, în detrimental flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei [Zlate, M] [15
p.641].
Cauzele apariţiei workaholism-ului sunt următoarele:
stima de sine scăzută, sentiment de nemulţumire faţă de propria persoană;
nevoia permanentă de a face cît mai mult şi cît mai bine pentru a-şi demonstra că este
o persoană de valoare;
teama de eşec, teama că oricînd cineva mai bun îi poate lua locul aşa că trebuie să
fiemereu în top;
insatisfacţie în viaţa personală;
transferul psihic a unor privaţiuni din viaţa personală;
eşec într-o relaţie amoroasă;
la origine pot fi copii care au fost excesiv de răsfăţaţi şi se trezesc într-o lume ostilă
lacare nu ştiu să se raporteze şi astfel ajung să se refugieze în muncă;
copii crescuţi fără iubire şi drept urmare nu cunosc şi partea emoţională a vieţii;
coincidenţa muncii profesionale cu pasiunile şi hobby-urile.
Cauzele dependenţei de muncă pot fi contextuale sau personale. Din punct de vedere
contextual, compania sau societatea influenţează, implică şi promovează un astfel de comportament.
Companiile pentru care loialitatea exagerată (faci TOTUL pentru noi, cum este de exemplu Japonia,
cunoscută pentru puternicul ataşament pe care îl au salariaţii faţă de locul de muncă) sau
promovarea ierarhică în funcţie de numărul de ore lucrate nu pe autodezvoltare, nu fac altceva decît
să încurajeze dependenţa de muncă. 
Persoanele care au un spirit competitiv, un ego puternic, ambiţie, dar o slabă încredere în
forţele proprii vor fi uşor „prinse” într-o astfel de cultură organizaţională. Individul va oferi tot ce
are mai bun pentru a se putea afirma şi mai ales pentru a primi acel sprijin exterior de care aremare

12
nevoie. Odată intrată în „cursă”, persoana în cauză va deveni foarte uşor dintr-un profesionist, un
workaholic.
Pe de alta parte, din punct de vedere personal, dependenţa de muncă se „instalează” în
momentul în care persoana doreşte să-şi creeze şi să-şi consolideze o imagine mai bună în faşa celor
din jurul ei, în special a superiorilor sau a familiei. Acest comportament este susţinut şi de teama de
a pierde locul de muncă sau postul respectiv sau de dorinţa de a cîştiga cît mai mult (unele companii
remunerează foarte bine persoanele care fac orele suplimentare sau rezolvă un numar mare de
probleme). Însă, ceea ce un workaholic pierde din vedere este tocmai faptul că implicarea această
exagerată în muncă nu face altceva decît să-i afecteze atît viaţa privată, cît şi sănătatea, prima
„afecţiune” instalata fiind stresul. Iar efectele pe care le are stresul asupra organismului şi vieţii sunt
de necontestat [Kovacs, P. (2008)] [8].
Astfel, dependenţa de muncă nu reprezintă altceva decît un refugiu din viaţa privată care nu îi
mai oferă individului satisfacţiile necesare. Cercul vicios se reface în momentul în care individul se
refugiază în muncă din cauza unor nemulţumiri din viaţa privată, însă munca exagerată nu face
altceva decît să-i adîncească sau să-i creeze noi probleme în viaţa privată, ceea ce-i produce şi mai
multe nemulţumiri pe care încearcă să le refuleze tot prin activitatea profesională.
Conform celor menţionate m-ai sus, apare întrebarea „Care sunt primele semne ale
dependenţei de muncă?”. Răspunsul la această întrebare se argumentează, prin faptul că
workaholismul începe insidios. Iniţial se primesc feed-backuri pozitive, cum ar fi respectul şi stima
colegilor, suport din partea familiei, creştere salarială şi a funcţiei. Urmează etapa plăcerii de a afla
şi de a putea face cît mai multe. De a căpăta o experienţă, o expertiză şi plăcerea de a şti. Dar încă
se mai poate opri. Urmează timpul petrecut în exces, pentru că e tentantă plăcerea de a te simţi
valorizat şi în control o perioadă. Pentru ca efortul excesiv va alimenta un gînd paranoid de
nesiguranţă a locului de muncă, gînd care-l va conduce în final la o stare de presiune permanentă,
cu sentimentul lipsei de putere asupra propriei vieţi, care va conduce la reprimarea vieţii - familie,
prieteni, orice altceva.
O parte din cauzele apariţiei workaholismului se află în copilărie. Copiii parentificaţi din mai
multe motive (divorţ, deces, alcoolism, toxicomanie, boală psihică sau infantilismul părinţilor) vor
avea permanent tendinţa de a încerca să rămînă în control, iar workaholism-ul se dezvoltă ca
strategie de adaptare. Familiile cu faţade perfecte, dar şi cele în care e prezentă impredictibilitatea
comportamentului părinţilor va determina o insecuritate în copii care va genera un mecanism de
supraadaptare ce le va permite să supravieţuiască fizic si emotional.

13
 Regulile rigide şi standardele înalte, perfecţionismul, stilul de viaţă superorganizat, dar şi
varianta total lipsită de normă şi sens, viaţa haotică, conflictuală, lipsa comunicării autentice - toate
pot fi cauze care să determine copiii să devină „perfecţi” sau „ajutoare de neînlocuit”.
Structurile de tip A de care am vorbit şi personalităţile obsesiv-compulsive se manifestă ca
factori favorizanţi pentru workaholism. Ca şi structurile organizaţionale care răsplătesc
workaholismul, crizele economice care duc la reorganizări sau la un climat organizaţional care
încarcă, uniformizează, pune în concurenţă, face schimbări haotice şi prea rapide ori presante.
Workaholicii, adică persoanele care sunt dependente de muncă, aleg să lucreze foarte mult şi
consideră că munca este cel mai important lucru din viaţa lor. Desigur, şefii lor vor aprecia
eforturile lor suplimentare, colegii îi vor invidia probabil, iar în scurt timp aceşti angajaţi se vor face
remarcaţi şi vor primi salarii mai bune sau promovări. Pe termen lung însă, după 6-24 de luni de
muncă obsesivă, acest comportament va începe să le distrugă viaţa, avertizează psihoterapeutul
Alexandru Buşilă, de la Human Performance Development International [14].
Diferenţa dintre o persoană dependentă de muncă şi un angajat care este doar conştiincios
poate fi remarcată prin cîteva detalii. Un workaholic alege să lucreze mai mult decît i se cere,
consideră că este normal să stea peste program, discută doar despre serviciu şi realizările sale
profesionale chiar şi atunci cînd este cu prietenii sau familia şi munceşte inclusiv în vacanţă.
Oricare ar fi cauza, workaholic-ul neagă sau raţionalizează comportamentul lui: „face lucrul
acesta pentru a avea un standard de viaţă crescut” sau „face asta pentru familie” sau „compania îmi
cere lucrul acesta, deci nu am de ales”.
Motivul pentru care workaholic-ul se prezintă la psiholog ţine mai mult de problemele de
sănătate asociate: instabilitate emoţională, anxietate, stres, insomnie, dificultăţi de concentrare,
ticuri faciale, bruxism, etc. Punctul de plecare al terapiei se bazează pe principiul conform căruia
fiecare om este unic şi, prin urmare, problemele lui sunt unice, deci şi cauzele problemelor lui sunt
unice. De aceea, nu putem şti niciodata care este sursa problemelor sale; însă, putem descoperi
această sursă atunci cînd dispunem de metodele necesare.

1.4. Concluzii la capitolul 1

Dacă vorbim despre descoperirea şi vindecarea afecţiunilor moderne, aflăm că oamenii de
ştiinţă din Europa de Nord au făcut primii paşi în identificarea unui nou domeniu de studiu:
dependenţa de muncă - boala secolului 21.
Cercetătorii cred că dependenţii de muncă (workaholicii) pot avea mai multe probleme de
sănătate decît persoanele care muncesc într-un ritm normal. De exemplu, stresul cauzat de muncă
poate provoca probleme psihologice, emoţionale, psihice şi comportamentale, cum ar fi, „epuizarea

14
emoţională”, „depersonalizarea” - comportamentul obsesiv-compulsiv, tulburarile de personalitate
sau o dereglare a glandei tiroide, a celei pituitare sau a altor glande endocrine. De îndată ce metoda
va fi perfecţionată, va fi un instrument util pentru identificarea persoanelor care sunt în pericol,
acestea putînd fi ajutate înainte ca dependenţa de muncă (workaholismul) să devină o problemă.
Workaholism-ul este „cea mai bine văzută dependenţă” a zilelor noastre, tocmai din acest
motiv fiind atît de periculoasă şi creînd atît de multe probleme. Nu numai că nu este percepută ca
degradantă, ci, dimpotrivă, este respectată, admirată, mai ales de persoanele care nu fac diferenţa
între „a-ţi face datoria” şi „a fi dependent de muncă”.
Societatea în care trăim este o societate care încurajează şi facilitează dependenţa de muncă.
Într-o măsură mai mică sau mai mare cu toţii avem probleme cu dependenţa de muncă. Depindem
de muncă, de serviciul nostru pentru a supravieţui, pentru a ne îndeplini cel puţin nevoile de bază.
Deşi după descrierile făcute, acest fenomen este unul negativ şi cu multiple efecte
devastatoare asupra persoanei, unuii cercetător au ajuns la concluzia că mulţi angajatori stimulează
acest fenomen. Considerînd faptul că workaholism-ul este o atitudine a persoanei faţă de munca
depusă, angajatorii pot profita de tendinţele acestea şi chiar recompensa acest comportament. De
asemenea, se mai pune accentul pe ideea că persoanele dependente de muncă sunt ghidate de nevoia
de afirmare, acest lucru este pe jumătate adevărat.
Oricine îşi doreşte recompense, laude şi afirmare profesională, pînă la urmă ţine de evoluţia
noastră, doar că workaholism-ul se afundă complet în munca sa şi nu ţine cont neapărat de aspectele
extrinseci ale muncii depuse.
Dependenţa de muncă este una dintre dependenţele care sunt cele mai încurajate şi acceptate
social, şi din acest motiv poate fi foarte nocivăpentru sănătate. Cu cît munceşti mai mult, cu atît vei
cîştiga mai mult şi vei reuşi să îţi îndeplineşti mai multe nevoi din cele mai sofisticate. Acesta este
un miraj în contextul în care cu cît munceşti mai mult, cu atît mai multe dorinţe/nevoi vei avea, însă
nu vei mai avea timp să ţi le îndeplineşti. Pentru un workaholic munca reprezintă elementul cheie al
vieţii lui. Workaholic-ul pleacă de la ideea că numai el e capabil să ducăla bun sfîrşit o anumită
activitate. Iar dacă nu reuşeşte din prima, îşi dozează toată energia, voinţa, puterea şi timpul pentru
rezolvarea acesteia. În absolut tot ceea ce face în viaţa profesională, workaholic-ul are în vedere
efectele (fie ele pozitive sau negative) care pot afecta atît imaginea personală, cît şi cea a companiei
pentru care lucrează. Cu alte cuvinte, responsabilitatea asumată în îndeplinirea unei sarcini de
serviciu este din ce în ce mai mare.
Familia, prietenii sau chiar preocupările care altădata îl atrăgeau şi îi făceau plăcere, sunt date
la o parte. Pentru un workaholic, munca devine o „unitatea de măsură”. Tot timpul se gîndeşte la
soluţii care să-l ajute să rezolve problemele de la birou, la metode prin care să-ţi îmbunătăţească

15
activitatea etc. Gîndurile acestea nu îi dau pace nici atunci cînd e în mijlocul familiei, cînd e la
cumpărături sau chiar în vacanţă.
2. PROFILUL PSIHO-SOCIAL AL WORKAHOLISM-ULUI
2.1. Profilul psihocomportamental al workaholikului
Workaholismul este un tip de dependenţă - dependenţa de muncă şi se manifestă prin nevoia
obsesivă de a lucra. Viciul sau obsesia pentru muncă este înrudităcu tulburarea obsesiv-compulsivă,
o obsesie mai amplă pentru ordine, perfecţiune şi control în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi
eficienţei [Chirica S.,] [3].
Diferenţa dintre un workaholic şi un om muncitor este că primul pur şi simplu nu se poate
opri să lucreze şi se mîndreşte cu realizările sale pentru mult timp. Atunci cînd nu poate lucra,
workaholicul se simte stresat, panicat şi depresiv. El se percepe ca o persoană cu performanţe slabe,
chiar dacă alţii îi spun altfel.
Workaholicii sunt persoane inteligente, ambiţioase, prizoniere propriilor succese.
Workaholicul este un perfecţionist, care nu va accepta greşeli, chiar dacă acestea sunt o parte a
fiinţei umane, o persoană care simte necesitatea îndeplinirii a cît mai multor sarcini înainte de a
avea o prere bună despre sine, considerînd că el este singura persoană capabilă de performanţe la
locul de muncă. Pentru un workaholic, este foarte dificil să se relaxeze, de multe ori simţind nevoia
mai întîi să ducă la îndeplinire anumite sarcini.
Workaholicii sunt, de obicei, persoane tinere şi de vîrsta mijlocie, care vorbesc la telefon în
mod constant şi nu îşi petrec niciodată timpul cu prietenii sau familia. Persoanele dependente de
muncă şi-au pierdut interesul pentru propriile pasiuni şi par a-şi trăi întreaga viaţă la birou, motiv
pentru care ajung să-şi autosaboteze relaţiile cu cei dragi.
Persoanele care suferă de obsesia de a lucra nu se vor uita niciodată în oglindă pentru a se
vedea aşa cum sunt ei într-adevăr. Prietenii, colegii de muncă sau cei din familie le pot spune ce li
se întamplă, dar din moment ce aceştia nu vor să accepte realitatea, devin defensivi sau se ceartă ori
de cîte ori cineva vorbeşte despre tendinţa lor pentru o muncă excesivă. Negarea şi controlul sunt
comportamente comune şi trăsături ale dependenţilor de muncă.
Workaholicii sunt acele persoane care sunt ocupate cu muncă şi trebuie sălucreze mereu.
Aceasta se referă şi la dependenţa de muncă. Aceştia consideră munca lor singura cale de bucurie şi
de a-şi stabili identitatea. Aceste persoane nu cunosc înţelesul odihnei şi relaxării. Sunt foarte active
cînd vine vorba de muncă dar se vor simţi rău cînd sunt implicate în alte activităţi care nu sunt
legate de muncă. Bineînţeles, tînjesc după lucrurile materiale în viaţă şi găsesc plăcere doar în
muncă. Dar adevarul este că nu găsesc adevărata plăcere în viaţ dacă nu e legată de muncă.

16
 Una este să îţi iubeşti munca, dar este cu totul altceva atunci cînd laşi slujba să îţi controleze
integral viaţa. Ca în cazul oricărei alte dependenţe, mulţi dintre noi lasă să treacă neobservat faptul
că sunt dependenţi de muncă.
Un portret realizat de către Mielu Zlate propune următoarele caracteristici ale persoanei
dependente de muncă:
a) Abuzul, excesul de muncă, obsesia muncii (nu întotdeauna în acord cu nevoile
personalereale şi cu cerinţele obiective ale situaţiei);
b) Conceperea muncii ca o plăcere fără limite, ca excitantă, stimulatoare şi creatoare
sau ca fiind apreciată de superiori;
c) Deturnarea muncii de la scopul său obictiv (munca nu mai este un mijloc pentru
satisfacereaanumitor trebuinţe, ci devine scopul ultim căruia i se consacră);
d) Atracţia irepresibilă faţă de muncă;
e) Ruperea echilibrului vieţii personale şi sociale;
f) Limitarea sferei intereselor doar la cele care gravitează în jurul muncii;
g) Dificultăţi de controlare a propriului comportament (se stăpînesc greu, se
grăbescnejustificat, se agită inutil, nu ştiu cum să se oprească).
h) Disconfortul resimţit atunci cînd, dintr-un motiv sau altul nu pot să muncească, deşi
estevorba de perioade scurte de timp;
i) Nevoia imperioasă de a-şi creşte permanent timpul dedicat muncii, indiferent de
consecinţe;
j) Negarea oboselii, forţarea peste limită a disponibilităţilor fiziologice şi psihice;
k) Trăirea sentimentelor de vinovăţie cînd se opresc din muncă;
l) Autoimpunerea unor standarte performante înalte şi angajarea cu toate forţele în
atingereaacestora;
m) Punerea accentului pe logică şi intelect mai degrabă, decît pe sentimente [Zlate
ZLATE, Mielu] [14].
Diferenţa dintre o persoana dependentă de muncă şi un angajat care este doar conştiincios
poate fi remarcată prin cîteva detalii. Un workaholic alege să lucreze mai mult decît i se cere,
consideră că este normal să stea peste program, discută doar despre serviciu şi realizările sale
profesionale chiar şi atunci cînd este cu prietenii sau familia şi munceşte inclusiv în vacanţă.
După un timp, angajatul va ajunge să sufere de epuizare, nu va mai avea relaţii sociale, va
începe să muncească tot mai ineficient şi riscă să ajungă la depresie. Psihoterapeutul Alexandru
Buşilă spune că a observat printre clienţii săi două categorii de oameni care ajung workaholici: cei
care vor să demonstreze ceva cuiva, deşi nu recunosc asta, şi cei pentru care munca este un

17
mecanism de apărare (cei care spun „nu am ce face acasă” ca să scape de problemele personale pe
care le au).
Cei care sunt în prima categorie au deseori traume din copilărie, pentru că nu au fost apreciaţi
decît dacă luau nota 10. Ei au o stimă de sine foarte scăzută şi nu se simt apreciaţi de prieteni sau
colegi. De aceea, ajung să renunţe la zilele libere sau la concediu, iar dacă pleacă totuşi din oraş îşi
iau cu ei laptopul chiar şi la plajă şi nu fac altceva decât să lucreze. În Statele Unite, de exemplu,
jumătate dintre angajaţi fac acest lucru, potrivit un studiu recent.
„Atunci cînd workaholic-ul pleacă în vacanţă face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se
asigura că timp de două săptămâni nimic nu se poate întîmpla pe aria sa de lucru. Vorbeşte cu
furnizorii, clienţii interni, externi, portarul şi toate persoanele pe care le întîlneşte despre faptul că
va lipsi şi că cel mai bine ar fi să rezolve tot înainte de plecarea sa. Cînd ajunge la plajă, caută o
zonă cu semnal la telefon şi internet. Telefonul este la maximum 10 centrimetri de el ca să fie sigur
că-l aude. Din zece în zece minute verifică telefonul şi e-mailul. Trimite cel puţin două mesaje pe zi
unui coleg de birou cu întrebări de genul: totul e ok? m-a căutat cineva?... a sunat X? Nu? Atunci îl
sun eu…”, declară psihoterapeutul.
Studiile au demonstrat că tipurile de temperament mai predispuse la acest fel de dependenţă
sunt colericul şi flegmaticul. Desigur, asta nu înseamnă că persoanele care au un temperament
melancolic sau sangvin sunt în afara oricăui pericol, avertizează experţii [Oats, W. (1971)] [9].
Obsedat de carieră, fără o viaţă personală şi cu puţini prieteni, un workaholic se va izola şi în
timp chiar şi capacitatea lui de muncă se va diminua, din cauza oboselii şi stresului. Prin urmare, va
ajunge să piardă chiar lucrul pentru care a muncit obsesiv: performanţa deosebită la locul de muncă.
Pentru persoanele afectate de această problemă, serviciul este cel mai important din viaţa lor,
mai mult decît familia, prietenii sau timpul lor liber. Totul se învîrte în jurul muncii. În general sunt
persoane foarte energice, cu o vitalitate crescută, competitive, cărora le place să se compare cu
ceilalţi. Lucrează mai mult decît li se cere, îşi propun obiective care sunt foarte greu de atins iar din
această cauză experimentează senzaţii de eşec. Au nevoie să controleze tot ceea ce fac iar cînd simt
că anumite lucruri le scapă de sub control se simt inconfortabili. Aceste persoane pun preţ mai mare
pe munca în sine decît pe relaţiile interpersonale cu colegii de muncă astfel că în general le va fi
foarte greu să lucreze în echipă. Workaholicii prezintă o varietate de probleme de sănătate datorită
faptului că lucrează foarte multe ore fărăpauze. Ei nu lipsesc de la muncă, sunt prezenţi chiar şi în
condiţii nefavorabile de sănătate.
Studiile existente pînă în ziua de astăzi arată că există anumite structuri de personalitate,
personalitatea de tip A, care predispun la dezvoltarea acestui tip de dependenţă. Caracteristicile

18
acestui tip de personalitate relaţionate cu dependenţa de muncăsunt: incapacitate, ostilitate,
autoreferinţe constante, hiperimplicare.
Există anumiţi factori favorizanţi, care stau la originea unei astfel de tulburări, sau un anumit
tipar uman susceptibil să dezvolte dependenţa de muncă. Perfecţionismul este una dintre atributele
cele mai des întîlnite la dependenţii de muncă, avînd originea într-o stimă de sine scăzută sau
tendinţele anxioase.
Vorbind de dependenţă (în opoziţie cu pasiunea, fie ea şi obsesivă), primul semn cum că avem
de a face cu o tulburare este acela că munca în sine produce dependenţa şi nu o activitate specifică.
Dacă nu ar mai putea munci în cadrul aceleiaşi profesii, workaholicul ar continua să muncească, la
fel de mult şi cu acelaşi devotament compulsiv. Motivaţia apare ca urmare a nevoii de a se simţi
util, de a produce. Poate fi vorba şi de nevoia emoţională de a-şi umple cît mai mult timpul şi de a
se distanţa de viaţa personală.
În orice caz, nu activitatea contează, ci simpla ei prezenţă constantă. Workaholicii, ca urmare
a acestui fapt, şi muncesc mai mult decît este necesar, mai mult decît li s-ar cere sau decît le-ar fi
competenţele. De multe ori, inventează pretexte ca să preia şi din munca altora, lucru care le oferă şi
prilejul de a se victimiza. Se întîmplă să se ofere să refacă munca unui coleg nou angajat, pe motiv
că nu este perfectă sau să facă curăţenie prin birou, pe motiv că femeia de serviciu deja lucrează
prea mult [SELLS, Benjamin L.] [11 p. 70-72].
Workaholicii, ajunşi apoi în funcţii de conducere într-o organizaţie (o evoluţie firească, doar
sunt cei mai harnici, ajung primii, pleacă ultimii şi valorizează înalt importanţa serviciului lor), cer
de la angajaţii din subordinea lor acelaşi devotament faţă de muncă. Acest lucru, are consecinţe
nefaste, atît asupra dinamicii companiei, cît şi asupra stării de sănătate psihică şi fizică a oamenilor.
Însuşi randamentul în muncă scade, pe măsură ce se instaurează extenuarea (o parte din fenomenul
de burnout) [Zlate ZLATE, Mielu 2007] [ 16].
Dincolo de orice tipare, dependenţa de muncă e o condiţie de multe ori dificil de auto-evaluat
sau de depistat de catre cei din jur (nepurtînd greutatea unui stigmat), dar cu implicaţii subtile sau
asocieri cu alte tipuri de tulburări din sfera afectivă (anxietate, tulburări obsesiv compulsive) sau
alte dependenţe.

II.2. Consecinţele workaholism-ului

Efectele cele mai frecvente ale comportamentului dependentului de muncă raportate în
literatura de specialitate sunt nivelurile de stres de la muncă [Taris, Schaufeli, & Verhoven][10
p.30-56] şi conflictele familiare deşi s-au identificat şi altele ca: probleme de sănătate (fizică şi
psihică), burn-out, probleme de lucru în echipă (concurenţa, standarde nerealiste), scăderea

19
performanţei, dificultăţi de comunicare, retragerea din interacţiunile familiare, satisfacţia vieţii
sczută, lipsa bucuriei şi a timpului liber.
Workaholismul are consecinţe negative asupra nucleului familiar. Diverşi autori sugerează că
părinţii dependenţi de muncă creează un ambient familiar care poate avea impact negativasupra
copiilor. Partenera/ul persoanei afectate se simte ignorată, singuratică, are nevoie de atenţie. Pe
ansamblu, nucleul familiar este foarte afectat. Familiile sunt primele victime ale workaholicilor.
Soţii şi copii se confruntă deseori cu furia terifiantăpe care o traieşte dependentul.
Workaholismul are numeroase consecinţe negative atît la nivelul funcţionării individuale a
angajaţilor, cît şi pentru organizaţia în care aceştia activează [J. R. Burke] [1 p. 53-64.] exemplifică
cîteva dintre consecinţele workaholismului, fără a realiza o sistematizare sau a le epuiza:
 performanţe profesionale care scad în timp;
 un nivel ridicat al problemelor de sănătate (fi zică şi mentală) datorate stresului de la locul
de muncă, cum ar fi: sindromul de oboseală cronică, sindromul de epuizare profesională, nivelul
ridicat al anxietăţii, comportamentale contraproductive (de exemplu: consumul de alcool sau
droguri, absenteismul);
 numeroase conflicte produse prin dezechilibru dintre viaţa privată (personală, de familie) şi
viaţa profesională;
 consecinţe negative asupra dezvoltării în plan psihoemoţional şi comportamental a copiilor,
pentru care angajatul este părinte.
Faptul că atenţia noastră este atît de mult concentrată pe partea de muncă vine şi dintr-un
mecanism de evitare a rezolvării altor probleme practice şi emoţionale care pot fi prezente în viaţa
noastră. Dacă mintea mea este mereu ocupată cu munca, nu o să am timp şi resurse să stau să
analizez celelalte aspecte din viaţa mea care poate funcţionează mai puţin bine, asta poate şi pentru
că am impresia că îmi va fi extrem de dificil sau chiar imposibil să le îmbunătăţesc sau să le schimb.
În cazul fiecărei persoane care se confruntă cu workaholismul aceste mecanisme se pot
manifesta sub modalităţi diferite şi ele merită analizate. În cadrul terapiei o persoană cu dependenţă
de muncă poate înţelege cum pot fi făcute modificări la nivel de gîndire pentru a ajunge să
privească munca într-un mod raţional. De asemenea, atenţia se direcţionează şi înspre alte aspecte
relevante cum sunt relaţiile, timpul liber, sănătatea, spiritualitatea. Scopul nu este să ajungem să nu
mai depunem efort la locul de muncă sau să ne dăm demisia, ci să gîsim şi să menţinem acel
echilibru în viaţa noastră şi să descoperim cum putem să ne investim resursele şi în alte domenii
importante.
În continuare ne vom referi la faptul „Cum este afectată viaţa de familie a unui workaholic?”

20
 Munca are un loc important în identitatea individului, fiind cea care ne dă un statut în
societate. Este important să lucrăm din greu pentru a obţine anumite satisfacţii, dar atunci cînd o
persoana devine atît de absorbită de muncă încît bucuria, fericirea şi implinirea în viaţa personală şi
de familie tind să dispară, atunci job-ul reprezintă o problemă majoră.
Pe masură ce workaholicii se concentrează în a rezolva cît mai multe probleme la locul de
muncă, viaţa lor personală începe să sufere din cauza lipsei de atenţie. Cum viaţa lor personală se
deteriorează, aceasta provoacă disconfort şi mai mult pentru dependentul de muncă, ceea ce îl face
să muncească şi mai mult, intrînd astfel într-un cerc vicios.
De multe ori, workaholicul pierde din vedere scopul muncii sale. La început, este posibil să
facă ore suplimentare în scopul de a obţine promovarea şi de a cîştiga mai mulţi bani, dar pe masură
ce timpul trece, va realiza faptul că nu se poate opri din a munci mai mult, chiar şi atunci cînd nu
există niciun cîştig semnificativ.
În multe cazuri, familia preferă să renunţe la unele mici plăceri dacă asta presupune ca unul
din membri să petreacă mai mult timp la locul de muncă şi să aibă astfel venituri suplimentare.
Aceste compromisuri nu trebuie însă să se facă foarte des deoarece apare posibilitatea de a-ţi neglija
familia. Familiile în care unul dintre parteneri este workaholic sunt de două ori mai predispuse la
divorţ.
Pentru a avea succes la locul de muncă, trebuie să poţi relaţiona cu oamenii din jurul tău şi să
ai o latură umană. Dacă nu colaborezi cu cei din jur, dacă nu comunici şi te autoizolezi, nu îţi vei
putea atinge obiectivul în carieră. Atunci cînd lucrezi peste program sau cînd nu faci pauze, eşti
predispus la stres. Un nivel mediu de stres te poate determina să te concentrezi mai bine, te poate
mobiliza să finalizezi anumite sarcini. În schimb, un nivel ridicat de stres poate duce la fenomenul
de burnout, precum şi la alte probleme de sănătate, precum bolile coronariene.
Stresul este de asemenea un efect secundar al oboselii. Dacă eşti permanent obosit, rişti să îţi
pierzi energia şi entuziasmul pentru muncă, să nu mai ai idei şi soluţii noi prin care te poţi remarca.
Cum poţi fi un bun angajat pentru companie dacă eşti pur şi simplu un robot ce nu poate veni cu
idei noi pentru a-şi realiza obiectivele stabilite.
Workaholismul transformă oamenii în persoane plictisitoare. Cei care îşi petrec tot timpul
muncind tind să devină persoane cu care cei din jur nu vor să se asocieze. Dacă tu nu îţi iei pauza de
masă în timpul programului de lucru, nu înseamnă că ceilalţi nu muncesc sau că nu sunt la fel de
performanţi ca tine. Trebuie să te relaxezi şi să îi acorzi măcar jumătate de oră zilnic în timpul
programului în care să te destinzi şi să vii cu forţe proaspete pentru finalizarea sarcinilor.
Workaholicii ar trebui să îşi facă griji pentru carierele lor. A lucra încontinuu nu este cea mai
bună idee pentru obţinerea de rezultate. Trebuie să munceşti mult, dar, de asemenea, trebuie să îţi

21
faci timp şi pentru tine. Trebuie să vezi şi ce altceva este în afara locului de muncă şi să nu îţi pierzi
viaţa muncind în fiecare moment al fiecărei zile [17].
II.3. Modalităţile de depăşire a workaholism-ului
Dependenţa de muncă este un simptom psihologic patologic considerat de mulţi psihologică
fiind o problemă destul de serioasă şi, din nefericire, sancţionată din punct de vedere social. Prin
definiţie, dependenţa de muncă este recunoscută drept nevoia obsesivă de amunci sau obsesia
asupra serviciului, cu tendinţa de tulburare obsesiv-compulsiva - untip de obsesie mai amplu, legat
de ordine, perfecţiune şi control, în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.
Un workaholic este o persoană dependentă de muncă. În general termenul implică faptul că o
persoana îşi iubeşte munca însă în acelaşi timp poate însemna că o persoană se simte constrînsă să
îşi îndeplinească munca. La ora actuală nu există o definiţie medicală acceptată pentru această
condiţie, dar unele forme de stres, tulburările de personalitate obsesiv-compulsive precum şi
tulburările obsesiv-compulsive pot fi cauzate de muncă[Wayne E. Oates][16 p.16-20].
Un vechi proverb german spunea ,, ce rost are să alergi, dacă alergi pe drumul greşit”.
Atitudinea de tip ,,mă grăbesc, am o groază de făcut” a workaholicilor este adesea slab productivă.
Agitaţia pentru fiecare lucru mărunt nu este calea cea mai potrivită de a-lrezolva.Un ajutor de
specialitate poate face diferenţa în viaţa workaholicilor [18].
Cea mai comună problemă ce apare drept urmare a dependenţei de muncă este instrăinarea de
familie, alături de problemele de sănătate. Fiind prea preocupaţi de propria muncă, cei afectaţi de
acest sindrom îşi neglijează sănătatea, igiena personală, sar peste mese, nu consumă suficientă apă,
stau în poziţii greşite ş.a.m.d. Toate acestea conduc treptat la scăderea eficienţei workaholicilor.
Problemele de sănătate curente ale acestora sunt halitoza ( respiraţia neplăcută), deshidratare,
probleme de gastrită, dureri de cap şi diverse afecţiuni pe bază de stres.
În discuţia cu privire la workaholism, ne aflăm prinşi inevitabil între două tentaţii, specifice
societăţii moderne în care trăim - idealizarea muncii şi idealizarea sănătăţii (fizice şi psihice).
Dependenţa faţă de muncă este încurarajă şi blamată în acelaşi timp, cele două abordări putînd să se
suprapună, sau să difere în funcţie de anumiţi factori. Studiile arată, de exemplu, că munca este
privită diferit în funcţie de cultura din care facem parte - în Europa workaholism-ul are o conotaţie
negativă, în SUA are o conotaţie pozitivă, în timp ce Japonia este celebră prin faptul că are un cult
puternic al muncii.
Specialistul american Bryan Robinson este de părere că dependenţa de muncă dăunează,fiind
un comportament deviant, cu repercursiuni foarte grave uneori. Mai mult, potrivit studiilor,
dependenţa de muncă nu trebuie confundată cu efortul greu depus la locul de muncă.

22
 Astfel, dacă slujba este grea şi persoana depune toate efoturile să îi facă faţă, după cîteva ore
trebuie să se oprească,să se relaxeze şi să aibă grijă de tine. În general, aceste persoane au un
echilibru în viaţa lor şi întotdeauna compensează orele petrecute la locul de muncă.
Persoanele dependente de locul de muncă nu se pot gîndi la altceva, iar dacă au cîteva clipe
libere se concentrează asupra a ceea ce mai trebuie să facă. Slujba le ocupă toate relaţiile sociale,
personale şi profesionale şi de multe ori nici nu îşi dau seama de stadiulla care au ajuns.
,,Aceste persoane nu merg la serviciu la sfîrşitul săptămînii pentru că vor să rezolve ceva
urgent ci simt nevoia să fie acolo. Îşi neglijează sănătatea, familia şi prietenii şi evită să meargă în
vacanţă pentru a-şi rezolva problemele de la muncă. În puţinele cazuri când acceptă un concediu, în
zilele libere nu se pot gîndi decît la ceea ce au lăsat la birou”.
Bryan Robinson a m-ai spus că aceste persoane au nevoie de adrenalină continuu şi acesta
este motivul pentru care caută mult un loc de muncă, dar cel potrivit este cel unde îşi pot exersa
dependenţa, foarte stresant, cu multe termene limită şi solicitant. Potrivit studiilor specialiştilor,
femeile sunt cele mai predispuse către această dependenţă, iar tendinţa estede a dezvolta acest
simptom şi dacă se lucrează de acasă.
De cele mai multe ori sunt ineficienţi pentru că nu sunt oameni de echipă, vor să facă doar ei
totul şi cred că pot reuşi. Nu au încredere în cei de lîngă ei şi nu le încredinţează nimic fără ca ei să
supravegheze atent activitatea lor. Potrivit specialiştilor americani sunt patru stiluri de dependenţi
de muncă. Perfectioniştii, cei care nu dorm noaptea pînă cînd proiectele şi termenele limită nu sunt
respectate, cei care nu se tem de nimic şi aduc acest ritm aproape de ei, pentru a face parte din viaţa
lor şi contemplatorii [19].
Cei cu deficit de atenţie îşi concentrează întregul interes asupra unui singur lucru şitocmai de
aceea nu duc la bun sfîrşit întotdeauna un proiect, iar contemplatorii sunt cei mai metodici, analitici
şi duri dependenţi de muncă.
Acţiunile la nivel individual se centrează pe creşterea resurselor personale. În primul rînd, este
necesară identificarea problemei şi conştientizarea acesteia de către individ. Ambele sunt obligatorii
pentru o intervenţie ulterioară. Următorul pas constă în participarea la cursuri de formare,
workshopuri, ateliere ce îl pot ajuta pe individ să fie flexibil, deschis şi adaptabil la schimbări, să îl
antreneze în abilităţi sociale, să înţeleagă echilibrul dintre muncă şi viaţa privată. Al treilea pas
constă în coaching, consiliere.
În cazul în care persoana este într-o situaţie mai gravă de dependenţă atunci se trece direct la
psihoterapie. Pe lîngă acţiunile individuale de intervenţie există şi o serie de acţiuni organizaţionale
care constau în identificarea riscurilor, îmbunătăţirea postului, stabiliarea programului de lucru dar
şi pauzele, programe corporative, munca cooperantă, dezvoltare organizaţională.

23
Măsuri de prevenire a stresului la locul de muncă:
 acordarea unui timp suficient pentru angajaţi pentru a-şi realiza sarcinile;
 definirea clară a atribuţiilor şi a responsabilităţilor;
 recompensarea pentru realizări;
 posibilitatea ca angajaţii să depună reclamaţii care să fie apoi tratate cu seriozitate;
 posibilitatea ca aceştia să deţină controlul asupra muncii lor;
 posibilitatea ca angajaţii să ia parte la deciziile care îi afectează;
 adaptarea volumului de lucru la capacitatea şi resursele fiecăruia;
 conceperea sarcinilor astfel încît să fie stimulatoare;
 oferirea de oportunităţi pentru interacţiuni sociale;
 evitarea ambiguităţii în ceea ce priveşte securitatea locului de muncă şidezvoltarea carierei.
Oricare ar fi cauza, workaholic-ul neagă sau raţionalizează comportamentul lui: ,,fac lucrul
acesta pentru a avea un standard de viaţă crescut” sau ,,fac asta pentru familie” sau ,,compania îmi
cere lucrul acesta, deci nu am de ales”.
Motivul pentru care workaholic-ul se prezintă la psiholog ţine mai mult de problemele de
sănătate asociate: instabilitate emoţională, anxietate, stres, insomnie, dificultăţi de concentrare,
ticuri faciale, bruxism, etc. Punctul de plecare al terapiei se bazează pe principiul conform căruia
fiecare om este unic şi, prin urmare, problemele lui sunt unice, deci şi cauzele problemelor lui sunt
unice. De aceea, nu putem şti niciodată care este sursa problemelor sale; însă, putem descoperi
această sursă atunci cînd dispunem de metodele necesare.
O metodă eficientă prin care putem realiza acest lucru o reprezintă hipnoza, prin intermediul
acesteia putînd fi accesat inconştientul - locul în care este stocată informaţia cu privire la cauza
dependenţei care, odată conştientizată şi eliminată, facilitează procesul schimbării terapeutice.
Această metodă şi-a dovedit eficienţa şi în dependenţe precum: alcoolism, nicotina, droguri, etc.
2.4. Concluzii la capitolul 2
Pe lîngă cufundarea totală în problemele de la muncă, workoholismul înseamnă mai ales o
instrăinare de realitate. Workoholicul se gîndeşte la problemele de la muncă şi cînd stă cu prietenii,
şi atunci cînd este acasă cu familia, şi atunci cînd încearcă să se relaxeze.
Pentru workoholici masa de prînz este o bună oportunitate de a citi şi răspunde emailurilor
personale, nu o oportunitate de nutriţie, bucurie şi relaxare, puncteaza Onetiu.
Workaholic-ul este cel mai des definit ca ,,o persoană care manifestă trei trăsături: este intens
implicată în muncă, se simte obligată sau forţată să muncească excesiv din cauza unei presiuni auto-
impuse şi manifestă un grad scăzut de satisfacţie în actul lucrativ.” Ceea ce înseamnă că, implicarea
la locul de muncă poate fi descrisă ca avînd un nivel egal de activare şi plăcere, pe cînd dependenţa

24
de muncă este în mod similar caracterizată de activitatea la fel de intensă, dar neînsoţită de
satisfacţie. Iar insatisfacţia asociată oboselii accentuate e la un pas distanţă de fenomenul ,,burn-
out” (epuizare fizică şi mentală). Locul de muncă în sine nu generează ,,workaholism”, la fel cum
cumpărturile de la supermarket nu produc tulburări alimentare. Alegerea locului de muncă poate cel
mult să înlesnească drumul către o dependenţă - spre exemplu unii manageri pot alege intuitiv
joburi foarte solicitante din cauza unui anumit tip de dependenţă deja instalată, de adrenalină.
Există anumiţi factori favorizanti, care stau la originea unei astfel de tulburari, sau un anumit
tipar uman susceptibil să dezvolte dependenţa de muncă. Perfecţionismul este una dintre atributele
cele mai des întîlnite la dependenţii de muncă, avînd originea într-o stimă de sine scăzută sau
tendinţele anxioase.
Workoholismul în opinia noastră este un contract semnat ce porneşte de la cel ce îl trăieşte,
peste care se suprapun alte cauze, şi nu rezultatul continuei presiuni sociale sau organizaţionale.
Aceasta este şi explicaţia faptului ca persoanele care au pasiuni, relaţii armonioase şi preocupări de
autocunoaştere şi autodezvoltare nu ajung în acest scenariu de viaţă.
Astfel, înţelegînd profilul celor care nu ajung să experimenteze workoholismul, putem defini
uşor profilul celor care îl trăiesc din plin. În plus, la nivel vizual putem identifica şi efectele care
sunt similare celor ale dependenţilor de droguri şi alcoolicilor: cearcăne, pete, iritaţii, alergii, riduri
asociate cu iritabilitate, însingurare, slăbirea acuităţii olfactive şi vizuale.
Deşi după descrierile făcute, acest fenomen este unul negativ şi cu multiple efecte
devastatoare asupra persoanei, unuii cercetători au ajuns la concluzia că mulţi angajatori stimulează
acest fenomen. Considerînd faptul că workaholism-ul este o atitudine a persoanei faţă de munca
depusă, angajatorii pot profita de tendinţele acestea şi chiar recompensa acest comportament. De
asemenea, se mai pune accentul pe ideea că persoanele dependente de muncă sunt ghidate de nevoia
de afirmare, acest lucru este pe jumătate adevărat. Oricine îşi doreşte recompense, laude şi afirmare
profesională, pînă la urmă ţine de evoluţia noastră, doar că workaholism-ul se afundă complet în
munca sa şi nu ţine cont neapărat de aspectele extrinseci ale muncii depuse.
Ceea ce este indicat să facem în cazul în care identificăm o persoană cu aceste trăsături, este
să apreciem numărul de ore petrecute la serviciu şi dorinţa de a petrece cît mai mult timp cu
sarcinile sale, îşi poate aduce munca acasă. Acestea sunt primele indicii care ne pot pune în gardă.
Ceea ce putem noi să facem este să încercăm o deconectare a persoanei de munca sa, prin diverse
activităţi relaxante, necesar mai ales atunci cînd persoana se află într-o etapă avansată în care stresul
este la un nivel foarte înalt.
Vizita la un medic şi psiholog pot fi de mare ajutor în conştientizarea şi realizarea unor
planuri de îmbunătăţire a vieţii personale şi a calităţii sănătăţii. Suportul este un alt factor care poate

25
ajuta persoana care se confruntă cu această problemă. Esenţial este să reţinem că workaholism-ul nu
va avea efecte pozitive pentru persoană, indiferent de domeniul la care ne-am referi, iar contracarea
workaholic-ului nu face decît să înrăutăţească lucrurile.
3. METODOLOGIA CERCETĂRII A WORKAHOLISM-ULUI LA LOCUL
DE MUNCĂ
3.1. Design-ul cercetării
Pentru realizarea unei analize de ansamblu asupra temei acestei lucrări, am studiat o serie de
lucrări, care tratează acest subiect, toate acestea constituind bibliografia lucrării.
Analiza teoretică a literaturii de specialitate care reflectă diverse abordări şi viziuni asupra
workaholism-ului la locul de muncă, ne-a determinat să formulăm:

Obiectul cercetării: orientările valorice ale tinerilor contemporani.

Scopul cercetării: determinarea workaholism-ului la locul de muncă şi stabilirea consecinţelor

acestuia.
Ipoteza cercetării: Presupunem că dacă vom stabili consecinţele negative ale workaholismului
atunci se va găsi modalităţi de evitarea a workaholismului la locul de muncă.

Obiectivele cercetării:

1. Selectarea tehnicilor şi eşantionului de cercetare şi elaborarea metodologiei de cercetare.

2. Studierea empirică a workaholismului la locul de muncă. .
3. Analiza şi interpretarea datelor cercetării.
4. Elaborarea concluziilor şi recomandărilor .

Eşantionul cercetării: Experimentul psihopedagogic, etapa de constatare, a inclus un

eşantion aleatoriu de 35 de medici din oraşul Cahul, de la colegiul de medicină și colegiul de
facmacie, dintre care 27 de femei și 8 bărbați, 19 medici cu studii superioare finisate și 16 medici cu
studii medii.
Metoda principală utilizată în procesul cercetării a fost chestionarul. Chestionarul a fost
realizat de dr. Cecilie Schou Andreassen, de la Universitatea din Bergen şi publicat în „the
Scandinavian Journal of Psychology, numit „Scala Dependenţei de Muncă Bergen”.
Ancheta adresată respondenţilor, conţine 9 întrebări, referitor la prezenţa şi formele de manifestare
a workaholismului la locul de muncă ( Vezi anexa nr. 1).

26
 3.2. Intrepretarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor cercetării
Demersul experimental a fost conceput şi desfăşurat în conformitate cu viziunile şi concepţiile
teoretice şi metodologice reflectate anterior şi s-a desfăşurat în oraşul Cahul.
Ancheta adresată persoanelor a avut drept scop final indentificare persoanelor dependente de
muncă, care acordă serviciului mai mult timp decît timpului personal, familiei, rudelor și
prietenilor.
În cadrul experimentului au participat 35 de personae, medici din Cahul. Dintre care 22 de
personae au studii medii de specialitate și 13 persoane cu studii superioare.
Persoanele au vîrstele cuprinse între 25 și 45 de ani, cu experiența în munca de la 5 la 20 de
ani.
Inițial ne-am propus să determinăm „Cîți medici petrec mai mult timp muncind decît
timpul stabilit inițial la locul de muncă?” Rezultatele obţinute sunt reprezentate în figura nr.2.1.

1%

20% 10%
Niciodată
Rar
30%
Uneori
39% Frecvent
Întotdeauna

Figura nr.2.1. Determinarea numărului de medici ce petrec mai mult timp muncind

Din diagrama de mai sus putem observa că, din eșantionul supus cercetării noastre, 39%
dintre medici afirmă că petrec mai mult timp muncind decît își stabilesc inițial, 20% afirmă că asta
se întîmplă întotdeauna, și doar 30% din persoane afirmă că uneori petrec muncesc mai mult decît
timpul stabilit inițial, și 10% au răspuns rar. În urma analizei acestor date putem observa că mai
mult de jumătate din medici își petrec mult timp muncind și fără îndoială că munca ocupă o parte
importantă în viaţa fiecăruia dintre noi. Lucrăm pentru bunăstare materială, pentru recunoaşterea
meritelor şi capacităţilor noastre, pentru a ajuta oamenii nevoiași, pentru bani, lucrăm pentru a ne

27
demonstra că suntem în stare să atingem un obiectiv (auto)impus, lucrăm pentru a uita un necaz
personal… Nu e nimic rău în asta, atîta vreme cît munca nu devine a doua noastră familie, atîta
vreme cît muncim ca sa trăim şi nu trăim ca să muncim.
În continuare vom evidenția cîți dintre medici muncesc peste programul de lucru stabilit din
mai multe cauze cum ar fi: sentimentele de anxietate, vină, neajutorare şi deprimare?

16 15

14

12

10
Bărbați
8
Femei
6
6
4
4 3
2 2 2
2 1
0 0
0
Niciodată Rar Uneori Frecvent Întotdeauna

Figura nr.2.2 Numărul medicilor ce muncesc pentru a reduce sentimentele de anxietate, vină,
neajutorare şi deprimare

Analizînd figura nr.2.2. putem observa că la întrebarea: munceşti pentru a reduce din
sentimentele de anxietate, vină, neajutorare şi deprimare? Cei mai mulți 18 la număr au răspuns că
niciodată nu muncesc din această cauză, 3 medici au răspuns că frecvent fac asta mai ales din cauza
sentimentului de vină, 6 dintre medici au răspuns că asta se întîmplă uneori, 8 medici au răspuns că
asta se întîmplă rar. Din analiza acestei figure putem observa că femeile sunt cele mai supuse să
muncească pentru a reduce sentimentele de anxietate, vină, neajutorare şi deprimare.
În urma analizei acestei figure putem spune că nu am depistat simptome ale fenomenului de
workaholism la locul de muncă.
În continuare ne-am propus să analizăm care sunt problemele de sănătate ce au apărut din
cauza muncii excesive.

28
 0%
10% 20% nu am avut
20% stres
dureri de cap
boli respiratorii
50% insomnii

Figura nr. 2.3. Probleme de sănătate cauzate de muncă

Persoanele care muncesc mult sunt privite în societate ca personae mature, responsabile, ei nu
obţin doar promovări şi recompense (bani şi putere), dar obţin şi respectul colegilor de muncă şi
aprecierea superiorilor, dare le prezintă o varietate de probleme de sănătate datorită faptului că
lucrează foarte multe ore fără pauze. Ei nu lipsesc de la muncă, sunt prezenți chiar și în condiții
nefavorabile de sănătate. La întrebarea adresată medicilor: Ai avut probleme de sănătate din cauza
muncii? jumătate din ei au răspuns că cea mai gravă problemă pe care o resimte sunt durerile de
cap, urmate de boli respiratorii și stres, deasemenea 10% au răspuns că din cauza oboselii au și
insomnia.
Munca prelungită, nevoia permanentă de a face cît mai mult şi cît mai bine pentru a
demonstra că este o persoană de valoare, poate duce la mai multe consecințe negative nu numai cele
ce țin de problemele de sănătate cît și cele legate de viața personală, familie.
Totuși făcînd o analiză asupra vieții noastre și asupra existenței putem spune că fără muncă nu
am exista și chiar de este greu la un anumit post de muncă mereu căutăm plusurile pentru că avem
nevoie de surse pentru existență.
Analizînd diagrama de mai jos și răspunsurile date de medici constatăm că părerile referitor la
locul de muncă se impart, cei mai mulți au afirmat că lucrează pentru existență și pentru a-și
întreține copiii și familia, astfel au răspuns 10 și 9 dintre interogați. La egalitate în număr de 5
persoane au afirmat că le place să acorde primul ajutor și că au învățat să ajute persoanele care au
nevoie. De asemenea 2 persoane au răspuns că le place să muncească în acest domeniu și că își
iubesc profesia, și numai 2 persoane au afirmat că nu au altă profesie.
29
 Lucrez pentru a-mi întreține 4 6
copii
Imi place să muncesc în acest
domeniu 02
Imi place să acord primul
ajutor 1 4
Nu am altă profesie 02 Femei
Lucrez pentru existență 9 Bărbați
0
Îmi iubesc profesia 1
1
Am învățat să ajut persoanele 5
bolnave 0
0 2 4 6 8 10
Figura nr.2.4 Motivele care determină continuarea muncii în domemiul dat

14

10
12

10
9
6
8
Femei

6 Bărbați

2 3 3
2

1 1
0
Niciodată Rar Uneori Frecvent 0
Întotdeauna

Figura nr.2.5. Numărul de medici ce au fost sfătuiți să lase mai uşor cu munca

30
 În urma analizei diagramei nr.2.5. putem deduce că mulți medici au fost sfătuiți frecvent să
lase mai ușor cu munca, să nu acorde prea mult timp lucrului peste program. 13 dintre medici au
fost sfătuiți uneori din partea altor personae și numai 3 medici niciodată nu au fost sfătuiți de către
alte persoane să lucreze mai puțin.

25

20

15

Barbati

21 Femei
10

8
5

6
0
0
Da Nu

Figura nr.2.6. Cîți medici au continuat să activeze în domeniul dat

Din diagram de mai sus observăm că majoritatea medicilor în pofida faptului că au puțin
timp liber nu au renunțat la domeniul lor de activitate, 5 dintre medici în urma problemelor apărute
și a sfaturilor primate au renunțat la acest domeniu.
Pe baza rezultatelor cercetării date se confirm faptul că persoanele de astăzi acordă o mare
atenție muncii. Cauzele sunt diferite de la motive personale la cele profesionale însă toate prezintă
aceleași consecințe negative asupra persoanei.
Dependenții de muncă sunt persoane inteligente, ambițioase, de succes care sunt prizonierii
propriului succes.
Sindromul dependenţei de muncă nu este un rezultat al voinţei, lipsei de talent, educaţiei,
moralei sau a valorilor familiale ale subiectului. Cîteodată, cei afectaţi, nu sunt conştienţi de natura
problemei, ci doar de faptul că viaţa nu mai are haz ca înainte şi că le este afectată atît viaţa privată
cît și cea profesională. Cel mai important e să știm și să conștientizăm cînd să ne oprim.

31
3.3. Concluzii la capitolul 3
Dependența de muncă este un simptom psihologic patologic considerat de mulți psihologică
fiind o problemă destul de serioasa și, din nefericire, sancționată din punct de vedere social. Prin
definiție, dependența de muncă este recunoscută drept nevoia obsesivă de a munci sau obsesia
asupra serviciului, cu tendința de tulburare obsesiv-compulsiva – un tip de obsesie mai amplu, legat
de ordine, perfecțiune și control, în detrimentul flexibilității, deschiderii și eficienței.
Workaholismul reprezintă o problemă psihosocială datorită faptului că persoana în cauză,
prezintă simptome de stres și deranj psihologic care pot afecta în cele din urmă mediul social
(ex.conflicte cu colegii de muncă, diminuarea randamentului) și extralaboral (ex.conflicte cu familia
și prietenii).
Workaholicii prezintă o varietate de probleme de sănătate datorită faptului că lucrează foarte
multe ore fără pauze. Ei nu lipsesc de la muncă, sunt prezenți chiar și în condiții nefavorabile de
sănătate.
Workaholismul are consecințe negative asupra nucleului familiar. Diverși autori sugerează că
părinții dependenți de muncă creează un ambient familiar care poate avea impact negativ asupra
copiilor. Partenera/ul persoanei afectate se simte ignorată, singuratică, controlată, are nevoie de
atenție. Pe ansamblu, nucleul familiar este foarte afectat.
După cum am determinat şi prin cadrul cercetării noastre s-a observat că tendinţa medicilor
este să muncească cît mai mult, însă atunci cînd munca devine singurul motiv care te ţine în viaţă,
cînd este mai importantă decît toate celelalte lucruri, precum familia, sau prietenii, chestiunea se
transformă într-o adevarată problemă. Am demonstrat că munca în exces poate avea consecințe
grave asupra sănătății cît și vieții personale, și pentru a depăși aceste consecințe este foarte
important de a găsi modalități de evitare a fenomenului de workaholism la locul de muncă.
Rezulatele obţinute confirmă ipoteza cercetării noastre.

32
 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
Datorită schimbărilor dinamice care au avut loc pe piaţa muncii, în ceea ce priveşte semnifi-
caţiile muncii şi standardele de calitate privind munca profesională sau în ceea ce priveşte
ergonomia mediului de muncă, în ultimii ani, cercetătorii şi practicienii din domeniul psihologiei
organizaţionale şi industriale, din cel al managementului resurselor umane sau din cel al dreptului şi
sănătăţii muncii au început să acorde o atenţie din ce în ce mai mare conţinutului şi naturii muncii
profesionale.
Interesul din ce în ce mai mare faţă de fenomenul workaholismului manifestat de către
cercetătorii şi practicienii din diverse domenii, datele privitoare la prevalenţa acestei condiţii
psihologice pe care o experimentează angajaţii din diverse organizaţii, la care se adaugă opiniile,
observaţiile şi concluziile divergente despre problematica workaholismului şi a impactului pe care
acest fenomen îl are la nivel macro (asupra organizaţiilor şi asupra familiilor angajaţilor) şi micro
(asupra angajaţilor) reprezintă motive convingătoare pentru a direcţiona un efort mai mare, centrat
pe cercetarea fenomenului.
Deşi dependenţa de muncă este considerată cea mai curată dependenţă, ea este privită ca un
lucru negativ, dar este singura dependenţă acceptată de societate, religie sau educaţie. Orice
companie are ca scop principal creşterea productivităţii, iar oamenii dependenţi de muncă ajută
foarte mult în acest sens. Ei reuşesc să cîştige foarte bine în cele mai multe cazuri obţinînd pe lîngă
şi aprecierea şi respectul superiorilor, dar de multe ori îşi fac cu aceasta un rău lor.
Cercetarea pe care am realizat-o ne-a oferit prilejul de a investiga fenomenul de workaholism
la locul de muncă, de a determina cauzele și consecințele fenomenului de workaholism.
„Cred că fiecare dintre noi şi-a pus constant întrebarea: ,,Trăim că să muncim sau muncim că
să trăim?”. De obicei evităm să ne dăm şi un răspuns la această întrebare de teama cărăspunsul ar
putea fi ,,trăim ca să muncim” şi asta ne-ar arunca în categoria aşa numiţilor „workaholici” sau
„dependenţi de muncă”.
Ca şi alte dependenţe, şi workaholismul este o adicţie nesănătoasă. În acest caz, adicţia este
pentru muncă, carieră sau pentru crezul conform căruia doar ei, adică workaholicii, sunt „singurii
care ştiu să facă cel mai bine treaba”.
Cel mai adesea îşi petrec viaţa la birou sau luînd de lucru acasă, transformînu-şi, astfel, şi
locuinţa, locul în care ar trebui să fie deconectaţi de muncă, în al doilea birou.
Workaholicii acordă foarte puţin timp vieţii personale, unii chiar uită că au familie, că trebuie
să se relaxeze, că există teatru, cinema sau parcuri. Ei nu conştientiează că între viaţa personală şi
cea profesională trebuie să existe un balans, ca acest balans ajută în sănătatea lor mentală, fizică,
spirituală, emoţională.

33
 Pentru un workaholic munca reprezintă elementul cheie al vieţii lui. Workaholic-ul pleacă de
la ideea că numai el e capabil să ducă la bun sfîrşit o anumită activitate. Iar dacă nu reuşeşte din
prima, îşi dozează toată energia, voinţa, puterea şi timpul pentrurezolvarea acesteia.
Persoanele dependente de muncă pun accent pe logică şi intelect mai degrabă decît pe
sentimente. Le lipseşte entuziasmul, fiind detaşaţi de partea sentimentală din ei. Totuşi, în anumite
cazuri, indiferent de contextul în care cresc, anumiţi indivizi au trăsături de personalitate precum
rigiditatea sau perfecţionismul care pot predispune la dependenţa de muncă. De asemenea,
dependenţa de muncă este corelată şi cu inabilitatea de intimitate, mulţi dintre cei care apelează la
psihoterapie venind din cauza eşecului relaţiilor interpersonale.
La fel ca şi în cazul altor dependenţe, pot apărea consecinţe negative la nivelul sănătăţii fizice
şi mentale. Aceste persoane se pot confrunta cu dureri de cap şi de stomac, pot ajunge la extenuare
şi resimt un nivel ridicat de stres. De asemenea, poate apărea anxietatea de performanţă, atacurile de
panică, depresia şi problemele de somn, problemele cu furia şi dificultăţile la nivel social şi familial.
Cauzele workaholismului ţin de factori interni – de trăsăturile individului de la stimă de sine
scazută pînă la a fi un comportament învăţat din contextul familial, altele de factori externi, cum ar
fi un mediu de lucru care favorizează apariţia workaholismului: program prelungit, sarcini peste
sarcini, termene de realizare strînse, competiţie. Tot în categoria cauzelor workaholismului intră
nevoia de bani, teama de a nu rămîne fără servici şi actuala omniprezenţă a tehnologiei, care te ţine
conectat la munca de la birou, chiar şi cînd eşti acasă sau în concediu.
În urma determinării a cauzelor ,simtomelor și cerccetării efectuate putem oferi următoarele
recomandări pentru evitarea și depășirea fenomenului de workaholism la locul de muncă:
 recunoaşterea dependenţei de muncă;
 autocunoaşterea punctelor slabe, precum şi a celor forte, pentru a putea recurge
lafenomenul compensării;
 apariţia dorinţei de a construi şi a menţine un sistem social de sprijin, format din
familieşi prieteni;
 menţinerea formei fizice (practicarea sportului).
Acțiunile la nivel individual se centrează pe creșterea resurselor personale. În primul rînd, este
necesara identificarea problemei și conștientizarea acesteia de către individ. Ambele sunt obligatorii
pentru o intervenție ulterioara. Următorul pas consta în participarea la cursuri de formare,
workshopuri, ateliere ce îl poate juta pe individ să fie flexibil, deschis și adaptabil la schimbări, să îl
antreneze în abilități sociale, să înțeleagă importante echilibrului dintre muncă și viața privată. Al
treile pas constă în coaching, consiliere. În cazul în care persoana este într-o situație mai gravă de
dependență atunci se trece direct la psihoterapie.

34
 Dar indiferent de cauză, urmările negative asupra vieţii şi sănătăţii persoanei dependente sunt
aceleaşi şi este necesar să îşi regăsească echilibrul între muncă şi viaţă personală.
Munca prelungită, eficienţa şi conştinciozitatea sunt virtuţi ale lumii moderne, şi dacă munca
devine dominantă în viaţa persoanei, acest fapt nu este uşor de recunoscut sau de admis.
Fără îndoială că munca ocupă o parte importantă în viaţa fiecăruia dintre noi. Lucrăm pentru
bunăstare materială, pentru recunoaşterea meritelor şi capacităţilor noastre, pentru bani, lucrăm de
teama şefilor, lucrăm pentru a ne demonstra că suntem în stare să atingem un obiectiv (auto) impus,
lucrăm pentru a uita un necaz personal… Nu e nimic rău în asta, atîta vreme cît munca nu devine a
doua noastră familie, atîta vreme cît muncim ca sa trăim şi nu trăim ca să muncim.

35
 BIBLIOGRAFIE
1. Burke J. R., Workaholism in organizations: The role of personal beliefs and fears. În:
Anxiety, Stress, & Coping, 2000, vol. 13, nr. 1, p. 53-64.
2. Caplencov F., Aspecte social psihologice ale activitatii de munca, Chisinau 1997.
3. Chirica S., Psihologia organizationala, Bucuresti 1996.
4. Cole Gerald A., Management:Teorie şi practică, Chişinău, Ştiinţa, 2004.
5. Daniel Lucescu, „Workaholism-ul” - Sacrificând viaţa pe altarul muncii
6. Douglas E. J., Morris R. J., Workaholic, or just hard worker? În: Career
Development International, 2006, vol. 11, nr.5, p. 394-417.
7. Harpaz I., Snir R., Workaholism: Its definition and nature. În: Human Relations,
2003, vol. 56, nr. 3, p. 291-319.
8. Kovacs, P. (2008). Mobbing-ul – un model de analiză. In Avram, E., Cooper, C.L.
9. Oats, W. (1971). Confessions of a workaholic: The facts about work addiction. New
York: World Publishing.
10. Psihologie organizaţional-managerială. Tendinţe actuale. Iaşi: Polirom. (592 - 614)
11. SELLS, Benjamin L., Workaholism, ABA Journal, Vol. 79, No. 12 (DECEMBER
1993), pp. 70-72
12. Spence JT, Robbins AS.— Workaholism : definition, measurement, and preliminary
results. J Pers Assess, 1992, 58, 160-178.
13. Taris, T.W., Schaufeli, W.B. and Verhoeven, L.C. (2005) Workaholism in the
Netherlands: Measurement and Implications for Job Strain and Work-Nonwork Conflict.
Applied Psychology: An International Review, 54, 37-60.
14. Zlate ZLATE, Mielu, Tratat de psihologie organizaţional-managerială, vol. II, ed
Polirom, 2007
15. Zlate, M. (2004).Tratat de psihologie organizaţional-managerială (vol. I). Iaşi:
Editura Polirom (559 – 566; 597 - 641).
16. Wayne E. Oates, “On Being a ‘Workaholic’ (A Serious Jest),” Pastoral Psychology
19 1968, p 16-20.
17. http://www.apa.org/pubs/journals/features/mgr-11-2-241.pdf,citat din y, Vodanovich,
and Rotunda Becca R. Brady, Stephen J. Vodanovich, and Robert Rotunda – “The Impact of
Workaholism on Work-Family Conflict, Job Satisfaction, and Perception of Leisure
Activities”.
18. http://psychologyfacts.blogspot.com/2008/04/workaholism.html(accesat 05.02.2018)
19. http://www.webmd.com/balance/guide/are-you-a-workaholic(accesat 20.02.2018)

36
ANEXE:

37
 ANEXA 1
CHESTIONAR
Bună ziua!
Sînt studentă în anul III, la specialitatea Psihopedagogie şi Pedagogie socială, Universitatea de Stat
din Cahul. În această perioadă realizăm o cercetare prin care ne propunem să determinăm prezenţa
şi formele de manifestare a workaholismului la locul de muncă.
Răspunsurile Dvs. rămîn confidenţiale şi sînt destinate exclusiv unor analize statistice.

Informaţii privind respondentul:

Unitatea de învăţământ __________________________________________________________
Nivel studii □ medii □ superioare □ postuniversitare □ doctorat
Vârsta □ <25 ani □ 25-35 ani □ 35-45 ani □ 45-55 ani □ >55 ani
Experienţa în domeniul educaţiei □ <5 ani □ 5-10 ani □ 10-15 ani □ 15-20 ani □ >20 ani
Sexul: □M□F

În continuare vă rugăm să încercuiţi răspunsul care vi se protriveşte cel m-ai mult. Dacă e
posibil să răspundeţi cît mai cinstit e posibil.
1. Petreci mai mult timp muncind decât îţi stabileşti iniţial?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Intotdeauna
2. Munceşti pentru a reduce din sentimentele de anxietate, vină, neajutorare şi
deprimare?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Întotdeauna
3. Ai fost sfătuit să o laşi mai uşor cu munca?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Întotdeauna
4. Devii agitat dacă nu poţi munci?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Întotdeauna
5. Renunţi la activităţile recreative, exerciţiile fizice sau hobby-uri din cauza muncii?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Întotdeauna
6. Ai avut probleme de sănătate din cauza muncii?
a) Niciodată b) Rar c )Uneori d)Frecvent e)Întotdeauna
7. Ce probleme de sănătate aţi avut?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
8. După aceasta, aţi continuat să activaţi în domeniul dat?
a) Da b) Nu
9. Ce anume, va motivat să faceţi aceasta?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
________________________________________________________________________

Vă mulţumim pentru colaborare!

38