MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

FACULTATEA ŞTIINŢE MILITARE
CATEDRA ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI LIMBI STRĂINE

Referat:
Tema: Promovarea culturii de securitate în cadrul
instituțiilor de securitate

Autor:
student Natalia BULIURCĂ
student Ion MOROI

Conducător:
Ruslana GROSU

Chișinău, 2021
 Cuprins:
Introducere...........................................................................................................................................3
1.1 Informarea privind problematica securităţii..............................................................................4
1.1 Sursele de informare............................................................................................................4
1.2 Laturile și funcțiile culturii de securitate.............................................................................6
2.1 Promovarea culturii de securitate................................................................................................7
2.1 Modalităţi de promovare a culturii de securitate.................................................................8
2.2 Obiective.............................................................................................................................9
2.3 Structuri organizaţionale...................................................................................................10
2.5 Grupuri țintă......................................................................................................................10
2.4 Bariere…………………………………………………………………………………...11
Concluzie.............................................................................................................................................12
Bibliografie………………………………………………………………………………………….13
 Introducere
Mediul de securitate specific secolului XXI este într-o continuă transformare, fiind
caracterizat de o schimbare dramatică a accentului, asociat până nu demult dimensiunii militare
convenţionale. Astfel, deşi teatrele clasice de război ori operaţiuni şi-au păstrat importanţa, această
dimensiune nu mai este unica relevantă. Categoriile de riscuri şi ameninţări s-au diversificat foarte
mult, pe lângă cele convenţionale înregistrându-se o serie de ameninţări noi şi riscuri de tip
asimetric.
Cultura de securitate este rezultatul interacţiunilor sociale care au loc în grupuri,
organizaţii, comunităţi preocupate de aspectele securităţii sociale, ale unor procese de învăţare şi
acumulare de cunoştinţe, în acord cu nevoile umane de protecţie, siguranţă, adăpost. Cultura de
securitate este adaptivă, se dezvoltă în raport cu evoluţia societăţii şi este transmisă între generaţii
prin diferite forme de comunicare scrisă şi orală, precum şi prin practici de susţinere a valorilor
securitare.
Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, elaborat de către Administraţia prezidenţială
şi aprobat prin Hotărârea CSAT nr. 128 din 10 decembrie 2015, defineşte cultura de securitate ca
fiind „totalitatea valorilor, normelor, atitudinilor sau acţiunilor care determină înţelegerea şi
asimilarea la nivelul societăţii a conceptului de securitate şi a celor derivate (securitate naţională,
securitate internaţională, securitate colectivă, insecuritate, politică de securitate etc.)
În accepţiunea lui C. Gray, cultura de securitate „se referă la acele tipare mentale, tradiţii şi
moduri preferate de acţiune transmise social, care sunt mai mult sau mai puţin specifice unei
comunităţi de securitate plasate într-un anumit areal geografic”. Iar după A. Latham, cultura de
securitate presupune „un set de idei cu rezonanţă, cristalizate în urma unei lungi experienţe istorice
şi care sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa comună sau în judecata comună”

3
 Informarea privind problematica securităţii
Descrierea şi înţelegerea conceptelor din domeniul securităţii presupune procese de
informare şi învăţare continuă, adaptate dinamicii ridicate a schimbărilor din mediile de securitate
locale, regionale şi globale. Cantitatea şi mai ales calitatea informaţiilor şi cunoştinţelor acumulate
depind de timpul alocat studiului, dar şi de acurateţea surselor de informare. Contextul actual al
diseminării de informaţii în mass-media, în social media în special, atrage drept consecinţă directă
faptul că responsabilitatea informării a fost într-o mare măsură transferată de la furnizorii de
informaţii spre utilizatorii de informaţii, care pot controla şi pot personaliza informaţiile pe care le
accesează, perspectivele pe care le adoptă asupra evenimentelor şi care pot selecta sursele de
informare pe care le preferă. În acest context, responsabilitatea individuală privind procesul de
informare este în creştere, ceea ce aduce beneficii, dar şi numeroase riscuri. Informaţiile disponibile
în social media sunt dificil de controlat din punct de vedere al surselor şi al veridicităţii datelor, se
propagă extrem de rapid şi pot fi ajustate intereselor deja determinate de către furnizori ca fiind
specifice fiecărui consumator de informaţii.

Surse de informare
Mediile de promovare a culturii de securitate sunt reprezentate de diferite canale de
comunicare prin intermediul cărora sunt transmise mesaje specifice. Printre aceste canale, cele mai
importante sunt presa scrisă, radioul, televiziunea, presa online, reţelele de socializare, paginile web
dedicate. Vom prezenta în continuare detalii referitoare la câteva alternative de informare pentru a
avea o imagine de ansamblu asupra surselor de informare pe care persoanele interesate le au la
dispoziţie. Sunt menţionate cu predilecţie acele surse de informare de unde se pot culege informaţii
cu privire la cultura de securitate.
Presa scrisă cuprinde ziare şi reviste cu profil general sau de specialitate, în cazul celor din
urmă calitatea informaţiei transmise fiind în general mai ridicată. Dacă ziarele au o mai mare
flexibilitate geografică (jurnale locale, regionale, naţionale), revistele se pot adapta mai uşor
cerinţelor demografice (vârstă, gen, educaţie, interese etc.)
Radioul reprezintă un mediu de promovare cu o arie de acoperire mare, având capacitatea de
transmitere/retransmitere foarte rapidă a mesajelor. Tematica abordată include programe generaliste
şi programe tematice (de nişă), emisiuni informative, social-culturale, educative, religioase,
muzicale etc.
 Televiziunea, ca mediu de promovare, are avantajul transmiterii cu viteză a mesajelor către
întreaga populaţie. Recepţia acestor mesaje depinde de acoperirea geografică a emisiei şi de
disponibilitatea audienţei. Tematica abordată de către titularii de licenţe audiovizuale de televiziune
este foarte diversă: ştiri şi actualitate, business, educaţie şi spiritualitate creştină, social, spiritual,
medical, film, universitar-educaţional, sport, divertisment, informaţii pentru clienţi etc.
Deşi numărul de posturi de televiziune care emit live sau/şi online este relativ mare, emisiunile
tematice dedicate exclusiv problematicii securităţii sunt extrem de reduse.

5
 1.2Laturile și funcțiile culturii de securitate

Laturile culturii de securitate

Cultura de securitate, evidenţiază mai multe laturi ale acestui concept care se desfăşoară pe
mai multe planuri, astfel:
− latura cognitivă (cunoştinţe dobândite direct sau prin transmitere educaţională din
domeniul securităţii, interpretări ale conceptului de securitate),
− latura afectivă sau emoţională (percepţii, disponibilităţi afective, sentimente care determină
atitudini individuale şi de grup)
− latura evaluativă (aprecieri ale nivelului şi calităţii securităţii furnizate),
− latura istorică (experienţe, procese, evoluţii, tradiţii, cutume, practici),
− latura operaţională (tipare acţionale, modurile de acţiune predilecte, proceduri stipulate).

Funcțiile culturii de securitate

În cadrul societăţii, cultura de securitate are câteva funcţiuni importante. În primul rând,
aceasta defineşte identitatea de grup, a unei comunităţi, a unei societăţi, şi asigură un fundament al
solidarităţii sociale în jurul unor obiective comune care inspiră devotament, loialitate, coeziune,
apartenenţă, patriotism. De asemenea, cultura de securitate asigură elementele de referinţă necesare
proiectării structurii sociale a securităţii şi dezvoltării capabilităţilor specifice şi defineşte tipare,
modele, norme de comportament şi de atitudine în domeniul securităţii. Prin subscrierea culturii de
securitate conceptului mai larg al culturii, se poate vorbi şi despre patrimoniu cultural, definit ca
fiind „o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor care au rezultat de-a
lungul timpului din interacţiunea factorilor umani cu cei naturali”.
Astfel, prin similitudine, putem vorbi şi despre patrimoniul culturii de securitate care include
patrimoniul material imobil (infrastructuri speciale strategice şi operaţionale, infrastructuri critice,
infrastructuri administrative), patrimoniul material mobil (tezaure artistice, tezaure tehnice, tezaure
artizanale etc.) şi patrimoniul imaterial (credinţe, valori, norme, ritualuri, simboluri, atitudini,
practici, forme de exprimare verbală etc.).
 2.1 Promovarea culturii de securitate
Promovarea culturii de securitate cuprinde un ansamblu de activităţi de comunicare publică
şi strategică, de comunicare de influenţare şi diverse manifestări şi evenimente promoţionale care
vizează informarea, stimularea interesului, educarea precum şi schimbarea atitudinii şi a
comportamentelor unor grupuri ţintă (persoane fizice sau juridice) în ceea ce priveşte problematica
securităţii.
Comunicarea publică şi strategică presupune existenţa unui schimb de informaţii (mesaje)
între actori publici, prin intermediul unor canale şi al unor procese specifice. În promovarea culturii
de securitate, actorii pot fi entităţi individuale sau colective cu atribuţii în acest domeniu, care
planifică, iniţiază şi susţin procese de comunicare formală (prin linii ierarhice, acte normative,
dispoziţii etc.) sau entităţi cu preocupări în domeniu, care participă şi sprijină acţiunile actorilor
formali prin acţiuni şi activităţi informale, stabilind reţele sociale autonome de sprijin.
Comunicarea strategică poate viza, printre altele, existenţa unor problemede securitate şi
identificarea unor alternative de răspuns, crearea unei imagini pozitive a instituţiilor cu
responsabilităţi în domeniul securităţii, sporirea încrederii în acţiunile acestora. Conştientizarea
publică poate avea ca scop, spre exemplu, transmiterea de informaţii şi cunoştinţe privind aplicarea
unor norme, reguli sau proceduri specifice care contribuie la formarea culturii de securitate.
Mesajele culturii de securitate au obiective specifice şi distincte, concrete, concepute astfel încât să
asigure succesul promovării, să fie bine structurate în scopul transmiteriiunor idei capabile să atragă
atenţia publicului ţintă.
Comunicarea de influenţare presupune transmiterea unor conţinuturi informative
intenţionate, cu scopul de a modifica, de a transforma opiniile, atitudinile şi comportamentele unor
categorii de public vizate. Influenţarea vizată în promovarea culturii de securitate este una de tip
educaţional şi se realizează prin activităţi de conştientizare, prin conferinţe, colocvii, seminarii şi
dezbateri, prin editarea de publicaţii speciale, crearea şi difuzarea de produse media etc. Toate
acestea urmăresc realizarea şi consolidarea unor cunoştinţe şi atitudini în rândul actorilor sociali
(instituţii şi organizaţii din domeniul securităţii), al instituţiilormediatice, precum şi al publicului
larg. Prin difuzarea unor informaţii obiective, oportune şi corecte, comunicarea de influenţare
contribuie la creşterea rezilienţei prin contracararea şi neutralizarea consecinţelor unor informaţii
negative, inclusiv prin crearea unei imagini dezirabile pentru cultura de securitate şi pentru
instituţiile care o promovează.

7
 Astfel de structuri responsabile de comunicare se regăsesc la nivelul central al Ministerului
Apărării Naţionale - Direcţia Informare şi Relaţii Publice, Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia
Informare şi Relaţii Publice, cât şi la nivelul structurilor din subordinea acestor ministere: Birourile
de Informare şi Relaţii Publice ale Statelor Majore ale Categoriilor de Forţe ale Armatei; la Poliţie;
Centrul de Informare şi Relaţii Publice, Serviciul Informare, Relaţii Publice; Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă - Serviciul Informare şi Relaţii Publice.
Manifestările şi evenimentele promoţionale, ca formă de comunicare unidirecţională, pot
contribui la informarea şi conştientizarea publică privind problematica securităţii. Chiar dacă aceste
genuri de activităţi se adresează unui public ţintă relativ restrâns, prin retransmiterea lor de către
mijloacele de comunicare în masă numărul receptorilor poate fi mult mai mare decât cel estimat
iniţial. Acţiunile de promovare vizează prezentarea de noi concepte, viziuni, strategii, publicaţii
strategice şi stabilirea de contacte instituţionale sau personale în domeniul securităţii prin
participarea la expoziţii, conferinţe internaţionale, târguri etc.
2.1Modalităţi de promovare a culturii de securitate
Dezvoltarea culturii de securitate se realizează prin diverse modalităţi care vizează
stimularea interesului personal şi organizaţional, cooperarea instituţională şi cu societatea civilă,
adaptarea programelor de învăţământ, stimularea activităţilor editoriale şi publicistice. Cea mai bună
modalitate de dezvoltare a culturii de securitate indicată de aproape toţi respondenţii (80,3%) o
reprezintă integrarea în instituţiile de învăţământ a educaţiei pentru securitate. Organizarea de
cursuri, conferinţe, simpozioane şi seminarii, întâlniri, colocvii, mese rotunde, tabere, excursii, sunt
exemple de activităţi curriculare şi extra-curriculare care pot facilita transferul de informaţii şi
cunoştinţe de securitate în rândul copiilor şi adolescenţilor. De altfel, elevii (62,5%) studenţii
(71,1%) sunt grupurile ţintă considerate ca fiind cele mai importante pentru participanţii la această
sondajul de opinie. Datorită faptului că mass-media, mai precis presa online, este considerată o sursă
importantă de informare personală privind problematica securităţii (graficul 2), respondenţii
plasează pe locul doi în topul modalităţilor eficiente de a facilita dezvoltarea culturii de securitate
informarea publicului prin intermediul mass-media, care poate avea o arie mai largă de acoperire.
Acţiunile de promovare a culturii de securitate vizează o serie de obiective specifice, care
sunt duse la îndeplinire de structuri de informare publică sau de alte organizaţii active în domeniu.
Întregul efort de promovare se adresează unor grupuri ţintă şi cuprinde metode, tehnici, strategii
adaptate obiectivelor stabilite,ţinând cont de eventuale obstacole.
 2.2 Obiective
Obiectivele activităţii de promovare a culturii de securitate vizează atât informarea privind
problematica securităţii, cât şi formarea, determinarea şi practica susţinută a unor atitudini şi
comportamente din partea categoriilor de public vizate. Întrucât cultura, în general, reprezintă
rezultatul celei mai ample şi celei mai importante influenţări la care este supus fiecare membru al
societăţii, obiectivele promovării culturii de securitate vizează comunicarea şi asimilarea acelor idei,
valori, simboluri sociale, transmise de la o generaţie la alta şi care conduc la realizarea şi menţinerea
unui mediu social sigur.
Mai mult de două treimi dintre respondenţi (69,7%) indică conştientizarea cetăţenilor privind
riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii ca obiectiv principal în promovarea
culturii de securitate. Urmează în ordinea importanţei acordate, obiectivele privind asigurarea unui
bagaj minim de cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind conceptul de securitate (62,5%) şi
dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a înţelege riscurile, provocările şi ameninţările la adresa
securităţii (58,6%). Circa o treime dintre respondenţi consideră că promovarea culturii de securitate
ar trebui să conducă la aplicarea de către cetăţeni a normelor, regulilor, procedurilor standard de

9
acţiune din domeniul securităţii (35,5%) sau la adaptarea comportamentului individual, de grup,
precum şi al întregii societăţi la condiţiile specifice privind securitatea (30,9%).

2.3 Structuri organizaţionale

Acţiunile de promovare a culturii de securitate pot fi iniţiate de instituţii ale statului cu
atribuţii în domeniu, instituţii de învăţământ, organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale
active în domeniu.
Organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea
naţională este asigurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Un rol important în promovarea culturii de securitate îl are învăţământul universitar militar
prin programele de formare (licenţă, master) şi dezvoltare profesională.
Organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale active în domeniul securităţii şi apărării
sunt instituţii de cercetare şi analiză a politicilor publice care pun la dispoziţia publicului larg, în
limbaj adecvat şi accesibil, evaluări, rezultate de cercetare ştiinţifică, concluzii şi recomandări pe
diverse teme de interes naţional sau internaţional şi a decidenţilor, în vederea fundamentării
politicilor şi deciziilor de interes public. Aceste instituţii servesc interesului public, se manifestă ca
voci independente şi creează punţi de comunicare şi colaborare între mediul academic şi decidenţi,
între autorităţile de stat centrale şi locale şi societatea civilă, contribuie la consolidarea unei societăţi
deschise, pluraliste prin crearea de forumuri de dezbateri publice, diseminarea informaţiilor în
format tipărit, digital, audio-video.

2.4 Grupuri ţintă

Activităţile de promovare a culturii de securitate vizează diverse grupuri de persoane fizice
sau juridice diferenţiate pe domenii de activitate sau în funcţie de poziţia ierarhică în cadrul
administraţiei publice, centrale sau locale. Prin intermediul grupurilor ţintă se urmăreşte realizarea
unor schimbări de atitudini şi comportamente ale populaţiei în raport cu problematica securităţii.
În opinia respondenţilor, activităţile de promovare a culturii de securitate ar trebui să vizeze
preponderent studenţii (71,1%), publicul larg (66,4%) şi elevii (62,5%) şi mai puţin personalul cu
atribuţii în domeniul securităţii (38,8%), autorităţile de stat centrale (27,6%) sau locale (27%).
Aceste rezultate coroborate cu cele de la întrebarea anterioară confirmă faptul că, din perspectiva
respondenţilor, sistemul de securitate şi apărare este cel care deţine informaţiile cu privire la cultura
de securitate, este autoritatea în această privinţă şi ar trebui să disemineze aceste cunoştinţe şi valori
către publicul larg. Este de asemenea important de reţinut faptul că studenţii se consideră a fi grupul
ţintă principal al promovării culturii de securitate, ceea ce poate fi interpretat prin faptul că la acest
nivel şi la nivelul elevilor este resimţită o nevoie manifestă de promovare mai puternică a culturii de
securitate pentru a se deprinde şi pentru a internaliza dimensiunile culturii de securitate de către cei
care vor modela societatea în viitor.

2.5 Bariere
Eficienţa acţiunilor de promovare a culturii de securitate depinde de notorietatea
iniţiatorului, de prestigiul de care acesta se bucură în rândul publicului ţintă, de încrederea pe care
acesta i-o acordă. În acelaşi timp, succesul promovării este dependent şi de realizarea mesajelor
transmise (obiective, structură, extindere, concizie, adecvare, frecvenţa transmiterii etc.), de alegerea
canalelor de comunicare potrivite şi de calitatea răspunsului audienţei la recepţionarea informaţiilor
transmise. Principalul obstacol în promovarea culturii de securitate perceput de larga majoritate a
respondenţilor (65,1%) îl constituie lipsa de interes a publicului ţintă. Această barieră de recepţie
poate fi explicată prin tendinţa oamenilor de a recepta numai acele informaţii cu care s-au obişnuit
sau prin tendinţa de a ignora informaţiile care sunt în dezacord cu ceea ce cunosc, după cum am
explicat şi anterior. Acest rezultat este confirmat şi de Edelman Trust Barometer care notează că
50% dintre cei intervievaţi sunt neinteresaţi de ştiri şi nu consultă ştiri în mod regulat.

11
 Concluzie
Pornind de la premisa că securitatea este un bun al tuturor, se impune un efort concertat, prin
intensificarea cooperării şi a interconectării, dar şi prin crearea unor canale eficiente de comunicare,
cu rezultate relevante atât în plan intern, cât şi extern.
În plan naţional, strategiile de securitate indică un efort comun ce implică atât instituţiile
militare, cât şi pe cele civile, şi, nu în ultimul rând, responsabilizarea cetăţeanului. Este nevoie de o
cultură puternică de securitate, promovată în mod susţinut în rândul populaţiei şi a decidenţilor
politici, concomitent cu o creştere exponenţială a transparenţei la nivelul instituţiilor abilitate să
asigure realizarea securităţii naţionale, 
Cultura de securitate poate fi definită drept suma cunoștințelor și a informațiilor referitoare la
valorile și necesitățile naționale de securitate, a căror cunoaștere atrage dezvoltarea și promovarea
unor comportamente necesare apărării individuale sau statale în fața pericolelor interne sau externe.
Pentru apărarea securității, fie ea națională sau globală, este nevoie și de o puternică popularizare a
culturii de securitate.
 Bibliografie
1. Promovarea culturii de securitate -Bucureşti: Top Form,2018, 50 pagini.
2. https://intelligence.sri.ro/awareness-cultura-de-securitate-zece-detalii/
3. https://intelligence.sri.ro/cultura-de-securitate-surse-si-resurse/

13