APROB

Comandant companie interimar 1 transmisiuni (NOD 1 mobil)

lt.maj. Gheorghe OSOIANU
„___”_____________________________________________2021

PLAN - CONSPECT

TEMA: Noțiuni generale ale sistemelor hardware.

LOCUL DE DESFĂŞURARE: clasa de ședințe.

DURATA: 50 min.

METODA DIDACTICĂ: expunere, explicare.

ASIGURAREA MATERIALĂ: Plan-conspect.

BIBLIOGRAFIE: internet.
Nr. Timpul Indicaţii
Întrebări instructive şi esenţa conţinutului
d /o min metodice
1 2 3 4

I PARTEA INTRODUCTIVĂ 5
- Primesc raportul; min
- Verific prezenţa şi pregătirea efectivului de ocupaţie;
- Anunţ tema şi scopul şedinţei;
- Verific cunoştinţele însuşite anterior.

Structura sistemelor de calcul

II 40
Sistemele de operare sunt colectii de programe existente pe sistemele
min
de calcul . Prin urmare, inainte de a prezenta primele lucruri generale despre
sistemele de operare, vom trece in revista cateva concepte fundamentale ale
sistemelor de calcul care faciliteaza prezentarea structurii sistemelor de operare si
a functiilor acestora.
Pentru inceput, sa vedem care sunt elementele de baza ale unui sistem de
calcul.
Un sistem de calcul (calculatorul) este o structura destinata prelucrarii
informatiei. El este alcatuit din resurse fizice (procesoare, memorie centrala,
dispozitive de intarre/iesire etc.), resurse logice (sistem de operare, programe
utilitare, aplicatii etc.) si resurse informationale (date organizate eficient si
stocate pe diverse suporturi de memorie secundara etc.) care coopereaza pentru
satisfacerea cerintelor utilizatorilor privind introducerea, memorarea (stocarea),
prelucrarea, transmisia (spre un alt sistem de calcul), precum si regasirea
informatiilor.
Resursele fizice constituie partea de echipament a sistemului de calcul
numita si hardware, iar totalitatea resurselor logice se numeste software.
Componentele functionale enumerate mai sus, structurate pe nivele care
interactioneaza prin interfete bine definite (figura 1.1.1).

Fig.1.1.1 Componentele functionale ale sistemului de calcul

Sistemul hardware constituie nivelul inferior al sistemului de calcul,
construit pe baza unor componente electronice, magnetice, optice, mecanice etc.,
a caror complexitate depinde de tehnologia de fabricatie.
Al doilea nivel este o extensie a nivelului hardware, dar si un subnivel al
sistemului software. Acest nivel este numit firmware si cuprinde fie
microprogramele, in cazul sistemelor de calcul ce pot sa simuleze alte sisteme de
calcul, fie programele de control pentru diferite componente ale sistemului de
calcul. Prin microprogramare se pot proiecta sisteme de calcul programabile
direct in limbaje de nivel inalt.
Nivelul urmator este reprezentat de sistemul de operare si alte instrumente
pentru utilizarea functiilor oferite de straturile anterioare elaborate conform unor
cerinte, criterii si obiective stabilite la proiectarea sistemului de calcul.
Procesorul (este inclus aici si microprocesorul) efectueaza prelucrarea care
are loc in sistemul de calcul prin executarea unui program si dirijeaza activitatea
celorlaltor echipamente. 
Unitatea centrala de prelucrare (procesorul) este alcatuita din una sau
mai multe unitati aritmetico-logice, un set de registre (memorie rapida) ce
pastreaza temporar datele precum si o unitate de comanda.
Unitatea aritmetico-logica (UAL) prelucreaza datele executand operatii
aritmetice si logice (adunare, scadere, SI, SAU, SAU EXCLUSIV,
complementare, incrementare, decrementare, deplasare dreapta, deplasare
stanga). Cele mai importante registre ale unui procesor sunt: registrul acumulator,
registrul numarator de adrese al programului, registrul indicator de conditii,
registrul de instructiuni, registrul de adresare a memoriei si registrul de
intrare/iesire.
Unitatea de comanda furnizeaza semnalele de control care activeaza
componentele procesorului asigurand citirea, interpretarea si executarea
instructiunilor. Acesta contine circuite pentru generarea semnalelor de control,
registrul si decodificatorul de instructiuni si sistemul de intreruperi.
Performantele procesorului pot fi exprimate prin: 
 durata ciclului masinii,
 lungimea cuvantului,
 repertoriul de instructiuni,
 numarul adreselor dintr-o instructiune,
 durata executarii instructiunilor,
 caracteristicile sistemului de intreruperi etc.
Durata ciclului masinii reprezinta intervalul de timp in care se
efectueaza un transfer intre doua registre ale unitatii centrale de prelucrare. 
Lungimea cuvantului poate fi de 8 biti, 16 biti, 32 biti sau 64 biti in
functie de tipul procesorului. 
Durata executarii instructiunilor reprezinta timpul necesar desfasurarii
fazei de citire-interpretare si a fazei de executie pentru o instructiune.
Stocarea informatiilor in sistemul de calcul se realizeaza prin intermediul
memoriei. In functie de locul ocupat, distingem memoria centrala (numita si
memoria principala sau interna) si memoria secundara (numita si auxiliara sau
externa). In memoria centrala sunt pastrate programele si datele utilizate de
acestea in timpul executiei lor de catre procesor. Memoria secundara pastreaza
cantitati mari de date si programe folosite frecvent si reincarcabile rapid in
memoria centrala.
Memoria unui sistem de calcul este caracterizata prin atribute precum: 
 capacitate,
 timp de acces,
 cost,
 mod de accesare a informatiei stocate etc.
Capacitatea memoriei este definita prin numarul de informatie
disponibile pentru stocarea informatiei. In general, capacitatea memoriei se
exprima in KB, MB sau GB (1 GB = 1024 MB, 1 MB = 1024 KB, 1KB = 1024
octeti).
Zonele de memorie (interna sau externa) pot fi localizate prin intermediul
adresei. Prima locatie a memoriei centrale are adresa 0 (zero). Daca unitatea de
informatie este octetul, atunci adresa 10(scrisa zecimal) reprezinta locatia
unsprezecea.
Timpul de acces exprima durata intervalului in care poate fi obtinuta
informatia stocata in memorie.
In functie de natura accesului la informatia ce o inmagazineaza, memoria
centrala a unui calculator poate fi cu acces numai in citire si respectiv, cu acces
in scriere si citire. Memoria de tip “citeste numai” (ROM) se mai numeste
si memorie permanenta, deoarece programele inscrise in ea sunt fixate odata
pentru totdeauna. In general in aceasta memorie este depozitat firmware-ul.
Memoria ce permite acces de tip “citire-scriere” se mai numeste memorie cu
acces aleator (RAM).
Memoria centrala poate fi impartita in mai multe categorii, in functie de
posibilitatea de utilizare sau destinatie acesteia. De exemplu, memoria RAM a
unui calculator personal compatibil IBM, prezentata in figura 1.1.2, este impartita
in:
 zona de memorie cu adrese de la zero la 640 KB, recunoscuta in
mod curent de sistemul de operare MS-DOS si denumita memorie
conventionala;
 zona de memorie cu adrese de la 640 KB la 1 MB, numita
si memorie superioara;
 zona ce corespunde cu spatiul adresabil peste 1 MB, numita
si memorie extinsa;
  memorie expandata sau memorie paginata, ce difera de tipurile
anterioare, dar acopera partial sau total memoria extinsa disponibila. Pentru
adresare se utilizeaza tehnica paginarii.

Totalitatea echipamentelor unui sistem de calcul diferite de unitatea

centrala si memoria interna formeaza multimea echipamentelor periferice. Din
aceasta categorie fac parte unitatile de memorie externa, echipamentele de
intrare, echipamentele de iesire si echipamentele de intrare/iesire.
Una din cele mai importante unitati de memorare externa este unitatea de
disc. Memorarea informatiei pe disc urmeaza acelasi principiu fizic cu cel utilizat
in inregistrarea casetelor si benzilor audio-video. Deosebirea principala intre cele
doua sisteme de memorare este datorata naturii semnalului de inregistrare folosit:
analogic, in cazul audio-video si numeric, in cazul discurilor sistemelor de calcul.
Din punct de vedere fizic, o unitate de disc are compunere unul sau mai
multe planate (sau discuri), fie platan cu una doua suprafete de inregistrare, atatea
capete de citire/scriere cate suprafete de inregistrare exista, un brat ce permite
accesul de la exterior spre centrul platanului al capetelor de citire/scriere, motoare
pentru rotirea platanelor si deplasarea bratului, precum si un set de circuite
specializate (numit cuptor sau adaptor) pentru comanda intregului mecanism.

III PARTEA FINALĂ 5

- Răspund la întrebările apărute pe parcursul şedinţei; min
- Verific cum au însuşit materialul dat;
- Pun sarcina pentru pregătirea individuală;
- Anunţ literatura.

CONDUCĂTORUL ŞEDINŢEI :________________________________________________