DEZVOLTAREA CONDUITELOR PROSOCIALE LA PREȘCOLARI

ÎN CADRUL OPȚIONALULUI EDUCAȚIE PRIN FOLCLOR

1
 Cuprins:

INTRODUCERE.............................................................................................................................4

CAPITOLUL 1. COMPORTAMENTE PROSOCIALE................................................................5

1.1 Aspecte generale privind comportamentele prosociale.........................................................5

1.2 Tipuri de comportamente prosociale......................................................................................7

1.3 Teorii și modele ale comportamentelor prosociale..............................................................10

1.3.1. Teoria altruismului.......................................................................................................10

1.3.2. Teoria reciprocității......................................................................................................12

1.3.3. Modelul de comportament prosocial al lui Batson.......................................................13

1.3.4. Teoria dezvoltării prosociale........................................................................................14

1.4 Factori care influențează comportamentele prosociale........................................................16

CAPITOLUL 2. DEZVOLTAREA COMPORTAMENTELOR PROSOCIALE ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR...............................................................................................20

2.1 Dezvoltarea cognitivă la preșcolari și interacțiunea socială................................................20

2.2 Dezvoltarea abilităților socioemoționale la preșcolari.........................................................23

2.3 Formarea și dezvoltarea comportamentelor prosociale la preșcolari...................................26

CAPITOLUL 3. ROLUL OPȚIONALULUI ÎN DEZVOLTAREA COMPORTAMENTELOR

PROSOCIALE...............................................................................................................................32

3.1 Importanța opționalului în vederea dezvoltării comportamentelor prosociale....................32

3.2 Opțional de educație prin folclor.........................................................................................32

CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI, METODE, MIJLOACE DE DEZVOLTARE A

COMPORTAMENTELOR PROSOCIALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR...................33

4.1 Aspecte teoretice privind domeniile DLC, DOS, DEC, DȘ, DPM......................................33

4.2 Metode și mijloace utilizate în planificarea opționalului.....................................................33

2
CAPITOLUL 5. CERCETARE.....................................................................................................34

5.1 Delimitarea problemei de cercetare.....................................................................................34

5.2 Scopul cercetării...................................................................................................................34

5.3 Ipoteza cercetării..................................................................................................................34

5.4 Obiectivele cercetării...........................................................................................................34

5.5 Metodele cercetării...............................................................................................................34

5.6 Eșantionul cercetării.............................................................................................................34

5.7 Organizarea și desfășurarea cercetării..................................................................................34

5.8 Concluzii și recomandări.....................................................................................................34

CONCLUZII..................................................................................................................................35

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................36

ANEXE.....................................................................................................................................................38

3
INTRODUCERE

4
CAPITOLUL 1. COMPORTAMENTE PROSOCIALE

1.1 Aspecte generale privind comportamentele prosociale

Fiind o componentă a vieții sociale, comunicarea este un fenomen social, prin însăși
natura ei, fiind definitorie în ceea ce privește crearea de relații sociale, care stau la baza realizării
structurilor organizaționale ale societății. Cu alte cuvinte, orice interacțiune socială, are la bază
comunicarea, iar caracteristicile acesteia depind de natura interacțiunilor dintre indivizi. Procesul
de comunicare, conține o serie de semnificații care sunt construite, modificate și apoi redefinite
de aceste interacțiuni umane cu conținut simbolistic. Shannon (1952) consideră comunicarea, o
transmitere a unui mesaj dintr-un loc în altul, iar acest proces de comunicare se bazează pe
stabilirea unor relații între un emițător și un destinatar. „Comunicăm de asemenea pentru a lega
relații, pentru a împărtăși emoții și sentimente, pentru a influența pe cineva, pentru a ne întări
identitatea, identitatea noastră sau a altora… sau pentru a face să treacă timpul” (Marc, 2010, p.
82).

În accepțiunea lui Gilles Amando și André Guittet (2007), grupul familial din care facem
parte, clasa de la școală, echipa sportivă în care activăm sau grupul de lucru sunt ansambluri
umane cu care, pe parcursul vieții noastre, intrăm în contact și interacționăm în mod repetat.
Dacă ne referim la comunicarea din interiorul grupurilor restrânse, aceasta, „constituie, în acest
caz, activitatea de bază, confruntându-se cu dificultăți variate care au la bază cauze complexe,
dar totodată creând satisfacții și prilejuind noi descoperiri” (Amando, Guittet, 2007, p. 9).
Potrivit autorilor, în grupurile umane se produce tot ceea ce este mai bun, dar și tot ceea ce este
mai rău: pe de-o parte cooperare, autonomie și creație, pe de altă parte, sectarism și alienare.

Spre deosebire de perceperea unui obiect, perceperea celui de lângă noi este mult mai
complexă, datorită faptului că individul are o varietate de însușiri și mai ales, pentru că cel
perceput, este la rândul său, un subiect cunoscător și conștient de sine și implicit de actul
percepției. Imaginea noastră despre celălalt, corespunde foarte puțin realității, pentru că persoana
celuilalt nu poate fi cunoscută în sine, ci pentru sine. Indivizii precum și instituțiile se află într-o
situație de comunicare permanentă, astfel că „imaginea este vectorul imediat după care vom fi

5
judecați, după care vor fi estimate valorile personale, calitatea unui produs, imaginea unei
intreprinderi, credibilitatea individului” (Vartan, 1999, p. 11).

Astfel, comportamentul social se formează „printr-un ansamblu de metode, norme, reguli,

îndatoriri, obligații conduite și drepturi. În mod firesc, omul respectă unele și încalcă altele,
deoarece nici un individ nu este capabil să se conformeze pe deplin întregului ansamblu impus
de societate”(Condor, Găman,Teodorescu, 2017, p.196). Fiecare individ are rolul său în viață și
pentru acest rol el are o perioadă pregătitoare în care trebuie să-și însușească comportamentele
necesare rolului, cu drepturi și îndatoriri specifice. Potrivit lui Grosu (2000), viața este aceea care
îi determină pe oameni să acționeze împreună cu alți oameni, să interacționeze din punct de
vedere social, influențându-se în mod reciproc. În funcție de obiectivul interacțiunii, orice
individ este pus în situația de a adopta o anumită strategie comportamentală care să releve
aspectele favorabile, și una care să mascheze aspectele defavorabile, creând o impresie.

Termenul de comportament prosocial a fost introdus pentru prima dată de către

psihologul american C. Daniel Batson în 1970 iar de-a lungul anilor, studiile și cercetările din
domeniul psihologiei sociale și al științelor comportamentale au continuat să exploreze și să
dezvolte conceptul de comportament prosocial, contribuind la înțelegerea mai profundă a
motivațiilor și impactului acestui tip de comportament în societate. Comportamentul prosocial
reprezintă acțiuni și comportamente intenționate să ajute, sprijine sau să ofere beneficii altor
persoane sau grupuri sociale. Aceste acțiuni sunt motivate de empatie, altruism, dorința de a
ajuta sau de respect față de normele și valorile sociale.

Comportamentul prosocial se referă la acțiunile pe care societatea le consideră dezirabile

și pe care face tot posibilul să le încurajeze încă din perioada micii copilării. În accepțiunea lui
Harwood, Miller și Vasta (2010, p. 661) au fost supuse studiului trei forme ale comportamentului
prosocial: „ajutorarea (care include alinarea și îngrijirea), împărțirea cu alții și soluționarea
conflictelor (Eisenberg și Fabes, 1998)”. Aceștia afirmă că există acea convingere unanimă că la
baza comportamentului prosocial stau: capacitatea de-a empatiza și compasiunea.

Studiile din domeniul psihologiei sociale și al științelor comportamentale au avut un rol

crucial în înțelegerea mai profundă a motivațiilor care stau la baza comportamentului prosocial și

6
a impactului acestuia în societate. Unele dintre cercetările și descoperirile semnificative au
evidențiat faptul că:

 comportamentul prosocial poate fi motivat de empatie, care implică capacitatea de a simți

și de a înțelege stările emoționale ale altora și de a reacționa în mod corespunzător pentru
a le ameliora. Alte motivații pot include altruismul, dorința de a-și îmbunătăți imaginea
socială, normele sociale și valorile culturale.
 implicarea în acțiuni prosociale poate avea efecte pozitive asupra stării de bine și a
sănătății mentale a individului. Oamenii care se implică în comportamente prosociale pot
experimenta o creștere a nivelului de fericire și de satisfacție personală.
 participarea activă în acțiuni prosociale poate consolida legăturile sociale și poate întări
încrederea și colaborarea în cadrul grupurilor și comunităților.
 mediul social și cultural pot influența comportamentul prosocial. Anumite contexte,
precum normele sociale care încurajează comportamentul prosocial sau resursele
disponibile, pot avea un impact semnificativ asupra frecvenței și tipurilor de
comportamente prosociale exprimate de indivizi.
 modul în care copiii învață și dezvoltă comportamente prosociale în timp, subliniind
importanța educației, modelării comportamentului și a intervențiilor pentru a promova
aceste comportamente încă de la o vârstă fragedă.

În ansamblu, cercetările și studiile continue din domeniul psihologiei sociale și al

științelor comportamentale au ajutat la dezvoltarea unei înțelegeri mai cuprinzătoare a
importanței comportamentului prosocial în societate, contribuind la promovarea unei culturi a
cooperării, empatiei și sprijinului reciproc.

1.2 Tipuri de comportamente prosociale

Comportamentele prosociale sunt acțiuni voluntare și intenționate ale unei persoane care
au ca scop să ajute, să sprijine sau să îmbunătățească starea de bine a altor persoane sau a
societății în ansamblu. Aceste comportamente sunt fundamentale pentru construirea unor relații
interpersonale sănătoase, dezvoltarea comunităților și întărirea coeziunii sociale. Prosocialitatea
nu este doar un act spontan de bunătate, ci este un fenomen complex, influențat de factori interni
și externi, cu un impact semnificativ asupra societății. Aspectele generale ale comportamentelor
prosociale sunt:

7
  Motivația și empatia. Comportamentele prosociale sunt adesea motivate de empatie,
adică de capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și nevoile celorlalți. Persoanele cu
niveluri ridicate de empatie sunt mai predispuse să ofere ajutor și sprijin atunci când
ceilalți au nevoie.
 Actele de generozitate. Un comportament prosocial comun este generozitatea, care poate
fi exprimată prin donații de bani, bunuri materiale sau timp pentru a ajuta organizații
caritabile sau persoane aflate în dificultate.
 Voluntariatul și implicare socială. Oamenii pot alege să se implice în activități de
voluntariat pentru a contribui la comunitatea lor și pentru a rezolva diverse probleme
sociale. Aceste activități pot include servicii în aziluri, implicare în proiecte de mediu,
educație sau asistență medicală.
 Ajutorul și sprijinul interpersonal. Comportamentele prosociale pot fi manifestate în
cadrul relațiilor interpersonale, prin acordarea de ajutor și sprijin emoțional celorlalți,
atunci când trec prin momente dificile sau au nevoie de îndrumare.
 Acțiunile de protecție a mediului înconjurător. Comportamentele prosociale pot fi extinse
și la protejarea mediului înconjurător, cum ar fi reciclarea, economisirea energiei,
reducerea poluării și susținerea practicilor de viață durabilă.
 Actele de voluntariat în situații de urgență. Oamenii pot manifesta comportamente
prosociale în situații de urgență sau dezastre naturale, ajutându-se reciproc, oferindu-și
adăpost, hrană sau asistență medicală.
 Modelarea comportamentului prosocial. Comportamentele prosociale pot fi cultivate și
încurajate prin modelarea acestora în cadrul familiei, școlii sau comunității. Când copiii și
tinerii sunt expuși la modele prosociale, este mai probabil să dezvolte aceste
comportamente și să le integreze în propriul lor comportament.
 Impactul asupra bunăstării sociale. Comportamentele prosociale au un impact pozitiv
asupra bunăstării sociale. Ele contribuie la crearea unei societăți mai unite, mai
cooperante și mai echitabile.

În viziunea lui Robin Harwood, Scott A. Miller și Ross Vasta (2010, p. 668),
determinanții comportamentului prosocial sunt factorii biologici, factorii cognitivi și emoționali,
factorii socioculturali „având legătură cu socializarea în familie, în comunitate și în modul de
viață”. Potrivit lui Mihăilescu (2003, p. 84), socializarea se definește ca un proces de interacțiune

8
socială, datorită căreia un individ acumulează cunoștințe, valori, atitudini și comportamente
pentru a putea fi participant activ în viața socială. Autorul consideră, de asemenea, că organismul
biologic al individului, prin socializare se transformă într-o ființă socială capabilă să acționeze
împreună cu ceilalți din jur.

Socializarea unui individ se realizează succesiv și este condiționată de mai mulți factori
care interacționează între ei și care conduc la dezvoltare personală, de creștere și de formare a
personalității. Socializarea coincide cu procesul educatiei, în cea mai mare parte, însă sfera ei de
cuprindere este mai vastă, atât din punct de vedere al aspectului conținutului cât și în ceeea ce
privește obiectivele sale. Ea începe încă din copilărie, odată cu exersarea primelor interacțiuni și
experiențe sociale (socializare primară) și continuă de-a lungul vieții, odată cu dobândirea de
statusuri și roluri succesive (socializare continuă).

Din perspectiva lui Constantin Cucoș (2014, p.101), învățarea atitudinilor și valorilor
generale „se va relativiza și la specificul domeniului de manifestare a acestora. În procesul
formării valorilor morale- de pildă- se va respecta o anumită gradație, cerută de particularitățile
de vârstă”. Moralizarea unei ființe cade în sarcina educației dintotdeauna, având ca obiective
formarea unei conștiințe morale, precum și formarea unei conduite morale. Astfel,
comportamentul moral care este baza unui comportament prosocial, constă în anumite „acțiuni și
manifestări psihice cu conținut normativ- axiologic care se formează în raporturile cu ceilalți
oameni” (Frăsineanu, 2003, p. 368). Autorul precizează faptul că comportamentul moral nu este
altceva decât o obiectivare a conștiinței morale care cuprinde: valori, norme, noțiuni, convingeri
și judecăți morale, în fapte și acțiuni.

Deși comportamentul prosocial are la bază un fundament biologic, un rol deloc neglijabil
îl au și factorii cognitivi și emoționali. Potrivit lui Ioan Neacșu, interacțiunea socială, care se
construiește în special pe diada școală-familie, are o puternică influență asupra dezvoltării
cognitive a copilului. Interacțiunea cu membrii familiei, cu colegii, îl fac pe copil să învețe
diverse „modele de relaționare, de ascultare și răspuns social, învață roluri, tehnici de
comunicare, învață cum se iau decizii, își formează structuri și rețele noționale consistente asupra
valorilor sociale și psihomorale” (Neacșu, 2010, p. 98). De asemenea, dezvoltarea emoțională
este un subdomeniu al dezvoltării socio- emoționale, prin care se urmărește dezvoltarea sinelui, a
autocontrolului și a expresivității emoționale.

9
 În accepțiunea lui C. Stamenovski (2011, p. 42), competențele specifice domeniului
emoțional se pot căpăta atunci când copilul este în stare să-și exprime și să-și înțeleagă emoțiile
proprii, de la cele primare reprezentate de: bucurie, frică, mânie, la cele mai complexe constituite
din: mândrie, rușine, vină. Potrivit autoarei, copilul învață prin diverse activități și prin
interacțiunile cu ceilalți să-și cunoască emoțiile, învață cum să le recunoască și mai ales modul în
care acestea pot fi exprimate. „Experiențele emoționale puternice se pot petrece într-o secundă și
pot avea o influență extraordinar de mare. Puterea emoțiilor te va ajuta să identifici acele
evenimente care ți-au definit viața și, în plus, te va ajuta să fii mai bine pregătit pentru
gestionarea situațiilor viitoare” (Morissette, 2017, p. 15).

La vârsta preșcolară, copiii sunt în măsură să achiziționeze 80% din abilitățile care le vor
fi de folos mai târziu la vârsta adultă. Astfel că abilitățile sociale și emoționale permit nu numai
copiilor ci și adulților, o adaptare mai ușoară la diferite condiții sau contexte de viață. Potrivit lui
Blair (2002), în perioada preșcolară, abilitățile emoționale susțin dezvoltarea cognitivă precum și
adaptarea școlară, datorită contribuției abilităților sociale dezvoltate. Fiecare din experiențele
trăite influențează modul în care relaționezi cu cei din jur. Liliana Stan (2016, p. 294) afirmă
faptul că din punct de vedere social, bărbații care nu își exprimă deloc emoțiile sau și le exprimă
moderat, sunt considerați mai competenți, în timp ce femeile care abordează același tip de
comportament emoțional sunt considerate reci și necompetente.

1.3 Teorii și modele ale comportamentelor prosociale

1.3.1. Teoria altruismului

Teoria altruismului este o teorie din domeniul psihologiei sociale care explorează
motivațiile și explicațiile comportamentelor prosociale, în special comportamentul de ajutorare
dezinteresată față de ceilalți. Altruismul se referă la acțiuni intenționate și voluntare de ajutor sau
sprijin față de altă persoană, fără să avem un interes personal direct în schimb. „Explicațiile
evoluționiste pornesc de la ideea conform căreia comportamentele altruiste sunt cele de pe urma
cărora beneficiază altcineva, dar care nu-i oferă nici un avantaj limpede individului ce le
manifestă- și poate chiar îl costă ceva” (Harwood, Scott, Vasta, 2010, p. 668).

Există mai multe perspective și teorii care încearcă să explice motivul altruismului. Iată
câteva dintre ele:

10
 Altruismul reciproc (Reciprocal Altruism): Această teorie, dezvoltată de biologul Robert
Trivers (1971), sugerează că altruismul poate fi motivat de dorința de a primi ajutor în schimb în
viitor. Cu alte cuvinte, oamenii pot manifesta comportamente prosociale pentru că există o
așteptare că și ei vor beneficia de sprijin din partea celorlalți în momentul în care au nevoie.
Robin Harwood, Scott A. Miller și Ross Vasta (2010, p. 669) consideră că altruismul nu se
transmite doar prin gene și că poate fi moștenit în familie, ci acest act poate fi îndreptat și spre
alte persoane care nu fac parte din familie, fiind chiar și străini. Astfel, în acest caz, avem de-a
face cu un altruism reciproc explicat de către autori, astfel: „oamenii sunt programați genetic să
fie de ajutor deoarece (1) aceasta crește probabilitatea ca într-o bună zi să primească și ei ajutor
de la persoana pe care au sprijinit-o sau de la un alt membru altruist al grupului, […], (2) ajutând
pe altcineva din grupul lor social, se asigură că gene similare cu ale lor vor fi transmise mai
departe în cadrul speciei (Trivers, 1971, 1983)”.

Egoismul empatic (Empathy-Altruism Hypothesis): Această teorie, dezvoltată de C.

Daniel Batson, afirmă că altruismul poate fi rezultatul empatiei pe care o simțim față de ceilalți.
Atunci când ne punem în locul celor care au nevoie de ajutor și simțim emoțiile și nevoile lor,
suntem motivați să venim în ajutorul lor, chiar dacă acest lucru poate implica eforturi sau
sacrificii personale.

Altruismul biologic (Kin Selection): Această teorie susține că altruismul poate fi explicat
dintr-o perspectivă evoluționistă prin care avem tendința de a ajuta membri apropiați ai familiei
sau ai grupului nostru social, deoarece aceasta poate spori șansele de supraviețuire a genelor
noastre comune. „O persoană își poate transmite genele fie reproducându-se, fie crescând șansele
de reproducere a cuiva cu care are gene identice sau similare, adică ale unei rude” (Harwood,
Scott, Vasta, 2010, p. 669).

Altruismul social (Social Altruism): Această teorie subliniază rolul normelor și valorilor
sociale în promovarea comportamentelor prosociale. Oamenii pot adopta comportamente
altruiste deoarece acestea sunt încurajate și recompensate într-o anumită cultură sau comunitate.
Este important să menționăm că uneori altruismul poate fi combinat cu motive egoiste. De
exemplu, un individ poate să vină în ajutorul altora pentru a-și îmbunătăți propria imagine sau
pentru a evita să se simtă vinovat.

11
 În opinia lui Septimiu Chelcea (1996, p. 439), altruismul „nu constituie decât o subspecie
de comportament prosocial, care trebuie înțeles ca fiind acel comportament intenționat, realizat
în afara obligațiilor profesionale și orientat spre susținerea, conservarea și promovarea valorilor
sociale”. Definit astfel, termenul de comportament prosocial cunoaște o mai mare extensie,
cuprinzând mai multe fenomene precum: ajutorarea semenilor, apărarea proprietățiii, jertfa de
sine pentru dreptate, pentru independența patriei. Totuși, poziția centrală în sistemul prosocial
este ocupată de ajutorarea, protejarea și sprijinirea dezvoltării celorlalți, omul fiind considerat
astfel, valoarea socială supremă.

1.3.2. Teoria reciprocității

Teoria reciprocității este o teorie importantă în domeniul psihologiei sociale, care explică
modul în care interacțiunile sociale sunt influențate de reciprocitatea comportamentală. Această
teorie susține că oamenii au tendința să răsplătească acțiunile pozitive cu acțiuni pozitive și să
returneze favorurile pe care le primesc de la alții. „Pe baza analizei cost- beneficiu, ne îndoim că
persoanele socializate în sensul normei sociale a reciprocității vor dezvolta comportamente
prosociale când actul ostil este mai puternic în comparație cu binefacerea anterioară” (Chelcea,
1996, p. 442).

Este un principiu fundamental al interacțiunilor sociale și poate fi observat în diverse

culturi și contexte sociale.

Principalele aspecte ale teoriei reciprocității sunt:

1. Reciprocitatea ca normă socială: În multe culturi, reciprocitatea este o normă socială

bine stabilită. Oamenii sunt învățați să fie recunoscători pentru ajutorul primit și să ofere
ajutor în schimb atunci când au oportunitatea. Aceasta ajută la menținerea coeziunii
sociale și la construirea relațiilor interpersonale pozitive. „Daca cineva este indispus și
este centrat numai pe propriile probleme, va sări mai greu in ajutorul altei persoane, față
de un om care în acel moment nu experimentează o asemenea stare negativă” (Timofte, p.
19).

2. Efectul de reciprocitate: Atunci când cineva ne face o favoare sau ne oferă ajutor, ne
simțim obligați să răsplătim acea favor, chiar dacă nu există o promisiune explicită sau un

12
 acord în acest sens. Acest efect de reciprocitate poate fi puternic și poate duce la
perpetuarea unui ciclu de comportamente prosociale într-un grup sau într-o comunitate.

3. Reciprocitatea în relații de colaborare: Reciprocitatea joacă un rol crucial în stabilirea și

menținerea relațiilor de colaborare. Atunci când oamenii se simt tratați cu bunăvoință și
primesc sprijin din partea celorlalți, sunt mai predispuși să colaboreze și să contribuie la
bunăstarea comună.

4. Reciprocitatea în negocieri: Conceptul de reciprocitate este utilizat și în domeniul

negocierilor și al influenței sociale. Atunci când o persoană începe prin a face o concesie
sau un gest pozitiv față de ceilalți, aceștia sunt mai dispuși să facă același lucru în
schimb, ceea ce poate duce la rezultate benefice pentru ambele părți implicate.

5. Limitări și exploatare: Cu toate că reciprocitatea poate crea un mediu de cooperare și

susținere reciprocă, există și riscul ca unele persoane să exploateze acest principiu pentru
a obține avantaje personale, fără să ofere nimic în schimb.

Teoria reciprocității are implicații semnificative în înțelegerea interacțiunilor sociale și a

comportamentului prosocial. Înțelegerea acestui principiu ne ajută să înțelegem de ce oamenii
sunt motivați să ofere ajutor și să sprijine pe ceilalți, precum și cum putem construi relații sociale
mai sănătoase și mai armonioase în societate. Septimiu Chelcea (1996) afirmă faptul că, atât
reflecțiile filozofice, cât și îndemnurile morale au o valoare deosebită, dar cel mai important
lucru este dacă persoanele țin cont de acestea. Din această perspectivă, reiese (pe baza
observațiilor verificate) că norma reciprocității a fost mai puțin testată în experimentele
psihosociologice.

1.3.3. Modelul de comportament prosocial al lui Batson

Modelul de comportament prosocial al lui C. Daniel Batson, cunoscut sub numele de
„Empathy-Altruism Hypothesis" (Hipoteza Egoismului Empatic), explorează motivațiile care stau
la baza comportamentului prosocial și se concentrează pe rolul empatiei în generarea
altruismului. Această teorie sugerează că există două tipuri de motivații care pot determina
comportamentul prosocial: egoismul și altruismul. „Ipoteza empatie-altruism sugerează că atunci
când întâlnim o persoană ce necesită ajutor, ajungem să experimentăm empatia ne punem în

13
situația acelei persoane și astfel, îi înțelegem mai bine problemele, nevoile, trăirile ceea ce ne
motiveaza în acordarea ajutorului”(Timofte, p. 20).

Conform modelului de comportament prosocial al lui Batson:

 Egoismul se referă la faptul că, atunci când oamenii se confruntă cu ocazia de a ajuta pe
cineva în nevoie, pot fi motivați de egoism, adică de dorința de a obține beneficii
personale sau de a evita consecințe negative. De exemplu, un individ poate oferi ajutor
pentru a-și îmbunătăți imaginea în ochii altora, pentru a evita să se simtă vinovat sau
pentru a obține răsplată sau recunoștință. În accepțiunea lui Harwood, Scott, Vasta (2010,
p. 668), „oamenii care se comportă în mod egoist și se gândesc în primul rând la ei ar
avea mai multe șanse să supraviețuiască și să își perpetueze genele”. Numită paradoxul
altruismului, dilema aceasta a fost dezbătută încă din perioada lui Charles Darwin.
 Altruismul. Batson sugerează că altruismul poate fi, de asemenea, o motivație în
comportamentul prosocial. Altruismul se referă la dorința de a ajuta pe cineva fără a avea
un interes personal direct sau a obține ceva în schimb. În acest caz, ajutorul este oferit din
pură empatie și dorința de a îmbunătăți starea sau bunăstarea altora. „Oamenii care au
manifestat niveluri neobișnuit de înalte de altruism tind să afirme că au învățat de la
părinții lor și de la alți adulți valorile grijii, generozității și respectului față de viața
oamenilor în totalitatea sa (Oliner și Oliner, 1988 apud Harwood, Scott, Vasta, 2010, p.
672).

Empatia joacă un rol important în diferențierea între cele două motivații și poate influența
felul în care oamenii reacționează și acționează în situații de ajutorare. Modelul lui Batson a adus
o contribuție semnificativă în înțelegerea motivațiilor prosociale și în identificarea influențelor
empatiei în generarea altruismului. Această teorie a fost și continuă să fie susținută de cercetările
din domeniul psihologiei sociale și ajută la dezvoltarea unor abordări mai profunde și mai precise
în studierea comportamentului prosocial.

1.3.4. Teoria dezvoltării prosociale

Teoria dezvoltării prosociale explorează modul în care comportamentul prosocial se
dezvoltă de-a lungul timpului în rândul indivizilor, începând de la copilărie și continuând pe
parcursul vieții. Această teorie se concentrează pe factorii care influențează dezvoltarea

14
prosocială și etapele prin care trec indivizii în dezvoltarea comportamentelor pozitive și
prosociale. „Comportamentul prosocial desemnează o categorie foarte vastă de comportamente și
se referă la acte valorizate pozitiv de societate. Comportamentele prosociale au consecințe
sociale pozitive și contribuie la binele fizic și psihologic al altor persoane. Această categorie
include: ajutorarea, altruismul, intervenția trecătorului, atracția interpersonală, prietenia,
caritatea, cooperarea, sacrificiul, simpatia, încrederea, etc.” (Boncu Ș., 2017, p. 165).

Există mai multe modele și teorii ale dezvoltării prosociale, iar unul dintre cele mai
cunoscute și influente este modelul propus de Nancy Eisenberg, intitulat „Modelul dezvoltării
prosociale a copilului" (The Child Prosocial Development Model). Modelul ei pune accent pe
dezvoltarea unor comportamente prosociale precum ajutorul, îngrijirea, cooperarea și
manifestarea de empatie față de ceilalți. Potrivit modelului, dezvoltarea prosocială la copii poate
fi influențată de mai mulți factori, printre care se numără: factorii biologici, factorii socio-
emoționali, factorii de mediu și factorii educaționali. Acest model urmărește dezvoltarea
prosocială în copilărie și adolescență și evidențiază patru stadii principale:

Stadiul preșcolar (3-6 ani): În această etapă, copiii încep să manifeste comportamente
prosociale, dar acestea pot fi influențate de un sentiment de obligație și nu întotdeauna de un
adevărat sentiment de empatie sau dorință de a ajuta. În general, comportamentele prosociale
sunt mai frecvente în interacțiunile cu membrii familiei sau prietenii apropiați. „În primii ani
înainte ca copiii să dezvolte multe valori clar definite și interiorizate, emoțiile legate de empatie,
cum ar fi simpatia, sunt deosebit de susceptibile de a motiva comportamente prosociale altruiste”
(Eisenberg et.al., 2006).

Stadiul școlar (7-11 ani): În această etapă, copiii încep să dezvolte o înțelegere mai
profundă a perspectivelor și emoțiilor altora. Empatia devine mai complexă și mai dezvoltată,
ceea ce îi face pe copii să fie mai motivați să vină în ajutorul altora în situații de nevoie.

Adolescența (12-18 ani): În această etapă, prosocialitatea poate fi influențată de dorința

de a se integra și de a se conforma cu grupurile sociale din care fac parte adolescenții.
Socializarea joacă un rol important în modelarea comportamentelor prosociale și în dezvoltarea
unor atitudini pozitive față de ajutorarea celorlalți.

15
 Vârsta adultă: Comportamentele prosociale continuă să se dezvolte și să evolueze pe
măsură ce indivizii intră în vârsta adultă. Experiențele de viață, responsabilitățile și relațiile
interpersonale au un impact semnificativ asupra modului în care adulții manifestă prosocialitatea
în diferite contexte. „Modelele noastre de cunoaștere, de acțiune, imaginea proprie despre ceea
ce este bine și ceea ce este rău ne orientează comportamentul spre protejarea și promovarea
valorilor sociale, spre conformare în raport cu normele și valorile societății în care trăim sau,
dimpotrivă, în sens antisocial” (Chelcea, 2008, p. 240).

Este important să menționăm că dezvoltarea prosocială poate fi influențată de o varietate

de factori, inclusiv de mediul familial, educație, modele sociale, norme culturale și interacțiunile
sociale.Înțelegerea etapelor și influențelor dezvoltării prosociale ne ajută să dezvoltăm intervenții
eficiente și programe de educare pentru a încuraja prosocialitatea în rândul copiilor și
adolescenților și pentru a sprijini dezvoltarea unei societăți mai empatice și cooperante.

Acţiunile prosociale, precum împărtăşirea resurselor, sprijinirea celor în nevoie, oferirea

ajutorului sau voluntariatul, contribuie la crearea unui mediu social bazat pe compasiune şi
solidaritate. Oamenii au tendința de a acorda ajutor reciproc în procesul socializării, iar ideea că
„prietenul la nevoie se cunoaște" este una comună și larg acceptată în societate. Când oamenii
răspund unii altora cu generozitate şi empatie, se formează conexiuni puternice şi încredere în
comunitate. Pentru a menţine un comportament prosocial şi a contribui la buna funcţionare a
societăţii, este esenţial ca indivizii să fie conştienţi de importanţa acestor acţiuni şi de implicaţiile
lor pozitive asupra celorlalţi şi asupra comunităţii în ansamblu. Educaţia şi promovarea valorilor
precum altruismul, respectul, încrederea şi responsabilitatea socială pot juca un rol semnificativ
în dezvoltarea unui comportament prosocial.

1.4 Factori care influențează comportamentele prosociale

Omul este, în mod intrinsec, o fiinţă socială şi trăieşte în colectivitate. În acest context,
relaţia sa cu ceilalţi oameni devine esenţială pentru supravieţuire şi progres. Fiind
interdependenţi, avem nevoie de sprijinul şi colaborarea semenilor noştri pentru a ne îndeplini
nevoile şi aspiraţiile. Comportamentul prosocial, adică acţiunile şi comportamentul pozitiv şi
altruist, joacă un rol crucial în menţinerea şi dezvoltarea unei societăţi sănătoase şi armonioase.
Comportamentele prosociale pot fi influențate de o varietate de factori, atât la nivel individual,
cât și la nivel social și cultural. „Un rol important în declanșarea comportamentelor prosociale îl

16
joacă simpatia față de persoana în cauză. Aceasta modifică percepția controlabilității factorilor
cauzali. Simpatia este cauza pentru care acordăm, cu precădere, ajutor persoanelor care seamănă
cu noi, care au trăsături de personalitate similare cu ale noastre” (Chelcea, 1996, p. 448). Factorii
cei mai cunoscuți sunt:

 Empatia. Capacitatea de a simți și înțelege emoțiile și perspectivele altor persoane este un

factor esențial în generarea comportamentelor prosociale. R. Harwood, S. A Muller și R.
Vasta (2010, p. 661), definesc empatia ca fiind „capacitatea de a resimți indirect starea
emoțională ori situația altcuiva- în esență, a simți ceea ce simte celălalt”. Cu cât o
persoană este mai empatică, cu atât este mai dispusă să vină în ajutorul celor din jur.
 Altruismul genetic. Unele cercetări sugerează că există o predispoziție genetică către
altruism, în special față de membrii apropiați ai familiei, datorită beneficiilor
evoluționiste ale sprijinirii membrilor grupului familial. Dezvoltarea unor valori profunde
precum altruismul necesită timp şi consecvenţă. Prin susţinerea, încurajarea şi
comportarea delicată a celor din jur, putem contribui semnificativ la formarea unor adulţi
cu o grijă autentică şi implicare faţă de ceilalţi şi faţă de comunitatea din care fac parte.
 Normele sociale. Normele sociale sunt regulile și valorile acceptate într-o comunitate și
pot influența comportamentele prosociale. Ele pot defini ce comportamente sunt
considerate adecvate şi pozitive şi care sunt dezaprobate sau nedorite. De exemplu, o
normă socială ar putea fi aceea că oamenii ar trebui să ofere ajutor celor în nevoie sau să
manifeste compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţă. Dacă prosocialitatea este încurajată și
recompensată într-o anumită cultură sau grup social, oamenii vor fi mai predispuși să
adopte astfel de comportamente.
 Conformitatea socială. Oamenii tind să se conformeze comportamentului celor din jur.
Dacă observă că alții adoptă comportamente prosociale, vor fi mai tentați să facă același
lucru. Oamenii au tendinţa de a se inspira şi de a imita comportamentele pe care le văd la
alţii, mai ales atunci când aceste comportamente sunt prezentate ca fiind pozitive şi
apreciate în cadrul comunităţii. Acest efect poate fi observat în diverse contexte, inclusiv
în educaţie, în familie sau la locul de muncă.
 Reciprocitatea. Conceptul de reciprocitate sugerează că oamenii se simt obligați să
răsplătească favorurile primite. Atunci când cineva primește ajutor sau sprijin, este mai

17
 probabil să vină în ajutorul acelui individ în viitor. Această normă socială a reciprocității
poate fi observată în diverse culturi și societăți din întreaga lume. Adesea, oamenii se
simt datori să răspundă la gesturile pozitive ale celorlalți, în special atunci când primesc
ceva în mod neașteptat.
 Auto-imaginea și identitatea socială. Comportamentele prosociale pot fi influențate de
felul în care o persoană își percepe imaginea de sine și identitatea socială. Dacă o
persoană are o imagine de sine pozitivă, se simte mai încrezătoare și mai capabilă să
ofere ajutor și să se implice în comportamente prosociale. O persoană care se simte
valoroasă și respectată are mai multă încredere în capacitatea sa de a fi de ajutor altora și
de a face o diferență pozitivă în viața lor. Identitatea socială se referă la modul în care o
persoană se identifică cu anumite grupuri sociale și își construiește identitatea pe baza
apartenenței la aceste grupuri. Oamenii pot simți un sentiment de responsabilitate și
conectare cu membrii grupului lor, ceea ce poate motiva comportamente prosociale către
ceilalți membri ai grupului. În același timp, identitatea socială poate juca un rol important
în stimularea spiritului de solidaritate și în implicarea în cauze și acțiuni care servesc
intereselor grupului.
 Factori emoționali și starea de spirit. Starea emoțională a unei persoane poate influența
comportamentul prosocial. De exemplu, oamenii pot fi mai dispuși să ofere ajutor atunci
când sunt fericiți sau când simt empatie față de ceilalți.O stare de spirit pozitivă și o
capacitate de a gestiona emoțiile în mod adecvat pot încuraja manifestarea altruismului și
a compasiunii față de ceilalți, în timp ce emoțiile negative pot stimula unele
comportamente prosociale prin manifestarea compasiunii și a ajutorului în situații
dificile. Recompensele emoționale pozitive și negative, în opinia lui Septimiu Chelcea,
„incită la acțiune în favoarea celorlalți. Îi ajutăm mai mult pe prieteni, pentru că
recompensa emoțională obținută de la ei ni se pare mai mare” (Chelcea, 2008, p. 234);
 Experiențele anterioare de prosocialitate. Experiențele anterioare de prosocialitate pot
influența comportamentele viitoare prin învățare, întărire, dezvoltarea abilităților
prosociale și conștientizarea impactului pozitiv. Oamenii care au avut experiențe pozitive
cu comportamente prosociale pot fi mai predispuși să le repete în viitor, deoarece au
dobândit un sentiment de satisfacție și recompensă din aceste acțiuni.

18
  Efectele observării. Atunci când oamenii sunt martori la comportamente prosociale sau la
acte de generozitate, pot fi influențați să adopte aceleași comportamente, datorită
efectului de modelare și învățare socială.Observarea comportamentelor prosociale poate
fi un proces de învățare socială prin care indivizii își dezvoltă abilități și strategii de
manifestare a prosocialității. „Observare unor persoane care acordă ajutor altora sau care
se implică în acțiuni de voluntariat mărește probabilitatea de a face și noi la fel” (Chelcea,
2008, p. 231). Oamenii pot învăța prin observație cum să ofere sprijin, cum să exprime
compasiune și cum să acționeze într-un mod altruist.
 Contextul social și cultural. Factori precum normele culturale, structura socială și
constrângerile contextuale pot juca un rol important în determinarea comportamentelor
prosociale într-o anumită comunitate sau societate. Potrivit lui „Granet (1970),
competența în acordarea ajutorului crește dacă suntem familiarizați cu mediul natural și
social în care se desfășoară acțiunea (Chelcea, 2008, P. 234). Culturile care pun un accent
puternic pe comunitate și colectivitate pot promova comportamente prosociale, întrucât
oamenii pot fi motivați să se implice activ pentru binele comunității în ansamblu. Unele
culturi pot pune un accent mai mare pe altruism, iertare și generozitate, în timp ce altele
pot pune un accent mai mare pe autonomie și individualism.

Conform lui R. Granet (1970), competența în ceea ce privește acordarea unui ajutor,
crește atunci când suntem familiarizați cu mediul natural și social în care se petrece acțiunea, iar
recompensele emoționale (pozitive sau negative), conduc spre acțiune în favoarea celorlalți.

19
 CAPITOLUL 2. DEZVOLTAREA COMPORTAMENTELOR PROSOCIALE ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

2.1 Dezvoltarea cognitivă la preșcolari și interacțiunea socială

În domeniul educației timpurii, se pune un accent deosebit pe dezvoltarea globală a

copilului. Din primele zile de viață, acordăm o atenție specială dezvoltării fizice, psihologice și
educaționale a copilului. Este esențial să le oferim oportunități pentru o dezvoltare armonioasă,
să le formăm competențe și să le dezvoltăm aptitudini și deprinderi, astfel încât să se dezvolte pe
plan cognitiv și socio-emoțional. Prioritatea în formarea preșcolarului este să-l pregătim pentru a
deveni un adult adaptat în societate. Activitățile desfășurate în grădiniță ar trebui să fie variate și
interactive, cu accent pus pe învățarea centrată pe copil și pe luarea în considerare a
particularităților de vârstă și individuale ale copiilor. Educația timpurie are ca scop și
promovarea sănătății copiilor și dezvoltarea lor socio-emoțională, iar aceste aspecte se integrează
armonios, contribuind la dezvoltarea globală a copilului.

Psihologii susțin că personalitatea este cea care desemnează însușirile psihice globale ce
ies în evidență în cadrul raportului care se stabilește între individ și societate, sau altfel spus,
conceptul de personalitate ,,integrează toate celelalte procese, stări, fenomene și însușiri psihice
ale ființei umane și este, totodată, o rezultantă dinamică a tuturor acestora” (Potolea, 2008, p.
108). Astfel că, în perioada preșcolară, dinamica personalității decurge neuniform, ea depinzând
de mai mulți factori și în special de gradul în care sunt dezvoltate cele trei categorii de procese:
cognitive, afective și reglative. Aceste trei procese interdependente fac ca activitățile
preșcolarilor să aibă o unicitate specifică, contribuind în același timp la dezvoltarea personalității
lor, la formarea competențelor de cunoaștere și învățare.

Factorii determinanți în procesul de socializare a copilului includ familia, grădinița,

școala, instituțiile sociale, economice, politice și mass-media. Toți acești factori influențează
dezvoltarea personalității copilului, ajutându-l să asimileze diverse reguli și norme morale, care
au rolul de a reglementa relațiile dintre oameni. Judecata morală se referă la aprecierea unui fapt
sau o a unei acțiuni morale, având un caracter valoric, care în opinia lui Kohlberg, aceasta se

20
deosebește de alte „tipuri de judecăți, cum ar fi cele estetice, prin faptul că tinde a fi universală,
se constituie și se bazează pe fundamente obiective, impersonale, ideale” (Thomas, Michel apud
Bonchiș, 2006, p, 312).

Unul dintre scopurile principale ale Teoriei Noilor Educații lansată de ONU este să
dezvolte competențele cognitive la copii, pregătindu-i pentru școală prin formarea atitudinilor și
competențelor necesare. „Abilitățile cele mai importante pe care trebuie să le aibă un copil la
intrarea în școală, sunt: abilitatea de a-și comunica verbal nevoile sale psihologice, dorințele și
gândurile și abilitatea de-a aborda noile activități cu entuziasm și curiozitate” (Bonchiș, 2011, p.
109). Acest proces a fost demonstrat în domeniul psihopedagogiei ca având un caracter continuu,
începând în copilărie și progresând pe toată durata vieții, având influențe semnificative asupra
personalității individului. De asemenea, acest proces contribuie direct la socializarea persoanei și
la dezvoltarea competențelor de cunoaștere și a atitudinilor.

„Termenul cognitiv derivă din latinescul cognosco-ere care înseamnă a cunoaște, a

reflecta activ și complex realitatea înconjurătoare cu stări ale propriului Eu” (Doron și Parot apud
Bonchiș, 2006, p 95). Prin termenul cognitiv care desemnează trei semnificații sau sensuri, se
înțelege de fapt, orice proces de prelucrare sau de tratare a unei informații, mai ales, pentru cele
care provin din percepție, memorie, gândire, limbaj; din perspectiva științelor cognitive, se face o
trimitere la procesele localizate în „cutia neagră”, în spirit (fiind sinonim cu mental), iar a treia
„semnifică funcțiile psihice superioare, ce implică elaborări complexe, reprezentări, priza de
conștiință ce se opune atât activităților automatizate cât și a celor reglate biologic” (Bonchiș,
2006, p. 95).

Potrivit Annei Birch, termenul cognitiv de referă „la toate acele activități implicate în
achiziția, procesarea, organizarea și utilizarea cunoștințelor [...] toate acele abilități asociate cu
gândirea și cunoașterea” (Birch, 2000, p. 84). Dezvoltarea cognitivă a preșcolarilor este
influențată în mod semnificativ de organizarea unui mediu de învățare captivant, care să
stimuleze energia creativă și emoțiile constructive. Se recunoaște că învățarea în grădiniță se
desfășoară în principal în sala de grupă, iar interacțiunea copiilor cu elemente din mediul
înconjurător, care ar putea oferi experiențe de învățare bogate, este redusă. De aceea este necesar,
ca o parte din activități să se desfășoare pe cât posibil în aer liber, în natură, unde copiii vin în
contact direct cu mediul înconjurător.

21
 Perioada preșcolară marchează o etapă distinctă în viața copilului, caracterizată de
schimbări fundamentale deosebit de semnificative. În această etapă se formează și se
consolidează o serie esențială de trăsături legate exclusiv de personalitatea și psihicul copilului.
La încheierea acestei perioade, importanța dezvoltării efective a activității cognitive devine
evidentă, la fel ca și conturarea tuturor caracteristicilor de personalitate care vor influența
puternic comportamentul și conduita copilului în viitor. Prin îmbogățirea experienței cognitive,
gândirea se dezvoltă și este strâns legată de practică și de dezvoltarea limbajului, care reprezintă
un instrument de lucru esențial. Însușirea cunoștințelor stimulează gândirea, iar noțiunile
asimilate sunt corelate între ele, formându-se astfel un sistem coerent. Acest proces conduce la
apariția unor noi conexiuni între experiența cognitivă directă și personală a copilului și
experiența socială-istorică asimilată, reprezentând o experiență mijlocită indirectă.

Odată angrenat în procesul de socializare încă de mic, copilul începe să asimileze din
mediul social comportamente, reguli, norme și principii acceptate într-o anumită comunitate.
„Dezvoltarea socială a copilului se realizează asemeni celei motorii sau cognitive, subliniindu-se
că unele deprinderi de comportament social apar atât de frecvent, încât s-ar părea că ele nu se
datorează doar influențelor contextului social, ci sunt produsul normal al dezvoltării
sale”(Shirley apud Bonchiș, 2006, p. 311). Atitudinea pozitivă a educatoarei față de preșcolari și
părinți contribuie la stabilirea relațiilor dintre ei, generând un climat de receptivitate față de
nevoile familiei. Această deschidere și receptivitate conduc la dezvoltarea unui respect reciproc
și la încredere în relație. „În concepția părinților, grădinița reprezintă <<mijlocul principal de
educație >>, iar rolul ei în societate este de a forma generațiile viitoare” (Păun, Iucu, 2002, p.17).

Competența de relaționare se bazează, în principal, pe abilitățile comunicative,

cooperarea și interacțiunile interpersonale din cadrul unui grup, încrederea în sine și în ceilalți,
capacitatea de a rezolva probleme, asumarea responsabilității în relațiile interpersonale și
manifestarea empatiei, precum și nevoia de a fi apreciat în contextul social. H. G. Schaffer
evidențiază faptul că „relațiile cu partenerii de aceeași vârstă pot să aibă o influență notabilă
asupra diferitelor forme de comportament” (Schaffer apud Crețu, 2009). Relațiile și
interacțiunile care se stabilesc între preșcolari au un rol determinant în imprimarea unor norme și
valori, care îi pot influența în bine sau în rău, în procesul de formare și cărora cadrul didactic

22
trebuie să le acorde atenție mărită (Halberstadt, Denham ți Dunsmore apud Bonchiș, 2006, p.
311).

2.2 Dezvoltarea abilităților socioemoționale la preșcolari

Debutul vieții sociale a copilului este un moment important, deoarece îl introduce în

lumea interacțiunilor cu ceilalți, inclusiv adulții și copiii de vârste similare. Prin intermediul
acestor interacțiuni, copiii învață să comunice, să coopereze și să dezvolte empatie și înțelegere
față de ceilalți. Interacțiunile sociale joacă un rol crucial în dezvoltarea identității copiilor. Prin
interacțiunea cu ceilalți, copiii învață să-și definească cine sunt și cum se raportează la lumea din
jurul lor. Prin feedback-ul primit de la ceilalți, ei își formează o percepție despre sine și dezvoltă
încrederea în propriile abilități.

Atunci când discutăm despre dezvoltarea afectivă a copilului, ne referim la un stadiu al

dezvoltării psihice umane în care emoțiile apar și se manifestă ca fenomene caracteristice ale
afectivității. Potrivit lui Dorin Nastas (2016), emoțiile copiilor preșcolari se manifestă cu o
frecvență și intensitate mai mare, deoarece ei se află la începutul unui proces în care încep să
învețe cum să înțeleagă emoțiile și, ulterior, să le gestioneze și să le modifice. „Toate emoțiile
trăite de copii sunt reacții situaționale ce îi ajută la o mai bună adaptare în momentele vieții”
(Nastas, 2016, p. 127).

În perioada preșcolarității, copilul se confruntă cu o evoluție psihică generală, iar planul

afectiv al său este caracterizat prin instabilitate și predilecția pentru a fi condus de impulsuri. În
această etapă, emoțiile și reacțiile afective ale copilului pot fluctua intens, fiind adesea
influențate de situații imediate sau de dorințe imediate. În general, copilul mic nu are încă
abilitatea de a-și controla complet emoțiile și de a-și gestiona reacțiile afective în mod matur.
Potrivit lui Morissette (2017, p. 70), copiii „au nevoie de prea mult, așteaptă prea mult, cer prea
mult, simt prea mult. Fiind foarte emotivi, totul este în extrem, în ceea ce îi privește”.

Este perioada în care copilul își poate dezvolta atașamentul față de orice persoană care se
ocupă de îngrijirea lui, dar, în mod special, față de mamă. Construirea unor relații sănătoase,
caracterizate prin atașamente emoționale sigure și durabile, reprezintă una dintre cele mai
importante nevoi umane. Atașamentul reprezintă o modalitate prin care se menține apropierea

23
emoțională față de o persoană apropiată copilului, de obicei, cea în grija căreia se află, iar copilul
simte că este în siguranță lângă aceasta. Modul în care copilul exprimă afecțiunea se formează în
funcție de modelele oferite de părinții săi. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă și dobândește
experiență, conduitele afective devin mai complexe. Cu ajutorul interacțiunilor sociale și a
experiențelor acumulate, el începe să dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor și a reacțiilor
afective. Astfel, în adolescență și în etapele ulterioare, copilul va fi mai în măsură să-și înțeleagă
și să-și regleze emoțiile într-un mod mai adecvat.

De-a lungul perioadei de creștere, copilul va experimenta o dezvoltare progresivă a

inteligenței emoționale, adică abilitatea de a recunoaște, înțelege și exprima emoțiile proprii și
ale celor din jur. Acest proces implică dezvoltarea empatiei și a capacității de a percepe și
înțelege emoțiile altor persoane, facilitând astfel relațiile sociale și comunicarea interumană.
Pentru adaptarea și supraviețuirea cât mai bună a copilului este necesară o pregătire substanțială
cu privire la dezvoltarea socio- emoțională, sarcină ce revine în preșcolaritate, familiei și
educatoarelor. „O dezvoltare armonioasă a comportamentului social- afectiv presupune ca treptat
să imite modelele adulților să aibă siguranță și independență. [...] Datorită vecinătății copiilor din
aceeași grupă se dezvoltă semnificația pozitiv- afectivă, trăită de parteneri, ca o atracție, ca un
proces de dragoste mutuală” (Cojocaru, 2018, p. 25).

Referindu-se la cele mai noi cercetări cu privire la evoluția emoțiilor în primele etape de
vârstă ale copiilor, Ioan Neacșu (2010) remarcă faptul că la vârsta de 5- 7 ani, afectivitatea
copiilor este instabilă și se manifestă printr-o „pendulare” între contactare la rețeaua de
socializare și izolare, dominare și supunere, impulsivitate și (auto)control. Tot în această
perioadă se face simțită organizarea și afirmarea, cu o extensie a imaginii Eului. Nastas (2016)
consideră că toate emoțiile trăite sunt experiențele sinelui. De asemenea, I. Neacșu (2010)
susține, în baza cercetărilor, că perioda aceasta se remarcă și prin prezența momentelor de
conștientizare a lui „trebuie”, prin respectul autorității morale, incipiente capacităților intuitive,
anticipative și nu în ultimul rând, prin apariția proceselor de comunicare socială a emoțiilor.

Potrivit lui Constanța Stamenovski (2011, p.p. 41-42), punctul central în dezvoltarea
emoțională a copilului este evoluția sinelui, adică dezvoltarea percepției și imagini de sine,
incluzând rolurile sociale, nevoile, preferințele și motivațiile care îl caracterizează. Încrederea în
propriile abilități și capacitatea de a-și convinge reușitele reprezintă un aspect esențial al acestei

24
dezvoltări. Independența de care are nevoie și asumarea propriei responsabilități îl ghidează pe
copil pe calea cunoașterii, explorării și, mai târziu, a descoperirilor. Kuhn (1960), a arătat că pe
măsură ce se dezvoltă un copil, „simțul sinelui devine mai puțin orientat somatic și este din ce în
ce mai influențat de factorii sociali” (Birch, 2000, p.233).

Pentru asigurarea unei dezvoltări socio-emoționale sănătoase, este necesar să ne

concentrăm pe câteva aspecte esențiale în demersurile instructiv-educative:

Abilitățile preșcolarului de interacțiune. Copiii trebuie învățați să se comporte adecvat în

diverse situații sociale, să-și exprime opinia, să-și asculte colegii și să colaboreze în activități de
grup. „În grădiniță copilul beneficiază de un cadru social neutru (unde el nu mai este central)
unde învață să aibă simultan mai multe relații (după modelul educatoarei), unde are un grup
constant de copii cu care poate stabili relații personale (fără medierea protectoare a părinților)”
(Farca, 2010, p.278).

Acceptarea și respectarea diversității. Educația ar trebui să încurajeze înțelegerea și

aprecierea diferențelor culturale, sociale și de personalitate, promovând astfel un mediu de
învățare incluziv și prietenos.

Comportamente prosociale. Dezvoltarea empatiei, înțelegerii și ajutorului reciproc ar

trebui să fie susținute și încurajate atât de familie cât și de grădiniță. Prin promovarea
comportamentelor prosociale, copiii vor fi mai înclinați să ofere sprijin și să manifeste bunătate
față de ceilalți.

Gestionarea emoțiilor. Copiii trebuie să fie învățați să-și recunoască și să-și exprime
emoțiile în mod corespunzător, să învețe să se calmeze în situații tensionate și să-și controleze
reacțiile emoționale.

Dezvoltarea conceptului de sine. Prin susținerea unui mediu pozitiv și încurajator, copiii
vor dobândi o percepție sănătoasă despre sine, vor învăța să-și aprecieze calitățile și să-și
înțeleagă punctele tari și punctele slabe. Primii cercetători, cum ar fi Cooley (1902) și Mead
(1934), au scos în evidență influența unor interacțiuni cu cei din jurul nostru asupra dezvoltării
sinelui, confirmată mult mai târziu de Fogel (1993). Prin interacțiuni de acest tip, copiii devin

25
conștienți de judecățile pe care le fac părinții lor cu privire la ei, și anume: „bun”, „sclipitor”,
„rău”, „neascultător”, „foarte feminin”, „un băiat adevărat”.

Aceste aspecte nu ar trebui abordate doar izolat, ci integrate în procesul educativ în mod
constant și coerent. Educația socio-emoțională trebuie să fie un efort continuu care să promoveze
sănătatea mentală, bunăstarea și succesul social al copiilor, pregătindu-i astfel pentru a deveni
adulți echilibrați și înțelegători în societate.

2.3 Formarea și dezvoltarea comportamentelor prosociale la preșcolari

Obiectivul principal al programului cu activitățile zilnice din grădiniță este să faciliteze
socializarea copiilor prin intermediul jocului. Potrivit lui Liliana Stan (2016, p. 94), prin joc,
preșcolarii au ocazia de a interacționa cu alți copii de vârsta lor, de a-și exprima ideile, de a
colabora și de a se confrunta cu opinii diferite, fiind uneori în rol de adversari, iar alteori în rol de
parteneri. Cercetători precum Vîgotsky (1962, 1978), Berk & Winsler (1995) apud Glava, Pocol
& Tătaru (2009), „consideră că etapa preșcolară este momentul în care apar mugurii dezvoltării
capacității copiilor de a reflecta asupra modului în care gândesc și de a planifica, ghida și
monitoriza propriul comportament ” (p. 175).

Potrivit lui Ioan Neacșu (2010), emoțiile sunt niște stări interioare circumstanțiale ale
persoanei, niște stări emoționale cauzale speciale, ipotetice având rol de motivatori ai variației
emoționale. Emoția este implicată funcțional în toate tipurile de învățare umană normală. Astfel,
orice tip de cunoaștere „existențială sau normativă, orice context și construcție culturală pe care
școala sau instituțiile educaționale le realizează sunt mediate și de învățarea afectivă, modelată
emoțional- afectiv, la cel puțin două niveluri: interpersonal și intrapersonal” (Neacșu, 2010, p.
164).

Formarea comportamentelor prosociale la preșcolari reprezintă un proces important în

dezvoltarea lor socială și emoțională. Aceste comportamente prosociale implică acțiuni și
atitudini care sunt benefice pentru ceilalți și pentru comunitate în ansamblu. Putem vorbi, astfel,
de acțiuni, precum:

Modelarea comportamentului prosocial, în care educația și părinții au un rol esențial în

ceea ce privește copiii. Atunci când adulții demonstrează empatie, respect față de ceilalți și se

26
implică în acte de generozitate, copiii sunt mai predispuși să adopte astfel de comportamente și
să le integreze în propriul lor repertoriu comportamental.

Învățarea prin joc. Jocurile de rol și jocurile cooperante sunt un mod distractiv și
interactiv prin care copiii învață să coopereze și să interacționeze pozitiv cu alți copii.
Participând la aceste jocuri, ei învață să împartă, să negocieze și să găsească soluții pentru
situațiile conflictuale, ceea ce îi ajută să dezvolte comportamente prosociale. Potrivit lui Blair
(2002), în perioada preșcolară, abilitățile emoționale susțin dezvoltarea cognitivă precum și
adaptarea școlară, datorită contribuției abilităților sociale dezvoltate.

Încurajarea comunicării și exprimării emoțiilor. Este important ca preșcolarii să se simtă

în largul lor pentru a-și exprima nevoile și emoțiile. Prin stimularea deschisă a comunicării,
copiii învață să-și exprime gândurile și sentimentele, dar și să înțeleagă și să răspundă la emoțiile
altor copii, ceea ce contribuie la dezvoltarea empatiei și a comportamentelor prosociale. Fiecare
din experiențele trăite influențează modul în care relaționezi cu cei din jur. „Experiențele
emoționale puternice se pot petrece într-o secundă și pot avea o influență extraordinar de mare.
Puterea emoțiilor te va ajuta să identifici acele evenimente care ți-au definit viața și, în plus, te va
ajuta să fii mai bine pregătit pentru gestionarea situațiilor viitoare” (Morissette, 2017, p. 15).

Promovarea spiritului de echipă. Activitățile de grup și proiectele comune sunt

oportunități valoroase pentru preșcolari să învețe să lucreze împreună, să colaboreze și să își
ofere sprijin reciproc. În aceste situații, ei învață să aprecieze importanța ajutorului oferit și să
înțeleagă cât de benefic este să lucreze împreună pentru un obiectiv comun. Prin urmare, este
indicat să se pună accent pe comunicarea dintre copii în cadrul grupului, prin activități care
deschid calea spre discuții și explicații, spre argumentări și rezolvări care se fac cel mai bine în
echipă, deschizând calea spre socializare.

Povestiri și povești inspiratoare. Lecturarea unor povești cu mesaje prosociale poate fi o

metodă eficientă de a transmite copiilor valori și comportamente pozitive. Astfel de povești pot
oferi exemple de bunătate, generozitate, înțelegere și toleranță, motivând copiii să adopte astfel
de comportamente în viața lor de zi cu zi. „Copiilor de trei ani le sunt accesibile atât povestirile
realiste, cât și cele fantastice care răspund nevoii lor de cunoaștere și de afectivitate și care le pot
influența comportarea” (Mitu, Antonovici, 2005, p. 31).

27
 Recompensarea comportamentelor prosociale. Prin aprecieri, laude și recompense mici,
copiii sunt încurajați să repete comportamentele prosociale. Este important ca adulții să ofere
feedback pozitiv pentru comportamentele bune, ceea ce consolidează comportamentele dorite în
rândul preșcolarilor.

Abordarea rezolvării conflictelor. Preșcolarii trebuie învățați cum să gestioneze situațiile

de conflict în mod constructiv. Educatoarea și părinții pot ajuta copiii să înțeleagă importanța
comunicării non-violente și să învețe strategii pentru a găsi soluții înțelepte la problemele apărute
în interacțiunile cu ceilalți. Popescu- Neveanu (1980) afirmă faptul că omul, se constituie ca
personalitate „prin modelarea după relaţiile şi comportamentele sociale, prin interiorizarea
acţiunilor şi valorilor [...] în care socialul îşi asumă esenţialitatea în sistemul biopsihosocial, dar
se definitivează şi ca strategie genetică” (Popescu- Neveanu, 1980, p. 153).

Programarea activităților prosociale. Includerea activităților care promovează

cooperarea și interacțiunea pozitivă între copii în programul zilnic al preșcolarilor poate contribui
la dezvoltarea unor comportamente prosociale sănătoase. Jocurile de echipă, activitățile caritabile
sau proiectele comune sunt doar câteva exemple de activități care pot fi planificate în acest scop.

Atenția acordată mediului social. Crearea unui mediu de învățare pozitiv și susținător în
grădiniță sau în familie este esențială pentru dezvoltarea comportamentelor prosociale la copii.
Într-un mediu în care se promovează comunicarea deschisă, respectul și empatia, preșcolarii se
vor simți încurajați să-și dezvolte aceste comportamente.

Implicarea părinților. Colaborarea strânsă între educatoare și părinți este foarte

importantă pentru formarea comportamentelor prosociale la preșcolari. Comunicarea constantă și
coordonarea eforturilor între școală și familie pot crea un cadru coerent pentru dezvoltarea
acestor comportamente într-un mod consecvent și eficient. „Modelul centrat pe familie implică
un statut egal, care se referă la valorizarea și combinarea ideilor celor doi parteneri. Evaluarea
acestui model se focalizează pe punctele tari ale copiilor și familiilor” (Bonchiș, 2011, p. 103).

Prin aplicarea combinată a acestor strategii, copiii vor fi învățați să manifeste

comportamente prosociale, precum empatie, generozitate, cooperare și respect, care vor contribui
la dezvoltarea lor ca indivizi social și emoțional maturi și responsabili.

28
 Dezvoltarea comportamentelor prosociale la preșcolari implică un proces complex și
progresiv care începe încă de la o vârstă fragedă și se continuă pe parcursul dezvoltării lor.
Comportamentele prosociale includ acțiuni și atitudini care sunt benefice pentru ceilalți și care
contribuie la bunăstarea și funcționarea armonioasă a comunității. Există o analiză detaliată a
etapelor și influențelor care contribuie la dezvoltarea comportamentelor prosociale la preșcolari:

Fundamentele dezvoltării prosociale:

 Prin contactul și interacțiunile timpurii cu părinții și alte persoane semnificative,

preșcolarii încep să dezvolte înțelegerea relațiilor sociale și a legăturilor emoționale.
Acest lucru pune bazele pentru dezvoltarea empatiei, înțelegerii reciproce și manifestării
preocupării pentru ceilalți;

 Jocurile și activitățile sociale desfășurate cu alți preșcolari îi ajută pe copii să învețe să

colaboreze, să împartă și să rezolve conflictele într-un mod pozitiv.

Modelarea comportamentului prosocial:

 Comportamentul prosocial al adulților din jurul preșcolarilor (părinți, educatoare, membri

ai familiei etc.) are un impact semnificativ în modelarea comportamentelor prosociale la
copii. Atunci când adulții manifestă empatie, respect și generozitate, copiii sunt mai
predispuși să adopte astfel de comportamente;

 Copiii observă și imită comportamentele pe care le văd la adulți. Prin urmare, adulții
trebuie să fie modele pozitive pentru a promova dezvoltarea prosocială la copii;

Învățarea prin experiență și feedback:

 Experiențele de interacțiune socială și feedback-ul pe care îl primesc de la adulți și de la

alți copii au un impact asupra dezvoltării comportamentelor prosociale la preșcolari;

 Prin recompensarea și aprecierea comportamentelor prosociale, copiii sunt încurajați să le

manifeste mai frecvent. În același timp, feedback-ul constructiv ajută copiii să înțeleagă
consecințele comportamentelor negative și să găsească modalități de a se comporta mai
bine în viitor;

29
 Dezvoltarea empatiei și înțelegerii celorlalți:

 În jurul vârstei de 2-3 ani, copiii încep să dezvolte empatie, capacitatea de a simți și
înțelege emoțiile altor persoane. Prin manifestarea empatiei, copiii învață să ofere sprijin
și să manifeste îngrijire față de cei din jur și în viitor;

 O bună înțelegere a perspectivelor și emoțiilor celorlalți contribuie la dezvoltarea

comportamentelor prosociale, cum ar fi ajutorarea și consolarea celor aflați în dificultate;

Promovarea cooperării și a spiritului de echipă:

 Jocurile de echipă și activitățile de grup în care copiii colaborează și lucrează împreună îi

învață să împartă, să negocieze și să găsească soluții în situații de conflict;

 Prin implicarea în astfel de activități, copiii învață să se bucure de succesul comun și să-și
ofere sprijin reciproc;

Învățarea abilităților de rezolvare a conflictelor:

 Educația și ghidarea copiilor în modul de gestionare a conflictelor sunt esențiale pentru

promovarea comportamentelor prosociale;

 Copiii învață să-și exprime nemulțumirile într-un mod adecvat, să găsească soluții de
compromis și să trateze cu respect și înțelegere punctele de vedere diferite;

Valorile sociale și educația morală:

 În cadrul grădiniței și în familie, se pun bazele pe dezvoltarea valorilor sociale și a

conștiinței morale la copii;

 Prin educație morală, copiii învață despre principii precum respectul, generozitatea,
bunătatea și dreptatea, care stau la baza comportamentelor prosociale;

Recompensarea și susținerea comportamentelor prosociale:

 Încurajarea și recompensarea comportamentelor prosociale prin laude, aprecieri și

recunoaștere pozitivă sporesc probabilitatea ca aceste comportamente să fie repetate și să
devină obișnuite pentru copii.

30
 Îmbunătățirea abilităților de comunicare:

 Dezvoltarea abilităților de comunicare facilitează exprimarea deschisă a gândurilor și

sentimentelor, ceea ce permite copiilor să-și manifeste empatic sprijinul și înțelegerea
față de ceilalți;

Practica și consolidarea în timp:

 Comportamentele prosociale devin mai stabile și mai frecvente pe măsură ce copiii au

ocazia să le practice și să le manifeste în diverse situații sociale;

 Cu cât comportamentele prosociale sunt consolidate în timp, cu atât devin parte

integrantă din personalitatea și comportamentul copiilor pe măsură ce aceștia cresc;

Prin integrarea acestor elemente în mediul de dezvoltare al preșcolarilor și prin sprijinul

oferit de către adulți, copiii pot dezvolta comportamente prosociale sănătoase, care să le permită
să se bucure de relații sociale pozitive și să devină membri responsabili și empatici ai
comunității.

31
 CAPITOLUL 3. ROLUL OPȚIONALULUI ÎN DEZVOLTAREA
COMPORTAMENTELOR PROSOCIALE

3.1 Importanța opționalului în vederea dezvoltării comportamentelor prosociale

3.2 Opțional de educație prin folclor

32
CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI, METODE, MIJLOACE DE DEZVOLTARE A
COMPORTAMENTELOR PROSOCIALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

4.1 Aspecte teoretice privind domeniile DLC, DOS, DEC, DȘ, DPM

4.2 Metode și mijloace utilizate în planificarea opționalului

33
 CAPITOLUL 5. CERCETARE

5.1 Delimitarea problemei de cercetare

5.2 Scopul cercetării

5.3 Ipoteza cercetării

5.4 Obiectivele cercetării

5.5 Metodele cercetării

5.6 Eșantionul cercetării

5.7 Organizarea și desfășurarea cercetării

5.8 Concluzii și recomandări

34
CONCLUZII

35
BIBLIOGRAFIE

 Amado, G. & Guittet, A. (2007). Psihologia comunicării în grupuri Iași: Ed. Polirom.
 Boncu, Șt. (2017) Procese interpersonale. Autodezvăluire, atracție interpersonală și
ajutorare. Ediția a-II-a revăzută. Institutul European
 Bonchiș, E. (coord.). (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Editura
Polirom.
 Chelcea, S (1996). Comportamentul prosocial. În Neculau, A. (coord.) Psihologie
socială. Aspecte contemporane. Iași: Ed. Polirom
 Chelcea, S. coord. (2008). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații. Ed. a II-a revăzută
și adăugită. Iași: Ed. Polirom.
 Condor, M., Găman, N. & Teodorescu, A. Al. (2017). Elemente de psihopedagogie și
psihosociologi. București: Ed.Pro Universitaria
 Frăsineanu, Ec. (2003). Educația morală. În Joița, E. (coord.), Ilie, V.& Vlad, M.
Pedagogie și elemente de psihologie școlară. Pentru examenele de definitiovare și
obținerea gradului diodactic II- profesori, institutori, învățători, educatoare. Craiova:
Ed. Arves
 Glava, A., Pocol, M. & Tătaru, L.-L. (coord.). (2009). Educația timpurie- Ghid metodic
pentru aplicarea curricumuluișcolar. Pitești: Ed. Paralela 45.
 Marc, E. (2010). Comunicarea directă și obiectivele acesteia. În Cabin, Ph. & Dortier, J.-
F. Comunicarea. Iași: Ed. Polirom
 Mitu, F. & Antonovici, Ș. (2005). Metodica activităților de educare a limbajului în
învățământul preșcolar. Ediția a 2-a revizuită. București: Ed.Humanitas Educațional.
 Morissette, C. A. (2017). Puterea emoțiilor: Descoperă-ți adevărata vârstă, trezește-ți
puterea ascunsă și alungă-ți temerile pentru a trăi cu adevărat.Traducere din engleză de
Macsim, A. București:Lifestile Publishing.
 Popescu Neveanu, P., (1980). Probleme fundamentale ale Psihologiei. București: Ed.
Academiei.

36
  Stamenovski, C. (2011). Aspecte teoretice şi practice în dezvoltarea socio-emoțională a
copiilor de vârstă preşcolar. Revista învățământului preşcolar, nr. 1-2, pp.40-47,
Bucureşti.
 Vartan, N. V. (1999). Imaginea de sine. Stilul vestimentar- o marcă a personalității. Iași:
Ed. Polirom.
Surse Web:

 Timofte, N. Factori de personalitate în comportamentul prosocial-

file:///C:/Users/User/Downloads/tashy,+Lucrare+1.pdf
 Eisenberg, N., Fabes, R. A & Spinrad T. L. Prosocial Development. În Damon, W.,
Lerner, R. M. &Eisenberg, N., editors. Handbook of child psychology: Vol 3. Social,
emotional, and personality development: 6 th ed. New York: Wiley, p.p. 646-718) (Series
Eds- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4314956/

37
ANEXE

38