16.

Profetul Zaharia
a. Numele, cuprinsul şi autorul

Zaharia, în evreieşte Zecharia - Domnul îl aminteşte pe el, era fiul lui Berechia (1,
1-7) şi nepotul lui Ido. Cartea Ezdra (5, 1-6, 14) îl numeşte simplu „fiul lui Ido", adică
nepotul lui Ido. Prin „fiu", în sens mai larg, se înţelege, în Vechiul Testament, nepot
sau descendent. Cartea Ezdra aminteşte numai numele lui Ido, din cauză că această
persoană era bine cunoscută şi aparţinea unei familii preoţeşti, reîntoarsă din exil
împreună cu Zorobabel (Ne 11,1). Profetul Zaharia nu trebuie confundat cu un alt
Zaharia, fiul lui Berechia, despre care Mântuitorul spune că a fost ucis între templu şi
altar (Mt 23,35, cf. 2 Par 24/ 20-21), pe timpul lui Ioaş, regele lui Iuda (839-792 î.
H.).A
Zaharia era originar din neam preoţesc. în cartea Neemia, 12,16, este amintit un
preot Zaharia, capul familiei Iddo, pe vremea arhieriei lui Ioachim, fiul şi succesorul
arhiereului Iosua. E destul de probabil că acest preot este aceeaşi persoană cu profetul
despre care e vorba. Zaharia s'a născut ca şi Agheu în captivitate. La începutul
misiunii sale era un bărbat tânăr (Za 2, 1). Demnitatea sa preoţească explică râvna pe
care a avut-o totdeauna pentru templu, pentru cult şi pentru arhiereul Iosua. Despre
viaţa lui Zaharia nu cunoaştem nimic sigur, în afară de profeţiile sale.
Zaharia a profeţit în acelaşi timp cu Agheu. Devine profet în anul al II-lea al lui
Darius (520 î. El.), după cum reiese din 1,1. Prima sa profeţie a fost ţinută în luna a
VlII-a, între a doua şi a treia profeţie a lui Agheu. Anul ultim, care l-a însemnat
într'una din cuvântările sale, a fost anul IV al lui Darius (Zaharia 7,1 -deci 518 î. El.).
Se pare însă că Zaharia şi-a continuat misiunea profetică şi mai târziu, fiindcă ultima
parte a cărţii (capitolele 9-14) arată un timp mai recent.
Zaharia este deci un contemporan al lui Agheu. împrejurările istorice în care şi-a
împlinit misiunea profetică sunt aceleaşi ca şi pentru Agheu. Având tot acelaşi auditor,
Zaharia, în cuvântările sale, tratează cam aceleaşi fapte în legătură cu opera de
construire a templului. însă, deşi colaborator al lui Agheu, cum ni-1 prezintă cartea
Ezdra, punctul de vedere al lui Zaharia este deosebit de cel al contemporanului său.
Orizontul lui Zaharia este mult mai larg. întreaga lui carte tratează despre restabilirea
teocraţiei şi despre viitoarea împărăţie mesianică. Tema aceasta însă o desfăşoară mult
mai exact şi mai sublim. Zaharia nu are mai întâi în vedere reconstituirea templului,
precum face Agheu, ci privirea lui este îndreptată continuu la împărăţia mesianică, al
cărei simbol este templul. Tot

a) în Biblia, Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, cei doi sunt identificaţi (vezi pag. 499,
nota a).
 Pro f e t u l Z a h a ri a

astfel el arată, cu mai multă grijă, mijloacele pe care trebuie să le întrebuinţeze cei
întorşi din exil, spre a merita împlinirea acestor promisiuni divine.

b. Cartea profetului

în chip firesc cartea lui Zaharia se împarte în trei părţi. De fapt se află trei grupe de
capitole, formând fiecare o unitate omogenă: 1-6; 7-8, 9-14.
Prima parte (8 viziuni şi o faptă simbolică) tratează despre întemeierea împărăţiei
mesianice (capitolele 1-4). Partea întâi începe printr'o scurtă introducere, care cuprinde
o cuvântare de îndemn la căinţă, ţinută în luna a VlII-a a anului al II-lea al lui Darius.
Se arată chemarea lui Zaharia ca profet şi scopul cărţii sale (1, 1-6). De la 1, 7 la 6, 15
avem o serie de opt viziuni nocturne, descoperite profetului în ziua a 24-a a lunii a Xl-a
a anului al II-lea al lui Darius (520 î. H.). Cele opt viziuni îl transportă pe cititor,
pornind de la epoca profetului până în epoca timpurilor mesianice.
1. în viziunea întâi (1, 7-17), profetul vede un om călare, care stă într'un loc
umbrit de mirţi şi este înconjurat de alţi călăreţi. îngerul, cu misiunea de interpret al
viziunilor, explică profetului că acei călăreţi sunt soli ai lui Iahve. După comunicarea
lor, popoarele pământului sunt într'o stare de linişte şi pace, însă în curând va izbucni
mânia lui Dumnezeu, dar Ierusalimul va fi mângâiat şi va afla prosperitate.
2. Viziunea a doua despre patru coame şi patm făurari (1,18-21). Cele patm
coame simbolizează forţa brutală a tuturor popoarelor care l-au lovit pe Iuda. Cei patm
făurari simbolizează instrumentul justiţiei divine împotriva celor patm popoare
apăsătoare.
3. în viziunea a treia, un om apare în faţa profetului. El poartă o funie şi merge să
măsoare Ierusalimul viitor. însă un alt trimis al lui Dumnezeu îl opreşte şi îl anunţă că
Ierusalimul va fi fără ziduri şi fără limite, iar populaţia lui va fi numeroasă. Viziunea se
referă deci numai la Ierusalimul ideal, la cetatea mesianică (împărăţia lui Mesia).
4. în a patra viziune, se desfăşoară înaintea ochilor profetului o judecată:
arhiereul Iosua, îmbrăcat în haine murdare, este supus acuzaţiilor lui satan, înaintea
tribunalului îngemlui lui Iahve. Acesta îl absolvă pe Iosua şi dă ordin ca el să fie
îmbrăcat în veşminte solemne. Apoi îi dă îndemnuri şi îi face promisiuni, amintin- du-i
venirea robului lui Dumnezeu, Odrasla (Mesia). înaintea lui Iosua se pune o piatră spre
care sunt îndreptaţi 7 ochi, simbolul vigilenţei sau al Providenţei divine. Viziunea a
patra simbolizează preoţia cea nouă şi sfântă (3, 1-10).
5. în viziunea a cincea, profetul vede un candelabru de aur cu 7 lumini, aşezat
între doi măslini. Candelabml cu cele 7 lumini simbolizează vigilenţa universală a lui
Iahve, cei doi măslini simbolizează pe cei doi „unşi", adică pe arhiereul Iosua şi pe
Zorobabel, principele şi preotul, însărcinaţi să îndeplinească reconstruirea templului, şi,
totodată, să servească drept exemple pentru marea restaurare mesianică (capitolul 4).
 6. Viziunea a şasea. Un sul de carte care zboară în văzduh. Acesta însemnează
blestemul care se răspândeşte în toată ţara, în special asupra celor ce jură strâmb.
Scopul viziunii este să arate că păcatul trebuie să fie îndepărtat (5, 1-4).
7. Viziunea a şaptea. O femeie, care simbolizează nelegiuirea, este închisă sub un
disc de plumb într'o efă (măsură de capacitate pentru grâne = 36 kg), apoi apar două
femei zburând în aer, duc efa şi depun conţinutul ei în Babilonia. Sensul este că
Dumnezeu suprimă piedicile care se opun venirii împărăţiei Sale (nelegiuirea trebuie
suprimată - 5, 5-11).
8. Viziunea a opta. Patru care trase de cai de culori diferite ies dintre munţi şi
pornesc în direcţii diferite pentru a străbate pământul. Viziunea arată că judecata se va
executa asupra păgânilor. Cele patru care sunt instrumentul mâniei divine pentru a-i
pedepsi pe apăsători (6, 1-8).
9. Printr'o acţiune simbolică, profetul, punând pe capul arhiereului Iosua cunună
de aur şi argint, arată unirea puterii regale şi a puterii sacerdotale în persoana lui Mesia
(6,9-15). Este vorba aici şi de Zorobabel, anunţat sub numele de „ Odrasla" (6, 12),
care trebuie să zidească templul, însă el este, în acelaşi timp, răsadul lui Mesia cel
ideal şi viitor.
Partea a doua (7, 1-8, 23) cuprinde cuvântarea profetului ţinută în ziua a patra a
lunii a 9-a a anului al IV-lea al lui Darius I, care tratează despre pregătirea poporului
pentru plinirea promisiunii. Mai întâi, profetul se adresează unei deputăţii, venite la
Ierusalim, pentru a întreba despre obligaţia unui post anumit. El răspunde că
Dumnezeu are plăcere mai mult în îndeplinirea poruncilor; a trăi după dreptate şi
iubire (7, 2-14). Spre a-i îndemna la această observare, profetul anunţă un şir de
promisiuni, care se referă la viitorul Ierusalimului. Acesta va fi binecuvântat, ridicat,
repopulat şi pus într'o stare de prosperitate de către Dumnezeu. Zilele de necaz se vor
schimba în zile de bucurie. Locuitorii oraşelor şi popoarele se vor îndrepta spre
Ierusalim spre a se închina lui Iahve (8,1-23).
Partea a treia (capitolele 9-14). Judecata asupra neamurilor şi bunurile timpului
mesianic.
1.0 primă pericopă anunţă judecata asupra Siriei (Hadrah), Feniciei, Filistiei (9,1-
7).
2. Versetele următoare cuprind o întreită promisiune: a) Un împărat drept, blând
şi ocrotit de Iahve, restaurând pacea şi eliberându-i pe cei prinşi (9-10), b) biruinţa
asupra inamicilor, îndeosebi asupra fiilor lui Iavan (grecii) şi c) în sfârşit, recolte
bogate. Prin contrast, profetul descrie nenorocirile acelora care sunt rătăciţi de idoli şi
care sunt lipsiţi de păstori. Dumnezeu va întreprinde purificarea lui Iuda, va întări şi va
elibera pe Efraim. Exilaţii se vor întoarce în număr mare, când popoarele vor fi lovite
(10, 2-12).
3. înainte de a fi mântuită, turma trebuie să fie îndreptată, după cum arată îndoita
acţiune simbolică despre un păstor bun şi un păstor rău. Păstorul cel bun, neputând să
îndrepte turma sa (pe iudeii îndărătnici), este silit, ca un păstor rău, să o pedepsească
(11, 1-17).
 4. Mântuirea viitoare a lui Israel din suferinţele pricinuite, de duşmani (12, 14-21).
Profetul anunţă gloria finală a Ierusalimului, o dată cu convertirea tuturor la Dumnezeu.
Războiul împotriva Ierusalimului se va întoarce împotriva vrăjmaşilor (12,1-4).
Dumnezeu va face să biruiască poporul Său (12, 5-9). El va turna duhul şi harul Său
peste el, încât Iuda va regreta amar moartea „ Unsului" (12, 10-14) şi se va curăţa de
toată idolatria (13, 1-6). Apoi Dumnezeu îi va distruge pe cei răi din mijlocul celor buni
(13,7-9). Popoarele vor merge împotriva Ierusalimului, îl vor cuceri şi vor duce în
captivitate jumătate din locuitori (14, 1-2), dar când cei nelegiuiţi vor fr astfel pedepsiţi,
Dumnezeu îi va mântui pe ai Săi şi va instaura împărăţia Sa (14, 3-5). Din Ierusalim va
curge un râu al mântuirii (14, 6-11); vrăjmaşii Cetăţii Sfinte vor fi nimiciţi (14,12-15).
Celelalte popoare se vor converti şi se vor închina adevăratului Dumnezeu (14, 16-21).

c. Autenticitatea şi integritatea cărţii

în cartea lui Zaharia trebuie să deosebim două grupe de capitole: 1-8 şi 9-14.
Autenticitatea celor opt capitole de la început este confirmată, temeinic, prin diferite
date amintite în mai multe părţi, prin obiectul precis la care se referă, adică prin
restaurarea templului, prin titlul şi prin mărturia cărţii Ezdra. Aceste temeiuri sunt
acceptate chiar şi de criticii raţionalişti. Astfel că autenticitatea capitolelor 1-8 este
recunoscută de aproape toţi cercetătorii. Nu tot aşa este cazul cu cele 6 capitole de la
sfârşit (9-14). Autenticitatea acestor capitole este mult mai discutată, încât Zaharia nu
mai este considerat autorul lor. încă din secolul XVII, pentru prima dată, a fost pusă la
îndoială autenticitatea ultimelor şase capitole (9-14). Un exeget englez, I. Mede, a dat
prilej de discuţie în această privinţă. Iată cum: exegetul amintit a atribuit capitolele 9-11
profetului Ieremia, pe motivul că Sfântul Evanghelist Matei 27, 9 citează drept cuvinte
ale lui Ieremia un pasaj din Zaharia (11, 12 ş. u.). Citatul atribuit de Matei lui Ieremia,
care, de fapt, se află la Zaharia, trebuie privit astfel: Ieremia are şi el o profeţie înrudită
cu cea de la Zaharia. Evanghelistul, dorind să-i dea acestui citat o valoare mai mare în
faţa ascultătorilor (cititorilor), îl aminteşte numai pe Ieremia, care se bucura în faţa
ascultătorilor de o autoritate deosebită.
De atunci o întreagă serie de ipoteze s'au emis cu privire la originea acestor
capitole. Câţiva exegeţi atribuie capitolele 9-14 lui Ieremia. Alţii vorbesc despre un
Pseudo-Zaharia. Unii susţin despre capitolele 9-11 că au fost compuse înainte de anul
722 î. H., iar 12-14, înainte de anul 587 î. H. (după lupta de la Megiddo). Astfel că ar fi
doi autori de origine anteexilică.
Alţii însă afirmă că întreaga parte ultimă este opera unui singur autor din secolul II
sau III î. H. După alţii, autorul capitolelor 9-11 ar fi un contemporan cu Osea sau Isaia.
Cel al capitolelor 12-13, un contemporan al lui Ieremia, pe când capitolul 14 ar avea un
alt autor postexilic. Pentru a explica originea capitolelor 9-14 s'au cercetat toate
timpurile, începând din secolul VIII şi până în secolul I
r
î. H., spre a se afla o epocă potrivită în care să se încadreze aceste capitole. Motivele
invocate de critici se referă atât la formă, cât şi la fond. Cuprinsul capitolelor 9-14
arată, după ei, o mare deosebire între subiectele tratate, ceea ce ar fi împotriva unităţii
compunerii. Se presupun alte condiţii politice decât în capitolele 1-8. Se face, de
exemplu, aluzie la greci 9, 13 (fiii lui Iavan).
Cu privire la formă se accentuează deosebirea de terminologie, lipsa de date
cronologice, de indicaţii personale şi felul de a folosi scrierile biblice.
Mai întâi trebuie să constatăm că există o mare divergenţă de păreri, la criticii
moderni, cu privire la originea capitolelor 9-14. Lipsa de unitate a criticilor arată câtă
Valoare au ipotezele lor în această chestiune. Nimic sigur din punct de vedere obiectiv
în această ipoteză. Aşadar, ele nu au o valoare doveditoare, sunt doar conjecturi
subiective.
Pentru autenticitatea părţii a doua a cărţii lui Zaharia vorbeşte asemănarea
ambelor părţi cu privire la cuprins şi la modul scrierii.
Cu privire la cuprins să se compare pedepsele prezise duşmanilor iudeilor (1,14 ş.
u.; 6, 8 - 9,1 ş. u.), locurile despre Mesia („Odraslă"'ca rege şi arhiereu (3, 8; 11,12 ş.
u.; 9,9-17); despre convertirea popoarelor (2,11; 4,15; 8, 22 ş. u.; 14, 16); despre
întoarcerea israeliţilor din captivitate (8, 7-8; 9, 11 ş. u.); despre sfinţenia împărăţiei
celei noi (3, 1 ş. u.; 13, 1 ş. u.). în amândouă părţile se află expresii şi întorsături de
frază comune şi neobişnuite în altă parte: cf. 3, 9; 4,10; 9, 1; „ Ochii lui Iahve" =
Providenţa divină 7, 14; 9,7 etc.
Deosebirea de stil şi de idei între partea I şi partea a Ii-a nu este de aşa natură şi
atât de pronunţată, încât să se presupună un Deutero- sau un Trito- Zaharia. Acelaşi
autor poate să întrebuinţeze un stil variat, cum, de altfel, se observă în scrierile
profetice, unde întâlnim adeseori variaţii de perspective, care urmează una după alta, în
chip brusc.
Unitatea autorului se mai poate explica astfel: capitolele 9-14 au fost rostite de
acelaşi autor (profetul Zaharia) într'un timp mai fârziu decât 520 î. H, deci până la 485
î. H. Că partea a doua a cărţii lui Zaharia a fost scrisă după căderea Ierusalimului (587
î. H.) o arată aluziile la profeţii din perioada ultimă a regalului Iuda (de exemplu, Za
9,2 şi Ezr 28,3-4; Za 9,5 şi Sof 2,4 etc). în capitolele 9-14 se presupune acea stare a
poporului, care a fost după exil (Za 9,11-12; Za 2,10 - 2, 6; 10, 8; 9, 7): grecii puteau fi
numiţi în secolul V, fiindcă s'au angajat lupte între ei şi perşi.

d. Stilul cărţii

Sub raport literar, Zaharia îi este superior lui Agheu, contemporanul şi tovarăşul
său de lucru. Stilul lui Zaharia este mai înălţător şi mai viu. Observăm apoi o mare
varietate de imagini, expresii şi comparaţii în descrierea diferitelor situaţii.
De aici însă rezultă o oarecare obscuritate, ceea ce l-a făcut pe Fericitul Ieronim să
zică: „ObscurissimusliberZabariaeprofetae interduodecim"(Prolog, în Zah). O altă
scădere este repetarea monotonă a aceloraşi formule.
e. Valoarea doctrinară a cărţii

Cartea profetului Zaharia, tară a se ridica sub raport doctrinar la înălţimea lui Isaia,
Ieremia sau Iezechiel, prezintă unele particularităţi interesante. Viziunile pun într'o
lumină vie Providenţa dumnezeiască, care conduce destinele omenirii şi în special ale lui
Israel. Dumnezeu este stăpânul necontestat al neamurilor (9, 2-8, 13-17; 10, 4, 12).
Pentru a intra în legătură cu oamenii, Dumnezeu cel transcendent se serveşte de
mijlocitori, de îngeri, care îndeplinesc voia sa pe pământ şi împărtăşesc învăţăturile
profetului (1, 8-14). Deci anghelologia, care apare la profeţii din exil: Iezechiel şi
Daniel, ocupă un loc important în cartea lui Zaharia. Aceşti soli cereşti îndeplinesc
funcţii care îi aparţin lui Iahve, după exprimarea profeţilor anteriori. Alături de aceşti
credincioşi servitori ai lui Iahve apare şi Satana ca adversar al lui Dumnezeu, dar puterea
lui răufăcătoare este supusă puterii absolute a lui Dumnezeu. Ideile care compun
mesianismul lui Zaharia nu sunt noi: ele aparţin tradiţiei profetice anterioare, dar el le dă
un relief specific în condiţiile de atunci, spre a putea mai bine glorifica destinele viitoare
ale Ierusalimului şi ale poporului, pe atunci într'o stare atât de umilă. Regele mesianic, la
Zaharia, este numit,,Odraslă"ca şi la îs 4, 2 şi Ir 23, 51 şi 33,15; ca Vlăstarul prin
excelenţă din casa lui David. Cu totul în chip misterios şi într'o formă tipică, el se
prezintă sub imaginea Bunului Păstor (9, 7), care primeşte pentru slujba Sa suma de 30
arginţi, valoarea unui sclav. Acest Bun Păstor este ucis, străpuns şi apoi plâns (12, 9-14).
Acestea sunt trăsături precise care se vor realiza în chip cu totul clar în Patimile
Mântuitorului.
Autenticitatea divină a cărţii este confirmată prin mai multe citări în Noul
Testament. Mântuitorul a prezis împrâştierea ucenicilor Săi, citându-1 pe Zaharia (13, 7,
cf. Mt 26, 31). Intrarea Mântuitorului în Ierusalim (Mt 21, 5 şi In 12, 15) este descrisă ca
împlinirea profeţiei lui Zaharia (9); Mt 26, 15 face aluzie la preţul de 30 de arginţi (Za
11, 12 ş. a,).

17. Profetul Maleahi

a. Numele, cuprinsul şi autorul cărţii

Maleahi, în evreieşte Malahia - îngerul lui Iahve, sau Malahi - îngerul meu, încheie
canonul profetic. Despre persoana şi despre numele profetului există discuţii atât la
exegeţii mai vechi, cât şi la exegeţii mai noi.