Alexandrina Chiriac Semnat digital de Alexandrina Chiriac

Data: 2022.01.12 14:36:56 +02'00'

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Război hibrid și operații psihologice.

Tehnici de influență socială folosite de Rusia în spațiul media împotriva

României.

Coordonator ştiinţific:

Prof. univ. dr. Zulean Marian

Doctorand:

Barbu Adrian

- Noiembrie 2021 -
CUPRINS

I. Introducere............................................................................................................................................... 4

II. Război hibrid și PSYOPS: teorii și paradigme ................................................................................. 11

II.1. Repere teoretice fundamentale ale conceptului de război ............................................................... 11
II.1.1. Abordări sociologice ................................................................................................................ 12
II.1.2. Abordări din sfera relațiilor internaționale și a studiilor de securitate ..................................... 20
II.2. Clasificarea războaielor ................................................................................................................... 27
II.3. Războiul hibrid ................................................................................................................................ 36
II.4. Operațiile informaționale ................................................................................................................ 52
II.5. Operațiile psihologice (PSYOPS) ................................................................................................... 58
II.5.1. PSYOPS în concepția militară ................................................................................................. 59
II.5.2. PSYOPS – persuasiune și influență socială.............................................................................. 67
II.5.3. Planificarea operațiilor militare – punct de inflexiune în definirea obiectivelor acțiunilor de
influență .............................................................................................................................................. 78
II.5.4. PSYOPS și tehnicile de persuasiune ........................................................................................ 81
II.6. Acțiunile de influență – directivele de la Kremlin .......................................................................... 87
II.6.1. Surse ale doctrinei informaționale și ale acțiunilor de influență ruse....................................... 87
II.6.2. Caracteristici ale acțiunilor de influență ruse ........................................................................... 95
II.6.3. Războiul non-militar al Rusiei – cazul Crimeea..................................................................... 101
II.7. Obiectivele strategice, interesele și mesajele Federației Ruse în raport cu România .................... 108
II.7.1. Obiectivele și interesele Moscovei în România ..................................................................... 109
II.7.2. Caracteristicile socio-culturale, politice și contextul social autohton .................................... 126
II.7.3. Teme ale propagandei ruse în România ................................................................................. 134
II.7.4. Congruența între temele de propagandă și obiectivele Federației Ruse ................................. 139

III. Metodologia și design-ul cercetării ................................................................................................. 143

III.1. Knowledge gap, obiective și întrebări de cercetare ..................................................................... 145
III.2. Analiza literaturii de specialitate.................................................................................................. 148
III.3. Analiza de conținut ...................................................................................................................... 150
III.4. Analiza de rețea............................................................................................................................ 156

2
 III.5. Limitele cercetării ........................................................................................................................ 160

IV. „Portretul” acțiunilor de influență ruse în România .................................................................... 161

IV.1. De la „prietenia” România-Rusia la subordonarea politico-economică în fața Occidentului ...... 162
IV.2. Între emoție și inducere în eroare ................................................................................................ 174
IV.3. Teme și tehnici de influență ruse – cazul „România” VS. cazul „Polonia”................................. 178
IV.4. Rețeaua de redistribuire a postărilor pe Facebook – fragmentare, ierarhie, subordonare ............ 183

V. Concluzii ............................................................................................................................................. 191

BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................................... 201

3
I. Introducere

Mediul informațional și cel psihologic au reprezentat de nenumărate ori de-a lungul

istoriei, fie în contextul unor războaie, fie chiar pe timp de pace, locul în care statele lumii și-au

disputat supremația, cu scopul de a influența cursul unor evenimente și de a obține avantaje

strategice în plan politic, economic, militar și nu numai.

Războaiele convenționale de altă dată, purtate cu tancuri, artilerie și alte elemente

tradiționale au făcut loc unui conglomerat de mijloace, tehnici și instrumente puse în aplicare

pentru a învinge adversarul, conducând, astfel, la o „hibridizare” a războiului. Acestea au generat

deopotrivă și creșterea neclarităților în ceea ce privește linia de demarcație între două sau mai

multe războaie, între război și pace, între aliați și adversari, între stat și entități non-statale.

Mai mult, conflictele de astăzi au căpătat, în unele cazuri, o formă „silențioasă”, în care

războaiele nici măcar nu mai sunt declarate în mod deschis, ci se acționează pe diverse paliere –

cibernetic, informațional, psihologic etc., pentru a câștiga avantaje tactice sau strategice asupra

adversarului, fără ca acesta măcar să știe că un alt actor este angrenat într-un război împotriva sa.

Indiferent cum alegem să denumim războaiele contemporane, fie că le spunem „hibride”,

„non-liniare”, „moderne”, „compuse” sau „neconvenționale”, rolul componentei informaționale

este unul deosebit de important și, de regulă, este prima care intră în scenă în mixul de elemente

ce compun conflictele moderne ale zilelor noastre.

Propaganda, dezinformarea, promovarea de fake news și acțiunile de influență operate

astăzi în spectrul informațional nu reprezintă un fenomen nou pentru societate și pentru

structurile de securitate și apărare ale statelor lumii. Ceea ce este nou în tot acest angrenaj sunt

4
instrumentele folosite pentru a le pune în practică și amploarea pe care aceste fenomene au

căpătat-o odată cu avansul tehnologic și al dezvoltării capabilităților de interacțiune în mediul

online.

Nici autoritățile din România sau cetățenii săi nu au fost și nu sunt ferite de amenințările

din sfera informațională, aspect ce este subliniat și în Strategia Națională de Apărare a Țării

(2020-2024). Astfel, la secțiunea dedicată descrierii amenințărilor, sunt indicate, printre altele,

„acțiunile informative ostile” în scop de influență și „acțiunile ostile de influență derulate în

spațiul public, având ca scop influențarea comportamentului societății civile”, cu potențial de

amplificare în mediul online.

De asemenea, am mai remarcat faptul că Federația Rusă este menționată în mod direct și

explicit drept amenințare la adresa securității României. În urma coroborării acestui aspect cu

numeroasele acțiuni de propagandă și dezinformare pentru care Moscova a fost acuzată la nivel

global, începând în special cu evenimentele din Crimeea din 2014, dar și cu interesele Federației

Ruse în România, am decis că evaluarea modului în care actorii ruși își exercită influența pe

teritoriul statului nostru reprezintă o temă ce merită dezvoltată și cercetată.

Dezvoltarea tehnologiei informației și comunicațiilor, utilizarea la scară largă a

Internetului și ușurința de a crea sau accesa pagini web au adus cu sine, așa cum era de așteptate,

nu doar avantaje și beneficii pentru utilizatorii săi, dar și o paletă largă de vulnerabilități la care

aceștia se expun. Dincolo de vulnerabilitățile fizice ale sistemelor informatice de care hackerii

profită adesea, poate mai periculoasă și mai nocivă pe termen lung este posibilitatea de a

„accesa” sfera cognitivă a indivizilor pentru a exercita influență în mod conștient, cu scopul de a

determina modificări de atitudini, credințe și comportament.

5
 Războiul și operațiile informaționale prezintă diferențe de înțelegere și interpretare în

rândul marilor puteri ale lumii. Federația Rusă se distanțează de viziunea occidentală prin aceea

că nucleul și, totodată, scopul principal al acțiunilor sale informaționale sunt reprezentate de

influențarea laturii cognitive, în vreme ce perspectiva Occidentală (SUA, NATO) pune accent în

mod echitabil între latura cognitivă și cea tehnică (infrastructură tehnologică). În plus, mizează

pe o abordare distinctă ca modalitate de implementare, în sensul că sunt puse în aplicare nu doar

ca parte integrantă a unor conflicte militare, ci sunt dezvoltate și operaționalizate în mod

sistematic și perpetuu într-o „luptă nevăzută” cu adversarii.

Componenta operațiilor informaționale care vizează influențarea laturii cognitive a

adversarului este denumită, în literatura de specialitate și documentele strategice militare,

operație psihologică (psychological operations - PSYOPS). Operațiile psihologice reprezintă o

componentă centrală a operațiilor informaționale, prin care sunt derulate activități planificate de

influențare a percepțiilor, atitudinilor și comportamentului inamicului cu scopul de a duce la

îndeplinirea obiectivelor politice și militare.

Datorită avansului tehnologic, o bună parte a acțiunilor de influență se manifestă astăzi în

mediul virtual, acolo unde majoritatea oamenilor intră pentru a se informa sau pentru a

interacționa unii cu alții, lucru ce a condus la transformarea mediului online într-o adevărată

arenă a războiului informațional și psihologic. În esență, dezvoltarea tehnologiei a condus la o

transpunere a acțiunilor care altă dată se petreceau pe teatrele de operații, în mediul online, una

dintre diferențe fiind că de data aceasta populația civilă este total expusă unor astfel de

manifestări în mediul virtual.

Ca orice acțiune militară și cele din sfera PSYOPS, care vizează punerea în aplicare a

tehnicilor de influență, sunt supuse unui demers de planificare militară, mai precis de planificare

6
operațională. Procesul de planificare este structurat în concordanță cu resursele disponibile și

direcțiile politice, dar mai ales în conformitate cu obiectivele naționale. Așadar, pentru a înțelege

pe deplin acțiunile de influență ale unui stat, este esențial să analizăm și să suprapunem aceste

acțiuni cu obiectivele și interesele pe care un actor le are vis-a-vis de adversarul său.

Spațiul public este probabil cel mai vizibil loc în care pot fi observate acțiunile de

influență, printre care mass-media și social media, unde diverse trusturi de presă, controlate sau

deținute de un stat terț au capacitatea de a transmite anumite mesaje specifice și, în consecință,

de a influența atitudini, percepții și comportamente în favoarea obiectivelor politice și militare

ale statului respectiv. În lucrarea de față vom fi interesați în mod direct de caracteristicile

acțiunilor ruse pe această componentă.

În urma parcurgerii literaturii de specialitate, am identificat knowledge gap-ul care a

ghidat întreg demersul de cercetare, respectiv lipsa cunoașterii asupra modului specific în care

acționează diverși actori statali (direct sau indirect) în spațiul media prin intermediul operațiilor

psihologice pentru a influența publicul țintă. Există studii și cercetări în domeniu care abordează

tema din perspectiva campaniilor de propagandă, dezinformare, promovare de fake news, dar nu

și din optica tehnicilor de influență socială. Realizarea unei cercetări pe această componentă ar

reprezenta un punct de pornire pentru extinderea perspectivei din care este înțeles și analizat

acest fenomen, precum și pentru adoptarea unor măsuri de protecție individuală sau colectivă

împotriva unor acțiuni de tipul operațiilor psihologice.

Pornind de la premisa menționată în Strategia Națională de Apărare a Țării, respectiv

aceea că Federația Rusă reprezintă o amenințare la adresa securității României – fiind singurul

actor statal care este definit astfel în mod explicit în document, am ales să direcționez cercetarea

7
pentru a identifica dacă și cum acționează Moscova, în termeni de PSYOPS, raportat la publicul

din țara noastră, în spațiul media.

Astfel, am stabilit ca obiectiv principal al acestei lucrări conturarea cât mai fidelă a

caracteristicilor acțiunilor în logica operațiilor psihologice prin prisma tehnicilor de influență și a

temelor utilizate de entitățile ruse în spațiul mediatic din România, precum și cel de evaluare și

caracterizare a rețelei de distribuție a narațiunilor promovate de aceste entități, pentru a crea

suplimentar o imagine și asupra structurii prin care sunt rostogolite mesajele în sfera social

media.

Întrebarea principală de cercetare formulată în vederea îndeplinirii obiectivului setat este

următoarea: „Care sunt caracteristicile acțiunilor de tip operații psihologice executate de

Federația Rusă în spațiul media din România?”. De asemenea, am formulat și o serie de întrebări

auxiliare, dezvoltate în capitolul dedicat metodologiei1.

Abordarea procesului de cercetare va fi realizată dintr-o perspectivă mixtă, iar la baza

acestuia vor sta analiza de conținut și analiza de rețea, prima fiind dedicată identificării temelor

și tehnicilor de influență utilizate de entitățile ruse, cea de-a doua evaluării caracteristicilor

rețelei de distribuție a mesajelor pe social media. Menționăm că este vorba exclusiv de o analiză

de conținut ce se rezumă la identificarea de tehnici și teme, care nu urmărește și evaluarea

efectelor sau a impactului mesajelor transmise.

Există studii descriptive la nivelul anumitor think tank-uri din România care analizează

mesajele propagandei ruse în România, în special de tipul „fact check”, în care certifică cu

1
O prezentare exhaustivă a întrebărilor de cercetare, obiectivelor și metodelor utilizate se regăsește în capitolul
dedicat exclusiv metodologiei, respectiv Capitolul III.

8
argumente faptul că anumite articole sunt dezinformări și realizează ierarhii cu principalele teme

folosite, fără însă a explica relația acestora cu modul în care Moscova operează pentru a influența

percepțiile, atitudinile și comportamentele publicului din România, respectiv care sunt tehnicile

utilizate.

De aceea am ales să îmi concentrez eforturile pentru a evalua și analiza mesajele/temele

și tehnicile folosite de actori afiliați guvernului rus pentru a creiona o imagine cât mai fidelă a

unui modus operandi al Federației Ruse vis-a-vis de România în acest război psihologic atât de

actual în zilele noastre, unde informația a devenit un real instrument de putere și mijloc de a

purta un „război silențios”.

Cu toate acestea trebuie să înțelegem și să fim conștienți de faptul că operațiile

psihologice derulate în spațiul mediatic reprezintă doar o componentă a PSYOPS, fiind vorba de

un întreg mecanism care poate include acțiuni ce vizează încercări de control a anumitor zone

economico-industriale, dar și energetice, sau presiuni diplomatice și politico-militare în acest

„joc hibrid”.

În concluzie, ne propunem să conturăm o imagine cât mai reală a acțiunilor ruse de tip

PSYOPS executate în raport cu publicul din România din perspectiva temelor propagate și a

tehnicilor de influență utilizate în media, dar și a rețelei de distribuție pe social media. Nu putem

izola fenomenul strict la sursele și mediile (canalele) pe care le vom folosi pe parcursul

cercetării, dar am ales să îl studiem prin prisma acțiunilor celor mai importanți exponenți ai

intereselor guvernului de la Moscova în spațiul media autohton.

În lumina cercetărilor desfășurate pe parcursul studiilor doctorale, aducem în atenție

faptul că diverse aspecte au mai fost tratate tangențial și publicate în lucrări științifice ale

9
autorului (doctorandului). Astfel, pasaje ce se regăsesc în teza de față la paginile 94-99, respectiv

134-135, au făcut obiectul unei cercetări anterioare publicate în anul 20202.

2
Adrian Barbu, Rețeaua de dezinformare „Sputnik” de pe platforma Twitter, în Romanian Intelligence Studies
Review, no. 23/2020, pp. 89-102.

10
II. Război hibrid și PSYOPS: teorii și paradigme

În prima parte a acestui capitol voi expune principalele concepte cu care voi opera pe

parcursul cercetării, respectiv cele de război, război hibrid, operații informaționale, operații

psihologice și influență socială, cu o tranziție de la general la specific pentru o încadrare corectă

a acestora și operaționalizarea ulterioară în vederea derularii analizei propriu-zise.

În partea a doua a capitolului îmi voi concentra atenția asupra originilor și

caracteristicilor acțiunilor de influență ruse, exemplificând, totodată, componenta non-militară a

conflictului din Crimeea, din 2014, pentru a înțelege mai clar modul în care Moscova percepe și

pune în practică mijloacele și instrumentele specifice conflictelor moderne.

În cea de-a treia și ultima parte a acestui capitol voi face o imersiune în obiectivele și

interesele Federației Ruse vis-a-vis de România, precum și o trecere în revistă a temelor de

propagandă folosite împotriva țării noastre, pentru a observa reflectarea obiectivelor Federației

Ruse în mesajele promovate pe canale oficiale și media controlate de stat.

II.1. Repere teoretice fundamentale ale conceptului de război

În subcapitolul de față vom aborda o serie de perspective din sfera sociologiei și a

relațiilor internaționale/ studiilor de securitate cu privire la conceptul de război, pentru a înțelege

fenomenul în sine, ca factor social și geopolitic, având, astfel, o bază consistentă pentru a

înțelege fenomenul așa cum este se manifestă el astăzi.

În ciuda faptului că manifestarea războaielor din zilele noastre nu mai este la fel de

violentă, din punct de vedere al victimelor umane, posibilele pagube și capacitatea distructivă a

11
fenomenului sunt cu mult peste ceea ce putea fi generat în urmă cu câteva secole, datorită

evoluției tehnologiei care s-a reflectat și în dezvoltarea și diversificarea armamentului și a

instrumentelor ce pot fi angrenate într-un conflict armat.

II.1.1. Abordări sociologice

Războiul reprezintă, probabil, cel mai important fenomen social generator de schimbări,

care a determinat conturarea lumii moderne, așa cum o cunoaștem azi. Chiar dacă, în prezent,

războaiele nu se mai poartă după aceeași filosofie ca în secolele trecute, este important să

înțelegem paradigmele care au dominat în diverse perioade viziunile asupra acestuia. Diverși

sociologi s-au aplecat asupra studierii războiului de-a lungul timpului în încercarea de a găsi cele

mai bune explicații în raport cu apariția și efectele sale.

Creatorul „sistemului de filozofie pozitivă” și părinte al sociologie, Auguste Comte,

explica în prima jumătate a secolului al XIX-lea, că „revoluția în societatea modernă nu a atins

încă punctul culminant”, cu referire la Revoluția Franceză de la finalul secolului ce tocmai se

încheiase, iar istoria umanității s-a dovedit a fi „caracterizată de profundă divizare, revoluție și

conflict”3.

Pozitivismul lui Comte, în care reorganizarea societății este bazată pe sistematizarea și

unificarea ideilor și sentimentelor, unde indivizii „pot trăi în armonie și confort” 4, este contrazis

ulterior de Karl Marx.

3
Mike Gane, Auguste Comte, Routledge, New York, 2006, p. 88.
4
Auguste Comte, System of Positive Polity, or Treatise on Sociology (vol. 4), B. Franklin Publisher, New York,
1968, p. 437.

12
 Marx5 respinge pozitivismul lui Auguste Comte și dezvoltă „teoria conflictului social”,

unde explică faptul că societatea în sine este caracterizată prin conflicte pentru putere și resurse,

iar Weber6 prezintă viziunea asupra violenței ca instrument al politicii.

Teoria marxistă provine de la scrierile lui Karl Marx din secolul al XIX-lea, dar ideile

acestuia au fost dezvoltate ulterior de alții, printre care se numără și Lenin. Marx susține că

tensiunea pe care o crează dezvoltarea economică între deținătorii mijloacelor de producție

(burghezia) și clasa muncitoare (proletariatul) generează așa-numitele conflicte de clasă. Această

tensiune generează mișcări revoluționare, care vor răsturna sistemul capitalist și vor conduce la

apariția socialismului, iar eventuala dispariție a statului ar determina obținerea unui sistem

comunist pur7.

Așadar, conform teoriei marxiste, sistemul capitalist produce un conflict de clasă, care

joacă rolul de combustibil pentru mișcările revoluționare și pentru revoltele populare ale

proletariatului împotriva burgheziei. Această teorie s-a dovedit a fi corectă în evenimente precum

Revoluția Rusă din octombrie 1917. Unul din arhitecții principali ai revoluției bolșevice,

Vladimir Ilici Lenin, a scris teoria sa despre imperialism chiar înainte de evenimentele din

octombrie. Adaptarea ideilor lui Marx de către Lenin a oferit o analiză a ceea ce fostul lider rus a

numit „capitalismul cu monopol de stat”. În teoria sa, Lenin sugera că în cazul în care

capitalismul este dezvoltat ca un sistem, capitalismul cu monopol de stat este cea mai înaltă

formă a acestuia. Potrivit aceluiași om de stat rus, avem de-a face cu imperialism în momentul în

care „formațiunea internațională a sistemelor capitaliste va împărți lumea între ele și când

5
Karl Marx, Frederick Engels, The Communist Manifesto, International Publishers, New York, 2014.
6
Max Weber, Political Writings, Cambridge University Press, 1994, p. 360.
7
Karl Marx, Frederick Engels, Manifesto of the Communist Party, în Marx/Engels Selected Works, vol. one,
Progress Publishers, Moscow, 1969, pp. 112-118.

13
diviziunea teritorială a întregii lumi între cele mai mari puteri capitaliste va fi completă”8. Prin

această sintagmă Lenin dorește să sugereze faptul că puterile capitaliste vor provoca războaie cu

națiunile mai slabe pentru a-și crește aportul de capital. Într-o notă similară se poate aprecia că

același lucru s-ar putea întâmpla și în cazul unor grupuri substatale, reducând nivelul actorilor și

al mediului de interacțiune al acestora.

Astfel, Marx vede în război și violență un fenomen cu puternică capacitate de a genera

schimbări sociale, practic un instrument al puterii naționale și, implicit, al structurii economice

capitaliste.

În completare, putem indica și teoria sistemelor mondiale, o perspectivă neo-marxistă,

elaborată de Immanuel Wallerstein, care spune că există un miez de țări capitaliste dezvoltate,

care exploatează atât un sistem semi-periferic de state în curs de dezvoltare, cât și periferia,

formată din state mai puțin dezvoltate. În cadrul acestui sistem, războaiele nu sunt doar

probabile, ci aproape inevitabile, ca urmare a relației de exploatare dintre cele trei zone9.

Astfel, Marx și adepții săi consideră că războiul și violența sunt fenomene cu o imensă

capacitate de a genera schimbări sociale, practic un instrument al puterii naționale și, implicit, al

structurii economice capitaliste.

Perspectiva weberiană, mult mai bine fundamentată asupra războiului, pornește de la

evaluarea efectelor pe care disciplina militară le impune în aspectele vieții sociale. În analiza

asupra dezvoltării raționalismului în Europa Occidentală, Weber10 susține că „disciplina militară

8
Vladimir Ilici Lenin, Imperialism, the Highest Stage of Capitalism, Resistance Books, Abercrombie, New South
Wale, 2008, p. 10.
9
Immanuel Wallerstein, The Itinerary of World-Systems Analysis, în Joseph Berger, Morris Zelditch (ed.), New
Directions in Contemporary Sociological Theory, Rowman&Littlefield, Lanham MD, 2002, p. 365.
10
Max Weber, Economy and Society, Bedminster Press, New York, 1968, p. 1155.

14
dă naștere disciplinei în toate domeniile”, menționând că dezvoltarea tehnologică și progresul

economic necesită o acțiune socială disciplinată. Mai specific, Weber admite că disciplina

militară reprezintă fundamentul organizării birocratice în statele europene moderne.

Similar lui Marx, Weber11 consideră, că cel mai important instrument al politicii este

violența, precizând că nu există o formă de desfășurare a procesului politic care, într-o ultimă

instanță, să nu fie înrădăcinată în utilizarea forței sau în amenințarea cu folosirea acesteia,

violența fiind în acest caz privită de Weber drept rațiune de a exista a statului modern. Una dintre

cele mai importante direcții ale viziunii weberiene asupra conceptului de război se subsumează

aserțiunii: „statul deține monopolul asupra utilizării legitime a forței într-un teritriu dat”12.

Sociologul german explică faptul că ordinea socială se bazează pe trei piloni, respectiv

legitimate, comerț și coerciție, iar ceea ce diferențiază sfera politică de toate celelalte aspecte ale

vieții umane este capacitatea de utilizare a violenței.

Nici Marx, nici Weber, nu au dezvoltat teorii propriu-zise privind fenomenul războiului și

se concentrează în cea mai mare parte pe elementele strâns legate de schimbarea socială și pe

explicarea naturii materiale a conflictului, trecând, spre exemplu, latura culturală a războiului în

plan secund.

Cercetări sociologice ulterioare asupra fenomenului, precum cele ale lui Charles Wright

Mills13, arată că, de fapt, competiția perpetuă pentru resursele limitate disponibile reprezintă

epicentrul relațiilor sociale. Astfel, structurile sociale apar ca rezultat al conflictelor între interese

contradictorii, indivizii fiind afectați de structurile formate, care, de regulă, creează o distribuție

11
Max Weber, Political Writings, Cambridge University Press, 1994, p. 360.
12
Max Weber, Political Writings, Cambridge University Press, 1994, p. 310.
13
Charles Wright Mills, The Power Elite, Oxford University Press, Oxford, 2000.

15
inegală a puterii și a resurelor în societate („elitele și restul”). Putem observa în cazul lui Wright

Mills o apropiere puternică de viziunea marxistă și cea neo-marxistă asupra conceptului de

război.

Cele două războaie mondiale, precum și Războiul Rece, au reprezentat momente

importante care au impactat cercetările sociologice asupra fenomenului analizat. Deși domenii

precum relațiile internaționale, studiile de securitate sau științele politice acoperă într-o manieră

mai extensivă fenomenul conflictelor violente, sociologi contemporani au încercat să ofere o

serie de explicații vis-a-vis de război și de implicațiile acestuia.

În sociologia modernă există patru mari perspective care au ghidat cercetările privind

fenomenul de război, respectiv cel de violență organizată: culturalismul, socio-biologia,

economisul și materialismul.

Prima dintre acestea pleacă de la premisa că războiul și situațiile traumatice asociate cu

experiențele violenței organizate ar trebui înțelese mai degrabă ca evenimente culturale. Printre

promotorii acestei idei se numără Phillip Smith14, care precizează că „războiul nu este doar

despre cultură, ci în totalitate despre cultură”. Prin această aserțiune, el subliniază că

evenimentele conflictuale tind să se încadreze într-o logică dihotomică de tipul „bun vs. rău” sau

„rațional vs. irațional”, iar o astfel de modalitate antitetică de a privi fenomenul, în care există

doar două opțiuni, de alb și negru, este singura care poate genera și conferi legitimitate

sacrificiului de grup. O abordare similară este prezentată de Jeffrey Alexander 15, care consideră

14
Philip Smith, Why War? The Cultural Logic of Iraq, the Gulf War, and Suez, Chicago University Press, Chicago,
2005, p. 212.
15
Jeffrey Alexander, Toward a Theory of Cultural Trauma, în: J.C. Alexander, R. Eyerman, B. Giesen, N.J. Smelser
and P. Sztompka (ed.), Cultural Trauma and Collective Identity, University of California Press, Berkeley, 2004, p.
10.

16
că simbolistica și semnificațiile fenomenului de violență organizată sunt, de fapt, cele care induc

sentimentele de teamă și frică și nu evenimentele propriu-zise.

Chiar dacă explicațiile de natură culturală aduc un plus în înțelegerea fenomenului,

trebuie să fim conștienți de faptul că simbolurile și cultura nu sunt suficiente pentru a menține

vie flacăra unui război.

Cea de-a doua perspectivă își are rădăcinile în teoria evoluționistă a lui Darwin și se

concentrează pe capacitatea indivizilor sau grupurilor de indivizi de a-și maximiza potențialul

reproductiv, precum și pe predispoziția genetică a ființei umane în competiția violentă pentru

teritoriu și resurse. Azar Gat16 precizează că lupta și competiția pentru acapararea resurselor și

perpetuarea speciei reprezintă principalul motiv de declanșare a conflictelor între indivizi, similar

tuturor speciilor de animale. Similar punctează Edward Wilson17, care evidențiază că nu există

nicio diferență între război și agresiunile manifestate de animalele, menționând că violența își are

originile în impulsurile agresive, moștenite pe linie genetică de-a lungul a milioane de ani.

Partizanii explicațiilor socio-biologice înțeleg importanța factorilor ce țin de agresivitatea

naturii ființei umane, dar nu fac altceva decât să se poziționeze într-o paradigmă aflată în

completă opoziție cu cea culturalistă și să ignore elementele conexe culturii în încercările de a

explica războiul.

O a treia perspectivă este expusă de partizani ai economismului, care argumentează că

ființa umană, ca actor rațional în viața socială, la nivel individual sau colectiv, privește

implicarea în acțiuni violente prin prisma beneficiilor de natură economică18. Referindu-se la

16
Azar Gat, War in Human Civilization, Oxford University Press, Oxford, 2006, p. 87.
17
Edward Wilson, On Human Nature, Harvard University Press, Cambridge, 1978, p. 130.
18
Stathis Kalyvas, The Logic of Violence in Civil War, Cambridge University Press, New York, 2006

17
războaiele civile, David Laitin19 susține că acestea sunt benefice pentru insurgenți, datorită

faptului că asigură supraviețuirea lor și, în plus, oferă șansa de a obține controlul asupra statului.

Alți adepți ai teoriei economismului, precum Zygmunt Bauman 20 consideră că fenomenul

globalizării și evoluția modelului capitalist, coroborat cu dezvoltării în sfera tehnologică, au

condus la producerea unei adânci inegalități sociale și la subminarea suveranității statelor

naționale în detrimentul companiilor multinațonale. Prin urmare, războaiele purtate în această era

a globalizării sunt purtate pentru accesarea și controlarea unor resurse strategice (petrol, gaze,

minerale etc.).

Promotorii economismului, ca teorie sociologică asupra războiului, au adus contribuții

majore privind înțelegerea rolului resurselor materiale în analiza conflictelor. Cu toate acestea,

nu putem reduce comportamentele conflictuale de pe arena internațională la ceea ce înseamnă

maximizarea profitului și a câștigurilor, prin simplul fapt că multiple războaie au avut la bază

factori de origine geopolitică, ideologică sau de orice alt tip decât cei asociați sferei economice.

Ultima viziune, cea a materialismului, asupra fenomenului de război este adusă în

discuție de Charles Tilly21, care prezintă războiul drept un „catalizator al dezvoltării sociale”,

precizând că statul-națiune a apărut în Europa modernă ca urmare a campaniilor militare

prelungite. Astfel, pentru a susține războaiele în care erau implicați, liderii statelor operau, pe de

o parte exploatări masive de resurse, care au condus la acumularea de capital și dezvoltarea

inerentă a politicilor și legilor în domeniul fiscalității, precum și a capabilitățiilor din domeniul

comunicațiilor și al infrastructurii de transport. Pe de altă parte, obligațiile apărute în domeniul

19
David Laitin, Nations, States, and Violence, Oxford University Press, Oxford, 2007, p. 22
20
Zygmunt Bauman, Wars of the Globalisation Era, European Journal of Social Theory, vol. 4, no. 1, pp. 11-28.
21
Charles Tilly, War Making and State making as Organized Crime, în P. Evans., D. Rueschemeyer and T. Skocpol
(ed.), Bringing the State Back In, Cambridge University Press, Cambridge, 1985, pp-170-172.

18
muncii au fost contrabalansate de mecanismele statale prin extinderea drepturilor civile și

sociale.

Similar, Michael Mann22 explică faptul că în vederea susținerii războaielor costisitoare,

liderii au acționat, de cele mai multe ori, în direcția consolidării puterii statului prin centralizarea

guvernării, extinderea serviciilor publice, a celor de colectare a taxelor, a forțelor polițienești. Pe

măsură ce un stat își asigură un nivel de securitate din ce în ce mai mare, alte state, de regulă cele

din imediata proximitate, se simt amenințate și declanșează așa-numitele războaie preventive,

perpetuând un ciclu al comportamentului conflictual.

Chiar dacă dintre cele patru abordări cea din urmă oferă o imagine mult mai completă

decât celelalte, prin prisma unei abordări ce vizează atât factori economici, cât și de natură socio-

culturală și politică, cea mai mare critică ce îi poate fi adusă acestei perspective este aceea că nu

ține seama și de alte forme de organizare socială decât statul național.

O altă perspectivă din zona sociologiei militare, care se distanțează oarecum de latura

confruntărilor militare clasice și a motivațiilor care conduc la astfel de evenimente și care pune

accent mai degrabă pe utilizarea altor pârghii pentru a se impune în fața adversarului, este cea a

lui Morris Janowitz.

Acesta arată că un stat, cu cât devine mai puternic din punct de vedere militar în fața altor

state, cu atât este mai puțin probabil ca acesta să se angreneze în conflicte armate convenționale

la scară largă, dar va face apel în mod frecvent la conflicte de slabă intensitate și război

neconvențional. Astfel, resursele ar trebui canalizate către instrumente de menținere a păcii,

22
Michael Mann, The Sources of Social Power I: A History of Power from the Beginning to A.D. 1760, Cambridge
University Press, Cambridge, 1986, 112-114.

19
misiune de stabilizare și mediere, și operații subsumate războiului neconvențional, toate acestea

pentru a evita premisele pentru declanșarea unui conflict armat23.

Cea din urmă perspectivă prezentată, cea a lui Janowitz, surprinde foarte bine

caracteristicile conflictelor moderne, deși a fost formulată cu mai bine de jumătate de secol în

urmă, fiind de foarte mare actualitate în prezent. Un foarte bun exemplu legat de operațiile

militare neconvenționale este ceea ce face Federația Rusă, din 2014, în Ucraina.

Succesul Rusiei din Crimeea, Donbass și din alte regiuni ale Ucrainei s-a datorat unui

mix de factori militari și non-militari, cu accent pe operațiile informaționale și operațiile speciale

concertate specifice conflictelor neconvenționale24. Despre toate aceste caracteristici ale

războaielor neconvenționale vom discuta în detaliu pe parcursul lucrării și vom vedea cum astfel

de acțiuni neconvenționale sunt puse în practică și în raport cu România, pe componenta

informațională.

II.1.2. Abordări din sfera relațiilor internaționale și a studiilor de securitate

Pentru completarea imaginii asupra caracteristicilor fundamentale ale războiului, vom

face o trecere în revistă a celor mai importante teorii din sfera relațiilor internaționale și a

studiilor de securitate, dat fiind faptul că sunt domeniile care au contribuit cel mai mult la

dezvoltarea conceptului în sfera academică.

23
Morris Janowitz, The professional soldier, a social and political portrait, Free Press, New York, 1971, pp. 275-
276.
24
Bret Perry, Small War Journals, disponibil la https://smallwarsjournal.com/jrnl/art/non-linear-warfare-in-ukraine-
the-critical-role-of-information-operations-and-special-opera, accesat la data de 07.04.2021.

20
 Printre primii care au abordat la nivel conceptual domeniul războiului se numără Karl

von Clausewitz25, pentru care războiul este „un act de violență destinat să oblige adversarul să

îndeplinească voința celuilalt”. Clausewitz spune că războiul nu este altceva decât „continuarea

politicii prin alte mijloace”26 și numai statele sunt actorii primordiali ce pot fi implicați într-un

război. Acesta credea că războiul este caracterizat de interacțiunea a trei elemente: emoție (partea

irațională), șansă (partea non-rațională) și motivație (partea rațională). Ulterior menționează că

desfășurarea războiului depinde de trei variabile esențiale, respectiv disensiunile, norocul și

incertitudinea, care împreună formează așa numita „ceață a războiului”27. Prin abordarea

războiului în puternică relație cu sfera politică, Clausewitz neagă posibilitatea angrenării într-un

război al entităților non-statale, afirmție ce numai este de actualitate în secolul XXI.

Acest aspect este punctat de John Keegan, care spune că războiul nu este doar o luptă.

Războiul se referă, de asemenea, la o entitate culturală, iar manifestarea războiului nu este legată

de un singur tip de organizare politică sau societală. În cele din urmă este un fenomen universal,

a cărui formă și scop sunt definite de părțile implicate28.

Horace Meyer Kallen vine și critică, de asemenea, definiția lui Clausewitz și spune că

„această definiție se poate la fel de bine aplica și pentru conceptul de pace, în special în sport,

afaceri și finanțe. Se poate aplica la actul de violență al oricui, oricând se ivește. În ceea ce

privește războaiele, se aplică la războaiele pre-napoleoniene și pre-industriale, când războiul era

un castel de întreprinderi și un joc al gentilomilor”29. În plus, Kallen pune accent pe ceea ce

25
Karl von Clausewitz, On War, Princeton University Press, Princeton, 1976, p. 14
26
Ibidem, p. 9.
27
Ibidem, p. 43.
28
William Roberts, John Keegan treks through history probing the meaning of war,
http://articles.baltimoresun.com/1993-11-14/news/1993318037_1_john-keegan-history-of-warfare-war-and-culture,
accesat la data de 10.11.2014.
29
Horace Meyer Kallen, Of War and Peace, în Social Research, vol. 6, no. 3, September 1939, p. 373.

21
înseamnă utilizarea forței militare în mod organizat, explicând faptul că în spatele acestei

activități organizate stau o multitudine de activități, precum industria, comerțul sau interesul și

atitudinile sociale.

O altă definiție este oferită de Michael Wallace, care spune că războiul reprezintă

„utilizarea armelor letale de către membrii unei societăți împotriva membrilor altei societăți. Este

purtat de personal instruit care lucrează în echipe care sunt dirijate de decidenți politici și

sprijinte de populația non-combatantă”30.

Putem observa că abordările prezentate anterior pun accent pe latura forțelor armate, dar

o bună parte din natura războiului nu se găsește pe câmpul de luptă, ci în comportamentul și

atitudinile ostile care caracterizează politica externă a unui stat, explică Quiny Wright. Acesta

atrage atenția asupra aspectelor psihologice ale războiului, așa cum le prezintă Thomas Hobbes

în „Leviatanul” prin tranziția de la război și pace, și invers31. „Așa cum natura vremii urâte nu se

află într-o ploaie sau două, ci în înclinația vremii în mai multe zile împreună; deci natura

războiului nu constă în lupte propriu-zise, ci în dispoziția cunoscută a acestora când nu există

nicio manifestare contrară”32.

Ceea ce remarcă Hobbes este faptul că absența utilizării forței armate nu înseamnă

obligatoriu lipsa războiului/conflictului și, implicit, instaurarea stării de pace, iar acest lucru este

perfect valabil în cazul conflictelor moderne și vom vedea în subcapitolele dedicate războiului

hibrid că nu putem trasa o linie clară între război și pace, spre exemplu atunci când vorbim de

operații informaționale sau psihologice.

30
Michael Wallace, Power, Status, and International War, în Journal of Peace Research, vol. 8, no 1, 1971, p. 23.
31
Quincy Wright, The escalation of international conflicts, în Journal of Conflict Resolution, vol. 9, no. 4,
December 1965, pp. 434-449.
32
William George Pogson Smith, Hobbes‟s Leviathan, Clarendon Press, Oxford, 1909, p. 96.

22
 Pe lângă definițiile menționate anterior mai există multe altele, pe care le regăsim fie în

dicționare internaționale ale celor mai prestigioase universități, fie în lucrările teoreticienilor din

întreaga lume, iar în acest caz definiția și elementele centrale ale acesteia variază în funcție de

curentul de gândire ale cărui principii sunt împărtășite de respectivii cercetători. Am ales să

expun, din sfera relațiilor internațional și a studiilor de securitate, perspectivele realismului și ale

liberalismului pentru că cele două școli de gândire prezintă într-o manieră comprehensivă

conceptul analizat, iar viziunile teoreticienilor celor două curente de gândire sunt cele mai

concludente în înțelegerea ulterioară a reperelor teoretice mai specifice, respectiv a celor de

război hibrid și război informațional.

Realismul este probabil cel mai răspândit curent de gândire în relațiile internaționale.

Acesta poate fi divizat în trei mari ramuri: realismul clasic, neo-realismul și realismul neo-clasic.

Cei mai mulți adepți ai realismului subscriu la viziunea lui Clausewitz despre război. În lucrarea

sa „Despre război”, acesta sugerează faptul că războiul este o acțiune controlată și rațională33.

Ceea ce vrea Clausewitz să sublinieze este faptul că în cazul în care statele văd războiul drept un

pas către promovarea puterii și a intereselor lor, acestea vor folosi războiul drept un instrument

politic rațional.

Teoreticienii celei de-a doua ramuri a curentului realist de gândire în relațiile

internaționale, neo-realiștii, precum Kenneth Waltz, au dezvoltat și îmbunătățit teoria centrală a

lui Karl von Clausewitz. În lucrarea sa „Omul, statul și războiul”, Waltz stabilește trei imagini

corelate ale cauzei războiului. În primul rând, spune acesta, în conformitate cu doctrina clasică

realistă, războiul își are originile în imperfecțiunea naturii umane. Acest punct de vedere

33
Chris Brown, Kirsten Ainley, Understanding International Relations, Palgrave MacMillan, Hampshire, 2009, p.
115.

23
evidențiază faptul că „răutatea oamenilor sau comportamentul lor necorespunzător, duc la

război”34. În cea de-a doua imagine, Waltz arată că organizarea internă a unității statale este

esențială în înțelegerea predispoziției spre război. În scopul asigurării supraviețuirii de la luptele

interne sau războaie civile, statele trebuie să promoveze o enitate unitară omogenă. Pentru a

stimula acest tip de unitate, statul va căuta să se războiască cu alte state pentru a preveni auto-

distrugerea pe plan intern. În cele din urmă, a treia imgine propusă de Waltz pune accentul pe

anarhia internațională. Acesta admite că statele au anumite interese, care în conflict cu interesele

altora (spre exemplu asupra resurselor naturale limitate), fără existența unei autorități globale

care să le constrângă, „unul din state va folosi forța pentru a-și atinge obiectivele în cazul în care

în urma evaluării perspectivelor de reușită va considera că obiectivele sunt mai importante decât

pacea în sine”35.

În ceea ce privește a treia ramură, anume cea a realismului neoclasic, teoreticienii acestei

variante a realismului, nu au o viziune nouă asupra conceptului de război, ci vin doar să conteste

teorii precum cea a păcii democratice (conform căreia este puțin probabil ca democrațiile să se

războiască între ele, ci mai degrabă cu state nedemocratice, iar statele democratice tind să câștige

conflictele în care sunt implicate), despre care afirmă că greșește în momentul în care tratează

statele democratice și cele nedemocratice ca actori unitari, iar teoria în sine este lipsită de

dinamism, fără să facă diferența între factorii determinanți interni și externi, analizați separat 36.

Există totuși un adept al acestui curent, care face referire directă la elemente ale războiului luate

în discuție și de neo-realism. Acesta este Hein Goemans, care afirmă că un anumit tip de state

34
Kenneth Waltz, Man, the State and War, a theoretical analysis, Columbia University Press, New York, 2001, p.
39.
35
Ibidem, p. 160.
36
Steven Lobell, Norrin Ripsman, Jeffrey Taliaferro (ed.), Neoclassical Realism, the State, and Foreign Policy,
Cambridge University Press, New York, 2009, p. 11.

24
vor continua războiul și dincolo de orice șansă rezonabilă de a câștiga, spre deosebire de neo-

realiști care afirmau contrariul, iar acest lucru se va întâmpla dacă statele respective se tem că nu

vor supraviețui din punct de vedere politic în urma înfrângerii. Ele vor „risca pentru reînvierea

lor”37.

Realismul în general și cel clasic în special, este puternic ancorat în realitățile Războiului

Rece, perioadă în care a beneficiat și de o amplă dezvoltare. Există o serie de critici ce pot fi

aduse curentului realist, în special faptul că este extrem de conservator și nu lasă loc de inovare.

Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că, ancorat în propriile tipare dedicate principiilor

puterii politice și a repetiției ciclice a istoriei, nu a fost capabil să prezică sfârșitul Războiului

Rece. De asemenea, un mare minus îl reprezintă raportarea la interacțiunile de pe arena

internaționale exclusiv în termeni de actori statali.

Liberalismul este un curent care este cel mai adesea asociat cu scrierile lui Locke,

Bentham și Kant. Kant, cu precădere, a propus conceptul de pace eternă în încercarea sa de a găsi

o soluție pentru ceea ce el a numit „starea fără de lege a sălbăticiei”38. Calea către o pace eternă

așa cum o propunea Kant implica trei principii de bază și anume: constituționalismul republican,

o federație de state libere și o umanitate universală39. Kant susținea că o federație de state libere

ar genera un mediu pacifist, iar statele nu ar intra în război unele cu altele. Această teorie a fost

ulterior dezvoltată de către Doyle în teza sa despre pacea democratică, în 1986. Liberalismul, la

fel ca alte curente, are o serie de principii de bază printre care se numără libertatea și

inevitabilitatea progresului uman, drepturile individuale, consituționalismul, democrația și

37
Hein Goemans, War and Punishment: The Causes of War Termination and The First World War, Princeton
University Press, Princeton, 2000, pp. 50-52.
38
Immanuel Kant, Perpetual Peace, a philosophical essay, MacMillan, New York, 1903, p. 55.
39
Tim Dunne, Liberalism, în John Baylis, Steve Smith, Patricia Owens (ed.), The Globalization of World Politics.
An Introduction to International Relations, Oxford University Press, New York, 2008, p. 112.

25
susține faptul că sistemul capitalist promovează cel mai bine bunăstarea tuturor40. Liberalismul,

ca de altfel și realismul, vede comportamentul statelor ca fiind influențat de natura umană, dar în

contrast cu realismul într-o lumină pozitivă.

După cum am amintit anterior, Michael Doyle a dezvoltat teoria păcii democratice

plecând de la ideile lui Kant legate de pacea eternă. În cadrul teoriei sale, Doyle 41 subliniază

faptul că de-a lungul istoriei democrațiile au fost pașnice, dar numai între ele. Statele

democratice și liberale mențin pacea unele cu altele, dar acest lucru nu se întâmplă și când

vorbim despre state non-liberale sau non-democratice. Așadar, pentru Doyle, problema

regimurilor nedemocratice devine cauza războiului.

Alți teoreticieni ce s-au raliat principiilor liberale consideră că anumite cauze ale

războiului rezidă în problema imperialismului și a colapsului sistemului balanței de putere,

remediul fiind cooperarea mutuală în domeniul comerțului42. Un alt cercetător, Joseph

Schumpeter, spune că vede războiul ca un rezultat al impulsurilor agresive ale grupurilor de elită

atipice43.

Similar curentului realist, parte a teoreticienilor liberali par să ignore apariția și

capacitatea de angrenare în conflicte violente a altor tipuri de actori decât cei statali. Totodată,

este greu de apreciat că, în prezent, bunele relații comerciale mai sunt capabile să evite un posibil

război sau că regimurile nedemocratice sunt cauza principală a conflictelor moderne. Cel din

urmă aspect a fost deseori folosit pentru a justifica intervenția în afacerile țărilor nedemocratice.

40
Scott Burchill, Andrew Linklater, Terry Nardin, Matthew Peterson, Christian Reus-Smith, Jacqui True, Theories
of International Relations, Palgrave MacMillan, Hampshire, 2009, p. 57.
41
Michael Doyle, Liberalism and World Politics, în American Political Science Review, vol. 80 / December, 1986,
pp. 1151-1169.
42
Tim Dunne, op. cit., p. 110.
43
Scott Burchill, op. cit., p. 61.

26
Cu toate acestea, ideea pare să meargă în contratimp cu valori de bază ale non-

intervenționismului și libertății, pe care le regăsim în teoria liberală.

În rândul adepților și partizanilor curentului de gândire liberal în sfera relațiilor

internaționale există discrepanțe destul de mari și multiple viziuni asupra conceptului de război

sau privind motivele de declanșare a conflictelor. Pe de altă parte, realiștii marșează în mare

parte pe aceeași direcție, lăsând impresia unei viziuni mai omogene și mai bine închegate per

total.

II.2. Clasificarea războaielor

Pentru înțelegerea deplină a unui fenomen, este necesar să realizăm o descriere cât mai

precisă a acestuia, în special atunci când ne referim la unul cu un nivel de complexitate ridicat

precum cel al războiului. Deși de-a lungul timpului au existat numeroase încercări de clasificare

a războaielor, nu avem, în prezent, un model universal acceptat în acest sens.

Una dintre modalitățile de clasificare a războaielor o regăsim în documente oficiale

subsumate domeniului dreptului internațional umanitar, printre care Convențiile de la Geneva,

din 1949, care disting între conflicte armate cu caracter internațional, respectiv conflicte armate

care nu au caracter internațional. Prima categorie se referă la conflictele armate ce au loc între

două sau mai multe părți ale Convenției, iar cea de-a doua categorie la conflictele desfășurate pe

27
teritoriul unuia dintre statele ce sunt parte a Convenției44. Avem în acest caz o clasificare în

funcție de dimensiunea geografică a războiului.

O viziune complementară cu cea prezentată în convențiile internaționale ale dreptului

internațional umanitar, o regăsim la Marko Milanovic și Vidan Hadzi-Vidanovic, care adaugă la

cele două mari categorii alte trei tipuri de războaie: non-internaționale „internaționalizate”,

paralele sau mixte, transnaționale. Primul dintre cele trei se referă la transformarea unui conflict

non-internațional într-unul internațional, de regulă, prin două metode: a) prin intervenția armatei

aparținând unui stat terț care să susțină acțiunile militare ale unei entități non-statale angrenate în

conflict cu forțelor armate ale statului respectiv; b) prin acțiunea militară a unui stat împotriva

unui actor non-statal de pe alt teritoriu național, fără consimțământul statului pe teritoriile cărui

intervine45.

Al doilea tip se referă la o combinație între conflictele militare internaționale și cele non-

internaționale, exemplificând prin cazul Libia, declanșat în 2011, unde a existat un război

internațional între coaliția condusă de NATO și Libia, concomitent cu un război non-

internațional între regimul Gaddafi și rebelii Benghazi46.

Prin a treia categorie se înțeleg acele războaie purtate dincolo de granițele naționale ale

unui stat, unul dintre exemplele aduse de cei doi cercetători fiind cele ale „războiului global

împotriva terorismului”47.

44
Convenția de la Geneva privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război, 12.08.1949, Art. 2-3.
45
Marko Milanovic, Vidan Hadzi-Vidanovic, A taxonomy or armed conflict, în Nigel White, Christian Henderson
(ed.), Research handbook on international conflict and security law: jus ad bellum, jus in bello and jus post bellum,
Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2013, pp. 256-314.
46
Ibidem, p. 298.
47
Ibidem, p. 299.

28
 Probabil cea mai îndrăzneață și comprehensivă încercare de clasificare a războaielor, în

funcție de tipul actorilor implicați şi teritoriile de desfășurare, este cea realizată prin proiectul

„Correlates of War”, dezvoltat de cercetătorul în domeniul științelor politice David Singer și

istoricul Melvin Small, care, în 1963, au demarat un amplu proces de cercetare științifică, având

drept obiectiv analizarea conflictelor din perioada post-napoleoniană. Pornind prin a colecta

datele aferente războaielor, cei doi au constatat că, pentru o analiză cât mai corectă a

informațiilor de care dispuneau, aveau nevoie de o definire și de o clasificare a diferitelor

modalități de manifestare a fenomenului. Proiectul dezvoltat și implementat de cei doi a servit

drept etalon pentru o foarte mare parte din cercetările ulterioare asupra războaielor48.

O primă clasificare a războaielor făcută de David Singer și Melvin Small a fost realizată

în 1972, în lucrarea cu numele „The Wages of War 1816-1965: A Statistical Handbook”, care

distingea între două mari categorii: războaie internaționale și războaie civile.

Războaiele internaționale, la rândul lor, au fost divizate în alte două categorii, respectiv

conflicte interstatale și extrasistemice. Cele interstatale se referă la acele războaie purtate între

două entități ale sistemului interstatal49, în care actorii sunt implicați în eforturi militare

convenționale susținute și se produc cel puțin 1.000 de victime50.

Războaiele extrasistemice se referă la acele manifestări violente dintre un stat și o entitate

ce nu este membră a sistemului de state, în cadrul cărora este necesară producerea a unui

minimum de 1.000 de victime pentru fiecare an de conflict, din tabăra entității statele.

48
The Correlates of War Project, History, disponibil la http://www.correlatesofwar.org/history, accesat la data de
16.12.2018
49
cei doi cercetători au convenit că pentru a face parte din sistem este necesar ca o entitate statală să dețină o
populație de minimum 500.000 de indivizi, să fie independent și să fie recunoscută de Marea Britanie, Franța și Liga
Națiunilor/ Organizația Națiunilor Unite
50
David Singer, Melvin Small, Resort to Arms: International and Civil War, 1816-1980, Sage Publishing, Beverly
Hills, 1982, pp. 38-43.

29
Războaiele extrasistemice sunt la rândul lor împărțite în două subtipuri, în funcție de statutul

politic al actorilor implicați: războaie imperiale și războaie coloniale51.

În vreme ce războaiele imperiale implicau conflictul dintre o entitate statală membră a

sistemului și un combatant independent din punct de vedere politic, dar care nu era parte a

sistemului interstatal, războaiele coloniale au fost definite ca fiind cele purtate între un stat

membru al sistemului și o entitate colonială, o dependință sau aflată sub protectorat, compusă

dintr-o varietate de indivizi din punct de vedere etnic și aflată la o anumită distanță geografică de

acel membru al sistemului căruia i se supunea52.

Cea de-a doua categorie de războaie expusă de David Singer și Melvin Small este cea a

războaielor civile, despre care afirmă că reprezintă „orice conflict armat care implică: 1. Acțiune

militară internă; 2. Participarea activă a guvernului național; 3. Rezistență efectivă de ambele

părți; 4. Un total de minim 1.000 de victime, dintre cei implicați în conflict, pe parcursul fiecărui

an de război”53. Principalul aspect pe care cei doi îl subliniază este acela că războiul civil, spre

deosebire de războiul interstatal sau extrasistemic (colonial / imperial), are o caractersitică a

internalității teritoriului unui stat suveran și este necesară participarea guvernului drept

combatant. Mai mult decât atât, războiul civil a fost diferențiat față de alte forme de conflicte

interne prin faptul că violența trebuie să fie una susținută și reciprocă, iar numărul victimelor să

depășească un anumit prag54.

51
Meredith Reid Sarkees, The COW Typology of War: Defining and Categorizing Wars (Version 4 of the Data),
disponibil la http://www.correlatesofwar.org/data-sets/COW-war/inter-state-wars-codebook, accesat la data de
16.12.2018.
52
Ibidem.
53
Melvin Small, David Singer, Correlates of War Project: International and Civil War data, 1816-1992, Inter-
university Consortium for Political and Social Research, 1994, p. 5.
54
Ibidem.

30
 Odată cu trecerea timpului și cu apariția unor mutații la nivelul fenomenului, atât în plan

național și regional, cât și la nivel internațional, domeniul de cercetare al războaielor, implicit și

proiectul început de David Singer și Melvin Small a necesitat adaptarea la noile realități. Astfel,

David Singer și Meredith Reid Sarkees au demarat, în 1994, un proces de reevaluare a

proiectului, inclusiv din perspectiva regândirii clasificării războaielor.

Printre aspectele care au determinat recalibrarea demersurilor științifice se numără

creșterea numărului de conflicte, creșterea numărului de actori implicați, diversificarea tipurilor

de entități combatante și, cel mai important, apariția unor noi tipuri de conflicte.

Meredith Reid Sarkees explică faptul că absența unor instituții naționale și internaționale

eficiente au condus la transformarea și multiplicarea tipurilor de actori și conflicte. Emergența

actorilor non-statali, sporirea comerțului cu arme și dezvoltarea armatelor private, creșterea

traficului de droguri la nivel internațonal, creșterea numărului și mai ales a puterii companiilor

multinaționale și apariția numeroaselor coaliții între state, reprezintă factorii determinanți care au

influențat reconceptualizarea taxonomiei războaielor55.

În aceeași notă, sociologul polonez Zygmunt Bauman subliniază că demersul de

dezvoltare prin care a trecut sistemul capitalist a determinat erodarea suveranității statelor

naționale, prin urmare fiind impulsionată și creșterea disproporțiilor la nivel global. Politicile

subsumate doctrinei neo-liberală prin care sunt privatizate companiile de stat au dat voie

corporațiilor să se distanțeze de autoritățile statale, determinând o caracteristică globală a

acestora. De asemenea, transformările de ordin tehnologic au generat schimbări în domenii

precum cel al comunicațiilor, transportului și comerțului, indivizii având, astfel, oportunitatea de

55
Meredith Reid Sarkees, art. cit.

31
a derula tranzacții în mod nerestricționat la nivel global56. În plus, aspectele de ordin geografic

nu mai reprezintă piedici, motiv pentru care și modul de purtare a războaielor a suferit

transformări, obiectivul major fiind acum cel de control al unor resurse strategice (petrol, gaze,

minereuri rare etc.)57.

Astfel, la vechea clasificare a războaielor au fost adăugate o serie de noi categorii și sub

categorii, cu scopul adaptării acestuia la transformările survenite în ceea ce privește manifestarea

fenomenului, în vederea continuării proiectului și a demersului de cercetare inițiat în perioada

anilor ’70 ai secolului trecut.

Tabel 1: Vechea tipologie a războaielor VS. noua tipologie a războaielor

Vechea tipologie a războaielor

Interstatale

Internaționale Imperiale
Extrasistemice
Coloniale

Civile

Noua tipologie a războaielor

Interstatale

Imperiale
Extrastatale
Coloniale

pentru control central

Civile
pe aspecte locale
Intrastatale
Regionale interne

Intercomunale

56
Zygmunt Bauman, Wars of the Globalisation Era, în European Journal of Social Theory, 4(1), 2001, pp. 11-28.
57
Zygmunt Bauman, Reconnaissance Wars of the Planetary Frontierland, în Theory, Culture and Society, 19(4),
2002, pp. 81-90.

32
 în teritorii non-statale
Non-statale
transfrontaliere

(sursa: Meredith Reid Sarkees, The COW Typology of War: Defining and Categorizing Wars – Version 4

of the Data)

Una dintre diferențele majore o reprezintă apariția categoriei conflictelor purtate de actori

non-statali, ce se regăsesc sub două forme. Prima subcategorie este cea a conflictelor purtate în

teritorii non-statale, referindu-se aici la teritorii autonome și teritorii controlate de entități aflate

în procesul de formare a statului. Cea de-a doua, a războaielor non-statele transfrontaliere, face

referire la conflictele dintre actori non-statali, care au loc pe teritoriile a două sau mai multe

state. Conflictele dintre actorii non-statali se regăsesc, de asemenea, și la nivelul celei de-a treia

categorii, respectiv a războaielor intrastatale, în subcategoriile de războaie regionale interne și

intercomunale. Ambele se referă la violențele petrecute în interiorul teritoriul statal, diferența

fiind că în vreme ce în cazul celor intercomunale nu este implicată nicio entitate guvernamentală,

ostilitățile având loc între doi sau mai mulți actori non-statali, războaiele regionale interne

presupun implicarea unei entități guvernamanetale locale sau regionale58.

O altă modificare esențială este cea a separării subcategoriilor conflictelor internaționale

de războaie interstatale și extrasistemice în două categorii majore distincte și transformarea

războaielor civile în subcategorie a conflictelor intrastatale. Aceasta transformare a fost generată

de faptul că acel „sistem de state” definit de Singer și Small a început să genereze confuzii în

ceea ce privește clasificarea, existând cazuri în care conflicte disparate erau grupate în aceeași

categorie, respectiv războaie similare erau incluse în categorii diferite (confuzii majore au apărut

58
Meredith Reid Sarkees, art. cit.

33
în special în zona războaielor extrasistemice și a celor civile). De asemenea, s-a intervenit și

asupra terminologiei din vechea clasificare, războaiele extrasistemice au fost redenumite în

războaie extrastatale, devenind, astfel, mai clar faptul că se face referire la teritorii din afara

granițelor statului59.

O altă abordare care mizează pe taxonomizarea conflictelor în funcție de modul în care

acestea sunt purtate, respectiv a mijloacelor și tacticilor utilizate, este cea care distinge între

războaie convenționale și cele neconvenționale. Prima categorie este definită ca fiind un război

purtat între două entități statale, folosind forțe militare regulate (cele ale armatei naționale). A

doua categorie se referă la conflictele în care sunt folosite mijloace subversive și forțe de gherilă

sau alte tipuri de operațiuni speciale, altele decât cele aferente războaielor convenționale (de

exemplu cele teroriste sau contra-teroriste)60.

O altă perspectivă, mai pragmatică, este cea a lui William S. Lind, contributor al teoriei

„războiului de generația a 4-a”, care prezintă clasificarea conflictelor militare în funcție de

perioada de derulare a acestora, respectiv de strategiile, tacticile și mijloacele folosite.

Potrivit lui Lind, prima generație de războaie, cele cuprinse între introducerea armelor de

foc și primul război mondial, sunt caracterizate de războaie în masă, cu folosirea de forțe armate

masive, dispuse față în față într-un teatru de operațiuni. Din cea de-a doua generație fac parte

conflictele dintre primul și al doilea război mondial, ce au drept specificități folosirea armelor de

foc puternice (de ex. mitralierele) și fac apel la mobilizarea industriei. A treia generație sunt cele

purtate de-a lungul celei de-a doua conflagrații mondiale, în care strategiile și tacticile au fost

59
Ibidem.
60
Deborah Elek, Unconventional Warfare and the Principles of War, Command and Staff College – Marine Corps
University, 1994, pp. 1-8.

34
gândite pentru operaționalizarea rapidă, în mare viteză a acțiunilor militare, în care au fost

introduse la scară largă armele de foc automate, tancurile și aviația de război, s-au folosit

manevre militare pe spații largi și arme de distrugere în masă. În categoria celei de-a patra

generație de conflicte armate sunt incluse războaiele simetrice, disimetrice și asimetrice, care au

presupus o revoluție în domeniul militar, în care s-au folosit sisteme și armament de mare

precizie, dar și extinderea spațiului de derulare a conflictelor în sfere precum cea economică,

informațională sau culturală61.

Teoria celor patru generații de războaie este de ceva timp abordată dintr-o nou

perspectivă care vorbește despre o nouă generație de conflicte. Cea de-a cincea generație de

războaie este cea dominată de conflictele din spațiul virtual/cibernetic, caracterizate de o

manifestare haotică, care afectează toate domeniile vieții sociale, explică unii experți62.

Am expus o serie de modalități de clasificare a războaielor, în speță pe cele care se

concentrează pe delimitări realizate pe baza tipului de actori implicați, a spațiilor și teritoriilor de

desfășurare, respectiv a mijloacelor și tacticilor utilizate. Am insistat asupra acestor tipuri de

clasificări dat fiind faptul că cele trei elemente principale menționate (actori, spațiul geografic și

forma de manifestare), sunt acele componente concrete ce pot fi determinate și cuantificate cu un

nivel ridicat de acuratețe.

Un contra-exemplu îl reprezintă acele clasificări care au la bază cauzele și motivele de

declanșare ale războaielor, cum ar fi cea propusă de Paul Collier și Anke Hoeffler, care disting

61
William S. Lind, Understanding Fourth Generation War, în Military Review, September-October 2004, pp. 12-
14.
62
Joseph Vann, Modern Propaganda. A most exquisite and indispensable fifth-generation warfare tool, disponibil la
https://www.marshallcenter.org/sites/default/files/files/2020-09/pC_V10N2_en_Vann.pdf, accesat la data de
15.04.2021; Donald J. Reed, Beyond the War on Terror: Into the Fifth Generation of War and Conflict, în Studies in
Conflict and Terrorism, vol. 31, no. 8, 2008, pp. 684-722.

35
între războaiele declanșate din comportamentul lacom al entităților statele sau non-statale și

conflictele izbucnite din pricina sentimentului de nedreptate resimțit de anumiți actori63.

În lucrările de specialitate care abordează, din diferite perspective (sociologică, militară,

politică etc.) fenomenul conflictelor armate, se regăsesc numeroase alte modele de clasificare.

Este important de înțeles faptul că, în actualul context geopolitic global, sunt dificil de

determinat elementele constituente ale a unui conflict și, implicit, includerea lor într-o categorie

sau alta din cele menționate anterior sau din alte tipuri de taxonomizări.

În acest context este necesar să conștientizăm că războiul care în trecut se purta în teatrele

de operațiuni și care, de cele mai multe ori, oferea câștig de cauza celei mai robuste armate din

punct de vedere militar, în prezent capătă o altă formă și se manifestă simultan pe multiple

fronturi, militare și non-militare. Concret, putem vorbi de o așa-numită „hibridizare” a

războiului, care aduce cu sine creșterea neclarităților în ceea ce privește linia de demarcație între

două sau mai multe războaie, indiferent care este criteriul după care dorim să le clasificăm.

II.3. Războiul hibrid

Printre cei care au observat și menționat pentru prima dată că războaiele se poartă pe

multiple fronturi, cu o diversite de tactici și mijloace, se numără istoricul Thomas Huber. Acesta

a dezvoltat conceptul de „război compus”, care se referă la acele conflicte armate în cadrul

cărora sunt utilizate, într-o manieră consistentă, atât forțe convenționale, cât și neconvenționale,

63
Paul Collier, Anke Hoeffler, Greed and Grievance in Civil War, în Oxford Economic Papers, vol. 56, 2004, pp
565-568.

36
îndreptate simultan în aceeași direcție64. El explică faptul că un asemenea tip de război permite

exploatarea avantajelor furnizate de ambele categorii de forțe, concomitent cu creșterea nivelului

amenințării adversarului. Spre exemplu, utilizarea forțelor convenționale determină adversarul să

își concentreze defensiva într-un anumit punct, în vreme ce folosirea elementelor

neconvenționale obligă combatantul să își disperseze trupele pentru asigurarea apărării.

Un bun exemplu pe care cercetătorii din sfera militară îl indică în acest sens este

Războiul din Vietnam, în care, afirmă aceștia, se poate observa o îmbinare clară între elementele

convenționale și cele neconvenționale. În vreme ce Armata Nord-Vietnameză a făcut uz de

capabilitățile sale convenționale în lupta împotriva americanilor, Frontul Național pentru

Eliberarea Vietnamului de Sud a fost nevoit să acționeze în grupuri disparate, folosind tactici de

gherilă și mijloace prin care să inducă teroare și să exercite presiune politică. Atât acțiunile din

nord, cât și cele din sud s-au derulat sub comanda liderilor Armatei Nord-Vietnameze65.

Războiul hibrid, așa cum se manifestă el în prezent este mai complex decât un așa-numit

„război compus”. O simplă îmbinare a unor mijloace convenționale militare cu tacticile specifice

acțiunilor de gherilă, nu reprezintă întregul spectru al complexității războaielor contemporane.

Mai aproape de adevăr se situează perspectiva războiului prezentată ca un mix de

elemente de către doi militari chinezi, Qiao Liang și Wang Xiangsui, care vorbesc despre un așa-

numit „război nerestricționat” sau „război dincolo de limite”. Prin folosirea sintagmei de „război

dincolo de limite”, aceștia fac referire la conflictele dincolo de limitele sale convenționale, adică

ceea ce nu se încadrează în sferele războiului tradițional, convențional. Emergența tehnologiei se

64
Thomas Huber, Compound Wars: The Fatal Knot, Fort Leavenworth, Command and General Staff College, 1996,
p. 1.
65
Frank Hoffman, Hybrid vs. Compound War, disponibil la http://armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-
war/, accesat la data de 06.01.2019; Petri Huovinen, Hybrid Warfare – Just a Twist of Compund Warfare?, National
Defence University – Department of History, Helsinki, 2011, pp 9-10.

37
resimte puternic în mai toate domeniile precum cel politic, economic, cultural, militar, dar și în

altele, care în anumite puncte ajung să se suprapună și să se întrepătrundă, fapt ce conduce la o

extindere a conflictelor dincolo de sfera militară clasică66.

Militarii chinezi subliniază că liderii structurilor armate trebuie să dețină capacitatea de a

combina toate resursele războiului, precum cel inormațional, financiar, comercial sau orice altă

formă nouă decât cea militară clasică, și de a le utiliza pentru a învinge adversarul 67. Cei doi au

creat și o listă cu trei principii majore ale „războiului nerestricționat”, respectiv:

 multi-direcționalitatea – presupune observarea potențialelor spații și medii de

desfășurare a ostilităților și dezvoltarea unui plan coagulat și combinat de măsuri, prin

folosirea tuturor resurselor disponibile;

 sincronie – vizează coordonarea acțiunilor în diferite domenii și spații în același timp;

 asimetria – se referă la folosirea unei game variate de strategii, tactici și mijloace în

toate domeniile de acțiune68.

Ceea ce accentuează Liang și Xiangsui este faptul că nu mai putem gândi un război

exclusiv în termeni militari și este absolut necesară o privire de ansamblu în toate domeniile în

care conflictele s-ar putea materializa și, implicit, aduce beneficii celor care aleg să acționeze pe

mai multe direcții. Cu toate acestea, aprecierile cu privire la multi-direcționalitatea acțiunilor

subsumate războaielor rămâne destul de vag și imprecis definită, lăsând loc de extindere fără

limite în ceea ce privește aria de desfășurare a războaielor. De asemenea, cei doi pun un accent

66
Qiao Liang, Wang Xiangsui, Unrestricted Warfare, PLA Literature and Arts Publishing House, Beijing, 1999, p.
162.
67
Ibidem, p. 190.
68
Ibidem, pp. 205-215.

38
deosebit pe conflictele interstatale, lăsând în plan secund activitățile operate de entități non-

statale.

Descrierea și înțelegerea evoluției fenomenului de război nu este importantă doar pentru

cei care activează în domeniul militar sau pentru cei din sfera academică, ci și pentru factorii

decidenți, cei care elaborează și implementează politici în acest sens. Astfel, este necesară o

înțelegere comună asupra fenomenului din partea tuturor entităților implicate în derularea unui

război, precum și din partea celor ce pot fi influențați de manifestarea acestuia, cum ar fi sectorul

privat sau societatea civilă.

Teoreticienii și practicienii din domeniul securității și apărării au înțeles că este din ce în

ce mai greu să distingă între multiplele forme și tipuri de războaie. John Arquilla, expert în

metode și tehnici neconvenționale, consideră că rețele de actori non-statali sunt astăzi capabile să

confrunte cu adevărat armate naționale și chiar să le înfrângă. Varietatea de opțiuni avută la

dispoziție în purtarea unui război face ca linia de delimitare dintre război convențional,

insurgență și terorism să devină extrem de neclară69.

Similar apreciază și Max Boot, expert în cadrul think-tank-ului Council of Foreign

Relations, menționând că este extrem de dificil de determinat granița dintre război convențional

și neconvențional. În prezent, formațiuni non-statale au acces la armament, ceea ce în trecut se

regăsea numai în dotările armatelor naționale, iar actorii statali adoptă din ce în ce mai mult

tactici neconvenționale în acțiunile lor70.

69
John Arquilla, The end of war as we knew it: Insurgency, counterinsurgency and lessons from the forgotten
history of early terror networks, în Third World Quarterly, March 2007, p. 369.
70
Max Boot, War Made New: Technology, Warfare, and Course of History, 1500 to Today, Randaom House, New
York, 2006, p. 472.

39
 La nivelul mediului academic și cel al domeniului securității și apărării s-au vehiculat

multiple perspective asupra a ceea ce înseamnă conceptul de „război hibrid”. Deși vom putea

observa o serie de puncte comune în încercările de a creiona acest concept, nu există o definiție

unanim acceptată.

Frank Hoffman definește amenințările hibride ca fiind „orice adversar care utilizează

simultan și adaptiv un mix de arme convenționale, tactici neregulate, atacuri teroriste și

comportament criminal în spațiul de luptă, pentru a-și atinge obiectivele politice”71. Acesta mai

opinează că, în actualul model de interacțiune al statelor și al entităților non-statale, a devenit

vagă și neclară linia de demarcație dintre război și pace.

Același termen, de „amenințări hibride”, este definit de Organizația Nord-Atlantică, drept

„acele amenințări provocate de adversari care dețin capacitatea de a utiliza simultan mijloace

convenționale și neconvenționale în mod adaptiv, în vederea atingerii obiectivelor”72. Se remarcă

faptul că există un caracter vag al definiției privind tipul de entitate ce poate provoca astfel de

amenințări, ceea ce prespune că acesta poate fi statal sau non-statal.

Georgios Giannopoulos, cercetător la Joint Research Centre, din cadrul Comisiei

Europene, oferă o perspectivă mai detaliată asupra conceptului în discuție, definindu-l drept „un

mix de activități coercitive și subversive, de metode convenționale și neconvenționale, ce pot fi

folosite într-o manieră coordonată de actori statali și non-statali pentru a-și atinge obiectivele

specifice, oferind posibilitatea de a rămâne sub pragul de război declarat oficial” 73. Similar lui

71
Frank Hoffman, art. cit.
72
NATO, NATO countering the hybrid threat, disponibil la https://www.act.nato.int/nato-countering-the-hybrid-
threat, accesat la data de 07.01.2019.
73
Georgios Giannopoulos, Introduction to the concept of Hybrid Threats, disponibil la http://www.ee-
isac.eu/hybrid-threats, accesat la data de 07.01.2019.

40
Georgios Giannopoulos punctează și Maati Saarelainen, care face apel atât la actorii statali, cât și

cei non-statali74.

Se observă două aspecte esențiale în definiția anterioară: 1. asumarea faptului că atât

actori non-statali, cât și cei statali pot face apel la atacuri hibride; 2. posibilitatea de a acționa

fără a declara război adversarului.

Despre posibilitatea de a iniția un conflict fără a declanșa un război în mod oficial

vorbesc și alți experți, precum Adam Elkus75, Philip Kapusta76 sau Josep Baques77, folosind

termenul de „zone gri” (gray-zones). Acest concept, contestat de alții, face referire la domeniile

neconvenționale în care pot fi purtate războaiele (cibernetic, informațional, economic, politic

etc.), care se află în afara practicilor regulate pe timp de pace. Cea mai mare critică adusă

conceptului este aceea că „include tot, dar nu spune nimic” și nu are vreo utilitate din moment ce

înglobează sub aceeași cupolă activitatea de expansiune a Chinei din Marea Chinei de Sud și pe

cea a organizației teroriste Daesh din Irak și Siria78.

Este importantă mențiunea cu privire la tipul de actori implicați, dat fiind faptul că

termenul de „război hibrid” a fost utilizat la început, în țările din Occident, pentru a descrie

exclusiv metodele complexe folosite de actori non-statali în teatre de operațiuni precum cel din

74
Maati Saarelainen, Hybrid threats – what are we talking about?, disponibil la https://www.hybridcoe.fi/hybrid-
threats-what-are-we-talking-about/, accesat la data de 07.01.2019
75
Adam Elkus, 50 Shades of Gray: Why the Gray Wars Concept Lacks Strategic Sense,
https://warontherocks.com/2015/12/50-shades-of-gray-why-the-gray-wars-concept-lacks-strategic-sense/, disponibil
la https://warontherocks.com/2015/12/50-shades-of-gray-why-the-gray-wars-concept-lacks-strategic-sense/, accesat
la data de 08.01.2019.
76
Philip Kapusta, The Gray Zone, în Special Warfare Magazine, October-December 2015, pp. 19-25.
77
Josep Baques, Towards definition of the „gray zone‟ concept, disponibil la
http://www.ieee.es/en/Galerias/fichero/docs_investig/2017/DIEEEINV02-
2017_Concepto_GrayZona_JosepBaques_ENGLISH.pdf, accesat la data de 08.01.2019.
78
Peter Pomerantsev, Fighting While Friending: The Grey War Advantage of ISIS, Russia, and China, disponibil la
https://www.defenseone.com/ideas/2015/12/fighting-while-friending-grey-war-advantage-isis-russia-and-
china/124787/?oref=d-river, accesat la data de 08.01.2019.

41
Cecenia și Liban și, ulterior, în Irak și Afganistan. Abia după acțiunile Federației Ruse în

Ucraina, din 2014, experți din mediul academic, militar și din aparatul guvernamental au început

să se raporteze și la entitățile statale drept actori cu potențial de a perpetua acțiuni hibride79.

De asemenea, se remarcă caracterul difuz al războiului hibrid prin aceea că nu necesită

declararea oficială de război față de o entitate, datorită posibilității de a utiliza numeroase tipuri

de tactici și mijloace neconvenționale, precum acțiunile de influență și propagandă, șantajul

economic și comercial, acțiuni subversive de violare a spațiului aerian80.

William Nemeth aduce în discuție și importanța tehnologiei în cazul războaielor hibride,

precizând că, spre exemplu, în războiul din Cecenia, grupări paramilitare din societățile sub-

dezvoltate s-au folosit de capabilități tehnologice avansate în acțiunile lor și și-au adaptat

tacticile în concordanță cu posibilitățile oferite de acestea. Nemeth susține că războiul hibrid este

o formă contemporană a războiului de gherilă, dar cu un nivel crescut de eficiență datorită noilor

tehnologii81.

Noile forme de desfășurare a conflictelor sunt descrise și în documente oficiale ale

armatelor naționale, fie ele doctrine, strategii sau politici. Înainte de a da curs unei treceri în

revistă ale acestora vom explica diferența dintre cele trei, mai ales că ne vom raporta la acestea

pe tot parcursul lucrării. Considerăm utilă o definire a conceptelor și explicitarea lor în contextul

domeniilor apărării și securității, pentru a înțelege diferențele și, totodată, legătura dintre acestea.

79
Erik Reichborn-Kjennerud, Patrick Cullen, What is Hybrid Warfare?, Norwegian Institute of International Affairs,
no. 1, 2016, p. 1.
80
Maati Saaralainen, art.cit.
81
William J. Nemeth, Future war and Chechenya: a case for hybrid war, Naval Postgraduate School, Monterey,
2002, p. 29.

42
 Doctrina, într-o accepțiune largă, este definită ca „învățătură”, fiind un corpus de

cunoaștere și înțelegere derivat în urma studiului, analizei și experiențelor practice. Principala

sursă a doctrinei este experiența, în sensul că doctrina este o compilație a lucrurilor care au avut

succes în trecut. Succesele sau eșecurile din trecut pot fi generalizate în „credințe”, despre care

se crede că pot fi utile și relevante în viitor82. Astfel, doctrina este supusă unui permanent proces

de transformare și evoluție.

În ceea ce privește zona de apărare și securitate, doctrina reprezintă acele „principii

fundamentale prin care forțele militare sau elemente ale acesteia își ghidează acțiunile în

sprijinul îndeplinirii obiectivelor naționale”83.

Doctrina este, așadar, un set de idei atent dezvoltate ce au fost oficial aprobate de

autorități statale, care definesc un cadru comun la nivel teoretic și care reprezintă un instrument

pentru comandanți/decidenți în vederea soluționării problemelor de ordin politic, militar,

economic și nu numai84. Conținutul unei doctrine este format din recomandări, nu din reguli

rigide, obligatorii a fi aplicate pentru evenimente specifice.

Când vine vorba de strategie, aspectele devin mai rafinate, mai concise. În sens larg, prin

strategie se înțelege un plan conceput cu scopul de a atinge un obiectiv sau set de obiective, de

regulă pe termen lung85.

82
Dennis Drew, Donald Snow, Making Strategy. An Introduction to National Security Processes and Problems, Air
University Press, Alabama, 1988. p. 163.
83
US Department of Defense, Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, November
2010, p. 71.
84
Mark Welsh, Basic Doctrine – Volume 1, United States Air Force, Curtis E. Lemay Center for Doctrine
Development and Education, disponibil la https://www.doctrine.af.mil/Portals/61/documents/Volume_1/Volume-1-
Basic-Doctrine.pdf, accesat la data de 12.04.2021.
85
Dennis Drew, Donald Snow, op. cit., p. 12.

43
 Dacă ne referim la strategii naționale (de apărare, de securitate, de securitate cibernetică

etc.), atunci discutăm despre documente de planificare ale establishmente-ului decizional la cel

mai înalt nivel al statului, în care sunt statuate obiectivele naționale (sau specifice pe anumite

domenii), precum și mijloacele de atingere a acestora86. Spre exemplu, Federația Rusă își

definește strategia națională de securitate ca „principalul document care definește interesele

naționale ruse și prioritățile strategice, obiectivele, sarcinile și măsurile în sfera politicii interne și

externe, care vizează consolidarea securității naționale a Federației Ruse și asigurarea dezvoltării

sustanbile pe termen lung”87.

Procesul de elaborare a unei strategii este unul extrem de complex și vizează parcurgerea

unui număr de pași, de la setarea obiectivelor, la determinarea măsurilor ce necesită a fi aplicate

în vederea atingerii acestora, în vreme ce politica, vom vedea că vine să clarifice și să explice și

„cum” se vor implementa respectivele măsuri.

În sens larg, politica este acea „acțiune sau inacțiune aleasă de un guvern pentru a

gestiona o problemă dată sau un set interconectat de probleme, sau modul în care este dirijat

cursul unei acțiuni pentru atingerea obiectivelor stabilite”88.

Deși nu se regăsește nicio definiție clară, general acceptată a conceptului de „politică de

apărare” sau „politică de securitate”89, putem extrapola din definiția macro prezentată anterior, și

86
Ibidem, p. 13
87
Russian Government, Russian National Security Strategy, December 2015 – Full-text translation, disponibil la
http://www.ieee.es/Galerias/fichero/OtrasPublicaciones/Internacional/2016/Russian-National-Security-Strategy-
31Dec2015.pdf, accesat la data de 07.01.2019.
88
Sherri Torjman, What is Policy?, Caledon Institute of Social Policy, Ottawa, September 2005, p. 4.
89
Spre exemplu, organisme aflate sub tutela Guvernului din Elveția prezintă politica de securitate drept „un plan, o
strategie, concept sau doctrină”. Vezi Geneva Centre for Security Sector Governance, National Security Policy,
disponibil la https://issat.dcaf.ch/download/17202/201862/bg_national-security%20(1).pdf, accesat la data de
13.04.2021.

44
putem explica politica de securitate națională a unui stat printr-un set de principii care stabilesc

modul de acțiune în vederea îndeplinirii obiectivelor de securitate națională.

Similar, politica de apărare este explicată de Departamentul de Apărare al SUA ca fiind

acel document care „direcționează și trasează sarcini, stabilește capabilitățile necesare și

furnizează ghidaj pentru a se asigura Forțelor Armate ale SUA că sunt pregătite să își execute

rolurile stabilite”90.

Politica de securitate și cea de apărare se disting prin raportare la scopul final al acestora

– în cazul primei politici, securitatea națiunii, respectiv apărarea în fața unui adversar extern, în

cazul celei de-a doua. De asemenea, ele se mai disting prin prisma mijloacelor ce sunt folosite

pentru scopurile în cauză. Dacă pentru asigurarea apărării sunt angrenate mijloace și instrumente

militare, pentru menținerea securității naționale sunt puse în mișcare un cumul de resurse –

economice, diplomatice, energetice și nu numai91.

Adesea, cele trei concepte sunt utilizate interschimbabil, în special cel de politică și

strategie, aspect care poate genera confuzie atunci când ne raportăm la documentele oficiale ale

unui stat.

Potrivit lui Zulean, diferența esențială între conceptul de „strategie de securitate” și cel de

„politică de securitate” rezidă în faptul că cea de-a doua face referire la procesul de setare a

obiectivelor principale ale unei țări, în vreme ce prima se referă la modalitatea în care sunt

90
US Department of Defense, op. cit., November 2010, p. 2.
91
Marian Zulean, Politica de securitate națională ca domeniu al politicilor publice, în Alexandru Ghica, Marian
Zulean (coord.), Politica de Securitate Națională. Concepte, instituții, procese, Polirom, Iași, 2007, p. 43.

45
implementate obiectivele în cauză. De asemenea, politica de securitate conține ca element

distinctiv și o componentă politică, respectiv nivelul instituțional de decizie politico-militară92.

Politica de securitate cuprinde un set de decizii și strategii, iar strategia de securitate

națională reprezintă, în fapt, o „micro-politică” de securitate, dacă luăm în calcul că strategia are

un caracter comprehensiv prin aceea că angajează toate componentele puterii naționale, nu doar

pe cele militare. Cu toate acestea, strategia de securitate se diferențiază de politică prin patru

elemente principale: comportă un aspect operațional, are obiective mai concerete, este limitată în

timp și, nu în ultimul rând, are sarcini clare desemnate pentru organismele de securitate

națională93.

Revenind la conceptul de război hibrid, Doctrina Forțelor Armate ale SUA, din 2013,

menționează că există două tipuri de războaie, respectiv cele tradiționale și cele neconvenționale,

fiecare dintre acestea având obiective strategice și tactice diferite. Cu toate acestea, același

document precizează faptul că „rareori modul de purtare al unui război este clar divizat între

aceste categorii”94.

În Strategia de Apărare a SUA, din 2018, există numeroase referiri la transformările

produse la nivelul fenomenului de război. Documentul precizează că „dispersia rapidă a

tehnologiei și noile concepte ale războiului și competiției, care cuprind întregul spectru de

conflicte, necesită o abordare structurată”. Alte referiri fac apel la regândirea modului de a

descuraja și combate agresiuni de tipul războaielor informaționale, operațiunilor prin

intermediari (proxy wars) sau acțiunilor subversive, precum și la înțelegerea naturii schimbătoare

92
Ibidem, p. 42.
93
Ibidem, p. 44.
94
The Joint Staff, Joint Publication 1 – Doctrine for he Armed Forces of the United States, 2013, p. I-5, disponibil
la https://fas.org/irp/doddir/dod/jp1.pdf, accesat la data de 07.01.2019.

46
a conflictelor și a „războaielor viitorului”, care vor avea în centrul lor biotehnologii, echipamente

de robotică, sisteme de inteligență artificială și capabilități de procesare și analiză a volumelor

mari de date (big data)95.

Deși se vorbește încă de la începutul secolului al XXI-lea despre „războaie hibride”,

conceptul a fost popularizat odată cu apariția, în februarie 2013, a unui articol realizat de șeful

statului major general al armatei Federației Ruse, generalul Valery Gerasimov.

În respectivul material, liderul militar rus explicitează noile perspective ale Moscovei

asupra războiului și implicațiile asupra strategiilor și tacticilor militare. Gerasimov susține că în

zilele noastre războaiele nu se mai declară, ci sunt declanșate după un tipar necunoscut, iar

„regulile războiului” s-au schimbat. Subliniază faptul că, într-un război, rolul elementelor non-

militare ce permit atingerea obiectivelor politice și strategice a crescut semnificativ, de cele mai

multe ori ajungând să genereze o rată de eficiență mai crescută decât forțele armate regulate.

Acesta mai menționează că importanța domeniului militar se regăsește într-o fază finală a

conflictului, evidențiind că forțele armate sunt, de fapt, doar un sprijin, un resort de ultima

instanță, pentru celelalte tipuri de mijloace angrenate în război96. Valery Gerasimov, nu folosește

termenul „hibrid” pentru a descrie transformările survenite la nivelul fenomenului de război, ci

face apel la termenul de „război non-liniar”. Scrierile lui Gerasimov au fost ulterior preluate și

adaptate în documente strategice ale Kremlinului.

În Strategia Națională de Securitate a Federației Ruse (2015), se menționează faptul că

este necesară „examinarea evoluțiilor ce modifică natura războaielor moderne” și „crearea

95
US Department of Defense, National Defense Strategy of The United States of America, 2018, disponibil la
https://dod.defense.gov/Portals/1/Documents/pubs/2018-National-Defense-Strategy-Summary.pdf, accesat la data de
07.01.2019.
96
Andrew Monaghan, The „War‟ in Russia‟s „Hybrid Warfare‟, în Parameters, vol. 45, no. 4, Winter 2015-2016, pp.
66-67.

47
condițiilor necesare pentru o implementare cât mai cuprinzătoare a capacităților de luptă” 97. De

asemenea, documentul evidențiază de mai multe ori importanța evoluției din domeniul

tehnologic în raport cu noile amenințări la adresa securității naționale. Prin aceste pasaje,

Kremlinul admite că se concentrează pe multiple dimensiuni ale unui conflict, nu doar pe ceea ce

înseamnă tactici și mijloace convenționale.

Se poate observa faptul că există multiple perspective cu privire la conceptul de „război

hibrid”, atât în mediul academic și militar occidental, cât și în cel din Est. Deși distingem

anumite diferențe între acestea, am identificat o serie de elemente comnune în rândul lor,

respectiv:

 participarea actorilor statali și/sau non-statali;

 folosirea în mod adaptiv a tacticilor și mijloacelor convenționale și neconvenționale;

 operarea de acțiuni ostile împotriva adversarului fără a declara război deschis;

 folosirea avantajelor generate de evoluția tehnologică.

Ceea ce se distinge între viziunea Occidentului și cea a Federației Ruse este maniera de

utilizare a mijloacelor convenționale și neconvenționale. În vreme ce vesticii apreciază că

acestea sunt folosite simultan, viziunea rușilor mizează pe utilizarea masivă a mijloacelor

neconvenționale pentru atingerea obiectivelor și accesarea celor convenționale doar în ultimă

instanță, pentru a obține victoria finală.

Există, totodată, o mare masă de critici la adresa conceptului de „război hibrid”, care

atrag atenția asupra a trei aspecte esențiale, respectiv noutatea fenomenului, utilizarea extensivă a

sintagmei și caracterul vag al definițiilor elaborate și utilitatea propriu-zisă a conceptului.

97
Russian National Security Strategy, December 2015 – Full-text translation.

48
 Frank Hoffman, Merle Maigre98 sau Christopher Paul99 precizează că, de fapt, nimic din

ceea ce presupune astăzi războiul hibrid nu este ceva nou, ci există din același moment din care

există și războaiele. Similar, James Lacey indică faptul că mijloace convenționale și

neconvenționale au fost utilizate chiar din Evul Mediu, exemplificând prin descrierea tacticilor

folosite de un trib german în revolta împotriva Romei (Bătălia din Pădurea Teutoburg) și modul

în care legiunile romane au fost nevoite să se adapteze după înfrângerea suferită 100. Alți experți

analizează Revoluția Americană în termeni de conflict hibrid, în cadrul cărora s-au utilizat atât

mijloace convenționale, cât și cele de tip neconvențional101.

Un alt aspect important ce i se impută conceptului este acela că sintagma de „război

hibrid” este folosită într-o manieră mult prea extensivă, fapt ce conduce la pierderea oricărei

urme de valoare analitică atunci când se operează cu acest concept102. Totodată, multitudinea de

definiții și de domenii ce se întrepătrund într-un astfel de concept, creează o ambiguitate crescută

dificil de depășit103.

Nu în ultimul rând, putem pune sub semnul întrebării utilitatea conceptului, în contextul

în care există numeroase alte concepte similare, dezvoltate anterior celui de „război hibrid”, care

98
Merle Maigre, Nothing New in Hybrid Warfare: The Estonian Experience and Recommendations for NATO, The
German Marshall Fund of the United States, Washington, 2015, pp. 2-3.
99
Christopher Paul, Confessions of a Hybrid Warfare Skeptic: What Might Really Be Interesting but Hidden Within
the Various Conceptions of Gray Zone Conflict, Ambiguous Warfare, Political Warfare, and Their Ilk, disponibil la
https://smallwarsjournal.com/jrnl/art/confessions-of-a-hybrid-warfare-skeptic#_edn1, accesat la data de 08.01.2019.
100
James Lacey, Conquering Germania: A Province Too Far, în Williamson Murray, Peter Mansoor (ed.), Hybrid
Warfare: Fighting Complex Opponents from the Ancient World to the Present, Cambridge University Press,
Cambridge, 2012, pp. 18-45.
101
William C. Murray, Hybrid Warfare Dilemmas in the Middle Colonies during the American Revolution, School
of Advanced Military Studies, Kansas, 2017; Williamson Murray, The American Revolution: Hybrid War in
America‟s Past, în Williamson Murray, Peter Mansoor (ed.), Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from
the Ancient World to the Present, Cambridge University Press, Cambridge, 2012, pp. 18-45.
102
Bettina Renz, Hanna Smith, Russia and Hybrid Warfare – Going Beyond the Label, Kikimora Publications,
Helsinki, 2016, p. 11.
103
Russell W. Glenn, Thoughts on “Hybrid” Conflict, disponibil la https://smallwarsjournal.com/blog/journal/docs-
temp/188-glenn.pdf, accesat la data de 08.01.2019.

49
acoperă parțial sau integral caracteristicile acestuia, printre care cele de „război compus”, „război

nerestricționat” sau „război multivariat”.

Mats Berdal sintetizează criticile expuse anteior, susținând că „războiul hibrid” este doar

o altă etichetă pusă de experți războaielor contemporane, alături de „război de generația a 4-a”,

„război asimetric” sau „război modern”, pentru a conceptualiza transformările survenite în modul

în care sunt în prezent derulate conflictele, comparativ cu vechile tipare ale acestora104.

De asemenea, Bettina Renz și Hanna Smith opinează că războiul hibrid nu reprezintă o

strategie militară în sine, ci, mai degrabă, se referă la tactici și mijloace puse în practică pentru

atingerea unor obiective105, așadar, necesită o abordare operațională. Asupra caracterului non-

strategic al acestuia atrage atenția și Antulio J. Echevarria, subliniind faptul că abordarea

amenințărilor de tip hibrid într-o manieră strategică este contraproductivă pentru liderii din sfera

militară și factorii decidenți106. Renz și Smith argumentează că activitățile subsumate războaielor

hibride nu își vor atinge obiectivele numai dacă vor ține cont de contextele specifice în care sunt

operate, deoarece fiecare mediu de acțiune are un set diferit de caracteristici, care variază de la o

situație la alta, în funcție de o serie de factori interni și externi107.

Pornind de la momentul în care conceptul a căpătat notorietate și a început să fie masiv

dezvoltat de către specialiști din mediul academic și al securității, respectiv odată cu acțiunile

Federației Ruse în Ucraina, o serie de experți au încercat să descrie tacticile și mijloacele pe care

le implică un război hibrid.

104
Mat Berdal, The “New Wars” Thesis Revisited, în Hew Strachan, Sibylle Scheipers (ed.), The
Changing Character of War, Oxford University Press, Oxford, 2011, pp. 109-110.
105
Bettina Renz, Hanna Smith, op. cit., p. 3.
106
Antulio J. Echevarria, How we should think about “gray zone” wars, Infinity Journal, vol. 5, no. 1, 2015,
p. 16.
107
Bettina Renz, Hanna Smith, op. cit., p. 4.

50
 Într-un studiu, se remarcă faptul că desfășurarea acțiunilor din Ucraina, din 2014, denotă

trei obiective tactice majore caracteristice Moscovei în noua paradigmă a conflictelor: 1.

obținerea controlului asupra unui teritoriu, fără a face apel la forțele militare convenționale; 2.

crearea unui pretext pentru acțiuni militare convenționale; 3. utilizarea mijloacelor „hibride”

pentru influențarea politicilor din statul advers și nu numai108. Mijloacele esențiale cu care

entitățile ruse au operat de-a lungul evenimentelor din Ucraina sau cu ocazia altor situații (de

exemplu în Georgia sau Siria), au presupus derularea de operații informaționale, acțiuni

clandestine, operații, acțiuni prin intermediari, influență asupra mediului economic, influență

asupra mediului politic109.

Chiar dacă acest concept de „război hibrid” beneficiază de o multitudine de definiții

disparate, uneori complementare, alteori divergente, viziunea pe care vom miza în continuare pe

parcursul cercetării este aceea expusă în cea mai recentă doctrină de securitate a Federației Ruse

și în scrierile generalului rus Valery Gerasimov, din două considerente majore. În primul rând

pentru că viziunea Moscovei admite utilizarea mijloacelor neconvențiale, fără implicarea

concomitentă a celor convenționale, fapt demonstrat în multiple rânduri pe parcursul secolului al

XXI-lea. În al doilea rând, acceptarea de către SUA și NATO, în cadrul unor documente oficiale,

că Federația Rusă deține supremația în domeniul amenințărilor hibride, reprezintă un argument

cât se poate de solid că perspectiva rusă asupra „hibridizării” războiului este cea mai apropiată de

realitățile din teren.

108
Christopher S. Chivvis, Understanding Russian “Hybrid Warfare” And What Can Be Done About It, disponibil
la https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/testimonies/CT400/CT468/RAND_CT468.pdf, accesat la data de
09.01.2019.
109
Ibidem.

51
 Astfel, ne vom referi la războaiele contemporane în termeni de „război hibrid”, prin care

vom înțelege acele situații conflictuale în care sunt implicați actori statali și/ sau non-statali, care

utilizează simultan mijloace convenționale și neconvenționale sau într-o manieră distinctă

exclusiv pe cele neconvenționale, cu posibilitatea de a nu declara război în mod oficial

adversarului.

Indiferent în ce termeni ne raportăm la războaiele contemporane, fie că le denumim

„hibrde”, „non-liniare”, „moderne”, „compuse” sau „neconvenționale”, am observat că marea

majoritate a experților indică faptul că rolul mijloacelor informaționale este unul deosebit de

important, acestea fiind, de regulă, primele care sunt puse în acțiune din întregul mix de elemente

al conflictelor actuale.

II.4. Operațiile informaționale

Informația a fost utilizată în decursul războaielor încă din cele mai vechi timpuri, iar în

acest sens scrierile dinaintea erei noastre ale strategului militar chinez Sun Tzu reprezintă cea

mai bună dovadă. Potrivit acestuia, informația ca mijloc al războiului poate fi folosită, spre

exemplu, pentru „a transmite informații false adversarului”110.

Războiul informațional reprezintă un domeniu aflat într-o perpetuă dezvoltare și suscită

atenția tot mai mare a strategilor militari și a decidenților politici. Există doar un număr restrâns

de încercări de a defini conceptul de „război informațional”, ce au fost ulterior preluate în

110
Lionel Giles, Sun Tzu on the Art of War, Allandale Online Publishing, Leicester, 2000, p. 62.

52
multiple lucrări și studii, dar chiar și în acest context, se observă neclarități conceptuale și

diferențe între abordarea occidentală și cea rusă111.

În concepția SUA, „mediul informațional” este unul eterogen, fiind locul în care oameni

și sisteme automate observă, orientează, decid și acționează pe baza datelor, informațiilor și a

cunoașterii. Acest mediu este definit de trei dimensiuni, cea fizică (infrastructura de comandă și

control), informațională (conținutul propriu-zis) și cea cognitivă (atitudinile, credințele și

percepțiile celor care transmit, primesc și acționează pe baza informațiilor)112.

Perspectiva americană pornește de la premisa că războiul informațional reprezintă

„angrenarea integrată, în timpul operațiilor militare, a capabilităților informaționale, în

concordanță cu alte direcții de acțiune, pentru a influența, perturba, corupe sau uzurpa factorul

decizional advers și potențialii adversari, concomitent cu protejarea propriilor capabilități”113.

Ulterior, în documentele militare strategice ale SUA termenul de „război informațional” este

înlocuit cu cel de „operații informaționale”, definiția rămânând similară114.

O abordare ușor diferită este cea britanică, relevată în documente programatice elaborate

de către executivul de la Londra115, în care informația este percepută drept o resursă de sprijin a

111
Roger C. Molander, Andrew S. Riddile, Peter A. Wilson, Strategic Information Warfare: A New Face of War,
disponibil la https://www.rand.org/pubs/monograph_reports/MR661/index2.html, accesat la data de 10.01.2019.
112
Department of Defense USA, Strategy for Operations in the Information Environment (June 2016), disponibil la
https://dod.defense.gov/Portals/1/Documents/pubs/DoD-Strategy-for-Operations-in-the-IE-Signed-20160613.pdf,
accesat la data de 04.01.2020
113
The Joint Staff, Joint Publication 3-13.1 – Joint Doctrine for Command and Control Warfare (C2W), 1996,
disponibil la http://www.iwar.org.uk/rma/resources/c4i/jp3_13_1.pdf, accesat la data de 04.01.2020.
114
The Joint Staff, Joint Publication 3-13 – Information operations, November 2014, disponibil la
https://fas.org/irp/doddir/dod/jp3_13.pdf, accesat la data de 04.01.2020.
115
UK Government, National Security Strategy and Strategic Defence and Security Review 2015, disponibil la
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/555607/2015_Stra
tegic_Defence_and_Security_Review.pdf, accesat la data de 04.01.2020; UK Ministry of Defence, Joint Doctrine
Publication 0-01 – UK Defence Doctrine, disponibil la
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/389755/20141208
-JDP_0_01_Ed_5_UK_Defence_Doctrine.pdf, accesat la data de 04.01.2020; Ministry of Defence, Joint Concept
Note 2/18 – Information Advantage, disponibil la

53
puterii naționale, definită de cele trei dimensiuni ale sale respectiv domeniile diplomatic,

economic și militar. În acest context, superioritatea în spațiul virtual este un aspect esențial avut

în vedere pentru securitatea națională și promovarea intereselor naționale, se menționează în

documente.

Concepția britanică mizează pe un așa-numit concept de „avantaj informațional”, care se

referă la „un avantaj credibil obținut prin intermediul angajării continue, adaptive, decisive și

reziliente a informației și sistemelor informaționale”116. Documentul în cauză subliniază faptul că

obținerea unui astfel de avantaj informațional are ca scop protejarea și securizarea propriilor

capabilități, precum și descurajarea și inducerea în eroare a adversarului prin influențarea

publicului țintă.

Pentru că nu există în sfera academică și militară rusă o definire a conceptelor de „război

informațional” sau „operație informațională”, Jolanta Darczewska sugerează că pentru a

identifica perspectiva rusă asupra conceptului, este necesară interpretarea scrierilor lui

Gerasimov și a anumitor pasaje din Doctrina Militară a Federației Ruse (2014), în care sunt

evidențiate trei aspecte relevante, și anume: 1. limita neclară între amenințări interne și externe;

2. importanța mijloacelor non-militare pentru a pune presiune pe adversar; 3. impregnarea unui

caracter ideologic conflictului militar117.

Totodată, în ceea ce privește ultimul punct, în Strategia Națională de Securitate a

Federației Ruse (2015), se menționează că printre amenințările la adresa securității naționale se

numără „activitățile conexe utilizării informației și tehnologiei comunicațiilor pentru a disemina

https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/764075/20181126
-JCN_2_18_Information_Advantage_web.pdf, accesat la data de 04.01.2020.
116
Ministry of Defence, Joint Concept Note 2/18 – Information Advantage.
117
Jolanta Darczewska, The Devil is in the Details: Information Warfare in the Light of Russia‟s Military Doctrine,
Center for Eastern Studies, Varșovia, 2015, pp. 15-16.

54
ideologii fasciste, extremiste, teroriste și separatiste, precum și pentru a pune în pericol societatea

civilă și stabilitatea politică și socială a țării”118. În același document se precizează în repetate

rânduri că Federația Rusă face eforturi susținute pentru creșterea capabilităților informaționale de

combatere a acțiunilor distructive operate de grupări extremiste și teroriste, servicii de informații

străine și entități care desfășoară activități de propagandă.

Jolanta Darczewska mai aduce în discuție un articol119 scris de Igor Panarin, fost analist

al KGB, care definește războiul informațional drept „un tip de război în care sunt folosite metode

și mijloace speciale pentru a influența mediul informațional al inamicului, precum și pentru a

apăra propriul mediu informațional, în vederea atingerii obiectivelor”120. În același articol, spune

expertul polonez, că fostul ofițer KGB distinge între latura tehnică (infrastructuri și sisteme

informatice) și cea psihologică (opinia publică și rațiunea decidenților politici adverși) a

războiului informațional, susținând că măsurile specifice spațiului informațional necesită o

abordare atât pe timp de război, cât și pe timp de pace.

Ultimul argument expus de Igor Panarin relevă amprenta definitorie a ceea ce înțelege

Kremlinul prin operațiile informaționale, respectiv aceea că sunt puse în aplicare nu doar într-un

context al conflictelor militare, ca element de sprijin, ci sunt elaborate și operaționalizate într-un

manieră perpetuă și sistematică.

În ceea ce privește strategiile administrației de la București, nu există o mențiune

explicită cu privire la războiul informațional sau la operațiile informaționale. Cu toate acestea,

Strategia de securitate cibernetică a României din 2013 indică un concept apropiat de ceea ce

definește Marea Britanie ca fiind avantajul informațional, respectiv pe cel de „operații în rețele

118
Russian National Security Strategy, December 2015 – Full-text translation.
119
varianta originală în limba rusă disponibilă la https://vpk-news.ru/articles/3672.
120
Jolanta Darczewska, op. cit., p. 28.

55
de calculatoare”. Prin „operații în rețele de calculatoare” se înțelege „procesul complex de

planificare, coordonare, sincronizare, armonizare și desfășurare a acțiunilor în spațiul cibernetic

pentru protecția, controlul și utilizarea rețelelor de calculatore în scopul obținerii superiorității

informaționale, concomitent cu neutralizarea capabilităților adversarului”121.

Așadar, observăm că indiferent de care parte a baricadei ne situăm există un număr de 4

elemente comune atunci când vine vorba despre operații informaționale, respectiv:

 implică folosirea de mijloace militare și/sau non-militare;

 presupune acțiuni și măsuri de ordin ofensiv și defensiv;

 vizează elemente de infrastructură tehnică și de factură cognitivă;

 depinde de utilizarea tehnologiilor informatice și de comunicații avansate.

Astfel, în continuare vom înțelege prin operații informaționale contemporane acele

acțiuni ce implică utilizarea mijloacelor militare și/sau non-militare, care au ca țintă elementele

de infrastructură tehnică și de ordin cognitiv ale adversarului, concomitent cu protejarea

propriilor capabilități, derulate cu sprijinul tehnologiilor informatice și de comunicații.

Așa cum am precizat anterior, una dintre țintele vizate în desfășurarea de operații

informaționale este latura cognitivă a adversarului, menită să influențeze emoții, atitudini,

comportamente. În prezent, cel mai la îndemână canal de diseminare de mesaje ce au ca obiectiv

afectarea componentei cognitive a adversarului este mediul online și în special social media.

Componenta operațiilor informaționale care vizează influențarea laturii cognitive a

adversarului este denumită, în literatura de specialitate și documentele strategice militare,

operație psihologică (psychological operations - PSYOPS). Operațiile psihologice reprezintă o

121
Guvernul României, Strategia de securitate cibernetică a României (2013), disponibil la
https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-
map/StrategiaDeSecuritateCiberneticaARomaniei.pdf, accesat la data de 04.01.2020.

56
componentă centrală a operațiilor informaționale și sunt definite drept „activități planificate,

folosind metode de comunicare și alte mijloace, operaționalizate pentru a influența percepțiile,

atitudinile și comportamentul adversarului, în vederea afectării îndeplinirii obiectivelor politice

și militare”122.

Comunicarea mesajelor în cadrul PSYOPS poate fi una orală sau transmisă prin diverse

instrumente media, precum televiziune, radio, presă scrisă, social media. Folosite pe timp de

pace, în situații de criză sau război, aceste tipuri de activități nu implică utilizarea forței, ci

reprezintă multiplicatori ai puterii care utilizează mijloace non-violente. În vreme ce operațiile

psihologice pe timp de război au ca scop descurajarea și intimidarea adversarului, cele pe timp de

pace au rolul de a obține susținerea populației neutre sau influențarea celei cu o perspectivă

nefavorabilă.

„Dimensiunea cognitivă” în care se derulează operațiile psihologice este formată din

mințile indivizilor care transmit, primesc, răspund și acționează pe baza informațiilor. Această

dimensiune este puternic influențată de credințele, valorile culturale, normele și principiile,

vulnerabilitățile, motivațiile, emoțiile, experiențele și educația indivizilor123. Identificarea și

înțelegerea acestor factori este importantă pentru a crea și implementa cât mai eficient acțiuni de

tip PSYOPS împotriva adversarului.

Pentru a rezuma și explica diferențele și relația dintre concepte vom face o scurtă trecere

în revistă a acestora. Avem pe de o parte războiul hibrid care cuprinde un întreg spectru de

mijloace convenționale și neconvenționale utilizate în situația unui conflict (cu sau fără

manifestare armată) între două entități statele și/sau non-statale. Pe de altă parte avem operațiile

informaționale și cele psihologice, ce reprezintă componente ale războiului hibrid, prima având
122
NATO, AJP-3.10.1 – Allied Joint Doctrine for Psychological Operations, September 2014, p. I-1.
123
NATO, AJP 3.10 – Allied Joint Doctrine for Information Operations, November 2009, p. I-2.

57
un spectru mai larg de acțiune, ce implică atât latura tehnică, cât și cea cognitivă. Cea de-a doua

se rezumă strict la aspectele ce țin de sfera psihologică, respectiv la influențarea atitudinilor,

credințelor și percepțiilor în baza unor informații transmise pe diverse canale.

În contextul în care am putut observa o puternică tendință de translatare a conflictelor

armate în sfera informațională, dar și un riscul determinat de capacitatea crescută de influențare a

maselor largi de oameni (în plan atitudinal), ne vom axa în continuare pe detaliarea și

explicitarea conceptului de operație psihologică, care va reprezenta nucleul lucrării în cauză și în

jurul căruia va fi argumentat întregul demers de cercetare.

II.5. Operațiile psihologice (PSYOPS)

Operațiile psihologice reprezintă acea componentă a operațiilor informaționale ce vizează

latura cognitivă a indivizilor și are în vedere derularea de activități menite să exercite influență

asupra acesteia. În continuare vom vedea ce înseamnă PSYOPS din perspectivă militară, dat

fiind faptul că este un concept dezvoltat și utilizat de forțele armate. Ulterior ne vom concentra

atenția asupra modului în care sunt planificate operațiile psihologice, iar spre finalul

subcapitolului vom discuta despre tehnicile utilizate în astfel de acțiuni ce sunt destinate să

influențeze publicul țintă.

58
II.5.1. PSYOPS în concepția militară

Generalul american și fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Dwight

Eisenhower spunea la un moment dat: „Fără echivoc, războiul psihologic a demonstrat că are un

loc demn în arsenalul nostru militar”124.

În această era a globalizării, în care informația poate fi folosită ca instrument de război,

există o nevoie stringentă în rândul forțelor militare pentru a câștiga o confruntare, cea de a avea

capacitatea de a acționa de așa manieră încât să poată lupta și să controleze atât spațiul fizic, cât

și cel informațional.

Dacă ne uităm puțin în urmă, la scrierile lui Machiavelli, vom descoperi că această nevoie

nu este tocmai nouă. Referitor la război, Machiavelli spunea că „indiferent cât de puternice sunt

forțele armate, în încercarea de a intra într-o nouă provincie, trebuie să ai parte de bunăvoința

locuitorilor”125. Înfrângerea unei arme pe câmpul de luptă nu mai este suficient. La fel de

importantă ca forța militară ce se bazează pe tancuri, rachete și alte dotări ale tehnicii militare,

este și ascendentul psihologic pe care un beligerant trebuie să îl obțină asupra adversarului,

concomitent cu capacitatea de apărare împotriva acțiunilor psihologice ale inamicului.

NATO definește operațiile psihologice sau PSYOPS drept „activități planificate, folosind

metode de comunicare și alte mijloace, operaționalizate pentru a influența percepțiile, atitudinile

124
Alfred Paddock, US Army Special Warfare: Its Origins, Psychological and Unconventional Warfare, 1941-1952,
National Defense University Press, Washignton, 1982, p. 21.
125
Niccolo Machiavelli, The Prince, editat de Jonathan Bennett, 2017, disponibil la
http://www.earlymoderntexts.com/assets/pdfs/machiavelli1532.pdf, p. 3

59
și comportamentul adversarului, în vederea îndeplinirii obiectivelor politice și militare”126. O

abordare aproape identică o regăsim în manualele militare americane127.

Dacă comparăm viziunea realismului clausewitzian a războiului în care acesta este văzut

ca „un act de forță destinat să oblige adversarul să îndeplinească voința celuilalt”128, cu definiția

PSYOPS expusă mai sus, putem observa că operațiile psihologice reprezintă, de fapt, o

confruntare a minților ce are același scop expus în teoria realistă, respectiv cea de a determina

adversarul să acționeze conform intereselor proprii.

Deși acțiunile de tip PSYOPS sunt la fel de vechi precum războiul, desigur cu mijloace și

instrumente adaptate fiecărei perioade istorice, acestea au devenit o practică formală odată cu

primul război mondial129. Multe țări și-au creat unități dedicate pentru acțiuni de tip PSYOPS,

specializate în propagandă. Printre sarcinile principale ale acestor unități se numărau și

distribuirea de broșuri cu diferite informații destinate publicului din țări inamice prin intermediul

avioanelor și baloanelor cu aer cald130.

Operațiile psihologice, așa cum sunt ele înțelese de armata americană, sunt puse în

practică pentru a informa și influența, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război131. Nu doar

abordarea americană indică derularea de PSYOPS și pe timp de pace, nu exclusiv în vreme de

conflict. Deși nu există documente publice care să ateste existența unui astfel de concept în

doctrina militară rusă, putem corobora două elemente. În primul rând, cele 18 mențiuni din

Doctrina Militară Rusă (2014), cu privire la importanța mijloacelor informaționale, precum și

126
NATO, AJP-3.10.1 – Allied Joint Doctrine for Psychological Operations, September 2014, p. I-1.
127
US Army, Psychological Operations - Field Manual No. 3-05.30, Washington, April 2005, p. 1-1.
128
Karl von Clausewitz, op. cit., p. 14
129
Frank L. Goldstein, Daniel W. Jacobowitz, Psychological Operations: An Introduction, în Frank L. Goldstein
(ed.), Psychological Operations. Principles and Case Studies, Air University Press, Washington, 1996, p. 13
130
Ibidem.
131
US Army, op.cit., April 2005.

60
importanța acestora în protejarea intereselor naționale, arată atenția pe care o acordă Rusia

acestui segment132. În al doilea rând, Igor Panarin, profesor, expert în științe politice și fost ofițer

KGB, explică faptul că războiul informațional are și o latură psihologică, destinată influențării

opiniei publice și a decidenților politici adverși, iar măsurile specifice unor astfel de acțiuni sunt

puse în practică atât pe timp de pace, cât și pe timp de război133.

Poate cele mai concrete aspecte privind modul în care sunt puse în practică operațiile

psihologice ruse le regăsim într-o colecție de documente clasificate ale Direcției Principale de

Informații a Armatei Ruse (GRU), obținute și traduse de Michael Weiss, directorul pe zona de

investigații speciale al Free Russia Foundation. În aceste materiale observăm referiri inclusiv la

unitatea militară 54777, temuta unitate a GRU specializată în acțiuni de propaganda și

dezinformare, despre care se crede că a avut un rol major și în evenimentele din Crimeea și

Donbas, din 2014.

Potrivit documentelor, Rusia derulează acțiuni de tip PSYOPS în mod sistemic, atât pe

timp de pace, cât și pe timp de război. Având în vedere că în această lucrare punem accent pe

ceea ce înseamnă PYOPS pe timp de pace, fiindcă, cel puțin până în prezent, nu s-a pus în

discuție vreo stare de conflict deschis între România și Federația Rusă, remarcăm faptul că

documentele scurse ale GRU arată că pe timp de pace operațiile psihologice reprezintă o

componentă a politicii informaționale de stat a Rusiei134.

132
Russian Government, Military Doctrine of the Russian Federation, traducere disponibilă la
https://www.offiziere.ch/wp-content/uploads-001/2015/08/Russia-s-2014-Military-Doctrine.pdf, accesat la data de
11.04.2020.
133
Jolanta Darczewska, op. cit., p. 28.
134
Michael Weiss (ed.), Inside the GRU‟s Psychological Warfare Program, Free Russia Foundation, Washington
DC, 2020, p. 63.

61
 Pe timp de pace, rolul operațiilor psihologice, explică documentele serviciului de

informații rus, este acela de a „influența, forma și stimula opiniile, viziunile, emoțiile și

comportamentul conform intereselor de securitate națională ale Federației Ruse, asupra

personalului militar și populației țărilor străine”135.

În plus, pe timp de pace se va face apel la toate formele de influență psihologică,

respectiv cele tipărite, orale, precum și comunicare directă (nemediată), online, radio,

televiziune, dar și acțiuni de sprijin umanitar, furnizare servicii medicale și alte metode. De

asemenea, se precizează că presa scrisă (tradițională sau online) reprezintă un mijloc larg utilizat

pentru derularea de PSYOPS și se mizează la „colaborări editoriale cu publicații interesate

pentru materiale relevante”, iar pentru presa străină se poate apela la sprijinul unor organizații

guvernamentale, printre care organisme ale MAE rus și ale ministerului apărării136.

Așadar, în esență, atât concepția americană, cât și cea rusă ne arată că operațiile

psihologice nu sunt puse în practică exclusiv atunci când există un conflict militar în derulare, ci,

sunt mai degrabă, o practică sistematică menită să influențeze decidenții politici, armatele și

publicul țintă advers pentru promovarea propriilor interese naționale.

Dincolo de momentele în care PSYOPS sunt puse în practică, fie pe timp de pace, fie în

vreme de război, ori într-o manieră sistematică, misiunea acestora este de a „influența

comportamentul publicului țintă străin pentru a sprijini obiectivele naționale”137.

Dat fiind faptul că există o amplă dezbatere asupra unor concepte interconectate, care de

multe ori se suprapun în practică, vom face aici o serie de precizări cu privire la acestea,

135
Ibidem.
136
Ibidem, p. 64.
137
US Army, op.cit., April 2005, p. 1-2.

62
respectiv la cel de operații psihologice și diplomație publică, mai ales în contextul în care în

cazul Federației Ruse (dar și al altor regimuri politice similare), principalul actor analizat în

această lucrare, situația este ușor diferită și vom explica și de ce.

Pe de o parte există un curent al cărui partizani pornesc de la premisa că apariția anumitor

concepte noi, precum „război informațional” și „operații psihologice”, care deși în practică sunt

aproape identice cu alte concepte mai vechi, precum cel de „război psihologic”, au condus la

transformări chiar în plan acțional. Vechiul concept de război psihologic este ceea ce cunoaștem

astăzi sub denumirea de „influență strategică”, iar acestuia i se subsumează alte patru concepte,

respectiv cel de operații psihologice, diplomație publică, afaceri publice și război politic138.

Există, de asemenea, și în cadrul acestui curent de gândire diferențe privind abordarea

conceptelor. Spre exemplu, anumiți experți consideră că afacerile publice reprezintă parte

integrată a diplomației publice139.

Pe de altă parte, există curentul care distinge între operațiile psihologice la nivel strategic

și cele la nivel tactic. Operațiile psihologice strategice sunt considerate ca fiind o componentă a

diplomației publice, dat fiind faptul că derularea acestora este planificată și coordonată, în

concordanță cu evoluțiile politice și militare, de un grup de lucru interguvernamental creat pentru

o speță particulară, fie pe considerente geografice, fie de unele de ce țin de domeniul de

activitate140.

Acum, să analizăm cum sunt expuse cele două concepte. Diplomația publică, în

momentele sale incipiente a fost explicată, în 1965, de Edmund Gullion ca acele „acțiuni de
138
Susan Gough, The Evolution of Strategic Influence, US Army War College, Pennsylvania, 2003, p. 2.
139
Carnes Lord, Frank Barnett (ed.), Political Warfare and Psychological Operations. Rethinking the US approach,
National Defense University Press, Washington, 1998, p. 18.
140
Frank Goldstein, Benjamin Findley (ed.), Psychological Operations. Principles and Case Studies, Air University
Press, Alabama, 1996, p. 10.

63
influențare a atitudinii publice în elaborarea și executarea politicii externe”141. Cuprinde aspecte

ce exced barierele diplomației tradiționale, precum cultivarea opiniilor publice ale guvernului în

alte state, interacțiunea cu grupurile de interese din alte state, evaluarea impactului politicii

externe, comunicarea interculturală și altele142.

Ulterior, o accepțiune mai pragmatică a fost oferită de US Advisory Commission on

Public Diplomacy143, care definește diplomația publică drept „promovarea intereselor naționale

prin informarea, implicarea și influențarea oamenilor din întreaga lume”144. Să ne readucem

aminte că prin operații psihologice se înțeleg acele acțiuni menite să influențeze percepțiile,

atitudinile și comportamentul publicului țintă, în vederea promovării intereselor și îndeplinirii

obiectivelor naționale.

După cum putem constata, obiectivele celor două sunt identice. Mai mult decât atât,

organizațiile militare moderne au propriile structuri de diplomație publică145. Dacă, spre exemplu

ne raportăm la Federația Rusă, acolo întâlnim un proces decizional puternic centralizat, cu o

ierarhie foarte bine stabilită, unde accentul cade pe Consiliul de Securitate Națională, condus de

președintele Vladimir Putin și apropiații săi, având pârghii legislative extinse asupra coordonării

politicilor militare și ale celor din zona de intelligence146. Fluxul decizional centralizat și, de cele

mai multe ori, netransparent, face dificilă distingerea foarte clară între decidenții și deciziile din

plan politic și militar.

141
Nicholas Cull, Public diplomacy before Gullion: the evolution of a phrase, disponibil la
https://uscpublicdiplomacy.org/blog/public-diplomacy-gullion-evolution-phrase, accesat la data de 27.05.2021.
142
Ibidem.
143
organism aflat în coordonarea Guvernului SUA
144
US Advisory Group on Public Diplomacy for the Arab and Muslim World, Changing Minds, Winning Peace,
Washington DC, 2003, p. 13.
145
Amy Ebitz, The use of military diplomacy in great power competition, disponibil la
https://www.brookings.edu/blog/order-from-chaos/2019/02/12/the-use-of-military-diplomacy-in-great-power-
competition/, accesat la data de 28.05.2021.
146
Ulrike Frank, War by non-military means. Understanding Russian information warfare, Swedish Defense
Research Agency, Ministry of Defense, March 2015, p. 11.

64
 Bryan Freeman explică, raportându-se la SUA, faptul că zona operațiilor psihologice a

fost menținută distinct de cea a diplomației publice deoarece mesajele sale nu sunt destinate să

fie nici obiective, nici comprehensive147. Totodată, eforturile guvernamentale pe zona

diplomației publice au ca scop final modelarea mediului comunicațional dincolo de granițele

țării, acolo unde se pune în practică politica externă a statului, pentru eliminarea prejudecăților și

a posibilelor neînțelegeri ce are putea complica relațiile cu alte națiuni148.

Dacă stăm să analizăm cele expuse de Freeman, mesajele diplomației publice ar trebui să

își promoveze interesele, dar numai prin mesaje expuse într-o notă obiectivă și comprehensivă,

pentru a evita neînțelegerile cu state terțe, ceea ce înseamnă că ministerul de externe al unui stat

și, prin extensie, ambasadele ar trebui să respecte această direcție în marja misiunilor diplomației

publice.

Acum să luăm doar un exemplu al mesajelor pe care Ambasada Federației Ruse din

România îl promovează în raport cu țara noastră. În articolul intitulat din 03.05.2020, intitulat

„De ziua Marii Victorii”149 se descrie rolul trupelor sovietice în eliberarea României de forțele

Germaniei naziste, cu mențiuni de genul „În lupta pentru eliberarea României de trupele

hitleriste și hortiste, și-au dat viața 69 de mii de soldați sovietici”. Cu toate acestea obiectivitatea

lipsește cu desăvârșire, dacă luăm în calcul faptul că nu există absolut nicio mențiune cu privire

147
Bryan Freeman, The role of public diplomacy, public affairs, and psychological operations in strategic
information operations, Naval Postgraduate School, Monterey, 2006, p. 8.
148
Hans Tuch, Communicating with the World, St. Martin’s Press, New York, 1990, p. 3.
149
Ambasada Federației Ruse la București, De Ziua Marii Victorii, disponibil la https://romania.mid.ru/ro/press-
centre/arkhiv_novostey/de_ziua_marii_victorii_03_05_20/, accesat la data de 29.05.2021.

65
la actele criminale executate de aceeași Armată Roșie pe teritoriul țării noastre150 și acesta este

doar un caz din multe de acest gen pe care le vom analiza în cadrul cercetării.

Observăm că, totuși, promovarea interesului național nu este tratat cu atât de multă

obiectivitate cum ar fi fost corect conform principiilor diplomației publice. Ceea ce am vrut să

subliniem aici este că dacă gândim operațiile psihologice și diplomația publică într-o optică care

spune că operațiile psihologice sunt apanajul exclusiv al structurilor militare, iar diplomația

publică a structurilor guvernamentale, prin ministerul de externe, s-ar putea să percepem eronat

anumite lucruri ale realității curente, mai ales într-un stat în care procesul decizional este

puternic ierarhizat și de multe ori opac. Acest lucru nu înseamna că cele două concepte se

suprapun doar la nivelul statului rus, ci s-ar putea ca la Moscova să fie mai pregnantă această

practică prin prisma regimului care a concentrat puterea decizională în mâinile unui grup restrâns

de indivizi.

Dat fiind faptul că în esență cele două concepte au aceleași obiective și, cel puțin teoretic,

ele se disting la nivel de emitent și construcție a mesajelor, considerăm că o perspectivă mai

potrivită ar fi cea în care avem de-a face cu PSYOPS tactic și strategic, așa cum propunea fostul

colonel al US Air Force, Frank Goldstein, în care atribuțiile zonei strategice revin structurilor

guvernamentale, iar cele tactice sferei militare151, ele constituind, de fapt, bloc unitar care

acționează consecvent în promovarea interesului și îndeplinirea obiectivelor naționale.

150
Ștefan Borcea, Faptele criminale ale Armatei Roșii „eliberatoare”: violuri, jafuri, devastări și sfidarea
autorităților. Studiu de caz: Vrancea, disponibila la https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/faptele-
criminale-ale-armatei-rosii-eliberatoare-violuri-jafuri-devastari-si-sfidarea-autoritatilor-studiu-de-caz-vrancea,
accesat la data de 29.05.2021.
151
Frank Goldstein, op. cit., pp. 10-11.

66
II.5.2. PSYOPS – persuasiune și influență socială

Pentru a elimina din start eventuale confuzii sau suprapuneri de concepte mai târziu,

consider aici utilă explicarea diferențelor dintre PSYOPS, propagandă, dezinformare și fake

news. Așa cum am putut vedea mai devreme, operațiile psihologice reprezintă un set de activități

derulate de structurile militare ale unui stat, menite să influențeze adversarul prin mijloace de

comunicare și nu numai, cu scopul de a susține obiectivele și interesale naționale.

Propaganda și dezinformarea, pe de altă parte reprezintă tehnici de comunicare ce au ca

scop influențarea publicului țintă, prima dintre ele implicând o acțiune concertată ce vizează o

masă largă de indivizi cu scopul de a-i determina să acționeze într-un mod specific152, în vreme

ce a doua presupune furnizarea de informații false pentru a induce în eroare ținta și nu vizează în

mod obligatoriu o masă mare de persoane153. Caracterul intențional este valabil atât pentru

propagandă, cât și pentru dezinformare.

În ceea ce privește fake news, acesta a fost definit de diverși cercetători drept acele

„materiale de presă care sunt în mod intenționat și verificabil false și care pot induce în eroare

cititorii”, având fie scopuri financiare, fie ideologice154. Fenomenul fake news a explodat odată

cu dezvoltarea segmentului social media care a permis fake news să se propage exponențial, prin

viralizarea unor știri sau articole de presă și captarea atenției publicului.

152
Garth Jowett, Victoria O’Donnell, Propaganda and Persuasion (Fifth Edition), Sage Publication, Washington
DC, 2012, pp. 1-17.
153
Richard Shultz, Roy Godson, Dezinformatsia: Active Measures in Soviet Strategy, Pergamon-Brassey’s,
Washington DC, 1984, p. 41.
154
Hunt Allcott, Matthew Gentzkow, Social Media and Fake News in the 2016 Election, în Journal of Economic
Perspectives, vol. 31, no. 2, 2017, p. 213.

67
 Așadar, în urma explicitării succinte a conceptelor în cauză, putem să concluzionăm că

atât propaganda și dezinformarea, cât și fake news, reprezintă instrumente prin intermediul

cărora pot fi derulate operații psihologice de către organismele specializate.

Potrivit armatei americane, cele mai importante două componente ale operațiilor

psihologice sunt persuasiunea și influența155. Astfel, experții în dezvoltarea și implementarea

PSYOPS trebuie să poată înțelege adversarul și să furnizeze publicului țintă informații capabile

să influențeze percepțiile, atitudinile și comportamentul acestuia.

Influența socială este un fenomen omniprezent și generalizat atunci când vorbim de orice

fel de interacțiune socială umană, iar interacțiunile sociale dintre indivizi conduc la modificarea

opiniilor, atitudinilor, credințelor sau comportamentului156.

Psihosociologia este „răspunzătoare” pentru dezvoltarea conceptului de influență socială,

iar meritul pentru nașterea domeniului psihosociologiei ca știință îi revine lui Norman Triplett157,

care a realizat o serie de experimente ale căror rezultate le-a publicat în 1898 în „American

Journal of Psychology” și care au evidențiat fenomenul opus „frânării sociale”, respectiv cel de

„facilitare socială” așa cum a fost denumit la momentul respectiv.

Triplett pornește de la ideea că uneori oamenii sunt influențați să arate un nivel mai

crescut de efort ca urmare a prezenței reale, imaginate sau implicite a altora în preajma lor.

155
US Army, Psychological Operations Process. Tactics, Techniques, and Procedures - Field Manual No. 3-05.301,
Washington, August 2007, p. 2-27.
156
Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1993, pp. 294-295.
157
Septimiu Chelcea, Un secol de cercetări psihosociologice, Ed. Polirom, București, 2002, p. 38.

68
Printr-unul dintre experimentele sale, Triplett demonstrează că performanțele unui ciclist au fost

semnificativ îmbunătățite atunci acesta s-a antrenat în grup158.

Psihosociologia (sau psihologia socială) putem să o încadrăm ca fiind un subdomeniu al

sociologiei sau o arie de studiu aflată la confluența mai multor discipline care își propun să

descopere și să cerceteze ființa umană în context social159.

Una dintre abordările comprehensive ale influenței sociale, după coagularea cercetărilor

mai multor teoreticieni de-a lungul a mai bine de șapte secole, o întâlnim la Germaine de

Montmollin, care definește în 1977 influența socială drept acele „modificări în raționament,

opinii și atitudini ale individului sau grupului, ca urmare a luării la cunoștiință a raționamentelor,

opiniilor și atitudinilor altor indivizi în privința aceluiași subiect”160.

Studiul influenței sociale a contribuit semnificativ la dezvoltarea identității sociale ca

disciplină științifică. Este interesant de observat că multe dintre studiile clasice în psihologia

socială sunt, la bază, studii ale influenței sociale. De exemplu, studiul lui Sherif161 asupra

efectului autocinetic a arătat puterea influenței sociale de a determina percepțiilor oamenilor

asupra stimulilor ambigui (un experiment cu privire la distanța la care se mișcă un fascicol de

lumină într-o cameră întunecată). Mai apoi, studiile lui Asch162 au arătat puterea influenșei

sociale de a schimba percepția oamenilor asupra stimulilor lipsiți de ambiguitate (exoerimente ce

158
Norman Triplett, The dynamogenic factors in pacemaking and competition, în American Journal of Psychology,
vol. 9, 1988, pp. 507-533.
159
Anthony S. R. Manstead, Miles Hewstone, The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology, Blackwell
Publishing, New Jersey, 1995, p. 30.
160
Germaine de Montmollin, L‟Influence sociale, PUF, Paris, 1977, p. 8.
161
Muzafer Sherif, The psychology of social norms, Harper and Brothers, New York, 1935.
162
Solomon Asch, Studies of Independence and conformity: A minority of one against a unanimous majority, în
Psychological Monographs: General and Applied, vol. 70, pp. 1-70.

69
presupuneau comparația lungimilor unor linii). Cercetările privind obediența ale lui Milgram163

au evidențiat cât de departe sunt dispuși indivizii să meargă pentru a urma ordinele unei

autorități, în vreme ce Moscovici și Faucheux164 au ilustrat modalitățile prin care minoritățile pot

schimba opiniile majorității. Nu în ultimul rând, printr-o serie de studii cu privire la promovarea

consumului de organe/măruntaie în rândul gospodinelor, Lewin165 a evidențiat modul în care

procesele implicate în discuțiile de grup pot transforma atitudinile și comportamentul.

Cercetările au continuat să se dezvolte în acest domeniu, iar în 1988 Michael Saks și

Edward Krupat abordează fenomenul influenței sociale și evidențiază faptul că aceasta se

concentrează pe comportamentul indivizilor, în detrimentul celui al grupurilor, și pe diverși

factori sociali externi care au capacitatea de a influența acele comportamente, respectiv instituții,

organizații, contexte sau medii sociale create de om166. Un astfel de mediu creat de om este cel al

online-ului și, ulterior, social media cu platformele de socializare, medii asupra cărora ne vom

îndrepta atenția în a doua parte a lucrării atunci când vom derula analiza operațiilor

informaționale prin prisma tehnicilor de influență socială.

De asemenea, încă din perioada anilor ’50 ai secolului trecut Marton Deutsch și Harold

Gerard creează o distincție între influența socială normativă și influența socială informațională.

Cei doi arată faptul că prima pornește de la premisa că minoritățile aleg să se conformeze în fața

163
Stanley Milgram, Obedience to authority, Tavistock, London, 1974.
164
Serge Moscovici, Claude Faucheux, Social influence, conformity bias, and the study of active minorities, în
Leonard Berkowitz (ed.), Advances in experimental social psychology, vol. 6, pp. 149-202.
165
Kurt Lewin, Group decision and social change, în Theodor M. Newcomb, Eugene L. Hartley (ed.), Readings in
social psychology, Holt, Rinehart and Winston, New York, 1947, pp. 330-344.
166
Michael Saks, Edward Krupat, Social Psychology Applications, Harper & Row, New York, 1988.

70
presiunii impuse de majoritate, iar cea de-a doua apare în momentul în care indivizii acceptă

opiniile altora ca dovezi valide ale realității167.

Oamenii sunt influențați social deoarece sunt convinși de argumente168, pentru că

încearcă să semene cu ceilalți169, fiindcă sunt incerți cu privire la o decizie și urmează calea

celorlalți170 sau pentru că simt presiunea socială a celor din jur de a se conforma cu diverse

norme sociale171.

Până la mijlocul secolului al XX-lea, cercetările asupra fenomenului de persuasiune au

fost tratate exclusiv prin prisma teoriei comunicării, prin concentrarea eforturilor asupra

emițătorului unui mesaj, a mesajului, a canalului prin care se transmite mesajul și a receptorului,

fapt reflectat în clasica întrebare lansată de Harold Lasswell „Cine și ce spune, ce canal

utilizează, cui și cu ce efect?”172.

Cu toate acestea, credibilitatea unui emițător poate avea un impact pozitiv asupra acțiunii

de persuadare și asupra caracterului persuasiv al mesajului. Uneori efectul persuasiunii este mai

puternic în anumite situații decât în altele, uneori este absent, alteori contrar celui obișnuit.

Perspectiva în care cercetarea ține cont și de mecanismele psihologice (cognitive, afective,

167
Marton Deutsch, Harold Gerard, A Study of Normative and Informational Social Influence upon Individual
Judgement, în Journal of Abnormal and Social Psychology, vol. 51, 1955, pp. 629-636.
168
David G. Myers, Polarizing effects of social interaction, în Hermann Brandstatter, James H. Davis, Gisela
Stocker-Kreichgauer (ed.), Group Decision Making, Academic Press, New York, 1982, pp. 125-161.
169
Ronald L. Akers, Marvin D. Krohn , Lonn Lanza-Kaduce, Marcia Radosevich, Social learning and deviant
behavior: A specific test of a general theory, în American Sociological Review, vol. 44, nr. 4, 1979, pp. 635-655.
170
Sushil Bikchandani, David Hirshleifer, Ivo Welch, A Thepry of Fads, Fashion, Custom, and Cultural Change as
Informational Cascades, în Journal of Political Economy, vol. 100, nr. 100, nr. 5, 1992, pp. 992-1026.
171
Wendy Wood, Attitude change: Persuasion and social influence, în Annual Review of Psychology, vol 71, nr. 6,
pp. 1181-1193.
172
Harold Lasswell, The Structure and Function of Communication in Society. în Lyman Bryson (ed.), The
Communication of Ideas, Harper and Row, New York, 1948, p. 37.

71
comportamentale), care interferează în formarea și schimbarea atitudinilor, poate oferi o imagine

mai clară și un cadru teoretic mai productiv în această direcție173.

Multiple cercetări în sfera psiho-sociologiei au fost realizate începând cu sfârșitul celui

de-al doilea război mondial. Printre acestea amintim studiile Școlii de la Yale, inițiate de Carl

Hovland, Irving Janis și Harold Kelley, care pornesc de la premisa că schimbarea atitudinilor

reprezintă un proces de învățare motivat, în cadrul căruia diverși factori pot accentua atenția,

înțelegerea și acceptarea unui mesaj, a conținutului, respectiv a concluziilor, iar pentru a observa

și înțelege acest aspecte trebuie să răspundem la clasica întrebare a lui Lasswell174.

Mai apoi, alte studii s-au concentrat și pe alte variabile cognitive și au arătat, de exemplu,

că între persuasiune și nivelul inteligenței nu există vreo legătură de corelație – receptori cu nivel

mai crescut de inteligență vor fi mai receptivi și pot fi mai ușor influențați de mesaje complexe,

bine argumentat, iar receptori cu un grad mai scăzut de inteligență pot fi persuadați mai degrabă

cu mesaje simple, repetitive. În primul caz factorul mediator, care se interpune între emițător și

inducția influenței, este înțelegerea, în vreme ce în al doilea caz este vorba despre acceptare175.

A fost dezvoltată mai târziu teoria răspunsurilor cognitive, unde accentul cade pe modul

în care reacționează cognitiv subiecții în detrimentul mesajului persuasiv176. Cele mai multe

173
Adrian Neculau (coord.), Psihologie socială – aspect contemporane, Ed. Polirom, Iași, 1996, p. 298.
174
Carl Hovland, Irvong Janis, Harold Kelley, Communication and persuasion; psychological studies of opinion
change, Yale University Press, 1953.
175
William James McGuire, The Nature of attitudes and attitude change, în Gardner Lindzey, Elliot Aronson (ed.),
Handbook of social psychology, ed. 2, vol. 3, Addison-Wesley, Reading, 1969, pp. 136-314.
176
Richard Petty, Thomas Ostrom, Timothy Brock, Historical foundations of the cognitive response approach to
attitudes and persuasion, în Richard Petty, Thomas Ostrom, Timothy Brock (ed.), Cognitive responses in
persuasion, Erlbaum, Hillsdale, 1981, pp. 5-29.

72
studii au demonstrat că persuadarea receptorului depinde în mod direct de atenția cu care acesta

procesează mesajul, deci, implicit, de calitatea argumentelor supuse atenției177.

Putem observa și în studiile ulterioare că procesele cogntive reprezintă un mijloc

important al influenței și persuasiunii. Astfel, au fost dezvoltate două modele de abordare privind

receptarea și prelucrarea informației persuasive, respectiv modelul probabilității de elaborare178

și modelul prelucării sistematice179. Ambele subliniază două moduri opozabile în care informația

este prelucrată de receptor – la nivel profund sau la nivel superficial, fiind, astfel, în acord cu

afirmațiile psihologiei cognitive. Ideea centrală a celor două modele este aceea că cel care

recepționează informația persuasivă o va prelucra atent și sistematic dacă este motivat și are

înzestrarea cognitivă de a o face, iar dacă nu este motivat și/sau nu are capacitatea cognitivă de a

prelucra informația, aceasta va fi procesată superficial și cu efect minim.

Astfel, pe lângă atenția acordată procesării unui mesaj și calitatea argumentelor, procesul

de influențare este dependent și de interesul pentru un anumit subiect, respectiv de capacitatea

cognitivă a subiecților. Primul și ultimele două nu sunt aspecte care să poată fi controlate de

emițătorul mesajului, singurul element asupra căruia cel care emite un mesaj are control deplin îl

reprezintă calitatea argumentului.

Dincolo de acestea, atunci când discutăm despre procesarea unei informații, trebuie să

avem în vedere și posibilele bias-uri (prejudecăți) cognitive pe care oricine le îmtâmpină și care

îi poate influența, sub o formă sau alta, modalitatea de a percepe, interpreta și evalua un mesaj și,

implicit, deciziile luate pe baza informațiilor în cazuă.

177
Adrian Neculau (coord.), op. cit., p. 299.
178
Richard Petty, John Cacioppo, Coomuncation and Persuasion, Springer-Verlag, New York, 1986.
179
Shelly Chaiken, Heuristic Versus Systematic Information Processing and the Use of Source Versus Message
Cues in Persuasion, în Journal of Personality and Social Psychology, vol. 39, 1980, pp. 752-766.

73
 Prin bias-uri cognitive înțelegem acele abateri sau deviații de la ceea ce este considerat

în mod obișnuit o judecată și un proces decizional pur rațional 180. Mintea umană are o serie de

limitări fundamentale, care le includ și pe cele de ordin cognitiv ce ne pot afecta procesul

decizional181. Bias-urile cognitive iau naștere în esență din anumite scurtături mentale pe care

creierul le folosește pentru a lua decizii rapide atunci când intră în contact cu informații noi

folosind activitatea mentală conștientă182.

Un bias cognitiv se stabilește la nivel subconștient pentru a trece peste limitările

respective și pentru a crea strategii simplificate de a facilita procesarea informației 183. Practic,

bias-urile cognitive sunt reguli de bază pe care creierul le folosește pentru a da sens unei

împrejurări complexe într-un interval de timp scurt184.

În cea mai mare perioadă a timpului oamenii cred că știu ceea ce se întâmplă în mintea

lor, adică o secvență de gânduri conștiente. Însă, creierul funcționează diferit, în sensul în care

dacă întrebăm o persoană la ce se gândește, aceasta poate furniza un răspuns, dar majoritatea

lucrurilor care ajung în conștient (latura rațională și logică a minții), iau naștere în subconștient,

ceea ce înseamnă că în cea mai mare parte a timpului oamenii nu sunt conștienți de originea

gândului/ideii respective185. De exemplu, o persoană poate crede sau intui despre altă persoană

că este fercită dintr-o anumită expresie facială, dar nu este conștientă de modul în care au ajuns

în mod aproape instant la concluzia că respectiva expresie înseamnă fericire.

180
Joyce Ehrlinger, Wilson Readinger, Decision-Making and Cognitive Biases, în Howard Friedman (ed.),
Encyclopedia of Mental Health (Second Edition), Academic Press, Cambridge, 2016, pp. 5-12.
181
Richards J. Heuer, Psychology of Intelligence Analysis, Center for the Study of Intelligence, 1999, p. 111.
182
Amos Tversky, Daniel Kahneman, Judgement Under Uncertainty: Heuristics and Biases, în Science, vol. 185,
1974.
183
Richards J. Heuer, op. cit.
184
Ibidem.
185
Daniel Kahneman, Thinking Fast and Slow, Farrar, Straus and Giroux, New York, 2011, p. 4.

74
 Pentru a exemplifică, vom trece în revistă câteva dintre bias-urile cel mai frecvent

întâlnite. Indivizilor le place să fie de acord cu persoane care sunt de acord cu ei, acesta fiind și

printre motivele principale pentru care accesează, spre exemplu, site-uri care exprimă păreri

politice convergente cu propriile opinii sau se asociază cu persoane cu principii și afinități

similare. Oamenii tind să se simtă inconfortabil în preajma unor indivizi, grupuri sau informații

care îi fac nesiguri față de propriile opinii (disonanță cognitivă)186. Acest mod de comportament

conduce la tendința de confirmare, adică acel act adesea inconștient de a face referire doar la

acele perspective care ne alimentează punctele de vedere pre-existente, ignorând sau respingând

în același timp opiniile care ne amenință propria viziune asupra realității187;

Ca să trecem acest bias în contextul surselor media, dacă în trecut avem o părere formată

vis-a-vis de un anume subiect, care, în plus, este convergent cu ideile promovate în anumite

articole de presă, vom cădea foarte ușor în această capcană și, din dorința de a ne reconfirma

anumite puncte de vedere, vom da crezare acelor materiale.

Deși nu suntem conștienți, ne place adesea să mergem în aceeași direcție cu fluxul

maselor; atunci când masele încep să își manifeste preferința pentru un lucru, o persoană, un

fenomen, eveniment etc., creierul uman tinde să se închidă și să intre într-un fel de gândire de

grup (nu trebuie să fie nevoie de grupuri foarte mari, ci inclusiv grupuri precum familia sau

colegii de birou); practic, individul tinde să adopte comportamente și atitudini pe baza unor

186
Eddie Harmon-Jones, Judosn Mills, An introduction to cognitive dissonance theory and an overview of current
perspectives on the theory, în Eddie Harmon-Jones (ed.), Cognitive dissonance: Reexamining a pivotal theory in
psychology, American Psychology Associtaion, Washington DC, 2019, pp. 3-24.
187
Raymond S. Nickerson, Confirmation Bias: A Ubiquitous Phenomenon in Many Giuses, în Review of General
Psychology, Vol. 2, Issue 2, pp. 175-220.

75
indicatori vehiculați în propria rețea socială188. Acest bias cognitiv este denumit generic „efectul

de turmă”.

Dacă, spre exemplu, în mediul nostru profesional avem o majoritate a persoanelor cu o

viziune favorabilă față de politica externă rusă promovată în Ucraina, putem foarte ușor să

cădem pradă „efectului de turmă”, să ne închidem orizontul cognitiv și să începem să gândim în

aceeași paradigmă.

Un alt bias cognitiv des întâlnit este cel al negativității. Este vorba de acea tendință a

ființei umane de a fi mai atentă și de a pune mai mult accent pe aspectele și evenimentele

negative al vieții, în detrimentul celor pozitive. Atunci când se manifestă această eroare cognitivă

oamenii consideră că e mai util să se concentreze la părțile negative pentru a le soluția într-un

timp cât mai scurt, dar, astfel, apare riscul de a se forma o credință că evenimentele negative sunt

mult mai frecvente decât cele pozitive.189

Un foarte bun exemplu pentru manifestarea acestui bias cognitiv îl reprezintă

argumentele lui Steven Pinker, care subliniază că infracțiunile, violența, războiul și alte

nedreptăți sunt în continuă scădere, totuși, majoritatea oamenilor susțin că lucrurile se

înrăutățesc190.

Cele trei erori cognitive descrise mai sus reprezintă doar o mică parte din bias-urile cu

care creierul uman se cofruntă în activitățile sale cotidiene și care nu de puține ori contribuie la

modul în care acționăm, ne comportăm sau luăm diverse decizii. Ele sunt inevitabile, important,

188
Eun Go, Eun Hwa Jung, Mu Wu, The effects of source cues on online news perception, în Computers în Human
Behavior, vol. 38, pp. 358-367.
189
Paul Rozin, Edward Royzman, Negativity Bias, Negativity Dominance, and Contagion, în Personality and Social
Psychology Review, vol. 5, issue 4, 2001, pp. 296-320.
190
Steven Pinker, The Better Angels of our Nature: Why Violence has Declined, Penguin, New York, 2011.

76
însă, este să fim conștienți că ele există și de capacitatea lor de a ne afecta gândirea și, pe cât

posibil, să încercăm să le contracarăm atunci când este cazul.

Influența socială nu se manifestă cu nimic diferit în mediul online sau în zona social

media, ci doar „beneficiază” de alte instrumente și mecanisme prin care aceasta se poate exercita.

Poate unul dintre cei mai importanți factori care a condus la dezvoltarea unor noi mecanisme de

influențare este faptul că actuala arhitectură a mediului online îi permite utilizatorului să fie în

același timp și generator, dar și consumator de conținut.

Modificările comportamentale și atitudinale ale indivizilor sunt rezultatul acceptării

influenței sociale în comunități online centrate pe rețele. Astfel, indivizii acceptă influență

exercitată de alții, fie devenind membri activi ai unor grupuri în mediul virtual, împărtășind-și

opiniile, ideile și impresiile în interacțiunea online de grup, fie acționând ca utilizatori pasivi care

primesc informații și cunoștințe ce le determină schimbări de comportamente și atitudini191.

Aceste interacțiuni pot fi favorizate de folosirea unor elemente specifice zonei online prin

care utilizatorii activi doresc să promoveze un mesaj, eventual chiar să îl direcționeze către un

anumit public țintă și ne referim aici la aspecte precum utilizarea hashtag-urilor, etichetarea,

postarea de comentarii, redistribuirea unor texte originale și, cel mai important, posibilitatea de a

automatiza astfel de acțiuni în ecosistemul virtual actual.

Reîntorcându-ne la definiția PSYOPS și la conceptul de influență socială osbervăm că

ambele au ca rezultat influențarea percepțiilor, atitudinilor și comportamentului, iar acțiunile

realizate de cei care pun în practică acțiuni de tip PSYOPS în ziua de astăzi, în era

191
Ali Usman, Sebastian Okafor, Exploring the Relationship between Social Media and Social Influence, în Gordon
Bowen, Wilson Ozuem (ed.), Leveraging Computer-Mediated Marketing Environments, IGI Global, Hershey, 2019,
pp. 83-103.

77
informațională, presupun invariabil și interacțiune socială, fie aceasta și indirectă prin

intermediul rețelelor și platformelor de socializare.

Așa cum am observat mai devreme, singurul element asupra căruia cel care emite un

mesaj are control deplin îl reprezintă calitatea argumentului. Elaborarea și conturarea

argumentelor unui mesaj, atunci când vorbim de influență socială în contextul operațiilor

psihologice, sunt supuse unui demers complex de planificare, ce își are rădăcinile în conceptul de

planificare a operațiilor militare, pe care îl putem regăsi în documentele programatice din

domeniul militar și care ne pot da indicii asupra obiectivelor acțiunilor de influență.

II.5.3. Planificarea operațiilor militare – punct de inflexiune în definirea obiectivelor

acțiunilor de influență

În sfera militară, planificarea se traduce printr-un „proces deliberat de echilibrare a

modalităților, mijloacelor și riscurilor pentru a îndeplini obiectivele stabilite și pentru a realiza

starea finală dorită, prin integrarea și sincronizarea angajării forțelor”192.

Este în același timp o artă, dar și o știință prin care se interpretează direcțiile de urmat și

se translatează în acțiuni executabile pentru a atinge scopurile asumate. Planificarea permite

liderilor să identifice relații de tip cost-beneficiu, riscuri și să determine cursul de acțiune

dorit193. Procesul de planificare pornește de la strategie, adică de la setul de idei privind

192
US Army Joint Chiefs of Staff, Joint Planning – Joint Publication 5-0, September 2017, p. I-4.
193
Ibidem.

78
desfășurarea mijloacelor și instrumentelor puterii naționale pentru atingerea scopurilor finale și

continuă cu nivelul operațional194.

Planificarea operațională traduce ideile și perspectivele comandantului în activități

desfăşurate, operații și campanii, în limitele resurselor și politicii naționale în vederea atingerii

obiectivelor195. Așa cum menționam anterior, procesul de planificare reprezintă un mix între artă

și știință care sunt dependente de abilitatea, cunoștințele, experiența, creativitatea și judecata

comandanților care trebuie să înțeleagă mediul operaţional, să vizualizeze și să descrie starea

finală dorită și să angajeze resursele disponibile pentru atingerea obiectivelor196.

În procesul de planificare, multe activități se realizează cel mai bine printr-o abordare

științifică, cum ar fi identificarea punctelor forte și punctelor slabe ale adversarului, folosind liste

de verificare în procesul de planificare și prin compararea rezultatele evaluărilor și analizelor. Cu

toate acestea, conflictele și războaiele sunt construcții umane care se bazează pe artă și

cunoștințe vaste despre comandanți și planificatori, care nu sunt ușor de categorisit sau

contracarat197.

Armata americană definește un set de 7 principii ale planificării: 1. să fie concentrată pe

obiectivele naționale; 2. să se realizeze integrat și coordonat; 3. să fie bazată pe resurse

disponibile (pregătire, disponibilitate, viteză de mișcare, timp etc.); 4. să fie bazată pe risc; 5. să

194
Richard Dickens, Operational Design: The Art of Framing the Solution, Air Command and Staff College,
Alabama, 2010, p. 3.
195
US Army Joint Chiefs of Staff, op.cit. September 2017, p. I-5.
196
UK Ministry of Defense, Allied Joint Doctrine for the Planning of Operations – Allied Joint Publication 5 with
UK national elements, Edition A, Version 2, May 2019, p. 1-4.
197
Ibidem.

79
fie adaptată la mediul operațional; 6. să informeze decidenții; 7. să fie caracterizată de

adaptabilitate și flexibilitate198.

Așadar, planificarea începe prin identificarea obiectivelor majore la nivel național, se

derulează într-o manieră integrată și coordonată, se fundamentează pe resurse și evaluări de risc

și este adaptată întotdeauna mediului operațional (condiții geopolitice, poziția aliaților și

adversarilor, nivel de pregătire etc.)199.

Planificarea nu se încheie odată cu inițierea unei operații, ci este un proces complex,

continuu și adaptativ200. De vreme ce situațiile se pot schimba în orice moment pe câmpul de

luptă, fie el teatru de operații sau mediu informațional, planurile sunt revizuite și pot fi

modificate. Planificarea continuă, pe tot parcursul derulării unei operații, permite organizațiilor

să își adapteze acțiunile și să își maximizeze șansele de reușită.

În contextul trecerii în revistă a principiilor planificării, am observat că unul dintre

acestea face referire la orientarea planificării în funcție de obiectivele naționale, ceea ce ne

conduce către examinarea obiectivelor și intereselor naționale statuate în documente

programatice ale țării care operează acțiuni de influență, precum strategii de securitate și apărare,

dar a declarațiilor oficiale ale liderilor politici care indică astfel de obiective și interese (de natură

politică, economică, comercială etc.). Inițiem tot acest demers de analiză a obiectivelor și

intereselor naționale pentru a ne putea face o idee despre modul în care sunt create și planificate

acțiunile de influență și care sunt argumentele folosite în cadrul mesajelor distribuite, fie pe

198
US Army Joint Chiefs of Staff, op.cit. September 2017, p. I-2 – I-4.
199
Ibidem.
200
Headquarters Department of US Army, Army Planning and Orders Production (Field Manual FM 5-0), January
2005, p. 1-10.

80
canale oficiale, dar mai ales prin intermediul celor mediatice (de ex. presă/agenții de știri

controlate de stat).

Înainte de a ne îndrepta atenția către obiectivele și interesele naționale ale Federației

Ruse, pentru a ne asigura de o înțelegere deplină asupra construirii argumentelor în cadrul unui

mesaj ce este menit să persuadeze publicul țintă, ne vom opri asupra celor mai cunoscute tehnici

de influență – parte fundamentală a operațiilor psihologice, acestea fiind cele care stau, de fapt,

la baza modului în care sunt elaborate argumentele.

II.5.4. PSYOPS și tehnicile de persuasiune

În principiu, de-a lungul procesului de planificare, în momentul când sunt elaborate

argumentele care stau la baza unui mesaj menit să influențeze publicul țintă, sunt alese și

tehnicile prin intermediul cărora se face acest lucru sau care se vor folosi pentru a susține o

anumită perspectivă, viziune, opinie, părere ș.a.m.d.

Argumentul / argumentele centrale ce urmează a fi folosite oferă direcția pe care va fi

construită întreaga serie de operație psihologice ce sunt gândite pentru a influența publicul țintă

să acționeze sau să se comporte într-un anumit fel dorit. În acest demers de elaborare a

argumentelor există o serie de patru pași de parcurs: 1. articularea argumentului principal; 2.

identificarea argumentelor de sprijin; 3. determinarea modului în care va fi prezentat argumentul

principal; 4. determinarea tehnicilor de presuasiune ce vor fi folosite201.

201
US Army, op. cit., August 2007, p. 2-24.

81
 Una dintre cele mai renumite cercetări în domeniul persuasiunii și influenței sociale îi

aparține lui Robert Cialdini, care arată că există șase principii ale influenței, aplicabile pentru

orice public țintă, indiferent de caracteristicile socio-culturale ale acestuia202. Cele șase principii

sunt:

 Principiul reciprocității – dacă cineva îți face o favoare, la solicitare sau nu, se naște

imediat o nevoie excesivă, o obligație de a întoarce favorul. Sentimentul de obligație

este insușit încă de la cele mai fragede vârste;

 Principiul angajamentului și consecvenței – dorința de consecvență este un motivator

central al comportamentului uman. Motivația de a fi o persoană consecventă este o

armă puternică de influență socială, determinând adesea oamenii să acționeze în

moduri care sunt contrare propriilor lor interese sau dorințe. Principiul are legătură cu

deciziile pe care le-am luat deja. Există în noi o tendință înnăscută de a fi consecvenți

odată ce am luat o decizie;

 Principiul dovezii sociale (validării sociale) – oamenii se uită adesea la

comportamentul celor din jurul lor pentru a se orienta cu privire la ce alegeri trebuie

să facă. Tindem să adoptăm un comportament în acord cu ceea ce înseamnă

convingerile generale foarte rapid. Această acțiune este accentuată atunci când cei din

jurul lor sunt similari în ceea ce privește vârsta, educația, poziția socială și experiența,

dar și când situația prezintă o incertitudine / ambiguitate crescută;

 Principiul simpatiei – oamenii au tendința de a răspunde pozitiv și de a respecta

cerințele celor pe care îi apreciază / simpatizează. Simpatizăm pe cineva, de regulă,

dacă suntem atrași fizic, ne seamănă, ne laudă, ne este familiar;

202
Robert Cialdini, Influence. The Pshychology of Persuasion, Harper Collins, New York, 2009.

82
  Principiul autorității – oamenii sunt mai ușor de convins de către persoane percepute

a fi autorități sau experți legitimi. Aceștia se lasă pe mâna experților care oferă

scurtături la deciziile care necesită informații de specialitate. Încă de mici învățăm să

ne supunem în fața unor autorități (părinți, școală etc.). Conformarea socială tinde să

se realizeze în acord cu părerile unor autorități – uneori ajungem să nu mai distingem

între o autoritate reală și oricine care se erijează în această poziție;

 Principiul rarității – oamenii apreciază mai mult ceea ce pot avea mai puțin. De

obicei, asociază o valoare mai mare cu lucruri rare, care scad în disponibilitate sau

sunt dificil de obținut.

Chiar în manualul armatei americane („Field Manual No. 3-05.301”) intitulat

„Psychological Operations Process. Tactics, Techniques, and Procedures”, dedicat tehnicilor

specifice PSYOPS, sunt indicate peste 30 de tehnici de influență, printre care și cele explicate

mai sus, aparținând psihologului american.

Printre acestea se numără atât tehnici de influență provenite din zona studiilor

multidisciplinare realizate în domeniul propagandei, cum ar fi spre exemplu cele ale Institute for

Propaganda Analysis (IPA) – organizație americană (activă în perioada 1937-1941) formată din

sociologi, istorici, jurnaliști și lideri de opinie, cu scopul de a combate propaganda în timpul

celui de-al doilea război mondial203, cât și din zona strategiilor de comunicare persuasivă amplu

folosite în domenii precum marketing și relații publice204.

Cercetătorii din cadrul IPA arată că există 7 tipuri principale de tehnici de influență:

203
Sidi Sidi Mohamed Hamdani, Techniques of Online Propaganda: A Case Study of Western Sahara Conflict, în
International Journal of Media, Journalism and Mass Comuncation, vol. 3, 2017, pp. 19-24.
204
Jelena Kubicova, Devices of Persuasive Languages: Printed Advertisments for English Language Courses,
Tomas Bata University, Zlin, 2013, pp. 18-24.

83
 mișcarea de masă (bandwagon) – presupune să determine publicul țintă să urmeze un

trend al maselor sau al majorității; are în centrul ei ideea de a convinge pe cineva să

facă ceva pentru că toată lumea face respectivul lucru;

 ordonarea ideilor (card stacking) – vizează îmbinarea adevărurilor cu minciuni, a

faptelor cu incertitudini, a afirmațiilor logice cu cele ilogice, pentru a scoate în

evidență cele mai bune sau cele mai rele părți ale unei idei sau persoane, ale unui

fenomen, proces, eveniment etc.;

 generalizarea sclipitoare (glittering generalities) – are în vedere asocierea unui cuvânt

cu puternice implicații emoționale pozitive cu o idee, persoană, fenomen, eveniment

etc.;

 insultarea (name calling) – este opusul generalizării sclipitoare și presupune

conexarea unei persoane, idei, a unui fenomen cu un simbol negativ pentru a genera

sentimente și emoții negative;

 oameni obișnuiți (plain folks) – vizează convingerea auditoriului că ideile cuiva sunt

bune pentru că cel care le emite „aparține mulțimii”, fiindcă este un om de rând, ca

toți ceilalți;

 mărturia (testimonial) – presupune ca o idee, opinie, părere să fie susținută de o

persoană cu notorietate (fie că este o persoană apreciată, respectată sau

controversată);

 transferul (transfer) – are în vedere transferul autorității sau prestigiului unui lucru

respectat, precum statul, națiunea sau biserica, asupra a ceva ce se dorește a fi

acceptat; funcționează și pentru lucruri disprețuite pentru a face ceva să fie respins;

84
 presupune, de fapt, ca auditoriul să își transfere respectul și acordul cu un anumit

lucru la ceva ce emițătorul dorește să fie aprobat și respectat205.

La aceste tehnici mai putem adăuga și altele, precum: apelul la frică – avertizarea

auditoriului că ceva grav se va întâmpla dacă nu este urmat un curs al acțiuni specific sau o

anumită direcție; întrebările retorice – acestea angajează publicul pe care îl încurajează să ia în

considerare problema și să accepte răspunsul autorului sau să presupună faptul că răspunsul este

atât de evident încât toți sunt de acord cu acesta; limbajul incluziv și excluziv – de tipul „noi”,

„al nostru”, „ei”, „al lor”, poate crea un sentiment de solidaritate; analogia (similară cu

transferul); jargonul – prin folosirea unor termeni de specialitate, autorul poate convinge că este

un expert în domeniul respectiv; repetiția – prin repetarea unor cuvinte, propoziții, fraze, autorul

poate consolida un argument și se poate asigura că punctul său de vedere rămâne impregnat în

mintea pubicului; atacul – atacurile asupra viziunilor opozante sau a persoanelor care le exprimă

pot convinge publicul prin portretizarea opiniilor și credințelor contrare ca fiind periculoase și

înșelătoare206.

Desigur, există multe alte „artificii” și „tertipuri” în ceea ce privește limbajul scris, ce pot

fi utilizate de către emițătorul unui mesaj pentru a-și maximiza eforturile de influență și

persuasiune, dar scopul nostru nu este acela de a crea o listă exhaustivă de tehnici, ci mai

degrabă să identificăm categorii ale acestora ce sunt utilizate de canale ale propagandei ruse.

205
Sidi Sidi Mohamed Hamdani, op. cit., pp. 20-22.
206
Vasiliki Argyropoulou, Persuasive Strategies in Argumentative/Persuasive Discourse Written in Italian by Greek
Second Language Learners, disponibila la http://ikee.lib.auth.gr/record/289014/files/GRI-2017-19167.pdf, accesat la
data de 24.05.2020.

85
 Vom vedea mai târziu că marea majoritate a acestor tehnici pot fi grupate în diverse

categorii, lucru dezirabil pentru a facilita demersul analitic și cercetarea de față. Spre exemplu o

bună parte dintre ele fac apel la emoții, fie că acestea sunt pozitive sau negative.

Pentru a înțelege cu adevărat modul de acțiune al Mosovei, este important să aruncăm o

privire la documentele programatice și politicile Federației Ruse privind operațiile

informaționale și operațiile psihologice. De asemenea, vom face o evaluare succintă a

caracteristicilor acțiunilor de influență ruse, dar și a cazului Crimeea, pentru a observa cum se

realizează translația de la teorie la practică, de la nivel strategic, la cel operațional.

86
II.6. Acțiunile de influență – directivele de la Kremlin

Scopul acestui subcapitol este acela de a contura o imagine cât mai fidelă a unui modus

operandi al Federației Ruse și de a înțelege originile ideilor și ale viziunii ruse asupra mediului

informațional. Acest demers ne va ajuta să identificăm elementele doctrinare și strategice care

stau la baza acțiunilor de influență ruse și care este specificul acestor acțiuni, pentru a putea

raporta aceasta accepțiune ulterior în plan concret la România.

Această evaluare este necesară și utilă fiindcă reflectă viziunea pe termen lung a ceea ce

înțelege și proiectează guvernul de la Moscova, pentru a obține avantajele conferite de

exploatarea „instrumentelor informaționale și psihologice”.

II.6.1. Surse ale doctrinei informaționale și ale acțiunilor de influență ruse

Documentele strategice ale Federației Ruse indică faptul că aceasta caută să adopte un

model comprehensiv și coordonat în ceea ce privește asigurarea securității și promovarea

intereselor naționale. Acest efort este privit prin integrarea multiplelor instrumente al puterii, atât

din partea structurilor statale, cât și a actorilor non-statali. Rusia subliniază importanța

mijloacelor non-militare în procesul de asigurare a unui nivel optim de securitate207.

Potrivit generalului rus Valery Gherasimov, în războaiele moderne din actualul mediu de

securitate, raportul dintre mijloacele și instrumentele non-militare și cele militare este de 4 la 1,

207
Valery Gerasimov, The Value of Science Is in the Foresight: New Challenges Demand Rethinking the Forms and
Methods of Carrying Out Combat Operations, în Military Review, January-February 2016, pp. 23-29.

87
chiar dacă cele non-militare sunt derulate tot sub egida și coordonarea militară 208. Este un aspect

important faptul că un personaj din elita militară rusă recunoaște importanța mijloacelor non-

militare în confruntările moderne, mai ales în vreme de pace.

Acest lucru ne arată evoluția și schimbarea de paradigmă din gândirea Moscovei în ceea

ce privește modul de purtare a războaielor. Dincolo de perspectivele elitelor militare,

Gherasimov, Panarin, despre care am discutat și în capitolul anterior, liderii politici își

concentrează atenția din ce în ce mai mult asupra modului în care instrumentele non-militare și

structurile de apărare pot contura mediul strategic în conformitate cu interesele Rusiei209.

Războiul informațional devine, astfel, un element central al arsenalului rus, iar percepția publică

și elitele politice adverse devin centrele de gravitație ale confruntărilor în spațiul informațional.

Scopul este acela de a influența, atât perspectivele și calculele strategice ale decidenților, cât și

comportamentul opiniei publice din țările adversare210.

În același timp, trebuie să ținem cont de faptul că lanțul de decizie de la Moscova este

puternic ierarhizat, fiind centrat pe Consiliul de Securitate Națională, președintele Vladimir Putin

și cercul său de încredere. Președintele Rusiei are prerogative extinse în ceea ce privește

coordonarea politicilor militare și ale celor din zona de intelligence. Acesta comandă cele mai

importante trei structuri de informații din Rusia, respectiv Serviciul Federal de Securitate/ FSB

(serviciul intern de informații), Serviciul Extern de Informații/ SVR (structura de intelligence

extern) și Directoratul General de Informații/ GRU (structura de intelligence a armatei)211.

208
Ibidem, p. 28.
209
Dmitry Adamsky, From Moscow with Coercion: Russian Deterrence Theory and Strategic Culture, în Journal of
Strategic Studies, no. 1-2, 2018, pp. 33-60.
210
Ibidem, pp. 40-41
211
Ulrike Frank, op. cit., p. 11.

88
 Datorită cercului decizională de la Kremlin, ierarhizat și puțin spre deloc transparent, este

greu de determinat exact care sunt aspectele ce fac parte din strategia de conflict informațional

atunci când vine vorba de practică. Cu toate acestea, documente strategice ale Federației Ruse ne

pot oferi o serie de indicii despre cum sunt privite în acest context mass-media, agențiile de presă

și elementele tehnologice.

O să facem în continuare o incursiune prin acele documente strategice ale guvernului rus

care amintesc de domeniul informațional – de importanța, beneficiile, vulnerabilitățile și riscurile

pe care le implică, iar primul astfel de document a fost elaborat chiar în anul 2000, în plin avans

tehnologic, când a fost publicată Doctrina de Securitate Informațională. Ne întoarcem cu 20 de

ani în urmă nu întâmplător, ci pentru că această doctrină s-a numărat printre primele documente

programatice adoptate după câștigarea primului mandat de președinte de către Vladimir Putin, în

același an.

Încă din anul 1994 se lucra la elaborarea unei doctrine de securitate informațională, dar

din cauza unor crize de ordin politic și economic din timpul administrației Elțîn, finalizarea

acesteia nu a avut loc decât după venirea la putere a lui Vladimir Putin. Putem analiza

materializarea și adoptarea unei astfel de doctrine și în lumina background-ului profesional al

actualului președinte, respectiv acela de fost ofițer KGB, director FSB și secretar al Comisiei de

Securitate din cadrul administrației prezidențiale. De asemenea, dezvoltarea concepției,

acordarea unei atenții sporite sferei informaționale în multe dintre documentele programatice

ruse și continuitatea oferită domeniului în textele în cauză, au fost cel mai probabil influențate,

89
pe lângă factorii externi, și de preluarea puterii în stat de către Vladimir Putin212. Același lucru s-

a întâmplat cu multe alte teorii, viziuni și perspective geopolitice, strategice și geostrategice, care

au căpătat o importanță deosebită de la venirea la putere a lui Putin, care au fost statuate ca atare

în doctrine, strategii și politici, și care se mențin până în prezent213.

Primele efecte s-au resimțit imediat în plan intern, iar până în anul 2001 aproape toate

trust-urile media ruse au fost naționalizate și trecute sub controlul direct al statului214, lucru care

a rămas neschimbat aproape în totalitate din acel moment. Vedem astfel cum toată puterea presei

a fost concentrată în mâinile conducerii de la Kremlin, abordare specifică lanțului decizional

puternic ierarhizat și centralizat al statului rus.

Așa cum precizam anterior, originea actualei perspective asupra modului de derulare a

războiului informațional poate fi punctat în anul 2000, odată cu adoptarea Doctrinei de Securitate

Informațională215. O variantă mai nouă a Doctrinei a fost adoptată în decembrie 2016216.

Documentul din 2000 statuează încă de la început termenul de „sferă informațională” – un

termen cu o accepțiune largă căruia i se subsumează mijloacele de comunicații, infrastructura

informațională, entitățile angrenate în culegerea și diseminarea de informații, dar și sisteme ce

guvernează relațiile publice. Documentul arată o nevoie stringentă de a promova o imagine

212
Douglas Carman, Translation and Analysis of theDoctrine of Information Security of the Russian Federation:
Mass Media and the Politics of Identity, în Washington International Law Journal, vol. 11, no. 2, March 2002, pp.
339-344.
213
Amintim „Eurasianismul” și „crearea unei lumi multipolare”, doar două dintre tezele ce se regăsesc în Conceptul
de Politică Externă a Federației Ruse din 2000, și care după 20 de ani sunt la fel de actuale și în prezent; disponibilă
la https://fas.org/nuke/guide/russia/doctrine/econcept.htm, accesat la data de 19.04.2021.
214
Ibidem, pp. 360-367.
215
Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2010), traducere în engleză
disponibilă la https://www.itu.int/en/ITU-
D/Cybersecurity/Documents/National_Strategies_Repository/Russia_2000.pdf, accesat la data de 04.05.2020.
216
Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2016), traducere în engleză
disponibilă la https://www.mid.ru/en/foreign_policy/official_documents/-
/asset_publisher/CptICkB6BZ29/content/id/2563163, accesat la data de 04.05.2020.

90
favorabilă a Rusiei, ca o componentă a politicii externe, iar securitatea informațională este o

prioritate de top pentru apărarea și promovarea interesului național și al societății ruse.

Astfel, nevoia resimțită de guvernul de la Moscova de a elabora o astfel de doctrină în

2000, ne arată că Rusia simțea că se află într-o poziție vulnerabilă, inclusiv în domeniul

informațional aflat într-o puternică transformare, prin prisma avansului tehnologic ce abia își

începuse dezvoltarea.

Doctrina din 2000 identifică ca vulnerabilitate cetățenii ruși, afirmând că societatea civilă

și sistemul juridic din Rusia sunt slabe, iar cetățenii țării sunt amenințați de acțiuni de manipulare

în sfera informațională, fapt ce poate genera diverse reacții în rândul populației și ar putea

conduce inclusiv la destabilizarea societății și scenei politice. Subsumate manipulării

informaționale sunt, potrivit documentului, dezinformarea, cosmetizarea informației și

denaturarea informației. De asemenea, documentul avertizează asupra influenței mass-media

străine și a media cotrolată de companii străine și identifică ca amenințare la adresa securității

informaționale a Rusiei „expansiunea necontrolată a sectorului media străin în spațiul

informațional național”217.

Amenințările la adresa societății ruse, așa cum sunt ele stipulate în doctrina din 2000,

sunt privite atât din perspectivă internă, cât și externă. Astfel, la nivel intern, sunt menționate

propaganda și campaniile care au ca obiectiv tulburarea și instigarea la ură și vrajbă pe

considerente sociale, rasiale, naționale sau religioase, conducând astfel la dezechilibrul și

perturbarea stabilității sociale. În plan extern, este subliniată „strădania unor țări de a domina și

217
Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2010).

91
încălca interesele Rusiei în spațiul informațional global și încercările de eliminare a acesteia de

pe piețele informaționale interne și externe”218.

În versiunea din 2016 a doctrinei informaționale sunt reluate și nuanțate o serie de

elemente din documentul din 2000, pe fondul transformărilor tehnologice și a evenimentelor

relativ recente din Ucraina la acel moment.

Este reiterat aspectul privind statele ostile Moscovei, care „își consolidează capabilitățile

din sfera tehnologiei informațiilor pentru a influența infrastructura informațională și pentru a le

folosi în scopuri militare”219. De asemenea, se menționează că serviciile de intelligence ale

anumitor state folosesc „instrumente informaționale și psihologice cu scopul de a destabiliza

situația politică și socială”220 în diverse țări din întreaga lume, subminează suveranitatea acestora

și le violează integritatea teritorială.

Este foarte interesant cum la numai 2 ani după ce a anexat teritoriile din Crimeea,

guvernul rus indică într-un document strategic, ca amenințare la adresa securității sale, existența

unor state care subminează suveranitatea și încalcă integritatea teritorială a altora.

Este reluată și problema trusturilor media străine, care ar promova informații părtinitoare

și cu prejudecăți la adresa politicilor de stat ale Federației Ruse. În plus, se precizează că

jurnaliștii ruși sunt împiedicați să își desfășoare activitățile profesionale, fiind discriminați peste

hotare.

Printre obiectivele strategice asumate în doctrina din 2016, pe lângă consolidarea

capabilităților informaționale, pe cele de analiză și prognoză și asigurarea descurajării și

218
Ibidem.
219
Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2016).
220
Ibidem.

92
prevenirea conflictelor militare este menționată „promovarea intereselor Federației Ruse și a

aliaților săi în sfera informațională”221.

Pe lista documentelor programatice cu impact în zona informațională se numără și

Conceptul de Poilitică Externă al Federației Ruse din 2016, în care se menționează explicit că

SUA și aliații săi duc „o politică de îngrădire a Rusiei și folosesc influența și presiunea politică,

economică, informațională și de altă natură pentru a submina stabilitatea regională și globală” 222.

La data de 02.07.2021, președintele Vladimir Putin a aprobat cea mai recentă versiune a

Strategiei Naționale de Securitate a Federației Ruse223. În ceea ce privește domeniul

informațional, Secțiunea IV a strategiei denumită „Asigurarea securității naționale”, menționează

eforturile corporațiilor transnaționale de a-și consolida poziția de monopol în mediul online și de

a controla toate resursele informaționale.

Într-o subecțiune din cadrul capitolului menționat, intitulat „Protecția valorilor morale

tradiționale, culturii și memoriei istorice ruse”, se precizează că aceste valori sunt atacate de

corporațiile multinaționale. Aceeași secțiune are un subcapitol dedicat „Securității informațiilor”,

care nu a mai fost menționat ca parte distinctă în textul strategiei anterioare. În această

subsecțiune se indică faptul că există o utilizare din ce în ce mai pregnantă a tehnologiilor

informației și comunicațiilor menită să interfereze cu treburile interne ale statelor, cu scopul de a

221
Ibidem.
222
The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation, Foreign Policy Concept of the Russian Federation
(2016), disponibil la https://www.mid.ru/en/foreign_policy/official_documents/-
/asset_publisher/CptICkB6BZ29/content/id/2542248, accesat la data de 08.05.2020.
223
Security Council of the Russian Federation, National Security Strategy of the Russian Federation – July 2021,
disponibil la http://scrf.gov.ru/security/docs/document133/, accesat la data de 25.08.2021.

93
le submina suveranitatea și integritatea teritorială, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa păcii

și securității internaționale224.

Se mai remarcă în text faptul că utilizarea tehnologiilor informaționale și a

echipamentelor de telecomunicații străine în Rusia cresc vulnerabilitatea resurselor

informaționale ale țării la influențele externe, ca urmare a numărului de atacuri cibernetice

asupra resurselor informaționale, iar operațiunile derulate de serviciile de intelligence străine

devin din ce în ce mai active în spațiul informațional rus225.

Noua strategie mai menționează că în lumea modernă, normele morale și culturale,

fundamentele religioase, instituția căsătoriei și valorile familiale devin din ce în ce mai

vulnerabile la influențele distructive. Infiltrarea idealurilor și valorilor străine distruge bazele

suveranității culturale, subminând statalitatea și stabilitatea politică. Documentul explică mai

departe faptul că vinovații pentru acest lucru sunt SUA și aliații lor, corporațiile transnaționale,

ONG-urile și organizațiile religioase extremiste și teroriste226.

Strategia subliniază că atacurile de ordin informațional și psihologic executate de

entitățile indicate anterior, coroborat cu o așa-numită „occidentalizare a culturii ruse” au sporit

posibilitatea ca Rusia să își piardă suveranitatea culturală. Există, de asemenea, încercări tot mai

mari de falsificare a adevărului istoric și distrugerea memoriei istorice, de slăbire a națiunea care

formează statul rus227.

224
Ibidem.
225
Ibidem.
226
Ibidem.
227
Ibidem.

94
 Pentru a răspunde acestor amenințări, strategia trasează că măsuri de reacție crearea de

opere literare, artă, cinematografie, teatru, mijloace și instrumente de televiziune și în mediul

online, precum și furnizarea de servicii diverse dedicate Internetului.

Aceste pasaje referitoare la spațiul informațional nu fac decât să confirme atenția sporită

pe care Rusia o acordă domeniului informațional, atât din perspectivă ofensivă, cât și defensivă.

Menținerea unei atenții și a unui interes sporit pe această direcție ne sunt indicate inclusiv de

crearea unei secțiuni speciale dedicate securității informaționale, care explică în detaliu riscurile

generate de „invazia occidentală” și influența exercitată de SUA și aliații săi asupra suveranității

și integrității statale a Rusiei prin mijloace informaționale.

Observăm că în mai toate strategiile, doctrinele și politicile ruse a apărut parcă o obsesie

pentru „sfera informațională” și nu neapărat ca o parte integrată a războiului, ci și ca un element

de sine stătător. Această obsesie pentru zona informațională, teamă față de agențiile de presă

străine și a mijloacelor acestora, precum și față de structurile de intelligence ale „statelor ostile”,

dar și interesul pentru a promova o imagine pozitivă a Federației Ruse în afara granițelor țării,

arată că Moscova prioritizează o strategie ce pune accent pe informație ca mijloc de promovare a

obiectivelor sale politice.

II.6.2. Caracteristici ale acțiunilor de influență ruse

Twitter a publicat în luna octombrie a anului 2018 o serie de date ce cuprind aproximativ

10 milioane de tweet-uri, postate de un număr de 3.841 utilizatori ce ar fi avut legături cu IRA

(Internet Research Agency) a Federației Ruse, plus încă 700 de utilizatori suspectați că ar avea

95
conexiuni cu agențiile guvernamentale iraniene. Respectivele tweet-uri au început să fie

propagate cu mai bine de 9 ani înainte de această descoperire, respectiv din 2009, fiind

descoperit faptul că utilizatori rețelei promovau conținut fals și derulau activități specifice

trollilor din mediul online, cele mai multe chiar în perioada scrutinului prezidențial din 2016 din

Statele Unite ale Americii228.

Ulterior, în prima lună a anului 2019, experții de la Facebook au derulat cercetări care au

condus la suspendarea a 75 de utilizatori și 289 de entități de tip „pagină” care erau urmărite de

aproape 800.000 de alți utilizatori. Entitățile în cauză au fost etichetate ca fiind false,

determinându-se că au publicat și promovat conținut cosmetizat/fals, precum și că au desfășurat

acțiuni de trolling. S-a constatat că mare parte a acestor entități republicau articolele apărute pe

site-ul agenției ruse de presă Sputnik. Conturile erau activa din 2015 și au cheltuit circa 135.000

de dolari pentru promovarea conținutului de pe Facebook229.

Putem vedea că Rusia a derulat numeroase campanii de dezinformare și propagandă

dincolo de granițele sale, cel mai probabil în acea logică a politicii sale externe care pornește de

la premisa că statul rus se află într-o perpetuă confruntare informațională. Acțiunile Moscovei ne

indică faptul că aceasta mizează pe o abordare de tip „război informațional la scară largă”230.

În această confruntare informațională, Federația Rusă utilizează elemente subsumate

acțiunilor de propagandă, diverse operații derulate în mediul online sau entități interpuse (de tip

proxy) pentru a-și exercita influența asupra statelor vecine și a celor situate în zona vest-

228
Matt Burgess, We finally know the full extent of Russia‟s Twitter trolling campaign, disponibil la
https://www.wired.co.uk/article/twitter-troll-data-russia-ira-iran, accesat la data de 11.01.2020.
229
Facebook, Removing Coordinated Inauthentic Behavior from Russia, disponibil la
https://about.fb.com/news/2019/01/removing-cib-from-russia/, accesat la data de 11.01.2020.
230
Timothy Thomas, Russia‟s 21st Century Information War: Working to Undermine and Destabilize Populations,
în Defence Strategic Communications, vol. 1, no. 1, 2015, p. 12.

96
europeană. Principalele instrumente ale acestor acțiuni îl reprezintă televizunea de stat Russia

Today, care emite în limbile engleză, spaniolă și arabă, și agenția de știri Sputnik ce publică

articole și alte tipuri de materiale în peste 30 de limbi231.

Evenimente care au determinat o ușoară schimbare de paradigmă, precum și investiții

masive ale autorităților ruse în sfera social media, au fost reprezentate de protestele împotriva

guvernului de la Moscova din 2011. Social media a fost astfel transformată într-un instrument

primordial al domeniului informațional pentru a deține controlul, pentru a monitoriza și influența

mediul online. Investiții au fost realizate și pentru construirea așa-ziselor „armate de troli” care

oferă posibilitatea de a programa roboți ce automatizează diverse procese, precum realizarea de

postări sau comentarii232.

Unele dintre țintele preferate ale operațiilor informaționale ruse au fost de-a lungul

timpului țările aflate în proximitatea granițelor, statele central-asiatice, cele din Caucaz, Estonia,

Letonia și Lituania, Belarus, Ucraina și Republica Moldova, dar și statele dominate de regimul

comunist din centrul și estul Europei, printre care și țara noastră233.

Principalii parametrii ai modului în care acționează ecosistemul rus de propagandă și

dezinformare, ce îi oferă o serie de avantaje în termeni de eficiență a acțiunilor de influență

asupra proceselor, fenomenelor sau indivizilor sunt constituite într-un set de patru caracteristici

esențiale234:

231
Todd C. Helmus, Elizabeth Bodine-Baron, Andrew Radin, Madeline Magnuson, Joshua Mendelsohn, William
Marcellino, Andriy Bega, Zev Winkelman, op. cit., p. 1.
232
Keir Giles, Russia‟s „New‟ Tools for Confronting the West: Continuity and Innovation in Moscow‟s Exercise of
Power, Chatham House, Russia and Eurasia Programme, 2016, p. 30.
233
Todd C. Helmus, Elizabeth Bodine-Baron, Andrew Radin, Madeline Magnuson, Joshua Mendelsohn, William
Marcellino, Andriy Bega, Zev Winkelman, op. cit., p. 2.
234
Christopher Paul, Miriam Matthews, The Russian “Firehouse of Falsehood” Propaganda Model – Why It Might
Work and Options to Counter It, RAND Corporation, 2016, pp. 2-9.

97
  sunt publicate și diseminat volume mari de informații, ce sunt propagate cu ajutorul unei

palete diversificate de canale (TV, radio, presă scrisă și social media), fiind folosite

imagini, materiale video, audio și textuale;

Această abordare are la bază ideea că o gamă variată de surse prezintă mai multă

credibilitate și putere de convingere, mai ales dacă sunt aduse în atenție argumente

diferite care duc către aceeași concluzie. Pentru că oamenii tind să considere că informații

parvenite din surse multiple are viziuni distincte, atenția publicului țintă se îndreaptă spre

numărul de argumente, fiind neglijat astfel aspectul calitativ al acestora235.

 informațiile sunt vehiculate cu un ritm accelerat, sursele inițiatoare fiind atente cu

predilecție la evenimente în sine, mascând elementele de obiectivitate; de multe ori, o

informație este redistribuită (preluată, citată) cu o frecvență crescută pentru a-i spori

vizibilitatea, narațiunile utilizate fiind deformate/cosmetizate și relansate în spațiul public

la anumite intervale;

Sporirea nivelului de credibilitate a unor informații false sau denaturate este realizată prin

expunerea în mod constant a publicului la anumite argumente, informații sau perspective

asupra unor evenimente/fenomene/persoane, determinând indivizii să trateze până la

urmă respectivele informații ca fiind reale236.

 funcționează într-o logică ce nu este convergentă cu adevărul și obiectivitatea, fiind

promovate materiale care conțin informații adevărate ce sunt amalgamate cu elemente

false sau sunt construite narațiuni de la zero; alte tehnici utilizate vizează citarea unor

235
Stephen G. Harkins, Richard E. Petty, The Multiple Source Effect in Persuasion: The Effects of Distraction, în
Personality and Social Psychology Bulletin, Vol. 7, No. 4, December 1981, pp. 628-629.
236
Stephan Lewandowsky, Ullrich K. H. Ecker, Colleen M. Seifert, Norbert Schwarz, John Cook, Misinformation
and Its Correction: Continued Influence and Successful Debiasing, în Psychological Science in the Public Interest,
vol. 13, no. 3, December 2012, p. 113.

98
 surse credibile cărora le sunt asociate intenționate informații false sau indicarea unor

surse totoal inexistente

Capacitatea de a discerne între o informație corectă și una falsă este tot mai mică, dat

fiind faptul că există un volum imens de informații pe piața, iar auditoriul nu prezintă

foarte mult interes în filtrarea și selectarea informațiilor cu care ia contact (nu este

parcurs un minim proces de verificare a corectitudinii conținutului sau al credibilității

sursei)237.

 ecosistemul de propagandă rusă nu promovează aceleași narațiuni și teme și, în plus, nu

se simte constrâns în a modifica radical poziționarea față de un subiect;

Contradicțiile și incongruențele au capacitatea de a spori gradul de credibilitate atunci

când sunt supuse atenției noi idei sau argumente în opoziție cu altele, prima dintre acestea

căpătând un impact mai mare în ceea ce privește persuasiunea. Atunci când o sursă aduce

în fața publicului un subiect și îl prezintă din mai multe unghiuri și perspective distincte,

chiar opozabile, există posibilitatea de a crește încrederea auditoriului, prin prisma

faptului că sursa respectivă prezintă un anume interes pentru un eveniment sau

fenomen238.

Totodată, Rusia este capabilă să își adapteze narațiunile în funcție de caracteristicile

sociale și culturale ale spațiului în care operează, un factor în plus ce contribuie la eficiența

campaniilor sale de influență. În zona statelor est-europene, mesajele sunt adaptate în funcție de

atitudini, cultură și istorie, de mărimea comunității rusofone, de nivelul de cunoaștere al limbii

ruse, de legăturile dintre elita politică rusă și cea din țările est-europene, precum și de raportarea

237
Elena Stuckemann, Examining the Role of Source Credibility in the Vaccination Debate, Jonkoping University,
Jonkoping, 2019, p. 20.
238
Taly Reich, Zakary L. Tormala, When Contradictions Foster Persuasion: An Attributional Perspective, în
Journal of Experimental Social Psychology, vol. 49, no. 3, May 2013, p. 427.

99
populației țintă față de istoria URSS239. De exemplu, în România (31%)240 sau Polonia (59%)241

există un grad mai ridicat de percepție negativă asupra Rusiei, comparativ cu Bulgaria (19%)242

sau Ungaria (25%)243, iar discursul va fi adaptat în consecință. În alte state, cum ar fi cele baltice

există o comunitate mult mai mare de vorbitori de limbă rusă, la fel și în Republica Moldova,

fapt ce facilitează transmiterea și înțelegerea mesajelor.

Coerența și capacitatea de adaptabilitate a Federației Ruse privind campaniile de

propagandă și dezinformare au condus la modificarea modului în care se derulează conflictele în

era informațională. Ecosistemul construit de Moscova, ce își desfășoară activitatea mult dincolo

de granițele statului rus, este prezent și în țara noastră și ne referim aici în special la mediul

virtual (prin prisma obiectului cercetării de față), în care ar trebui să descoperim modalități

specifice adaptate la realitățile sociale din România.

Clint Watts, expert German Marshall Fund, explică faptul că există 7 elemente/instituții

care acționează integrat și prin intermediul cărora Federația Rusă își proiectează influența și

puterea: Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informațiilor și Social

Media (Roskomnadzor), agențiile de presă sponsorizate de stat (de ex. Sputnik, Russia Today),

Agenția de Cercetare a Internetului (IRA), Serviciul Federal de Securitate (FSB), Directoratul

239
Expert Forum, Raportul anula EFOR 2019 – Renașterea populismului în Europa de Est, disponibil la
https://expertforum.ro/raport-anual-2019/, accesat la data de 11.01.2020.
240
Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, Sondaj la nivel național – octombrie 2018, disponibil la
https://docs.wixstatic.com/ugd/df7685_b76a76b6f7f84ce4a79fa98389a7501d.pdf, accesat la data de 23.01.2021.
241
Pew Research Center, Pew Research Center Spring 2019 Global Attitudes Survey, disponibil la
https://www.pewresearch.org/wp-content/uploads/2020/02/Views-of-Russia-Topline-for-Release_UPDATED.pdf,
accesat la data de 23.01.2021.
242
Ibidem.
243
Globesec, The image of Russia in Central % Eastern Europe and the Western Balkans, disponibil la
https://www.globsec.org/wp-content/uploads/2021/04/Image-of-Russia-Mighty-Slavic-Brother-or-Hungry-Bear-
Nextdoor-spreads.pdf, accesat la data de 23.01.2021.

100
Principal al Statului Major General al Forțelor Armate (GRU – serviciul de informații al

armatei), Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), corpul diplomatic rus244.

Numeroasele trust-uri media de stat din Rusia, printre care emblematice sunt Russia

Today și Sputnik, sunt cele care creează o bulă constantă de narațiuni ale Kremlinului pentru a

coagula populația de origine rusă, dar și pentru a câștiga aliați din rândul populației străine. Pe

parcursul alegerilor din statele occidentale din perioada 2014-2016, aceste agenții media nu doar

că au avansat agenda regimului Putin, dar au și lansat acuzații la adresa unor adversari și i-au

promovat pe alții preferați de administrația de la Moscova. Obiectivul pe termen lung este acela

de a eroda încrederea în instituțiile democratice și în funcționarii aleși. Dacă la început lucrurile

se desfășurau prin intermediul televiziunii și al site-urilor de știri, accentul s-a mutat treptat către

zona de social media, unde atribuirea mesajelor unor actori ruși nu mai este la fel de facilă.

Postări distribuite de conturi reale și false, au dus la rostogolirea de conținut de proveniență rusă

către publicul țintă străin fără ca acesta să își mai dea seama de unde vin mesajele cu care intră în

contact245.

II.6.3. Războiul non-militar al Rusiei – cazul Crimeea

Când liderii occidentali se pregăteau să se întâlnească cu liderii est-europeni de la

Vilnius, Lituania, la sfârșitul anului 2013, summit-ul de cooperare economică se afla sub semnul

refuzului lui Ianukovici de a semna acordul de parteneriat cu UE și al protestelor de la Kiev.

244
Clint Watts, Russia‟s Active Measures Architecture: Task and urpose, disponibil la
https://securingdemocracy.gmfus.org/russias-active-measures-architecture-task-and-purpose/, accesat la data de
21.04.2020.
245
Ibidem.

101
 Moscova s-a asigurat că Ianukovici și parlamentul ucrainean au înțeles că Rusia ar putea

provoca daune dacă Ucraina ar încălca noul său acord de cooperare economică cu Rusia. „Pe

măsură ce summit-ul de la Vilnius se apropia, Moscova impunea embargouri comerciale pentru

diverse exporturi ucrainene în Rusia”246.

Ucraina este puternic dependentă de gazele naturalele ruse. Aceste gaze sunt livrate prin

aceleași conducte care alimentează aproape 80% din exporturile de gaz rusesc în Europa. „Rusia

își dorește controlul asupra acestei infrastructuri, deoarece nu poate folosi gazul ca pârghie

împotriva Ucrainei fără a-i afecta și pe ceilalți clienți din Europa. Rezoluția europeană mediată în

cadrul primului diferend asupra gazului, din anul 2006, a fost extrem de nepopulară în Ucraina

și, în termen de o săptămână de la semnarea sa, guvernul ucrainean s-a prăbușit în urma unor

critici interne dure”247. Acțiunile repetate de amenințare și oprire a aprovizionării cu gaze de

către Gazprom – companie rusă controlată de stat, nu au avut ca principal motiv prețul sau

neînțelegerile asupra plății serviciilor furnizate. Aceste acțiuni au reprezentat o pârghie pentru

controlul asupra activității politice din Kiev din partea Moscovei248. Faptul că amenințările

privind aprovizionarea cu gaz se fac doar în mijlocul iernii, când oamenii încep să înghețe și se

raliază rapid la orice guvern care da drumul la căldura, este un exemplu de „armare” a

interdependenței economice.

De la destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a continuat să ofere împrumuturi și să

subvenționeze prețurile gazelor ucrainene la tarife prea bune pentru ca ucrainenii să renunțe la

246
Fiona Hill, Steven Pifer, Putin‟s Russia Goes Rogue, disponibil la https://www.brookings.edu/research/putins-
russia-goes-rogue/, accesat la data de 09.05.2020.
247
Bertil Nygrin, Russian Resource Policies towards the CIS Countries, în Maria Friere, Roger Kanet (ed.), Russia
and its Near Neighbours: Identity, Interests and Foreign Policy, Palgrave Macmillan, New York, 2012, p. 224.
248
Chloe Arnold, Barring Obstacles, Russia Ready to Resume Gas Shipments, disponibil la
http://www.rferl.org/content/Russia_Says_Ukraine_Signs_New_Gas_Monitoring_Deal__/1368899.html, accesat la
data de 09.05.2020.

102
acestea. Această încurajare a dependenței a împiedicat Ucraina să dezvolte o alternativă de surse

și resurse de energie și a făcut ca sfera politică să fie supusă directivelor Moscovei și, astfel,

Gazprom și-a permis să solicite diverse plăți, să majoreze tarife sau să închidă serviciile de

furnizare chiar în timpul iernii.

Acest proces a continuat prin alegerea lui Victor Ianukovici, ale cărui orientări pro-ruse s-

a sperat ca vor determina un tratament preferențial din partea Rusiei249. Prin Ianukovici, Putin a

putut asigura o extensie pentru Flota Mării Negre din Sevastopol până în 2042 și a promis că

Ucraina nu va adera la NATO în schimbul unei subvenții de 30% din prețurile gazelor250.

Eforturile de propagandă ruse de la începutul Euromaidanului reprezintă una dintre cele

mai remarcabile manifestări ale războiului hibrid rusesc. Rusia nu a făcut altceva decât să

„armeze” instrumentele de exprimare liberă pentru a „induce în eroare, șantaja, corupe, submina

și paraliza” victimele sale ucrainene, dar și comunitatea internațională251.

Practicile ruse transformă instituțiile fundamentale ale societăților liberale, de exemplu

presa liberă, în vectori pentru atacuri propagandiste sub formă presei sponsorizate de guvern,

prin publicarea articolelor și editorialelor și prin utilizarea masivă a social media. În plus, se

folosește și de o armată de troli care inundă forumurile de discuții cu un mesaj pro-Moscova.

În data de 11 septembrie 2013, Putin a folosit o firmă americană de relații publice pentru

a publica un editorial în prestigiosul cotidian din SUA „The New York Times”, în care solicită

poporului american să conteste planul președintelui Obama de a ataca Siria, citând în schimb

249
Bertil Nygrin, op. cit., p. 227.
250
Ibidem.
251
Peter Pomerantsev, Michael Weiss, The Menace of Unreality: How the Kremlin Weaponizes Information, Culture
and Money, dispinibil la http://www.interpretermag.com/wpcontent/
uploads/2014/11/The_Menace_of_Unreality_Final.pdf, accesat la data de 09.05.2020.

103
toate standardele internaționale de soluționare a conflictelor, nelegitimitatea utilizării forței

împotriva unei națiuni suverane și mai ales aruncând îndoieli cu privire la originea siriană a

atacului chimic pentru care se ceruse un răspuns inițial252.

Pentru non-partizanii și activiștii în domeniul păcii din SUA, Putin a devenit brusc o voce

rezonabilă de limitare, un „moderat” care ar putea fi un aliat util în încheierea utilizării

substanțelor chimice ca arme în Siria. Aceeași voce moderată dă ordin pentru invazia și anexarea

Crimeei șase luni mai târziu.

În timpul perioadei sovietice, eforturile de propagandă ale KGB, precum proiectarea

intenționată de către americani a virusului SIDA sau implicarea CIA în asasinarea lui Kennedy a

fost implementată cu atenție la nivelul agențiilor de știri străine pentru a le ascunde originea.

„Scopul nu este de a convinge (ca în diplomația publică clasică) sau de a câștiga credibilitate, ci

de a genera confuzie prin teorii ale conspirației și proliferarea informațiilor false”253.

Protestele din cadrul Euromaidanului de la Kiev, de la sfârșitul anului 2013, au fost, de

asemenea, însoțite de o schimbare dramatică în natura propagandei ruse. Protestatarii anti-

Ianukovici care cereau integrarea europeană și reformele de piață au fost brusc catalogați drept

fasciști, neo naziști si marionete ale manipulării serviciilor de informații occidentale254.

Anexarea Crimeei a reprezentat un șoc pentru întreaga ordine internațională așa cum

aceasta fusese proiectată în mintea guvernelor occidentale și a obligat membrii, aliații și

partenerii NATO să își reevalueze pregătirea în domeniul apărării și vulnerabilitățile, dat fiind

252
Vladimir Putin, A Plea for Caution from Russia, disponibil la
https://www.nytimes.com/2013/09/12/opinion/putin-plea-for-caution-from-russia-on-syria.html?_r=0, accesat la
data de 09.05.2020
253
Peter Pomerantsev, Michael Weiss, art. cit.
254
Peter Leonard, Russian Propaganda War in Full Swing Over Ukraine, disponibil la
https://www.timesofisrael.com/russian-propaganda-war-in-full-swing-over-ukraine/, accesat la data de 09.05.2020.

104
faptul că Moscova a reușit o invazie militară mascată sub o așa-zisă răscoală. Oricât de

inteligentă a fost operațiunea rușilor, aceasta nu avea garantat succesul de la început.

De la destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia nu a încercat nicio secundă să își ascundă

intențiile de a menține o relația de dominația asupra Kievului. Anexarea Crimeei nu reprezintă

decât o materializare a campaniei hibride purtată decenii la rând pentru a forța Ucraina să

accepte dominația Moscovei. Prin subversiuni în sfera politică, subvenționări în planul resurselor

energetice ce au favorizat acutizarea dependenței și prin exploatarea propagandei în încercarea

de a diviza societatea ucraineană, în special pe criterii etnice, Rusia s-a angajat într-un război de

slăbire a capacității Ucrainei de a rezista – unilateral sau prin asociere la diverse organizații

politico-economice și de apărare.

Războiul a devenit unul hibrid în momentul în care Rusia a ales să angreneze un mix de

mijloace și instrumente (expuse mai sus) în demersurile de a oferi Kremlinului legitimitate

asupra „schimbării democratice” și a organizării unui referendum în Crimeea.

Așa cum am amintit în capitolul anterior, planificarea oricărei operații militare pornește

de la obiectivele și interesele naționale ale statului în cauză255 și credem că este destul de clar că

și în cazul Ucrainei, anexarea Crimeei s-a reflectat în obiectivele de la Kremlin. Trebuie doar să

ne întoarcem la Strategia Națională de Securitate a Federației Ruse în vigoare înainte de

declanșarea ostilităților pe teritoriile ucrainene, respectiv cea din 2009.

Această strategie invoca o retorică amplu folosită de canalele de comunicare ale

Moscovei, aceea că extinderea NATO și a infrasctructurii militare a acesteia în apropierea

255
US Army Joint Chiefs of Staff, op.cit. September 2017, p. I-2 – I-4.

105
granițelor Rusiei „contravine dreptului internațional și este inacceptabil”256. Deși nu este

cuprinsă explicit în lista de interese strategice problema privind extinderea NATO (și fiindcă este

destul de greu ca un stat să enumere ca priorități strategice opoziția față de extinderea unei

alianțe atâta vreme cât nu îi încalcă suveranitatea sau teritoriul), se remarcă faptul că este un

aspect pe care Moscova îl califică drept „inacceptabil” și ține să îl includă în strategia națională

de securitate. Acest lucru ne arată că, totuși, este un element destul de important pentru

securitatea statului rus.

Așadar, obiectivul Rusiei a fost acela de a împiedica Ucraina să urmeze calea către

NATO și UE, toate eforturile sale în raport cu Ucraina fiind, astfel, canalizate în această direcție.

Mixul de acțiuni militare / convenționale și non-militare (hibride) întreprinse pentru a menține

Ucraina sub controlul Moscovei au fost puse în practică pentru atingerea obiectivului setat. În

cea de-a doua categorie de acțiuni, a celor neconvenționale, putem menționa presiunile exercitate

din perspectiva dependenței energetice, dar și acțiunile de influență operate în plan

informațional, prin propagandă și dezinformare.

În acest context, inclusiv acțiunile de influență, cel mai probabil elaborate în

„laboratoarele” GRU257 (serviciul de informații al armatei ruse), au fost supuse unui demers de

planificare operațională pentru a veni în sprijinul îndeplinirii obiectivului final.

Așadar, pornind de la împiedicarea aderării Ucrainei la NATO, propaganda rusă a

dezvoltat o serie de narațiuni pe care le-a promovat, concentrată pe discreditarea Occidentului și

256
Russian Government, National Security Strategy of the Russian Federation, disponibil la
http://thailand.mid.ru/en/national-security-strategy-of-the-russian-federation, accesat la data de 10.05.2020.
257
Acțiunile subsumate operațiilor informaționale sau ale celor în spațiul cibernetic asupra cărora au existat
suspiciuni că au avut ca origine Rusia, au fost cel mai des atribuite unor entități din cadrul GRU. Vezi Renee
Diresta, Shelby Grossman, Potemkin Pages & Personas: Assesing GRU Online Operations, 2014-2019, Stanford
Cyber Policy Center, Stanford, 2019.

106
proiectarea unei imagini distorsionate asupra armatei și cetățenilor ucraineni, printre care

amintim:

 existența unei conspirații occidentale împotriva Rusiei, a cetățenilor și etnicilor

ruși258; politicieni din Vest sunt prezentați ca persoane cu două fețe, care sprijină

uciderea de civili ucraineni, în special copii259;

 compararea forțelor armate ucrainene cu grupările paramilitare ale Shutzstaffel-ului

Germaniei naziste, cu teroriști, bandiți și nu numai, portretizând, totodată, Ucraina ca

o marionetă a NATO și a puterilor occidentale260;

 umilirea ucrainenilor pe care i-a etichetat drept „Maidanjugend” – în special pentru a

descrie tinerii participanți la Euromaidan, cu trimitere la termenul din vremea

Germaniei naziste „Hitlerjugend” – organizația tineretului hitlerist261.

În cele câteva exemple expuse anterior, remarcăm utilizarea a două dintre tehnicile de

persuasiune expuse în capitolul anterior, respectiv atacul și analogia, concomitent cu apelul la

emoții – atacarea lumii occidentale, prin demonizarea acesteia; analogia dintre armata ucraineană

și trupele naziste; apel la concepte negative precum terorism și crime pentru generarea de emoții

negative, acesta fiind exact principiul după care funcționează tehnica „insultarea” (name calling).

Moscova a țintit la nivel de mesaj obiectivul asumat în raport cu Ucraina și cursul său

european, punând pe tapet narațiuni în care lumea occidentală, în speță NATO și UE, sunt

258
Alexander Kots, Dmitry Steshin, Ополченец из Афганистана: Ливия, Сирия, Ирак... Вас, русских,
окружают, disponibil la https://www.kompravda.eu/daily/26310.3/3188038/, accesat la data de 12.05.2020.
259
Olga Tukhanina, Почему Запад вступается за Пусси Райот, а не за мертвых девочек из Луганска,
disponibil la https://www.kompravda.eu/daily/26273.7/3150573/, accesat la data de 12.05.2020.
260
Vladimir Sazanov, Kristiina Muur, Holger Molder (ed.), Russian Information Campaign Against the Ukrainian
State and Defence Forces, NATO Strategic Communication Centre of Excellence – Estonian National Defence
College, Tartu, 2016, p. 69.
261
Komsomolskaya Pravda, Людей заставляют врать, что их бомбили ополченцы, disponibil la
https://www.kompravda.eu/daily/26278.4/3155601/, accesat la data de 12.05.2020.

107
prezentate ca cel mai mare inamic al lumii ruse, toate acestea pentru a trage semnale de alarmă și

pentru a crea o imagine demonică asupra Occidentului, cu precădere în rândul etnicilor ruși, dar

și al restului de vorbitori de limbă rusă din Ucraina.

Pentru a face acest lucru a apelat, cu preponderență la agenții de știri în limba rusă

dedicate ucrainenilor, la posturi de radio și TV ruse ce emiteau pe teritoriul Ucrainei, la canale

social media, dar și la trusturi media cu renume, precum Sputnik și Russia Today – direct

controlate de guvernul rus262.

II.7. Obiectivele strategice, interesele și mesajele Federației Ruse în raport cu

România

În continuare vom urmări să identificăm cât mai corect obiectivele strategice și interesele

ruse în raport cu țara noastră și, totodată, să observăm conexiunea acestora cu temele pe care

media controlată de stat și canalele oficiale le promovează în spațiul public din România.

Pornind de la premisa că punerea în aplicare a operațiilor psihologice urmează logica

unui proces de planificare operațională militară, pe care am expus-o anterior, temele abordate și

construcția mesajelor ar trebui să fie convergente cu linia obiectivelor și intereselor naționale

explicitate în doctrine, strategii și politici de către organizațiile guvernamentale ale Fdereației

Ruse.

262
Vladimir Sazanov, Kristiina Muur, Holger Molder (ed.), op.cit, p. 102.

108
II.7.1. Obiectivele și interesele Moscovei în România

Operațiile psihologice și, implicit, tehnicile de influență puse în practică, sunt elaborate

întotdeauna în consonanță cu și raportate la obiectivele și interesele naționale263. Astfel, pentru a

înțelege de ce derulează Rusia astfel de acțiuni în România, trebuie să ne aplecăm și asupra

obiectivelor strategice și ale intereselor Moscovei față de țara noastră.

Menționam anterior că statele din Asia Centrală, din Caucaz, statele baltice și Belarus,

Republica Moldova și Ucraina, precum și fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est,

printre care și România sunt ținte predilecte ale operațiilor informaționale. De ce se orientează

acțiunile Rusiei către această zonă? Acest lucru se datorează în mare parte viziunii geopolitice și

intereselor strategice ale Moscovei în regiunea în discuție.

Problematica est-europeană și a relației cu statele din acest areal a fost întotdeauna o

condiție esențială pentru supraviețuirea statului rus264. La decenii după prăbușirea Uniunii

Sovietice, Rusia încă este bântuită de fantoma „marelui imperiu rus”, cu atât mai mult cu cât

foste state ale URSS au ales calea occidentală, încercând să scape din sfera de influență a

Moscovei. Pierderea teritorială suferită a venit la pachet, treptat, și cu o diminuare a controlului

și a influenței asupra unor state din zona est-europeană.

Printre marile probleme ale Rusiei s-a numărat dificultatea de a accepta suveranitatea

fostelor republici sovietice, motiv pentru care a și creat conceptul de „străinătate apropiată”

263
US Army, op. cit., April 2005, p. 1-4.
264
Alexander Duleba, Ukrajina a Slovenska, Veda, Bratislava, 2000, apud Robert Istok, Dominika Plavcanova,
Russian Geopolitics and Geopolitics of Russia, în European Journal of Geopolitics, vol 1, 2013, p. 81.

109
(blizakaye zarubezhie), cu care au fost etichetate fostele state membre ale URSS, prin care Rusia

încerca să arate că acestea au un rol special în politica sa externă265.

Dincolo de situația fostelor componente ale URSS, astăzi state suverane, este și cea a

țărilor care chiar dacă nu au făcut parte din Uniune s-au aflat o bună perioadă de timp în sfera în

care sovieticii își exercitau influența, puterea și controlul, printre acestea numărându-se și

România. Ambițiile Moscovei de a redeveni o putere reală în regiunea est-europeană nu a

dispărut, chiar dacă în prezent influența sa se află pe o traiectorie descendentă de la dizolvarea

URSS, lucru demonstrat prin parcursul euro-atlantic urmat de cele mai multe dintre acestea și cel

puțin de dorința de a urma un astfel de drum din partea celorlalte.

Astăzi, statele din blocul estic al Europei sunt supuse unor presiuni politice, economice,

militare și informaționale constante din partea Rusiei, fie într-o manieră directă, fie prin

intermediul unor actori non-statali266. Federația Rusă se folosește de o serie de interferențe și

conexiuni de natură istorică, culturală, geografică, geopolitică și geostrategică, economică sau de

orice altă natură în fața statelor est-europene pentru a influența zona decidenților sau pe cea a

opiniei publice. Printre acestea amintim: relațiile preferențiale/speciale dintre Rusia și Ucraina,

dintre România și Republica Moldova; existența unor minorități ruse consistente în statele

baltice; frica și teama statelor baltice față de agresivitatea rusă demonstrată în trecut; dependența

de gazul rusesc; atitudinea anti-occidentală a guvernului maghiar; distanța relativă mică pe

Marea Neagră între baza militară a SUA de la Mihail Kogălniceanu, portul Constanța și flota

265
Robert Istok, Dominika Plavcanova, Russian Geopolitics and Geopolitics of Russia, în European Journal of
Geopolitics, vol 1, 2013, p. 86.
266
Cristian Niță, Strategia de reintegrare a Europei Centrale și de Est într-un „”Commonwealth postsovietic”,
Institutul de Economie Mondială, Academia Română, disponibil la
http://nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/216/Nita%20Cristian.pdf?sequence=1&isAllowed=y, accesat la data
de 21.04.2020.

110
rusă de la Sevastopol; platoul câștigat în Marea Neagră odată cu anexarea Crimeei și interesul

economic față de zăcămintele de hidrocarburi din zona economică exclusivă a României 267.

Ceea ce își dorește Federația Rusă, de fapt, în Europa de Est este să conteze din nou, să

fie din nou un factor major de influență, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv acționează prin

mijloace politice, economice, militare, informaționale sau de orice altă natură, deseori în zona gri

a ceea ce este permis și ce nu este permis – implicare directă și indirectă în conflicte militare,

derularea de atacuri în spațiul cibernetic, desfășurarea de campanii de propaganda și

dezinformare pentru influențarea voturilor în cadrul alegerilor și nu numai268.

Obiectivele și interesele strategice ale Federației Ruse în Europa Centrală și de Est

vizează două mari direcții generice asupra cărora Moscova dorește să obțină controlul, pe de o

parte zona economică, unde încearcă să acapareze diverse sectoare strategice pe care apoi să le

exploateze în beneficiul propriu, pe de altă parte sfera politică, unde vizează erodarea sistemului

democratic chiar din interiorul acestuia prin formațiuni naționaliste, populiste și euro-sceptice

sau pur și simplu simpatizanți ai Rusiei269.

Strategia este, bineînțeles, adaptată la condițiile și caracteristicile din fiecare țară în parte,

pentru a maximiza eforturile și succesele operaționale. Sfera economică și cea politică amintite

mai devreme nu se exclud una pe cealaltă, ele fiind, de fapt, căile prin care Rusia reușește să

pătrundă în mediul intern al unui stat. În funcție de succesul pe una dintre componentele în

267
Valentin Naumescu, Poate fi apărată credibil Europa Centrală fără baze permanente NATO în regiune? Cât de
real este pericolul unui atac al Rusiei?, disponibil la http://www.contributors.ro/global-europa/poate-fi-aparata-
credibil-europa-centrala-fara-baze-permanente-nato-in-regiune-cat-de-real-este-pericolul-unui-atac-al-rusiei/,
accesat la data de 21.04.2020
268
Velina Tchakarova, Competing geopolitical approaches towards Eastern Europe, Austria Institut fur Europa und
Sicherheitspolitik, nr. 4, 2017, p. 3, disponibil la https://www.aies.at/download/2017/AIES-Fokus_2017-04.pdf,
accesat la data de 21.04.2020.
269
Raphael S. Cohen, Andrew Radin, Russian Hostile Measures in Europe. Understanding the Threat, RAND
Corporation, Santa Monica, 2019, p. 4.

111
discuție, acestea tind să se consolideze reciproc, oferind astfel actorilor ruși o acoperire și mai

solidă prin care se fortifică prezența și capacitatea de a controla pârghiile guvernamentale.

Aceste demersuri au avut și au în continuare un factor favorizant major, care imediat după

prăbușirea URSS, în perioada „capitalismului sălbatic” din ani ‘90, și-a atins apogeul în întreg

centrul și estul Europei, respectiv corupția270.

O bună parte din acest demers de acaparare a sectoarelor economice strategice și a celui

politic funcționează pe baza unui model după care funcționează însuși statul rus, pe care îl

exportă și peste granițe: structuri și rețele de indivizi care activează neoficial sub stricta

coordonare a Kremlinului și care controlează de la oficiali de rang înalt, la oameni de afaceri și

grupări de criminalitate organizată, iar acțiunile acestora au ajuns să fie atât de puternic

interconectate încât nu se mai poate face distincția clară între acțiunile guvernamentale și cele ale

crimei organizate271.

Însă, ceea ce este important din tot acest mecanism pentru cercetarea în cauză este faptul

că acțiunile care vizează îndeplinirea obiectivelor și promovarea intereselor ruse, derulate uneori

departe de ochii și urechile publicului larg, prin acțiuni și rețele acoperite, alteori în mod oficial,

prin instrumente diplomatice, se manifestă de cele mai multe ori și în spațiul media272, fie prin

promovarea și susținerea unor cauze, fie prin criticarea sau discreditarea oponenților Moscovei.

În esență, obiectivele și interesele ruse în spațiul central și est-european se axează în jurul

celor două dimensiuni politic și economic (fiecare cu sub-domeniile aferente), dar modalitatea

prin care acestea se reflectă în spațiul mediatic din fiecare țară sunt diferite pe baza precondițiilor

270
Heather Conley, James Mina, Ruslan Stefanov, Martin Vladimirov, The Kremlin Playbook. Understanding
Russian Influence in Central and Eastern Europe, Rowman & Littlefield, Lanham, 2016, pp. 17-21.
271
Karen Dawisha, Putin‟s Kleptocracy. Who Owns Russia?, Simon & Schuster, New York, 2014, pp. 13-15.
272
Heather Conley, James Mina, Ruslan Stefanov, Martin Vladimirov, op. cit., p. 6.

112
și anumitor caracteristici socio-culturale, și vom vedea la finalul acestui sub-capitol ce are

România special față de alte state din arealul Europei Centrale și de Est atunci când vine vorba

de perspectiva Rusiei.

Într-un studiu amplu asupra intereselor strategice ale Rusiei în Europa de Est și în statele

din Caucazul de Sud, autorul explică faptul că există un număr de șase interese pe care Moscova

le urmărește în această regiune, respectiv: crearea unei zone tampon între Rusia și Occident;

interese politico-militare; interese de natură energetică; menținerea unui coridor de acces către

Iran și Siria; consolidarea unei zone de control a unor importante conflicte înghețate; interese

economice și comerciale273. Alte studii arată că, dintre cele șase interese amintite, patru dintre ele

se reflectă și în politica externă a Moscovei față de România, respectiv crearea unei zone

tampon, interese politico-militare274, interese energetice și de natură economico-comerciale275.

În vederea evaluării cât mai obiective a liniilor directoare de politică externă ale unui stat

au fost create de-a lungul timpului mai multe modele de analiză, printre care: un model ce își are

rădăcinile în perspectivele realiștilor, care consideră că politica externă a unui stat este

determinată de constrângerile și oportunitățile mediului extern276, unde accentul cade pe

interesele de ordin geostrategic; un model generat de teoriile constructiviste, care pleacă de la

prezumția că interesul național este o construcție socială ce ajută statele să acționeze în întreaga

lume, unde analiza politicii externe se concentrează pe înțelegerea propriei identități și a celei

273
Svetlana Cebotari, Interesele geostrategice ale Federației Ruse în contextul formării noii arhitecturi geopolitice
(1991-2016), Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2017, pp. 141-159.
274
Tomasz Poreba, Stanislaw Gorka, Armand Gosu, Octavian Manea, Corina Rebegea, Zuzanna Chorabik, op. cit.,
pp. 11-12.
275
Theodor Tudoroiu, op. cit., pp. 386-414.
276
Kenneth Waltz, Theory of international politics, Addison-Wesley, Reading, 1979; Hans Morgenthau, Politics
among nations, McGraw Hill, Ney York, 1948.

113
colective, care, de fapt, sunt elementele generatoare de interese naționale și acțiuni ulterioare277;

un model ce pornește de la scrierile partizanilor liberalismului, unde comportamentul unui stat în

domeniul politicii externe este explicat prin politicile interne ale statului în cauză, de regulă

modelate de interacțiunea între partide politice, actori societali, grupuri de interese, organizații

ale societății civile și nu numai278.

Un model integrat de analiză a politicii externe a unui stat vis-a-vis de un alt stat țintă a

fost dezvoltat într-un studiu al programului european EU-STRAT, care include un mix între cele

trei abordări anterior prezentate și indică o serie de dimensiuni ale obiectivelor și intereselor

naționale în conturarea politicii externe: de securitate, utilitară (schimburi comerciale, investiții),

identitară (promovarea principiilor și valorilor naționale proprii dincolo de granițe)279.

Dezvoltând și clarificând dimensiunile, studiul arată că există, în esență, patru aspecte

majore urmărite de un stat care conturează politica externă a acestuia. Primul este domeniul

securitar, unde sunt luate în calcul percepția amenințării față de statul țintă, diverse probleme

internaționale nerezolvate și participarea la organizații internaționale. Al doilea este cel al

energiei, unde sunt analizate aspecte privind nivelul de dependență – importuri, resurse proprii.

Al treilea domeniu este cel comercial, în care este evaluat volumul schimburilor comerciale cu

statul țintă, nivelul investițiilor statului în cauză raportat la totalul investițiilor străine din statul

țintă, concentrarea schimburilor comerciale pe anumite sectoare/industrii. Nu în ultimul rând

sunt urmărite elemente ale fenomenului migraționist, prin prisma tiparelor fluxului de emigrare

277
Alexander Wendt, Social theory of international politics, Cambridge University Press, Cambridge, 1999.
278
Robert Putnam, Diplomacy and domestic politics: the logic of two-level games, în International Organization,
vol. 42, no. 3, 1988, pp. 472-460; Volker Rittberger, Corinna Freund, Utilitarian-liberal foreign policy theory, în
Volker Rittberger (ed.), German foreign policy since unification. Theories and case studies, Manchester University
Press, Manchester, 2001, pp. 68-104.
279
Elyssa Shea, Working paper introducing the analytical framework for comparing approaches and strategies of
the selected external actors, EU-STRAT, Berlin, 2017.

114
din statul în cauză în statul țintă, regimul de vize și alte aspecte legislative privind circulația

cetățenilor străini pe teritoriul statului țintă280.

Vom evalua în continuare cele patru dimensiuni subsumate modelului de analiză

prezentat anterior pentru a identifica elementele de politică externă ale Federației Ruse în raport

cu România, astfel încât să înțelegem care sunt domeniile și sub-domeniile asupra cărora își

concentrează Moscova eforturile în vederea acoperirii și îndeplinirii obiectivelor și intereselor

naționale. În acest demers, vom porni pentru fiecare dimensiune de la elementele constituente

enunțate în modelul descris și vom evalua la final prezența sau absența acestora, după cum

urmează:

 pentru dimensiunea de securitate: apartenența României la organizații internaționale,

dispute internaționale nerezolvate în care statul român este implicat, percepția

amenințării ruse în România;

 pentru dimensiunea energetică: resursele proprii de energie ale României și

importurile energetice din Federația Rusă;

 pentru dimensiunea comercială: schimburile comerciale România – Rusia și

eventuale sectoare preferențiale, investițiile ruse în România;

 pentru dimensiunea migrației – tipare ale fluxurilor de cetățeni ruși care migrează

spre România, legislației privind circulația cetățenilor ruși pe teritoriul României.

În ceea ce privește domeniul securitar, România face parte dintr-un areal geografic care a

fost de-a lungul timpului un pivot geopolitic281 pentru Federația Rusă, un „spațiu-vital”

280
Ibidem.
281
Halford John Mackinder, The Geographical Pivot History, în The Geographical Journal, vol. 23, no. 4, 1904, pp.
421-437.

115
(Lebensraum)282, o zonă-tampon pe care Kremlinul dorește să o pună între Occident și Rusia. Pe

parcursul istoriei, această zonă est-europeană, cuprinsă între Marea Baltică, Marea Neagră și

Marea Adriatică, a fost o scenă în care Rusia s-a duelat pentru obținerea supremației și

controlului, fie cu puterea militară, fie prin mijloace de tip soft power.

Chiar dacă România a încetat să se mai afla din punct de vedere politic într-o zonă gri de

influență sovietică odată cu decizia de aderare la NATO și UE283, geografic reprezintă frontierele

estice atât ale NATO, cât și ale UE, fapt ce o plasează în linia întâi în fața adversarului rus sau a

oricărui adversar din est. Strâns conexat de statutul de zonă tampon se situează interesele de

securitate ruse din din perspectivă politico-militară.

Anexarea Crimeei a oferit Federației Ruse un avantaj important din punct de vedere

politic și militar, în sensul creării unei zone anti-acces284. Transformarea peninsulei într-o

fortăreață a forțelor navale ruse și consolidarea puterii în Marea Neagră, este un mare plus pentru

acțiunile de descurajare împotriva statelor riverane și să nu uităm că trei dintre acestea sunt țări

membre NATO (România, Bulgaria și Turcia). Rusia a obținut în 2014 un mare avantaj strategic

în vecinătatea sa apropiată și are prim-planul în acțiunile sale de control al navigației pe Marea

Neagră, de protejare a liniilor de comunicații și a rutelor energetice de transport, precum și în

cele de descurajare a statelor membre NATO285.

282
Silviu Costachie, German School of Geopolitics. Evolution, Ideas, Prospects, în Revista Română de Geografie
Politică, no. 2, November 2011, pp. 264-276.
283
Adrian Năstase, Lumea, americanii și noi, Ed. Tiparg, Geamăna, 2012, p. 174.
284
George Vișan, Octavian Manea, The emerging access-denial challenge for NATO‟s Eastern Flank, în Black Sea
in Denial Age, Romanian Energy Center, București, 2016, p. 19.
285
New Strategy Center, De ce contează Marea Neagră, disponibil la https://newstrategycenter.ro/wp-
content/uploads/2016/04/Policy_paper_-_De_ce_conteaza_Marea_Neagra_-_NSC_-_iunie_2016-1.pdf, accesat la
data de 17.05.2020.

116
 Mai mult decât atât, amplasarea scutului de apărare anti-rachetă al NATO pe teritoriul

României, la Deveselu, a reprezentat o lovitură pentru Moscova. Rusia și-a manifestat constant

nemulțumirea față de sistemul anti-rachetă, pe care îl consideră o adevărată amenințare la adresa

securității sale, aspect subliniat chiar în strategia de securitate națională. Spre exemplu, oficiali

ruși chiar au amenințat statele baltice că participarea la extinderea scutului pe teritoriul lor le-ar

putea transforma în ținte ale unor posibile atacuri286.

În context, considerăm util să amintim aici faptul că un studiu explorator asupra

percepției Federației Ruse de către mass-media din România, reflectă o caracteristică

ambivalentă a acesteia, în sensul că Rusia este percepută pe de o parte ca o putere economică și

culturală, iar pe de altă parte drept o putere militară agresivă287.

Când vine vorba despre interesele energetice ale Rusiei în România, acestea fiind strâns

legate și de cele economice și comerciale, trebuie să vedem întâi care ar fi opțiunile României în

ceea ce privește asigurarea propriei securități energetice. Astfel, există 4 opțiuni majore în acest

sens: 1. asigurarea necesarului din resurse proprii; 2. acorduri directe cu Federația Rusă; 3.

acorduri indirecte cu Rusia, prin intermediul Uniunii Europene; 4. acorduri cu alte state bogate în

resurse din Orient288.

Rusia este în continuare unul dintre cei mai importanți furnizori de petrol și gaze naturale

pentru întreg continentul european. Conform statisticilor Comisiei Europene, în anul 2017, peste

jumătate (55,1%) din necesarul de energie al UE a fost importat, iar principalul furnizor de

286
Thomas Barrabi, Russia Warns Baltic States NATO‟s Anti-Missile Shield Will Make Them Targets, disponibila la
https://www.ibtimes.com/russia-warns-baltic-states-natos-anti-missile-shield-will-make-them-targets-1981588,
accesat la data de 17.05.2020.
287
Viorel Mihăilă, Communicating Defense and Security in Romania During the Ukrainian Crisis (November 2013
– September 2014), în Journal of Defense Resources Management, vol. 5, Issue 2 (9), 2014, p. 10.
288
Cristian Băhnărean, Securitatea Energetică a României în context european, Editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I”, București, 2010, p. 56.

117
petrol, gaze naturale și cărbuni al statelor membre a fost Federația Rusă, poziție fruntașă pe care

o ocupa în raport cu UE și cu 10 ani în urmă289.

Comparativ cu alte state europene, România își asigură cea mai mare parte din necesarul

de gaze naturale din producția internă. Cu toate acestea, în primul trimestru al anului 2019,

importurile s-au dublat față de anii anteriori. Dacă țara noastră importa în 2017 numai 10% din

necesar, în ianuarie 2019 a importat 23%, ajungând până în luna martie a aceluiași an la 16%.

Cea mai mare parte a gazelor de import provin din Rusia, un record fiind atins tot la începutul lui

2019, cu 60% din import provenind din Rusia290.

În acest context al securităţii energetice, Marea Neagră a devenit o zonă de maxim

interes, odată cu posibilitatea de explorare și exploatare a gazelor naturale din zona offshore, mai

ales prin prisma asigurării necesarului energetic, dar și a diminuării importurilor din Rusia.

În a doua jumătate a anului 2019, se prefigura ca Lukoil – companie rusă, considerată

„pion al politicii energetice globale a Kremlinului”, să demareze lucrările de foraj în Marea

Neagră, în perimetrul Trident aflat în zona românească291. Trident este deținut în proporție de

87,8% de Lukoil, iar restul de Romgaz, resursele de gaze deținute de acest perimetru fiind

estimate la circa 30 de miliarde de metri cubi292.

289
European Council, Energy production and imports, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Energy_production_and_imports#More_than_half_of_EU-
28_energy_needs_are_covered_by_imports, accesat la data de 22.05.2020
290
Andrei Luca Popescu, Cum a ajuns România să cumpere gaz rusesc la cel mai mare preț din Europa, disponibila
la https://romania.europalibera.org/a/cum-a-ajuns-romania-sa-cumpere-gaz-rusesc-la-cel-mai-mare-pret-din-
europa/30033557.html, accesat la data de 22.05.2020.
291
Mihai Nicuț, Lukoil începe forajul în Marea Neagră românească, cu o platformă a italienilor de la Saipem,
disponibil la https://www.economica.net/lukoil-incepe-forajul-in-marea-neagra-romaneasca-cu-o-platforma-a-
italienilor-de-la-saipem_171776.html, accesat la data de 22.05.2020.
292
Ziarul „Bursa”, Platforma Scarabeo 9 va începe forajul în perimetrul Trident din Marea Neagră, disponibila la
https://www.bursa.ro/in-perioada-4-5-noiembrie-platforma-scarabeo-9-va-incepe-forajul-in-perimetrul-trident-din-
marea-neagra-28052836, accesat la data de 22.05.2020.

118
 Tot legat de resursele din Marea Neagră, compania americană ExxonMobil, anunța la

începutul anului 2020, că intenționează să vândă participația de 50% pe care o deține în proiectul

Neptun Deep, restul fiind deținut de OMV Petrom293. Proiectul de exploatare a gazelor naturale

din Marea Neagră a devenit mai puțin interesant pentru ExxonMobil din cauza legii offshore.

Motivul pentru care americanii au anunțat o posibilă retragere este mai puțin important.

Ceea ce este cu adevărat important este faptul că aceștia au inițiat discuții ajunse într-o fază

destul de avansată cu Lukoil, conform unor surse de presă294. Preluarea participației de 50% de

către Lukoil asupra unui alt perimetru românesc din Marea Neagră ar permite accesul la un

rezervor extrem de important de resurse de gaz și reconfirmă interesul rușilor în domeniul

energetic față de România.

Așadar, dincolo de utilizarea petrolului și a gazelor ca instrument de putere politică în

raport cu Europa și, mai specific, cu România, dată fiind dependența de resursele ruse, există și

interese de ordin economic pe care Moscova la vizează în raport cu țara noastră, o bună parte din

ele situându-se în domeniul energiei.

În plus față de interesele economice în sfera energetică, Rusia mai vizează și alte domenii

ale economiei autohtone. Deși investițiile ruse pătrund greu în țara noastră, prin prisma

apartenenței noastre la blocul euro-atlantic și a unei raportări, respectiv a unui discurs

preponderent ostil față de Moscova, rușii investesc în România în mare parte prin intermediari.

293
Ziarul „Bursa”, ExxonMobil discută cu Lukoil pentru o vânzare a operațiunilor din Marea Neagră, disponibil la
https://www.bursa.ro/exxonmobil-discuta-cu-lukoil-pentru-o-vanzare-a-operatiunilor-din-marea-neagra-22427836,
accesat la data de 22.05.2020.
294
Marcel Gascon Barbera, Russian Interest in Black Sea Gas Project Worries Romanian Govt, disponibila la
https://balkaninsight.com/2020/01/07/russian-interest-in-black-sea-gas-project-worries-romanian-govt/, accesat la
data de 22.05.2020.

119
 În România existau, în anul 2019, 277 de firme cu acționariat rus și 208 care au

administratori cetățeni ruși295. Cifra este nesemnificativă, dacă ne gândăm că în același an, la

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) erau înregistrate aproximativ 950.000 de

firme active. Potrivit statisticilor oficiale ale ONRC, în aprilie 2020, în România erau 552 de

firme cu capital din Federația Rusă, ce reprezintă numai 0,24% din totalul de firme cu capital

străin din România296.

Cu toate acestea, astfel de cifre ne arată o imagine distorsionată a prezenței investitorilor

din Federația Rusă în România, deoarece oamenii de afaceri ruși apelează de cele mai multe ori

la intermediari din Olanda, Cipru sau alte state unde regimul fiscal este mai puțin restrictiv, dar și

la paradisuri fiscale offsore297.

Pe piața din România există deja investiții mari ale unor firme controlate de diverși

oligarhi ruși, printre care amintim: ALRO – controlată de oligarhul Vitali Macițki, prin compania

olandeză Vimetco298; Gazprom – controlată de Alexey Borisovich Miller, prin subsidiara

Gazprom Neft din Serbia, NIS Petrol299; Lukoil – controlată de Vagit Alekperov, prin divizia

295
Andrei Luca Popescu, Noul val de investiții rusești în România, disponibil la
https://romania.europalibera.org/a/noul-val-de-investi%C8%9Bii-ruse%C8%99ti-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-
/29959648.html, accesat la data de 06.06.2020
296
Oficiul Național al Registrului Comerțului, Societăți cu participare străină la capital, disponibil la
https://www.onrc.ro/index.php/ro/statistici?id=254, accesat la data de 06.06.2020.
297
Andrei Luca Popescu, art. cit.
298
Ibidem.
299
Denisa Marin, Gazprom va începe extracția de gaze din România, disponibila la
https://romanialibera.ro/economie/exclusiv-rl-gazprom-va-incepe-extractia-de-gaze-in-romania-779242, accesat la
data de 06.06.2020.

120
Lukoil Europe Holdings înregistrată în Olanda300; Grupul TMK – controlată de oligarhul Dimitri

Pumpianski, prin subsidiara TMK Europe înregistrată în Germania301.

De fapt, modul de acțiune al mediului de afaceri rus care activează pe teritorii străine

operează după un model bine definit, ce implică „o rețea opacă de firme”, ce sunt utilizate pentru

a influența zona decidenților politici. Prin intermediul acestei rețele se exercită influența care

pătrunde în cercurile politice și economice, de unde se extinde și evoluează până se ajunge la

„capturarea statului”. Moscova încearcă să influențeze și să controleze instituții de stat sau

segmente din economie și se folosește de acestea pentru a influența deciziile și politicile la

nivelul statului respectiv302.

În ceea ce privește schimburile comerciale, după o perioadă de scădere a volumului total

al comerțului româno-rus, pe fondul evenimentelor din Ucraina din 2014, care a generat o serie

de restricții în comerțul statelor membre ale UE cu Federația Rusă, a existat inițial un declin

economic intern în Rusia. Începând cu anul 2017, a fost reluat un trend ascendent în schimubrile

comerciale, cu un total de circa 5 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2018, exporturile depășind

1,2 miliarde de dolari. Apoi, în urma unor măsuri restrictive luate de autoritățile de la Moscova,

centrate pe înlocuirea, respectiv limitarea importurilor și creșterea nivelului de localizare a

producției, în decursul lui 2019 a avut loc o ușoară diminuare a volumului total al schimubrilor

bilaterale, atât în ceea ce privește exporturile, cât și importurile303. De asemenea, Federația Rusă

se afla în 2019 abia pe locul 9 în topul țărilor din care România realizează importuri, numai 3,7%

300
Rise Project, Cum a spălat Lukoil miliardele de euro, disponibil la https://www.riseproject.ro/cum-a-spalat-
lukoil-miliardele-de-euro/, accesat la data de 06.06.2020.
301
Economica.net, TMK Artrom a încheiat primele nouă luni cu afaceri de 653,25 milioane de lei, disponibila la
https://www.economica.net/tmk-artrom-a-incheiat-primele-noua-luni-cu-afaceri-de-653-25-milioane-
lei_66768.html, accesat la data 06.06.2020.
302
Heather Conley, James Mina, Ruslan Stefanov, Martin Vladimirov, op. cit., pp. IX-X.
303
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Îndrumar pentru afaceri – Federația Rusă, iunie 2020,
pp. 25-26.

121
din totalul exporturile fiind direcționate către Federația Rusă. În ceea ce privește exporturile

României, Rusia nu se află în primele 10 state beneficiare ale produselor304, deși, spre exemplu,

în 1991, 20% din exportutile țării noastre se îndreptau către Rusia305.

Este evident faptul că relațiile comerciale româno-ruse și-au pierdut din importanță pe

măsura trecerii timpului, devenind aproape nesemnificative comparativ cu începutul anilor ’90.

Cu toate acestea, prezența investitorilor străini și interesul pentru exploatarea zăcămintelor

petroliere și gazeifere din Marea Neagră ne indică faptul că există interese comerciale ruse în

țara noastră.

Nu doar zona energetică și cea industrială prezintă interes pentru statul rus în țara noastră,

în ciuda faptului că acolo există cea mai mare concentrare de capital rusesc. Spre exemplu, zona

telecomunicațiilor din România a fost vizat pe parcursul anilor 2018 și 2019, de grupul ER-

Telecom, deținut de oligarhul rus Andrey Kuziaev (fost președinte Lukoil Overseas Holding),

care s-a aflat în cursa pentru achiziționarea pachetului majoritar al Telekom de pe piața din

România. În cele din urmă francezii de la Orange au reușit să le ia fața și să cumpere pachetul

majoritar306.

Un alt sector strategic față de care rușii și-au arătat interesul de-a lungul timpului a fost

cel al transportului feroviar. În anul 2012, VTB Capital Plc, divizia de investiții bancare a uneia

dintre cele mai mari bănci ruse controlate de stat, era interesată de achiziția CFR Marfă, după ce

Ministerul Transporturilor anunțase intenția de privatizare a companiei. Directorul general VTB

304
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, România – comerțul internațional, noiembrie 2019, p. 3.
305
Cristian Orgonaș, Cum stăm din punctul de veere al relațiilor comerciale România-Rusia, disponibil la
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7082592-cum-stam-din-punctul-vedere-relatiilor-comerciale-
romania-rusia.htm, accesat la data de 08.06.2021.
306
Andrei Arvinte, Mișcări mari pe piața de telefonie din România. Rusia ar putea acapara acest sector, disponibil
la https://evz.ro/miscari-mari-pe-piata-de-telefonie-din-romania-rusia-ar-putea-acapara-acest-sector.html, accesat la
data de 09.06.2021.

122
Capital, Atanas Bostandjiev, declara la momentul respectiv că pregătește investiții de câteva sute

de milioane de euro în România, Bulgaria, Grecia și Serbia307.

Într-un context mai larg, putem aduce în discuție intrarea pe piața din România în 2018 a

companiei britanice Revolut – deja un gigant în domeniul tranzacțiilor financiar. Compania

britanică a fost fondată de Nikolay Storonsky și Vlad Yatsenko, un rus și un ucrainean. Pentru a

înțelege încă o dată logica în care operează entitățile economico-financiare ruse, precizăm faptul

că tatăl lui Storonsky este directorul Promgaz, subsidiară a companiei de stat Gazprom308. Mai

mult decât atât, un alt susținător și finanțator al proiectului Revolut a fost fondul rus de investiții

DST Global, condus de Yuri Milner, indicat de presa internațională ca având puternice conexiuni

cu Kremlinul309. Revolut și-a arătat în continuare interesul pentru țara noastră, nu s-a oprit doar

la serviciile de tranzacționare și plăți cu cardul și a reușit în martie 2021 să obțină de la BNR

licența pentru furnizarea de servicii bancare, iar astfel Revolut Bank reușește să penetreze piața

din România310.

Putem observăm că există o gamă variată a sectoarelor economice față de care rușii și-au

arătat interesul de-a lungul timpului și continuă să o facă. Cel mai probabil zona energetică va

rămâne un punct vital pentru ei în această discuție (tocmai prin prisma faptului că România și-a

redus dependența de resursele rusești), dar există șanse mari să se reorienteze cu succes și către

alte domenii, așa cum au reușit să o facă spre exemplu în cazul Revolut Bank.

307
Vlad Popescu, Rușii de a VTB, interesați de privatizarea CFR Marfă, disponibil la
https://www.zf.ro/companii/rusii-de-la-vtb-interesati-de-privatizarea-cfr-marfa-9371763, accesat la data de
06.06.2021.
308
Simon Duke, Revolut bank boss denies Russia claim, disponibil la https://www.thetimes.co.uk/article/revolut-
bank-boss-denies-russia-claim-r7p76j7b8, accesat la data de 06.06.2021.
309
Jesse Drucker, Kremlin Cash Behind Billionaire‟s Twitter and Facebook Investments, disponibil la
https://www.nytimes.com/2017/11/05/world/yuri-milner-facebook-twitter-russia.html, accesat la data de 07.06.2021.
310
Mirabela Năstase, O nouă bancă în România. Ce interese ar avea Revolut pentru banii tăi,
https://playtech.ro/stiri/o-noua-banca-in-romania-ce-interes-ar-avea-revolut-pentru-banii-tai-298846, accesat la data
de 03.08.2021.

123
 Referitor la dimensiunea migrației cetățenilor ruși către România, nu am putut identifica

date relevante cu privire la volum și flux, însă în ceea ce privește elementele legislative condițiile

de ședere (pe termen scurt sau lung) în țara noastră nu sunt condiționate în mod special pentru

cetățenii ruși, ci se aplică normele și legislația în vigoare valabilă pentru toți cetățenii străini non-

UE ce își doresc să studieze, să munceasca, să desfășoare activități profesionale ori comerciale

sau având alte scopuri legitime pe teritoriul țării noastre311.

În urma demersului de evaluare a obiectivelor și intereselor Federației Ruse în România,

am putut să observăm faptul că dintre cele patru dimensiuni ale modelului de analiză, au fost

identificate două dintre acestea ca fiind posibile linii de politică externă rusă, prin prisma

elementelor constituente atribuite fiecărei dimensiuni.

În ceea ce privește domeniul securitar, a fost relevat faptul că România prezintă interes,

în special, prin prisma apartenenței sale la o alianță politico-militară pe care Rusia o consideră

cel mai mare adversar la adresa securității sale, adică NATO, precum și a prezenței militare

americane pe teritoriul țării noastre în marja activităților și misiunilor Alianței. Referitor la

dimensiunea comercială, am putut observa că resursele gazeifere din zona Mării Negre, prezintă

un interes crescut pentru companiile ruse. În plus, am constatat că există pe piața din România

importante investiții ale unor firme deținute sau controlate de oligarhi ruși sau interes sporit al

acestora pentru a investi în țara noastră, ceea ce ne arată că dimensiunea comercială în relația cu

România poate reprezenta un punct de interes pentru politica externă rusă.

Pe segmentul energetic, România a devenit în timp mult mai puțin dependentă de

resursele Rusiei decât majoritatea statelor din regiune și nu numai, ceea ce conferă țării noastre

311
Inspectoratul General pentru Imigrări, Șederea în România, disponibil la
http://igi.mai.gov.ro/ro/content/%C8%99ederea-%C3%AEn-rom%C3%A2nia, accesat la data de 05.06.2021.

124
un nivel relativ crescut de independență față de Moscova și, implicit, reduce eficiența

instrumentelor de putere ale Rusiei față de România pe această componentă, ceea ce ar putea

însemna că dimensiunea energetic nu este un element prioritar în relația cu statul român.

Nici dimensiunea migraționistă nu pare a fi un punct de interes major în politica externă a

Moscovei față de România, dat fiind faptul că nu există vreun tratament diferențiat pentru

cetățenii ruși comparativ cu cei ai altor state ce nu fac parte din comunitatea europeană. Totuși,

nu înseamnă că obiectivul „identitar” lipsește, dar nu este unul prioritar, cel mai probabil și prin

prisma faptului că nu există o comunitate rusă semnificativă pe teritoriul țării noastre, comparativ

cu alte țări din regiunea est-europeană, precum Polonia, Ucraina sau statele baltice. În Concepția

de Politică Externă din 2016312 a statului rus se menționează explicit ca obiectiv apărarea

drepturilor și intereselor cetățenilor ruși ce locuiesc în afara granițelor țării, un lucru evident, de

altfel, pentru orice stat din lume.

Pentru a conchide asupra intereselor Federația Ruse în România, putem afirma că există

două dimensiuni prioritare ale intereselor naționale pe care Moscova își canalizează politica

externă, respectiv domeniul securității, unde accentul cade pe aspectele ce țin de rolul României

ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice și UE, și cel comercial, în care investițiile și interesele

privind posibilitatea exploatării economice unor sectoare, în special industrie și resurse naturale,

ar putea reprezenta un punct important pe agenda rusă. În esență, față de România, liniile

directoare ale politicii externe se înscriu în marja celor pe care Federația Rusă le-a stabilit în

întreg arealul est-european, așa cum am arătat anterior.

312
The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation, Foreign Policy Concept of the Russian Federation
(2016).

125
 Totodată, trebuie să fim conștienți de faptul nu putem separa cele două obiective unul de

celălalt, ele nu sunt mutual exclusive, de cele mai multe ori acțiunile derulate de un stat în

vederea îndeplinirii obiectivelor și intereselor naționale sunt abordate într-o manieră integrată,

astfel încât să fie posibilă valorificarea tuturor oportunităților și îndeplinirea comprehensivă a

obiectivelor setate.

II.7.2. Caracteristicile socio-culturale, politice și contextul social autohton

Menționam anterior că acțiunile de influență ruse sunt adaptate la precondițiile din statul

asupra căruia se exercită astfel de acțiuni și a caracteristicilor socio-culturale, iar, dincolo de

asemănările și trecutul comun al statelor din bazinul central și est-europeană ce s-au aflat sub

tutela URSS o bună bucată de timp, România diferă de acestea printr-o serie de aspecte.

În primul rând, Republica Moldova este un subiect sensibil pe agenda relațiilor bilaterale

româno-ruse. „România Mare”, un ideal din perioada interbelică a reîntregirii neamului

românesc, și-a lăsat amprenta și în prezent asupra relațiilor pe axa București-Chișinău-Moscova.

Republica Moldova este o un stat cu o situație specială – cultural, lingvistic și etnic este

extrem de asemănănătoare cu România. În timpul Imperiul Rus și, mai târziu al Uniunii

Sovietice, a existat o puternică mișcare de „slavizare” a locuitorilor Basarabiei și Bucovinei de

Nord și s-a încercat transformarea lor într-un popor slav, lucru care a generat separarea celor

două națiunii, accentuând un puternic sentiment național moldovean distinct de cel românesc313.

Conducerea comunistă a republicii și dominația sovietică au consolidat sfera de influență rusă de

313
Florian Kuchler, The Role of European Union in Moldova‟s Transnistria Conflict. Soviet and Post-Sovietic
Politics and Society, Ibidem-Verlag, Stuttgart, 2008, p. 25.

126
la Chișinău, și au fost dezvoltate alte pârghii pe care Moscova le gestionează cu succes în

regiune, precum controlul energetic sau conflictul transnistrean314.

În noul context geopolitic, de după prăbușirea URSS, România nu a renunțat niciodată să

sprijine Chișinăul în drumul său către zona euro-atlantică, aspect căruia Federația Rusă i se

opune vehement în mod foarte vocal ori de câte ori se ivește ocazia. Acesta este, de altfel, și unul

dintre motivele pentru care România este văzut ca un adversar de către Rusia și este într-un fel

sau altul diferită de restul statelor din regiune.

În al doilea rând, lipsa unui curent naționalist, populist, euro-sceptic bine coagulat pe

scena politică românească, după dispariția PRM (Partidul România Mare), reprezintă un alt

motiv care face ca România să fie diferită de majoritatea țărilor central și est-europene. Așa cum

aminteam anterior, prezența unor astfel de formațiuni politice în fruntea statului, în guverne, în

majorități parlamentare reprezintă un factor favorizant pentru atingerea obiectivelor și intereselor

strategice ale Moscovei. La cele mai recente alegeri parlamentare (2020) un astfel de partid a

reușit să își facă loc pe scena politică românească (Alianța Pentru Unirea Românilor – AUR),

însă acesta încă nu are o putere reală de decizie în organismele guvernamentale ori parlamentare.

Pentru a da doar câteva exemple din spațiul central și est-european în care partide cu

ideologii naționaliste, ultra-naționaliste ori populiste domină scena politică internă, amintim:

Ungaria, unde partidele Fidesz și Jobbik, partide cu idologie de extremă dreapta domină jocurile

politice interne315; Polonia, unde majoritatea parlamentară și guvernul sunt conduse de partidele

Lege și Justiție și Polonia Unită, primul un partid de dreapta, naționalist-conservator, cu viziuni

314
Ilie Gulca, Moldova: Politicile Unilaterale Provoacă Discordie în Zona de Securitate, disponibil la
https://balkaninsight.com/2020/09/21/moldova-politicile-unilaterale-provoaca-discordie-in-zona-de-
securitate/?lang=ro, accesat la data de 23.04.2021.
315
Ildiko Lendvai, Why should the left-wing opposition in Hungary not work together with the far-right Jobbik
party?, disponibil la https://library.fes.de/pdf-files/bueros/budapest/14183.pdf, accesat la data de 24.04.2021.

127
eurosceptice temperate, iar al doilea unul cu ideologie naționalist de extremă-dreapta316;

Republica Cehă, unde partidul populist și ușor eurosceptic ANO 2011 conduce guvernul și

grupul care formează majoritatea parlamentară317; Slovenia, unde guvernul este condus de

Partidul Democrat, un partid naționalist, populist, cu ideologie conservatoare și discurs anti-

migranți318. Am amintit numai câteva state în care curentele naționaliste, ultra-naționaliste,

populiste sau euro-sceptice sunt la conducere și vorbim aici de state membre NATO și UE, la fel

ca România, nu de Ucraina, Georgia sau Belarus, foste țări constituente ale URSS și actuale state

membre ale CSI, implicit sub controlul direct al Federației Ruse.

În al treilea rând, România este singurul stat membru NATO cu ieșire la Marea Neagră

care este cu adevărat angajat în îndeplinirea obiectivelor Alianței, oferind sprijin operațional și

de ordin logistic pentru desfășurarea de trupe aliate și mijloace de interceptare a rachetelor pe

teritoriul național, necesare pentru derularea în bune condiții a misiunilor NATO.

Celelalte două state membre NATO cu ieșire la Marea Neagră – un punct geostrategic

extrem de important atât pentru Federația Rusă, cât și pentru Europa 319, respectiv Turcia și

Bulgaria au demonstrat direct sau indirect că nu sunt capabile să fie complet loiale și devotate

principiilor și obiectivelor Alianței.

Turcia se află într-un moment al relațiilor sale cu SUA și NATO extrem de tensionate, în

urma mai multor decizii și acțiuni contrare principiilor Alianței și amintim aici achiziționarea de

316
Joanna Plucinska, Agnieszka Barteczko, Anna Koper, Poland‟s ruling nationalists cement new coalition deal,
disponibila la https://www.reuters.com/article/us-poland-politics-idUSKBN26H0K6, accesat la data de 24.04.2021.
317
Petr Kaniok, Vlastimil Havlik, Populism and Euroscepticism in the Czech Republic: Meeting Friends or Passing
By?, în Romanian Journal of European Affairs, vol. 16, no. 2, June 2016, pp. 20-35.
318
The Guardian, Slovenian nationalist party set for power after winning election, disponibil la
https://www.theguardian.com/world/2018/jun/03/anti-immigration-party-leads-exit-poll-in-slovenian-election,
accesat la data de 24.04.2021.
319
Sergiu Celac (ed.), Why the Black Sea Matters (Policy Paper), New Strategy Center, June 2016.

128
tehnologie și echipamente militare de la Federația Rusă, dar și faptul că Ankara nu a impus

sancțiuni Moscovei după anexarea ilegală a Crimeei320. Este clar faptul că regimul Erdogan a

început, încetul cu încetul, să de îndepărteze de idealurile euro-atlantice, iar încrederea Alianței

în sprijinul și loialitatea Turciei s-a diminuat. În ceea ce privește Bulgaria situația este diferită,

dar rezultatul este același – scăderea încrederii în fața NATO că administrația de la Sofia este

capabilă să sprijine cu adevărat misiunile Alianței. Influența pe care Moscova o are în mediul

politic321 și sfera economică bulgară322, dar și capacitatea de a constrânge guvernul de la Sofia

prin instrumentul energetic323, fac din Bulgaria un stat care poate oricând să răspundă la

comenzile Kremlinului. În acest context este de înțeles de ce România devine o țintă predilectă a

acțiunilor ruse în regiune, reprezentând adevăratul punct de rezistență al structurilor euro-

atlantice în zona Mării Negre.

Nu în ultimul rând, un alt aspect care diferențiază România de restul regiunii central și est

europene este acela că este singura țară (cu excepția Ungariei) a cărei limbă oficială nu provine

din familia limbilor slave. În anumite țări din zonă există, totodată, într-o proporție semnificativ

mai mare vorbitori de limbă rusă, comparativ cu România. De exemplu, din totalul populației

Poloniei 18% este vorbitoare de limbă rusă, iar în Bulgaria 23%, în vreme ce în Cehia și Slovacia

peste 13% din cetățeni sunt vorbitori de rusă324. În țările baltice, de asemenea, ponderea este

320
Boris Toucas, Turkey Has No Allies in the Black Sea, Only Interesets, disponibil la
https://www.csis.org/analysis/turkey-has-no-allies-black-sea-only-interests, accesat la data de 24.04.2021;
International Crisis Group, Russia and Turkey in the Black Sea and the Caucasus, Europe Report no. 250, Brussels,
June 2018.
321
Andrey Grashkin, Russia‟s Political Influence in Bulgaria, disponibil la
https://www.fpri.org/article/2020/01/russias-political-influence-in-bulgaria/, accesat la data de 24.04.2021.
322
Dimitar Bechev, Russia‟s Influence in Bulgaria, New Direction – The Foundation for European Reform,
Brussels, 2018.
323
Ibidem.
324
European Commission, Special Eurobarometer 386: Europeans and their Languages, June 2012, p. 21.

129
foarte crescută (Letonia – 67%, Lituania – 80%, Estonia – 56%)325, la fel și în Ucraina (32%),

Republica Moldova (16%)326. În România, doar 1,5% din populația țării este vorbitoare a acestei

limbi327, motiv pentru care adresabilitatea canalelor de comunicare, oficiale sau neoficiale, în

limbă rusă este foarte scăzută în țara noastră, comparativ cu cele mai multe state din centrul și

estul Europei.

În esență, obiectivele și interesele Federației Ruse în întreg arealul din centrul și estul

Europei sunt asemănătoare, cu specificități în funcție de precondițiile și caracteristicile socio-

culturale ale fiecărui stat. Însă, analizând modalitatea în care se distinge România de restul țărilor

din regiune, apreciem că există în plan intern o serie de precondiții defavorabile acțiunilor ruse.

Din acest motiv considerăm, totodată, că eforturile Moscovei pentru a-și promova obiectivele și

interesele în țara noastră ar putea fi mai consistente față de cele mai multe dintre statele din

această regiune, inclusiv în ceea ce privește propagarea de mesaje în spațiul public care să

susțină interesele ruse.

În plus față de elementele descrise anterior, în ciuda faptului că nu ne-am propus să

evaluăm și impactul generat de campaniile de influență ruse în România, este important să

aruncăm o privire și asupra contextului global în plan politic, economic și social din țara noastră,

deoarece, în logica operațiilor psihologice, parte din subiectele abordate în cadrul campaniilor de

influență sunt selectate în funcție de anumite situații, conjuncturi, stări de fapt din evoluțiile din

plan intern.

325
Ibidem.
326
World Data Info, Russian speaking countries, disponibil la https://www.worlddata.info/languages/russian.php/,
accesat la data de 24.04.2021.
327
Jonathan van Parys, Russian language knowledge in Europe, disponibil la
https://languageknowledge.eu/languages/russian, accesat la data de 24.04.2021.

130
 Raportul de țară din 2020 privind România elaborat de Comisia Europeană328 evaluează

progresele înregistrate de țara noastră asupra reformelor structurale, dezechilibrelor

macroeconomice, dar și a altor domenii precum cel educațional, al politicilor sociale și privind

mediul înconjurător.

În ceea ce privește sectorul economico-financiar, documentul Comisiei apreciază faptul

că nu au existat eforturi susținute de reformă, iar creșterea deficitului bugetar și a celui de cont

curent pun în pericol sustenabilitatea creșterii economice a țării. Reducerile fiscale, creșterile

salariale și cererea internă au reprezentat motorul creșterii economice din ultimii ani. Actualul

model bazat pe consum a generat adâncirea din ce în ce mai puternică a deficitului bugetului

țării. Se manifestă, de asemenea, o penurie în piața forței de muncă și a personalului calificat. De

asemenea, nivelul sărăciei se menține la un nivel ridicat, iar inegalitățile între indivizi se

adâncesc treptat. Comisia atrage atenția asupra faptului că lipsa unui angajament clar de a

implementa reforme structurale poate împiedica România să ridice standardele de viață la același

nivel cu cele din restul Uniunii Europene329.

În plan social, același raport al Comisiei Europene evidențiază o serie de provocări,

subliniind că deși a existat o creștere economică importantă, aceasta nu a determinat și o

îmbunătățire a condițiilor sociale. Sărăcia și excluziunea socială se mențin la cote ridicate,

concomitent cu adâncirea disparităților în materie de venituri. Inegalitățile persită în special în

ceea ce privește persoanele care trăiesc în mediul rural sau zone defavorizate. De asemenea, rata

de abandon școlar timpuriu se menține la un nivel ridicat. Comisia mai arată că furnizarea de

328
European Commission, Country Report Romania 2020, Brussels, 2020.
329
Ibidem, pp. 17-27.

131
servicii sociale a fost afectată de descentralizarea serviciilor sociale ce nu au fost coroborate cu

alocări financiare adecvate330.

Un alt raport, al Freedom House331, din 2020, realizează o evaluare asupra nivelului

democrației din țara noastră, în care sunt subliniate mai multe aspecte relevante care necesită

îmbunătățiri în plan politic și judiciar, atribuind României statutul de „democrație semi-

consolidată”.

În ceea ce privește conducerea politică centrală, raportul Freedom House subliniază că

anul 2019 a fost caracterizat de ample dispute pentru putere, motiv pentru care calitatea

politicilor publice a scăzut, la fel și managementul instituțiilor publice și cel al companiilor de

stat332. În plan local, guvernarea democratică a fost afectată de conducerile partidelor poltice,

care prin mecanisme financiare clientelare, au încercat să își asigure îndeplinirea obiectivelor

electorale. Un exemplu oferit în raport este cel al Programului Național de Dezvoltare Locală

(PNDL), în cadrul căruia fondurile alocate pentru dezvoltarea comunității venea de multe ori „la

pachet” cu numele companiilor căștigătoare ale diverselor contracte333.

Vis-a-vis de societatea civilă, raportul arată că acest sector a continuat să experimenteze

presiuni din partea inițiativelor legislative și a atacurilor politice. Organizațiile neguvernamentale

au continuat să se zbată în actualul cadru legal pentru a-și desfășura activitatea și pentru a-și

asigura un nivel optim de stabilitate financiară. Peisajul mediatic din țara noastră s-a deteriorat

ușor în ultimii ani, explică Freedom House, aspect ce este reflectat de scăderea scorului în

Indexul mondial al libertății presei realizat de Reporteri Fără Frontiere. Televiziunea publică de
330
Ibidem, pp. 33-51.
331
Laura Ștefan, Sorin Ioniță, Septimius Pârvu, Ana Otilia Nuțu, Nations in transit 2020 – Romania, disponibil la
https://freedomhouse.org/country/romania/nations-transit/2020, accesat la data de 31.05.2021.
332
Ibidem.
333
Ibidem.

132
stat a devenit din ce în ce mai politizată și s-a constatat, de asemenea, o escaladare îngrijorătoare

a presiunii asupra jurnaliștilor, inclusiv prin amenințări cu moartea334.

Totodată, raportul Freedom House face o serie de aprecieri și cu privire la sistemul

judiciar și precizează că luptele de pe scena politică pe tema justiției au slăbit infrastrutcura de

combatere a corupției. Pe parcursul anului 2019, principalele structuri de urmărire penală au fost

conduse de șefi interimari, Ministerul Justiției a avut trei șefi, iar Consiliul Superior al

Magistraturii s-a chinuit să funcționeze pe fondul dezacordurilor dintre membrii săi cu privire la

înființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție335. România a continuat să fie

monitorizată de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV),

care a publicat poate cel mai dur raport din ultimii 10 ani în octombrie același an336.

Precizam anterior că astfel de contexte și evenimente din plan intern pot fi exploatate

foarte ușor de elementele de propagandă pro-rusă, iar toate acestea se întâmplă cu un scop,

respectiv pentru crearea sau intensificarea tensiunilor în rândul populației, amplificarea

neîncrederii în autoritățile statale deja afectate de problemele din interior și adâncirea oricăror

clivaje de la nivelul societății337, transformând astfel întreaga arhitectură societală într-un mediu

mai permeabil în fața acțiunilor de tip PSYOPS, după principiul divide et impera.

Spre exemplu, o societate în care libertatea presei este afectată, poate foarte ușor să cadă

pradă oricărui tip de influență externă, ca urmare a unor presiuni exercitate de entități, fie ele

statale sau non-statale, iar informațiile ajunse astfel în spațiul public să fie puternic viciate și

334
Ibidem.
335
Ibidem.
336
Digi24, Raportul MCV pentru România, publicat astăzi, este cel mai dur din ulitmii 10 ani, disponibil la
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/raportul-mcv-pentru-romania-publicat-astazi-este-cel-mai-dur-din-
ultimii-10-ani-1204570, accesat la data de 02.06.2021.
337
US Government Publishing Office, Disinformation: A Primer in Russian Active Measures and Influence
Campaigns, Washington DC, 2017.

133
controlate în funcție de interesele unor indivizi sau organizații. La fel, o societatea care este

permanent expusă la dispute politice, va ajunge să își piardă treptat încrederea în autoritățile

statului, să chestioneze legitimitatea guvernului, putând genera astfel de la proteste stradale

pașnice, la demonstrații violente și chiar conflicte interne sau războaie civile.

II.7.3. Teme ale propagandei ruse în România

Jurnalistul Marian Voicu redă în cartea sa „Matrioșka mincinoșilor” o serie de studii de

caz privind campaniile de propagandă și dezinformare puse în practică de Federația Rusă și

observăm în lucrarea sa cum sunt create tematici și subiecte „personalizate” la nivel de țară, de

regulă prin exploatarea unor vulnerabilități ale societăților respective, dar și în baza trăsăturilor

socio-culturale ale popoarelor în cauză338. În paralel, sunt promovate narațiuni cu un spectru mai

larg, ce înglobează un areal geopolitic mai extins, regional sau, după caz, global. Aici sunt aduse

în atenție teme ce vin pe de o parte să consolideze statutul de mare putere al Federației Ruse pe

scena internațională sau așa-numitul „mesianism rus”, iar pe de altă parte să portretizeze o lume

Occidentală aflată în decădere, cu o puternică discreditare a construcțiilor politice, economice și

militare din Vest – NATO și UE339.

În cazul României, paleta de narațiuni rostogolite în spațiul mediatic este diversă, de la

cele anti-americane și anti-NATO, la cele care indică o conspirație a Vestului împotriva

338
Marian Voicu, „Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism”, Humanitas, București, 2018, pp 82-
329.
339
Ibidem

134
României340. Cu toate acestea, dacă analizăm atent, vom vedea ca toate se înscriu în logica

obiectivelor pe care Rusiei le are vis-a-vis de țara noastră.

Potrivit unui studiu al Expert Forum341 (2019), narațiunile ruse raportate la țara noastră

sunt centrate pe patru linii principale: 1. existența așa-numitului „stat paralel” și a valorilor

culturale decandente (LGBTQ+); 2. furnizarea de tratament diferențiat în cadrul UE, România

este umilită de statele mai puternice; 3. prezența în NATO implică costuri prea mari și genetează

riscuri de ordin militar; 4. subjugarea României într-o lume post-colonială, prin acaprarea

piețelor și blocarea investițiilor.

Mesajele anti-NATO și anti-UE reprezintă una dintre temele recurente pe care

propaganda rusă le exploatează în raport cu opinia publică din România. Printre cele mai des

folosite subiecte și mesaje în acest context se numără: cheltuieli prea mari, comparativ cu

beneficiile statutului de membru NATO342; scutul anti-rachetă de la Deveselu poate fi oricând

folosită ca o armă împotriva Rusiei, iar, astfel, România se expune inutil unor riscuri militare343;

340
Sebastian Rusu, Influența propagandei ruse în campania pentru alegerile europarlamentare din România.
Interviu cu sociologul Nicolae Țîbrigan, disponibil la https://www.jurnalistii.ro/influenta-propagandei-ruse-in-
campania-pentru-alegerile-europarlamentare-din-romania-interviu-cu-sociologul-nicolae-tibrigan/, accesat la data de
11.01.2020.
341
Expert Forum, Raportul anula EFOR 2019 – Renașterea populismului în Europa de Est, disponibil la
https://expertforum.ro/raport-anual-2019/, accesat la data de 11.01.2020.
342
Newsweek România, Cum ne sperie propaganda: NATO ne sărăcește, UE ne controlează, disponibil la
https://newsweek.ro/politica/cum-ne-sperie-propaganda-nato-ne-saraceste-ue-ne-controleaza, accesat la data de
06.06.2020.
343
Anastasia Cristea, Scutul de la Deveselu, atacat de fake news-uri rusești, disponibila la
https://www.defenseromania.ro/scutul-de-la-deveselu-atacat-de-fake-news-uri-rusesti_596530.html, accesat la data
de 06.06.2020.

135
statul român nu este altceva decât o colonie a Europei344; România beneficiază de un tratament

diferențiat în cadrul UE, este un stat care și-a pierdut suveranitatea după accederea în UE345.

Alte teme preferate de entitățile ruse vis-a-vis de țara noastră pornesc de la narațiunile

anti-occidentale, precum și de la sublinierea unor aspecte similare ce se regăsesc, atât în sfera

socio-economică și culturală română, cât și în cea rusă. Este des pusă pe tapet nevoia de revenire

la principiile și valorile pe care cele două state le împărtășesc, cum ar fi tradiționalismul și religia

creștin-ortodoxă. Sunt puse în scenă elemente menite să trezească nostalgia față de perioada de

dinainte de decembrie 1989 și de marile împliniri ale regimului de la acea vreme. De asemenea,

ecosistemul de propagandă de la Moscova critică arhitectura economică capitalistă, adoptată de

România odată cu aderarea la UE, despre care spune că se află într-o stare iminentă de

prăbușire346.

O altă temă preferată a propagandei ruse, începând cu 2013, a fost cea conexă

fracturărilor hidraulice pentru exploatarea gazelor de șist de la Pungești. Cercetători care au

activat în zona central și est-europeană afirmă că ar exista „dovezi incontestabile” potrivit cărora

anumite grupuri de ecologiști s-au mobilizat împotriva exploatării gazelor de șist după ce au

primit finanțare din Rusia347. Companii energetice ruse și media în limba română controlată de

Kremlin au avertizat asupra efectelor nocive ale fracturării hidraulice. Inclusiv președintele

344
Codruța Simina, România – colonia Europei. O poveste cu propagandă care nu se mai termină, disponibila la
https://pressone.ro/romania-colonia-europei-o-poveste-cu-propaganda-care-nu-se-mai-termina, accesat la data de
06.06.2020.
345
Sidonia Bogdan, Un expert Român mi-a explicat ce să faci ca să nu cazi în plasa propagandei Rusiei la alegeri,
disponibila la https://www.vice.com/ro/article/7xgxda/propaganda-rusiei-la-alegerile-europene, accesat la data de
06.06.2020.
346
Radu Magdin, Disinformation and European Erosion in Romania, disponibil la
https://www.stopfake.org/en/disinformation-and-european-erosion-in-romania/, accesat la data de 19.01.2020.
347
Elena Dumitru, Războiul secret al Rusiei împotriva exploatării gazelor de șist în Europa, disponibil la
https://adevarul.ro/international/europa/razboiul-secret-rusiei-exploatarii-gazelor-sist-europa-
1_53a6b6b30d133766a8cc0934/index.html, accesat la data de 27.05.2020.

136
Vladimir Putin s-a manifestat împotriva tehnologiei de fracturare, a cărei operaționalizare ar

reduce dependența de gazul rusesc348.

Există, de asemenea, și o serie de teme care ilustrează relația de „prietenie” dintre

România și Federația Rusă. Prima astfel de temă vizează protretizarea URSS drept

„eliberatoarea” României de sub jugul Germaniei hitleriste, fără însă să menționeze ceva despre

consecințele total nefaste ale ocupației sovietice pentru toate statele din Europa Centrală și de

Sud-Est349. Totodată, orice reacție comentariu, reacție, opinie cu privire la perspectiva rusă legată

de cursul evenimentelor din timpul celui de-al doilea război mondial este contracarată prin

acuzații potrivit cărora s-ar încerca falsificarea istoriei ruse350.

O a doua temă ce face referire la așa-zisa prietenie româno-rusă este cea care încearcă să

convingă auditoriul că Rusia nu reprezintă și nu a reprezentat vreodată o amenințare la adresa

securității României351. Cu toate acestea, sunt lucruri pe care Rusia le-a spus și la adresa altor

state și, în cele din urmă, a ajuns să acționeze agresiv la adresa lor sau chiar să pună în aplicare o

adevărată invazie militară, și amintim aici doar două cazuri – Georgia 2008 și Ucraina 2014.

Indiferent de tema abordată, trebuie de fiecare dată să ne întoarcem la interesele și

obiectivele Moscovei față de țara noastră. Astfel, observăm cu ușurință că absolut toate temele se

înscriu pe linia uneia dintre cele două interese majore expuse anterior, fie într-o manieră mai

largă, generalistă, fie țintit pe anumite subiecte-cheie.

348
Ibidem.
349
Marek Chodakiewicz, Putin‟s Stalinist Liberation, disponibil la https://spectator.org/putins-stalinist-liberation/,
accesat la data de 17.12.2020.
350
Mediafax, Ambasadorul Rusiei în România acuză tendințe de falsificare a istoriei „Marelui Război”, disponibil
la https://www.mediafax.ro/social/ambasadorul-rusiei-in-romania-acuza-tendinte-de-falsificare-a-istoriei-marelui-
razboi-18870577, accesat la data de 14.04.2021.
351
Soare Cristian, Noua Strategie de Apărare a Țării sub lupa propagandei pro-Kremlin, disponibila la
https://larics.ro/noua-strategie-de-aparare-a-tarii-sub-lupa-propagandei-pro-kremlin/, accesat la data de 17.12.2020.

137
 Eficiența mesajelor propagandei ruse în spațiul public din România, indiferent că vorbim

de zona media sau de cea social media, este greu de demonstrat. Sociologul Mircea Kivu susține

că propaganda are nevoie de un teren propice pentru a se dezvolta și pentru a avea efectul dorit,

dar în țara noastră sentimentul este unul predominant anti-rus, ceea ce diminuează din puterea

acesteia352.

Un alt sociolog român, Vasile Dâncu, explică faptul că poate este mai degrabă vorba

despre o încercare de „control a agendei publice, de către o putere străină”, care este, de fapt, o

parte din războiului psihologic și informațional purtat de Rusia și pe teritoriul României. Același

expert explică faptul că puterea media rezidă și în modul în care setează agenda publică, nu doar

în mesajele explicite353.

În cele din urmă, scopul acestei lucrări este acela de a realiza un „portret” al operațiilor

psihologice, fără a viza evaluarea eficienței acțiunilor, printr-o creionare cât mai precisă a

tehnicilor de influență utilizate de entitățile ruse în spațiul mediatic autohton, precum și cel de

(re)construire a rețelei de distribuție a narațiunilor promovate de aceste entități, pentru a crea și o

imagine asupra structurii prin care sunt rostogolite astfel de mesaje în sfera social media – unul

dintre principalele instrumente de difuzare și promovare a mesajelor.

352
Anne-Marie Blajan, Propaganda rusă în România: doi sociologi despre efecte, disponibila la
https://cursdeguvernare.ro/propaganda-rusa-in-romania-doi-sociologi-despre-efecte.html, accesat la data de
06.06.2020.
353
Ibidem.

138
II.7.4. Congruența între temele de propagandă și obiectivele Federației Ruse

Așa cum este și logic, prin prisma celor prezentate anterior privind procesul de

planificare a operațiilor, construcția mesajelor urmărește linia obiectivelor și intereselor

naționale, în acest caz pe cele ale Federației Ruse.

Spre exemplu, interesele din sfera securității ale Federației Ruse în raport cu România

sunt strâns legate de apartenența țării noastre la blocul euro-atlantic, a cărui extindere către est

este văzută de Moscova ca o amenințare (așa cum a arătat și anterior), statuată inclusiv în

strategia națională de apărare. O bună parte din mesajele aduse în atenție de sursele promotare

ale temelor propagandei ruse sunt direcționate către evidențierea faptului că România, prin

acceptarea instalării unor sisteme de apărare NATO (cu caracter defensiv, de altfel), devine o

țintă a posibilelor atacuri ale armatei ruse, în eventualitatea izbucnirii unui conflict armat354.

De asemenea, sunt prezentate așa-zise argumente care au scopul de a induce publicului

ideea că decizia României de a deveni membru în organizații precum NATO și UE vine la pachet

cu mult mai multe aspecte de ordin negativ decât beneficii355, țintind, astfel, obiective din sfera

politică și economică, respectiv de a determina publicul să devină mai receptiv la îmbunătățirea

cooperării cu Moscova atât în plan politic, cât și economic. Acest lucru ar fi un mare plus pentru

Federația Rusă din cel puțin două perspective – relansarea investițiilor ruse pe piața din

354
Radio Europa Liberă, Larics: Cele cinci teme ale propagandei ruse folosite în România, disponibil la
https://romania.europalibera.org/a/larics-cele-cinci-narative-ale-propagandei-ruse-folosite-in-romania-
/30826904.html, accesat la data de 13.12.2020.
355
Ibidem.

139
România, aflate pe un trend descendent356, și destabilizarea alianțelor euro-atlantice din care țara

noastră face parte. Cel mai bun exemplu pentru cel din urmă aspect este cazul Ungariei, respectiv

a poziției adoptate în anumite situații de liderii de la Budapesta vis-a-vis de NATO și UE, pe

baza relației dezvoltate de guvernul ungar cu Kremlinul357.

Acesta este doar un exemplu prin care putem vedea cum obiectivele și interesele

naționale sunt translatate în argumente și mesaje care stau la baza construcției temelor pe care

„mâna lungă” a propagandei ruse o folosește prin intermediul surselor de presă, controlate de

Moscova, dar și a celor oficiale în spațiul mediatic autohton.

Totodată, există teme pe care nu le putem atribui foarte clar ca fiind mijlocul concret prin

care se dorește atingerea unui obiectiv specific, fie pentru că argumentele țintesc către mai multe

zone subsumate categoriilor de interese descrise anterior, fie pentru că sunt destul de vagi și

vizează exclusiv proiectarea unei imagini pozitive a Federației Ruse în fața publicului român –

de exemplu, mesajele care fac apel la colaborarea dintre Armata Română și cea sovietică din cel

de-al doilea război mondial sau la cum au „salvat” și „eliberat” militarii ruși poporul român de

sub ocupația nazistă.

Crearea unei imagini favorabile este un obiectiv asumat în Conceptul de Politică Externă

al Federației Ruse, în care se precizează că „Rusia urmărește să se asigure că lumea are o

imagine obiectivă asupra țării, să dezvolte propriile modalități eficiente de a influența publicul

străin, să promoveze mass-media rusă și în limba rusă în spațiul informațional global cu sprijin

356
Ambasada Federației Ruse în România, Relaţiile comerciale şi economice ruso-române, disponibil la
https://romania.mid.ru/ro_RO/web/romania_ro/economia, accesat la data de 13.12.2020.
357
Deutsche Welle, Vladimir Putin and Viktor Orban's special relationship, disponibil la
https://www.dw.com/en/vladimir-putin-and-viktor-orbans-special-relationship/a-45512712, accesat la data de
13.12.2020.

140
guvernamental necesar”358. Se menționează sintagma „imagine obiectivă”, dar este foarte clar

faptul că este vorba de o imagine favorabilă și pozitivă asupra Federației Ruse. Probabil niciun

guvern din această lumea nu ar putea să își propună, cu atât mai mult într-un document oficial și

public, că dorește să promoveze o imagine defavorabilă sau negativă la adresa țării. În plus,

vedem că guvernul își mai asumă și sprijinul față de instituțiile media pentru crearea de mijloace

eficiente de influențare a publicului străin, ceea ce nu poate decât să ne conducă către o direcție

în care guvernul se implică activ în „dirijarea” surselor media controlate pentru a contura o

imagine pozitivă și favorabilă țării, indiferent de situație.

Un foarte bun exemplu în acest sens îl reprezintă ceea ce face propaganda rusă cu privire

la rolul și statutul armatei sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial în zona central și

est europeană, acela de „eliberatoare” a statelor din regiune de sub ocupația Germaniei naziste359,

aducând acest subiect în atenția publică ori de câte ori se ivește ocazia. Bineînțeles, fără a spune

vreun cuvânt despre ocupația și atrocitățile soldaților sovietici comise în aceste țări, printre care

și în România. Astfel, sunt exploatate premisele istorice, mai mult sau mai puțin reale, pentru a

arăta o Rusie (sau în acest caz predecesoarea ei, URSS) care a salvat o bună parte a continentului

de sub jugul fascist, contribuind la atingerea acelui obiectiv de politică externă ce vizează crearea

unei imagini favorabile a națiunii ruse în lume.

Ceea ce am dorit să subliniem este faptul că temele pe care le vom analiza pe parcursul

lucrării nu sunt „aruncate” la întâmplare în atenția publicului din România, ci urmează o logică a

planificării ce poziționează mesajele în consonanță cu obiectivele și interesele urmărite – fie

358
The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation, Foreign Policy Concept of the Russian Federation
(2016), disponibil la https://www.mid.ru/en/foreign_policy/official_documents/-
/asset_publisher/CptICkB6BZ29/content/id/2542248, accesat la data de 08.05.2020.
359
Darren McCaffrey, Liberator of Prosecutor? How Poland sees the role of the Soviet Union in World War Two,
disponibil la https://www.euronews.com/2020/01/27/liberator-or-persecutor-how-poland-sees-the-role-of-the-soviet-
union-in-world-war-two, accesat la data de 17.12.2020.

141
strict la nivel local, fie din perspectiva României ca stat membru al organizațiilor pe care Rusia

le consideră cei mai mari dușmani în plan regional și internațional.

142
III. Metodologia și design-ul cercetării

Operațiile psihologice pot căpăta o multitudine de forme în funcție de canalul de

comunicare (comunicate oficiale, televiziune, radio, presă scrisă etc.), dar așa cum am amintit în

introducerea lucrării, obiectivul acestei teze este cel de a le evalua pe cele puse în practică în

spațiul mediatic de o serie de surse (a căror alegere a fost anterior argumentată) pe paginile lor

web. De asemenea, interesează și construcția rețelei de distribuție a mesajelor pe platforma

Facebook, practic rețeaua care se coagulează în jurul surselor reprezentative selectate.

Pentru a analiza operațiile psihologice ruse ne interesează să identificăm și să evaluăm

care sunt temele pe care mizează Moscova în raport cu România, precum și tehnicile de influență

folosite. Ulterior, vom concretiza „portretul” operațiilor psihologice prin reconstrucția rețelei

prin care acestea sunt diseminate pe platforma Facebook.

Astfel, pentru operaționalizarea conceptului de operații psihologice, vom porni de la

puținele definiții existente ale acestuia, respectiv cea a NATO, care spune că reprezintă

„activități planificate, folosind metode de comunicare și alte mijloace, operaționalizate pentru a

influența percepțiile, atitudinile și comportamentul adversarului, în vederea afectării îndeplinirii

obiectivelor politice și militare”360.

Similar se raportează și partea rusă la acest concept, deși nu există o definiție a operațiilor

psihologice în documentele oficiale ale guvernului sau armatei ruse. Cu toate acestea, ne putem

raporta la o serie de explicații/ definiții ale experților ruși din domeniu pentru a înțelege

perspectiva Moscovei. De exemplu, Andrey Manoilo, absolvent al academiei FSB361 și profesor

360
NATO, AJP-3.10.1 – Allied Joint Doctrine for Psychological Operations, September 2014, p. I-1.
361
Descris în mass-media internațională în repetate rânduri ca fiind ofițer FSB de rang înalt.

143
în domeniul științelor politice la Universitatea Lomonosov din Moscova, definește operațiile

psihologice drept o luptă pentru putere și autoritate dusă cu mijloace informaționale362. În plus,

în dicționarul enciclopedic rus, termenul este descris ca fiind acele „acțiuni ce au ca scop

schimbarea percepției țintei într-o manieră favorabilă atacatorului”363.

Putem observa o puternică asemănare între cele două abordări prezentate. În consecință,

coroborând cele două perspective, vom înțelege prin operații psihologice acele activități derulate

prin mijloace de comunicare și nu numai, cu scopul de a influența percepțiile, atitudinile și

comportamentul adversarului în lupta pentru putere în sfera politico-militară.

În cazul de față ne vom raporta la componenta care ține de metodele de comunicare, mai

specific la comunicarea scrisă din mediul online. Vom lua, astfel, în calcul două dimensiuni

esențiale ale conceptului: 1. tehnicile de influență folosite în articolele/materialele publicate; 2.

temele folosite în mesajele transmise.

Cele două dimensiuni vor fi studiate cu ajutorul analizei de conținut, având ca indicatori

prezența/absența uneia dintre tehnicile de influență, respectiv a uneia dintre teme, ce vor fi

prezentate în continuare.

Caracteristici suplimentare ale fenomenului studiat vor fi aduse în atenție, prin analizarea

rețelei de distribuție a mesajelor menite să influențeze percepțiile, atitudinile și comportamentul

publicului din România, pe platforma de socializare Facebook.

362
Andrey Manoilo, Teknologii Nesilovogo Razresheniya Sovremennyh Konfliktov, Goryachaya liniya – Telekom,
Moscova, 2015, p. 185.
363
Roger Kanet (ed.), RoutledgeHandbook of Russian Security, Routledge, New York, 2019, p. 219, apud.
Venprintsev V.B. et al., Operatsii informatsionno-psihologicheskoi voiny. Kratkii entsiklopedicheskii slovar-
spravochnik, Moscova, Goryachaya liniya – Telekom, 2011, p. 72.

144
III.1. Knowledge gap, obiective și întrebări de cercetare

În urma demersului de documentare am ajuns la concluzia că nu există studii și cercetări

care să abordeze problematica operațiilor psihologice în spațiul media prin prisma tehnicilor de

influență și a mesajelor utilizate, cu atât mai puțin unele care să încerce să evalueze și să explice

relația dintre acestea. Am constatat că există exclusiv studii de tip „fact check” realizate de

diverse centre de cercetare, cu privire la acțiuni de influență (prin propagandă, dezinformare,

campanii de tip fake news etc.) în care anumite materiale de presă sunt certificate, cu dovezi, ca

fiind false.

Pentru că fenomenul de război informațional pe arena internațională a căpătat un interes

din ce în ce mai crescut, în special din perspectiva capabilităților de a influența percepțiile,

atitudinile și comportamentele indivizilor și din dorința de a înțelege mai bine modul în care

operează entitățile ruse în România, am pornit de la identificarea knowledge gap-ului în raport cu

tema vizată, respectiv lipsa cunoașterii asupra modului specific în care acționează diverși actori

statali (direct sau indirect) în spațiul media prin intermediul operațiilor psihologice pentru a

influența publicul țintă.

Am coroborat lipsa unor astfel de studii cu faptul că Strategia Națională de Apărare a

Țării indică în mod explicit că Federația Rusă reprezintă o amenințare la adresa securității

naționale a României și am ales să îmi setez ca obiectiv principal analiza acțiunilor ruse derulate

în logica operațiilor psihologice, respectiv a mesajelor și tehnicilor folosite de organisme sau

entități afiliate guvernului rus pentru a creiona o imagine cât mai fidelă a unui modus operandi al

Federației Ruse vis-a-vis de România în acest război informațional atât de actual în zilele

noastre, unde informația a devenit un real instrument de putere și mijloc de a purta un „război

145
silențios”. De asemenea, un alt punct pe care l-am considerat de interes a fost acela de a

identifica și evalua structuri ale rețelelor de pe social media în care sunt propmovate mesaje

menite să influențeze publicul autohton.

Pentru a atinge acest obiectiv, prima etapă, așa cum arată și Firebaugh, a fost aceea de a

formula întrebarea de cercetare364. Urmărind o schemă logică și câteva exemple prezentate de

Earl Babbie cu privire la organizarea cercetării și formularea întrebărilor de cercetare 365 am

selectat aspectele relevante ale temei alese și am generat câteva întrebări, în concordanță cu

obiectivele și gap-ul identificat anterior.

În urma acestui demers, întrebarea principală de cercetare formulată este următoarea:

Care sunt caracteristicile acțiunilor de tip PSYOPS operate de Federația Rusă în spațiul media

din România?

Am formulat, de asemenea, și o serie de întrebări auxiliare pentru a avea cursivitate și

coerență în analiza fenomenului studiat:

 Care sunt tehnicile de influență utilizate de entitățile ruse în spațiul media din

România?

 Care sunt mesajele folosite de entitățile ruse în raport cu publicul din România?

 Cum arată structura unei rețele a propagandei ruse în comunități populate de

utilizatori români din sfera social media?

 Cum diferă tehnicile de influență și mesajele utilizate în raport cu România față de

cele folosite în acțiunile care vizează un alt stat?

364
Glenn Firebaugh, Seven Rules for Social Research, Princeton University Press, Princeton, 2008, p. 29.
365
Earl Babbie, The Practice of Social Research (Twelfth Edition), Cengage Learning, Belmont, 2009, pp. 28-29.

146
 Abordarea demersului științific dintr-o manieră mixtă este soluția optimă pentru a contura

o imagine cât mai corectă a modului în care se raportează în momentul de față Federația Rusă,

prin intermediul canalelor sale oficiale sau neoficiale, la adresa României, atât prin prisma

tehnicilor de influență exercitate în spațiul media, cât și prin intermediul construcțiilor din sfera

social media cu ajutorul cărora sunt rostogolite mesajele în comunitățile virtuale autohtone.

Prezentul capitol își propune să prezinte metodele de cercetare alese, modalitatea de

culegere a datelor, precum și limitele cercetării de față. Knowledge gap-ul identificat, va fi

investigat prin intermediul a două metode de cercetare, și anume: analiza de conținut și analiza

de rețea.

Coroborarea celor două metode va sprijini cercetarea pe cele două segmente evaluate ca

fiind de interes în lucrare:

 analiza de conținut – dedicată identificării tehnicilor de influență utilizate de entitățile

ruse în spațiul media din România, precum și a temelor;

 analiza de rețea – dedicată identificării și evaluării caracteristicilor structurale ale

rețelelor care propagă/distribuie mesaje de propagandă ale Federației Ruse în

comunitățile social media populate cu utilizatori din România.

De asemenea, s-a făcut apel la analiza documentelor secundare pentru a descrie cât mai

corect posibil metodele și tehnicile utilizate de Federația Rusă pe parcursul acțiunilor sale de

influență în general și în Ucraina în particular, odată cu anexarea Crimeii, dar și pentru a arăta

care sunt obiectivele Moscovei în România și care au fost mesajele preferate în raport cu țara

noastră.

147
III.2. Analiza literaturii de specialitate

Demersul științific demarează prin analiza literaturii de specialitate, printr-o manieră

multidisciplinară, fiind selectate lucrări, atât din domeniul sociologiei, cât și din domenii precum

relații internaționale, studii de securitate, științe politice sau economie. Selectarea și evaluarea

lucrărilor a fost realizată în perioada octombrie 2018 – mai 2020, fiind exploatate baze de date

electronice precum Scopus, Web of Science, JSTOR, EBSCOhost și Pro Quest, dar și căutări pe

baza unor cuvinte-cheie operate pe diverse motoare de căutare din mediul online – Google, Bing,

Yahoo, DuckDuckGo, pentru a lărgi plaja de rezultate returnate.

Au fost utilizate multiple combinații de termeni pentru a returna rezultate cât mai fidele,

care să satisfacă nevoile cercetării. Printre acestea s-au numărat: „war theory”, „sociology of

war”, „hybrid warfare”/ „război hibrid”, „information warfare”/ „război informațional”,

„information operations”, „information warfare”, „psychological operations”, „PSYOPS

techniques”, „disinformation and propaganda”, „russian propaganda”, „russian influence”,

„social influence theory”, „social influence techniques” etc. Unele căutări au necesitat reevaluări,

dat fiind faptul că în anumite cazuri nu au returnat rezultatele așteptate. După ajustări și

reconsiderări ale sintaxelor de căutare utilizate, au fost obținute rezultatele relevante dorite.

În ceea ce privește criteriile de selecție ale materialelor identificate în urma demersurilor

de căutare, acestea au avut în vedere, pe cât posibil, următoarele aspecte:

 cărțile de specialitate să fie publicate de edituri cunoscute pentru calitatea lucrărilor și

rigurozitatea textelor aprobate spre publicare;

148
  articolele și studiile să se regăsească în volume și jurnale academice consacrate

(edituri de renume, think tank-uri cu notorietate în domeniu, indexări ISI) sau să fie

publicate de centre de cercetare aparținând unor universități prestigioase;

 documentele programatice și strategiile de securitate, apărare și din sfera intelligence-

ului, respectiv documente militare publice au fost verificate în sursele primare, pe

paginilw web ale instituțiilor respective;

 autorii să dețină expertiză în domeniile studiate sau să fie foști practicieni în sfera

securității, apărării și intelligence-ului; iar pentru lucrările ce privesc abordările

teoretice s-a făcut apel la textele fundamentale din domeniile studiate;

 informațiile din sursele online (cu preponderență site-uri de știri) au fost verificate în

mai multe surse pentru a confirma veridicitatea acestora.

Totodată, atunci când o informație nu a putut fi regăsită în sursele cu criteriile menționate

anterior, s-a făcut, în mod excepțional, rabat de la unele aspecte, apelându-se și la alte documente

prin prisma faptului că prezentau date pe care le-am considerat de interes cu privire la tema

studiată. De asemenea, pentru a exploata, într-un număr redus de cazuri, și sursele în limba rusă,

au fost folosite mai multe soft-uri de traducere pentru a putea extrage din text informațiile dorite.

După parcurgerea literaturii de specialitate au fost operaționalizate și conceptele care stau

la baza acestei lucrări, respectiv cele de război hibrid, operații informaționale, operații

psihologice și influență socială.

149
III.3. Analiza de conținut

Pornind de la premisa că obiectivul analizei de conținut este acela de a „furniza

cunoaștere și înțelegere a fenomenului studiat”366 și pentru că obiectivul principal al acestei

cercetări este acela de a înțelege tehnicile de influență și mesajele folosite de Federația Rusă în

raport cu România în cadrul operațiilor psihologice executate în spațiul media, vom miza pe o

abordare ce are la bază analiza de conținut calitativă, fiind interesați, în cea mai mare parte de

conținutul latent al mesajelor. Subliniem faptul că este vorba de o analiză de conținut dedicată

identificării tehnicilor de influență și a temelor abordate, care nu are ca obiectiv și analizarea

efectelor sau a impactului asupra auditoriului.

Așadar, această modalitate preponderent calitativă de evaluare ne va conduce către

identificarea tehnicilor folosite de entitățile ruse în spațiul media și coroborarea acestora cu

temele utilizate în raport cu publicul autohton. Am ales analiza de conținut pentru că interesul în

acest caz sunt exact acele elemente ce nu sunt imediat sesizabile, poate trecute cu vederea la o

primă lectură367. Mai precis, am ales evaluarea unor texte din sfera media într-o manieră

calitativă din două motive: interesul în mod particular pentru conținutul latent, aspect mai greu

observabil prin reducerea unor conținuturi la date de ordin cantitativ, prin numărarea unor
368
termeni (cuvinte, serie de cuvinte, sintaxe etc.) ; evaluarea cantitativă ar fi necesitat resurse

366
Barbara Downe-Wamboldt, Content analysis: Method, applications, and issues, în Health Care for Women
International, vol. 13, 1992, pp. 314.
367
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică,
București, 2001, p. 514.
368
Pamela Shoemaker, Stephen Reese, Mediating the message: theories of influence on mass media content,
Longman, New York, 1996, p. 32.

150
temporale mai mari, precum și acces la soluții software complexe de colectare automată a datelor

din mediul online.

Raportat la obiectivele cercetării și pentru că „analiza de conținut este o metodă de

cercetare care folosește un set de proceduri pentru a realiza inferențe valide din text”369, lucrarea

are în vedere și suprapunerea tehnicilor de influență cu temele abordate de entitățile ruse, motiv

pentru care se va testa și existența/ lipsa unor conexiuni între cele două – de exemplu existența

unei preferințe pentru utilizarea unei tehnici în raport cu o temă specifică.

În urma cercetării temeinice a mediului online, fiind cea mai la îndemână resursă media,

am decis ca materialul supus analizei să provină din trei surse, respectiv versiunea în limba

română a site-ului agenției de știri ruse „Sputnik”, site-ul de știri „Vești din Rusia” și Amasada

Federației Ruse în România.

Pagina în limba română a agenției de știri Sputnik a fost selectată pentru că Sputnik este

un trust media deținut de guvernul de la Moscova, iar, în această logică, informațiile, ideile și

opiniile pe care le emite ar trebui să fie cel puțin apropiate de viziunea guvernului rus. Site-ul de

știri Vești din Rusia se auto-definește ca un site ce se bazează pe informațiile furnizate de mass-

media din Federația Rusă, iar cum cele mai mari trusturi media din Rusia sunt deținute de stat,

aceasta reprezintă o sursă utilă pentru a vedea ce materiale promovează statul rus, prin agențiile

media deținute, respectiv prin acest site în limba română – un „ecou” al presei de la Moscova.

Ambasada Federației Ruse în România este poate cea mai bună resursă de informații pentru că

prezintă poziția oficială a statului rus față de țara noastră și vom face apel la secțiunea de

comunicate și știri publicate pe site-ul acesteia.

369
Max Weber, Basic content analysis (second edition), Sage Publications, Newbury Park, 1990, p. 9.

151
 Eșantionul de texte analizate va fi stabilit pe un interval de timp comun pentru toate cele

trei surse alese și vor fi selectate exclusiv articolele care fac referire la România (prin căutări

după cuvinte-cheie în motoarele de căutare interne ale site-urilor). Se vor parcurge, apoi,

materialele spre a fi identificate cele care conțin temele expuse în subcapitolul dedicat temelor de

propagandă rusă, după schema de categorii ce va fi prezentată în cele ce urmează. Pentru că nu

există reguli clare privind mărimea eșantionului, ci doar recomandări care sugerează că un

eșantion este cu atât mai bun cu cât este mai mare370 și evaluând capacitatea proprie de a culege

și procesa datele în cauză, am ales ca interval de referință perioada 01.01.2019 – 31.12.2020.

Perioada a fost aleasă și datorită faptului că în acest interval de 2 ani au avut loc multiple

evenimente socio-politice în România precum alegeri locale, alegeri prezidențiale, alegeri

parlamentare și europarlamentare – fiind binecunoscut faptul că astfel de momente sunt

favorabile derulării de campanii informaționale371 menite să influențeze rezultatele alegerilor.

Dat fiind numărul foarte mare de tehnici de influență ce pot fi utilizate în construirea

mesajelor, cercetarea se va rezuma la modelul descris de Institute for Propaganda Analysis (cu

cele șapte tehnici), din două motive: acoperă cea mai largă plajă de argumente ce pot fi expuse

într-un mesaj menit să influențeze publicul; permite o grupare a acestora în trei mari categorii

pentru a facilita analiza ulterioară. Cu toate acestea, vor fi menținute, ca subcategorii, cele șapte

tehnici, așa cum au fost ele prezentate în cel de-al doilea capitol și vor fi incluse în schema de

categorii ca atare.

370
Roger D. Wimmer, Joesph R. Dominick, Mass Media Research: An Introduction, Wadsworth Publishing,
Belmont, 1987, pp. 172-175.
371
Marion Schmid-Druner (coord.), Disinformation and propaganda – impact on the functioning of the rule of law
in the EU and its Member States, European Parliament, Brussels, 2019, pp 15-28.

152
 Astfel, cele șapte tehnici vor fi incluse în trei mari categorii, în funcție de logica

construirii argumentelor, și vor fi redenumite după cum urmează:

 „tehnici generatoare de emoție” – generalizarea sclipitoare și insultarea;

Ambele tehnici vizează crearea de emoții puternice, în cazul primei fiind vorba de unele

pozitive, iar în cazul celei de-a doua de unele negative.

o exemplu „generalizarea sclipitoare”: „Make Americ Great Again”.

o exemplu „insultarea”: „Nu aș putea spune că adversarul meu este prea scund, prea

urât sau prea prost. Alții o spun, dar eu nu o voi face”.

 „tehnici de inducere în eroare” – mărturia, transferul și ordonarea ideilor;

Toate cele trei tehnici presupun prezentarea unei persoane, a unui eveniment sau fenomen

într-o lumină favorabilă/defavorabilă sau accentuarea unor caracteristici, în funcție de

intenția emițătorului, fie pe baza implicării unei terțe părți și a asocierii sale cu persoana,

ideea, evenimentul sau fenomenul respectiv, ca în cazul primelor două tehnici, fie prin

combinarea de informații adevărate cu cele false, ale celor logice cu cele ilogice, a

faptelor cu incertitudinile, ca în cazul ultimei tehnici.

o exemplu „mărturia”: „Expertul organizației noastre susține demersurile

candidatului din opoziție”.

o exemplu „transferul”: „Știu mai multe despre război decât generalii. Ei mi-au spus

acest lucru, iar fiindcă sunt oameni înțelepți și cinstiți, eu îi cred pe cuvânt”.

o exemplu „ordonarea ideilor”: Un preot care își „testează” predicile citând texte

biblice care îi susțin acțiunile, ignorând orice alt citat care l-ar contrazice.

 „tehnici ale majorității” – mișcarea de masă și oameni obișnuiți.

153
 Ambele tehnici presupun determinarea publicului, sub o formă sau alta, că o idee este

bună pentru că aparține majorității, fie sub forma prezentării sale ca un trend al maselor,

fie prin descrierea ideii ca provenind din partea cuiva care aparține marii mase a

mulțimii, a oamenilor obișnuiți.

o exemplu „mișcarea de masă”: „Peste 1 milion de australieni au încercat acest

produs”.

o exemplu „oameni obișnuiți”: „Cei mai mulți francezi sunt de părere că...”.

După aceasta, un proces similar a fost efectuat și cu privire la mesajele promovate de

Federația Rusă la adresa României, tot cu scopul de a facilita demersul analitic. Subiectele

abordate vor fi incluse în categorii mai largi, dar nu foarte generale, pentru a permite o

diferențiere corectă între categoriile de teme ce fac obiectul cercetării.

Astfel, pornind de la intresele Federației Ruse în România și de la temele vehiculate la

adresa țării noastre, vom grupa temele propagandei ruse în cinci categorii, cu posibilitatea de a le

reconfigura pe măsură ce textele vor fi parcurse, după cum urmează:

 „subordonarea politico-economică”, în care includem următoarele sub-teme: pierderea

suveranității României în fața Occidentului; România – stat de rang doi în UE și NATO;

raport cost-beneficiu dezavantajos ca stat membru NATO; colapsul UE și afectarea

economiei naționale;

 „manifestarea unor riscuri militare”, în care includem următoarele sub-teme: scutul anti-

rachetă de la Deveselu – amenințare la adresa securității României; baza aeriană NATO

din Constanța – amenințare la adresa securității naționale; conflicte pentru obținerea

autonomiei generate de minoritățile etnice;

154
  „reîntoarcerea la valorile tradiționale”, în care includem următoarele sub-teme: valori

culturale comune româno-ruse; importanța familiei tradiționale; respectarea valorilor

creștin-ortodoxe;

 „prietenia România-Rusia”, în care includem următoarele sub-teme: amenințarea militară

rusă – inexistentă; URSS – salvatoarea României în cel de-al doilea război mondial;

fraternizarea româno-sovietică pe front în al doilea război mondial;

 „glorificarea comunismului”, în care includem următoarele sub-teme: comunismul –

perioadă prosperă a societății române; Ceaușescu – un lider cu realizări notabile.

Pentru că în grila de tehnici de influență determinată pentru demersul analitic există și

unele cu un grad mai ridicat de complexitate în ceea ce privește construirea mesajelor (de

exemplu, tehnica ordonarea ideilor), care s-ar putea să nu poată fi sesizate într-o propoziție, frază

sau paragraf, va fi aleasă ca unitate de înregistrare (de analiză), dar și de context, tema.

În ceea ce privește codarea, deși plecăm la drum cu un set de categorii și sub-categorii

definite, se va miza pe modelul deschis de codare372, în special prin prisma evaluării temelor, dat

fiind faptul că pe măsură ce textele vor fi parcurse pot fi întâlnite diverse nuanțe în mesajele

promovate de entitățile ruse, ceea ce ar putea determina necesitatea de a crea noi categorii sau de

regrupare, reorientare a celor deja existente373.

Procedeele de analiză utilizate vor fi: analiza frecvențelor – pentru a determina prezența

tehnicilor în raport cu temele, cu sursele etc.; analiza tendinței – pentru a evalua nivelul prezenței

tehnicilor de influență în articolele în care se abordează una dintre temele propagandei ruse;
372
Juliet Corbin, Anselm Strauss, Grounded Theory Research: Procedures, Cannons, and Evaluative Criteria, în
Qualitative Research, vol. 13, no. 1, 1990, pp. 12-13.
373
Au fost realizate două iterații ale ciclului de codare, ca urmare a detectării unor noi teme, a unor teme subsumate
aceleiași subcategorii, tratate inițial distinct, dar și a faptului că anumite teme asumate inițial nu s-au regăsit în
eșantionul analizat.

155
analiza de contingență – în vederea evaluării structurii de asociere între tehnici și teme374. În

aplicarea procedeelor de analiză, pe lângă tehnici și teme, vor mai fi incluse și următoarele

variabile pentru fiecare articol: sursă, data publicării, numărul de cuvinte.

În vederea facilitării procesului de analiză și prezentare a rezultatelor va fi folosită soluția

tehnologică Microsoft Power BI, de tip business intelligence, ce permite realizarea de dashboard-

uri interactive și cross-filtrare a datelor, ce va fi alimentat cu fișiere de tip Excel cu datele

obținute în urma parcurgerii textelor.

III.4. Analiza de rețea

Analiza de rețea, o metodă folosită de cele mai multe ori, dar nu exclusiv, pentru a

analiza conexiunile între indivizi prin prisma unui cumul de factori375, va fi utilizată în acest caz

pentru a mapa și evalua rețele de utilizatori ce promovează în social media articolele surselor

supuse demersului de cercetare în cadrul analizei de conținut, respectiv Sputnik Moldova-

România, Vești din Rusia și Ambasada Federației Ruse în România – surse ce propagă în spațiul

media mesaje pro-ruse.

Există trei mari direcții în domeniul analizei de rețea în ceea ce privește investigarea

acțiunilor de dezinformare și propagandă operate în mediul online. Prima se concentrează pe

rolul camerelor de ecou în propagarea unor mesaje false și importanța structurii rețelelor. Cea de

a doua se axează pe rolul pe care îl are amplificarea informațiilor false prin intermediul așa-

374
Septimiu Chelcea, op.cit., pp. 533-539.
375
Mark Newman, Albert-Laszlo Barabasi, Duncan Watts (ed.), The Structure and Dyamics of Networks, Princeton
University Press, Princeton, 2006, p. 4

156
numiților „boți”. Cea de a treia direcție majoră de cercetare are în vedere o abordare mixtă, ce

îmbină analiza de rețea cu analiza de conținut (analiza semantică de rețea), folosindu-se de

instrumente tehnice sofisticate bazate pe inteligență artificială și sisteme de tip machine

learning376.

Opțiunea ideală pentru studiul de față ar fi cea propusă de cea de-a treia direcție de

cercetare, dar de vreme ce nu beneficiem de soluții tehnologice avansate ce utilizează inteligența

artificială pentru, colectarea, compilarea și rularea de diferiți algoritmi, utilizând volume mari de

date, ne vom concentra pe prima direcție expusă anterior, unde obiectivul principal este acela de

a determina și evalua structura unei astfel de rețele377.

Colectarea datelor se va desfășura pe platforma Facebook, cu ajutorul unor instrumente

open source de tip scraper378. Am optat pentru Facebook luând în calcul că Facebook este cea

mai utilizată platformă de socializare în România (atât ca număr de utilizatori, cât și din

perspectiva activității și a volumului de date generate – postări, distribuiri, comentarii etc.) – la

finalul lunii mai 2021, existau 12,04 milioane de utilizatori de Facebook, următoarea cea mai

utilizată platformă fiind Instagram, cu 4,9 milioane de utilizatori379 (nu a fost luat în calcul

Youtube, fiindcă, deși are aprox același număr de utilizatori ca Facebook, un procent foarte mic

este și creator de conținut).

Identificarea, colectarea și maparea comunităților într-un astfel de mediu este o reală

provocare, prin prisma unui volum imens de date, dar și deseori din cauza unei lipse a

376
Alexandre Alaphilippe, Chiara Ceccarelli, Lea Charlet, Martin Mycielski, Developing a disinformation detecting
system and sourcing it live, EU DisinfoLab, Brussels, 2018, p. 2.
377
Stanley Wasserman, Katherine Faust, Social Network Analysis. Methods and Applications, Cambridge University
Press, Cambridge, 1994, p. 8.
378
Data Miner, Recipe Creator
379
Statista, Social media usage in Romania – statistics & facts, disponibil la
https://www.statista.com/statistics/1104242/social-media-platforms-romania/, accesat la data de 25.07.2021.

157
informațiilor publice determinată de setările de confidențialitate ale utilizatorilor platformei.

Procesul va porni de la paginile de Facebook ale celor trei promotori ai mesajelor pro-ruse și se

va proceda în primă fază la identificarea utilizatorilor care distribuie materialele publicate cu

referire la România, mizând, astfel, pe o eșantionare nominală380 – pornim de la premisa că un

utilizator care distribuie o postare se identifică cu mesajul pe care acesta îl conține, ceea ce

înseamnî că vom avea de a face cu o rețea orientată381, în care este luată în calcul și direcția

legăturilor382.

Ulterior, pentru a construi rețeaua se vor avea în vedere redistribuirile (share-urile)

postărilor celor care au preluat mesajul original de la sursele menționate. Am ales ca legătură

dintre două noduri să fie reprezentată de acțiunea de redistribuire, și nu de comentariu sau reacție

(like, angry, wow etc.), respectiv apartenență la liste de prieteni din două rațiuni: 1. distribuirea

ne arată intenția de a răspândi mai departe mesajul unei postări; 2. comentariile pot fi pro sau

contra unei postări și pentru a le decela implică resurse foarte mari de timp, iar în ceea ce

privește reacțiile, acestea pot proveni ca urmare, fie a unui acord, fie dezacord cu postarea; în

același timp, listele de prieteni pot genera mult „zgomot”383 și pot furniza seturi mult prea mari

de date, care nu vor putea fi procesate de software-urile dedicate analizei de rețea avute la

dispoziție. Astfel, vom avea de-a face cu o rețea direcționată.

Pentru că nu reprezintă obiectul cercetării și nu interesează în mod nominal anumiți

utilizatori, dar și pentru a respecta confidențialitatea lor, datele privind numele acestora vor fi

anonimizate.

380
Edward Otto Lauman, Peter Marsden, David Prensky, The boundary specification problem in network analysis,
în Linton Freeman, Douglas White, Antone Kimball Romney (ed.), Research Methods in Social Network Analysis,
George Mason University Press, Fairfax, 1989, pp. 61-87.
381
Stanley Wasserman, Katherine Faust, op. cit., p. 198.
382
Direcția legăturii este dată de „cine pe cine” redistribuie.
383
În plus, de foarte multe ori acestea nu sunt publice.

158
 După maparea comunității se va trece la procesul de analiză propriu-zisă, ce va fi realizat

prin intermediul software-ului dedicat domeniului analizei rețelelor sociale, UCINet384.

Analiza va fi orientată atât pe măsurarea caracteristicilor la nivel de actor, cât și la nivel

de rețea. În ceea ce privește investigarea membrilor rețelei, vor fi aplicate măsurători de

centralitate (degree, closeness, betweenness, eigenvector) pentru a identifica cei mai relevanți

actori din rețea pe diferite componente – capacitate de manipulare a fluxului informațional,

capacitate de dispersie rapidă a informației în rețea, capacitate de erijare în poziția de lider

formal/ informal al rețelei385. Aceste date vor fi ulterior coroborate cu popularitatea și activitatea

conturilor respective, determinate de numărul de postări și numărul de prieteni, pentru a evalua

dacă există vreun tip de legătură între acestea.

La fel de importantă precum analiza la nivel de actor, este cea globală a rețelei, în care

sunt evaluate aspecte precum structura acesteia (grupuri, subgrupuri, clici, distribuție etc.),

omogenitatea, gradul de coeziune, nivel de clusterizare și alte caracteristici specifice 386. În acest

sens, în cercetarea de față se va proceda la detectarea comunităților (cluster-e, clici), dar și la

operarea unor măsurători care să releve coeziunea, densitatea, reciprocitatea legăturilor la nivelul

rețelei per ansamblu, precum și în cadrul subgrupurilor indentificate, în vederea evaluării

gradului de interconectivitate.

384
Am ales software-ul UCINet în detrimentul altor soluții tehnologice de acest gen, prin prisma faptului că oferă
cea mai bună fidelitate a calculelor matematice/statistice.
385
Linton C. Freeman, Centrality in Social Networks. Conceptual Clarifications, în Social Networks, vol. 1, 1979,
pp. 215-239.
386
Stephen P. Borgatti, Ajay Mehra, Daniel J Brass, Giuseppe Labianca, Networks Analysis in the Social Sciences,
în Science, vol. 323, February 2009, pp. 892-895.

159
III.5. Limitele cercetării

Abordarea metodologică propusă prezintă o serie de limite în ceea ce privește, colectarea,

procesarea și analiza propriu-zisă a datelor, astfel:

 atât analiza de conținut, cât și cea de rețea sunt procese extrem de cronofage, în special

prin prisma faptului că demersul de codare în analiza de conținut și identificarea / crearea

de conexiuni în analiza de rețea vir fi realizate manual;

 componenta calitativă a analizei de conținut este predispusă la erori, fiind vorba de un

demers subiectiv ce presupune înțelegerea și extragerea unor semnificații ale cuvintelor,

precum și identificarea și coroborarea acestora cu tehnicile de influență aferente (acolo

unde este cazul);

 în ceea ce privește analiza de rețea, conexiunile create în sfera social media nu au aceeași

„putere” și vizibilitate pe care o au cele din „viața reală”, fiind foarte la îndemână pentru

un utilizator să disimuleze sau să ascundă legăturile cu alți utilizatori, fapt ce poate

îngreuna procesul de eliminare a „zgomotului” din rețea și influența acuratețea

măsurătorilor aplicate; în plus cercetătorul nu va putea interacționa activ cu membrii

rețelei pentru a înțelege mai bine legăturile, ci va fi doar un observator pasiv, care va

extrage concluzii în acest sens exclusiv pe baza date publice disponibile pe conturile

utilizatorilor.

160
IV. „Portretul” acțiunilor de influență ruse în România

Așa cum am arătat în cel de-al doilea capitol, construcția argumentelor este singura

variabilă a acțiunilor de influență pe care emițătorul o poate controla pe deplin în procesul de

persuasiune. Din acest motiv am ales ca accentul acestei lucrări să fie pus pe temele și tehnicile

de influență, pentru că analizând cele două componente putem contura o imagine cât mai corectă

asupra a „ce” și „cum” acționează actorii ruși, în contextul PSYOPS, prin intermediul zonei

media.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost analizate articolele care fac referire la

România, într-un interval de doi ani (01.01.2019 – 31.12.2020) de pe trei site-uri aparținând unor

actori care, sub o formă sau alta, au o conexiune cu guvernul de la Moscova387 – ro.sputnik.md,

vestidinrusia.ro, romania.mid.ru. Intervalul nu a fost ales aleatoriu, ci a avut la bază următorul

raționament – în perioadă de referință sunt cuprinse mai multe evenimente socio-politice, precum

alegerile locale, alegerile prezidențiale, alegerile parlamentare și europarlamentare. Astfel de

momente sunt recunoscute ca fiind propice pentru derularea de acțiuni de propagandă și

dezinfomare operate din exterior de entități statale sau cu conexiuni guvernamentale externe,

fiind identificate numeroase campanii de influențare a rezultatelor de-a lungul timpului în diverse

state din întreaga lume și amintim aici doar câteva cazuri: alegerile prezidențiale din SUA

(2016)388, alegerile parlamentare din Italia (2018)389 sau alegerile prezidențiale din Franța

(2017)390.

387
vezi capitolul III. Design-ul cercetării
388
Krysten Crawford, Stanford study examines fake news and the 2016 presidential election, disponibil la
https://news.stanford.edu/2017/01/18/stanford-study-examines-fake-news-2016-presidential-election/, accesat la
data de 29.12.2020.

161
 În intervalul de referință setat, au fost identificate 1.060 de articole, colectate din cele trei

surse, care au fost parcurse individual pentru a identifica prezența/absența temelor specifice

propagandei ruse, precum și pentru a evalua existența tehnicilor de influență.

IV.1. De la „prietenia” România-Rusia la subordonarea politico-economică în fața

Occidentului

Deși am pornit la drum cu un set de categorii de teme predefinite, în urma parcurgerii

textelor schema de categorii a fost rafinată (modificări, adăugiri, excluderi) pentru a reflecta

realitatea „din teren”, dar și pentru a facilita demersul analitic. În cele din urmă am coagulat o

schemă ce conține 4 mari categorii și 14 sub-categorii, respectiv teme și sub-teme, care arată

astfel:

Tabel 2: Schemă de categorii a temelor utilizate de actori ruși

Temă Sub-temă

pierderea suveranității în fața Occidentului

raport cost-beneficiu dezavantajos ca stat membru

subordonarea politico-economică
NATO/UE

relația România-SUA va conduce la izolarea

389
Holly Ellyatt, Joumanna Bercetche, Russia is set to gain from the Italian election result. Here‟s how, disponibila
la https://www.cnbc.com/2018/03/06/russia-set-to-gain-from-m5s-and-legas-success-in-italys-election.html, accesat
la data de 29.12.2020.
390
Heather Conley, Successfully Countering Russian Electoral Interference, disponibil la
https://www.csis.org/analysis/successfully-countering-russian-electoral-interference, accesat la data de 29.12.2020.

162
 României de Europa

baza aeriană de la Constanța reprezintă amenințare

la adresa securității naționale

prezența și exercițiile NATO în Marea Neagră

reprezintă amenințare la adresa securității naționale

baza militară de la Deveselu deține sisteme

manifestarea de riscuri militare
ofensive și reprezintă un risc de securitate

sistemele de rachete Patriot reprezintă amenințare

la adresa securității naționale

România este „furnizor” de tensiune în Marea

Neagră

amenințarea rusă este inexistentă

fraternizarea româno-sovietică pe front în timpul

celui de-al doilea război mondial

„prietenia” România-Rusia
URSS a fost salvatoarea României în cel de-al

doilea război mondial

Imperiul rus a eliberat teritoriile române

Ceaușescu a fost un lider cu realizări notabile

glorificarea comunismului
comunismul a fost o perioadă prosperă pentru

163
 societatea română

(sursa: original / creat de doctorand)

În perioada analizată au fost identificate 1.060 de articole cu referire la România,

distribuite astfel în funcție de sursă: Sputnik – 866 de articole (81,7%), Vești din Rusia – 102 de

articole (9,6%), Ambasada Federație Ruse în România – 92 de articole (8,7%).

În 102 de articole, din totalul de 1.060, au fost identificate teme specifice propagandei

ruse în raport cu țara noastră – adică în 9,6% din articole au fost prezente una sau mai multe

dintre temele vizate. Cele 102 articole cu conținut propagandistic au fost distribute în funcție de

sursă astfel: Sputnik – 47 de articole (46,1%), Vești din Rusia – 34 de articole (33,3%),

Ambasada Federație Ruse în România – 21 articole (20,6%).

Un astfel de clasament era de așteptat, ținând cont de volumul de articole publicate cu

referire la România de fiecare sursă în perioada de referință. Ceea ce este mult mai interesant

decât atât, este raportul dintre numărul de articole ce conțin teme de propagandă și cele care nu

conține astfel de teme, în funcție de sură. Astfel, în doar 5,4% din articolele publicate de Sputnik

au fost prezente teme ale propagandei ruse (47 din 819). În cazul materialelor publicate pe site-ul

Ambasadei Federației Ruse avem un procent de 23% (21 din 92), iar în ceea ce privește

publicația Veștin din Rusia vorbim de 33% de articole ce conțin temele în cauză (34 din 102).

Acest lucru ne arată faptul că cel mai constant promotor al mesajelor propagandei ruse din

sursele analizate este publicația Vești din Rusia, unde vorbim de o treime din articole în care se

regăsesc teme ale propagandei ruse.

164
 Au fost depistate în total 122 de apariții ale temelor în cauză, acestea fiind distribuite

astfel în funcție de sursa: Sputnik – 59 de apariții (48,4%), Vești din Rusia – 40 de apariții

(32,8%), Ambasada Federație Ruse în România – 23 de apariții (18,8%).

Grafic 1 – Distribuția temelor în funcție de categorii

(sursa: original / creat de doctorand)

Urmând schema de categorii, temele s-au distribuit astfel: „prietenia” România-Rusia –

58 de apariții (47,5%), subordonarea politico-economică – 44 de apariții (36,1%), manifestarea

de riscuri militare – 15 apariții (12,3%), glorificarea comunismului – 5 apariții (4,1%).

Grafic 2 – Distribuția temelor în funcție de sub-categorii

165
 (sursa: original / creat de doctorand)

Dacă mergem mai în profunzime, la nivel de sub-temă, vom observa următorul clasament

al aparițiilor acestora: pierderea suveranității în fața Occidentului – 38 apariții (31,1%), URSS –

salvatoarea României în cel de-al doilea război mondial – 33 apariții (27%), fraternizarea

româno-sovietică pe front în cel de-al doilea război mondial – 15 apariții (12,3%), amenințarea

militară rusă este inexistentă – 8 apariții (6,7%), baza militară de la Deveselu – sisteme

ofensive/risc de securitate – 8 apariții (6,7%), raport cost-beneficiu dezavantajos ca stat membru

NATO/UE – 5 apariții (4,1%), Ceaușescu – lider cu realizările notabile – 4 apariții (3,3%), baza

aeriană NATO din Constanța – amenințare la adresa securității naționale – 2 apariții (1,6%),

prezența/exercițiile NATO în Marea Neagră – amenințare la adresa securității naționale – 2

apariții (1,6%), România – furnizor de tensiunea în Marea Neagră – 2 apariții (1,6%), Imperiul

Rus – eliberator al teritoriilor române – 2 apariții (1,6%), comunismul – perioadă prosperă a

societății Române – o apariție (0,8%), relația România-SUA – izolarea României de restul

Europei – o apariție (0,8%), sistemul de rachete Patriot – amenințare la adresa securității

naționale – o apariție (0,8%).

Mai exact, sub-temele circumscrise temei „prietenia” România-Rusia au vizat cu

preponderență furnizarea unor informații prin care să fie relevat sprijinul pe care Uniunea

Sovietică l-a acordat României în cel de-al doilea război mondial, pentru eliberarea teritoriilor

ocupe de forțele hitleriste. O altă sub-temă amplu vehiculată a fost cea referitoare la buna

cooperare între Armata Române și Armata Roșie pe front, ai căror soldați au luptat „cot la cot”

împotriva inamicului.

Cu toate acestea, tocmai fiindcă are un conținut propagandastic, prin care se încearcă

ascunderea unor fapte istorice și portretizarea URRS și a urmașei ei Federația Rusă drept

166
salvatori ai României în cel de-al doilea război mondial și influențarea cititorilor, nu se face nici

măcar o dată referire la atrocitățile pe care soldații din trupele sovietice le-au comis asupra

populației civile, după îndepărtarea forțelor naziste de pe teritoriul țării noastre 391. În plus, de

cele mai multe cazuri, la finalul textelor din această categorie de temă se făcea o scurtă alegație

la adresa celor care încearcă să „modifice istoria” și nu recunosc meritele URSS în război.

În ceea ce privește tema subordonarea politico-economică a României față de Vest, peste

trei sferturi din materiale fac referire la faptul că țara noastră este influențată, subjugată,

controlată și chiar umilită de „stăpânii” din Occident, în speță de către SUA.

Mesajele subsumate temei privind manifestarea de riscuri militare au făcut referire

exclusiv la bazele militare SUA/NATO de pe teritoriul României, în peste jumătate din cazuri

fiind vizată baza militară și scutul anti-rachetă al NATO de la Deveselu. Toate aceste baze

militare, în opinia surselor analizate, reprezintă un risc de securitate la adresa României, prin

prisma faptului că ele au un caracter ofensiv, iar în cazul izbucnirii unui conflict armat, țara

noastră ar deveni ținta atacurilor Federației Ruse, nevoită să distrugă avanposturile militare

occidentale din prima linie a estului Europei.

Cea mai slab acoperită temă a fost cea privind glorificarea comunsimului, în cazul cărora

cel mai prezent mesaj a fost acela că Nicolae Ceaușescu a fost un lider de seamă al „epocii de

aur” a României și căruia i se datorează tot ceea ce are astăzi statul român, de la școli și spitale,

la infrastructură rutieră.

391
Daniel Guță, Filmul crimelor comise de Armata Roșie în România după 23 august: femei împușcate în cap sau
călcate cu camionul de sovietici, execuții mafiote, violuri, disponibil la https://adevarul.ro/locale/hunedoara/filmul-
crimelor-comise-armata-rosie-romania-23-august-femei-impuscate-cap-calcate-camionul-sovietici-executii-mafiote-
violuri-1_5620b3dcf5eaafab2cb70555/index.html, accesat la data de 09.01.2021.

167
 Tabel 3 – Asocierea dintre surse și categoriile de teme

(sursa: original / creat de doctorand)

Analiza tabelului de contingență asupra temelor și surselor media ne arată că există o

preferință clară în ceea ce privește alegerea temelor în funcție de surse. Dacă în cazul publicației

Vești din Rusia și al Ambasadei Federației Ruse se observă o preferință pentru temele subsumate

„prieteniei” România – Rusia, cu 87,5%, respectiv 95,7% din teme din această categorie, în cazul

Sputnik se remarcă o predilecție pentru temele din categoriile subordonarea politico-economică

(69,5) și manifestarea de riscuri militare (20,3%). Așadar, în timp ce primele două surse mizează

pe promovarea unor mesaje pozitive vis-a-vis de relația România-Rusia, agenția Sputnik

marșează pe evidențierea unor aspecte de ordin negativ în relația dintre țara noastră și statele

Occidentale.

Acest aspect este relevat și de gama de cuvinte folosite în cele două tipuri de raportări.

Dacă cele mai folosite cuvinte în ceea ce privește relația României cu Federația Rusă sau URSS

au fost „frăție”, „eliberare”, „eroism”, „curaj”, pentru descrierea relației dintre țara noastră și

Occident au fost folosite cu precădere cuvinte precum „colonie”, „vasal”, „suzeran”, „slugă”,

„țintă”, „război”, „influență”.

Dacă privim lucrurile dintr-o optică a echilibrului, putem spune că există un element

evident de complementaritate în abordarea temelor între cele trei surse analizate. În același timp

168
se observă o complementaritate între mesajele menite să aducă o apropiere în relațiile româno-

ruse și cele care vizează slăbirea relației României cu partenerii și aliații din Vest.

O evaluare privind numărul de cuvinte din articole ne arată că în cazul textelor care

conțin teme ale propagandei sunt folosite, în medie, mult mai multe cuvinte (mai mult decât

dublu), comparativ cu materialele care nu conțin astfel de teme, o medie de 966 de cuvinte față

de 436. Acest lucru ne poate indica o posibilă necesitate de a dezvolta o construcție mult mai

elaborată și complexă a argumentelor în cazul articolelor cu teme ce vizează influențarea

publicului. Dacă ne îndreptăm atenția asupra uneia dintre cele mai simple și uzuale modalități de

măsurare a complexității unui text, vom observa că aceasta vizează numărul de cuvinte și/sau de

propoziții dintr-o frază, dintr-un text392. Așa cum am menționat în lucrare393, construirea

argumentelor într-un text este singurul element ce poate fi complet controlat de emițătorul unui

mesaj ce își dorește să își influențeze auditoriul.

Discutam, de asemenea, în cel de-al doilea capitol despre faptul că aspecte ale contextului

social pot fi exploatate în cadrul campaniilor de influență pentru crearea sau intensificarea

tensiunilor în rândul populației, amplificarea neîncrederii în autoritățile statale deja afectate de

problemele din interior și adâncirea oricăror clivaje de la nivelul societății.

Spre exemplu, în intervalul 01.10.2019 – 31.09.2020, au fost publicate pe site-ul Sputnik

Moldova-România 232 de articole ce vizau politica internă a țării noastre. Dintre acestea,

aproape 20% au abordat tematici cu privire la disputele politice interne. În același interval, pe

392
Peter Kincaid, Robert Fishburne jr., Richard Rogers, Brad Chissom, Derivation of New Readability Formulas
(Automated Readability Index, Fog Count and Flesch Reading Ease Formula) for Navy Enlisted Personnel,
Research Branch Report 8-75, Naval Technical Technical Training Command, Naval Air Station Memphis,
Millington, 1975.
393
vezi capitolul II. Război hibrid și PSYOPS: teorii și paradigme

169
același site, au fost publicate 19 articole pe tema justiție, peste jumătate dintre materialele

abordând, într-o notă alarmistă, teme privind aspecte legate de corupția din România.

Să ne amintim de raportul Freedom House cu privire la nivelul democrației din România.

Printre altele, raportul arăta că scena politică din țara noastră fost caracterizată de ample dispute

pentru putere, dar și că luptele din sfera politică pe tema justiției au slăbit infrastrutcura de

combatere a corupției și vedem, astfel, cum contexte sociale, vulnerabile pentru statul român,

sunt exploatate ca linie de mesaj de una dintre sursele media controlate de Moscova, care își

canalizează eforturile și pe astfel de tematici.

Acest lucru nu înseamnă că faptele prezentate ar fi inventate sau nu ar fi reale. Ceea ce

am vrut să evidențiem, este că în logica campaniilor de influență subsumate operațiilor

psihologice anumite subiecte sunt selectate și puse pe tapet în concordanță de acele elemente ale

contextului social care constituie vulnerabilități pentru stabilitatea și dezvoltarea statului român,

cu scopul de a afecta arhitectura societală, transformând-o, astfel, într-un mediu propice pentru

atingerea obiectivelor și promovarea intereselor naționale ruse.

Totodată, trebuie să fim conștienți de un lucru: nu tot ceea ce scriu sursele în cauză sunt

lucruri false – dar de cele mai multe ori sunt exagerate, evidențiate anumite aspecte (fie pozitive,

fie negative) sau există un melanj între adevăr și elemente false, a doua modalitate de prezentare

a unui eveniment sau fenomen reprezentând și motivul pentru care mulți cititori ar putea cădea în

capcana propagandei.

În acest context am decis să facem o scurtă incursiune prin temele abordate și să

exemplificăm o serie de mesaje, pentru a înțelege că nu este nevoie ca o retorică sa fie complet

falsă pentru a-și atinge obiectivul de a livra un mesaj menit să influențeze auditoriul.

170
 Spre exemplu, într-un articol cu privire la acțiunile grupărilor de crimă organizată

autohtone care acționează pe întreg spațiul european și care din cauza pandemiei se întorc în țară,

autorul deviază de la subiectul central (așa cum el este prezentat la începutul materialului), de la

faptul că aceste grupări au fost protejate de autorități în diverse state, în speță din Occident, la

faptul că România nu ar trebui să se supună controlului UE prin diverse mecanisme (spre

exemplu MCV), fiindcă sunt impuse de exact aceleași state care sprijineau acțiunile

organizațiilor crimă organizată, care acum fac ravagii în țară. În cele din urmă, ca o concluzie,

autorul ajunge la ideea că România „își merită soarta de colonie de mâna a patra”. Vedem cum

de la un fapt real, respectiv al existenței și activității derulate de criminalitatea organizată

românească în spațiul european394, subiectul este „condimentat” cu date neverificabile, privind

sprijinul acordat de autoritățile unor state europene gupărilor în cauză, pentru a scoate în

evidență apoi o retorică amplu vehiculată, aceea a pierderii suveranității României în fața

Occidentului.

Un alt exemplu în care elemente factuale, adevărate, sunt îmbinate cu aprecieri personale

extrem de subiective, neverificabile și menite să susțină obiectivele ruse în România, sunt multe

dintre articolele în care se vorbește despre diverse riscuri militare generate de apartenența țării

noastre la NATO.

Într-un articol cu titlul „Extinderea sistemului antirachetă al SUA în România, controlată

doar de Washington”, autorul pornește de la un text scris de publicația americană The New York

Times395 în care se precizează că SUA dorește modernizarea sistemelor de apărare din România

394
Andreea Cosma, Rețea de proxenetism în toată Europa, condusă de interlopi români, din închisoare, disponil la
https://www.stiridiaspora.ro/retea-de-proxenetism-in-toata-europa-condusa-de-interlopi-romani-din-inchisoare-
tinere-batute-crunt-si-santajate-daca-refuzau-sa-se-prostitueze_456104.html, accesat la data de 15.05.2021.
395
Julian Barnes, Nato Considers Missile Defense Upgrade, Risking Further Tensions With Russia, disponibila la
https://www.nytimes.com/2019/07/05/world/europe/nato-nuclear-missile-defenses-russia.html, accesat la data de
15.05.2021.

171
și Polonia. În articolul publicației americane se menționează că secretarul general al NATO a

afirmat că ia în considerare o modernizare a sistemelor de apărare, cu referire la „Aegis Ashore”

(cele desfășurate și în România și Polonia), însă articolul Sputnik face același lucru ca în

exemplul anterior și „îmbogățește” povestea în cauză. Aegis Ashore a fost într-adevăr proiectat

să aibă capabilitatea să lanseze atât rachete ofensive, cât și defensive396, diferența fiind aceea că

sistemele instalate în România și Polonia au fost furnizate fără capabilitățile ofensive 397. Cu toate

acestea, autorul aduce în prim-plan faptul că SUA „intenționează să își sporească potențialul de

atac din Europa de Est” pentru a lansa o lovitură preventivă, afirmație exagerată de altfel și fără o

bază reală. Continuă apoi subliniind că decizia americană de a moderniza sistemul de apărare

antirachetă va escalada chiar până la un conflict nuclear, iar anumite state europene vor avea de

suferit de pe urma represaliilor ruse, insinuând că printre acestea se va număra și țara noastră.

Evident, în cazul unui conflict pe scară largă între NATO și Rusia, România, ca orice alt

stat Aliat poate deveni ținta atacurilor ruse, însă de aici și până la a „umfla” povestea spunând că

modernizarea unui sistem defensiv (considerat, totuși, ofensiv de ruși) poate conduce la

izbucnirea unui conflict chiar de ordin nuclear este un mesaj exagerat, care are cel mai probabil

rolul de descurajare.

O altă punere în scenă a realității disimulate apare și când vine vorba de descrierea

acțiunilor armatei sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial în țara noastră. În absolut

toate articolele pe această temă (indiferent de sursă) se pornește de la elemente istorice reale,

incontestabile, respectiv acelea că soldații sovietici au înfrânt trupele naziste din România,

îndepărtând astfel forțele de ocupație hitleriste, fără, însă a menționa vreun cuvânt despre

396
Talia Blatt, Aegis Ashore Deployment Jeopardizes Stability in East Asia, disponibil la
https://hir.harvard.edu/aegis-ashore-deployment-jeopardizes/, accesat la data de 15.05.2021.
397
NATO, Aegis Ashore ballistic missile defence system in Romania completes scheduled update, disponibil la
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_168377.htm?selectedLocale=en, accesat la data de 15.05.2021.

172
atrocitățile execute de armata sovietică asupra populației civile398 și scoțând în evidență favorul

făcut României prin eliberarea teritoriilor sale de sub dominația Germaniei naziste.

Iată, deci, cum din nou sunt puse sub lupă doar acele aspecte care îi favorizează pe ruși și

care arată faptul că Rusia s-a dovedit în trecut un partener de încredere al României pe care a

salvat-o de sub jugul fascist. Această abordare este de înțeles și justificabilă pentru susținerea

politicii externe a Federației Ruse în raport cu România, dar inacceptabilă atunci când ne referim

la realitatea și adevărul istoric.

O abordare identică este operată și în cazul tuturor temelor care descriu perioada

comunismului în România, în special perioada în care Nicolae Ceaușescu a fost liderul țării. Sunt

scoase din context și descrise de fiecare dată doar realizările lui Ceaușescu în materie de

industrie, agricultură, infrastructură și așa mai departe, lucruri din nou incontestabile, verificabile

și cu adevărat reale. Chiar și aici sunt puse pe tapet o serie de comparații forțate și exagerate de

tipul „Ceaușescu a scos România din Evul Mediu” sau o comparație între realizările lui

Ceaușescu și cele ale lui Ramses cel Mare.

În schimb, niciun un paragraf, despre victimele regimului comunist condus de Nicolae

Ceaușescu399 sau de predecesorul său Gheorghe Gheorghiu-Dej400 și putem aduce aici aminte de

la torturarea deținuților politici, condițiile din închisori și lagărele de muncă, la legislația cu

caracter represiv, monopolul asupra vieții culturale, lipsurile bunurilor de larg consum generate

de criza economică a anilor ’80 și multe altele.

398
Bunilă Iulian, Ocupația sovietică de 14 ani în România. Lanțul de crime și jafuri odioase s-a sfârșit abia în 1958,
disponibil la https://adevarul.ro/locale/buzau/ocupatia-sovietica-14-ani-romania-lantul-nesfarsit-crime-jafuri-
odioase-s-a-sfarsit-abia-1958-1_56d6f6fe5ab6550cb8693f06/index.html, accesat la data de 16.05.2021.
399
Rusan Romulus, Cronologia și geografia represiunii comuniste in România. Recensământul populației
concentraționare, Ed. Fundației Academia Civică, București, 2007.
400
Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport Final, București, 2006.

173
 Am realizat această scurtă explicație pentru a demonstra și sublinia că deși există

elemente de realitate și adevăr în materialele surselor analizate, acestea sunt cu fiecare ocazie

exagerate, extrase din context, dublate de informații false sau sunt scoase în evidență doar acele

fațete ale subiectelor care prezintă Federația Rusă și acțiunile sale într-o perspectivă pozitivă.

IV.2. Între emoție și inducere în eroare

După analiza temelor, am continuat demersul de cercetare pentru a completa tabloul cu

evaluarea tehnicilor de influență utilizate de entitățile ruse selectate, astfel încât să înțelegem nu

doar „ce” încearcă să promoveze acestea, dar să aflăm și „cum” se raportează propaganda rusă la

România.

Tabel 4 – Schema de categorii a tehnicilor de influență

Categorie tehnică Sub-categorie tehnică

generalizarea sclipitoare
tehnici generatoare de emoție
insultarea

ordonarea ideilor

tehnici de inducere în eroare mărturia

transferul

oameni obișnuți
tehnici ale majorității
mișcarea de masă

174
 (sursa: original / creat de doctorand401)

Pentru fiecare apariție a unei teme de propagandă am evaluat și tehnica sau tehnicile

(acolo unde au fost sesizate două sau mai multe) de influență folosită, conform celor șapte tipuri

listate de IPA, pe care le-am coagulat în trei categorii principale. În cele 122 apariții ale

mesajelor specifice propagandei ruse la adresa României, au fost observate 167 de cazuri în care

au fost folosite tehnici de influență dintre cele menționate.

Grafic 3 – Distribuția tehnicilor de influență în funcție de categorii

(sursa: original / creat de doctorand)

Astfel, am observat că cea mai des folosită categorie de tehnică a fost cea „de inducere în

eroare” (89 de apariții – 53,3%), urmată îndeaproape de tehnicile „generatoare de emoție” (73 de

apariții – 43,7%) și la mare distanță de cele „ale majorității” (5 apariții – 3%).

401
Schemă de categorii a fost adaptată pornind de la lista de tehnici create de Institute for Propaganda Analysis în
1937.

175
 Grafic 4 – Distribuția tehnicilor de influență în funcție de sub-categorii

(sursa: original / creat de doctorand)

Defalcat, pe fiecare sub-categorie de tehnică în parte, situația arată astfel: „generalizarea

sclipitoare” – 52 de apariții (31%), „ordonarea ideilor” – 50 apariții (30%), „mărturia” – 39

apariții (23,4%), „insultarea” – 21 apariții (12,6%), „oameni obișnuiți” – 5 apariții (3%). Există

și două tehnici dintre cele șapte care nu s-au regăsit în textele analizate, respectiv „transferul” și

„mișcarea de masă”.

Analiza tabelului de contingență pentru identificarea nivelului de asociere dintre

categoriile de teme și tehnici de influență ne arată că există anumite pattern-uri cu privire la tipul

de tehnică de influență utilizată în funcție de tema aleasă. Același lucru a fost observat și între

sursă și tipul de tehnică.

Tabel 5 – Asocierea dintre categoriile de teme și tehnici de influență utilizate

176
 (sursa: original / creat de doctorand)

Astfel, pentru expunerea temelor „prietenia” România-Rusia au fost folosite cu

preponderență tehnci din gama celor generatoare de emoție (55,8%), fiind utilizată exclusiv

„generalizarea sclipitoare” – prin folosirea de cuvinte pozitive la adresa relației celor două țări.

De cele mai multe ori, această tehnică a fost folosită alături de una dintre tehnicile de inducere în

eroare, respectiv „ordonarea ideilor” – prin prezentarea faptelor istorice deloc într-o notă

obiectivă, cu jumătate de măsură și doar a acelor fapte care pun într-o lumină bună URSS.

Tabel 6 – Asocierea dintre categoriile de teme și sub-categoriile de tehnici de influență utilizate

(sursa: original / creat de doctorand)

Pentru prezentarea argumentelor subsumate temei referitoare la subordonarea politico-

economică, sursele analizate au mizat în special pe tehnici de inducere în eroare (61,6%),

respectiv pe tehnicile „ordonarea ideilor” (28,3%) și „mărturia” (31,3%). De multe ori, aceste

două tehnici au fost dublate de o tehnică generatoare de emoții, de această dată de una care

presupune utilizarea unor cuvinte cu încărcătură emoțională negativă, respectiv „insultarea”

(35%). Apartenența României la organizații precum UE și NATO, dar și relația de parteneriat

strategic cu SUA au fost prezentate prin sublinierea exclusiv a unor aspecte dezavantajoase, prin

citarea unor experți sau jurnaliști cu viziuni sceptice la adresa structurilor euro-atlantice și prin

jigniri și injurii la adresa statului român, numit de cele mai multe ori o „colonie” a SUA și a

statelor occidentale.

177
 Prin prisma preferințelor observate în ceea ce privește raporturile temă-sursă și temă-

tehnică de influență, asocierea dintre tehnicile de influență și surse ne arată un pattern similar cu

cel dintre teme și tehnici. Astfel, Sputnik a folosit cu preponderență tehnici de inducere în eroare

(65,3%), dublate adesea de cea generatoare de emoții negative (26,6%), în vreme ce Vești din

Rusia și Ambasada Federației Ruse au preferat tehnica generatoare de emoții pozitive (50,8%,

respectiv 54,8%), dublată aproape constant de cele de inducere în eroare (44,3%, respectiv 42%).

IV.3. Teme și tehnici de influență ruse – cazul „România” VS. cazul „Polonia”

Am ales să realizez o analiză comparativă între România și statul polonez în ceea ce

privește temele și tehnicile de influență utilizate de entitățile ruse, dat fiind faptul că actualul

context geopolitic situează cele două state în poziții asemenătoare. În plus obiectivele și

interesele naționale ruse sunt asemănătoare pentru majoritatea statelor din întreg bazinul central

și est european, așa cum am arătat în Capitolul II.

Atât România, cât și Polonia sunt state membre NATO, care sunt considerate prima linie

în fața unei posibile invazii militare ruse și nu numai. Astfel, cele două state asigură protecția pe

flancul estic al Alianței și, mai mult decât atât, găzduiesc baze militare NATO, precum și mult

criticatul, de către Moscova, scut de apărare anti-rachetă.

În plus, evoluțiile istorice din timpul celui de-al doilea război mondial (ocupația nazistă,

urmată de cea sovietică), precum și cele din perioada Războiului Rece au situat România și

Polonia în aceeași sferă de influență a URSS (Pactul de la Varșovia), motiv pentru care temele de

atac la adresa celor două pot comporta similitudini.

178
 În ceea ce privește temele, la fel ca în România, retorica anti-NATO este una extrem de

prezentă în spațiul informațional polonez, în special în raport cu prezența forțelor aliate în

Polonia, cu scopul de a scădea nivelul încrederii opiniei publice în partenerii și aliații strategici ai

țării402.

Atât în România, cât și în Polonia, narațiunea anti-NATO vizează pericolul extinderii în

flancul estic al Alianței, precum și prezența trupelor aliate pe teritoriilor celor două state, aceasta

fiind constant criticată de portavocile Moscovei. Ceea ce le diferențiază într-o măsură destul de

mică sunt o serie de teme – dacă în cazul României se face referire la țara noastră că va deveni

ținta rușilor în cazul declanșării unui conflict cu NATO, în cazul Poloniei se precizează că

Alianța va fi lipsită de reacție și țara va fi lăsată să se descurce pe cont propriu403.

De asemenea, similar României, și în Polonia apare tema în care se face referire la

dominația, controlul și influența exercitată de Occident asupra țărilor în cauză. La fel ca în cazul

României, Polonia este numită „vasalul SUA”404. Dacă în cazul României accentul cade pe

subordonarea politico-economică față de SUA sau generic de Occident, în cazul Poloniei se face

referire la un „Occident duplicitar”405, dar mai ales la relația germano-poloneză, prin diseminarea

de informații cu privire la „propaganda germană” în Polonia și potrivit cărora Germania este o

țară care ignoră Varșovia și face orice pentru a-și urmări exclusiv propriile interese politico-

economice406.

402
Marta Kowalska, Adam Lelonek, Primary goals of Russian propaganda in Poland for 2017, Center for
Propaganda and Disinformation, Warsaw, April 2017, pp. 3-4.
403
Ibidem.
404
Ukraine Crisis Media Center, Russian propaganda uses the same tools to spread disinformation in Central &
Eastern Europe, disponibil la https://uacrisis.org/en/53099-information-warfare, accesat la data de 17.01.2021.
405
Edward Lucas, Peter Pomeranzev, Winnimg the Information War. Techniques and Counter-strategic to Russian
Propaganda in Central and Eastern Europe, Center for European Policy Analysis, Brussels, August 2016, p. 31.
406
Marta Kowalska, Adam Lelonek, op. cit., p. 5.

179
 Temele cu rezonanță istorică sunt prezente în ambele state, prezentate similar până la un

punct, după care abordarea și temele nu mai sunt convergente. La fel ca în România, propaganda

rusă prezintă URSS și în Polonia drept salvator al națiunii prin eliberarea de sub jugul fascist în

timpul celui de-al doilea război mondial407. Dacă în România (pe lângă tema în care URSS este

prezentată drept salvatoarea României) entitățile analizate au mizat foarte mult pe descrierea

„frăției” de arme în teatrul de război între soldații români și cei sovietici, în Polonia statul este

acuzat că ar încerca să modifice realitățile istorice, cum ar fi cele din timpul celui de-al doilea

război mondial sau din perioada interbelică, cu războiul polono-bolșevic (1919-1921). De

asemenea, propaganda rusă în Polonia neagă deseori implicarea Uniunii Sovietice în Masacrul de

la Katyn, mergând chiar până la a spune că autorii acelui eveniment au fost naziștii408. Aici, ca

temă conexă raportat la România, putem menționa faptul că niciodată entitățile ruse nu au adus

în atenție atrocitățile executate de soldații sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial

împotriva populației civile din țara noastră.

Așa cum aminteam în cel de-al doilea capitol, acțiunile de propagandă și dezinformare

caută să exploateze și teme locale sensibile, dincolo de temele generale de atac. O astfel de temă

în Polonia este cea a „Masacrului de la Volânia”. Părți din Ucraina actuală au aparținut Poloniei

înainte de cel de-al doilea război mondial, iar unii ucraineni au colaborat cu naziștii în atrocitățile

cunoscute sub numele de „Masacrul de la Volânia”. Practic, comportamentul brutal al Ucrainei

din timpul celui de-al doilea război mondial este conexat cu politica actuală409, susținând că

partizanii acelor evenimente au ajuns la putere în Kiev, dar și că Ucraina va revendica parte din

teritoriilor poloneze410. O temă omoloagă în România în această direcție, dar care nu se regăsește

407
Ibidem, p. 8.
408
Ibidem, p. 7.
409
Edward Lucas, Peter Pomeranzev, op. cit., p. 32.
410
Ukraine Crisis Media Center, art. cit.

180
în textele analizate în subcapitolul IV.1. De la „prietenia” România-Rusia la subordonarea

politico-economică în fața Occidentului, este cea a separatismului etnic maghiar de teritoriile

statului național român, cu scopul de a tensiona și amplifica neînțelegerile pe axa București-

Budapesta411.

Rezultatele analizei în cazul României ne-au arătat că cele mai frecvent folosite tehnici

de influență au fost cele care fac apel la emoții, fie ele pozitive sau negative (în funcție de temă și

context), respectiv cele care caută, prin diverse tertipuri, să inducă cititorii în eroare – de regulă

prin amestecarea unor elemente de adevăr cu falsuri sau prin alegerea selectivă a unor informații

care susțin argumentele favorabile Moscovei, dar și prin implicarea unei terțe părți (prezentată de

regulă ca un expert în domeniul în cauză) care să susțină viziunile propagandei ruse.

În cazul Poloniei, sunt utilizate, de regulă, apelul la emoții (precum teamă și frică),

manipularea unor subiecte sensibile, amestecarea în același context a evenimentelor care nu sunt

în realitate interconectate, referirile la surse de calitate îndoielnică, la așa-ziși experți sau absența

oricăror referințe412. În plus, în Polonia se mai face apel la meme-uri pe subiecte politice,

destinate special vorbitorilor de limbă rusă413 – acest lucru se întâmplă, cel mai probabil, și

datorită faptului că limba rusă este mult mai răspândită în Polonia decât în România (18% în

Polonia, față de numai 1,5% în România)414.

Așadar, analiza comparativă a temelor și tehnicilor folosite de entitățile ruse în România

și Polonia ne arată că, în cea mai mare parte acestea se aseamănă, cu o serie de specificități

411
Florin Necula, Cum inventează propaganda rusă separatismul etnic la granițele României, disponibila la
https://ziare.com/international/ucraina/cum-inventeaza-propaganda-rusa-separatismul-etnic-la-granitele-romaniei-
1356677, accesat la data de 17.01.2021.
412
Ukraine Crisis Media Center, art. cit.
413
Marta Kowalska, Adam Lelonek, op. cit., p. 8.
414
European Commission, art. cit.

181
locale în materie de teme, fiindcă am văzut în cel de-al doilea capitol că acțiunile de influență

ruse sunt calibrate și în funcție de agenda de politică externă în raport cu statul în cauză.

Aceste similitudini între acțiunile operate în cele două state pot fi explicate prin prisma a

trei mari direcții. Prima, ține de atitudinea atât la nivel public, cât și politic din România415 și

Polonia416, unde există o percepție negativă vis-a-vis de Rusia destul de răspândită (31% în

România417 și 59% în Polonia418), iar Moscova este privită ca un adversar. A doua direcție are

legătură cu ceea ce am precizat și mai devreme, referitor la o parte a istoriei comune între cele

două state, aflate o bună perioadă de timp în sfera de influență a URSS. Cea de-a treia direcție,

una de ordin geopolitic și geostrategic, este strâns legată de apartenența României și Poloniei la

blocul euro-atlantic, ambele făcând parte din flancul estic al NATO și UE, cu prezență militară

NATO și capabilități militare defensive ale Alianței, pe care Kremlinul le consideră amenințări la

adresa securității sale.

În cazul Poloniei nu a putut fi testat nivelul de asociere între teme și tehnici, dat fiind

faptul că datele folosite au fost preluate dintr-o serie de studii terțe realizate de experți. Cu toate

acestea, ținând cont de faptul că Federația Rusă lucrează cu narațiuni și tematici similare pentru

mai toate statele central și est-europene419, există o mare posibilitate ca asocierea dintre teme și

tehnici să fie asemănătoare cu ceea ce am regăsit în cazul României.

415
Ana Maria Luca, Moscow Hunts for Cracks in anti-Russian Romania, disponibila la
https://balkaninsight.com/2019/03/08/moscow-hunts-for-cracks-in-anti-russian-romania/, accesat la data de
22.01.2021
416
Margaret Vice, Publics Worldwide Unfavorable Toward Putin, Russia, Pew Research Center, August 2017, pp.
4-6.
417
Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, art. cit.
418
Pew Research Center, art.cit.
419
Katarina Klingova,Exploiting historical grievances and fears: Disinformation narratives in Central Europe,
disponibil la https://www.shrmonitor.org/exploiting-historical-grievances-and-fears-disinformation-narratives-in-
central-europe/, accesat la data de 22.01.2021.

182
IV.4. Rețeaua de redistribuire a postărilor pe Facebook – fragmentare, ierarhie,

subordonare

Pentru a aduce un plus de cunoaștere asupra modului în care acționează entitățile ruse în

spațiul public din țara noastră, în vederea influențării cititorilor, am considerat că este important

să evaluăm și modul în care se coagulează rețelele de utilizatori de pe social media care preiau

mesajele propagandei ruse, mai exact să observăm care sunt principalele caracteristici ale unei

astfel de rețele (la nivel global mai degrabă decât nominal).

Dar înainte ar fi util să aruncăm o privire asupra motivelor pentru care oamenii, în

general, distribuie conținut pe platformele social media, pentru a înțelege o parte a

comportamentului într-un astfel de mediu virtual. Un studiu al celor de la The New York Times

Customer Inisight Group și Foundation Marketing, intitulat „The psychology of sharing: Why do

people share online”, expune cinci motive principale pentru care utilizatorii distribuie mesaje în

social media, respectiv: pentru a aduce altora conținut valoros și distractiv; pentru a se defini pe

ei înșiși în fața celorlalți; pentru a accede în diverse cercuri și pentru a rămâne conectați; pentru

împlinirea de sine și pentru a fi apreciat de alții pentru ceea ce au de împărtășit; pentru a

populariza cauze și idei pe care le susțin sau brand-uri pe care le apreciază420.

De asemenea, un studiu complex asupra comportamentului privind distribuirea de știri

false în social media ne arată o serie de asocieri interesante între diverși factori sociali și

(re)distribuirea de conținut tip fake news. Astfel au fost identificate asocieri pozitive între

420
The New York Times Customer Inisight Group, Foundation Marketing, The psychology of sharing: Why do
people share online, disponibil la https://foundationinc.co/wp-content/uploads/2018/12/NYT-Psychology-Of-
Sharing.pdf, accesat la data de 29.05.2021.

183
distribuirea de fake news și: încrederea în persoane sau platforme din mediul online pe baza

experiențelor anterioare (de exemplu, persoanele care au o încredere ridicată în informațiile

primite prin WhatsApp, cel mai probabil vor alege să le redistribuie fără a le mai verifica);

deschiderea de a împărtăși informații despre propria persoană (din necesitatea de a crea noi

relații și legături oamenii aleg să redistribuie conținut neverificat în prealabil, de exemplu pentru

a se face plăcuți); „frica de a rămâne pe dinafară” (goană după popularitate și sentimentul de

apartenență la un grup creează premisele pentru împărtășirea de informații ce nu au fost anterior

verificate de utilizator); „extenuarea social media” (datorită fluxului imens de informații de pe

social media și a tendinței de a folosi execsiv aceste platforme indivizii riscă să distribuie

informații neverificate, fiind o metodă ce necesită foarte puțin efort în dorința de a rămâne activi

în mediul online)421.

În plus, așa cum am arătat în cel de-al doilea capitol, mintea umană este predispusă la

erori, care în urma unor procese cognitive poate conduce la acceptarea unor argumente în esență

false ca fiind reflectarea realității din teren, ceea ce din nou poate fi un motiv pentru care o

persoană se regăsește într-un articol și alege să îl promoveze.

Am dorit sa aducem în atenție tiparele privind (re)distribuirea conținutului pe social

media dintr-o serie de aspecte ce țin de complexitatea și varietatea gamei de motive ce determină

indivizii să distribuie un material ce ar putea conține informații false, eronate, cosmetizate,

neconforme cu realitatea. Același lucru este valabil și atunci când vorbim despre promovarea

mesajelor lansate de entitățile analizate pe parcursul cercetării de față, în sensul că nu trebuie să

421
Shalini Talwar, Amandeep Dhir, Puneet Kaur, Nida Zafar, Melfi Alrasheedy, Why do people share fake news?
Associations between the dark side of social media use and fake news sharing behaviour, în Journal of Retailing and
Consumer Services, vol. 51, November 2019, pp. 72-82.

184
pornim de la premisa că absolut oricine distribuie un astfel de conținut trebuie obligatoriu

etichetat ca element constituent al ecosistemului de propagandă rusă.

Cu toate acestea, este important să punctăm și să verficiăm toate acele elemente care

oferă indicii în direcția existenței un construcții artificiale, dedicate îndeplinirii unor scopuri ce

țin de amplificarea și popularizarea mesajelor de tipul celor evaluate în cadrul analizei de

conținut.

Astfel, în ceea ce privește cercetarea propriu-zisă, colectarea datelor a fost realizată pe

ultimele 500 de postări din anul 2020, pentru fiecare sursă în parte, ceea ce înseamnă că am

urmărit redistribuirea articolelor/materialelor publicate pe un număr total de 1.500 de postări

pentru agregarea rețelei.

Grafic 5 – Rețeaua de redistribuie a postărilor realizate de cele trei surse analizate pe platforma Facebook

(Sputnik Moldova-România, Vești din Rusia și Ambasada Federației Ruse în România)

(sursa: original / creat de doctorand)

185
 Rețeaua de redistribuire în cauză este formată dintr-un număr de 209 utilizatori, ce au

împreună 181 de conexiuni, fapt ce ne indică un nivel extrem de scăzut al densității la nivelul

rețelei (0,004). În plus, indicele de fragmentare se situează la un nivel foarte ridicat (0,994) ceea

ce ne arată că, pe lângă faptul că avem de-a face cu o rețea eterogenă, această este deconectată în

multiple componente, respectiv 43 la număr.

Grafic 6 – Reprezentarea nivelului de fragmentare al rețelei

(sursa: original / creat de doctorand)

Totodată, coeficientul care ne indică nivelul de clusterizare se află la un nivel extrem de

scăzut (respectiv 0,008), aspect ce relevă un grad redus al coagulării de subcomunități la nivel

macro în rețea. Doar 6 din totalul de 209 utilizatori ce formează arhitectura rețelei sunt incluși în

comunități ce indică o valoare relativ mai crescută a densității și, implicit, a tendinței de formare

a clusterelor (0,500). Totodată, există un număr foarte mic de clici în rețea, respectiv cinci –

patru dintre ele cu câte trei actori și una cu patru actori.

186
 O altă caracteristică legată de coeziunea rețelei ne este indicată și de conexiunile

reciproce. Utilizând un procedeu hibrid ce permite determinarea conexiunile reciproce 422, am

putut identifica faptul că diadele și arcele mutuale/reciproce au valori foarte mici, de 0,011,

respectiv 0,022. Acest nivel scăzut al reciprocității aduce în atenție un nou indiciu, respectiv al

posibilității existenței unei structuri stratificate, ierarhice la nivelul rețelei.

În consecință, am aplicat măsurători pentru a determina nivelul de ierarhizare423 și am

ajuns la concluzia că rețeaua este puternic stratificată și funcționează în baza unor relații de

dependență/subordonare (hierarchy = 0,992). Acest lucru se traduce prin faptul că un grup

restrâns de actori (utilizatori) își exerciă controlul asupra fluxului de informații, relevând, astfel,

că există un grad mare ale eficienței în ceea ce privește comunicarea pe verticală (efficiency =

0,994).

Grafic 7 – Nucleul / componenta principală a rețelei analizate

422
O abordare care calculează relațiile reciproce în raport cu numărul total de relații posibile (metoda diadelor), dar
și în raport cu numărul total de relații existente (metoda arcelor)
423
Krackhardt GTD

187
 (sursa: original / creat de doctorand)

Cu toate că avem de-a face cu o rețea extrem de fragmentată, am identificat un nucleu al

rețelei, format dintr-un număr de 70 de utilizatori (o treime din rețea), a cărui structură ne

reconfirmă cele menționat anterior privind structura ierarhică. În acest caz al componentei

principale putem observa prezența unui „centru de comandă”, similar unei organizații cu ierarhii

bine definite, spre exemplu cele militare424. Există, practic un utilizator, ale cărui postări sunt

distribuite de un număr semnificativ de utilizatori, care la rândul lor sunt redistribuiți de alți

utilizatori.

Grafic 8 – Componenta principală a rețelei de redistribuie

(sursa: original / creat de doctorand)

Dacă ar fi să continuăm exemplul anterior, putem asemăna fluxul informațional din

rețeaua în cauză cu ordinele date de un comandant, care sunt preluate de adjuncții acestuia (12

astfel de utilizatori) și transmise până la nivelul de execuție.

424
Ionel Nicu Sava, Gheorghe Tibil, Marian Zulean (coord.), Armata și Societatea, Editura Info-Team, București,
1998, p. 155.

188
 Grafic 9 – Reprezentarea explicativă a structurii componentei principale a rețelei

(sursa: original / creat de doctorand)

Analizând și proveniența utilizatorilor, am observat faptul că acest nucleu foarte bine

conturat pe un schelet ierarhic conține exclusiv utilizatori din rețeaua de distribuție a postărilor

realizate de pagina de Facebook a Ambasadei Federației Ruse la București și a site-ului Vești din

Rusia. Acest lucru ne indică faptul că există o subcomunitate coagulată în jurul celor două pagini

de Facebook, precum și o legătură între urmăritorii acestora, lucru care nu este tocmai

întâmplător dacă coroborăm cu faptul că atât mesajele, cât și tehnicile utilizate în materialele

publicate pe cele două site-uri au fost asemănătoare.

În esență, evaluarea globală a rețelei ne facilitează înțelegerea modului în care

funcționează comunitatea de redistribuire a surselor analizate de pe Facebook. Astfel, avem de-a

face cu o rețea eterogenă, fragmentată, unde nu există coeziune între membrii rețelei și unde, în

multe cazuri redistribuirile pare a fi întâmplătoare și aleatoare. Cu toate acestea, există un nucleu

puternic ierarhizat, în care redistribuirile sunt realizate după o logică similară modului de

189
comandă în organizațiile militare, întotdeauna pe verticală, de la eșaloanele superioare către cele

inferioare.

Deși am ajuns la o serie de concluzii privind caracteristicile rețelei în cauză, ar trebui,

totuși, să fim conștienți de faptul că există un număr mare de factori ce pot influența oamenii să

promoveze un anume conținut prin redistribuie (expuse la începutul subcapitolului), iar acest

lucru contribuie implicit la conturarea structurii rețelei.

Spre exemplu, în acel nucleu al rețelei, am observat faptul că există un așa-numit „lider”,

ale cărui postări sunt preluate de alți utilizatori, care la rândul lor sunt preluați de alții. Putem pe

de o parte să privim lucrurile în logica unei replicări pe Facebook a structurii unei organizații

militare în care distribuirile sunt executate pe lanțul de comandă, pe de altă parte putem să ne

gândim că ar putea fi vorba de un utilizator popular în cadrul unui grup de pe platforma social

media, ale cărui opinii sunt împărtășite de o serie de alți indivizi, care din dorința de a deveni mai

apropiați de acesta decid să promoveze conținutul său. În aceeași logică nu putem exclude nici

posibilitatea unei întrepătrunderi și complementarități a celor două ipoteze.

În ciuda faptului că există un număr semnificativ de utilizatori care nu prezintă

caracteristicile unui cont deținut de o persoană reală (cont fictiv)425, este dificil să asumăm cu

certitudine că este vorba despre o construcție orchestrată de actori ruși sau este o structură

dezvoltată organic ca urmare a unor comportamente individuale naturale. Cu toate acestea,

putem să admitem că indiferent care dintre cele două rațiuni de mai sus este validă, arhitectura

ierarhică și centralizată a rețelei favorizează promovarea rapidă și eficientă a fluxului

informațional, respectiv a liniilor de mesaj ale campaniei de influență ruse.

425
Zachary Elwood, Top 7 signs a Facebook account is fake, disponibila la https://apokerplayer.medium.com/top-7-
signs-a-facebook-account-is-fake-1eb942591887, accesat la data de 29.05.2021.

190
V. Concluzii

Federația Rusă ne-a demonstrat că s-a adaptat foarte bine transformărilor tehnologice din

ultimii ani, atât din punct de vedere conceptual, cât și operațional, fapt ce i-a permis să aibă

capacitatea de a purta războaie cu alte state, fără ca măcar să le declare.

Moscova și-a statuat foarte clar în numeroase documente programatice faptul că

supremația în plan informațional este un deziderat și nu neapărat ca parte integrată a războiului

tradițional, ci mai degrabă ca un element de sine stătător, dovedind, astfel, că statul condus de

Vladimir Putin prioritizează o strategie națională ce pune accent pe informație ca mijloc de

promovare a obiectivelor sale politice în plan regional și global.

Acest lucru este susținut și de faptul că există mai multe instituții și trust-uri media

controlate de stat, care acționează coordonat pentru influențarea și proiectarea puterii, atât în plan

intern în rândul populației ruse, cât și în afară, printre acestea numărându-se principalele servicii

de informații (FSB, SVR, GRU) și agenții media cu acoperire internațională, precum Sputnik și

Russia Today.

Moscova implementează și adaptează în mod activ și perpetuu un model destinat

influențării, prin acțiuni de propagandă și dezinformare, proces ce a contribuit masiv la

transformarea conceptului de război pe componenta informațională, respectiv psihologică.

Modelul dezvoltat de instituțiile ruse prin care sunt derulate acțiunile de influență este

implementat peste tot în lume, de la regiunea din imediata sa proximitate, care include fostele

state aflate sub umbrela URSS, până în SUA – adversarul principal în plan global, unde a

încercat chiar influențarea unui scrutin electoral. Bineînțeles, capacitatea entităților ruse de a-și

191
adapta „discursul” propagandistic la specificul socio-cultural din spațiul în care acționează i-a

permis Moscovei să-și eficientizeze acțiunile de influență. Temele și modalitățile de acțiune

implementate într-un stat est-european sunt asemănătoare cu cele dintr-un alt stat din aceeași

regiune, dar este posibil să difere consistent de modul de operare pus în practică în Europa

Occidentală sau SUA.

România, în special prin prisma statutului său de membru al structurilor euro-atlantice și

reprezentant al flancului estic al NATO și UE, prima linie de apărare în fața amenințărilor

dinspre Rusia și nu numai, dar și a posibilităților sale de ordin comercial, reprezintă un punct de

interes pe harta țintelor acțiunilor psihologice derulate de guvernul de la Moscova și de entitățile

controlate direct sau indirect de acesta.

Pornind de la un model de analiză dedicat evaluării politicii externe a unui stat, am

determinat că interesele naționale ruse în România se reflectă în două dimensiuni prioritare,

respectiv cea a securității și cea comercială, la care se adaugă o dimensiune identitară cu valențe

globale, universal valabilă indiferent de statul vizat.

Am urmărit apoi, în baza obiectivelor de cercetare, mesajele livrate de două surse media

din limba română deținute sau controlate de statul rus și un canal oficial, respectiv Ambasada

Federației Ruse la București, pentru a determina „comportamentul” acestora în spațiul mediatic

din România, destinat să influențeze publicul autohton.

Am derulat în continuare o analiză în logica de desfășurare a operațiilor psihologice, unde

avem ca input obiectivele și interesele naționale ale Rusiei în raport cu țara noastră, iar ca output

argumentele elaborate în cadrul articolelor publicate de sursele analizate, și am reușit să

observăm că există o congruență între liniile de mesaj urmărite și obiectivele și interesele

naționale ale Federației Ruse. Acest lucru a conferit un indiciu asupra faptului că există

192
posibilitatea ca diverse structuri ale statului rus să deruleze acțiuni în logica operațiilor

psihologice la adresa României, cel puțin în ceea ce privește segmentul de comunicare analizat.

În plus, „cosmetizarea” realității, prin diverse tehnici de influență, ce nu se înscriu în

logica obiectivității, au venit în susținerea ideii că nu este vorba de o campanie de influență

derulată prin alte mijloace precum diplomație publică, ci este vorba mai degrabă de astfel de

acțiuni de tipul operațiilor psihologice. Așa cum am arătat în cel de-al doilea capitol, conceptul

de diplomație publică presupune livrarea de mesaje obiective către statul țintă, menite să limiteze

sau să elimine anumite prejudecăți și neînțelegeri care să complice relațiile bilaterale, fapt ce nu

se susține în marja textelor analizate.

Așa cum am asumat în începutul demersului de cercetare, obiectivul lucrării este acela de

a caracteriza cât mai fidel modul în care acționează Federația Rusă în spațiul media pentru

influența publicul autohton, ca parte ca operațiilor psihologice executate de entitățile ruse

controlate direct sau indirect în țara noastră.

Pentru a oferi coerență prezentării concluziilor, vom urma logica întrebărilor de cercetare

și vom rezuma răspunsurile pe care le-am obținut pe parcursul analizei. Astfel, vom începe cu

întrebarea principală de cercetare și primele două auxiliare, respectiv: „Care sunt caracteristicile

acțiunilor de tip PSYOPS operate de Federația Rusă în spațiul media din România?”; „Care

sunt tehnicile de influență utilizate de entitățile ruse în spațiul media din România?”; „Care sunt

mesajele folosite de entitățile ruse în raport cu publicul din România?”.

Demersul de cercetare al temelor și tehnicilor folosite de entitățile ruse în cauză pentru a

influența auditoriul din România ne-a demonstrat faptul că există o strategie pe trei direcții

implementată de cel puțin trei surse ce au legătură directă sau indirectă cu cercurile

193
guvernamentale de la Moscova. Această strategie, desigur coroborată cu alte tipuri de acțiuni mai

puțin publice sau „vizibile”, are capacitatea de a genera schimbări în atitudinile, emoțiile și

comportamentele cetățenilor români, astfel încât acestea să fie favorabile Federației Ruse, pentru

a-i ușura acesteia implementarea direcțiilor de politică externă, respectiv pentru atingerea

obiectivelor asumate în raport cu țara noastră.

Strategia menționată, detectată în urma analizei de conținut asupra mesajelor și tehnicilor

de influență utilizate, este dezvoltată în jurul următoarelor direcții:

 o campanie de discreditare a imaginii și credibilității statului român, pentru o presupusă

cedare a suveranității în fața Occidentului, prin propagarea de insulte și

alegerea/omisiunea selectivă a unor fapte;

 o campanie pe linie geopolitică prin care încearcă să „ilustreze” riscurile și dezavantajele

politice, militare și economice ale apartenenței României la NATO și UE, prin aceeași

metodă de alegere/omisiune selectivă a unor fapte și evenimente;

 o campanie de relații publice de evidențiere a bunelor relații dintre Federația Rusă

(URSS) și România, bazată pe argumente istorice, prin prezentarea rușilor/sovieticilor

într-o lumină extrem de avantajoasă, apelând la emoții pozitive, dar și prin

alegerea/omisiunea selectivă a unor fapte și evenimente.

De asemenea, am putut observa că, dincolo de mesajele analizate (unde am putut vedea

că realitatea a fost distorsionată cu ajutorul unor tehnici de influență), spre exemplu în cazul

Sputnik, a existat o concentrare a temelor politice în jurul subiectelor ce țin de disputele interne

de pe scena autohtonă. Acest aspect ne duce cu gândul la posibilitatea existenței în paralel și a

unei strategii de a scoate în evidență, fără a falsifica neapărat realitatea, elemente ale contextului

social care constituie vulnerabilități pentru stabilitatea țării noastre.

194
 Reiterăm faptul că nu întreg spectrul de mesaje lansate este fals, dar sunt folosite de cele

mai multe ori exagerări, omisiuni sau evidențieri ale unor fapte, tocmai pentru a aduce în lumina

reflectoarelor acele elemente ce vin să susțină obiectivele și interesele Moscovei. Faptul că o

masă semnificativă a mesajelor promovate de entitățile ruse în raport cu România se înscrie în

logica menționată anterior ne sugerează că profilul acțiunilor de influență ruse este compus și din

acțiuni care vizează generarea de „zgomot” puternic în jurul unor teme sensibile la nivelul

societății.

Promovarea unei abordări de acest gen în care sunt speculate teme, evenimente sau

momente tensionate încurajează auditoriul să nu se mai încreadă în nimic din ceea ce îi este adus

în atenție în spațiul public, fiind, totodată, subminată ideea că există un adevăr obiectiv pe care

canalele media l-ar putea prezenta și în care indivizii își pot pune bazele într-o măsură mai mare

sau mai mică.

Sistemele democratice au nevoie de încredere pentru a funcționa – încredere în instituții

statale, în presă, în ceilalți cetățeni. Așa cum am determinat în capitolul anterior, există o serie de

teme care accentuează diverse deficiențe de ordin politic sau din sfera justiției, ceea ce ne

sugerează că, în România, campaniile de influență ruse își îndreaptă atenția și către scăderea

nivelului încrederii prin valorificarea în interes propriu a nemulțumirilor societății românești.

Explicam pe parcursul cercetării că o societatea căreia îi sunt constant livrate aspecte ce țin de

disputele politice din țară, va ajunge să nu mai aibă încredere în autorități, ba chiar să

chestioneze legitimitatea acestora la un moment dat, cu implicații mult mai serioase în

destabilizarea climatului intern precum organizarea de manifestații publice violente și nu numai.

În acest context putem creiona următoarea supoziție: profilul campaniilor de influență

ruse în spațiul media din România este delimitat de două tipuri de acțiuni – una mai redusă din

195
punct de vedere al numărului de materiale promovate, care folosește teme specifice precum

„subordonarea politico-militară” sau „manifestarea de riscuri militare”, și una mai mare ca

volum ce vizează exploatarea nemulțumirilor societății și specularea „zgomotului” din jurul

evenimentelor și contextelor cotidiene. Cele două strategii nu se exclud, ci se completează una pe

cealaltă, având de fapt același scop, de a sprijinii demersurile de îndeplinire a obiectivelor

naționale ruse, în concordanță cu direcțiile de politică externă stabilite față de țara noastră.

Abordând mai departe cea de-a treia întrebare auxiliară de cercetare, „Cum arată

structura unei rețele a propagandei ruse în comunități populate de utilizatori români din sfera

social media?”, am detectat unele specificități ce oferă indicii cu privire la maniera de propagare

a mesajelor în comunități online.

Am constatat că rețeaua formată din utilizatorii de pe platforma de socializare Facebook,

care distribuie și redistribuie postările surselor analizate, nu este una omogenă, coagulată și bine

interconectată, însă este una eficientă în termeni de distribuție descendentă a fluxului

informațional pe verticală426 – în acest caz al postărilor. Există un lider care are alături un grup

de 12 utilizatori prin intermediul cărora diseminează mesajele și care, în esență, controlează

fluxul informațional care ajunge mai apoi la restul utilizatorilor.

În cele din urmă, ceea ce este important în cazul acțiunilor de influență este ca postările,

care de fapt reprezintă articolele publicate de cele trei surse, să ajungă la un număr cât mai mare

de cititori. Cel mai rapid, facil și eficient mod în care acest lucru se poate întâmpla este atunci

când există o structură ierarhică, similară unei organizații militare, cu un centru de comandă de la

426
Eva Tariszka, Organizational Internal Communication as a Means of Improving Efficiency, în European
Scientific Journal, vol. 8, no. 15, 2012, pp. 89-90.

196
care informația este transmisă descendent, prin diverse trepte ierarhice, până la eșaloanele

inferioare așa cum avem de-a face în cazul de față.

Deși am descoperit că o parte importantă a acestei rețele are caracteristici similare cu cele

ale unei structuri militare, nu putem asuma cu certitudine că este o reflectare în online a unei

astfel de organizații, dat fiind faptul că există o multitudine de factori ce pot influența

redistribuirea unei postări, de la rezonarea utilizatorului cu un mesaj în baza manifestării unor

bias-uri cognitive, la dorința de a împărtăși un mesaj aleatoriu în necunoștiință de cauză. Cu toate

acestea, structura rețelei reprezintă un indiciu cu privire la faptul că mecanismul de popularizare

a ideilor pro-ruse în social media este unul eficient, indiferent că a fost construit artificial în acest

scop de entitățile ruse sau că s-a coagulat natural în baza unor credințe ale utilizatorilor în cauză.

Suplimentar, am sesizat faptul că multipli utilizatori care formează rețeaua prezintă

caracteristicile unor conturi false, respectiv: nu au imagine de profil sau fotografii care să le

dezvăluie înfățișarea, postările acestora constau exclusiv în texte/imagini preluate din alte surse,

activitatea conturilor este discontinuă (nu au activitate constantă), listele de prieteni ale acestora

sunt formate dintr-un număr foarte mic de utilizatori – de regulă alte conturi cu aceleași

caracteristici. Acest aspect ne indică, totuși, că cel puțin într-o oarecare măsură este vorbă și de o

structură creată artificial, nu doar de grupuri/comunități coagulate organic în jurul unor pagini de

Facebook aparținând surselor analizate.

Continuarea demersului de cercetare având ca punct de pornire ultima întrebare auxiliară

de cercetare, „Cum diferă tehnicile de influență și mesajele utilizate în raport cu România față de

cele folosite în acțiunile care vizează un alt stat?”, a permis compararea caracteristicilor privind

temele și tehnicile folosite de actori ruși în România și Polonia și am remarcat faptul că acțiunile

197
din cele două state converg până la un punct, de unde se disting apoi o serie de specificități

locale.

Așa cum am putut observa în Capitolul II, acțiunile de influență ale Federației Ruse în

zona central și est-europeană se aseamănă într-o proporție semnificativă, fiind, totodată, adaptate

la specificul socio-cultural din fiecare țară în parte, aspect pe care l-am putut confirma în urmă

analizei comparative dintre acțiunile din România și Polonia. În plus, în Capitolul II am văzut, de

asemenea, că obiectivele și interesele Moscovei în Europa Centrală și de Est se încadrează în

aceeași logică în plan regional, în special prin prisma dorinței de a recăpăta influența deținută în

timpul epocii sovietice.

Așadar, gândind printr-o optică a derulării operațiilor psihologice, unde avem ca punct de

pornire obiectivele și interesele naționale ale Federației Ruse, iar ca rezultat final manifestarea

explicită a acestora în mesaje menite să promoveze respectivele obiective și interese, putem

contura supoziția potrivit căreia entitățile ruse derulează acțiuni în logica operațiilor psihologice

pentru a influența percepțiile, atitudinile și comportamentul publicului din România.

Ceea ce am reușit să evaluăm pe parcursul cercetării în cauză reprezintă numai o parte a

acțiunilor subsumate operațiilor psihologice, așa cum sunt ele conceptualizate în doctrine

militare și strategii de securitate. Cercetarea s-a derulat pe acea componentă vizibilă, care, în

subsidiar, poate și este de cele mai multe ori dublată de o serie de activități mai puțin observabile

și accesibile publicului larg.

Așadar, există o serie de elemente care oferă repere sugestive asupra faptului că, deși

România nu se află în vreun conflict deschis cu Federația Rusă, cea din urmă desfășoară acțiuni

198
subsumate conceptului de război hibrid, mai specific de activități în logica operațiilor

psihologice, menite să influențeze atitudinile, emoțiile și comportamentele auditoriului autohton.

Consider că rezultatele cercetării de față pot servi drept punct de pornire pentru

dezvoltarea viitoare a unor concepte, mecanisme, instrumente sau chiar a unor documente

programtice, destinate combaterii acțiunilor de influență executate la adresa țării noastre de către

entități străine. De asemenea, poate fi folosită ca bază pentru organizarea unor campanii de

awareness cu privire la efectele pe care astfel de acțiuni le pot avea asupra celor care folosesc

mediul online ca sursă de informare. În plus, parcurgerea unei astfel de cercetări poate fi

benefică oricui pentru a conștientiza, pentru a înțelege și pentru a-și forma deprinderi primare

privind verificarea informațiilor cu care intră în contact în mod curent.

În societatea zilelor noastre, unde reglementările în spațiul mediatic sunt extrem de dificil

de implementat, prin prisma liniei fine dintre normele din acest domeniu și libertatea de

exprimare, eforturile ar trebui concentrate în direcția educării publicului, care să aibă, astfel,

capacitatea să identifice pe cont propriu acțiuni destinate să deformeze realitatea din teren427.

În contextul în care suntem „bombardați” cu informații zi de zi, de la momentul în care

deschidem televizorul, până la momentul la care folosim aplicațiile dedicate platformelor de tip

social media, îmi propun ca pe viitor să continui și să dezvolt cercetarea de față. Accentul va fi

pus în special pe ceea ce înseamnă acțiunile de propagandă, dezinformare, PSYOPS și nu numai,

operate de Federația Rusă în plan regional și local în țara noastră, pentru a contura și mai clar

modus operandi al vecinilor din est, ale căror acțiuni reprezintă în momentul de față una dintre

427
Roxana Bratu, Darie Cristea, Diana-Alexandra Dumitrescu, Fighting Fake News – The Key Role of the Public, în
Dan Sultănescu (ed.), Challenges in Strategic Communication and Fighting Propaganda in Eastern Europe, NATO
Science for Peace and Security Series - E: Human and Societal Dynamics, 2019, pp. 112-119.

199
amenințările la adresa securității naționale a României, lucru statuat chiar în Strategia Națională

de Apărare a Țării.

200
BIBLIOGRAFIE

Documente oficiale
1. Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport Final,
București, 2006.

2. Convenția de la Geneva privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război,

12.08.1949.

3. European Commission, Country Report Romania 2020, Brussels, 2020.

4. Guvernul României, Strategia de securitate cibernetică a României (2013), disponibil la

https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-
map/StrategiaDeSecuritateCiberneticaARomaniei.pdf, accesat la data de 04.01.2020.

5. Headquartes Department of US Army, Army Planning and Orders Production (Field

Manual FM 5-0), January 2005.

6. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Îndrumar pentru afaceri –

Federația Rusă, iunie 2020.

7. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, România – comerțul internațional,

noiembrie 2019.

8. NATO, AJP 3.10 – Allied Joint Doctrine for Information Operations, November 2009.

9. NATO, AJP-3.10.1 – Allied Joint Doctrine for Psychological Operations, September 2014.

10. Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2010),
traducere în engleză disponibilă la https://www.itu.int/en/ITU-
D/Cybersecurity/Documents/National_Strategies_Repository/Russia_2000.pdf, accesat la
data de 04.05.2020.

11. Russian Government, Information Security Doctrine of the Russian Federation (2016),
traducere în engleză disponibilă la
https://www.mid.ru/en/foreign_policy/official_documents/-
/asset_publisher/CptICkB6BZ29/content/id/2563163, accesat la data de 04.05.2020.

201
12. Russian Government, Military Doctrine of the Russian Federation, traducere disponibilă la
https://www.offiziere.ch/wp-content/uploads-001/2015/08/Russia-s-2014-Military-
Doctrine.pdf, accesat la data de 11.04.2020.

13. Russian Government, Russian National Security Strategy, December 2015 – Full-text
translation, disponibil la
http://www.ieee.es/Galerias/fichero/OtrasPublicaciones/Internacional/2016/Russian-
National-Security-Strategy-31Dec2015.pdf, accesat la data de 07.01.2019.

14. Security Council of the Russian Federation, National Security Strategy of the Russian
Federation – July 2021, disponibil la http://scrf.gov.ru/security/docs/document133/, accesat
la data de 25.08.2021.

15. The Joint Staff, Joint Publication 1 – Doctrine for he Armed Forces of the United States,
2013, p. I-5, disponibil la https://fas.org/irp/doddir/dod/jp1.pdf, accesat la data de
07.01.2019.

16. The Joint Staff, Joint Publication 3-13 – Information operations, November 2014,
disponibil la https://fas.org/irp/doddir/dod/jp3_13.pdf, accesat la data de 04.01.2020.

17. The Joint Staff, Joint Publication 3-13.1 – Joint Doctrine for Command and Control
Warfare (C2W), 1996, disponibil la
http://www.iwar.org.uk/rma/resources/c4i/jp3_13_1.pdf, accesat la data de 04.01.2020.

18. The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation, Foreign Policy Concept of the
Russian Federation (2016), disponibil la
https://www.mid.ru/en/foreign_policy/official_documents/-
/asset_publisher/CptICkB6BZ29/content/id/2542248, accesat la data de 08.05.2020.

19. UK Government, National Security Strategy and Strategic Defence and Security Review
2015, disponibil la
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_da
ta/file/555607/2015_Strategic_Defence_and_Security_Review.pdf, accesat la data de
04.01.2020.

20. UK Ministry of Defence, Joint Concept Note 2/18 – Information Advantage, disponibil la
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_da

202
 ta/file/764075/20181126-JCN_2_18_Information_Advantage_web.pdf, accesat la data de
04.01.2020.

21. UK Ministry of Defence, Joint Doctrine Publication 0-01 – UK Defence Doctrine,

disponibil la
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_da
ta/file/389755/20141208-JDP_0_01_Ed_5_UK_Defence_Doctrine.pdf, accesat la data de
04.01.2020.

22. UK Ministry of Defense, Allied Joint Doctrine for the Planning of Operations – Allied
Joint Publication 5 with UK national elements, Edition A, Version 2, May 2019.

23. US Advisory Group on Public Diplomacy for the Arab and Muslim World, Changing
Minds, Winning Peace, Washington DC, 2003, p. 13.

24. US Army Joint Chiefs of Staff, Joint Planning – Joint Publication 5-0, September 2017.

25. US Army, Psychological Operations - Field Manual No. 3-05.30, Washington, April 2005.

26. US Army, Psychological Operations Process. Tactics, Techniques, and Procedures - Field
Manual No. 3-05.301, Washington, August 2007.

27. US Department of Defense, Department of Defense Dictionary of Military and Associated

Terms, November 2010.

28. US Department of Defense, National Defense Strategy of The United States of America,
2018, disponibil la https://dod.defense.gov/Portals/1/Documents/pubs/2018-National-
Defense-Strategy-Summary.pdf, accesat la data de 07.01.2019.

29. US Department of Defense, Strategy for Operations in the Information Environment (June
2016), disponibil la https://dod.defense.gov/Portals/1/Documents/pubs/DoD-Strategy-for-
Operations-in-the-IE-Signed-20160613.pdf, accesat la data de 04.01.2020.

30. US Government Publishing Office, Disinformation: A Primer in Russian Active Measures

and Influence Campaigns, Washington DC, 2017.

Cărți

203
31. Babbie, Earl, The Practice of Social Research (Twelfth Edition), Cengage Learning,
Belmont, 2009.

32. Băhnărean, Cristian; Securitatea Energetică a României în context european, Editura

Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2010.

33. Boot, Max, War Made New: Technology, Warfare, and Course of History, 1500 to Today,
Randaom House, New York, 2006.

34. Brown, Chris; Ainley, Kirsten; Understanding International Relations, Palgrave

MacMillan, Hampshire, 2009.

35. Burchill, Scott; Linklater, Andrew; Nardin, Terry; Peterson, Matthew; Reus-Smith,
Christian; True, Jacqui; Theories of International Relations, Palgrave MacMillan,
Hampshire, 2009.

36. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative,

Editura Economică, București, 2001.

37. Chelcea, Septimiu, Un secol de cercetări psihosociologice, Ed. Polirom, București, 2002.

38. Cialdini, Robert, Influence. The Pshychology of Persuasion, Harper Collins, New York,
2009.

39. Clausewitz, Karl von, On War, Princeton University Press, Princeton, 1976.

40. Comte, Auguste, System of Positive Polity, or Treatise on Sociology (vol. 4), B. Franklin
Publisher, New York, 1968.

41. Conley, Heather; Mina, James; Stefanov, Ruslan; Vladimirov, Martin; The Kremlin
Playbook. Understanding Russian Influence in Central and Eastern Europe, Rowman &
Littlefield, Lanham, 2016.

42. Darczewska, Jolanta, The Devil is in the Details: Information Warfare in the Light of
Russia‟s Military Doctrine, Center for Eastern Studies, Varșovia, 2015.

43. Dawisha, Karen, Putin‟s Kleptocracy. Who Owns Russia?, Simon & Schuster, New York,
2014.

204
44. Dickens, Richard, Operational Design: The Art of Framing the Solution, Air Command and
Staff College, Alabama, 2010.

45. Drew, Dennis; Snow, Donald; Making Strategy. An Introduction to National Security
Processes and Problems, Air University Press, Alabama, 1988.

46. Elek, Deborah, Unconventional Warfare and the Principles of War, Command and Staff
College – Marine Corps University, 1994.

47. Firebaugh, Glenn, Seven Rules for Social Research, Princeton University Press, Princeton,
2008.

48. Freeman, Bryan, The role of public diplomacy, public affairs, and psychological operations
in strategic information operations, Naval Postgraduate School, Monterey, 2006.

49. Gane, Mike, Auguste Comte, Routledge, New York, 2006.

50. Gat, Azar, War in Human Civilization, Oxford University Press, Oxford, 2006.

51. Giles, Lionel, Sun Tzu on the Art of War, Allandale Online Publishing, Leicester, 2000.

52. Goemans, Hein, War and Punishment: The Causes of War Termination and The First
World War, Princeton University Press, Princeton, 2000.

53. Gough, Susan, The Evolution of Strategic Influence, US Army War College, Pennsylvania,
2003.

54. Heuer, Richards J., Psychology of Intelligence Analysis, Center for the Study of
Intelligence, 1999.

55. Hovland, Carl; Janis, Irving; Kelley, Harold; Communication and persuasion;
psychological studies of opinion change, Yale University Press, 1953.

56. Huber, Thomas, Compound Wars: The Fatal Knot, Fort Leavenworth, Command and
General Staff College, 1996.

57. Janowitz, Morris, The professional soldier, a social and political portrait, Free Press, New
York, 1971.

58. Jowett, Garth; O’Donnell, Victoria; Propaganda and Persuasion (Fifth Edition), Sage
Publication, Washington DC, 2012.

205
59. Kahneman, Daniel, Thinking Fast and Slow, Farrar, Straus and Giroux, New York, 2011.

60. Kalyvas, Stathis, The Logic of Violence in Civil War, Cambridge University Press, New
York, 2006.

61. Kanet, Roger (ed.), Routledge Handbook of Russian Security, Routledge, New York, 2019.

62. Kant, Immanuel, Perpetual Peace, a philosophical essay, MacMillan, New York, 1903.

63. Kuchler, Florian, The Role of European Union in Moldova‟s Transnistria Conflict. Soviet
and Post-Sovietic Politics and Society, Ibidem-Verlag, Stuttgart, 2008.

64. Laitin, David, Nations, States, and Violence, Oxford University Press, Oxford, 2007.

65. Lenin, Vladimir Ilici, Imperialism, the Highest Stage of Capitalism, Resistance Books,
Abercrombie, New South Wale, 2008.

66. Liang, Qiao; Xiangsui, Wang; Unrestricted Warfare, PLA Literature and Arts Publishing
House, Beijing, 1999.

67. Lobell, Steven; Ripsman, Norrin; Taliaferro, Jeffrey (ed.); Neoclassical Realism, the State,
and Foreign Policy, Cambridge University Press, New York, 2009.

68. Lord, Carnes; Barnett, Frank (ed.); Political Warfare and Psychological Operations.
Rethinking the US approach, National Defense University Press, Washington, 1998.

69. Mann, Michael, The Sources of Social Power I: A History of Power from the Beginning to
A.D. 1760, Cambridge University Press, Cambridge, 1986.

70. Manstead, Anthony S. R.; Hewstone, Miles; The Blackwell Encyclopedia of Social
Psychology, Blackwell Publishing, New Jersey, 1995.

71. Manoilo, Andrey, Teknologii Nesilovogo Razresheniya Sovremennyh Konfliktov,

Goryachaya liniya – Telekom, Moscova, 2015.

72. Marx, Karl; Engels, Frederick; The Communist Manifesto, International Publishers, New
York, 2014.

73. Milgram, Stanley, Obedience to authority, Tavistock, London, 1974.

74. Mills, Charles Wright, The Power Elite, Oxford University Press, Oxford, 2000.

75. Morgenthau, Hans, Politics among nations, McGraw Hill, Ney York, 1948.
206
76. Montmollin, Germaine de, L‟Influence sociale, PUF, Paris, 1977.

77. Murray, William C.; Hybrid Warfare Dilemmas in the Middle Colonies during the
American Revolution, School of Advanced Military Studies, Kansas, 2017.

78. Năstase, Adrian, Lumea, americanii și noi, Ed. Tiparg, Geamăna, 2012.

79. Neculau, Adrian (coord.), Psihologie socială – aspect contemporane, Ed. Polirom, Iași,
1996.

80. Nemeth, William J., Future war and Chechenya: a case for hybrid war, Naval Postgraduate
School, Monterey, 2002.

81. Newman, Mark; Barabasi, Albert-Laszlo; Watts, Duncan (ed.); The Structure and Dyamics
of Networks, Princeton University Press, Princeton, 2006.

82. Paddock, Alfred, US Army Special Warfare: Its Origins, Psychological and
Unconventional Warfare, 1941-1952, National Defense University Press, Washington,
1982.

83. Petty, Richard; Cacioppo, John; Coomuncation and Persuasion, Springer-Verlag, New
York, 1986.

84. Pinker, Steven, The Better Angels of our Nature: Why Violence has Declined, Penguin,
New York, 2011.

85. Pogson-Smith, William George, Hobbes‟s Leviathan, Clarendon Press, Oxford, 1909.

86. Rittberger, Volker; Freund, Corinna; Utilitarian-liberal foreign policy theory, în Volker
Rittberger (ed.), German foreign policy since unification. Theories and case studies,
Manchester University Press, Manchester, 2001.

87. Rusan, Romulus, Cronologia și geografia represiunii comuniste in România.

Recensământul populației concentraționare, Ed. Fundației Academia Civică, București,
2007.

88. Saks, Michael; Krupat, Edward; Social Psychology Applications, Harper & Row, New
York, 1988.

207
89. Sava, Ionel, Nicu; Tibil, Gheorghe; Zulean, Marian (coord.); Armata și Societatea, Editura
Info-Team, București, 1998.

90. Sazanov, Vladimir; Muur, Kristiina; Molder Holger (ed.); Russian Information Campaign
Against the Ukrainian State and Defence Forces, NATO Strategic Communication Centre
of Excellence – Estonian National Defence College, Tartu, 2016.

91. Sherif, Muzafer, The psychology of social norms, Harper and Brothers, New York, 1935.

92. Shoemaker, Pamela; Reese, Stephen; Mediating the message: theories of influence on mass
media content, Longman, New York, 1996.

93. Shultz, Richard; Godson, Roy; Dezinformatsia: Active Measures in Soviet Strategy,
Pergamon-Brassey’s, Washington DC, 1984.

94. Singer, David; Small, Melvin; Resort to Arms: International and Civil War, 1816-1980,
Sage Publishing, Beverly Hills, 1982.

95. Small, Melvin; Singer, David; Correlates of War Project: International and Civil War data,
1816-1992, Inter-university Consortium for Political and Social Research, 1994.

96. Smith, Philip, Why War? The Cultural Logic of Iraq, the Gulf War, and Suez, Chicago
University Press, Chicago, 2005.

97. Tuch, Hans, Communicating with the World, St. Martin’s Press, New York, 1990

98. Venprintsev V.B. et al., Operatsii informatsionno-psihologicheskoi voiny. Kratkii

entsiklopedicheskii slovar-spravochnik, Moscova, Goryachaya liniya – Telekom, 2011.

99. Voicu, Marian, „Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism”, Humanitas,
București, 2018.

100. Wallerstein, Immanuel, The Itinerary of World-Systems Analysis, în Joseph Berger, Morris
Zelditch (ed.), New Directions in Contemporary Sociological Theory, Rowman&Littlefield,
Lanham MD, 2002.

101. Waltz, Kenneth, Man, the State and War, a theoretical analysis, Columbia University
Press, New York, 2001.

102. Waltz, Kenneth, Theory of international politics, Addison-Wesley, Reading, 1979.

208
103. Wasserman, Stanley; Faust, Katherine; Social Network Analysis. Methods and Applications,
Cambridge University Press, Cambridge, 1994.

104. Weber, Max, Basic content analysis (second edition), Sage Publications, Newbury Park,
1990.

105. Weber, Max, Economy and Society, Bedminster Press, New York, 1968.

106. Weber, Max, Political Writings, Cambridge University Press, 1994.

107. Weiss, Michael (ed.), Inside the GRU‟s Psychological Warfare Program, Free Russia
Foundation, Washington DC, 2020.

108. Wendt, Alexander, Social theory of international politics, Cambridge University Press,
Cambridge, 1999.

109. Wilson, Edward, On Human Nature, Harvard University Press, Cambridge, 1978.

110. Wimmer, Roger D.; Dominick, Joesph R.; Mass Media Research: An Introduction,
Wadsworth Publishing, Belmont, 1987.

111. Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București,
1993.

Articole și studii

112. Adamsky, Dmitry, From Moscow with Coercion: Russian Deterrence Theory and Strategic
Culture, în Journal of Strategic Studies, no. 1-2, 2018.

113. Akers, Ronald L.; Krohn, Marvin D.; Lanza-Kaduce, Lonn; Radosevich, Marcia; Social
learning and deviant behavior: A specific test of a general theory, în American Sociological
Review, vol. 44, nr. 4, 1979.

114. Alaphilippe, Alexandre; Ceccarelli, Chiara; Charlet, Lea; Mycielski, Martin; Developing a
disinformation detecting system and sourcing it live, EU DisinfoLab, Brussels, 2018.

115. Alexander, Jeffrey, Toward a Theory of Cultural Trauma, în Alexander, J.C.; Eyerman, R.;
Giesen, B.; Smelser, N.J.; Sztompka, P. (ed.); Cultural Trauma and Collective Identity,
University of California Press, Berkeley, 2004.

209
116. Allcott, Hunt; Gentzkow, Matthew; Social Media and Fake News in the 2016 Election, în
Journal of Economic Perspectives, vol. 31, no. 2. 2017.

117. Arquilla, John, The end of war as we knew it: Insurgency, counterinsurgency and lessons
from the forgotten history of early terror networks, în Third World Quarterly, March 2007.

118. Asch, Solomon, Studies of Independence and conformity: A minority of one against a
unanimous majority, în Psychological Monographs: General and Applied, vol. 70, 1956.

119. Bauman, Zygmunt, Reconnaissance Wars of the Planetary Frontierland, în Theory, Culture
and Society, 19(4), 2002.

120. Bauman, Zygmunt, Wars of the Globalisation Era, în European Journal of Social Theory,
vol. 4, no. 1, 2001.

121. Bechev, Dimitar, Russia‟s Influence in Bulgaria, New Direction – The Foundation for
European Reform, Brussels, 2018.

122. Berdal, Mat, The “New Wars” Thesis Revisited, în Strachan, Hew; Scheipers, Sibylle (ed.);
The Changing Character of War, Oxford University Press, Oxford, 2011.

123. Bikchandani, Sushil; Hirshleifer, David; Welch, Ivo; A Thepry of Fads, Fashion, Custom,
and Cultural Change as Informational Cascades, în Journal of Political Economy, vol. 100,
nr. 100, nr. 5, 1992.

124. Borgatti, Stephen P.; Mehra, Ajay; Brass, Daniel J.; Labianca, Giuseppe; Networks Analysis
in the Social Sciences, în Science, vol. 323, February 2009.

125. Bratu, Roxana; Cristea, Darie; Dumitrescu, Diana-Alexandra; Fighting Fake News – The
Key Role of the Public, în Sultănescu, Dan (ed.), Challenges in Strategic Communication
and Fighting Propaganda in Eastern Europe, NATO Science for Peace and Security Series
- E: Human and Societal Dynamics, 2019.

126. Carman, Douglas, Translation and Analysis of theDoctrine of Information Security of the
Russian Federation: Mass Media and the Politics of Identity, în Washington International
Law Journal, vol. 11, no. 2, March 2002.

127. Cebotari, Svetlana, Interesele geostrategice ale Federației Ruse în contextul formării noii
arhitecturi geopolitice (1991-2016), Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2017.

210
128. Celac, Sergiu (ed.), Why the Black Sea Matters (Policy Paper), New Strategy Center, June
2016.

129. Cohen, Raphael S.; Radin, Andrew; Russian Hostile Measures in Europe. Understanding
the Threat, RAND Corporation, Santa Monica, 2019.

130. Collier, Paul; Hoeffler, Anke; Greed and Grievance in Civil War, în Oxford Economic
Papers, vol. 56, 2004.

131. Corbin, Juliet; Strauss, Anselm; Grounded Theory Research: Procedures, Cannons, and
Evaluative Criteria, în Qualitative Research, vol. 13, no. 1, 1990.

132. Costachie, Silviu, German School of Geopolitics. Evolution, Ideas, Prospects, în Revista
Română de Geografie Politică, no. 2, November 2011.

133. Deutsch, Marton; Gerard, Harold; A Study of Normative and Informational Social Influence
upon Individual Judgement, în Journal of Abnormal and Social Psychology, vol. 51, 1955.

134. Diresta, Renee; Grossman, Shelby; Potemkin Pages & Personas: Assesing GRU Online
Operations, 2014-2019, Stanford Cyber Policy Center, Stanford, 2019.

135. Downe-Wamboldt, Barbara, Content analysis: Method, applications, and issues, în Health
Care for Women International, vol. 13, 1992.

136. Doyle, Michael, Liberalism and World Politics, în American Political Science Review, vol.
80 / December, 1986.

137. Duleba, Alexander , Ukrajina a Slovenska, Veda, Bratislava, 2000, apud Robert Istok,
Dominika Plavcanova, Russian Geopolitics and Geopolitics of Russia, în European Journal
of Geopolitics, vol 1, 2013.

138. Dunne, Tim, Liberalism, în John Baylis, Steve Smith, Patricia Owens (ed.), The
Globalization of World Politics. An Introduction to International Relations, Oxford
University Press, New York, 2008.

139. Echevarria, Antulio J., How we should think about “gray zone” wars, în Infinity Journal,
vol. 5, no. 1, 2015.

211
140. Ehrlinger, Joyce; Readinger, Wilson; Decision-Making and Cognitive Biases, în Friedman,
Howard (ed.), Encyclopedia of Mental Health (Second Edition), Academic Press,
Cambridge, 2016.

141. European Commission, Special Eurobarometer 386: Europeans and their Languages, June
2012.

142. Frank, Ulrike, War by non-military means. Understanding Russian information warfare,
Swedish Defense Research Agency, Ministry of Defense, March 2015.

143. Freeman, Linton C., Centrality in Social Networks. Conceptual Clarifications, în Social
Networks, vol. 1, 1979.

144. Gerasimov, Valery, The Value of Science Is in the Foresight: New Challenges Demand
Rethinking the Forms and Methods of Carrying Out Combat Operations, în Military
Review, January-February 2016.

145. Giles, Keir, Russia‟s „New‟ Tools for Confronting the West: Continuity and Innovation in
Moscow‟s Exercise of Power, Chatham House, Russia and Eurasia Programme, 2016.

146. Go, Eun; Jung, Eun Hwa; Wu, Mu; The effects of source cues on online news perception, în
Computers în Human Behavior, vol. 38, 2014.

147. Goldstein, Frank L.; Jacobowitz, Daniel W.; Psychological Operations: An Introduction, în
Goldstein, Frank L. (ed.), Psychological Operations. Principles and Case Studies, Air
University Press, Washington, 1996.

148. Hamdani, Sidi Sidi Mohamed, Techniques of Online Propaganda: A Case Study of Western
Sahara Conflict, în International Journal of Media, Journalism and Mass Comuncation, vol.
3, 2017.

149. Harkins, Stephen G.; Petty, Richard E.; The Multiple Source Effect in Persuasion: The
Effects of Distraction, în Personality and Social Psychology Bulletin, Vol. 7, No. 4,
December 1981.

150. Harmon-Jones, Eddie; Mills, Judosn; An introduction to cognitive dissonance theory and an
overview of current perspectives on the theory, în Harmon-Jones, Eddie (ed.), Cognitive

212
 dissonance: Reexamining a pivotal theory in psychology, American Psychology
Associtaion, Washington DC, 2019.

151. Helmus, Todd C.; Bodine-Baron, Elizabeth; Radin, Andrew; Magnuson, Madeline;
Mendelsohn, Joshua; Marcellino, William; Bega, Andriy; Winkelman, Zev; Russian Social
Media Influence. Understanding Russian Propaganda in Eastern Europe, RAND
Corporation, St. Monica, April 2018.

152. International Crisis Group, Russia and Turkey in the Black Sea and the Caucasus, Europe
Report no. 250, Brussels, June 2018.

153. Istok, Robert; Plavcanova, Dominika; Russian Geopolitics and Geopolitics of Russia, în
European Journal of Geopolitics, vol 1, 2013.

154. Kallen, Horace Meyer, Of War and Peace, în Social Research, vol. 6, no. 3, September
1939.

155. Kaniok, Petr; Havlik, Vlastimil; Populism and Euroscepticism in the Czech Republic:
Meeting Friends or Passing By?, în Romanian Journal of European Affairs, vol. 16, no. 2,
June 2016.

156. Kapusta, Philip, The Gray Zone, în Special Warfare Magazine, October-December 2015.

157. Kincaid, Peter; Fishburne, Robert jr.; Rogers, Richard; Chissom, Brad; Derivation of New
Readability Formulas (Automated Readability Index, Fog Count and Flesch Reading Ease
Formula) for Navy Enlisted Personnel, Research Branch Report 8-75, Naval Technical
Technical Training Command, Naval Air Station Memphis, Millington, 1975.

158. Kowalska, Marta; Lelonek, Adam; Primary goals of Russian propaganda in Poland for
2017, Center for Propaganda and Disinformation, Warsaw, April 2017.

159. Kubicova, Jelena, Devices of Persuasive Languages: Printed Advertisments for English
Language Courses, Tomas Bata University, Zlin, 2013.

160. Lacey, James; Conquering Germania: A Province Too Far, în Murray, Williamson;
Mansoor, Peter (ed.); Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from the Ancient
World to the Present, Cambridge University Press, Cambridge, 2012.

213
161. Lasswell, Harold, The Structure and Function of Communication in Society, în Bryson,
Lyman (ed.), The Communication of Ideas, Harper and Row, New York, 1948.

162. Lauman, Edward Otto; Marsden, Peter; Prensky, David; The boundary specification
problem in network analysis, în Freeman, Linton; White, Douglas; Romney, Antone
Kimball (ed.); Research Methods in Social Network Analysis, George Mason University
Press, Fairfax, 1989.

163. Lewandowsky, Stephan; Ecker, Ullrich K. H.; Seifert, Colleen M.; Schwarz, Norbert;
Cook, John; Misinformation and Its Correction: Continued Influence and Successful
Debiasing, în Psychological Science in the Public Interest, vol. 13, no. 3, December 2012.

164. Lewin, Kurt, Group decision and social change, în Newcomb, Theodor M.; Hartley,
Eugene L. (ed.); Readings in social psychology, Holt, Rinehart and Winston, New York,
1947.

165. Lind, William S., Understanding Fourth Generation War, în Military Review, September-
October 2004.

166. Lucas, Edward; Pomeranzev, Peter; Winnimg the Information War. Techniques and
Counter-strategic to Russian Propaganda in Central and Eastern Europe, Center for
European Policy Analysis, Brussels, August 2016.

167. Mackinder, Halford John, The Geographical Pivot History, în The Geographical Journal,
vol. 23, no. 4, 1904.

168. Maigre, Merle, Nothing New in Hybrid Warfare: The Estonian Experience and
Recommendations for NATO, The German Marshall Fund of the United States,
Washington, 2015.

169. Marx, Karl; Engels, Frederick; Manifesto of the Communist Party, în Marx/Engels Selected
Works, vol. one, Progress Publishers, Moscow, 1969.

170. McGuire, William James, The Nature of attitudes and attitude change, în Lindzey, Gardner;
Aronson, Elliot (ed.); Handbook of social psychology, ed. 2, vol. 3, Addison-Wesley,
Reading, 1969.

214
171. Mihăilă, Viorel, Communicating Defense and Security in Romania During the Ukrainian
Crisis (November 2013 – September 2014), în Journal of Defense Resources Management,
vol. 5, Issue 2 (9), 2014.

172. Milanovic, Marko; Hadzi-Vidanovic, Vidan; A taxonomy or armed conflict, în White,

Nigel; Henderson, Christian (ed.); Research handbook on international conflict and
security law: jus ad bellum, jus in bello and jus post bellum, Edward Elgar Publishing,
Cheltenham, 2013.

173. Monaghan, Andrew, The „War‟ in Russia‟s „Hybrid Warfare‟, în Parameters, vol. 45, no. 4,
Winter 2015-2016.

174. Moscovici, Serge; Faucheux, Claude; Social influence, conformity bias, and the study of
active minorities, în Berkowitz, Leonard (ed.), Advances in experimental social psychology,
vol. 6, 1972.

175. Murray, Williamson, The American Revolution: Hybrid War in America‟s Past, în Murray,
Williamson; Mansoor, Peter (ed.); Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from the
Ancient World to the Present, Cambridge University Press, Cambridge, 2012.

176. Myers, David G., Polarizing effects of social interaction, în Brandstatter, Hermann; Davis,
James H.; Stocker-Kreichgauer, Gisela (ed.); Group Decision Making, Academic Press,
New York, 1982.

177. Nickerson, Raymond S., Confirmation Bias: A Ubiquitous Phenomenon in Many Giuses, în
Review of General Psychology, Vol. 2, Issue 2, 1998.

178. Nygrin, Bertil, Russian Resource Policies towards the CIS Countries, în Friere, Maria;
Kanet, Roger (ed.); Russia and its Near Neighbours: Identity, Interests and Foreign Policy,
Palgrave Macmillan, New York, 2012.

179. Paul, Christopher; Matthews, Miriam; The Russian “Firehouse of Falsehood” Propaganda
Model – Why It Might Work and Options to Counter It, RAND Corporation, 2016.

180. Petty, Richard; Ostrom, Thomas; Brock, Timothy; Historical foundations of the cognitive
response approach to attitudes and persuasion, în Richard Petty, Thomas Ostrom, Timothy
Brock (ed.), Cognitive responses in persuasion, Erlbaum, Hillsdale, 1981.

215
181. Poreba, Tomasz; Gorka, Stanislaw; Gosu, Armand; Manea, Octavian; Rebegea, Corina;
Chorabik, Zuzanna; The Historical and current state of Romanian-Russian Relations, New
Direction Foundation, Brussels, 2018.

182. Putnam, Robert, Diplomacy and domestic politics: the logic of two-level games, în
International Organization, vol. 42, no. 3, 1988.

183. Reed, Donald J., Beyond the War on Terror: Into the Fifth Generation of War and Conflict,
în Studies in Conflict and Terrorism, vol. 31, no. 8, 2008.

184. Reich, Taly; Tormala, Zakary L.; When Contradictions Foster Persuasion: An Attributional
Perspective, în Journal of Experimental Social Psychology, vol. 49, no. 3, May 2013.

185. Reichborn-Kjennerud, Erik; Cullen, Patrick; What is Hybrid Warfare?, Norwegian Institute
of International Affairs, no. 1, 2016.

186. Renz, Bettina; Smith, Hanna; Russia and Hybrid Warfare – Going Beyond the Label,
Kikimora Publications, Helsinki, 2016.

187. Rozin, Paul; Royzman, Edward; Negativity Bias, Negativity Dominance, and Contagion, în
Personality and Social Psychology Review, vol. 5, issue 4, 2001.

188. Schmid-Druner, Marion (coord.), Disinformation and propaganda – impact on the

functioning of the rule of law in the EU and its Member States, European Parliament,
Brussels, 2019.

189. Shea, Elyssa, Working paper introducing the analytical framework for comparing
approaches and strategies of the selected external actors, EU-STRAT, Berlin, 2017.

190. Shelly Chaiken, Heuristic Versus Systematic Information Processing and the Use of Source
Versus Message Cues in Persuasion, în Journal of Personality and Social Psychology, vol.
39, 1980.

191. Stuckemann, Elena, Examining the Role of Source Credibility in the Vaccination Debate,
Jonkoping University, Jonkoping, 2019.

192. Talwar, Shalini; Dhir, Amandeep; Kaur, Puneet; Zafar, Nida; Alrasheedy, Melfi; Why do
people share fake news? Associations between the dark side of social media use and fake

216
 news sharing behaviour, în Journal of Retailing and Consumer Services, vol. 51, November
2019.

193. Tariszka, Eva, Organizational Internal Communication as a Means of Improving

Efficiency, în European Scientific Journal, vol. 8, no. 15, 2012.

194. Tilly, Charles, War Making and State making as Organized Crime, în Evans, P.;
Rueschemeyer, D.; Skocpol, T. (ed.); Bringing the State Back In, Cambridge University
Press, Cambridge, 1985.

195. Timothy Thomas, Russia‟s 21st Century Information War: Working to Undermine and
Destabilize Populations, în Defence Strategic Communications, vol. 1, no. 1, 2015.

196. Torjman, Sherri, What is Policy?, Caledon Institute of Social Policy, Ottawa, September
2005.

197. Triplett, Norman, The dynamogenic factors in pacemaking and competition, în American
Journal of Psychology, vol. 9, 1988.

198. Tudoroiu, Theodor, From spheres of influence to energy wars: Russian influence in post-
communist Romania, în Journal of Communist Studies and Transition Politics, vol. 24, no.
3, 2008.

199. Tversky, Amos; Kahneman, Daniel; Judgement Under Uncertainty: Heuristics and Biases,
în Science, vol. 185, 1974.

200. Usman, Ali; Okafor, Sebastian; Exploring the Relationship between Social Media and
Social Influence, în Bowen, Gordon; Ozuem, Wilson (ed.); Leveraging Computer-Mediated
Marketing Environments, IGI Global, Hershey, 2019, pp. 83-103.

201. Vice, Margaret, Publics Worldwide Unfavorable Toward Putin, Russia, Pew Research
Center, August 2017.

202. Vișan, George; Manea, Octavian; The emerging access-denial challenge for NATO‟s
Eastern Flank, în Black Sea in Denial Age, Romanian Energy Center, București, 2016.

203. Wallace, Michael, Power, Status, and International War, în Journal of Peace Research, vol.
8, no 1, 1971.

217
 204. Weber, Max, The Nature of Social Actions, în Runciman, W.G.; Webber: Selections in
Translation, Cambridge University Press, 1991.

205. Wood, Wendy, Attitude change: Persuasion and social influence, în Annual Review of
Psychology, vol 71, nr. 6, 2000.

206. Wright, Quincy, The escalation of international conflicts, în Journal of Conflict Resolution,
vol. 9, no. 4, December 1965.

207. Zulean, Marian, Politica de securitate națională ca domeniu al politicilor publice, în Ghica,
Alexandru; Zulean, Marian (coord.); Politica de Securitate Națională. Concepte, instituții,
procese, Polirom, Iași, 2007.

Surse online

208. Ambasada Federației Ruse în România, Relaţiile comerciale şi economice ruso-române,

disponibil la https://romania.mid.ru/ro_RO/web/romania_ro/economia, accesat la data de
13.12.2020.

209. Ambasada Federației Ruse la București, De Ziua Marii Victorii, disponibil la

https://romania.mid.ru/ro/press-centre/arkhiv_novostey/de_ziua_marii_victorii_03_05_20/,
accesat la data de 29.05.2021.

210. Argyropoulou, Vasiliki; Persuasive Strategies in Argumentative/Persuasive Discourse

Written in Italian by Greek Second Language Learners, disponibila la
http://ikee.lib.auth.gr/record/289014/files/GRI-2017-19167.pdf, accesat la data de
24.05.2020.

211. Arnold, Chloe, Barring Obstacles, Russia Ready to Resume Gas Shipments, disponibil la
http://www.rferl.org/content/Russia_Says_Ukraine_Signs_New_Gas_Monitoring_Deal__/1
368899.html, accesat la data de 09.05.2020.

212. Arvinte, Andrei, Mișcări mari pe piața de telefonie din România. Rusia ar putea acapara
acest sector, disponibil la https://evz.ro/miscari-mari-pe-piata-de-telefonie-din-romania-
rusia-ar-putea-acapara-acest-sector.html, accesat la data de 09.06.2021.

218
213. Baques, Josep, Towards definition of the „gray zone‟ concept, disponibil la
http://www.ieee.es/en/Galerias/fichero/docs_investig/2017/DIEEEINV02-
2017_Concepto_GrayZona_JosepBaques_ENGLISH.pdf, accesat la data de 08.01.2019.

214. Barbera, Marcel Gascon, Russian Interest in Black Sea Gas Project Worries Romanian
Govt, disponibila la https://balkaninsight.com/2020/01/07/russian-interest-in-black-sea-gas-
project-worries-romanian-govt/, accesat la data de 22.05.2020.

215. Barnes, Julian, Nato Considers Missile Defense Upgrade, Risking Further Tensions With
Russia, disponibila la https://www.nytimes.com/2019/07/05/world/europe/nato-nuclear-
missile-defenses-russia.html, accesat la data de 15.05.2021.

216. Barrabi, Thomas, Russia Warns Baltic States NATO‟s Anti-Missile Shield Will Make Them
Targets, disponibila la https://www.ibtimes.com/russia-warns-baltic-states-natos-anti-
missile-shield-will-make-them-targets-1981588, accesat la data de 17.05.2020.

217. Blajan, Anne-Marie, Propaganda rusă în România: doi sociologi despre efecte, disponibila
la https://cursdeguvernare.ro/propaganda-rusa-in-romania-doi-sociologi-despre-efecte.html,
accesat la data de 06.06.2020.

218. Blatt, Talia, Aegis Ashore Deployment Jeopardizes Stability in East Asia, disponibil la
https://hir.harvard.edu/aegis-ashore-deployment-jeopardizes/, accesat la data de 15.05.2021.

219. Bogdan, Sidonia, Un expert Român mi-a explicat ce să faci ca să nu cazi în plasa
propagandei Rusiei la alegeri, disponibila la
https://www.vice.com/ro/article/7xgxda/propaganda-rusiei-la-alegerile-europene, accesat la
data de 06.06.2020.

220. Borcea, Ștefan, Faptele criminale ale Armatei Roșii „eliberatoare”: violuri, jafuri,
devastări și sfidarea autorităților. Studiu de caz: Vrancea, disponibila la
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/faptele-criminale-ale-armatei-rosii-
eliberatoare-violuri-jafuri-devastari-si-sfidarea-autoritatilor-studiu-de-caz-vrancea, accesat
la data de 29.05.2021.

221. Bunilă, Iulian, Ocupația sovietică de 14 ani în România. Lanțul de crime și jafuri odioase
s-a sfârșit abia în 1958, disponibil la https://adevarul.ro/locale/buzau/ocupatia-sovietica-14-

219
 ani-romania-lantul-nesfarsit-crime-jafuri-odioase-s-a-sfarsit-abia-1958-
1_56d6f6fe5ab6550cb8693f06/index.html, accesat la data de 16.05.2021.

222. Burgess, Matt; We finally know the full extent of Russia‟s Twitter trolling campaign,
disponibil la https://www.wired.co.uk/article/twitter-troll-data-russia-ira-iran, accesat la
data de 11.01.2020.

223. Chivvis, Christopher S.; Understanding Russian “Hybrid Warfare” And What Can Be
Done About It, disponibil la
https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/testimonies/CT400/CT468/RAND_CT468.pd
f, accesat la data de 09.01.2019.

224. Chodakiewicz, Marek, Putin‟s Stalinist Liberation, disponibil la

https://spectator.org/putins-stalinist-liberation/, accesat la data de 17.12.2020.

225. Conley, Heather, Successfully Countering Russian Electoral Interference, disponibil la

https://www.csis.org/analysis/successfully-countering-russian-electoral-interference,
accesat la data de 29.12.2020.

226. Cosma, Andreea, Rețea de proxenetism în toată Europa, condusă de interlopi români, din
închisoare, https://www.stiridiaspora.ro/retea-de-proxenetism-in-toata-europa-condusa-de-
interlopi-romani-din-inchisoare-tinere-batute-crunt-si-santajate-daca-refuzau-sa-se-
prostitueze_456104.html, accesat la data de 15.05.2021.

227. Crawford, Krysten, Stanford study examines fake news and the 2016 presidential election,
disponibil la https://news.stanford.edu/2017/01/18/stanford-study-examines-fake-news-
2016-presidential-election/, accesat la data de 29.12.2020.

228. Cristea, Anastasia, Scutul de la Deveselu, atacat de fake news-uri rusești, disponibila la
https://www.defenseromania.ro/scutul-de-la-deveselu-atacat-de-fake-news-uri-
rusesti_596530.html, accesat la data de 06.06.2020.

229. Cull, Nicholas, Public diplomacy before Gullion: the evolution of a phrase, disponibil la
https://uscpublicdiplomacy.org/blog/public-diplomacy-gullion-evolution-phrase, accesat la
data de 27.05.2021.

220
230. Deutsche Welle, Vladimir Putin and Viktor Orban's special relationship, disponibil la
https://www.dw.com/en/vladimir-putin-and-viktor-orbans-special-relationship/a-45512712,
accesat la data de 13.12.2020.

231. Digi24, Raportul MCV pentru România, publicat astăzi, este cel mai dur din ulitmii 10 ani,
disponibil la https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/raportul-mcv-pentru-romania-
publicat-astazi-este-cel-mai-dur-din-ultimii-10-ani-1204570, accesat la data de 02.06.2021.

232. Drucker, Jesse, Kremlin Cash Behind Billionaire‟s Twitter and Facebook Investments,
disponibil la https://www.nytimes.com/2017/11/05/world/yuri-milner-facebook-twitter-
russia.html, accesat la data de 07.06.2021.

233. Duke, Simon, Revolut bank boss denies Russia claim, disponibil la
https://www.thetimes.co.uk/article/revolut-bank-boss-denies-russia-claim-r7p76j7b8,
accesat la data de 06.06.2021.

234. Dumitru, Elena, Războiul secret al Rusiei împotriva exploatării gazelor de șist în Europa,
disponibil la https://adevarul.ro/international/europa/razboiul-secret-rusiei-exploatarii-
gazelor-sist-europa-1_53a6b6b30d133766a8cc0934/index.html, accesat la data de
27.05.2020.

235. Ebitz, Amy, The use of military diplomacy in great power competition, disponibil la
https://www.brookings.edu/blog/order-from-chaos/2019/02/12/the-use-of-military-
diplomacy-in-great-power-competition/, accesat la data de 28.05.2021.

236. Economica.net, TMK Artrom a încheiat primele nouă luni cu afaceri de 653,25 milioane de
lei, disponibila la https://www.economica.net/tmk-artrom-a-incheiat-primele-noua-luni-cu-
afaceri-de-653-25-milioane-lei_66768.html, accesat la data 06.06.2020.

237. Elkus, Adam, 50 Shades of Gray: Why the Gray Wars Concept Lacks Strategic Sense,
https://warontherocks.com/2015/12/50-shades-of-gray-why-the-gray-wars-concept-lacks-
strategic-sense/, disponibil la https://warontherocks.com/2015/12/50-shades-of-gray-why-
the-gray-wars-concept-lacks-strategic-sense/, accesat la data de 08.01.2019.

238. Ellyatt, Holly; Bercetche, Joumanna; Russia is set to gain from the Italian election result.
Here‟s how, disponibila la https://www.cnbc.com/2018/03/06/russia-set-to-gain-from-m5s-
and-legas-success-in-italys-election.html, accesat la data de 29.12.2020.

221
239. Elwood, Zachary, Top 7 signs a Facebook account is fake, disponibila la
https://apokerplayer.medium.com/top-7-signs-a-facebook-account-is-fake-1eb942591887,
accesat la data de 29.05.2021.

240. European Council, Energy production and imports, disponibil la

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Energy_production_and_imports#More_than_half_of_EU-
28_energy_needs_are_covered_by_imports, accesat la data de 22.05.2020

241. Expert Forum, Raportul anula EFOR 2019 – Renașterea populismului în Europa de Est,
disponibil la https://expertforum.ro/raport-anual-2019/, accesat la data de 11.01.2020.

242. Facebook, Removing Coordinated Inauthentic Behavior from Russia, disponibil la

https://about.fb.com/news/2019/01/removing-cib-from-russia/, accesat la data de
11.01.2020.

243. Giannopoulos, Georgios, Introduction to the concept of Hybrid Threats, disponibil la

http://www.ee-isac.eu/hybrid-threats, accesat la data de 07.01.2019.

244. Globesec, The image of Russia in Central % Eastern Europe and the Western Balkans,
disponibil la https://www.globsec.org/wp-content/uploads/2021/04/Image-of-Russia-
Mighty-Slavic-Brother-or-Hungry-Bear-Nextdoor-spreads.pdf, accesat la data de
23.01.2021.

245. Glenn, Russell W., Thoughts on “Hybrid” Conflict, disponibil la

https://smallwarsjournal.com/blog/journal/docs-temp/188-glenn.pdf, accesat la data de
08.01.2019.

246. Grashkin, Andrey, Russia‟s Political Influence in Bulgaria, disponibil la

https://www.fpri.org/article/2020/01/russias-political-influence-in-bulgaria/, accesat la data
de 24.04.2021.

247. Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, Sondaj la nivel național – octombrie
2018, disponibil la
https://docs.wixstatic.com/ugd/df7685_b76a76b6f7f84ce4a79fa98389a7501d.pdf, accesat
la data de 23.01.2021.

222
248. Gulca, Ilie, Moldova: Politicile Unilaterale Provoacă Discordie în Zona de Securitate,
disponibil la https://balkaninsight.com/2020/09/21/moldova-politicile-unilaterale-provoaca-
discordie-in-zona-de-securitate/?lang=ro, accesat la data de 23.04.2021.

249. Guță, Daniel, Filmul crimelor comise de Armata Roșie în România după 23 august: femei
împușcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuții mafiote, violuri, disponibil
la https://adevarul.ro/locale/hunedoara/filmul-crimelor-comise-armata-rosie-romania-23-
august-femei-impuscate-cap-calcate-camionul-sovietici-executii-mafiote-violuri-
1_5620b3dcf5eaafab2cb70555/index.html, accesat la data de 09.01.2021.

250. Hill, Fiona; Pifer, Steven; Putin‟s Russia Goes Rogue, disponibil la
https://www.brookings.edu/research/putins-russia-goes-rogue/, accesat la data de
09.05.2020.

251. Hoffman, Frank, Hybrid vs. Compound War, disponibil la

http://armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-war/, accesat la data de 06.01.2019;
Petri Huovinen, Hybrid Warfare – Just a Twist of Compund Warfare?, National Defence
University – Department of History, Helsinki, 2011, pp 9-10.

252. Inspectoratul General pentru Imigrări, Șederea în România, disponibil la

http://igi.mai.gov.ro/ro/content/%C8%99ederea-%C3%AEn-rom%C3%A2nia, accesat la
data de 05.06.2021.

253. Klingova, Katarina, Exploiting historical grievances and fears: Disinformation narratives
in Central Europe, disponibil la https://www.shrmonitor.org/exploiting-historical-
grievances-and-fears-disinformation-narratives-in-central-europe/, accesat la data de
22.01.2021.

254. Komsomolskaya Pravda, Людей заставляют врать, что их бомбили ополченцы,

disponibil la https://www.kompravda.eu/daily/26278.4/3155601/, accesat la data de
12.05.2020.

255. Kots, Alexander; Steshin, Dmitry; Ополченец из Афганистана: Ливия, Сирия, Ирак...
Вас, русских, окружают, disponibil la
https://www.kompravda.eu/daily/26310.3/3188038/, accesat la data de 12.05.2020.

223
256. Lendvai, Ildiko, Why should the left-wing opposition in Hungary not work together with the
far-right Jobbik party?, disponibil la https://library.fes.de/pdf-
files/bueros/budapest/14183.pdf, accesat la data de 24.04.2021.

257. Leonard, Peter, Russian Propaganda War in Full Swing Over Ukraine, disponibil la
https://www.timesofisrael.com/russian-propaganda-war-in-full-swing-over-ukraine/,
accesat la data de 09.05.2020.

258. Luca, Ana Maria, Moscow Hunts for Cracks in anti-Russian Romania, disponibila la
https://balkaninsight.com/2019/03/08/moscow-hunts-for-cracks-in-anti-russian-romania/,
accesat la data de 22.01.2021.

259. Machiavelli, Niccolo; The Prince, editat de Jonathan Bennett, 2017, disponibil la
http://www.earlymoderntexts.com/assets/pdfs/machiavelli1532.pdf.

260. Magdin, Radu, Disinformation and European Erosion in Romania, disponibil la

https://www.stopfake.org/en/disinformation-and-european-erosion-in-romania/, accesat la
data de 19.01.2020.

261. Marin, Denisa, Gazprom va începe extracția de gaze din România, disponibila la
https://romanialibera.ro/economie/exclusiv-rl-gazprom-va-incepe-extractia-de-gaze-in-
romania-779242, accesat la data de 06.06.2020.

262. McCaffrey, Darren, Liberator of Prosecutor? How Poland sees the role of the Soviet Union
in World War Two, disponibil la https://www.euronews.com/2020/01/27/liberator-or-
persecutor-how-poland-sees-the-role-of-the-soviet-union-in-world-war-two, accesat la data
de 17.12.2020.

263. Mediafax, Ambasadorul Rusiei în România acuză tendințe de falsificare a istoriei „Marelui
Război”, disponibil la https://www.mediafax.ro/social/ambasadorul-rusiei-in-romania-
acuza-tendinte-de-falsificare-a-istoriei-marelui-razboi-18870577, accesat la data de
14.04.2021.

264. Molander, Roger C.; Riddile, Andrew S.; Wilson, Peter A.; Strategic Information Warfare:
A New Face of War, disponibil la
https://www.rand.org/pubs/monograph_reports/MR661/index2.html, accesat la data de
10.01.2019.

224
265. NATO, Aegis Ashore ballistic missile defence system in Romania completes scheduled
update, disponibil la
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_168377.htm?selectedLocale=en, accesat la data
de 15.05.2021.

266. NATO, NATO countering the hybrid threat, disponibil la https://www.act.nato.int/nato-

countering-the-hybrid-threat, accesat la data de 07.01.2019.

267. Naumescu, Valentin, Poate fi apărată credibil Europa Centrală fără baze permanente
NATO în regiune? Cât de real este pericolul unui atac al Rusiei?, disponibil la
http://www.contributors.ro/global-europa/poate-fi-aparata-credibil-europa-centrala-fara-
baze-permanente-nato-in-regiune-cat-de-real-este-pericolul-unui-atac-al-rusiei/, accesat la
data de 21.04.2020.

268. Năstase, Mirabela, O nouă bancă în România. Ce interese ar avea Revolut pentru banii tăi,
https://playtech.ro/stiri/o-noua-banca-in-romania-ce-interes-ar-avea-revolut-pentru-banii-
tai-298846, accesat la data de 03.08.2021.

269. Necula, Florin, Cum inventează propaganda rusă separatismul etnic la granițele României,
disponibila la https://ziare.com/international/ucraina/cum-inventeaza-propaganda-rusa-
separatismul-etnic-la-granitele-romaniei-1356677, accesat la data de 17.01.2021.

270. New Strategy Center, De ce contează Marea Neagră, disponibil la

https://newstrategycenter.ro/wp-content/uploads/2016/04/Policy_paper_-
_De_ce_conteaza_Marea_Neagra_-_NSC_-_iunie_2016-1.pdf, accesat la data de
17.05.2020.

271. Newsweek România, Cum ne sperie propaganda: NATO ne sărăcește, UE ne controlează,

disponibil la https://newsweek.ro/politica/cum-ne-sperie-propaganda-nato-ne-saraceste-ue-
ne-controleaza, accesat la data de 06.06.2020.

272. Nicuț, Mihai, Lukoil începe forajul în Marea Neagră românească, cu o platformă a
italienilor de la Saipem, disponibil la https://www.economica.net/lukoil-incepe-forajul-in-
marea-neagra-romaneasca-cu-o-platforma-a-italienilor-de-la-saipem_171776.html, accesat
la data de 22.05.2020.

225
273. Niță, Cristian, Strategia de reintegrare a Europei Centrale și de Est într-un
„”Commonwealth postsovietic”, Institutul de Economie Mondială, Academia Română,
disponibil la
http://nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/216/Nita%20Cristian.pdf?sequence=1&isAll
owed=y, accesat la data de 21.04.2020.

274. Oficiul Național al Registrului Comerțului, Societăți cu participare străină la capital,

disponibil la https://www.onrc.ro/index.php/ro/statistici?id=254, accesat la data de
06.06.2020.

275. Orgonaș, Cristian, Cum stăm din punctul de veere al relațiilor comerciale România-Rusia,
disponibil la https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7082592-cum-stam-din-
punctul-vedere-relatiilor-comerciale-romania-rusia.htm, accesat la data de 08.06.2021.

276. Paul, Christopher, Confessions of a Hybrid Warfare Skeptic: What Might Really Be
Interesting but Hidden Within the Various Conceptions of Gray Zone Conflict, Ambiguous
Warfare, Political Warfare, and Their Ilk, disponibil la
https://smallwarsjournal.com/jrnl/art/confessions-of-a-hybrid-warfare-skeptic#_edn1,
accesat la data de 08.01.2019.

277. Perry, Bret, Small War Journals, disponibil la https://smallwarsjournal.com/jrnl/art/non-

linear-warfare-in-ukraine-the-critical-role-of-information-operations-and-special-opera,
accesat la data de 07.04.2021.

278. Pew Research Center, Pew Research Center Spring 2019 Global Attitudes Survey,
disponibil la https://www.pewresearch.org/wp-content/uploads/2020/02/Views-of-Russia-
Topline-for-Release_UPDATED.pdf, accesat la data de 23.01.2021.

279. Plucinska, Joanna; Barteczko, Agnieszka; Koper, Anna; Poland‟s ruling nationalists
cement new coalition deal, disponibila la https://www.reuters.com/article/us-poland-
politics-idUSKBN26H0K6, accesat la data de 24.04.2021.

280. Pomerantsev, Peter, Fighting While Friending: The Grey War Advantage of ISIS, Russia,
and China, disponibil la https://www.defenseone.com/ideas/2015/12/fighting-while-
friending-grey-war-advantage-isis-russia-and-china/124787/?oref=d-river, accesat la data
de 08.01.2019.

226
281. Pomerantsev, Peter; Weiss, Michael; The Menace of Unreality: How the Kremlin
Weaponizes Information, Culture and Money, disponibil la
http://www.interpretermag.com/wpcontent/uploads/2014/11/The_Menace_of_Unreality_Fi
nal.pdf, accesat la data de 09.05.2020.

282. Popescu, Andrei Luca, Cum a ajuns România să cumpere gaz rusesc la cel mai mare preț
din Europa, disponibila la https://romania.europalibera.org/a/cum-a-ajuns-romania-sa-
cumpere-gaz-rusesc-la-cel-mai-mare-pret-din-europa/30033557.html, accesat la data de
22.05.2020.

283. Popescu, Andrei Luca, Noul val de investiții rusești în România, disponibil la
https://romania.europalibera.org/a/noul-val-de-investi%C8%9Bii-ruse%C8%99ti-
%C3%AEn-rom%C3%A2nia-/29959648.html, accesat la data de 06.06.2020.

284. Vlad Popescu, Rușii de a VTB, interesați de privatizarea CFR Marfă, disponibil la
https://www.zf.ro/companii/rusii-de-la-vtb-interesati-de-privatizarea-cfr-marfa-9371763,
accesat la data de 06.06.2021.

285. Putin, Vladimir, A Plea for Caution from Russia, disponibil la

https://www.nytimes.com/2013/09/12/opinion/putin-plea-for-caution-from-russia-on-
syria.html?_r=0, accesat la data de 09.05.2020.

286. Radio Europa Liberă, Larics: Cele cinci teme ale propagandei ruse folosite în România,
disponibil la https://romania.europalibera.org/a/larics-cele-cinci-narative-ale-propagandei-
ruse-folosite-in-romania-/30826904.html, accesat la data de 13.12.2020.

287. Rise Project, Cum a spălat Lukoil miliardele de euro, disponibil la

https://www.riseproject.ro/cum-a-spalat-lukoil-miliardele-de-euro/, accesat la data de
06.06.2020.

288. Roberts, William, John Keegan treks through history probing the meaning of war,
http://articles.baltimoresun.com/1993-11-14/news/1993318037_1_john-keegan-history-of-
warfare-war-and-culture, accesat la data de 10.11.2014.

289. Rusu, Sebastian, Influența propagandei ruse în campania pentru alegerile

europarlamentare din România. Interviu cu sociologul Nicolae Țîbrigan, disponibil la
https://www.jurnalistii.ro/influenta-propagandei-ruse-in-campania-pentru-alegerile-

227
 europarlamentare-din-romania-interviu-cu-sociologul-nicolae-tibrigan/, accesat la data de
11.01.2020.

290. Saarelainen, Maati, Hybrid threats – what are we talking about?, disponibil la
https://www.hybridcoe.fi/hybrid-threats-what-are-we-talking-about/, accesat la data de
07.01.2019

291. Sarkees, Meredith Reid, The COW Typology of War: Defining and Categorizing Wars
(Version 4 of the Data), disponibil la http://www.correlatesofwar.org/data-sets/COW-
war/inter-state-wars-codebook, accesat la data de 16.12.2018.

292. Simina, Codruța, România – colonia Europei. O poveste cu propagandă care nu se mai
termină, disponibila la https://pressone.ro/romania-colonia-europei-o-poveste-cu-
propaganda-care-nu-se-mai-termina, accesat la data de 06.06.2020.

293. Soare, Cristian, Noua Strategie de Apărare a Țării sub lupa propagandei pro-Kremlin,
disponibila la https://larics.ro/noua-strategie-de-aparare-a-tarii-sub-lupa-propagandei-pro-
kremlin/, accesat la data de 17.12.2020.

294. Statista, Social media usage in Romania – statistics & facts, disponibil la
https://www.statista.com/statistics/1104242/social-media-platforms-romania/, accesat la
data de 25.07.2021.

295. Ștefan, Laura; Ioniță, Sorin; Pârvu, Septimius; Nuțu, Ana Otilia; Nations in transit 2020 –
Romania, disponibil la https://freedomhouse.org/country/romania/nations-transit/2020,
accesat la data de 31.05.2021.

296. Tchakarova, Velina, Competing geopolitical approaches towards Eastern Europe, Austria
Institut fur Europa und Sicherheitspolitik, nr. 4, 2017, p. 3, disponibil la
https://www.aies.at/download/2017/AIES-Fokus_2017-04.pdf, accesat la data de
21.04.2020.

297. The Correlates of War Project, History, disponibil la

http://www.correlatesofwar.org/history, accesat la data de 16.12.2018

298. The Guardian, Slovenian nationalist party set for power after winning election, disponibil la
https://www.theguardian.com/world/2018/jun/03/anti-immigration-party-leads-exit-poll-in-
slovenian-election, accesat la data de 24.04.2021.
228
299. The New York Times Customer Inisight Group, Foundation Marketing, The psychology of
sharing: Why do people share online, disponibil la https://foundationinc.co/wp-
content/uploads/2018/12/NYT-Psychology-Of-Sharing.pdf, accesat la data de 29.05.2021.

300. Toucas, Boris, Turkey Has No Allies in the Black Sea, Only Interesets, disponibil la
https://www.csis.org/analysis/turkey-has-no-allies-black-sea-only-interests, accesat la data
de 24.04.2021;

301. Tukhanina, Olga, Почему Запад вступается за Пусси Райот, а не за мертвых девочек
из Луганска, disponibil la https://www.kompravda.eu/daily/26273.7/3150573/, accesat la
data de 12.05.2020.

302. Ukraine Crisis Media Center, Russian propaganda uses the same tools to spread
disinformation in Central & Eastern Europe, disponibil la https://uacrisis.org/en/53099-
information-warfare, accesat la data de 17.01.2021.

303. van Parys, Jonathan, Russian language knowledge in Europe, disponibil la

https://languageknowledge.eu/languages/russian, accesat la data de 24.04.2021.

304. Vann, Joseph, Modern Propaganda. A most exquisite and indispensable fifth-generation
warfare tool, disponibil la https://www.marshallcenter.org/sites/default/files/files/2020-
09/pC_V10N2_en_Vann.pdf, accesat la data de 15.04.2021.

305. Watts, Clint, Russia‟s Active Measures Architecture: Task and purpose, disponibil la
https://securingdemocracy.gmfus.org/russias-active-measures-architecture-task-and-
purpose/, accesat la data de 21.04.2020.

306. Welsh, Mark, Basic Doctrine – Volume 1, United States Air Force, Curtis E. Lemay Center
for Doctrine Development and Education, disponibil la
https://www.doctrine.af.mil/Portals/61/documents/Volume_1/Volume-1-Basic-
Doctrine.pdf, accesat la data de 12.04.2021.

307. World Data Info, Russian speaking countries, disponibil la

https://www.worlddata.info/languages/russian.php/, accesat la data de 24.04.2021.

308. Ziarul „Bursa”, ExxonMobil discută cu Lukoil pentru o vânzare a operațiunilor din Marea
Neagră, disponibil la https://www.bursa.ro/exxonmobil-discuta-cu-lukoil-pentru-o-vanzare-
a-operatiunilor-din-marea-neagra-22427836, accesat la data de 22.05.2020.
229
309. Ziarul „Bursa”, Platforma Scarabeo 9 va începe forajul în perimetrul Trident din Marea
Neagră, disponibila la https://www.bursa.ro/in-perioada-4-5-noiembrie-platforma-scarabeo-
9-va-incepe-forajul-in-perimetrul-trident-din-marea-neagra-28052836, accesat la data de
22.05.2020.

230