Comunități etnice în România

În România trăiesc alături de comunitatea românească diferite comunități etnice, cu tradiții

culturale, lingvistice și religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din
România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai
redusă, precum Oltenia și Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere față de pluralismul
etnic, dar și față de cel politic.[1][2]

Repartiția naționalităților în țările unde

predomină românii (1919), a lui
Emmanuel de Martonne.

Statistici

Conform recensământului din anul 2011, populația minoritară reprezintă un procent de circa 11%
din totalul de 20,1 milioane de locuitori.[3] Cele mai importante minorități din România sunt cea
maghiară – 1,23 milioane de locuitori (circa 58,9% din totalul minorităților), fiind urmați de romi –
0,62 milioane (29,8% din minoritari), ucraineni – 50,9 mii de locuitori (2,44% din minoritari),
germani – 36 de mii (1,73%), turci – 27,7 mii (1,33%), ruși-lipoveni – 23,49 mii (1,13%) și cu sub
1% pondere (fiecare) din minoritari (20 de mii de locuitori sau mai puțin) – tătari, sârbi, slovaci,
bulgari, croați, greci, evrei, italieni, polonezi, cehi și alte minorități. De asemenea in România se
află si comunități de arabi, afro-români, chinezi, vietnamezi, indieni, pakistanezi etc.
 Etnie Recensământul din 2002[4] Recensământul din 2011[5]

Maghiari 1.431.807 1.227.623

Romi 535.140 621.573

Ucraineni 61.098 50.920

Germani 59.764 36.042

Ruși-lipoveni 35.791 23.487

Turci 32.098 27.698

Tătari 23.935 20.282

Sârbi 22.561 18.076

Slovaci 17.226 13.654

Bulgari 8.025 7.336

Croați 6.807 5.408

Greci 6.472 3.668

Evrei 5.785 3.271

Cehi 3.941 2.477

Polonezi 3.559 2.543

Italieni 3.288 3.203

Chinezi 2.243 2.017

Armeni 1.780 1.361

Ceangăi 1.266 1.536

Macedoneni 731 1.264

Altă etnie 16.119 18.524

Nedeclarată 1.941 1.236.810

În anul 2015, 230.000 de oameni care trăiau în România erau născuți în alte țări. Cei mai mulți
dintre ei (80.000) veneau din Republica Moldova. Următorii erau italienii, care erau în număr de
30.000, și spaniolii, în jur de 20.000, iar apoi bulgarii, ucrainenii și maghiarii.[6]

Reprezentare parlamentară

În prezent, 17 minorități au câte un deputat din oficiu, iar partidul maghiarilor UDMR are 21 de
mandate de deputat (6,19%) și 9 mandate de senator (6,24%).
Comunitățile etnice din România sunt reprezentate în Parlament de următoarele partide, asociații
și formațiuni politice:

Uniunea Democrată Maghiară din România;

Uniunea Armenilor din România;

Uniunea Democrată Turcă din România;

Uniunea Polonezilor din România (Dom Polski);

Asociația Italienilor din România;

Uniunea Ucrainenilor din România;

Asociația Macedonenilor din România;

Uniunea Culturală a Rutenilor din România;

Forumul Democrat al Germanilor din România;

Uniunea Sârbilor din România;

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România;

Asociația Liga Albanezilor din România;

Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România;

Uniunea Bulgarilor din Banat;

Asociația Partida Romilor Pro-Europa;

Uniunea Croaților din România;

Federația Comunităților Evreiești din România;

Uniunea Elenă din România.

Mecanisme în Guvern

La nivelul Executivului, Guvernul României are în structura sa un Departament pentru Relații

Interetnice[7]. Acesta funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 111/2005.

Vezi și

Partidele minorităților etnice din România

Ziua Limbilor Europei

Carta europeană a plurilingvismului

Bibliografie

Gabriel Andreescu (2005). Schimbări în harta etnică a României (http://www.edrc.ro/docs/doc

s/etnomobilitate/Intregul_volum.pdf) (PDF). Cluj-Napoca: Centrul de Resurse pentru
Diversitate Etnoculturală. ISBN 973-7670-01-9.

Cătălin Turliuc (2004). Organizarea României moderne: Statutul naționalităților 1866-1918. Iași:
Editura Perfomantica.
Lectură suplimentară
Venera Achim, Viorel Achim (2010). Minoritățile etnice în România în secolul al XIX-lea (http://w
ww.iini-minorities.ro/resurse/coord-Achim-Venera_Achim-Viorel_Minoritatile-etnice-Romania-s
ecolul-XIX-Cuprins.pdf) (PDF). București: Editura Academiei Române. ISBN 978-973-27-2022-
6.

Gheorghe Iancu (2002). Problema minorităților etnice din România în documente ale Societății
Națiunilor (1923-1932). Cluj-Napoca: Argonaut. ISBN 9739350690.

Attila Gidó, ed. (2012). Cronologia minorităților naționale din România: Albanezi, armeni, bulgari,
croați, eleni, evrei și germani (https://books.google.es/books?id=-1sEZPaQ4E8C&printsec=fron
tcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false) . I. Cluj-Napoca:
Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. ISBN 978-606-8377-
08-7.

Note

1. ^ Dumitru Sandu (2002). „Ariile culturale ca matrice de sociabilitate” (https://www.academi

a.edu/14406681/Ariile_culturale_ca_matrice_de_sociabilitate_2000) . Sociologie
Românească (3–4): 77–92.

2. ^ „Barometrul de opinie publică” (http://www.mmt.ro/Cercetari/bop%202000.pdf) (PDF).

Metro Media Transilvania.

3. ^ V. Brădățeanu (18 decembrie 2014). „ANALIZĂ: Minoritățile naționale din România – între
aspirații și realități” (http://www.rador.ro/2014/12/18/analiza-minoritatile-nationale-din-rom
ania-intre-aspiratii-si-realitati/) . Rador.

4. ^ „Populația după etnie și limba maternă, pe județe” (http://www.insse.ro/cms/files/RPL200

2INS/vol4/tabele/t4.pdf) (PDF). Institutul Național de Statistică.

5. ^ „Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune” (http://www.recensaman

tromania.ro/rezultate-2/) . Institutul Național de Statistică.

6. ^ Elena Deacu (19 martie 2017). „De unde provin străinii din România și care sunt țările care
găzduiesc cei mai mulți români” (http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/de-provin-str
 ainii-romania-tarile-caregazduiesc-cei-mai-romani-1_58ce64395ab6550cb87a0103/index.
html) . Adevărul.

7. ^ Departamentul pentru Relații Interetnice - Guvernul României (http://www.dri.gov.ro/)