Republica Moldova

259 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric

stat în Europa de est

Acest articol se referă la Republica Moldova. Pentru principatul istoric,
vedeți Principatul Moldovei. Pentru regiunea geografică din România, vedeți Moldova
Occidentală. Pentru alte sensuri, vedeți Moldova (dezambiguizare).
Republica Moldova
Moldova (română)

Drapelul Republicii Moldova Stema Republicii Moldova

Deviză: Discover the routes of life 

Imnul național: 
Limba Noastră

1:11
 Geografie

Suprafață

 - totală 33.846 km² (locul 139)

Apă (%) 1,4

Cel mai înalt punct Dealul Bălănești (430 m) 

Cel mai jos punct Nistru (2 m) 

Cel mai mare oraș Chișinău

Vecini Ucraina
România 

Fus orar EET (UTC+2)

Ora de vară EEST (UTC+3)

Populație

Populație

 - Recensământ (2014) 2.998.235

Densitate (2020) - 86,2[6] loc/km²

 - Estimare (01.01.2020 ▼ 2.640.438 [5]
) (fără Transnistria) (locul 138)
Limbi oficiale Română[1][2][3]

Limbi
Rusă, Ucraineană și Găgăuză[4]
regionale/minoritare

Etnonim moldovean (masc.),
moldoveancă (fem.),
moldoveni (pl.).

Grupuri etnice 82,07% (moldoveni/români)

6,57% ucraineni
4,57% găgăuzi
4,06% ruși
1,88% bulgari
0,85% alte etnii
(fără Transnistria)

Guvernare

Sistem politic Republică parlamentară

Președinte Maia Sandu 

Prim-ministru Natalia Gavrilița[10] 

Legislativ Parlamentul Republicii

Moldova 

Capitala
 Chișinău

Istorie

Independență față de Uniunea Sovietică

declarată 27 august 1991

Economie

PIB (PPC) 2021

 - Total ▲$39.855 miliarde[7]

 - Pe cap de locuitor ▲$15,406 [7]
PIB (nominal) 2021

 - Total ▲$13.672 miliarde[7]

 - Pe cap de locuitor ▲$5,285 [7]
Gini (2019) ▲26.0 [9] (scăzut)
IDU (2021) ▲0,767 [8] (ridicat) (locul 80)
Monedă Leu (MDL)

Coduri și identificatori

Cod CIO MDA 
 Cod mobil 259 

Prefix telefonic 373

ISO 3166-2 MD 

Domeniu Internet .md

Prezență online

site web oficial

hasthtag

Modifică date / text 

Portal Republica Moldova

Republica Moldova[11][12] este un stat situat în sud-estul Europei. Se învecinează

cu România la vest și cu Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova este un stat
fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 430 de metri[13] la
extremitatea sa sudică,[14] prin intermediul căreia are acces potențial și la Marea
Neagră. În procesul dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a declarat
independența la 27 august 1991. La 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a
Republicii Moldova. Începând cu anul 1990, teritoriul Republicii Moldova situat pe
malul estic al fluviului Nistru este sub control de facto al regimului
separatist din Transnistria (controlat și/sau sprijinit de Rusia).[15][16]
Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef
al statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Republica Moldova este
stat membru al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Parteneriatului pentru
Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și al altor organizații internaționale, și este
stat candidat în aderarea la Uniunea Europeană.[17][18]

Istorie
Articol principal: Istoria Republicii Moldova.
Antichitate
Articol principal: Dacia.

Teritoriul actual al R. Moldova a fost populat în antichitate

de triburile dacice ale costobocilor și tyrageților (Hartă a Europei de sud-est în secolul I î.Hr, întocmită de
istoricul german Johann Gustav Droysen în 1886.).
În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova, României (partea central nord-estică)
și Ucrainei (partea sud-vestică) s-a format civilizația Cucuteni, una dintre cele mai
vechi civilizații din Europa. Civilizația a dispărut misterios după migrările popoarelor
indo-europene prin spațiul carpato-danubiano-pontic. Astfel s-a format civilizația
dacilor.
Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii
aceeași limbă cu geții.[19] Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.[20]
[21]
 Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-
romanii sunt strămoșii poporului român.[22] După ce Dacia a devenit
provincie a Imperiului Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană,
inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[23][24][25]
Pe baza informațiilor din inscripția de la Dionysopolis[26][27][28] și de la Iordanes, se știe
că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul
stat geto-dac.[29][30] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.
[31]
 După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate. [32] Nucleul
statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc
succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.[33] Statul centralizat dac va atinge apogeul
dezvoltării sale sub Decebal.[34] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu
Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul
roman Traian.[35] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană. [36]

Dacia în timpul lui Constantin cel Mare

Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste

Dunăre, în vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie
împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv
sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. Limita de nord din
Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui Novac[37]. Limesul continua apoi spre
sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul
oraș Galați apoi spre Prut pe la Vadul lui Isac și se termina la lacul (limanul) Sasîc,
aproape de Nistru, pe valul de pământ numit uneori și valul lui Athanaric [38] Cu
această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori
prădate sau invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse
populații sau popoare migratoare, printre care se pot
aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii
turcofoni (inițial, apoi slavofoni), varegi, maghiari (ugro-
finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.[39]
Moldova medievală
Portal Moldova
Articol principal: Principatul Moldovei.

Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea Cetățuia (România)

După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic de

către Hoarda de Aur.[40] Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-
lea, include în hotarele sale către sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru,
Dunăre și Marea Neagră. Odată ce popoarele migratoare au trecut, s-au asimilat sau
așezat (în Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, sub
conducerea lui Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți domnitori
reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți
românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia[39] După ocuparea
cetăților Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la
sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească
(în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor române medievale, Basarabia era
denumirea românească a regiunii cunoscută de Turci ca Bugeac).[39]
În secolul al XVI-lea, Principatul Moldovei a fost obligat să plătească tribut la Poarta
Otomană fără însă să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei
a II-a, vecin răsăritean al Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de
tratatele de drept politic aflate atunci în vigoare [41]) prin Pacea de la București din
1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă a Țării
Moldovei (45.600 km2, cu o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de
86% români), denumindu-l Gubernia Basarabia.[39]
Perioada țaristă
Articol principal: Gubernia Basarabia.
Vezi și: Colonizarea Basarabiei.
Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud

începând de la Căușeni și până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de
tătarii nogai și turci) are loc colonizarea cu populație creștină – moldoveni, găgăuzi,
bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani, evrei. În toată Basarabia moldovenii au
fost expuși unui proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba română
este interzisă în școlile din Basarabia. [39][42]
Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub
adminstrația rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne
și vite spre portul Odesa și în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei
regiuni, cum se proceda în toate zonele de populație ne-rusă din imperiul țarist rus.
În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele urbane noi din Chișinău și
Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul autohtonilor
români-moldoveni.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de
la Paris din 1856, care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului
Moldovei trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24
ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Țării Românești sub domnia
unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea
statului național modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei). [39]
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi
Imperiului Rus cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în
schimbul Dobrogei și a recunoașterii, de jure, a independenței României față de
Imperiul Otoman.[39]
Prima independență
Articol principal: Republica Democratică Moldovenească.
Vezi și: Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.
În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub
conducerea lui Vasile Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27 octombrie
1917)[39] proclamă autonomia teritorială și politică a Basarabiei, și ia inițiativa
constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor, confesiunilor, asociațiilor
profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării. [43] Acesta proclamă la 2
decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar
la 24 ianuarie 1918 votează independența republicii.
Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, la 22
decembrie 1917 Sfatul Țării cere guvernului român să trimită armata pentru a
restabili ordinea. Trupele aliate au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind
eliberarea Chișinăului de jefuitori, iar în câteva zile să elibereze complet Basarabia.
[44]
 Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a
declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele
conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să
părăsească Basarabia.[45]
Unirea cu Regatul României

Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926.

Articole principale: Unirea Basarabiei cu România și România Mare.

Întrunit la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al
republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României.
Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri. [39]
[46]
 Tratatul de la Paris (1920), semnat de Marea
Britanie, Franța, Italia și Japonia recunoaște unirea Basarabiei cu România.[39]
Pactul germano–rus
Articole principale: Pactul Ribbentrop-Molotov și Ocupația sovietică a Basarabiei și
Bucovinei de nord.
În iunie 1940, în virtutea punctului 3 al protocolului adițional secret al pactului
Molotov-Ribbentrop (23 august 1939), Uniunea Sovietică adresează României notele
ultimative din 26 și 27 iunie 1940, somând-o să cedeze Basarabia, Nordul
Bucovinei și Ținutul Herța, chiar dacă ultimile două regiuni nu făcuseră niciodată
parte din Imperiul Rus.[47][48] La 28 iunie 1940, trupele sovietice invadează și ocupă
aceste teritorii.[39][49] La 2 august, Uniunea Sovietică proclamă pe o parte a teritoriului
ocupat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea șase dintre
cele nouă foste județe ale Basarabiei, între Prut și Nistru, și un teritoriu în stânga
Nistrului. Printr-o hotărâre a Kremlinului din 4 noiembrie, Ținutul Herța, Nordul
Bucovinei, județele Hotin la nord și Cetatea Albă, Chilia și Ismail la sud au fost
încorporate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.[39]
Al Doilea Război Mondial
Articole principale: Operațiunea München și Operațiunea Iași-Chișinău.
Ordinul de zi emis de generalul Ion Antonescu Armatei României, în 22 iunie 1941, prin care i s-a indicat
acesteia să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Bucovina de Nord de sub ocupația sovietică

Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor română și germană au început campania din
est împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea
München”, de recuperare a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. Armata
română a început lupta împotriva forțelor sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941
pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. Ofensiva s-a dat pe
jumătatea de nord a frontului, de la sectorul Ungheni-Sculeni în sus pe cursul râului
Prut, pentru a îndrepta linia curbată spre vest a garniței URSS în zona de sus. La 5
iulie în orașul Cernăuți au intrat primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este
eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălți
pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de
către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor
întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A
doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român
transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Cornești, „cheia strategică a
Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost
eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează
localitățile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea Albă cu
scopul eliberării totale a Basarabiei.[50]
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea
Basarabiei și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul
dintre Nistru și Bug. În martie 1944 trupele sovietice intră din nou în nordul
Basarabiei (Hotin, Soroca, Bălți) iar la 24 august 1944, ele ocupă sudul Basarabiei.
După război, propaganda sovietică a încercat să demonstreze și o anumită mișcare
de partizani în Basarabia, în spatele trupelor române. În realitate, mișcarea de
partizani sovietică în Basarabia, în cel de al doilea război mondial, n-a existat. Unele
acțiuni armate răzlețe care au fost semnalate în spatele frontului român au constituit
acțiuni ale trupelor speciale sovietice parașutate într-o formă sau alta.
Perioada sovietică
Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub
ocupație sovietică, situație în care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică
organizează aici Republica Sovietică Socialistă Moldovenească care se
subordonează autorităților de la Moscova. În perioada 1940 - 1941 și 1944 - 1953,
sute de mii de locuitori sunt uciși, închiși în lagăre sau deportați în Siberia, politica de
deznaționalizare continuând și după această dată. [39]
În anii 1946 -1947 a avut loc foametea generată de un complex de cauze:
distrugerile din timpul războiului; seceta din anii 1945 și 1946; politica statului prin
sechestrarea abuzivă a producției agricole aparținând gospodăriilor țărănești,
colectările de grâu la stat fiind exagerate și necorespunzătoare proporțiilor recoltei. [51]
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea
din Hawaii:

 Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost

deportați, din care 57.000 au murit[52];
 Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de basarabeni și bucovineni au fost
deportați, din care 51.000 au murit[53];
 Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost
deportați, din care 215.000 au murit (majoritatea în gulag și pe drum)[54].

Nicolae Ceaușescu și Ivan Bodiul (în dreapta) celebrând la Chișinău, pe 2 august 1976, a 36-a aniversare a
RSS Moldovenești.

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare

parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna
României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de
persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece
vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King [55], diferența dintre populația
teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) și 1959 (sovietic), ținând
cont de cei 280.000 de evrei deportați și uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și
de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost
compensat prin colonizare, dar, simultan, populația băștinașă a românilor moldoveni
s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără
Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o
medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane.
Mulți locuitori români, ruși albi sau refugiați anticomuniști din Basarabia care nu au
reușit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au
fost capturați de către forțele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceștia au fost
împușcați sau deportați[56].
În noile condiții istorice create după 1985 de politica „glasnost”, în RSSM, în 1986 se
formează Mișcarea Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din
Moldova. Acesta organizează la 27 august 1989 o mare adunare națională care
impune adoptarea, la 31 august 1989 a limbii române ca limbă de stat și revenirea
la alfabetul latin.[57] La 23 iunie 1990 parlamentul de la Chișinău adoptă declarația
suveranității RSS Moldova, iar Mircea Snegur este ales președinte al republicii. La 23
iunie 1991 este adoptată noua denumire a statului – Republica Moldova. Iar în
partea stângă a Nistrului, la 16 august 1990 este proclamată Republica
Moldovenească Nistreană, cu reședința la Tiraspol, care nu recunoaște apartenența
sa la Republica Moldova.[39]
A doua independență
Articol principal: Republica Moldova după independență.
Vezi și: Războiul din Transnistria, Conflictul din Găgăuzia, Protestele de la Chișinău
din 2009 și Controversa identitară în Republica Moldova.

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului.

La 27 august 1991 în decursul procesului de destrămare a Uniunii Sovietice în state

naționale, Republica Moldova și-a declarat independența. La doar câteva ore după
proclamarea independeței, România recunoște oficial independența Republicii
Moldova, devenind astfel prima țară care face asta. La 21 decembrie 1991 Republica
Moldova semnează actul de constituire a Comunității Statelor Independente. În 1992
Republica Moldova devine stat-membru al Organizației Națiunilor Unite.
Înainte de proclamarea independenței, în țară a apărut o mișcare a băștinașilor
majoritari, care sprijinea reunificarea Republicii Moldova cu România, dar și mișcări
secesioniste care pledau pentru despărțirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de
Moldova. Cele din urmă, forțe separatiste, au proclamat unilateral independența
teritoriilor respective. Au urmat o serie de ciocniri armate între trupele de ordine ale
Republicii Moldova și milițiile rusofone ale Tiraspolului. Prima bătălie cu morți și răniți
s-a produs pe podul peste Nistru de lângă Dubăsari, la 2 noiembrie 1990 (3 morți,
peste 30 răniți din ambele părți). A urmat altă ciocnire sângeroasă în decembrie 1991
(3 morți, peste 5 răniți din ambele părți). De la 2 martie 1992 luptele în zona Nistrului
au luat un caracter permanent, această data fiind considerată (cu unele contestări)
începutul Războiul din Transnistria. Republica Moldova a fost nevoită să lupte pentru
menținerea suveranității asupra teritoriului din stânga Nistrului, întâmpinând
rezistență din partea Rusiei și Ucrainei, care au susținut armat forțele locale
separatiste. La 21 iulie 1992, conflictul a fost aplanat printr-o convenție semnată între
Republica Moldova și Federația Rusă.
Noul parlament, ales la 27 februarie 1994, ratifică tratatul din 1991 de aderare la CSI,
renunță la imnul național „Deșteaptă-te, române!” și stabilește limba
moldovenească drept limbă de stat.[39] Prin noua Constituție din 1994 și Legea privind
organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, Transnistria și Găgăuzia
devin regiuni autonome în cadrul Republicii Moldova.
La 25 iunie 1995 Republica Moldova este admisă în Consiliul Europei. După alegerile
parlamentare din 22 martie 1998 se constituie o alianță de centru-dreapta – Alianța
pentru Democrație și Reforme –, care formează guvernul, iar Partidul Comuniștilor,
obținând 40 din cele 104 mandate, trece în opoziție. [39]
La 21 iulie 2000, Parlamentul Republicii Moldova adoptă un amendament la
constituție, prin care Republica Moldova devine republică parlamentară, președintele
statului urmând să fie ales de către parlament cu o majoritate de 3/5 din voturi.
Incapacitatea parlamentului de a alege un nou șef al statului îi permite președintelui
Lucinschi să dizolve la 31 decembrie 2000 organul legislativ, și să fixeze alegeri
anticipate pentru 25 februarie 2001. Din 17 formațiuni politice înscrise în cursa
electorală doar trei acced în parlament, Partidul Comuniștilor obținând 50,7% din
sufragii, la redistribuirea mandatelor îi revin 71 din cele 101 de locuri în parlament.
„Alianța Dumitru Braghiș” obține 13,3% din voturi și 19 mandate, iar Partidul Popular
Creștin Democrat – 8,2% și 11 mandate. Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, este
ales la 4 aprilie 2001 în calitate de nou șef al statului. Astfel, Republica Moldova este
primul stat desprins din fosta Uniune Sovietică, în care Partidul Comunist nereformat
revine la putere.[39]
În martie–aprilie 2002, la Chișinău au loc ample manifestații populare împotriva
deciziei de a introduce limba rusă ca a doua limbă oficială a statului.
La reuniunea de vârf a OSCE de la Istanbul din 1999, Rusia se angajează să-și
retragă forțele din Transnistria, promisiune reiterată și la reuniunea de la Porto din
2002, fără a respecta însă nici unul din aceste angajamente până în prezent.
În alegerile parlamentare din 6 martie 2005 Partidul Comuniștilor obține 46% din
sufragii și 56 din cele 101 mandate ale parlamentului; Blocul „Moldova Democrată” –
28,5% (34 de mandate), iar PPCD – 9,1% (11 mandate). La 4 aprilie 2005 Vladimir
Voronin este reales de parlament în funcția de președinte. [39]
În urma alegerilor parlamentare de la 5 aprilie 2009, Partidul Comunist a câștigat
scrutinul cu 49,48% din voturi, obținând 60 din cele 101 de mandate în parlament;
urmat de cǎtre Partidul Liberal cu 13,13%, Partidul Liberal Democrat cu 12,43% și
Alianța Moldova Noastră cu 9,77%.
La 7 aprilie 2009, zeci de mii de protestatari, în mare parte tineri, au protestat la
Chișinău, acuzând guvernul comunist de fraude electorale. Protestele pașnice au
degenerat în violențe datorită provocatorilor, infiltrați în mulțime. Au fost atacate și
ocupate clǎdirile Parlamentului și Președenției. [58] Actele violente au fost condamnate
de cǎtre OSCE.[59]. Peste 100 de polițiști au fost răniți în confruntări. Iar în noaptea de
7 spre 8 aprilie sute de tineri au fost reținuți de poliție și maltratați în comisariate.
Potrivit Ministerului de Interne, circa 270 de persoane au fost torturate atunci. [60]
Partidele de opoziție au blocat de două ori alegerea candidatului comunist la funcția
de președinte ceea ce a dus la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri
anticipate pe 29 iulie 2009, la care Partidul Comuniștilor se plasează din nou pe
primul loc cu 44,69% (48 de mandate), dar partidele de opoziție
(PL, PLDM, AMN și PDM) fac o coaliție numită Alianța pentru Integrare Europeană,
și având majoritatea cu 53 din cele 101 de locuri în parlament formează un guvern.
Alianța a încercat să aleagă președintele, unicul candidat la funcția de președinte
fiind Marian Lupu, actualul președinte al PDM. PCRM nu a înaintat nici un candidat.
Au avut loc două încercări de a alege președintele și ambele boicotate de către
PCRM și soldate cu eșec din imposibilitate de acumulare a celor 3/5 din voturi pentru
candidatură. A urmat trei perioade de interimat la funcția de șef al statului, Mihai
Ghimpu (2009–2010), Vlad Filat (2010), Marian Lupu (2010–2012), ca în martie 2012
componentele Alianței să ajungă la un numitor comun numind în funcția de
președinte o persoană apolitică, magistratul Nicolae Timofti.
Geografie
Articol principal: Geografia Republicii Moldova.

Harta fizică a Republicii Moldova

Republica Moldova este situată în partea de sud-est a Europei, în apropiere de

centrul geografic al acestui continent, învecinându-se cu România la vest
și Ucraina la nord, est și sud. Lungimea totală a frontierelor este de 1.389 km,
450 km cu România care se întinde aproape integral pe râul Prut, până la gura de
vărsare a acestuia în fluviul Dunărea, și 939 km cu Ucraina. Ea se desfășoară
predominant pe uscat și doar un sector mic-pe fluviul Nistru. Se răspândește între
45º28'01'' și 48º29'31'' N latitudine nordica (diferența de latitudine de 336,7 km în linie
dreaptă) și între 26º40' și 30º6' E longitudine estica (aproximativ 150 km). Țara ocupă
o suprafață de 33.843 km2, din care 472 km² sunt ape. Zonele arabile ocupă 53% de
suprafeței ale Republicii Moldova, cele destinate culturii cerealiere — 14%, pășunile
— 13%, pădurile — 9%. Alte zone, incluzând terenuri neproductive, formează 11%
de teritoriul întreg al statului. Deși Republica Moldova nu are drept ieșire la
mare, portul Giurgiulești de pe Dunăre asigură transportul maritim.
Relief
Relieful actual al Republicii Moldova este fragmentat, reprezentat printr-o succesiune
de podișuri și câmpii relativ joase. În ansamblu acesta este înclinat de la nord-vest
spre sud-est. Cele mai ridicate regiuni sunt cele din podișurile de nord-vest și centru
(300–400 m), în partea de sud altitudinile fiind mai reduse (100–200 m). Altitudinea
medie este de 147 m, cea maximă de 429,5 m, în Dealul Bălănești, iar cea minimă –
circa 2 m, în cursul inferior al Nistrului.
Nordul țării este ocupat de Platoul Moldovei care reprezintă o câmpie ușor ondulată
având o înclinare spre sud. Altitudinile variază între 240 și 320 m. În partea de vest,
în zona Prutului, se evidențiază un șir de recife, denumite toltre. Spre sud, Platoul
Moldovei continuă cu Câmpia Moldovei de Nord (Câmpia Bălțului) cu relief slab
fragmentat, pante mai domoale și altitudini absolute de 220–250 m.
Peisaj tipic centrului țării

În cursul de mijloc al Răutului se află Podișul Ciuluc-Soloneț cu altitudinea maximă

de 349 m (d. Rădoaia). Podișul este fragmentat de văi și vâlcele. Între Răut și Nistru
este situat Podișul Nistrului având aspect de lanțuri de dealuri cu versanții de este
mia fragmentați, altitudinea maximă – 350 m (d. Vădeni). În partea de est, pe malul
Nistrului, s-au format văi adânci în formă de canioane săpate de afluenții fluviului.
În centrul țării se află Podișul Moldovei Centrale caracterizat prin dealuri înalte,
înguste și alungite, care alternează cu văi adânci și hârtoape de 150–250 m.
Interfluviile au aspect de lanțuri deluroase cu versanți priporoși și abrupți.
În sudul țării se întinde Câmpia Moldovei de Sud cu suprafață fragmentată de văi
largi și disecate de ravene. Interfluviile ating câți kilometri în lățime, sunt plane și
puțin ondulate. Altitudinea maximă Câmpiei Moldovei de Sud este de 247 m. Între
râurile Prut și Ialpug se evidențiază Colinele Tigheciului – regiune deluroasă ce se
întinde în direcția submeridională în partea de sud-vest a republicii. Altitudinea
maximă este de 301 m (d. Lărguța).
La est de Podișul Nistrului, pe malul stâng al fluviului omonim, pătrund ramificații
ale Podișului Podoliei cu un relief fragmente de o rețea de văi adânci în formă de
canioane. La sud de orașul Dubăsari este situată Câmpia Nistrului Inferior cu
suprafață plană și slab fragmentată, cu altitudini absolute până la 175 m.
Geologie și tectonică
Articol principal: Platforma Moldovenească.

O stâncă calcaroasă din lanțul stâncos numit Toltrele Prutului, în preajma satul Fetești, Edineț.

Cea mai mare parte a teritoriului Moldovei reprezintă Platforma Moldovenească,

sectorul de sud-vest al Platformei Europei de Est. În nord-estul Platformei
Moldovenești apare la suprafața fundamentul cristalin denumit Scutul Cristalin
Ucrainean. Fundamentul cristalin al Platformei Moldovenești de vârstă arhaică este
compus din roci magamtice și metamorfice (granit, gnais etc). Fundamentul este
acoperit de o cuvertură neogenă de roci sedimentare. Partea de sud-vest al
teritoriului face parte din Platforma Scitică, fundamentul căruia este alcătuit din roci
metamorfice cu intruziuni magmatice. La periferiile platformelor s-au dezvoltate
depresiunile Mării Negre, Predobrogeană și Precarpatică.
Moldova este supusă pericolului seismic de un grad foarte ridicat, fiind determinată în
principal de cutremurele de adâncime intermediară Vrancea. [61] În funcție de
îndepărtarea de focarul Vrancea, seismicitatea variază între 7 și 9 grade pe scara de
12 grade MSK. Cel mai distrugător cutremur a avut loc la 30 august 1986, care nu a
atins o intensitate maximală posibilă, dar provocat mari pierderi materiale. [62]
Printre fenomenele naturale ale Moldovei, un loc deosebit le revine vulcanilor
noroioși.[63][64] Cel mai dens situați vulcani noroioși au fost observați în lunca râulețului
Delia.[64] Aici pe o suprafață de aproximativ 2 ha se află 6 vulcani de diferite forme,
dimensiuni și stadii de activitate. Alt vulcan noroios s-a format în valea râului
Camenca lângă satul Mălăiești, Rîșcani, argilă căruia e utilizată de localnici.
[64]
 Vulcani noroioși au mai fost semnalați în valea Răutului în amonte de Bălți, în
valea râului Larga (comuna Constantinești), pe terasa inferioară a Prutului
(Bărboieni) și în valea râului Nârnova.[63]
Substanțe minerale utile
Principalele substanțe minerale extrase din subteran reprezintă materia primă pentru
industria materialelor de construcție. În 2011 erau luate la evidență circa 400 de
zăcăminte de substanțe minerale utile solide, cu rezerve industriale de 400 de
milioane de tone de ghips, nisip pentru sticlă, tripol, diatomite etc. și 1.500 de
milioane de metri cubi de calcar, piatră brută, prundiș, argilă etc.[65]
În sudul țării au fost identificate rezerve modeste de hidrocarburi: petrol (Văleni), gaz
natural (Victorovca) și cărbune brun (Etulia). Potrivit estimărilor efectuate conform
datelor din perioada sovietică rezerve de petrol sunt de circa 2,1 milioane de tone și
de gaze naturale – 960 de milioane m3. Totodată, se prognoza existența altor
zăcăminte la adâncimi mai mari.[66]
Sol

Cernoziom cultivat cu ceapă în nordul țării.

Solul constituie principala bogăție naturală a Republicii Moldovei. Fondul funciar al
Republicii Moldova la 1 ianuarie 2010 constituie 3,384 mln ha. Terenurile agricole
ocupă circa 2 mln ha (59,0 la sută)[67], inclusiv: terenuri arabile – 1820,5 mii ha (72,7
la sută), plantații pomiviticole – 303,0 mii ha (12,1 la sută), pajiști – 356,1 mii ha (14,2
la sută) [68].
Învelișul de sol include trei tipuri zonale: solurile brune, care predomină pe Podișul
Moldovei Centrale (în zona Codrilor), solurile cenușii răspândite în regiunile
deluroase, și cernoziomurile formate în condiții de stepă pe terenurile cu altitudini mai
joase.[69] Aceste tipuri de sol sunt reprezentate de 11 subtipuri care constituie spectrul
zonal al solurilor. În cadrul solurilor zonale sunt răspândite fragmentar soluri
intrazonale, formarea cărora este condiționată de particularitățile specifice ale rocilor
(soluri litomorfe), influența apelor freatice (hidromorfe) sau a sărurilor solubile
(halomorfe). În văi și lunci pe sedimentele recente se forează solurile deluviale și
aluviale (dinamomorfe).
Cele mai fertile sunt cernoziomurile caracterizate prin culoare închisă și o grosime
mare a stratului de humus, având o structură bine pronunțată, ce conțin 3-7% de
humus în funcție de subtip.
Climă
Articol principal: Clima Republicii Moldova.

Distribuirea radiației solare în țară

Republica Moldova este plasată în zona cu clima temperat-continentală, influențat de

apropierea de Marea Neagră și de interferența aerului cald-umed din zona
mediteraneană, cu umiditate insuficientă, ceea ce determină o frecvență mare a
secetelor. De exemplu, doar în perioada 1990-2007, în țară au fost înregistrate nouă
secete.[70] Cele patru anotimpuri sunt bine evidențiate, iarna fiind blândă,
iar vara caldă. Mișcarea generală a maselor de aer ale atmosferei de cele mai multe
ori este din partea Atlanticului de Nord-Vest și Sud-Vest. Temperatura medie anuală
a aerului din nord spre sud variază între 8,0 °C (Briceni) și 10,0 °C (Cahul)
semnalându-se o încălzire a climei,[71] iar a solului între 10 °C și 12 °C. În Republica
Moldova sunt aproximativ 2.060–2.360 de ore cu soare pe an, temperatura pozitivă
se înregistrează în 165-200 de zile pe an, precipitațiile variază între 370–560 mm/an
și aproape 10% din ele cad sub formă de zăpadă, care se topește de câteva ori pe
iarnă.
Iarna în Republica Moldova este blândă cu temperatura medie în ianuarie de -5 °C
— -3 °C, în unele zile ea poate să coboare la -15 °C — -20 °C, iar în cazul
pătrunderii maselor de aer arctic chiar până la -35 °C. Primăvara este un anotimp
instabil când se mărește numărul zilelor cu soare și temperatura medie a aerului este
în creștere. În mai temperatura se stabilește în jurul gradației 15 °C și scade pericolul
înghețurilor târzii. Vara este călduroasă și de lungă durată, cu perioade mari lipsite
de precipitații. Temperatura medie în iulie este de 19,5 °C — 22 °C, deseori depasind
aceasta medie iar in unele zile temperaturile pot atinge 32 °C. Vara ploile de cele mai
dese ori sunt scurte și abundente, provocând uneori inundații locale. Toamna este și
ea caldă și lungă. În noiembrie temperatura medie coboară la 3 °C — 5 °C și pot
începe primele ninsori și înghețuri.
Hidrografie
Articol principal: Hidrografia Republicii Moldova.

Peisaj. Nistrul.

Bazinul hidrografic al Republicii Moldova este reprezentat prin 3621 râuri și pârâuri
cu lungimea totală de circa 16.000 km, inclusiv 7 cu lungimea de peste 100 km, 247 -
de peste 10 km; pe un sector de 700 m curge și Dunărea. Cele mai lungi râuri
sunt Nistru, Prut, Răut, Bâc, Botna, Ichel, Cogâlnic și Ialpug. Densitatea medie a
rețelei hidrografice este de 0,48 km/km2. Cel mai mare debit al râurilor se
înregistrează primăvara, când se topesc zăpezile. Resursele de apă transfrontaliere
ale fluviilor Nistru și Prut constituie în medie 90% din totalul resurselor de apă din
țară.[72]
Lacurile naturale nu sunt numeroase, majoritatea amplasate în luncile râurilor Prut
(Beleu, Rotunda, Foltane) și Nistru (Nistrul Vechi, Cuciurgan). În proprietate publică
sunt circa 4350 acumulări de apă cu o suprafață totală de peste 300 km2 și o
capacitate totală de păstrare a apei de circa 1,5 km3, din acestea 126 cu un volum
mai mare de 1 mil. m3[72]. Apa din aceste lacuri este destinate pentru irigație, pescuit,
odihnă, necesități industriale, protecția contra nundațiilor. În Moldova există două
rezervoare mari: Lacul Costești - Stânca pe râul Prut (cel mai mare; 678 mil. m3),
gestionat în comun cu România, și Lacul Dubăsari (235 mil. m3) pe râul Nistru.[73]
Floră
Articol principal: Flora Republicii Moldova.
Atât așezarea geografică cât și clima sau relieful au influențat semnificativ
componența vegetației. În ecosistemele Republicii Moldova au fost determinate circa
5513 specii de plante, în ultimii 50 de ani, au dispărut 31 de specii. Factorul uman a
fost și el un factor destul important în acest domeniu. În a doua ediție a Cărții Roșii a
Republicii Moldova sunt incluse 81 de specii de angiosperme, 1 gimnospermă, 9
pteridofite, 10 briofite, 16 licheni și 9 ciuperci, unele specii subendemice – Genista
tetragona, Centaurea thirei, Centaurea anngelescui, Euonymus nana.[74] Există 2
zone vegetație în Republica Moldova, acestea fiind zona stepei și cea a silvostepei.

Un desiș forestier din raionul Strășeni

Zona de stepă ocupă mai ales regiunile situate la sudul Podișului Codrilor și la sudul
și estul Colinelor Tigheciului - stepa Bugeacului, întâlnindu-se de asemenea și la
Nord, în stepa Bălțului, aceste zone sunt îndeosebi valorificate în agricultură și există
puține suprafețe unde încă se mai păstrează vegetația caracteristică acesteia. Din
stepele din trecut au rămas 65 mii ha, 1,92% din suprafața țării. Flora stepelor este
alcătuită din plante xerofite din familiile graminee, ciperacee, fabacee, iar genurile
cele mai răspândite sunt: păiușul (Festuca), colilia sau negara (Stipa), ovăzul sălbatic
(Avena), firuța (Poa), iar dintre dicotiledonate: păpădia (Taraxacum), salvia (Salvia),
jaleșul (Stachys), pelinul (Artemisia).
Zona silvostepei se întâlnește în regiunile cu relief fragmentat, caracteristice mai ales
Podișului Codrilor. Pădurile ocupă 9,6% din suprafața țării – în nord pădurilor le revin
7,2%, în centru – 13,5% și în zona de sud – 6,7% din teritoriu. Vegetația forestieră
este reprezentată prin stejar pufos, stejar pedunculat, fag, carpen, mesteacăn, gorun,
tei, ulm, paltin, arțar. Învelișul de iarbă constă din hirușor, golomăț, păiuș, rourică,
sânziene, cinci-degete, mierea-ursului. În văile râurilor și lacurilor se pot întâlni
pădurile de luncă, compuse din specii de copaci iubitori de umezeală cum ar
fi sălciile și plopii.
Flora acvatică și palustră însumează circa 60 de specii de plante superioare, din 23
familii și 27 genuri. Cel mai numeros gen este Potamogeton – 15 specii, răspândite
sunt stufărișurile (Phragmites australis) și păpurișurile (Typha latifolia, Typha
angustifolia).
Pinofitele sunt reprezentată de o singură specie în flora spontană – Cârcel (Ephedra
distachya). În parcuri, fâșii forestiere au fost plantați pini, molizi, tui, jneapăni, anterior
nespecifice pentru Moldova.
O distribuție redusă prezintă ferigile și ecvizetofitele. În urma cercetărilor din 1965-
1996 s-au determinat 26 specii ferigi ce se referă la 9 familii și la 15 genuri
(Dryopteris filix-mas, Salvinia natans, Asplenium trichomanes).[75] Din ecvizetofite au
fost semnalate 8 specii (Equisetum telmateia, Equisetum pratense etc.).
Lichenoflora Moldovei înregistrează circa 200 de specii și varietăți – licheni crustoși
(Verrucaria fuscella, Pyrenula nitida, total 108 sp.), urmați de lichenii foliacei
(Peltigera canina, Xanthoria parietina, 80 sp.) și fruticuloși (Ramalina
fraxinea, Cladonia fimbriata, 18 sp.).[76] De asemenea, în flora Moldovei s-au
identificat 124 de specii de mușchi (Pleurozium schreberi, Plagiochila
asplenioides, Marchantia polymorpha, Funaria hygrometrica).
În ecosistemele acvatice și cele terestre au fost depistate 3500 de specii de alge, în
special alge verzi, diatomee, alge albastre verzi, euglenofite, alge heteroconte etc.
Faună
Articol principal: Fauna Republicii Moldova.
Lumea animală depinde implicit de caracterul florei care îi oferă hrană, adăpost și
siguranță. Fauna Moldovei cuprinde circa 17 mii specii de animale dintre care 16,5
mii sunt nevertebrate și 460 vertebrate. Fauna vertebratelor include 70 specii de
mamifere, 281 specii de păsări, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni și 82
specii de pești. În a doua ediție a Cărții Roșii sunt înscrise 16 specii de mamifere, 39
de specii de păsări, mai vulnerabile și periclitate cele răpitoare [77], 8 reptile, 1
amfibian, 12 pești, 1 chișcar, 37 insecte, 1 crustaceu și 3 moluște. [74] În pădurile
Moldovei se pot distinge unele specii de animale
ca: căprioara, mistrețul, vulpea, bursucul, veveriță, jderul sau pisica sălbatică și
specii de păsări ca coțofana, pupăza, privighetoarea, mierla. În zonele de stepă se
găsesc și următoarele specii de rozătoare: șoarecele de
câmp, hârciogul, iepurele, popândăul, de păsări: ciocârlia, prepelița, potârnichea, și
mai rar, dropia și alte animale precum bursucul și vulpea.

Saturnia pyri – cel mai mare lepidopter din Moldova

Lacurile și bălțile sunt populate mai ales de gâște, rațe sălbatice și lebede. În mediul

acvatic și anume în râurile și lacurile din țară se întâlnesc următoarele specii de
pești: crapul, știuca, șalăul, somonul ș.a.
Cea mai mare parte a nevertebratelor o alcătuiesc insectele peste 10.000 de specii
din 28 de ordine. Cele mai diversificate ordine sunt Coleopterele, peste 2 mii de
specii: rădașca (Lucanus cervus, 75 mm), gândacul rinocer (Oryctes nasicornis,
41 mm), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo, 56 mm) etc., și lepidopterele,
cu peste 800 de specii: fluturele ochi de păun mare (anvergura aripilor –
150 mm), fluturele cap de mort (anvergura – 120 mm). În entomofauna republicii se
mai întâlnesc efemeroptere, libelule, ortoptere, blatoide, dermoptere,
isoptere, himenoptere, neuroptere, diptere ș.a.
Arahnofauna este slab reflectată în publicațiile științifice, cei mai studiați
fiind păianjeni, cu peste 300 de specii, și acarienii din sistemele agricole.[78][79]
Din crustacee se întâlnesc 320 de specii din 10 ordine, cele mai numeroase
fiind filopodele, copepodele, podocopidele și amfipodele. Moluștele sunt reprezentate
de gasteropode – 60 de specii acvatice și 70 terestre (Helix pomatia, Carychium
minimum) și bivalve – 30 de specii (Anodonta cygnea, Adacna vitrea).
Anelidele din Moldova aparțin la trei clase: polichete (2 specii, incl. Hypania
invalida), oligochete – întâlnite în mediul acvatic și terestru (Achaeta
bohemica, Lumbricus terrestris) și hirudinee (Hirudo medicinalis, Helobdella
stagnalis). O atenție deosebită este acordată nematodelor, ma ales celor fito și
zooparazite.
Mai puțin numeroase sunt rotiferele, plathelminții,
briozoare, tardigradele, gastrotrihele, celenteratele și spongierii.
Diversitatea protozoarele este reprezentată de sarcodine (aprox. 500 de
specii), mastigofore (cca. 200 de specii), sporozoare, ciliofore (cca. 650 de specii).[80]