Craiova

79 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte



















44°20′N 23°49′E

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați
pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.

 Tonul este nepotrivit pentru o enciclopedie. Marcat din aprilie 2020.

 Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din aprilie 2020.

Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Craiova

— municipiu, reședință de județ[*], oraș mare și oraș

universitar[*] —
 Stemă

Poreclă: Orașul Băniei

Craiova

Craiova (România)

Poziția geografică

Coordonate: 44°20′N
23°49′E
Țară România

Județ Dolj

Atestare
225
documentară

Reședință Craiova[*]

Componență [arată]

Guvernare

- Primar Lia Olguța Vasilescu[2] ( PSD,

octombrie 2020)

Suprafață[3]

- Total 81,41 km²

Altitudine 90 m.d.m.

Populație (2021)

- municipiu 234.140 locuitori

- Densitate 3.717 loc./km²

- Metropolitană 420.000 locuitori

Fus orar EET (+2)

- Ora de
EEST (+3)
vară (DST)

Cod poștal 200008–200820

Prefix telefonic +40 x51[1]

Localități înfrățite
 - Patras Grecia

- Kuopio Finlanda

- Lyon Franța

- Nanterre Franța

- Shiyan[*] Republica Populară Chineză

- Skopje Macedonia de Nord

- Vrața Bulgaria

- Figueras Spania

- Ferrara Italia

Prezență online

site web oficial

Poziția localității Craiova

Modifică date / text

Craiova este municipiul de reședință al județului Dolj, Oltenia, România, format din
localitățile componente Craiova (reședința), Făcăi, Mofleni, Popoveni și Șimnicu de
Jos, și din satele Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece și Rovine. Craiova este cel
mai important centru cultural, istoric și economic al Olteniei. Conform
recensământului din anul 2011 orașul avea o populație de 269.506 de locuitori.[4]
Orașul Craiova este situat pe râul Jiu, în centrul regiunii istorice Oltenia, într-o zonă
de relief relativ joasă de câmpie (Câmpia Olteniei, parte din întinsa Câmpie
Română). Altitudinea medie este de 101 m. Clima din Craiova este temperat-
continentală de câmpie, cu puternice influențe venite dinspre Marea Mediterană
datorită situării orașului în sudul României. Verile sunt lungi, călduroase și uscate, iar
iernile blânde și scurte. Temperatura medie anuală este de 11-12° C.
Pe teritoriul orașului se află lacurile Balta Craioviței și Izvorului.
Geografie[modificare | modificare sursă]
Localizare[modificare | modificare sursă]
Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea
acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova
face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde
între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Orașul
este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și
68 km de Dunăre. Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea
vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este
foarte compact.
Învecinare[modificare | modificare sursă]
Municipiul Craiova se învecinează cu localitățile:

o în nord – Șimnicu de Sus, Mischii
o în nord-vest - Ișalnița
o în nord-est – Mischii
o în est – Ghercești, Pielești, Robănești
o în sud-est – Coșoveni, Malu Mare, Cârcea
o în sud – Malu Mare, Podari
o în vest – Bucovăț, Breasta, Predești.
Climă și relief[modificare | modificare sursă]
Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influențe
submediteraneene datorate poziției depresionare pe care o ocupă județul în sud-
vestul țării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse între 10-11,5 °C iar
precipitațiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.
Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie.
Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor, în timp ce partea
sudică tinde spre luncă.
Demografie[modificare | modificare sursă]
Componența etnică a municipiului Craiova

Români (81,42%)

Romi (1,13%)

Alte etnii (0,39%)

Necunoscută (17,06%)

Componența confesională a municipiului Craiova

Ortodocși (79,14%)

Alte religii (2,32%)

Necunoscută (18,55%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Craiova se ridică

la 234.140 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când
fuseseră înregistrați 269.506 locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,42%),
cu o minoritate de romi (1,13%), iar pentru 17,06% nu se cunoaște apartenența
etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor
sunt ortodocși (79,14%), iar pentru 18,55% nu se cunoaște apartenența
confesională.[6]
Dupa datele INSSE, populatia cu domiciliul stabil in Craiova la 1 ianuarie 2015 era de
307.022 locuitori.
Evoluție istorică[modificare | modificare sursă]
Silezianul Balthazar Walther, care a petrecut câțiva ani în Țara Românească la
începutul secolului al XVII-lea, a transmis cele zise de Logofătul Teodosie Rudeanu
al lui Mihai Viteazul. Acela zicea în anul 1596: „Craiova, reședința Banului, oraș
mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie.”
Din Catagrafia din anul 1835 rezultă existența a 1653 de familii -ctrștini i dajnici-, deci
un număr aproximativ de 10-11.000 de locuitori creștini. La aceștia trebuie adăugați,
tot cu aproximație, străinii, necredincioșii ortodocși, slugile și alte categorii. Se obține
astfel o populație totală de circa 16.000 de locuitori. Considerând drept bun numărul
de 9.000 de locuitori ai Craiovei în 1821, se poate aproxima în același fel o populație
totală de 12-13.000 de locuitori. Pare naturală creșterea populației la 16.000 de
locuitori în 1835 și apoi la 20.000 în 1838.
În perioadele de liniște și prosperitate economică, sau pe timpul târgurilor, populația
creștea simțitor cu până la o pătrime sau chiar mai mult. În perioadele de restriște, cu
epidemii sau războaie, populația putea scădea cu până la jumătate, datorită
refugiului spre lumea satului. Economia predominant agricolă a începutului și
întregului secol al 19-lea a determinat o creștere foarte lentă a populației orășenești
în țările române. La această cauză de natură economică trebuie adăugată și
condițiile generale social-istorice, care încetineau creșterea populației: mortalitatea
mare datorată epidemiilor, condițiilor de salubritate dăunătoare, asistenței medicale
aproape inexistente, jafurilor străine și războaielor. După alte două decenii, în 1859,
populația Craiovei a ajuns la 25-30.000 de locuitori. În 1898 avea 39.000 de locuitori,
deci în patru decenii, între 1859 și 1898, populația a crescut cu numai 9-14.000 de
oameni, ceea ce înseamnă o creștere cu o treime. Pentru viitorii 30 de ani creșterea
a fost mult mai semnificativă, trecându-se de la 39.000 de locuitori la 63.000 în 1930.
O creștere de 61%. La jumătatea intervalului, în 1915, se ajunsese la 51.927
locuitori. În anul 1930 Craiova se află pe locul al 12-lea în constelația
orașelor României Mari. În continuare populația s-a ridicat la 60.000 de locuitori
în 1946, după război, apoi la 85.000 de locuitori, în 1948, la 97.000 de locuitori,
în 1956, la 149.000 în 1966 și la 222.000 locuitori, în 1977, împreună cu comunele
suburbane (fără acestea numai 194.000 de locuitori). În anul 1980 s-a atins o
populație de 240.000 de locuitori, fără comunele suburbane și o suprafață de 34.159
hectare. Creșterea economică și mai ales industrializarea de pe parcursul secolului
al XX-lea a condus la o creștere accelerată a populației orășenești, asemănător
tuturor țărilor lumii.
Recensământul Structura etnică
Alte
Anul Populația Români Maghiari Germani Evrei Rromi Ucrainieni Sârbi Slovaci
etnii
1930 63.215 54.971 1.082 1.458 2.176 ? ? 216 ? ?
2002[7] 302.601 292.487 218 173 37 8.820 32 34 5 300
Craiova - evoluția demografică
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Etimologia numelui[modificare | modificare sursă]
Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală.
Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters.

Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în

legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la
slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ținut, țară, națiune și a fost
dată probabil de slavii care au numit așa populația latină-romană din cetatea naturală
a Craiovei – națiunea sau ținutul.[necesită citare]
După unii oameni, numele ar veni de la craiul Iovan (Ioniță Asan sau Ioniță Caloian),
mezinul fraților Petru al IV-lea al Bulgariei și Ioan Asan I, care devine pentru o
perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești
a istoricului Niketas Choniates este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei sale la
nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit
căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută
de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de
lacul Craiovița (Balta Craioviței) și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-
Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan (voievod), care
apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o
altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a
descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste
craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe
dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.
Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul
lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Craiovei.
Antichitate[modificare | modificare sursă]

Timbru comemorativ
al primei atestări documentare a Pelendavei,ianuarie 1975
În Craiova de azi se află ruinele Pelendavei capitala pelilor, un trib dacic, încă din
perioada 400-350 î.Hr. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară
pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.Hr.
Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coșuna -
Bucovățul Vechi, construită probabil în anii 1442-1443.
Secolele XIV-XVII[modificare | modificare sursă]
Istoria apartenenței statale
România 1866–

România 1859–1866
 Țara Românească 1739–1859

Monarhia Habsburgică 1718–1739

Țara Românească –1718

O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-

Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost
teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor
boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea,
Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din
zonă.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, "Marea Bănie de Craiova" a
devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță,
după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare
contemporane prezentând orașul ca un important centru politic și militar. Craiova a
fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de
grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor
antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste (soldați călare) pus la dispoziția
Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din
aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de
aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat
alături frații Buzești—Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul
Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.
Secolul al XVIII-lea[modificare | modificare sursă]
Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viața urbei. În 1735 în Craiova
existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării
Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la
Passarowitz (1718), boierimea a salutat stăpânirea austriacă a
Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino a fost
destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de
administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul
sistematic al exploatării, precum și de colectarea centralizată a veniturilor provinciilor
în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite
în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie
fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-
1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în
care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în
Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai
constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării.
În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării
Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele
turcești; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-
Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților.
Economia regiunii și prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârșitul
secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea în urma
teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, și
datorită transformării orașului în teatru de război în urma atacului turcesc al
pașei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.
Secolul al XIX-lea[modificare | modificare sursă]
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire
economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu
meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial,
administrativ și cultural de prim rang.
Redresarea orașului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al
patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 și după războiul ruso-turc dintre
anii 1828-1829) au apărut posibilități pentru mai mulți ani de liniște în țările române.
În timpul revoluției de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși
de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Ion Glogoveanu.