UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA: MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU

Disciplina:GEOGRAFIE FIZICĂ

PROIECTUL NR. 1 STUDIU FIZICO-GEOGRAFIC

Realizator: Trif Vlad-Cristian Ș.L. dr.ing. Raluca Gâlgău

 ȘIMLEU SILVANIEI

Cap 1:Așezarea geografica și limitele

Şimleu Silvaniei (în maghiară Szilagysomlyo,, în traducere „Şimleu Sălajului”, în idiş

Shamloya, în germană Schomlenmarkt) este situat în partea de vest a judeţului Sălaj, la o distanță
de 29 km pe şoseaua naţională D.N. 1H faţă de municipiul Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj.
Împreună cu localităţile rurale componente: Bic, Cehei şi Pustă, ocupă o suprafaţă de 62,26 km2
(sau 0,026% din suprafata Romaniei) sub Măgura Şimleului, în bazinul hidrografic al Crasnei.

Oraşul Şimleu Silvaniei a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1251, când
într-un document emis la Alba-Iulia, se aminteşte de „Vathaşomlya„, prima denumire cunoscută
a localității. În anul 1429 devine târg şi este cunoscut sub denumirea de „Oppidum Şomllyo”, iar
in anul 1854 este cunoscut ca Szilagy – Şomlyo.

Figura 1: Șimleu Silvaniei: vedere din satelit

 Coordonate geografice :47°13′48″N 22°48′0″E

Poziția în cadrul țării:N-V României

Vecinii județului Sălaj:

• La N: Satu Mare și Maramureș

• La V: Bihor

• La S și E: Cluj

Poziția în cadrul județului Sălaj: Vestică

Distanțe aeriene față de

alte orașe:

• Zalău: 20km

• Oradea: 70km

• Cluj-Napoca:
80km

• Satu Mare: 60km

• Baia Mare: 75km

• București: 400km

Figura 2 și 3: Poziția orașului in cadrul României și a județului

Se învecinează cu localităţile:

 la Est cu satul Pericei, comuna Pericei

 la Nord – Est cu satul Badacin, comuna Pericei

 la Nord cu satul Giurtelecul Şimleului, comuna Maieriste

 la Nord – Vest cu satul Uileacu Şimleului şi satul Cristelec, comuna Maieriste

 la Vest cu satul Bilghezd, comuna Nuşfalău

 la Sud – Vest cu satul Nuşfalău, comuna Nuşfalău

 la Sud cu satele Huseni şi Ratin, comuna Crasna

 la Sud – Est cu satul Crasna, comuna Crasna.

Conform recensământului efectuat în 2011,

populația orașului Șimleu Silvaniei se
ridică la 14.436 de locuitori, în scădere față
de recensământul anterior din 2002, când
se înregistraseră 16.066 de locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt români (60,47%). Principalele

minorități sunt cele de maghiari (20,78%) și romi (8,94%).
Pentru 9,47% din populație, apartenența etnică nu este
cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea
locuitorilor sunt ortodocși (51,96%), dar există și minorități
de reformați (13,38%), romano-catolici (8,76%), baptiști
(7,68%), greco-catolici (5,76%) și penticostali (1,58%).
Pentru 9,84% din populație, nu este cunoscută apartenența
confesională.
 Ca și căi de comunicație, orașul are acces atât la căi rutiere cât și la căi feroviare de
transport.

Ca și căi rutiere, cea mai

importantă o reprezintă drumul
național DN 1H(Răstoci-Aleșd),
care străbate orașul de la E la V.
Pe urmă sunt drumurile
județene, 2 la număr: DJ
108F(ȘimleuSilv.- Limita jud.
Satu Mare), care pornește din
partea de N-V, si D
J110B(Șimleu Silv.- Camăr),
care pornește dinpartea de N-E.
Pe urmă mai sunt drumurile Figura 6: Rețeaua rutieră si feroviară existentă
comunale (DC) care fac legătura
cu satele care aparțin Șimleului: DC 106, către satul Bic, și DC 96, către satele Cehei și Pusta. Pe
viitor, orașul va fi conectat și la Autostrada A3 (București-Borș) via Nodul Nușfalău.

Ca și căi ferate, este prezentă Linia 413 Săcuieni Bihor-Sărmășag, care traversează orașul
in zona limitrofă a
acestuia, stația din
oraș fiind doar sub
formă de haltă(
halta Măgura
Șimleu), și doar in
satul Cehei este
stație sub formă de
gară( Gara Cehei).

Figura 7: Traseul viitoarei Autostrăzi A3, zona de lângă Șimleu, conform Asociației
Pro Infrastructură
 Cap 2: Geologia

Geologia orașului este relativ

complexă deoarece a fost influențată atât
de prezența Măgurii Șimleului, cât și de
prezența luncii Crasnei.

Astfel, în fundamentul Măgurii se

găsesc roci metamorfice și anume
micașisturi granatice(Ma) din faciesul
amfibolitelor datând din perioada Ante-
proterozoicului, asta însemnând că au o
vechime de aproximativ 1-2 miliarde de

ani. Figura 8:Harta Geologică 1:200.000 L-34-XI “Șimleul

Silvaniei”
În partea de N-E se găsesc
conglomerate, gresii, marne, calcare(to), în care s-au descoperit fosile de nevertebrate aparținând
perioadei neogenului, erei miocenului, epocii tortonianului, asta însemnând că datează de acum
7-12 milioane de ani.

În partea centrală a orașului, respectiv Lunca Crasnei, se găsesc pietrișuri, nisipuri(qh1),

datând din perioada Cuaternarului, epoca Holocenului Inferior, asta însemnând faptul că sunt
foarte noi, având o vechime de maximum 10.000 de ani.

În partea de S a orașului se găsesc argile nisipoase, nisipuri(pn), din perioada neogenului,

erei pliocen, epoca pannonică, având o vârstă de aproximativ 3 milioane de ani.

Resurse ale subsolului nu au fost găsite. În schimb, În partea estica a orașului, au fost
descoperite izvoare termale. Temperatura apei are 40 grade Celsius și un conținut de săruri
asemănător cu cel de la băile Boghiș. Izvorul este legat de falia râului Crasna ce continua până în
apropierea localității Supuru de Jos.
 Cap 3: Relieful

Este aşezat în lunca şi

terasele a II-a şi a III-a ale
Văii Crasna fiind dominat în
partea de N de masivul
cristalin al Măgurii
Șimleului, rămăşiţa a unui
vechi lanţ cristalin, având
aspect de muncel şi o
altitudine maximă de 596,48
m, și în partea de S de
depresiunea care îi poartă
numele. Dealurile
premontane din
împrejurimile oraşului au
aspectul unor culmi domoale,
în cea mai mare parte
despădurite.

Actuala Măgure a
Șimleului(suprafață: aprox.
2500 ha) a făcut parte dintr-
un vechi lanț muntos, și
anume din Munții
Silvaniei,lanț muntos care se
presupune că făcea legătura
dintre Munții Plopiș( Figura 9 și 10: Măgura Șimleu, vedere din satelit și extras din
Muntele Șes) și Munții harta topografică
 Meseș. În ziua de astăzi, tot ce a mai rămas din acel lanț este Măgura Șimleului și Măgura
Chilioarei.

Figura 11: Reprezentare 3D a MunțilorPlopiș, Meseș, Depresiunii Șimleului și a Măgurii Șimleului

Cap 4: Clima
Trăsăturile climatice ale
oraşului sunt condiţionate de
factori generali şi locali. În linii
mari, ţinutul se încadrează în
sectorul cu climă temperată cu
uşoare influenţe oceanice. De aici
rezultă prezenţa unor temperaturi
medii anuale de aproximativ 9
grade Celsius şi o amplitudine
termică ce variază între 19,3 şi
27,6 grade Celsius. Aspectul
depresionar al reliefului,
favorizează pătrunderea dinspre S-S-SE Figura 12: Diagramă care reprezintă repartiția cantității
a maselor de aer şi stagnarea lor având medii de precipitații, temperature medie, viteza medie a
drept consecinţă apariţia fenomenelor de vântului, pe fiecare lună
inversiune termică. În afară de
inversiunile de temperatură, mai sunt caracteristice brumele timpurii și uneori şi cele târzii, un
număr redus de zile cu ceaţă şi umiditate ridicată de vale în raport cu versanţii.
 Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este de 700 mm, cu un maxim în lunile iunie-
iulie şi cu un minim în martie.

Vânturile cele mai frecvente bat din sectorul V şi N-V şi aduc cu ele umezeală.

Cap 5: Hidrografia
Hidrografia orașului
este reprezentată in principal
de râul Crasna, care străbate
orașul pe directia E-V-NV.
Alte ape curgătoare sunt
Valea Cumpenei, care
pătrunde în oraș în zona
limitrofă din partea de V
până la confluența acestuia
cu Crasna, Pârâul Bicului,
pe care este amenajat o zonă
de agrement și piscicolă
având 6 lacuri cu o suprafață
totală de 6 ha..

Râul Crasna, al
doilea râu important al
judeţului Sălaj, care
izvorăşte din Înşeuarea Figura 13: Hidrografia orașului Șimleu Silvaniei
Oşeană, aflată între Munţii
Meseş şi Munţii Plopiş, în dreptul localității Cizer, influenţează în mod direct relieful oraşului,
fiind principalul agent modelator al acestuia. Acesta este un afluent de ordinul I al Tisei, implicit
de ordinul II al Dunării.

Regimul hidric:

–ape mari de scurtă durată, cu cresteri de debite mai ales la sfârsitul iernii si
începutulprimăverii (datorate topirii zăpezilor din spatiul montan, asociate cu precipitatiile
căzute),

–viituri de vară

–ape mici de toamnă.

 –regim hidrologic de tip pericarpatic vestic cu alimentare din surse subterane, din ploi
sitopirea zăpezilor, având un caracter nivo-plivial (în sectorul superior) si pluvionival (însectorul
mijlociu si inferior)

Debitul mediu specific:

–valorile cele mai mari în sectorul montan, unde depăseste 10 l/s/km²,

–în zona colinară valoarea scugerii specifice scade la 4 l/s/km² la Crasna si 3,5 l/s/km² la
Simleul Silvaniei,

Variatiile de debite:

–Crasna la statia hidrometrică Crasna: 2,13 m³/s,

–Zalău la statia Borla: 1,69 m³/s,

–Crasna la Supuru de Jos:2,87 m³/s,

–Crasna la Moftinul Mic: 4,56 m³/s.

Afluenti: Zalau, Maja, Cerna, Maria (afl. de dreapta)

Intervenția antropică asupra râului este evidentă prin lucrări ca:

 Acumulări, ca și cele de la Vârsolț, Moftinu Mic, Moftinu Mare

 Regularizarea si îndiguirea râurilor Crasna și Zalău
 Transferul de debit din Crasna spe Ier prin intermediul canalului de la
Acâș
 Construirea unui nr. mare de canale in tot sectorul inferior, in special
sectorul din Ungaria
 Exploatarile balastului din albiile râului

Lacul de acumulare “Vârşolţ” face parte din bazinul Someşului şi corespunde tipologiei
ROLA10a. Acesta a fost realizat în perioada 1976-1979. Acumularea Vârşolţ este situată în
bazinul hidrografic al râului Crasna, la o altitudine de 240 m, se întinde pe o suprafaţă de 456 ha
şi are o adâncime medie de 8,7 m în zona de mijloc a lacului. Barajul are o înălțime de 17 m și o
lungime de 2160 m. Lacul de acumulare “Vârşolţ”, reprezintă sursa de alimentare cu apă potabilă
pentru municipiul Zalău, oraşul Şimleu Silvaniei şi localităţile comunelor Bocşa, Crişeni şi
Hereclean. Capacitatea totală a lacului este de 39,39 milioane de m2, din care pentru alimentarea
cu apă potabilă este de 16,07 milioane mc, iar pentru atenuarea undelor de viitură şi prevenirea
inundaţiilor 23,32 milioane
mc.

Acumularea a fost
creată pentru atenuarea
viiturilor și apărarea
împotriva înundațiilor, cea
mai recentă inundație fiind
cea din anul 1970. A fost
proiectată o acumulare
nepermanentă dar
funcționează ca acumulare
permanentă.

Figura 14 și 15: Imagine satelitară a lacului de acumulare; Imagine din

deltaplan
Capitolul 6: Vegetația și fauna

Vegetaţia, reprezentată în mare parte de

elementele central-europene şi de câteva specii
carpatine, prezintă o zonalitate slab evidenţiată, datorată
caracteristicii scunde a reliefului, este specifică
dealurilor şi podişurilor, cu făgete, gorunete, plantaţii de
conifere în zona de deal, pajişti secundare derivate şi
unele vegetale specifice luncilor. Dintre arbuşti se
întâlnesc: socul, alunul, cornul, lemn câinesc, lemn
râios. De remarcat este existenţa în văile reci din zonele
împădurite a unei specii endemice, liliacul carpatin,
relicvă a perioadei glaciare. Flora ierboasă este
dominată de speciile predominante ale zonei de Figura 16: Fag
silvostepă. Covorul vegetal este alcătuit din specii de
graminee, din genurile, Dactylis, Apera, Festuca, Poa, Arhenatherum, Avena, Agropyron,
Bromus, precum şi din speciile
Chenopodium, Plantago,
Polygonum, Chrysanthemum,
Cardus, Cirsium, Achilea,
Sinapis, Sonchus, Trifolium.
Vegetaţia spontană aparţine
zonei pădurilor de foioase în
timp ce vegetaţia ierboasă este
reprezentată prin pajişti folosite

Figura 17: Plop ca păşuni şi fâneţe (iarba

câmpului, rogoz, ţepoşica, păiuş,
firuţa, trifoi). Pădurile de foioase şi răşinoase prezintă o suprafaţă destul de însemnată (stejar,
fag, cer, carpen platin, mesteacăn, tei, pin, salcie, plop, gorunul). Prezenţa suprafeţelor însemnate
de pădure şi de terenuri cu vegetaţie forestieră, şi-a pus amprenta asupra meşteşugurilor bazate
pe prelucrarea lemnului, localnicii zonei fiind bine cunoscuţi pentru obiectele artizanale realizate
aici.

Figura 18: Stejar

Există o bogată faună cinegetică

compusă din mistreţi, cerbi carpatini,
căprioare, iepuri , fazani, vulpi, etc. Fauna
întâlnită în zonă este cea specifică zonei de
pădure şi de luncă. Elementele faunistice mai
răspândite sunt: mistreţul, căprioara, iepure,
lupul, fazanul, vulpea, jderul, veveriţa,
viezurele. Unele din aceste specii s-au

înmulţit considerabil în ultimii ani datorită

faptului că nu sunt vânate, se aventurează şi
în zonele locuite producând pagube în
culturile agricole sau efectivul de animale. În
zonele cu pajişti secundare şi derivate apar
mai frecvent iepurele şi vulpea.

Păsările sunt prezente prin: fazan, piţigoi,

mierla, ciocănitoarea, gaiţa, graurele,

Figura 19 și20: Crap; Fazan

potârnichea, raţa
sălbatică, corbi. De
semnalat este prezenţa,
în bazinul Barcăului, a
pescăruşului albastru, o
specie de pasăre de apă
cu un colorit deosebit.
În ultimii ani se
semnalează o înlocuire
a efectivelor de

rândunici cu un număr
mare de lăstuni. În ape
întâlnim peştii: cleanul,
scobarul, mreana,
carasul, somnul, crapul,
bibanul etc.

Figura 20 și 21: Porc mistreț; Vulpe

Capitolul 7: Solurile

Teritoriul este caracterizat de

următoarele tipuri de sol:

- soluri brune argiloiluviatice - soluri cu

fertilitate scăzută cu conţinut mic de humus
cu aprovizionare slabă cu azot total şi,
îndeosebi, fosfor mobil şi aprovizionare
mijlocie cu potasiu mobil. - soluri negre
clinohidroforme - răspândite în complex cu

alte soluri în majoritatea zonelor unde sunt prezente. Datorită

excesului de umiditate sunt folosite în mare parte ca păşuni şi
fâneţe, dar şi ca arabil în zonele mai drenate. Majoritatea
acestor zone au un pontenţial de producţie scăzut, amplificat
şi de excesele de umiditate provenite din stăpânirea apelor de
suprafaţă. Pentru a obţine producţii sigure necesită lucrări de
captare şi evacuare dirijată a excesului de umiditate, precum
fertilizări îngrăşăminte organice şi minerale.

- soluri brune de pădure podzolice şi podzoluri

brun acide, brun acide de pădure. - soluri
podzolice cu o fertilitate naturală scăzută. -
monisoluri (pseudorendzine). - soluri hidromorfe
(lăcovişte tipică, soluri clinchidromorfe). - soluri
neevaluate, trunchiate sau desfundate (rogosol,
aluvial tipic). - soluri negre de fâneţe — soluri
fertile prielnice pentru cultivarea de legume şi Figura 22,23 și 24: Sol brun argiloiluviatic;
zarzavat.
Sol negru clinohidroform; Sol brun de pădure
Capitolul 8: Ariile naturale protejate

În judeţul Sălaj au fost

declarate prin acte normative
un număr de 15 arii naturale
protejate de interes naţional
totalizând o suprafaţă totală
de 484 de ha. Acestea sunt:
Grădina Zmeilor, Pietrele
Moşu şi Baba, Poiana cu
narcise de la Racâş-Hida,
Calcarele de Rona , Balta
Cehei, Rezervaţia peisagistică

Stanii Cliţului, Gresiile de pe Figura 26: Hartă rezervații naturale Sălaj

Stânca Dracului, Rezervaţia
peisagistică Tusa-Barcău, Mlaştina de la Iaz, Pădurea La Castani, Stejărişul Panic, Stejărişul de
baltă Panic, Lunca cu lalea pestriţă – Valea Sălajului, Peştera Măgurici, Pădurea Lapiş.

Dintre cele 15 rezervații, 2 se află în

apropiere de Șimleu: Balta Cehei și Pădurea
Lapiș.

Balta Cehei este o rezervație naturală

(categoria a IV-a IUCN) de tip faunistic, și o
importantă zonă umedă, situată la N-V de satul
Cehei, pe teritoriul administrativ al orașului
Șimleu Silvaniei între DJ 108F și calea ferată
Șimleu Silvaniei-Sărmășag. Rezervația se află
în administrația primăriei orașului Șimleu

Figura 26: Localizarea rezervației naturale

Balta Cehei
Silvaniei, terenul fiind în proprietate publică a orașului. Ocupând inițial o suprafață de 18,20 ha,
ea măsoară astăzi doar 7,30 ha, la o altitudine medie de 192 m. Distanța față de orașul Șimleu
Silvaniei este de 4 km, iar față de Zalău de 33 km. Ea este o unitate hidrografică naturală, cu o
vegetație palustră, puțin modificată de intervenția omului, cu fitoconoze carasteristice
înmlăștirilor eutrofe.

Sub aspect geologic „Balta Cehei” ste amplasată în formațiuni aluvionare holocene
(nisipuri şi pietrişuri), care se suprapun peste depozite ponțiene formate din argile, nisipuri,
argile nisipoase şi
marne. Ea are o formă
ovală (623 x 422 m) şi o
suprafață totală de 18,20
ha, din care Lacul Cehei,
situat în partea nordică a
bălții, ocupa în anul
1967 o suprafață de 1,30
ha, cu o adâncime
maximă de 2,60 m.
Originea acestui lac de

luncă şi a bălții este Figura 27: Imagine Balta Cehei

strâns legată de evoluția
albiei râului Crasna, la contactul dintre depozitele sedimentare panoniene şi cristalinul dur din
Măgura Şimleului (596 m). După ce ocoleşte cristalinul Măgurii, între Pericei şi Şimleul
Silvaniei, râul Crasna şi-a adâncit epigenetic valea, formându-şi două sectoare scurte de defileu
(1-2 km), separând Dealul Omanului (277 m) şi Dealul Cehei (288 m) de blocul masiv (horst) al
Măgurii Şimleului. Lacul Cehei (Ceheiu) s-a format într-o meandră părăsită a albiei râului
Crasna, prin depunerea de aluviuni pe malul stâng al albiei, în paralel cu o deplasare a râului spre
nord-est, cu puțin înainte de al doilea sector de defileu. Inițial, lacul se alimenta cu ape din
precipitații şi revărsări ale Crasnei, dar ulterior, după construirea rambleului căii ferate s-a
întrerupt complet legătura cu râul, lacul fiind în continuare alimentat doar de ape freatice şi
pluviale, fapt apreciat ca benefic, căci lacul nu a putut fi colmatat la marile viituri ale Crasnei,
asigurându-i o existență mai îndelungată. În aria naturală protejată „Balta Cehei” se întâlnesc trei
tipuri majore de habitate: habitatul de apă dulce / zonă umedă (8%), habitatul de mlaştină /
turbărie (20%) şi cel de formațiuni ierboase / pajişti şi arbuşti / tufişuri (72%). Dintre speciile
higrofite s-au identificat: iarba broaştelor, rogozul, mirgăul, sânzâiene, buzduganul de apă,
piciorul cocoşului , feriga şi muşchiul natant. Spre margine trestişul este invadat de arini şi de
sălcii. Balta Cehei adăposteşte şi o faună bogată, caracteristică pentru ecosistemul zonelor
umede, cu elemente faunistice, acvatice şi hidrofile. Dintre nevertebrate au fost identificate multe
specii de odonate (libelule), coleoptere (gândaci, cărăbuşi), heteroptere (ploşnițe), crustacee şi
viermi. A fost semnalată prezența unor animale vertebrate ocrotite pe teritoriul Sălajului, cum ar
fi: o specie de reptile – guşterul, trei specii de amfibieni – buhaiul de baltă cu burta roşie, buhaiul
de baltă cu burta galbenă şi tritonul cu creastă, precum şi câteva păsări– stârcul pitic (, găinuşa de
baltă, lăcarul mare, rața mare, barza albă ş. a. Actualmente lacul se află într-o stare avansată de
colmatare. Lucrările hidrotehnice efectuate în scopul redării unor terenuri umede în circuitul
agricol, practicarea agriculturii, păşunatul, activitățile industriale şi de transport au condus la o
degradare continuă a habitatului natural, concretizată în reducerea suprafeței luciului de apă,
scăderea biodiversității şi apariția unor infiltrații cu substanțe toxice în pânza freatică.

Pădurea Lapiș este o rezervație

naturală (categ. a IV-a IUCN) mixtă, de
tip forestier şi faunistic, localizată la sud-
vest de satul Nuşfalău. A fost declarată
arie protejată prin HGR nr. 2151/2004 la
poziția IV 45 şi se află în administrarea
Direcției Silvice Zalău, prin Ocolul Silvic
Şimleu Silvaniei. Este situată la o
altitudine medie de 260 m, având
coordonate geografice centrale 47° 11' 38"
lat. N şi 22° 39' 39" long. E. Ea are o Figura 28: Rezervația naturală Pădurea Lapiș
suprafață de 430,40 ha şi se află la o
distanța față de Zalău de 41 km, iar față de Şimleu Silvaniei este de 12 km. Pădurea Lapiş este
cea mai întinsă arie naturală protejată din județul Sălaj,
reprezentând 83% din totalul suprafețelor naturale
ocrotite în acest județ. Această rezervație ocupă doar
partea sud-estică a pădurii cu acelaşi nume care se
întinde pe o suprafață de 984 ha, între satele Drighiu
(comuna Halmăşd) şi Cosniciu de Jos (comuna Ip).
Foarte probabil, toponimul ,,Lapiş” provine din limba
maghiară, cu înțelesul de teren ,,neted”. Întradevăr
pădurea se întinde pe dealurile piemontane joase, din
apropierea Văii Barcăului, înclinate uşor de la sud spre
nord, separate de câteva văi largi și puțin adânci. Ea
reprezintă una dintre ultimele suprafețe forestiere care
conservă biodiversitatea habitatelor de pădure care
odinioară acopereau cea mai mare parte a „Țării Figura 29: Cabana Lapiș
Silvaniei”. Exploatările forestiere neraționale, cu
precădere a esențelor valoroase, precum stejarul brumăriu, gorunul, teiul, frasinul şi cireşul au
avut ca efect diminuarea acestor specii, aşa încât specia dominantă a devenit cerul, în amestec cu
alte foioase de şleau, provenite din lăstari, specii mai slab productive. În vederea ameliorării
compoziției şi structurii
arboretului s-a trecut la un
program de reducere a
ponderii cerului prin lucrări
de împădurire cu pin negru,
pin silvestru salcâm şi gorun.
În anul 1976 în intertiorul
pădurii afost creat „Țarcul

Figura 30: Cerb lopătar Lapiş” având ca scop

creşterea şi înmulțirea
cerbilor lopătari şi muflonilor. Primele exemplerare de cerbi lopătar au fost colonizate aici
înaintea anului 1980. Prin sistematizarea pădurii, în parcele geometrice şi realizarea amenajărilor
cinegetice s-a urmărit inițial transformarea
pădurii într-un „complex cinegetic” cu rol de
„parc de recreere prin vânătoare”. S-au amenajat
30 km linii de vânătoare, cu o lățime de 8 – 12 m
în suprafață de 26 ha, 9 km de poteci, numeroase
hrănitori, 17 observatoare şi 5 helştee în suprafața
de 0,30 ha. În anul 1979 în Pădurea Lapiş trăiau
65 de cerbi lopătari, 89 de căpriori, 12 mistreți, 9
mufloni şi 500 de fazani, rod al acțiunilor de
colonizare cu specii noi şi de repopulare cu specii
autohtone. În aria protejată există numeroase
specii de licheni, ciuperci, muşchi şi plante
superioare. Pătura erbacee este constituită de
numeroase specii dintre care amintim: păiuşul,
mărgica, mierea ursului, rodul pământului şi Figura 30: Ciuful de pădure
firuța. Prin biodiversitatea sa, Pădurea Lapiş se
constituie într-un rezervor de ocrotire a unor specii din fauna indigenă, adăpotind 40 de specii de
păsări şi 10 specii de mamifere. Pe suprafața rezervației cuibăresc 25 de specii de păsări cu regim
special de protecție, conform Anexei II a Convenției de la Berna. Conform informațiilor oferite
de APM Sălaj, aceste specii sunt: şorecarul comun, şoimul rândunelelor, ciuşul, huhurezul mic,
ciuful de pădure, ghionoaia verde, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea pestriță mică, fâsa de
pădure, măcăleandrul, privighetoarea, silvia de zăvoi, pitulicea sfârâietoare, pitulicea mică,
muscarul sur, muscarul gulerat, pițigoiul albastru, pițigoiul sur, țiclenul, sfrânciocul roşietic,
corbul, presura galbenă, florintele, botgrosul, şi cinteza. Dintre speciile de mamifere de interes
cinegetic ocrotite care trăiesc în rezervaŃie amintim: cerbul, cerbul lopătar, căpriorul, mistrețul,
vulpea, jderul de copac, veverița, pisica sălbatică şi hâciogul.Datorită biodiversității sale ridicate,
în special din punct de vedere a ornitofaunei cuprinse în Directiva Europenă „Păsări”, Pădurea
Lapiş a fost înscrisă printre ariile eligibile pentru a face parte din rețeaua europeană „NATURA
2000” în calitate de „arie de protecție specială avifaunistică”.
Capitolul 9: Zone de risc

Pe raza orașului, singurele zone de risc sunt viiturile cauzate de râul Crasna( ținute sub
control datorită lacului de acumulare aflat în amonte) și alunecările de teren la străzile din zona
Măgurii.

În urma inventarierii, pe întreg teritoriul orașului s-au identificat zone de alunecări de

teren, toate în intravilan in 5 zone, după cum urmează: Str. Andrei Mureşanu 2 zone , Str.
Independenţei 1 zonă , Str. Trandafirilor 1 zonă şi Str. Crinului 1 zonă.

Figura 31: Străzile cu risc de alunecare de teren, marcate cu roșu

Bibliografie:
 Google Earth Pro
 Google Images
 https://www.wikipedia.org/
 https://www.scribd.com/document/326615853/7-arii-protejate-judet-salaj-
pagini-102-111
 https://www.scribd.com/document/326615865/6-arii-protejate-judet-salaj-
pagini-88-101
 http://www.geo-spatial.org/
 http://www.simleusilvaniei.ro/
 https://www.traveleuropa.ro/clima-simleu-silvaniei/
 Student-doctorand, Corina Bogdan: „TEZĂ DE DOCTORAT MUNŢII
SILVANIEI, STUDIU DE GEOMORFOLOGIE COMPARATĂ ŞI
INTEGRATĂ. REZUMATUL TEZEI”
 https://www.scribd.com/doc/51024127/Bazinul-Crasnei
 https://www.scribd.com/doc/295056948/Simleu-Silvaniei
 https://www.scribd.com/presentation/343813048/Istoria-Cartografica-a-
orasului-Simleu-Silvaniei
 „STRATEGIA LOCALĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ A
ORAȘULUI ȘIMLEU SILVANIEI PENTRU PERIOADA 2014-2020”