Sari la conținut

Arată/ascunde bara laterală

Cautare Salt
hghfg
 Creare cont
Unelte personale




Cuprins
 ascunde

Început

Istorie

Perioada medievală

Perioada sovietică

Republica separatistă


 Demografie

Statistici vitale

Recensământul din 1989

Recensământul din 2004

Structura etnică

Organizare teritorial-administrativă

Economie

Învățământ


 Galerie de imagini

Note

Lectură suplimentară

Legături externe

Vezi și

Transnistria
11 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Regiune din Republica Moldova care desemnează trei teritorii: De jure, De facto, istoric
Pentru alte sensuri, vedeți Transnistria (dezambiguizare).
Transnistria
Unitățile administrativ-teritoriale din stânga
Nistrului
De jure: Regiune autonomă a Republicii Moldova[1]
De facto: „Republica Moldovenească Nistreană”

Deviză: nu are
Transnistria.
Roșu = teritoriul UATSN controlat de RMN;
Roșu deschis = teritoriu non-UATSN controlat de RMN:
Municipiul Tighina, + alte șase localități:

 Chițcani
 Cremenciug
 Gîsca
 Merenești
 Proteagailovca
 Zahorna

Geografie

Suprafață  

 - totală 4.163 km²

Cel mai mare oraș Tiraspol

Fus orar UTC + 2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2014[3] 475,665

Densitate 113 loc/km²

 - Estimare 2016[2] ▼470.600
Limbi oficiale rusă, „moldovenească”
 (română cu alfabet chirilic)
și ucraineană

Guvernare

Capitala Tiraspol

Economie

PIB (PPC)  

PIB (nominal)  

Coduri și identificatori

Prefix telefonic 373 5xx

Domeniu Internet .md (parte din Moldova)

Prezență online

hasthtag

Modifică date / text 

Numele de Transnistria (în rusă: Приднестровье, în ucraineană: Придністров'я)

desemnează trei teritorii:

 De jure regiunea autonomă oficial numită Unitățile administrativ-teritoriale

din stânga Nistrului, din componența Republicii Moldova, aflată la răsărit de
Nistru (câteva comune aparținând raionului Dubăsari au ales obedința
acestei regiuni; vezi și: reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova (d)).[1]
 De facto, statul separatist autoproclamat, oficial numit Republica
Moldovenească Nistreană (RMN), care controlează acea parte din teritoriul
Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), cu excepția celor
câteva comune din raionul Dubăsari care au ales obediența guvernului
Moldovei, dar cu alte șase comune și municipiul Tighina de la vest de Nistru
(malul drept): prin urmare, teritoriile UATSN-ului și RMN-ului nu corespund în
întregime; RMN-ul este recunoscută de trei alte state-paiațe ale Rusiei (dar,
nu și de aceasta însăși) care nu sunt membre ONU: Abhazia, Nagorno-
Karabah și Osetia de Sud.
 Istoric, regiunea sovietică ocupată de România în decursul celui de-al Doilea
Război Mondial, între 1941 și 1944, oficial numită Guvernământul
Transnistriei, situată între fluviile Bug și Nistru, care cuprindea părți din
regiunile istorice Podolia și Edisan.[necesită  citare].
Hartă cu Transnistria de-a lungul istoriei

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Transnistriei.
Perioada medievală[modificare | modificare sursă]
La începutul Evului Mediu, slavii de răsărit îi numeau pe români (inclusiv moldoveni)
„volohi”. Pe la 1150 este atestat în analele rusești poporul, probabil slavo-român,
al Bolohovenilor, Istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al
Istoriei Imperiului Rus, că orașul „Bolohov” menționat în cronica lui Nestor
Cronicarul (v. Cronica vremurilor trecute), se afla în guvernământul Podoliei, pe drumul
de la Kiev la Halici.
În 1587, domnitorul Petru Șchiopul a trimis în pașalâcul otoman Edisanului (în care se
includea și partea central-sudică a Transnistriei), peste 15.000 de salahori și 3.000 de
care pentru ridicarea cetății Oceacului, situată la extremitatea nordică a
estuarului Niprului (în a cărui bifurcație se varsă Bugul). Mulți dintre acești lucrători au
rămas în Edisan (viitoarea Transnistria). Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu
regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască
stăpânirea asupra „Oceacului de peste Nistru”.[4]
În secolul al XVII-lea, la 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpânirea domnului
Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca și orașele
moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei,
dovedită de condicile de socoteli și biruri ale acestora, a durat până în 1713. Centrele
mai importante erau Movilăul – ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moșia
Cantacuzineștilor –, Luntrași (azi, Dubăsari) – ridicat în apropierea podului de luntre
mari (dubase) și construit de moldoveni –, Silimbria, Iampol, Jaruga, Rașcău, Vasilcău.
Perioada sovietică[modificare | modificare sursă]
Harta etnică a teritoriilor de la est de Nistru în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

După crearea Uniunii Sovietice (30 decembrie 1922), la 12 octombrie 1924 guvernul

sovietic a creat, pe teritoriile situate la est de râul Nistru, Republica Autonomă Sovietică
Socialistă Moldovenească (RASSM), în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene
(RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi.
Granițele RSSA Moldovenească au fost trasate astfel ca doar 30% din populație să fie
moldoveni. În 1929 capitala a fost mutată la Tiraspol.
Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică (cu
consimțământul Germaniei naziste) în 1940, conform unui protocol expansionist secret
atașat pactului de neagresiune germano-sovietic din 1939, pactul Hitler-Stalin. Acest
protocol a fost o premisă a așa-zisei „cortine de fier”. La 2 august 1940, guvernul
sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala
la Chișinău (Kișiniov, în limba rusă), prin contopirea unei mari părți din Basarabia cu 6
din cele 14 raioane ale RSSA Moldovenească, iar restul a revenit RSS Ucrainene.
Conform lucrărilor istoricului rus Nikolai Feodorovici Bugai, peste 35.000 de moldoveni
basarabeni sau transnistreni au fost în anul ce a urmat deportați spre Gulag, în timp ce
o parte din populația ne-moldoveană, cea de convingeri comuniste (care se
manifestase și mai înainte, prin răscoala de la Tatarbunar) s-a dedat la jafuri și măceluri
în dauna moldovenilor.[5]
În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică. În înțelegere
cu Germania nazistă (v. Convenția de la Tighina), România a preluat administrarea
teritoriului dintre Nistru și Bug („Pivdennîi Buh” în ucraineană), de la Bar (Ucraina), în
nord, până la Marea Neagră, în sud, pe care l-a administrat sub numele de
„Transnistria” cu intenția să adune aici pe toți evreii din Bucovina și din Basarabia și de
a îi „împuțina” (vezi operațiunea „Curățirea terenului” și Transnistria sub administrația
românească (1941-1944)). Această situație a rămas în vigoare până în august 1944,
când trupele sovietice au revenit în Transnistria și în Basarabia (Moldova de Est).
Tratatul de pace de la Paris din 1947 a dat Basarabia, nordul Bucovinei și
Transnistria Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), iar diviziunile
administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au fost din nou oficializate.
Majoritatea teritoriului dintre Nistru și Bug care fusese numit „Transnistria” de autoritățile
române în al Doilea Război Mondial aparține Ucrainei. Doar o mică fâșie de-a lungul
Nistrului a fost inclusă de autoritățile sovietice în RSS Moldovenească, iar în perioada
destrămării URSS-ului (august-decembrie 1991) a revenit Republicii Moldova, provenită
din RSSM, rămânând însă o parte a Uniunii Sovietice, iar după desființarea acesteia,
revenind Ucrainei.
Republica separatistă[modificare | modificare sursă]

Harta etnică a Transnistriei, conform recensământului organizat de autoritățile separatiste în anul 2004

Articole principale: Republica Moldovenească Nistreană și Conflictul din Transnistria.

Cauzele principalele, care au determinat liderii mișcării separatiste din regiunea de est a
Republicii Moldova să opună rezistență, inclusiv militară, autorităților legale ale
Republicii Moldova sunt următoarele:

1. Teritorial-statutare: declanșarea conflictului cu autoritățile constituționale

ale țării a avut ca obiectiv principal acapararea unei părți a teritoriului
Republicii Moldova, în scopul creării condițiilor prealabile de desemnare a
statutului formațiunii separatiste ca stat cvasi-independent;
2. Geopolitice: crearea platformei de presiune politică în scopul menținerii
Moldovei în sfera de influență a Rusiei, pentru a preveni presupusa unire
cu România, crearea în acest scop a enclavei ruse la frontiera moldo-
ucraineană;
3. Cultural-lingvistice: nemulțumirea minorității - vorbitorilor de limbă rusă de
introducerea limbii române în calitate de limbă de stat și necesitatea de a
se adapta situației noi, percepută subiectiv ca o pierdere a statutului
social cu care au fost obișnuiți;
4. Socio-economice: amenințarea de redistribuire a puterii și a resurselor
economice în regiunea transnistreană;
5. Socio-ideologice: opunerea de rezistență a nomenclaturii de tip sovietic
proceselor de democratizare și încercările lor de a-și menține statutul în
cadrul vechiului sistem pe teritoriul regiunii;
6. Etno-demografice: tendința de a mobiliza și a angaja în lupta cu
autoritățile legale ale Republicii Moldova colectivele de muncă ale
întreprinderilor industriale mari, de pe malul stâng al Nistrului, formate, în
 general, ca urmare a migrației forței de muncă din republicile slave ale
URSS;
În 1990, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba română.
Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației
moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2
septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul
trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra
celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei zone din
Basarabia în jurul orașului Tighina.
În războiul din 1992 au murit peste 1.000 de persoane,[6][7] și au fost rănite circa 1.500.[8]
După semnarea unui acord, rușii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru a
menține republica separatistă, astfel că guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate
asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 sate din raionul Dubăsari.
Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor
rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă și nu a fost urmat de
nicio retragere.
La 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat un
referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă
sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă.
[necesită  citare]
 Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea
internațională.[necesită  citare]
Fosta RASS Moldovenească și Transnistria de azi, cu diferențele între UATSN de jure și RMN de facto

Transnistria din Republica Moldova este privită la nivel internațional și de guvernul

Republicii Moldova ca o regiune autonomă a Moldovei (denumită „Unitățile
administrativ-teritoriale din stînga Nistrului” : UATSN), dar în fapt și-a declarat
independența (sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala
în Tiraspol. Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria. Regiunea
are o populație majoritar slavă, vorbitoare de limbă rusă.
Parlamentul de la Chișinău a adoptat pe 22 iulie 2005 „Legea cu privire la prevederile
de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului”. Proiectul de lege
prevăzut în controversatul „Plan Iușcenko” prevede că Transnistria se va constitui intr-o
unitate teritorială autonomă (UTA) specială, în componența Republicii Moldova, statut
asemănător cu cel al Găgăuziei. Organul reprezentativ al Transnistriei va fi Consiliul
Suprem, care va adopta legi și acte normative cu caracter local, precum și „Legea
fundamentală a Transnistriei”, care nu trebuie să vină în contradicție cu Constituția
Republicii Moldova.
Puterea judecătorească este exercitată de judecătorii și organele de ordine, care sunt
componente ale sistemului de instanțe judecătorești și organe de drept ale Moldovei.
Legea prevede că Transnistria are simboluri proprii, care se aplică alături de simbolurile
Republicii Moldova. Limbile oficiale în Transnistria sunt limba
"moldovenească", ucraineană și rusă. Transnistria are de asemenea dreptul să
stabilească și să întrețină, în modul prevăzut de legislația Republicii Moldova, relații
externe în domeniile economic, tehnico-științific și umanitar.
Conform legii, după îndeplinirea condițiilor privind demilitarizarea și democratizarea
regiunii transnistrene, va fi desfășurat procesul de negocieri pentru elaborarea în comun
a unei legi organice cu privire la statutul juridic special al Transnistriei, ce va constitui
una din ultimele etape majore în reglementarea juridică a diferendului transnistrian.[9]
La 4 martie 2022, podul care leagă Transnistria de regiunea Odesa a fost aruncat în aer
de armata Ucrainei, în ziua în care administrația separatistă de la Tiraspol a cerut din
nou independența Transnistriei față de Republica Moldova. [10][11][12]

Demografie[modificare | modificare sursă]
Evoluția numărului populației

An Pop.   ±%  

2004 555.347 —    

2014 475.665 −14.3%

Referințe:[3]

Statistici vitale[modificare | modificare sursă]

Principalii indicatori demografici pentru anul 2013 [13]:
  Natalitatea: ▼4.825 (9.5,la 1000 locuitori)
 Mortalitatea: ▼6.867 (13,5 la 1000 locuitori)
 Spor natural: -2.042
Recensământul din 1989[modificare | modificare sursă]
Populația regiunii la recensământul sovietic din 1989 era de 546.000 de locuitori (fără
orașul Tighina și celelalte localități basarabene controlate de separatiștii transnistreni).
Ca urmare a situației economice și politice din zonă, recensământul din 2004 făcut de
autoritățile separatiste din Tiraspol a arătat o scădere a populației cu aproximativ
150.000 de persoane (pe întreg teritoriul separatist, inclusiv zona Tighinei).

Structura etnică a Transnistriei

      Moldoveni [români] (32,04%)

      Ruși (30,37%)
      Ucraineni (28,82%)
      Bulgari (2,5%)
      Găgăuzi (0,74%)
      Belaruși (0,69%)
      Germani (0,37%)
      Polonezi (0,32%)
      Celelalte etnii (4,15%)

Recensământul din 2004[modificare | modificare sursă]

Structura etnică[modificare | modificare sursă]
Populația regiunii la recensământul neoficial din 2004 era de 555.347 locuitori
(incluzând municipiul Tighina):
 Grup etnic Populație % din total*

declarați Moldoveni 177.635 31,99%

declarați Români 253 0,05%

Ruși 168.678 30,37%

Ucraineni 160.069 28,82%

Bulgari 13.858 2,5%

Găgăuzi 4.096 0,74%

Belaruși 3.811 0,69%

Germani 2.071 0,37%

Polonezi 1.791 0,32%

Evrei 1.259 0,23%

Țigani 507 0,09%

Alții/nedecl. 21.752 3,91%

Organizare teritorial-administrativă[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a Transnistriei.

Articol principal: Listă de localități din Transnistria.

Din punct de vedere administrativ, Transnistria este împărțită în 5 raioane:

 Camenca (Каменка sau Kamenka),
 Dubăsari (Дубоссарь sau Dubossar'),
 Grigoriopol (Григориополь sau Grigoriopol'),
 Rîbnița (Рыбница sau Rîbnița),
 Slobozia (Слободзея sau Slobodzeia).
și un municipiu:

 Tiraspol (Тирасполь sau Tiraspol')
De asemenea are 69 comune și 68 sate.
Teritoriile Unității administrativ-teritoriale din stînga Nistrului de jure și „Republicii
Moldovenești Nistrene” de facto nu corespund integral, deoarece șase comune la est de
Nistru (Cocieri, Molovata Nouă, Corjova, Coșnița, Pîrîta și Doroțcaia) au preferat să fie
controlate de guvernul legal de la Chișinău, în timp ce autoritățile separatiste de la
Tiraspol controlează municipiul Tighina (Bender) (cu satul Proteagailovca inclus) și
comunele Gîsca și Chițcani, situate la vest de Nistru; raionul Dubăsari este astfel
împărțit în două unități, una legalistă, cealaltă separatistă.

Economie[modificare | modificare sursă]
Exporturile regiunii sunt practic dominate de 3 ramuri industriale: metale și articolele din
metale, produsele energetice și produsele industriei ușoare, care împreună dețin circa
80% din totalul exporturilor[14].
La rândul lor, acestea sunt produse de numai câteva întreprinderi mari. Astfel, industria
de metale și articole din metale este reprezentată în mare parte de Uzina Metalurgică
Moldovenească din Rîbnița, care asigura circa o treime din totalul încasărilor din
exporturi ale regiunii.
Industria energetică este reprezentată preponderent de Centrala Termoelectrică
Cuciurgan, iar industria ușoară, de un număr mic de întreprinderi specializate în
producerea articolelor de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte articole textile.
Principalul partener în derularea exporturilor spre UE este România, care absoarbe
circa jumătate din exporturile regiunii orientate spre UE. Alți parteneri comerciali
comunitari importanți sunt Italia și Germania. Astfel, circa 87% din exporturile regiunii
spre UE sunt orientate anume spre cele trei piețe menționate.

Învățământ[modificare | modificare sursă]
Instituțiile de învățământ superior din Transnistria sunt:

 Universitatea de Stat din Transnistria;

 Filiala din Tighina a Universității de Stat din Transnistria;
 Filiala din Râbnița a Universității de Stat din Transnistria;
 Filiala din Tiraspol a Academiei de economie și drept din Moscova;
 Institutul de Drept „M. Kutuzov” din Tiraspol;
 Colegiul superior de Muzică „A.G. Rubinștein”;
 Institutul militar al Apărării „T.G. Șevcenko”.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]



RASS Moldovenească (colorată în auriu) (1924–39), republică sovietică autonomă din

componența RSS Ucrainene, denumită în anumite situații Transnistria.
 
 

Între 19 august 1941 și 29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară regiunea

de la Nistru (Vest) până la Bug (Est) și de la râul Niomjîi (Nord) până la Marea Neagră (Sud),
care a purtat de asemenea numele de Transnistria.
 

Mărci poștale românești de la sfârșitul anului 1941 dedicate Transnistriei și care au circulat acolo
în anii 1941-1944.
 

Transnistria în schema geopolitică regională între Rusia, CSI, pro-rușii ucraineni

și moldoveniștii pe de-o parte, iar pe de altă parte Ucrainenii pro-europeni, Româniștii din R.
Moldova, Uniunea Europeană și NATO.
 

Steagul regiunii separatiste

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Legea nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii
Moldova
2. ^ „Статистический ежегодник 2017 - Министерство экономического развития
Приднестровской Молдавской Республики”. mer.gospmr.org. Arhivat din original la  26
octombrie 2019. Accesat în 4 februarie 2018.
3. ^ a b „Краткие предварительные итоги переписи населения Приднестровья 2015
года”.  gov-pmr.org.
4. ^ Ion Nistor : Istoria Românilor din Transnistria.
 5. ^ Н.Ф. Бугай «Выселение произвести по распоряжению Берии…» О депортации
населения из Молдавской ССР в 40-50- е годы – Исторические науки в Молдавии. № 1
(Chișinău, 1991), și Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии : Лагеря,
принудительный труд и депортация (Essen, Germania 1999).
6. ^ „title=Monumentul eroilor căzuți în războiul transnistrean”. Arhivat din original la  23
septembrie 2011. Accesat în  27 noiembrie 2015.
7. ^ ВОЗРОЖДЕННОМУ В ПРИДНЕСТРОВЬЕ ЧЕРНОМОРСКОМУ КАЗАЧЬЕМУ ВОЙСКУ –
15 ЛЕТ Arhivat în 3 mai 2007, la Wayback Machine. Olvia Press. Dec 18, 2006. Retrieved
2006, December 18; See also: "В Приднестровье отмечают 15-летие Черноморского
казачьего войск," Arhivat în 22 februarie 2014, la Wayback Machine.«Новый Регион –
Приднестровье», 14 decembrie 2006.
8. ^ Olga Căpățînă: Книга воинам / Cartea războiului, Chișinău 2000, ISBN 9975-9562-0-3.
9. ^ {{cite web|url=http://www.parlament.md/news/02.02.2006/%7Ctitle=Discursul domnului
Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, "Republica Moldova: cum se
vede in Uniunea Europeana"], Londra, Chatham House, 2 februarie [[2006]|publisher=|
accessdate=2006-04-02|archive-date=2006-05-05|archive-url=https://web.archive.org/web/
20060505035716/http://www.parlament.md/news/02.02.2006/%7Cdead-url=yes}}
10. ^ Ce înseamnă solicitarea Transnistriei de recunoaștere a independenței sale, după ce
Republica Moldova a cerut aderarea la UE, adevarul.ro,  4 martie 2022
11. ^ Ilan Șor, după ce Transnistria a cerut recunoașterea independenței: Maia Sandu trebuie să
retragă cererea de aderare la UE și să nu provoace război, adevarul.ro,  4 martie 2022
12. ^ Podul care leagă Transnistria de regiunea Odesa a fost aruncat în aer VIDEO,
adevarul.ro,  4 martie 2022
13. ^ „ ru   Госслужба ПМР]: [http://www.mepmr.org/zip/gss/doclad.pmr.2012.zip Социально-
экономическое развитие ПМР за 2012 год (окончательные данные)”.
14. ^ Ministerul Economiei despre șocul economic provocat de alipirea Transnistriei la
Rusia Timpul.md

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Administrația civilă română în Transnistria, Olivian Verenca, Editura
Universitas, 1993
 Istoria Românilor din Transnistria: organizarea, cultura și jertfa lor, Ioan Silviu
Nistor, Editura Eminescu, 1995

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Proporția românilor în localitățile transnistrene conform recensământului din
1989[nefuncțională]
 Transnistria – "tara" care nu exista, 14 noiembrie 2010, Razvan
Pascu, Descoperă - Travel

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Moldova Mare

[arată]
v • d • m
Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului (Transnistria)
 [arată]
v • d • m
Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
[arată]
v • d • m
Regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova
Categorii: 
 Transnistria
 Diviziuni teritoriale ale Republicii Moldova
 Regiuni autonome
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 ianuarie 2023, ora 01:24.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot
exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookiegfdsagjsty8i dti dtiy t

Comută lățimea limitată a conținutului