Inimă

192 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte

















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Inima)
Pagina „Cord” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Cord (dezambiguizare).
Inima

Inima umană (aspect extern)

 Inima umană

Detalii

Latină Cordæ

Parte a aparatul cardiovascular

Sistem aparatul cardiovascular

Componente ventricul drept, ventricul stâng, atriu drept, atriu stâng

Artere artere coronare

Vene vene coronare

Resurse externe

Gray's p.526

TA A12.1.00.001

Terminologie anatomică

Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind

situată în cutia toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni). Are un rol vital în
circulația sângelui și implicit în menținerea vieții.

Evoluția inimii[modificare | modificare sursă]

Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
Râma nu are de fapt „inimă”. La această specie apar cinci arce aortice care
deservesc acest rol.
Multe nevertebrate, precum bivalvele (scoicile), au un sistem circulator deschis, unde
sângele circulă liber prin cavitatea corporală. La aceste animale sângele este de
obicei colectat într-o serie de cavități specializate, de unde este îndreptat către inimă
și reeliberat în organism.
Vertebrate[modificare | modificare sursă]
Inimile peștilor sunt bicamerale: un atriu și un ventricul. La pești, sistemul este format
dintr-un singur circuit. Sângele trece prin branhii, apoi în organism, iar apoi ajunge la
inimă. Inima este unicul mușchi care se contractă ritmic, pe tot parcursul vieții.
Amfibienii și reptilele (exceptând crocodilii) au inimă tricamerală, în care sângele
oxigenat de la plămâni și cel neoxigenat din organism intră prin atrii separate, și este
trimis prin valva spirală către vasul de sânge corespunzător - aorta pentru cel
oxigenat și artera pulmonară pentru cel neoxigenat. Valva spirală este esențială
pentru a reduce gradul de amestecare a celor două tipuri de sânge, permițând astfel
animalului o rată metabolică mai înaltă, o activitate mai intensă decât altfel.
Crocodilii, păsările și mamiferele dețin inimi cu patru camere complet separate.
Există astfel două „pompe”, una pentru atrii și una pentru ventricule. Se consideră că
inima tetracamerală a păsărilor a evoluat independent de cea a mamiferelor.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Inima este localizată la nivelul toracelui,în mediastinul mijlociu, o treime din aceasta
fiind localizată la dreapta față de linia mediană și două treimi fiind localizate la stânga
liniei mediene. Inima omului, de altfel ca și inima tuturor mamiferelor, are patru
camere: atriu drept și stâng; și ventricul drept și stâng.

Bătăile inimii, privit la tomografie prin rezonanță

magnetică
Configurație externă[modificare | modificare sursă]
Are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat spre spațiul 5 intercostal,
spre înainte și la stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ egală cu pumnul
individului. Prezintă:

 trei fețe: o față în raport cu scheletul toracic, o față în raport cu diafragmul și o

față în raport cu plămânii;
 trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior și o margine spre
posterior;
 o bază;
 un vârf.
Fața sternocostală intră în raport cu sternul și coastele, iar la acest nivel se pot
identifica atriile (în porțiunea superioară) și ventriculii (în porțiunea inferioară).
Ventriculii sunt reprezentați mai bine de ventriculul drept la nivelul acestei fețe, cei
doi ventriculi, stâng și drept, fiind despărțiți de șanțul interventricular anterior. La
nivelul acestui șanț se pot identifica marea venă a inimii și artera descendentă
anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce poartă denumirea de
conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul arterei
pulmonare. Ventriculii sunt separați de atrii prin intermediul șanțului coronar.
Porțiunea atrială a feței sternocostale este acoperită în cea mai mare parte de artera
pulmonară și aortă. Șanțul coronar este străbătut în porțiunea dreaptă de către artera
coronară dreaptă și mica venă a cordului, iar în porțiunea stângă de artera
circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului se pot observa, pe
această față, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau urechiușe, stâng,
respectiv drept.
Fața diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală și este reprezentată
preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o
porțiune foarte mică. Cei doi ventriculi sunt despărțiți prin intermediul șanțului
interventricular posterior la nivelul căruia se identifică artera interventriculară
posterioară, ram din artera coronară dreaptă și vena coronară medie. La nivelul feței
diafragmatice se poate identifica crux cordis ce este reprezentată de intersecția
dintre șanțul coronar și șanțul interventricular.
Fața pulmonară este orientată spre posterior și la stânga și este reprezentată
preponderent de o porțiune din ventriculul stâng. Prezintă șanțul coronar stâng la
nivelul căruia putem identifica artera atrioventriculară stângă și marea venă coronară.
Acesta din urmă împarte fața pulmonară într-o porțiune atrială ce corespunde atriului
stâng, și o porțiune ventriculară ce corespunde ventriculului stâng.
Marginea dreaptă este în raport direct cu pleura și cu fața medială a plămânului
drept. Marginile anterioară și posterioară nu sunt bine evidențiate. Vârful inimii este
reprezentat de vârful ventriculului stâng și este orientat în jos, înainte și la stânga și
poate fi identificat la nivelul spațiului V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziție în sus, înapoi și spre dreapta, iar la nivelul ei se poate identifica
șanțul interatrial ce o împarte în două porțiuni și anume:

1. O porțiune stângă reprezentată de atriul stâng, împreună cu orificiile celor 4

vene pulmonare;
2. O porțiune dreaptă reprezentată de atriul drept, împreună cu cele două orificii
ale venelor cave superioară, respectiv inferioară.
 Inima umană: 1. Atriu drept; 2. Atriu stâng;
3. Vena cavă superioară; 4.Aorta; 5. Arteră pulmonară; 6. Venă pulmonară; 7. Valva
mitrală; 8. Valva aortică; 9. Ventricul stâng; 10. Ventricul drept; 11. Vena cavă
inferioară; 12. Valva tricuspidă; 13. Valva pulmonară
Configurația internă[modificare | modificare sursă]
Inima este alcătuită din patru cavități și anume: 2 atrii și 2 ventricule. Structura atriilor
este ușor diferită de cea a ventriculelor, prezentând anumite caracteristici generale:

 sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subțire și mai neted decât al ventriculilor;
 dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
 la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
 fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
 comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculelor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale proprii și
anume: dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile atriilor; pereții
sunt groși, neregulați, prezintă trabecule și cordaje tendinoase.
Inima este un organ musculos ai cărui pereți au trei părți:

1. miocard,
2. endocard,
3. epicard.
Conform ultimelor studii făcute de Karolinska-Institute din Stockholm, inima se
regenerează în proporție de cca. 50% pe parcursul vieții. La 25 de ani inima se
regenerează în proporție de cca.1% ajungând la 75 de ani la un ritm de regenerare
de 0,45%.
 Poziția inimii în corp.
Blocuri electrice parțiale[modificare | modificare sursă]
Există 3 tipuri majore de blocuri electrice parțiale :
conducere încetinită
conducere intermitentă
conducere unidirecțională
În conducerea încetinită, toate impulsurile sunt conduse, dar mai încet
decât în mod normal. Blocul atrioventricular de gradul I reflectă o încetinire
a conducerii prin nodulul atrioventricular (NAV). Pe ECG, Blocul AV de tip
I apare ca un interval PR prelungit.
Al doilea exemplu de bloc electric parțial este conducerea intermitentă. În
acest caz, numai unele dintre impulsuri sunt conduse de către țesut, însă
nu toate. Acest tip de bloc determină la nivelul NAV blocul AV de tip II,
care este de două tipuri. Ambele tipuri ale conducerii intermitente reflecta
o cuplare incompleta intre atrii si ventricule. Cele două tipuri poartă
numele de bloc Mobitz tip I(sau bloc Weckenbach) și bloc Mobitz tip II.
Într-un bloc Mobitz tip I, intervalul PR se lungește constant, de la un ciclu
la altul, până în momentul în care NAV devine nefuncțional, iar
depolarizarea ventriculară aferentă este omisă. În blocul Moritz de tip I, la
fiecare 3 sau 4 contracții atriale poate fi observată incapacitatea
conducerii acestora spre ventriculi. În blocul Moritz de tip II, lungimea
intervalului PR este constantă, însă se observă lipsa unei depolarizări
ventriculare la n batăi. O altă formă de conducere intermitentă este
cunoscută sub numele de bloc dependent de frecvență. Acest bloc
reflectă o afecțiune a ramurilor His-Purkinje. Atunci când frecvența
cardiacă depașește un nivel critic, sistemul de conducere ventriculară
devine compromis, posibil din cauză că o parte a sistemului de conducere
ventricular nu are timp să se repolarizeze. Din cauza compromiterii
intermitente a rețelei His-Pukinje, impulsul este condus lent și ineficient
prin ventricului, fiind condus de la un miocit la celălalt. Acest tip de
insuficiență, fie el intermitent sau continuu, se numește bloc de ram, iar în
ECG are aspectul de complex QRS larg.
Inima omului[modificare | modificare sursă]
Inima omului este un organ lung de aproximativ 15 cm, cu un diametru de
11 – 12 cm, și poate cântări până la 275 - 300 grame. Aproximativ 250g
la femei și 275g la bărbați. Are formă de pară, cu vârful orientat spre
stânga, sprijinindu-se de diafragmă.
Parametrii generali[modificare | modificare sursă]
Frecvența cardiacă normală este de 60-80 bătăi pe minut, cu un debit
cardiac de 3-4 l/min.
Presiunea:

 sistolică - 115-140 mmHg

 diastolică - de 75-90 mmHg
Valorile sunt valabile pentru persoanele adulte.

Afecțiuni ale inimii[modificare | modificare sursă]

1. Endocardite - inflamarea endocardului și a valvelor inimii.
2. Miocardite - inflamații ale miocardului.
3. Pericardite - inflamații ale pericardului.
4. Insuficiența cardiacă - inima nu mai poate asigura o circulație
normală a sângelui.
5. Cardiopatia ischemică - apare ca o consecință a aterosclerozei
coronariene, ceea ce are ca efect oxigenarea insuficientă a
inimii.Este acompaniată de angina pectorală și duce în final,
la infarctul miocardic (astuparea completă și definitivă a unei
artere coronare).

Boli ale vaselor de sânge[modificare | modificare sursă]

1. Ateroscleroza - îngroșarea arterelor datorită depunerilor
de ateroame (plăci lipidice) în peretele vascular.
2. Arteritele - inflamații ale arterelor care, netratate, duc la cangrene.
3. Flebitele - inflamația venelor
4. Tromboflebitele - inflamații ale venelor și formarea de cheaguri de
sânge în vene.
5. Varicele - dilatarea venelor, acompaniată de tulburări circulatorii
care pot duce la atrofii musculare, ulcerații ale gambelor, edeme
cronice masive (picioare "de elefant")

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de inimă

 Primul transplant cu inima bătând - www.medicalstudent.ro

 Reguli de aur pentru o inimă sănătoasă - www.121.ro Arhivat în 15
februarie 2009, la Wayback Machine.
 Angina pectorală http://www.terapiamedicala.ro/en/cardiologie/64-
angina-pectorala
[arată]
v•d•m
Aparatul cardiovascular
[arată]
v•d•m
Artere
[arată]
v•d•m
Vene