C1/C2

SISTEMUL CARDIOVASCULAR

Cele 3 planuri față de care ne raportăm:

– median (sagital) = situat pe linia mediană → stânga și dreapta;
– frontal = anterior și posterior;
– transvers = împarte corpul în 2 jumătăți – una superioară și una inferioară.

Pe linia mediană de sus în jos:

1. Epigastru (stomacul);
2. Regiunea ombilicală (mezogastru) – ansele intestinale;
3. Hipogastru - pe linia mediană, în partea inferioară a abdomenului (vezica urinară, uterul la femeie)

Lateral, atât pe partea dreaptă, cât și pe partea stânga, de sus în jos:

1. Hipocondru
– drept (vezica biliară)
– stâng (splina, stomacul, un segment din colon)
2. Flanc (regiune lombară) – colonul ascendent (dreapta) și colonul descendent (stânga)
3. Fosa iliacă – dreapta (apendicita) și stânga.
HIPOCONTRU STÂNG EPIGASTRU HIPOCONDRU DREPT
REGIUNEA REGIUNEA REGIUNEA
LOMBARĂ = FLANC OMBILICALĂ = LOMBARĂ = FLANC
STÂNG MEZOFGASTRU DREPT
FOSA ILIACĂ FOSA ILIACĂ
HIPOGASTRU
STÂNGĂ DREAPTĂ

Sistemul cardiovascular este format dintr-un aparat central – inima, și un sistem de vase prin care sângele
ajunge de la inimă la țesuturi și de la țesuturi înapoi la inimă.

INIMA
- situată în torace, inferior, într-un spațiu → mediastin (mediastin = spațiul dintre cei doi plămâni);
- o treime a inimii se află la dreapta liniei mediane, iar 2 treimi sunt situate la stânga liniei mediane;
- are forma unui con turtit sau de piramidă triunghiulară, este culcată pe diafragm, are o bază (orientată superior,
posterior și la dreapta) și un vârf (îndreptat inferior, anterior și la stânga);
- dimenisiunile inimii sunt aproximativ egale cu cele ale pumnului drept a persoanei respective, greutatea este de
cca. 275g fără sânge.

CONFORMAȚIA EXTERNĂ
Din punct de vedere descriptiv, cordul prezintă 3 fețe, o bază, un vârf.
Fața exterioară a cordului prezintă șanțuri ce corespund împărțirii inimii în cele 4 cavități:
1. șanț coronar (atrio-ventricular) – separă atriile de ventricule, este perpendicular pe axa mare a cordului,
împarte toate cele 3 fețe într-un segment atrial și un segment ventricular;
2. șanț inter-ventricular – separă cele 2 ventricule, situat în plan vertical, trece prin marele ax al inimii și
prezintă 2 segmente, șanț inter-ventricular interior și posterior;
3. șanț inter-atrial – așezat în același plan ca și cel inter-ventricular și este vizibil numai la baza inimii.

Fața anterioară (sterno-costală)

– față diafragmatică (inferioară), aproape orizontală;
– vine în raport cu mușchiul diafragm și prin intermediul lui, cu lobul stâng al ficatului.

Fața pulmonară (laterală-stângă) corespunde plămânului stâng, unde determină o escavație numită amprentă
(fosa) cardiacă.

Marginile cordului – în număr de 3.

Baza inimii – orientată superior, inferior și ușor la dreapta, ușor convexă, este împărțită de șantul inter-atrial în 2
segmente, aici se găsește originea vaselor mari, care vin sau pleacă de la inimă.
C1/C2
Vârful inimii (apex) – corespunde vârfului ventriculului stâng, este situat în spațiul 5 intercostal stâng pe linia
medio-clavicuară, în acest punct se palpează șocul apexian.
Șanțurile de pe suprafața cordului conțin o cantitate redusă de țesut adipos și adăpostesc vasele sangvine
ale inimii.
De o parte și de alta a bazei, se găsesc 2 prelungiri numite urechiușe (urechiușa dreaptă și stânga) –
prelungiri ale atriilor. Cele 2 urechiușe împreună cu atriile formează coroana cordului.

CONFORMAȚIA INTERNĂ: 4 cavități, 2 atrii și 2 ventricule

Atriile sunt cavitătți situate posterior spre baza inimii.
– sunt separate printr-un perete → sept inter-atrial;
– au pereții subțiri, netezi, au formă relativ cuboidală;
– la atrii, sângele vine prin vene;
– atunci când peretele care separă cele 2 atrii este incomplet → DSA (defect septal atrial);
– fiecare atriu comunică cu urechiușa de aceeași parte;
– în atriul stâng ajunge sânge prin cele 4 vene pulmonare, sânge încărcat cu oxigen care vine de la plămâni;
– în atriul drept se varsă cele 2 vene cave, ele aduc sânge încărcat cu dioxid de carbon;
– fiecare atriu comunică cu ventriculul de aceeași parte printr-un orificiu → atrio-ventricular;
– orificiul atrio-ventricular este prevăzut cu o valvă → atrio-ventriculară, valvele permit trecea sângelui doar într-o
singură direcție: de la atriu spre ventricul;
– fiecare valvă este formată din mai multe valvule (cuspide), pe partea dreaptă sunt 3 cuspide, iar orificul se
numește tricuspidian, iar pe partea stângă sunt 2 cuspide, iar orificiul se numește biscuspidian (nitral).
– valvulele formează o structură asemănătoare unei pâlnii membranoase, cu vârful către ventricul.
– fiecare valvulă prezintă o față atrială care este netedă, și o față ventriculară pe care se prind cordaje tendinose.

Ventriculele au formă de piramidă triunghiulară, au o bază îndreptată spre baza inimii, și un vârf spre vârful inimii.
Pereții ventriculelor prezintă niște proeminențe musculare numite trabecule carnoase. Trabeculele se împart
în 3 categorii – de ordinul 1, 2 și 3.
Cele mai mari, sunt trabeculele cărnoase de ordinul 1, se mai numesc mușchi papilari sau pilieri, au formă
conică, baza lor este aderentă de peretele ventriculului, iar vârful dă inserție cordajelor tendinoase.
Trabeculele de ordinul 2 au ambele capete prinse de peretele ventricular, iar cele de orindul 3 sunt simple
reliefe musculare.
Prezintă un orificiu atrio-ventriular și unul arterial.
Orificul arterial este prevăzut și el cu valvule, de formă semi-lunară (cuib de randunică) în numar de 3, atât
pe dreapta, cât și pe stânga.
Pe partea stângă, orificul corespunde arterei aorte și se mai numește orificul aortic, pe partea dreaptă
corespunde arterei pulmenare, iar orificiul se mai numește orificiu pulmonar.
Din ventriculul stâng pleacă artera aortă, din ventriculul drept pleacă artera pulmonară.
Ventriculul stâng conține sânge încărcat cu oxigen, ventriculul drept conține sânge încărcat cu dioxid de
carbon.
Peretele ventriculului stâng este de 3 ori mai gros decât peretele drept, deoarece presiunea ventriculului
stâng este mai mare.
Cele 2 ventricule NU comunică între ele! Sunt separate printr-un perete numit sept inter-ventricular, este un
perete gros, muscular. Atunci când cele 2 ventricule comunică intre ele, afecțiunea se numeste DSV (defect septal
ventricular). Atunci când cele 2 ventricule comunică între ele, sângele oxigen se amestecă cu cel cu dioxid de
carbon.

Inima dreaptă conține sânge încărcat cu dioxid de carbon (atriile și ventriculele drepte).
Inima stânga conține sânge încărcat cu oxigen (atriile și ventriculele stângi).
Inima dreaptă nu comunică cu inima stângă deoarece atât atriile, cât și ventriculele sunt separate între ele.

Structura internă – peretele inimii este format din 3 straturi.

De la suprafață spre profunzime, este format din: epicard, miocard si endocard.

Epicardul este o membrană subțire, care învelește cordul la suprafață, este aderentă, netedă, lucioasă. Prin
transparența sa, se văd miocardul și vasele de pe suprafață inimii.
Reprezintă foița viscerală a pericardului seros. Ajunsă la baza cordului, această foiță se îndoaie, se va așeza
pe pericardul fibros.
C1/C2

Miocardul este format din 2 tipuri de celule, miocard contractil și miocard excito-conductor.

Miocardul contractil – este format dintr-o rețea de fibre musculare, care se găsește atât la nivelul atriilor, cât și la
nivelul ventriculelor.
Fibra miocardică are un singur nucleu așezat central și are striații longitudinale și transversale. Realizează
funcția de pompă a inimii, el se prinde pe un schelet fibros.
Acest schelet este format din țesut conjunctiv sub formă de inele și trigonuri fibroase. Inelele fibroase sunt
situate în jurul orificiilor atrio-ventriculre și arteriale.
Miocardul atrial este format din fibre scurte și fibre lungi, care trec de la un atriu la celălalt.
Miocardul ventricular este format din 3 straturi:
1. fibre în vârtej – superficiale, așezate imediat sub epicard;
2. fibre parietale – mai numeroase, proprii ventriculelor;
3. fibre inter-ventriculare – fie se gasesc la nivelul septului, fie trec de la un ventricul la altul.

Miocardul excito-conductor (țesut nodal) – format din fibre musculare care au capacitatea de a emite impulsuri cu o
anumită frecvență.
Țesutul nodal este situat sub formă condensată de noduli și fascicule.
Este format din:
1. nodul sino-atrial – se află în atriul drept, emite impulsuri cu o viteză de 70-80/min, dă ritmul sinusal al inimii;
2. nodul atrio-ventricular – emite impulsuri cu o frecvență de 40-50/min;
3. fascicul atrio-ventricular (His) – emite impulsuri cu o frecvență de 25-30/min, se împart în ramul drept și stâng
care coboară în septul inter-ventricular și se continuă cu rețeaua Purkinje.
Aceste celule au rolul de a emite impulsuri și de a le transmite miocardului contractil.

Endocardul este foița care tapetează în interior foița cordului și se continuă cu tunica internă a vaselor care pleacă
de la nivelul cordului.

MUȘCHIUL CARDIAC – INERVAȚIA

INERVAȚIA SIMPATICĂ
Provine de la plexul cardiac care este situat la nivelul măduvei, ea se face prin nervii cardiaci superiori,
mijlocii și inferiori.
Nervii cardiaci ai simpaticului sunt în număr de 3 și provin din ganglionii simpatici cervicali.
Plexurile cardiace sunt reprezentate de nervii vagi ai simpaticului, aceștia se adună în torace și vor urma
trunchiurile vasculare mari (plex cardiac anterior și posterior).
INERVAȚIA PARASIMPATICĂ
Fibrele parasimpatice – provin din nervul vag.

VASCULARIZAȚIE
– asigurată de 2 artere coronare (dreapta și stanga);
– cele 2 artere coronare iau naștere din aortă.
Artera coronară stângă: ănconjoara marginea stanga a cordului, se aseaza in santul inter-ventricular
anterior si coboara pana la incizura inimii. Ea da ramuri pentru aorta, pentru artera pulmonara, pentru atriul stang,
pentru ventriculul stang si pentru 2 treimi anterioare a septului inter-ventricular.
Artera coronară dreaptă: de la origine inconjoara marginea dreapta a cordului, mergand prin santul
coronar unde descrie o curba si se aseaza in santul inter-ventricular posterior. Dă ramuri pentru aortă, artera
pulmonară, atriul drept, ventriculul drept și pentru treimea posterioară a septului inter-ventricular.
Artera coronară stângă este de obicei mai mare decât artera coronară dreaptă.
Arterele coronare au un traiect sinuos.
Arterele coronare sunt așezate în șanțurile de pe suprafața inimii, sunt învelite în grăsime, asigurând astfel
debit maxim în timpul sistolei ventriculare.
Coronarele au o capacitate mare de vasodilatație, ca să poată face față efortului.
Cele 2 artere coronare au o bogată ramificație, dar nu se anastomozează între ele (fiecare arteră coronara
are un anumit teritoriu pe care îl vascularizează).

CIRCULAȚIA VENOASĂ A CORDULUI

⁖ superficială – este asigurată de venele coronare care se varsă în sinusul venos coronar.
⁖ profundă – este formată din vene care se varsă direct în cavitățile cordului.
C1/C2

MICA CIRCULAȚIE
Începe din VD, trunchiul arterei pulmnoare se împarte în artera pulmonară D și S, ajung la plămâni,
pătrund prin hil și apoi se împart în ramuri din ce în ce mai mici până ajung la vase de tip capilar. Capilarele sunt
situate în pereții alveolelor pulmonare, la acest nivel se face schimbul de gaze, iar sângele care până în acest
moment era încărcat în dioxid de carbon se va încărca în oxigen. Sângele oxigenat pleacă din vase de tip venos de
la plămân, vasele se adună în 4 vene pulmonare mari (2 de la plămânul D și 2 de la plămânul S) care aduc sânge
încărcat cu oxigen în AS.

MAREA CIRCULAȚIE
Sângele oxigenat care a ajuns în AS, trece din AS în VS prin valva mitrală (atrio-ventriculară S), după care
din VS pleacă prin artera aorta către organism (organe, țesuturi). Aorta duce sângele oxigenat în tot corpul, acolo
are loc schimbul de gaze (se face la nivelul unor vase foarte mici – capilare), apoi sângele încărcat cu dioxid de
carbon pleacă din vase de tip venos și în final se varsă în 2 vene mari – vena cavă superioară și vena cavă
inferioară. Cele 2 vene se deschid la nivelul AD (aduc sânge încărcat cu dioxid de carbon în AD). Din AD, sângele
neoxigenat trece în VD și ciclul se reia.

VASELE DE SÂNGE
Se împart în vase de tip arterial, venos și limfatic.
Arterial = se impart in artere de calibru mare (elastice), calibru mediu (musculare), artere mici (arteriole)
Arterele de tip elastic – sunt reprezentate de artera aortă și artera pulmonară.
Au peretele format din 3 straturi – strat intern (endoteliu); strat mijlociu (tunica medie); strat extern (tunica
externă).
Stratul intern (endoteliu) – format dintr-un singur strat de celule, se continuă cu endocardul, se găsește atât
la nivelul arterelor, cât și la nivelul venelor.
Stratul mijlociu (tunica medie) – format din fibre musculare netede și fibre elastice în cantitate variabilă (în
arterele mari predomină fibrele elastice).
Strat extern (tunica externă) – poartă numele de adventice și este format din țesut conjunctiv, care pentru
vasele mari poate prezenta nervi și chiar vase de sânge.

Artera aortă pleacă din VS, se îndreaptă oblic în sus și spre dreapta pe o distanță de cca. 3cm, apoi devine
transversală. Se orientează posterior și spre stânga în dreptul vertebrei T4 și apoi devine descendentă. Străbate
toracele, trece prin diafragm și pătrunde în abdomen. Ajunsă în dreptul celei de a 4-a vertebre lombare se împarte
în ramuri terminale numite artere iliace.
Aorta prezinta 3 segmente: crosa aortei, aorta toracică, aorta abdominală.

CROSA AORTEI prezintă o porțiune ascendentă și una orizontală.

Porțiunea ascendentă are un segment intra-pericardic și un segment extra-pericardic.
- în segmentul intra-pericardic vine în raport cu artera pulmonară, ele sunt legate printr-un țesut conjunctiv;
- în segmentul extra-pericardic artera este lipită de vena cavă inferioară.
În porțiunea orizontală descrie o concavitate și se îndreaptă posterior și spre stânga, trece deasupra traheei
și esofagului, trece pe deasupra pediculului (totalitatea elementelor care vin la plămâni: vase, nervi, căi aeriene)
pulmonar stâng.
Din crosa aortei pleacă 3 ramuri mari: trunchiul brahio-cefalic, artera carotidă comună stangă și artera
subclaviculară stângă.
Trunchiul brahio-cefalic se împarte în: artera carotidă comună dreaptă și artera subclaviculară dreaptă.
Arterele carotide – vor da câte un ram extern și un ram intern;
- carotida externă – vascularizează mușchii și tegumentele feței și ale cutiei craniene;
- carotida internă – pătrunde în cutia craniană și va vasculariza encefalul.
Artera carotidă internă primește ramuri și din artera subclaviculară.
Arterele subclaviculare – trec pe dedesubtul claviculei și ajung în axilă, străbat oblic regiunea axilară, dau
ramuri pentru articulația umărului, pentru mușchii umărului, pentru marele și micul pectoral, ajunge la braț unde
capătă denumirea de arteră brahială (humerală).
Arterele brahiale dau ramuri pentru humerus, dau ramuri musculare și dau un ram numit humerala
profundă. Artera humerală profundă se așază pe fața posterioară a humerusului și ajunge în partea externă a
brațului, în șantul bicipital extern.
Arterele humerale dau ramuri pentru articulația cotului. Ajunsă la plica cotului, artera humerală se așază în
șantul bicipital intern format de mușchiul biceps și brahial anterior în afară și de mușchiul rotund pronator înăuntru.
C1/C2

Artera humerală se împarte în:

• Artera radială este ramul extern, coboară pe fața anterioară a antebrațului, ajunge la apofiza stiloidă a radiusului,
trece printre tendoanele mușchilor lung abductor și scurt extensor al policelui, traversează tabachera anatomică,
ajunge în primul spațiu interosos și se termină în regiunea palmară. La palmă, se unește cu un ram din artera
cubitală și formează arcada palmară profundă;
• Artera ulnară (cubitală) – merge pe partea internă a antebrațului și se termină în dreptul pisiformului, este situată
mai profund decât radiala, ajunge la palmă, se unește cu un ram din artera radială și formează arcada palmară
superficială.
Arterele de la nivelul membrului superior sunt însoțite de câte 2 vene satelite.
Arcadele palmare se împart în 2 arcuri care asigură circulația mâinii.
Din arcadele palmare pornesc artere digitale din care pleacă arterele colaterale ale degetelor.
Arcada palmară superficială prezintă numeroase anastomoze cu arcada profundă și dorsală a mâinii.
Arcada palmară profundă este situată înaintea extremității superioare a metacarpienelor, sub flexori. Dă
ramuri numite artere interosoase palmare. Comunică cu arcada palmară superficială și arcada dorsală a mâinii.

AORTA TORACICĂ
Ramurile viscerale: Ramurile parietale:
1. artere bronșice; 1. arterele inter-costale;
2. artere esofagiene. 2. artere diafragmatice superioare.

AORTA ABDOMINALĂ
Ramurile viscerale:
1. trunchiul celiac – din care se formează artera hepatică, splenică și gastrică stângă;
2. artera mezenterică superioară – vascularizează intestinul subțire și jumătatea dreaptă a intestinului gros;
3. arterele renale;
4. arterele gonadale (ovariană și testiculară);
5. artera mezenterică inferioară – vascularizează jumătatea stângă a intestinului gros.
Ramurile parietale:
1. lombare;
2. diafragmatice lombare.

În dreptul vertebrei L4, artera se împarte în ramurile sale terminale.

Arterele iliace comune se împart în artera iliacă internă și externă.
Artera iliaca interă (hipogastrică) vascularizează organele din pelvis, organele genitale interne și partea
postero-internă a coapsei.
Artera iliaca externă trece pe sub arcada crurală și devine artera femurală și vascularizează membrul
inferior. Inițial, este situată superficial la 1cm intern de mijlocul arcadei crurale (acolo poate fi palpat pulsul). Este
încrucișată de mușchiul croitor, coboară până în regiunea poplitee unde ia denumirea de arteră poplitee și se
împarte în artera femurală superficială și profundă.
Dă ramuri pentru articulația soldului, pentru femur, pentru regiunea perineală.
Artera poplitee continuă direcția arterei femurale superficiale, străbate spațiul popliteu, ajunge la inelul
solearului și se împarte în artera tibială anterioară și trunchi tibio-peronier.
Artera tibială anterioară merge anterior, străbate gamba, ajunge pe fața anterioară a tibiei înaintea
articulației gleznei, de la nivelul ligamentului inelar al tarsului se continuă cu artera pedioasă.
Artera pedioasă merge pe fața posterioară a piciorului până în primul spațiu inter-meta-tarsian.
Trunchiul tibio-peronier se împarte în artera tibială posterioară și artera fibulară (peronieră).
Artera tibială posterioară coboară pe fața posterioară a gambei, trece retro-maleolar intern și se termină prin
arterele plantare.
Artera fibulară (peronieră) coboară în planul muscular profund al gambei, se termină în peroniera
anterioară și posterioară.
C1-C2