OBIECTIVUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A

APARATULUI CARDIOVASCULAR

Inima

Organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – intre

cei doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul indreptat oblic in
jos, la stânga și inainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta și 2/3 la stânga
planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250-300g. Prezintă o
față convexa, sternocostala. Şi o fați plană, diafragmatică.

Cele doua fețe se unesc printr-o margine mai ascuțită, marginea dreaptă.
Marginea stângă, rotunjita, vine în raport cu plămânul stang. Baza inimii este
situată posterior şi la dreapta a găsindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii
se află atriile , iar spre vârf, ventriculele. Pe suprafațat inimii se găsesc o serie de
şanturi: doua interventriculare și două atrioventriculare, numite şi şanturi coronare,
între atrii şi ventricule. Figura I,1

-7-
 Cavităţiile inimii

Atriile au forma cubica, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții

mai subțiri și prezintă câte o prelungire, numite urechiuse. La nivelul atriului drept
se gasesc orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul
sinusului coronar, orificiul urechiusei drepte și orificiul atrioventricular drept,
prevăzut cu valva tricuspidă.

La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere a venelor pulmonare,

orificiul de deschidere al urechiușei stângi și orificiul atrioventricular prevăzut cu
valva bicuspidă (mitrală).Cele doua atrii sunt separate prin septul interatrial.

Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul

atrioventricular .Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe fața internă, trabecule. La
baza ventriculilor se află orificiile atrioventriculare – drept și stâng -, fiecare
prevăzut cu valva atrioventriculară

Figura I,2

-8-
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul
atrioventricular .Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe fața internă, trabecule. La
baza ventriculilor se află orificiile atrioventriculare – drept și stâng -, fiecare
prevăzut cu valva atrioventriculară

Orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu
trunchiul pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valvule
semilunare sau sigmoide, care au aspect de cuib de rândunică. Cele două ventricule
sunt separate prin septul interventricular.

Structura inimii

Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici care, de la
exterior spre interior, sunt: epicardul, miocardul și endocardul.

Epicardul este foaia viscerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul

inimii. Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a
pericardului fibros care are forma unui sac rezistent, cu fundul a ezat pe diafragm.
Pericardul fibros protejează și inima. El este legat prin ligamente de organele din
jur: stern, coloană vertebrală și diafragmă.

Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde miocardul
contractil, de execuție, și miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal. Fibrele
miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic in ventricule.

Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legătura

anatomică și funcțională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dintr-o
musculatură specifică, ce păstrează caracterele embrionare. Morfologic, țesutul
nodal se deosebește de cel de execuție prin aranjamentul neregulat al miofibrilelor
care trec de la o celulă la alta, formând rețele, și prin abundența sarcoplasmei,
bogată in glicogen.

-9-
Țesutul nodal cuprinde:

● nodulul sinoatrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare;

● nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept;

● fasciculul atrioventricular (His), care pleacă din nodulul atrioventricular și se

împarte in două ramuri, una stângă i alta dreaptă, care coboară în ventricule. Cele
două ramuri se divid, și formând în pereții ventriculari rețeaua subendocardică
Purkinje.

Endocardul căptușește încaperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre

ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu intima venelor, iar la
nivelul ventriculelor, cu intima arterelor. Endocardul inimii drepte este
independent de endocardul inimii stangi.

Vascularizația și inervația inimii

Inima este irigată de cele două artere coronare (stângă şi dreaptă), cu originea
în aorta ascendentä. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt
de tip terminal, irigând anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile
colaterale vecine. Dacă una din aceste colaterale se obstruează, teritoriul respectiv
nu mai este vascularizat, se necrozează şi se produce infarctul. Sângele venos al
inimii este colectat de sinusul coronar, situat în şanțul atrioventricular stâng și care
se deschide în atriul drept.

Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci, proveniți din vag
şi de simpaticul cervical.

Arborele vascular

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sângele circulă dinspre
inimă spre tesuturi şi organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul cărora

- 10 -
se fac schimburile între sânge și diferitele tesuturi și vene, prin care sângele este
readus la inimă.

Arterele şi venele au în structura peretilor lor trei tunici suprapuse, care, de la

exterior spre interior, sunt: adventicea, media și intima. Calibrul arterelor scade de
la inimā spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele (în unele cazuri,
metarteriolele), care se continuî cu capilarele.

Structura arterelor şi venelor

Tunica externă – adventicea este fomată din tesut conjunctiv, cu fibre de

colagen si elastice. In structura adventicei arterelor, ca şi la vene, există vase mici
de sânge care hrănesc peretele vascular şi care pätrund în tunica medie. In
adventice se găsesc şi fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.

Tunica medie – are structura diferitā, în funcție de calıbrul arterelor. La arterele

mari, numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastice cu dispoziție
concentrică, rare fibre musculare netede și tesut conjunctiv. In arterele mijlocii şi
mici, numite artere de tip muscular, media este groasā şi conține numeroase fibre
musculare netede, printre care sunt dispersate fibre colagene și elastice.

Tunica internă – intima, este alcătuită dintr-un ränd de celule endoteliale turtite,
aşezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor.

Peretele venelor, al caror calibru creşte de la periferie spre intimă, are în

structura sa aceleaşi trei tunici ca și la artere, cu câteva deosebiri. In venele situate
sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus gravitației, endoteliul
acoperă din loc în loc valvule în formă de cuib de rândunică, ce au rolul de a
fragmenta şi direcționa coloana de sânge.

Structura capilarelor
- 11 -
 Sunt vase de calibru mic (4 – 12μ), răspândite în toate țesuturile și organele. În
structura lor, se disting, la exterior, un strat format din țesut conjunctiv cu fibre
colagene și de reticulină, în care se găsesc și fibre nervoase vegetative, iar la
interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, așezate pe
membrana bazală.

În ficat și în glandele endocrine există capilare de tip special, numite

sinusoide; ele au și calibru mai mare (10 – 30μ), peretele întrerupt din loc în loc,
ceea ce favorizează schimburile, și un lumen neregulat, prezentând dilatări și
strâmtorări.

Marea și mica circulație

Figura I,3

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulație: circulația

mare – simetrică și circulația mică pulmonare.

Circulația mică

- 12 -
 Circulația pulmonară începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei
pulmonare, care duc sângele cu CO2 spre rețeaua capilară din jurul alveolelor,

unde îl cedează alveolelor care-l elimină prin expirație. Sângele cu O 2 este

colectat de venele pulmonare, câte două pentru fiecare plămân. Cele patru vene
pulmonare sfârșesc în atriul stâng.

Circulația mare

Circulația sistemică începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care

transportă sângele cu O2 i substanțe nutritive spre țesuturi și organe. De la
nivelul acestora, sângele încărcat cu CO 2 este preluat de cele două vene cave
care îl aduc în atriul drept.

Sistemul aortic

Este format din artera aortă și din ramurile ei, care irigă toate țesuturile și
organele corpului omenesc. Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta
ascendentă, din care se desprind cele două artere coronare. După ce urcă 5 – 6 cm,
se curbează și formează arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă,
subîmpărțită în toracală și abdominală. Terminal, aorta abdominală se bifurcă în
arterele iliace comune, stângă și dreaptă.

Ramurile arcului aortic

Dinspre dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera
carotida comună stângă şi artera subclaviculară stânga. Trunchiul brahiocefalic se
imparte apoi în artera carotidă comună dreaptă și artera subclaviculară dreaptă.
Ambele artere carotide comune, stângă și dreaptă, urcă la nivelul gâtului până în
- 13 -
dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera carotidă
externă și internă. La acest nivel există o mica dilatație, sinusul carotic (carotidian),
bogată în receptori.

Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunile occipitală și temporală şi viscerele

feței. Artera carotidă internă pătrunde în craniu, irigând creierul şi ochiul Arterele
subclaviculare ajung de la originea lor până în axilă, unde iau numele de artere
axilare. Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrala, care intră în

craniu prin gaura occipitală, unde se uneste cu opusa, participând la vascularizația

encefalului, şi artera toracică internă, din care iau naştere arterele intercostale
anterioare.

Artera axilară vascularizează atât pereții axilei, cât și peretele anterolateral al

toracelui și se continuă cu artera branhială care vascularizează bratul. La plica
cotului, artera branhială dă naştere la arterele radială și ulnară, care vascularizează
antebrațul. La mână se formează arcadele palmare, din care se desprind arterele
digital.

Ramurile aortei descendente

Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale şi viscerale. Ramurile

viscerale sunt: trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele
suprarenale – stângă și dreaptă, arterele renale – stângă și dreaptă – și artera
mezenterică inferioară. Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri-splenica, gastrică
stângă şi hepatică-şi vascularizeaza stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul şi
splina. Artera mezenterică superioară vascularizează jejunoileonul, cecul, colonul
ascendent şi partea dreaptă a colonului transvers. Artera mezenterică inferioară
vascularizează partea stângă a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul
şi partea superioară a rectului.

- 14 -
Figura 1,4

Ramurile terminale ale aortei

Arterele iliace comune- stângă și dreaptă ajunse la articulația sacro-iliaca, se

împarte fiecare în artere iliace externă si internă.

Artera iliacă externă iese din bazin şi ajunge pe fata anterioară a coapsei,
devenind artera femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee, care
se afla în fosa poplitee (fata posterioară a genunchiului). La se împarte în două
artere tibiale: 1. Artera tibială anterioară irigā fața anterioară a gambei și laba
piciorului şi se termină prin artera dorsală a piciorului, din care se desprind
- 15 -
arterele digitale dorsale; 2. Artera tibială posterioară irigă fața posterioară a
gambei şi, ajunsă în regiunea plantară, se împarte în cele două artere plantare,
internă şi externă, din care se desprind arterele digitale plantare.

Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru peretii bazinului şi ramuri
viscerale pentru organele din bazin (vezica urinară, ultima portiune a rectului) şi
organele genitale – uter, vagin, vulva, prostata, penis.

Sistemul venos

Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de doua vene mari: vena
cava superioară şi vena cava inferioară.

Vena cavă superioară. Stränge sângele venos de la creier, cap, gât, prin venele
jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, și de la
torace (spatiile intercostale, esofag, bronhii, pericard și diafragm), prin sistemul
venos.

De fiecare parte prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară, iau
naştere venele branhiocefalice stângă și dreaptă, iar prin fuzionarea acestora se
formează vena cavă superioară.

Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul
membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de
două sisteme venoase, unul profund şi unul superficial.

Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arterele care le însoţesc.

Venele superficiale, subcutanate, se gasesc imediat sub piele şi se pot vedea cu

ochiul liber prin transparenţă, datorită colorației albastre. Ele nu însoţesc arterele şi
se varsă în venele profunde. La nivelul lor se fac injecții venoase.

- 16 -
Vena cavă inferioară. Adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii
şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la
peretele posterior al abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat (venele
hepatice). Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stangi
cu cea dreaptă. La rândul ei, fiecare venā iliacă comună este formată prin unirea
venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă colectează sângele
de la pereţii şi viscerele din bazin.

Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la
nivelul membrului inferior. Ca şi la membrul superior, se disting vene superficiale
și vene profunde (cu aceleaşi caracteristici).

Vena cava inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragma şi se

termină în atriul drept.

O venă aparte marii circulții este vena portă, care transportă spre ficat sânge
încărcat cu substante nutritive rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea se
formează din unirea a trei vene: mezenterică superioară, mezenterică inferioară şi
splenică.

Sistemul limfatic

Prin sistemul limfatic circula limfa, care face parte din mediul intern al
organismului şi care , în final, ajunge în circulaţia venoasă.

Sistemul limfatic se deosebeşte de sistemul circulator sangvin prin două

caracteristici:

• este adaptat la funcţia de drenare a ţesuturilor, din care cauză capilarele

sale formează

rețetele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care ocupă o poziție

intermediară între sistemul arterial şi cel venos;

- 17 -
 • Pereții vaselor limfatice sunt mai subţiri decât cei ai vaselor sangvine.

Sistemul limfatic începe cu capilarele limfatice, care au aceeaşi structură ca și

capilarel sangvine.

Capilarele limfatice sunt foarte răspândite, ele gasindu-se în toate organele și

țesuturile.

Prin confluenta capilarelor limfatice se formează vaze limfatice, care sunt

prevăzute la interior cu valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei.

Pereții vaselor limfatice au o structură asemănătoare venelor.

Pe traseul vaselor limfatice se găsesc o serie de formațiuni caracteristice, numite

ganglioni limfatici, prin care limfa trece în mod obligatoriu.

Ganglionii limfatici realizează mai multe funcţii: produc limfocite şi monocite,

formează anticorpi, au rol în circulația limfei, opresc pătrunderea unor substanţe
străine, au rol de barieră în răspândirea infecțiilor. Limfa colectată din diferitele
ţesuturi şi organe, după ce a străbătut ganglionii regionali, circulă spre
trunchiurile limfatice mari. Aceste trunchiuri ajung, în final, în cele două
colectoare limfatice mari: canalul toracic şi vena limfatică dreaptă.

Canalul toracic:

Este cel mai mare colector limfatic şi începe printr-o dilatație numită
cisternă chyli, situată în faţa vertebrei L2. Urcă anterior de coloana vertebrală,
înapoia aortei, străbate diafragma şi pătrunde în torace, deschizându-se în
unghiul venos format prin unirea venei jugulare interne din stânga cu vena
subclaviculară stângă; are o lungime de 25-30 cm, fiind prevăzut cu valve în
interior. El strânge limfa din jumătatea inferioară şi din patrimea superioară
stângă ale corpului.

- 18 -
 Vena limfatică dreaptă:

Are o lungime de 1-2 cm şi colectează limfa din pătrimea superioară dreaptă

a corpului. Se deschide la confluenţa dintre vena jugulară internă din dreapta şi
vena subclaviculară dreaptă. În fiecare minut se filtrează, la nivelul capilarelor
arteriale, 16 ml apă. Din acest volum, 15 ml se resorb în sânge, la nivelul capătului
venos al capilarelor.

Volumul de apă restant în ţesuturi nu stagnează, ci ia calea capilarelor limfatice.

Debitul limfatic mediu este în jur de 1500 ml/zi, însă poate

varia mult în funcţie de factorii hemodinamici locali. La început, limfa are o

compoziție asemănătoare cu a lichidului interstiţial şi cu a plasmei, de care se
deosebeşte prin conţinutul mai sărac în proteine. După trecerea prin ganglionii
limfatici, limfa se îmbogăţeşte cu elemente celulare şi cu proteine. Compoziția
limfei variază în funcţie de teritoriul drenat: limfa provenită din intestinul subţire
este mai bogată în lipide, ceea ce îi conferă un aspect laptos; limfa provenită din
ficat este bogată în proteine şi enzime, iar cea din glandele endocrine conţine
hormoni.

Fiziologia aparatului cardiovascular

Prin aceasta se îndeplinesc două funcţii majore:

Aparatul cardiovascular asigură circulația sângelui şi a limfei în organism.

1. Distribuirea substanţelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor din

Organism;

2. Colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi.

Forţa motrice a acestui sistem este inima, în timp ce arterele reprezintă

conductele de distribuţie, venele, rezervoarele de sânge, asigurând întoarcerea

- 19 -
acestuia la inimă, iar microcirculaţia (arteriole, metarteriole, capilare, venule),
teritoriul vascular la nivelul căruia au loc schimburile de substanţe şi gaze.

Fiziologia inimii:

Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sânge.

Ea poate fi considerată ca fiind alcătuită din două pompe dispuse în serie (pompa
stângă şi cea dreaptă), conectate prin circulaţiile pulmonară şi sistemică.

Fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve care, în mod
normal, impun deplasarea sângelui într-un singur sens.Valvele atrio-ventriculare
(mitrală şi tricuspidā), care separa atriile de ventricule, se deschid în timpul
diastolei, permiţând sângelui să treacă în ventricule. Aceste valve se închid în
timpul sistolei, interzicând trecerea sângelui înapoi în atrii. Valvele semilunare
(aortice şi pulmonare) se deschid în timpul sistolei, permiţând expulzia sângelui în
artere şi se închid în diastolă, împiedicând revenirea sângelui în ventricule.

Activitatea de pompă a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac,

care reprezintă volumul de sânge expulzat de fiecare ventricul într-un minut. El
este egal cu volumul de sânge pompat de un ventricul la fiecare bătaie (volum-
bătaie), înmulțit cu frecvența cardiacă. Volumul-bătaie al fiecărui ventricul este, în
medie, de 70 ml, iar frecvenţa cardiacă normală este de 70-75 bătăi/min.; astfel,
debitul cardiac de repaus este de aproximativ 51/min. Frecvenţa cardiacă este sub
control nervos.

Activitatea sistemului nervos simpatic determină creşterea frecvenţei

cardiace, în timp ce activitatea parasimpatică (vagala) o scade. Volumul-bătaie
variază cu forţa contracţiei ventriculare, presiunea arterială şi volumul de sânge
aflat în ventricul la sfârşitul diastolei. În cursul unor eforturi fizice intense,

- 20 -
frecvenţa cardiacă poate crește până la 200 de bătăi pe minut, iar volumul-bătaie
până la 150 ml, determinând o creştere a debitului cardiac de la 5 la 30 litri, deci
de 6 ori. În somn, debitul cardiac scade; în febră, sarcină şi la altitudine, creşte.
Funcţia de pompă a inimii se realizează cu ajutorul proprietăților mușchiului
cardiac.

Proprietățile fundamentale ale miocardului:

Depolarizarea unei celule cardiace este transmisă celulelor adiacente, ceea ce

transformă miocardul într-un sinciţiu funcţional. De fapt, inima funcţionează ca
două sinciţii: unul atrial şi unul ventricular, izolate din punct de vedere electric. În
mod normal, există o singură conexiune funcţională electrică între atrii şi
ventricule: nodulul atrioventricular şi continuarea sa fasciculul atrioventricular
Has.

Musculatura cardiacă este alcătuită din două tipuri de celule musculare:

Celule care iniţiază şi conduc impulsul;

Celule care, pe lângă conducerea impulsului, răspund la stimuli prin contracţie şi

care alcătuiesc miocardul de lucru. Contractilitatea este proprietatea miocardului
de a dezvolta tensiune între capetele fibrelor sale. Astfel, în cavităţile inimii se
generează presiune, iar, ca urmare a scurtării fibrelor miocardice, are loc expulsia
sânge.Geneza tensiunii şi viteza de scurtare sunt manifestările fundamentale ale
contractilităţii. Forţa de contracție este proporțională cu grosimea pereţilor inimii;
mai redusă la atrii şi mai puternică la ventricule, mai mare la ventriculul stâng faţă
de cel drept. Contractiile inimii se numesc sistole, iar relaxările, diastole. Forţa de
contracţie a ventriculelor creşte proporţional cu alungirea diastolică a fibrelor
componente. Cu cât inima se umple cu un volum mai mare de sânge în timpul

- 21 -
diastolei, cu atât ea poate pompa un volum de sânge mai mare în sistolă
următoare.

Ciclul cardiac:

Un ciclu cardiac este format dintr-o sistolă şi o diastolă. Datorită întârzierii

propagării stimulului prin nodulul atrio-ventricular, există un sincronism între
sistola atriilor şi cea a ventriculelor: sistola atrială o precede cu 0,10 s pe cea a
ventriculelor. Durata unui ciclu cardiac este invers proporţională cu frecvenţa
cardiacă. La un ritm de 75 de bătăi pe minut, ciclul cardiac durează 0,8s.

El incepe cu sistola atrială care durează 0,10s. Ventriculele se află la sfârşitul

diastolei, sunt aproape pline cu sânge, iar sistola atrială definitivează această
umplere. În timpul sistolei atriale are loc o creştere a presiunii din atrii. Sângele nu
poate refula spre venele mari, datorită contracţiei fibrelor musculare din jurul
orificiilor de varsare a venelor în atrii. Singura cale deschisă o reprezintă orificiile

atrio-ventriculare

Figura 1.5

- 22 -
Sistola atrială este urmată de diastola atrială care durează 0,70s. În paralel şi
corespunzător începutului diastolei atriale, are loc sistola ventriculară care
durează 0,30s şi se desfășoară în două faze: faza de contracţie izovolumetrică şi
faza de ejecţie. Prima începe în momentul închiderii valvelor atrio-ventriculare şi
se termină în momentul deschiderii valvelor semilunare.

În acest interval de timp, ventriculul se contractă ca o cavitate închisă, asupra

unui lichid incompresibil, fapt care duce la o creștere foarte rapidă a presiunii
intracavitare. În momentul în care presiunea ventriculară o depăşeşte pe cea din
artere, valvele semilunare se deschid şi are loc ejecția sângelui. Faza de ejecţie
începe cu deschiderea valvelor semilunare şi se termină în momentul închiderii
acestora. La început, are loc o ejecţie rapidă (aproximativ 2/3 din debitul sistolic
este expulzat în prima treime a sistolei), urmată de o ejecție lentă. Volumul de
sânge ejectat în timpul unei sistole (volum-bătaie sau volum sistolic) este de 75 ml
în stare de repaus și poate creşte până la 150-200 ml în eforturile fizice intense.
Urmează apoi diastola ventriculară, care durează 0,50s.

Datorită relaxării miocardului, presiunea intracavitară scade rapid. Când

presiunea din ventricule devine inferioară celei din arterele mari, are loc închidere
valvelor semilunare, care împiedică reîntoarcerea sângelui în ventricule.

Pentru scurt timp, ventriculele devin cavităţi închise (diastolă izo- volumetrică). În
acest timp, presiunea intraventriculară continuă să scadă până la valori inferioare
celei din atrii, permiţând deschiderea valvelor atrio- ventriculare. În acest
moment, începe umplerea cu sânge a ventriculelor. Urmează o perioadă de 0,40s
numită diastolă generală, în care atriile şi ventriculele se relaxează. La sfârşitul
acestei faze, are loc sistola atrială a ciclului cardiac următor.

Manifestări ce însoţesc ciclul cardiac:

- 23 -
 În timpul activităţii sale, cordul produce o serie de manifestări electrice,
mecanice si acustice.
Manifestările electrice reprezintă însumarea vectorială a bio-curenţilor de
depolarizare şi repolarizare miocardică.

Înregistrarea grafică a acestora reprezintă electrocardiograma, metodă foarte larg

folosită în clinică pentru explorarea activităţii inimii.

Manifestările mecanice sunt redate de şocul apexian, care reprezintă o

expansiune sistolică a peretelui toracelui în dreptul vârfului inimii (spațiul cinci
intercostal stâng) şi de pulsul arterial, care reprezintă o expansiune sistolică a
peretelui arterei datorită creşterii bruşte a presiunii sângelui.

Pulsul se percepe comprimând o arteră superficială pe un plandur (osos) de

exemplu, artera radială.

Prin palparea pulsului obţinem informaţii privind volumul sistolic, frecvenţa

cardiacă şi ritmul inimii.

Înregistrarea grafică a pulsului se numeşte sfigmogramă. Ea oferă informaţii

despre artere şi despre modul de golire a ventriculului stâng.

Manifestările acustice sunt reprezentate de zgomotele cardiace. Zgomotul,

sistolic, este mai lung, de tonalitate joasă şi mai intens. El este produs de
închiderea valvelor atrio-ventriculare şi de vibraţia miocardului la începutul
sistolei ventriculare.

Zgomotul II, diastolic, este mai scurt, mai acut şi mai puțin intens. Este produs, la
începutul diastolei ventriculare, de închiderea valvelor semilunare.Zgomotele
cardiace pot fi înregistrate grafic, rezultând o fonocardiogramă.

- 24 -
 Fiziologia circulaţiei sangelui:

Cu studiul circulaţiei sângelui se ocupă hemodinamica. Sângele se deplasează în

circuit închis și într-un singur sens. Deoarece mica şi marea circulaţie sunt dispuse
în serie, volumul de sânge pompat de ventriculul stâng, într-un minut, în marea
circulaţie, este egal cu cel pompat de ventriculul drept în mica circulaţie.

OBIECTIVUL II

NOŢIUNI DEFINITORII DESPRE MIOCARDITĂ

2.1 DEFINIȚIE

Figura II,1

Miocardita este o inflamație a muschiului inimii (miocardulu). Evoluția

miocarditei depinde de cauza care a produs-o. Cauzele severe pot duce chiar la

- 25 -
deces, însă în cele mai multe dintre cazuri, pacientul se vindecă şi recuperarea
este completă.

2.2 ANATOMIA PATOLOGICĂ

Procesul miocarditic prezintă mai multe etape, fiind inițiat în majoritatea

cazurilor de agentul agresor infecţios. Acesta are un efect citopatic direct,
adică acționează pe celula miocardică (se numeste miocit) şi o necrozează (o
distruge). Ulterior, organismul încearcă să se apere şi apare o reacție
inflamatorie postagresivă, care poate persista luni de zile după ce acțiunea
agentului agresor a încetat. Reacția inflamatorie face ca miocitele să nu-şi mai
păstreze arhitectura normală, apărând în final remodelarea cardiacă. Se
manifestă prin pierderea progresivă a funcţiei de pompa a cordului.

2.3 ETIOPATOGENIA

Din punct de vedere etiologic, miocarditele pot fi infecțioase și neinfecțioase.

Miocarditele infecțioase- sunt majorate

- virale – principalele tipuri de virusuri implicate sunt: virusuri Coxsackie B (30 %

dintre miocarditele acute din Romania), virusul hepatitei B şi C, virusuri ECHO,

virus gripal, virus citomegalic, virus Epstein-Barr, HIV, rujeola, rubeola, varicela.

- bacteriene – poststreptococice (reumatism articular acut), din septicemii, din

neumoniile cu germeni gram negativi, din pneumonia

pneumococică,tuberculoză, salmonella, legionella, chlamidii, mycoplasma.

- fungice-candida, hystoplasma, aspergillus.

- parazitare-tripanosoma, toxoplasma.
- 26 -
- spirochete – sifilis, leptospiroze.

- helmintiaze-trichineloza, ascaridioza, schistosomioza.

- boli de colagen – lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoida,

sclerodermie.

- tratament cu citostatice-adriamicina, cisplatin, ciclofosfamida.

- fenomene alergice la medicamente-

ampicilina,tetraciclina,antituberculoase,amfotericina.

- intoxicaţii cu toxice

- arseniu, cobalt.

- postiradiere.

- in transplantul cardiac, în cadrul reactiei de rejet al grefei.

2.4 CLASIFICARE

CLASIFICAREA MIOCARDITEI ÎN FUNCȚIE DE DEBUT ȘI EVOLUŢIE

1. Miocardita fulminantă apare după o infecție virală clinic manifesta,

afectează funcţia ventriculară, iar în muşchiul cardiac există numeroase
focare de inflamație, necroză şi degenerarea a fibrelor. Evoluția este fie
spre vindecare spontană fie spre moarte.

Miocardita acută nu are semne si simptome la fel de evidente ca miocardita

fulminantă, însă afectarea ventriculară este foarte importantă. Evoluează frecvent
spre cardiomiopatii dilatative.

2. Miocardita activă cronică boala are evoluție îndelungată, însă există

reactivări frecvente.
- 27 -
 3. Miocardita cronică persistentă- nu prezintă disfuncție ventriculară, în ciuda
faptului că există semne şi simptome clinice de afectare miocardică (dureri
retrosternale, palpitații) și există focare de necroză miocitară.

2.5 SEMNELE ȘI SIMPTOMELE

Majoritatea miocarditelor sunt asimptomatice (nu prezintă nici un simptom), sau

au o simptomatologie discretă mascată de semnele afectării din cadrul virozei,
dar evoluția lor poate merge până la insuficiența cardiacă severă sau moarte
subită (peste 20% din morțile subite la persoanele sub 30 ani).
Miocardita poate prezenta simptome grave de insuficiență ventriculară stângă
acută, cu edem pulmonar acut: dispnee extremă, tuse, expectoratie abundentă și
spumoasă, respirație stertoroasă, transpirații profuze, piele palidă, umedă și rece.
Unele forme de miocardită evoluează cu colaps şi/sau șoc. Alteori prezintă
simptome de insuficiență cardiacă globală: colorație cianotică a extremităților,
jugulare pulsatile, dispnee, hepatomegalie. Alteori bolnavii pot prezenta o
oboseală extremă, neobişnuită şi neexplicabilă însoţită de o creştere a frecvenței
bătăilor inimii.

2.6 DIAGNOSTIC

Diagnosticul este dificil de pus, simptomele fiind înşelătoare (nu sunt specifice
acestei boli). Se efectuează următoarele investigații:
EXAMENE DE LABORATOR ȘI PARACLINICE
- semne de inflamație acută: -VSH;
- fibrinogen;

- 28 -
- PCR crecute;
- determinările virale crescute pot arăta o infecție virală recentă, dar nu certifică
etiologia vială a miocarditei;
- creşterea enzimelor serice de origine miocardica: CK-MB, AST.
Examenul radiologic poate fi normal sau poate arăta un cord mărit cu pulsații
reduse și stagnarea sângelui în plămâni (cordul nu mai poate să pompeze tot
sângele, excesul de sânge
întorcându-se în plămâni).
Electrocardiograma:
- poate fi normală sau poate prezenta modificări difuze, nespecifice;
- modificările sunt de obicei evolutive în timp;
- pot apare: diverse aritmii sau diverse tulburări de conducere recent instalate
(blocurile atrio-ventriculare sunt de obicei tranzitorii şi se vindecă fără sechele,
dar uneori se asociază cu moarte subită.
Ecocardiografia:
- este nespecifică, dar un examen normal exclude miocardita difuză;
- în cazurile severe poate apare dilatare cardiacă sau chiar cheaguri de sânge în
interiorul cordului.
Rezonanta magnetică nucleară: poate decela focarele de inflamație activă.
Teste imunologice:
- importante mai ales în miocardita virală se dozează anticorpii dezvoltați de
organism împotriva agentului viral;
- mai pot arăta anticorpi antifibre miocardice, celule lupice (în cazul lupusului
eritematos sistemic).
Scintigrafia miocardică:

- 29 -
Se administrează radioizotop (galiu), care se fixează în zonele din miocard
inflamate şi apoi prin scanarea organismului, secțiune cu secțiune, se construieşte
o hartă pe care se urmăresc zonele care au fixat radioizotopul.
Biopsie
- se examinează un fragment din muschiul inimii;
- este singura procedura pentru confirmarea diagnosticului.
2.7 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Evoluția este spre autolimitare în 95% dintre miocardite (dispare de la sine) cu
vindecare în 1-2 săptămâni.
- Simptomele dispar ăn 1-2 săptămâni, dar leziunile la nivelul miocardului pot
persista câteva luni.
- Modificările pe electrocardiogramă pot persista și ele câteva săptămâni.
- Bolnavul este declarat vindecat dacă la 6 luni investigațiile paraclinice sunt
normale.
-La 5% dintre bolnavi, evoluția se poate complica prin:
- moarte subită prin aritmii maligne (dereglări grave ale ritmului normal al inimii).
Această evoluţie este posibilă în special în miocarditele bacteriene şi toxice.
- dezvoltarea unei insuficiente cardiace acute severe – inima nu mai poate
împinge sänge în tot corpul;
- dezvoltarea unei cardiomiopatii dilatative postmiocarditice – muschiul cardiac
este slăbit, cavitățile inimii se dilată și nu se mai pot contracta pentru a trimite
sânge în organism. Boala apare la 1-3 ani de la episodul miocarditic, după o
aparentă vindecare.
Prezența hipertensiunii pulmonare secundare este un element de prognostic
negativ, pentru fiecare creştere cu 5 mmHg a acestei valori mortalitatea se
dublează.

- 30 -
Valoare predictivă pentru evoluția nefavorabilă o mai au si: sincopa, blocurile de
ramură și fracţia de ejecţie < 40% (parametru care măsoară funcţia de pompă a
inimii).

2.8 TRARAMENT

Tratamentul are mai multe componente:

1.Tratamentul etiologic
- vizează boala care a declanşat miocardita, când aceasta este cunoscută.
- terapia antivirala (Ribavirina, Interferon gamma) are eficiență dacă se aplică
înainte sau imediat după pătrunderea virusului, lucru greu de presupus că se
poate reuși în practică. Totuși se poate încerca în formele fulminante, în cazul
unor epidemii la nou-născuţi în maternități.
2. Tratamentul patogenic
- antiinflamatorele nesteroidiene (aspirina, ibuprofen), deşi se folosesc încă pe
scară largă, studiile din ultimii ani au arătat că nu au nici o eficieanță, ci chiar pot
agrava boala (pot accentua procesul miocarditic și cresc mortalitatea). Alți autori
susțin că totuși în faze tardive antiinflamatoarele nu au efecte adverse .
Imunosupresoarele (corticosteroizi, ciclosporina, azathioprina) – benefice în
forme particulare la copii pe perioadă scurtă.
3.Tratamentul suportiv (moderează simptomatologia)
- măsuri generale – evitarea efortului fizic (inclusiv repaus la pat în formele
severe), regim alimentar hiposodat;
- monitorizare electrocardiografică;
- terapie antiaritmică – se tratează în funcție de tipul aritmiei.
4. Terapia insuficientei cardiace congestive cuprinde:
- IEC;
- Diuretice cu prudență-beta-blocante Carvedilol;

- 31 -
- Digitala (Digoxin) – cu mare prudenţă;
- transplantul cardiac se poate încerca la cei la care funcția de pompă nu se
ameliorează, deşi, mai ales în primele 4 luni, există o frecvență crescută a
episoadelor de rejet acut (organismul respinge cordul strain).
5. Terapie anticoagulantă orală -se indică urmatoarele categorii de pacienţi:
1. Trombi intracardiaci;
2. Fibrilaţie atriala;
Miocardita este o afecțiune ce apare în special la persoanele tinere (vârsta medie
a pacienților este de 42 de ani), la pacienții imunodeprimați și femeile însărcinate.

OBIECTIVUL III

Rolul asistentului medical în investigarea pacientului cu miocardită

Rolul autonom
In procesul inflamator –asistenta medicală are rolul de a colabora cu
pacientul şi de a-l examina clinic, aceasta fiind o datorie profesională realizând un
mediu favorabil pentru relaţia medic-pacient-asistentă,
Pentru a realiza aceasta,asistenta medicală va ține cont de următoarele sarcini :
- să ofere suport fizic şi psihic pacientului;
- să pregatească materialele si instrumentele necesare examinăriilor la care va fi
supus pacientu;
- să pregătească documentele medicale (fişa de consultatii , foaia de observație
clinică, rezultatele examinărilor).

- 32 -
- asigurarea repausului fizic si psihic pentru reducerea ischemiei si a zonei de
necroză
- asigură bolnavului condiții optime, cameră bine aerisită, asigură condiţii de
confort şi supraveghere permanentă a stării generale
- prevenirea complicațiilor majore si a morţii subite asează bolnavul în decubit
dorsal, în repaus absolut (nu vorbeşte, nu se mişcă)
- educă pacientul /familia în vederea aplicării măsurilor de recuperare şi
redobândire a autonomiei.
Rolul delegat
În ceea ce priveşte interventiile delegate ale asistentei medicale,aceasta va
aplica la indicația medicului :
- Recoltarea unor produse patologice pentru laborator;
- Pregătirea pacientului pentru investigații radiologice.
- Administrare medicației prescrise
- Reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică
- Pregătirea preoperatorie fizică şi psihic
Cu alte cuvinte rolul asistentei medicale constă în ușurarea restabilirii complete a
pacientului, până la starea avută anterior, deci obținerea independenții acestuia
în vederea realizării nevoilor fundamentale.
FIȘE TEHNICE

Fişa tehnică nr.1

Electrocardiograma

Electrocardiograma este e metoda neinvaziva de monitorizare si

inregistrare a semnalelor de electrice ale inimii.

Figura II,2

- 33 -
Ea reprezintă o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul unei
cardiopatii, în general, în suferințele miocardului și este o metoda care
recunoaște o boală de inimă cu evoluție lentă atunci când EKG se efectuează la
efort.

Pregătirea pacientului: asistenta pregătește bolnavul din punct de vedere psihic

pentru a înlătura factorii emoționali;

- se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de obicei cu căruciorul, cu

10-15 minute înainte de înregistrare;
- aclimatizarea pacientului cu sala de înregistrare
- bolnavul va fi dezbrăcat în partea superioară a corpului și la nivelul membrelor
inferioare; va fi așezat în decubit dorsal pe canapea și rugat să-și relaxeze
musculatura.
Montarea electrozilor:
Plăcile electrozilor se montează pe părțile moi, sub placa de metal a electrozilor
se folosește o pastă specială. Cei 10 electrozi( 4- pentru membre și 6- pectorali)
se fixează pe bolnav în următorul mod: - montarea electrozilor pe membre:
- montarea electrozilor pe membre:

- 34 -
 o Roșu –mâna dreaptă
o Galben –mâna stângă
o Negru –picior drept;
o Verde –picior stâng.
La nivel precordial derivațiile precordiale se notează cu V1-V2;V3-V4;V5-V6.
- V1- în spațiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului (roşu);
- V2- spațiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului(galben);
- V3-întreV2-V4(verde);
- V4- spațiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculara(maro);
- V5- intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia anterioară axilară stângă
(negru)
- V6-intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlociestânga(verde).
Notarea Electrocardiogramei in FO.
- Numele/prenumele pacientului
- Vârstă, Înălţime
- Greutate
- Se menţionează medicația folosită
- Data/ora înregistrării
- Viteza de derulare
- Semnătura celui care a înregistrat
Fisa tehnică nr.2
Măsurarea pulsului
Definiție: Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor sincronă cu sistola
ventriculară.
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Elemente de apreciat: - ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea, amplitudinea

- 35 -
 Figura II,3
Locuri de masurare – orice artera care poate comprimată pe un plan osos: artera
radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă, poplitee etc.
Materiale necesare: - ceas cu secundar, creion roşu sau pix cu mină roşie, foaia
de observaţie.
Pregătirea psihică: - se anunţă bolnavul, i se explică necesitatea tehnicii şi se ia
consimţământul;
Pregătirea fizică:
3. Se aşează bolnavul într-o pozitie confortabilă (decubit dorsal sau în şezut);
4. Asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute.
Tehnica: -se spală mâinile;

- se reperează artera;

- se comprimă artera cu cele 3 degete (index, medius, inelar).

- se numără pulsaţiile timp de 1 minut

- se notează valoarea obţinută, grafic, printr-un punct pe foaia de

temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații;

- 36 -
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;

- se poate nota și cifric valoarea obţinută şi se consemnează caracteristicile

pulsului.

Ex.: 10.10.2009 PD-80/minut PS= 90/minut, puls regulat.

Valori patologice: bradicardie, tahicardie.

Bradicardie= scăderea frecvenței pulsului sub 60 p/minut. Tahicardie= creşterea
frecvenţei pulsului peste 100 p/m.
Valori normale:

Nou născuți = 130-140 p/m;

Copil mic 100-120 p/m;

Copil de 10 ani = 90-100 p/m;

Adult 60-80 p/m;

Vârstnic = 80-90 p/m

Fisa tehnică nr. 3

Injectia intravenoasa (I.V.)

Injecția intravenoasă constă în introducerea soluțiilor cristaline, izotone sau
hipertone in circulația venoasă.

Scop:
- terapeutic.
- explorator -se administrează substanţe de contrast radiologic

- 37 -
Soluții administrate:
- sol izotone;
- sol hipertone.
Resorbția este instantanee

- calea intravenoasă este aleasă atunci când trebuie să obținem efectul

rapid al soluțiilor medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucții

tisulare/

Loc de elecție:

- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obținut

rapid ca şi pentru corectarea unei hipovolemii, anemii, abordul venos capătă o
importanță deosebită în cadrul diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
-abordul venos periferic este realizat de către asistenta medicala, iar cel
central numai de către medic
Alegerea tipului de abord venos şi a locului de elecție depind de starea clinică
a pacientului și criteriul de urgență în administrare sau tipul medicamentului
ce trebuie administrat şi efectul scontat.
Cantitatea de administrat, durata tratamentului.
Pentru alegerea locului în efectuarea puncției venoase examinam atent
ambele brate ale pacientului pentru a observa calitatea şi starea anatomica a
venelor. Evitam regiunile care prezinta:
- procese recuperative:
- piodermite;
- eczeme:

- 38 -
- nevralgii;
- traumatism.

Examinarea o efectuăm în următoarea ordine

- plica cotului;
- antebraț
- fața dorsală a mâinilor,
- vena maleolară internă.
- venele epicraniene la sugari şi copii.
- la nivelul plicii cotului venele antebrațului cefalică și bazilică se
anastomozează dând naștere venelor mediana cefalică şi mediana bazilică.
Manevre pentru facilitarea palpării și funcționării venelor:
- aplicăm garoul elastic şi înclinam brațul pacientului în jos, abducție și
extensie maximă;
- solicităm pacientului să-și strângă bine pumnul sau să închidă și să deschidă
pumnul de mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasă;
- masăm brațul pacientului dinspre pumn către plica cotului;
- tampotăm locul pentru puncție cu două degete:
- încălzim brațul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apă caldă sau prin
introducere în apă caldă;

- efectuăm mişcări de flexie şi extensie a antebrațului,

Utilizarea garoului:

- 39 -
- garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncției,
pentru plica cotului la nivelul unirii treimii inferioare a brațului cu cea
mijlocie;

- strângem garoul în așa fel încât să oprească complet circulația venoasă și

controlăm pulsul radial care trebuie să rămână perceptibil, altfel am întrerupt
circulația arterială a brațului prin comprimarea arterei;
Efectuarea injecției:
- injecția intravenoasă constă în puncția venoasă și injectarea
medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectuează în poziția șezând;
- se confirmă identitatea pacientului;
- se explică procedura pacientului;
- se spală mâinile, se pun mănușile;
- în timpul lucruri ne poziționăm vis-a-vis de pacient;
- aspirăm medicamentul din fiolă după care schimbăm acul cu unul cu lumen
mai mic și aplicăm garoul;
- alegem locul puncției și îl dezinfectăm;
- interzis a palpa vena după dezinfectare;
- menținem brațul pacientului înclinat în jos;
- întindem pielea pentru imobilizarea venei și facilitarea penetrării acului prin
cuprinderea extremelor în mâna stângă în așa fel ca policele să fie situat la 4-5
cm sub locul puncției, exercitând mișcarea de tracțiune și compresiune în jos
asupra țesuturilor vecine;
- pătrundem cu acul montat la seringă în lumenul vasului;
- după ce am pătruns cu acul în lumenul vasului, schițăm o ușoară mișcare de
aspirare pentru a verifica poziția acului;
- desfacem garoul cu mâna stângă.

- 40 -
 Injectarea substanței medicamentoase:

- menținem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul și medianul pe aripioarele

seringii, iar cu policele apăsăm pistonul, introducând soluția lent și verificând
pentru control la nevoie cateterizarea corectă a venei prin aspirare;
- se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat;
- la locul puncției se aplică tamponul îmbibat în alcool;

Îngrijirea ulterioară:
- se menține compresiunea la locul injecției câteva minute;
- se supraveghează în continuare starea generală.
Considerații speciale:
- în timpul injectării se va supraveghea locul puncției și starea generală;
- vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puțin 24h ,de aceea nu
se vor repeta injecțiile în acceași venă la intervale scurte;
- dacă pacientul are o singură venă disponibilă și injecțiile trebuie să se repete,
puncțiile se vor face întotdeauna mai central față de cele anterioare;
- dacă s-au revărsat, în țesutul perivenos, soluțiile hipertone – va fi inștiințat
medicul pentru a interveni, spre a se evita necrozarea țesuturilor.
De evitat încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului,
pentru că acesta , prin volumul său, deplasează traiectul obișnuit al venei.

- nu se administrează soluții uleioase în venă;

- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în

cazuri de urgență majoră și de scurtă durată pentru a evita complicațiile
tromboembolice și se

- 41 -
-poziția pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150° cu capul întors contralateral;

-tegumentul gâtului îl destindem cu policele mâinii libere și puncționăm vena la

locul de încrucișare cu marginea externă a mușchiului sternocleidomastoidian;

-abordul venos profund este realizat de către medic în condiții tip protocol-
operator:- vena jugulară internă, vena femurală, vena subclaviculară.

Incidente și accidente / Intervenții

- injectarea soluției în țesutul perivenos, manifestat prin tumefierea

țesuturilor, durere /se încearcă pătrunderea în lumenul vasului, continuându-
se injecția sau se încearcă alt loc;
-flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor substanțe
iritante /injectarea lentă;
- valuri de căldură, senzație de uscăciune în faringe /injectare lentă;
- hematom prin străpungerea venei/se întrerupe injecția;
- amețeli, lipotimie, colaps/se anunță medicul;

- embolie gazoasă, uleioasă prin injectarea unei cantități mari de aer brusc în
sistemul vascular sau prin greșirea căii de administrare a soluțiilor uleioase –
se produce decesul bolnavului /evitarea

greșelilor, eliminarea aerului din seringă, evitarea introducerii soluțiilor

uleioase iv;
- puncționarea și injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităților, durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice
/se întrerupe de urgență injectarea.

- 42 -
 OBIECTIVUL IV
Acordarea îngrijirilor specifice bolnavului cu miocardită
ROLUL PROPRIU

-Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit,

aerisit, repaus la pat(se vor evita discutiile cu voce tare,chemarile la
telefon,vizitele lungii,comunicarea vestilor neplacute)

- Pozitie cat mai comoda in pat,paturile trebuie să aibă somiere reglabile

pentru a se evita pozitiile fortate.
- In prima saptamana se recomanda repaus total la pat durata imobilizarii
va fi insa adaptata in functie de evolutia si prezenta complicatiilor.
- Daca bolnavul nu are durerii febra sau alte complicatii incepand din
primele zile se va face miscari pasive ale degetelor de la maini si picioare.
- Treptat se permit schimbarea pozitiei in pat miscari active ale membrelor.
- 43 -
- Mobilizarea se face progresiv(sederea pe marginea patului.ridicarea din
pat)sub controlul pulsului si a tensiunii arteriale,in prezenta medicului.
Rolul asistentului medical in examinarea clinica a pacientului.
- In acest caz i se va explica bolnavului necesitatea fiecărei tehnici şi va fi
liniştit pentru a coopera cât mai bine
- Transportul bolnavului pentru explorările funcționale se va face cu
căruciorul pentru a nu obosi bolnavul şi pentru a nu apărea complicații.
- Dacă bolnavul este sub oxigeno-terapie ea se va continua şi pe timpul
transportului.

- Dacă mobilizarea bolnavului este contraindicată şi este posibil,aparatele

se vor aduce în salon şi se va face examinarea la pat

- In sala de examinare asistenta va ajuta bolnavul să se dezbrace şi să se

îmbrace, va ajuta medicul la efectuarea examenului.
Supravegherea pacientului

Urmarirea ideala a unei miocardite este monitorizarea cu supravegherea

permanentă in primele zile E.C.G si T.A si a ritmului cardiac.In sectile
obisnuite de boli interne,in lipsa de aparatura de monitorizare,
supravegherea consta in masurarea T.A. frecventei pulsului si respiratiei la
o ora la nevoie mai des,in functie de starea bolnavului inregistrarea zilnica
E.C.G precum si a temperaturii .

Pregatirea preoperatoric si ingrijirea postoperatorie

- Asistenta medicală are obligația să-l ajute pe bolnav să-şi exprime
gândurile. grijile, teama -Il ajută să-i insufle încredere în echipa operatorie.
- Asistenta îi explică ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala
de preanestezie, cum va fi aşezat pe masa de operație, când va părăsi patul.
- Când va primi vizite asigură ca va fi însoțit.
- 44 -
Va răspunde cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine
pacientului. Ingrijirile postoperatorii încep imediat după terminarea
intervenţiei chirurgicale şi durează până la vindecarea completă.

Scopul îngrijirilor pentru restabilirea funcțiilor organismului este

asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicațiilor.

Rolul asistentului medical in alimentatia pacientului

Mesele vor fi fractionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantități

mari de alimente la o masă.

La început se face alimentație pasivă la pat, treptat trecând la alimentație

activă. După mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.

- Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o

alimentație lichidă cu ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă
moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.

Se interzice fumatul.

Rolul asistentului medical in educatia sanitara a pacientilor

Prin aceasta urmarim instruirea bolnavului asupra modului de la viata
la externare.
- Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor,
semnele supradozajului medicamentos.
- Se recomandă prezentarea la controlul periodic. Se recomandă un regim
de viata ordonat, rational.
- O buna educatie a bolnavului reduce sansele uneu decompensari sau
agravari.

- 45 -
- Se va incerca sa se restabileasca la acesti bolnavi increderea in sine si
capacitatea de munca anterioara imbolnaviri.
- Se va insitata asupra respectarii regimului alimentar nocivitatii
fumatului,programului rational de munca si viata.

ROLUL DELEGAT

Rolul asistentului medical in examinarea paraclinica

Asistenta pregateste si asigura transportul pacientilor pentru efectuarea
examinărilor,radiologice,electrocardiografice,fonocardiografice,spirografice
si alte explorări paraclinice,pe care le va cere medical.
Rolul asistentului este acela de a pregati pacientul de a-i masura tensiunea
pulsul,greutatea de asemenea si pregatirea pshica a acestuia.
Printre sarcini se mai numara si:
- adunarea, verificarea si pregatirea instrumentarului necesar
- dezbracarea si imbracarea pacientului
- aducerea bolnavului in conditii necesare examinarilor
- deservirea medicului cu instrumente
- asezarea bolnavului in pat dupa examinare

Rolul asistentului medical in administrarea medicamentelor

- Se va face cu punctualitate deoarece orice întârziere poate provoca emoții
inutile bolnavului.
- Tratamentul medicamentos se face la pat in pozitie orizontala.
-In caz de urgență asistenta poate interveni cu administrare de oxigen.
Nitroglicerină.

- 46 -
- Asistenta medicala va avea pregatite medicamente pentru eventualele
Complicatii.
- Medicația analgezică,cardiotonică,diuretică se face numai la indicația
medicului în dozele prescrise de acesta.

OBIECTIVUL V

PLAN DE INGRIJIRE
1. CULEGEREA DATELOR
Sursa de date:

PACIENTUL: X

ECHIPA MEDICALǍ: X

FOAIE DE OBSERVATIE : X

Date relativ stabile

Numele şi prenumele: L.C -

Vârsta: 53 ani – Sex: masculin

Stare civilǎ: căsătorit – Domiciliu: Botoșani

- 47 -
Ocupaţie : mecanic auto

Naţionalitate: Română - - Religie: Ortodox

Condiţii de viaţǎ: locuiește într-un apartament cu 3 camere împreună

cu soția și cu cele 2 fiice una de 22 ani cealaltă de 20 de ani, ambele
fiind la facultate, iar soția lucrează la o firmă de panificație.

Locuieşte: Botoșani

- Obiceiuri: fumător, consumator ocazional de alcool. Elemente fizice

RH – negativ (-)

Grupa sanguină – A (II)

Date Antropometrice
Greutate – 82 kg
Înălțime – 1, 72 cm
Elemente biografice legate de sănătate;

A.H.C: tatăl decedat prin IMA la 67 de ani

A.P.F.: fără importanță

A.P.P.: alergic la substanțele de contrast

Motivele internării (semne si simptome)

Durere retrosternala

Fatigabilitate accentuată

Dispnee de repaus

Ortopnee

Febra

- 48 -
 Istoricul bolii
Cu o lună anterior internării pacientul prezinta viroză respiratorie
tratată ambulator cu Augmentin 2*1 g / pe zi
Simptomatologia nu se remite , se asociază cu fatigabilitate progresivă și
dispnee.
În 23 .1.2023 se prezintă la spitalul Sf. Spiridon și i se recomandă tratament
cu Ceclor și Codeină. În ziua următoare simptomatologia se accentuează,
apare dispneea paroxistica nocturnă. Pacientul este îndreptat spre secția de
cardiologie.
Elemente de dependență: TA=170/120 mmHg
Puls: 100 pulsații/minut T=38,5° C
R=30 respirații/minut
Diagnostic medical la internare
Miocardită acută
Durata internǎrii ; 23.1.2023- 29.1.2023

- 49 -
 2. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR: NEVOILE FUNDAMENTALE

NEVOIA MANIFESTARI MANIFESTARI SURSA DE

FUNDAMENTALA DE INDEPENDENTA DE DEPENDENTA DIFICULTATE
1. A respira şi a avea - Pacient constient; -Acelerarea ritmului -Durere;
o bunǎ circulaţie -Tensiune arteriala respirato;r -Dispnee;
in limite normale; -Bătăi neregulate ale -Tabagism;
inimii (aritmii);
- Hipertensiune
arteriala ;

- 50 -
2. A bea şi a mânca -Echilibrul hidric -Dezechilibru -Durere în piept-
calitativ si hidroelectrolitic retrosternală;
cantitativ; -Dezechilibre
-Proteza dentara -Edeme la nivelul electrolitice;
adaptata si in stare membrelor inferioare -Stres;
buna ;
-Reflex de
deglutitie prezent;
3. A elimina -Eliminari adecvate -Diaree; -Alimentație
calitativ si -Transpirație; săracă în
cantitativ; -Diaforeza; reziduuri
-Efort fizic -Deshidratare; -Anxietate
moderat; -Imobilitate
-Durere

4. A se mișca Exerciții fizice -Tahicardie -Modificarea funcției

ușoare -Restricția cardiace
mobilității –Diminuare mobilității

- 51 -
5.A dormi, a Odihna -Somn -Durere
se odihni eficienta necorespunzător, -Neliniște
calitativ si -Stres
cantitativ

6.A se -Îmbrăcăminte -Difcultate in a se -Durere;

îmbrăca și adecvată și îmbraca si -Anxietate;
dezbrăca curată; dezbraca ; -Apatie;

7.A menține Lichide in -Diaforeza ; -Proces inflamator ;

temperatura cantitate -Febră; -Anxietate;
suficienta si -Frisoane;
repaus la pat;

- 52 -
8. A fi curat, -Tegumente intacte si -Norme de igienă -Spitalizare;
îngrijit curate; perturbate; -Imobilitate;
-Culoarea -Dezinteres fata -Lipsa de
tegumentelor normală; de masurile de cunostinte;
igiena; -Durere;
9.A evita -Prevenire a infectiilor -Risc de -Proces inflamator
pericolele nosocomiale; complicații -Anietate
-Salubritatea mediului; -Expresia durerii; -Fatigabilitate
-Temperatura ambianta -Neincredere in
intre 18 °C--22 °C sine;

10. A -Receptiv la noutăți -Comunicare -Lipsa de

comunica despre boală; inadecvată; cunoștințe despre
-Stabilirea de relatii -Teamă; evoluția bolii ;
armonioase cu cei din -Facies crispat; -Mesaj deformat;
jur; -Apatie; -Tulburari de
gandire;
11.practicare -Stare de bine, optimist; -Nu poate merge -Spitalizare
a religiei -Asistarea la ceremonii la biserică; -Starea generală
religioase; -Frustrare; a sănătății
-Timp de rugaciune si -Durere; alterata;
meditatii; -Sentiment de -Insuficienta
inutilitate; cunoasterii de
sine si a mediului;

- 53 -
12. A se realiza -Imagine de sine -Incapacitate de a -Schimbarea
pozitiva ; se ocupa cu modului de viață;
-Dorinta de a activități în -Spitalizare;
participa la vederea realizării; -Frustrare;
diverse activitati -Stare depresiva;
in vederea -Neacceptarea
realizarii bolii;
personale;

13. A se recrea -Sentiment de -Incapacitate de a -Anxietate;

multumire; îndeplini activități -Durere;
-Stare de relaxare; recreative; -Spitalizare;
-Astenie; -Tulburari de
-Inactivitate; gandire;

14. A învǎţa -Invata lucruri noi -Insuficientă -Lipsa de

despre boala sa; cunoaștere a bolii cunoștințe;
-Receptiv la și a măsurilor de -Durere;
noutati; prevenire; -Stres
-Nesiguranta si -Spitalizare
frica de
necunoscut;

- 54 -
 PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE

-Durere în piept retrosternal -Crește semnificativ riscul formării

-Dificultăți de respirație trombilor ca urmare a procesului
-Oboseală accentuată inflamator prelungit ;
-Edeme la nivelul membrelor - Dacă procesul inflamator nu este
inferioare remediat prin tratament se poate
-Anxietate instala insuficiența cardiacă ;
-Palpitații

DIAGNOSTICE NURSING :

- Respirație ineficientă din cauza afectării miocardice manifestată prin dispnee,

ortopnee, durere toracică ;
- Alterarea circulației din cauza tulburărilor de ritm manifestate prin palpitații;
- Anxietate din cauza durerii acute și a dispneei manifestat prin stare de agitație si
de palpitații;
- Scăderea debitului sistolic al inimii din cauza scăderii contractilității mușchiului
cardiac manifestată prin aritmii , dispnee, oboseală;

- Durere acută din cauza procesului inflamator, manifestată prin facies

caracteristic exprimarea verbală a senzației de durere , neliniște;

- Hipertermie din cauza procesului inflamator, manifestată prin frisoane, tahipnee;

- Intoleranță la activitate cauzată de scăderea concentrației de O2 , manifestată prin
tahipnee, fatigabilitate ;

- 55 -
- Disconfort fizic din cauza leziunilor la nivelul celulelor miocardului manifestate
prin dureri precordiale
- Stare generală alterată din cauza scăderii debitului cardiac manifestată prin
fatigabilitate

3. PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENTII INTERVENTII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE

1 Durere Pacientul sa -Evaluez durerea -Administrez -În urma

acută nu mai (localizare intensitate medicatie îngrijirilor
retrosternal prezinte durată); antialgică la acordate s-a
durere recomandarea observat
-Monitorizez funcțiile
medicului : Diminuarea
vitale ale pacientului;
algolcamin iarsi dispariția
-Mă asigur ca 1g/2ml iv/12h ; durerii
alimentatia va fi una
-efectuez EKG
hiposodata si
la indicația
hipocalorica ;
-Pregatesc fizic si medicului.
psihic pacientul
pentru efectuarea unor
investigații ;
-Combat durerea prin
administrare de
Nitroglicerina sub
lingual ;
-Asigur pacientului o
poziție confortabilă.

- 56 -
2 Scăderea Pacientul sa -Asigur repaus la pat -Înregistrez - În urma
debitului pentru vindecarea EKG-ul îngrijirilor
prezinte o
sistolic. mușchiului cardiac; recomandat de acordate,
respiratie -ascult bătăile inimii medic TA și
pentru a detecta pulsul sunt
adecvata
eventualele schimbări în limite
ale zgomotelor ; - normale,
monotorizez TA și debit
pulsul ; cardiac
normal..
-măsor zilnic greutatea
pacientul;
- educ pacientul să
întrerupă consumul de
alcool și tutun

3 Respirație Pacientul să -evaluez respirația -administrez la În urma

ineficientă prezinte (frecvență,amplitudine indicația îngrijirilor
respirații în ,ritm); medicului acordate
limite -asigur o poziție oxigen pe respirația
normale confortabilă mască, canulă, pacientul
-semi șezândă pentru sondă 4-6 l/min s-a
a favoriza respirația; ; îmbunătăți
-Monitorizez semnele t.
vitale: TA, puls ,
respirație și le notez
FO;
-suptaveghez efectele
terapeutice ale
medicației;

- 57 -
 4. Hipertermie Pacientul să -măsor temperatura și -recoltez analize În urma
aibă o notez în FO ; în stabilirea intervențiil
temperatură -asigur o hidratare diagnosticului:V or
optimă corespunzătoare, mai SH, aplicate,
ales în perioada HLG,Fibrinogen, temperatu
febrilă; T examen urina. ra corpului
-feresc pacientul de -administrez este
curenții de aer antitermice la normală.
-asigur îmbrăcăminte indicația
lejeră și menținerea medicului.
igienei corporale. Algolcamin 1g/2
ml i.v -
Paracetamol
1g/6h p.o.
5. Intoleranță Se va crește Instruiesc pacientul -Recoltez S-a
la activitate. toleranța la privind creșterea analizele observat o
activitate și progresivă a mișcării recomandate creștere a
participarea -Recomand evitarea de medic; - toleranței
la activități sportului , imunizări Administrez la efort a
prin vaccin . medicația pacientului
-educ familia în a oferi recomandă de
sprijin pacientul medic.
-învaț pacientul
tehnici de relaxare. -
discut cu pacientul
despre boala sa.

- 58 -
6. Anxietate Se va urmări -Încurajez pacientul -administrez Pacientul
diminuarea în a vorbi despre anxiolitice la prezintă
anxietății îngrijorările și fricile recomandarea confort psihic
sale privind boala și medicului: și fizic
tratamentul; xanax 0,5 mg
-supraveghez în per os .
permanență
bolnavul;
-Învăț pacientul
tehnici de relaxare
- asigur un climat
liniștit.

- 59 -
 EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4ml citrat de Na3,8%, 6/14 1/10mm/h 7-

pe 1,6ml sange 15mm/2h

Leucocite Se recolteaza 2ml L =10500mmc L =4200-8000mmc

Hemoglobina sange pe cristale de Hgb =13g% Hgb =14-16g%
Trombocite EDTA T =400000 T =150-400000mmc
Hematocrit Htc =45,4% Htc =40-45%
Fibrinogen 0,5ml citrat de Na pe F =270 mg% F =200-400mg%
4,5ml sange

Glicemie Inteparea pulpei G =100% G =80-120mg%

degetului

Uree 5-10 ml sânge prin U = 26mg% U =20-40mg%

Creatinina puncție venoasa C =1,4mg% AU C =0,6-1,2mg%
Acid uric =6,94mg% A.U. =2-6mg%S
Colesterol 5-10 ml sânge prin C=260 mg% C=180-280 mg%
puncție venoasa
Sumar de urina Recipient curat Densitate 1017 Densitate 1015-1025

Enzime 5-10 ml sânge prin TGO=25 U/L TGO=20 U/L

puncție venoasa TGP=23,5 U/L TGP=16 U/L

- 60 -
 TRATAMENT ADMINISTRAT

Nr Denumire Mod de administrare : Reacții adverse

medicament orala ,ima ,sc ;iv; piv

1 Dopamină 1ml(5mg)/h pe Ușoara tahicardie

injectomat/piv
2 Fraxiparină 0,4ml/12h ,sc

3 Enalapril 5mg/2ori ,zi,po

4 Diazepam 4mg/2ori ,zi,po somnolentă

5 Paracetamol 1000mg/8h,po

6 Algolcamin 1g/12h ,iv urticarie

7 Xanax 0,5mg/seara po amețeala, tulburări de memorie,

constipație;
8 Adenozină 5mg/zi,iv palpitații, hTA

OBIECTIVUL VI

- 61 -
 EDUCATIIE PENTRU SĂNĂTATE A PACIENTULUI CU
MIOCARDITĂ ACUTĂ

Prin aceasta urmărim instruirea bolnavului asupra modului de viaţă pe care

trebuie să-l urmeze după externare.Acesta trebuie să fie lămurit privind modul
de preparare al alimentelor permise, câte ore să se odihnească şi ce fel de
eforturi poate să execute. El trebuie să ştie modul în care trebuie luate
medicamentele, semnele preliminare ale supradozărilor de medicamente, datele
de prezentare la controlul medical. Pacientul trebuie să cunoască semnele
alarmante pentru care trebuie să se prezinte la control şi în afară de programare.
Se va încerca să se restabilească la aceşti bolnavi încrederea în sine şi
capacitatea de muncă anterioară îmbiolnăvirii, se va insistă asupra nocivităţii
fumatului, programului raţional de muncă şi viaţă. O bună educaţie sanitară în
perioada spitalizării reduce şansele unei noi decompensări sau agravare.
Educaţia sanitară în spital are particularităţile sale, vizând printre altele: -
Dispensarizarea prin medicul de famile
- Urmează tratamentul prescris de medic.
- Limitarea consumului de alcool și renunțarea la fumat.
- Reducerea grăsimilor și a aportului de sare.
- Evitarea efortului fizic.
- Controlul tensiunii arteriale (<130/80mmHg)
- Se recomandă sporturi uşoare cu regularitate Dietă hiposodată , mese
cantitativ reduse
- Să ducă o viață ordonată evitând suprasolicitarea
- Să consume alimente în mese mici și dese (5 ori/zi)

- Bolnavul să combată sedentarismul prin antrenament fizic efectuat cu

regularitate prin mișcare, gimnastica , sporturi ușoare
- 62 -
- Prezentarea la control periodic
- Urmărirea efectului tratamentului să evite stresurile inutile, emoțiile care ar
putea influența negativ procesul evolutiv favorabil al bolii
- Se va încerca să se restabilească la acești bolnavi încrederea în sine,
readucerea la capacitatea lor de muncă anterioară îmbolnăviri
- Evitarea persoanelor cu infecție virală inclusiv gripa până se recuperează
- Respectarea unei igiene adecvate, spălatul regulat pe mâini poate ajuta
împotriva răspândirii bolilor
- Reducerea expunerii la căpușe ,se recomandă purtarea unor bluze cu mâneci
lungi și pantaloni lungi celor care petrec mult timp în zone infestate cu căpușe
- Vaccinarea conform recomandărilor, inclusiv împotriva covid-19, rubeolei și
gripei, boli care pot cauza miocardita. O bună educație a bolnavului ridică
șansele unei decompensări sau agravări a bolii .

BIBLIOGRAFIE

- 63 -
1. Prof.dr. Marcean Crin Manual de nursing pentru elevii din anul II ai
Școlilor Postliceale Sanitare- Volumul 2
2. Mogoş, Gheorghe Mica enciclopedie de boli interne, Editura
Medicală, Bucureşti,
3. Mozeş Carol” TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI” Ed Medicală 2003
4. Stanciu, C Semiologie medicală de bază, Editura Junimea, Iaşi 1991
5. Roman Vlaicu, Corneliu Dudea„ DIAGNOSTUCUL BOLILOR
CARDIOVASCULARE”
6. Titircă Lucreţia Breviar de explorări funcţionale în îngrijiri special
acordate bolnavului, Editura Viaţa Medicală Românească, Ediţia a 3-
a, 1997
7. Titircă Lucreţia Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală
Românească,1996
8. Titircă Lucreţia Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală Românească , Ediţia a 2-
a,1996
9. Titircă Lucreţia Urgenţe medico-chirurgicale,sinteze pentru
asistenţii medicali, Editura Medicală, Bucureşti 2002, Ediţia a 3-

- 64 -