CORDUL

CORDUL
• Cordul este situat în torace, în etajul inferior al mediastinului anterior;
1/3 a cordului se află în dreapta liniei mediane, iar 2/3 sunt la stânga
acestei linii.
Are formă unui con turtit, sau de piramidă triunghiulară, culcat pe
diafragm, cu o triplă inclinaţie: 
- baza este orientată superior, posterior şi la dreapta,
- vârful este dirijat inferior, anterior şi la stânga. 
Poziţia cordului este variabilă însă după conformaţia toracelui, tipul
constituţional şi diferite stări fiziologice.
Dimensiunile cordului sunt aproximativ cât ale pumnului drept al
persoanei respective: baza are 105 mm, înălţimea de 98 mm,
circumferinţa de 205 mm, iar greutatea de 275 g (fără sânge).
 CORDUL
Descriptiv, cordul prezintă trei feţe, o bază şi un vârf, a căror raporturi se
fac prin intermediul pericardului.

Pe faţa exterioară a cordului se află şanţuri care corespund împărţirii

inimii în patru cavităţi:
• şanţul coronar (sulcus coronarius) sau atrioventricular: separă atriile
de ventricule, este este perpendicular pe axa mare a cordului şi împarte
cele trei feţe într-un segment atrial şi altul ventricular;
• şanţul interventricular (sulcus interventricularis): separă cele două
ventricule, este situat în plan vertical, trece prin marele ax al inimii şi
prezintă două segmente (şanţul interventricular anterior şi posterior);
• şanţul interatrial (sulcus interatriale): separă cele două atrii, plasat în
acelaşi plan că şi cel interventricular, vizibil numai la baza inimii.
 CORDUL
• Faţa sternocostală (facies sternocostalis) priveşte exterior, la dreapta şi superior; prin
intermediul pericardului are raporturi cu:
- sinusurile pleurale costomediastinale anterioare;
- plastronul sternocostal (de la al doilea la al cincilea spaţiu);
- vasele toracice interne.
Pe faţa sternocostală se află şanţul coronar anterior, transversal la cele două extremităţi şi
concav antero-superior în partea mijlocie, care împarte această faţă în două segmente:

• Segmentul atrial: prezintă un şanţ larg, concav anterior, care adăposteşte trunchiurile

arterei pulmonare şi aortei, şanţ care corespunde în profunzime septului inter-atrial;
segmentul atrial se prelungeşte - lateral - cu urechiuşa dreaptă şi stângă, două prelungiri
diverticulare ale atriilor, turtite transversal, cu un contur dinţat care, împreună cu atriile,
constituie coroana cordului (corona cordis).
• Urechiuşa dreaptă (auricula dextra) de formă piramidală triunghiulară, a cărei bază se deschide în atriul drept, se
inrulează în jurul feţei antero-laterale drepte a aortei ascendente.
• Urechiuşa stângă (auricula sinistra) este mai lungă, mai îngustă, răsucită, în formă de "S" culcat, înconjură flancul
stâng al arterei pulmonare.
 CORDUL
Faţa sternocostală
Segmentul ventricular este împărţit în două zone:
• Zona ventriculară propriu-zisă este cea mai întinsă, triunghiulara convexă,
străbătută de şanţul interventricular anterior, situat mai aproape de faţa
stângă a inimii decât de marginea dreaptă, astfel încât nu ajunge la vârful
cordului, ci se termină la dreapta acestuia, constituind incizura vârfului
cordului (incisura apicis cordis); şanţul interventricular anterior  face
separarea între câmpul stâng , mic, corespunzător ventriculului stâng şi
câmpul drept, mai mare, corespunzător ventriculului drept;
• Zona arterială reprezintă partea superioară a segmentului ventricular,
ocupată de porţiunea incipientă a celor două trunchiuri arteriale:
trunchiul arterei pulmonare se află anterior, iar al aortei se găseşte
posterior şi puţin la stânga.
 CORDUL
• Faţa diafragmatică (facies diafragmatica) este aproape orizontală, puţin
oblică antero-inferior şi, prin intermediul pericardului, are raport cu centrul
tendinos al muschiului diafragmului, prin intermediul căruia corespunde
lobului stâng al ficatului. Şanţul coronar posterior este aproape de baza
inimii şi împarte faţa diafragmatică în două segmente inegale:

• Segmentul atrial este redus, împărţit de şanţul interatrial în două zone: - în

zona dreaptă se află locul de vărsare a venei cave inferioare (VCI) în atriul
drept (AD);
• Segmentul ventricular este mai întins, străbătut de şanţul interventricular
posterior, care delimitează două câmpuri: cel drept este mai întins,
corespunde ventriculului drept, iar câmpul stâng este mai redus şi
corespunde ventriculului stâng.
 CORDUL
Faţa pulmonară (facies pulmonalis) este laterală stângă, redusă în
suprafaţă, de formă convexă, priveşte posterior şi la stânga; prin
intermediul pericardului, vine în raport cu pleura mediastinală şi
cu faţa corespunzătoare a pulmonului stâng, unde
determină fosa cardiacă (fossa cardiaca). Nervul frenic stâng,
împreună cu vasele diafragmatice superioare, formează o
curbură cu convexitatea medială, ajungând posterior de vârful
cordului. Faţa pulmonară prezintă două segmente, separate
deşanţul coronar:
• Segmentul atrial este mic, reprezentat de atriul stâng (AŞ);
• Segmentul ventricular este mai întins în suprafaţă, reprezentat
de ventriculul stâng (VS).
 CORDUL
Marginile cordului, în număr de trei, separă feţele cordului una de alta:
• Marginea dreaptă este subţire şi separă net faţa sternocostală de cea
diafragmatică;
• Marginile stângi, anterioară şi posterioară, sunt rotunjite şi mai puţin
evidenţiate.

Vârful cordului (apex cordis) corespunde ventroculului stâng (VS) fiind

mărginit la dreapta de incizura vârfului cordului, determinată de şanţul
interventricular anterior.
Vârful cordului corespunde celui de-al cincilea spaţiu intercostal stâng, pe
linia medioclaviculara unde, pe viu, se palpează şocul apexian.
 CORDUL
Baza cordului (basis cordis) priveşte posterior şi la dreapta, este plană în sens vertical şi convexă în
sens transversal. Baza cordului este străbătută de şanţul interatrial care o împarte în două câmpuri:

• Câmpul stâng: corespunde feţei posterioare a atriului stâng, este orientat posterior şi prezintă orificiile
celor patru vene pulmonare; are raporturi 
- cu organele mediastinului posterior, 
- prin intermediul sinusului oblic pericardic cu esofagul toracic şi cei doi vagi, 
- cu ganglionii limfatici intertraheobronhici, 
- cu aorta descendentă toracică şi 
- cu faţa anterioară a corpilor vertebrali toracici VI - VIII (vertebrele cardiace ale lui Giacomini);
• Câmpul drept: corespunde feţei posterioare a atriului drept (AD), care prezintă: 
- superior - orificiul venei cave superioare, 
- inferior - orificiul venei cave inferioare, iar 
- la dreapta celor două orificii, şanţul terminal (sulcus terminalis).
Prin intermediul pericardului, acest câmp are raporturi 
- cu pleura mediastinală şi 
- faţa corespunzătoare a lobului inferior a pulmonului drept unde se află o amprentă, 
- cu nervul frenic drept şi 
- cu vasele diafragmatice superioare corespunzătoare.
 
 APARATUL CARDIOVASCULAR
• Inima este organul central, care actioneaza ca o pompa, impingand ritmic
sangele catre organe, tesusturi si celule. Sangele aduce la nivelul
tesuturilor oxigenul si substantele nutritive necesare indeplinirii diverselor
functii si, pe de alta parte, preia de la nivelul tesuturilor dioxidul de
carbon si produsii de metabolism celulari. Sangele este pompat de catre
inima spre organe si tesuturi prin intermediul unei retele complexe de
vase sangvine numite artere. Acestea sunt initial de calibru mare (de
ordin centimetric), pentru ca mai apoi sa se divida succesiv in artere de
calibru mai mic, arteriole si capilare (acestea din urma de ordinul
micronilor). Ulterior sangele, incarcat cu dioxid de carbon si produsi de
metabolism, se intoarce la inima prin reteaua venoasa, formata de venule
care conflueaza pentru a forma venele, care conflueaza si ele succesiv,
pentru a se reuni in cele doua vene cave (superioara si inferioara) care se
varsa in atriul drept.
 APARATUL CARDIOVASCULAR

Cand vorbim despre circulatia sistemica (marea

circulatie), vorbim despre fluxul sangvin
unidirectional prin sistemul arterial si venos, in care
arterele transporta sangele bogat in oxigen de la
inima catre tesuturi, iar venele aduc sangele sarac in
oxigen, dar incarcat cu dioxid de carbon, inapoi la
cord.
 Aparatul cardiovascular
• Inima pompeaza sangele din ventriculul stang in artera aorta. Aceasta este o artera
de calibru mare, de la nivelul careia se vor forma toate celelalte artere din cadrul
circulatiei sistemice. Astfel, de la baza aortei iau nastere cele doua artere coronare,
drepta si stanga, care asigura irigatia inimii. Artera coronara stanga se divide ulterior
in artera descendenta anterioara (sau interventriculara anterioara) si artera
circumflexa. Ulterior, arterele coronara dreapta, descendenta anterioara si
circumflexa dau nastere la alte artere, arteriole si in final capilare, prin care se asigura
aportul de oxigen si substante nutritive necesare cordului.
• De la nivelul arcului (crosei) aortic se formeaza arterele care hranesc creierul si
membrele superioare (trunchiul brahiocefalic si arterele carotide sisubclaviculare
drepte si stangi).
• De la nivelul portiunii abdominale a aortei se formeaza arterele care iriga viscerele
(organele) abdominale (ex. trunchiul celiac, arterele renale, arterele
mezenterice etc.)
• In final, aorta se bifurca in cele doua artere iliace comune (dreapta si stanga), care la
randul lor se impart in arterele iliace externe (care iriga membrele inferioare) si
arterele iliace interne (care asigura aportul sangvin pentru organele pelvine).
 Aparatul cardiovascular
• In sens invers, sangele este colectat de la tesuturi de
catre venele specifice
(safene, poplitee, femurale, iliace pentru membrele
inferioare, renale,mezenterice, hepatice etc. pentru
organele abdominale), care conflueaza catre cele
doua vene cave, superioara si inferioara, care se
varsa in atriul drept.
 Aparatul cardiovascular
• In cadrul circulatiei pulmonare (mica circulatie) rolurile se
inverseaza. Sangele neoxigenat, bogat in dioxid de carbon, trece
din atriul drept in ventriculul drept, de unde este pompat
in artera pulmonara. Aceasta transporta sangele la nivelul
plamanilor (dupa ce se bifurca in cele doua artere pulmonare,
dreapta si stanga, apoi in arterele lobare etc.), unde are loc
procesul de hematoza, adica de schimbare a dioxidului de
carbon provenit din tesuturi cu oxigenul adus in inspir, prin caile
sistemului respirator. Ulterior, cele patru vene pulmonare (cate
doua pentru fiecare plaman), transporta sangele oxigenat care
inima, varsandu-se in atriul stang. De aici, sangele oxigenat trece
in ventriculul stang, fiind apoi pompmat in circulatia sistemica