ANATOMIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

Aparatul cardio-vascular cuprinde: sistemul sanguin si limfatic care sunt

coordonate de activitatea ritmica.

Sistemul circulator sanguin este format din: artere, vene si capilare prin

care circula sangele; este format la randul sau din plasma si elemente
figurante.

Plasma este partea lichida a sangelui, transparenta, de culoare usor

galbuie datorita pigmentilor biliari.

Elementele figurante ale sangelui sunt reprezentate de:

- eritrocite ( hematii sau globule rosii );

- leucocite (globule albe neutrofile, eozinofile, bazofile, limfocite,

monocite)

- trombocite ( plachete sanguine ).

Arterele sunt vase prin care circula sangele de la inima la reteaua capilara

prin tesuturi.

Capilarele sunt vasele cu dimensiunile cele mai mici din organism care

formeaza o retea ce face legatura intre artere si vene.

Sistemul circulator sanguin transporta prin artere sange incarcat cu

oxigen si substante necesare metabolismului celular care ajung in reteaua
capilara din tesuturi de unde sunt incorporate in celule. Concomitent,
dioxidul de carbon si alti produsi rezultati din metabolism trec din celule in
capilare, de unde prin vene sunt transportati la inima si trimisi spre
organele de excretie. Prin sange sunt vehiculati si hormonii, cu o mare
influenta asupra metabolismului celular si functiilor viscerale, realizandu-
se astfel legatura dintre sistemul endocrin si organele corpului uman.

Sistemul limfatic - format din capilare limfatice, trunchiuri colectoare

limfatice si ganglioni limfatici - transporta limfa - un lichid transparent,
usor galbui, care contine in special limfocite si care rezulta prin filtrarea
plasmei sanguine la nivelul endoteliului capilarelor tisulare.

1.1. INIMA ( CORD )

Inima este un organ musculo-cavitar, cu rol de pompa aspiro-

respingatoare, asezata in etajul inferior al mediastinului, intre cei doi
plamani, deasupra diafragmului. Este orientata cu varful la stanga, in jos
si inainte si cu baza in sus, la dreapta si inapoi. Proiectata pe coloana
vertebrala ea corespunde vertebrelor T4-T8 ( vertebrele cardiace ).

Dimensiunile inimii variaza dupa individ, sex si varsta. La barbat inima

cantareste in medie 250-300 g si are o capacitate de 500-600 ml.

1.1.1. Invelisurile inimii - Pericardul

Pericardul este o membrana care inveleste inima si leaga vasele mari. El

este alcatuit dintr-o portiune fibroasa care formeaza pericardul fibros si
alta seroasa care alcatuieste pericardul seros.

Pericardul fibros are forma unui con cu baza fixata pe diafragm si cu

varful pe vasele mari care pornesc de la inima. Din punct de vedere
structural este alcatuit din tesut conjunctiv fibros cu numeroase fibre
elastice.

Pericardul seros este asemanator pleurei si peritoneului. Este alcatuit

dintr-o foita parietala care captuseste pericardul fibros si o foita viscerala
care este o rasfrangere a foitei parietale pe baza vaselor mari si pe peretii
inimii. Foita viscerala, numita si epicard, formeaza stratul extern al
peretilor inimii. Intre cele doua foite ale pericardului seros se afla un
spatiu virtual numit cavitate pericardica. In aceasta cavitate se afla o
cantitate foarte mica de lichid pericardic, ce are rolul de a umecta foitele
parietale si viscerale si a favoriza lunecarea lor in timpul revolutiei
cardiace.

1.1.2. Configuratia externa a inimii

Inima prezinta o fata anterioara ( sternocostala ), o fata inferioara

(diafragmatica ), o baza, un varf si doua margini. Baza inimii este formata
in cea mai mare parte din atriu stang si o mare parte din atriu drept si
vine in raport cu esofagul, vena ozygos si canalul toracic. Varful inimii se
afla in partea opusa bazei inimii si este format in cea mai mare parte din
ventriculul stang. Fata anterioara sau sterno-costala este convexa si vine
in raport cu peretele anterior al toracelui si cu plamanii. Pe aceasta fata
se observa doua santuri: unul longitudinal anterior si unul transversal
anterior. Lantul longitudinal sau santul inter-ventricular se intinde de la
varful inimii pana la artera pulmonara, iar santul transversal, numit si
sant atrio-ventricular, trece pe sub originea arterei pulmonare. Fata
inferioara sau diafragmatica a inimii este plana si vine in raport cu
muschiul diafragm pe care sta culcata. Pe aceasta fata se observa de
asemenea doua santuri pe fata anterioara. La locul de intalnire a celor
doua santuri longitudinale, anterior si inferior, se gaseste incizura varfului
inimii.

1.1.3. Structura inimii

Peretele inimii este format din straturi: endocard, miocard si epicard.

1. Endocardul sau stratul intern este o membrana lucioasa,

transparenta, care captuseste toate cavitatile inimii, continuandu-se cu
tunica interna a arterelor si venelor. El nu prezinta vase sanguine, nutritia
realizandu-se prin intermediul subendocardic, bine vascularizat si inervat
aflat intre endocard si miocard.

2. Miocardul alcatuieste muschiul cardiac, format din fibre musculare

miocardice care se insera pe scheletul fibros al inimii. Acest schelet este
alcatuit din:

4 inele fibroase care inconjoara orificiile atrio-ventriculare si arteriale

(aortic si pulmonar );

2 trigoane fibroase, drept si stang;

septul inter-ventricular membranos.

In masa muschiului cardiac se afla aparatul de conducere sau sistemul

excito-conductor alcatuit din:

nodulul sino-atrial ( Keith-Flack ) aflat in peretele atriului drept, intre cele

doua vene cave;

nodulul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara ) aflat in partea inferioara a

septului interatrial, langa valva tricuspida;

fasciculul atrio-ventricular ( sau fascicolul Hiss ) care pleaca de la nodul

atrio-ventricular, coboara in interiorul septului inter-ventricular si se
imparte in: ramura dreapta care merge in ventricolul drept si ramura
stanga care trece in ventricolul stang;

reteaua Purkinje este ramificarea subendocardiaca a celor doua ramuri

pornite din fascicolul Hiss.

3. Epicardul  este tunica externa a peretilor inimii care nu este altceva

decat pericardul seros si care adera pe suprafata inimii.
4. Cavitatile inimii. In interior inima este impartita in atrii si ventricole
prin intermediul peretilor dispusi longitudinal si transversa, numiti septuri:

septurile inter-atrial si inter-ventricular dispuse longitudinal si care impart

inima in doua parti: partea stanga si partea dreapta;

septul atrio-ventricular dispus transversal, care desparte atriile de

ventricule prin doua septuri atrio-ventriculare: drept si stang.

In ambele septuri se afla cate un orificiu, drept si stang, prin intermediul

carora atriile comunica cu ventriculele respective.

Atriile se afla situate spre baza inimii si nu comunica intre ele, iar peretii
lor sunt mai subtiri decat cei ai ventriculelor. Fiecare atriu are o prelungire
numita auricul sau urechiusa.

Atriul drept prezinta sase pereti ( anterior, posterior, superior, inferior,

lateral si medial ) la nivelul carora se deschid patru orificii:

orificiul venei cave superioare aflat pe peretele superior;

orificiul venei cave inferioare aflat pe peretele inferior;

orificiul atrio-ventricular drept prevazut cu valvula tricuspida aflat la

nivelul peretelui medial;

orificiul sinusului coronal prevazut cu valva Thebesius aflat la nivelul unirii

peretilor inferiori si medial.

Atriul stang are un perete mai gros decat cel al atriului drept si prezinta
cinci orificii:

4 orificii in care se deschid venele pulmonare situate pe peretele

posterior;

un orificiu atrio-ventricular stang prevazut cu valvula mitrala aflat la

nivelul peretelui inferior.

Ventriculele sunt cavitati cu forma piramidala aflate spre varful inimii si

care nu comunica intre ele. Au o capacitate mai mare decat a atriilor, iar
peretii lor sunt mai grosi.

Ventriculul drept prezinta trei pereti: anterior, inferior si posterior. La

baza vetricolului drept se gasesc: orificiul atrio-ventricular si orificiul
trunchiului arterei pulmonare.

- orificiul atrio-ventricular drept face comunicarea intre atriul drept si

ventriculul drept si este prevazut cu valvula tricuspida;
- orificiul arterei pulmonare face legatura intre ventriculul drept si artera
pulmonara si este prevazut cu valvule semilunare sau sigmoide
pulmonare.

Ventriculul stang prezinta trei pereti: anterior, posterior si inferior, iar

peretele lui este de trei ori mai gros decat al ventriculului drept.

La baza ventriculului stang se gasesc: orificiul atrio-ventricular stang si

orificiul arterei aorte:

- orificiul atrio-ventricular stang face comunicarea intre atriul stang si

ventriculul stang si este prevazut cu valvula mitrala sau bicuspida;

- orificiul arterei aorte face comunicarea intre ventriculul stang si artera

aorta si este prevazut cu trei valvule semilunare sau sigmoide. In peretele
arterei aorte, la nivelul valvulelor sigmoide anterioare, se observa orificiul
de origine al celor doua artere coronare, dreapta si stanga.

Din punct de vedere functional in cadrul sistemului circulator sanguin se

deosebesc doua circuite ale sangelui denumite marea circulatie ( circulatia
sistemica ) si mica circulatie ( circulatia pulmonara ), strans legate intre
ele.

Marea circulatie incepe in ventricolul stang si se termina in atriul drept.

Sangele din ventricolul stang paraseste inima prin aorta, se raspandeste
in vasta retea de capilare a intregului corp, de unde se reintoarce la atriul
drept prin venele cave. Sangele de mare circulatie transporta substante
nutritive si O2 la tesuturi, iar de aici se incarca cu substante ce urmeaza a
fi eliminate prin organele de excretie. Iata de ce marea circulatie se mai
numeste si circulatia de nutritie.

Mica circulatie incepe din ventriculul drept si se termina in atriul stang.

Sangele din ventricolul drept paraseste inima prin trunchiul arterei
pulmonare, se raspandeste in reteaua capilara din peretele alveolar de
unde se intoarce prin venele pulmonare in atriul stang. Sangele de mica
circulatie in deplasarea lui prin capilarele pulmonare elimina CO2 pe care
il aduce la nivelul tesuturilor si se incarca cu O2.

5. Vascularizatia inimii. Arterele care hranesc inima iau nastere din

aorta ascendenta si se numesc artere coronare. Exista doua artere
coronare: stanga si dreapta.

Artera coronara stanga, dupa ce ia nastere din aorta se imparte in doua

ramuri: artera inter-ventriculara, care coboara paralel cu santul
longitudinal anterior si artera circumflexa. Aceste ramuri ale arterei
coronare stangi iriga atriul stang, cea mai mare parte din ventricolul
stang, 2/3 din partea anterioara a septului inter-ventricular si o mica
parte din peretele anterior al ventricolului drept ( 1 cm la dreapta septului
).

Artera coronara dreapta, dupa ce ia nastere din aorta, merge la santul

coronar si coboara apoi in santul inter-ventricular inferior, pana aproape
de varful inimii. Din ramurile arterei coronare drepte cea mai importanta
este artera inter-ventriculara inferioara ( posterioara ). Artera coronara
dreapta hraneste atriul si ventricolul drept, treimea posterioara a septului
inter-ventricular si o parte din fata inferioara sau diafragmatica a
ventricolului stang.

Venele, care culeg sangele din capilarele miocardului sunt: vena coronara,
mica vena coronara si vena inter-ventriculara posterioara. Cea mai mare
parte a sangelui venos se varsa in atriul drept prin intermediul sinusului
coronar, situat in santul coronar si considerat ca o extremitate dilatata a
marii vene coronare. El se deschide in atriul drept printr-un orificiu
prevazut cu o valva, numita Thebesius. O mica parte din sangele venos
este colectata de venele cardiace accesorii, care se deschid direct in atriul
drept.

Limfatice - limfa inimii este colectata in trei retele de vase limfatice:

reteaua subendocardica, intramiocardica si subepicardica. Prin reteaua
subepicardica limfa este drenata in doua tuburi colectoare: unul stang,
care se termina in ganglionii intertraheobronhici, si altul drept, care se
termina in ganglionii mediastinali. Pe traiectele trunchiurilor colectoare se
afla ganglionii limfatici.

6. Inervatia inimii este asigurata de fibre simpatice grupate in trei nervi

numiti nervi cardiaci ( superior, mijlociu, inferior ) si de fibre
parasimpatice care provin din nervul vag.

Fibrele simpatice si cele parasimpatice se anstomozeaza si formeaza

plexul cardiac superficial, asezat inaintea arcului aortic si in dreptul
bifurcatiei trunchiului arterei pulmonare si plexul cardiac profund situat
intre arcul aortic si bifurcatia traheei. Din plexurile cardiace se desprind
fibre simpatice, care inerveaza miocardul si arterele coronare, si fibrele
parasimpatice care inerveaza tesutul modal.

1.2. FIZIOLOGIA INIMII

Proprietatile functionale ale miocardului

Proprietatile fundamentale ale muschiului cardiac sunt: automatismul,

conductibilitatea, contractilitatea si excitabilitatea.
Automatismul sau ritmicitatea consta in proprietatea muschiului cardiac
de a elibera in mod ritmic in nodulul sinusal ( Keith-Flack ) care imprima
inimii un ritm sinusual ( 72/min.). Cand activitatea acestui nodul este
anulata comanda inimii un ritm nodal ( 40/min.). Daca nici acest nodul
atrio-ventricular nu mai poate produce stimuli, atunci acestia iau nastere
din fascicolul Hiss sau in ramurile lui, acest ritm numindu-se ritm
numindu-se ritm idioventricular ( 20-30/min. ).

Conductibilitatea consta in proprietatea muschiului cardiac de a raspandi

sau a conduce excitatiile produse intr-o anumita portiune a lui. In mod
normal excitatia porneste ritmic din nodulul sinal, raspandindu-se in toata
suprafata miocardului prin celelalte noduri, reteaua lui Purkinje si
fascicolul Hiss, determinand muschiul sa se contracte.

Excitabilitatea sau iritabilitatea consta in proprietatea muschiului cardiac

de a raspunde atat la stimulii fiziologici naturali, care iau nastere in
miocard, cat si la excitatia artificiala, de natura mecanica, fizica sau
chimica. Excitabilitatea miocardului difera de excitabilitatea celorlalti
muschi din organism prin aceea ca se conduce prin doua legi: legea "totul
sau nimic" si legea "inecitabilitatii periodice".

Legea "totul sau nimic" consta in faptul ca inima nu raspunde prin

contractii la stimuli care au o valoare sub un anumit prag si da raspuns
maxim la orice stimul de valoare peste prag.

Legea "inexcitabilitatii periodice' este legea conform careia inima nu este

excitabila in timpul contractiei ( sistola ), ci numai in perioada de relaxare
( diastola ).

Contractilitatea este functia de contractie a miocardului si este cu atat mai

puternica cu cat fibrele sale sunt mai alungite in momentul in care incepe
contractia, alungire produsa de umplerea diastolica, fenomen ce poarta
denumirea de "lege a inimii".

1.2.1. Revolutia cardiaca

Ativitatea de pompa a inimii consta intr-o succesiune de contractii numite

sistole si relaxari numite diastole. Revolutia cardiaca sau ciclul cardiac se
compune din: sistola si distota atriala, sistola si diastola ventriculara si
diastola generala.

Ciclul cardiac incepe cu sistola atriala care determina trecerea sangelui

din atrii inspre ventricul si dureaza in medie 0,11/sec. Dupa terminarea
sistolei atriale, atriile intra in diastola ( 0,7 sec.), timp in care presiunea
intra-atriala scade mult si sangele trece din vene in atrii. In perioada
diastolei atriale intra in sistola ventriculul ( valvulele atrio-ventriculare
fiind inchise chiar de la inceputul sistolei ventriculare ). Sistola
ventriculara dureaza 0,27 sec., avand loc in timpul diastolei atriale, dar
poate sa fie mai scurta in conditiile cresterii frecventei contractiilor
cardiace. Dupa sistola ventriculara incepe diastola ventriculara care
dureaza 0,53 sec. Diastola generala de numai 0,42 sec. din cele 0,80 sec.
cat dureaza un ciclu cardiac explica regimul de lucru al inimii si de ce
aceasta poate sa functioneze toata viata fara a se obosi.