Anatomia cordului

Inima este un organ musculo-cavitar, de forma unui con turtit, cu rol de pompa
aspiro-respingatoare.
Este asezata in etajul inferior al mediastinului, intre cei doi plamani, deasupra
diafragmului, si este invelita intr-un sac fibro-seros numit pericard.
Dimensiunile si capacitatea variaza in functie de individ, sex si varsta. Are o
greutate medie de 300g si o capacitate medie de 500g. Din punctele de vedere
anatomic, fiziologic si patologic se deosebesc o inima (cord) stanga si o inima
dreapta .

Inima stanga este alcatuita din atriul si ventriculul stang, separate prin orificiul atrio-
ventricular. Atriul stang primeste sange arterial, care vine din plamani prin cele patru
vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stang sau mitral este prevazut cu doua valve,
care il inchid in timpul sistolei si il lasa deschis in timpul diastolei. Ventriculul stang
primeste in diastola sangele care vine din atriul stang, iar in sistola il evacueaza in
artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve de aspect semilunar (valvula
sigmoida aortica).
Inima dreapta este alcatuita din atriul si ventriculul drept, separate prin orificiul
atrioventricular drept.
Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave
superioare si al venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevazut cu trei valve,
care inchid orificiul in sistola si il deschid in diastola. Ventriculul drept primeste sangele
din atriul drept in timpul diastolei si il evacueaza in timpul sistolei in artera pulmonara,
prin orificiul pulmonar, prevazut ca si orificiul aortic cu trei valve de aspect semilunar.
Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie sau circulatie
sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii atriilor si ai ventriculelor
se contracta ritmic : mai intai cele doua atrii, apoi cele doua ventricule, sincron,
expulzand aceeasi cantitate de sange pe care o primesc. Atriul drept primeste sangele
venos din intreg organismul prin venele cave si il impinge in ventriculul drept, de unde,
prin arterele pulmonare, ajunge in plamani, unde se oxigeneaza. Prin venele
pulmonare ajunge in atriul stang, de unde trece in ventriculul stang si de aici prin artera
aorta este distribuit in toate tesuturile si organele.

Circulatia sangelui in inima

În functie de configuratia externa, inima are doua fete : una anterioara sau sterno-
costala, la nivelul ei aflandu-se santul interventricular anterior care desparte ventriculul
stang de ventriculul drept, si santul atrio-ventricular, care desparte atriile de ventricule,
si o fata inferioara sau diafragmatica pe care se continua santurile de pe fata
anterioara. Tot in functie de configuratia externa inima are doua margini, o baza sau
fata posterioara care corespunde atriului stang si drept, si un varf care apartine
ventriculului stang.
 Inima – vedere anterioara Inima – vedere posterioara

Din punct de vedere al structurii inima este alcatuita din trei straturi. Primul strat
este endocardul sau stratul intern, inveleste toate cavitatile inimii si se continua cu
endoteliul arterelor si venelor.
El contine fibre nervoase si vase limfatice, dar nu contine vase sanguine
hranirea facandu-se prin imbibitie.
Al doilea strat este miocardul sau stratul mijlociu si este constituit dintr-o retea
de fibre musculare ce alcatuiesc sincitiu. Musculatura cardiaca se insera pe scheletul
fibros al inimii. Acesta este alcatuit din: septul interventricular membranos, inele
fibroase ale orificiilor arterei aortice si pulmonare, orificiile atrio-ventriculare drept si
stang si trigonul fibros drept si stang, care uneste inelele fibroase ale orificiilor atrio-
ventricular si aortei.
Miocardul este astfel alcatuit, incat intre musculatura atriilor si cea a ventriculelor
nu exista legatura in afara de fasciculul Hiss.
La nivelul atriilor, musculatura este mai subtire si dispusa circular. La nivelul
ventriculelor, musculatura este dispusa in trei straturi cu orientare oblic spiralata. Din
fasciculele musculare se desprind muschii papilari care prin cordajele tendinoase se
leaga de valvulele orificiilor atrio-ventriculare.
Al treilea strat sau stratul extern este epicardul. El reprezinta foita viscerala a
pericardului seros.
În functie de configuratia interna, cordul omului are o structura tetracamerala,
separate intre ele prin septurile interventricular si interatrial.
Atriul si ventriculul de aceeasi parte comunica intre ele prin orificiul atrio-
ventricular corespunzator.
Atriile se caracterizeaza prin capacitate mai mica decat a ventriculelor, forma
cuboidala, numarul mare de orificii ce se deschid la nivelul lor astfel: in atriul stang –
venele pulmonare si orificiul atrio-ventricular stang, iar in atriul drept – vena cava
superioara si inferioara si orificiul atrio-ventricular drept. Ele se mai caracterizeaza prin
grosime a peretilor mai mica, lipsa muschilor papilari, iar la nivelul septului interatrial
se afla o zona subtiata numita fosa ovala care inchide orificiul de comunicare
interatriala ( gaura Botallo) din perioada fetala. Persistenta la adult a acestei
comunicari determina boala albastra.
 Ventriculele se caracterizeaza prin capacitate mai mare decat a atriilor, forma
piramidala cu baza spre atrii, grosime mult mai mare a peretilor, peretele ventriculului
stang este de trei ori mai gros decat al ventriculului drept, prezenta muschilor papilari,
din ventriculul drept pleaca trunchiul arterei pulmonare prevazut cu valva pulmonara
care inchide ventriculul drept, impiedicand astfel intoarcerea coloanei de sange in
timpul diastolei, din ventriculul stang pleaca artera aorta, al carei orificiu este prevazut
cu valvulele aortice, cu acelasi rol ca si cele pulmonare.

Orificiul atrio-ventricular drept este prevazut cu valva tricuspida, pentru ca are

trei valve sau cuspide care se insera pe inelul fibros al orificiului, iar varful acestora
este legat de muschii papilari prin cordajele tendinoase. Prin contractiile muschilor
papilari, orificiul este inchis, iar comunicarea intre atrii si ventricule intrerupta.
 Orificiul atrio-ventricular stang este prevazut cu valva mitrala sau bicuspida.
Septul interventricular separa cele doua ventricule, fiind format superior de o
zona fibroasa, iar in cele doua treimi inferioare de o zona musculara. La unirea celor
doua regiuni poate persista orificiul de comunicare din perioada embrionara (Panizza).
Aparatul de conducere al inimii sau tesutul nodal: in legatura cu miocardul se
afla tesutul muscular de tip embrionar care are capacitatea de a se contracta ritmic.
Acesta este format din nodul sino-atrial, situat in peretele atriului drept, intre vena cava
superioara si inferioara, nodul atrio-ventricular, situat tot in peretele atriului drept in
portiunea inferioara a septului interatrial, in vecinatatea valvei tricuspide, fasciculul
atrio-ventricular (Hiss) care pleaca din nodul atrio-ventricular si se imparte in doua
ramuri reprezentand unica structura de legatura intre atriu si ventricule: dreapta care
merge la ventriculul drept si stanga care merge la ventriculul stang.
 Fasciculul atrioventricular se continua cu o retea de fibre, numita reteaua
Purkinje situata sub endocardul ventricular.
Vascularizatia inimii este asigurata de arterele coronare – stanga, care
vascularizeaza atriul stang, cea mai mare parte a ventriculului stang, doua treimi din
septul interventricular si o portiune mica, vecina a ventriculului drept; iar artera
coronara dreapta vascularizeaza atriul drept, ventriculul drept, treimea posterioara a
septului interventricular, o zona mica a ventriculului stang. Venele coronare se varsa
in atriul drept prin sinusul coronar, iar limfaticele se varsa in ganglionii bronhici

Obstructia uneia dintre ramurile arterelor coronare determina ischemia si necroza

teritoriului irigat de aceasta si provoaca infarctul miocardic acut,

Inervatia inimii este asigurata de plexul vegetativ simpatic si parasimpatic

cardiac (vag).
 Pericardul este un sac fibros-seros care contine inima si radacinile vaselor mari.
Este format din: pericardul fibros, situat la periferie, are forma unui trunchi de con cu
baza fixata pe diafragm, este sustinut de ligamentele pericardice (sterno-pericardice,
vertebro-pericardice, si freno-pericardice) si pericardul seros care ca si pleura sau
peritoneul este format din doua foite, parietala la exterior si viscerala la interior. Ele se
continua una cu cealalta la nivelul bazei cordului. Între ele se formeaza un spatiu vital,
ce contine o cantitate mica de lichid care le usureaza alunecarea. Aceasta devine reala
prin acumularea unor lichide in cantitate mare (pericardita).