Anatomia inimii și

circulația

Enache Bianca

AMG-II-C
 Inima reprezintă unul dintre cele mai importante organe ale corpului omenesc. Este un

organ cavitar și se compune aproape în întregime din mușchi. Greutatea unei inimi normale este

de circa 250-350 grame și totuși are suficienta putere ca sa bată de peste 70 de ori pe minut,

pompând astfel sânge în tot corpul.

 Fața inferioară sau diafragmatica se află dedesubt, fiind formată din ventriculul

stâng si drept, separați de sântul interventricular posterior.

 Fața anterioară sau sternocostala se află pe partea frontală a inimii, în spatele

sternului și a coastelor, fiind formată în cea mai mare parte din ventriculul drept.

 Fața stângă sau pulmonară este formata in principal din ventriculul stâng.

 Baza inimii se află posterior și este formată in principal de atriul stâng.

 Marginea dreaptă este formată din atriul drept și este în raport direct cu pleura si

cu fața medială a plămânului drept.

 Marginile anterioară si posterioară nu sunt bine evidențiate.

Vârful inimii (apexul) este reprezentat de vârful ventriculului stâng și se găsește de

obicei în spatele celui de-al cincilea spațiu intercostal stâng, la circa 10 cm de linia mediană. În

acest punct pot fi simțite pulsațiile inimii.

Structura atriilor: este ușor diferită de cea a ventriculelor. Atriile sunt situate deasupra

ventriculelor de care sunt separate prin valvele atrioventriculare. Tot sângele venos din corp este

adus în atriul drept de vena cava superioară si vena cava inferioară. Sinusul coronar, vasul care

colectează sânge venos de la țesuturile inimii, drenează și el în atriul drept. Interiorul are o parte

posterioară, cu perete neted, și o parte anterioară, cu perete rugos. Peretele anterior este compus

din mușchi pectinați, care dau suprafeței interioare un aspect de pieptăn.

 Mușchii pectinati se extind într-un orificiu mic din atriul drept, numit auricul, deoarece

are forma de ureche.  Aceasta cavitate conică se înfășoară în jurul arterei principale a inimii,

aorta, și acționează la mărirea capacității atriului drept.

Structura ventriculelor: cele două ventricule alcătuiesc partea cea mai groasă a

miocardului, ventriculul stâng fiind mai mare și mai puternic decât cel drept.

Ventriculul drept se află anterior, formând o mare parte din fața frontală a inimii.

Primește sânge de la atriul drept, refluxul fiind împiedicat de valva tricuspidă. Sângele este apoi

pompat datorită contracției miocardului ventricular, prin vena pulmonară în trunchiul pulmonar

și de acolo în plămâni. Ventriculul drept formează, în secțiunea transversală, o semilună,

deoarece este deformat de ventriculul stâng, mai musculos.

Ventriculul stâng se află postero-inferior, ocupând cea mai mare parte a feței inferioare.

Primește sânge de la atriul stâng prin orificiul atrioventricular stâng, unde se află valva

bicuspidă. Contracțiile puternice ale ventriculului stâng pompează apoi sângele prin valva aortica

în aortă. Pereții musculari ai ventriculului stâng sunt de două ori mai groși decât cei ai

ventriculului drept și în secțiunea transversală formează un fel de cerc.

Valvele inimii: inima este o pompă musculară puternică, prin care curge sângele numai

într-un sens. Refluxul este împiedicat de patru valve, care au un rol vital în menținerea

circulației. Pe partea dreaptă a inimii, valva tricuspidă se află între atriu si ventricul, iar valva

pulmonară se află la joncțiunea ventriculului cu trunchiul pulmonar. Pe partea stângă a inimii,

valva mitrală separă atriul de ventricul, în timp ce valva aortică se găsește între ventricul și aortă.

Valva tricuspidă și cea mitrală sau valvele atrioventriculare sunt alcătuite din țesut

conjunctiv dur, acoperit cu endocard, un strat subțire de celule care căptușește inima. Suprafața
superioară a valvelor este netedă, în timp ce suprafața inferioară conține inserțiile cordajelor

tendinoase.

Valva tricuspidă prezintă trei cuspide sau aripioare.

Valva bicuspidă sau mitrală prezinta 2 cuspide. Numele de ,,mitrală’’ vine de la

presupusa ei asemănare cu mitra unui episcop.

Când inima este în sistolă, ventriculele se contractă, iar valvele aortice și pulmonare se

deschid, permițând sângelui să fie pompat afară din inimă.

În timpul diastolei, mușchiul cardiac al ventriculelor se relaxează. Valva tricuspidă si

valva mitrală se deschid, permițând sângelui să treacă din atriu și să umple ventriculele.

Valvele semilunare sau valvele pulmonare și aortice monitorizează calea de ieșire a

sângelui din inimă, împiedicând refluxul sângelui în ventricule atunci când acestea se relaxează

după contracție. Fiecare dintre aceste valve este compusă din trei cuspide în formă de semilună,

care au un miez de țesut conjunctiv acoperit de o căptușeală de endoteliu. Această căptușeală

asigură o suprafață netedă pentru circulația sângelui

Valva aortică:  se afla între ventriculul stâng și aortă. Este mai puternică și mai robustă

decât valva pulmonară, deoarece trebuie să facă față presiunii mai mari a circulației sistemice.

Deasupra fiecărei cuspide a valvei se găsesc sinusurile aortice formate de dilatațiile peretelui

aortic. În două dintre aceste sinusuri își au originea arterele coronare dreapta si stânga, care

transportă sângele la miocard si la învelișurile inimii.

Valva pulmonară: separă ventriculul de trunchiul pulmonar, artera mare care transportă

sânge de la inima spre plămâni. Imediat deasupra fiecărei cuspide a valvei, trunchiul pulmonar se
dilata ușor si formează sinusurile pulmonare, spații umplute cu sânge care împiedică lipirea

cuspidelor de peretele arterial din spatele acestora, atunci când se deschid.

Inervația parasimpatică este realizată prin intermediul ramurilor cardiace cervicale si

toracale ale celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori se desprind din nervul vag,

deasupra ganglionului inferior al vagului, iar nervii cardiaci inferiori se desprind din nervul

laringeu recurent. Acțiunea inervației parasimpatice este cardiomoderatoare: scade frecvența

cardiacă și determină vasoconstricția arterelor coronare.

Inervația simpatică se realizează prin intermediul nervilor cardiac cervicali superiori,

mijlocii și inferiori, alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac cervical superior își are

originea in ganglionul simpatico cervical superior. Nervul cardiac cervical mijlociu își are

originea în ganglionul cervical mijlociu iar nervul cardiac cervical inferior își are originea in

ganglionul stelat. Acțiunea inervației simpatice este de a creste frecvența cardiacă și de a dilata

vasele coronare.