Polonia

294 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

stat în Europa Centrală

Polonia
Republica Polonă
Polska (poloneză)
Rzeczpospolita Polska (poloneză)

Drapelul Poloniei Stema Poloniei

Deviză: Move your imagination 

Imnul național: (Mazurca lui Dąbrowski)

0:43Mazurek Dąbrowskiego

Geografie

Suprafață  

 - totală 312.679 km² (locul 71)

Apă (%) 3,07

Cel mai înalt punct Rysy[10] (2.499 m) 

Cel mai jos punct Żuławy[*][9] (−1,8 m) 

Cel mai mare oraș Varșovia

Vecini Cehia
Germania
Ucraina
Slovacia
Belarus
Lituania
Rusia 

Fus orar UTC+1

Ora de vară UTC+2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2021 38.179.800 (locul 38)

Densitate 123 loc/km²

 - Estimare 2014 38.483.957 [3] (locul 34)

Limbi oficiale Poloneză1

Etnonim Polonez

Grupuri etnice  93,52% Polonezi

 1,09% Silezieni
 0,13% Germani
 0,10% Belaruși
 0,09% Ucrainieni
 0,04% Cașubi
 0,03% Țigani
 0,02% Lemkieni
 4,86% altele
Guvernare
Sistem politic Republică parlamentară
Președintele Poloniei Andrzej Duda 
Prim-ministru (d)
Mateusz Morawiecki[*] 
Legislativ Adunarea Națională
Camera superioară Senat
Camera inferioară Sejm
Capitala Varșovia
Istorie
Creștinarea Poloniei 2
14 aprilie 966
Regatul Poloniei 18 aprilie 1025
Împărțirea Poloniei 24 octombrie 1795
Ducatul Varșoviei 22 iulie 1807
Invadarea Poloniei,
1 septembrie 1939
Al Doilea Război Mondial
Polonia comunistă 8 aprilie 1945
Polonia democrată 13 septembrie 1989
Intrarea în UE 1 mai 2004
Economie
PIB (PPC) 2022
 - Total ▲ $1.525 trilioane[5] (locul 19)
 - Pe cap de locuitor ▲ $40.341[5] (locul 39)
PIB (nominal) 2022
 - Total ▲ $720 miliarde[5] (locul 22)
 - Pe cap de locuitor (locul 44)▲ $19.056[5]
Gini (2019) (scăzut)28.5
IDU (2019) ▲ 0.880 (foarte ridicat)
(locul 35)
Monedă Zlotul ( PLN )
Coduri și identificatori
Cod CIO POL 
Cod mobil 260 
Prefix telefonic 48
ISO 3166-2 PL 
Domeniu Internet .pl3
1
 Limbile bielorusă, cașubiană și germană sunt folosite ca limbi auxiliare
în 16 comune.
2
Adoptarea creștinității în Polonia este văzută de mulți polonezi,
indiferent de afilierea religioasă, ca unul dintre cele mai importante
evenimente din istoria țării, deoarece a fost folosită pentru a unifica
triburile din regiune.[8]
3
 Se poate folosi și domeniul .eu, pentru că Polonia face parte
din Uniunea Europeană.

Prezență online
pagină Facebook
cont Twitter
hasthtag
Modifică date / text 
Polonia (în poloneză Rzeczpospolita Polska și Polska; oficial Republica Polonă,
în poloneză Rzeczpospolita Polska[a]) este un stat european din Europa Centrală, care
se învecinează cu Germania la vest, cu Cehia și Slovacia la sud,
cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are, de
asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei
este de 312.679 km²,[11] situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al
suprafeței.[12] Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, [11] concentrați, în
principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea
actuală – Varșovia. Este o republică compusă din șaisprezece voievodate
(województwo).[13]
Primul stat polonez a fost creat în anul 966 de Mieszko I.[14] Teritoriul său a fost similar
cu limitele actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o
asociație de lungă durată cu Marele Ducat Lituanian, prin unire formând Republica celor
Două Națiuni. Republica a fost desființată în 1795.[15] Polonia și-a recăpătat
independența în 1918 după Primul Război Mondial, dar și-a pierdut-o din nou în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste și Uniunii
Sovietice, iar după 1945 a devenit un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni
Sovietice. În anul 1989, dominația comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea
ce este neoficial denumit „a Treia Republică Poloneză”.
Polonia este o putere regională, precum și o posibilă putere mondială emergentă.
[16]
 Este a opta ca mărime și una dintre cele mai dinamice economii din Uniunea
Europeană,[17][18], și are un nivel foarte înalt de dezvoltare umană[19] și un nivel relativ
scăzut de corupție.[20] Polonia este o țară dezvoltată[21] și democratică, cu standarde
foarte ridicate de trai, de calitate a vieții,[22] siguranță, educație și libertate economică.[23]
[24]
 Situată între Europa de Est și Vest, Polonia a dezvoltat un bogat patrimoniu cultural,
ce include numeroase monumente istorice și 16 situri arheologice ale UNESCO.
[25]
 Polonia este membră a NATO, ONU, OECD, Organizației Mondiale a Comerțului și
a Uniunii Europene.

Nume[modificare | modificare sursă]
Polonia se numește oficial Republica Polonă. În limba poloneză există, totuși, două
cuvinte corespunzătoare
cuvântului românesc republică: republika[26] și rzeczpospolita[27], dar cel de-al doilea este
folosit exclusiv în legătură cu statul polonez. Numele rzeczpospolita însemnând lucru
public este traducerea directă a vorbei latinești res publica[28].
Originea numelui Polska rămâne incertă, dar există o ipoteză foarte verosimilă, care
afirmă că acest toponim este derivat din cuvântul pole (din slava veche *polje)
însemnând câmp[29]. O părere că numele statului nu vine direct de la pole, ci a derivat
prin intermediul numelui unui popor vest-slavic, polani, deși este foarte recunoscută, a
fost recent pusă la îndoială de către unii istorici [30].
În trecut, în special în Evul Mediu, Polonia era cunoscută în afara țărilor slave sub
denumirile latinești — terra Poloniæ (țara Poloniei) și Regnum Poloniæ (Regatul
Poloniei).[31] Din numele acestea vin și denumirile străine în limbile romanice pentru a
desemna acest stat
— franceză Pologne, portugheză Polónia sau Polônia, spaniolă, română și italiană Polo
nia. Din numele slav vin denumirile în limbi
germanice – germană Polen, engleză Poland. În unele limbi, cuvântul pentru a
desemna Polonia vine de o altă rădăcină, legată cu numele tribului slav lenzieni și
cuvântul lęda însemnând pârloagă — maghiară Lengyelország, lituaniană Lenkija, pers
ană ‫ لهستان‬Lahestan.[32] În româna veche, polonezului i se spunea „leah”, la plural „leși”,
nume întâlnit și în ucraineană:ljach. A rămas în română ca nume de familie, Leahu.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Poloniei.
Antichitate[modificare | modificare sursă]

Europa Centrală și de Est în Epoca Fierului (cu civilizațiile slave Lusațiană, Milograd și Chernoles, cca 750
î.Hr.)

Culturile slave Przeworsk (verde; situată pe teritoriul actual al Poloniei) și Zarubintsy (roșu; parțial situată și pe
teritoriul actual al Poloniei) ale Epocii Fierului, datând din perioada cuprinsă între secolul al III-lea î.Hr. și
secolul al V-lea d.Hr.

În antichitatea târzie, diverse grupuri etnice au locuit pe teritoriul Poloniei de astăzi.

Datele privind respectivele grupuri nu sunt exacte, iar afilierea lor lingvistică este
controversată.[33] Teritoriul Poloniei a fost locuit, între altele, de triburi slave,
[34]
 celtice, baltice[35] și germanice.[34] Este disputată, de asemenea, originea slavilor. În
principal, se disting două teze în această privință: alohtonia și autohtonia.
Cea mai cunoscută descoperire arheologică privind Polonia preistorică este o așezare
fortificată din Biskupin,[36] datată din cultura luzațiană (de origine slavă) a epocii timpurii
a fierului, în jurul anului 750 î.e.n.
Evul Mediu[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Polonia în timpul Evului Mediu.

Primirea botezului de Jan Matejko.

Primul conducător atestat al statului polonez a fost Mieszko I din dinastia Piast, care a

fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh.[37] Creștinarea Poloniei a început
în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave
păgâne.[38] Succesorul și fiul său, Boleslav Viteazul, a devenit primul rege al Poloniei
în 1025,[39][40] impunând independența statului față de Sfântul Imperiu Roman de Națiune
Germană, cel mai mare și cel mai puternic vecin al Poloniei în acea epocă.
[41]
 Succesorul său, Mieszko al II-lea Lambert, nu a reușit să consolideze realizările
acestuia, a destabilizat țara și a pierdut o serie de teritorii. [34][42]

Polonia în timpul dinastiei Piaștilor (secolul al X-lea)

Fiul lui Mieszko II, Cazimir Restauratorul, a restaurat statul, a întărit armata, a dezvoltat
economia și a protejat Biserica. În timpul domniei sale a început formarea statului
cavaleresc. Deși a avut parte de multe succese cât a fost la putere, lui Cazimir
Restauratorul nu i-a fost acordat niciodată titlul de rege. Fiul său, Boleslav al II-lea cel
Curajos, a primit acest titlu în 1076,[43] dar a fost exilat în 1079, după ce a dat un ordin
de ucidere a episcopului Cracoviei sub acuzația de trădare. [44] I-a urmat pe
tron Vladislav I Herman, dar acesta a renunțat la titlu regal.
Boleslav al III-lea Gură Strâmbă

Conducătorul următor, Boleslav al III-lea Gură Strâmbă, a câștigat tronul Poloniei după

o luptă lungă cu fratele său, Zbigniew. În testamentul său, acesta a decis să scindeze
statul pentru a preveni astfel războaie civile între fiii lui. A dispus testamentar crearea a
șase teritorii (dzielnica, pl. dzielnice, „districte”), trei pentru fii, unul pentru soția
sa, Salomea, unul pentru fiul cel mai mare (senior), teritoriu compus din Polonia
Mică, Pomerelia și o parte a Poloniei Mari, și unul sub control senioral (Pomerania
Occidentală). Seniorul controla provincia sa, provincia seniorală și alte teritorii aflate sub
controlul senioral.
În 1138, Vladislav al II-lea Exilatul a primit Silezia, Boleslav al IV-lea cel
Creț — Mazovia, iar Mieszko al III-lea cel Bătrân — o parte a Poloniei Marii, care nu a
făcut parte din provincia seniorală. Moștenitorul lui Bolesław Krzywousty, Henric din
Sandomierz, a fost duce al Sandomierzului pe care l-a primit în 1146. Vladislav al II-lea
Exilatul a devenit primul senior.
În perioada fragmentării teritoriale au avut loc unele încercări de reunificare a teritoriului,
dar încercările au eșuat sau au fost de scurtă durată. Una dintre cele mai reușite a fost
cea a „Henricilor silezieni” („Henrykowie Śląscy”), Henric I cel Bărbos și Henric al II-lea
cel Pios. Ei au unit două provincii: Silezia și Polonia Mică, dar statul lor s-a prăbușit ca
urmare a atacurilor mongole, respectiv a înfrângerilor suferite în bătăliile de
la Chmielnik și de la Legnice (Legnița) în 1241. O altă încercare importantă a fost a
lui Przemysł al II-lea. El a unit Polonia Mare cu Pomerelia și a fost încoronat în 1295.
Statul său s-a destrămat la moartea acestuia, în 1296, survenită în condiții misterioase.
Sacrofagul lui Jadwiga din Catedrala Wawel.

O încercare reușită a fost făcută de pe Vladislav I cel Scurt. El a unit Polonia

Mică și Polonia Mare, cele mai importante părți ale țării, și s-a încoronat la data de 20
ianuarie 1320. Fiul său, Cazimir al III-lea cel Mare, a întărit poziția Poloniei în regiune, a
extins teritoriul țării spre est, adăugând teritoriile rutene și Podolia. Pe plan internațional,
el a realizat alianțe și pacte cu casele regale de Luxemburg și Anjou și a dezvoltat
economia și sistemul de apărare a țării. După moartea lui Cazimir, datorită lipsei de
moștenitori, tronul Poloniei a fost ocupat de monarhi din casa Anjou, luând sfârșit,
astfel, perioada Piaștilor.
În anul 1370 Ludovic I al Ungariei a fost încoronat ca rege al Poloniei. În timpul domniei
sale a început supremația nobilimii în viața politică a țării. Nobilimea a primit
primul privilegiu general în Košice, în 1374. După moartea lui Ludovic d'Anjou, în 1382,
a început cea mai lungă perioadă de interregn din istoria Poloniei. În cele din urmă, fiica
lui Ludovic, Jadwiga de Anjou, a fost încoronată nu ca regină a Poloniei, ci ca rege,
la 16 octombrie 1384. În 1386 regina Jadwiga s-a măritat cu ducele Lituaniei Iogailas
(Jagiello), cunoscut, ulterior, ca Vladislav al II-lea al Poloniei. Încoronarea lui a fost la 4
martie 1386, inaugurându-se, astfel, perioada dinastică a casei regale a Jagiellonilor.
Republica Celor Două Națiuni[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Uniunea statală polono-lituaniană.

Bătălia de la Grunwald a fost pictată de Jan Matejko, autor și al altor picturi care prezintă istoria Poloniei.

Uniunea personală cu Marele Ducat al Lituaniei, vecinul din nord și est, începută prin
încoronarea lui Jagiello pe tronul polonez,[45] a permis extinderea puterii poloneze spre
est și crearea (conform Uniunii de la Lublin din 1569) confederației Polono-Lituaniene
(Rzeczpospolita), ce cuprindea un teritoriu situat între Marea Baltică, Munții
Carpați, Belarusul actual, Nistrul și Niprul.
La nord-vest, cavalerii teutoni, conducători ai Prusiei din secolul XIII, au fost învinși de
forțele unite polono-lituaniene în bătălia de la Grunwald (1410) și, ulterior, în Războiul
de Treisprezece Ani. Conform celui de-al doilea tratat de la Toruń, 1466, ei au trebuit să
cedeze partea occidentală a teritoriului Coroanei Poloneze (teritorii mai târziu cunoscute
ca Prusia Regală) și au acceptat suzeranitatea polono-lituaniană asupra restului
teritoriului lor (Prusia Ducală).

Moartea lui Sigismund II August, pictată de Jan Matejko.

În această perioadă, Polonia a devenit țara cu cea mai mare populație evreiască a

Europei, datorită unor edicte regale emise în secolul XIII, care au garantat siguranța și
libertatea religioasă evreilor. Acestea au contrastat cu persecuțiile periodice din Europa
Vestică, persecuții ce s-au intensificat după Moartea Neagră (1348-1349), când unele
grupuri din Occident i-au acuzat pe evrei ca fiind cauzatori ai bolii. Mare parte din
Polonia a fost cruțată de această boală și emigrarea evreilor a adus beneficii într-un stat
în curs de dezvoltare. Cea mai mare creștere a numărului evreilor a avut loc în secolul
XIX, când ei au constituit 7% din întreaga populație poloneză. În general, regii
Poloniei și nobilimea erau amabili cu evreii, pe când țărănimea și Biserica Romano-
Catolică nu.
În timpul existenței statului unit polono-lituanian, în secolul al XVI-lea Polonia a
devenit monarhie electivă, a cărui rege era ales pe viață. La moartea acestuia se
organizau alegeri. Această situație a fost necesară în urma crizei din anul 1572, când
regele Poloniei, Sigismund al II-lea August, a decedat fără moștenitor. Nefiind stabilită
nici o metodă de alegere a regelui, în această eventualitate, a fost nevoie de mai mult
timp pentru a decide metoda de alegere a noului rege. În final, după lungi dezbateri, s-a
decis să se permită întregii nobilimi poloneze să aleagă un nou rege. Nobilimea s-a
adunat în Varșovia și a votat într-o „alegere liberă”, vot ce s-a efectuat după moartea
regelui.
Primele alegeri poloneze au avut loc în 1573. Patru oameni au fost candidați pentru
rege: Henric de Valois (Henryk Walezy), fratele regelui Franței (Carol al IX-lea), Ivan cel
Groaznic, țarul Rusiei, arhiducele Ernest din casa Habsburg și regele Suediei, Ioan
Vasa III. Alegerea a fost foarte dezordonată și a fost câștigată de Henric de Valois.
Cauza pentru cea mai mare parte a dezordinii din timpul alegerilor a fost numărul mare
de oameni care au venit să voteze.
Alegerea din 1573, pictată de Jan Matejko.

Henric de Valois a părăsit tronul Poloniei după doar patru luni de domnie, după ce a
primit vestea morții fratelui său, care l-a numit moștenitor. Henric a devenit rege al
Franței sub titlul de Henric III. Această mișcare a surprins majoritatea nobilimii,
deoarece în timpul conducerii lui Henric economia Poloniei s-a dezvoltat.
După 1569 uniunea statală polono-lituaniană a suferit o serie de invazii tătărești, care
aveau drept scop a prăda, a jefui și a prinde sclavi. Zona limitrofă de la sud-est a fost
într-o stare de război semi-permanent până în secolul XVIII. De asemenea, tătarii au
sprijinit revoltele cazacilor în 1593, 1626, 1637-1638 și 1648-1654. Ultima, care a durat
șase ani, a fost condusă de Bogdan Hmelnițki. Ca rezultat al mai multor cereri făcute de
hatman, Ucraina a fost pusă sub protecția Rusiei. Acordul a fost făcut în ianuarie 1654,
în orașul Pereiaslavl. Acesta a cauzat războiul polono-rus, care a durat
între 1654 și 1667. La sfârșitul acestuia, opozanții au semnat un acord în Adrusovo (în
jurul orașului Smolensk), unde Polonia a cedat Ucraina Rusiei și cazacii au primit drept
de autonomie locală și armată internă.
Alegoria primei împărțiri a Poloniei

Polonia a avut unsprezece regi aleși. Aceștia au fost: Henric de Valois (Henryk

Walezy), Ștefan Báthory (Stefan Batory), Sigismund al III-lea Vasa (Zygmunt III
Waza), Vladislav al IV-lea Vasa (Władysław IV Waza), Ioan Cazimir al II-lea Vasa (Jan
Kazimierz Waza), Mihai I (Michał Korybut Wiśniowiecki), Ioan al III-lea Sobieski (Jan III
Sobieski), August al II-lea cel Puternic (August II Mocny), Stanisław
Leszczyński, August al III-lea și Stanisław August Poniatowski.
Statul polono-lituanian de după Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct
interesant în perioada monarhiilor absolute din Europa Occidentală. Sistemul său politic
cvasi-democratic, numit „libertatea de aur a nobilimii”, a reprezentat o situație politică
fără precedent în istoria Europei. Din nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai
săracă, magnații (panii) și regii aleși au subminat valorile cetățenești și au erodat,
treptat, autoritatea și puterea guvernului. După seria războaielor pustiitoare din secolul
XVII (cele mai notabile fiind Răscoala lui Bogdan Hmelnițki și Potopul), Polonia-Lituania
a devenit un stat slab din punct de vedere politic pe scena europeană. Economia și
dezvoltarea sa au fost afectate datorită păstrării caracterului agricol al țării și a statutului
de șerbie pentru majoritatea populației, ceea ce a întârziat industrializarea țării. La
începutul secolului XVIII uniunea polono-lituaniană, unul dintre cele mai mari state ale
Europei, a devenit nimic mai mult decât marioneta vecinilor săi: a Austriei, a Prusiei și
a Rusiei.
Odată cu pătrunderea iluminismului în Polonia, în cea de-a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea,[46] o mișcare de reformă și revitalizare a statului a adus schimbări importante
în sistemul politic și economic, sfârșind prin introducerea primei constituții din
Europa: Constituția de la 3 mai 1791.[47] Din nefericire, aceasta a venit prea târziu
pentru a putea impune reforme temeinice, deoarece vecinii antemenționați au împărțit
Polonia într-o serie de trei partiții.[48][49]
Ducatul Varșoviei[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Ducatul Varșoviei.

Napoleon Bonaparte înmânând Constituția pentru Ducatul Varșoviei.

După împărțiri, s-a început o perioadă de stagnare pe teritoriul polonez, care a durat
până la 1806, când o parte a fostei Polonii a fost eliberată prin revolta populară inspirată
de succesele lui Napoleon Bonaparte. Prima grijă a noului guvern a fost asigurarea
hranei pentru armata franceză, care a luptat împotriva forțelor ruse în Prusia
Răsăriteană.
Napoleon Bonaparte a creat în mod oficial Ducatul Varșoviei în 1807. Crearea statului a
fost unul dintre punctele tratatului de la Tilsit cu Prusia. Bonaparte a fost sprijinit atât de
republicanii locali, cât și de importanta minoritate poloneză din Franța ca unicul om care
putea să restituie suveranitatea poloneză după împărțiri. Deși a fost creat ca un stat
satelit al Franței (și era doar un ducat, nu un regat), în acele timpuri se credea
că națiunea poloneză va fi capabilă să-și recapete fostul statut și, poate, chiar și fostele
frontiere. În mod oficial, statul a fost un ducat independent, aliat cu Franța și a făcut
uniune personală cu Regatul Saxoniei — regele saxon, Frederic Augustus a fost, de
asemenea, ducele Varșoviei.[50][51] Dar în fapt, cea mai importantă persoană în ducat a
fost ambasadorul francez.

Ducatul Varșoviei după 1809.

În 1809 s-a început un război scurt împortivă Austriei. Deși în bătălia de la

Raszyn polonezii au fost înfrânți și austriecii au intrat în Varșovia, în cele din urmă
polonezii au executat cu succes o manevră de învăluire a inamicului, reușind cucerirea
orașelor Cracovia și Liov și a celei mai mari părți a regiunii anexate de Austria în timpul
împărțirilor Poloniei. Tratatul care a pus capăt conflictului, tratatul de la Schönbrunn a
permis extinderea teritoriului ducatului în zonele sudice pe care le stăpânise odinioară
Polonia.
Ducatul nu și-a schimbat frontierele până la congresul de la Viena. După înfrângerea lui
Bonaparte, mare parte a teritoriului ducatului a fost primită de Rusia în ianuarie 1813.
Restul statului a fost anexat de Prusia. Aceste schimbări au fost acceptate la congres.
Unica excepție a fost orașul Cracovia, care a fost controlat de către Austria, Prusia și
Rusia ca Orașul Liber Cracovia.
După Congresul de la Viena[modificare | modificare sursă]
La data de 3 mai 1815, în timpul congresului de la Viena Rusia a semnat
cu Prusia și Austria tratate bilaterale de împărțire a Ducatului Varșoviei și acordul
trilateral de creare a Orașului Liber Cracovia. S-a decis că ducatul va fi împărțit în trei
părți:
  Wieliczka și împrejurimi — Imperiul Austriac
 Polonia Mare — Regatul Prusian
 restul ducatului — Imperiul Rus
Imperiul Rus[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Polonia Congresului.

Bătălia de la Ostrołęka, pictată de Juliusz Kossak.

O parte a Ducatului Varșoviei a fost schimbată în Regatul Poloniei, în mod popular

numit și Regatul Congresului sau Polonia Congresului. Acesta a fost începutul „uniunii
eterne” cu Rusia — fiecare țar următor al Rusiei avea să fie și rege polonez, conform
constituției Regatului din 27 noiembrie 1815. Competențele monarhului includeau:
politica externă, conducerea forțelor armate, alegerea persoanelor oficiale principale,
dreptul de veto împotriva legilor Seimului ș.a.m.d. Țarul-rege a fost reprezentat în
Polonia printr-un guvernator. Primul a fost generalul. Józef Zajączek (1815-1826). După
moartea lui, țarul a renunțat la alegerea celui nou și a dat competențele lui Consiliului
Administrativ. După revolta din noiembrie poziția de guvernator a fost reintrodusă.

5 zloți polonezi din timpul revoltei de noiembrie.

La data de 29 noiembrie 1830 a început în Varșovia revolta, cauzată de primirea

independenței de către Belgia în acel an. În timpul revoltei, Seimul l-a detronat pe
regele Nicolae I Romanov la data de 25 ianuarie 1831. S-a sperat în alegerea unui nou
rege. A avut loc intervenția forțelor ruse sub conducerea feldmareșalului Ivan
Paschevici. La data de 21 octombrie a capitulat ultimul punct de rezistență al
revoluționarilor — cetatea din Zamość. După revolta din noiembrie și detronare, casa
Romanov a uzurpat titlul de rege al Poloniei. Nicolae II a renunțat la acesta la data
de 25 decembrie 1916, recunoscând suveranitatea Regatului Polonez. După revoltă s-a
intensificat rusificarea, iar autonomia regiunii a fost limitată.
La data de 22 ianuarie 1863 a început cel de-al doilea război de independență, revolta
din ianuarie. Și aceasta a fost împotriva Imperiului Rus. Lupte au avut loc atât pe
teritoriul Regatului Congresului, cât și în Lituania, Belarus și o parte a Ucrainei. S-a
finalizat în primăvara anului 1864. După aceasta, autonomia Poloniei a fost definitiv
anulată.
Austria și Austro-Ungaria[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Galiția.

Clădirea parlamentului Galiției, acum Universitatea Liov.

Termenul Galiția și Lodomeria, tradițional prescurtat Galiția, a intrat în uz după prima

împărțire a Poloniei, când Imperiul Austriac a primit partea sudică a Republicii Celor
Două Națiuni, cu voievodatul rutean cu Liov, Rzeszów, Belz, Sanok și Przemyśl, partea
sudică a Poloniei Mici cu Tarnów, Oświęcim, Jaworzno, Nowy Targ și Nowy
Sącz, Zamość și câteva fortărețe din Podolia — Tarnopol, Zbaraj. Aceste teritorii au
primit un statut de statul regal al Austriei, cu denumirea oficială Regatul Galiției și
Lodomeriei (germană Königreich Galizien und Lodomerien). Purtând titlu Rex Galiciæ
et Lodomeriæ, diplomația austriacă a încercat să vizualizeze dreptul monarhilor
austrieci — similar stăpânitorilor coroanei ungare — pentru a controla teritoriile cucerite.
În 1861 Galiția a primit autonomia cu parlament statal și guvern local în Liov. În 1867,
după crearea monarhiei dualiste, (Regatul Galiției și Lodomeriei a rămas în Imperiul
Austriac), autonomia a fost mai extinsă. Guvernul austriac a garantat că guvernatorii vor
fi aleși din populația locală. Parlamentul a avut drept de a face legi legate de economia
regiunii, comunicații, educație și sănătate. Datorită acelor schimbări, Galiția a devenit
centrul mișcării liberaționiste poloneze, aici luând ființă partide politice și organizații
paramilitare, care au constituit baza pentru crearea Legiunilor Poloneze la
începutul secolului XX.
Republica Cracoviană[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Orașul Liber Cracovia.
Republica Cracoviană, cunoscută și ca Orașul Liber Cracovia, a fost creată în 1815, din
inițiativa țarului Alexandru I, care a propus în cursul negocierilor între cele trei imperii
transformarea Cracoviei și a Toruńului în orașe libere. Finalmente, Toruń a fost anexat
de Prusia, iar Cracovia și împrejurimile sale au fost organizate în statul „liber,
independent și exigent neutru” sub controlul Austriei, Rusiei și Prusiei.
Noul stat nu a primit dreptul la politică externă proprie. Interesele lui au fost
reprezentate de cele trei imperii. Aceste state au promis respectul etern pentru
neutralitatea Orașului Liber și nu au permis armatelor lor intrarea în teritoriul cracovian.
În răspuns, Cracovia a trebuit să predea toți agenții străini și dezertorii, care au căutat
azil pe teritoriul ei. Data formală de creare a statului a fost 18 octombrie 1815. Statul
cracovian a fost dizolvat în 1846, după revolta cracoviană și apoi a devenit o parte a
Galiției.
Prusia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Marele Ducat Poznań.

Harta provinciei Posen din 1905.

În teritoriul polonez aparținând Prusiei, conform Congresului de la Viena, a fost

creat Marele Ducat Poznań, ducatul autonom în cadrul regatului Prusiei, care nu făcea
parte din Confederația Germană. Guvernul prusac l-a creat pentru a stabiliza situația în
acest teritoriu și pentru a liniști ambițiile naționale ale polonezilor. După revolta din
noiembrie în Polonia Congresului, sprijinită de locuitorii regiunii, autonomia ducatului a
fost minimizată și, apoi, după revoltele velicopolone din 1846 și 1848, abolită în
integralitate.
Administrația prusacă a schimbat denumirea regiunii în Provincia Posen (Provinz
Posen), dar numele vechi a continuat să fie folosit în mod neoficial. De asemenea, titlul
regal al regilor prusaci, precum și cel imperial al împăraților germani, a conținut această
denumire până la abdicarea lui Wilhelm al II-lea.
Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Polonia în timpul Primului Război Mondial.
Armata Albastră, formațiune militară poloneză creată în Franța.

În anul 1914 a început Primul Război Mondial, la care au luat parte și cele trei state
care își împărțeau teritoriul polonez. Imperiul German și Austro-Ungaria făceau parte
din Puterile Centrale, iar Imperiul Rus a devenit membrul Antantei. Această situație a
creat posibilitatea refacerii statului independent polonez.
Această perioadă a fost una de austeritate, caracterizată prin nivelul slab de
aprovizionare a populației, precum și prin pierderi mari de vieți omenești, atât în rândul
soldaților, cât și în cadrul populației civile, forțată să efectueze muncă obligatorie. Din
cauza deceselor și a deportărilor, populația teritoriului care, ulterior, a format A doua
Republică s-a redus cu aproximativ 14,9%[52]. Pierderile materiale cauzate de război au
fost și ele extrem de importante. Rușii au dat foc la câmpul de țiței din Galiția, în timp ce
germanii au distrus numeroase fabrici, demolându-le și reconstruindu-le în Germania cu
componente aduse din Polonia.
În general, se consideră că pentru Polonia și polonezi Primul Războiul Mondial s-a
sfârșit la data de 11 noiembrie 1918. Această dată este sărbătorită actualmente ca Ziua
Independenței.[53][54]
A doua Republică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: A doua Republică Poloneză.

Józef Piłsudski
Afiș propagandistic din 1920 cu inscripția „Bate-i pe bolșevici”.

Harta celei de-a doua Republici cu voievodatele și powiatele marcate.

Polonia, 1938-1939

Contemporanii au numit statul polonez din perioadă înterbelică A doua Republică (în

poloneză II Rzeczpospolita). Această denumire este folosită pentru a arăta continuarea
Primei Republici — uniunea statală între Polonia și Lituania. Începutul ei a avut loc la
data de 11 noiembrie 1918, când Józef Piłsudski a primit conducerea militară
în Varșovia[53] și, apoi, trei zile mai târziu, pe 14 noiembrie, când a primit și conducerea
civilă. Două date sunt considerate ca sfârșitul celei de-a doua Republici — 17
septembrie 1939, când autoritățile poloneze au traversat frontiera românească, și 25
septembrie 1939, când președintele Ignacy Mościcki a predat puterile sale guvernului
polonez din exil.
Statul nou a primit doar teritoriul care a fost controlat de polonezi în noiembrie 1918 și
partea vestică a Prusiei (Prusia Occidentală), cu excepția orașului Gdańsk (care a fost
transformat în Orașul Liber Danzig sub controlul Germaniei și Poloniei, sub
supravegherea Ligii Națiunilor. Polonia Mare a fost unită cu Polonia după revolta
velicopolonă, în 1919. Părțile Sileziei și orașul Katowice s-au alăturat în urma unui
plebiscit și a trei revolte în 1921. În cele din urmă, teritoriul estic ce cuprindea orașele
cu Liov, Brest, Hrodna și Vilnius a fost adăugat Poloniei conform tratatului de la
Riga din 18 martie 1921. Silezia poloneză a avut statutul de regiune autonomă
numită voievodatul Silezia, cu reședința la Katowice și dotată cu un parlament propriu.
Statul polonez, alături de Germania Nazistă și Ungaria, a participat la împărțirea
Cehoslovaciei în anul 1938. Polonia a primit regiunea Zaolzie și câteva minuscule
teritorii din Slovacia situate în jurul munților Tatra.
În perioada interbelică, Polonia a fost un stat multinațional și multietnic. Polonezii
reprezentau între 64 și 69% din populație. În toate regiunile estice, cu
excepția voievodatului Liov și a voievodatului Vilnius polonezii erau minoritari. În
Pomerania și Polonia Mare germanii reprezentau minoritatea cea mai importantă. Evreii
locuiau în majoritatea orașelor mari, fiind minoritatea cea mai importantă
din Varșovia, Cracovia, Liov și Łódź. Cu toate acestea singura limbă oficială
era poloneza iar religia romano-catolică era religia oficială a statului. Această stare de
fapt a cauzat numeroase probleme etnice și religioase în aproape fiecare regiune a
statului.
Polonia a fost înconjurată din fiecare parte de state inamice sau ostile — Germania la
vest, Lituania la nord-est, Uniunea Sovietică la est și Cehoslovacia la sud.
Doar Letonia la nord-est și România la sud-est au avut relații diplomatice bune cu
Polonia. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta din urmă a oferit
refugiu guvernului polonez.
Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cuirasatul Scheswig-Holstein atacând Gdynia la data de 13 septembrie 1939.

La data de 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul

Ribbentrop-Molotov, care a conținut și punctul secret privind împărțirea Poloniei în două
zone de control: cea germană și cea sovietică. La 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a
ordonat trupelor sale să intre în Polonia. La început, au fost atacate cetăți
în Gdańsk (Westerplatte) și Wieluń. la 17 septembrie și trupele sovietice au atacat
Polonia dinspre est, bucurându-se de suportul populației de origine bielorusă și
ucraineană. Guvernul polonez a scăpat refugiindu-se în România și, apoi, în Franța.
Când Germania a atacat și Uniunea Sovietică, întreaga suprafață a statului a fost
ocupată de forțe armate germane.

Drapelul Armatei Statale și al Statului Secret Polonez.

Polonezii au format mișcarea de rezistență națională și guvernul în exil, la început

în Paris și, apoi, la Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul
celui de-al Doilea Război Mondial, 400.000 de polonezi au luptat sub conducere
sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice, în unitățile loiale guvernului
polonez aflat în exil.
În aprilie 1944 autoritățile Uniunii Sovietice au rupt relațiile cu guvernul exilat, atunci
când soldații germani au anunțat că au descoperit morminte ale ofițerilor
polonezi omorâți în Katyń. Sovieticii au răspuns că polonezii i-au insultat prin cererea lor
ca Crucea Roșie să cerceteze aceste raporturi. În iulie 1944 Armata Roșie și Armata
Poporului Polonez (Ludowe Wojsko Polskie, LWP) au intrat în Polonia, alungând, cu
grele pierderi (600.000 de morți) trupele germane și instalând în Lublin „Comitetul
Polonez de Eliberare Națională” (Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego, PKWN,
guvern temporar controlat de către comuniști.
Varșovia, distrusă de naziști după revolta din 1944.

Deși la est forțele sovieto-poloneze au înregistrat multe succese, germanii încă au avut
puterea de a controla mare parte a fostului stat polonez. Au avut loc multe încercări de
schimbare a acestuia și cea mai importantă a fost în Varșovia, unde a fost
organizată revolta. Aceasta a fost plănuită cu încrederea că forțele sovietice, așteptând
pe malul drept al Vistulei, în refacere, vor da un ajutor masiv în bătălia pentru eliberarea
Varșoviei. Însă, nici un ajutor nu a venit din partea sovietică. Forțele Uniunii Sovietice
au ocupat înainte fluviul și au dat polonezilor care au organizat revolta eticheta de
„criminali” în radioemisiuni. În următoarele două luni, sovieticii au observat calm
cum naziștii au reprimat cu brutalitate feroce eforturile revoluționarilor. După capitularea
polonezilor, Hitler a comandat distrugerea orașului zicând „nu vor sta în Varșovia nici
două cărămizi”.[55] Germanii au fost finalmente învinși când forțele sovietice și-au reluat
invazia în 1945.
În timpul războiului, aproximativ 6 milioane de cetățeni polonezi au fost omorâți de
germani și peste 2,5 milioane au fost deportați în Germania, pentru muncă forțată, sau
în lagăre de exterminare precum Auschwitz-Birkenau[56]. Între 1941-1943 naționaliștii
ucraineni au omorât mai mult de 100.000 de polonezi în Galiția și Volânia.[57][58]
[59]
 Aproximativ 500.000 de cetățeni polonezi au fost deportați în Uniunea Sovietică,
mulți în gulaguri.[60]
Guvernul sovietic a insistat pentru a reține majoritatea teritoriilor capturate conform
pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 (acum teritorii occidentale
ale Belarusului și Ucrainei), recompensând Polonia cu părțile Sileziei,
ale Pomeraniei și Prusiei Orientale, cu orașe
precum Gdańsk (Danzig), Olsztyn (Allenstein), Szczecin (Stettin) și Wrocław (Breslau),
acum unele dintre cele mai importante din stat. O dată cu anexarea teritoriilor de către
Polonia, majoritatea germanilor au fost expulzați în Germania.
Republica Populară Polonă[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Republica Populară Polonă.
În iunie 1945, după conferința de la Ialta, a fost creat Guvernul Provizoriu Polonez al
Unității Naționale și, în luna următoare, a fost recunoscut de ONU. Deși în acord se
cereau alegeri libere, cele organizate în ianuarie 1947 au fost controlate de partidul
comunist. Comuniștii au instalat apoi un regim în totalitate sub controlul lor. Guvernul
polonez exilat a existat până în 1990, dar influența lui a fost foarte limitată.
În octombrie 1956, după al XX-lea congres al PCUS (ținut în același an la Moscova și
care a inițiat destalinizarea), în Polonia a avut loc o zguduire a regimului comunist
polonez, ca urmare a revoltei muncitorilor din Poznań. Deși regimul a menținut în cea
mai mare parte țelurile comuniste economice și societale, guvernarea condusă de prim-
secretarul partidului comunist, Władysław Gomułka, a început liberalizarea vieții în
Polonia.

„Solidaritatea” a avut un rol important în istoria Europei Centrale și Estice.

În 1968, aceasta tendință a fost anulată, când demonstrațiile studenților au fost

reprimate și o campanie antisionistă, inițial vizând adepții lui Gomułka, a cauzat
emigrarea majorității evreilor rămași în Polonia după Al Doilea Război Mondial.
În decembrie 1970, au avut loc noi tulburări și greve în trei porturi
principale: Gdańsk, Gdynia și Szczecin, izbucnite din cauza majorării prețurilor la
produsele de bază. Grevele au reflectat nemulțumirea în societatea poloneză față de
condițiile de trai și de muncă. Gomułka a fost înlocuit cu Edward Gierek (20
decembrie 1970).
Sprijinită prin infuzii mari de credite din țările vestice, rata creșterii economiei poloneze
a fost una dintre cele mai mari în lume în prima jumătate a anilor '70 ai secolului XX.
Însă capitalul împrumutat a fost în majoritate prost investit și, în consecință, pierdut.
Economia dirijată de stat nu a putut folosi eficient resursele noi. Povara datoriilor a
devenit insuportabilă la sfârșitul deceniului opt, iar creșterea economică a devenit
negativă în 1979.
În octombrie 1978 arhiepiscopul Cracoviei, Karol Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al
II-lea, cap al Bisericii Romano-Catolice.[61] Catolicii polonezi s-au bucurat de alegerea
compatriotului lor și au salutat cu entuziasm vizita sa în Polonia din iunie 1979.[61]

Wojciech Jaruzelski și Nicolae Ceaușescu

Având o datorie externă de circa 20 de miliarde de dolari, guvernul a făcut la 1
iulie 1980 a recurs la o nouă majorare a prețurilor la carne. [62] O reacție în lanț a
paralizat sectorul economic pe coasta Balticii la sfârșitul lunii august, și, pentru prima
dată, s-au închis majoritatea minelor din Silezia. Polonia a întrat într-o criză majoră,
care avea să-i influențeze puternic viitorul.
La 31 august 1980, muncitorii de la șantierele navale „V. I. Lenin” în Gdańsk, conduși
de electricianul Lech Wałęsa, au semnat un acord de 21 de puncte cu guvernul, după
care și-au încetat greva. Acorduri similare au fost semnate și cu muncitorii
din Szczecin și din provincia Silezia. Principala clauză a acordurilor prevedea
garantarea drepturlor muncitorești de a înființa sindicate libere și dreptul la grevă. După
semnarea acordului de la Gdańsk, noua mișcare sindicală „Solidaritatea” (Solidarność)
s-a extins în toată Polonia.[63]
Nemulțumirea exprimată în greve a crescut în urma știrilor despre acte grave
de corupție și erori de guvernare și management, de care se făceau responsabile, în
primul rând ,eșaloanele superioare din conducerea partidului comunist din Polonia. În
septembrie 1980, Edward Gierek a fost înlocuit cu Stanisław Kania în funcția de prim-
secretar al partidului.[64]
Alarmată de PZPR din cauza slăbirii rapide a autorității după acordul de la
Gdańsk, Uniunea Sovietică a reacționat în decembrie 1980 prin masarea de trupe de-a
lungul frontierei cu Polonia. În februarie 1981, ministrul Apărării, generalul Wojciech
Jaruzelski, a devenit prim-ministru iar în octombrie, în același an, a fost numit prim
secretar al partidului comunist.[65][66] În timpul primului congres al „Solidarității”
(septembrie-octombrie 1981), Lech Wałęsa a fost ales președintele național al
sindicatului.

Lech Wałęsa

În noaptea de 12-13 decembrie, regimul a introdus legea marțială.[67] Armata și Unitățile

Armate ale Miliției Cetățenești (Zbrojne Oddziały Milicji Obywatelskiej) au fost folosite
pentru a combate „Solidaritatea”. Practic, toți conducătorii sindicatului „Solidaritatea” și
mulți susținători au fost arestați. Statele Unite ale Americii și alte țări occidentale au
reacționat prin impunerea de sancțiuni împotriva guvernului polonez și a Uniunii
Sovietice. Starea de neliniște în stat a persistat mulți ani după aceste evenimente.
Regimul comunist polonez a suspendat legea marțială, în cadrul unei serii de măsuri
lente și neuniforme. Suspendarea legii marțiale a avut loc în 1982, când au fost eliberați
câțiva deținuți politici. Deși dreptul formal s-a finalizat în iulie 1983 și amnistia generală
a fost legiferată, sute de prizonieri de conștiință au continuat să rămână în detenție.
În iulie 1984 a fost declarată încă o amnistie generală și, după două ani, au fost eliberați
aproape toți deținuții politici. Însă autoritățile au continuat să persecute dizidenții și
activiștii sindicatului liber. „Solidaritatea” a rămas proscrisă și publicațiile ei erau
interzise, iar publicațiile independente erau cenzurate.
La sfârșitul anilor '80, regimul a fost nevoit să negocieze cu „Solidaritatea” în așa-zisele
negocieri la masa rotundă. Alegerile legislative din 1989 au fost unul dintre cele mai
importante evenimente, deoarece au marcat căderea comunismului, la început în
Polonia, apoi în alte țări ale Europei Centrale și Răsăritene.
Polonia contemporană[modificare | modificare sursă]
După căderea comunismului, Polonia, precum alte state ale Europei Centrale, s-a
transformat în republică democratică, și, precum vecinii săi, s-a confruntat cu probleme
economice și cu inflația. În 2007 este clasificată drept stat în curs de dezvoltare.
În 1999 a devenit membru al NATO[68] și în 2004 — al Uniunii Europene. În 2007
Polonia a intrat în spațiul Schengen.[69] Din 2009 până în 2012, Jerzy Buzek, fostul prim-
ministru, a fost ales Președinte al Parlamentului European.[70]
Comisia Europeană a blocat fonduri de 150 milioane Euro pentru zonele libere de LGBT
din Polonia, a blocat de asemenea plata a 42 miliarde Euro din fondul de recuperare
după Covid, deoarece Polonia nu respectă dreptul european. [71] Curtea Constituțională
a Poloniei a decis să nu se supună unor prevederi ale dreptului european. Comentatorii
apreciază că acest fapt va avea consecințe asupra rolului Poloniei în UE. [72]

Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Poloniei.

Cracovia
Katowice
Wrocław
 Łódź
Poznań
Bydgoszcz
Lublin
Białystok
Gdańsk
Szczecin
Varșovia
Marea Baltică
Tatra
Rusia
Lituania
Belarus
Ucraina
Slovacia
Cehia
Ger.
Suedia
Danemarca
Lungimea frontierelor Poloniei este de 3.511 km, dintre care 440 km reprezintă o
frontieră maritimă (coasta Mării Baltice, care nu formează frontiera statală, are o
lungime de 528 km). Vecinii Poloniei sunt[73]:

  Germania la vest (467 km)

  Republica Cehă (796 km) și   Slovacia (541 km) la sud
  Ucraina (535 km) și   Belarus (418 km) la est
  Lituania (104 km) și   Rusia (210 km) la nord
  Danemarca și   Suedia pe Marea Baltică
După suprafață, Polonia ocupă locul 9 în Europa și 69 în întreaga lume.
De la nord la sud Polonia se întinde pe o lungime de 649 km sau 5°50'. Acest fapt
cauzează o diferență în durata zilei între nordul și sudul țării. Vara, ziua în nord este mai
lungă cu aproximativ o oră, pe când în iarnă – invers. De la vest la est, țara are 689 km
sau 10° 02'. Întinderea totală a Poloniei (vest-est și nord-sud) este de 15°51'.
Polonia se află în fusul orar al Europei Centrale, timpul solar al meridianului 15°, care
trece la vest de Jelenia Góra, Zielona Góra și Gorzów Wielkopolski, și la est
de Szczecin.
Punctele extreme ale Poloniei sunt:

 la sud: vârful Opołonek (49°00' N)
 la nord: Jastrzębia Góra, cartierul orașului Władysławowo (54°50' N)
 la vest: curba fluviului Odra în apropierea satului Osinów Dolny (14°07' E)
 la est: curba râului Bug în apropierea satului Zosin (24°09')
Centrul geografic al Poloniei se află în satul Piątek, powiat łęczycki. Cel mai vechi
centru calculat al Europei (1775) este în Suchowola, powiat sokólski. Alte localități
aflate pe acest punct pe teritoriul Poloniei nu sunt de acord cu calculele științifice.
Topografie[modificare | modificare sursă]

Vârful muntelui Rysy.

Teritoriul Poloniei se extinde peste cinci regiuni geografice. La nord-vest se află litoralul

Mării Baltice, care se întinde de la Golful Pomeranian la Golful Gdańsk. Aceasta coastă
este marcată prin mai multe peninsule, lacuri de coastă și dune. În general netedă, ea
este croită prin Laguna Szczecin, Golful Puck și Laguna Vistuleană. Centrul țării,
împreună cu părțile nordului, se află în Câmpia Europei de Nord. Răsărind delicat de
deasupra acest podiș se află o regiune geografică cuprinsă de patru districte ale
lacurilor: Districtul Lacurilor Pomeranian, Districtul Lacurilor al Poloniei Marii, Districtul
Lacurilor Cașubian și Districtul Lacurilor Mazurian, cel din urmă fiind mai mare și
cuprinzând părțile nord-estice ale țării. La sud, se află o regiune montană a Sileziei și
a Poloniei Mici.
Polonia are 21 de munți care depășesc 2.000 de metri înălțime, toți în Tatra
Înaltă (Wysokie Tatry). Tatra poloneză, care este alcătuită din Tatra Înaltă și Tatra
Occidentală, reprezintă cel mai înalt grup de munți din Polonia și din Carpați. Cel mai
înalt vârf al Poloniei este Rysy și are 2.499 de metri. Alte grupe de munți mari
sunt: Beskizi (Babia Góra, 1.725 de metri), Karkonosze (Śnieżka, 1.602 de metri)
și Bieszczady (Tarnica, 1.346 de metri).
Punctul cel mai jos al Poloniei – 2 metri sub nivelul mării – se află în satul Raczki
Elbląskie, în apropierea orașului Elbląg, la Delta Vistulei.
Ape[modificare | modificare sursă]
Cele mai lungi râuri ale Poloniei sunt: Vistula (Wisla) - 1.047 km), Oder (Odra) -
854 km , Warta (808 km) și râul Bug (772 km). Vistula și Odra se varsă în Marea
Baltică, precum multe râuri din Pomerania (de exemplu, Rega, Parsęta, Słupia).
Râurile Łyna și Angrapa sunt afluenți ai Pregoliei, Czarna Hańcza – al Nemunasului.
Atât Pregolia cât și Nemunas se varsă în Marea Baltică.
Pe când majoritatea râurilor poloneze se varsă direct sau indirect în Marea Baltică,
la Beskizi își au izvorul câțiva afluenți superiori ai Oravei, care se varsă
via Váh și Dunăre în Marea Neagră, precum și cele ale Nistrului, care, de asemenea,
este un afluent al Mării Negre.
Lacul Śniardwy în timpul crepusculului.

Cu aproape 10.000 de corpuri de apă acoperind mai mult de un hectar, Polonia este
unul dintre statele cu cele mai numeroase lacuri din Europa. In Europa,
doar Finlanda are o mai mare densitate a lacurilor. Cele mai mari lacuri se află
în Mazuria și se întind pe mai mult de 100 km² lacurile (Śniardwy – 113,8 km²
și Mamry – 104 km²). Alte lacuri importante sunt Łebsko și Dąbie. Departe de districtele
lacurilor la nord, există și multe iazuri în munți, din care Morskie Oko este cel mai mare.
Cel mai adânc lac este lacul Hańcza, care are 108,5 de metri adâncime. Se află
în voievodatul Podlasia, în apropierea orașului Suwałki.
Pe lângă lacurile naturale, există și 98[74] de lacuri de acumulare. Cel mai vechi
este lacul Mylof (lacul Zapora), creat în anul 1848. Cel mai important este lacul
Włocławek, care are o suprafață de 70,4 km² și capacitate de 408 hm³ (lacul Solina are
o capacitate mai mare – 472 hm³, dar este mai mic – suprafață sa este de 22 km²).

Dunele din Parcul Național Słowiński, pe coasta Mării Baltice.

Coasta poloneză a Mării Baltice are 528 de kilometri și se extinde de la Świnoujście pe

insulele Usedom (Uznam) și Wolin la vest, la Krynica Morska pe Peninsula Vistuleană.
În cea mai mare parte, Polonia are o linie de coastă netedă, formată prin mișcarea
continuă a nisipului datorită vânturilor. Această eroziune a format stânci, dune și
peninsule, închizând lagune vechi și creând lacuri, precum lacul Łebsko în Parcul
Național Słowiński. Cele mai lungi peninsule sunt Peninsula Hel și Peninsula
Vistuleană. Pe coastă există și multe stațiuni turistice,
precum Sopot, Kołobrzeg sau Ustka.
Climă[modificare | modificare sursă]
Polonia are o climă moderată, caldă tranzitivă cu temperaturile din sud atingând valori
mai înalte decât în nord. Vara, o temperatură medie este de 17 °C pe coastă și de
18,3 °C în voievodatul Silezia Inferioară. Iarna, temperaturile medii sunt între 0 °C
în Świnoujście și -7 °C în Suwałki. Precipitațiile sunt intense pe întregul an, dar, în
special în estul țării, iarna este mai secetoasă decât vara. [75]
Orașe[modificare | modificare sursă]
Articol principal: listă de orașe din Polonia.

Piața Castelului din Varșovia

Strada Floriańska din Cracovia

Piață în centrul orașului Poznań.

Wrocław

În Polonia sunt 913 orașe,[76] dintre care cel mai recente două au primit titulatura de
orașe la data de 1 ianuarie 2014. Cel mai mic oraș este Wyśmierzyce (powiat
białobrzeski, voievodatul Mazovia), care are o populație de 906 locuitori. Cel mai mare
– Varșovia – are o populație de 1.700.536 de locuitorii în cadrul frontierelor orășenești.
17 orașe au o populație mai mare de 200.000 de locuitori:

Varșovia — 1.758.536 de locuitori


Cracovia — 766 739 de locuitori

Łódź — 693 797 de locuitori

Wrocław — 638.364 de locuitori

Poznań — 551.627 de locuitori

Gdańsk — 463.754 de locuitori

Szczecin — 405.657 de locuitori

Bydgoszcz — 366.074 de locuitori

Lublin — 354.967 de locuitori

Katowice — 317.220 de locuitori

Białystok — 294.864 de locuitori

Gdynia — 252.791 de locuitori

Częstochowa — 246.890 de locuitori

Radom — 227.018 de locuitori

Sosnowiec — 226.034 de locuitori

Kielce — 208.193 de locuitori

Toruń — 208.007 de locuitori

Zone metropolitane[modificare | modificare sursă]
Cele mai mari zone metropolitane ale Poloniei sunt:

 Regiunea Industrială a Sileziei Superioare , centrată în Katowice —

aproximativ 3,5 milioane de locuitori
 Aglomerația Varșoviană — aproximativ 3.1 milioane de locuitori
 Aglomerația Cracoviană — aproximativ 1,3 milioane de locuitori
 Aglomerația orașului Łódź — aproximativ 1,16 milioane de locuitori
 „Trioraș” (Gdańsk, Gdynia, Sopot și împrejurimi) — 1,1 milioane de locuitori

Politică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: politica Poloniei.
Conform Constituției Republicii Poloneze din anul 1997, Polonia este o republică
parlamentară bazată pe principiul separării puterilor în stat[77].
Puterea legislativă[modificare | modificare sursă]

Interiorul Seimului

Parlamentul, puterea legislativă, este împărțit în două camere – Seim (camera

inferioară) cu 460 de membri, și Senatul (camera superioară) cu 100 de membri. Este
ales prin vot universal, direct, egal, secret și proporțional pentru o perioadă de 4 ani.
Îndatorirea sa principală este stabilirea drepturilor prin aprobarea legilor și ratificarea
convențiilor internaționale. Dizolvarea Seimului înainte de terminarea mandatului e
posibilă doar în unele cazuri speciale descrise în Constituție. Prelungirea mandatului
este și ea posibilă, dar doar în cursul aplicării dreptului marțial sau cu 3 de luni înainte
de sfârșitul mandatului.
Seimul și Senatul aleg din cadrul lor un președinte al camerei, numit mareșal
(marszałek) și vicepreședinți, numiți vicemareșali (wicemarszałkowie), care formează
un prezidiu (prezydium). Președintele Seimului (Marszałek Sejmu) este ales ca
reprezentant suprem al camerei inferioare a Parlamentului. Prerogativele sale sunt
conducerea dezbaterilor camerei și reprezentarea Seimului în exterior. Ambele camere
creează și comisii parlamentare – permanente, care au drept scop pregătirea
proiectelor din domeniul legislației și controlului – în prezent funcționează 41 de comisii
(27 în Seim și 14 în Senat). Există și comisii speciale, create cu scopul de a cerceta
cazurile concrete ale camerelor, care sunt dizolvate în urma realizării activității.
Parlamentarii pot crea cluburi parlamentare formate din cel puțin cincisprezece membri.
Membrii Seimului pot, de asemenea, forma grupuri parlamentare, care necesită cel
puțin 3 membri. Parlamentarii se bucură de imunitate pe perioada legislativă.
Puterea executivă[modificare | modificare sursă]
Șeful de stat, Andrzej Duda; și șeful guvernului, Mateusz Morawiecki(d)

Puterea executivă este reprezentată în Polonia prin Președinte (Prezydent

Rzeczypospolitej Polskiej) și Consiliul Miniștrilor (Rada Ministrów). Președintele este
ales prin vot universal pentru un mandat de 5 ani. Pentru a câștiga alegerile, un
candidat trebuie să obțină o majoritate simplă (mai mult de 50%). Poate deține această
funcție maxim 10 ani (două mandate). Președinte al Poloniei este Andrzej Duda.
Conform Constituției, Președintele este reprezentantul suprem al statului în relațiile
interne și externe, este comandantul Forțelor armate ale Republicii Poloneze,
garantează inviolabilitatea și indivizibilitatea teritoriului statal, precum și respectarea
Constituției. Principalele sale atribuții sunt: promulgarea legilor acceptate de Parlament,
ratificarea tratatelor internaționale, numirea judecătorilor, acordarea cetățeniei sau
folosirea dreptului de clemență.
Organul consultativ al Președintelui în cazuri de siguranță statală este Consilul
Siguranței Naționale (Rada Bezpieczeństwa Narodowego). În cazuri importante pentru
interesul statului, Președintele poate convoca Consiliul Cabinetului (Rada Gabinetowa)
– o ședință la care acesta participă împreună cu membrii Consiliului Miniștrilor. Organul
auxiliar al Președintelui, care îl ajută în executarea îndatoririlor, este Cancelaria
Președintelui Republicii Poloneze (Kancelaria Prezydenta RP).[78]
Consiliul Miniștrilor (guvernul) este organul colectiv al puterii executive. Este compus
din: prim ministru, vicepremieri, miniștri și șefii comitetelor.
Sistemul de creare a guvernului este descris în Constituția Republicii Poloneze,
conform căreia Președintele desemnează Consiliul Miniștrilor împreună cu Primul
Ministru. Premierul este obligat să prezinte în Seim, într-o perioadă de 14 de zile de la
numirea sa, un program de guvernare (exposé) prin care cere un vot de încredere.
Seimul poate acorda votul de încredere doar când cel puțin jumătate din delegați sunt
prezenți. Dacă guvernul nu obține votul de încredere, Seimul, într-o perioadă de 14 de
zile, alege Primul Ministru și miniștrii conform unor principii asemănătoare.
Puterea judecătorească[modificare | modificare sursă]
Organele puterii judecătorești în Polonia sunt: Curtea Supremă de Justiție (Sąd
Najwyższy), judecătoriile locale, regionale, orășenești și curțile de apel, precum și
tribunalele (militare și administrative – tribunale administrative regionale și Curtea
Supremă Administrativă). Împreună cu Tribunalul de Stat (Trybunał Stanu) și Tribunalul
Constituțional (Trybunał Konstytucyjny) acestea formează puterea judecătorească
independentă de celelalte puteri în stat.
Tribunalele judecă litigiile în numele Republicii Polonia, toți judecătorii și membrii
tribunalelor supunându-se numai Constituției și legilor. Judecătorii nu pot fi membri de
partid politic ori de sindicat și nu pot desfășura activități publice care contravin
principiilor de independență a tribunalelor și a judecătorilor (art. 178 alin 3. din
Constituția Poloniei).[79]
Organizarea administrativ-teritorială[modificare | modificare sursă]
Articol principal: împărțirea administrativă a Poloniei.
Polonia este împărțită în 16 voievodate (poloneză województwo). Acestea sunt
subdivizate în 314 powiate, 65 de municipii (poloneză miasto na prawach
powiatu sau powiat grodzki) și 2.478 de comune (poloneză gmina, dintre care 307 sunt
comune urbane, 582 comune urbane și 1.589 comune rurale).
Supraf
Populaț
Voievodat Reședință ață
ie(1)
(km²)

dolnośląskie (voievodatul 2.888.23
1 Wrocław 19.947
Silezia Inferioară) 2

kujawsko-pomorskie (voi
Bydgoszcz/ 2.068.25
2 evodatul Cuiavia și 17.972
Toruń(2) 3
Pomerania)

lubelskie (voievodatul 2 179.61
3 Lublin 25.122
Lublin) 1

4 lubuskie (voievodatul Gorzów 13.988 1.009.19

Wielkopolski/Zi
 Lubusz) elona Góra(3) 8

łódzkie (voievodatul 2.577.46
5 Łódź 18.219
Łódź) 5

małopolskie (voievodatul 3.266.18
6 Cracovia 15.183
Polonia Mică) 7

mazowieckie (voievodatul 5.157.72
7 Varșovia 35.557
Mazovia) 9

opolskie (voievodatul 1.047.40
8 Opole 9.412
Opole) 7

podkarpackie (voievodat 2.098.26
9 Rzeszów 17.846
ul Carpaților de Jos) 3

1 podlaskie (voievodatul 1.199.68
Białystok 20.187
0 Podlasia) 9

1 pomorskie (voievodatul 2.199.04
Gdańsk 18.314
1 Pomerania) 3

1 śląskie (voievodatul 4.685.77
Katowice 12.334
2 Silezia) 5

1 świętokrzyskie (voievodat 1.285.00
Kielce 11.710
3 ul Sfintei Cruci) 7

warmińsko-mazurskie (v
1 1.428.60
oievodatul Varmia și Olsztyn 24.173
4 1
Mazuria)

1 wielkopolskie (voievodatu 3 372 41
Poznań 29 827
5 l Polonia Mare) 7

zachodniopomorskie (voi
1 1.694.17
evodatul Pomerania Szczecin 22.892
6 8
Occidentală)

 la dată de 1 ianuarie 2006

(1)

 Bydgoszcz este sediul voievodului, când Toruń – unui sejmik.

(2)

 Gorzów Wielkopolski este sediul voievodului, când Zielona Góra –

(3)

unui sejmik.

Apărare[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Forțele armate ale Poloniei.
Patrulă poloneză în Afganistan

Forțele armate poloneze sunt compuse din patru ramuri: Forțele Terestre (Wojska
Lądowe), Forțele Navale (Marynarka Wojenna), Forțele Aeriene (Siły Powietrzne) și
Forțele Speciale (Wojska Specjalne). Armata este subordonată Ministrului Apărării
Naționale, însă comandantul său suprem este Președintele Republicii.
Armata poloneză este formată în prezent dintr-un efectiv de 65.000 de personal activ, în
timp ce Marina și Forțele Aeriene au 14.300 respectiv 26.126 de militari (bărbați și
femei).
Marina Militară
Marina poloneză este una dintre cele mai mari forțe navale din Marea Baltică și este în
mare parte implicată în operațiuni pe Marea Baltică, cum ar fi misiuni de căutare și
salvare în apele teritoriale ale Poloniei, precum și măsurători hidrografice și de
cercetare, cu toate acestea, recent Marina Poloneză a jucat rol internațional în Invazia
Irakului din 2003, asigurând suport logistic pentru Marina Statelor Unite.
Forțele Aeriene

F-16 Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Poloneze

Poziția actuală a Forțelor Aeriene Poloneze este cam la fel, de obicei participă în
misiuni de rutină deasupra Mării Baltice, dar cu excepția unui număr de unități care
servesc în Afganistan, nu a participat la nicio luptă activă de la sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial.
În 2003, avionul de producție americană F-16 C Fighting Falcon a fost ales ca noul
avion de vânătoare multirol pentru Forțele Aeriene, primele livrări au avut loc în
noiembrie 2006.
Cea mai importantă misiune a forțelor armate este apărarea integrității teritoriale a
Poloniei și interesele poloneze în străinătate. [80]
Obiectivul național de securitate al Poloniei este de a se integra mai mult cu NATO și
apărarea europeană, economic și cu instituțiile sale politice, prin modernizarea și
reorganizarea forțelor sale militare.[80] În prezent, forțele armate sunt în curs de
reorganizare în conformitate cu standardele NATO, iar de la 1 ianuarie 2010 s-a trecut
în întregime la serviciu militar pe bază de contract. [81] Din 2007 până la modificarea legii
privind serviciul militar obligatoriu, termenul obligatoriu de serviciu militar a fost de nouă
luni.[82]
Doctrina militară poloneză reflectă aceeași natură defensivă ca și cea a partenerilor săi
din NATO. Din 1953-2009 Polonia a fost un mare contribuitor la diferite misiuni de
menținere a păcii ale Națiunilor Unite.[80][83] Forțele armate poloneze au luat parte
la Invazia Irakului din 2003 cu trimiterea a 2.500 de soldați în sudul țării.[84]
Armata a fost temporar, dar grav afectată de pierderea multora dintre comandanții săi
de top în urma accidentului aviatic de la Smolensk, din 2010, în care au decedat toți cei
96 de pasageri și echipajul avionului Tu-154, inclusiv, printre alții, șeful Statului Major
General, Franciszek Gagor și Comandantul Forțelor Aeriene, generalul Andrzej Blasik.
Delegația era în drum pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Katyń.[85][86]

Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Poloniei.

O sută de zloți.

După căderea comunismului, Polonia a urmat o politică de liberalizare a economiei și

astăzi este unul dintre exemplele tranziției de succes de la o economie dirijată de stat la
o economie de piață.
Privatizarea companiilor mici și mijlocii care au fost controlate de guvern și dreptul liber
de înființare de firme noi au permis dezvoltarea agresivă a sectorului privat. Ca o
consecință, au apărut și organizații de apărare a drepturilor consumatorilor.
Restructurarea și privatizarea „sectoarelor sensibile” precum industria
minieră, metalurgică, căile ferate și energia au fost demarate începând din 1990. Între
anii 2007 și 2010, Guvernul Poloniei plănuiește să listeze douăzeci de companii publice
pe bursa poloneză, inclusiv companii din industria minieră. Până în prezent (2007), cele
mai mari privatizări au fost vânzarea companiei naționale de
telecomunicații, Telekomunikacja Polska, către operatorul France Télécom, în
anul 2000 și vânzarea a unui procent de 30% din acțiunile celei mai mari bănci a
Poloniei, PKO Bank Polski, pe Bursa din Varșovia în anul 2004.[87]
Centru financiar din Varșovia

În domeniul agriculturii, Polonia dispune de mai mult de două milioane de ferme private,
[88][89]
 având potențial de a deveni cel mai important stat producător de alimente din
întreaga Uniune Europeană.
Există însă o serie de probleme, legate în special de lipsa investițiilor în anumite
sectoare economice. Reformele structurale din domeniul asistenței medicale, a
educației, din sistemul de pensii, precum și din administrația de stat au sfârșit prin a
provoca o mare presiune fiscală asupra contribuitorilor polonezi.
Creșterea PIB-ului a fost puternică și stabilă între anii 1993 și 2000, cu o perioadă
scurtă de încetinire a ritmului în intervalul 2001-2002. Perspectiva integrării mai
apropiate în Uniunea Europeană a determinat o dezvoltare economică susținută, cu o
creștere anuală de 3,7% în 2003, față de numai 1,4% în 2002. În anul 2004, creșterea
PIB-ului a fost de 5,4%, în 2005 – 3,3%, în 2006 – 6,1%. Pentru anul 2007, guvernul a
prognozat o creștere economică de 6,5-7%.
Polonia a înregistrat în 2008 un Produs Intern Brut de 530 miliarde dolari, în timp ce
PIB-ul per cap de locuitor a ajuns la 17.500 dolari [90]. În anul 2009, Polonia a înregistrat
o creștere economică de 1,7%[90], fiind singura țară din Uniunea Europeană care a
înregistrat creștere economică în acel an, în timp ce toate celelalte state membre se
aflau în recesiune[91].
Deși economia poloneză se află astăzi într-un proces de dezvoltare rapidă, există încă
multe provocări. Cea mai importantă sarcină economică în viitor este pregătirea
economiei pentru a permite Poloniei să îndeplinească criteriile necesare pentru
adoptarea euro ca monedă națională.[92]

Transport[modificare | modificare sursă]
Articol principal: transport în Polonia.
Căi ferate[modificare | modificare sursă]
Articole principale: transportul feroviar în Polonia și Polskie Koleje Państwowe.
Căile Ferate Statale Poloneze - Pendolino

Cea mai mare companie care lucrează în transportul feroviar este gruparea Polskie
Koleje Państwowe S.A. (Căile Ferate Statale Poloneze), compusă din 17 companii
autonome, dintre care cele mai importante sunt:

 PKP Polskie Linie Kolejowe S.A. — responsabilă pentru infrastructură

 PKP Przewozy Regionalne Sp. z o.o. — responsabilă pentru servicii de
transport al pasagerilor
 PKP Cargo S.A. — servicii marfare, a doua companie de transport feroviar de
marfă din Europa ca mărime[93]
 PKP InterCity Sp. z o.o. — responsabilă pentru trenuri
rapide EuroCity, InterCity, Tanie Linie Kolejowe și trenuri Express.
În câteva voievodate se creează companii autonome PKP S.A. împreună cu organele
administrației locale, de exemplu Koleje Mazowieckie (Căile Ferate Mazoviene)
în voievodatul Mazovia. În Trioraș și Varșovia există și linii urbane, care folosesc șinele
lui Polskie Linie Kolejowe, numite Cale Ferată Urbană Rapidă (Szybka Kolej Miejska).
În cea din urmă funcționează și calea navetiștilor, Calea Navetiștilor
Varșoviană (Warszawska Kolej Dojazdowa).[94]
În afară de PKP S.A., funcționează și alți operatori de cale ferată, care servesc, în
principal, pentru transportul de mărfuri. Unii dintre ei sunt: PTKiGK Rybnik S.A., PCC
Rail Szczakowa sau CTL. Puțini operatori au o licențiere pentru servicii de transport al
pasagerilor, dar în afară de PKP, doar companii care funcționează pe șine de mică
măsură.
Rama electrică Newag 20WE în gara din Weglewo

Lungimea totală a magistralelor este de 23.852 de kilometri. Majoritatea lor este

deținută de PKP Polskie Linie Kolejeowe S.A. și alți operatori trebuie să plătească
pentru utilizare.
Multe linii feroviare au fost închise după 1990 din cauza lipsei de venituri. În special,
reducerea numărului căilor ferate folosite este vizibilă în părțile țării care în trecut au
făcut parte din Germania, pentru că rețeaua feroviară este mai mult extinsă acolo decât
în alte regiuni.
Cele mai importante magistrale feroviare în Polonia sunt:

 E20: frontiera germană ↔ Poznań Główny ↔ Warszawa Centralna ↔

frontieria bielorusă
 E30: frontiera germană ↔ Wrocław Główny ↔ Katowice Główne ↔ Kraków
Główny ↔ frontiera ucraineană
 E65: frontiera cehă ↔ Katowice Główne ↔ Warszawa
Centralna ↔ Tczew ↔ Gdynia Główna
O parte a magistralei E65 între Katowice Główne și Warszawa Zachodnia este
cunoscută ca Magistrala Feroviară Centrală (Centralna Magistrala Kolejowa) și este
pregătită pentru trenuri de mare viteză.
Drumuri și autostrăzi[modificare | modificare sursă]
Articol principal: drumuri și autostrăzi în Polonia.

Autostrada A6 în jurul orașului Szczecin

Polonia are o infrastructură slab dezvoltată a drumurilor și autostrăzilor după standarde

vest-europene. Există doar câteva autostrăzi și drumuri rapide (asemănătoare
cu autovías în Spania), și o rețea extensivă a drumurilor, din care majoritatea au doar
câte un sens, care leagă orașele principale.
Calitatea drumurilor poloneze constituie o barieră importantă pentru dezvoltarea țării, în
special într-un context de integrare europeană. Deși lungimea totală a drumurilor este
relativ mare, Polonia nu are densitatea cerută de autostrăzi. Căile principale au o
lungime de 18.036 km. La data de 31 decembrie 2001, doar 398 km dintre ele erau
autostrăzi și 206,2 km — drumuri rapide. Pe o lungă întindere (104 km sau 26,1%) erau
într-un stadiu atât de mare de deteriorare, încât necesitau reconstruirea completă.
4.808 km din drumurile poloneze au fost clasificate ca parte a coridoarelor de transport
europene TINA, dar doar 7% dintre ele (346 km) sunt în concordanță cu
standardele Uniunii Europene.
Între anii 1990 și 2001 au fost construite doar 138 km de autostrăzi și 33 km de drumuri
rapide. Până la sfârșitul anului 2001, erau în construcție doar 38 km de drumuri.
Conform informațiilor mai recente, până în 2004, 67 km de autostrăzi au mai fost
deschise pentru trafic, pe când 284 km erau în construcție la sfârșitul acestui an.

Drumul național 10 în jurul orașului Solec Kujawski

De-a lungul ultimilor ani, situația s-a îmbunătățit și bugetul guvernului pentru construirea
căilor de transport a fost mărit datorită finanțărilor Uniunii Europene pentru proiecte
infrastructurale. În prezent, cele mai importante trei autostrăzi care traversează Polonia
de la nord la sud și de la vest la est sunt ori în construcție ori în proiectare, iar
construirea lor va fi terminată spre mijlocul deceniului următor. Până în 2009 cele mai
importante orașe (Poznań, Wrocław, Łódź, Varșovia, Cracovia și Katowice) vor avea o
legătură cu rețeaua autostrăzilor vest-europene.
Autostrăzi, numite autostrada (autostrady la plural), plănuite sunt:

  A1: Gdynia ↔ Gdańsk ↔ Toruń ↔ Łódź ↔ Częstochowa ↔ Gliwice ↔ 
Gorzyczki (frontiera cehă)
  A2: Świecko (frontiera germană)
↔ Poznań ↔ Łódź ↔ Varșovia ↔ Siedlce ↔ Kukuryki (frontiera bielorusă)
  A4: Jędrzychowice (frontiera germană)
↔ Wrocław ↔ Katowice ↔ Cracovia ↔ Rzeszów ↔ Korczowa (frontiera
ucraineană)
  A6: Kołbaskowo (frontiera germană)
↔ Szczecin ↔ Goleniów ↔ Koszalin ↔ Słupsk ↔ Gdynia (prioritate mică
și multe alte variante de linie)
  A8: Magnice ↔ Wrocław ↔ Pawłowice (șosea de centură a lui
Wrocław)
  A18: Olszyna (frontiera germană) ↔ Krzyżowa (joncțiune cu A4)
Transport aerian[modificare | modificare sursă]
LOT Polish Airlines

Companiile poloneze de transport aerian sunt: PLL LOT, EuroLOT, Prima Charter, Air

Poland, White Eagle Aviation și Jet Ait (acum cu zborurile anulate). Pe aeroporturile
poloneze operează și alte companii aeriene precum: Air France, British
Airways, Lufthansa, Ryanair sau TAROM. Cele mai importante aeroporturi
sunt: Warszawa Okęcie, Bydgoszcz, Gdańsk, Katowice Pyrzowice, Kraków
Balice, Łódź, Poznań Ławica, Szczecin Goleniów și Wrocław Strachowice, Aeroportul
Varșovia Modlin Mazovia. Rețeaua legăturilor aeriene în Polonia nu este dezvoltată și
majoritatea zborurilor sunt făcute prin aeroportul Okęcie. Aproximativ 20 de aeroporturi,
care acum sunt nefolosite, pot fi modernizate spre a deschide transportul aerian.
Transport urban[modificare | modificare sursă]
În Polonia, tipurile principale de transport urban sunt autobuzele și tramvaiele. Există și
o linie de metrou — în Varșovia[95]. Varșovia și aglomerația Gdańsk-Gdynia au, de
asemenea, un sistem de trenuri urbane rapide [96][97], numit Calea Ferată Rapidă
Urbană (Szybka Kolej Miejska). Suplimentul pentru transportul urban, tramvaiul rapid,
funcționează în Poznań[98], sisteme asemănătoare sunt construite și
în Cracovia[99], Szczecin[100] și Łódź[101].
Tramvaiele sunt în uz în: Bydgoszcz, Cracovia, Częstochowa, Elbląg, Gdańsk, Gorzów
Wielkopolski, Aria Industriala de Silezia
Superioară, Grudziądz, Łódź, Pabianice, Poznań, Szczecin, Toruń, Varșovia și Wrocław
. În trecut, erau folosite și în Białystok, Bielsko-
Biała, Cieszyn, Gubin, Inowrocław, Jelenia
Góra, Kostrzyn, Koszalin, Legnica, Olsztyn, Słubice, Słupsk, Tarnów, Wałbrzych și Zgor
zelec[102].
Troleibuzele funcționează în prezent în Gdynia - Sopot, Lublin și Tychy. Erau utilizate și
în Dębica, Gorzów
Wielkopolski, Legnica, Olsztyn, Poznań, Słupsk, Wałbrzych, Varșovia și Wrocław.
Încercările de instalare ale acestui sistem de transport public nu s-au bucurat de succes
în Gdańsk și Jelenia Góra[103].

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: demografia Poloniei.
Istorie demografică[modificare | modificare sursă]
Populația Poloniei

An Populație

184
▬ 11 107 394
6

191
1 ▲ 22 110 952

192
1 ▲ 27 177 894

193
1 ▲ 32 107 000

193
8 ▲ 34 849 000

194
6 ▼ 23 930 000

195
0 ▲ 25 008 000

196
0 ▲ 29 776 000

197
0 ▲ 32 642 000

197
8 ▲ 35 061 000

198
8 ▲ 37 879 000

199
0 ▲ 38 183 000

199
5 ▲ 38 610 000

200
0 ▲ 38 654 000
 200
5 ▼ 38 190 608

201
0 ▲ 38 200 037

201
1 ▲ 38 538 447

201
2 ▲ 38 544 513

201
3 ▼ 38 496 000

201
4 ▼ 38 484 00

În perioada de formare a statului, Polonia avea o suprafață de aproximativ 250.000 km²,

și aproape un milion de locuitori.[104] În timpul regelui Cazimir al III-lea cel Mare,
populația a crescut la 2,5 milioane de locuitori pe un teritoriu de ap. 270.000 km².
[105]
 Uniunea cu Lituania a adus cu sine o creștere a populației și a teritoriului. În timpul
lui Ștefan Báthory, Rzeczpospolita a avut o suprafață de un milion de kilometri pătrați,
iar populația a ajuns la 9 milioane. Când Polonia și-a pierdut independența, a avut o
populație de aproximativ 13-14 milioane, dar majoritatea lor (în secolul XVIII aproape
60%) nu vorbeau limba poloneză și nu s-au declarat polonezi. După Primul Război
Mondial Polonia, devenind stat independent, avea aproximativ 20 de milioane de
locuitori, din care 1/3 a fost de naționalitate nepoloneză. Între 1921 și 1939 populația
statului a crescut de la 27,2 de milioane la 35,1 de milioane. [106] Astăzi, minoritățile
naționale și etnice reprezintă doar 3% din întreaga populație a statului.
După Al Doilea Război Mondial în Polonia a fost consemnată o creștere demografică
incredibilă. În ani '50 ai secolului XX s-au născut 500.000 de oameni pe an (ceea ce era
egal cu populația contemporană a Cracoviei). După aceasta au mai fost două valuri de
creștere demografică: la începutul anilor '70 și la începutul celor '80. După căderea
comunismului ritmul de creștere a populației a scăzut și în secolul XXI a atins nivelul 0.
Astăzi se observă creștere mică pentru că unda din anii '70 a întrat în faza de procreare
când statul polonez a început politica sa de suport pentru familii. Totuși, din Polonia au
plecat spre statele UE aproximativ 500.000-2 milioane de tineri. Conform unor surse,
populația Poloniei va scădea la 30 de milioane în anul 2060.[107]
Limbi[modificare | modificare sursă]
Articole principale: limbile Poloniei și comune bilingve ale Poloniei.
Limba poloneză este cea mai răspândită limbă în Polonia, și singura care are statut
de limbă oficială. Aproximativ 97% dintre oamenii care trăiesc în Polonia declară
această limbă ca fiind limba lor natală, și o vorbesc acasă. Alte patru limbi sunt limbi
auxiliare și pot fi folosite în cincizeci și una de comune: bielorusa (ap. 220.000 de
vorbitori[108] — poate fi folosită în 12 de comune[109]), cașubiana (ap. 3.000-200.000 de
vorbitori[108][110], rezultatele evaluărilor variază — poate fi folosită în 10
comune[111]), germana (ap. 500.000 de vorbitori[108] — poate fi folosită în 28 de
comune[112]) și lituaniana (ap. 3.000 de vorbitori[113] — poate fi folosită într-o comună[109]).
Alte limbi folosite sunt: romani (patru dialecte, ap. 40.000 de vorbitori [108])
și ucraineana (ap. 150.000 de vorbitori[108]).
Existența limbii sileziane este un subiect de discuție al lingviștilor și al opiniei publice.
Recent, el a primit un cod ISO szl[114]. La recensământul din 2002, aproximativ 60.000
de persoane au declarat sileziana ca limba vorbită acasă. Astăzi există probe de
codificare a limbii și cea mai cunoscută este cea creată de utilizatorii portalului „Pů
našymu”[115].
Se studiază câteva limbi străine în Polonia. Cea mai populară este limba engleză,
urmată de limba germană.[116] Înainte de schimbările politice din 1989, limba rusă a fost
cea mai cunoscută în societate.[116] Celelalte limbi: franceză, italiană, spaniolă și „limbile
clasice” (latină și greacă veche) nu au fost foarte populare niciodată. Studenții
universităților pot, de asemenea, să învețe alte limbi, precum ceha, greaca sau româna,
dacă aleg studii filologice.
Naționalități și minorități etnice[modificare | modificare sursă]
Polonezii, care reprezintă 95,63% din populația Poloniei, sunt un popor slav și
vorbesc limba poloneză, o limbă slavă din subgrupul occidental. Conform
datelor Recensământului Național din 2002, în Polonia trăiesc 36.658.166 de polonezi.
Alte naționalități și grupuri etnice erau:

 silezieni: 173.200 de persoane (0,45%)

 germani: 152.900 de persoane (0,40%)
 bieloruși: 48.700 de persoane (0,13%)
 ucrainieni: 31.000 de persoane (0,08%)
 romi: 12.900 de persoane (0,03%)
 ruși: 6.100 de persoane (0,01%)
 lemci: 5.900 de persoane (0,01%)
 lituanieni: 5.800 de persoane (0.01%)
471.500 de persoane au declarat altă naționalitate, pe când 774.900 de persoane nu au
declarat nici una.
La recensământul din 2021, din populația de 38.036,1 mii de locuitori, 111,9 mii erau
cetățeni străini , mai ales ucraineni (53 mii), belaruși (18,6 mii), ruși (4,9 mii), germani
(3,5 mii), vietnamezi (2,8 mii), britanici (2 mii) și italieni (1,9 mii). 0,3 mii de locuitori
aveau cetățenie necunoscută.
Voievodatele cu cei mai mulți străini erau Mazovia (32,7 mii) si Silezia Inferioara (14,5
mii).[2]
Structură confesională[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Religia în Polonia.
Conform publicației anuale de statistică, cea mai mare comunitate confesională
este Biserica Romano-Catolică, care are aproximativ 34,21 milioane de credincioși. În
forma romano-catolică sunt botezați 34.158.305 dintre cetățenii Poloniei, reprezentând
aproximativ 89% din întreaga populație a statului. Biserica Greco-Catolică are ca
membri 53.000 dintre locuitori, Biserica Armeană – 5.000, Biserica Neounită –
195, Biserica Catolică Veche derivată din Biserica Romano-Catolică are 45.000 de
credincioși. Biserica Ortodoxă, cea de-a doua după mărime, este formată din 507.000
de persoane.[117][118][119]
Religiile protestante au aproape 150.000 de credincioși. Biserica Luterană este cea mai
mare și are 77.500 de credincioși. Alte comunități și ateii formează 5-10% de populație
(depinde de surse).[117][118]

Educație și știință[modificare | modificare sursă]

Articol principal: educația în Polonia.
Sistemul de educație în Polonia este compus din grădinițe, școli elementare, școli
secundare (gimnazii), licee și alte școli postgimnaziale, școli postliceale, școli artistice și
altele. În Polonia există peste 500 de universități acreditate. [120] Universitățile și alte școli
înalte nu fac parte din sistemul de educație și au drept de autonomie. Conform
Constituției Republicii Poloneze, oricine are dreptul de a învăța. Educația este
obligatorie până la 18 ani, dar doar școlile elementare și secundare au statut de instituții
obligatorii. Educația în școlile publice este gratuită.

Universitatea Mickiewicz din Universitatea

Universitatea din Varșovia Universitatea din Wrocław
Poznań Jagiellonă din Cracovia

Cultură și literatură[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Cultura Poloniei.
Marie Curie, dublu laureată a Premiului Nobel

Cultura poloneză are o istorie bogată, veche de o mie de ani, cu influențe atât din
occident, cât și orient. Astăzi, aceste influențe sunt vizibile
în arhitectura, folclorul și arta țării. Polonia este locul de naștere a multor persoane
celebre în întreaga lume, precum papa Ioan Paul al II-lea, Marie Curie, Casimir
Pulaski, Tadeusz Kościuszko, Nicolaus Copernic,[121] Frédéric Chopin[122][123] și altele.
Caracterul unic al artei poloneze a reflectat întotdeauna tendințele mondiale. Pictorul
celebru polonez, Jan Matejko, a inclus multe evenimente istorice importante în imaginile
sale. Literatura poloneză datează din secolul al XII-lea și include mulți poeți și scriitori
renumiți, precum Jan Kochanowski,[124] Adam Mickiewicz,[125] Henryk
Sienkiewicz (câștigătorul Premiului Nobel 1905[126]), Bolesław Prus, Władysław
Reymont (câștigătorul Premiului Nobel 1924[126]), Juliusz Słowacki,[125] Witold
Gombrowicz, Czesław Miłosz (câștigătorul Premiului Nobel 1980[126]), Wisława
Szymborska (câștigătorul Premiului Nobel 1996[126]), Stanisław Lem, Ryszard
Kapuściński. Regizorii renumiți din Polonia includ câștigătorii Premiului Oscar: Roman
Polański, Andrzej Wajda, Zbigniew Rybczyński, Janusz Kamiński și Krzysztof
Kieślowski. Compozitorii celebri de muzică clasică sunt, între alți, Frédéric Chopin (în
Polonia cunoscut ca Fryderyk Chopin), Krzysztof Penderecki și Karol Szymanowski.
Genuri variate de muzică modernă sunt azi apreciate în Polonia. Cele mai populare
acum sunt: pop, rock, dance, hip-hop, R&B și metal. Artiștii populari din Polonia
includ: Anita Lipnicka, Behemoth, Decapitated, Edyta Górniak, Ich Troje, Maryla
Rodowicz, Riverside și Vader. Tineretul polonez ascultă și muzicieni din alte țări.
Stadionul Național din Varșovia, gazda echipei naționale și unul din stadioanele care au găzduit Euro 2012

Feluri recunoscute din bucătărie poloneză sunt cârnatul (kiełbasa), supa de sfeclă roșie

(barszcz czerwony), supa de sânge de rață (czernina), colțunașe (pierogi), sarmale din
varză și carne (gołąbki), cotlete din carne de porc, tocană (bigos), diverse preparate pe
bază de cartofi, zapiekanka (un tip de fast-food) și alte.[127] Deserturi tipice sunt gogoșile,
înghețatele și turtele dulci.
Sport[modificare | modificare sursă]

Robert Lewandowski

Articol principal: Sportul în Polonia.

Fotbalul este cel mai popular sport, cu o istorie bogată în competițiile internaționale. [128]
[129]
 Printre alte sporturi populare se numără atletismul, baschetul, handbalul, boxul,
MMA, motocros, săriturile cu schiurile, hochei, tenis, scrimă, înot și haltere.
Epoca de aur a fotbalului din Polonia a avut loc începând cu anii '70 și până la începutul
anilor '80, cu naționala Poloniei reușind să obțină locul al treilea la Campionatul Mondial
de Fotbal din 1974 și la cel din 1982. În această perioadă se remarcă jucători
precum Zbigniew Boniek Włodzimierz Lubański și Grzegorz Lato. Naționala de fotbal a
mai obținut o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1976 și două de bronz, în
1976 și 1992. Alături de Ucraina, Polonia a găzduit Campionatul European de Fotbal
2012.[130] Printre jucătorii actuali se numără Robert Lewandowski și Jakub
Błaszczykowski.
Polonia are mulți alpiniști care au escaladat vârfuri de peste 8000 de metri. Printre
aceștia se numără Jerzy Kukuczka, Krzysztof Wielicki, Piotr Pustelnik, Andrzej
Zawada, Maciej Berbeka, Artur Hajzer, Andrzej Czok, Wojciech Kurtyka și
femeile Wanda Rutkiewicz și Kinga Baranowska. Munții Poloniei reprezintă o atracție
turistică pentru doritorii de cățărări, schi sau ciclism montan. [131] Activitățile recreaționale
din timpul verii sunt legate de sporturile de apă, fiind amenajate în acest sens mai multe
locații pentru pescuit, caiac-canoe, navigat și windsurfing, în special în regiunile de nord
ale țării.[132]

Note de completare[modificare | modificare sursă]

1. ^ Cuvântul rzeczpospolita înseamnă republică și este folosit doar cu referire la Polonia.
Pentru alte țări, se folosește cuvântul republika.

Note bibliografice[modificare | modificare sursă]

1. ^ Pałłasz, Edward. „The Polish National Anthem”. Poland - Official Promotional Website of
the Republic of Poland. Varșovia, PL: Ministerul Afacerilor Externe din Polonia. Arhivat
din  original  la 23 februarie 2013. Accesat în 7 martie 2013.
2. ^ Trochimczyk, Maja  (2000). „Dąbrowski Mazurka”.  National Anthems of Poland. Los
Angeles, CA: Polish Music Center.  USC Thornton School of Music. Arhivat din  original  la 26
februarie 2013. Accesat în  7 martie 2013.
3. ^ Główny Urząd Statystyczny. Baza Demografia. Ludność. Arhivat în 26 decembrie 2018,
la Wayback Machine. Stan, ruch naturalny i wędrówki ludności w I kwartale 2014 r., stan na
31.03.2014
4. ^ „Informacja o wstępnych wynikach Narodowego Spisu Powszechnego Ludności i Mieszkań
2021”. Accesat în 29 ianuarie 2022.
5. ^ a b c d „World Economic Outlook Database, October 2021”.  IMF.org. International Monetary
Fund. Accesat în  13 octombrie 2021.
6. ^ „Gini coefficient of equivalised disposable income – EU-SILC
survey”.  ec.europa.eu. Eurostat. Accesat în 20 martie 2020.
7. ^ „Human Development Report 2020”  (PDF)  (în engleză). United Nations Development
Programme.  10 decembrie 2019. Accesat în 10 decembrie 2019.
8. ^ Disruptive Religion: The Force of Faith in Social-movement Activism.  Books.google.com.
Accesat în 9 septembrie 2013.
9. ^ http://dic.academic.ru/dic.nsf/enc_geo/1817/%D0%96%D1%83%D0%BB
%D0%B0%D0%B2%D1%8B Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
10. ^ Rocznik Statystyczny Rzeczypospolitej Polskiej[*] Verificați valoarea |
titlelink= (ajutor)
11. ^ a b „Concise Statistical Yearbook of Poland, 2008”  (PDF).  Central Statistical Office
(Poland). 28 iulie 2008. Accesat în  12 august 2008.
12. ^ „The World Factbook”,  cia.gov, arhivat din original la  9 februarie 2014, accesat în 28 iulie
2015
13. ^ "Goverment - Administrative divisions: 16 provinces (wojewodztwa, singular–
wojewodztwo)..." "Poland," in Central Intelligence Agency, The CIA World Factbook  2010,
New York, Skyhorse Publishing, Inc., 2009, ISBN 9781602397279, p. 546. Aceeași informație
se găsește și online la CIA World Factbook, Poland, Administrative divisions. Arhivat în 18
august 2019, la Wayback Machine.
14. ^ Lukowski, Jerzy; Zawaszki, Hubert (2001). A Concise History of Poland  (ed. First Edition).
University of Stirling Libraries – Popular Loan (Q 43.8 LUK): Cambridge University Press.
p. 3. ISBN 0-521-55917-0.
15. ^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1764–1864 (History of Poland 1764–1864), p. 74-
101
16. ^ Recap, Research (16 ianuarie 2009).  „Japan, Turkey, Poland, Mexico the Rising World
Powers?”. Accesat în  23 iulie 2017.
17. ^ „Bloomberg Businessweek: "How Poland Became Europe's Most Dynamic Economy" -”.
Accesat în 14 aprilie 2017.
18. ^ „How Poland Became Europe's Most Dynamic Economy”.  27 noiembrie 2013. Accesat
în 14 aprilie 2017 – via www.bloomberg.com.
19. ^ „Human Development Index and its components”  (PDF). hdr.undp.org. Accesat în 27
august 2011.
20. ^ „Corruption Perceptions Index 2016 - News”.  Transparency.org. Accesat în 23 martie
2021.
21. ^ Veeke, Justin van der.  „Developing Countries – isi-web.org”. Accesat în 24 aprilie 2017.
22. ^ [1] Numbeo Quality of Life Index 2015 Mid Year
23. ^ „World's Safest Countries Ranked — CitySafe”. Arhivat din  original  la 15 aprilie 2017.
Accesat în 14 aprilie 2017.
24. ^ „Poland 25th worldwide in expat ranking”. Accesat în  14 aprilie 2017.
25. ^ „Poland – UNESCO World Heritage Centre”.  Whc.unesco.org. Accesat în 6 februarie 2012.
26. ^ „Słownik Języka Polskiego:  republika”  (în poloneză). Accesat în 6 mai 2009.[nefuncțională]
27. ^ „Słownik Języka Polskiego:  rzeczpospolita”  (în poloneză). Arhivat din  original  la 30
septembrie 2011. Accesat în  6 mai 2009.
28. ^ „Polska”. Accesat în  6 mai 2009.
29. ^ „Poradnia językowa PWN” (în poloneză). Arhivat din original la  7 septembrie 2011.
Accesat în 6 mai 2009.
30. ^ Mai mulți autori (2002). U źródeł Polski - do roku 1038. Wrocław: Wydawnictwo
Dolnośląskie.
31. ^ Krystyna Długosz-Kurczabowa (21 februarie 2003), „Jaka jest etymologia słowa Polska
(nazwa kraju)?”, Sjp.pwn.pl, accesat în  26 iulie 2015
32. ^ Wielka Encyklopedia Powszechna PWN în polonă.
33. ^ Maciej Kosiński, Magdalena Wieczorek-Szmal (2007). Z mroku dziejów. Kultura
Łużycka  (PDF file, direct download 1.95 MB). Muzeum Częstochowskie. Rezerwat archeologiczny
(Museum of Częstochowa). pp.  3–4. ISBN 978-83-60128-11-4. Accesat în  9 ianuarie
2013.  Możemy jedynie stwierdzić, że kultura łużycka nie tworzyła jednej zwartej całości. Jak
się wydaje, jej skład etniczny był niejednorodny.
34. ^ a b c Diverși autori, ed. Marek Derwich și Adam Żurek, U źródeł Polski (do roku
1038) - Fundamentele Poloniei (până în anul 1038), Wydawnictwo Dolnośląskie, Wrocław
2002, ISBN 83-7023-954-4, p. 1-143
35. ^ Derwich & Żurek 2002, pp. 76–121. .
36. ^ „VisitTorun: Torun Guide - Biskupin”,  Visittorun.pl, accesat în  28 iulie 2015
37. ^ Jerzy Kłoczowski (14 septembrie 2000).  A History of Polish Christianity. Cambridge
University Press. pp.  10–13.  ISBN  978-0-521-36429-4. Accesat în 5 aprilie 2012.
38. ^ G. Labuda, Mieszko I, cap. IV.3.
39. ^ Tadeusz Wojciechowski: Szkice historyczne jedynastego wieku, ed. III. 1951, p. 153
40. ^ Wipo: Gesta Chuonradi II imperatoris (în latină) (accesat la 23 octombrie 2014)
41. ^ J. Gordon Melton (2014). Faiths Across Time: 5,000 Years of Religious History. ABC-CLIO.
42. ^ Jerzy Wyrozumski, Historia Polski do roku 1505, pp. 93–96
43. ^ Praca zbiorowa Multimedialna Historia Polski Tom 2 Polska Piastów, str. 7, Polskapresse
Sp. z o.o., ISBN 978-83-60669-02-0
44. ^ André Vauchez, Richard Barrie Dobson, Michael Lapidge, 2000 (ed.). "Boleslas II the
Bold". Encyclopedia of the Middle Ages. Routledge. ISBN 978-1-57958-282-1.
45. ^ Jerzy Ochmański (1990).  Historia Litwy. Wrocław: Zakład Narodowy im. Ossolińskich.
p. 128.  ISBN  83-04-03107-8.
46. ^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1505–1764 (History of Poland 1505–1764), p.
174-301
47. ^ * Jerzy Kowecki, ed., Konstytucja 3 maja 1791 (Constituția din 3 mai 1791), przedmową
opatrzył (cuvânt înainte de) Bogusław Leśnodorski, Varșovia, Państwowe Wydawnictwo
Naukowe, 1981, ISBN 83-01-01915-8.
48. ^ Lukowski, Jerzy. The Partitions of Poland 1772, 1793, 1795 (1998)
49. ^ Lewitter, Lucjan R. "The Partitions of Poland" in A. Goodwyn, ed. The New Cambridge
Modern History: vol 8 1763–93 (1965) pp 333–59
50. ^ Heinrich Theodor Flathe: Friedrich August I., König von Sachsen. In: Allgemeine Deutsche
Biographie (ADB). Volume 7, Duncker & Humblot, Leipzig 1878, pp. 786–789  de
51. ^ Dagmar Schäfer: Der gefangene Sachsenkönig. Eine Erinnerung an Sachsens ersten
König, Friedrich August I. (1750–1827). Tauchaer Verlag, Taucha 1996, ISBN 3-910074-52-
9  de
52. ^ Research into the Demographic History of Poland: a provisional summing-up. Acta
Poloniae Historica, XVIII. pp. 5–17.
53. ^ a b Cienciala, Anna M. (2002).  „The Rebirth of Poland (lecture notes)”. Accesat în 2 iunie
2006.
54. ^ „Ziua Independenței Poloniei”, Amosnews.ro,  11 noiembrie 2010, accesat în 27 iulie 2015
55. ^ Teresa Pawlowski (2012).  A Daughter's Promise. Dorrance Publishing. Accesat în  9
septembrie 2013.
56. ^ Deși astăzi se face referință la acest lagăr folosindu-se numele polonez Oświęcim-
Brzezinka, aceasta nu înseamnă că el a fost utilizat de polonezi sau construit din ideea lor.
Astfel, termenul lagăre de exterminare poloneze, frecvent folosit în medii, este incorect.
57. ^ Timothy Snyder. The Reconstruction of Nations. Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus, 1569-
1999. Yale University Press. 2003. pp. 168-170, 176
58. ^ Grzegorz Motyka, Od rzezi wołyńskiej do akcji "Wisła". Konflikt polsko-ukraiński 1943-
1947. Cracovia 2011, p.447
59. ^ Ivan Katchanovski, Terrorists or National Heroes? Politics of the OUN and the UPA in
Ukraine, 2010.
60. ^ Subtelny, Orest  (1988). Ukraine: A History. Toronto: University of Toronto Press.  ISBN  0-
8020-5808-6., p. 489
61. ^ a b „Events in the Pontificate of John Paul II”. vatican.va. 30 iunie 2005. Accesat în  1
ianuarie 2009.
62. ^ „1980: Polish workers win trade union rights”,  BBC News,  1980, accesat în  27 iulie 2015
63. ^ Solidarity and the fall of communism, Andrzej Paczkowski, Europejskie Centrum
Solidarności, 2009
64. ^ Articol din 22 septembrie 1980, POLAND: A New Party Boss Takes Charge Arhivat în 25
august 2013, la Wayback Machine., revista Time
65. ^ Sebetsyen, Victor (2009).  Revolution 1989: The Fall of the Soviet Empire. New York
City:  Pantheon Books.  ISBN  0-375-42532-2.
66. ^ „Wojciech Witold Jaruzelski”. Encyclopædia Britannica Online. Accesat în  24 noiembrie
2008.
67. ^ George Sanford, Military Rule in Poland: The Rebuilding of Communist Power, 1981-1983
68. ^ „The accession of the Czech Republic, Hungary and Poland”  (PDF),  Nato.int, accesat în  27
iulie 2015
69. ^ „Europe's border-free zone expands”. BBC News. 21 decembrie 2007. Accesat în  28 iulie
2011.
70. ^ „Jerzy Buzek elected President of the European Parliament”. European Parliament. 14 iulie
2009. Accesat în  12 decembrie 2010.
71. ^ Pronczuk, Monika (24 septembrie 2021).  „Europe Tightens Purse Strings to Try to
Pressure Poland and Hungary”.  The New York Times. Accesat în  24 septembrie 2021.
72. ^ „Poland's top court rules against primacy of EU law - 07.10.2021”. DW.COM. Accesat în  7
octombrie 2021.
73. ^ „Mały Rocznik Statystyczny GUS”  (PDF)  (în poloneză). Parametru necunoscut |
accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |
accessmonthday= ignorat (ajutor)
74. ^ „Sztuczne zbiorniki wodne w Polsce. Articolul Wikipediei
Poloneze”  (în poloneză). Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |
access-date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |accessmonthday= ignorat (ajutor)
75. ^ The CIA World Factbook, Poland Climate. Photius Coutsoukis 2004. The Library of
Congress Country Studies.
76. ^ „URBACT inPoland”, Urbact.eu, arhivat din  original  la 11 septembrie 2015, accesat în  27
iulie 2015
77. ^ „Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej”.  www.sejm.gov.pl. Accesat în 23 martie 2021.
78. ^ „Akty normatywne określające statut Kancelarii Prezydenta RP”,  Oficjalna strona
Prezydenta Rzeczypospolitej Polskiej,  2 aprilie 1997, arhivat din  original  la 17 noiembrie
2015, accesat în 26 iulie 2015
79. ^ Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej - Sądy i Trybunały, 2 aprilie 1997, accesat în 27 iulie
2015
80. ^ a b c  pl  „Strategia Bezpieczeństwa Narodowego RP”  (PDF).  www.wp.mil.pl. Accesat în 26
septembrie 2008.
81. ^ Ministerul Apărării Naționale din Poloinia (2010),  Polish Army - National Reserve Forces,
accesat în  26 iulie 2015
82. ^ Day, Matthew (5 august 2008). „Poland ends army conscription”. London: Telegraph.
Accesat în 28 iulie 2011.
83. ^ „Polska zakończyła udział w misjach po auspicjami ONZ – Wiadomości z kraju i ze świata –
Gazeta Prawna – Partner pracodawcy, narzędzie specjalisty”. Gazetaprawna.pl.  31
decembrie 2009. Accesat în  2 noiembrie 2011.
84. ^ Vanessa Gera (11 aprilie 2008),  „Poland Pulling Troops Out Of Iraq”,  Huffingtonpost.com,
accesat în  26 iulie 2015
85. ^ „Accident Database”. AirDisaster.com. Arhivat din  original  la 5 noiembrie 2015. Accesat
în 12 decembrie 2010.
86. ^ „Senior Polish figures killed in plane crash”. BBC.  11 aprilie 2010.
87. ^ „Rys historyczny”,  PKO Bank Polski, accesat în 27 iulie 2015
88. ^ „A golden age for Polish farming?”. The Economist.  24 martie 2014. Accesat în  23
noiembrie 2014.
89. ^ Agrotourism Arhivat în 31 octombrie 2014, la Wayback Machine., Poland's Official Travel
Website.
90. ^ a b Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 iulie 2010,
wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010
91. ^ Fondurile europene - Solutia Romaniei pentru iesirea din criza?, 26 aprilie 2010, wall-
street.ro, accesat la 27 august 2010
92. ^ „Polska w strefie euro znajdziemy się najwcześniej po 2020 roku - Biznes w
INTERIA.PL”, Biznes.interia.pl,  10 octombrie 2014, accesat în 27 iulie 2015
93. ^ Maciej Martewicz (17 iunie 2014),  „PKP Cargo Drops as Polish Rail Offers $190 Million
Stake - Bloomberg Business”,  Bloomberg.com, accesat în  28 iulie 2015
94. ^ „History of EKD/WKD”,  Wkd.com, arhivat din original la  7 aprilie 2016, accesat în  27 iulie
2015
95. ^ „Strona główna - Metro”. www.metro.waw.pl. Accesat în 23 martie 2021.
96. ^ „Trenuri urbane din Varșovia”. Accesat în  23 martie 2021.
97. ^ „SKM Trójmiasto”. www.skm.pkp.pl. Accesat în 23 martie 2021.
98. ^ „Pagina oficială a Companiei de Transport Public în Poznań”. Arhivat din  original  la 1 mai
2009. Accesat în  23 martie 2021.
99. ^ „Planuri de creare a tramvaiului rapid în Cracovia”. Arhivat din  original  la 20 ianuarie 2009.
Accesat în 23 martie 2021.
100. ^ „Szczecin.EU - Szczecin Floating Garden”. www.szczecin.eu. Accesat în  23 martie
2021.
101. ^ „Planuri de creare a tramvaiului rapid în Cracovia”. Arhivat din  original  la 24
octombrie 2007. Accesat în 6 octombrie 2007.
102. ^ Lista rețelor de tramvaie în Polonia la articolul  Tramwaj în Wikipedia poloneză
103. ^ Lista rețelor de troleibuze în Polonia la articolul Trolejbus în Wikipedia poloneză
104. ^ Jerzy Lukowski, Hubert Zawadzki, A Concise History of Poland, Cambridge
University Press, 2001, ISBN 0-521-55917-0, Google Print, p.6
105. ^ Aleksander Gieysztor, Kingdom of Poland and Grand Duchy of Lithuania, in
Christopher Allmand (ed.), The New Cambridge Medieval History, Cambridge University
Press, 2005, ISBN 0-521-38296-3, Print, p.727
106. ^ London Nakl. Stowarzyszenia Prawników Polskich w Zjednoczonym Królestwie
[1941], Polska w liczbach. Poland in numbers. Zebrali i opracowali Jan Jankowski i Antoni
Serafinski. Przedmowa zaopatrzyl Stanislaw Szurlej.
107. ^ „Key Development Forecasts for Poland”, Ifs.du.edu, accesat în 27 iulie 2015
108. ^ a b c d e Raportul Ethnologue despre Polonia
109. ^ a b Hartă cu comune de limba bielorusă și de limba lituaniană
110. ^ Articol în Wikipedia Poloneză
111. ^ Hartă cu comune de limba cașubiană
112. ^ Hartă cu comune de limba germană
113. ^ Articol în Wikipedia Poloneză
114. ^ „szl - ISO 639-3”. iso639-3.sil.org. Accesat în 23 martie 2021.
115. ^ Proiectul Pů našymu, eli po ślůnsku
116. ^ a b Jan Repa (5 ianuarie 2007).  „Poles return to Russian
language”.  news.bbc.co.uk. Accesat în  27 august 2011.  In former satellite countries like
Hungary or Poland, knowledge of Russian dwindled rapidly – to be replaced by English and
German.
117. ^ a b GUS, Narodowy Spis Powszechny Ludnosci 2011: 4.4. Przynależność
wyznaniowa (National Survey 2011: 4.4 Membership in faith communities) p. 99/337 (PDF
file, direct download 3.3 MB). ISBN 978-83-7027-521-1 Retrieved 27 December 2014.
118. ^ a b Główny Urząd Statystyczny (2012).  Rocznik statystyczny Rzeczypospolitej
Polskiej 2012  (PDF). Warszawa: Zakład Wydawnictw Statystycznych.  pl  / en
119. ^ Główny Urząd Statystyczny (28 martie 2013). „Wyznania religijne stowarzyszenia
narodowościowe i etniczne w Polsce 2009–2011”  (PDF). Accesat în  19 aprilie 2013.  pl  / en
120. ^ Central Statistical Office (Poland): Studenci szkół wyższych (łącznie z
cudzoziemcami) na dzień 30 XI 2008.  pl
121. ^ „Nicolaus Copernicus”. Encyclopædia Britannica Online. Accesat în 10 octombrie
2008.
122. ^ Rey Alain (1993).  Le petit Robert 2: dictionnaire universel des noms propres,
alphabétique et analogique  (în franceză). INIST-CNRS, Cote INIST  : L 22712: Le Robert,
Paris, FRANCE.  ISBN  978-2-85036-210-1.
123. ^ Michael Kennedy, ed. (2004).  The Concise Oxford dictionary of music. Oxford
University Press. ISBN 978-0-19-860884-4. p. 141
124. ^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1505–1764 (History of Poland 1505–
1764), p. 105-173
125. ^ a b Eunice L. Blavascunas (2008). The Peasant and Communist Past in the Making
of an Ecological Region: Podlasie, Poland. ProQuest. p. 98.  ISBN  978-0-549-65633-3.
126. ^ a b c d Câștigatorii Premiului Nobel din Polonia Arhivat în 7 octombrie 2007,
la Wayback Machine., accesat la data de 7 IX 2007
127. ^ "Tu się w lasy schroniły wygnane ze zbytkowych stołów, narodowe
potrawy, Barszcz, Bigos, Zrazy, Pirogi i Pieczeń" [in:] Jan N. de Bobrowicz. Maxymilian
arcyksiąże Austryacki obrany Król polski. 1848. s. 74; "barszcz, rosół, sztuka mięsa,
pieczenie huzarskie, bigos, pierogi, kiełbasa z kapustą, przede wszystkim zaś rozmaite
kasze" Zbigniew Kuchowicz Obyczaje staropolskie XVII-XVIII wieku. 1975; "pieczeń cielęca
pieczona (panierowana), pieczeń cielęca zapiekana w sosie beszamelowym, pieczeń
huzarska (=pieczeń wołowa przekładana farszem), pieczeń rzymska (klops), pieczeń
rzymska (klops z cielęciny) w sosie śmietanowym, pieczeń rzymska z królika " [in:] Stanisław
Berger. Kuchnia polska. 1974.; Polish Holiday Cookery by Robert Strybel, 2003
128. ^ „FIFA World Cup Statistics-Poland”. FIFA. Arhivat din original la  11 mai 2011.
Accesat în 12 decembrie 2010.
129. ^ „FIFA Statistics – Poland”. Arhivat din original la  11 mai 2011. Accesat în  12
decembrie 2010.
 130. ^ „Poland hosts Euro 2012!”. warsaw-life.com. Accesat în 12 decembrie 2010.
131. ^ „UNTWO World Tourism Barometer, Vol.5 No.2”  (PDF).  tourismroi.com. Accesat
în 12 octombrie 2009.
132. ^ Summer Sports in Poland at Poland For Visitors Online. Accesat la 2 noiembrie
2014.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Glinka Leszek: Podręczny Atlas Polski. Editură PPWK, Varșovia, 2002.
 Mordawski Jan, Wiecki Wojciech: Geografa 2: Geografia i Człowiek. Editură
Operon, Gdynia, 2007.
 Roszkowski Wojciech: Najnowsza historia Polski 1945-1980. Editură Świat
Książki, Varșovia, 2003.
 Mały Rocznik Statystyczny 2006. Editură lui GUS, Varșovia, 2006.
 seria cărților Polska: Dzieje cywilizacji i narodu. Editură Wydawnictwo
Dolnośląskie, Wrocław, 2004.
 Mărculeț I. (coord.): "Starele Uniunii Europene. Mică enciclopedie", ISBN
978-973-0-16211-0, București, 2014

Vezi și