Guineea Ecuatorială

221 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
țară din Africa Centrală

Guineea Ecuatorială
Guineea Ecuatorială
República de Guinea Ecuatorial
République de Guinée équatoriale
República da Guiné Equatorial

Stema Republicii Guineea

Drapelul Republicii Guineea Ecuatorială
Ecuatorială[*]

Deviză: Unidad, Paz, Justicia

(Spaniolă: (Unitate, Pace, Justiție)

Imn: Caminemos pisando las sendas

Geografie

Suprafață  
 - totală 28 051 km² (locul 145)

Apă (%) neglijabil

Cel mai înalt punct Pico Basilé[*] (3.011 m) 

Cel mai jos punct Oceanul Atlantic (0 m) 

Cel mai mare oraș Malabo

Vecini Camerun
Gabon 

Fus orar UTC + 1

Populație

Densitate 18,6 loc/km²

 - Estimare  523 051 (2004) (locul 159)

 - Estimare 2017 1.267.689

Limbi oficiale Spaniolă, Franceză, portugheză

Etnonim guineoecuatorieni (pl.)
guineoecuatorian (masc.)
guineoecuatoriană (fem.) 

Guvernare

Sistem politic republică

Președinte Teodoro Obiang Nguema Mbasogo

Prim ministru Francisco Pascual Obama Asue

Legislativ Parliament of Equatorial Guinea(d) 

Capitala Malabo

Istorie

Independență

Economie

PIB (PPC)  

 - Total 1 200 milioane $

 - Pe cap de locuitor 2 700 $

PIB (nominal)  

IDU 0,596
 Monedă franc CFA (XAF)

Coduri și identificatori

Cod CIO GEQ 

Cod mobil 627 

Prefix telefonic +240

ISO 3166-2 GQ 

Domeniu Internet .gq

Prezență online

site web oficial

hasthtag

Modifică date / text 

Republica Guineea Ecuatorială este o țară în Africa Centrală. Are granițe

cu Camerun și Gabon. Ieșirea la Oceanul Atlantic se face prin Golful Guineei.

Politică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Politica Republicii Guineea Ecuatorială
Portugalia a descoperit insulele în secolul al XV-lea și a cedat-o Spaniei în 1778.
Dominația Portugaliei părții continentale s-a prelungit până în 1901.
Independență și conducere[modificare | modificare sursă]
Guineea Ecuatorială a devenit independentă în 12 octombrie 1968, primind
această independență de la Spania. De atunci, țara a avut doi conducători: Francisco
Macías Nguema, fostul primar al orașului Mongomo sub sistemul spaniol de
guvernământ colonial și nepotul său Teodoro Obiang Nguema Mbasogo care cu
ajutorul unei lovituri de stat și-a executat unchiul și conduce statul din 1979.
Constituția din 1982[modificare | modificare sursă]
În 1982 consituția îi oferă lui Obiang puteri extinse incluzând numirea și demiterea
miniștrilor cabinetului, creare legilor prin decret, dizolvarea Camerei Reprezentanților,
negociere și rectificarea tratatelor și chemarea alegerilor legislative. Obiang și-a reținut
rolul de șef suprem al forțelor armate și de ministru al apărării. Primul ministru este
numit de președinte și operează prin puterile desemnate de președinte. Primul ministru
coordonează activitatea de guvernământ în alte zone decât afaceri externe, apărare
națională și securitate.
Istoria actuală[modificare | modificare sursă]
În 15 decembrie 2002, patru partide importante de opoziție au candidat pentru
președinție. Obiang a câștigat alegere.
Lovitură de stat?[modificare | modificare sursă]
În conformitate cu profilul BBC din martie 2004, politica internă a țării este dominată de
tensiuni între fiul lui Obiang, Teodorin și alte rude apropiate cu poziții puternice în forțele
de securitate. Tensiunile își pot avea originea în modificarea puterii care a fost cauzată
de puternica creștere în 1997 a producției de petrol.
Un raport din noiembrie 2004 l-a desemnat pe Mark Thatcher ca susținător financiar al
încercării de răsturnare a sistemului Obiang organizată în martie 2004 de Simon Mann.

Economie[modificare | modificare sursă]
Principalele ramuri economice sunt agricultura și exploatările forestiere.
PIB (1995): 45% din agricultură, 28% din industrie, 27% din servicii.
Se cultivă cacao, cafea, palmieri, bananieri, orez, manioc, porumb, legume. Creșterea
animalelor (ovine, bovine, caprine). Funcționează mici întreprinderi de cherestea,
ciment, mobilă. Pescuit.
Exportă cacao-boabe, cafea, banane, lemn și importă produse din metal, mașini și
utilaje industriale, combustibili, textile, produse alimentare.
Comerț extern cu Franța, Germania, Marea Britanie, Spania ș.a.
Căi rutiere: 2682 km.

Provincii[modificare | modificare sursă]
Sunt șapte provincii ale Republicii Guineea Ecuatiorială:

 Provincia Annobón (capitala: Palé)

 Provincia Bioko Norte (Malabo)
 Provincia Bioko Sur (Luba)
 Provincia Centro Sur (Evinayong)
 Provincia Kié-Ntem (Ebebiyín)
 Provincia Litoral (Bata)
 Provincia Wele-Nzas (Mongomo)

Geografie[modificare | modificare sursă]
Harta politică a Guineii Ecuatoriale

Republica Guineea Ecuatorială este localizată în Africa centrală și de vest. Insula

Bioko se află la aproximativ patru zeci de kilometri (două zeci și cinci mile)
de Camerun. Insula Annobón se află la cinci sute nouă zeci și cinci de kilometri (trei
sute șapte zeci de mile marine) la sud-vest de insula Bioko. Cea mai mare regiune
continentală se află între Camerun și Gabon pe continent.
Relieful este caracterizat prin podiș (alt. 600-900 m, max. 1500 m) în partea
continentală și de câmpie pe litoral. Clima este ecuatorială umedă.
Vegetație: păduri cu arbori de esențe prețioase (mahon, abanos, okoume); păduri de
podișuri.
Faună: broaște țestoase, balene. Granița sudică este formată de paralela 1 a
Pământului. Pe lângă insula Bioko Guineea Ecuatorială mai cuprinde și
insulele Fernando Póo, Annobon, Corisco, Elobey. Este divizată în 7 provincii.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Republicii Guineea Ecuatorială
Primii locuitori ai regiunii se consideră a fi Pygmies, din care doar comunități izolate au
mai rămas la nord de râul Muni. Migrațiile Bantu dintre secolele al XVII-lea și al XIX-lea
au adus triburi de coastă și mai apoi locuitorii Fang. Bubi au emigrat
spre Bioko din Camerun și râul Muni în mai multe rânduri și au urmat fostelor populații
neolitice. Populația Annobon, nativă din Angola, a fost introdusă de portughezi prin Sao
Tome.
Exploratorul portughez, Fernando Po (Fernão do Poo), căutând o rută spre India se
consideră că ar fi descoperit insula Bioko în 1471. A numit-o Flor Formosa ("floare
frumoasă"), dar în scurt timp a primit numele descoperitorului european. Portughezii au
păstrat controlul până în 1778 când insula cu teritoriile adiacente și drepturile
comerciale ale continentului între Nigeria și râul Ogoue au fost cedate Spaniei în
schimbul teritoriilor din America de Sud (Tratatul El Parado). Din 1827 până
în 1843, Marea Britanie a stabilit o bază pe insulă pentru combaterea sclavagismului.
Porțunea de continent, râul Muni, a devenit un protectorat în 1885 și apoi o colonie
în 1900. Conflictele de pe continent au încetat odată cu tratatul de la Paris și periodic,
teritoriile de continent au fost unite administrativ sub conducere spaniolă.
Între 1926 și 1959 au fost unite în colonia Guineea Spaniolă.

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Republicii Guineea Ecuatorială
Majoritatea populației este de origine Bantu. Cel mai mare trib, Fang, este indigen pe
continent dar s-au produs migrații substanțiale către Insula Bioko și dominația acestora
asupra locuitorilor inițiali Bantu. Fang constituie 80% din populație și este divizată în 67
de clanuri. Cele din partea de nord a râului Muni vorbesc Fang-Ntumu pe când cei din
sud vorbesc Fang-Okah; aceste două dialecte sunt ininteligibile din cealaltă parte.
Populația Bubi constituie 15% și sunt indigenii insulei Bioko.
În plus, există triburi costale, câteodată denumite
"Playeros": Ndowes, Bujebas, Balengues, și Bengas pe continent și insulele mici.
"Fernandinos" constituie o comunitate creolă pe Bioko. Împreună, aceste grupuri
formează 5% din populație. Este în creștere numărul de străini din țările
vecine Camerun, Nigeria și Gabon. În 2001, au fost în jur de 280 de americani rezidenți
în Guineea Ecuatorială.
Petrolul a contribuit la dublarea populației în Malabo.

Cultură[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Cultura Republicii Guineea Ecuatorială

 Listă de scriitori din Guineea Ecuatorială

Mijloace de comunicare în masă[modificare | modificare sursă]

Forma cea mai dominantă în țară sunt cele trei stații radio FM operate de către stat.
Sunt de asemenea cinci stații radio pe unde scurte.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Comunicații în Republica Guineea Ecuatorială
 Transporturi în Republica Guineea Ecuatorială
 Forțe militare în Republica Guineea Ecuatorială
 Relații internaționale ale Republicii Guineea Ecuatorială
 Președinte al Guineei Ecuatoriale