Republica Democratică Congo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Acest articol se referă la Republica Democratică Congo. Pentru alte sensuri,
vedeți Congo (dezambiguizare).
Republica Democrată Congo
Republica Democratică Congo
République Démocratique du Congo

Stema Republicii
Drapelul Republicii Democratice Congo
Democratice Congo[*]

Deviză: Justice - Paix - Travail

Imn: Debout Congolais!

Geografie

Suprafață  

 - totală 2 344 858 km² (locul 11)

Apă (%) 3,3

Cel mai înalt

Muntele Stanley (5.109 m) 
punct
Cel mai jos
Oceanul Atlantic (0 m) 
punct

Cel mai mare

Kinshasa
oraș

Vecini Republica Centrafricană

Sudanul de Sud
Uganda
Rwanda
Burundi
Tanzania
Zambia
Angola
Republica Congo
Sudan
Camerun
Rwanda 

Fus orar UTC + 1+2

Populație

Densitate 24 loc/km²

 - Estimare  59 319 660 (locul 23)

 - Estimare 20
86.790.567
19

Limbi oficiale Franceză ,Kikongo, Lingala, Tshiluba, S

wahili + alte dialecte locale si regionale.

Guvernare

Sistem politic republică prezidențială

Președinte Félix Thisekedi

Legislativ Parliament of the Democratic Republic of

the Congo(d) 

Capitala Kinshasa

Istorie

Independență

Economie

PIB (PPC)  

PIB (nominal)  

IDU 0,457
 Monedă Francul congolez (CDF)

Coduri și identificatori

Cod CIO COD 

Cod mobil 630 

Prefix
+243
telefonic

ISO 3166-2 CD 

Domeniu
.cd
Internet

Modifică date / text 

Republica Democratică Congo (în franceză: République démocratique du Congo;

pronunție franceză: [kɔ̃oɡo]), numită și Congo-Kinshasa, e o țară din centrul Africii, a
doua ca suprafață de pe continent. R.D. Congo are ca vecini: Republica
Centrafricană și Sudanul de Sud la nord, Uganda, Rwanda, Burundi și Tanzania la
est, Zambia și Angola la sud și Republica Congo la vest.
Țara are o ieșire îngustă la Oceanul Atlantic. Numele de "Congo" (înseamnă vânător)
provine de la grupul etnic Bakongo, grup ce trăiește în bazinul fluviului Congo.
Numele fostei colonii belgiene ("Congo-ul Belgian") a fost schimbat după independență.
În 1971 numele a fost schimbat din nou, în Congo-Kinshasa (după numele capitalei
sale; pentru a putea fi deosebit de Republica Congo sau Congo-Brazzaville) și în Zair.
La acest al doilea nume s-a renunțat în 1997. Din 1998, țara a suferit mult din cauza
celui de-al doilea război din RD Congo, unul dintre cele mai ucigătoare conflicte de
după al doilea război mondial.

RDCongo: a fost revendicat în Bukavu o „Republica Kivu”

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Epoca precolonială
o 1.2Statul Independent Congo (1870 – 1908)
o 1.3Congo-ul belgian (1908 – 1960)
o 1.4Crize politice (1960-1965)
o 1.5Zair (1971 – 1997)
o 1.6Conflict și tranziție (1996 – prezent)
 2Geografie și economie
 3Administrație
 4Patrimoniu mondial UNESCO
 5Vezi și
 6Note
 7Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]
Epoca precolonială[modificare | modificare sursă]
Primii locuitori ai zonei au fost triburile de pigmei. Aceste triburi au fost înlocuite și
absorbite de triburile bantu în timpul migrațiilor bantu.
Între 2000 î.Chr. și 500 d.Chr. triburi bantu au pătruns în valuri dinspre nord-vest pe
teritoriul ocupat astăzi de Republica Democratică Congo. Aceste migrații au dislocat
populația pigmee locală spre sudul statului de astăzi. Migrații ale unor populații din
regiunile Darfur și Kordofan din Sudan în zona de nord est precum și alte migrații
dinspre estul Africii spre estul Congo-ului, au contribuit și mai mult la amestecul de
populație din Congo.
Triburile bantu au adus tehnici agricole și tehnici de prelucrare a fierului dinspre vestul
Africii. Ei au stabilit familia de limbi bantu ca principal set de limbi ale congolezilor.
În secolul al V-lea într-o regiune de aproximativ 200 de km de-a lungul râului Lualaba
(provincia Katanga din prezent) s-a dezvoltat cultura Upemba, ea evoluând mai târziu în
mai evoluatul regat Luba.
Procesul prin care societatea Upemba s-a transformat în regatul Luba a fost unul
gradual și complex. Diverse regate s-au succedat de-a lungul acestui proces de trecere
de la cultura Upemba la regatul Luba. Nivelul de civilizație a acestor grupuri s-a
dezvoltat datorită existenței unor resurse bogate (în special minereuri), datorită
dezvoltării tehnologiilor de prelucrare a fierului și cuprului. La acestea se adăuga
comerțul cu fildeș și alte bunuri. Regatul Luba a stabilit rețele comerciale importante
(legăturile se întindeau pe o distanță de peste 1.500 de km) până la Oceanul Indian. În
secolul al XV-lea regatul ajunsese să aibă o conducere centrală puternică.
Statul Independent Congo (1870 – 1908)[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Statul Independent Congo.
Între 1870 și 1920 a avut loc explorarea regiunii și stabilirea administrației europene. Sir
Henry Morton Stanley a explorat zona sub sponsorizarea regelui Leopold al II-lea al
Belgiei care dorea să transforme ceea ce a devenit Congo într-o colonie. După o serie
de negocieri Leopold a reușit să obțină teritoriul Congo la Conferința de la Berlin din
1885. El a transformat Congo în proprietatea sa privată numindu-l Statul Liber Congo. O
serie de proiecte de dezvoltare de tipul căii ferate de la coastă la Leopoldville (acum
Kinshasa) au început în zonă. Aceste proiecte de dezvoltare erau gândite astfel încât să
permită extragerea cât mai rapidă a resurselor țării, chiar dacă însemna exploatarea
africanilor. Statul Liber Congo a devenit un mare producător de cauciuc în condițiile
dezvoltării industriei cauciucurilor. Vânzarea cauciucului l-a făcut foarte bogat pe
Leopold care a construit în onoarea sa o serie de clădiri în Bruxelles și Ostende. Ca
urmare a exploatării populației locale și a bolilor, în perioada 1885-1908 au murit între 5
și 15 milioane de oameni (cifra general acceptată este de 5 milioane). O comisie
guvernamentală a ajuns mai târziu la concluzia că populația Congo-ului se redusese la
jumătate în timpul acestei brutale perioade.
Pentru a fi folosită ca mijloc de represiune a fost formată Force Publique (FP). Această
grupare, de tipul unei armate, folosea de multe ori practici de tipul tăierii membrelor
nativilor.
Au existat și proteste internaționale în principal din partea lui E.D. Morel, Mark Twain și
a diplomatului britanic-patriot irlandez Roger Casement al cărui raport despre Congo din
1904 condamna practica tăierii membrelor. Acțiunea lucrării Heart of Darkness a lui
Joseph Conrad se desfășoară în Statul Liber Congo. În 1908 statul belgian a cedat
presiunilor internaționale (în special din partea Marii Britanii) și a preluat în administrația
sa Statul Liber, luându-l regelui. De atunci statul s-a numit Congo-ul Belgian.
Congo-ul belgian (1908 – 1960)[modificare | modificare sursă]
După ce guvernul belgian a preluat controlul asupra administrației Congo-ului de la
regele Leopold II situația din Congo s-a îmbunătățit. Evoluțiile economice și sociale au
transformat colonia. Au fost construite spitale și școli la care aveau acces mulți dintre
congolezi. Chiar și limbile diverselor etnii erau predate în școli, lucru rar în colonii. S-au
reușit de asemnea victorii împotriva bolii somnului (transmisă de musca tse-tse).
Administrația a continuat reformele economice construind căi ferate, porturi, drumuri,
mine, plantații, zone industriale, etc. În anii '50 speranța de viață era în jur de 55 de ani;
astăzi este de 51. În ciuda acestor evoluții congolezii nu aveau putere politică. Totul era
decis în Leopoldville sau Bruxelles. Secretarul belgian al coloniei și Guvernatorul-
general (conducătorul coloniei) aveau putere absolută; congolezii nu aveau deloc. Cu
timpul a crescut rezistența congolezilor față de această lipsă de democrație. În 1955
clasa superioară a societății congoleze, așa-numiții "évolués", a pornit o campanie
pentru a pune capăt acestei inegalități.
În timpul celui de-al doilea război mondial armata congoleză a obținut o serie de victorii
împotriva italienilor în nordul Africii. Congo-ul Belgian care era bogat în depozite de
uraniu a furnizat Statelor Unite ale Americii uraniul ce a fost folosit pentru a construi
bombele atomice care au distrus orașele japoneze Hiroșima și Nagasaki la sfârșitul
războiului.
Crize politice (1960-1965)[modificare | modificare sursă]
În mai 1960 partidul Mouvement National Congolais (MNC), condus de Patrice
Lumumba a câștigat alegerile parlamentare și Lumumba a fost numit prim-
ministru. Joseph Kasavubu (din partea Alliance des Bakongo) a fost ales președinte de
către parlament. Alte partide care au apărut în această perioadă au fost Parti Solidaire
Africain (sau PSA, condus de Antoine Gizenga) și Parti National du Peuple (PNP,
condus de Albert Delvaux și Laurent Mbariko).
Congo-ul Belgian și-a obținut independența în 30 iunie 1960 sub numele de Republica
Congo (République du Congo). Deoarece și colonia franceză a Congo-ului de Mijloc
(Moyen Congo) și-a ales numele de Republica Congo după ce și-a obținut
independența, cele două țări erau cunoscute sub numele de Congo-Léopoldville și
Congo-Brazzaville, după numele capitalelor lor.
În zilele care au urmat independenței, forțele de securitate congoleze s-au revoltat, fiind
nemulțumite de faptul că întregul corp al ofițerilor era format din belgieni, administrația
s-a dizolvat și dezordinea a cuprins țara. Belgia a trimis trupe suplimentare (s-au
alăturat trupelor belgiene existente) în Congo, fără acordul guvernului congolez, pentru
a restaura ordinea și pentru a proteja cetățenii belgieni.
Pentru a recăpăta controlul asupra armatei ce se revoltase, primul ministru a numit un
congolez ca nou comandant al soldaților, iar Joseph-Désiré Mobutu, cel ce va deveni
mai târziu conducătorul acestei țări, a fost numit șef al statului major. Nemulțumit de
toate aceste evenimente, Moise Tshombe(en), președintele bogatei regiuni Katanga, a
proclamat pe 11 iulie independența acesteia. Și regiunea Kasai de Sud a intrat într-o
luptă de secesiune împotriva noii conduceri.
Astfel conflictul din Congo a devenit, în același timp, unul internațional (datorat
intervenției Belgiei în fosta sa colonie), cât și unul intern (cauzat de secesiunea unei
provincii într-un stat nou).
La 12 iulie 1960 guvernul congolez a cerut ONU să intervină militar pentru a proteja
teritoriul național al statului congolez împotriva agresiunii externe (belgiene). ONU a
trimis în Congo misiunea de pace ONUC, cea mai mare de până la acea dată.
Belgienii, dorind să își mențină controlul asupra resurselor minerale ale statului, au
susținut secesiunea Katangăi, deși nu au recunoscut independența provinciei.
În această situație dificilă, evenimentele s-au precipitat ducând la o criză între
președintele Kasavubu și primul ministru Patrice Lumumba. Conflictul dintre președinte
și prim ministru s-a dezvoltat, culminând cu decizia președintelui Kasavubu de a-l
demite pe primul ministru Lumumba. Acesta, la rândul său, l-a demis pe președinte.
Lumumba îl numise pe Joseph-Désiré Mobutu ca șef al statului major al noii armate
congoleze, Armee Nationale Congolaise (ANC). Profitând de criza dintre Kasavubu și
Lumumba, Mobutu a obținut sprijinul armatei, bucurându-se de sprijinul financiar al
Statelor Unite și al Belgiei. Puterile occidentale se temeau de o creștere a influenței
comuniste în Congo. În schimb, Lumumba se bucura de sprijinul Uniunii Sovietice.
Colonelul Mobutu a organizat o lovitură de stat, instaurând un regim care îl sprijinea pe
Kasavubu. Lumumba a fost arestat, mutat, în captivitate, în diverse locuri și, apoi, trimis
în Katanga, unde a fost omorât în februarie 1961. După moartea acestuia, Congo s-a
împărțit în patru zone: regiunea controlată de guvernul central (provinciile Leopoldville,
Equatorial și Kasai Vest), regiunea controlată de Gizenga, urmașul lui Lumumba
(provinciile Oriental și Kivu), Katanga condusă de Tshombe iar în provincia Kasai și în
nordul Katangăi liderul triburilor Baluba, Albert Kalonji.
Secesiunea Katangăi a fost în cele din urmă înăbușită de trupele ONU. Moise Tshombe
a fost nevoit să accepte încetarea secesiunii, recunoscând guvernul central congolez. În
urma acestor revolte și a haosului existent a murit un mare număr de congolezi.
Zair (1971 – 1997)[modificare | modificare sursă]
După 5 ani de instabilitate și conflict, Joseph-Désiré Mobutu l-a răsturnat pe Kasavubu
în 1965 beneficiind, se pare, și de sprijinul CIA. Mobutu se opunea comunismului
putând fi, astfel, un aliat important al SUA în zonă. Mobutu a stabilit un sistem cu un
partid unic și s-a declarat șef al statului. El organiza, din când în când, alegeri în care
era singurul candidat. Deși în țară era pace și o oarecare stabilitate, Mobutu a fost
acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului, de represiune, corupție și de
construirea unui cult al personalității (toate bancnotele congoleze aveau imaginea sa,
portretul său era prezent în toate clădirile publice, în majoritatea întreprinderilor, pe
panouri). În 1984 se pare că Mobutu avea 4 miliarde de dolari în conturi personale din
bănci elvețiene, o sumă aproape egală cu datoria țării. Într-un efort de a crește
conștiința africană națională, Mobutu a redenumit orașele țării: Léopoldville a
devenit Kinshasa, Stanleyville a devenit Kisangani și Elisabethville a
devenit Lubumbashi. În 1971 el a redenumit țara care se numea acum Republica Zair,
acesta fiind a patra schimbare a numelui în 11 ani. Râul Congo a devenit râul Zair. În
1972 Mobutu și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga.
După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile dintre SUA și Kinshasa s-au răcit; Mobutu nu
mai era necesar în logica post Război rece. În același timp, opoziția din interior se
întărea, cerând reforme. În această atmosferă, Mobutu a proclamat a Treia Republică în
1990, a cărei constituție trebuia să permită reformele democratice. Dar aceste reforme
au fost mai degrabă cosmetice și Mobutu a rămas la putere până când a fost nevoit să
fugă din Zair în 1997.
Conflict și tranziție (1996 – prezent)[modificare | modificare sursă]
Din 1994 Congo a fost afectat de conflicte etnice și război civil cauzate de influxul masiv
de refugiați din cauza genocidului din Ruanda. Guvernul lui Mobutu Sese Seko a fost
răsturnat cu sprijinul Ruandei și Ugandei de Laurent-Désiré Kabila în mai 1997; el a
schimbat numele țării înapoi în Republica Democratică Congo-Kinshasa. Dar foștii lui
aliați s-au întors împotriva sa, regimul său fiind confruntat în august 1998 cu o rebeliune
ruandeză și ugandeză. Trupe din Zimbabwe, Angola, Namibia, Ciad și Sudan au
intervenit de partea noului regim de la Kinshasa. Deși o încetare a focului a fost
semnată la 10 iulie 1999, luptele au continuat în partea estică a țării, fiind finanțate cu
venituri provenind din extracția ilegală de minerale precum coltan, caserită sau
diamante. Kabila a fost asasinat în ianuarie 2001 și fiul său Joseph Kabila a fost numit
șef al statului. Noul președinte a încercat să pună capăt războiului, reușindu-se
semnarea unui acord în Africa de Sud, în 2002. În 2003 s-a format un guvern de
tranziție, Kabila numind 4 vice-președinți, dintre care 2 luptaseră împotriva sa. În estul
țării situația este volatilă din cauza conflictului din Ituri și a activității continue în
regiunile Kivu a Forțelor Democratice pentru Eliberarea Ruandei. Războiul din Congo
este cel mai sângeros conflict de după al Doilea Război Mondial[3]. Datele din 2008
arată că, în ultimul deceniu, 5,4 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza
războiului, cei mai mulți din cauza bolilor și a foametei asociate acestuia [3]. Oficial,
conflictul s-a încheiat în 2003, dar dezastrul continuă să facă victime [3].
În prezent, Organizația Națiunilor Unite are desfășurată în Congo cea mai mare misiune
de menținere a păcii la moment actual, MONUC.
La 30 iulie 2006 în Congo au avut loc primele alegeri pluri-partidiste de la dobândirea
independenței în 1960[4]. Joseph Kabila a obținut 45% din voturi iar principalul său
oponent Jean-Pierre Bemba a obținut 20%. Ca urmare a acestui rezultat nedecis, pe 20
august 2006 au izbucnit violențe între cele două facțiuni în capitala țării, Kinshasa. 16
oameni au murit până când misiunea ONU, MONUC, a preluat controlul orașului. Un
nou tur de scrutin între primii doi candidați, Kabila și Bemba, s-a desfășurat la 29
octombrie 2006.

Geografie și economie[modificare | modificare sursă]

Harta Republicii Democratice Congo

RDC este înconjurată aproape integral de uscat, exceptând o fâșie îngustă pe malul de
nord al fluviului Congo, care asigură țării o linie de coastă la Oceanul Atlantic cu
lungimea de 37 de km. Giganticul bazin al fluviului Congo domină relieful țării,
acoperind o suprafață de aproximativ un milion km² și este în mare măsură acoperit de
păduri ecuatoriale umede. Bazinul se înalță treptat sub forma unor podișuri muntoase la
vest, pe când la sud sunt pășuni. Cei mai înalți munți se află în vest.
Situat la Ecuator, statul are o climă ecuatorială în mare parte dar și subecuatorială în
extremul sud, cu cele mai înalte temperaturi în regiunea centrală. Munții din sud sunt
mai calzi și mai arizi, pe când cei din vest sunt mai reci și mai umezi. Peste 60% din
această țară mare este acoperită de păduri ecuatoriale care reprezintă aproximativ
jumătate din pădurile ecuatoriale ale Africii și aproximativ 5% din totalul de păduri ale
planetei.
Rețeaua de transport subdezvoltată a țării a împiedicat efectuarea unor defrișări
masive. Totuși aceste defrișări au loc, într-o mică măsură, pentru a furniza locuitorilor
lemn pentru foc și pentru a crea teren arabil. Cea mai mare parte a populației lucrează
pământul, cultivând orez, manioc, arahide și pomi fructiferi.
RDC este extrem de bogată în resurse naturale și este una din principalele
producătoare de cupru, cobalt și diamante.

Administrație[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Organizarea administrativă a Republicii Democratice
Congo, Provinciile Republicii Democratice Congo, Districtele Republicii Democratice
Congo și Teritoriile Republicii Democratice Congo.
Țara este împărțită în 10 provincii și un oraș-provincie: [5]
1. Bandundu
2. Bas-Congo
3. Équateur
4. Kasai-
Occidental
5. Kasai-Oriental
6. Katanga
7. Kinshasa (oraș-
provincie)
8. Maniema
9. Nord Kivu
10. Orientale
11. Sud Kivu
Kinshasa, Congo. (Imagine din 2003)
 În provincia
Orientale
există  Administrați
a interimară din
Ituri.

Provinciile sunt subdivizate în districte ce la rândul lor sunt împărțite în teritorii.

Patrimoniu mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 5 obiective
din această țară.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ United Nations Department of Economic and Social Affairs
2. ^ Raportul Dezvoltării Umane
3. ^ a b c Războaiele de la pagina 5, 30 iulie 2009, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 20 iulie 2011
4. ^ Conflictul din R.D. Congo, 30 iulie 2009, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 20 iulie 2011
5. ^ Eroarela citare: Etichetă  <ref>  invalidă; niciun text nu a fost furnizat
pentru referințele numite  cia.gov
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Reportaje

 FOTO Cum se trăiește în cea mai săracă țară din lume , 20 iunie 2011, Cristina
Iana, Adevărul