Geografia transporturilor

Capitolul 3 (I)
Evoluția sistemelor de transport
3.1. Introducere

o Sectorul transporturilor este strâns

legat de procesul de globalizare.

o Globalizarea descrie procesul prin care

viaţa economică, socială şi culturală ale
diferitelor regiuni sunt integrate la
nivelul întregului glob prin intermediul
unei reţele de comunicaţii şi schimburi
(Dreher, A., Noel G. & Pim M, 2008, Measuring
Portul Shanghai
Globalisation – Gauging its Consequences, New York, Sursă: http://www.dutchwatersector.com/news-events/news/18352-singapore-and-
rotterdam-ports-discuss-future-port-strategies-at-round-table.html
Springer; KOF Index of Globalization, 2009,
http://globalization.kof.ethz.ch/)

o În general, termenul de globalizare este utilizat în domeniul economic pentru definirea

activităţilor realizate la nivel național și regional într-o economie internaţională, caracterizată de
liberalizarea comerţului, investiţii străine, migrarea forței de muncă şi exportul de tehnologie.
Este recunoscut faptul că globalizarea este influenţată de o combinaţie de factori economici,
tehnologici, socioculturali, politici şi biologici.
3.1. Introducere

o Există diferite interpretări referitoare la începuturile procesului de

globalizare. Cele trei perspective principale legate de începuturile procesului
de globalizare sunt:

I. Perioada II. Perioada III. Perioada

premodernă modernă postmodernă

Până la începutul Sec. XIX, începutul După al doilea Război

secolului XIX secolului XX Mondial
3.1. Introducere
Începuturi ale procesului de globalizare
Premodernismul Perioada modernă Postmodernismul
Perioadă Apariția primelor Secolul XIX, inceputul După al doilea război
civilizații – începutul secolului XX mondial
secoluui XIX
Sisteme Imperii/ Imperialism/ Capitalism/
Mercantilism Capitalism Corporatism
Bază Explorarea teritoriilor Sisteme economice Liberalizarea comerțului
Cucerirea teritoriilor bazate pe producție și
(războaie) consum de masă
Dezvoltarea comerțului
Accelerare Expedițiile geografice și Conferința de la Berlin Dezmembrarea
colonizarea din sec. XV - (1884 – 1885) U.R.S.S/Intrarea Chinei
XVI pe piața internațională
Forme Imperii State naționale Blocuri economice

Sursă: Rodrigue J-P., The Genesis of Globalization,

https://people.hofstra.edu/geotrans/eng/ch2en/conc2en/table_genesis_globalization.html
Începuturi ale procesului de globalizare

Perioada Perioada Perioada

premodernă modernă postmodernă

o Se presupune că înainte de începutul secolului XIX, globalizarea a constituit un

obiectiv economic pentru unele puteri politice și comerciale, dar realizarea ei
a fost limitată de constrângeri tehnice și socio-economice.
o Formarea imperiilor este un exemplu al intențiile hegemonice ale sistemelor
imperialiste sau comerciale bazate pe exploatare, războaie (pradă și tribut) și
comerț.
o Deși în antichitate mobilitatea pe distanțe mari era limitată, Imperiul Roman,
Imperiul Chinez și Imperiul Mongol au fost considerate forme timpurii ale
globalizării.
o Odată cu perioada expedițiilor geografice începute în sec. XV, formarea
marilor colonii (spaniole, portugheze, britanice, franceze, olandeze) a
reprezentat o formă de globalizare.
Începuturi ale procesului de globalizare

Perioada Perioada Perioada

premodernă modernă postmodernă

Exemplu: Imeriul Roman, anul

106 d.Hr.

Sursă:https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/artico
l/efectele-globalizarii-antice
Începuturi ale procesului de globalizare

Perioada Perioada Perioada

premodernă modernă postmodernă

o Se presupune că globalizarea a existat într-o formă timpurie în perioada

modernă (1750 – 1940) în care s-au format state puternice, care
controlau adminstrativ sau politic teritorii dependente de acestea.

o Revoluția industrială a permis dezvoltarea și expansiunea capitalismului,

în special prin producția și consumul în masă.

o Transportul mecanizat a condus la creșterea capacităților de transport și

la dezvoltarea comerțului internațional.

o Aceste procese au fost accelerate în ultima parte a secolului XIX, în

special după Conferința de la Berlin din 1884 – 1885, care a marcat
împărțirea Africii între puterile coloniale.
Colonizarea europeană a Africii

Până în secolul al XIX-lea, Marea Britanie

și celelalte puteri europene și-au limitat
ambițiile imperiale din Africa la punctele
de coastă de unde își puteau exercita
influența economică și militară.

În cazul Marii Britanii, pe coasta Africii de

Vest, afacerile englezilor se concentrau în
jurul comerțului cu sclavi. Începând cu
secolul al XVI-lea și până în secolul XIX, se
estimează că europenii au transportat de
pe coasta Africii de Vest mai bine de 11
milioane de sclavi.

Însă în ciuda implicării europenilor în diverse puncte din Africa, doar 10% din continent se
afla sub control european direct, incluzând aici Algeria, colonie franceză, coloniile Cape și
Natal ale Angliei și Angola deținută de portughezi.

Trei decenii mai târziu, la 1900, europenii dețineau aproape 10 milioane km2 în cadrul
coloniilor. Africa era la acel moment controlată în proporție de 90% de țările europene.
Conferința de la Berlin

Conferința de la Berlin din 1884-1885, în

cadrul căreia s-a discutat viitorul Africii
(pornind de la problema Congo-ului
belgian), a numit eradicarea sclaviei ca țel
principal.

Actul de la Berlin din 1885, semnat de

treisprezece puteri europene, a inclus și o
rezoluție pentru „susținerea eradicării
sclaviei”.

De fapt, interesele strategice și economice

ale puterilor coloniale – precum protejarea
vechilor piețe de desfacere și exploatarea
unora noi – erau mult mai importante.
Conferința de la Berlin

Conferința de la Berlin reprezintă momentul

de început al împărțirii continentului african
după bunul plac al europenilor, fără a
respecta culturile locale sau grupurile etnice.
În urma delimitării arbitrare a granițelor,
oameni din aceleași triburi s-au trezit de o
parte și de alta a granițelor impuse de
europeni.

Marea Britanie era interesată în primul rând

să-și păstreze liniile de comunicare cu India,
de unde interesul special pentru Egipt și
Africa de Sud. Dar odată ce controlul asupra
acestor două zone a fost asigurat, aventurierii
precum Cecil Rhodes au încurajat
achiziționarea altor teritorii cu intenția de a Lupta pentru Africa, 1880 - 1914
Sursă:
pune bazele unei căi ferate Cape-Cairo. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/sclavia-
si-cursa-pentru-africa
Astfel, în ultimele două decenii ale secolului al
XIX-lea, Marea Britanie a ocupat sau anexat:
• Egiptul,
• Sudanul,
• teritorii în Africa de Est (Kenya și Uganda),
• teritorii din Somalia,
• Rhodesia (Zimbabwe și Zambia),
• Africa de Sud, Gambia, Sierra Leone,
• Nigeria,
• Coasta de Aur (Ghana) și Nyasaland
(Malawi).

Restul teritoriilor au fost împărțite între Franța,

Germania, Belgia, Italia, Portugalia și Spania.

Germania, stat unificat abia din 1871, a

început cursa colonizărilor mult mai târziu
decât competitorii săi. Prima sa achiziție
colonială a avut loc în 1884 (Africa de Sud-Vest
germană sau Namibia).
„Spiritul berlinez”

Așa-zisul filantropic „spirit berlinez” nu era însă cu totul lipsit de semnificații. Odată ce a
fost cunoscut faptul că, cel puțin în Congo, sclavia nu doar că încă exista, dar era și o
afacere profitabilă, s-au pus bazele unei conferințe internaționale împotriva sclaviei.

Aceasta a avut loc la Bruxelles în 1889-1890. Omul care a condamnat public existența
sclaviei în Congo (posesiune personală a regelui belgian) a fost misionarul francez
Charles Lavigerie. În cadrul unei slujbe ținute la Paris în 1888, Lavigerie și-a șocat
audiența descriind ororile comerțului cu sclavi din Congo.

Ca rezultat al conferinței de la Bruxelles, Leopold a acceptat să pună capăt sclaviei în

schimbul dreptului de a pune taxe pe produsele importante. El ignora astfel una din
rezoluțiile-cheie ale Actului de la Berlin din 1885, prin care era garantată libertatea
comerțului din acea regiune.

Cu toate acestea, practica muncii forțate a fost continuată în Congo, unde populația
locală era forțată să muncească în industria cauciucului, cel mai valoros produs de
export. Abia în anii 1920 situația avea să se schimbe, când autoritățile belgiene și-au dat
seama de catastrofa demografică pe care o cauzaseră prin practicile barbare și care
putea să-i lase fără forță de muncă, fie ea liberă sau nu.
Sursă: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/sclavia-si-cursa-pentru-africa
Începuturi ale procesului de globalizare

Perioada Perioada Perioada

premodernă modernă modernă

o Se consideră totuși că globalizarea s-a format

cu adevărat după al II-lea Război Mondial prin
capitalism, corporații multinaționale și procesul
de liberalizarea a comerțului.
o Sfârțitul perioadei colonialiste a determinat
dezvoltarea unor relații comerciale bazate pe
aspecte financiare și mai puțin pe imperative
politice.
o Procesul de globalizare a fost susţinut de
acorduri politice care aveau ca scop Navă cu o capacitate de 18.000 containere
liberalizarea comerţului, sporirea prosperităţii http://www.abc.net.au/radionational/programs/rearvision/5684594

şi independenţei, cu scopul de a diminua

posibilitatea izbucnirii unui eventual război.
o Formarea blocurilor economice, bazate pe
acorduri pentru piețe libere, a condus la noi
dinamici transnaționale.
Începuturi ale procesului de globalizare

Perioada Perioada Perioada

premodernă modernă modernă

o Pentru crearea cadrului reglementărilor în

comerţul internaţional, au fost înfiinţate mai
multe instituţii internaţionale, care
supervizează procesele de globalizare:
▪ Banca Mondială,
▪ Fondul Monetar Internaţional.
o Formele moderne de transport și
telecomunicații au contribuit la reducerea Grafic pentru traficul aerian în 2009
costurilor și facilitarea negocierilor în comerţul https://commons.wikimedia.org/wiki/File:World-airline-routemap-
2009.png
internațional (conform reglementărilor GATT -
General Agreement on Tariffs and Trade) și au o Principalele măsuri aplicate de GATT
permis formarea unui sistem economic global pentru promovarea liberalizării
(în special datorită transportului containerizat comerţului includ:
și rețelei de servicii de transport aerian). o crearea zonelor libere,
o reducerea taxelor pentru activităţi locale
o unificarea legislaţiei privind dreptul de
proprietate.
3.1. Introducere

o Creșterea capacității de a transporta persoane și mari cantități mari de mărfuri pe distanțe

mari, cu viteze mari și în condiții de siguranță a fost un indicator al nivelului de civilizație și
al progresului tehnologic. Distribuția eficientă a mărfurilor și deplasările persoanelor a
constituit întotdeauna un factor important în menținerea coeziunii sistemelor economice,
de la imperii la statele moderne și blocurile economice multinaționale.

Dezvoltare
tehnologică
Evoluția Transporturi de
mijloacelor de persoane și mărfuri
satisfacere a mai rapide,
cerințelor în volume mai mari,
consumatorilor pe distanțe mai mari,
cu tarife mai mici.
3.1. Introducere

o Acest proces de evoluție a sistemelor spațiale economice, asociat cu

dezvoltarea tehnică, este complex și poate fi împărțit în patru etape,
fiecare caracterizată de specificități ale sectorului transporturilor:

▪ Perioada preindustrială

▪ Perioada revoluției industriale

▪ Epoca modernă

▪ Perioada dezvoltării industriei producătoare de autovehicule

▪ Perioada mondializării/globalizării