OMUL ALB IN AFRICA

Ștocîță Bogdan Andrei

 ◦ Începând cu secolul al XV-lea, europenii
și arabii iau sclavi din diferite regiuni ale
Africii pentru a-i duce peste mării luând
astfel naștere comerțul cu sclavi
LUPTA africani.Colonizarea europeană se
transformă rapid în ceea ce va devenii la
PENTRU sfârșitul secolului XIX și începutul
AFRICA secolului XX Bătălia pentru Africa ,
urmată de lupte pentru independență și
decolonizare după Al Doilea Război
Mondial.
LUPTA PENTRU
AFRICA
◦ Lupta pentru Africa este denumirea dată
ocupării de către puterile europene a
continentului african în perioada 1881–1914,
adică anterior Primul Război Mondial. Dintre
exploratorii Africii din secolul al XIX-lea pot fi
menționați David Livingstone și John Speke.
Cauzele acestui fenomen sunt multiple, de la
nevoia țărilor europene de a-și deschide noi
piețe de desfacere până la rivalitățile strategice
ale puterilor Europei, inclusiv aspecte legate de
Canalul Suez . Dispunând de avuții și tehnologii
superioare, marile puteri europene au putut să
cucerească regiuni întinse ale lumii și să
pretindă dreptul de posesiune asupra acestora.
 ◦ Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, puterile europene au
încetat să se mai confrunte între ele pentru teritoriile și
piața europeană. După ascensiunea bruscă a noii forțe a
Germaniei sub conducerea politică a lui Bismark,toate
națiunile europene au căutat zone mai îndepărtate,
aducătoare de profit. Națiunile europene rivale s-au grăbit
să acapareze noile colonii din Africa.Procesul a devenit
COMPETITIA cunoscut sub numele de „ Competiția pentru Africa”
(1880-1912). Marea Britanie și Franța conduceau, urmate
PENTRU îndeaproape de Germania, Belgia și Italia. Între Marea
Britanie și Franța s-au aprins numeroase conflicte în
problema coloniilor din Africa de Vest.Marea Britanie, care
AFRICA înainte se mulțumea cu un număr mic de colonii, a pus
până la sfâr ș itul secolului, pe toate teritoriile actualmente
în Ghana și Nigeria și controla practic Sierra Leone ș i
Gambia. Până în secolul al XIX-lea, Marea Britanie și
celelalte puteri europene și-au limitat ambț iile imperiale
din Africa la punctele de coastă de unde își puteau
exercita influența economică ș i militară.
COMERTUL CU SCLAVI

◦ În cazul Marii Britanii, pe coasta Africii de

Vest, afacerile englezilor se concentrau în
jurul profitabilului comerț cu sclavi.
Începând cu secolul al XVI-lea ș i până în
secolul XIX, se estimează că europenii au
transportat de pe coasta Africii de Vest mai
bine de 11 milioane de sclavi. Între 1562 ș i
1807, când comerțul cu sclavi (denumit
trata) a fost abolit, numai navele britanice
au transportat aproape 3 milioane de
sclavi către America.
 COLONIILE
EUROPENILOR
IN AFRICA
 MOTIVELE COLONIZARII

1. Până atunci, continentul fusese deja destul de bine

explorat de diverse expediții și misionari creștini.
Corespondentul de război american G. Stanley la
mijlocul anilor '70. secolul al 19-lea a traversat
2 .Până la sfârșitul secolului al XIX-lea. chinina a fost
continentul african cu expediția de la est la vest,
descoperită ca remediu pentru malarie. Europenii au
lăsând în urmă așezări distruse. Adresându-se
putut pătrunde în adâncurile teritoriilor cu malarie.
britanicilor, G. Stanley a scris: „La sud de gura râului
Congo, patruzeci de milioane de oameni goi așteaptă
să fie îmbrăcați de fabricile de țesut din Manchester și
echipați cu unelte de către atelierele din Birmingham”.
 ◦ 3. În Europa, în acest moment, industria a început să se
dezvolte rapid, economia era în creștere, țările europene
s-au ridicat pe picioare. A fost o perioadă de relativ calm
politic în Europa - nu au existat războaie majore. Puterile
coloniale au dat dovadă de „solidaritate” uimitoare, iar la
MOTIVELE Conferința de la Berlin la mijlocul anilor ’80. Anglia,
Franța, Portugalia, Belgia și Germania și-au împărțit
COLONIZARII teritoriul Africii între ele. Granițele din Africa au fost
„tăiate” fără a ține cont de caracteristicile geografice și
etnice ale teritoriului. În prezent, 2/5 din granițele de stat
africane se desfășoară de-a lungul paralelelor și
meridianelor, 1/3 - de-a lungul altor linii drepte și arce și
doar 1/4 - de-a lungul granițelor naturale, care coincid
aproximativ cu granițele etnice.Până la începutul secolului
XX. toată Africa era împărțită între metropolele europene.
 CONFERITA DE
LA
BERLIN(1884-
1885)
◦ Conferința de la Berlin din 1884–1885,
numită și Conferința
Congo (în germană Kongokonferenz)
ori Conferința Africa de
Ve st (în Westafrika-Konferenz),a
re glementat colonizarea e uropeanăși
comerțul în Africa în timpul
pe rioadei neocolonialistă și a coincis cu
apariția neașteptată a Germaniei ca
putere imperială. Conferința a fost
organizată de Otto von Bismarck,
primul cancelar al Germaniei. Rezultatul
său, Actul general al Conferinței de la
Be rlin, poate fi văzut ca
of icializarea împărțirii Africii, dar unii
istorici avertizează împotriva unei
apre cieri e xagerate a rolului său în
re zolvarea conflictelor dintre puterile
coloniale și atrag atenția asupra
acordurilor bilaterale încheiate înainte și
după conferință.Conferința a contribuit
a marcat începutul unei perioade de
intensitate a activității coloniale a
puterilor europene, care au eliminat
majoritatea formelor existente
de autonomie și autoguvernare a
statelor africane.
RAZBOAIELE
BOIERILOR/BURILOR
◦ Conflictul de interese al țărilor europene a escaladat în
războaiele boerilor din Africa, care au durat din 1899
până în 1902. În Africa de Sud au fost descoperite
zăcăminte mari de aur și diamante. Aceste ținuturi au
fost locuite de descendenții coloniștilor olandezi,
„afrikaans” sau „boeri” („cetățeni liberi”). Când britanicii
și-au luat coloniile de la olandezi în timpul războaielor
napoleoniene, boerii și-au creat propriile state: Transvaal
și Republica Orange. Acum căutatorii de aur s-au adunat
în această regiune de pretutindeni și au început
speculațiile. Guvernul britanic se temea că boerii se vor
uni cu germanii și vor controla rutele spre est. Tensiunea
a crescut. În octombrie 1899, boerii au învins trupele
britanice care se concentrau pe frontiera lor. Cu toate
acestea, au pierdut următorul război. După aceea, au
purtat încă doi ani un război de gherilă, dar au suferit o
înfrângere finală din partea armata britanică.
 ◦ Primul Război Mondial a întărit mișcările de
rezistență native africane; al doilea război
mondial a oferit ocazia de a obține succes.
Declarația de principii de către Churchill și
Roosevelt în Carta Atlanticului din 1941, cu
promisiunea ei de autodeterminare și

IDEEA DE autoguvernare pentru toți, a adus o nouă

speranță. Pe măsură ce al Doilea Război Mondial a
progresat, a apărut o nouă generație de lideri

ELIBERARE A
negri intenționați să obțină auto-conducere.
Printre ei s-au numărat Kwame Nkrumah (1909-72)
de pe Coasta de Aur, Léopold Sédar Senghor (n.

AFIRCII
1906-) din Senegal, Jomo Kenyatta (1891-1978) din
Kenya, Ahmed Sékou Touré (1922-84) din Guineea,
Patrice Lumumba (192561) din Congo belgian
(Zaire), Kenneth Kaunda (n. 1924-) din Rhodesia
de Nord și Julius Nyerere (n. 1922-) din
Tanganyika. Renunțarea după război a Marii
Britanii a Indiei (1947), cuplată cu înfrângerile
olandeze și franceze în Asia, au întărit și mai
mult mișcarea pentru independența Africii.
ELIBERAREA AFRICII
◦ In coloniile britanice (India,Birmania,Ceylon) Independenta a fost dobandita
fara varsare de sange insa in Indochina
◦ (1956-1954),Algeria(1954-1962),Angola si Mozambic(1964-1975) au avut loc
razboaie de independenta cu o milioane de victime.
◦ 1.Primul Război din Indochina (cunoscut de asemenea și cu numele de Războiul
Franța Indochina, Războiul antifrancez, Războiul franco-vietnamez, Războiul
franco-Vietmin, Războiul Indochinez, Războiul murdar în Franța, și Războiul de
rezistență antifranceză în Vietnamul contemporan), se spune că a început
în Indochina Franceză pe 19 decembrie 1946 și a durat până la 1 august 1954.
De fapt, lupta între forțele franceze și adversarii lor, Viet Min-ul, datează din
luna septembrie 1945.
◦ După reocuparea de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a Indochinei
de către francezi, în zona care a căzut sub ocupație japoneză, Viet Min a lansat
o rebeliune împotriva autorităților franceze care guvernau coloniile franceze
din Indochina. Primii ani de război au avut ca rezultat o insurgență la nivel rural
față de autoritatea franceză. Cu toate acestea, după ce comuniștii chinezi în
1949 au ajuns la granița Vietnamului de Nord, conflictul s-a transformat într-un
război convențional între două armate, echipate cu arme moderne, furnizate
de către Statele Unite și Uniunea Sovietică.
ELIBERAREA AFRICII
◦ 2.Războiul din Algeria, cunoscut și ca Războiul Algerian de Independență sau Revoluția Algeriană a
fost un conflict armat între 1 noiembrie 1954 și 19 martie 1962, care a avut loc în Algeria
franceză, colonie franceză din 1830, și care a avut ca rezultat obținerea independenței țării, la 5
iulie 1962, față de Franța.
◦ 3.Se numește Războiul Colonial, Războiul de Peste Mări (portugheză Guerra do Ultramar, denumirea
oficială în limba portugheză a conflictului militar încheiat la 25 aprilie 1974) sau Războiul de
Eliberare (denumire folosită mai ales de luptătorii africani pentru independență) o perioadă a
confruntărilor între Forțele Armate Portugheze și forțele militare organizate ale mișcărilor de eliberare
națională din fostele provincii de peste mări — Angola, Guineea-Bissau și Mozambic care a avut loc
între 1961 și 1974. În timpul conflictului, în Portugalia era folosit termenul popular: Războiul din
Africa.Independența Angolei este recunoscută 14 ani mai târziu, pe 11 noiembrie 1975, după mai
multe runde de negocieri purtate deja cu noua conducere portugheză post-revoluție.