Universitatea Ovidius, Constanța

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe

Agricole
Specializarea: Geografie
Anul I
Grupa II

TOKAIDO
(megalopolisul japonez)

Profesor: Cornelia Urdea

Student: Zaharof
Cristina
 Cuprins
 Localizare pe glob

 Componența sa: -metropolele

-orașele
-populația
 Industria

 Administrația

 Transporturi: -căi de transport din interiorul megalopolisului

-relațiile cu exteriorul
 Bibliografie
Localizare
 Componența
 În Japonia se găsesc peste 150 de orașe cu peste 100.000 locuitori, 7
metropole cu peste 1 milion de persoane fiecare și megalopolisul Tokaido,
format din orașul-port-capitală Tokio, cu o popula ție de 11,8 milioane de
locuitori și orașele învecinate Yokohama, Yokosuke, Kawasaky și Chiba.
 La începutul secolului al XVIII-lea, Edo (Tokyo) era deja cel mai mare ora
din lume, cu o populație de peste un milion de locuitori, iar procesul de
urbanizare rapidă prin care a trecut popula ția Japoniei începând cu era Meiji
și în special în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost
unul fără precedent în istorie. Peste 60 de milioane de oameni locuiau în
zona Tokaido.
 Conceptul de „megalopolis” este asociat în Japonia cu ideea de urbanizare
accelerată, formă de dezvoltare polinucleară și liniară și o concentrare
masivă a populației, capitalului și informației, elemente care se regăsesc în
totalitate și în cadrul zonei Tokaido.
 Dezvoltarea „liniară” a zonei urbane a reprezentat o formă mai eficientă de
extindere pentru societățile cu o densitate foarte mare a popula ției decât o
dezvoltare de tip „metropolitan”. S-a sugerat chiar că megalopolisul ar fi un
concept perceput la nivel intelectual, iar forma sa fizică este determinată de
rețeau informațională, în timp ce metropola este percepută vizual și forma
sa este dată de rețelele de transport și energie.
 Indiferent de conceptul de megalopolis, popula ția Japoniei este
incontestabil una foarte densă. În 1975 57% din popula ție locuia în districte
dens populate, cu o densitate de cel puțin 40 de persoane/hectar, iar aceste
sectoare nu acopereau decât 2,2 % din teritoriu.
 În ultimii 40 de ani a existat un influx masiv al popula ției în zona Tokaido
și dacă până în 1970 concentrarea s-a realizat cu precădere în cele trei zone
metropolitane, pe măsură ce acestea au devenit saturate, fenomenul de
urbanizare s-a extins rapid în prefecturile învecinate. Ba mai mult, centrele
metropolitane au început să piardă din locuitorii stabili, dar s-a dezvoltat
puternic fenomenul de „navetă”, astfel că popula ția din timpul zilei a
crescut masiv. De exemplu, navetiștii din Yokohama au ca destina ție zone
din tot arealul megalopolisului Tokaido.
 Până în 1920 Tokyo avea o populație de 3.350.000; Osaka 1.760.000;
Kyoto 700.000 și Nagoya 600.000. Împreună cu noile porturi interna ționale
Kobe și Yokohama, aceste orașe concentrau aproximativ 13% din popula ție,
reflectând creșterea densității locuitorilor din regiunea Tokaido.
 Dezvoltarea liniilor de cale ferată nu a făcut decât să intensifice rela țiile
dintre așezări, astfel că interdependența și specializarea s-au dezvoltat și
ele;
 Capitalismul a favorizat concentrarea, iar a șezările urbane mari s-au
dezvoltat și mai mult, în așa fel încât Tokyo, Osaka și Nagoya, împreună cu
sateliții lor au devenit zone metropolitane. Astfel, în 1975 existau 175 de
localități cu o populație mai mare de 100.000 de locuitori, 107 dintre
acestea aflăndu-se în regiunea Tokaido, megalopolisul având la momentul
respectiv o populație de peste 60 de milioane de locuitori.
 Industria
 Cu toate că scheletul megalopolisului a fost trasat încă din
timpul epocii feudale, procesul său de formare a fost mult
accelerat de politicile capitaliste adoptate odată cu
Restaurarea Meiji.
 Industrializarea a fost încurajată printr-o concentrare a
capitalului în corporațiile dezvoltate, iar fuziunile bancare au
dus la un control de tip monopolistic al comerțului și
industriei de către marile case financiare.
 La aceasta s-a adăugat dominanța politică și economică a
marilor aglomerări urbane Tokyo și Osaka. Mai mult, în
perioada de refacere de după cel de-Al Doilea Război
Mondial, investițiile de capital s-au făcut exclusiv în zona
Tokaido.
 O dată cu formularea „Planului de dublare al venitului na
ional”, politica economică a fost aceea de concentrare a
investițiilor resurselor de capital limitate în regiunea Tokaido
prin investiții publice directe în vederea dezvoltării
infrastructurii feroviare, a porturilor maritime, preluarea
zonelor litorale în scopuri industriale și construcția de
locuințe publice.
 Această strategie avea la bază ideea că marile concentrari
urbane sunt principala sursă de creștere economică, cu
condiția să existe un echilibru între concentrarea populației,
capitalului și informației.
 Administrația
 Relațiile dintre administrația centrală și cea locală au jucat și
ele un rol cheie în direcția de dezvoltare urbană. În primii ani
controlul puternic al administrației centrale a fost cel care a
sprijinit unificarea noului stat și a permis înlăturarea
oponenților noului regim.
 Centralizare puternică instaurată în timpul erei Meiji a avut
un impact major în modul în care a fost planificată
urbanizarea.
 Această centralizare a puterii a dus la răspândirea rapidă a noilor
politici și a permis statului să concentreze în mod eficient resursele pentru
atingerea intereselor naționale, dezvoltându-se în special infrastructura
terestră, feroviară și porturile care sprijineau integrarea na țională și accelerau
și mai mult procesul de industrializare.
 Transporturile
 Din 1965 , Caile Ferate Japoneze , aflate în proprietatea statului , au început să
înregistreze pierderi progresive foarte mari .Pe parcursul a 15 ani s-au stabilit
măsuri de oprire a prabusirii financiare . Aceste măsuri nu au reușit să ducă la
reducerea pierderilor , ajungandu-se în 1985 la 138 miliarde dolari . Astfel în
1987 a fost pusă în practică privatizarea .
 În urma privatizării , în Japonia există în prezent 164 de companii de cale ferată
între care numai16 sunt transportatoare de marfuri .O particulariate a sistemului
cailor ferate japoneze constă în faptul că traficul e axat mai mult pe transporturi
de călatori decat pe cel de mărfuri . Aceasta se explică prin specificul reliefului
Japoniei în mare parte muntos , cu câteva câmpii de-a lungul Pacificului , unde
sunt concentrate numeroase orașe , cu o densitate mare a populaței .
 Din cei 44.297 km de cale ferată, 11.649 km au fost electrificați, inclusiv
Tokaido, legătura de mare viteză între Osaka și Tokyo.
 Bibliografie
 http://www.scribd.com/doc/32247956/DISCOVER-JAPAN

 http://www.scribd.com/doc/52818599/Megalopolisul-TOKAIDO

 http://blogevent.ro/2011/12/10/orase-unde-merita-sa-mergi-tokyo-japonia
/
 http://www.scribd.com/doc/8639328/SCPS

 http://
www.slideshare.net/cosminandrusca1/geografie-economica-mondiala
 http://
www.preferate.ro/referat-Geografie-Megalopolisul-Tokaiddo-13-2094.html