Portugalia (în portugheză Portugal; pronunție /puɾtuˈɣaɫ/), oficial Republica Portugheză (în

portugheză República Portuguesa, pronunțat /ʁɨ'publikɐ puɾtu'ɣezɐ/), este o țară în Peninsula Iberică
din Europa de Sud-Vest. Este cea mai vestică țară din Europa continentală. La vest și sud are coastă la
Oceanul Atlantic, iar la est și nord se învecinează cu Spania. Frontiera dintre Portugalia și Spania(d)
are 1214 km lungime și este considerată cea mai lungă graniță neîntreruptă în cadrul Uniunii
Europene. Republica include, de asemenea, arhipelagurile Azore și Madeira din Atlantic, ambele
regiuni autonome cu propriile lor guverne regionale(d).

Teritoriul Portugaliei moderne a fost locuit permanent, invadat și subiect de dispute armate încă din
vremuri preistorice(d). Precelții(d), celții, cartaginezii și romanii au fost urmați de invaziile vizigoților
și suebilor germanici. În 711, Peninsula Iberică a fost invadată de către Mauri, Portugalia devenind
parte din Al-Andalusul musulman. Portugalia s-a născut ca stat în urma Reconquistei creștine, iar în
1139, Afonso Henriques a fost proclamat rege al Portugaliei, astfel stabilind independența acestui
stat.[8]

În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind una dintre cele
mai mari puter economice, politice și militare.[9][10][11] În acest timp, exploratorii portughezi au
efectuat călătorii maritime de pionierat în Epoca Marilor Descoperiri, în special sub patronaj regal al
principelui Henric Navigatorul și al regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da
Gama, care a găsit o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500), și
ajungerea la Capul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu
mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în Asia.
Distrugerea Lisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din timpul Războaielor
Napoleoniene, independența Braziliei(d) (1822), și Războaiele Liberale(d) (1828-34), au lăsat
Portugalia slăbită de război și cu influența mondială diminuată.[12]

După ce revoluția din 1910 a abolit monarhia, a fost proclamată democratica, dar instabila Primă
Republică Portugheză, înlocuită ulterior de regimul autoritar de dreapta Estado Novo. Democrația a
fost restabilită după Războiul Colonial Portughez și Revoluția Garoafelor în 1974. La scurt timp după
aceea, s-a acordat independență aproape tuturor teritoriilor de peste mări(d),[13] ceea ce a marcat
sfârșitul de celui mai îndelungat imperiu colonial. Portugalia a lăsat o profundă influență culturală și
arhitecturală în întreaga lume(d) și o moștenire de peste 250 de milioane de vorbitori de portugheză.

Portugalia este o țară dezvoltată , cu o economie avansată cu venituri mari și un nivel de trai înalt.
[14][15][16] Este a 5-a cea mai pașnică țară din lume,[17] menținând o formă de guvernare
republicană semiprezidențială.[18][19][20][21][22] Are a 18-lea cel mai mare progres social din
lume, aflându-se înaintea altor țări vest-europene precum Franța, Spania și Italia.[23] Membru
fondator al NATO și al Comunității Țărilor de Limbă Portugheză, este, de asemenea, membră a
numeroase alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană,
zona euro, și OCDE.
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia de droguri
pentru uz personal în 2001.[24] După ani de investiții și cooperare, Portugalia a marcat un punct
culminant al folosirii energiei regenerabile la nivel mondial(d) în 2016, atunci când a reușit să se
alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie hidroelectrică, eoliană și solară.[25]

Cuprins

1 Istoria

1.1 Istoria timpurie: precelții și celții

1.2 Lusitania și Gallaecia romane

1.3 Regatele germanice: suebii și vizigoții

1.4 Perioada islamică și Reconquista

1.5 Comitatul Portucale

1.6 Independența și Epoca Afonsină

1.7 Epoca Ioanină și cea a Marilor Descoperiri

1.8 Uniunea Iberică, Restaurația și începutul epocii brigantine

1.9 Epoca Pombalină și Iluminismul

1.10 Epoca napoleoniană

1.11 Monarhia constituțională

1.12 Prima Republică și Estado Novo

1.13 Revoluția Garoafelor și integrarea europeană

2 Geografie

2.1 Clima

2.2 Biodiversitatea

3 Guvernarea și administrarea

3.1 Președinția

3.2 Guvernul

3.3 Parlamentul

3.4 Puterea judecătorească și particularități ale legislației

3.5 Drepturile LGBT+ în Portugalia

3.6 Aplicarea legii

3.7 Împărțire administrativă

3.8 Relații externe

3.9 Armata

3.10 Finanțele publice

4 Economie

4.1 Sectorul primar

4.2 Sectorul secundar

4.3 Sectorul terțiar

4.4 Sectorul cuaternar

4.5 Transporturi

4.6 Energia

5 Demografie

5.1 Urbanizare

5.2 Imigrația

5.3 Religie

5.4 Limba

5.5 Educație

5.6 Sănătatea

6 Cultura

6.1 Arhitectura

6.2 Cinematografia

6.3 Literatura

6.4 Bucătăria

6.5 Muzica

6.6 Arte plastice

6.7 Sport

6.8 Sărbători

7 Note

8 Legături externe

9 Vezi și

Istoria

Istoria timpurie: precelții și celții

Citânia de Briteiros(d), din Minho(d), cel mai bine conservat sit portughez din Epoca Fierului și
cultura Castro(d).

Istoria timpurie a Portugaliei este una comună cu restul Peninsulei Iberice situată în sud-vestul
Europei. Numele de Portugalia derivă din alăturarea denumirilor romano-celtice Portus Cale(d).
Regiunea a fost colonizată de precelți și celți, care au dat naștere popoarelor antice ale gallaecilor,
lusitanilor(d), celticilor(d) și cyneților(d), și a fost vizitată de fenicieni și cartaginezi(d), încorporată în
dominioanele Republicii Romane ca provincia Lusitania și parțial Gallaecia, după 45 î.e.n. până la 298
e.n., recolonizată de suebi, buri(d), și vizigoți, și cucerită de mauri. Alte influențe includ vestigii alane
din secolul al V-lea, descoperite în Alenquer (din denumirea germanică veche Alankerk, de la
Alan+kerk; cu sensul de templu al Alanilor), Coimbra și Lisabona.[26]

Regiunea Portugaliei de astăzi a fost locuită de omul de Neanderthal și apoi de către Homo sapiens,
care cutreierau regiunea de nord a peninsulei Iberice.[27] Acestea erau societăți de subzistență care,
deși nu aveau așezări prospere, erau oarecum organizate. Portugalia neolitică a experimentat
domesticirea animalelor de pășunat, creșterea unor culturi de cereale și fluviale și pescuitul maritim.

Se crede de către unii cercetători că la începutul primului mileniu î.e.n., mai multe valuri de celți au
invadat Portugalia din Europa Centrală și prin uniuni mixte cu populațiile locale au format diferite
grupuri etnice, cu multe triburi.

Printre aceste triburi, cele mai de seamă au fost au fost calaicii sau gallaeci din nordul Portugaliei,
lusitanii din centru(d), celticii din Alentejo(d), și cyneții sau conii din Algarve(d). Printre cele mai mici
triburi sau sub-diviziuni de triburi s-au numărat bracarii, coelernii, equaesii, grovii, interamicii, leunii,
luanquii, limicii, narbasii, nemetatii, paesurii, quaquernii, seurbii, tamaganii, tapolii, turdulii, Turduli
Veteres, Turdulorum Oppida, turodii, și zoelae. Au fost înființate și câteva târguri mici, semi-
permanente, de coastă (cum ar fi Tavira) în Algarve de către fenicieni-cartaginezi.

Lusitania și Gallaecia romane

Templul Roman din Évora(d) este una dintre cele mai bine conservate structuri romane din țară.

Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n.În ultimele zile ale lui Iulius
Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexată Republicii Romane. Cartaginezii, inamicii Romei în
Războaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe coastă.

Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape două sute de
ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost condamnați la moarte sigură în
sclavie în mine atunci când nu erau vânduți ca sclavi în alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit să
facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a izbucnit o răscoală în nord. Lusitanianii și alte triburi indigene,
sub conducerea lui Viriathus(d), au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.

Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe revolta, dar
fără nici un rezultat—lusitanii au continuat să cucerească teritoriu. Conducătorii romani au hotărât
atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n.,
Viriathus a fost asasinat, și Tautalus a devenit lider.

Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost desăvârșită abia în
epoca vizigotă.

În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul de provincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat o provincie
în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele de Gallaecia, cu capitala în Bracara Augusta,
astăzi Braga. Există încă multe ruine de castre (dealuri foritficate(d)) în toată Portugalia modernă și
rămășițe ale culturii Castro. Numeroase situri romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele
așezări urbane fiind destul de mari, ca Conímbriga(d) și Mirobriga(d). Cea dintâi este una dintre cele
mai mari așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe locul
unei foste localități romane, Aeminium(d)). Situl are și un muzeu care expune obiectele găsite de
arheologi în timpul săpăturilor.

Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile, teatrele și
casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre care unele bătute în
Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii contemporani se numără Paulus
Orosius (c. 375-418)[28] și Hydatius(d) (c. 400-469), episcop de Aquae Flaviae(d), care a relatat
despre ultimii ani ai dominației romane și sosirea triburilor germanice.

Regatele germanice: suebii și vizigoții

regele sueb(d) Miro(d) și sf. Martin de Braga(d) dintr-un manuscris din 1145 din De virtutibus
quattuor de Martin.

La începutul secolul al V-lea, triburile germanice, anume suebii și vandalii (silingii și hasdingii),
împreună cu aliații lor, sarmații și alanii, au invadat Peninsula Iberică unde aveau să-și întemeieze un
regat. Regatul Suebilor(d) a fost regatul germanic post-roman înființat în fostele provincii romane de
Gallaecia-Lusitania.

Pe la 410 și în timpul secolului al VI-lea, el a devenit regat oficial provlamat, iar regele Hermeric a
încheiat un tratat de pace cu gallaecii înainte de a-și lăsa domnia moștenire fiului său, Rechila(d). În
448, Réchila a murit, lăsând conducerea statului aflat în expansiune lui Rechiar(d).
În anul 500, în Iberia s-a instaurat Regatul Vizigot(d), cu centrul în zona Toledo. Vizigoții i-au învins în
cele din urmă pe suebi și le-au cucerit capitala Bracara (Braga din ziua de azi) în 584-585, în urma
înfrângerilor consecutive ale ultimilor doi regi suebi Andeca(d) și Malaric(d). Fostul regat al suebilor a
devenit apoi cea de-a șasea provincie a Regatul Vizigot Hispania.

Pentru următorii 300 de ani și până în anul 700, întreaga Peninsulă Iberică a fost dominată de
vizigoți. Această perioadă a durat până în 711, când regele Roderic(d) (Rodrigo) a fost ucis în timp ce
se opunea unei invazii maure dinspre sud. Din diversele grupuri germanice care s-au stabilit în vestul
Iberiei, suebii au lăsat cea mai de durată moștenire culturală în ceea ce astăzi sunt Portugalia, Galicia
și Asturia.[29][30][31]