

Istorie
Toggle Istorie subsection

Geografie
Toggle Geografie subsection

Politică
Toggle Politică subsection

Economia
Toggle Economia subsection

Demografie
Toggle Demografie subsection

Cultura
Toggle Cultura subsection

Note de completare


Note bibliografice


Bibliografie


Lecturi suplimentare


Legături externe

Spania
294 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte








 











De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Spania
Reino de España

Drapelul Spaniei Stema Spaniei

Deviză: Plus Ultra

(Mai departe)

Imn:

Marcha Real

Duration: 1 minute and 2 seconds.1:02

Localizarea Spaniei

Geografie

Suprafață

- totală 505.370 km² (locul 51)

Apă (%) 1,04 %

Cel mai înalt punct Teide[6] (3.718 m)

Cel mai jos punct Mina de Las Cruces[*]

[5]
(−107 m)

Vecini Andorra[7]
Portugalia[7]
Maroc
Franța[7]
Gibraltar[7]

Fus orar CET (UTC+1)

Ora de vară CEST (UTC+2)

Populație

- Estimare 2021 47.415.750

Limbi oficiale spaniolă2

Etnonim spanioli (pl.)

spaniol (masc.)
spaniolă (fem.)

Guvernare

Sistem politic monarhie parlamentară[*]

Rege(d) Felipe al VI-lea

Prim-ministru Pedro Sánchez

Legislativ Parlamentul Spaniei

Camere Congresul Deputaților

Senatul Spaniei

Capitala Madrid[9][7] ()

Istorie

Stat independent

Formare secolul XV

Uniune 1516

Unificare 1469

De iure 1716

De facto 1812

Aderare la UE 1 ianuarie 1986

Economie

PIB (PPC) 2021

- Total ▲ $1.942 trilioane[1]

- Pe cap de locuitor $41.736[1] (locul 26)
 PIB (nominal) 2021

- Total ▲ $1.450 trilioane[1] (locul 13)

- Pe cap de locuitor (locul 26)$31.178[1]

Gini (2019) 33.0 [4] (mediu)

IDU (2019) ▲ 0.904[2] (foarte înalt[3]) (locul 25)

Monedă euro ( EUR[10] )

Coduri și identificatori

Cod CIO ESP

Cod mobil 214

Prefix telefonic +34

ISO 3166-2 ES

Domeniu Internet .es4

1: Numele țării în limbii cooficiale:

 catalană: Regne d'Espanya

 galiciană: Reino de España
 araneză: Regne d'Espanha
 bască: Espainiako Erresuma

2: Sunt cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare și Comunitatea

Valenciană, galiciana în Galicia, araneza în Catalonia și basca în Țara
Bascilor și Navarra.
3:Insulele Canare: UTC/UTC+1.

4: Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că Spania face parte

din Uniunea Europeană.

Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
canal YouTube
hasthtag
Modifică date / text

Spania (în spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/), în mod oficial Regatul
Spaniei[11] (în spaniolă Reino de España), este o țară din sud-vestul Europei, cu câteva
mici teritorii peste Strâmtoarea Gibraltar și în Oceanul Atlantic. Teritoriul său continental
european este situat în Peninsula Iberică. Teritoriul include și două arhipelaguri: Insulele
Canare de pe coasta Africii de Nord și Insulele Baleare în Marea
Mediterană. Exclavele(d) africane Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera[12] fac din
Spania singura țară europeană care are o frontieră fizică cu o țară africană (Maroc). Mai
multe insule mici din Marea Alboran fac parte și ele din teritoriul spaniol. Zona continentală
a țării(d) este mărginită la sud și est de Marea Mediterană; la nord și nord-est
de Franța, Andorra și Golful Biscaya; iar la vest și nord-vest de Portugalia și, respectiv,
Oceanul Atlantic.
Cu o suprafață de 505.900 km², Spania este cea mai mare țară din Europa de Sud, a
doua cea mai mare țară din Europa de Vest și Uniunea Europeană și a patra cea mai
întinsă țară de pe continentul european. Cu o populație care depășește 47,3 milioane,
Spania este a șasea țară din Europa ca populație și a patra din Uniunea Europeană.
Capitala Spaniei și cel mai mare oraș este Madrid; printre alte zone urbane(d) majore se
numără Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Málaga, Murcia, Palma, Las Palmas de
Gran Canaria și Bilbao.

Prin migrație și colonizare, s-au dezvoltat în regiune diverse culturi alături

de fenicieni, greci, celți și cartaginezi(d). Romanii au cucerit regiunea în preajma anului 200
î.e.n., numind-o Hispania, după numele fenician anterior, Sp(a)n sau Spania.[13] Spania a
rămas sub stăpânirea romană până la prăbușirea Imperiului Roman de Apus în secolul al
IV-lea, perioadă care a declanșat pătrunderea confederațiilor tribale germanice din Europa
Centrală. Vizigoții au apărut ca facțiune dominantă până în secolul al V-lea, regatul
lor întinzându-se pe o mare parte a peninsulei.

La începutul secolului al VIII-lea, Regatul Vizigot a fost cucerit de Califatul Umayyad, ceea
ce a adus peste 700 de ani de dominație musulmană. Spania Islamică a devenit un
important centru economic și intelectual, orașul Cordoba fiind unul dintre cele mai mari și
mai bogate din Europa. Câteva regate creștine au apărut la periferia nordică a Peninsulei
Iberice, printre care León, Castilia, Aragon, Portugalia și Navarra. În următoarele șapte
secole, o expansiune intermitentă spre sud a acestor regate — încadrată metaistoric ca o
„recucerire” sau Reconquista — a culminat cu cucerirea creștină a ultimei entități statale
musulmane, Regatul Nasrid al Granadei, în 1492. În același an, Cristofor Columb sosea
în Lumea Nouă în numele monarhilor catolici, a căror unire dinastică a Castiliei și
Aragonului este uneori considerată apariția Spaniei ca țară unificată. Din secolul al XVI-lea
până la începutul secolului al XIX-lea, Spania a dominat unul dintre cele mai mari imperii
din istorie, care a fost printre primele imperii globale; imensa sa moștenire culturală și
lingvistică include peste 570 de milioane de hispanofoni(d),[14] spaniola fiind astfel a doua
limbă din lume ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină. În Spania se
găsește al treilea cel mai mare(d) număr de locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Spania este o democrație parlamentară laică și o monarhie parlamentară,[15] cu

regele Felipe al VI-lea ca șef de stat. Este o țară foarte dezvoltată[16] și o țară cu venituri
ridicate, cu a paisprezecea cea mai mare economie din lume după PIB-ul nominal; precum
și a șaisprezecea ca mărime după PPP. Spania este membră a Organizației Națiunilor
Unite (ONU), a Uniunii Europene (UE), a zonei euro, a Consiliului Europei (CE),
a Organizației Statelor Ibero-Americane (OEI), a Uniunii pentru Mediterana, a Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OECD), Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE), Spațiului Schengen, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și multor
altor organizații internaționale. Deși nu este un membru oficial, Spania are o „invitație
permanentă” la summit-urile G20, participând la fiecare summit, ceea ce face membră de
facto a grupului.[17]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Originile denumirii romane Hispania și a denumirii moderne España sunt incerte, deși
fenicienii și cartaginezii s-au referit la regiune ca Spania, de aceea cea mai larg acceptată
etimologie este una semito-feniciană.[13][18] Au existat mai multe relatări și ipoteze despre
originea sa:
 Doamna din Elche, posibil înfățișând-o pe Tanit, din Iberia
cartagineză , secolul al IV-lea î.e.n.
(d)

Savantul renascentist Antonio de Nebrija(d) a sugerat că cuvântul Hispania ar fi evoluat din

cuvântul iberic(d) Hispalis, care înseamnă „oraș al lumii occidentale”.

Jesús Luis Cunchillos(es)[traduceți] a susținut că rădăcina termenului span ar fi

cuvântul fenician spy, care înseamnă „a lucra metale”. De aceea, i-spn-ya ar însemna
„țara unde se lucrează metale”.[19] Ar putea fi o derivare a termenului fenician I-Shpania,
adică „insula iepurilor”, „țara iepurilor” sau „marginea”, o referire la poziția Spaniei la
capătul Mediteranei; monedele romane bătute în regiune începând cu domnia
lui Hadrian prezintă o siluetă feminină cu un iepure la picioare,[20] iar Strabon i-a spus „țara
iepurilor”. Cuvântul în chestiune (comparabil cu Shafan din ebraica modernă) înseamnă
de fapt „Hyrax”, posibil pentru că fenicienii confundau cele două animale.[21]

Hispania poate deriva din utilizarea poetică a termenului Hesperia(d), reflectând percepția
grecească a Italiei ca „țară occidentală” sau „țară a soarelui-apune”
(Hesperia, Ἑσπερία în greacă) și Spania, fiind și mai la vest, ca Hesperia ultima.[22]

Există afirmația că „Hispania” a deriva din cuvântul basc Ezpanna, care înseamnă
„margine” sau „hotar”, o altă referire la faptul că Peninsula Iberică constituie colțul de sud-
vest al continentului european.[22]

Doi erudiți spanioli din secolul al XV-lea, Don Isaac Abravanel și Solomon ibn Verga(d), au
dat o explicație considerată astăzi folclorică. Ambii au scris în două lucrări publicate
diferite că primii evrei care au ajuns în Spania au fost aduși cu corabia de către Phiros,
care era confederat cu regele Babilonului când a asediat Ierusalimul. Phiros era grec din
naștere, dar i se dăduse un regat în Spania. Phiros s-a înrudit prin căsătorie cu Espan,
nepotul regelui Heracles, care a condus și el un regat în Spania. Mai târziu, Heracles a
renunțat la tronul său, preferând Grecia natală, lăsându-și regatul pe seama nepotului său,
Espan, de la care și-a luat numele țara España (Spania). Pe baza mărturiilor lor, acest
eponim ar fi fost deja utilizat în Spania pe la 350 î.e.n.[23]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Istoria scrisă a Peninsulei Iberice începe cu relatări despre un ținut populat în mare parte
de iberi(d), basci și celți. La început, zonele de coastă au fost colonizate de către fenicieni,
care au fondat cele mai vechi orașe din Europa de Vest, Cádiz și Málaga. Influența
feniciană s-a extins pe măsură ce o mare parte a Peninsulei a fost încorporată în cele din
urmă în Imperiul Cartaginez, devenind un teatru major al Războaielor
Punice împotriva Imperiului Roman în expansiune. După o cucerire dificilă(d), peninsula a
intrat pe deplin sub stăpânire romană(d). În Evul Mediu timpuriu, ea a intrat sub stăpânire
vizigotă și apoi o mare parte a fost cucerită de invadatorii musulmani din Africa de Nord.
Într-un proces care a durat secole, micile regate creștine din nord au recâștigat treptat
controlul asupra peninsulei. Ultimul stat musulman a căzut în 1492(d), și, în același an,
Columb a ajuns în America. S-a născut astfel un imperiu global care a făcut ca Spania să
devină cel mai puternic regat din Europa, principala putere mondială timp de un secol și
jumătate, și cel mai mare imperiu de peste mări timp de trei secole.

Războaiele continue și alte probleme au dus în cele din urmă la pierderea treptată a
acestui statut. Conflictul napoleonian din Spania a dus la haos, declanșând mișcări de
independență care au sfâșiat cea mai mare parte a imperiului și au lăsat țara instabilă din
punct de vedere politic. Spania a suferit un război civil devastator în anii 1930 și apoi a
intrat sub conducerea unui guvern autoritar, care a condus țara printr-o perioadă de
stagnare, urmată de o creștere bruscă a economiei. În cele din urmă, democrația a fost
restabilită sub forma unei monarhii constituționale parlamentare. Spania a aderat la
Uniunea Europeană, trecând printr-o renaștere culturală și o creștere economică
constantă până la începutul secolului al XXI-lea, într-o nouă lume globalizată, cu provocări
economice și ecologice diferite.

Preistoria și popoare preromane[modificare | modificare sursă]

Castru celtic în Galicia

Cercetările arheologice de la Atapuerca indică faptul că Peninsula Iberică a fost populată
de hominizi acum 1,2 milioane de ani.[24] În Atapuerca s-au găsit fosile de la
primii hominini cunoscuți din Europa, Homo antecessor. Oamenii moderni au ajuns pentru
prima dată în Peninsula Iberică, dinspre nord, pe jos, acum aproximativ 35.000 de ani.
[25]
Cele mai cunoscute artefacte ale acestor așezări umane preistorice sunt faimoasele
picturi din peștera Altamira din Cantabria din nordul Iberiei, care au fost create pe la
35.600 până la 13.500 î.e.n. de oameni de Cro-Magnon(d).[26][27] Dovezile arheologice și
genetice sugerează că Peninsula Iberică a funcționat ca unul dintre numeroasele refugii
majore din care nordul Europei a fost repopulat după sfârșitul ultimei ere glaciare(d).

Cele mai mari grupuri care locuiau în Peninsula Iberică înainte de cucerirea romană
erau iberii(d) și celții. Iberii au locuit în partea mediteraneană a peninsulei, de la nord-est la
sud-est. Celții au locuit o mare parte din laturile interioare și atlantice ale peninsulei, de la
nord-vest la sud-vest. Bascii au ocupat zona de vest a lanțului muntos al Pirineilor și
zonele adiacente, cultura tartesilor influențați de fenicieni a înflorit în sud-vest,
iar lusitanii(d) și vetonii au ocupat zone în vestul central. Mai multe orașe au fost fondate
de-a lungul coastei de către fenicieni, iar în est, grecii(d) au înființat avanposturi comerciale
și colonii. În cele din urmă, feniciano-cartaginezii(d) s-au extins spre interior spre meseta;
totuși, datorită triburilor războinice din interior, cartaginezii s-au stabilit doar pe coastele
Peninsulei Iberice.

Hispania romană și Regatul Vizigot[modificare | modificare sursă]

 Amfiteatrul Roman(d) din Mérida
În timpul celui de al Doilea Război Punic, aproximativ între 210 și 205 î.e.n., Republica
Romană în expansiune a capturat coloniile comerciale cartagineze aflate de-a lungul
coastei mediteraneene. Deși romanii au avut nevoie de aproape două secole pentru a
finaliza cucerirea Peninsulei Iberice(d), aceștia și-au păstrat controlul timp de peste șase
secole. Dominația romană era susținută de lege, limba latină și drumurile romane.[28]

Culturile populației celtice și iberice au fost treptat romanizate(d) (latinizate) cu viteze

diferite, în funcție de partea din Hispania în care trăiau, liderii locali fiind admiși în clasa
aristocratică romană.[a][29] Hispania a servit drept grânar pentru piața romană, iar porturile
sale exportau aur, lână, ulei de măsline și vin. Producția agricolă a crescut odată cu
introducerea proiectelor de irigații, dintre care unele rămân și astăzi în uz.
Împărații Hadrian, Traian, Teodosie I și filosoful Seneca s-au născut în Hispania.
[b]
Creștinismul a fost introdus în Hispania în secolul I e.n. și a devenit popular în orașe în
secolul al II-lea e.n. În cea mai mare parte, limbile și religia actuale ale Spaniei, precum și
baza legilor sale, provin din această perioadă.[28]

Reccared I(d) și episcopii în timpul Conciliului III din

Toledo , 589. Codex Vigilanus , fol. 145, Biblioteca del Escorial
(d) (d)

Slăbirea jurisdicției Imperiului Roman de Apus în Hispania a început în 409,

când suebii și vandalii germanici, împreună cu alanii sarmatici, au intrat în peninsulă la
invitația unui uzurpator roman. Aceste triburi traversaseră Rinul la începutul anului 407 și
devastaseră Galia. Suebii au format un regat în ceea ce este astăzi Galicia modernă și
nordul Portu

Istorie
Toggle Istorie subsection

Geografie
Toggle Geografie subsection

Politică
 Toggle Politică subsection

Economia
Toggle Economia subsection

Demografie
Toggle Demografie subsection

Cultura
Toggle Cultura subsection

Note de completare


Note bibliografice


Bibliografie


Lecturi suplimentare


Legături externe

Spania
294 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte















 



De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Spania
Reino de España

Drapelul Spaniei Stema Spaniei

Deviză: Plus Ultra

(Mai departe)

Imn:

Marcha Real

Duration: 1 minute and 2 seconds.1:02

Localizarea Spaniei

Geografie

Suprafață

- totală 505.370 km² (locul 51)

Apă (%) 1,04 %

Cel mai înalt punct Teide[6] (3.718 m)

Cel mai jos punct Mina de Las Cruces[*]

[5]
(−107 m)

Vecini Andorra[7]
Portugalia[7]
Maroc
Franța[7]
 Gibraltar[7]

Fus orar CET (UTC+1)

Ora de vară CEST (UTC+2)

Populație

- Estimare 2021 47.415.750

Limbi oficiale spaniolă2

Etnonim spanioli (pl.)

spaniol (masc.)
spaniolă (fem.)

Guvernare

Sistem politic monarhie parlamentară[*]

Rege(d) Felipe al VI-lea

Prim-ministru Pedro Sánchez

Legislativ Parlamentul Spaniei

Camere Congresul Deputaților

Senatul Spaniei

Capitala Madrid[9][7] ()

Istorie

Stat independent

Formare secolul XV

Uniune 1516

Unificare 1469

De iure 1716

De facto 1812

Aderare la UE 1 ianuarie 1986

Economie

PIB (PPC) 2021

- Total ▲ $1.942 trilioane[1]

- Pe cap de locuitor $41.736[1] (locul 26)

PIB (nominal) 2021

- Total ▲ $1.450 trilioane[1] (locul 13)

- Pe cap de locuitor (locul 26)$31.178[1]

Gini (2019) 33.0 [4] (mediu)

IDU (2019) ▲ 0.904[2] (foarte înalt[3]) (locul 25)

 Monedă euro ( EUR[10] )

Coduri și identificatori

Cod CIO ESP

Cod mobil 214

Prefix telefonic +34

ISO 3166-2 ES

Domeniu Internet .es4

1: Numele țării în limbii cooficiale:

 catalană: Regne d'Espanya

 galiciană: Reino de España
 araneză: Regne d'Espanha
 bască: Espainiako Erresuma

2: Sunt cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare și Comunitatea

Valenciană, galiciana în Galicia, araneza în Catalonia și basca în Țara
Bascilor și Navarra.
3:Insulele Canare: UTC/UTC+1.

4: Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că Spania face parte

din Uniunea Europeană.

Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
canal YouTube
hasthtag
Modifică date / text

Spania (în spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/), în mod oficial Regatul
Spaniei[11] (în spaniolă Reino de España), este o țară din sud-vestul Europei, cu câteva
mici teritorii peste Strâmtoarea Gibraltar și în Oceanul Atlantic. Teritoriul său continental
european este situat în Peninsula Iberică. Teritoriul include și două arhipelaguri: Insulele
Canare de pe coasta Africii de Nord și Insulele Baleare în Marea
Mediterană. Exclavele(d) africane Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera[12] fac din
Spania singura țară europeană care are o frontieră fizică cu o țară africană (Maroc). Mai
multe insule mici din Marea Alboran fac parte și ele din teritoriul spaniol. Zona continentală
a țării(d) este mărginită la sud și est de Marea Mediterană; la nord și nord-est
de Franța, Andorra și Golful Biscaya; iar la vest și nord-vest de Portugalia și, respectiv,
Oceanul Atlantic.

Cu o suprafață de 505.900 km², Spania este cea mai mare țară din Europa de Sud, a
doua cea mai mare țară din Europa de Vest și Uniunea Europeană și a patra cea mai
întinsă țară de pe continentul european. Cu o populație care depășește 47,3 milioane,
Spania este a șasea țară din Europa ca populație și a patra din Uniunea Europeană.
Capitala Spaniei și cel mai mare oraș este Madrid; printre alte zone urbane(d) majore se
numără Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Málaga, Murcia, Palma, Las Palmas de
Gran Canaria și Bilbao.
Prin migrație și colonizare, s-au dezvoltat în regiune diverse culturi alături
de fenicieni, greci, celți și cartaginezi(d). Romanii au cucerit regiunea în preajma anului 200
î.e.n., numind-o Hispania, după numele fenician anterior, Sp(a)n sau Spania.[13] Spania a
rămas sub stăpânirea romană până la prăbușirea Imperiului Roman de Apus în secolul al
IV-lea, perioadă care a declanșat pătrunderea confederațiilor tribale germanice din Europa
Centrală. Vizigoții au apărut ca facțiune dominantă până în secolul al V-lea, regatul
lor întinzându-se pe o mare parte a peninsulei.

La începutul secolului al VIII-lea, Regatul Vizigot a fost cucerit de Califatul Umayyad, ceea
ce a adus peste 700 de ani de dominație musulmană. Spania Islamică a devenit un
important centru economic și intelectual, orașul Cordoba fiind unul dintre cele mai mari și
mai bogate din Europa. Câteva regate creștine au apărut la periferia nordică a Peninsulei
Iberice, printre care León, Castilia, Aragon, Portugalia și Navarra. În următoarele șapte
secole, o expansiune intermitentă spre sud a acestor regate — încadrată metaistoric ca o
„recucerire” sau Reconquista — a culminat cu cucerirea creștină a ultimei entități statale
musulmane, Regatul Nasrid al Granadei, în 1492. În același an, Cristofor Columb sosea
în Lumea Nouă în numele monarhilor catolici, a căror unire dinastică a Castiliei și
Aragonului este uneori considerată apariția Spaniei ca țară unificată. Din secolul al XVI-lea
până la începutul secolului al XIX-lea, Spania a dominat unul dintre cele mai mari imperii
din istorie, care a fost printre primele imperii globale; imensa sa moștenire culturală și
lingvistică include peste 570 de milioane de hispanofoni(d),[14] spaniola fiind astfel a doua
limbă din lume ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină. În Spania se
găsește al treilea cel mai mare(d) număr de locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Spania este o democrație parlamentară laică și o monarhie parlamentară,[15] cu

regele Felipe al VI-lea ca șef de stat. Este o țară foarte dezvoltată[16] și o țară cu venituri
ridicate, cu a paisprezecea cea mai mare economie din lume după PIB-ul nominal; precum
și a șaisprezecea ca mărime după PPP. Spania este membră a Organizației Națiunilor
Unite (ONU), a Uniunii Europene (UE), a zonei euro, a Consiliului Europei (CE),
a Organizației Statelor Ibero-Americane (OEI), a Uniunii pentru Mediterana, a Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OECD), Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE), Spațiului Schengen, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și multor
altor organizații internaționale. Deși nu este un membru oficial, Spania are o „invitație
permanentă” la summit-urile G20, participând la fiecare summit, ceea ce face membră de
facto a grupului.[17]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Originile denumirii romane Hispania și a denumirii moderne España sunt incerte, deși
fenicienii și cartaginezii s-au referit la regiune ca Spania, de aceea cea mai larg acceptată
etimologie este una semito-feniciană.[13][18] Au existat mai multe relatări și ipoteze despre
originea sa:
 Doamna din Elche, posibil înfățișând-o pe Tanit, din Iberia
cartagineză , secolul al IV-lea î.e.n.
(d)

Savantul renascentist Antonio de Nebrija(d) a sugerat că cuvântul Hispania ar fi evoluat din

cuvântul iberic(d) Hispalis, care înseamnă „oraș al lumii occidentale”.

Jesús Luis Cunchillos(es)[traduceți] a susținut că rădăcina termenului span ar fi

cuvântul fenician spy, care înseamnă „a lucra metale”. De aceea, i-spn-ya ar însemna
„țara unde se lucrează metale”.[19] Ar putea fi o derivare a termenului fenician I-Shpania,
adică „insula iepurilor”, „țara iepurilor” sau „marginea”, o referire la poziția Spaniei la
capătul Mediteranei; monedele romane bătute în regiune începând cu domnia
lui Hadrian prezintă o siluetă feminină cu un iepure la picioare,[20] iar Strabon i-a spus „țara
iepurilor”. Cuvântul în chestiune (comparabil cu Shafan din ebraica modernă) înseamnă
de fapt „Hyrax”, posibil pentru că fenicienii confundau cele două animale.[21]

Hispania poate deriva din utilizarea poetică a termenului Hesperia(d), reflectând percepția
grecească a Italiei ca „țară occidentală” sau „țară a soarelui-apune”
(Hesperia, Ἑσπερία în greacă) și Spania, fiind și mai la vest, ca Hesperia ultima.[22]

Există afirmația că „Hispania” a deriva din cuvântul basc Ezpanna, care înseamnă
„margine” sau „hotar”, o altă referire la faptul că Peninsula Iberică constituie colțul de sud-
vest al continentului european.[22]

Doi erudiți spanioli din secolul al XV-lea, Don Isaac Abravanel și Solomon ibn Verga(d), au
dat o explicație considerată astăzi folclorică. Ambii au scris în două lucrări publicate
diferite că primii evrei care au ajuns în Spania au fost aduși cu corabia de către Phiros,
care era confederat cu regele Babilonului când a asediat Ierusalimul. Phiros era grec din
naștere, dar i se dăduse un regat în Spania. Phiros s-a înrudit prin căsătorie cu Espan,
nepotul regelui Heracles, care a condus și el un regat în Spania. Mai târziu, Heracles a
renunțat la tronul său, preferând Grecia natală, lăsându-și regatul pe seama nepotului său,
Espan, de la care și-a luat numele țara España (Spania). Pe baza mărturiilor lor, acest
eponim ar fi fost deja utilizat în Spania pe la 350 î.e.n.[23]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Istoria scrisă a Peninsulei Iberice începe cu relatări despre un ținut populat în mare parte
de iberi(d), basci și celți. La început, zonele de coastă au fost colonizate de către fenicieni,
care au fondat cele mai vechi orașe din Europa de Vest, Cádiz și Málaga. Influența
feniciană s-a extins pe măsură ce o mare parte a Peninsulei a fost încorporată în cele din
urmă în Imperiul Cartaginez, devenind un teatru major al Războaielor
Punice împotriva Imperiului Roman în expansiune. După o cucerire dificilă(d), peninsula a
intrat pe deplin sub stăpânire romană(d). În Evul Mediu timpuriu, ea a intrat sub stăpânire
vizigotă și apoi o mare parte a fost cucerită de invadatorii musulmani din Africa de Nord.
Într-un proces care a durat secole, micile regate creștine din nord au recâștigat treptat
controlul asupra peninsulei. Ultimul stat musulman a căzut în 1492(d), și, în același an,
Columb a ajuns în America. S-a născut astfel un imperiu global care a făcut ca Spania să
devină cel mai puternic regat din Europa, principala putere mondială timp de un secol și
jumătate, și cel mai mare imperiu de peste mări timp de trei secole.

Războaiele continue și alte probleme au dus în cele din urmă la pierderea treptată a
acestui statut. Conflictul napoleonian din Spania a dus la haos, declanșând mișcări de
independență care au sfâșiat cea mai mare parte a imperiului și au lăsat țara instabilă din
punct de vedere politic. Spania a suferit un război civil devastator în anii 1930 și apoi a
intrat sub conducerea unui guvern autoritar, care a condus țara printr-o perioadă de
stagnare, urmată de o creștere bruscă a economiei. În cele din urmă, democrația a fost
restabilită sub forma unei monarhii constituționale parlamentare. Spania a aderat la
Uniunea Europeană, trecând printr-o renaștere culturală și o creștere economică
constantă până la începutul secolului al XXI-lea, într-o nouă lume globalizată, cu provocări
economice și ecologice diferite.

Preistoria și popoare preromane[modificare | modificare sursă]

Castru celtic în Galicia

Cercetările arheologice de la Atapuerca indică faptul că Peninsula Iberică a fost populată
de hominizi acum 1,2 milioane de ani.[24] În Atapuerca s-au găsit fosile de la
primii hominini cunoscuți din Europa, Homo antecessor. Oamenii moderni au ajuns pentru
prima dată în Peninsula Iberică, dinspre nord, pe jos, acum aproximativ 35.000 de ani.
[25]
Cele mai cunoscute artefacte ale acestor așezări umane preistorice sunt faimoasele
picturi din peștera Altamira din Cantabria din nordul Iberiei, care au fost create pe la
35.600 până la 13.500 î.e.n. de oameni de Cro-Magnon(d).[26][27] Dovezile arheologice și
genetice sugerează că Peninsula Iberică a funcționat ca unul dintre numeroasele refugii
majore din care nordul Europei a fost repopulat după sfârșitul ultimei ere glaciare(d).

Cele mai mari grupuri care locuiau în Peninsula Iberică înainte de cucerirea romană
erau iberii(d) și celții. Iberii au locuit în partea mediteraneană a peninsulei, de la nord-est la
sud-est. Celții au locuit o mare parte din laturile interioare și atlantice ale peninsulei, de la
nord-vest la sud-vest. Bascii au ocupat zona de vest a lanțului muntos al Pirineilor și
zonele adiacente, cultura tartesilor influențați de fenicieni a înflorit în sud-vest,
iar lusitanii(d) și vetonii au ocupat zone în vestul central. Mai multe orașe au fost fondate
de-a lungul coastei de către fenicieni, iar în est, grecii(d) au înființat avanposturi comerciale
și colonii. În cele din urmă, feniciano-cartaginezii(d) s-au extins spre interior spre meseta;
totuși, datorită triburilor războinice din interior, cartaginezii s-au stabilit doar pe coastele
Peninsulei Iberice.

Hispania romană și Regatul Vizigot[modificare | modificare sursă]

 Amfiteatrul Roman(d) din Mérida
În timpul celui de al Doilea Război Punic, aproximativ între 210 și 205 î.e.n., Republica
Romană în expansiune a capturat coloniile comerciale cartagineze aflate de-a lungul
coastei mediteraneene. Deși romanii au avut nevoie de aproape două secole pentru a
finaliza cucerirea Peninsulei Iberice(d), aceștia și-au păstrat controlul timp de peste șase
secole. Dominația romană era susținută de lege, limba latină și drumurile romane.[28]

Culturile populației celtice și iberice au fost treptat romanizate(d) (latinizate) cu viteze

diferite, în funcție de partea din Hispania în care trăiau, liderii locali fiind admiși în clasa
aristocratică romană.[a][29] Hispania a servit drept grânar pentru piața romană, iar porturile
sale exportau aur, lână, ulei de măsline și vin. Producția agricolă a crescut odată cu
introducerea proiectelor de irigații, dintre care unele rămân și astăzi în uz.
Împărații Hadrian, Traian, Teodosie I și filosoful Seneca s-au născut în Hispania.
[b]
Creștinismul a fost introdus în Hispania în secolul I e.n. și a devenit popular în orașe în
secolul al II-lea e.n. În cea mai mare parte, limbile și religia actuale ale Spaniei, precum și
baza legilor sale, provin din această perioadă.[28]

Reccared I(d) și episcopii în timpul Conciliului III din

Toledo , 589. Codex Vigilanus , fol. 145, Biblioteca del Escorial
(d) (d)

Slăbirea jurisdicției Imperiului Roman de Apus în Hispania a început în 409,

când suebii și vandalii germanici, împreună cu alanii sarmatici, au intrat în peninsulă la
invitația unui uzurpator roman. Aceste triburi traversaseră Rinul la începutul anului 407 și
devastaseră Galia. Suebii au format un regat în ceea ce este astăzi Galicia modernă și
nordul Portu