Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Imn:
A Portuguesa
MENIU
0:00
Geografie
Suprafață
- totală 92.212 km² (locul 111)
Apă (%) 0,5 %
Cel mai înalt punct Muntele Pico[*] (2.351 m)
Cel mai jos punct Oceanul Atlantic (0 m)
Cel mai mare oraș Lisabona
Vecini Spania[2]
Castilia și León
Fus orar WET (UTC+ 0)
Ora de vară WEST (UTC+ 1)
Populație
Densitate 115 loc/km²
- Estimare 2012 10.487.289 (locul 80)
- Estimare 2019 10.295.909
Limbi oficiale portugheză[ib 1]
Etnonim portughezi (pl.)
portughez (masc.)
portugheză (fem.)
Guvernare
Sistem politic Republică semi-prezidențială
Președinte (d)
Marcelo Rebelo de Sousa
Prim-ministru (d)
António Costa
Legislativ Adunarea Republicii
Portugalia
Capitala Lisabona[4] (din 1385)
Istorie
Stat independent
Fondarea Portugaliei 868
Suveranitatea
24 iunie 1128
Portugaliei
Regatul Portugaliei 26 iulie 1139
Republica Portugheză 5 octombrie 1910
Aderare la UE 1 ianuarie 1986
Economie
PIB (PPC)
PIB (nominal)
Gini (2011) 34.2[1] (mediu)
IDU 0,83
Monedă euro ( EUR )[ib 3]
Coduri și identificatori
Cod CIO POR
Cod mobil 268
Prefix telefonic +351
ISO 3166-2 PT
Domeniu Internet .pt[ib 2]
1. ^ Limba mirandeză este cooficială în Miranda do
Douro.
2. ^ Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text
Portugalia (vedere din satelit)
Portugalia (în portugheză Portugal; pronunție /puɾtuˈɣaɫ/), oficial Republica
Portugheză (în portugheză República Portuguesa, pronunțat /ʁɨ'publikɐ puɾtu'ɣezɐ/),
este o țară în Peninsula Iberică din Europa de Sud-Vest. Este cea mai vestică țară
din Europa continentală. La vest și sud are coastă la Oceanul Atlantic, iar la est și nord
se învecinează cu Spania. Frontiera dintre Portugalia și Spania(d) are 1214 km lungime
și este considerată cea mai lungă graniță neîntreruptă în cadrul Uniunii Europene.
Republica include, de asemenea, arhipelagurile Azore și Madeira din Atlantic,
ambele regiuni autonome cu propriile lor guverne regionale(d).
Teritoriul Portugaliei moderne a fost locuit permanent, invadat și subiect de dispute
armate încă din vremuri preistorice(d). Precelții(d), celții, cartaginezii și romanii au fost
urmați de invaziile vizigoților și suebilor germanici. În 711, Peninsula Iberică a fost
invadată de către Mauri, Portugalia devenind parte din Al-Andalusul musulman.
Portugalia s-a născut ca stat în urma Reconquistei creștine, iar în 1139, Afonso
Henriques a fost proclamat rege al Portugaliei, astfel stabilind independența acestui
stat.[6]
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind
una dintre cele mai mari puteri economice, politice și militare. [7][8][9] În acest timp,
exploratorii portughezi au efectuat călătorii maritime de pionierat în Epoca Marilor
Descoperiri, în special sub patronaj regal al principelui Henric Navigatorul și al
regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da Gama, care a găsit
o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500), și ajungerea
la Capul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu
mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în
Asia. Distrugerea Lisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din
timpul Războaielor Napoleoniene, independența Braziliei(d) (1822), și Războaiele
Liberale(d) (1828-34), au lăsat Portugalia slăbită de război și cu influența mondială
diminuată.[10]
După ce revoluția din 1910 a abolit monarhia, a fost proclamată democratica, dar
instabila Primă Republică Portugheză, înlocuită ulterior de regimul autoritar de
dreapta Estado Novo. Democrația a fost restabilită după Războiul Colonial
Portughez și Revoluția Garoafelor în 1974. La scurt timp după aceea, s-a acordat
independență aproape tuturor teritoriilor de peste mări(d),[11] ceea ce a marcat sfârșitul
de celui mai îndelungat imperiu colonial. Portugalia a lăsat o profundă influență culturală
și arhitecturală în întreaga lume(d) și o moștenire de peste 250 de milioane de vorbitori
de portugheză.
Portugalia este o țară dezvoltată , cu o economie avansată cu venituri mari și un nivel
de trai înalt.[12][13][14] Este a 5-a cea mai pașnică țară din lume,[15] menținând o formă de
guvernare republicană semiprezidențială.[16][17][18][19][20] Are a 18-lea cel mai mare progres
social din lume, aflându-se înaintea altor țări vest-europene
precum Franța, Spania și Italia.[21] Membru fondator al NATO și al Comunității Țărilor de
Limbă Portugheză, este, de asemenea, membră a numeroase alte organizații
internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, zona euro,
și OCDE.
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia
de droguri pentru uz personal în 2001.[22] După ani de investiții și cooperare, Portugalia
a marcat un punct culminant al folosirii energiei regenerabile la nivel mondial (d) în 2016,
atunci când a reușit să se alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie
hidroelectrică, eoliană și solară.[23]
Cuprins
1Istoria
o 1.1Istoria timpurie: precelții și celții
o 1.2Lusitania și Gallaecia romane
o 1.3Regatele germanice: suebii și vizigoții
o 1.4Perioada islamică și Reconquista
o 1.5Comitatul Portucale
o 1.6Independența și Epoca Afonsină
o 1.7Epoca Ioanină și cea a Marilor Descoperiri
o 1.8Uniunea Iberică, Restaurația și începutul epocii brigantine
o 1.9Epoca Pombalină și Iluminismul
o 1.10Epoca napoleoniană
o 1.11Monarhia constituțională
o 1.12Prima Republică și Estado Novo
o 1.13Revoluția Garoafelor și integrarea europeană
2Geografie
o 2.1Clima
o 2.2Biodiversitatea
3Guvernarea și administrarea
o 3.1Președinția
o 3.2Guvernul
o 3.3Parlamentul
o 3.4Puterea judecătorească și particularități ale legislației
o 3.5Drepturile LGBT+ în Portugalia
o 3.6Aplicarea legii
o 3.7Împărțire administrativă
o 3.8Relații externe
o 3.9Armata
o 3.10Finanțele publice
4Economie
o 4.1Sectorul primar
o 4.2Sectorul secundar
o 4.3Sectorul terțiar
o 4.4Sectorul cuaternar
o 4.5Transporturi
o 4.6Energia
5Demografie
o 5.1Urbanizare
o 5.2Imigrația
o 5.3Religie
o 5.4Limba
o 5.5Educație
o 5.6Sănătatea
6Cultura
o 6.1Arhitectura
o 6.2Cinematografia
o 6.3Literatura
o 6.4Bucătăria
o 6.5Muzica
o 6.6Arte plastice
o 6.7Sport
o 6.8Sărbători
7Note
8Legături externe
9Vezi și
Istoria[modificare | modificare sursă]
Istoria timpurie: precelții și celții[modificare | modificare sursă]
Citânia de Briteiros(d), din Minho(d), cel mai bine conservat sit portughez din Epoca Fierului și cultura Castro(d).
Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n. În ultimele zile ale
lui Iulius Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexată Republicii Romane.
Cartaginezii, inamicii Romei în Războaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe
coastă.
Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape
două sute de ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost
condamnați la moarte sigură în sclavie în mine atunci când nu erau vânduți ca sclavi în
alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit să facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a
izbucnit o răscoală în nord. Lusitanii și alte triburi indigene, sub conducerea
lui Viriathus(d), au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.
Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe
revolta, dar fără nici un rezultat—lusitanii au continuat să cucerească teritoriu.
Conducătorii romani au hotărât atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui
Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n., Viriathus a fost asasinat, și Tautalus a
devenit lider.
Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost
desăvârșită abia în epoca vizigotă.
În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul de provincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat
o provincie în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele de Gallaecia, cu
capitala în Bracara Augusta, astăzi Braga. Există încă multe ruine de castre (dealuri
foritficate(d)) în toată Portugalia modernă și rămășițe ale culturii Castro. Numeroase situri
romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele așezări urbane fiind destul de
mari, ca Conímbriga(d) și Mirobriga(d). Cea dintâi este una dintre cele mai mari
așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe
locul unei foste localități romane, Aeminium(d)). Situl are și un muzeu care expune
obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile,
teatrele și casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre
care unele bătute în Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii
contemporani se numără Paulus Orosius (c. 375-418)[26] și Hydatius(d) (c. 400-469),
episcop de Aquae Flaviae(d), care a relatat despre ultimii ani ai dominației romane și
sosirea triburilor germanice.
Regatele germanice: suebii și vizigoții[modificare | modificare sursă]
regele sueb(d) Miro(d) și sf. Martin de Braga(d) dintr-un manuscris din 1145 din De virtutibus quattuor de Martin.
Portugalia continentală de astăzi, împreună cu mare parte din Spania, a făcut parte din
Califatul Umayyad între 711 e.n. – 1249 e.n., în urma cuceririi de către Califatul
Umayyad a Peninsulei Iberice în 711 e.n. Această ocupație a durat de la câteva zeci de
ani în nord, până la circa cinci secole, în sud.
După înfrângerea vizigoților în doar câteva luni, Califatul Umayyad a început să se
extindă rapid în peninsulă. Începând cu anul 711, teritoriul pe care este acum Portugalia
a devenit parte a vastului Califat Umayyad cu centrul în Damasc, care se întindea de la
râul Indus de pe subcontinentul Indian (în Pakistanul de astăzi) până în sudul Franței,
până la prăbușirea acestuia în 750. În acel an, partea de vest a imperiului și-a câștigat
independența sub Abd-ar-Rahman I, cu înființarea Emiratului de Cordoba. După
aproape două secole, Emiratul a devenit Califatul de Cordoba în 929, până la
dizolvarea acesteia un secol mai târziu, în 1031, în nu mai puțin de 23 de mici regate,
numite regatele Taifa.
Guvernatorii acestor regate taifa se proclamau fiecare emir în provincia lui și stabileau
relații diplomatice cu regatele creștine din nord. Majoritatea Portugaliei a căzut în
mâinile Taifalei din Badajoz(d) din dinastia Aftasidă, și după o scurtă perioadă a unei
efemere Taifale de Lisabona(d) în 1022, a căzut sub dominația Taifalei de Sevilla(d) a
poeților Abbadizi(d). Perioada taifalelor s-a încheiat cu cucerirea almoravizilor care au
venit din Maroc în 1086 câștigând o victorie decisivă în Bătălia de la Sargrajas(d), urmați
un secol mai târziu, în 1147, după a doua perioadă de taifale, de almohazii veniți și ei
tot din Marrakesh.[30]
Al-Andalus a fost împărțită în diferite districte numite Kura. Gharb Al-Andalus a fost, la
apogeul său, constituit din zece kurale,[31] fiecare cu o capitală și un guvernator al ei.
Principalele orașe ale perioadei în Portugalia erau Beja, Silves, Alcácer do
Sal, Santarém și Lisabona.
Populația musulmană din regiune consta, în principal, din iberici autohtoni convertiți
la Islam (așa-numiții Muwallad sau Muladi) și berberi. Arabii erau în principal nobili
din Siria și Oman și, deși puțini la număr, ei constituiau elita conducătoare a populației.
Berberii erau la început originari din munții Atlas și Rif(d) din Africa de Nord și erau, în
esență, nomazi.
Comitatul Portucale[modificare | modificare sursă]
Un nobil vizigot asturian pe nume Pelagius de Asturia a fost ales în 718 e.n. conducător
de mulți dintre nobilii vizigoți izgoniți. Pelagius a cerut ridicarea a tuturor armatelor
vizigote creștine rămase la luptă împotriva maurilor și să se regrupeze teritoriile
montane necucerite din Asturii, zonă cunoscută astăzi ca Munți Cantabrici, în ceea ce
este astăzi mica regiune muntoasă din nord-vestul Spaniei, adiacentă Golfului Biscaya.
[32]
Planul lui Pelagius a fost de a utiliza Munții Cantabrici ca loc de refugiu și protecție de
invadatorii mauri. Apoi, el a propus regruparea armatelor creștine din Peninsula Iberică
și folosirea Munților Cantabrici ca rampă de lansare a recuceririi pământurilor lor. În
acest proces, după ce i-a învins pe mauri în Bătălia de la Covadonga în 722 e.n.,
Pelagius a fost proclamat rege, fondând astfel Regatul creștin al Asturiilor și începând
războiul de recucerirea creștină cunoscut în portugheză ca Reconquista Cristã.
La sfârșitul secolului al IX-lea, regiunea Portugaliei dintre râurile Minho și Douro, a fost
eliberată sau recucerită de la Mauri de către Vimara Peres,(d) la ordinele regelui Alfonso
al III-lea al Asturiilor. Găsind că regiunea avea anterior două mari orașe—Portus Cale,
în zona de coastă, și Braga în interior, multe alte orașe fiind acum pustii—a hotărât să o
repopuleze și să le reconstruiască cu refugiați portughezi galicieni și cu alți creștini. [33]
Vimara Peres a organizat regiunea eliberată de la mauri, și a ridicat-o la statutul
de comitat, numind-o comitatul Portugalia(d) după marele oraș-port al regiunii—Portus
Cale' sau Porto de astăzi. Unul dintre primele orașe fondate de Vimara Peres în
această perioadă este Vimaranes, cunoscut astăzi ca Guimarães – „leagănul poporului
portughez” sau „orașul-leagăn” (Cidade Berço în portugheză).
După anexarea comitatului Portugalia într-unul din mai multele comitate care
alcătuiau Regatul Asturiilor, Regele Alfonso al III-lea al Asturiilor l-a înnobilat pe Vimara
Peres în 868 e.n., ca primul conte de Portus Cale (Portugalia). Regiunea a devenit
cunoscut sub numele de Portucale, Portugale, și în același timp Portugália — comitatul
Portugalia(d).
Alfonso al VI-lea de León învestindu-l pe Henric, conte de Portugalia(d), în 1093.
Mai târziu, Regatul Asturiilor a fost împărțit în mai multe regate creștine din nordul
Spaniei, din cauza diviziunilor dinastice ale moștenirii printre urmașii regelui. Cu
abdicarea silită a lui Alfonso al III-lea „cel Mare” al Asturiilor de către fiii săi în 910,
regatul Asturiilor a fost împărțit în trei regate separate: León, Galicia și Asturiile. Cele
trei regate au fost în cele din urmă reunite în 924 (León și Galicia în 914, Asturiile mai
târziu) sub coroana de León.
În timpul secolului de lupte intestine pentru dominație între regatele creștine din nord,
comitatul Portugalia forma partea de sud a Regatului Galiciei. Uneori, Regatul Galiției
exista ca entitate independentă pentru perioade scurte de timp, dar, de obicei, el însuși
forma o parte importantă a Regatului León. În toată această perioadă, locuitorii
comitatului Portugalia, ca galicieni, aveau dificultăți în a păstra autonomia Galiciei cu
limba și cultura ei distincte (galiciano-portugheză(d)) față de cultural leoneză, ori de câte
ori statutul Regatului Galiciei se schimba în raport cu Regatul León. Ca rezultat al
diviziunii politice, galiciano-portughezii și-au pierdut unitatea atunci când comitatul
Portugalia s-a separat de Regatul Galiției (la rândul lui dependent de Regatul de León)
pentru a stabili Regatul Portugaliei.
În 1093, Alfonso al VI-lea de León și Castilia a acordat comitatul lui Henric de
Burgundia(d) și l-a căsătorit cu fiica lui, Teresa León(d), ca răsplată pentru rolul său în
recucerirea teritoriilor de la Mauri. Henric și-a instalat capitala noului său comitat în
Bracara Augusta (Braga de astăzi), capitala provinciei romane antice și, de asemenea,
capitala anterioară a mai multor regate de-a lungul primului mileniu.
Independența și Epoca Afonsină[modificare | modificare sursă]
Afonso Henriques primind intervenția divină în Bătălia de la Ourique(d) (1139), la care a fost aclamat rege al
portughezilor.
Mănăstirea Batalha(d) a fost ridicată de regele Ioan I pentru a comemora victoria sa în criza din 1383–85(d)
Suveranitatea Portugaliei a fost întreruptă între 1580 și 1640. Aceasta s-a întâmplat
pentru că ultimii doi regi din casa de Aviz(d) – regele Sebastian, care a murit în bătălia de
la Alcácer Quibir(d) în Maroc, și unchiul și urmașul său, Regele Henric al Portugaliei(d) –
au murit amândoi fără moștenitori, ceea ce a dus la criza succesiunii portugheze din
1580(d).
Ulterior, Filip al II-lea al Spaniei a revendicat tronul și astfel a devenit Filip I al
Portugaliei. Deși Portugalia nu și-a pierdut independența formală, ea a fost guvernată
de același monarh care domnea și asupra Imperiului Spaniol,[42] formând pentru scurt
timp o uniune a celor două regate. În acest moment, Spania devenise
un teritoriu geografic.[43] Unirea celor două coroane a privat Portugalia de o politică
externă independentă și a condus la implicarea sa în Războiul de Optzeci de
Ani între Spania și Țările de Jos.
Războiul a dus la o deteriorarea relațiilor cu cel mai vechi aliat al Portugaliei, Anglia(d), și
pierderea Hormuzului(d), un târg strategic situat între Iran și Oman. Din 1595 până în
1663, Războiul Olandezo-Portughez(d) a însemnat în primul rând invadarea de către
companiile olandeze a multor colonii și interese comerciale portugheze în Brazilia,
Africa, India și Orientul Îndepărtat, ceea ce a dus la pierderea monopolului portughez
asupra comerțului maritim indian.
Regele Ioan al V-lea a patronat numeroase opere artistice, el câștigând epitetul de Regele Soare Portughez.
În 1640, Ioan al IV-lea a condus o revoltă susținută de nobilii nemulțumiți și a fost
proclamat rege. Războiul Restaurației Portugheze(d) între Portugalia și Imperiul Spaniol,
declanșat în urma revoltei din 1640, a pus capăt celor șaizeci de ani de Uniune
Iberică(d) sub Casa de Habsburg. Acesta a fost începutul Casei de Braganza(d), care a
domnit în Portugalia până în anul 1910.
Fiul cel mare al regelui Ioan al IV-lea a venit pe tron ca Afonso al VI-lea, dar disabilitățile
sale fizice și mintale l-au făcut să fie copleșit de Luís de Vasconcelos e Sousa, al treilea
conte de Castelo Melhor(d). Într-o lovitură de stat organizată de soția regelui, Maria
Francisca de Savoia, și de fratele său, Pedro, Duce de Beja, Regele Afonso al VI-lea a
fost declarat incompetent mintal și exilat mai întâi în Azore și apoi la Palatul Regal din
Sintra(d), lângă Lisabona. După moartea lui Afonso, Pedro a urcat pe tron ca regele
Pedro al II-lea. Domnia lui Pedro a dus la consolidarea independenței naționale, la
expansiunea imperială, și la investiții în producția internă.
Pedro al II-lea, fiul lui Ioan al V-lea, a condus un regim caracterizat prin afluxul de aur în
cuferele trezoreriei regale, furnizat în mare parte de către cincimea regală(d) (impozit pe
metale prețioase), care era primit din coloniile portugheze din Brazilia(d) și Maranhão(d).
Acționând ca un monarh absolut, Ioan aproape a epuizat veniturile fiscale ale țării pe
ambițioase lucrări de arhitectură, mai ales Palatul Mafra(d), și pe comenzi și adăugiri la
considerabilele sale colecți de artă și literatură.
Estimările oficiale – și majoritatea estimărilor făcute până în prezent – plasează numărul
emigranților portughezi în Brazilia Colonială în timpul goanei după aur din secolul al
XVIII-lea la circa 600.000.[44] Aceasta a reprezentat una dintre cele mai mari mișcări de
populație din Europa în coloniile din America din perioada colonială.
Epoca Pombalină și Iluminismul[modificare | modificare sursă]
Primul marchiz de Pombal(d) a fost efectiv la putere în Portugalia în timpul domniei Regelui Iosif I.
În 1738, Sebastian José de Carvalho e Melo, primul marchiz de Pombal (d), și-a început
cariera diplomatică ca ambasador portughez la Londra și mai târziu, la Viena. Regina
consoartă a Portugaliei, arhiducesa Maria Anne Josefa de Austria, ținea la Melo; și,
după ce prima lui soție a murit, ea a aranjat a doua căsătorie a văduvului de Melo cu
fiica feldmareșalului austriac Leopold Josef, conte von Daun. Regele Ioan al V-lea al
Portugaliei, nu a fost însă mulțumit și l-a rechemat pe Melo în Portugalia în 1749. Ioan
al V-lea a murit în anul următor și a fost încoronat fiul său, Iosif I al Portugaliei. Spre
deosebire de tatăl său, Iosif îl stima pe de Melo și, cu aprobarea reginei-mamă, l-a
numit pe Melo ministru de externe.
Cum încrederea regelui în de Melo a crescut, regele i-a încredințat mai mult control
asupra statului. Prin 1755, Sebastião de Melo a fost numit prim-ministru. Impresionat de
succesele economice britanice la care asistase în calitate de ambasador, a implementat
cu succes poltici economice similare în Portugalia. El a abolit sclavia în Portugalia și în
coloniile portugheze din India; a reorganizat armata și marina; a
restructurat Universitatea din Coimbra(d), și a pus capăt discriminării împotriva diferitelor
culte creștine în Portugalia.
Dar cele mai mari reforme ale lui Sebastião de Melo au fost cele economice și
financiare, cu crearea mai multor companii și bresle pentru a reglementa fiecare
activitate comercială. El a delimitat regiunea de producție a vinului de Porto pentru a
asigura calitatea vinului, aceasta fiind prima încercare de a controla calitatea și
producția vinului în Europa. El a condus cu mână forte prin impunerea strictă a legii
asupra tuturor claselor sociale portugheze, de la marea nobilime până la cei mai săraci
muncitori, împreună cu o revizuire pe scară largă a sistemului de impozitare al țării.
Aceste reforme i-au adus dușmani în clasele superioare, mai ales printre marea
nobilime, care îl considera un parvenit social.
Portugalia a fost lovită de dezastru în dimineața zilei de 1 noiembrie 1755,
când Lisabona a fost lovită de un cutremur violent, estimat pe scara actuală a
magnitudinii de moment la 8,5–9. Orașul a fost distrus din temelii de cutremur, precum
și de tsunami-ul și de indenciile care au urmat. [45] Sebastião de Melo a supraviețuit
printr-un mare noroc și apoi s-a angajat imediat în reconstruirea orașului, cu celebrul
său citat: „și acum? Ne îngropăm morții și îngrijim pe cei vii.”
În ciuda calamității și a numărului mare de morți, Lisabona nu a suferit nicio epidemie și
în mai puțin de un an era deja reconstruită. Noul centru al Lisabonei a fost conceput
pentru a rezista la cutremure. S-au construit machete pentru teste, iar efectele unui
cutremur au fost simulate prin marșul soldaților în cadență în jurul machetelor. Clădirile
și marile piețe din centrul pombalin rămân și astăzi una dintre atracțiile turistice ale
Lisabonei. Sebastião de Melo a adus și o contribuție importantă la
studiul seismologiei punând la punct o acțiune de colectare de informații de la fiecare
parohie din țară.
Marele cutremur din Lisabona (1755) a devastat Portugalia, având o magnitudine estimată între 8,5–9,0.
Conform recensământului din 1921, São João Baptista de Ajudá avea 5 locuitori și, la
momentul ultimatumului Guvernului din Dahomey, avea doar 2 locuitori ce reprezentau
suveranitatea portugheză.
O altă retragere forțată dintr-un teritoriu de peste mări a avut loc în decembrie 1961
când Portugalia a refuzat să predea teritoriile Goa, Daman și Diu. Ca urmare, armata și
marina portugheze au fost implicate într-un conflict armat în colonia din India
Portugheză(d) împotriva Forțelor Armate Indiene(d).
Operațiunile s-au soldat cu înfrângerea(d) și capitularea micii garnizoane defensive
portugheze, care a fost obligată să se predea unei forțe militare mult mai mari.
Rezultatul a fost pierderea restului teritoriilor portugheze de pe subcontinentul indian.
Regimul portughez a refuzat să recunoască suveranitatea indiană asupra teritoriilor
anexate, care au continuat să fie reprezentate în Adunarea Națională a Portugaliei până
la lovitura de stat militară din 1974.
Tot la începutul anilor 1960, mișcările pentru independență din provinciile portugheze
de peste mări Angola, Mozambic și Guineea(d) din Africa au dus la Războiul Colonial
Portughez (1961–1974).
De-a lungul războiului colonial, Portugalia s-a confruntat cu nemulțumiri crescânde,
embargouri asupra armelor și alte măsuri punitive impuse de majoritatea comunității
internaționale. Regumul autoritar și conservator Estado Novo, instalat și guvernat la
început de António de Oliveira Salazar și condus după 1968 de Marcelo Caetano(d), a
încercat însă să conserve imperiul intercontinental cu o suprafață totală de
2.168.071 km2.[48]
Revoluția Garoafelor și integrarea europeană[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: Revoluția Garoafelor.
Africa Portugheză(d) înainte de independență în 1975.
Tratatul de la Lisabona a fost semnat în 2007, când Portugalia deținea președinția Consiliului European.
Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Portugaliei.
Hartă fizică și administrativă
Biodiversitatea[modificare | modificare sursă]
Deși oamenii ocupă teritoriul Portugaliei de mii de ani, încă mai rămân părți din
vegetația inițială. În Gerês se găsesc păduri mature atât de foioase, cât și de conifere,
din pădurea mediteraneană de dimensiuni mondiale mai rămân câteva părți extrem de
rare în munții Arrábida, și o pădure subtropicală de laurissilva, datând din perioada
terțiară, acoperă cea mai mare arie continuă a sa din lume pe insula principală a
arhipelagului Madeira. Datorită scăderii populației umane și datorită exodului rural,
stejarul de Pirinei și alți arbori indigeni au început să reocupe multe zone abandonate.
Mistețul, capra roșcată iberiacă, cerbul și căprioara iberică și-au extins mult arealul în
ultimele decenii. S-au găsit recent mistreți umblând noaptea în interiorul unor arii
urbane mari, ca Setubal. Ariile protejate ale Portugaliei(d) cuprind un parc național
(în portugheză Parque Nacional), 12 parcuri naturale (în portugheză Parque Natural),
nouă rezervații naturale (în portugheză Reserva Natural), cinci monumente ale naturii
(în portugheză Monumento Natural), și șapte peisaje protejate
(în portugheză Paisagem Protegida); între acestea, Parcul Național Peneda-
Gerês(d), Parcul Natural Serra da Estrela(d) și Paul d'Arzila(d).
Aceste medii naturale sunt modelate de flora diversă, și cuprind specii foarte răspândite
de pin (mai ales Pin maritim și Pinus pinea), stejarul (Quercus robur), stejarul de Pirinei
(Quercus pyrenaica(d)) castanul (Castanea sativa), stejarul de plută (Quercus suber),
stejarul de stâncă (Quercus ilex(d)) sau stejarul portughez (Quercus faginea(d)). Datorită
valorii lor economice, unele specii ale genului Eucalyptus au fost introduse și sunt acum
frecvente, deși sunt specii invazive cu impact negativ asupra mediului.
Laurel forest(d) este un tip unic de pădure subtropicală umedă găsită în puține zone din
Europa și din lume: în Azore, și mai ales pe insula Madeira, există păduri mari,
endemice de Laurisilva (pe cea din urmă insulă, este și protejată ca rezervație
naturală). Există mai multe specii diverse de faună mamiferă, reprezentată
de vulpe, bursuc, râs iberic, lup iberic(d), capră sălbatică (Capra pyrenaica(d)), pisică
sălbatică (Felis silvestris), iepure, nevăstuică, dihor, cameleon, mangustă, zibetă(d), ursul
brun[necesită citare] (observat lângă Rio Minho, lângă Peneda-Gerês) și multe altele.
Portugalia este o oprire importantă pentru păsările migratoare, în unele locuri cum ar
fi Capul Sf. Vincent(d) sau munții Monchique(d), unde toamna mii de păsări traversează
marea din Europa în Africa și primăvara invers.
De la stânga la dreapta și de sus în jos: câine ciobănesc de Estrela(d), vidră eurasiatică, a prigorie europeană și
cal din rasa Lusitano.
Palatul Justiției din Lisabona găzduiește instanțele judecătorești ale comărcii judiciare a Districtului Lisabona.
Sistemul legal portughez este unul de inspirație napoleoniană, similar celor din Europa
continentală. Printre principalele legi se numără Constituția (1976, cu modificări), Codul
Civil Portughez(d) (1966, cu modificări) și Codul Penal al Portugaliei(d) (1982, cu
modificări). Alte legi relevante sunt Codul Comercial (1888, cu modificări) și Codul de
Procedură Civilă (1961, cu modificări).
Instanțele naționale supreme sunt Curtea Supremă de Justiție(d) și Curtea
Constituțională(d). Ministerul Public(d), condus de procurorul general, constituie
organismul independent al procurorilor. Legile portugheze s-au aplicat și în
fostele colonii și teritorii și continuă să influențeze practica din aceste țări.
Portugalia a fost una dintre primele țări din lume care au abolit pedeapsa capitală.
Sentința maximă este limitată la 25 de ani.
Portugalia a decriminalizat și utilizarea drogurilor comune în 2001, fiind prima țară din
lume care face acest lucru. Portugalia a decriminalizat efectiv posesia tuturor drogurilor
care sunt încă ilegale în alte țări dezvoltate, între aceste droguri numărându-
se cannabis, cocaina, heroina și LSD. Deși posesia este legală, traficul și posesia a
unei cantități care depășește „cantitatea de uz personal pentru 10 zile” se pedepsesc
încă cu încarcerare și amendă. Persoanele prinse cu cantități mici asupra lor sunt
îndrumate către o clinică de dezintoxicare, dar internarea acolo nu este obligatorie. În
ciuda criticilor venite dinspre alte țări europene, care afirmau că consumul de droguri în
Portugalia va crește enorm, în realitate consumul de droguri a scăzut, îmrepună cu
numărul de cazuri de infectare cu HIV, din 2001 până în 2009 ambele ajungând la 50%
din valoarea inițială. Utilizarea drogurilor de către tinerii de 16-18 ani a scăzut și ea,
singurul care a crescut puțin în cadrul acestei categorii de vârstă fiind consumul de
marijuana.[55][56][57]
Drepturile LGBT+ în Portugalia[modificare | modificare sursă]
Drepturile LGBT+(d) au crescut substanțial în ultimii ani. La 31 mai 2010, Portugalia a
devenit a șasea țară din Europa și a opta din lume care a recunoscut legal căsătoria
între persoane de același sex(d) la nivel național. Legea a intrat în vigoare la 5 iunie
2010.[58] Adopțiile de copii pentru cupluri de același sex sunt permise de la 1 martie
2016,[59] iar accesul cuplurilor de două femei la reproducere asistată există din 13 mai
2016.[60][61][62][63] În ianuarie 2017, noua lege a identității de sex[64] a simplificat procesul de
schimbare a sexului și numelui pentru persoanele transgender, ceea ce a ușurat
schimbarea identității de sex pentru minori.[65]
Aplicarea legii[modificare | modificare sursă]
Districte[66]
District Suprafață Populație District Suprafață Populație
Viana do
9 Castelo Branco 6.675 km² 196,264 18 2.255 km² 244,836
Castelo
Regiuni autonome
Regiune autonomă Suprafață Populație
Olivenza. Sub suveranitate portugheză din 1297, comuna Olivenza a fost cedată
Spaniei prin Tratatul de la Badajoz din 1801, după Războiul Portocalelor(d).
Portugalia a revendicat-o din nou în 1815 conform Tratatului de la Viena. Din secolul
al XIX-lea, ea este continuu guvernată de Spania, care consideră că este teritoriul
său, atât de facto cât și de jure.[67]
Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice(d)). Arhipelagul este sub dominație portugheză
dar este mai apropiat geografic de Insulele Canare (165 km) decât
de Madeira (280 km). Descoperite în 1364 de navigatori italieni, insulele au aparținut
unor persoane private până la 1971, când guvernul portughez le-a achiziționat și a
înființat o rezervație naturală ce acoperă întreg arhipelagul. Insulele sunt
revendicate de Spania din 1911 iar disputa a produs unele tensiuni politice între cele
două țări. Problema principală nu este valoarea lor intrinsecă, ci faptul că ele extind
considerabil Zona Economică Exclusivă a Portugaliei.[68]
Armata[modificare | modificare sursă]
Forțele armate au trei ramuri: Marina(d), Forțele Terestre(d) și Forțele Aeriene(d). Ele
servesc în principal drept forță de apărare, a cărei misiune este protejarea integrității
teritoriale a țării și de a oferi asistență și securitate pe plan intern și extern. În 2008, cele
trei ramuri numărau 39.200 de militari activi, dintre care 7500 femei. Cheltuielile militare
ale Portugaliei se ridicau în 2009 la 5,2 miliarde de dolari, reprezentând 2,1 procente
din PIB. Serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2004. Vârsta minimă pentru
recrutarea voluntarilor este de 18 ani.
Forțele Terestre (21.000 personnel) sunt compuse din trei brigăzi și alte unități mici.
O brigadă de infanterie(d) (echipată în principal cu transportoare blindate Pandur II(d)),
o brigadă mecanizată(d) (echipată mai ales cu tancuri Leopard 2 A6 și cu transportoare
blindate M113(d)) și o Brigadă de Reacție Rapidă(d) (formată din parașutiști și trupe
de comando(d)). Marina (10.700 de persoane, dintre care 1.580 sunt pușcași marini(d)),
cea mai veche forță navală din lume, are cinci fregate, șapte corvete, două submarine,
și 28 de nave de patrulare și auxiliare. Forțele Aeriene (7500 de persoane) sunt dotate
în principal cu avioane F-16 Fighting Falcon și Alpha Jet(d).
Dotările diferitelor ramuri ale Forțelor Armate Portugheze
Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Portugaliei.
Portugalia este o țară dezvoltată și cu venit mare(d), al cărui PIB pe cap de locuitor era în
2014 78% din media UE27 – în creștere față de 76% în 2012. [81] La sfârșitul lui 2016,
PIBul Portugaliei ajunsese la 30.612 de dolari pe cap de locuitori, conform raportului
OCDE.[82] Moneda Portugaliei este euro (€), care a înlocuit escudoul portughez, iar țara
a fost unul dintre membrii fondatori ai zonei euro. Banca centrală a Portugaliei
este Banco de Portugal(d), parte integrantă a Sistemului European de Bănci Centrale(d).
Majoritatea industriilor, afacerilor și instituțiilor financiare sunt concentrate în zonele
metropolitane Lisabona(d) și Porto(d)—districtele Setúbal, Aveiro, Braga, Coimbra și Leiria
fiind cele mai mari centre economice din afara acestora. Conform World Travel Awards,
Portugalia era principala destinație de practicare a golfului din Europa în 2012 și 2013.
[83][84]
De la Revoluția Garoafelor din 1974, care a culminat cu sfârșitul uneia dintre cele mai
notabile faze de expansiune economică(d) din istoria Portugaliei (începând cu anii 1960),
[85]
a avut loc o importantă schimbare în creșterea economică anuală. După frământările
revoluției din 1974 și perioada Processo Revolucionário Em Curso(d), Portugalia a
încercat să se adapteze la o economie globală modernă în schimbare, proces care
continuă și astăzi. După anii 1990, modelul de dezvoltare economică pe
baza consumului(d) a fost modificat treptat către un sistem concentrat pe
exporturi, investiții private și dezvoltarea sectorului de înalte tehnologii. Ca urmare,
serviciile au depășit industriile mai tradiționale, cum ar fi textilele, încălțămintea,
îmbrăcămintea și pluta (Portugalia este principalul producător mondial de plută),
[86]
produsele de lemn și băuturile.[87]
Regiunea Alentejo este cunoscută ca „grânarul Portugaliei”, aici cultivându-se cel mai mult grâu și cel mai mult
stejar de plută.
Observatório Astronómico de Lisboa(d), cel mai vechi (1878) observator astronomic din Portugalia
Fundația Champalimaud(d) din Lisabona, unul dintre cele mai importante centre de cercetare din lume în
oncologie
Metroul din Lisabona, cel mai vechi și mai mare sistem de transport urban rapid din Portugalia
Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: demografia Portugaliei.
Femei în costum tradițional din Minho(d) (sus) și fadistas cântând la mănăstirea Jerónimos(d) (jos)
Numele Numele
Regiun Regiun
Loc orașulu Pop. Loc orașulu Pop.
e e
i i
1 Lisabona Lisabona 545.245 11 Queluz Lisabona 75.169
2 Porto Norte 237.559 12 Rio Tinto Norte 64.815
Vila Nova de
3 Norte 186.502 13 Barreiro Lisabona 63.353
Gaia
4 Amadora Lisabona 175.136 14 Aveiro Centro 60.058
5 Braga Norte 136.885 15 Viseu Centro 57.975
6 Funchal Madeira 111.541 16 Odivelas Lisabona 56.847
7 Coimbra Centro 105.842 17 Leiria Centro 50.533
8 Setúbal Lisabona 98.131 18 Matosinhos Norte 49.486 Vila Nova
Lisabona 9 Almada Lisabona 96.404 19 Guimarães Norte 47.588
Agualva-
10 Lisabona 79.805 20 Faro Algarve 47.575
Cacém
Amad
Porto
Imigrația[modificare | modificare sursă]
Sanctuarul Hristos Regele(d) și Sanctuarul Doamna Noastră de la Fátima(d) din Portugalia sunt două dintre cele
mai vizitate locuri de pelerinaj catolic din lume.
Portugheza este a 6-a cea mai vorbită limbă din lume, cu circa 260 de milioane de vorbitori.
Universitatea din Porto(d) este a doua ca mărime din Portugalia și principala universitate de cercetare.
Sistemul de educație este împărțit în nivelul preșcolar (copii sub 6 ani), educație
elementară (nouă ani, în trei subniveluri, obligatoriu), educația secundară (liceul; 3 ani,
obligatoriu din 2010), și educația superioară. Universitățile sunt organizate de regulă
pe facultăți.
Rata alfabetizării adulților este de 99%. Rata înscrierilor la școlile primare este de
100%.
Conform Programului Internațional de Evaluare a Elevilor (d) (PISA) 2015, elevul
portughez mediu de 15 ani se clasează semnificativ peste media OCDE la citit,
matematică și științe, pe un similar level cu elevii din Norvegia, Polonia, Danemarca și
Belgia, cu 501 puncte (media fiind de 493). Rezultatele elevilor portughezi la testele
PISA sunt într-o permanentă îmbunătățire, depășind mai multe state occidentale foarte
dezvoltate, ca SUA, Austria, Franța și Suedia.[138][139]
Circa 40% din cetățenii cu vârstă de facultate (20 de ani) merg la una din instituțiile de
învățământ superior ale Portugaliei[140][141] (față de 50% în Statele Unite și 35% în țările
OCDE). Pe lângă faptul că este o destinație pentru studenți internaționali(d), Portugalia
este printre principalele țări de origine ale multor studenți internaționali. Toți studenții,
interni și internaționali, erau in 2005 în număr de 380.937.
Universitățile portugheze există din 1290. Cea mai veche universitate din Portugalia(d) a
fost înființată la Lisabona și apoi s-a mutat la Coimbra. Istoric, în cadrul Imperiului
Portughez, portughezii au fondat cea mai veche școală de inginerie
din Americi (Instituto Militar de Engenharia(d) din Rio de Janeiro) în 1792, precum și cel
mai vechi colegiu medical din Asia (Escola Médico-Cirúrgica(d) din Goa) în 1842.
Actualmente, cea mai mare universitate din Portugalia este Universitatea din
Lisabona(d).
Procesul de la Bologna a fost adoptat din 2006 de către universitățile și politehnicile
portugheze. Învățământul superior în instituțiile de stat este furnizat pe baze
competitive, aplicându-se un sistem de numerus clausus printr-o bază de date națională
de admiteri. Fiecare instituție de învățământ superior oferă însă și un număr de locuri
libere în afara procesului normal de admitere pentru sportivi, persoane de peste 23 de
ani, studenți internaționali(d), studenți din alte țări lusofone(d), absolvenți ai altor instituții,
studenți din alte instituții (transfer academic), foști studenți (readmitere), și schimb de
curriculum, conform unor standarde și reglementări specifice stabilite de fiecare
instituție sau facultate.
Majoritatea costurilor studiilor sunt suportate din bani publici. Cu toate acestea, întrucât
taxele de studii cresc și cum multe instituții de învățământ superior atrag noi tipuri de
studenți (part-time sau la seral), cum ar fi angajați, oameni de afaceri, părinți și
pensionari, multe facultăți fac profituri substanțiale de la fiecare student înscris, cu
beneficii pentru veniturile universității și fără a pierde din calitatea educației (măsurată
în raportul profesori/elevi, calculatoare/elevi, dimensiunea sălii/elevi etc.).
Portugalia a convenit acorduri de cooperare cu MIT și alte instituții americane pentru a
promova dezoltarea și a crește eficiența cercetării și învățământului superior în țară.
Sănătatea[modificare | modificare sursă]
Spitalul Santo António din Porto (sus), și Spitalul Santa Maria din Lisabona (jos).
Cultura[modificare | modificare sursă]
Literatura portugheză literature, una din cele mai vechi literaturi occidentale, s-a
dezvoltat atât prin text, cât și prin cântec. Până la 1350, trubadurii galiciano-
portughezi(d) și-au răspândit influența literară în mare parte din Peninsula Iberică. [149] Gil
Vicente (c. 1465–c. 1536) a fost unul dintre fondatorii tradiției dramatice portugheze.
Aventurierul și poetul Luís de Camões (c. 1524–1580) a scris poemul epic Os
Lusíadas(d) (Lusiadele), sub influența Aeneidei lui Virgil.[150] Poezia portugheză modernă
își are rădăcinile în stilurile neoclasic și contemporane, ca în cazul lui Fernando
Pessoa (1888–1935). Literatura portugheză modernă este reprezentată de autori
ca Almeida Garrett, Camilo Castelo Branco, Eça de Queirós, Fernando Pessoa, Sophia
de Mello Breyner Andresen(d), António Lobo Antunes și Miguel Torga. Deosebit de
popular și respectat este José Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru
Literatură din 1998.
Bucătăria[modificare | modificare sursă]
Bucătăria portugheză este una diversă, fiecare regiune având specificul ei. Portughezii
consumă mult cod uscat (bacalhau(d) în portugheză), pentru care există sute de rețete.
[151]
Se spune că există câte un fel de bacalhau(d) pentru fiecare zi a anului. Alte două
feluri de mâncare de pește frecvent consumate sunt sardinele(d) și Caldeirada(d),
o tocană(d) cu cartofi făcută din mai multe feluri de pește. Rețete portugheze cu carne de
vită, porc, miel sau pui sunt Cozido à portuguesa(d), feijoada(d), churrasco(d), leitão (purcel
de lapte(d)) și carne de porco à alentejana(d). Un fel de mâncare originar din nord este
arroz de sarrabulho (orez fiert în sânge de porc) sau arroz de cabidela (orez și carne de
pui în sânge de pui).
Pastel de Nata
Fado, ilustrat într-o celebră pictură a lui José Malhoa, este muzica tradițională a Portugaliei.
Domingos Sequeira a fost unul dintre cei mai prolifici pictori neoclasici. (Adorația Magilor; 1828).
Fotbalul este cel mai popular sport în Portugalia. Sunt mai multe competiții de fotbal de
la cele de amatori de nivel local până la cele de profesioniști de clasă mondială.
Legendarul Eusébio este încă un mare simbol al istoriei fotbalului portughez(d). Laureați
al titlului de FIFA World Player of the Year(d), Luís Figo și Cristiano Ronaldo, care a
câștigat și FIFA Ballon d'Or, sunt doi fotbaliști portughezi de clasă mondială. Unii
portughezi au ajunst celebri și ca antrenori, cum ar fi José Mourinho și Fernando
Santos.
Echipa națională de fotbal a Portugaliei – Seleção Nacional – a câștigat Campionatul
European UEFA la ediția din 2016, învingând cu 1–0 în finală Franța, gazda turnetului.
Anterior, Portugalia terminase pe locul al doilea la Euro 2004 (pe care l-a organizat), iar
la Cupa Mondială a obținut locul 3 la ediția din 1966, și locul 4 la cea din 2006. La
tineret, Portugalia a câștigat două Campionate Mondiale de Tineret (în 1989(d) și 1991(d))
și mai multe Campionate Europene organizate de UEFA.
S.L. Benfica, Sporting CP și FC Porto sunt cele mai mari cluburi sportive după
popularitate și număr de trofee câștigate, pentru care sunt numite adesea „os três
grandes” („cei trei mari”(d)). Ele au adunat opt titluri în competițiile europene intercluburi
ale UEFA, au jucat numeroase finale și sunt an de an printre principalele favorite la
accederea în fazele finale. În afară de fotbal, multe cluburi sportive portugheze, inclusiv
cele „trei mari”, concurează și în alte sporturi cu diferite grade de succes și popularitate,
care pot include hockey pe role(d), baschet, futsal, handbal și volei. Federația
Portugheză de Fotbal (FPF) – Federação Portuguesa de Futebol – organizează
anual Cupa Algarvelor(d), un turneu prestigios de fotbal feminin(d) desfășurat în sudul țării.
Echipa națională de rugby a Portugaliei s-a calificat la Cupa Mondială din
2007 și naționala de rugby în VII(d) joacă în World Rugby Sevens Series(d).
Nelson Évora(d) a câștigat medalia de aur la triplu salt(d) la Olimpiada din 2008 de la Beijing.
Paști Páscoa
15 august Assunção
25 decembrie Natal
Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ „Gini Index”. Instituto Nacional de Estatística. Accesat în 14 iulie 2011.
2. ^ Brockhaus Enzyklopädie, accesat în 31 mai 2021
3. ^ https://www.ine.pt/xportal/xmain?
xpid=INE&xpgid=ine_indicadores&contecto=pi&indOcorrCod=0008273&selTab=tab0 Lipsește sau
este vid: |title= (ajutor)
4. ^ https://lisbonne.net/lisbonne-pas-capitale-du-portugal Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
5. ^ http://hdr.undp.org/en/countries/profiles/PRT Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
6. ^ Brian Jenkins, Spyros A. Sofos, Nation and identity in contemporary Europe, p. 145, Routledge,
1996, ISBN 0-415-12313-5
7. ^ Melvin Eugene Page, Penny M. Sonnenburg, p. 481
8. ^ „First global empire”. Guinnessworldrecords.com. Accesat în 18 aprilie 2014.
9. ^ „What was the Portuguese Empire?”. Empires.findthedata.org. Accesat în 18 aprilie 2014.
10. ^ „The World Factbook”. cia.gov. Accesat în 14 septembrie 2015.
11. ^ „ASIANOW – Macau's handover to China ends Portuguese era – 17 decembrie 1999”. cnn.com.
Accesat în 14 septembrie 2015.
12. ^ 2014 Global Report.
13. ^ [1] Deloitte Social Progress 2015
14. ^ [2] Numbeo QOLR
15. ^ „Vision of Humanity”. Institutul pentru Economie și Pace . Accesat în 9 iunie 2016.
(d)
[arată]
v • d • m
Portugalia — Portughezi — Limba portugheză
[arată]
v • d • m
Subdiviziunile Portugaliei
[arată]
v • d • m
Țări europene vorbitoare de limbi romanice (Europa latină)
[arată]
v • d • m
Membrii Uniunii Latine după limbă
[arată]
v • d • m
Uniunea Europeană și țări candidate la extindere
[arată]
v • d • m
Țări dezvoltate
[arată]
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Europa
Informații BNE: XX4575378
bibliotecare
BNF: cb119328454 (data)
GND: 4046843-4
HDS: 003368
ISNI: 0000 0001 2242 8399
LCCN: n80049716
MusicBrainz: 781b0c54-3d54-362d-a941-8a617def4992
NARA: 10035824
NDL: 00569163
NKC: ge130488
SUDOC: 026398516
VIAF: 153009195
WorldCat Identities (via VIAF): 153009195
Categorii:
Portugalia
Țări din Europa
Republici
State membre ale Organizației Națiunilor Unite
Eponime ale asteroizilor