Portugalia

stat în Europa de Sud-Vest

Sari la navigareSari la căutare
Portugalia
Republica Portugheză
República Portuguesa

Drapelul Portugaliei Stema Portugaliei[*]

Deviză: Europe's West Coast 

Imn: 

A Portuguesa

1:11
 Geografie

Suprafață  

 - totală 92.212 km² (locul 111)

Apă (%) 0,5 %

Cel mai înalt punct Muntele Pico[*] (2.351 m) 

Cel mai jos punct Oceanul Atlantic (0 m) 

Cel mai mare oraș Lisabona

Vecini Spania[4]
Castilia și León 

Fus orar WET (UTC+ 0)

Ora de vară WEST (UTC+ 1)

Populație

Densitate 115 loc/km²

 - Estimare 2012 10.487.289 (locul 80)

 - Estimare 2021 10.347.892

Limbi oficiale portugheză[ib 1]

Etnonim portughezi (pl.)
portughez (masc.)
portugheză (fem.) 

Guvernare

Sistem politic Republică semi-prezidențială

Președinte(d) Marcelo Rebelo de Sousa 

Prim-ministru(d) António Costa 

Legislativ Adunarea Republicii Portugalia

Capitala Lisabona[6] (din 1385) 

Istorie

Stat independent

Fondarea Portugaliei 868

Suveranitatea
24 iunie 1128
Portugaliei

Regatul Portugaliei 26 iulie 1139

Republica Portugheză 5 octombrie 1910

Aderare la UE 1 ianuarie 1986

Economie

PIB (PPC) 2022

 - Total ▲ $406.2 miliarde[1] (locul 52)
 - Pe cap de locuitor ▲ $39.544[1] (locul 58)
PIB (nominal) 2022

 - Total ▲ $271.2 miliarde[1] (locul 47)
 - Pe cap de locuitor (locul 52)▲ $26.404[1]

Gini 31.9

IDU (2019) 0.864 (locul 38)

Monedă euro ( EUR )[ib 3] 

Coduri și identificatori

Cod CIO POR 

Cod mobil 268 

Prefix telefonic +351

ISO 3166-2 PT

Domeniu Internet .pt[ib 2]

1. ^ Limba mirandeză este cooficială în Miranda do

Douro.

2. ^ Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că

Portugalia face parte din Uniunea Europeană.

3. ^ Până în 2002: escudo portughez.

Prezență online
site web oficial
hasthtag
Modifică date / text 
Portugalia (vedere din satelit)

Portugalia (în portugheză Portugal; pronunție /puɾtuˈɣaɫ/), oficial Republica
Portugheză (în portugheză República Portuguesa, pronunțat /ʁɨ'publikɐ puɾtu'ɣezɐ/),
este o țară în Peninsula Iberică din Europa de Sud-Vest. Este cea mai vestică țară
din Europa continentală. La vest și sud are coastă la Oceanul Atlantic, iar la est și nord
se învecinează cu Spania. Frontiera dintre Portugalia și Spania(d) are 1.214 km lungime
și este considerată cea mai lungă graniță neîntreruptă în cadrul Uniunii Europene.
Republica include, de asemenea, arhipelagurile Azore și Madeira din Atlantic,
ambele regiuni autonome cu propriile lor guverne regionale(d).
Teritoriul Portugaliei moderne a fost locuit permanent, invadat și subiect de dispute
armate încă din vremuri preistorice(d). Precelții(d), celții, cartaginezii și romanii au fost
urmați de invaziile vizigoților și suebilor germanici. În 711, Peninsula Iberică a fost
invadată de către Mauri, Portugalia devenind parte din Al-Andalusul musulman.
Portugalia s-a născut ca stat în urma Reconquistei creștine, iar în 1139, Afonso
Henriques a fost proclamat rege al Portugaliei, astfel stabilind independența acestui
stat.[7]
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind
una dintre cele mai mari puteri economice, politice și militare. [8][9][10] În acest timp,
exploratorii portughezi au efectuat călătorii maritime de pionierat în Epoca Marilor
Descoperiri, în special sub patronajul regal al principelui Henric Navigatorul și al
regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da Gama, care a găsit
o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500), și ajungerea
la Capul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu
mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în
Asia. Distrugerea Lisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din
timpul Războaielor Napoleoniene, independența Braziliei(d) (1822), și Războaiele
Liberale(d) (1828-34), au lăsat Portugalia slăbită de război și cu influența mondială
diminuată.[11]
După ce revoluția din 1910 a abolit monarhia, a fost proclamată democratica, dar
instabila Primă Republică Portugheză, înlocuită ulterior de regimul autoritar de
dreapta Estado Novo. Democrația a fost restabilită după Războiul Colonial
Portughez și Revoluția Garoafelor în 1974. La scurt timp după aceea, s-a acordat
independență aproape tuturor teritoriilor de peste mări(d),[12] ceea ce a marcat sfârșitul
de celui mai îndelungat imperiu colonial. Portugalia a lăsat o profundă influență culturală
și arhitecturală în întreaga lume(d) și o moștenire de peste 250 de milioane de vorbitori
de portugheză.
Portugalia este o țară dezvoltată, cu o economie avansată, cu venituri mari și un nivel
de trai înalt.[13][14][15] Este a 5-a cea mai pașnică țară din lume,[16] menținând o formă de
guvernare republicană semiprezidențială.[17][18][19][20][21] Are al 18-lea cel mai mare progres
social din lume, aflându-se înaintea altor țări vest-europene
precum Franța, Spania și Italia.[22] Membru fondator al NATO și al Comunității Țărilor de
Limbă Portugheză, este, de asemenea, membră a numeroase alte organizații
internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, zona
euro și OCDE.
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia
de droguri pentru uz personal în 2001.[23] După ani de investiții și cooperare, Portugalia
a marcat un punct culminant al folosirii energiei regenerabile la nivel mondial(d) în 2016,
atunci când a reușit să se alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie
hidroelectrică, eoliană și solară.[24]

Cuprins

 1Istoria
o 1.1Istoria timpurie: precelții și celții
o 1.2Lusitania și Gallaecia romane
o 1.3Regatele germanice: suebii și vizigoții
o 1.4Perioada islamică și Reconquista
o 1.5Comitatul Portucale
o 1.6Independența și Epoca Afonsină
o 1.7Epoca Ioanină și cea a Marilor Descoperiri
o 1.8Uniunea Iberică, Restaurația și începutul epocii brigantine
o 1.9Epoca Pombalină și Iluminismul
o 1.10Epoca napoleoniană
o 1.11Monarhia constituțională
o 1.12Prima Republică și Estado Novo
o 1.13Revoluția Garoafelor și integrarea europeană
 2Geografie
o 2.1Clima
o 2.2Biodiversitatea
 3Guvernarea și administrarea
o 3.1Președinția
o 3.2Guvernul
o 3.3Parlamentul
o 3.4Puterea judecătorească și particularități ale legislației
o 3.5Drepturile LGBT+ în Portugalia
o 3.6Aplicarea legii
o 3.7Împărțire administrativă
o 3.8Relații externe
o 3.9Armata
o 3.10Finanțele publice
 4Economie
o 4.1Sectorul primar
o 4.2Sectorul secundar
 o 4.3Sectorul terțiar
o 4.4Sectorul cuaternar
o 4.5Transporturi
o 4.6Energia
 5Demografie
o 5.1Urbanizare
o 5.2Imigrația
o 5.3Religie
o 5.4Limba
o 5.5Educație
o 5.6Sănătatea
 6Cultura
o 6.1Arhitectura
o 6.2Cinematografia
o 6.3Literatura
o 6.4Bucătăria
o 6.5Muzica
o 6.6Arte plastice
o 6.7Sport
o 6.8Sărbători
 7Note
 8Legături externe
 9Vezi și

Istoria[modificare | modificare sursă]
Istoria timpurie: precelții și celții[modificare | modificare sursă]

Citânia de Briteiros(d), din Minho(d), cel mai bine conservat sit portughez din Epoca Fierului și cultura Castro(d).

Istoria timpurie a Portugaliei este una comună cu restul Peninsulei Iberice situată în

sud-vestul Europei. Numele de Portugalia derivă din alăturarea denumirilor romano-
celtice Portus Cale(d). Regiunea a fost colonizată de precelți și celți, care au dat naștere
popoarelor antice ale gallaecilor, lusitanilor(d), celticilor(d) și cyneților(d), și a fost vizitată
de fenicieni și cartaginezi(d), încorporată în dominioanele Republicii Romane ca
provincia Lusitania și parțial Gallaecia, după 45 î.e.n. până la 298 e.n., recolonizată
de suebi, buri(d), și vizigoți, și cucerită de mauri. Alte influențe includ vestigii alane din
secolul al V-lea, descoperite în Alenquer (din denumirea germanică veche Alankerk, de
la Alan+kerk; cu sensul de templu al Alanilor), Coimbra și Lisabona.[25]
Regiunea Portugaliei de astăzi a fost locuită de omul de Neanderthal și apoi de către
Homo sapiens, care cutreierau regiunea de nord a peninsulei Iberice. [26] Acestea erau
societăți de subzistență care, deși nu aveau așezări prospere, erau oarecum
organizate. Portugalia neolitică a experimentat domesticirea animalelor de pășunat,
creșterea unor culturi de cereale și fluviale și pescuitul maritim.
Se crede de către unii cercetători că la începutul primului mileniu î.e.n., mai multe valuri
de celți au invadat Portugalia din Europa Centrală și prin uniuni mixte cu populațiile
locale au format diferite grupuri etnice, cu multe triburi.
Printre aceste triburi, cele mai de seamă au fost au fost calaicii sau gallaeci din nordul
Portugaliei, lusitanii din centru(d), celticii din Alentejo(d), și cyneții sau conii din Algarve(d).
Printre cele mai mici triburi sau sub-diviziuni de triburi s-au numărat bracarii, coelernii,
equaesii, grovii, interamicii, leunii, luanquii, limicii, narbasii, nemetatii, paesurii,
quaquernii, seurbii, tamaganii, tapolii, turdulii, Turduli Veteres, Turdulorum Oppida,
turodii, și zoelae. Au fost înființate și câteva târguri mici, semi-permanente, de coastă
(cum ar fi Tavira) în Algarve de către fenicieni-cartaginezi.
Lusitania și Gallaecia romane[modificare | modificare sursă]

Templul Roman din Évora(d) este una dintre cele mai bine conservate structuri romane din țară.

Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n. În ultimele zile ale
lui Iulius Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexată Republicii Romane.
Cartaginezii, inamicii Romei în Războaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe
coastă.
Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape
două sute de ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost
condamnați la moarte sigură în sclavie în mine atunci când nu erau vânduți ca sclavi în
alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit să facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a
izbucnit o răscoală în nord. Lusitanii și alte triburi indigene, sub conducerea
lui Viriathus(d), au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.
Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe
revolta, dar fără nici un rezultat—lusitanii au continuat să cucerească teritoriu.
Conducătorii romani au hotărât atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui
Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n., Viriathus a fost asasinat, și Tautalus a
devenit lider.
Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost
desăvârșită abia în epoca vizigotă.
În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul de provincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat
o provincie în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele de Gallaecia, cu
capitala în Bracara Augusta, astăzi Braga. Există încă multe ruine de castre (dealuri
foritficate(d)) în toată Portugalia modernă și rămășițe ale culturii Castro. Numeroase situri
romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele așezări urbane fiind destul de
mari, ca Conímbriga(d) și Mirobriga(d). Cea dintâi este una dintre cele mai mari
așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe
locul unei foste localități romane, Aeminium(d)). Situl are și un muzeu care expune
obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile,
teatrele și casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre
care unele bătute în Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii
contemporani se numără Paulus Orosius (c. 375-418)[27] și Hydatius(d) (c. 400-469),
episcop de Aquae Flaviae(d), care a relatat despre ultimii ani ai dominației romane și
sosirea triburilor germanice.
Regatele germanice: suebii și vizigoții[modificare | modificare sursă]

regele sueb(d) Miro(d) și sf. Martin de Braga(d) dintr-un manuscris din 1145 din De virtutibus quattuor de Martin.

La începutul secolul al V-lea, triburile germanice,

anume suebii și vandalii (silingii și hasdingii), împreună cu aliații lor, sarmații și alanii,
au invadat Peninsula Iberică unde aveau să-și întemeieze un regat. Regatul Suebilor(d) a
fost regatul germanic post-roman înființat în fostele provincii romane de Gallaecia-
Lusitania.
Pe la 410 și în timpul secolului al VI-lea, el a devenit regat oficial provlamat, iar regele
Hermeric a încheiat un tratat de pace cu gallaecii înainte de a-și lăsa domnia moștenire
fiului său, Rechila(d). În 448, Réchila a murit, lăsând conducerea statului aflat în
expansiune lui Rechiar(d).
În anul 500, în Iberia s-a instaurat Regatul Vizigot(d), cu centrul în zona Toledo. Vizigoții
i-au învins în cele din urmă pe suebi și le-au cucerit capitala Bracara (Braga din ziua de
azi) în 584-585, în urma înfrângerilor consecutive ale ultimilor doi regi
suebi Andeca(d) și Malaric(d). Fostul regat al suebilor a devenit apoi cea de-a șasea
provincie a Regatul Vizigot Hispania.
Pentru următorii 300 de ani și până în anul 700, întreaga Peninsulă Iberică a fost
dominată de vizigoți. Această perioadă a durat până în 711, când
regele Roderic(d) (Rodrigo) a fost ucis în timp ce se opunea unei invazii maure dinspre
sud. Din diversele grupuri germanice care s-au stabilit în vestul Iberiei, suebii au lăsat
cea mai de durată moștenire culturală în ceea ce astăzi sunt Portugalia, Galicia și
Asturia.[28][29][30]
Perioada islamică și Reconquista[modificare | modificare sursă]
Castelul Silves(d), fortificație din perioada maură aflată în Algarve.

Califatul de Cordoba, pe la 1000, la apogeul Al-Mansur(d).

Portugalia continentală de astăzi, împreună cu mare parte din Spania, a făcut parte din
Califatul Umayyad între 711 e.n. – 1249 e.n., în urma cuceririi de către Califatul
Umayyad a Peninsulei Iberice în 711 e.n. Această ocupație a durat de la câteva zeci de
ani în nord, până la circa cinci secole, în sud.
După înfrângerea vizigoților în doar câteva luni, Califatul Umayyad a început să se
extindă rapid în peninsulă. Începând cu anul 711, teritoriul pe care este acum Portugalia
a devenit parte a vastului Califat Umayyad cu centrul în Damasc, care se întindea de la
râul Indus de pe subcontinentul Indian (în Pakistanul de astăzi) până în sudul Franței,
până la prăbușirea acestuia în 750. În acel an, partea de vest a imperiului și-a câștigat
independența sub Abd-ar-Rahman I, cu înființarea Emiratului de Cordoba. După
aproape două secole, Emiratul a devenit Califatul de Cordoba în 929, până la
dizolvarea acesteia un secol mai târziu, în 1031, în nu mai puțin de 23 de mici regate,
numite regatele Taifa.
Guvernatorii acestor regate taifa se proclamau fiecare emir în provincia lui și stabileau
relații diplomatice cu regatele creștine din nord. Majoritatea Portugaliei a căzut în
mâinile Taifalei din Badajoz(d) din dinastia Aftasidă, și după o scurtă perioadă a unei
efemere Taifale de Lisabona(d) în 1022, a căzut sub dominația Taifalei de Sevilla(d) a
poeților Abbadizi(d). Perioada taifalelor s-a încheiat cu cucerirea almoravizilor care au
venit din Maroc în 1086 câștigând o victorie decisivă în Bătălia de la Sargrajas(d), urmați
un secol mai târziu, în 1147, după a doua perioadă de taifale, de almohazii veniți și ei
tot din Marrakesh.[31]
Al-Andalus a fost împărțită în diferite districte numite Kura. Gharb Al-Andalus a fost, la
apogeul său, constituit din zece kurale,[32] fiecare cu o capitală și un guvernator al ei.
Principalele orașe ale perioadei în Portugalia erau Beja, Silves, Alcácer do
Sal, Santarém și Lisabona.
Populația musulmană din regiune consta, în principal, din iberici autohtoni convertiți
la Islam (așa-numiții Muwallad sau Muladi) și berberi. Arabii erau în principal nobili
din Siria și Oman și, deși puțini la număr, ei constituiau elita conducătoare a populației.
Berberii erau la început originari din munții Atlas și Rif din Africa de Nord și erau, în
esență, nomazi.
Comitatul Portucale[modificare | modificare sursă]
Statuia a contelui Vímara Peres(d), primul domnitor al comitatului Portugalia(d).

Un nobil vizigot asturian pe nume Pelagius de Asturia a fost ales în 718 e.n. conducător
de mulți dintre nobilii vizigoți izgoniți. Pelagius a cerut ridicarea a tuturor armatelor
vizigote creștine rămase la luptă împotriva maurilor și să se regrupeze teritoriile
montane necucerite din Asturii, zonă cunoscută astăzi ca Munți Cantabrici, în ceea ce
este astăzi mica regiune muntoasă din nord-vestul Spaniei, adiacentă Golfului Biscaya.
[33]

Planul lui Pelagius a fost de a utiliza Munții Cantabrici ca loc de refugiu și protecție de
invadatorii mauri. Apoi, el a propus regruparea armatelor creștine din Peninsula Iberică
și folosirea Munților Cantabrici ca rampă de lansare a recuceririi pământurilor lor. În
acest proces, după ce i-a învins pe mauri în Bătălia de la Covadonga în 722 e.n.,
Pelagius a fost proclamat rege, fondând astfel Regatul creștin al Asturiilor și începând
războiul de recucerirea creștină cunoscut în portugheză ca Reconquista Cristã.
La sfârșitul secolului al IX-lea, regiunea Portugaliei dintre râurile Minho și Douro, a fost
eliberată sau recucerită de la Mauri de către Vimara Peres,(d) la ordinele regelui Alfonso
al III-lea al Asturiilor. Găsind că regiunea avea anterior două mari orașe—Portus Cale,
în zona de coastă, și Braga în interior, multe alte orașe fiind acum pustii—a hotărât să o
repopuleze și să le reconstruiască cu refugiați portughezi galicieni și cu alți creștini. [34]
Vimara Peres a organizat regiunea eliberată de la mauri, și a ridicat-o la statutul
de comitat, numind-o comitatul Portugalia(d) după marele oraș-port al regiunii—Portus
Cale' sau Porto de astăzi. Unul dintre primele orașe fondate de Vimara Peres în
această perioadă este Vimaranes, cunoscut astăzi ca Guimarães – „leagănul poporului
portughez” sau „orașul-leagăn” (Cidade Berço în portugheză).
După anexarea comitatului Portugalia într-unul din mai multele comitate care
alcătuiau Regatul Asturiilor, Regele Alfonso al III-lea al Asturiilor l-a înnobilat pe Vimara
Peres în 868 e.n., ca primul conte de Portus Cale (Portugalia). Regiunea a devenit
cunoscut sub numele de Portucale, Portugale, și în același timp Portugália — comitatul
Portugalia(d).
Alfonso al VI-lea de León învestindu-l pe Henric, conte de Portugalia(d), în 1093.

Mai târziu, Regatul Asturiilor a fost împărțit în mai multe regate creștine din nordul
Spaniei, din cauza diviziunilor dinastice ale moștenirii printre urmașii regelui. Cu
abdicarea silită a lui Alfonso al III-lea „cel Mare” al Asturiilor de către fiii săi în 910,
regatul Asturiilor a fost împărțit în trei regate separate: León, Galicia și Asturiile. Cele
trei regate au fost în cele din urmă reunite în 924 (León și Galicia în 914, Asturiile mai
târziu) sub coroana de León.
În timpul secolului de lupte intestine pentru dominație între regatele creștine din nord,
comitatul Portugalia forma partea de sud a Regatului Galiciei. Uneori, Regatul Galiției
exista ca entitate independentă pentru perioade scurte de timp, dar, de obicei, el însuși
forma o parte importantă a Regatului León. În toată această perioadă, locuitorii
comitatului Portugalia, ca galicieni, aveau dificultăți în a păstra autonomia Galiciei cu
limba și cultura ei distincte (galiciano-portugheză(d)) față de cultural leoneză, ori de câte
ori statutul Regatului Galiciei se schimba în raport cu Regatul León. Ca rezultat al
diviziunii politice, galiciano-portughezii și-au pierdut unitatea atunci când comitatul
Portugalia s-a separat de Regatul Galiției (la rândul lui dependent de Regatul de León)
pentru a stabili Regatul Portugaliei.
În 1093, Alfonso al VI-lea de León și Castilia a acordat comitatul lui Henric de
Burgundia(d) și l-a căsătorit cu fiica lui, Teresa León(d), ca răsplată pentru rolul său în
recucerirea teritoriilor de la Mauri. Henric și-a instalat capitala noului său comitat în
Bracara Augusta (Braga de astăzi), capitala provinciei romane antice și, de asemenea,
capitala anterioară a mai multor regate de-a lungul primului mileniu.
Independența și Epoca Afonsină[modificare | modificare sursă]

Afonso Henriques primind intervenția divină în Bătălia de la Ourique(d) (1139), la care a fost aclamat rege al
portughezilor.

La 24 iunie 1128, a avut loc bătălia de São Mamede(d) în apropiere

de Guimarães. Afonso Henriques, contele de Portugalia, a învins-o pe mama
lui, contesa Teresa(d) și pe iubitul acesteia, Fernando Perez de Traba(d), impunându-se
astfel ca unic conducător. Afonso a trimis apoi armatele împotriva maurilor, înspre sud.
Campaniile lui Afonso au fost încununate de succes și, la 25 iulie 1139, a obținut o
victorie zdrobitoare în bătălia de la Ourique(d) și, imediat după aceea, a fost în
unanimitate proclamat rege al Portugaliei de către soldații săi. Aceasta este în mod
tradițional considerată a fi ocazia cu care comitatul Portugalia, ca fief al Regatului León,
a fost transformat în Regatul Portugaliei independent.
Afonso a stabilit atunci primul cortes portughez(d) la Lamego, unde a fost încoronat de
către arhiepiscopul de Braga, deși valabilitatea acestei adunări de la Lamego a fost
contestată și bănuită a fi un mit creat în timpul Războiului Portughez de Restaurație(d).
Afonso a fost recunoscut în 1143 de către regele Alfonso VII-lea al Leónului și
Castiliei și, în 1179, și de papa Alexandru al III-lea.
În timpul perioadei Reconquista, creștinii au recucerit Peninsula Iberică de sub
dominația maură. Afonso Henriques și succesorii săi, ajutați de ordinele monastice
militare(d), au înaintat spre sud pentru a-i alunga pe mauri. În acest moment, Portugalia
acoperea aproximativ jumătate din teritoriul ei actual. În 1249, Reconquista s-a încheiat
cu capturarea Algarvei și cu izgonirea definitivă a ultimelor așezări maure de pe coasta
de sud, aducând Portugalia aproximativ la frontierele ei actuale.
Într-una din aceste situații de conflict cu Regatul Castiliei, Dinis I al Portugaliei a semnat
cu regele Fernando IV-lea al Castiliei (care a fost reprezentat, minor fiind, de către
mama sa, regina María de Molinillo(d)) tratatul de la Alcañices (1297)(d), care prevedea că
Portugalia abolește tratatele convenite îndreptate împotriva Regatului Castiliei pentru
sprijinirea tânărului Juan de Castilla(d). Acest tratat stabilea, printre altele, delimitarea
frontierelor între regatul Portugaliei și regatului León, cuprinzând și orașul
disputat Olivenza.
Domniile lui Dinis I (Denis), Afonso al IV-lea și Pedro I (Petru I) au fost în mare parte
dominate de pace cu regatele creștine din Iberia.
În 1348 și 1349, Portugalia, ca și restul Europei, a fost devastată de Moartea Neagră.
[35]
 În 1373, Portugalia a făcut o alianță cu Anglia(d), care este cea mai lungă durată de
alianță din lume. De-a lungul timpului aceasta a mers dincolo de cooperarea geo-
politică și militară (protejarea intereselor reciproce din Africa, America și Asia împotriva
rivalilor francezi, spanioli și olandezi) și a menținut legături comerciale și culturale
puternice între cei doui vechi aliați europeni. În special în regiunea Porto, este vizibilă
influența engleză până în ziua de astăzi.