După șocanta Bătălie de la Stalingrad din 1943, ofensiva germană din Uniunea Sovietică s-a transformat

într-o continuă retragere. Bătălia de la Kursk, care a implicat cel mai mare tanc din istorie, a fost ultima
ofensivă germană majoră pe Frontul de Est. În iunie 1944, forțele britanice și americane au invadat
Franța în debarcările din ziua Z, deschizând un nou front împotriva Germaniei. Berlinul a căzut în cele din
urmă în 1945, încheind al Doilea Război Mondial în Europa. Războiul a fost cel mai mare și cel mai
distructiv din istoria omenirii, cu 60 de milioane de morți în întreaga lume.[186] Peste 40 de milioane de
oameni din Europa au murit ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial,[187] inclusiv între 11 și 17
milioane de oameni care au pierit în timpul Holocaustului.[188] Uniunea Sovietică a pierdut în jur de 27
de milioane de oameni (majoritatea civili) în timpul războiului, aproximativ jumătate din totalul
victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.[189] Până la sfârșitul războiului, Europa avea peste 40 de
milioane de refugiați.[190] Câteva expulzări postbelice din Europa Centrală și de Est au deplasat în total
aproximativ 20 de milioane de oameni,[191] în special, vorbitori de limbă germană din toată Europa de
Est.

Statele membre ale Uniunii Europene.

Primul Război Mondial și în special cel de-Al Doilea Război Mondial au diminuat eminența Europei de
Vest în afacerile mondiale. După cel de-al Doilea Război Mondial, harta Europei a fost retrasată la
Conferința de la Yalta și împărțită în două blocuri: țările occidentale și blocul comunist din est, separate
de ceea ce ulterior Winston Churchill a numit-o „Cortina de fier”. Statele Unite și Europa de Vest au
stabilit alianța NATO și mai târziu Uniunea Sovietică și Europa Centrală au stabilit Pactul de la Varșovia.
[192] Punctele fierbinți deosebite după cel de-al Doilea Război Mondial au fost Berlinul și Trieste, prin
care Teritoriul Liber din Trieste, fondat în 1947 cu ONU, a fost dizolvat în 1954 și, respectiv, în 1975.
Blocada Berlinului în 1948 și 1949 și construirea Zidului Berlinului în 1961 au fost una din marile crize
internaționale ale Războiului Rece.[193][194][195]

Cele două noi superputeri, Statele Unite și Uniunea Sovietică, s-au blocat într-un Război Rece de
cincizeci de ani, axat pe proliferarea nucleară. În același timp, decolonizarea, care începuse deja după
Primul Război Mondial, a dus treptat la independența majorității coloniilor europene din Asia și Africa.
[12] În anii 1980, reformele lui Mihail Gorbaciov și mișcarea Solidaritatea din Polonia au slăbit rigiditatea
sistemul comunist. Deschiderea Cortinei de Fier la Picnicul paneuropean a declanșat apoi o reacție în
lanț pașnică, la sfârșitul căreia Blocul răsăritean, Pactul de la Varșovia și comunismul s-au prăbușit iar
Războiul Rece s-a încheiat.[196][197][198] Germania s-a reunit, după căderea simbolică a Zidului
Berlinului în 1989, iar hărțile Europei Centrale și de Est au fost redesenate încă o dată.[199] Acest lucru a
făcut posibile relațiile culturale și economice vechi întrerupte anterior iar orașe izolate anterior, precum
Berlin, Praga, Viena, Budapesta și Trieste, erau acum din nou în centrul Europei.[177][200][201][202]

Integrarea europeană a crescut și după al Doilea Război Mondial. În 1949 a fost fondat Consiliul Europei,
în urma unui discurs al lui Sir Winston Churchill, cu ideea de a unifica Europa pentru a atinge obiective
comune. Include toate statele europene, cu excepția Belarusului și a Vaticanului. Tratatul de la Roma din
1957 a stabilit Comunitatea Economică Europeană (CEE) între șase state din Europa de Vest, cu scopul
unei politici economice unificate și piața comună.[203] În 1967, CEE, Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului și Euratom au format Comunitatea Europeană, care în 1993 a devenit Uniunea
Europeană. UE a înființat un parlament, o curte și o bancă centrală și a introdus euro ca monedă
unificată.[204] Între 2004 și 2013, mai multe țări din Europa Centrală și de Est au început să adere,
extinzând UE la 28 de țări europene și făcând din nou din Europa un centru economic și politic major de
putere.[205] Cu toate acestea, Regatul Unit s-a retras din UE la 31 ianuarie 2020, ca urmare a unui
referendum din iunie 2016 privind aderarea la UE.[206]

[arată]

v•d•m

Istoria Europei

Geografie

Articol principal: Geografia Europei.

Harta geografică a Europei care prezintă reliefurile

Din punct de vedere fiziografic, Europa este peninsula nord-vestică a mării teritoriale mai mari
cunoscute sub numele de Eurasia.[25] Are un raport de coastă mai mare decât cel al oricărui alt
continent sau subcontinent.[207] Granițele sale maritime constau din Oceanul Arctic la nord, Oceanul
Atlantic la vest și Marea Mediterană, Marea Neagră și Marea Caspică la sud.[208] Limitele terestre ale
Europei au fost întotdeauna imprecise în est, deoarece nu există relief sau mare care să împartă clar
Eurasia. Prin urmare, granițele geografice ale Europei sunt mai mult politice decât fizice.[209]

În ceea ce privește forma, Europa este o colecție de peninsule conectate și insule situate în apropiere.
Cele două mari peninsule sunt Europa continentală și Scandinavia la nord, împărțite una de cealaltă de
Marea Baltică. Trei peninsule mai mici – Iberia, Italia și Balcani – apar în marginea sudică a continentului.
Peninsula Balcanică este separată de Asia de Marea Neagră și Marea Egee. Italia este separată de
Balcani de Marea Adriatică și de Iberia de Marea Mediterană, care separă și Europa de Africa. La est,
Europa continentală se lărgește la fel ca gura unei pâlnii, până când se ajunge la granița cu Asia în Munții
Ural și râul Ural, Marea Caspică și Munții Caucaz. Europa se află pe Placa Eurasiatică, care cuprinde cea
mai mare parte a Eurasiei.

Relieful terestru în Europa prezintă variații mari în zone relativ mici. Regiunile sudice sunt muntoase în
timp ce se deplasează spre nord, terenul coboară din Alpii înalți, Pirinei și Carpați, prin munți deluroși, în
câmpii nordice largi și joase, care sunt vaste în est. Această câmpie întinsă este cunoscută sub numele
de Marea Câmpie Europeană, iar în centrul său se află Câmpia Germano-Poloneză. Există, de asemenea,
un arc de munți de-a lungul litoralului nord-vestic, care începe în părțile de vest ale insulelor Britaniei și
Irlandei și apoi continuă de-a lungul coloanei vertebrale montane, tăiat în fiordul Norvegiei.

Această descriere este simplificată. Subregiuni precum Peninsula Iberică și Peninsula Italiană conțin
propriile caracteristici complexe, la fel ca Europa Centrală continentală, unde relieful conține multe
platouri, văi fluviale și bazine care complică tendința generală. Subregiuni precum Islanda, Marea
Britanie și Irlanda sunt cazuri speciale. Primul este de formare vulcanică din Atlanticul de Nord, în timp
ce cel din urmă constă din zone de munte care au fost odată unite cu continentul până când creșterea
nivelului mării le-a separat.
Datorită puținelor generalizări care pot fi făcute despre reliefurile Europei, nu este surprinzător faptul că
atât de multe regiuni separate au găzduit tot atâtea națiuni independente de-a lungul istoriei sale.
Distribuția resurselor de apă în Europa este inegală. Europa, după America și Oceania, este totuși
continentul cu cea mai mare disponibilitate a resurselor de apă în raport cu populația. Cele mai
importante râuri din Europa sunt: Dunărea, Volga, Rin, Elba, Oder și Nipru.