Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului, (în italiană Stato della Città del Vaticano, în latină Status

Civitatis Vaticanae; pronunție italiană: /tʃitˈta del vatiˈkaːno/) este un mic stat suveran al cărui teritoriu
constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru
pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic
în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat
independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a
Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către Papă, episcopul Romei și prin urmare
principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

Cuprins

1 Etimologie

2 Teritoriul

3 Patrimoniu mondial UNESCO

4 Șeful statului

5 Istorie

5.1 Pasajul Borgo

6 Conducerea statului

6.1 Administrația Vaticanului

6.2 Administrația Sfântului Scaun

7 Imagini ale bisericii Sfântul Petru și ale pieței

8 Geografie

9 Economie

10 Demografie

11 Relații internaționale

12 Cultură

13 Infracționalitate

14 Controverse

15 Transport și comunicații

16 Note

17 Vezi și

18 Legături externe

Etimologie

Numele „Vatican” este derivat probabil de la așezarea etruscă Vatica sau Vaticum, situată în zona pe
care romanii antici o numeau „Ager Vaticanus” (teritoriul Vaticanului) [2].
Teritoriul

Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus
("Colina Vatican"). Este parte a Mons Vaticanus și a fostelor câmpuri Vaticane unde a fost construită
Bazilica Sfântul Petru. Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și
muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiri. Zona nu a fost niciodată încorporată total în
aglomerația urbană a Romei până la sfârșitul secolului trecut fiind separată de oraș de fluviul Tibru. Zona
a fost astfel considerată ca teren agricol din afara orașului și nu a fost inclusă în zona înconjurată de
zidurile orașului. În anul 1929 când au fost pregătite documentele Tratatului de la Lateran, faptul că o
bună parte a teritoriului propus a fost deja înconjurat cu zid, a dus la forma actuală a statului. Pentru
unele părți ale frontierei unde nu era zid exista linia unor clădiri care suplinea partea de frontieră, iar
pentru unele mici părți un zid modern a fost construit. Teritoriul include Piața Sfântul Petru care nu a
putut fi izolată de restul Romei și astfel o mare parte a graniței imaginare cu Italia urmărește
extremitatea pieței și se unește cu Piazza Pio XII și Via Paolo VI. Deși nu au fost incluse din punct de
vedere tehnic în teritoriul Vaticanului de către Tratatul de la Lateran, unele proprietăți ale Sfântului
Scaun au un statut extrateritorial, asemănător celui al ambasadelor. Acestea includ: rezidența papală de
vară de la Castel Gandolfo de pe dealurile din apropiere, Bazilica Laterană, bazilicile Santa Maria
Maggiore și Sf. Paul în afara zidurilor, precum și o serie de clădiri de la Castelgandolfo (lista
proprietăților). Acestea sunt patrulate de agenți de poliție ai Vaticanului și nu de poliția italiană. În piața
Sfântul Petru, ordinea este asigurată de ambele servicii de poliție.

Patrimoniu mondial UNESCO

Întreg teritoriul statului Vatican a fost înscris, în anul 1984, pe lista patrimoniului cultural mondial
UNESCO.

Șeful statului

Șeful statului este papa, care deține autoritatea supremă executivă, legislativă și judecătorească peste
statul Vatican și peste Sfântul Scaun. Papa, ca suveran al celor două entități, este ales pe viață în conclav
de cardinalii care nu au depășit vârsta 80 de ani. Papa este ajutat la conducerea celor două entități
politice de secretarul de stat și de guvernatorul Cetății Vaticanului.

Din 15 octombrie 2013 funcția de secretar de stat, echivalentă celei de premier, este deținută de
arhiepiscopul Pietro Parolin. Guvernator al Cetății Vaticanului este din 2011 cardinalul Giuseppe
Bertello.

Istorie

Articol principal: Istoria Vaticanului.

Teritoriul Vaticanului în conformitate cu Tratatul de la Lateran

Se presupune că această parte a Romei original nelocuită (ager vaticanus) a fost considerată
întotdeauna un loc sacru sau cel puțin indisponibil pentru locuit, chiar înaintea sosirii creștinismului. În
326 prima biserică, bazilica lui Constantin, a fost construită peste mormântul Sfântului Petru, care a fost
înmormântat într-un cimitir obișnuit în acel loc, iar din acel moment zona a început să fie populată, dar
în special de case de locuit legate de activitatea Sfântului Petru.

Papii în rolul lor secular au început să sosească pentru a conduce regiunile din vecinătate și prin
intermediul Statelor Papale, au condus o mare parte din peninsula italică pentru mai mult de o mie de
ani până la mijlocul secolul XIX, când cea mai mare parte din teritoriul Statelor Papele a fost ocupate de
nou creatul Regat al Italiei. Multă vreme Vaticanul nu a fost locuința papilor, ci Palatul Lateran, iar în
secole mai recente Palatul Quirinal, în timp ce în perioada 1309-1377 a fost la Avignon, în Franța.

În 1870 posesiunile papei au rămas într-o situație incertă când Roma însăși a fost anexată de Piemont
după o rezistență nominală a forțelor papale. Papii au fost lăsați între 1870 și 1929 într-o situație
asemănătoare celei a ultimului împărat chinez, nederanjați în palatul lor, dar fără un statut oficial
recunoscut de statul italian. Alte state au menținut recunoașterea internațională a Sfântului Scaun ca o
entitate suverană și, în practică, Italia nu a încercat să intervină. În timpul acestei perioade a ajuns la
modă a vorbi despre papă ca "prizonier". Situația a fost rezolvată în 11 februarie 1929, sub premierul
Mussolini, de către cele trei tratate Lateraneze, care au stabilit statul independent Vatican și au oferit
catolicismului statut special în Italia. Cathedra (scaunul) episcopului Romei, papa, este în Bazilica de la
Lateran, catedrala Romei. Lateranul este pe una din cele șapte coline ale Romei, Caelian. În 1984, un
concordat nou între Sfântul Scaun și Italia a modificat câteva prevederi ale tratatului anterior, inclusiv
poziția catolicismului ca religie de stat în Italia.