CORSICA

Corsica (francez Corse) este una dintre cele 26 regiuni ale Franei situat pe
insula omonim din Marea Mediteran. Din punct de vedere administrativ, Corsica
este organizat diferit fa de celelalte regiuni ale Franei continentale, fiind
constituit sub forma unei colectiviti teritoriale, avnd cteva puteri n plus fa
de cele ale unei regiuni.
n limbaj uzual, Corsica este considerat tot o regiune i aproape totdeauna
este listat mpreun cu celelalte regiuni ale Franei, spre deosebire de regiunile
ultramarine. Capitala regiunii este oraul Aiacciu/Ajaccio, iar regiunea cuprinde 2
departamente.
Insula are peste 1.000 km de coast avnd n jur de 200 plaje. n interior,
relieful este predominant muntos, cu altitudini de pn la 2700 m cu peste 20
vrfuri peste 2000 m. mpreun cu Sardinia se afl pe aceeai micro-plac
continental i este desprit de aceasta prin Strmtoarea Bonifacio. Climatul este
de tip mediterannean - uscat i clduros, un pic mai blnd pe msur ce crete
altitudinea.
Corsica este o insula din Marea Mediterana situata la 170 km la sud de Nisa
(Franta), la 84 km de Italia si la 14 km de insula Sardinia (Italia). Este a patra
insula din Marea Mediterana dupa Sicilia, Sardinia si Cipru.
Prezenta romana in Corsica a inceput la mijlocul secolului al II-lea i.Hr.
mentinandu-se pana in sec. al V-lea d.Hr.. Acest fapt arata ca insula Corsica a fost,
timp de sapte secole, in mare parte latinizata, apoi increstinata (sec. al II-lea).
Limba corsicana a ramas pana astazi mai aproape de limba latina decat cea italiana
sau alte limbi de origine latina. Corsica a fost invadata succesiv, incepand cu
secolul al V-lea, de catre vandali si ostrogoti, apoi de arabi, in sec al VII-lea ,si de
lombarzi in 725, care au obligat insularii sa se stabileasca in interiorul insulei.
Deja, in aceasta perioada, limba corsicana a devenit o limba romana distincta de
cea
latina.
In anul 552, Corsica a fost atasata Imperiului Bizantin de catre Justinian I,
insa in 590 papa Grigorie cel Mare se ocupa de administratia religioasa a insulei.
Inscrisa oficial sub administratia episcopului de Saint-Siege, gratie unei donatii din
772 a lui Pepin cel Scurt oferite papei Etienne III si confirmata de catre Carol cel

Mare in 774, insula a fost cedata in anul 1077 de catre papa Grigorie VII,
episcopului de Pisa (Landolfo). Aceasta administratie a durat timp doua secole,
pana in 1284, data la care flota genoveza a invins pe pisani in batalia de la Meloria,
care a marcat, totodata, sfarsitul Pisei ca mare putere maritima in epoca. In
continuare, insula a fost subordoanata Republicii Genoveze constituind una din
coloniile sale pana in secolul al XVIII-lea.
Cele

mai
importante
lacasuri
de
cult
Corsica este in mod profund legata de crestinism, dupa cum atesta
prezenta pe intreaga insula a numeroaselor manastiri, biserici si capele. Va invitam
sa descoperiti acest bogat patrimoniu prin unele din cele mai frumoase lacasuri de
cult
din
Corsica.
Biserica Sfanta Maria Assunta, cunoscuta mai ales sub numele de A
Canonica, aceasta veche biserica ce dateaza din secolul al XII-lea se afla la 20 km
la sud de Bastia, in apropierea aeroportului din Poretta si satului Crocetta.
Vechea catedrala a episcopului de Mariana este tipica arhitecturii pisane
prin dimensiunile sale modeste (35 m lungime, 13 inaltime si 12 latime) si liniile
sale simple. Ea poate fi considerata o capodopera, daca tinem seama de materialul
utilizat, "calchiste, o marmura policroma foarte frumoasa , extrasa din carierele
din Brando si Sisco din Capul Corsica. Un sit arheologic datand din secolul al Vlea
este
adiacent
bisericii.
La cativa metri de Canonica se gaseste biserica San Parteo, mai mica si
datand din aceeasi perioada. Acest edificiu a suferit din pacate o restaurare mult
prea
estetica
la
sfarsitul
anilor
60.
Satul Murato este situat in regiunea Nebbiu. Biserica romana Sfantul
Mihail (sec al XII-lea) se ridica pe un promontoriu ( fasie de pamant abrubta care
inainteaza
in
mare)
situat
la
un
kilometru
de
sat.
Este una dintre cele mai cunoscute biserici din Corsica datorita
frumusetii si originalitatii decorului sau constituit de "bicromia dalelor din calcar
alb si de sarpanta verde, organizate in patratele si in benzi orizontale. Clopotnita
pridvor (ridicata din pacate in timpul restaurarii bisericii din sec. al XIX-lea)
deformeaza
putin
armonia
proportiilor
edificiului.
Biserica Sfantul Mihail poseda, in egala masura, o decoratie in care

bogatia si finetea sunt puse in valoare prin maleabilitatea sarpantei: arcuri in

fatada, numeroase ornamente reprezentand fiinte umane, animale, motive
geometrice si vegetale. Interiorul a fost decorat in fresca in secolul al XV-lea.
Una din capodoperele artei baroce in Corsica este biserica Sfantul Ioan
Botezatorul din La Porta, principala localitate a regiunii Castagniccia. Se poate
ajunge aici prin Folelli (pe coasta estica a insulei), fiecare intruvat Ponte-Leccia pe
drumul rutiei Bastia- Corte, via Morosaglia (Merusaglia) si Col de Pratu.
Afara de fatada sa impunatoare, biserica din La Porta se distinge de
asemenea prin turla care masoara 5 etaje si atinge o inaltime de 45 m si care
poseda toate elementele stiluluii rococo. Constructia bisericii a durat din 1648 pana
in 1680 urmand planurile arhitectului milanez Domenico Baina. Tunul dateaza
aproape de anul 1720 iar fatada din anul 1707. In interior gasim picturi si sculpturi
in lemn (dintre care o reprezentare a lui Hristos din Capela Sfanta Cruce din sec.
XVII lea, clasata la Beaux-Arts), mobilier liturgic, o sfanta masa in marmura de
Carrare
si
o
orga
in
stil
italian.
Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Bastia, cea mai mare bisrica
parohiala din Corsica, se ridica deasupra Terra-Vecchia (orasul de jos) si consolelor
Viex Port din Bastia de la inaltimea si cu fatada teatrala de doua etaje animate de
spirale si flancata de doua turle din secolul al XIX -lea.
Ridicata in timpul apogeului artei baroce in Corsica, intre 1636 si
3666, ea respecta modelele clasice din epoca, cu exceptia celor trei capele si a
absentei cupolei. In interior , se pot admira o bogata decoratie de marmuri
valoroase si colorate (din care altarul la sfarsitul sec XVII-lea), cateva tablouri din
colectia Fesch picturi in ulei, si, de asemenea, o eleganta tribuna pentru orga, din
1742.
Decorurile bisericilor din insula, executate in cea mai mare parte in
timpul secolului al XV-lea, reprezinta un patrimoniu ce denota o activitate artistica
si religioasa intensa in Corsica intre anii 1386 1513. Intre anii 1480 1490,
nomadismul artistilor este permanent, intre bogatii sponsori si santierele marilor
catedrale din Genova, Cagliari, Palermo sau Milan. Insula Corsica nu a ramas
straina de aceasta circulatie a obiectelor, ideilor, persoanelor si a imaginilor
beneficiind de toate caile de comunicatie ale acestei spirale comerciale, terestre,
maritime
si
fluviale.

Frescele sale sunt un exemplu remercabil de interpretare a traditiilor

oficiale care circulau pe Mediterana, in inima unui teritoriu vast care prefigura
Europa actuala. Cateva detalii iconografice merita o atentie cu totul speciala.
Asemanarile cu tipicul iconografic al Italiei centrale si al Piemontului au permis
identificarea caracterelor fundamentale retransmise prin "arta giottesca de la
sfarsitul secolului al XII-lea, de la Asissi apoi la Rimini, Padova si Milan, pana la
Pisa.
Documentele arhivelor arata nenumarate raporturi intre insula si
portul din Genova, si atesta ateliere de formare a artistilor corsicani stabiliti pe
continent. Toscana situata foarte aproape, constituie pentru insula o alta cale
privilegiata
de
patrundere
a
influentelor
artistice.
Atelierele-scoala au realizat sinteze originale intre elementele arhaice si
prototipurile gotice tarzii. Aceasta sinteza oficiala a patruns in Corsica, dupa cum
adevereste marele altar al catedralei Sainte-Lucie-de-Tallano, comandat Maestrului
din
Castelsardo
de
catre
Rinuccio
della
Rocca.
Atelierele locale erau organizate in jurul unei activitati proprii,
plecand de la aspecte dogmatice importante. Pictura monumentala din Corsica
arata nu doar o veritabila activitate picturala sustinuta de un devotament de
adecvare la celelalte regiuni mediteraneene, ci chiar prezenta in insula a atelierelor
in
continua
dezvoltare.
Napoleon I Bonaparte (1769-1821), general si om politic din timpul
revolutiei franceze, proclamat imparat al Frantei (1804-1814 si 1815). Napoleon sa nascut la Ajaccio, in Corsica, in familia unui nobil saracit. Intre 1779 si 1785 a
urmat scoala militara din Brienne si Scoala superioara militara din Paris. Preocupat
de principalele probleme politice si ideologice ale timpului, el si-a insusit ideile
marilor filozofi si literati ai secolului al XVIII-lea. In timpul revolutiei burgheze
(1789-1794) s-a remarcat la sediul Toulonului (septembrie-decembrie 1793),
ocupat de englezi, dupa recucerirea caruia a fost avansat la gradul de general de
brigada.
Napoleon I Bonaparte cazut in dizgratie dupa lovitura
contrarevolutionara de la 9 termidor (27 iulie) 1794 din cauza legaturilor pe care le
avusese cu Robespierre, s-a ridicat din nou, in urma reprimarii rascoalei regaliste
din 1795, fiind numit general de divizie, general-sef al armatei din interior si apoi
comanadant
al
armatei
din
Italia
(1796).
Campania din Italia (1796-1797), in timpul careia a repurtat victoriile

de la Montenotte, Lodi, Arcole, Rivoli, i-a pus in evidenta marile sale calitati de
comandant militar, iar pacea incheiata de el la Campo Fermio (1797), pe cele de
om politic. Directoratul caruia ambitiile politice ale lui Napoleon ii primejduiau
pozitia, a aprobat planurile acesteia de a ataca Anglia in colonii sau de a-i taia
drumurile
la
ele,
printr-o
campanie
in
Egipt.
Din timpul acestei campanii (1798-1801) a ramas celebra batalia de
la piramide, in care armata franceza a infrant armata mamelucilor. Afland de criza
politica a Directoratului, Napoleon a revenit in graba in Franta (1799) si a
organizat lovitura de stat de la 9 noiembrie (18 brumar) 1799, instaurand un regim
de dictatura militara in folosul marii burghezii, intai sub forma Consulatului, iar de
la
18
mai
1804
sub
forma
Imperiului.
Politica externa a lui Napoleon a fost un sir neintrerupt de razboaie
pentru hegemonie in Europa si pentru dominatie in colonii, impotriva coalitiilor
initiate,
organizate
si
finantate
de
Marea
Britanie.
In general, razboaiele purtate de Napoleon au avut scopuri de
cotropire; in mod obiectiv insa, ele loveau in relatiile feudale din Europa. Dupa a
doua campanie victorioasa din Italia (1800) si dupa incheierea pacilor de la
Luneville (1801) cu Austria si de la Amiena (1802) cu Anglia, a fost numit consul
pe
viata
spre
tronul
Frantei.
In 1804 s-a proclamat imparat al francezilor. In 1805 a infrant,
in bataliile de la Ulm (20 octombrie 1805) si Austerlitz ( 12 decembrie 1805), a
treia coalitie, iar in 1806, in bataliile de la Jena si Auerstedt impotriva prusienilor,
cea
de-a
patra
coalitie.
Trebuie mentionat faptul ca in 1803 s-a pornit un razboi chiar
impotriva Frantei si Napoleon a fost nevoit sa paraseasca Germania si Spania.
Astfel el a intrat in exil in insula Elba . Pe sotia sa o chema Josephina, insa aceasta
nu putea sa-i dea mostenitori. Din acest motiv, Napoleon a parasit-o .
Dupa un an,cand a iesit din exil, el a aflat ca in tara a fost adus monarhul Ludovic
al 18-lea, varul lui Ludovic al 16-lea, Napoleon a trimis o armata sa-l doboare.Insa,
armata a trecut de partea lui. S-a dat o batalie la Watoorlu unde N. Bonaparte a fost
invins
Inainte de a fi trimis in exil in insula Sf. Elena, el a vizitat casa
unde traise cu Josephina sotia sa care murise in urma cu un an .
Palatul in care a fost trimis in exil era dezgustator . Au venit cu el in exil doi
prieteni foarte buni si un servitor . Palatul era plin de mizerie si sobolani. Acolo

se
gasea
arsenic
pentru
otravirea
acestora.
Servitorul ii punea lui Napoleon in mancare arsenic Il otravea incet,incet.
Napoleon se simtea din ce in ce mai rau . Cateva zile se simtea foarte rau si cateva
zile
se
simtea
bine.
Dupa cativa ani de suferinta, N . Bonaparte moare, fara sa se afle
vreodata daca a fost sau nu otravit.