Cursul 2, Semestrul II, I.S.

Dinastia Macedoneana si apogeul Imperiului

Bizantin (867-1056)

Vasile I Macedoneanu (867-886)

Este fondatorul dinastiei Macedonene care va dainui in istoria Bizantului timp de aproape doua secole
(pana in 1056). Dinastia Macedoneana numita de bizantinologul francez G.Schlumberger “marea epopee
Bizantina a fost reprezentata de 14 imparati”.
Nascut intr-o familie modesta de colonisti Armeni, stramutati in Thema Macedonia, Vasile I, a urcat
pe tronul imperial la varsta de 55 de ani, a fost casatorit cu Efdochia Ingerina cu care a avut 3 copii: Leon,
Alexandru, si Stefan.
Pentru a-si asigura succesorul, Vasile I si-a asociat la tron pe fii sai ( Constantin, Leon si Alexandru),
Stefan fiind inchinat Biserici, el ajungand Patriarhul Constantinopolului. Constantin fiul cel mare a fost nascut
dintr-o casatorie din tinerete a lui Vasile I cu Maria Macedoneasa.
Ajuns indata imparat, Vasile I a acordat o atentie deosebita problemelor de natura religioasa care
framantau imperiul. In acest sens el a adoptat o politica deosebita de cea a lui Bardas si Mihail al-II-lea,
incercand o imbunatatire a raporturilor cu Roma. El a inlaturat din scaunul patriarhal pe Fotie in 867 si l-a
adus in locul acestuia pe Ignatie. Aceasta schimbare a permis reluarea legaturilor cu Roma. In 869-870 a avut
loc un Sinod la Constantinopol, numit Sinodul al-VIII-lea ecumenic de catre Biserica Romano-catolica la care
au participat si delegati Papei Adrian al-II-lea.
Sinodul l-a excomunicat pe Fotie. Insa la scurt timp dupa incheierea sinodului, intre Vasile I si
delegatii Papei au intervenit neintelegeri in legatura cu jurisdictia scaunului Papal. O ambasada Bulgara se
prezentase imparatului la Constantinopol pentru a-i transmite nemultumirea tarului Boris fata de Roma.
Papa nu voise sa recunoasca ca Arhiepiscop al Biserici Bulgare pe nici unul dintre cei doi candidati
propusi de tar, care potrivit intelegeri mai vechi, trebuia sa conduca Biserica in chip autonom. In fata acestei
situatii Sinodul s-a reunit si a dezbatut problema daca Biserica Bulgara este sub jurisdictia Romei sau a
Constantinopolului. In ciuda protestelor delegatiei papale, Sinodul a rezolvat aceasta problema in favoarea
Bizantului.
Din ordinul lui Vasile I , Ignatie a herotonit pentru Bulgari un Arhiepiscop si mai multi Episcopi toti
fiind de nationalitate Bulgara. La randul sau Biserica Bulgara a recunoscut dreptul de suveran al Patriarhului
de Constantinopol, dar a obtinut in acelasi timp o oarecare autonomie. De atunci incoace Biserica Bulgara a
ramas permanent in sanul Biserici Bizantine in ciuda incercarilor repetate ale Papei de a-si redobandii
influenta.
Imparatul Vasile I va continua opera misionara initiata de inaintasi sai reusind sa aduca la crestinism
pe slavii din vestul Peninsulei Balcanice si sa-i mentina sub influenta Bizantina.
Astfel intarirea puterii Bizantine pe tarmul Adriatici a facut posibila intre ani 867-874 crestinarea
Sarbilor. Opera misionara Bizantina a cunoscut un nou impuls mai ales in Macedonia si Bulgaria, datorita
ucenicilor lui Metodie (+885). Alungati din Moravia, care au venit aici si au predicat in limba Slava.
Moravia crestinata de cei doi frati Chiril si Metodie va trece sub influenta Romei, dar Peninsula
Balcanica va trece toata de partea Bizantului.
Recunoscand ca inlaturarea lui Fotie de pe scaunul patriarhal a fost o greseala, caci problemele
religioase si raporturile cu Roma ramasesera aceleasi. Vasile I l-a adus inapoi pe Fotie si i-a incredintat

1
educatia fiului sau Leon. Dupa moartea lui Ignatie (+877 octombrie) el l-a reanscaunat pe Fotie ca Patriarh al
Constantinopolului.
Pe plan cultural, desi era un om neinstruit si ridicat de jos imparatul Vasile I s-a dovedit a fi un mare
sprijinitor al culturi grecesti si al dreptului roman. Avantul cultural incepand de Teoktistos si Bardas a
continuat sub domnia sa si cu mai mare stralucire.
In mare parte activitatea sa de om de stat a avut la baza idea imperiala romana, care de la Heraclie
incoace nu mai fusese scoasa in evidenta atat de puternic. Vasile I a initiat o puternica politica de refacere a
inperiului in toate teritoriile lui.
Tot in cadrul ideii imperiale poate fi incadrata si activitatea sa legislativa de renovare a Dreptului
Roman. Ca urmare, el a conceput un plan vast de codificare si de revizuire a legilor lui Iustinian adaugand noi
legi. Aceasta opera , impartita in 40 de carti, a fost numita de imparat in chip semnificativ “Purificarea
vechilor legi”. Ea a ramas neterminata si nu a fost publicata decat partial, insa ea a format baza legislativa
pentru urmasi lui Vasile I.
De numele imparatului Vasile I se leaga si alte 2 lucrari juritice:
-Procheiron, adica o lege care este in fata si la indemana tuturor. Procheironul este un manual
practic de introducere in stiinta dreptului ce cuprinde cele mai importante prescriptii ale dreptului Bizantin,
penal si civil si raspunde acelorasi scopuri ca si Ecloga lui Leon al-III-lea. Procheiron-ul lui Vasile I a fost
mult utilizat in bizant si a ramas in vigoare pana la caderea Constantinopolului sub Turci, ba mai mult a trecut
si la popoarele Slave.
-Epanagoga - a fost publicata intre 879-886 . ea contine ca noutate principiile cu privire la drepturile
si indatoririle imparatului si ale Patriarhului precum si ale altor demnitari civili si bisericesti. Doctrina
raportului intre “imperiu si sacerdotium (biserica)” isi gaseste aici expresia clasica. Statul este socotit un
organism politico-eclesiastic, formand o unitate compusa din numeroase parti, in fruntea caruia se afla cei doi
sefi ai lumi cunoscute si civilizate, imparatul si patriarhul. Cei doi sunt insarcinati cu puterea de a conduce
intr-o colaborare stransa si pasnica spre binele tuturor, unul trebuind sa poarte de grija de partea materiala,
adica imparatul, iar celelalt de partea spirituala adica patriarhul.
Initiatorul acestei doctrine despre cele doua puteri in stat a fost patriarhul Fotie. El va cadea insusi
puteri imperiale, caci dupa moartea lui Vasile I, la 29 august 886, a fost inlocuit de Leon VI urmasul lui
Vasile I, cu Stefan fratele sau.
Astfel Fotie va disparea definitiv de pe scena istoriei, murind in exil in Armenia.

Leon VI filozoful (886-912)

Domnia lui Leon al VI-lea s-a caracterizat prin mari realizari in viata interna a imperiului, dar si prin
esecuri in ceea ce priveste politica sa externa.
Leon al VI-lea a sprijinit foarte mult aristrocratia civila in declimentul militarilor. Astfel au luat
nastere mari feudali in urma cvumparari de catre acestia in mod avantajos, a unor intinse suprafete de pamant,
punandu-se astfel bazele marilor familii ale societati feudale Bizantine. Multi dintre ofiterii cu rang inalt au
devenit acum mari posesori de pamant, iar societetea Bizantina a inceput sa se diferentieze tot mai mult in
doua categorii: bogati si saraci.
In ceea ce priveste politica externa Leon al VI-lea a fost lipsit de noroc in sensul ca i-a fost dat sa fie
contemporan cu cel mai mare tar Bulgar Simeon (893-927) fiul cel mic al lui Boris Mihail. In timpul domniei
lui Simeon cultura crestina Bizantina a patruns in Bulgaria, domnia sa fiind socotita adevarata epoca de aur a
litraturi Bulgara.
Razboiu cu Bulgari a paralizat campania Bizantina impotriva Arabilor atat in Orient cat si in Occident.
In anul 902 cetatea Taormina, ultimul si cel mai important punct de sprijin al Bizantinilor in Sicilia, a cazut in
mainile Arabilor. In Orient Arabi au devastat Armenia, au patruns in Cilicia si cu flota lor au reusit sa devina
stapani in Marea Mediterana si Marea Egee.

2
 In anul 904, flota Araba a cucerit Tesalonicu, al doilea oras ca marime al imperiului Bizantin.
Discipol al vestitului patriarh Fotie, de la care a capatat gustul culturi clasice, Leon VI a fost in acelasi
timp un scriitor fecund si un retor etuziast. De la el s-au pastrat poezii liturgice, cuvantari tinute cu ocazia
marilor sarbatori religioase, un lung discurs funebru la moartea tatalui sau Vasile I , o culegere de profetii cu
privire la soarta viitoare a imperiului. Toate acestea s-au bucurat de o aleasa consideratie in lumea Bizantina .
De o importanta deosebita a fost opera sa legislativa , care il indreptateste pe Leon VI sa fie numit cel
mai mare legislator de dupa Justinian. Lucrarea cea mai importanta in domeniul dreptului o constituie
Bazilicalele. Promulgata in 888-889 aceasta opera juridica reprezinta cea mai ampla culegere de legi a
Imperiului Bizantin din perioada sa de mijloc. Lucrarea cuprinde 60 de carti impartite in 6 mari tomuri
(volume), si a fost alcatuita de o comisie de juristi condusa de protospatarul Symbatios. Au fost adunate in
aceasta lucrare legi privind dreptul canonic, civil si penal. Autorii care au alcatuit Bazilicalele au avut ca
izvoare lucrarile codificate din timpul lui Justinian, Iustin II , Tiberiu II si Constantin IV precum si
Procheiron-ul lui Vasile I Macedoneanul.
Bazilicalele lui Leon al VI-lea au avut un mare succes in imperiul Bizantin, fiind insotite mai tarziu de
doua randuri de scholii (explicatii) si de o tabla de materii.
Bazilicalele lui Leon VI au fost intrebuintate si in tarile Romane inca din sec al XVII-lea daca nu mai
nainte, iar astazi ele sunt in uz in Bisericile Ortodoxe.
Cea de-a doua opera juridica redactata in timpul lui Leon VI filozoful a fost cea intitulata Novellae. Ea
cuprinde 116 novele date de imparat cu privire la diferite aspecte ale vietii, fara a avea insa o ordine
sistematica .
Imparatul este privit ca ales al lui Dumnezeu, conducator suprem al intregului imperiu, judecatorul
suprem si unicul legislator, aparatorul Biserici si al credintei Ortodoxe. Hotararile sale sunt definitive si
irevocabile. Biserica are conducatorul ei propriu, pe patriarhul de Constantinopol a carui putere va creste si ea
in viitorul apropiat. Imparatul nu poate modifica hotararile sinodale, sinodul fiind cea mai inalta instanta
Bisericeasca.

Viata personala a lui Leon al VI-lea ( disputa tetragamica)

La dificultatile externe carora a trebuit sa le faca fata Leon al-VI-lea s-au adaugat si acelea ale vieti sale
personale, rezultate din cele 4 casatorii succesive pe care le-a avut, care au scandalizat Biserica.
Prima sotie a lui Leon al VI-lea a fost Teofano, o femeie pioasa aslesa de Vasile I pentru fiul sau.
Aceasta a murit la 10 noiembrie 897
A doua sotie a fost “seducatoarea” Zoe, fica lui Stylianos Zautzes, pe care Leon nu s-a sfiit a o aduce
la palat inca pe cand traia Teofana. Aceasta Zoe a murit la un an dupa casatorie, in 899, fara sa-i lase lui Leon
vreun urmas pe linie barbateasca.
In aceste conditii Leon al-VI-lea s-a casatorit pentru a treia oara in vara anului 900 cu Evdochia
Baiana originara din Frigia Asia Mica. Aceasta a treia casatorie a lui Leon a ridicat multe probleme, fiinca
tocmai el daduse unele legi (in Novellae, care interziceau casatoria a treia si dezaprobau). Insa aceasta
casatorie cu Evdochia Baiana nu a durat prea mult. In 901 imparateasa a nascut un fiu, insa atat ea cat si
copilul au murit la nastere (12 aprilie 901), lasandu-l pe imparat tot fara urmasi pe linie barbateasca.
Deaceea Leon “nu biruit de poftele trupului, si dorind sa-si vada nascuti copii legitimi, s-a gandit la o a
patra casatorie, cea aleasa fiind o aristrocrata , pe nume Zoe Carbonoxina (cea cu ochii negri). Socotind
aceasta casatorie un adevarat sacrilegiu Biserica , prin Patriarhul Nicolae Misticul s-a pronuntat impotriva.
Leon nu s-a casatorit cu Zoe, dar au trait impreuna.
In anul 905 Zoe Carbonoxina a dat nastere unui fiu, care insa trebuia recunoscut ca fiu al lui Leon,
pentru a mosteni tronul. Patriarhul Nicolae Misticul a consimtit sa-l boteze pe pruncul nou nascut cu numele
Constantin, cu conditia ca imparatul sa se desparta de mama fiului sau. Dar la trei zile dupa boboteaza Leon s-
a casatorit cu Zoe careia i-a dat titlul de augusta. Acest lucru a provocat o nemultumire generala iar tensiunea
dintre imparat si patriarh s-a accentuat. Patriarhul i-a interzis imparatului intrarea in doua rinduri in Biserica

3
Sf Sofia. In aceasta situatie imparatul s-a adresat Papei de la Roma Sergius al-III-lea care i-a acordat dispensa
de casatorie.
Vazandu-se recunoscut de Papa, imparatul a depus din scaun pe Nicolae Misticul inlocuindu-l cu Eutimie
in 907, fapt ce a dus la noi dispute in Biserica. Dar Leon isi atinsese scopu si la 9 iunie 911 a urcat pe tron pe
fiul sau, care va fi cunoscut sub numele de Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Astfel la moartea lui Leon al-
VI-lea (11 mai 912), dinastia Macedoneana isi avea asigurata continuitatea prin Constantin al-VII-lea fiul lui
Leon.

Alexandru (912-913)

La moartea lui Leon, fiul sau Constantin era minor, in varsta de 6 ani, incat conducerea imperiului a
revenit unchiului sau, fratele lui Leon pe nume Alexandru, domnia sa a fost scurta, iar cronicari ne spun ca
“nimic nobil sau vrednic de amintire n-a savarsit” in timpul domniei lui. In iunie 913, Alexandru a murit, nu
inainte de a institui o regenta, condusa de patriarhul Nicolae Misticul.

Roman I Lecapenul

Situatia deosebit de grava in care se afla imperiul Bizantin ( pe plan extern Bulgari condusi de Tarul
Simeon au devenit singuri stapanitori pe intreaga Peninsula Balcanica), a determinat acum constituirea unui
regim militar puternic condus de o personalitate de prim rang. Omul acesta a fost gasit in persoana lui Roman
I Lecapenul, fiu de taran din Armenia, ajuns comandantul flotei Bizantine. Foarte abil el a reusit sa-si inlature
din cale contracandidatii si sa faca in asa fel incat in aprilie 919 Constantin al VII-lea sa ia in casatorie pe fica
sa Elena, lucru pe care nu il reusise Tarul Simeon.
Ca socru al imparatului si coimperator ( din 920) Roman I a devenit defacto conducatorul imperiului.
Evenimentele petrecute la Constantinopol l-au iritat si mai mult pe Tarul Simeon care a inceput sa
devasteze din nou imperiul, revenind asupra Adrianopolului in 923. In anul urmator Simeon a ajuns pana sub
zidurile capitalei Bizantine. Bizantini au primit ajutor din partea Croatilor condusi de regele Tomislav, iar
armata lui Simeon a fost distrusa in anul 926. Un an mai tarziu in 927 Tarul Simeon a murit subit tocmai cand
se pregatea de o noua expeditie impotriva Bizantului. Succesorul lui Simeon, Petru se va dovedi o fire
pasnica, lipsita de ambitii razboinice, el grabindu-se sa incheie pace cu Bizantinii.
Noua politica Bulgara intemeiata pe o stransa prietenie cu Bizantu, va facilita de acum incolo
patrunderea influentelor Bizantine in mediul Bulgar. Politica Bizantina in Orient va capata un caracter ofensiv
dupa anul 927 anul mortii Tarului Simeon. Expeditiile Bizantine in Orient au reusit sa impinga hotarele
imperiului pana la Tigru si Eufrat. In anul 941 Bizantini i-au infrant pe Rusi in Bitinia iar operatiunile militare
impotriva Arabilor au fost reluate in 943. acum au fost cucerite orasele: Martyro, Amida, Dara, Isibe apoi
Edessa de unde a fost adus la Constantinopol, la 15 august 944, varul cu chipul “nefacut de mana omeneasca
al Mantuitorului Hristo”.

Politica interna

In vremea lui Roman I Lecapenul asistam la cresterea domeniilor laice si Bisericesti, iar pe de alta parte
la ruinarea progresiva a taranilor liberi, care erau principala sursa a impozitelor si a puteri militare.
Pentru a apara mica proprietate funciara, Roman I Lecapenul a dat 2 novelle in 922 si 934, prin care
le interzicea celor bogati sa-si insuseasca proprietatea intreaga sau in parte a celor saraci, fie pentru ei fie
pentru domeniile imparatesti sau pentru cele ale bisericilor si manastirilor. Insa incercarea lui Roman I
Lecapenul de a sprijini pe tarani s-a dovedit zadarnica caci anul 927 a fost mai ales pentru cei saraci un an

4
deosebit de greu din pricina unei secete prelungite, incat multi dintre acestia , pentru a-si asigura existenta au
fost nevoiti sa-si vanda pamanturile celor bogati.
Apoi novela din 934 nu s-a putut aplica deoarece insisi functionari care trebuiau sa urmareasca
aplicarea legi erau mari proprietari de pamant. Descurajati tarani au fost nevoiti sa se puna de bunavoie la
adapostul acestor oameni bogati, devenind supusi lor.
Norocos pe plan militar, dar mai putin pe plan economic si social, Roman I Lecapenul va ramane unul
dintre cei mai deseama imparati Bizantini. Sfarsitul sau va fi pe atat de trist pe atat de neasteptat. Va fi exilat
de fii sai Constantin si Stefan, in insula Protila, in anul 944. aici bolnav fiind si fara nici un sprijin Roman I a
mai trait inca trei ani si jumatate (+15 iunie 947).

Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945-959)

Desi Constantin al-VII-lea purta coroana de la varsta de 6 ani, el nu a putut deveni cu adevarat imparat
decat la varsta de 40 de ani la 6 aprilie 945 in ziua de Pasti incoronand si pe fiul sau Roman cu titlul de
coimparat ( coimperator)
In tinerete dat fiind faptul ca Roman I Lecapenul l-a indepartat de la treburile politice ale imperiului,
Constantin al-VII-lea s-a dedicat activitati culturale el fiind f fire inclinata spre studiu si cercetare spre o viata
launtrica.
Deaceea importanta sa ca imparat s-a datorat mai cu seama activitati sale culturale, si nu celei politice,
acolo unde un rol de seama l-a jucat sotia sa Elena.

Opera literara

Constantin al-VII-lea a contribuit mult la progresul intelectual al Bizantului, sprijinind pe cei care ii
cereau ajutorul sau concurand el insusi operele. S-a interesat de arta si muzica si a dat mari sume de bani
pentru a se alcatui antologii ale scriitorilor antici. El a fost un adevarat Mecena Bizantin in ale culturi, un
sustinator fervent al tuturor genurilor literare .
Lui Constantin al-VII-lea ii datoram o seama de lucrari literare care ne sunt de mare utilitate in
cunoasterea imperiului Bizantin. Intre operele proprii amintim, in ordine cronologica:
1- Despre Theme- o lucrare din tinerete, in care se dau amanunte despre organizarea adminintrativa si
politica a imperiului. Lucrarea contine informatii de valoare istorica deosebita asupra genezei si organizari
sistemului Themelor
2- Viata lui Vasile I- lucrare paneginica scrisa in anul 950 si consacrata domniei bunicului lui Constantin,
Vasile I Macedoneanul fondatorul dinastiei Macedonene. Lucrarea incearca sa justifice in ochii posteritati
uzurparea puteri imperiale de catre Vasile I, prin inlaturarea si asasinarea imparatului Mihail al-III-lea
binefecetorul sau.
3- De administrando imperio- despre administrarea imperiului sau cartea de invatatura catre fiul sau
Romanos, alcatuita de imparatul Constantin intre 948-952 si care cuprinde date importante cu privire la
asezarea popoarelor vecine imperiului Bizantin, informatii privitoare la raporturile politice Bizantine cu
popoarele straine, precum si date despre puterea administrativa si politica a Bizantului
4- Despre ceremoniile curti Bizantine, scrisa in ultimi ani ai vieti lui Constantin (952-959), este o
lucrare cu structura compozita in care se gasesc destule informatii cu privire la normele aplicate la curtea
Bizantina insemnari despre felul in care se faceau botezurile, casatoriile, incoronarile si inmormantarile.
Deasemenea lucrarea contrine relatari cu privire la procesiunile Bisericesti, la acordarea titlurilor onorifice sau
la modul cum se primeau ambasadori.
Desi in mare parte lucrarea este o compilatie, totusi ea reprezinta pentru noi un document istoric de mare
insemnatate pentru studiul Istoriei Bizantine din secolul X.

5
 Lucrarile lui Constantin al-VII-lea au un scop practic si didactic, avand darul de a oferi posteritatii,
prin Roman al II-lea, o imagine a initieri unui viitor imparat in unele probleme pe care el le considera
indispensabile si importante.

Politica interna

In ciuda indepartari de la conducerea politica a imperiului de catre familia Lecapenilor, Constantin al-VII-
lea a urmat in general liniile principale ale politici interne si externe a inaintasilor sai. Astfel in politica agrara
Constantin al-VII-lea a dat in anul 947 o lege care privea retrocedarea immediata si fara compensatii a tuturor
bunurilor taranesti care fusesera dobandite de la inceputul domniei sale sau care aveau sa fie dobandite sub
urmasi sai.
Prin legea din 947 el a reafirmat valabilitatea legi date de inaintasul sau Roman I si mai ales a celei din
944 pe care a considerat-o obligatorie pentru toti, chiar retroactiv, incepand cu marea seceta din 927-928.
O alta lege data de Constantin al-VII-lea tot in 947, a interzis ca bunurile militare ale Trachiotilor sa fie
instrainate

Politica externa

A fost dominata mai ales de luptele cu Arabii. Conflictele au avut loc in sudul Italiei, fara a avea
repercursiuni prea mari in viata imperiului, si in Orient unde Bizantini au luptat impotriva Emirului Saif-
ad-Daulah, conducatorul dinastiei independente a Hamdanizilor.
O caracteristica a domniei lui Constantin este aceea ca a avut intinse relatii diplomatice cu strainatatea, la
curtea imperiala intalnindu-se adesea cu ambasadori Arabi sau chiar cu reprezentanti imparatului Otto I cel
Mare. Merita mentionate si alte doua vizite la Constantiinopol: vizita printesei ruse Olga in 957 si a unei
delegatii maghiare condusa de principele Bulczu (Bolczu) , eveniment ce a avut loc pe la 948-950.
Istoricii Bizantini Ioan Skylitzes si George Kedrenos ne dau pretioase informatii ca acest Principe maghiar
a fost crestinat ceea ce inseamna ca Ungurii au primit la inceput crestinismul de ritm Bizantin-ortodox.
A murit la 9 noiembrie 959, lasand pe tron pe fiul sau Roman al-II-lea.

Roman al-II-lea (959-963)

Acesta a fost un om usuratic, fara aptitudini politice si fara preocupari culturale, ca ale tatalui sau.
Problemele militare ale imperiului au fost incredintate distinsului general Nichifor Focas, considerat de
catre multi cel mai mare general bizantin al timpului. Acest general va repurta in scurt timp importante
victorii. Astfel, in 961 el a cucerit insula Creta din mana Arabilor, in insula fiind adusi colonisti Bizantini,
Greci si Armeni. Cei ramasi dintre Arabi au fost convertiti la crestinism prin activitatea Sf Nifon.
Dupa recucerirea Cretei , Nichifor a reluat ofensiva impotriva Arabilor din Orient, cucerind mai multe
orase, printre care si Aleptul resedinta lui Saif ad-Daulah fiind distrus astfel al doilea centru important al
Arabilor dupa insula Creta. In urma acestor victorii rasunatoare Nichifor a fost privit ca prima persoana din
imperiu. La 15-martie -963 Roman al-II-lea a murit lasand comanda intregi armate Bizantine lui Nichifor.