Cursul 5, Semestrul II, I.S.

Civilizatie Bizantina si spiritualitate Ortodoxa

in timpul dinastiei Macedonene

In timpul dinastiei Macedonene (867-1056) , civilizatia Bizantina si spiritualitatea Ortodoxa au cunoscut o

deosebita inflorire. Acest lucru s-a datorat, in primu rand, reorganizari universitati din Constantinopol de catre
cezarul Bardas, care a facut din aceasta institutie de invatamant suoperior o admirabila scoala de filozofie si
stiinta.
Cei mai distinsi dascali, ca Leon Matematicianul si patriarhul Fotie au fost invitati sa onoreze catedrele
acestei Universitati. Conducerea ei a fost incredintata lui Leon, insa reprezentantul de frunte al scoli a fost
Fotie, unul dintre cei mai eruditi barbati ai veacului sau. Mai tarziu in 1045, in timpul lui Constantin al IX-lea
Monomahul, din initiativa demnitarilor imperiali Mihail Psellos, Ioan Xiphilinos si Mihail Lichudis,
Universitatea s-a putut reorganiza pe noi baze, prin infintarea celor doua facultati: de filozofie si de drept.
Filozofia a devenit sinteza tuturor stiintelor, disciplina cea mai inalta. ‘retori”, care erau gramatici filozofi
si umanisti totodata, cultivau gustul pentru cultura clasica, comentand textele poetice ale istoricilor si ale
oratorilor Greciei antice. “filozofii” studiau pe Aristotel si pe Platon si prevesteau din sec al XI-lea acea
renastere Platonica de mai tarziu.
Conducerea scoli de filozofie a fost incredintata lui Mihail Psellos, care a primit titlul de “consul al
filozofilor” aceasta scoala, numita Gimnaziu cuprindea doua catedre: cea de gramatica si cea de filozofie.
Conducatorul scoli juridice a fost desemnat Ioan Xiphilinos. Scoala a reprezentat un nou centru al
invatamantului Juridic in Bizant, menit sa creasca pe viitori magistrati si inaltii demnitari ai administratiei
imperiale.

Paralel cu reorganizarea invatamantului superior, in perioada imparatilor Macedoneni a inflorit cultura

teologica Bizantina si mistica ortodoxa. Un rol important in acest sens l-a avut manastirea Studion din centrul
capitalei. Theodor Studitul, staretul acestei manastiri, a asezat la baza activitati monahale activitatea
intelectuala teologia gramatica, caligrafia, cantarea religioasa. A luat nastere o teologie “monastica”avand
drept scop transfigurarea omului prin comuniunea Indumnezeita a lui Hristos in Duhul Sfant in general,
chinovitici puneau accentul pe latura liturgica sau sacramentala a acestei comuniuni, in timp ce isihastri
invatau ca trairea lui Hristos trebuie atinsa printr-un efort personal. Aceste doua traditii ale spiritualitati
rasaritene s-au completat in Bizantul post-iconoclast, iar reprezentantul “mistici personaliste”, Sfantul Simeon
noul teolog (949-1022) a consacrat in intregime opera sa descrieri vederi mistice, a acelei comuniuni cu
lumina Dumnezeiasca , care a fost de la inceput scopul ascezei monahale. Teologia renuntari si a urcusului
solidar spre Dumnezeu a devenit in aceasta perioada cu mult mai importanta “teologia oficiala”.
Bazata pe traire si nu pe o teorie anume, teologia monastica a reinoit crestinismul in dimensiunea sa
practica.

1
 Reprezentanti de seama:

Fotie (820/827-891/897)

Patriarhul Fotie (858-867); (877-886) a fost cel mai valoros scriitor laic si bisericesc al secolului al IX-lea,
precum si un erudit savant admirat de ucenici sai. Numele sau in istoria culturi Bizantine a ajuns la un asa loc
de cinste incat nu a mai putut fi intrecut de nici un alt scriitor Bizantin.
In timpul lui Fotie a izbucnit conflictul dintre Roma si Bizant, din cauza papei Nicolae I- care nu l-a
recunoscut pe Fotie ca patriarh, conflict socotit in istorie ca prima schizma intre cele doua biserici ,situatia
restabilindu-se abia sub papa Ioan al VIII-lea, care l-a recunoscut ca patriarh de Constantinopol.
Tot in timpul patriarhatului sau a fost pusa si asa zisa “crestinare a Rusilor” care in realitate nu a fost decat
inceputul evanghelizari lor. Sub imparatul Leon al VI-lea Filozoful, Fotie a fost obligat sa se retraga intr-o
manastire de langa Constantinopol, dedicandu-se studiului, manastire unde a si murit.

Opera lui Fotie

Opera lui este intinsa. J.P.Migne in patrologia greaca ii consacra 4 volume (101-104, pana la coloana
1231).

Putem aminti:

- Lexicon, opera de tinerete , este un fel de dictionar cu citate din autori antici, cu scurte notite. Scopul
alcatuiri Lexiconului a fost usurarea citiri cartilor sfinte si a autorilor clasici.
- O colectie de maxime
- Etymologicum genuinum, o lucrare de lexicografie Bizantina
- 280 de scrisori, cu continut divers. Cele mai multe trateaza probleme religioase.
- Intrebari catre Anfilophie.lucrare scrisa intre ani (868-872) are cuprins docmatic, exegetic si profan.
Temele dogmatice trateaza despre trinitate intrupare mantuire iar cele exegetice despre geneze pentateuh
psalmi evanghelii epistole Pauline
- Cuvant despre purcederea Sf Duh (mystagogia despre Sf Duh) o lucrare docmatico polemica,
indreptata impotriva latinilor, unde Fotie combate adaosul Filiocve.
- Biblioteca sau Myriobiblion (855-858), este “cea mai importanta lucrare de istorie literara a evului
mediu. Lucrarea cuprinde analiza critica a operelor citite de el si prezentate la Universitatea din Bizant sau in
cadrul reuniunilor din casa sa ci la care nu a putut lua parte fratele sau Tarasie.
Fotie urmarea sa recenzeze 1000 de carti. In realitate nu a ajuns decat la 280 de carti.

Constantin-Chiril

Apostol “al Slavilor”, Constantin-Chiril a fost unul dintre cei mai cunoscuti filozofi si teologi ai timpului
(a fost supranumit filozoful). El a fost trimis in importante misiuni religioase, mai intai la arabi in califatul
Bagdad, iar apoi impreuna cu Metodie la Chazari, in regiunea Niprului si in sudul Rusiei, si la Moravi, in 862-
863 la cererea lui Rastislav, Cneazul Marii Moravii. Opera sa misionara din Moravia s-a bucurat de mare
succes datorita introduceri limbi slave in cult. Impreuna cu fratele sau metodie, Chiril a ajuns si la Roma fiind
primiti cu mari onoruri de papa Adrian al II-lea, care i-a sustinut in actiunea lor de a introduce limba Slava in
biserica.
Pentru a primi sprijinul papei in introducerea Liturghiei Slave in cultul Biserici, Constantin-Chiril si
Metodie au adus la Roma moastele papei Clement de la Chazari.

2
 Constantin-Chiril a alcatuit mai multe opere de apologie ortodoxa si i-a combatut pe Chazari. A scris un
encomion (lucrare de lauda, laudativa) pentru Sfantul Grigore Taumaturgul si 3 lucrari referitoare la
descoperirea moastelor Sf Clement.
Tot Chiril a alcatuit primul alfabet pentru Slavi si a tradus in dialectul Slavilor din Macedonia
Evangheliile si textele Liturgice.

Leon VI Filozoful (886-912)

Discipol al lui Fotie imparatul Leon VI Filozoful s-a afirmat in viata intelectula a imperiului ca jurist
teolog moralist logician, tactician, avand inclinatii si spre poezie. Data fiind dragostea sa spre stiinta si cultura
contemporani sai aveau sa spuna despre el ca “ mai bucuros tine in maini condeiul decat spada”.
Lucrarea cea mai importanta in domeniul dreptului o constituie Bazilicalele. Promulgata in 888-889 opera
reprezinta cea mai ampla culegere de legi a imperiului Bizantin din perioada sa de mijloc. Lucrarea cuprinde
60 de carti si a fost alcatuita in Greceste de Protospatarul Symbatios.
O alta opera juridica redactata in timpul lui Leon al VI-lea a fost intitulata NOVELLAE. Ea cuprinde 113
novele date de imparat cu privire la diferite aspecte ale vietii.
Tot din vremea lui Leon al VI-lea avem si celebra Carte a Prefectului (prefectul de Constantinopol,
document esential pentru cunoasterea vietii economice din Bizant. Imparat evlavios, Leon al VI-lea ne-a lasat
mai multe predicii aproape 100, tinute de el in Biserica mai ales la praznice imparatesti si la Sfinti.
La acestea se adauga diferite imnuri religioase si epistole.

Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945-959)

Constantin a contribuit mult la progresul intelectual al Bizantului, sprijinind pe cei care ii cereau ajutorul
sau compunand el insusi opere.
Intre lucrarile sale proprii amintim:

- Viata imparatului Vasile I, un panegiric compus bunicului sau

- De administrando imperio sau Carte de invatatura catre fiul sau Romanos, care se
adreseaza succesorului sau la tron si care cuprinde date importante cu privire la asezarea popoarelor vecine
(Rusi , Chazari, Pecenegi, Bulgari etc..) la legaturile lor cu Bizantu, precum si date despre puterea
administrativa si politica a imperiului.
- De thematibus (despre teme), o lucrare din tinerete in care se dau amanunte cu privire la
organizarea administrativa si politica a imperiului
- Despre ceremoniile curti Bizantine, o lucrare valoroasa in care gasim o descriere
amanuntita a regulilor de la curtea imperiala, cu amanunte de protocol pentru viata imparatilor, dar si a
ierarhilor la incoronari la botez cununii inmormantari, la receptii diplomatice etc.. – reguli care au influentat
viata tuturor tarilor ortodoxe si din apusul Europei.

Nicolae misticul

Patriarh in doua randuri, Nicolae misticul ne-a lasat o colectie impresionanta de peste 150 de scrisori.
Patrologia Greaca 111.
Epistolele sale politice fac din el un adevarat Cassiodor Bizantin

3
 Simeon Metrafastul (traducatorul) (912-986)

A fost cel mai de seama reprezentant al Aghiografiei Bizantine din timpul dinastiei Macedonene.
La indemnul imparatului Constantin al VII_lea a alcatuit colectia de vieti ale Martirilor si ale Sfintilor
(Menologion). I se pot atribui astazi 149 de vieti de Sfinti.
Lui Simeon Metrafastul i se mai atribuie o “colectie de maxime etice”, culeasa din materialul scripturistic
al Sfintilor Vasile cel Mare, Macarie Egipteanul si Ioan Gura de Aur.

Sfantul Simeon Noul Teolog (949-1022)

Sfantul Simeon Noul Teolog a fost cel mai profund teolog duhovnicesc sau “mistic”.prin el teologia
mistica ortodoxa a atins cele mai inalte culmi. Numele onorific de “Noul Teolog” i-a fost acordat pentru
profunzimea invataturi sale despre Dumnezeu si despre cuvantul lui Dumnezeu.
Opera scrisa de Sf Simeon Noul Teolog cuprinde:
- cateheze in numar de 34
- cuvantari teologice (3) si etice (15)
- 225 Capete teologice si practice
- Imnele dragostei Dumnezeiesti (58)
Opera sa, atat de valoroasa in domeniul mistici Bizantine, oglindeste conceptia sa despre viata spirituala a
omului care, prin rugaciune si printr-o adanca si intensa contemplatie, reuseste sa vada cu ochii sufletului
lumina divina, ajutand lui sa-si recunoasca nimicnicia , si inconjurat si patruns de maretia si splendoarea
Dumnezeiasca sa doreasca unirea cu Atotputernicul Dumnezeu.
In opera sa, care este o autobiografie spirituala, Sf Simeon aduce o nota accentuata de simtire, fapt care i-a
facut pe uni teologi sa-l socoteasca un innoitor in traditia duhovniceasca a ortodoxiei. Defapt, acest accent pus
pe simtire si pe vederea lui Dumnezeu in lumina, nu face decat sa dezvolte treapta a treia a urcusului
duhovnicesc al omului care ii dedica viata rugaciuni neincetate. Caci este vorba de o simtire Sfanta, plina de
iubire a lui Dumnezeu, venita din curatirea de patimile egoiste.
Reprezentant de seama al “mistici personaliste “ Sf Simeon Noul Teolog, prin trairea si opera sa, este un
precursor al isihasmului.
N.B. Potrivit mistici rasaritene, cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc al omului sunt:
- Curatirea de patimi si dobandirea virtutiilor (treapta 1)
- contemplarea ratiunilor duhovnicesti
- vederea lui Dumnezeu in lumina si unirea cu El

Mihail Psellos (1018-1078)

A desfasurat o bogata activitate literara, scriind tratate de teologie, filozofie,din domeniul stiintelor naturi,
medicinei, fizici, matematicii, jurisprudentei, arheologiei, astrologiei, gramatici si istoriei, cu deosebita
competenta.
Opera sa cronografia sau historiografia este una dintre cele mai deseama lucrari ale evului mediu. Ea
cuprinde evenimentele anilor (976-1077) si se imparte in doua parti. Prima parte cuprinde evenimentele din
istoria Bizantina incepand cu domnia lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) si pana la abdicarea lui
Isaac Comnen (1059). Partea a doua cuprinde istoria Bizantina dintre ani 1059-1078 si are un pronuntat
caracter tendentios. “Afara de cronografie”, Mihail Psellos a alcatuit o “invatatura de tot felul, un dialog
despre “lucrarea Demonilor”, o scurta talcuire in versuri a invataturi despre trinitate si intrupare, comentarii la
72 de psalmi (in versuri) etc..
Alti reprezentanti ai historiografiei Bizantine: Mihail Atalliates, Ioan Skylitzes.

4
 Muntele Athos

Situat in Pen. Calcidica, Muntele Athos a fost si ramane cel mai deseama centru monastic din rasarit.
Dupa parerea unor cercetatori, este posibil ca el sa fi fost loc de retragere pentru calugari inca din timpul
ultimelor persecutii Romane impotriva crestinilor ( sec III- IV)
Cert este ca din 726, cand a fost dat primul edict impotriva cinstiri icoanelor si pana in 843 un nr insemnat
de calugari de pe intreg teritoriul; imperiului Bizantin a venit la muntele Athos. Ei au adus aici acte
documente Sf moaste obiecte de arta numeroase icoane si au inceput sa-si ridice “ primele lavre”.
In anul 855 imparatul Vasile I Macedoneanul a declarat in mod oficial printr-un decret Athosul ca “loc al
calugarilor” si la scutit de plata oricarei taxe fata de stat. aceasta masura a fost reconfirmata de catre Leon VI
Filozoful in 911 si de Roman I Lecapenul in 920, ultimul ingaduind calugarilor sa-si agoniseasca si bunuri
personale.
In aceste conditii comunitatea atonita s-a consolidat pe toata perioada secolului al X-lea , devenind practic
o adevarata republica monahala, sub protectoratul Imp Bizantin.
Nichifor focas a acordat o atentie deosebita vieti monahale Athonite , manifestandu-si chiar intentia de a
se calugari aici intr-o buna zi.
Cel care a intemeiat prima manastire cu reguli de viata chinovitica la Muntele Athos a fost Atanasie, un
fost coleg de arme si viitor Duhovnic al lui Nichifor Focas.
Cu ajutorul dat de catre fiul sau duhovnicesc, calugarul Atanasie a construit in anul 963 in S-V Pen.
Athonite un centru monahal cu doua biserici ( Sf Ioan Botezatorul si Buna Vestire), O bolnita o trapeza o casa
de oaspeti si alte cateva anexe. Acest asezamant a fost numit “ Marea Lavra “ sau “ Lavra Sf Atanasie”.
In organizarea monahismului Athonit, Atanasie a introdus stilul de viata chinovial, incat manastirea sa ( cu
circa 80 de calugari) a devenit obiectul unor atacuri vehemente din partea celorlalti vietuitori ai muntelui, care
in majoritatea lor erau idioritmici(retrasi de comunitate).
Lupta dintre calugari idioritmici si aparatori stilului de viata chinovial a durat pana in anul 970 cand Ioan I
Tzimiskes (969-976) a aprobat un tipikon(act de fondare a unei manastiri), in care se preciza organizarea ei
obligatiile sale si statutul.) care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul muntelui Athos.
El a fost semnat, alaturi de Atanasie, de 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite existente la
acea vreme.
Principalele masuri inscrise in Tipikon erau:
- Se ingaduia la athosatat viata idioritmica cat si cea chinoviala
- Toate manastirile urmau sa fie conduse de un areopag monahal, format din egumeni
fiecarei manastiri, care se intrunea odata pe an la Karies, devenit acum capitala Athosului.
- In fruntea acestui areopag se afla un protos, numit de imparat si herotonit de patriarhul de
Constantinopol, el avand atat jurisdictie civila, cat si bisericeasca asupra intregului munte.

Chiar daca prin acest tipikon idealul de viata idioritmic si cel chinovial au ramas neatinse , viitorul imediat
a apartinut lavrelor de tipul celei ridicate de Sfantul Atanasie, a carui ctitorie a ramas creatoare de stil si a
devenit dominanta pe Sfantul munte.
Acest lucru s-a putut vedea odata cu infintarea noilor asezaminte: Iviron, in 980-984, Vatoped (985) etc..
Protosul de necontestat al Athosului, Sf Atanasie a trecut la cele vesnice in 1004.
In prima jumatate a sec al XI-lea s-au infintat noi lavre: Dohiariu in 1030, Esfigmenu si Karacalu, ambele
in jurul anului 1045.
Astfel, in timpul dinastiei Macedonene, Sfantul Munte a devenit principalul centru al monahismului
Bizantin pentru ca apoi in secolul al XII-lea, in vremea imparatului Alexios I Cognenul, el sa fie recunoscut
peste tot ca inima monahismului Bizantin.