Brazilia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Republica Federativă a Braziliei

Brasil (portugheză)
República Federativa do Brasil (portugheză)

Drapelul Braziliei Stema Braziliei[*]

Deviză: 

Ordem e Progresso (portugheză)
„Ordine și progres”

Imnul național: 

Hino Nacional Brasileiro (portugheză)

MENIU

0:00
 Geografie

Suprafață  

 - totală 8.515.767 km² (locul 5)

Apă (%) 0,65

Cel mai înalt punct Pico da Neblina[*] (2.994 m) 

Cel mai jos punct Oceanul Atlantic (0 m) 

Cel mai mare oraș São Paulo

Vecini Argentina
Bolivia
Guyana Franceză
Guyana
Paraguay
Peru
Surinam
Uruguay
Venezuela
Columbia
Franța
Uniunea Europeană 

Fus orar BRT (UTC−2 la −4)

Ora de vară BRST (UTC−2 la −5)

Populație
Densitate 23,8 loc/km²

 - Estimare 2014 202.768.562 (locul 5)

 - Estimare 2019 210.147.125

Limbi oficiale Portugheza

Etnonim Brazilian

Grupuri etnice 47,73% Albi

43,13% Multirasiali 
7,61% Negri
1,09% Asiatici
0,43% Amerindieni

Guvernare

Sistem politic Republică federativă

President of Brazil(d) Jair Bolsonaro 

Legislativ Congresul Național al

Braziliei(d) 

Camere Federal Senate of Brazil(d)

Chamber of Deputies(d)

Capitala Brasília

Istorie

Independență față de Portugalia

Declarată 7 septembrie 1822

Recunoscută 29 august 1825

Proclamarea Republicii 15 noiembrie 1889

Constituția curentă 5 octombrie 1988

Economie

PIB (PPC) 2015

 - Total 3,259 trilioane $ [1] (locul 7)

 - Pe cap de locuitor 15.941 $ (locul 77)

PIB (nominal) 2015
  - Total 1,904 trilioane $ [2] (locul 8)

 - Pe cap de locuitor (locul 70)9.312 $

Gini (2012) 51,9 (ridicat)

IDU (2013) 0,744 (ridicat) (locul 79)

Monedă Real (R$) ( BLR )

Coduri și identificatori

Cod CIO BRA 

Cod mobil 724 

Prefix telefonic +55

ISO 3166-2 BR 

Domeniu Internet .br

Prezență online

site web oficial

Twitter username

Modifică date / text 

Brazilia (portugheză Brasil; ), oficial Republica Federativă a Braziliei (  República

Federativa do Brasil  (ajutor·info)), este o republică federativă formată din 27 de unități
federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564
de municipii[6]. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori [7] și o suprafață de
8.511.965 km²[8], ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american[6]. Comparată cu
celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației [9] și
aceeași poziție după suprafață[10]. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai
mare din America Latină[11], Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la
nivel regional cât și la nivel global[12]. De asemenea, aproximativ 15-20%
din biodiversitatea mondială se concentrează aici[6], exemple ale acestei bogății
fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.
Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord,
cu statul columbian la nord-vest, cu Peru și Bolivia la vest, cu Paraguay și Argentina la
sud-vest și cu Uruguay la sud. Dintre țările Americii de Sud, doar Chile și Ecuador nu au
frontieră comună cu această țară. La nord-est, est și sud-est, Brazilia are ieșire
la Oceanul Atlantic. De asemenea, în larg, departe de coastă, țara posedă și câteva
arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.
Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de aproximativ 5
milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia este Pedro Álvares
Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire coastele orientale braziliene,
teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto
Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532 odată cu fondarea cetății São
Vicente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia și-a
declarat independența și a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut
o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați. În 1889, o
lovitură de stat militară a cauzat demisia primului ministru Afonso Celso de Assis
Figueiredo. Apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a
proclamat republica și a forțat exilul familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul
Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca
devenind primul președinte al Braziliei. În secolul al XX-lea s-au remarcat personalități
politice precum Getúlio Vargas și Juscelino Kubitschek.
În ciuda faptului că Brazilia este a cincea țară a lumii ca populație, ea are una dintre
cele mai mici densități ale populației[13]. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zonele situate
de-a lungul litoralului, pe când interiorul și partea de vest se caracterizează printr-o
populare extrem de scăzută[14].
Brazilia este unica țară americană în care limba oficială este portugheza[15], acest lucru
fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este romano-catolicismul[16],
Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr de catolici de pe Glob [17]. Există însă și
reprezentanți ai altor culte, în special protestanți, dar și atei. Societatea braziliană este,
printre altele, una dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic, fiind formată din
descendenții europenilor, popoarelor autohtone, africane și asiatice[18].

Cuprins

 1Etimologie

 2Istorie

o 2.1Perioada precolonială

o 2.2Începuturile colonizării

o 2.3Dezvoltarea economică și invaziile străine

o 2.4Revolte coloniale

o 2.5Independența

o 2.6Epoca imperială

o 2.7Republica

 3Guvernul și politica

o 3.1Legislație
 o 3.2Împărțirea teritorială

o 3.3Politica externă și forțele armate

 4Geografie

o 4.1Clima

o 4.2Ape

o 4.3Mediul înconjurător

o 4.4Flora și fauna

 5Demografie

o 5.1Naționalități și etnii

o 5.2Limbi

o 5.3Aglomerări urbane

o 5.4Educație

o 5.5Sănătate

 6Economie

o 6.1Structura economică și energetică

o 6.2Transportul

o 6.3Știința și tehnologia

 7Cultură

o 7.1Religie

o 7.2Mass-media

o 7.3Sport

 8Note

 9Lectură suplimentară

 10Legături externe
Etimologie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Etimologia termenului „Brazilia”.

Originile termenului „Brazilia” nu pot fi determinate cu exactitate. Filologul Adelino José

da Silva Azevedo a emis ipoteza că acest cuvânt și-ar avea originile în limbile celtice,
într-o legendă despre o „țară a deliciilor” văzută printre nori, însă tot el a observat că
proveniența termenului se poate găsi chiar și în limba fenicienilor antici [19].

Arbore fernambuc din Rio de Janeiro.

În timpul perioadei coloniale, cronicari precum João de Barros, Frei Vicente do

Salvador și Pero de Magalhães Gandavo au prezentat explicații concordante asupra
originii numelui „Brazilia”. După aceștia, numele derivă de la fernambuc[20] (Caesalpinia
echinata), cunoscut în portugheză ca pau-brasil, o esență de lemn folosit pentru
spălarea țesăturilor[21]. În epoca marilor descoperiri geografice, se obișnuia ca
exploratorii să țină în mare secret descoperirile și cuceririle cu scopul de a le explora
avantajos, însă zvonuri despre „insula Brazilia” amplasată în Oceanul Atlantic, de unde
se putea extrage „lemnul brazilian” s-au răspândit imediat în întreaga Europă. Totuși,
această teorie tradițională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia”
a apărut pe hărți abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest
de Azore[22].
Etnonimul „brazilian” (brasileiro în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea, referindu-
se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu fernambuc [23]. Mai târziu a fost
folosit pentru a-i desemna pe oamenii născuți în colonia portugheză pentru a-i deosebi
de cei care proveneau din Portugalia. Termenul de „brazilian” a intrat în limbajul oficial
cu sensul de „nativ al Braziliei” în anul 1824, acest eveniment fiind în strânsă legătură
cu adoptarea primei constituții braziliene [24].
Înainte de a primi numele „Brazilia”, teritoriile fostei colonii portugheze au purtat diverse
denumiri, ca de exemplu: Monte Pascoal (Muntele Paștelui), insula Vera Cruz
(Adevărata Cruce), Terras de Santa Cruz (Țările Sfintei Cruci), Nova Lusitânia (Noua
Lusitanie) și Cabrália (după Pedro Álvares Cabral, descoperitorul „oficial” al regiunii).
Numele oficial actual, în portugheză este: República Federativa do Brasil, iar
în română: Republica Federativă a Braziliei, care a intrat în uz în 1967. Denumirile
precedente includeau și sintagmele: Imperiul Braziliei și apoi, în portugheză Estados
Unidos do Brasil, în română: „Statele Unite ale Braziliei”.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Braziliei.

Perioada precolonială[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Descoperirea Braziliei.

Amerindienii au trecut în urmă cu 30–25 000 de ani strâmtoarea Bering ce făcea

legătura între Siberia și Alaska. Determinați de scăderea nivelului mării și de creșterea
numărului de calote glaciare, aceștia au traversat fâșia îngustă de pământ urmând
traseul vânatului. În jurul anului 12 000 î.Hr. s-au răspândit în toată emisfera sudică a
continentului american[25].

Amerindienii din Brazilia, tablou de Jean-Baptiste Debret.

Teritoriul care astăzi este controlat de Brazilia era locuit la început de aproximativ cinci
milioane de amerindieni[26][27] și era împărțit între două state
europene, Castilia și Portugalia, chiar înaintea descoperirii sale oficiale. Tratatul de la
Tordesillas, semnat în 1494, a fost un acord important pentru definirea unei viitoare
frontiere a Braziliei. Conform tratatului, linia care leagă orașele Belém (statul Pará)
și Laguna (statul Santa Catarina) a fost o linie de demarcație a zonelor de influență
castiliană (apoi spaniolă) la vest și portugheză la est. Totuși, din cauza expansiunii
portugheze spre vest, linia de demarcație s-a modificat spre apus [28].
Începuturile colonizării[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Colonizarea portugheză a Americilor și Brazilia colonială.

Oficial, descoperitorul Braziliei a fost Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, acesta a

luat în stăpânire coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde,
aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a
început în 1532 odată cu fondarea cetății São Vicente de Martim Afonso de Sousa. De
Sousa a condus două căpitănii[29] — căpitănia São Vicente și cea a Noii
Lusitanii (astăzi Pernambuco). Dintre toate cele douăsprezece căpitănii care au existat
în perioada amintită, doar acestea două au prosperat [30]. Nemulțumit cu această situație,
regele Ioan III a decis să creeze un guvern central al coloniei pentru a elimina
problemele, însă fără să desființeze căpităniile. L-a ales pe Tomé de Sousa să devină
primul guvernator general. Guvernatorul numit de regele portughez a fondat la data
de 29 martie 1549 orașul Salvador și i-a acordat statutul de „capitală” a Braziliei [31].
De-a lungul secolului al XVI-lea[30], s-a format sistemul economic al sclavagismului.
Primii sclavi în Brazilia erau indivizi ai triburilor băștinașe, dar după o serie de atacuri
sângeroase comise împotriva colonizatorilor a început aducerea de captivi noi din
coloniile africane ale Portugaliei[30]. Tot în această perioadă s-au întreprins și primele
încercări de explorare a interiorului continental, proces care s-a dezvoltat în secolul
următor[32].
Dezvoltarea economică și invaziile străine[modificare | modificare sursă]

Formarea Braziliei (cu verde) și a celorlalte țări din America de Sud începând cu anul 1700.

Începutul colonizării portugheze pe teritoriul brazilian este reprezentat de prima invazie

lusitană. Până în acel moment, Brazilia (sau „Pindorama”, semnificând „Țara
Palmierilor”) era dominată de tribul de indieni numiți tupí.[33]. Tupii s-au opus dominației
portugheze de multe ori, spre exemplu în Războiul Barbarilor, dar fiindcă nivelul lor de
dezvoltare tehnologică a fost mult sub cel al colonizatorilor, nu au avut nicio șansă să
recupereze dominația lor asupra teritoriilor acaparate de coloniștii portughezi.
În secolul al XVII-lea au avut loc câteva acțiuni militare împotriva francezilor care
încercau să stabilească baze proprii în America de Sud, baze destinate pirateriei și
afacerilor cu fernambuc, această intenție ducând la un război între Franța și Portugalia.
Totul a culminat prin expulzarea francezilor conduși de către Nicolas Durand de
Villegagnon (ei au construit Fort Coligny în orașul Rio de Janeiro de astăzi) și
confirmarea hegemoniei portugheze în regiune.
Tot în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat și agricultura. Au apărut primele fazende (ferme),
care foloseau ca forță de muncă sclavii negri aduși din Africa, unde s-a cultivat tutun și
mai ales trestie de zahăr[34] în statele actuale Bahia, Pernambuco și, mai târziu, Rio de
Janeiro. Expedițiile din São Paulo, ai căror participanți erau
numiți bandeirantes (stegari), au dus la descoperirea aurului și plantelor medicinale
în Minas Gerais.
Partea de nord-est a Braziliei a fost ocupată de olandezi în 1624 și mai apoi
între 1630 și 1654. Contele Mauriciu de Nassau, numit guvernator al teritoriilor
portugheze nou dobândite de către Compania olandeză a Indiilor de Vest, a întemeiat o
administrație înfloritoare sub numele de „Brazilia olandeză”. El a părăsit teritoriul în
1644, întorcându-se în Europa. Administrația olandeză întemeiată de el nu a rezistat,
sucombând în urma așa numitei „Revoluții pernambucane”, ale cărei cele mai
importante bătălii[35] au fost date la Guararapas. Atunci a fost fondat Quilombo dos
Palmares, comandat de Zumbi, războinicul care a unit mii de negri ce au fugit din
fazende, mulți amerindieni și albi săraci sau indezirabili. Quilombo a fost apărat cu
eroism și violență, dar în cele din urmă a fost distrus de către bandeirantes conduși
de Domingos Jorge Velho. Deși Zumbi a fost omorât și decapitat, în rândul sclavilor a
circulat o legendă despre evadarea lui [36].
În secolul al XVIII-lea, deși producerea zahărului nu-și pierduse importanța sa
economică, atenția Coroanei s-a concentrat asupra regiunii Minas Gerais unde au fost
descoperite bogate filoane de aur. Acest fapt a dus la îmbogățirea rapidă a Regatului
Portughez. Totuși, filoanele aurifere s-au epuizat înainte de sfârșitul secolului.
Revolte coloniale[modificare | modificare sursă]

Joaquim José da Silva Xavier, supranumit Tiradentes, împărțit în patru după ce a fost acuzat că ar fi unul dintre
conspiratorii Nesupunerii de la Minas Gerais.
Pictură realizată de Pedro Américo.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, nemulțumirea coloniștilor a avut drept rezultat apariția

primelor mișcări sociale împotriva Coroanei Portugheze. Una dintre cauzele acestor
revolte a reprezentat-o slăbirea economiei teritoriilor coloniale. Două mișcări din
această perioadă - Inconfidência Mineira (Nesupunera de la Minas Gerais)
și Conjuração Baiana (Conjurația de la Bahia) - se remarcă prin faptul că scopul lor
declarat a fost acela de a obține independența față de Portugalia.
Inconfidência Mineira a fost o mișcare care a apărut în sânul elitei economice din Minas
Gerais ca reacție la efectele regresului mineritului din secolul al XVIII-lea[37]. Din cauza
crizei care lovea sectorul minier, impozitele crescânde către Coroana Portugheză au
devenit din ce în ce mai greu de plătit. Centrul revoltei a fost orașul Vila Rica (astăzi
Ouro Preto), nucleul conspiratorilor fiind alcătuit, printre alții, din poeții Cláudio Manuel
da Costa și Tomás Antônio Gonzaga, coloneii Domingos de Abreu Vieira și Francisco
Antônio de Oliveira Lopes și preotul José da Silva e Oliveira Rolim. Țelul principal al
conspirației a fost cel de a elibera statul de sub dominația portugheză și de a organiza o
republică după modelul francez[37]. Prin trădarea lui Joaquim Silvério dos Reis, care a
dezvăluit viceregelui numele tuturor conspiratorilor, mișcarea a fost anihilată prin
arestarea și condamnarea lor pentru crimă de trădare și lezmajestate față de suveranul
portughez.
Conjuração Baiana, deși avea aceleași scopuri ca Inconfidência Mineira, s-a născut nu
în elita socială, ci a fost o mișcare mai amplă în toate păturile societății statului Bahia,
incluzând și sclavii. Răzvrătiții au formulat și dezideratul eliberării sclavilor, instalarea
unui guvern egalitar și introducerea sistemului republican [38]. Guvernul local s-a sesizat
foarte repede, datorită faptului că unii membri ai mișcării au distribuit foi volante de
propagandă în care erau descrise solicitările conjurației. [38]
Independența[modificare | modificare sursă]

Decretul regal conform căruia porturile braziliene au fost deschise pentru navele britanice aliate.

În noiembrie 1807, trupele lui Napoleon Bonaparte au forțat curtea portugheză să se

refugieze în Brazilia. Regele Ioan al VI-lea a sosit în Rio de Janeiro în 1808 după
semnarea alianței defensive cu Anglia[39]. În același an s-au deschis porturile braziliene
vaselor națiunilor împrietenite, marcând sfârșitul epocii coloniale. Când orașul Rio de
Janeiro a fost declarat capitală a Regatului Unit al Portugaliei, Braziliei și Algarvelor,
Brazilia s-a transformat de iure din colonie în metropolă, act fără precedent în istoria
omenirii.
Noua situație politică a nemulțumit multe grupări influente ale societății portugheze,
stare ce a culminat prin Revoluția Liberală de la Porto declanșată în 1820. Liberalii au
cerut regelui să revină în Portugalia și să restabilească statutul de colonie pentru
Brazilia. Ioan al VI-lea a revenit în țară în 1821, numind pe fiul lui, Pedro, în funcția de
regent al Braziliei. Deși a purtat titlul regal, Ioan al VI-lea a pierdut aproape întreaga
putere în urma revoluției, având în continuare doar rol simbolic și reprezentativ [39].
Liberalii au încercat să-l forțeze și pe regent să-și stabilească reședința la Lisabona,
ceea ce ar fi dus la pierderea tuturor privilegiilor și implicit la revenirea la statutul de
colonie al Braziliei. Petru a refuzat să dea curs solicitărilor Lisabonei și ca reacție a
promulgat o lege conform căreia orice decizie emisă de Lisabona cu privire la fostele
teritorii coloniale braziliene trebuia ratificată în Brazilia pentru a se putea pune în
aplicare. În cele din urmă, la data de 7 septembrie 1822, Petru a declarat independența
Braziliei, proclamându-se ca primul împărat al noii țări.
Epoca imperială[modificare | modificare sursă]

Împăratul Petru al II-lea al Braziliei.

Articol principal: Imperiul Brazilian.

După declararea independenței, Brazilia a devenit o monarhie constituțională. Imperiul
Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați.
Petru I a revenit totuși în Portugalia pentru a asigura fiicei sale succesiunea la tronul
portughez, renunțând la coroana braziliană [40]. După o perioadă de regență, Pedro al II-
lea, având vârsta de numai paisprezece ani[41], a fost încoronat ca al doilea împărat al
Braziliei. În această epocă s-a dezvoltat agricultura și s-a construit rețeaua feroviară. De
asemenea, țara a devenit o importantă forță militară maritimă; dispunea de cea de-a
patra flotă de război din lume[42]. În ciuda protestelor oligarhiilor din São Paulo, Rio de
Janeiro și Minas Gerais, sclavia a fost abolită în 1888. Cauzele abolirii sclavagismului
au fost multiple, cea mai importantă fiind regresul traficului sclavilor din Africa și opoziția
personală a împăratului față de sclavagism.
După 1870 au apărut primele mișcări republicane[43], iar după abolirea sclaviei, Brazilia
s-a confruntat cu o acută lipsă de forță de muncă, criză ce a fost rezolvată prin
atragerea unui mare număr de imigranți, cei mai mulți din Italia și Portugalia[44]. În 1889,
o lovitură de stat militară a condus la demisia primului ministru Afonso Celso de Assis
Figueiredo, iar mai apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da
Fonseca a proclamat republica, pe 15 noiembrie 1889, și a forțat exilul familiei
împăratului.
Republica[modificare | modificare sursă]
Deodoro da Fonseca a proclamat Republica, devenind astfel primul președinte al Braziliei.

După lovitura de stat, Imperiul Brazilian s-a transformat în Republica Statelor Unite ale
Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul președinte al Braziliei. O perioadă
a Republicii Vechi a fost cunoscută sub denumirea de „republica de cafea cu lapte”,
ceea ce făcea aluzie la alternarea controlului asupra președinției între reprezentanții
statelor dominante São Paulo și Minas Gerais [45]. Junta militară a început să conducă
republica în 1930. Getúlio Vargas a fost ales președinte ceva mai târziu și a rămas în
funcție, ca dictator, până în 1945. După restaurarea unei formei de guvernare
democratice, Vargas a fost ales președinte încă o dată în 1951 și a rămas în funcție
până în 1954, când s-a sinucis.
După 1930, guvernele braziliene s-au concentrat pe dezvoltarea interiorului țării.
Mandatul lui Juscelino Kubitschek s-a remarcat prin campania politică a cărei deviză a
fost „cincizeci de ani în cinci”. Atunci, în 1956, a demarat construirea orașului Brasília,
care ulterior a devenit capitala Braziliei, în 1960; perioada președinției lui Kubitschek s-a
caracterizat și prin intensiva dezvoltare a industriei.
Militarii au acaparat încă o dată controlul asupra statului după o lovitură de
stat în 1964 și au rămas la putere până în 1985 când au fost înlăturați în urma luptelor
dintre regim și elitele braziliene. În 1967, numele statului a fost schimbat la cel
actual, Republica Federativă a Braziliei[45]. Democrația a fost restabilită în 1988 când a
fost promulgată actuala constituție, iar primul președinte democratic ales după dictatura
militară a fost Fernando Collor de Mello. În 1992, Congresul Național a votat
pentru impeachment-ul împotriva lui Collor, după ce acesta a fost implicat într-o serie de
scandaluri dezvăluite de mediile de informare. Itamar Franco, succesorul lui, a
implementat Plano Real, un plan economic al cărui scop primordial a fost îmbunătățirea
situației financiare a statului. Una dintre reformele introduse prin acest plan a fost
înlocuirea monedei de până atunci, cruzeiro, cu cea nouă, denumită real, la început
fixată ca valoare la paritate cu dolarul american. Președintele actual al Braziliei este Jair
Messias Bolsonaro , ales în 2019.
Guvernul și politica[modificare | modificare sursă]
Jair Bolsonaro, președintele Braziliei.

Articol principal: Politica Braziliei.

Conform constituției din 1988, Brazilia este o republică federativă prezidențială. Forma
de guvernământ a fost inspirată de modelul Statelor Unite ale Americii, însă sistemul
juridic brazilian urmează tradiția romano-germanică a dreptului pozitiv. Unitățile
federative ale Braziliei nu se bucură de aceeași autonomie ca cele ale Statelor Unite,
prerogativele de autoguvernare fiind extrem de limitate prin puterea lor redusă privind
legiferarea.
Sistemul politic brazilian este bazat pe principiul separării puterilor în stat al
lui Montesquieu, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească fiind
independente și având aceeași importanță [46].

Congresul Național — sediul puterii legislative.

Puterea executivă este exercitată de președintele Republicii, care cumulează funcția de

șef al statului cu cea de șef al guvernului. Este ales pentru o perioadă de patru ani și
poate fi reales consecutiv. Actualul președinte al Braziliei este Jair Bolsonaro, numit în
funcție în urma alegerilor din 7 octombrie 2018. Puterea legislativă este reprezentată
de Congresul Național, împărțit în două camere — Camera Deputaților cu mandat de
patru ani și Senatul Federal, ai cărui membri au un mandat pe o perioadă de opt ani.
Puterea judecătorească este exercitată de curți și tribunale. Instanța superioară a puterii
judecătorești este Tribunalul Federal Suprem, compus din unsprezece judecători numiți
de președinte cu aprobarea Senatului.
Legislație[modificare | modificare sursă]
Sistemul juridic brazilian este bazat pe tradiția romano-germanică [47]. Astfel, dispozițiile
dreptului civil prevalează asupra practicilor dreptului comun. Cel mai important act
legislativ în Brazilia este Constituția Federală, promulgată la data de 5 octombrie 1988.
Orice altă legislație sau decizie a tribunalelor și curților trebuie să fie conforme
principiilor sale[48]. Statele federale componente au propriile lor constituții, care de
asemenea nu pot fi în contradicție cu cea federală. [48] Un caz aparte îl constituie
Districtul Federal, care, deși este una dintre cele 27 de unități federative, nu are o
constituție proprie, ci o așa-numită „lege organică”, asemenea fiecărui municipiu [49].
Competența este administrată de către autoritățile din sistemul judiciar, cu toate că în
unele situații Constituția Federală permite Senatului să intervină în deciziile juridice.
Există, de asemenea, instanțe specializate, cum ar fi Justiția Militară și Justiția
Electorală a Muncii, cea mai importantă autoritate în domeniu fiind Curtea Supremă de
Justiție. Acest sistem a fost criticat în ultimele decenii, din cauza timpului îndelungat în
care sunt luate deciziile finale. Procesele pot dura ani sau chiar mai mult de
un deceniu până când sunt finalizate.[50]
Împărțirea teritorială[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Unitățile federative ale Braziliei.

Brazilia este o federație constituită prin uniunea indisolubilă a celor 27 de unități

federative (26 de state membre și Districtul Federal), având un număr total de 5.564 de
municipii[51]. Toate unitățile administrativ-teritoriale dispun de personalitatea juridică a
dreptului public, astfel, similar fiecărei persoane fizice de pe teritoriul național (cetățean
brazilian sau străin), posedă drepturi și îndatoriri stabilite prin Constituția Federală.
Dispun de autoadministrație, autoguvernare și autoorganizare, ceea ce înseamnă că au
dreptul să-și aleagă liderii și reprezentanții politici și să-și administreze afacerile publice
fără ingerințe din partea altor entități administrative.
Statele și municipiile pot să se separe în mai multe state sau municipii sau să se
unească dacă populația aferentă decide în acest sens printr-un referendum. De acest
drept nu beneficiază și Districtul Federal.