Ordinul Cavalerilor Teutoni

Sari la navigareSari la căutare

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Ordinul Cavalerilor Teutoni

Blazon

Ordo domus Sanctae Mariae

Nume oficial Theutonicorum
Ierosolimitanorum

Nume popular Cavalerii teutoni

Doi comercianți
Fondator
peregrini, Ierusalim

Data înființării cca. 1099

Apartenența Biserica Catolică

Sigla OT

Statut canonic Ordin de tip militar

Veșminte albe cu cruce

Vestimentație
neagră

Ramura Surorile casei germane a Sf.

femenină/masculină Marii în Ierusalim

Sit oficial http://www.deutscher-orden.at

 Ordine religioase
Ordinul Cavalerilor Teutoni (în latină Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin
religios german catolic format la sfârșitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina.
În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar cruciat. Cavalerii teutoni purtau veșminte
albe prevăzute cu o cruce neagră.

Cuprins

 1Ordinul Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei

 2Novgorod
 3În Prusia
 4Bibliografie
 5Vezi și
 6Note

Ordinul Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei[modificare | modificare

sursă]
După ce forțele creștine implicate în cruciade au fost învinse, ordinul a fost nevoit să se
retragă și s-a mutat, în 1211, în Țara Bârsei, Transilvania, pentru a ajuta regatul
Ungaria la apărarea graniței estice de incursiunile cumane și să întărească
poziția bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era ortodoxă. [1],
[2]
 Pentru colonizarea cavalerilor teutoni, regele Andrei al II-lea al Ungariei a emis în
același an diploma de donație:
„...În numele Sfintei Treimi una și nedespărțită, Andrei, din mila lui  Dumnezeu, regele Ungariei,
Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției și Lodomeriei, de-a pururea. Între semnele osebitoare ale
măreției regale, semne cu care e împodobită amintirea vrednică de pomenire a înaintașilor noștri, cel mai
de seamă și mai pilduitor e acela de a întinde o mână cât mai darnică oaspeților vrednici de laudă, a
căror așezare se vede că e folositoare regatului și despre a căror rugăciune se știe că este prețuită de
Dumnezeu. Așa se face că, mânați de o evlavioasă dorință, apucând pe urmele părinților noștri de
cucernică pomenire și dorind, după trecerea acestei vieți, să împărtășim cu dânșii răsplata vieții veșnice,
am dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii, care pe vremi a fost la Ierusalim, iar acum, pentru
că așa cer păcatele [noastre], este așezat la Acra, din dragoste frățească o țară numită Bârsa,
în Transilvania  între Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să o
stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru, iar prin
rugăciunile lor milostenia noastră să fie adusă în fața lui Dumnezeu celui prea înalt, spre binele sufletului
nostru și al părinților noștri. Afară de aceasta, le-am îngăduit ca, de se va găsi în sus-numita țară a Bârsei
aur și argint, o parte să se dea visteriei, iar restul să rămână lor. Pe deasupra le-am lăsat pe deplin
târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie să-și ridice cetăți de lemn și orașe de
lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor. Mai hotărâm ca nici un voievod să nu aibă drept de
găzduire la ei. I-am mai iertat de dinarii liberi și de pondere și le-am îngăduit să fie scutiți și liberi de plata
oricărei dări. Să nu fie supuși judecății sau jurisdicțiunii nimănui altuia decât a regelui și să aibă dreptul de
a-și alege dintre ei pe judecătorul ce-i va judeca. Iar noi am poruncit ca sus-zișii cruciați să fie așezați în
stăpânirea sus-pomenitei țări a Bârsei de către pristavul nostru Fecate Juna, care a înconjurat sus-
numitul ținut și l-a dat lor, împrejmuindu-l cu anumite semne de hotar, după porunca voievodului Mihail.
Iar primul hotar al acestui ținut începe de la întăriturile cetății Hălmeag și merge până la întăriturile cetății
Ungra și de aici merge până la întăriturile lui Nicolae, pe unde curge apa ce se numește Olt  și, așa
urcând pe Olt, merge până acolo unde Prejmerul se varsă în Olt; iarăși merge până la izvorul
aceluiași  Prejmer și de la izvorul apei ce se cheamă Timiș  merge până la vărsarea apei ce se numește
Bârsa; apoi, de-a lungul munților Carpați ce încing același pământ, hotarul merge până la Hălmeag. Tot
acest pământ, după cum îl înconjoară sus-numiții munți și râuri, se numește Bârsa. Măcar că ceea ce noi
am făcut mânați de dragoste frățească nu poate fi acoperit de uitare în fața aceluia care el însuși este
dragoste, totuși din prevederile pentru viitor am poruncit ca această milostenie să fie întărită cu mărturia
peceții noastre.[3][4]”
—Dat de mâna magistrului Toma, cancelar al curții regale și prepozit de Veszprém, în anul o mie
două sute unsprezece de la întruparea Domnului, când venerabilul Ioan era arhiepiscop
de Strigoniu, reverendul Bertold [arhiepiscop] ales de Calocea și Pécs, Boleslav de Vác, Cathapan
de Agria, Simion de Oradea, Desideriu de Cenad, Wilhelm al [episcopiei] Transilvaniei, Gothard
de Zagreb, Petru de Györ, Robert de Veszprém; pe când Poth era palatin și comite de Moson,
Mihail voievod, Petru comite de Bács, Jula de Bodrog, Banco de Bihor și comite curial al reginei,
Marcel comite de Kewe și comite curial, Nicolae comite de Pojon, în anul al șaptelea al domniei
noastre
Bula papală de aprobare a acestui transfer de suzeranitate a reprodus acest act, dar a
adăugat câteva rânduri din care rezultă că terenul era deja populat la data donației de o
altă populație decât cea a cavalerilor [5]. Și arheologia confirmă preexistența unei
populații locale [6]
Motivele de așezare a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei includeau nu numai convertirea
românilor la catolicism, ci și exploatarea minelor de aur și de argint din Transilvania. [7]
Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Țara Bârsei numeroase cetăți de lemn
fortificate (în cei 14 ani de ședere), cu sprijinul localnicilor, între care la Feldioara,
Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. A colonizat un număr însemnat de țărani și
meșteșugari preponderent germani, care le asigurau hrana și produsele meșteșugărești
necesare. Aceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat alături de populația
autohtonă, formată din români, slavi și pecenegi. Primele localități înființate sau puternic
dezvoltate de nou veniți au fost Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer.
Între timp, Ordinul Cavalerilor Teutoni a participat între 1217 ș1 1221 și la Cruciada a V-
a din Egipt [1].
După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor care controlau regiunea vecină la
sud-est de Transilvania, se pare că Ordinul Cavalerilor Teutoni a primit sau au pus
stăpânire pe terenuri suplimentare, în zone necontrolate de regatul Ungaria, și chiar și
un accept de a construi castele de piatră. Dar în 1225, ambițiile și activitățile militare ale
cavalerilor teutoni în zonă s-au încheiat brusc [1].
Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo
de munții de graniță, construind fortificații la Tabla Buții (Pasul Buzău) și la Podul
Dâmboviței (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să-și
urmărească vizibil propriile interese și deci să se desolidarizeze de regele Ungariei,
punând oficial teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest lucru era favorizat de
legăturile ordinului cu papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor și Ordinului
ospitalierilor) și în special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von
Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu Papa Honoriu al III-lea.
Drept urmare, în 1225, regele Ungariei a dus o luptă decisivă împotriva ordinului,
învingându-l, după care Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost expulzat definitiv din Țara
Bârsei.
Sașii colonizați de teutoni au rămas în continuare în Țara Bârsei, sub ascultarea
unui conte numit de rege.
Hermann von Salza, maestru al Ordinului teutonic (1209-1239)

Novgorod[modificare | modificare sursă]

Invazia cavalerilor şi locul bătăliei pe lacul îngheţat Peipsi

În 1242, cavalerii teutoni au invadat Republica Novgorodului (un stat din Rusia), dar au

fost înfrânți lângă lacul Peipsi (Peipus sau Ciudski) și obligați să se retragă, împinși de
forțele prințului și generalului Aleksandr Nevski.

În Prusia[modificare | modificare sursă]
După expulzarea lor din Țara Bârsei, în 1226 ordinul începe campania de creștinare
a prușilor, pe teritoriul cărora înființează un stat. Odată stabiliți acolo, cavalerii teutoni
au organizat campanii militare împotriva vecinilor, regatul Poloniei, Marele Ducat al
Lituaniei și Republica Novgorodului. În scurt timp au devenit forță navală în Marea
Baltică.
Bătălia de la Grünwald de Jan Matejko (1878)

În 1410, după lungi conflicte militare, alianța polono-lituaniană a înfrânt Ordinul

Cavalerilor Teutoni, distrugându-i decisiv puterea militară în bătălia de la
Grünwald (numită și bătălia de la Tannenberg). Ordinul a intrat și în declin politic, criza
lui culminând cu atacul polonezilor la Marienburg în anul 1466, iar în 1525 conducătorul
ordinului, Albert de Brandenburg, a renunțat la titlu și s-a convertit la luteranism,
devenind duce de Prusia.
În 1485, ordinul s-a implicat în Țara Românească în războaiele împotriva Imperiului
Otoman.[1]
Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost desființat în 1809 de Napoleon Bonaparte. Ulterior și-
a reluat activitatea, continuând să existe sub conducerea Habsburgilor. În prezent‫ת‬
Ordinul Cavalerilor Teutoni desfășoară activități nemilitare caritative în Europa Centrală.