Regatul Ungariei

Sari la navigareSari la căutare

Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune

trebuie îmbunătățită.
Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor.

Regatul Ungariei
Magyar Királyság
Regnum Hungariae

←   ←  
1000 – 1 februarie 1946 →

Steagul între 1867-1918 Stemă

Imn național

Himnusz

Hartǎ fizicǎ a Regatului Ungariei (1867-1918)

Capitală Esztergom;
Székesfehérvár;
Buda; Timișoara (Temesvár)
Bratislava (Pozsony);
Budapesta

Limbă latina (limba oficială)

 maghiara, germana, româna, slovaca, 
sârbo-croata (limbi vernaculare)

Religie catolicism

Guvernare

Formă de
Monarhie
guvernare

Rege  

 - 1001 – 1038 Ștefan I (primul)

 - 1918 – 1919 Carol al IV-lea (ultimul)

Legislativ Dieta Ungariei

Istorie

Fondare 1000

Declararea Republ
 
icii

Redeclararea
februarie 1920
Regatului

Economie

Monedă Coroană austro-ungară

În prezent parte din

Regatul Ungariei

Modifică date / text 

Istoria Ungariei

Acest articol este parte a unei serii

Panonia, formarea Ungariei

 Panonia
Preistoria maghiarilor
Cucerirea Bazinului Panonic
Anii incursiunilor militare

Evul Mediu
Principatul Ungariei
Regatul Ungariei

Regatul Ungariei la începutul Epocii

Moderne
Ocupația otomană
Regatul Ungariei Răsăritene
Principatul Transilvaniei
Războiul de independență condus de Francisc
Rákóczi al II-lea (1703-1711)
Ungaria Regală

Istoria maghiară în secolul al XIX-lea

Epoca reformelor
Revoluția Maghiară din 1848-1849
Compromisul austro-ungar din 1867
Imperiul Austro-Ungar

Istoria maghiară în secolul al XX-lea

Revoluția Mîja-de-toamnă
Republica Ungară (1918-1919)
Republica Ungară a Sfaturilor
Republica Ungară (1919–1920)
Tratatul de la Trianon
Regatul Ungariei (1920–1944)
Ungaria în cel de-al Doilea Război Mondial
Statul Maghiar (1944-1945)
Republica Populară Ungară
Revoluția din 1956

Ungaria contemporană
Republica Ungară
 Portal Ungaria

 v • d • m 

Regatul Ungariei, alternativ Regatul Maghiar, (în latină Regnum Hungariae,

în maghiară Magyar Királyság) a fost înființat în anul 1000. Regatul Maghiar a devenit
cu timpul o putere politică în Europa centrală, păstrându-și acest statut până în
anul 1526, când a suferit o mare înfrângere din partea Imperiului Otoman, în bătălia de
la Mohács (1526), unde regele Ludovic al II-lea (1516-1526) a murit la 29 august 1526.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Regatul Ungariei a fost întemeiat de Regele Ștefan I, care a fost recunoscut de papă ca
„rege al țării Ungariei”.
Biserica Romano-Catolică a primit sprijin puternic de la Ștefan I, care cu ungurii creștini
și cavalerii germani au dorit un regat creștin cu sediul în Europa Centrală. El a fost cel
care a creat[necesită  citare] cavaleria grea maghiară, ca un exemplu pentru puterile din
Europa de Vest.
După moartea sa, a urmat o perioadă de revolte și conflicte interne pentru supremație
între regalitate și nobili. În 1051 armatele Sfântului Imperiu Roman au încercat să
cucerească Ungaria, dar au fost învinse la Vertes.
Armatele Imperiului romano-german au continuat să sufere înfrângeri, a doua cea mai
mare bătălie a fost în orașul numit acum Bratislava (Slovacia). Înainte de 1052 Peter
Orseolo, un susținător al Sfântului Imperiu Roman, a fost răsturnat de către regele
Ungariei, Samuel de Aba. Această perioadă tulbure s-a încheiat în timpul domniei
lui Béla I. Cronicarii maghiari l-au lăudat pe Béla I, pentru introducerea noii monede,
dinarul de argint, și pentru bunăvoința sa față de urmașii fostului nepot al său, Solomon.
Termenii de Nobilissimus (cel mai nobil) și Nobilissima Familia (cele mai nobile familii)
au fost folosite încă din secolul al XI-lea de regele Ungariei, și de familia sa, dar apoi au
fost doar câteva care au fost menționate în documentele oficiale ca atare.
Al doilea important rege maghiar, de asemenea, din dinastia Árpád, a fost Ladislau I al
Ungariei, care a stabilizat și consolidat regatul. El a fost, apoi, canonizat ca sfânt. Sub
conducerea lui, ungurii au înfrânt pe cumani și au cucerit Croația în 1091, ca urmare a
unei crize dinastice. El a fost, pretendent la tronul croat, datorită faptului că sora lui a
fost căsătorită cu regele Zvonimir. Este încă dezbătută în rândul istoricilor, afirmația că
Ladislau ar fi creat un fel de uniune personală maghiaro-croată, însă domnia lui nu a
cuprins niciodată toată Croația. Provinciile Croația și Slovenia, de după anul 1868, au
avut autonomie în cadrul Regatului Ungariei între 1091 - 1918. De asemenea, unul
dintre cei mai mari juriști și politicieni maghiari din secolul al 16-lea, István Werbőczy în
opera sa, Tripartitum, tratează Regatul Croației (1102-1526) ca un regat separat de
Ungaria. În 1222 Andrei al II-lea al Ungariei a emis Bula de Aur care a stabilit principii
de drept.
În 1241, Ungaria a fost invadată de mongoli și, după unele minore lupte sfârșite cu
victorii maghiare, în cele din urmă mongolii au distrus armata maghiară în Bătălia de la
Mohi.
Atunci când Ladislau al IV-lea din Ungaria a murit înainte de Andrei III, un alt nobil și-a
rezervat tronul pentru el însuși: Carol Martel de Anjou, fiul Regelui de la Napoli, Carol al
II-lea și a Mariei de Ungaria (fiica regelui Ștefan al V-al Ungariei). Cu toate acestea
Andrei al III-a asigurat puterea pentru el însuși, și a domnit fără inconveniente, după
moartea lui Carol Martel în 1295. Atunci când Andrei III a murit în 1301, Maria de
Ungariei, care a crescut copiii lui Carol Martel, a recuperat tronul Ungariei pentru
nepotul ei Carol Robert de Anjou. La preluarea controlului după o perioadă internă
haotică, el a fost în cele din urmă încoronat ca rege Carol I al Ungariei. El a pus în
aplicare reforme economice importante, și a micșorat puterea nobilimii maghiare.
Regatul Ungariei a ajuns la o eră de prosperitate și stabilitate sub conducerea regelui,
care a învățat limba maghiară de la bunica lui, și, de asemenea, a cunoscut italiana,
latina, franceza și engleza[necesită  citare]. Minele de aur din Regat au fost pe larg exploatate
și în curând Ungaria a ajuns la un loc de frunte în producția de aur european. Forintul
maghiar a fost introdus pentru a înlocui dinari, și la scurt timp după reformele introduse
de către Rege, economia Regatului a fost plasat din nou pe un curs de dezvoltare, după
starea sa dezastruoasă din secolul al 13-lea.
În timpul lui Carol Robert, puterea Ungariei a ajuns să influențeze proaspăt unificatul
stat român, Țara Românească. Conducătorul său, Basarab I, a ocupat Banatul de
Severin. Carol Robert a cerut lui Basarab retrocedarea Banatului și prestarea unui
jurământ de vasalitate. În urma refuzului lui Basarab, Carol Robert atacă noul stat dar
este respins în bătălia de la Posada.
După moartea lui Carol Robert, se urcă pe tron fiul său, Ludovic. El a instituit pacea
înăuntrul statului, a reorganizat armata și a dezvoltat viața economică. Sub conducerea
lui, ungurii au supus Serbia și Bosnia.
Ludovic a păstrat mereu relații bune și apropiate cu împăratul romano-german Carol al
IV-lea. Sigismund de Luxemburg, fiul său, a reușit să ajungă rege al Ungariei, Ludovic l-
a numit moștenitorul lui, și a aranjat căsătoria cu fiica sa Maria. Sigismund a trăit la
curtea lui Ludovic, dar a învățat și limba maghiară și modul de viață.
După moartea lui Ludovic, regina văduvă a depus eforturi ca Sigismund să nu fie
încoronat ca rege al Ungariei. Acest lucru a generat o perioadă de haos, situație în
care Maria de Anjou a devenit regină al Ungariei, dar mama ei și nobilimea s-au decis
pentru Sigismund. Cei doi s-au căsătorit în 1385.
Sigismund a devenit un rege puternic care a efectuat o mulțime de îmbunătățiri în
sistemul de drept maghiar și a reconstruit palatele de la Buda și Visegrad, aducând
materiale din Austria și Boemia, prin care s-a dispus crearea celei mai luxoase clădirii
din toată Europa centrală. În legile lui poate fi văzut urme de mercantilism timpuriu, și,
de asemenea, a lucrat cu greu pentru a menține nobilimea sub controlul său. Un pericol
extern îl constituiau turcii otomani. De aceea Sigismund s-a aliat cu Mircea cel
Bătrân, Domnitor în Țara Românească.
Împotriva otomanilor s-a remarcat Ioan de Hunedoara (cunoscut și ca Iancu de
Hunedoara), voievodul Transilvaniei. El a fost numit regent al Ungariei, după moartea
lui Sigismund. Ioan deținea puterea asupra principatelor române. Matia Corvin, fiul său,
a fost numit rege al Ungariei. El a îmbunătățit în continuare economia Ungariei și a
practicat diplomația vicleană în loc de acțiuni militare ori de câte ori se putea. Matei
efectua o campanie doar atunci când era necesar. În 1485, cu scopul de a limita
influența și implicarea Sfântului Imperiu Roman în treburile Ungariei, el a ocupat Viena
timp de 5 ani. După moartea sa, Vladislav al II-lea al Ungariei (zis si Jagiellonians) a
ajuns pe tron.
În 1514, are loc în Transilvania războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja care va
duce la slăbirea Regatului Ungariei în fața otomanilor.
În 1526, la bătălia de la Mohacs, forțele Imperiului Otoman au anihilat armata maghiară,
și în încercarea de a scăpa, Ludovic al-II al Ungariei s-a înecat în râul Csele. Liderul
armatei ungare, Pál Tomori, a murit de asemenea.
Datorită presiunii otomane, autoritatea centrală s-a prăbușit și o luptă pentru putere a
izbucnit. Majoritatea electorilor l-au ales la Buda, pe 10 noiembrie 1526 pe Ioan
Zapolya (1526-1540), doar o mică grupare a aristocrației maghiare (în decembrie 1526)
l-a ales pe arhiducele Ferdinand I al Austriei la Bratislava. În 29 februarie 1528
regele Ioan Zapolya a fost recunoscut de sultanul otoman. În 1529 regatul maghiar a
fost împărțit în două părți, în vest era regatul maghiar, și Ungaria habsburgică, în acea
vreme nu erau turci pe teritoriul maghiar. În 1532 Nikola Jurišić a blamat armata Turcă.
În 1541 a căzut Buda, care a marcat împărțirea Ungariei în trei părți. Vestul Ungariei a
fost inclus în Imperiul Habsburgic, al Austriei. Imperiul Otoman a stăpânit partea de
centru-sud și Pécs și Buda. Transilvania a devenit stat vasal al Imperiului Otoman.
Între 1699 și 1718 armatele Sfântului Imperiu Roman au eliberat teritoriile de sub
ocupația imperiului otoman care fuseseră parte din regatul maghiar înainte de 1526,
incluzându-le împreună cu Transilvania, Imperiului Habsburgic.
Limba de cancelarie (limba de stat) a Regatului Ungariei (inclusiv Transilvania)
era limba latină. Maghiara a fost introdusă ca limbă oficială abia în anul 1825.
După revoluția maghiară din 1848-1849 Regatul Ungariei a fost dizolvat de Imperiul
Austriac, și a devenit împărțit într-o serie de districte mici controlate din Viena. În 1867,
după înfrângerea de la Königgrätz, Imperiul Austriac a fost nevoit să-și reorienteze
politica, așa încât s-a transformat în monarhia dualistă Austro-Ungaria, în care Ungaria
a devenit una din cele două părți autonome al noului stat: regat separat și politică
internă separată.
După ce, în urma Revoluției de la 1848, autoritățile imperiale austriece
introduseseră limba germană ca limba oficială în Ungaria, instaurarea dualismului a fost
urmată de o politică de maghiarizare a Ungariei, desfășurată în pofida legii
naționalităților și a legii învățământului (amândouă adoptate la 7 decembrie 1868), care
asigurau largi drepturi pentru minorități. Prevederile acestor acte normative au fost
restrânse treptat, până la abrogarea completă a legii învățământului, înlocuită în
anul 1907 cu legea Appónyi, care a forțat procesul de maghiarizare și a acutizat
nemulțumirea minorităților.