Irlanda (în engleză Ireland; în irlandeză Éire, pronunție irlandeză: /ˈeːɾʲə/), denumită și

Republica Irlanda (în engleză Republic of Ireland, în irlandeză Poblacht na hÉireann), este un
stat suveran aflat în Europa de Vest, ocupând circa cinci șesimi din insula Irlanda. Capitala și cel
mai mare oraș al țării este Dublin, aflat în estul insulei, a cărei arie metropolitană găzduiește
aproximativ un sfert din cei 4,6 milioane de locuitori ai țării. Țara are frontieră terestră numai cu
Irlanda de Nord, țară componentă a Regatului Unit, restul limitelor țării fiind țărmul Oceanului
Atlantic, la sud aflându-se Marea Celtică, la sud-est Canalul Sfântul Gheorghe, și la est Marea
Irlandei. Statul este guvernat ca republică parlamentară unitară,[7] șeful statului fiind un
președinte ales direct. Șeful guvernului, Taoiseach, este numit în funcție de camera inferioară a
parlamentului, Dáil Éireann.

După Războiul Irlandez de Independență, urmat de tratatul anglo-irlandez(en), Irlanda a obținut

independența față de Regatul Unit sub numele de Statul Liber Irlandez în 1922. Irlanda de Nord
și-a exercitat opțiunea de a rămâne în cadrul Regatului Unit, prin ceea ce s-a numit Ulster Month.
La început dominion în cadrul Commonwealth-ului, Statul Liber a obținut recunoașterea oficială
a deplinei independențe legislative din partea guvernului britanic prin statutul de la Westminster
din 1931. O nouă constituție(en) a fost adoptată în 1937, prin care numele statului a devenit
Irlanda. În 1949, restul îndatoririlor regelui — definite prin Legea Autorității Executive în
Relațiile Externe din 1936(en) — au fost înlăturate, iar Irlanda s-a declarat republică conform
Legea Republicii Irlanda din 1948(en). Statul nu a avut relații formale cu Irlanda de Nord de-a
lungul a mare parte din secolul al XX-lea, dar din 1999 cele două au cooperat pe mai multe
domenii în cadrul Consiliului Ministerial Nord-Sud(en) înființat prin Acordul din Vinerea Mare.

Irlanda este printre cele mai bogate țări din lume după PIB-ul pe cap de locuitor.[8] După ce a
aderat la predecesoarea Uniunii Europene, denumită Comunitatea Economică Europeană, în
1973, Irlanda a pus în aplicare politici economice liberale care au dus la o creștere economică
rapidă, ajungând la un nivel considerabil de prosperitate între 1995 și 2007, timp în care a fost
denumită „Tigrul Celtic”. Creșterea a fost oprită de o criză financiară(en) izbucnită în 2008, în
conjuncție cu recesiunea economică globală(en).[9][10]

În 2011 și în 2013, Irlanda s-a clasat pe locul al șaptelea în lume ca grad de dezvoltare în
clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane al ONU.[11] Ea are bune performanțe conform mai
multor metrici, între care libertatea presei, libertatea economică și libertatea civilă. Irlanda este
membră a Uniunii Europene și este membră fondatoare a Consiliului Europei și al OECD. Ea
urmează o politică de neutralitate prin nealiniere, nefiind membră NATO,[12] deși participă la
Parteneriatul pentru Pace.

Cuprins
 1 Istorie
o 1.1 Preistoria și protoistoria Irlandei
o 1.2 Creștinarea și invaziile vikingilor și normanzilor
o 1.3 Cucerirea engleză
 o 1.4 Mișcarea pentru autonomie
o 1.5 Revoluția și pașii către independență
o 1.6 Războiul Civil Irlandez
o 1.7 Constituția din 1937
o 1.8 Istoria recentă
 2 Geografie
o 2.1 Clima
 3 Politică
o 3.1 Administrația locală
o 3.2 Justiția
o 3.3 Relațiile externe
o 3.4 Armata
 4 Economie
o 4.1 Dezvoltare
o 4.2 Comerț și energie
o 4.3 Transporturi
 5 Demografie
o 5.1 Limbi
o 5.2 Sănătate
o 5.3 Educație
o 5.4 Religie
 6 Cultura
o 6.1 Literatura
o 6.2 Muzică și dans
o 6.3 Arhitectura
o 6.4 Mass-media
o 6.5 Bucătăria
o 6.6 Sporturi
o 6.7 Societatea
o 6.8 Simbolurile țării
o 6.9 Patrimoniu mondial
 7 Note de completare
 8 Note
 9 Bibliografie
 10 Vezi și
 11 Legături externe

Istorie
Preistoria și protoistoria Irlandei

Primii oameni care au venit pe insula Irlanda au fost vânători-culegători, prezența omului în
acest teritoriu datând din paleolitic, cu cca 12.500 ani în urmă.[13] Istoria scrisă a insulei începe
însă după ce exploratorii Greciei antice au ajuns în regiune. Astfel, Diodorus Siculus și Strabon
spuneau despre locuitorii insulei că practicau canibalismul.[14][15] Cucerirea romană a Britanniei a
atras atenția acestei puteri a lumii antice asupra regiunii. Iulius Cezar consemnează în
Commentarii de Bello Gallico poziția corectă, la vest de Britannia, a insulei pe care o denumea
Hibernia.[16] Un secol mai târziu, guvernatorul Britanniei, Gnaeus Julius Agricola, a ținut pe
lângă sine o căpetenie irlandeză cu scopul de a supune insula.[17] Planurile lui nu s-au concretizat.

Creștinarea și invaziile vikingilor și normanzilor

Gallarus Oratory, una dintre cele mai vechi biserici din Irlanda, datată între secolele al VI-lea și
al IX-lea

Primele referiri clare la evenimente ce s-au petrecut pe insulă, asociate începutului Evului Mediu
Timpuriu, apar pe la începutul secolului al V-lea e.n., odată cu creștinarea teritoriului. La 431,
papa Celestin I l-a trimis pe Palladius să fie episcop al creștinilor irlandezi, ceea ce dovedește
existența cultului creștin pe insulă. Prin tradiție, misiunea Sfântului Patrick este considerată a fi
avut loc în această perioadă, dar scrierile lui nu sunt databile cu exactitate.[18] Cert este că
procesul de creștinare a Irlandei a fost unul îndelungat, Patrick și Palladius fiind principalii
misionari cunoscuți de istorie. De-a lungul Evului Mediu Timpuriu, Irlanda era omogenă etno-
cultural, fiind locuită de triburile celtice agrariene ale galilor, dar era divizată din punct de vedere
politic, la diverse momente de timp apărând în diverse zone cinci principale formațiuni statale,
conduse de structuri dinastice denumite clanuri, dintre care patru formațiuni (Connachta, Laigin,
Mumu și Mide) corespund în mare parte teritoriului statului irlandez modern, cealaltă (Ulaid)
fiind centrată în actuala Irlandă de Nord. Astfel au găsit insula primii invadatori vikingi, sosiți în
anul 795.[19]
Brian Boru, singurul rege celtic care a fost aproape de a unifica întreaga insulă

La început, vikingii au sosit doar în expediții de pradă, dar ulterior, spre mijlocul secolului al IX-
lea, și-au construit porturi fortificate pentru iernat.[20] Însuși orașul Dublin a apărut ca fortificație
vikingă spre sfârșitul aceluiași secol. În 902, două regate celtice și-au unit forțele pentru a-i
izgoni pe vikingi, cucerind Dublinul (Áth Cliath), dar victoria lor a fost vremelnică, navigatorii
nordici revenind în 914.[21] Perioada vikingă a dus la căsătorii mixte și împrumuturi culturale,
deși a fost marcată de numeroase conflicte între regii celți autohtoni și cuceritorii nordici. În cele
din urmă, în 980, Dublinul, devenit centru de putere al vikingilor, a fost cucerit de gaélii conduși
de Máel Sechnaill mac Domnaill,[22] lăsând însă în urmă unele formațiuni statale ale hiberno-
nordicilor (regi de origine mixtă celto-vikingă). Din luptele împotriva vikingilor, s-a remarcat și
căpetenia Brian Boru care în scurt timp a rivalizat cu Máel Sechnaill, l-a supus în 1002 și s-a
proclamat rege al întregii insule.[23][24] Campaniile duse pentru a-i supune și pe ceilalți
conducători de formațiuni statale care s-au revoltat împotriva sa au fost aproape de a aduce prima
unificare politică deplină a insulei, dar Brian Boru a murit în bătălia de la Clontarf din 1012.[23]