Brazilia

Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei

(República Federativa do Brasil), este o republică federativă formată din 27
de unităţi federative — Districtul Federal şi 26 de state. Ţara este împărţită
administrativ în 5.564 de municipii[4]. În 2008 avea o populaţie de
189.612.814 de locuitori[5] şi o suprafaţă de 8.511.965 km²[6], ocupând 47%
din teritoriul continentului sud-american[4]. Comparată cu celelalte ţări ale
lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populaţiei[7] şi aceeaşi
poziţie după suprafaţă[8]. Fiind a noua putere economică din lume şi cea mai
mare din America Latină[9], Brazilia are astăzi o influenţă internaţională mare,
atât la nivel regional cât şi la nivel global[10]. De asemenea, aproximativ 15-
20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici[4], exemple ale acestei
bogăţii fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal şi Cerrado.

Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam şi Guyana Franceză

la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru şi Bolivia la vest, cu
Paraguay şi Argentina la sud-vest şi cu Uruguay la sud. Dintre ţările Americii
de Sud, doar Chile şi Ecuador nu au frontieră comună cu această ţară. La
nord-est, est şi sud-est, Brazilia are ieşire la Oceanul Atlantic. De asemenea,
în larg, departe de coastă, ţara posedă şi câteva arhipelaguri, cum ar fi
Fernando de Noronha.

Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de

aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia
este Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire
coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ,
cu zona în care se află oraşul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a
început în 1532 odată cu fondarea cetăţii São Vincente de Martim Afonso de
Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia şi-a declarat independenţa
şi a devenit o monarhie constituţională. Imperiul Brazilian a avut o existenţă
de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împăraţi. În 1889, o
lovitură de stat militară a cauzat demisia primului ministru Afonso Celso de
Assis Figueiredo. Apoi, sub influenţa mişcării republicane, mareşalul Deodoro
da Fonseca a proclamat republica şi a forţat exilul familiei imperiale. După
lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite
ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul preşedinte al Braziliei. În
secolul al XX-lea s-au remarcat personalităţi politice precum Getúlio Vargas
şi Juscelino Kubitschek.

În ciuda faptului că Brazilia este a cincea ţară a lumii ca populaţie, ea are

una dintre cele mai mici densităţi ale populaţiei[11]. Majoritatea locuitorilor
trăiesc în zonele situate de-a lungul litoralului, pe când interiorul şi partea de
vest se caracterizează printr-o populare extrem de scăzută[12].

Brazilia este unica ţară americană în care limba oficială este portugheza[13],
acest lucru fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este
romano-catolicismul[14], Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr de catolici
de pe Glob[15]. Există însă şi reprezentanţi ai altor culte, în special protestanţi,
dar şi atei. Societatea braziliană este, printre altele, una dintre cele mai
diverse din punct de vedere etnic, fiind formată din descendenţii europenilor,
popoarelor autohtone, africane şi asiatice

Etimologie
Originile termenului „Brazilia” nu pot fi determinate cu exactitate. Filologul
Adelino José da Silva Azevedo a emis ipoteza că acest cuvânt şi-ar avea
originile în limbile celtice, într-o legendă despre o „ţară a deliciilor” văzută
printre nori, însă tot el a observat că provenienţa termenului se poate găsi
chiar şi în limba fenicienilor antici În timpul perioadei coloniale, cronicari
precum João de Barros, Frei Vicente do Salvador şi Pero de Magalhães
Gandavo au prezentat explicaţii concordante asupra originii numelui
„Brazilia”. După aceştia, numele derivă de la fernambuc[18] (Caesalpinia
echinata), cunoscut în portugheză ca pau-brasil, o esenţă de lemn folosit
pentru spălarea ţesăturilor[19]. În epoca marilor descoperiri geografice, se
obişnuia ca exploratorii să ţină în mare secret descoperirile şi cuceririle cu
scopul de a le explora avantajos, însă zvonuri despre „insula Brazilia”
amplasată în Oceanul Atlantic, de unde se putea extrage „lemnul brazilian”
s-au răspândit imediat în întreaga Europă. Totuşi, această teorie tradiţională
nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe
hărţi abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest de
Azore[20].

Etnonimul „brazilian” (brasileiro în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea,

referindu-se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu
fernambuc[21]. Mai târziu a fost folosit pentru a-i desemna pe oamenii născuţi
în colonia portugheză pentru a-i deosebi de cei care proveneau din
Portugalia. Termenul de „brazilian” a intrat în limbajul oficial cu sensul de
„nativ al Braziliei” în anul 1824, acest eveniment fiind în strânsă legătură cu
adoptarea primei constituţii braziliene[22].

Înainte de a primi numele „Brazilia”, teritoriile fostei colonii portugheze au

purtat diverse denumiri, ca de exemplu: Monte Pascoal (Muntele Paştelui),
insula Vera Cruz (Adevărata Cruce), Terras de Santa Cruz (Ţările Sfintei
Cruci), Nova Lusitânia (Noua Lusitanie) şi Cabrália (după Pedro Álvares
Cabral, descoperitorul „oficial” al regiunii). Numele oficial actual, Republica
Federativă a Braziliei a intrat în uz în 1967. Denumirile precedente includeau
şi sintagmele: Imperiul Braziliei şi Statele Unite ale Braziliei.

Dezvoltarea economică şi invaziile străine

Începutul colonizării portugheze pe teritoriul brazilian este reprezentat de
prima invazie lusitană. Până în acel moment, Brazilia (sau „Pindorama”,
semnificând „Ţara Palmierilor”) era dominată de tribul de indieni numiţi tupi.
 . Tupii s-au opus dominaţiei portugheze de multe ori, spre exemplu în
[31]

Războiul Barbarilor, dar fiindcă nivelul lor de dezvoltare tehnologică a fost

mult sub cel al colonizatorilor, nu au avut nicio şansă să recupereze
dominaţia lor asupra teritoriilor acaparate de coloniştii portughezi.

În secolul al XVII-lea au avut loc câteva acţiuni militare împotriva francezilor

care încercau să stabilească baze proprii în America de Sud, baze destinate
pirateriei şi afacerilor cu fernambuc, această intenţie ducând la un război
între Franţa şi Portugalia. Totul a culminat prin expulzarea francezilor
conduşi de către Nicolas Durand de Villegagnon (ei au construit Fort Coligny
în oraşul Rio de Janeiro de astăzi) şi confirmarea hegemoniei portugheze în
regiune.

Tot în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat şi agricultura. Au apărut primele

fazende (ferme), care foloseau ca forţă de muncă sclavii negri aduşi din
Africa, unde s-a cultivat tutun şi mai ales trestie de zahăr[32] în statele actuale
Bahia, Pernambuco şi, mai târziu, Rio de Janeiro. Expediţiile din São Paulo, ai
căror participanţi erau numiţi bandeirantes (stegari), au dus la descoperirea
aurului şi plantelor medicinale în Minas Gerais.

Partea de nord-est a Braziliei a fost ocupată de olandezi în 1624 şi mai apoi

între 1630 şi 1654. Forţele militare conduse de Maurits van Nassau au fost
forţate să părăsească teritoriile braziliene după Bătălia de la Guararapes[33].
Atunci a fost fondat Quilombo dos Palmares, comandat de Zumbi, războinicul
care a unit mii de negri ce au fugit din fazende, mulţi amerindieni şi albi
săraci sau indezirabili. Quilombo a fost apărat cu eroism şi violenţă, dar în
cele din urmă a fost distrus de către bandeirantes conduşi de Domingos
Jorge Velho. Deşi Zumbi a fost omorât şi decapitat, în rândul sclavilor a
circulat o legendă despre evadarea lui[34].

În secolul al XVIII-lea, deşi producerea zahărului nu-şi pierduse importanţa sa

economică, atenţia Coroanei s-a concentrat asupra regiunii Minas Gerais
unde au fost descoperite bogate filoane de aur. Acest fapt a dus la
îmbogăţirea rapidă a Regatului Portughez. Totuşi, filoanele aurifere s-au
epuizat înainte de sfârşitul secolului.

Guvernul şi politica
Conform constituţiei din 1988, Brazilia este o republică federativă
prezidenţială. Forma de guvernământ a fost inspirată de modelul Statelor
Unite ale Americii, însă sistemul juridic brazilian urmează tradiţia romano-
germanică a dreptului pozitiv. Unităţile federative ale Braziliei nu se bucură
de aceeaşi autonomie ca cele ale Statelor Unite, prerogativele de
autoguvernare fiind extrem de limitate prin puterea lor redusă privind
legiferarea.
Sistemul politic brazilian este bazat pe principiul separării puterilor în stat al
lui Montesquieu, puterea legislativă, puterea executivă şi puterea
judecătorească fiind independente şi având aceeaşi importanţă

Puterea executivă este exercitată de preşedintele Republicii, care cumulează

funcţia de şef al statului cu cea de şef al guvernului. Este ales pentru o perioadă de
patru ani şi poate fi reales consecutiv. Actualul preşedinte al Braziliei este Luiz
Inácio Lula da Silva (vezi fotografia din dreapta). Puterea legislativă este
reprezentată de Congresul Naţional, împărţit în două camere — Camera Deputaţilor
cu mandat de patru ani şi Senatul Federal, ai cărui membri au un mandat pe o
perioadă de opt ani. Puterea judecătorească este exercitată de curţi şi tribunale.
Instanţa superioară a puterii judecătoreşti este Tribunalul Federal Suprem, compus
din unsprezece judecători numiţi de preşedinte cu aprobarea Senatului

Legislaţie
istemul juridic brazilian este bazat pe tradiţia romano-germanică[45]. Astfel,
conceptele dreptului civil prevalează asupra practicilor dreptului comun. Cel
mai important act legislativ în Brazilia este Constituţia Federală, promulgată
la data de 5 octombrie 1988. Orice altă legislaţie sau decizie a tribunalelor şi
curţilor trebuie să fie conforme principiilor sale[46]. Statele federale
componente au propriile lor constituţii, care de asemenea nu pot fi în
contradicţie cu cea federală.[46] Un caz aparte îl constituie Districtul Federal,
care, deşi este una dintre cele 27 de unităţi federative, nu are o constituţie
proprie, ci o aşa-numită „lege organică”, asemenea fiecărui municipiu[47].

Competenţa este administrată de către autorităţile din sistemul judiciar, cu

toate că în unele situaţii Constituţia Federală permite Senatului să intervină
în deciziile juridice. Există, de asemenea, instanţe specializate, cum ar fi
Justiţia Militară şi Justiţia Electorală a Muncii, cea mai importantă autoritate
în domeniu fiind Curtea Supremă de Justiţie. Acest sistem a fost criticat în
ultimele decenii, din cauza timpului îndelungat în care sunt luate deciziile
finale. Procesele pot dura ani sau chiar mai mult de un deceniu până când
sunt finalizate.

Împărţirea teritorială
Brazilia este o federaţie constituită prin uniunea indisolubilă a celor 27 de
unităţi federative (26 de state membre şi Districtul Federal), având un număr
total de 5.564 de municipii[49]. Toate unităţile administrativ-teritoriale dispun
de personalitatea juridică a dreptului public, astfel, similar fiecărei persoane
fizice de pe teritoriul naţional (cetăţean brazilian sau străin), posedă drepturi
şi îndatoriri stabilite prin Constituţia Federală. Dispun de autoadministraţie,
autoguvernare şi autoorganizare, ceea ce înseamnă că au dreptul să-şi
aleagă liderii şi reprezentanţii politici şi să-şi administreze afacerile publice
fără ingerinţe din partea altor entităţi administrative.
Statele şi municipiile pot să se separe în mai multe state sau municipii sau să
se unească dacă populaţia aferentă decide în acest sens printr-un
referendum. De acest drept nu beneficiază şi Districtul Federal.

Geografie
Datorită întinderii ţării, geografia Braziliei este foarte diversificată, dispunând
de regiuni semi-aride, muntoase, tropicale, subtropicale şi de varietăţi
climatice de la cea secetoasă, ploioasă ecuatorială, la un climat mai
temperat în zonele sudice. În Brazilia se regăsesc o serie de superlative
mondiale, cum ar fi Pantanal în Mato Grosso do Sul, una dintre cele mai mari
mlaştini ale lumii[54] şi rezervaţie a biosferei declarată de UNESCO[55], Insula
Bananal, cea mai mare insulă fluvială a lumii[56], Insula Marajó, cea mai mare
insulă fluviomarină[56], Anavilhanas, unul dintre ce mai mari arhipelaguri
fluviale[57] sau fluviul Amazon, cel mai mare fluviu în raport cu debitul apei
curgătoare şi fluviul ce dispune de cel mai mare bazin hidrografic. De
asemena, Amazonul este şi unul dintre cele mai lungi din lume[58].

Clima
Din cauza efectelor cumulate a mai multor factori, cum ar fi relieful,
întinderea teritorială şi mai ales dinamica maselor de aer, clima Braziliei este
extrem de diversificată. Vânturile influenţează atât temperaturile cât şi
pluviozitatea, provocând diferenţe climatice la nivel regional. Interferenţele
maselor de aer au loc cel mai frecvent între masa ecuatorială (continentală şi
oceanică), cea tropicală (continentală şi oceanică) şi cea polară oceanică.

Clima Braziliei este foarte umedă, având caracteristici diverse, spre exemplu
este foarte umed-călduroasă ecuatorială în ţinuturile septentrionale, foarte
umed-subtropicală în regiunea sudică şi São Paulo sau foarte umed-
călduroasă tropicală într-o fâşie îngustă a litoralului, între oraşele Rio de
Janeiro şi São Paulo. Clima umedă se întâlneşte şi în alte regiuni ale ţării:
umed-călduroasă ecuatorială dominantă în Acre, Rondônia şi Roraima şi cu
influenţe asupra vremii în Mato Grosso, Amazonas, Pará şi Amapá şi tropicală
prezentă în São Paulo şi Mato Grosso do Sul. Diferite varietăţi ale climei
umede influenţează şi alte părţi ale Braziliei. Clima aridă şi semi-aridă este
limitată la regiunea Nord-Est.

Deşi clima braziliană este foarte variată, ea rămâne relativ stabilă, iar
catastrofele meteorologice au loc cu o frecvenţă relativ redusă. Totuşi,
marele ciclon Catarina a cauzat în anul 2004 pierderi semnificative în regiuni
din Rio Grande do Sul şi Santa Catarina.

Cea mai înaltă temperatură înregistrată în Brazilia a fost de 44,7°C în Bom Jesus, în
Piauí, la data de 21 noiembrie 2005[59]. La extrema cealaltă, cea mai scăzută
temperatură a fost de –17,8°C în Urubici, Santa Catarina, înregistrată la data de 29
iunie 1996
Naţionalităţi şi etnii
Populaţia Braziliei este compusă din grupări etnice şi rasiale diverse[67].
Ultimul recensământ, realizat de Institutul Brazilian de Geografie şi Statistică,
a pus în evidenţă următoarele date statistice: din punct de vedere rasial, o
pondere de 77% a populaţiei este reprezentată de albi, 13% — pardo
(brunii), 6% — negri, 2% — asiatici, iar 1% — reprezentanţi ai populaţiei
indigene[1]. În perioada de stăpânire portugheză, aproximativ 700.000 de
colonişti din Portugalia şi peste 2 milioane de sclavi aduşi din Africa au
populat teritoriul actual al Braziliei[67].

Începând cu perioada târzie a secolului al XIX-lea, Brazilia şi-a deschis

frontierele imigranţilor şi au intrat în ţară persoane din aproximativ 60 de
state. 5 milioane de imigranţi europeni au ajuns în Brazilia numai între anii
1870 şi 1953, majoritatea fiind de origine italiană, portugheză, spaniolă şi
germană. La începutul secolului al XX-lea, fluxul de imigranţi din Asia, mai
ales din Japonia şi Orientul Mijlociu, a cunoscut o creştere semnificativă în
ponderea imigranţilor[67]. Aceştia şi urmaşii lor au influenţat puternic
compoziţia etnică a Braziliei, ducând la apariţia a nenumărate diaspore care
există şi astăzi. Aici trăieşte cea mai mare populaţie de origine italiană din
afara frontierelor Italiei[70], cea mai mare populaţie de origine japoneză din
afara teritoriului Japoniei[71] şi cea de-a doua populaţie ca număr de origine
germană care trăieşte în afara statului german[72]. În general, majoritatea
cetăţenilor brazilieni au origine mixtă, euro-afro-amerindiană[73]. Întreaga
populaţie poate fi considerată un amalgam etnic singular, dar fără
subgrupuri etnice clare

Economie
Brazilia este cea mai mare putere economică naţională a Americii Latine,
ocupând locul opt în lume după produsul intern brut bazat de pe paritatea
puterii de cumpărare[81], conform datelor Fondului Monetar Internaţional,
având sectoarele agriculturii, mineritului, industriei şi servicilor bine
dezvoltare, dar şi o forţă de muncă suficientă[6]. Exporturile braziliene sunt
într-o creştere vertiginoasă[82]. Produsele principale destinate exportului
includ aeronave, cafea, automobile, soia, fier, suc de portocale, oţel, etanol,
ţesături, pantofi, carne de vacă conservată şi maşini electrice[83]. Ţara şi-a
extins prezenţa pe piaţa internaţională şi face parte, împreună cu India,
China şi Rusia, din grupul celor patru economii cu o dezvoltare rapidă, numit
BRIC[84]. În 2007, guvernul brazilian a început să realizeze un plan cvadrienal
al cărui scop este modernizarea reţelei rutiere statale, centralelor electrice şi
porturilor principale[85].

Realul brazilian (R$) a fost legat cu dolarul american între 1994 şi 1999.
După criza financiară din Asia din anul 1997, datoriile către Rusia din
1998[86], dar şi seria de evenimente financiare adverse care au urmat, au
cauzat eliberarea unui curs de schimb al monedei în 1999 de către Banca
Centrală a Braziliei[87]. Brazilia a primit pachetul de salvare de la FMI la
jumătatea anului 2002, obţinând 55,4 miliarde de dolari amricani[88], o sumă
record la acea dată. Împrumutul a fost plătit în 2005[89].

Structura economică şi energetică

Brazilia devine o putere globală datorită economiei care a cunoscut o
dezvoltare vertiginoasă[93]. Creşterea susţinută a economiei a fost posibilă
datorită conjuncturilor pieţei mondiale favorabile exporturilor braziliene.
Creşterea preţurilor la principalele mărfuri agro-zootehnice de export, cum ar
fi carnea şi soia a contribuit substanţial la creşterea PIB-ului[92][93]. Agricultura,
împreună cu sectoarele înrudite, silvicultura, exploatarea forestieră şi
pescuitul, producea 5,1% din PIB în anul 2007[6]. Industria braziliană,
cuprinzând diverse domenii — industria automobilelor, producţia oţelului şi
produselor petrochimice, industria producerii calculatoarelor, aeronavelor şi
bunurilor durabile — contribuia cu 30,8% la PIB-ul naţional[6]. Producţia
industrială, atât cea tradiţională cât şi cea modernă, avansată tehnologic, se
concentrează în partea de sud a ţării[67].

Brazilia ocupă locul zece pe lista ţărilor după consumul de energie electrică.
Energia electrică se produce atât pe baza resurselor regenerabile, mai ales
prin valorificarea potenţialului hidroenergetic şi etanolului, cât şi pe baza
celor clasice, reprezentate de energia termoelectrică bazată pe hidrocarburi,
gaze naturale şi păcură[67]. Datorită recentelor descoperiri de zăcăminte de
ţiţei se presupune că ţara ar putea deveni o putere energetică mondială.[94].
Ministerul Minelor şi Energiei, Consiliul Naţional pentru Politica Energetică,
Agenţia Naţională a Petrolului, Gazului Natural şi Biocombustibililor şi Agenţia
Braziliană de Reglementare în Domeniul Energetic sunt organele
guvernamentale responsabile de politica energetică a ţării.