COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA

-Epocă întunecată sau epocă luminoasă?-

Au trecut 33 de ani de la trezirea României din coșmarul care a fost regimul

comunist, 42 de ani de coșmar care, nu poate nimeni nega, au marcat istoria noastră
ca nimic altceva. Dar oare chiar a fost coșmar?
Ne-am obișnuit să spunem că regimul comunist a fost cea mai neagră etapă a
istoriei României, etapă care a lăsat pete eterne asupra oamenilor care au trăit în
anii de înainte de moartea Ceaușeștilor. Și poate că așa a fost. Ceaușescu a plătit cu
libertatea oamenilor lui, și-a înfometat populația, un preț enorm pe care el l-a plătit
fără resentimente. Cu toate acestea, să negăm reușitele regimului comunist este
pură ipocrizie.

Perioada Republicii Populare Române

(1947-1965)
În primii ani de dominație comunistă, resursele
României au fost exploatate de sovietici prin intermediul
companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate
după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona
plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin
Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de
300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a
cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014). SovRom-
urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând
asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le
plătească despăgubiri de război. Un mare număr de oameni
(estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii) au fost închiși din motive politice.
Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui
mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici. La
începutul deceniului al șaptelea (1960 - 1970), guvernul român a început să treacă la
acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.

Epoca Nicolae Ceaușescu (1965-1989)

Epoca luminoasă?
Ajungem acum la perioada care ne interesează cu
adevărat, anii în care Nicolae Ceaușescu s-a aflat la
putere, 1965-1989. Dacă regimul comunist a fost un
coșmar, Nicolae Ceaușescu este demonul care a tras
România într-un somn de lungă durată.
După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,
survenit în martie 1965, Nicolae Ceaușescu a fost ales
noul Secretar General al PCR (în 1965) și șef al statului
în 1967. Astfel începe “epoca luminoasă”, cum
Ceaușescu însuși o numește sau “epoca întunecată” cum
va rămâne în inima populației.
Denunțarea invaziei
sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a
represiunii interne, l-au ajutat pe noul lider comunist de
la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și
în Occident.
În scurtă vreme însă, popularitatea lui în țară a început să scadă, în ciuda bunului
său nume în străinătate. România a continuat să aibă relații bune cu guvernele occidentale
și cu instituțiile internaționale precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
În timpul lui Ceaușescu, România a stabilit sau a păstrat relațiile diplomatice cu țări
precum Germania de Vest, Israelul, China sau Albania, care din diferite motive aveau
relații tensionate cu Moscova.
Au existat numeroase încălcări ale drepturilor omului, abuzuri tipice statelor
autoritare: o poliție secretă supradimensionată, cenzură excesivă, stabilirea de domicilii
forțate pentru oponenții regimului, dar nu la aceeași scară ca în deceniul anterior.
 Ceaușescu a pus un preț enorm pe nivelul de cultură al societății, deși el însuși nu
era o persoană cultă. Pe deasupra, existau locuri de muncă pentru toată lumea. Era ilegal
să fii șomer. Populația avea bani, problema era sortimentul sărac de produse pe care
populația îl putea achiziționa.
După o vizită în Coreea de
Nord (1971), Ceaușescu a inițiat o politică
megalomană de schimbare a țării (1974),
prin așa-numita „sistematizare a
teritoriului”. O mare parte a Bucureștiului a
fost demolată pentru a face loc unor
proiecte faraonice precum Casa
Poporului, Centrul Civic, Bulevardul
Victoria Socialismului etc. Căderea
regimului ceaușist după revoluția română
din 1989 a stopat procesul de demolare a satelor și a orașelor, dar a lăsat neterminate
numeroase construcții, precum Biblioteca Națională, Centrul Cultural Român (noua
cladire a Operei) și Casa Radio. În timpul campaniei de demolare de la
sfârșitul deceniului al nouălea, când au fost făcute una cu pământul numeroase clădiri de o
mare valoare istorică și artistică, capitala primise porecla „Ceaușima” – o aluzie glumeț-
amară la Hiroșima.
Până pe la mijlocul deceniului al
optulea, Bucureștiul, ca multe alte orașe, s-a
dezvoltat, extinzându-se în special spre sud,
est sau vest, prin construirea unor cartiere-
dormitor la marginea orașului, unele, așa
cum este Drumul Taberei, cu o valoare
arhitecturală ridicată. În capitală au fost
duse la îndeplinire mai multe planuri de
conservare a monumentelor (în special
în deceniul al șaptelea și începutul celui de-
al optulea), dar programele de conservare au fost oprite după ce Ceaușescu a declanșat
ceea ce este cunoscut sub numele de „Mica revoluție culturală”. Noua orientare cultural-
politică a fost hotărâtă de Ceaușescu după vizitele făcute în Coreea de Nord și Republica
Populară Chineză.
S-a ajuns astfel ca, în locul unei politici de reconstrucție, orașul să fie supus
demolărilor care făceau loc construcțiilor monumentale noi. În 1990, o analiză a Uniunii
Arhitecților afirma că au fost distruse peste 2.000 de clădiri, 77 dintre ele având o mare
valoare arhitecturală, cele mai multe dintre ele fiind într-o foarte bună stare. Printre
clădirile care urmau să fie demolate se număra și cea a Gării de Nord, monument istoric,
care fusese programată pentru demolare în 1992.
Dar, tot în
această perioadă,
România și-a
construit un sistem
energetic eficient și
o rețea de distribuție
a energiei
dezvoltată, s-a
construit Metroul
din București și un
mare număr de
locuințe în diferite
orașe ale țării.
România socialistă a avut sisteme sanitare și de învățământ relativ bune, la nivelul
celor din alte țări ale lumii în curs de dezvoltare. Nivelul lor a căzut însă spre sfârșitul
anilor 1980, când era lipsă de medicamente, aparate medicale etc.
În deceniul al nouălea, Ceaușescu
a devenit obsedat de ideile returnării
datoriei externe contractate în Occident
(scop pe care îl atinge) și de construire a
unui palat (Casa Poporului, pe care o
construiește) cu dimensiuni uriașe, alături
de un cartier monumental la fel de
grandios (Centrul Civic și Bulevardul
Victoria Socialismului). Acestea au dus la
crize de aprovizionare cu alimente și
bunuri de larg consum. După 1984, în
ciuda unor ani buni din punct de vedere
agricol și a unei producții mari de alimente, a fost introdusă raționalizarea alimentelor de
bază (ca un „mijloc de reducere a obezității”).
Pâinea și uleiul comestibil au fost raționalizate până la căderea regimului comunist
în 1989, iar rațiile au scăzut neîncetat. În vreme ce cea mai mare parte a mărfurilor de
calitate erau exportate, pe piața internă ajungeau de cele mai multe mărfurile refuzate la
export. Banii obținuți din exporturi erau folosiți la plata datoriei externe și, după achitarea
ultimei rate, la continuarea industrializării forțate.
Prin 1985, în ciuda marii capacități de rafinare și a producției importante de țiței,
benzina a fost strict raționalizată, circulația în zilele de duminică a fost limitată iar cea din
timpul iernii a fost „suspendată temporar” pentru autoturismele proprietate particulară.
Numeroase autobuze și taxiuri au fost adaptate pentru funcționarea cu gaz metan.
Electricitatea a fost raționalizată pentru a asigura funcționarea industriei grele. Cu toate
acestea, întreruperile arbitrare de aprovizionare cu curent electric erau frecvente.
Iluminatul stradal a fost redus, iar programul televiziunii naționale a fost micșorat la două
ore pe zi. Emisia postului 2 al televiziunii naționale și a posturilor regionale de radio a
fost oprită.
Distribuirea agentului termic în timpul iernii și a apei calde menajere a fost redusă,
populația fiind obligată să apeleze la improvizații diferite sau, după cum s-a exprimat într-
un discurs Ceaușescu, românii au îmbrăcat „o haină în plus”. Un decret din 1988
prevedea, că în toate spațiile publice trebuie menținută o temperatură sub 16oC pe timpul
iernii, singurele instituții exceptate fiind școlile și grădinițele. Programul de funcționare a
magazinelor a fost schimbat pentru a folosi pe cât posibil doar lumină naturală. Pe piața
neagră, țigările Kent și cafeaua naturală au devenit adevărate monede de schimb, fiind
folosite pentru procurarea oricărei mărfi sau serviciu. Deținerea de valută străină era
interzisă, puținii români care intraseră legal în posesia acesteia puteau să o folosească
exclusiv pentru cumpărarea de bunuri din rețeaua magazinelor de stat specializate
(shopuri „Comturist”).
Controlul asupra societății ca întreg a
devenit mult mai strict, cenzura a fost extinsă
iar Securitatea a recrutat noi agenți-
informatori și a mărit numărul de posturi
telefonice puse sub observație. Numărul
românilor care aveau dosare de urmărire a
crescut. În conformitate cu
dezvăluirile CSAS, în 1989 unul din trei
români era informator al Securității. În aceste
condiții, veniturile din turism au scăzut substanțial, numărul de turiști străini a scăzut cu
75%, cele mai importante agenții de turism străine care organizau vacanțe în România, au
renunțat la afacerile din țară în 1987.
Canalul Dunăre-Marea Neagră,
după un efort de aproape un deceniu, a
fost dat în funcțiune. A fost
început Canalul Dunăre-București.
Lucrările la acest canal au fost
abandonate în 1990. Au fost date în
funcțiune mai multe canale de irigații. S-
au făcut eforturi pentru îmbunătățirea
sistemului de căi ferate prin electrificarea
mai multor linii principale și prin crearea
unui sistem modern de control al
circulației. S-au construit hidrocentrale, (cea mai importantă fiind cea de la Porțile de
Fier de pe Dunăre) și a fost construită centrala nuclearo-electrice de la Cernavodă. Flota
maritimă a devenit una dintre cele mai mari din lume, dotată cu nave construite în mai
multe șantiere navale, cel mai important fiind cel de la Constanța. A fost construit un nou
port maritim, Portul Constanța Sud-Agigea. În țară au fost construite mai multe uzine ale
industriei constructoare de mașini, chimice și de prelucrare a petrolului.
În ziua de Crăciun a anului 1989, soții Ceaușescu au fost uciși cu sânge rece după
24 de ani de regim communist, lăsând în urmă populația care și acum, dupa 33 de ani, se
întreabă cum este, de fapt, mai bine.

Surse
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Socialist%C4%83_Rom%C3%A2nia
https://www.beyondtheforest.com/Romania/RSR3.html
https://www.iiccmer.ro/scurt-istoric-al-regimului-comunist/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu#Imagini
https://www.rri.ro/ro_ro/regimul_comunist_si_alfabetizarea-2613573