Secțiunea a III-a

Domiciliul
§1. Noțiune, importanță, caractere și feluri

15. Noțiunea domiciliului

a. Sedes materiæ
Reglementare principală: art. 25 din Constituția României; art. 86-97 și 496-497 NCC;
O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români; Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului; Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, precum și Protocolul nr. 4 adițional la această convenție.

a. Definiție
Făcând abstracție de diferitele feluri de domiciliu, acesta poate fi definit, în
general, ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în
spațiu, prin indicarea unui loc având această semnificație juridică43.

b. Terminologie
Noțiunea de „domiciliu” provine din expresia latină domum colere44, care
desemna o casă pe care o locuiește cineva.
Termenul acoperă o arie semantică ce cuprinde cele trei tipuri de domiciliu pe
care le vom vedea, ultimul, domiciliul ales, depărtându-se mult de la semnificația
domiciliului obișnuit. Deși, în limbajul obișnuit, domiciliul ilustrează ideea de
locuință45, nu trebuie confundat cu locuința, întrucât o persoană poate avea mai multe
locuințe, numai una dintre acestea având semnificația domiciliului, celelalte putând fi,
eventual, dar nu obligatoriu, reședințe.

37
Nu trebuie confundată folosirea pseudonimului cu ipoteza falsului privind identitatea
când o persoană se prezintă, fie și repetat, sub un alt nume. A se vedea I. Reghini, Ș. Diaconescu,
Persoana fizică, 2013, p. 250.
38
O. Ungureanu, C. Munteanu, Persoanele, 2015, p. 272.
39
Se apreciază că identitatea celui care acționează sub pseudonim poate rămâne secretă,
dacă în joc nu sunt interese de ordine publică – ibidem, p. 272.
40
E. Lupan, S. Sztranyiczki, Persoanele în concepția Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck,
București, 2012, p. 136.
41
E. Chelaru, Persoanele, 2012, p. 111.
42
Cu privire la ideea că porecla ar putea avea o semnificație atunci când persoana semnează
sub porecla sa, v. Ph. Malaurie, L. Aynès, Les personnes. La protection des mineurs et des majeurs,
6e éd., Defrénois, Paris, 2012, p. 39.
104 DREPT CIVIL. PERSOANELE

16. Importanța domiciliului

În dreptul civil, domiciliul persoanei interesează mai întâi ca atribut de
identificare a acesteia, împreună cu numele. În dreptul actual, importanța acestui
element de identificare a scăzut în raport cu alte perioade ale istoriei. În trecut, în
dreptul feudal, locul unde își avea o persoană locuința stabilă însoțea chiar numele
persoanei în documente46.
Legea civilă leagă efecte importante de locul în spațiu care constituie domiciliul
unei persoane, de exemplu:
– în materie succesorală. Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al
defunctului47;
– în materia plății (obligațiilor). Ca regulă, plata este cherabilă, urmând a se
face la domiciliul debitorului de la data încheierii contractului, conform art. 1.494
alin. (1) NCC48. Obligațiile bănești se execută, ca regulă, la domiciliul creditorului
de la data plății;
– în materia căsătoriei. Căsătoria se încheie de către primarul din localitatea de
domiciliu sau reședință a soților, conform art. 279 NCC49.
De asemenea, domiciliul unei persoane interesează și legea de procedură civilă.
Astfel:
i. reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată domiciliul său
și pe cel al pârâtului50, întrucât, ca regulă, comunicarea actelor de procedură se va face
la acest domiciliu;
ii. domiciliul pârâtului dă regula în materie de stabilire a competenței teritoriale
a instanței. Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel51. De
asemenea, multe dintre regulile speciale de competență teritorială prevăd criteriul
domiciliului reclamantului fie prin cazuri de competență alternativă, fie de competență
exclusivă52.

43
Gh. Beleiu, Drept civil, 2007, p. 406.
44
Ibidem.
45
Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință – din lat. domicilium, fr.
domicile (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, Academia Română,
Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Univers Enciclopedic,
București, 2009).
46
Barbu din Murgești, Albu din Stoiceni etc. O reminiscență găsim și azi în cazul unor
pseudonime – Leo de la Strehaia, Jean de la Craiova etc.
47
Art. 954 alin. (2) NCC.
 Identificarea persoanei fizice 105

17. Felurile domiciliului

În funcție de modul de stabilire, domiciliul este considerat, prin tradiție, de trei
feluri:
– domiciliul de drept comun (denumit și „voluntar”);
– domiciliul legal;
– domiciliul ales, numit și „domiciliu convențional”, care însă nu reprezintă un
veritabil domiciliu.

Acestor categorii unii autori le adaugă și pe cea a domiciliului profesional53,

care, în opinia noastră, este o formă de domiciliu ales.
Se uzitează și alte clasificări. Astfel, se poate discuta despre domiciliul în țară și
domiciliul în străinătate, legea putând lega anumite efecte diferite de această
distincție54.

§2. Stabilirea, schimbarea și dovada domiciliului de drept comun

18. Aspecte generale
Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile,
este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, potrivit art. 87
NCC.Conform art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005, domiciliul persoanei fizice este acolo
unde aceasta declară că are locuința principală. În esență, persoana trebuie să facă
dovada unor drepturi locative asupra spațiului sau acceptul „primirii în spațiu” din partea
unei alte persoane care face dovada unor drepturi locative.

48
„În lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii
prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor:
a) obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la
data plății;
b) obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul
se afla la data încheierii contractului;
c) celelalte obligații se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data
încheierii contractului”.
49
„(1) Căsătoria se celebrează de către ofițerul de stare civilă, la sediul primăriei.
(2) Prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofițer de
stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința
viitorii soți, cu obligativitatea înștiințării primăriei de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în
vederea publicării”.
50
Art. 148 alin. (1), art. 155 și art. 194 NCPC.
51
Art. 107 alin. (1) NCPC.
52
Spre exemplu, cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau
locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la
domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului (conform art. 111 NCPC).
De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 1 NCPC, mai este competentă instanța domiciliului
reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.
106 DREPT CIVIL. PERSOANELE
Cele două definiții legale sunt asemănătoare, dar evidențiază și scopul fiecăreia
dintre ele. NCC interesează raporturile civile, în timp ce O.U.G. nr. 97/2005 este o
reglementare preponderent administrativă. Scopul reglementării administrative este
evidența mișcării populației și, în ceea ce privește mențiunea domiciliului în actele de
identitate, proba acestuia. Din analiza definiției legale ar rezulta că singurul criteriu de
luat în considerare este cel al intenției părții de a asocia cu un loc locuința sa principală,
adică domiciliul său. Cu alte cuvinte, este nerelevant dacă în fapt, după alte criterii,
acolo este sau nu locuința principală a persoanei. Desigur că persoana nu alege orice
loc în spațiu, ci indică faptul că acel loc are valența unei locuințe. Este posibil ca o
persoană să locuiască, spre pildă, doar în weekend într-un anumit loc, în timpul
săptămânii de lucru locuind în altul, dar, față de intenția sa, trebuie conchis că
domiciliul este acolo unde locuiește doar 2 zile pe săptămână.
În absența unei declarații exprese în acest sens, stabilirea domiciliului va
presupune stabilirea intenției părții de a avea locuința principală într-un loc sau altul.
Intenția este un fapt juridic care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, ipoteză care
apare atunci când persoana omite să îndeplinească formalitățile administrative
corespunzătoare55.

19. Stabilirea domiciliului de drept comun

Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii
speciale, noul Cod civil necuprinzând dispoziții amănunțite în acest sens.

Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care
ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința
principală. Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele
administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în
lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt, iar în completare se vor
aplica prezumțiile prevăzute de art. 90 NCC. Astfel, dacă persoana are o reședință,
aceasta va fi considerată ca domiciliu, dacă acesta din urmă nu este cunoscut. În lipsă
și de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului
domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.
Domiciliul de drept comun are ca titular, în principiu, persoana cu capacitate de
exercițiu deplină. În mod excepțional, și minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă
poate avea domiciliu de drept comun. Astfel, autoritatea tutelară poate încuviința
copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să își schimbe felul
învățăturii ori pregătirii profesionale stabilite de părinți ori să aibă locuința pe care o
cere desăvârșirea învățăturii ori pregătirii profesionale.
53
D. Lupulescu, A.-M. Lupulescu, op. cit., p. 171 și urm.
54
Unele incapacități pot deriva din faptul că persoana nu are domiciliul în România; potrivit
art. 47 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială (în prezent abrogat, prin intrarea în vigoare a
Constituției din 1991), cetățenii români cu domiciliul în străinătate nu puteau dobândi terenuri în
România. De asemenea, locul situării domiciliului poate interesa dreptul internațional privat.
55
E. Chelaru, Persoanele, 2012, p. 122.
 Identificarea persoanei fizice 107
În lipsa unei dispoziții legale care să reglementeze stabilirea domiciliului de
drept comun, urmează să admitem că, la majorat, persoana fizică își vede convertit
domiciliul legal în domiciliu de drept comun.

20. Schimbarea domiciliului de drept comun

Regula în această materie este aceea a libertății schimbării domiciliului.
Persoana poate să își schimbe în mod liber domiciliul, fără a fi ținută de alegerea
anterioară pentru vreo perioadă de timp. Potrivit art. 25 din Constituția României,
dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat, în condițiile legii.
Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în
orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.
Cu toate acestea56, cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur
domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe,
își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.
Ca și în cazul stabilirii, schimbarea presupune intenția de a fixa domiciliul în alt
loc, chestiune de fapt, ca și în cazul stabilirii domiciliului voluntar.

21. Dovada domiciliului de drept comun

Dovada domiciliului (ca și a reședinței) se face, ca regulă, cu mențiunile
cuprinse în cartea de identitate [art. 91 alin. (1) NCC]. Potrivit art. 13 alin. (1) din
O.U.G. nr. 97/2005, actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române, a
adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință, iar, potrivit art. 12 alin. (3)
din același act normativ, prin „act de identitate” se înțelege cartea de identitate, cartea
de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și
buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate.
În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea
sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane, ceea
ce înseamnă că, deși domiciliul este o stare de fapt, față de terți, publicitatea realizată
prin evidența persoanei este cea care produce efecte.
Așadar, nu trebuie confundat planul administrativ, care poate prevedea obligația
alegerii formale a domiciliului, cu domeniul dreptului civil. Deși a declarat domiciliul
într-un anumit loc, dacă intenția părții nu mai este aceasta, în ciuda absenței unei
declarații exprese în acest sens, ceea ce contează este intenția reală și actuală.
Această din urmă regulă nu se aplică însă în cazul în care domiciliul sau reședința
a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune, ceea ce înseamnă că doar
terții de bună-credință se pot invoca prevalența publicității față de situația de fapt reală.
Este o aplicație a ideii că mențiunile din cartea de identitate a persoanei nu au efect
constitutiv în ceea ce privește determinarea domiciliului, ci doar rol probatoriu.

56
Art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005.
108 DREPT CIVIL. PERSOANELE

§3. Domiciliul legal și domiciliul ales

22. Domiciliul legal

a. Noțiune
Prin „domiciliu legal” se înțelege acel domiciliu care este stabilit de lege pentru
anumite categorii de persoane fizice57.

b. Caractere juridice
Caracteristicile domiciliului legal sunt următoarele:
– este stabilit prin lege;
– are semnificația unei măsuri de ocrotire a anumitor persoane fizice;
– coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercită
ocrotirea58.

c. Titularii domiciliului legal

Potrivit actualei reglementări, au domiciliu legal:
– minorul59, care are domiciliul legal la părinții săi sau la acela dintre părinți la
care locuiește statornic (dacă părinții nu se înțeleg și până la intervenția instanței de
tutelă), la părintele desemnat de către instanța de tutelă60 ori, după caz, la reprezentantul
(ocrotitorul) său legal61 sau la persoana fizică ori juridică căreia îi este încredințat în
plasament, în cazul în care copilul este lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinților săi, fiind supus unor măsuri temporare de protecție prevăzute de lege;
– persoana pusă sub interdicție judecătorească, acesteia stabilindu-i-se
domiciliul legal în aceleași condiții ca în cazul minorului; în acest caz, domiciliul său
legal va fi la tutorele chemat să o reprezinte în toate actele juridice civile, întrucât, prin
măsura punerii sub interdicție, persoana pierde capacitatea de exercițiu;
–
57
Gh. Beleiu, Drept civil, 2007, p. 367.
58
E. Chelaru, Persoanele, 2012, p. 123.
59
Pentru că art. 92 alin. (1) NCC vorbește despre minorul care nu a dobândit capacitate
deplină de exercițiu, rezultă că au domiciliu legal atât minorul lipsit de capacitate de exercițiu, cât
și cel cu capacitate de exercițiu restrânsă.
60
Vor fi ascultați părinții și copilul, dacă a împlinit vârsta de 10 ani [art. 92 alin. (2) NCC].
61
Potrivit art. 137 NCC, minorul pus sub tutelă poate avea reședință separată de tutore, cu
acordul instanței de tutelă. Domiciliul său rămâne însă la tutore, fiind relevant unde locuiește în
fapt. V., în același sens, D. Lupulescu, A.-M. Lupulescu, op. cit., p. 167.
 Identificarea persoanei fizice 109
– persoana ocrotită prin curatelă, însă numai atunci când curatorul (cazul
dispărutului și cel al administratorului bunurilor succesorale) este în drept să o
reprezinte, caz în care domiciliul legal al celui ocrotit coincide cu domiciliul
curatorului (art. 94 și art. 95 NCC).
Dacă minorul dobândește capacitate de exercițiu deplină înainte de împlinirea
vârstei de 18 ani, el nu va mai avea domiciliu legal, ci domiciliu de drept comun (art.
92 NCC, a contrario).

d. Schimbarea și încetarea domiciliului legal

Schimbarea domiciliului legal intervine fie ca urmare a schimbării domiciliului
de drept comun (sau a sediului, dacă este cazul) al reprezentantului sau ocrotitorului
legal, fie ca urmare a schimbării persoanei care exercită reprezentarea sau ocrotirea.
Domiciliul legal încetează la data la care încetează cauza ocrotirii. Astfel, la
împlinirea vârstei de 18 ani sau, în general, la dobândirea capacității de exercițiu
depline, domiciliul legal nu mai este operant, persoana având domiciliu de drept
comun, în multe dintre cazuri, acesta continuând să fie, în fapt, același, dar pe un
fundament diferit (de natură volițională). Apoi, la ridicarea măsurii interdicției sau a
curatelei, persoana fizică (dacă redevine) capabilă va avea domiciliu de drept comun.

e. Proba domiciliului legal

În cazul în care persoana fizică are act de identitate (ceea ce se întâmplă după
vârsta de 14 ani62), proba se va face cu actul de identitate.
În caz contrar, dovada se va face cu actul care atestă calitatea de reprezentant sau
ocrotitor legal, conjugat cu actul de identitate al persoanei fizice care are această
calitate. În situația de excepție în care domiciliul legal se află la sediul instituției de
ocrotire – persoană juridică –, dovada este aceea a sediului acesteia, făcută după
normele care o guvernează.

23. Domiciliul ales

În doctrină, prin „domiciliu convențional (domiciliu ales)” se înțelege locul
(adresa) stabilit(ă) prin acordul de voințe al părților în vederea executării actului
juridic în acel loc sau pentru soluționarea litigiului și comunicarea actelor de
procedură.

62
Art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005.
 110 DREPT CIVIL. PERSOANELE

Potrivit art. 97 NCC: „(1) Părțile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în
vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute din acel act. (2)
Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris”.
Natura juridică a domiciliului convențional este, de regulă, aceea de convenție
accesorie. Sub aspectul soluționării litigiilor, domiciliul convențional are ca principal
efect prorogarea competenței instanței. Acest domiciliu nu trebuie confundat cu cel
ales în legătură cu comunicarea actelor de procedură într-un litigiu, caz în care
apreciem că alegerea domiciliului este unilaterală, motiv pentru care alegerea poate
fi modificată sau, pur și simplu, se poate renunța la ea, desigur, cu respectarea
formelor de procedură al căror scop este încunoștințarea instanței și a celorlalte părți
de aceste modificări, sub pedeapsa neluării lor în seamă. Legea cere însă, pentru
validitatea alegerii de domiciliu, ca partea să indice persoana însărcinată64 cu primirea
actelor de procedură, sub sancțiunea neluării în seamă a alegerii [art. 158 alin. (1)
NCPC65].
Atunci când are natura juridică a unei convenții accesorii, rezultă, pe de o parte,
că domiciliul convențional este supus cerințelor legale referitoare la condițiile și
efectele actelor juridice, iar, pe de altă parte, ca regulă, își va putea găsi aplicare regula
accesorium sequitur principale. Această aplicare nu este însă automată, existând
ipoteze în care clauze care interesează competența ar fi, prin natura lor, menite să
supraviețuiască actului principal.
În principiu, domiciliul ales convențional nu poate fi schimbat decât prin acordul
de voințe al părților. Dacă însă alegerea de domiciliu s-a făcut exclusiv în favoarea
uneia dintre părți sau, pur și simplu, domiciliul ales este rezultatul unui act unilateral de
voință (cum este cazul alegerii domiciliului procesual), aceasta poate să renunțe la
beneficiul domiciliului ales.
Subliniem că există și situații în care domiciliul ales nu este rezultatul unei
convenții accesorii, ci al unui act unilateral obligatoriu. Este cazul persoanelor care
urmează să fie citate în străinătate. Spre exemplu, atunci când cererea de chemare în
judecată este formulată de o persoană care locuiește în străinătate, atunci, în cererea
respectivă, aceasta va trebui să menționeze și domiciliul ales în România, unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; de asemenea, pârâtul care
locuiește în străinătate are obligația de a-și alege domiciliul în România [art. 156
NCPC63]. Alegerea de domiciliu este obligatorie, dar nu în sensul că, odată ales un
domiciliu în România, acesta nu mai poate fi schimbat, ci în sensul obligativității
unui atare domiciliu în Romania1, pentru a facilita comunicarea actelor de procedură
(comunicarea actelor de procedură în afara țării fiind adesea greoaie și presupunând
acordarea unor termene lungi) și a asigura soluționarea litigiului într-un termen
rezonabil.

1
Neexecutarea obligației de alegere a domiciliului în România ar putea avea un rezultat
periculos pentru partea care nu se conformează – anume acela că dovada citării sale se va face cu
recipisa care atestă plecarea corespondenței către destinatar, iar nu cu recipisa de comunicare a
acesteia.
 24. Domiciliul profesional
Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul și la locul acelei între-
prinderi, în tot ceea ce privește obligațiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a
se executa în acel loc (art. 96 NCC).
Acest domiciliu este unul specializat. El pare să dubleze domiciliul de drept
comun. Câteva observații se impun.

Mai întâi, trebuie reamintit că este vorba despre un domiciliu al unui între-
prinzător persoană fizică, și nu al unei persoane juridice.
Apoi, aplicabilitatea acestuia este condiționată de:
– exploatarea de către persoana fizică a unei întreprinderi, conform art. 3 NCC,
așa încât să nu fie vorba despre constituirea unei persoane juridice;
– faptul că domiciliul este relevant în ceea ce privește raporturile patrimoniale
rezultate din exploatarea întreprinderii și care s-au născut sau urmează să se execute în
acel loc.
Cu alte cuvinte, domiciliul profesional este irelevant pentru raporturile nepatri-
moniale ale persoanei. Chiar în ceea ce privește raporturile patrimoniale ale persoanei
fizice, pe de o parte, se exclud raporturile patrimoniale care nu sunt ocazionate de
exploatarea întreprinderii și, pe de alta, chiar dintre cele ocazionate de exploatarea
întreprinderii, domiciliul profesional poate fi afirmat doar în ceea ce privește rapor-
turile care se nasc sau se execută la locul desfășurării activității.
În fine, domiciliul profesional nu aduce atingere domiciliului de drept comun și
nici caracterului unic al acestuia, funcțiile acestuia nefiind înlăturate. Semnificația este
aceea că identificarea persoanei fizice întreprinzător și exercitarea, valorificarea
drepturilor sale civile se vor putea face și cu referire la domiciliul profesional.

63
„Persoanele care se află în străinătate, citate potrivit art. 155 alin. (1) pct. 12 și 13, pentru
primul termen de judecată, vor fi înștiințate prin citație că au obligația de a-și alege un domiciliu în
România unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care acestea nu
se conformează, comunicările li se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poșta
română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele ce se expediază, ținând loc de dovadă
de îndeplinire a procedurii”.
64
După părerea noastră, nu există nicio opreliște ca persoana să fie chiar partea, pentru că
legea nu distinge în acest sens și nici scopul alegerii domiciliului nu exclude o astfel de posi-
bilitate, ci dimpotrivă.
65
„În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana
însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar
în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156”.
 Identificarea persoanei fizice 111

§4. Reședința

25. Noțiune, caractere și importanță

a. Sedes materiæ
Reglementarea principală a reședinței este dată de art. 88, 90 NCC și art. 30-33
din O.U.G. nr. 97/2005.

b. Noțiune
Prin „reședință” se înțelege acel atribut de identificare în spațiu a persoanei fizice,
prin indicarea locuinței vremelnice sau temporare.

c. Caractere juridice
Reședința nu prezintă caracter de stabilitate (este esențialmente temporară) și
nici de obligativitate (este facultativă), în schimb, ca și domiciliul, o persoană fizică
nu poate avea, la un moment dat, decât o singură reședință (unicitatea reședinței).
Drept caractere juridice specifice reședinței în raport cu domiciliul, vom reține
deci vremelnicia și caracterul facultativ.

d. Importanță
Importanța reședinței rezidă în aceea că, potrivit art. 90 alin. (1) NCC, reședința
va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. În acest caz, reședința va
prelua funcțiile domiciliului.

În termeni asemănători, noul Cod de procedură civilă prevede citarea la

reședința părții atunci când aceasta nu locuiește la domiciliu (art. 155 NCPC). În alte
ipostaze, competența teritorială poate fi stabilită alternativ și în funcție de reședința
părții (art. 108, 114 NCPC).

26. Stabilire, schimbare și dovadă

a. Stabilire și schimbare
Alegerea reședinței este liberă, deci stabilirea și schimbarea ei țin de intenția
părții, ca și în cazul domiciliului.
Din punct de vedere administrativ, stabilirea sau schimbarea reședinței trebuie
declarată și este menționată în dovada de reședință, document care va însoți cartea de
identitate.

b. Dovadă
Dovada reședinței se va face în mod asemănător celui aplicabil în materia
domiciliului, cu precizarea că mențiunile privind reședința nu se fac în actele de
identitate, ci în dovada de reședință, document care însoțește cartea de identitate.
George-Alexandru Ilie