6Titlul prezentării : Cultura braziliană

Grupa de studenți: Vieru (Porumb) Alina

Bollea (Bîndac) Marlena
Caciulă (Grădinaru) Daniela
Moisă ( Potoroacă) Liliana
1. Definirea spațiului geografic al culturii braziliene

Brazilia este situată în partea central-estică a Americii de Sud. Este statul

cu suprafața cea mai întinsă din America de Sud cu capitala la Brasilia. Se
învecinează cu Oceanul Atlantic, Guyana, Guiana
Franceză, Surinam, Columbia, Bolivia, Peru, Paraguay, Argentina, Uruguay și
Venezuela.Este una dintre cele mai întinse țări de pe glob, ocupând aproape
jumătate din suprafața Americii de Sud. Este a cincea țară din lume ca mărime,
după Rusia, Canada, S.U.A și China. Peisajul brazilian este dominat de Câmpia
Amazonului (o imensă câmpie joasă) și de Podișul Brazilian. Podișul Mato Grosso
este mai înalt decât cel Brazilian, însă cele mai mari altitudini le atinge în nord-est
Podișul Guyanelor (peste 3000 m).
Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de
aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia
este Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire coastele
orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care
se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532odată cu
fondarea cetății São Vicente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7
septembrie 1822, Brazilia și-a declarat independența și a devenit o monarhie
constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care
a fost condus de doi împărați. În 1889, o lovitură de stat militară a cauzat demisia
primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo. Apoi, sub influența mișcării
republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica și a forțat exilul
familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în
Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind
primul președinte al Braziliei. În secolul al XX-lea s-au remarcat personalități
politice precum Getúlio Vargas și Juscelino Kubitschek.
Relieful ei este format din câteva unități mari: Podișul Guyanelor și Câmpia
Amazonului la nord, Podișul Braziliei în centru și în sud. Podișurile Guyanelor și
Braziliei reprezintă două fragmente din continentul dispărut Gondwana.. Resursele
naturale ale Braziliei sunt foarte diferențiate: există rezerve mari
de minereuri feroase, dar și rezerve mai mici de cărbune și petrol. Fiind foarte
extinsă de la nord la sud, Brazilia are mai multe tipuri de climă. Amazonul, fluviul
cu cel mai întins bazin de pe Glob, domină rețeaua hidrografică a țării.
Unii afluenți ai săi (cum ar fi Rio Negro, Madeira, Parana) de asemenea străbat
teritoriul brazilian. Vegetația este reprezentată de pădurile ecuatoriale (selva) și
de savane. La Rio de Janeiro se află celebra „Căpățână de zahăr” („Muntele
Corcovado”).
Colonizarea europeană a fost preponderent portugheză, ceea ce a făcut ca
Brazilia să reprezinte cea mai importantă concentrare de vorbitori ai limbii
portugheze din lume. Cele două mari aglomerații urbane ale Brazilei sunt Sao
Paulo și Rio de Janeiro. Brasilia, capitala statului (de patru decenii), este amplasată
pe un platou înalt (la 1000 m) într-o regiune puțin populată, dar situată într-o
poziție centrală a țării.

2. Organizarea sociala (familie/familie extinsă/trib/etc. şi relațiile din

interiorul acesteia, rolurile masculine şi feminine în interiorul acesteia);
moduri de exprimare a claselor sociale (de exemplu: prin îmbrăcăminte,
bijuterii, diverse însemne, poziția/ocuparea unui anumit loc la masă,
etc.);

Naționalități și etnii
Populația Braziliei este compusă din grupări etnice și rasiale diverse.
Ultimul recensământ, realizat de Institutul Brazilian de Geografie și Statistică, a
pus în evidență următoarele date statistice: din punct de vedere rasial, o pondere de
77% a populației este reprezentată de Albi, 13% — pardo (brunii), 6% — negri,
2% — asiatici, iar 1% — reprezentanți ai populației indigene. În perioada de
stăpânire portugheză, aproximativ 700.000 de coloniști din Portugalia și peste 2
milioane de sclavi aduși din Africa au populat teritoriul actual al Braziliei.
 Începând cu perioada târzie a secolului al XIX-lea, Brazilia și-a deschis
frontierele imigranților și au intrat în țară persoane din aproximativ 60 de state. 5
milioane de imigranți europeni au ajuns în Brazilia numai între anii 1870 și 1953,
majoritatea fiind de origine italiană, portugheză, spaniolă și germană. La
începutul secolului al XX-lea, fluxul de imigranți din Asia, mai ales
din Japonia și Orientul Mijlociu, a cunoscut o creștere semnificativă în ponderea
imigranților. Aceștia și urmașii lor au influențat puternic compoziția etnică a
Braziliei, ducând la apariția a nenumărate diaspore care există și astăzi. Aici
trăiește cea mai mare populație de origine italiană din afara frontierelor Italiei, cea
mai mare populație de origine japoneză din afara teritoriului Japoniei, mai mulți
libanezi decât în Liban(7 milioane) și cea de-a doua populație ca număr de origine
germană care trăiește în afara statului german. În general, majoritatea cetățenilor
brazilieni au origine mixtă, euro-afro-amerindiană. Întreaga populație poate fi
considerată un amalgam etnic singular, dar fără subgrupuri etnice clare.

Limbi

Expoziție în Muzeul Limbii Portughezedin São Paulo

Unica limbă oficială a Braziliei este portugheza, vorbită și scrisă de
majoritatea populației. Portugheza este folosită în administrație, justiție,
învățământ, medii de informare și afaceri. Brazilia este singura țară a Americilor
unde această limbă are statut de limbă oficială. Limbajul brazilian al semnelor —
limbajul semnelor folosite în comunicare de către persoanele surdo-mute — este și
el recunoscut ca mijloc de comunicare legal în Brazilia.
Varianta braziliană a portughezei se deosebește de alte variante, mai ales de
cea vorbită în Portugalia. Ca o consecință a diferențelor geopolitice și culturale
dintre Brazilia și Portugalia și a normelor lingvistice diferite care s-au dezvoltat
independent de-a lungul anilor în cele două țări, portugheza braziliană și
portugheza europeană nu au evoluat uniform. Sunt multe diferențe atât în limbajul
comun cât și în cel literar, în special în fonetică, ortografie și sistemul pronumelor.
Cu toate acestea, deosebirile existente între cele două versiuni ale limbii nu au
 condus la imposibilitatea înțelegerii reciproce a limbii vorbite. Portugheza
braziliană vorbită dispune de o bogată varietate a dialectelor, fapt justificat prin
diferențele etno-regionale și sociale de pe întinsele teritorii ale statului.
În Brazilia se vorbesc și limbile minorităților, atât cele ale indigenilor, cât și
cele aparținătoare imigranților. La ora actuală există 235 de limbi vorbite pe
teritoriul brazilian, multe autohtone, dar și limbi europene,
precum germana, italiana, dar și japoneza.

Educație

Clădirea Universității Rio de Janeiro

Constituția Federală și Legea Directivelor și Bazelor Educației Naționale

impune Guvernului Federal, autorităților federative și municipale obligația
organizării și administrării sistemelor de învățământ din unitățile teritoriale în care
își exercită autoritatea. Sistemele de educație publică sunt responsabile pentru
propria lor întreținere și de administrarea fondurilor alocate. Conform Constituției,
25% din bugetul statului și 18% din fondurile colectate din impozite sunt alocate
pentru sectorul educației publice.
Conform datelor PNAD, în 2007, 1,470 milioane de oameni, adică 0,75%
din populația Braziliei erau analfabeți, iar analfabetismul funcționalatingea o
pondere de 0,6% din numărul total al cetățenilor. În regiunile nord-estice, numărul
analfabeților este cel mai mare, ponderea lor atingând 19,9%. Procentajul
persoanelor care frecventau o formă de învățământ preuniversitar a fost în 2007 de
99% în categoria de vârstă de 6–14 ani și de 92,1% în categoria 15–17 ani.
Învățământul superior începe cu conferirea de cursuri secvențiale care pot
oferi opțiuni de specializare academică sau profesională. În funcție de tipul de
școală, studenții își pot compensa deficențele educative acumulate prin cursuri
pentru adulți stricto sensu sau lato sensu.
 Brazilienii nu concept să fie punctuali, iar sfertul academic este pentru ei o noțiune
necunoscută. Dacă te prezinți la o întâlnire cu 1-2 ore întârziere, asta nu constituie
o curiozitate. Chiar și programele TV au întârzieri de 10-15 minute.
 În afara cadrului oficial, atât brazilienii, cât și braziliencile umblă prin oraș în șlapi.
Este încălțămintea lor preferată, atunci când se duc la cumpărături.
 În Brazilia, orice familie, chiar și din clasa mijlocie, își angajează o menajeră.
Numai familiile cele mai sarace se apucă să-și facă singure treburile casei.
 În locuințele braziliene, nu există covoare, pardoselile fiind goale. Covorul este
considerat ceva excentric, de care se folosesc alte popoare.
 În apartamente sunt tot atâtea camere de baie, câți locatari există acolo. Nu se cade
ca două persoane din aceeași familie să facă baie în aceeași încăpere.

3. Religia/religii asumate şi practicate, credințe religioase, precepte

morale; exemplu de ritual religios

Cristos Mântuitorul în Rio de Janeiro, simbolul catolicismului brazilian.

Catolicismul

Biserica Catolică din Rio Grande do Sul.

 Brazilia are numărul cel mai mare de catolici din lume.Romano-
Catolicismul a fost principala religie a țării încă de la începutul secolului al XVI-
lea. A fost introdus în rândul populației native de către misionarii iezuiți și
respectat de asemenea de primii coloniști portughezi. În era colonială, nu exista o
libertate a apartenenței religioase.Toți coloniștii portughezi și brazilieni erau legați
în mod obligatoriu de credința romano-catolică și forțați să plătească taxe bisericii.
După căpătarea independenței, prima Constituție Braziliană a introdus libertatea
confesională în 1824, religia romano-catolică rămânând cea oficială. Guvernul
Imperial plătea renumerația preoților catolici și influența alegerea episcopilor.
Unitățile politico-administrative municipale însoțeau ierarhia episcopatelor în
"freguesias" (parohii). Au existat de asemenea obstacole în construcția bisericilor
și cimitirelor aparținând Bisericii Romano-Catolice. Prima Costituție Republicană
din 1891 a separat religia de stat, făcând toate religiile din stat egale în Codul
Legii, Biserica Romano-Catolică rămânând foarte influentă cu toate astea până în
anii 1970. Un exemplu în acest sens: datorită puternicei opoziții a Bisericii
Catolice, divorțul nu a fost permis în Brazlia înainte de 1977, chiar și în cazul
cuplurilor aparținând altor religii. Catolicismul practicat în Brazilia este bogat în
ceremonii populare ce își au radăcinele în tradițiile portugheze dar de asemenea
este influențat de obiceiurile ce au aparținut sclavilor africani și populației native
braziliene. Tradițiile populare includ pelerinaje la „Altarul Național al Maicii
Noastre din Aparecida” („Nossa Senhora Aparecida”) — Sfântul protector al
Braziliei — și festivaluri religioase cum ar fi „Cirio de Nazare” în [Belem] și
„Festa do Divino” în multe orașe din centrul Braziliei. Zonele care au primit
numeroși imigranți europeni în ultimul secol, mai ales italieni și germani, au
tradiții catolice mai apropiate de cele practicate în Europa.
Cel mai mare procent de catolici se află în regiunea de Nord-Est (79,9%) și
de Sud (77,4%). Cel mai mic procent de catolici este găsit în regiunea central-
vestică (69,1%).Statul Piauíare cel mai mare procent de catolici (90,03%, în timp
ce statul Rio de Janeiro îl are pe cel mai mic (56,19%). Dintre capitalele de state
federative, Teresina are cel mai mare procent de catolici din țară (86,09%), urmată
de Aracaju, Fortaleza, Florianópolis și João Pessoa.
 Protestantismul

Biserica Universală a Împărăției lui Dumnezeu din São Paulo

Brazilia are multe din curentele creștinismului. Astfel, există: neo-
penticostali, penticostali și protestanți tradiționali (majoritatea dintre ei baptiști,
prezbiteri și metodiști) predominant pornind din Minas Gerais spre sud.În aceeași
regiune, mai ales în Minas Gerais și în São Paulo, un număr mare din clasa de
mijloc, aproximativ 1-2% din populația totală, este adeptă a spiritismului, uneori in
formă pură, alteori în sincretism cu romano-catolicismul. Biserica
Anglicană Episcopală a Braziliei, parte din Comuniunea Anglicană, are cu
aproximație 120.000 membri. Protestantismul este, în general, singura religie din
Brazilia lipsită de sincretism. Centre cu neo-penticostali mai sunt în Londrina, în
statul Paraná, la fel ca și în orașele São Paulo, Rio de Janeiro și Belo Horizonte
(capitala statului federativ Minas Gerais), mai ales în zona suburbiilor și
împrejurimilor acestor orașe. Luteranii sunt concentrați mai ales în statele Rio
Grande do Sul, Santa Catarina și regiunile provinciale a statelor Rio de Janeiro
și Espírito Santo.
Brazilia are de asemenea un însemnat număr de adepți aparținând Martorilor
Lui Iehova (cu aproximație 199.645). Cel mai mare număr de protestanți este găsit
în Nord (19,8%), partea central-Vestică (18,9%) și în cea Sud-Estică (17,5%).
Dintre capitalele statelor federative, Rio de Janeiro are cel mai mare procent de
protestanți non-penticostali din țară (10,07%), urmat de Vitória, Porto Velho,
Cuiabá și Manaus. Goiânia este însă capitala de stat federativ cu cel mai mare
procent de protestanți penticostali din țară (20,41%), urmată de Boa Vista, Porto
Velho, Belém și Belo Horizonte.

Alte religii

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă are un număr de
1.104.886 membri. Populația creștin-ortodoxă este de 500.000 membri, compusă
din biserici construite de valurile de imigranți libanezi, sirieni, armenieni, greci,
ruși și ucraneni veniți în secolul trecut.
 Religiile africane și indigene

Oameni în timpul unei sărbători Candomblé

Religiile afro-braziliene sunt religii sincretice (de exemplu Candomblé), ce

au mulți adepți în principal printre afro-brazilieni. Sunt concentrate mai ales în
centrele urbane din nord-est, cum ar fi Salvador, Recife, sau Rio de Janeiro în sud-
est. Orașele São Paulo, Porto Alegre și Florianópolis au un număr foarte mare de
adepți, în sudul Braziliei însă, cel mai des intalnit ritual cu influențe africane este
„Almas e Angola”, ritual specific religiei Umbanda. În prezent există peste 70 de
„Terreiros” în Florianópolis, acestea fiind locurile unde ritualurile se desfășoară.
Pe lângă Candomblé — care este ceea ce a supravețuit din religia est-africană —
mai există de asemenea Umbanda, ce amestecă spiritismul cu religiile indigene si
africane. Există prejudecăți privitoare la „religiile africane” din sudul Braziliei dar
există catolici, protestanți și alți creștini care cred atât în „Orishas” mergând atât la
biserici cât și la „Terreiros”.
Candomblé, Umbanda, Batuque, Xango și Tambor de Mina, au fost la
origini aduse de către sclavii africani.Aceștia iși invocau zeii numițti „Orixas” sau
„Vodu” prin cântece și dansuri aduse din Africa. Aceste manifestări religioase au
fost persecutate de-al lungul istoriei braziliene, în mare parte pentru că erau
considerate a fi pagâne sau chiar aparținând satanismului. Cu toate astea, guvernul
republican brazilian le-a legalizat pe toate datorită necesității de separare între Stat
și Biserică în 1889.
În practicile actuale, adepții Umbanda lasă ofrande constând în alimente,
lumânări și flori în locuri publice pentru spirite. Locurile de manifestare a religiei
Candomblé sunt locuri mult mai ferite de vedere, cu excepția faimoaselor
festivaluri cum ar fi „Festivalul Iyemanja” și „Apele din Oxala”, în regiunea nord-
estică. Pornind din Bahia spre Nord există diverse practici, cum ar fi Catimbo sau
Jurema, cu foarte multe elemente indigene.În întreaga țară, dar mai ales în pădurea
tropicală amazoniană există indigeni care încă își practică vechiile lor tradiții.
Multe din credințele lor și utilizarea derivatelor din plantele ce cresc în mod natural
în pădure, au fost încadrate în religiile africane, spiritiste și populare.
 4. Expresii faciale, gestuale, conceptul de spațiu personal;

Istoria carnavalului de la Rio de Janeiro

Carnavalul este sărbătorit în multe țări ale lumii, dar dintre toate Rio de Janeiro
este supranumită capitala mondială a carnavalului. Această sărbătoare de proporții
este evenimentul principal al anului care se desfășoară cu 7 saptămâni înainte de
Sfintele Paști.
Festivalul atrage mii de turiști din toate colțurile lumii. Chiar dacă la Rio
carnavalul oficial durează 4 zile, paradele de stradă se întind pe parcursul a două
săptămâni.
Originile carnavalului. Faimosul carnaval din inima Braziliei își are rădăcinile
în Europa și Africa. În Europa, aceasta a fost o sărbătoare păgâna, la Roma antică
fiind o formă de tribute adusă zeilor.
Mai tîrziu, Biserica Romano-Catolică s-a transformat în „Carne Vale”, care
înseamna detașarea de plăcerile trupești și purificarea organismului. Timpul a
trecut și „Carne Vale” a devenit o petrecere destinată oamenilor obișnuiți care
dansau în stradă acoperindu-și fețele cu măști.
Odată cu debarcarea portughezilor în America de Sud și a sclavilor din Africa,
carnavalul s-a răspândit pretutindeni în Brazilia, iar samba își are izvorul în Africa
de Vest și în Angola. Din 1600 a devenit o formă de divertisment foarte populară și
în exotica Brazilie, țara cu cel mai mare stadion de fotbal – Maracana – dar si cu
cele mai multe echipe de club: 23000.
Carnavalul a dizolvat diferențele sociale, astfel că la petrecerea braziliană se
întrunesc bogați și săraci, indiferent de rasă sau religie. Odată cu începerea
petrecerii totul este permis: ritmurile explodează, costumele se întrec în colorit și
originalitate, iar dansatorii de samba se dezlanțuie în voie până la epuizare.
Școlile de samba instruiesc anual mii de participanți, dornici să se inițieze în
arta dansului. Parada principală din timpul carnavalului de la Rio se desfășoară pe
o scena imensă cu 100.000 de locuri numită „sambodrome”. La paradă sute de
școli de samba din Brazilia se întrec într-o competiție a talentelor artistice într-o
atmosferă incendiară. Fiecare școală de samba își pregătește programul artistic din
timp. Cu aproape un an înainte de competiție, școlile de samba intră în febra
concursului și se antrenează intens pentru carnaval. Ele își aleg o temă, concep
muzica și versurile cu scopul de a se detașa de școlile concurente printr-o
performanță originală.
 Sport

Stadionul Maracanã
Fotbalul este sportul cel mai popular în Brazilia. Selecționata de fotbal a
acestei țări ocupă în prezent locul patru în clasamentul echipelor naționale
conform FIFA. Brazilia a câștigat Cupa Mondială de cinci ori (1958, 1962, 1970,
1994, 2002), deținând astfel recordul mondial, fiind țara cu cele mai multe astfel de
titluri. În domeniul automobilismului, șoferii brazilieni de Formula 1 au devenit
campioni mondiali de opt ori: Emerson Fittipaldi în 1972 și 1974, Nelson Piquet în
1981, 1983 și 1987, iar Ayrton Senna în 1988, 1990 și 1991. Baschetul, voleiul și
artele marțiale sunt și ele discipline sportive populare. De
asemenea, tenisul, handbalul, înotul și gimnastica devin din ce în ce mai practicate.
Există și câteva sporturi care s-au înființat sau dezvoltat în Brazilia, cum ar
fi fotbalul pe plajă, futsalul și voleiul cu piciorul — variantele
fotbalului, capoeira, vale tudo și varianta braziliană de jiu-jitsu.
Brazilia a găzduit o varietate de evenimente sportive: țara a organizat ediția din
1950 a Cupei Mondiale la fotbal și a fost aleasă pentru a găzdui Campionatul
Mondial de fotbal din 2014. Circuitul situat în São Paulo, Autódromo José Carlos
Pace, găzduiește anual Marele Premiu al Braziliei în cadrul campionatului mondial
de Formula 1. În São Paulo s-a organizat de asemenea și Jocurile Pan Americane
din 1963, iar în Rio de Janeiro au avut loc Jocurile Pan Americane din 2007. De
asemenea, Brazilia a încercat pentru a patra oară să organizeze Jocurile
Olimpice de Vară la Rio de Janeiro, ultima dată participând la selecția pentru ediția
din 2016., ea fiind aleasă ca organizatoare a Jocurilor Olimpice de la Rio de
Janeiro din 2016.
 5. Gastronomia şi obiceiuri de servire a mesei asociate unei sărbători
importante;

Extraordinara bucătărie a Braziliei este un amalgam de moşteniri culinare din

partea a trei grupuri importante de oameni: nativii indieni, cuceritorii portughezi şi
sclavii africani care au fost aduşi să muncească pe plantaţiile de trestie de zahăr,
ceea ce face ca aceste trei contribuţii să se regăsească în foarte multe dintre
preparatele importante braziliene actuale.
De la nicio masă tradiţională braziliană nu pot lipsi boabele de fasole şi de orez,
fierte; maniocul (făina) este şi el foarte întâlnit, în special în sud-est. Dintre tipurile
de fasole, cea cu bob negru (feijao preto) este cea mai consumată în mâncăruri. În
plus, pentru brazilieni, cartofii, care sunt dulci, cu miezul portocaliu, sunt
consideraţi o delicatesă combinată cu aproape toate felurile de mâncare
tradiţionale.
În privinţa mâncărurilor cu carne, porcul, vita, puiul şi peştele sunt consumate
constant. În categoria peştelui, codul uscat şi sărat (bacalhau) este servit în mod
tradiţional.
În Brazilia, numai carnea de vită are în jur de 50 de feluri de preparare. În
renumitele restaurante tradiţionale (“churrascaria”), carnea friptă pe grătar şi jar
este prezentă în tot felul de meniuri. Alături de carne, creveţii şi fructele de mare
sunt nelipsite din mâncărurile tradiţionale braziliene.

Nordul Braziliei are cea mai exotică bucătărie a Braziliei — carnea de

aligator (Picadinho de Jacaré) sau de broască ţestoasă este folosită, alături de
frunzele şi trunchiul de palmier. Una dintre mâncărurile populare în zonă este
Caruru Do Par, un bol cu creveţi uscaţi, bame, ceapă, roşii, coriandru şi ulei.
Sud-estul ţării este “inima culinară” a Braziliei, dat fiind faptul că aici sunt
statele cele mai importante, Rio de Janeiro şi Sao Paolo, renumite pentru
diversitatea culinară, însă felul principal îndrăgit de toată lumea rămâne o mâncare
pe bază de fasole neagră şi carne, iar în materie de legume, preferat este maniocul,
în locul cartofului. În Minas se consumă mult porumb, carne de porc, fasole şi
brânzeturi locale, iar în Minas Gerais, un amestec de fasole neagră şi roşie.
Între felurile de mâncare tradiţionale se numără: feijoada — boabe de fasole
negre, carne (de obicei din porc) şi bucăţi de cârnaţi, la care se adaugă de obicei
legume precum varza kale, okra, cartofi, morcovi şi uneori chiar şi banane;
brigadeiros — trufe de ciocolată, făcute din lapte condensat, cacao şi unt, iar pe
deasupra sunt presărate cu bombonele de ciocolată; Pao-de-Queijo — o chiflă cu
brânză, simbolică pentru bucătăria braziliană; acaraje — un preparat asemănător
falafelului, făcut din boabe de fasole decojite, formate într-o bilă şi prăjite în ulei
de palmier, apoi se taie în două şi se umple cu paste precum vatapa (creveţi, alune,
lapte de cocos) sau caruru (okra, ulei de palmier, creveţi, ceapă şi alune).
Alte mâncăruri tradiţionale sunt quindim — budincă făcută din cocos măcinat,
gălbenuş de ou şi zahăr; moqueca — un fel de tocană braziliană, pe bază de peşte,
făcută cu ceapă, coriandru, usturoi, roşii şi uneori creveţi; coxinha — carne tocată
de pui amestecată cu ceapă, pătrunjel, brânză, turmeric, căreia i se dă formă de
pulpă de pui şi se îmbracă într-un aluat subţire făcut din supă de pui şi făină
salpicao — o salată aromată făcută din piept de pui, măr, morcov, stafide, mazăre,
porumb, suc de limetă şi puţină maioneză cu iaurt.
”Cachaça” este o băutură tradiţională braziliană făcută din trestie de
zahăr, care poate fi consumată imediat după preparare (este transparentă) sau
învechită în butoaie de lemn (capătă o culoare maronie), caz în care băutura capătă
o aromă influenţată de lemnul recipientului în care este învechită. (Text: Agerpres,
Foto: facebook.com/ Visit Brasil, walldevil.com , Video: youtube.com)
 6. Conceptul de frumusețe exemplificat prin descrierea portului
tradițional;

Costumul Baiana, Brazilia (statul Bahia)

Traditionalele baiana – sursa imaginii: bp

Femeile Baiana din Salvador de Bahia, Brazilia au un port popular deosebit,
compus dintr-o fustă foarte amplă și viu colorată, un turban în nuanțe puternice și o
bluză sau un șal deschise la culoare. Portul popular Baiana este întotdeauna
accesorizat cu o multitudine de brățări și coliere foarte colorate.
 7. Arta exemplificată prin minim trei personalităti care reprezintă
minim trei domenii cultural-artistice diferite (de exemplu: un scriitor,
un muzician şi un pictor, sau un muzician, un pictor si un designer de
modă, sau un pictor, un arhitect şi un sculptor, etc).

Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei
mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 81 de limbi şi editate în
peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 225 milioane de
exemplare în întreaga lume, iar în România, de aproape un milion și jumătate de
exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel,
apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la
Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund
ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică
primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este
scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe
reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai
traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul
programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al
comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social
Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii
(printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului
şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001,
precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii
(Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco,
Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.
Opere principale: Jurnalul unui
Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra
am şezut şi am plâns(1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului
luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara
Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din
Portobello (2006); Ca un râu care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna
singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la
Accra (2012); Adulter (2014), Spioana (2016), Hippie (2018).

Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho (n. 15 decembrie 1907 -

d. 5 decembrie 2012, Rio de Janeiro) a fost un arhitect brazilian care este
considerat unul dintre cei mai importanți arhitecți ai arhitecturii moderniste.
Niemeyer a fost unul dintre pionierii folosirii betonului armat în arhitectură pentru
scopul strict al impactului estetic al folosirii acestui material de construcție (spre
deosebire de brutalism, care îl folosea din alte puncte de vedere).
Clădirile realizate de Oscar Nyemeyer sunt adesea caracterizate ca fiind
spațioase și expunând structurile lor în mod elegant privirii,
amestecând volume pline și spații goale pentru a crea motive și repetiții
neconvenționale, adesea fiind susținute de piloni. Lăudat și criticat în egală măsură
pentru a fi nu un arhitect ci mai ales un "sculptor de monumente" , Niemeyer a fost
și continuă să fie elogiat ca unul dintre cei mai mari arhitecți contemporani, dar și
ai secolului 20. În schimb, detractorii acestuia îl acuză ca fiind naiv, frivol și
nedemn de titlul de arhitect, folosind în mod derogatoriu sintagma de "arhitect
oficial", ca o referire la funcția sa de arhitect principal al construirii de la zero a
capitalei Braziliei, Brasilia, precum și a respectului de care se bucură arhitectul
Oscar Niemeyer între arhitecți și politicieni.
Cele mai cunoscute opere ale marelui arhitect brazilian sunt probabil clădirile
publice pe care acesta le-a proiectat și realizat pentru orașul Brasília, considerat în
întregimea sa având un loc distinct în patrimoniul universal al UNESCO.

Nivaldo Batista Lima (n. 3 septembrie 1989, Presidente Olegário, Minas

Gerais), mai bine cunoscut sub numele de scenă Gusttavo Lima, este un
cântăreț brazilian de sertaneja. Cunoscut în țara sa pentru numeroasele sale hit-uri,
cum ar fi "Inventor dos Amores", "Cor de Ouro" și-a câștigat faima internațională
și succesul cu piesa "Balada (Tche Tcherere Tche Tche)". El este adesea comparat
cu cântăreții de sertanejo Luan Santana și Michel Telo. Fotbalistul Neymar a
apărut în numeroase spectacole ale lui Gusttavo Lima.

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org
2. http://www.humanitas.ro/paulo-coelho
3. https://blog.eximtur.ro/10-dintre-cele-mai-colorate-costume-populare-din-
lume.html