Chile 

(pronunțat [tʃi.le], oficial Republica Chile,[4] în spaniolă República de Chile) este o țară

din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est. Este
cuprinsă între 17º29'57'S și 56º32'S latitudine sudică. Capitala statului se află la Santiago de
Chile (colocvial, numit „Santiago”), cel mai mare oraș. Santiago este situat în Valea Centrală a
țării și, din punct de vedere administrativ, face parte din Regiunea metropolitană Santiago. Deși
Santiago este capitala, Congresul Național își ține ședințele în orașul Valparaíso.
Chile se întinde de la nord la sud pe o lungime de 4.300 kilometri, dar are o lățime medie de doar
350 km. În Chile se află cel mai secetos deșert din lume, Atacama.
În prezent Chile este cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud, fiind prima țară din
regiune după nivelul de dezvoltare umană, competitivitate, calitatea vieții, stabilitatea
politică, globalizare, libertatea economică, corupția scăzută și, de asemenea, nivelul redus de
sărăcie. De asemenea, ocupă o poziție fruntașă în libertatea presei și a dezvoltării democratice.
Cu toate acestea, prezintă o mare diversitate a veniturilor, măsurată prin indicele Gini.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istoria
o 2.1Epoca precolumbiană
o 2.2Colonizarea spaniolă
o 2.3Independența
o 2.4Epoca modernă. Secolul XX
 3Geografia
 4Clima
 5Demografie
o 5.1Migrații
o 5.2Religia
o 5.3Urbanizarea
 6Statul
o 6.1Politica
o 6.2Diviziuni administrative
 7Economie
o 7.1Sectorul primar
 8Note
 9Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Nu se știe cu exactitate, care este originea cuvântului Chile, dar sunt câteva ipoteze. Abatele
Molina, susținea că numele provine de la denumirea unei păsări în limba mapuche. Conform
teoriilor cronicarului spaniol din secolul XVII, Diego de Rosales, denumirea teritoriului provine de
la coruperea numelui șefului tribului picunche (cacique), numit Tili, care a condus teritoriile
văii Aconcagua,în timpul imperiului Inca (sec. XV).
Alte teorii avansează ipoteza că numele ar proveni de la cuvântul mapuche chili, care înseamnă
”unde se termină pământul”, ”adâncul pământul”, sau cuvântul aymara tchili - însemnând zăpadă,
sau cuvântul chin în limba quechua - care înseamnă rece.
Conquistadorii spanioli, pentru prima dată, au auzit acest cuvânt de la Incași și cei câțiva
supraviețuitori ai expediției lui Diego de Almagro, care s-a terminat în 1536. Câțiva prizonieri se
numeau oamenii Chili și, în consecință, termenul a fost extins, Almagro numind toată valea
Mapocho cu acest nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii.
Istoria[modificare | modificare sursă]
Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada
Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl
Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează
diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o parte dintre
aceștia au trecut Munții Anzi, deplasându-se până în Argentina de astăzi.

Epoca precolumbiană[modificare | modificare sursă]

În epoca precolumbiană țara era populată de diverse triburi indigene, care se instalaseră pe
Cordiliera Andină și pe coasta oceanului Pacific. Zonele din nord Aymara și Atacamienii au
început să cultive pământul după modelul Inca, aproximativ în sec. XI (terase cu sisteme de
irigație). În sec XV Incașii au intrat în posesia teritoriilor situate până la râul Maule. La sud de
Aconcagua, s-au instalat populații semi-nomade mapuche. Extrema sudică a țării era populată de
diverse triburi, precum: Chonos, Yámanas, Alacalufs și Onas. Pe insula Rapa Nui s-a dezvoltat o
cultură polineziană, ajunsă până-n zilele noastre. Mapuche au constituit comunitatea cea mai
numeroasă pe teritoriul continental.

Colonizarea spaniolă[modificare | modificare sursă]

Diego de Almagro (1485-1538)

Pedro de Valdivia (1500-1553)

Fernando Magellan a fost primul explorator european care a pus piciorul, în 1520, pe actualul
teritoriu chilian. În 1535, conquistadorii încercau să cucerească teritoriile văii Chile, în lupte cu
incașii. Expediția lui Diego de Almagro a fost un eșec. Pedro de Valdivia a revenit în 1536, fiind
mai convingător decât predecesorul său. Valdivia a fondat o serie de localități, precum Santiago
Noii Extremadura,[5] în 12 februarie 1541 și Valdivia - bn 1545 [6].
De asemenea, Valdivia a început o laborioasă campanie militară împotriva triburilor mapuche. În
opera sa, Alonso de Ercilla relatează cu multă pasiune războiul de la Araucana, în 1576. În urma
unei insurecții mapuche, în 1553, Pedro de Valdivia moare. Principalele intervenții indigene din
sud au loc în 1598 și 1655.
În 1683, sclavagismul este abolit, astfel, deschizându-se calea spre stabilirea unor relații mult mai
durabile între coloniști și mapuches.
Pe parcursul unei lungi perioade de timp, fluviul Biobio a fost considerat hotarul între puterea
guvernamentală și triburile indigene.
Căpitanatul general Chile (Regatul Chile) era, în acea epocă, colonia extremă sudică a Imperiului
Spaniol. Prin poziția sa strategică avea menirea de a proteja strâmtoarea Magellan și de a
aproviziona, cu materii prime, vice-regatul Peru.

Independența[modificare | modificare sursă]
La 18 septembrie 1810, un grup de creoli, profitând de invaziile napoleoniene în Spania
borbonica, a constituit o juntă, pentru a iniția un proces de autodeterminare. Astfel, a început o
perioadă istorică cunoscută sub denumirea Vechea Patrie, care a durat până la dezastrul de la
Rancagua, în 1814, când regaliștii au preluat controlul teritoriului. Soldații independentiști s-au
refugiat, în număr de 6514, la Mendoza, și, acolo, unindu-se cu trupele provinciei Argentina, în
număr de 2600 soldați, au format armata Anzilor. Aceasta din urmă a eliberat Chile în bătălia de
la Chacabuco (12 februarie 1817). În anul următor, independența e declarată, și țara e plasată
sub autoritatea lui Bernardo O'Higgins, care preia titlul de Comandant Suprem. [6]. Reformele
sale, însă, nemulțumesc aristocrația și, în 1823, este nevoit să abdice. În următorii 10 ani, Chile e
supusă unei serii de reforme menite să organizeze țara. După o serie de victorii ale
conservatorilor, în 1829, începe o perioadă de stabilitate. Datorită constituției din 1833, ministrul
Diego Portales devine principalul arhitect al organizării teritoriale.
Treptat, țara începe să-și extindă influența atât în nord, cât și în sud. Economia s-a dezvoltat
datorită descoperirii zăcămintelor minerale în Chañarcillo și creșterii schimburilor comerciale
realizate în portul Valparaíso. Această sursă de prosperitate a produs un conflict cu Peru, pentru
supremația maritimă la Oceanul Pacific. Formarea confederației între Peru și Bolivia a fost
considerată o amenințare asupra stabilității statului Chilean. Astfel, în 1839, Portales declară
război confederației, care se termină cu victoria de la Yungay, în 1839, și dizolvarea alianței. În
același timp, se extinde în teritoriile sudice ale araucanilor, populând
coloniile Llanquihue, Osorno, Valdivia cu etnici Germani. Regiunea Magellan a fost incorporată,
în 1843, cu etnici croați. Și zona Antofagasta a devenit populată.
După 30 ani (1831-1861) de guvernare conservatoare, balanța politică a înclinat spre liberali
(stânga politică, în accepție anglofonă). În acest timp creșterea economică a fost foarte puternică,
datorită exploatărilor de salpetru, în regiunea Antofagasta. Aceste resurse au provocat gelozia
boliviană, care a revendicat posesiunea teritoriului. Chiar după semnarea a mai multor tratate,
părțile nu au găsit o soluție. Astfel, în 14 februarie 1879, Chile ocupă portul Antofagasta,
declarând război Boliviei. La 5 aprilie 1879 are loc bătălia navală de la Iquique.
Peru, stat vecin, a semnat, în secret, un pact cu Bolivia, pentru ajutor în caz de război cu Chile și,
astfel, începe războiul Pacificului, care se va termina cu victoria chiliană, și ocuparea zonei
Antofagasta și regiunilor peruane, Tarapacá, Arica și Tacna. Chile a avut și cu Argentina,
probleme similare, cedând o mare parte din Patagonia și Puna de Atacama. Acest conflict s-a
terminat cu războiul de la Arauco și, în 1881, pacificarea Araucaniei . În 1888 a fost întegrată și
insula Rapa Nui, mai bine cunoscută civilizației vestice ca insula Paștelui.
Pe plan intern, conflictul politic între președintele statului și Congres degenerează, în 1891, în
război civil. Ca urmare a victoriei Congresului, Chile este declarat republică parlamentară.
Epoca modernă. Secolul XX[modificare | modificare sursă]
Arturo Alessandri interprinde o serie de reforme sociale și adoptă constituția de la 1925.
Gabriel González Videla a fost ales președinte din partea partidului comunist în 1946.
Carlos Ibáñez del Campo preia puterea în 1952.
Senatorul Salvador Allende Gossens, membru al Partidului Socialist Chilian, în fruntea Unității
Populare (UP, "Unidad Popular"), câștigă alegerile în 1970.
În urma unei lovituri de stat, care a avut loc pe 11 septembrie 1973, după bombardarea palatului
prezidențial, s-a raportat suicidul președintelui Allende. În consecință, generalul Augusto
Pinochet Ugarte, a instaurat o dură guvenare militară, preluând, astfel, puterea în stat.