Patagonia este o regiune situată în sudul Americii de Sud pe teritoriul statelor Chile și

Argentina, ce include munții Anzi la vest și sud precum și o zonă de podiș și câmpie la est.

2.Istoric

Istoria regiunii este strâns legată de descoperirea și colonizarea teritoriului din jurul strâmtorii
Magellan. Abia în anul 1881 este stabilită granița care împarte Țara de Foc între Argentina și
Chile. Urme istorice atestă existența paleoindienilor deja în anii 9.800 î.Hr. care până prin
1520 d.Hr. erau ocupați cu vânatul, urme care se retrag în timpul perioadei de glaciație din
pleistocen, ulterior când strâmtoarea Magellan este umplută cu apă împiedică retragerea
locuitorilor pe continentul american. In urmă cu 3000 de ani sunt dovezi istorice care atestă că
dispar unele specii ca și calul sălbatic, sau leneșul uriaș, pentru asigurarea hranei fiind vânate
de indieni alte ierbivore din regiune.

Descoperirea strâmtorii Magellan în octombrie 1520 prin expediția lui Ferdinand Magellan
care căuta calea maritimă spre insulele Moluce cu mirodenii (insule ce aparțin de Indonezia
situate între insulele Noua Guinee și Sulawesi). Traversarea canalului a durat 20 de zile, timp
în care echipajul lui Magellan, a văzut numai fumul produs de focurile de tabără ale
indienilor. Magellan denumește canalul „Estreito de Todos los Santos” (Canalul de Ziua
Morților), nefiind nici o dovadă care atestă faptul că Magellan ar fi pus piciorul pe una din
insule. Ca urmare a descoperirii strâmtorii, acesta devine calea maritimă spre mirodenii, din
Asia, sau aurul și argintul din Peru. Ulterior navigatorul eglez Francis Drake în călătoriile lui
(1577 - 1580), traversează canalul numai în 16 zile, a însemnat sfâșitul dominației și
siguranței spaniole pe mare față de corăbiile de piraterie engleze, franceze și olandeze. Prin
anii 1550-1559 sunt întreprinse o serie de cercetări spaniole a Patagoniei și Țării de Foc.

- Pirați olandezi sub conducerea lui „Willem Cornelisz Schouten” înconjoară în anul 1615
Țara de Foc și Capul Horn ce aparține de coasta Chile, fiind urmat de o expediție spaniolă
(1618 - 1619 sub conducerea lui „Bartolomé García de Nodal”, o expediție engleză (1669-
1670) condusă de „John Narborough” și de expediție franceză (De Gennes și De Beachesne).

- „John Byron” întreprinde o acțiune de cercetare (1764 - 1766) a insulelor Falkland și Țării
de Foc.

- Navigatorul englez James Cook străbate canalul Magellan în 1769, fiind primul care
descoperă cercul polar de sud.

- Expedițiile lui Parker King și Fitz Roy (1826 - 1836) au o însemnătate istorică pentru
Patagonia și Țara de Foc, fiind luate în evidență date geografice importante din punct de
vedere cartografic, hidrografic, care au descoperit canalul Beagle, la această expediție a luat
parte și tânărul Charles Darwin care scrie despre aceste cercetări în lucrarea „Diary of a
Naturalist Around the World”.

- Colonizarea (1848 - 1906) începută de spanioli și încercarea de integrare și dominare

spaniolă a Țării de Foc n-a fost încununată de succes.

Prima încercare de colonizare sistematică a regiunii este făcută în prima jumătate a secolului
XIX, aceasta colonizare fiind întârziată de faptul că Țara de Foc este lipsită de porturi
naturale, nefiind de importanță deosebită pentru corăbii în afară de aprovizionare cu hrană și
apă potabilă.
- Chile în anul 1818 proclamă definitiv independența față de dominația colonială spaniolă,
acțiunea de încercare franceză (regele Louis Philipp 1773-1830) de a ocupa Patagonia de sud,
a determinat reacția politică din Chile, de a asigura din punct de vedere militar Canalul
Magellan și colonizarea Țării de Foc.

- Imigrarea continuă, și politica de discriminare argentiniană cu premii puse pe capul unui

indian, a determinat un genocid a populației băștinașe, la care a contribuit și Muzeul
antropologic din Londra care plătea 8 lire sterline pe o țeastă de indian.

Merite însemnate în acțiunea de salvare a băștinașilor o are preotul și misionarul austriac

Martin Gusinde care în anul 1917 cercetează cultura indiană.

3. Cadrul natural

3.1 Relief

Patagonia este în marea sa parte o regiune vastă de stepă, cu suprafață de peste 900.000 km
pătrați, formată din 3 zone geografice:

- Anzii Patagoniei, situați în vestul regiunii, cu vîrfuri acoperite de zăpadă, de 3000- 4000 m
înălțime (cel mai înalt vîrf: San Valentin - 4058 m)

- Podișul Patagoniei in centru si est, ce pierde din înălțime dinspre vest spre est, până ajunge
la țărmurile abrupte si stincoase ale Oceanului Atlantic

- Țara de Foc, zonă insulară din sudul Patagoniei, despărțită de continent prin strâmtoarea
Magellan.

Pe aceste câmpii se găsesc iazuri și lacuri de apă sărată sau dulce. Către Anzi, pietrișul lasă
loc porfirului, granitului și bazaltului, flora și fauna sunt mai abundente și capătă
caracteristicile coastei de vest. Precipitațiile mai bogate în vestul Anzilor și temperaturile
scăzute la nivelul mării în larg dau naștere la mase de aer rece, contribuind la formarea
ghețarilor și a calotelor glaciare, cele mai mari din emisfera sudică, exceptând Antarctica.

Printre depresiunile ce traversează platoul, principalele sunt Gualichu la sud de Rio Negro,
Valcheta și Maquinchao prin care înainte au curs apele lacului Nahuel Huapi - care acum curg
în râul Limay, râurile Seguerr și Deseado. Unele din aceste depresiuni au fost vechi rute
comerciale interoceanice. În zona centrală a regiunii, erupțiile vulcanice, care au luat parte la
formarea platoului din Terțiar până în prezent, au depus un strat de lavă bazaltică, acoperit
recent în partea de vest de ghețari. Topirea rapidă a ghețarilor și retragerea zăpezilor au dus la
procese de coroziune, împreună cu schimbările tectonice din acea perioadă, ce au săpat o
depresiune longitudinală, care separă platoul de dealurile. Și în vest precordiliene există o
depresiune similară la poalele Anzilor Cordilieri ce conține cel mai fertil sol din Patagonia.