ISTINA SABINA

Clasa aVIa A

Calatoriile lui Fernando Magelan

Calatoria lui Magelan- una din maretele infaptuiri ale omenirii-

inaugureaza circunavigatiile ,care ocupa o sectiune importanta in istoria
descoperirilor geografice. Calea aratata de ilustrul navigator este urmata de un
numar tot mai mare de expeditii care intreprind explorari pe spatii vaste,
stabilind legaturi maritime intre continente. Personalitatea conducatorilor acestor
expeditii ,mijloacele ce le folosesc difera ,rezultatele calatoriilor se deosebesc.
Fernao de Magalhaes- cunoscut in Spania ca Fernando de Magallanes ,iar
intregii lumi cu numele latinizat Magellanus, abreviat in Magellan-s-a nascut in
anul 1480. Cinstea desemnarii ca loc de nastere o revendica Sabrosa din
provincia Tras-os-Montes si Figuento dos Vinhos, dar multi inclina sa creada ca
celebrul navigator s-a nascut la Porto.
In anul 1505 ,tanarul magelan isi incepe cariera armelor ,inrolandu-se ca
simplu ostean in armada primului vicerege al Indiei Francisco d’Almedia.
Dornic de afirmare ,nelipsit in lupte din primele randuri, Magelan este
prezent in expeditia de „vizitare” a portului Malacca condusa, anul 1509 de
Diego Lopez Sequira.
Affonso d’Albuquerque ,noul viceregein Portugalia trimite un transport
insotit de ofiteri, printre care si Magelan.
Albuquerque isi continua actiunile de cucerire; Magelan participa si la
luptele inpotriva sultanului din Malacca (august 1511). Dupa doi ani, o noua
expeditie trimisa in acest arhipelag imbarca portughezii aflati pe Ternate .
Dupa zece ani de campanii in India, Malaezia si africa revine in patrie ca
un ofiter oarecare, sarac si infirm. Solicita o audienta regelui in speranta de a
obtine o neinsemnata
majorare a pensiei modeste, ce o primea in calitate de membru al micii nobilimi
.
Monarhul in primeste cu raceala ,ii respinge majorarea solicitata, refuza
sa-i incredinteze o noua slujba, neluand in seama bogata sa experienta militara si
nautica.
Firea mandra a lui Magellan amplifica jignirea si nerecunoasterea meritelor
unui deceniu de istovituare cariera ostaseasca. Pensia neindestulatoare il obliga
pe fostul ostean, trecut acum de 35 de ani, sa se retraga pe mica sa proprietate.
In luna octombrie 1516 el paraseste patria indreptandu-se spre Sevilia.
Subjugat de realizarea proectului sau ,de apriga dorinta de a-si pune in valoare
calitatile si experienta respinse de regele sau, Magellan isi asigura , la scurt timp
dupa venirea din Spania, sprijinul influentului Diego de Barbosa, loctiitor al
comandantului cetatii regale, cu a carui fica, Beatriz, se casatoreste.
Staruitor ,reuseste sa obtina audiente la personalitati spaniole de vaza- ca
episcopul Juan Roudriguez de Fonseca, castiga bunavointa lui Juan de Aranda,
membru in Casa de la Contracton. Tanarul Carol I, pe atunci rege, proclamat
imparat la 1519 ,cu titlul Carol Quintul, fiind un tip absent, cardinalului Fary
Francisco Jimenez de Cisneras, pe atunci regent, ii revine examinarea initeala a
propunerii proaspatului supus spaniol. Magelan isi oferea nu numai
experienta ,ci si pretioasele informatii privind insulele Moluce, pe care le
detinea de la pritenul Serrano. Afirma cu deplina fermitate ca stie unde se afla
drumul maritim spre oceanul descoperit de Balboa , ca bariera noului continent
poate fi depasita ,sustine cu hotarare existenta stramtorii care leaga cele doua
oceane. Impresioneaza prin calculele efectuate impreuna cu Ruy
Faleiro ,prezinta chiar un glob pamantesc pe care, dupa cum se afirma ,locul
stramtorii era lasat in alb, pentru a nu dezvalui secretul. Demonstreaza tot prin
calcule, ce se vor dovedi eronate, ca insulele Moluce se afla in emisfera
spaniola, mai incoace de cele 180 de grade longitudine occidentala ale faimoasei
linii de demarcatie.
Proectul expus de Magellan a fost primit cu atentie binevoitoare.
Echiparea navelor a durat aproape un an si jumatate.
Juan de Cartagena, var al episcopului Fonseca, numit comandant al navei „San
Antonio” este investit cu inputerniciri speciale de veedor general, fiind pus
aproape pe acelasi plan cu Magellan .
La 10 august 1519 armada paraseste Sevilia. Magellan nu urmeaza
drumul drept catre coasta Americii de Sud, folosit de obicei de spanioli ci se
inderapta spre Insulele Capului Verde .
Escadra isi continua drumul spre sud, de-a lungul coastei, ajungind la
inceputul linii ianuarie 1520, in fata estuarului Rio de la Plata unde „…a fost
mancat de acesti canibali…Juan de Solis si 60 de oameni ,care mergeau ca si
noi, sa descopere pamanturi noi”. Se conving ca au in fata lor estuarul unui
fluviu si nu o stramtoare. Timp de doua luni,
hartuite de furtuni, navele urmeaza tarmul in cautarea stramtorii. Pigafetta
ramane impresionat de numarul mare de pinguini si de foci zarite intr-unul din
golfuri la inceputul lunii aprilie, cand in emisfera sudica s-a anuntat venirea
iernii.
Scurt timp dupa cercetarea golfului si ancorarea navelor izbucneste
rascoala ofiterilor spanioli, redata sumar in insemanrile lui Pigafetta.
Magellan reuseste sa impiedice incercarea lui Cartagena si Quesada sa
plece in larg cu navele „San Antonio” si „Concepcion”.
Carenarea si repararea navelor, organizeaza in golful San Julian, devine
principala activitate in timpul iernatului. Dupa primele doua luni, Pigafetta
consemneaza aparitia unor locuitiri ai acestului tinut. Spre surprinderea
europenilor, indigenii umbla aproape goi, desi frigul se instalase. Navigatorii ii
numesc patagones . Patagonia a ramas denumirea pentru zona naturala asezata
in sudul Americii.
In ziua de 21 octombrie, navigatorii zaresc un promotoriu ce-l numesc
„de al las Virgenes”. Aici ,ca si in atatea alte incercari , fructuase, facute de-a
lungul celor peste 4000 km ,strabatuti in apropiera coastei ,pana atunci
necunoscuta a Americii de Sud.
Intre timp ,nava „San Antonio” ,despartida de „Concepcion”, nimereste
intr-un golf inchis, de unde revine fara sa intalneasca celelalte nave.
Marinarii trimisi cu barca in explorare spre sud-vest s-au inapoiat peste 3
zile cu vestea ca au ajuns la un cap ce strajuieste iesirea din stramtoare si au
vazut marea cea intinsa. Bizuinta nu mai poate fi pusa la indoiala . Magellan
barbatul aspru si atat de stapanit e coplesit de emotie. „Capitanul general ii
dadura lacrimile de bucurie si numi acel cap Deseado ,pentru ca de multa verme
il dorisem..” noteaza Pigafetta. Izbanda inlatura neincrederea, primejdiile si
privatiunile sunt date uitarii, rasuna sarbatoreste salve de tun.
Dupa parasirea stramtorii ,Magellan se indreapta spre nord, de-a lungul
coastei chiliene-probabil, pana dincolo de 30 de grade latitudine sudica-din
dorinta de a lua inapoi directia vest-nord-vest,catre insulele Moluce.
Traversarea, prima consemnata de istorie, a fost ferita de taifune, cutremure
maritime sau de pamint ,n-a fost stanjenita de curentisau vanturi potrivnice,
desfasurandu-se la sud de tropicul racului, intr-o zona relativ linistita.
Derutati de greselile lor de calcul, inspaimantati de pustietatea celor
douazeci de mii de Kilometrii pe apele Pacificului vad, in sfarsit, la 6
martie1521, trei insule. Deindata se indreapta spre cea mai mare din acestea,
probabil insula Guam, dar inainte de a arunca ancorele, navele sunt inpresurate
de pirogiile indigenilor, care se catara cu repeziciune la bord.
Acesti bastinasi pasnici –ca arma aveau o prajina cu os de peste in varf-
ofera ce au, dar si sterpelesc tot ce le cade in mana. „Sunt saraci ,dar iscsiti si
foarte hiti, de aceea am numit aceste trei insule Insulele Hotilor”.
Intruna din zile este furata barca cea mare, legata la pupa navei
„Trinidad”. Magellan, maniat, trece la represalii.
Escadrila navigheaza spre vest si sud-vest, printre cateva insule ,pana
ajunge langa insula Camiguin, situata la nord de insula Mindano, din acelasi
arhipelag.
Magellan debarca insotit de cincizeci de oameni in duminica de Paste
a acelui an ,ordona oficierea liturghiei la care asista rahajul Colaembu so rahajul
Sian, carmuitorul inei insule din apropiere. Magellan stropeste cu agheasma
trupurile celor doi rahaji, primeste ingaduinta de a inalta o cruce pe o culme si ii
indeamna pe bastinasi sa se inchine, fiind in felul acesta feriti de fulgerele
furtunilor. Incercarile de crestinare,
relatate cu o anumita candoare de Pingafetta, s-au inpletit constant, cu actiunile
de colonizare. Smerenia propovaduita netezea calea ,supunerii, a dominatiei
noilor stapanitori.
 La 7 aprilie 1521 isi fac intrareain portul Cebu in duduitul salvelor
tunurilor de la bord. Magellan impune o comportare diplomatica: se fac
schimburi de daruri ,se poarta indelungi comvorbiri.
In cele trei saptamini bogate in intamplari fevorabile, Magellan isi
vede comfirmata credinta ca se afla nu departe de Moluce. Cebu se distinge
vizibil de insulele vizitate pana atunci: localnicii ii arata portelanuri din China ,
diferite marfuri si podoabe de provenienta asiatica. Cu atat mai surprinzatoare
apare hotararea de intarzia calatoria spre insulele Moluce_cautate de el cu
nintrerupta staruinta si cumplite incercari –pentru a se amesteca in maruntele
rivalitati din mica insula Mactan.
Magelan decide sa conduca el insusi expeditia de pedepsire, desi ai sai
il roaga sa nu atace pe trufasul Cilapulapu; refuza si ajutoarele oferite de rahaj.
In noaptea de 26 spre 27 aprilie 1521 se imbarca cu 60 de oameni in 3 barci si
ajunge, in scurt timp, in fata micii insule. Recifele de coasta nu-i permit sa
debarce la tarm si este nevoit sa lase barcile in grija a 11 marimari. Magellan cu
restul oamenilor, cu apa pana la brau si cu armele deasupra capului, inainteaza
spre insula. Acolo ii intampina trei palcuri de peste 1500 de oameni, care se
napustesc cu chiote din dreapta si din stanga. Lupta continua timp de o ora,
indigenii concentrindu-si atacurile asupra capitanului general, care, cu coiful
pierdut, ranit de o sulita si in obraz, iar de o alta in brat, continua sa lupte pana
ce o lovitura de iatagan , primita in piciorul stang, il face sa se prabuseasca cu
fata in jos. „Indata tabarara asupra lui cu suliti de fier si de trestie si cu cele
iatagane, pana ce omorara conducatorul: oglinda, lumina si alinarea noastra…
Daca n-ar fi fost acest sarman capitan, nici unul dintre noi n-ar mai fi scapat in
barci, pentru ca in timp ce el se lupta, ceilalti se retrageau in barci”,
completeaza, cu adanca tristete, Pigafetta.
In acea sambata, 27 aprilie 1521, in afara de ilustrul navigator, pierira
inca 7 spanioli, 4 indigeni aliati, care sarira in ajutor si fusesera omorati de
bombardele de pe barci. Prestigiul spaniolilor este serios zbuciumat; aliatii din
Cebu au urmarit din pirogiile lor desfasurarea luptei si convingamdu-se de falsa
invulnerabilitate a europenilor. Ei isi dau seama ca desfiintarea precipitata a
depozitului din port si transpotrarea marfurilor pe nave au fost provocate de
teama. Durate de Barbosa, cumnatul lui Magellan, si Juan Rodriguez Serrano,
alesi comandanti ai escadrilei, se pregatesc, in taina sa fuga.