Fascinanta călătorie în jurul lumii a lui Fernando Magellan.

Odiseea
secolului al XVI-lea

Fernando Magellan (în unele surse, Ferdinand Magellan) a rămas cunoscut în

istorie ca fiind primul explorator european care condus o expediție în jurul
lumii, primul care a descoperit o cale de acces din Atlantic către „Marea
Sudului a lui Balboa” (Pacificul) prin periculoasa strâmtoare din Țara de Foc
și primul care s-a încumetat să traverseze imensa și pustia întindere de apă a
oceanului Pacific.
În secolul al XVI-lea, până ce europenii începeau să dezlege tainele din afara
continentului lor, toate călătoriile peste oceane aveau o semnificație deosebită, dar
au existat și unele care nu doar că s-au soldat cu descoperiri foarte importante, dar
povestea lor pare desprinsă din romanele de aventuri – călătoria lui Magellan în
jurul lumii este una dintre acestea.
Detaliile biografice care țin de cariera de explorator fac din Fernando Magellan
probabil unul dintre cei mai mari aventurieri ai vremii sale. În zilele noastre, a
călători pe tot cuprinsul planetei și să vezi tot ceea ce îți propui nu este deloc o
dificultate și aproape că nici nu mai e ceva ce impresionează, dar în secolul al
XVI-lea, când cel mai rapid mijloc de transport, dar și cel mai periculos era
velierul (corabia cu pânze), realizăm că descoperirea unei simple insule aflată la
capătul lumii cunoscute era o faptă ce nu trebuia uitată.

O viață de aventurier
Încă de la începtul carierei sale, în 1504, Magellan a fost un aventurier:s-a înrolat
ca voluntar într-o călătorie spre India, în 1509 a fost rănit în bătălia de la Diu, dar
aceasta nu l-a împiedicat să se îmbarce în același an pentru o altă călătorie spre
Insulele Mirodeniilor (Insulele Moluce), numai că expediția a fost atacată și oprită
la Malacca. În 1510 s-a remarcat în mod deosebit prin serviciile aduse Coroanei
Regale portugheze, iar meritele i-au fost recunoscute oferindu-i-se rangul de
căpitan. De asemenea, a contribuit și s-a distins din nou în cucerirea Malaccăi,
dându-i-se sarcina de a aduce rapoarte despre mirodeniile găsite în Insulele
Moluce.
Imediat după sosirea în Portugalia, în 1512, a participat la o expediție de cucerire a
orașului Azamor din Maroc, dar aici a fost rănit grav, rămânând șchiop pe viață.
Fiind acuzat că ar fi făcut comerț cu maurii, Magellan a căzut în dizgrația regelui
portughez, dându-i de înțeles că țara nu mai avea nevoie de serviciile lui. Acest
lucru n-a făcut decât să rănească orgoliul exploratorului, determinându-l să renunțe
la cetățenia portugheză și să-și ofere serviciile Curții Regale a Spaniei care a primit
cu brațele deschise un om cu o asemenea experiență pe mare.
Un plan îndrăzneț
Luând exemplul predecesorului său, Columb, Magellan i-a prezentat regelui
Spaniei, Carol al V-lea, zis Carol Quintul, un plan prin care dorea să ajungă în
Insulele Mirodeniilor prin vest. Exista însă o problemă mult mai mare decât în
timpul lui Cristofor Columb în sensul că acum se știa că există un Ocean Atlantic
și o intindere imensă de uscat dincolo de acesta, uscat care se preconiza că s-ar
întinde de la nord la sud blocând orice cale de acces, în special în sud – pentru
multți era și mai improbabil să se poată ajunge în Indiile Orientale prin vest, dar nu
și pentru Magellan. El credea cu certitudine că există o trecătoare prin America de
Sud, chiar dacă nu fusese descoperită încă vreuna – chiar declarase cu fermitate că
era dispus să navigheze până la 75º latitudine sudică dacă va fi nevoie, până ce va
găsi calea de acces.
Totuși, Magellan nu era un visător;el își planificase bine călătoria și se consultase
în prealabil cu astronomul Faleiro și se asigurase că va fi finanțat de Christopher de
Haro (care de altfel și el îi purta pică regelui portughez). Prin semnarea unei
convenții cu regele Carol Quintul, Magellan și Faleiro, amândoi sub funcția de
căpitan general, urmau să primească 5% din profiturile expediției, iar teritoriile
cucerite intrau sub propria lor guvernare, urmând să le rămână și moștenitorilor lor.

Pornind într-o expediție istorică

Magellan a pornit în călătorie pe 10 august 1519 din Sevilla, cu cinci corăbii și 270
de oameni în total, dar fără Faleiro care s-a hotărât să nu mai meargă după ce își
făcuse horoscopul și aflase că această expediție i-ar putea fi fatală;presupunerile
sale se vor dovedi destul de aproape de adevăr – din cele cinci nave, doar una
singură, „Vittoria”, se va mai întoarce din călătorie.
Magellan a navigat spre sud de-a lungul coastei Argentinei, unde a întâlnit grupuri
de băștinași pe care i-a numit „patagonezi”, adică „picioare mari” – întreaga
regiune o va numi de altfel Patagonia. Desigur, călătoria nu a fost lipsită de tot
felul de pericole, printre care revolta echipajelor, cea mai grea provocare pentru un
căpitan aflat în mijlocul unei călătorii importante. Surprinzător, acesta a găsit mult
așteptata trecătoare care i-a oferit calea de acces către o provocare mult mai mare –
trecătoarea îi poartă și astăzi numele:Strâmtoarea Magellan, o zonă înșelătoare,
deosebit de periculoasă pentru nave;avea să rămână spaima navigatorilor multe
sute de ani de aici înainte. Strâmtoarea desparte masa continentală a Americii de
Sud de Țara de Foc;mult timp s-a crezut că aceasta din urmă era de fapt
promontoriul cel mai nordic al unui continent sudic uriaș;ulterior s-a dovedit că nu
este decât o insulă.

Pierduți în mijlocul oceanului necunoscut

Mica flotă începea deja să se destrame foarte rapid:prima avea să fie distrusă, a
doua s-a întors în Spania, iar cea de-a treia a trebuit să fie incendiată și scufundată
deoarece muriseră atât de mulți oameni încât mai rămăsese echipaj suficient doar
pentru două corăbii. În final și acestea se vor despărți, una dintre ele fiind capturată
de portughezi.
Când au ieșit în cele din urmă în imensa Mare a Sudului a lui Balboa, Magellan a
numit-o, parcă o dată pentru totdeauna, Oceanul Pacific. Acesta s-a dovedit însă
ultima și cea mai mare provocare a expediției deoarce nu se așteptase nimeni ca
gigantica masă de apă care se afla în fața lor să fie atât de vastă, o întindere pustie
de apă sărată care te farmecă prin frumusețea ei, dar care te ucide lent odată ce
rămâi fără provizii (sau rapid dacă ai „noroc”). Magellan a avut nevoie de 98 de
zile pentru a traversa Oceanul Pacific iar în toată călătoria sa nu a întâlnit decât
două mici insule, sterpe și pustii (cel puțin pe ruta pe care a urmat-o el). Echipajul
rămas a suferit cumplit din cauza lipsei de alimente proaspete, de apă potabilă
proaspătă și a scorbutului, oamenii fiind nevoiți să mănânce talaș, piei de vită și
șobolani.

Sfârșitul odiseei
Abia într-un final au ajuns pe arhipelagul Guam, în niște insule locuite de băștinași
sălbatici, periculoși – exploratorul a numit aceste insule Ladrones. Cu toate că
Magellan avea să își găsească sfârșitul într-o luptă cu niște băștinași din Filipine,
corabia comandată de ultimul căpitan supraviețuitor, Juan del Cano a reușit să se
întoarcă în Spania cu o mare încărcătură de cuișoare pe 6 septembrie 1522,
devenind astfel primul om care a călătorit în mod efectiv în jurul lumii într-o
singură expediție. Din cei 270 de oameni, doar opt au mai revenit în viață în
Spania;Magellan nu a mai apucat să se întoarcă, dar a murit la Mactan, aflat puțin
mai la vest de longitudinea celui mai îndepărtat punct din est la care ajunsese cu
câșiva ani în urmă, adică în Insulele Moluce – astfel, am putea spune că Magellan a
realizat ocolul Pământului. Călătoria sa se înscrie alături de cele mai importante
expediții din istorie, demonstrându-se pentru prima dată că Pământul este sferic și
totodată descoperindu-se Patagonia, Strâmtoarea Magellan și revelându-se
imensitatea Oceanului Pacific, denumire dată tot în cadrul acestei călătorii.