Magda Stan & Cristian Vornicu

Dicţionar – 101 personalităţi şi evenimente istorice

FERDINAND l DE HOHENZOl-LERNSIGMARINGEN (1865- 1927)

Cel care a rămas în istoria României sub numele de Ferdinand
„întregitorul”, datorită asocierii numelui său cu realizarea Marii Uniri din 1918,
s-a născut la 24 august 1865 în Germania, la Sig-maringen, fiind al doilea fiu
al principelui Leopold de Hohen-zollern şi al Principesei Antoaneta, fiica regelui
Portugaliei Pedro al V-lea de Braganca.
Tatăl lui Ferdinand, principele Leopold, era fratele regelui României,
Carol I (1866-1914).
În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, F. este numit succesor
al lui Carol I de Hohen-zollern la tronul României. Aceasta, deoarece principesa
Măria, unica fiică a lui Carol I şi a soţiei sale Elisabeta de Wied, murise la
vârsta de trei ani. Totodată, fratele lui Carol I, principele Leopold, renunţase la
prerogativele de moştenitor al tronului României în 1880.
A venit în România în 1886, ca moştenitor al tronului, în anii următori
şi-a desăvârşit studiile la Universitatea din Lipsea, Şcoala Superioară de Ştiinţe
politice şi economice din Tubingen, urmând în acelaşi timp şi învăţământul
militar, în 1889, principele F. s-a întors în ţară, fiind numit senator la vârsta
de 24 de ani şi „Moştenitor prezumtiv al Coroanei”, cu titlul de. Alteţă Regală,
principe al României”. Şi-a continuat cariera militară în România ca ofiţer al
Regimentului 3 de Linie, apoi la Batalionul I de Vânători, al cărui comandant,
cu grad de maior, a fost numit la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, ziua
căsătoriei sale cu Principesa Măria de Edin-burg, Saxa-Coburg şi Gotha. Măria
era născută în 1875, fiind fiica ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria
a Marii Britanii) şi a ducesei Măria (fiica ţarului Alexandru al Il-lea al Rusiei).
Ferdinand şi Măria au primit în dar, din partea regelui Carol I al României,
Palatul Cotroceni din Bucureşti, în acelaşi an s-a născut fiul cel mare al tinerei
perechi, Carol, viitorul rege al României Carol al H-lea. Vor urma apoi:
Elisabeta (născută în 1894), viitoare regină a Greciei, Marioara (născută în
1900), viitoare regină a Iugoslaviei, Nicolae (născut în 1903), Ileana (născută în
1909) şi Mircea (născut în 1913, mort însă de febră tifoidă la vârsta de patru
ani).
Cariera militară a principelui moştenitor a continuat în 1898 prin
atribuirea gradului de general de brigadă, apoi în 1911 a celui de general de
corp de armată.
La 27 septembrie 1914, la vârsta de 75 de ani, Carol I de Hohen-zollern-
Sigmaringen, rege al României, s-a stins din viaţă.
 Ferdinand a depus jurământul constituţional ca Rege al României,
luându-şi angajamentul de a domni „ca bun Român”. Legăturile sale
sentimentale şi de rudenie cu Germania nu au constituit o piedică în calea
adoptării singurei atitudini posibile pentru România în timpul Primului Război
Mondial: alianţa cu statele Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei
(Puterile Centrale), pentru atingerea marelui obiectiv al realizării unităţii statale
a României.
În perioada grea a anilor 1916-1918, regele s-a aflat la Iaşi, în Moldova,
teritoriul românesc rămas neocupat de Puterile Centrale, în fruntea statului şi
a armatei române, organizând rezistenţa în faţa trupelor inamice, în 1918, a
refuzat să ratifice Pacea de la Bucureşti, pe care România a fost nevoită să o
încheie în condiţii extrem de grele cu Puterile Centrale, astfel încât cea mai
mare parte a prevederilor acestui tratat de pace nu s-a putut aplica, în
noiembrie 1918, o dată cu retragerea trupelor inamice din Bucureşti, regele s-a
întors în Capitală, alături de armata română, în aceeaşi perioadă, prin Marea
Adunare Naţională de la Alba-Iulia, Transilvania se unea cu România,
desăvârşindu-se astfel statul naţional unitar român, după ce, în acelaşi an, se
uniseră cu România Basarabia (la 27 martie) şi Bucovina (la 15 noiembrie).
Actul Unirii Transilvaniei cu România a fost înmânat solemn regelui, la
Palatul Regal din Bucureşti, la 28 decembrie 1918, de către delegaţia condusă
de Vasilc Goldiş.
La 15 octombrie 1922, la Alba-Iulia, în noua Catedrală ortodoxă „a
Reîntregirii”, regele F. şi regina Măria au fost încoronaţi solemn ca suverani ai
României Unite, acesta putând fi considerat momentul de apogeu al domniei
lui F.
Esenţa întregii sale politici în fruntea statului român era ilustrată de una
din cuvântările ţinute în vizitele efectuate în provinciile proaspăt unite cu
România: „Chemat să iau moştenirea aceluia care prin vitejia ostaşilor de la
Plevna a făurit independenţa României de ieri şi coroana de oţel a Regatului, în
cursul anilor am avut fericirea să cunosc inima acestui popor şi am reuşit să
fac din năzuinţele lui crezul meu. Şi ce era crezul acesta? Era că nici o putere
din lume nu ar fi în stare să împiedice ceea ce era scris în cartea neamului
românesc, că va veni un timp când toate ţinuturile locuite de români, peste
care se întindea domnia lui Mihai Viteazul, vor fi iară întrunite sub acelaşi
sceptru.” (martie, 1920)
Domnia regelui F. s-a sfârşit o dată cu moartea sa, la 20 iulie 1927, la
Castelul Pelişor de la Sinaia.
A fost înmormântat la Curtea de Argeş, în Biserica ortodoxă construită în
secolul al XVI-lea de Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti.
În aceeaşi biserică au fost înmormântaţi regele Carol I şi soţia sa, regina
Elisabeta, iar în 1938, regina Măria a României.